Cărți gratuite:
Mihaela Borzea
MORGANELE APUSURILOR STRANII
De peste tot, o liniște carnală
Își deapănă splendorile sărate,
Cu infinitul curs pe verticală
Sub tălpile atât de însetate.
Adoarme-mi pești pe malul gleznei drepte,
Cu foamea-n cioc să vină cormoranii
Din toamna condamnată să aștepte
Morganele apusurilor stranii.
Când apele înalță alte ape
Și cerul face dragoste cu ele,
Dezleagă-mi albatroșii de sub pleoape,
Să-mi rotunjească lacrimi în inele.
Nu mă striga, încerc să fur mirajul
Egretelor nespus de grațioase,
Cu gândul doar să le ating penajul
Și albul lor să-mi năvălească-n oase.
În piept strunește-mi clipa cireșie,
S-o văd murind, poate-nțeleg de unde
Începe delta ochii să mi-i știe
Și în căușul palmei se ascunde.
Pe glezna stângă leagănă-mi meduze,
Le-a obosit atâta depărtare
Și când voi fi un val printre ecluze,
Plutește-mi pelicanii spre vărsare.
Nicolae Tudor: Semanam si ma bucur. Eu am fost aruncat intr-un colt de lume, numit mahala, si am cules de acolo tot ce a fost semnificativ pentru viata omului. Cormoranii, pelicanii si albatrosii mei erau oamenii simpli, pe care i-am numit duminicalii. Am vrut sa arat ca sufletul lor este mai frumos decat al supraoamenilor. I-am cautat cu lupa, unde nu i-am gasit i-am inchipuit, cand n-am mai avut imaginatie, am devenit eu duminical. Dar am facut-o rar, fiindca am fost facut atent sa ii las doar pe ei sa vorbeasca. Am scos la lumina tot ce mi-a oferit esential acea lume. Apoi am plecat departe, dar am devenit un cunoscator de suflete. Intalnesc straini, ii privesc cum impreuneaza mainile, cum adauga pasul, cum tin capul... Vanez primul lor cuvant sau le surprind privirea si savurez prada pe ascuns. Stiu totul despre ei, in timp ce eu sunt nimeni pentru toata lumea. Dar nu sufar. Pentru ca mi-am facut datoria fata de divinitate crezand ca nu am fost trimis acolo intamplator, crezand ca nu trebuia sa las niste cuvinte si atitudini sa se piarda. Dv... aveti delta si nu sunteti, ca mine, un simplu trecator printr-o lume. Delta este pentru dv "acasa". Ati construit pe poteca dv un castel impodobit cu cele ale vietii, cu metafore si trairi poetice, ati adus acolo capodopere ale lumii, cum este Ana cea dintre ziduri si cer, jertfita pentru a se putea desavarsi o lucrare. Totul culmineaza cu profunde soapte de dragoste, ati cautat sensul vietii si inca luati de piept vesnicia, ca pe-o Ucraina care nu va respecta nemurirea. Va incrancenati, intelegandu-va si definindu-va cu fiecare cuvant care se adauga, cultivandu-va talentul - ajuns deja dumnezeiesc -, sa nu fiti nimeni, ci sa ramaneti prezenta pentru totdeauna. Cum cormoranii, pelicanii, albatrosii, Eliza - o frantura din mica delta a naturii umane.
***21. Costel Stancu"ne scoatem inimile
din piept pregătiți
să aruncăm cu ele unul în celălalt
să înceapă cel care nu a greșit
niciodată îmi spui
eu te privesc fascinat
cum un filatelist timbrul scrisorii
ce a rătăcit prin lume
o sută de ani
și dintr-odată îmi amintesc
că în vreme de război
copiii furau bicicleta poștașului
închipuindu-și că astfel
veștile rele vor ajunge
mai tîrziu"
***Volum de proză scurtă, "DUMINICALII"(ediție revăzută și adăugită):
cap I - "Duminicalii" ;
cap II - "Duminici cu Nicolae" ;
cap III - "Duminici desculțe" ;
cap IV - "Stampe" (din ed.1)
***Volum sub tipar "UF-uri":
Mihaela Borzea
URBAN
Pe lespedea vremii ibricul tresaltă,
Nu-i nimeni să pună cafeaua
Și parcă-n moscheea cât luna de-naltă,
Se-aude slujind cucuveaua.
Alerg fără noimă din lume spre mine,
Cu boabele negre-n spinare,
Le macin la moara ce-nvârte suspine
Mereu cu aceeași mișcare.
Dansează-mi un fluviu curbat pe arcade,
Un vals vienez te provoacă
La stele de sticlă țesute-n pleiade
Când gerul cu spuma se joacă.
Recită-mi din Pușkin un veac de poeme,
Clepsidra începe să-și cearnă
Parfumul chirilic al slovei supreme
Pierdut în “Palatul de iarnă”.
Cu cerul întors spre fântâni subterane,
Sărută-mi Madridul din sânge,
Mi-s apele tale pe trup talismane
Ce ard când orașul mă strânge.
Răpește din Luvru surâsul Giocondei,
Cu el să-mi alint narghileaua,
Cerșește-mi o ploaie pe străzile Londrei
Și vino. E gata cafeaua.
Nicolae Tudor: Femeia bacoviana citea "ceva de la poluri" si raspundea dorintei poetului: "mai pune s-aduca si ceaiul". Peste un secol, si ceva, pe o vreme cu ger, femeia cere sa i se citeasca din Puskin, sa i se cerseasca o ploaie - "talismane pe trup"! -, ii cere sa danseze pentru ea... si-l rasplateste cu o cafea pe care poetul a pus-o-n el in ibric, intrucat nu avea cine, si tot el striga " vino", dar... nu mai aproape, ci intim -casnic: "vino, ca-i gata cafeaua". Un ritual impins foarte aproape de abstract, in care poetul e, de data aceasta, de genul feminin - chiar daca se comporta la masculin - pe urmele clasicilor, avand pretentii de a gusta din aroma delectarilor vizuale si nu numai. Sunt oarecum surprins ca-n acest timp al libertatii salbatice, poezia de iubire se-ndeparteaza de "si vino si tu mai aproape" devenind un ritual boieresc, cum pe vremuri cinele cu participanti imbracati in frac, care conversau doar intr-o limba straina, la alegere. Frumos, chiar daca oarecum straniu, prea astral, prea cerebral.
cap I - "Cuvinte învărgate" (poezie);
cap II - "Printre contemporani, în căutarea unei capodopere" (impresii literare);
cap III - "Strâmbă alcătuire" (eseu politic) ;
***cei nascuti pe 10 sunt Ambitiosii.
Personalitate: Având o mentalitate de învingător, cei născuți pe 10 sunt răzbătători și își croiesc drumul în viață fără să aibă nevoie de sprijin. Sunt puternici, curajoși, dinamici, siguri pe ei și foarte ambițioși. Au spirit de comandă, abilități strategice și manageriale, sunt inventivi. Răspund prompt la provocări. În general ajung oameni de succes, mai cu seamă când își stabilesc obiective precise și constructive. Prețuiesc prietenia și o cinstesc prin loialitate și devotament. Defecte: Fire iute, posesivitate, gelozie, idei fixe, tendințe dominatoare, refractari la sfaturile venite de la ceilalți.
*** Numerologie: Ce spune ora naşterii despre personalitatea şi destinul fiecăruia,
din diverse surse gasite pe Google:
a) intre: 20.00-22.00 * Nu accepţi roluri modeste în viaţă şi vreţi să fiţi perceput şi iubit într-un mare fel. La voi, totul trebuie să fie la superlativ. Vă bucuraţi când sunteţi folositori societăţii, sunteţi un perfecţionist şi speriat de propriile greşeli.
b) noctambuli, firi romantice, le place să strălucească în societate, sunt comunicativi.
c) Între 20 și 22 sunt guvernați de Soare. Sunt persoane foarte încrezătoare în propriile forțe. Sunt oameni generoși și nu sunt ranchiunoși.
d) introvertiti, cei nascuti noaptea, nu primesc magnetismul soarelui decat prin scoarta pamantului, slabit, avand astfel, predispozitii pentru o viata interiorizata, care-i indreapta spre camin sau laborator. Incercand sa ne abatem de la aceasta linie primara a destinului vom avea de suferit caderi sociale.
e) Eşti un bun lider şi trebuie să profiţi de această calitate dacă vrei o viaţă îndestulată. Îţi place să înveţi, să călătoreşti, să descoperi locuri şi oameni. Oriunde mergi, vei fi iubit şi respectat. Din păcate, ai uneori nişte perioade mai negre când eşti uşor depresiv şi nimeni nu îţi intră în voie.
f) 20:00 – 22:00: Ai stofa de lider, esti respectat, greu de multumit si chiar temut, mai ales in momentele in care nimeni si nimic nu-ti poate intra in voie.
g) Persoanele născute între 20:00 și 00:00 știu ce vor de la viață. Acestora le place atenția și sunt foarte creativi. Reușesc să depășească orice limită pentru a-și realiza scopul.
h) Liderii și adevărații aventurieri sunt născuți la orele 22. Curiozitatea te caracterizează foarte bine, ca și caracterul foarte bine format.
i) 21.00 – 23.00 ora Porcului. Nativii din semnul Porcului sunt prietenoși, deschiși și săritori. Le place să fie amabili cu toată lumea, dar sunt momente când sunt prea serviabili și optimiști, iar cei din jur pot profita de acest lucru. Dacă ești născută în ora Porcului, ai grijă să te ferești de profitori toată viața ta și să nu te lași intimidată de personalitățile puternice!
***Ziua de naștere: Luni – Darul Cuvântului
Luni este o zi a începutului, a cuvântului și a puterii de a începe o acțiune nouă. Luni este o zi benefică pentru a-ți urma visurile și a le pune în practică. Ziua de Luni aduce cu ea libertate, libertatea cuvântului și a discursului. Nu ezita să îți exprimi exuberanța, individualitatea, entuziasmul în fața celorlalți, chiar dacă uneori ai tendința de a te închide în tine. Darul cu care te-ai născut este darul Cuvântului, și el trebuie împărtășit. El te va ajuta să deschizi numeroase porți în viață. Ai abilitatea de a te face remarcat prin cuvânt, fie el scris. Cuvântul tău influențează și schimbă opinii, sprijină, pedepsește, dar oferă și afecțiune și înțelegere. Ai o mare putere de persuasiune, ești un bun orator și știi cum să aplanezi conflictele.
*** cifra destinului: 8 (a datei nasterii): Ambiţiosul. Duritate si putere de vointa. Direcţia de urmat: să înveţe să-şi fixeze obiective precise, să-şi dezvolte capacitatea de a se angaja pe plan material şi de a atrage reuşita.
***Dacă se repetă numărul 1 în data nașterii spune despre viitorul tău că vei avea șansa să o iei de la capăt și să te bucuri de un nou început, când totul pare sfârșit. Numărul 1 înseamnă inițiativă, independență, ambitie, dinamism si energie, dar energia trebuie controlată și canalizată spre lucrurile benefice.
lungi nouri andaluzi, ce-ți plouă amintiri,
te poartă-n nord pe-angelice cărări...
Iar locuri, ale tale dragi, mirificul senin
cu straja ce-ai lăsat-o la propria zidire-
izvod de cântec slobod și de flăcări vii-
curg în magnetic ritm și-ți înfloresc destinul...
Dar, cum poți a scăpa de-a ta copilărie,
de care te-a însângerat cu-nhăruit cuvânt,
în ea, cu retrăiri, obsesii și-amintiri
cu care te colindă fantasma despărțirii...?!
Că tu, copil, ştiut de toţi un răsfățat, de-atunci
cu dor mărturisit, efebul libertăţii,
în rang de zeu, îți sorbi duhul din lunci
și din lazur destinul, urci scările vieţii...
Azi, adoptat al umbrei unui timp vărsat,
decis de-a luneca pe cercul firii,
mai înţelegi ușor ecoul neliniștii din zi
din glasul sfânt al Bucovinei!
Și, cum poţi ca să uiți de unde lesne vii
cu stela ta din galaxia locului aprinsă
pe urma unui cer, de patimi mari cuprins,
tu, magul Crist vestind neînceputuri...?!
Da! Ai fost sortit să fii robit de locuri
cu dor aprins de ele și cuprins de graţii
să pleci din locul tău dintru-nceput, acum
între visări şi triste contemplaţii...!
Aici, tu simţi că ți-ai găsit și-un rost
din stânci crescut, îți porți aici destinul,
un adoptat de-Ardeal, aprins de gânduri:
substanță din străbune fluorine câmpuri!..
Azi, rege-al serii tale și orbit de griji
duh al luminii, răzvrătit cu-apusul,
te-mbălsămezi cu trecerea prin sine,
la grele întrebări, a le găsi răspunsuri...
În agățări glicine cu sufletu-n trezii,
chemărilor în ieri, le mai colinzi adâncul...!
Sibiu, 1983"
***8. Pentru a înțelege adevărul trebuie cunoscut tot adevărul. A-l spune mulțimii trebuie curaj, de aceea versul trebuie să fie doar periculos. Versul trebuie să schimbe oameni și realități, el trebuie să împingă viața cetății înspre orizontul lumii perfecte, întrucât poetul, dacă are preocuparea de a înțelege lumea cu inima, este singurul care o poate și schimba. Pe umerii poetului stă povara lumii deoarece este singurul care a evoluat de la trăirea pentru a avea la aceea de a fi. Poetul este elita, înțeleptul Cetății. Dacă se întâmplă răul, cineva este vinovat. Conducătorii pentru producerea răului, poetul pentru versul neschimbător de oameni și realități. Un om limitat este indisolubil legat de a avea si alege să conducă prin viziunea lui " a avea". De la a avea la a fi este un diferența dintre ființa care trăiește pentru a mânca și a se reproduce și ființa înzestrată să discearnă binele de rău și să creeze ori să lupte pentru niște idei, sacrificându-și chiar viața, fără a primi ceva în schimb. Poetul este cel evoluat care are menirea de a contribui la normalizarea vieții și împingerea ei pe treptele evoluției. Cum se achită poetul de aceasta? Prin vers. Care este criteriul lui de performanță? Evoluția Cetății.
D.D.nu a mai raspuns, cu toate ca beculetul verde a clipit mult timp dovedind ca era on-line.
Stă încrustată o poveste
Despre un om sau o pereche
Ce singuri și-au făcut o zestre.
Și-au drămuit agoniseala,
Au pus deoparte, să ajungă,
Au dat uitării oboseala
Să-adune un bănuț în pungă.
Au adunat tot ce se poate
Și au răbdat cu vrednicie,
Au dat din vieți și sănătate
În truda din gospodărie.
Au lăcrimat câteodată,
Așa-i când grijile apasă,
Și cu ce-au strâns, în timp, din plată
Au înălțat, cu greu, o casă.
Un adăpost cum se cuvine,
Nu un palat, nicicum o vilă,
Dar cum și l-ar dori oricine
A dus o viață dificilă.
În piatra de la temelie
Li s-a prelins sudoarea muncii.
Părinți fiind au vrut să știe
Că au o moștenire pruncii.
Azi nu mai sunt să o mai vadă
Cum stă pe-o rână, gârbovită.
E putred gardul la ogradă
Și prispa zace risipită.
N-ar crede marea grozăvie,
Că munca lor e de ocară,
Pe unde-s pruncii, Domnul știe
Și că s-a risipit o țară!"
Nicolae Tudor: Acest poem, in plan existential, arata cum pamantenii esueaza, chiar daca se sacrifica mult. Pentru a intelege bine ideea poetica trebuie sa definim normalitatea, cu atat mai mult in acest timp al socotelilor istorice, cand, a avea o casa si a fi nedependent de civilizatie, inseamna a-ti salva nu doar viata, ci si specia. Normalitatea, dupa parerea mea, este ca fiecare sa detina o bucata de pamant, egala cu a celorlalti, care sa nu poata fi instrainat niciodata. Parintii trebuie sa stranga ban cu ban si sa cumpere acest pamant (cam 5 ha, compact) Acolo sa inceapa generatie cu generatie sa isi construiasca raiul si sa-l lase urmasilor mai bogat decat l-a preluat. Copiii trebuie invatati sa mestereasca totul cu mainile lor, de la lucrul gradinii, imbunatatiri functionale, educatie, sanatate, arta, mestesuguri samd. Parintii trebuie sa fie preocupati sa educe copiii sa traiasca pe locul lor si nu sa plece peste mari si tari, ca argati, pentru un castig oarecare. Acasa ei pot avea tot ce isi doresc si pot trai in armonie cosmica. Aceasta este normalitatea si ratarea ei apartine exclusiv parintilor. De aceea nu ma induiosez cand citesc despre ei ca sunt batrani, ca asteapta plecatii departe la poarta, ca a putrezit totul, ca morsamd. si odata cu ei un rai care putea fi.
Elena Alischer: Nicolae Tudor, aveti copii? unde sint?
Nicolae Tudor: Nu este relevant ce am eu, aici am emis un principiu care defineste normalitatea. Putem sa spunem ca nu este normal ce am zis eu, ca e normal sa ne sacrificam sa creem conditii bune copiilor, apoi sa ii trimitem in lume pentru a se imbogati, adica sa traiasca o viata usoara, ca sclavi sau fara munca. Nu asa cum ne-am chinuit noi muncind pamantul. Adevarul este ca singura avere, ca mostenire din creatia divina, este pamantul. Avem dreptul la ea, in afara ei nu poti avea nimic. Pamantul este cel care intretine viata. Pe el poti construi, il poti cultiva sau ii poti folosi resursele. Problema este ca pamant nu avem toti, unii detin pamant pe care nu il pot munci cu mainile proprii, ci folosesc argati. De ce exista argati? Pentru ca ei nu au pamant. Daca aveau munceau pentru ei, nu pentru altcineva. Dar ce observam? Parinti care s-au chinuit sa obtina pamant si sa faca o casa pentru copiii lor, acel pamant si acea casa sunt inghitite de natura, prin pustiire. De ce? Pentru ca acei copii au vrut sa traiasca usor si confortabil in orase aglomerate sau tari civilizate si nu in locul in care Dumnezeu i-a trimis in viata. Da, se poate orice, dar nu orice este normal, cel putin ca moralitate: sa iti vinzi casa parinteasca sau sa o abandonezi.
cap IV - "File rupte din realitate" (jurnal).
***Volum în care Nicolae Tudor este un personaj: "Egalitate sau dreptate", autor Ioan Roșca.
***în lucru: "Întâlnirea de la capătul zilelor" (nuvelă)
"Cartea intelepciunilor lumii" (enciclopedie virtuală)
***"Viul din glod, piatră și lemn" (artă digitală):

Alte lucrări digitale:
TOTAL 106 LUCRARI
***Sticlă decorativă, stil Galle, semnată "Nicolae" : AICI
***Premii:
Încerc să fac un bilanț și nu îmi apare în minte nimic deosebit. Știu că tot ce am gândit și intreprins a fost între limitele normalității. Așa cum am făcut întreaga viață, fără să mă întrec cu cineva sau să-i demonstrez că sunt mai bun. M-am ambiționat de câteva ori să nu fiu cel mai prost și atunci am dat, până la secătuire, tot ce am avut mai bun din mine. Dar umilința prostiei, venită din necunoaștere, de multe ori grabă, confuzie sau băgare ca musca, am trăit-o de câteva ori și nu pot să jur că m-am învățat minte, sunt aspecte nesemnificative care țin de greșelile inerente ale vieții. Scriu aceste rânduri fiindcă azi, după aproape 50 de ani, mi-a venit în minte o împrejurare care mi-a marcat existența. Eram în anul 2 de liceu și secretara UTC pe liceu tot căuta prin curtea școlii câțiva voluntari să participe la un concurs de istorie pe tema anului 1933. Avea o bibliografie simplă, trebuiau doar câteva ore sacrificate în bibliotecă. Am acceptat și a doua zi m-am prezentat la concurs, împreună cu 2 fete. A fost strâns public în sala de mese, cred că era și o mică scenă, microfon... Prezentator era profesorul de fizică, Anghel, la care nu mă remarcasem, și nu doar din vina mea. Jurizarea o asigura dir. adj. prof. Vegheș. Începe concursul. După prima întrebare, una dintre fete se descalifică. Atunci, profesorul Anghel a venit până aproape de urechea mea și mi-a răcnit șoptit: "O să pierzi!" Până la a 10-a întrebare am menținut egalitatea, dar fiecare răspuns de-al meu devenea o rană pe care i-o făceam și privirile îi deveneau tot mai dușmănoase. Acum trebuia să facem departajarea prin baraj. Am fost solicitați să scriem într-un minut nume ale participanților la evenimentele de la Grivița. Atunci am avut o sclipire (cum și am de obicei!) și am scris doar inițiala prenumelui și numele întreg. Profesorul s-a grăbit să ia întâi de la mine bilețelul și a întârziat câteva secunde, spunând ceva publicului, timp în care se mai putea scrie un nume, până i l-a luat și adversarului meu. A citit bilețelele și a decretat, contorizând el știe ce, că ea este câștigătorul. Atunci mi-a șoptit fericit: "Ți-am zis că nu câștigi?" Nu am pus la inimă, deja se lungise concursul, eu fiind și timid, voiam chiar să pierd înainte de a termina, dar am mers până la capăt doar să nu capăt rușinea de a nu ști. Problema este că, astăzi, mi-a revenit în minte acea împrejurare și am sentimentul că am fost furat, pentru că logica îmi spune că doi oameni care scriu într-un minut ceea ce amândoi știu ce trebuie scris, cel care scrie numele și prenumele cu toate literele nu poate scrie mai multe nume decât cel care înlocuiește numele cu inițiala. Fizic nu ai timp.
Îmi vine să plâng. Realizez că de aceea nu sunt un luptător înverșunat, pentru că nu am simțit niciodată bucuria victoriei doar pentru că victoria a fost întotdeauna atribuită unui nemerituos. Eu doar îmi fac datoria în viață. De câteva ori am fost drăgălit cu laudativul "cel mai bun", "Tătuțu", "Profesionistu'", dar bucurie nu am trăit niciodată, pentru că acestea erau simple vorbe și nu euforia oferită de adrenalina când învingi un adversar. Sunt un om normal și această realitate ma împiedică să mint oamenii, pentru a-i atrage, sau să exagerez pentru a-i entuziasma. Eu știu să fac perfect câteva lucruri și mai știu să explic încât să se performeze. Știu că sunt un fel de erou al normalității, chiar și al moralității, dacă dau modestia la o parte, dar, în fața oamenilor, totdeauna sunt un nimic. Poate și fiindcă sunt sărac și îmi impun limite, poate că am un complex al inferiorității cauzat de ușoara brunețeală a pielii. Și nu pot să fac nimic pentru că de mic mi s-a imprimat în subconștient să fiu un nimic. Și cocoșul din curte este mai bun decât mine - nu știu striga "cucurigu" cu așa entuziasm și siguranță de sine ca el. Este mai bun și bețivul satului pentru ca nu țin ca el la băutură, nici să dansez, să înjur, să bat pe cineva nu știu. Pe mine mă bate și vișinul din grădină - de câte ori trec pe lângă el vrea să îmi scoată ochii cu câte o crenguță! Căciula din cap mi-a smuls-o de nu știu câte ori!
***AUTOBIOGRAFIE PE SCURT"
Data nașterii: 10 noiembrie 1958, Buzău.
Studii: Liceul industrial. Am abandonat, după primul semestru, Facultatea de Mașini și instalații miniere" din Petroșani. Am urmat cursuri de calificare la locul de muncă în gravură și pictură pe sticlă.
Meserii: mecanic auto (3 luni), miner (6 luni), dispecer subteran (3 luni), pedagog (8 luni), gravor (6 ani), pictor (5 ani), întreprinzător atelier pictură (10 ani), întreprinzător cafe-bar (10 ani).
Activitate literară: debut cu poezie în "Viața Buzăului", am publicat sporadic în diferite reviste, antologii, almanahuri, site-uri literare. Am creat "Cenaclul din bar" care a funcționat 9 ani. Am tipărit în 2 ediții "Duminicalii" (proză scurtă).
injuraturi: Dodu Daniel Ciobanu: Eu nu sunt limbist … pardon ! Lingvist . Sunt un roman care socializează cu toată lumea și care își face datoria fata de țara . Dumitale esti un patachin care nu este iubit de nimeni pentru ca te crezi mai presus de cât ceilalți . Oricum consumi oxigen gratuit fără sa produci nimic la schimb. Am cunoscut mulți filozofi fără Dinți in gură care așteptau sa-i voteze Mulțimea.
***Predictii astrale:
ANULUI NASTERII (1958) CORESPUNDE CIFREI 6 (druKar)
"Aveți calitățile înnăscute ale unui lider. Aveți un impuls foarte puternic în viață, aveți obiective înalte și urâți eșecul. De asemenea, avetii un caracter foarte spontan și sunteti intuitiv. Excelati la creativitate, inovație și spiritualitate. Îți place să călătorești și să dormi și ești puternic atât din punct de vedere mental, cât și fizic. Aveți o minte foarte frumoasă.
Aveți tendința de a vă suprasolicita și de aceea puteți suferi de dureri de cap, febră și vertij. De obicei, sunteti destul de dominator în relații, chiar faceti tot posibilul să fiti așa.
Sunteți foarte priceput în domeniul financiar, dar vă asumați și multe riscuri financiare. Dacă dețineți proprietăți, aveți karma că acestea vă pot fi luate de alții. Sunteți potrivit în ocupații legate de lege, posturi didactice, posturi de conducere sau roluri religioase, cum ar fi preoția."
*** 10 adevăruri despre Scorpioni: "Dacă ai fost într-o relație cu un Scorpion, știi că acest lucru este în același timp și ușor și dificil. Fiind un un semn al apei, Scorpionul are o personalitate la fel de profundă ca apele Oceanului. Ca și apa, el se lasă influențat de toți factorii din jur. Cel mai des, este aproape imposibil să îți dai seama ce se întâmplă în interiorul unui Scorpion. Dacă în viitor vrei să ai o relație mai apropiată cu un Scorpion, citește aceste adevăruri despre el:
1. Scorpionul este una dintre cele mai senzuale persoane pe care le-ai întâlnit. Nici nu încerca să te împotrivești magnetismului erotic al acestui semn. Nu ai cum să ignori această atracție. Scorpionul are acest lucru în sânge și el vrea să domine. De aceea, dacă te simți atrasă de un bărbat în metro, care seamănă cu un hipster și doarme pe o gazetă, atunci cel mai probabil el este Scorpion.
2. Scorpionul este un dominant. Scorpionul este obsedat de control. El este capabil de orice pentru a obține ce își dorește. Acest lucru îi asigură de regulă o poziție înaltă. Și asta este cât se poate de firesc, pentru că Scorpionul face față oricărei responsabilități. Chiar și în momentele în care îți pare că Scorpionul nu controlează situația, asta nu este așa. El pur și simplu se preface până în momentul în care găsește oportunitatea de a te pune la punct. De aceea nu te relaxa.
3. Scorpionii întotdeauna înving. Scorpionii sunt caracterizați prin încăpățânare și voință puternică. De asemenea, prin capacitatea de a manipula. Este puțin probabil ca cineva să manipuleze mai mult decât Scorpionii. Dacă vrei ca echipa ta să câștige, asigură-te că în ea se află un Scorpion. Ei știu ce vor, ce merită și știu cum să obțină asta. Ei vor face tot ce vor putea pentru a realiza ceva, fără a se opri în fața la nimic. Ei vor exploata și emoțiile umane.
4. Scorpionii sunt atenți la detalii. Scorpionii vor dori să știe despre tine totul, până în cele mai mici detalii, chiar și cele pe care tu singură nu le cunoști. Lor le place să observe atât de aproape, cât și din depărtare. Ei își formează anumite păreri despre tine și le verifică în timp. Scorpionii sunt niște detectivi înnăscuți și, prin urmare, sunt foarte curioși. Deschide-te Scorpionului și permite-i să afle mai mult lucruri despre tine.
5. Ei sunt atrași de întuneric. Scorpionii sunt atrași de partea întunecată a realității. Scorpionii sunt cunoscuți pentru pasiunea lor pentru grotesc, moarte, oroare și noapte. Pasiunea pentru supranatural și ocultism. Se pare că astfel de lucruri îi intrigă, iar asta îi face pe ei mult mai interesanți. Depășind așteptările și opiniile celor din jur, Scorpionii au o imaginație bogată, inspirându-se din colțurile cele mai întunecate ale sufletului uman.
6. Lor nu le pasă de părerea celor din jur. Îți este cunoscută situația când cineva îți spune că lui nu îi pasă ce spun sau cred alții despre el? Scorpionii vorbesc sincer despre asta. El își aparține sie însuși și se simte minunat datorită acestui fapt. Opiniile altora nu îl afectează. El va face doar ceea ce îl face fericit și ce îl face mai bun. El nu se va opri să asculte ce spunea lumea despre el, va merge necontenit mai departe.
7. Scorpionii sunt extrem de sinceri. Acest semn nu va ascunde de tine nici cel mai dur adevăr. Chiar dacă uneori te pot răni spunând unele lucruri. Ei înțeleg că într-o perspectivă de lungă durată adevărul este întotdeauna spre bine. Dacă îl vei ruga să îți spună adevărul, el nu va ezita să ți-l spună.
8. Sunt extremi de intuitivi. Ei preferă să se bazeze pe intuiție. De asemenea, ei au o mulțime de trăsături care îi fac mult mai interesanți decât partenerul. Uneori ei pot prevesti viitorul, folosindu-se de intuiție și capacitatea de a observa. El va anticipa ceea ce ce vrei să faci, înainte să o spui. Acest lucru se poate datora și memoriei lui foarte bune. El îi ține minte pe toți. Anume acest fapt îi oferă sentimentul de control.
9. Scorpionii sunt ca niște detectori de minciuni. Ei au o memorie extraordinară și sunt capabili să identifice minciuna în orice situație. De aceea, dacă vrei să ai o relație bună cu un Scorpion, uită de minciună. Chiar și de minciuna pentru o cauză bună, pentru că ei nu aprobă nici asta. Minciuna îi înfurie, deci mai bine să nu fie înfuriați. Ei în scut timp devin copleșiți de acest sentiment, iar acest lucru se va solda cu niște consecințe nefavorabile.
10. Scorpionii știu cum trebuie să te trateze. Nu te aștepta ca el să fie drăguț cu tine când tu nu ești drăguță cu el. Nu te aștepta să ierte ușor trădarea sau minciuna. Scorpionii știu exact ce atitudine meriți, în dependență de ce comportament ai. Ei îi tratează pe alții exact cum aceștia merită. Însă dacă ai o atitudine bună, Scorpionul nu va ezita să îți arate cât de mult contezi pentru el.
10 Noiembrie, Scorpion - Ziua metamorfozei
Cei nascuti pe 10 noiembrie au parte de cele mai profunde schimbari posibile, atat in planul personalitatii lor cat si referitoare la materialele si produsele cu care lucreaza. Transformarea lor individuala poate parea uneori foarte inceata si chiar dureroasa.
Deseori, va implica o adevarata lupta si stradanie, mai ales in ultimele stadii ale metamorfozarii. Asemenea omizilor, nativii pot simti nevoia de a se izola de lume intr-un cocon numai al lor.
Vor face acest lucru o perioada destul de mare de timp, chiar ani, dar dupa aceasta perioada vor deveni fluturi si isi vor lua zborul. In momente de criza, nativii ar putea lasa sa se vada fiintele puternice care vor deveni.
In mod paradoxal, de multe ori, nativii zilei de 10 noiembrie dau impresia ca sunt fiinte constante si neschimbatoare. Daca cineva va privi minutarul si mai ales orarul unui ceas, de-a lungul unor perioade scurte de timp, va observa schimbari abia perceptibile.
Astfel sunt si nativii in timp se vad schimbarile de care au parte. In munca lor, cei nascuti in aceasta zi sunt intr-o continua cautare. Folosind parca magia, vor transforma materiale normale in produse finite si energia in servicii.
Cei mai multi dintre nativi stiu in mod instinctiv cum functioneaza lucrurile. Au o rabdare admirabila si un talent tehnic uimitor in tot ceea ce fac. Privind din alta perspectiva, pot fi indivizi magnetici si atragatori. In aceasta situatie, le va lipsi intelegerea oamenilor in general.
Ar putea fi inhibati din punct de vedere social si prea preocupati de ei insisi. Nativii care vor realiza importanta contactelor umane si care vor sti sa acorde increderea persoanei potrivite, vor avea parte de mari succese in viata.
Insa, unii dintre nativi vor fi prea preocupati de evolutia personala devenind exclusivisti in privinta carierei sau in privinta locului ocupat in societate. Acestia vor avea parte de o viata nelinistita asemenea unei lupte continue. Pentru ei, fraza „nu este important ceea ce faci, ci felul in care faci ceva” ar putea fi dura si cruda, dar contine mult adevar in ea.
La un moment dat in viata, nativii acestei zile ar putea fi nevoiti sa suporte consecintele naturii lor prea critice si prea intense care nu poate fi satisfacuta foarte usor. De asemenea, seriozitatea lor caracteristica si obiceiurile lor specifice ar putea oferi o impresie gresita celorlalti.
Este adevarat faptul ca prietenii, iubitii si familia trebuie sa fie extrem de fideli si de credinciosi pentru a putea fi alaturi de nativi de-a lungul timpului. Atunci cand se aventureaza in lume, cei nascuti in aceasta zi nu mai au acea extraordinara incredere in sine.
Pot avea parte de depresii, dar, chiar si in aceste momente, isi vor pastra mandria si credinta in puterile lor. Atunci cand altii privesc din afara, ar putea spune ca spatiul personal, interior al nativilor este unul plin de intuneric.
Cei nascuti in aceasta zi stiu insa mai bine cum este si vor trai o viata confortabila in interiorul acelui spatiu. Asemenea unei persoane lipsite de vedere, au explorat in intregime lumea lor interioara.
Din acest motiv, isi vor cunoaste foarte bine si intr-un mod realist calitatile si limitele. Nu este surprinzator faptul ca nu isi depasesc posibilitatile. Privind din alt punct de vedere, s-ar putea ca astfel sa nu ajunga prea departe. Cunoasterea de sine va fi deci atat salvarea cat si condamnarea acestor persoane fascinante.
SFATURI: Fii mai receptiv la problemele pe care le creezi altora. Deschide-te si impartaseste celorlalti ceea ce simti. Nu te teme sa stralucesti. Incearca sa iti desdchizi portile sufletului. Iti poti permite sa fii mai increzator. Adopta fel xibilitatea in stilul tau de viata. PUNCTE FORTE: Creativ, increzator in sine. PUNCTE SLABE: Dificil.*** NUMEROLOGIA ZILEI DE NAŞTERE
NUMARUL 1
Cei nascuti in ziua 1, 10, 19, 28 a lunii. Toti cei cu 1 sunt persoane creative, pozitive si foarte hotarate. Nascuti sa fie lideri, pot pune bazele unui proiect mai repede decat poate oricine doar pronunta numele acelui proiect. Nici nu apuci sa deschizi gura, ca ei au si terminat ce aveau de facut. Nu ai sa vezi niciodata un 1 care sa stea si sa se lamenteze cat are el de lucru. Un 1 este foarte sensibil la critica si nu accepta niciodata sa i se faca vreo observatie fara sa se imbufneze. In schimb el poate sa critice pe oricine si sa caute defectele celorlalti cu lupa. NICIODATA sa nu ii dai vreun sfat unui 1! Sa nu ii spui niciodata "niciodata" sau ce are de facut! Daca vezi ca impinge o usa pe care scrie "TRAGE", in niciun caz sa nu ii atragi atentia, poti eventual sa-i spui, asa, in treacat: "Cred ca au pus usa invers"...Un 1 va decide el singur cum se deschide o usa, eventual o va rupe, dar in niciun caz nu va recunoaste ca a gresit. Fiind perfectionisti, pentru ei nu exista nimic perfect pe lumea asta. Daca ai pe langa tine vreun 1, bucura-te, viata ta nu va fi deloc monotona!
ANULUI NASTERII (1958) CORESPUNDE CIFREI 6 (druKar)
"Aveți calitățile înnăscute ale unui lider. Aveți un impuls foarte puternic în viață, aveți obiective înalte și urâți eșecul. De asemenea, avetii un caracter foarte spontan și sunteti intuitiv. Excelati la creativitate, inovație și spiritualitate. Îți place să călătorești și să dormi și ești puternic atât din punct de vedere mental, cât și fizic. Aveți o minte foarte frumoasă.
Aveți tendința de a vă suprasolicita și de aceea puteți suferi de dureri de cap, febră și vertij. De obicei, sunteti destul de dominator în relații, chiar faceti tot posibilul să fiti așa.
Sunteți foarte priceput în domeniul financiar, dar vă asumați și multe riscuri financiare. Dacă dețineți proprietăți, aveți karma că acestea vă pot fi luate de alții. Sunteți potrivit în ocupații legate de lege, posturi didactice, posturi de conducere sau roluri religioase, cum ar fi preoția."
*** 10 adevăruri despre Scorpioni: "Dacă ai fost într-o relație cu un Scorpion, știi că acest lucru este în același timp și ușor și dificil. Fiind un un semn al apei, Scorpionul are o personalitate la fel de profundă ca apele Oceanului. Ca și apa, el se lasă influențat de toți factorii din jur. Cel mai des, este aproape imposibil să îți dai seama ce se întâmplă în interiorul unui Scorpion. Dacă în viitor vrei să ai o relație mai apropiată cu un Scorpion, citește aceste adevăruri despre el:
1. Scorpionul este una dintre cele mai senzuale persoane pe care le-ai întâlnit. Nici nu încerca să te împotrivești magnetismului erotic al acestui semn. Nu ai cum să ignori această atracție. Scorpionul are acest lucru în sânge și el vrea să domine. De aceea, dacă te simți atrasă de un bărbat în metro, care seamănă cu un hipster și doarme pe o gazetă, atunci cel mai probabil el este Scorpion.
2. Scorpionul este un dominant. Scorpionul este obsedat de control. El este capabil de orice pentru a obține ce își dorește. Acest lucru îi asigură de regulă o poziție înaltă. Și asta este cât se poate de firesc, pentru că Scorpionul face față oricărei responsabilități. Chiar și în momentele în care îți pare că Scorpionul nu controlează situația, asta nu este așa. El pur și simplu se preface până în momentul în care găsește oportunitatea de a te pune la punct. De aceea nu te relaxa.
3. Scorpionii întotdeauna înving. Scorpionii sunt caracterizați prin încăpățânare și voință puternică. De asemenea, prin capacitatea de a manipula. Este puțin probabil ca cineva să manipuleze mai mult decât Scorpionii. Dacă vrei ca echipa ta să câștige, asigură-te că în ea se află un Scorpion. Ei știu ce vor, ce merită și știu cum să obțină asta. Ei vor face tot ce vor putea pentru a realiza ceva, fără a se opri în fața la nimic. Ei vor exploata și emoțiile umane.
4. Scorpionii sunt atenți la detalii. Scorpionii vor dori să știe despre tine totul, până în cele mai mici detalii, chiar și cele pe care tu singură nu le cunoști. Lor le place să observe atât de aproape, cât și din depărtare. Ei își formează anumite păreri despre tine și le verifică în timp. Scorpionii sunt niște detectivi înnăscuți și, prin urmare, sunt foarte curioși. Deschide-te Scorpionului și permite-i să afle mai mult lucruri despre tine.
5. Ei sunt atrași de întuneric. Scorpionii sunt atrași de partea întunecată a realității. Scorpionii sunt cunoscuți pentru pasiunea lor pentru grotesc, moarte, oroare și noapte. Pasiunea pentru supranatural și ocultism. Se pare că astfel de lucruri îi intrigă, iar asta îi face pe ei mult mai interesanți. Depășind așteptările și opiniile celor din jur, Scorpionii au o imaginație bogată, inspirându-se din colțurile cele mai întunecate ale sufletului uman.
6. Lor nu le pasă de părerea celor din jur. Îți este cunoscută situația când cineva îți spune că lui nu îi pasă ce spun sau cred alții despre el? Scorpionii vorbesc sincer despre asta. El își aparține sie însuși și se simte minunat datorită acestui fapt. Opiniile altora nu îl afectează. El va face doar ceea ce îl face fericit și ce îl face mai bun. El nu se va opri să asculte ce spunea lumea despre el, va merge necontenit mai departe.
7. Scorpionii sunt extrem de sinceri. Acest semn nu va ascunde de tine nici cel mai dur adevăr. Chiar dacă uneori te pot răni spunând unele lucruri. Ei înțeleg că într-o perspectivă de lungă durată adevărul este întotdeauna spre bine. Dacă îl vei ruga să îți spună adevărul, el nu va ezita să ți-l spună.
8. Sunt extremi de intuitivi. Ei preferă să se bazeze pe intuiție. De asemenea, ei au o mulțime de trăsături care îi fac mult mai interesanți decât partenerul. Uneori ei pot prevesti viitorul, folosindu-se de intuiție și capacitatea de a observa. El va anticipa ceea ce ce vrei să faci, înainte să o spui. Acest lucru se poate datora și memoriei lui foarte bune. El îi ține minte pe toți. Anume acest fapt îi oferă sentimentul de control.
9. Scorpionii sunt ca niște detectori de minciuni. Ei au o memorie extraordinară și sunt capabili să identifice minciuna în orice situație. De aceea, dacă vrei să ai o relație bună cu un Scorpion, uită de minciună. Chiar și de minciuna pentru o cauză bună, pentru că ei nu aprobă nici asta. Minciuna îi înfurie, deci mai bine să nu fie înfuriați. Ei în scut timp devin copleșiți de acest sentiment, iar acest lucru se va solda cu niște consecințe nefavorabile.
10. Scorpionii știu cum trebuie să te trateze. Nu te aștepta ca el să fie drăguț cu tine când tu nu ești drăguță cu el. Nu te aștepta să ierte ușor trădarea sau minciuna. Scorpionii știu exact ce atitudine meriți, în dependență de ce comportament ai. Ei îi tratează pe alții exact cum aceștia merită. Însă dacă ai o atitudine bună, Scorpionul nu va ezita să îți arate cât de mult contezi pentru el.
10 Noiembrie, Scorpion - Ziua metamorfozei
Cei nascuti pe 10 noiembrie au parte de cele mai profunde schimbari posibile, atat in planul personalitatii lor cat si referitoare la materialele si produsele cu care lucreaza. Transformarea lor individuala poate parea uneori foarte inceata si chiar dureroasa.
Deseori, va implica o adevarata lupta si stradanie, mai ales in ultimele stadii ale metamorfozarii. Asemenea omizilor, nativii pot simti nevoia de a se izola de lume intr-un cocon numai al lor.
Vor face acest lucru o perioada destul de mare de timp, chiar ani, dar dupa aceasta perioada vor deveni fluturi si isi vor lua zborul. In momente de criza, nativii ar putea lasa sa se vada fiintele puternice care vor deveni.
In mod paradoxal, de multe ori, nativii zilei de 10 noiembrie dau impresia ca sunt fiinte constante si neschimbatoare. Daca cineva va privi minutarul si mai ales orarul unui ceas, de-a lungul unor perioade scurte de timp, va observa schimbari abia perceptibile.
Astfel sunt si nativii in timp se vad schimbarile de care au parte. In munca lor, cei nascuti in aceasta zi sunt intr-o continua cautare. Folosind parca magia, vor transforma materiale normale in produse finite si energia in servicii.
Cei mai multi dintre nativi stiu in mod instinctiv cum functioneaza lucrurile. Au o rabdare admirabila si un talent tehnic uimitor in tot ceea ce fac. Privind din alta perspectiva, pot fi indivizi magnetici si atragatori. In aceasta situatie, le va lipsi intelegerea oamenilor in general.
Ar putea fi inhibati din punct de vedere social si prea preocupati de ei insisi. Nativii care vor realiza importanta contactelor umane si care vor sti sa acorde increderea persoanei potrivite, vor avea parte de mari succese in viata.
Insa, unii dintre nativi vor fi prea preocupati de evolutia personala devenind exclusivisti in privinta carierei sau in privinta locului ocupat in societate. Acestia vor avea parte de o viata nelinistita asemenea unei lupte continue. Pentru ei, fraza „nu este important ceea ce faci, ci felul in care faci ceva” ar putea fi dura si cruda, dar contine mult adevar in ea.
La un moment dat in viata, nativii acestei zile ar putea fi nevoiti sa suporte consecintele naturii lor prea critice si prea intense care nu poate fi satisfacuta foarte usor. De asemenea, seriozitatea lor caracteristica si obiceiurile lor specifice ar putea oferi o impresie gresita celorlalti.
Este adevarat faptul ca prietenii, iubitii si familia trebuie sa fie extrem de fideli si de credinciosi pentru a putea fi alaturi de nativi de-a lungul timpului. Atunci cand se aventureaza in lume, cei nascuti in aceasta zi nu mai au acea extraordinara incredere in sine.
Pot avea parte de depresii, dar, chiar si in aceste momente, isi vor pastra mandria si credinta in puterile lor. Atunci cand altii privesc din afara, ar putea spune ca spatiul personal, interior al nativilor este unul plin de intuneric.
Cei nascuti in aceasta zi stiu insa mai bine cum este si vor trai o viata confortabila in interiorul acelui spatiu. Asemenea unei persoane lipsite de vedere, au explorat in intregime lumea lor interioara.
Din acest motiv, isi vor cunoaste foarte bine si intr-un mod realist calitatile si limitele. Nu este surprinzator faptul ca nu isi depasesc posibilitatile. Privind din alt punct de vedere, s-ar putea ca astfel sa nu ajunga prea departe. Cunoasterea de sine va fi deci atat salvarea cat si condamnarea acestor persoane fascinante.
SFATURI: Fii mai receptiv la problemele pe care le creezi altora. Deschide-te si impartaseste celorlalti ceea ce simti. Nu te teme sa stralucesti. Incearca sa iti desdchizi portile sufletului. Iti poti permite sa fii mai increzator. Adopta fel xibilitatea in stilul tau de viata. PUNCTE FORTE: Creativ, increzator in sine. PUNCTE SLABE: Dificil.*** NUMEROLOGIA ZILEI DE NAŞTERE
NUMARUL 1
Cei nascuti in ziua 1, 10, 19, 28 a lunii. Toti cei cu 1 sunt persoane creative, pozitive si foarte hotarate. Nascuti sa fie lideri, pot pune bazele unui proiect mai repede decat poate oricine doar pronunta numele acelui proiect. Nici nu apuci sa deschizi gura, ca ei au si terminat ce aveau de facut. Nu ai sa vezi niciodata un 1 care sa stea si sa se lamenteze cat are el de lucru. Un 1 este foarte sensibil la critica si nu accepta niciodata sa i se faca vreo observatie fara sa se imbufneze. In schimb el poate sa critice pe oricine si sa caute defectele celorlalti cu lupa. NICIODATA sa nu ii dai vreun sfat unui 1! Sa nu ii spui niciodata "niciodata" sau ce are de facut! Daca vezi ca impinge o usa pe care scrie "TRAGE", in niciun caz sa nu ii atragi atentia, poti eventual sa-i spui, asa, in treacat: "Cred ca au pus usa invers"...Un 1 va decide el singur cum se deschide o usa, eventual o va rupe, dar in niciun caz nu va recunoaste ca a gresit. Fiind perfectionisti, pentru ei nu exista nimic perfect pe lumea asta. Daca ai pe langa tine vreun 1, bucura-te, viata ta nu va fi deloc monotona!
***cei nascuti pe 10 sunt Ambitiosii.
Personalitate: Având o mentalitate de învingător, cei născuți pe 10 sunt răzbătători și își croiesc drumul în viață fără să aibă nevoie de sprijin. Sunt puternici, curajoși, dinamici, siguri pe ei și foarte ambițioși. Au spirit de comandă, abilități strategice și manageriale, sunt inventivi. Răspund prompt la provocări. În general ajung oameni de succes, mai cu seamă când își stabilesc obiective precise și constructive. Prețuiesc prietenia și o cinstesc prin loialitate și devotament. Defecte: Fire iute, posesivitate, gelozie, idei fixe, tendințe dominatoare, refractari la sfaturile venite de la ceilalți.
*** Numerologie: Ce spune ora naşterii despre personalitatea şi destinul fiecăruia,
din diverse surse gasite pe Google:
a) intre: 20.00-22.00 * Nu accepţi roluri modeste în viaţă şi vreţi să fiţi perceput şi iubit într-un mare fel. La voi, totul trebuie să fie la superlativ. Vă bucuraţi când sunteţi folositori societăţii, sunteţi un perfecţionist şi speriat de propriile greşeli.
b) noctambuli, firi romantice, le place să strălucească în societate, sunt comunicativi.
c) Între 20 și 22 sunt guvernați de Soare. Sunt persoane foarte încrezătoare în propriile forțe. Sunt oameni generoși și nu sunt ranchiunoși.
d) introvertiti, cei nascuti noaptea, nu primesc magnetismul soarelui decat prin scoarta pamantului, slabit, avand astfel, predispozitii pentru o viata interiorizata, care-i indreapta spre camin sau laborator. Incercand sa ne abatem de la aceasta linie primara a destinului vom avea de suferit caderi sociale.
e) Eşti un bun lider şi trebuie să profiţi de această calitate dacă vrei o viaţă îndestulată. Îţi place să înveţi, să călătoreşti, să descoperi locuri şi oameni. Oriunde mergi, vei fi iubit şi respectat. Din păcate, ai uneori nişte perioade mai negre când eşti uşor depresiv şi nimeni nu îţi intră în voie.
f) 20:00 – 22:00: Ai stofa de lider, esti respectat, greu de multumit si chiar temut, mai ales in momentele in care nimeni si nimic nu-ti poate intra in voie.
g) Persoanele născute între 20:00 și 00:00 știu ce vor de la viață. Acestora le place atenția și sunt foarte creativi. Reușesc să depășească orice limită pentru a-și realiza scopul.
h) Liderii și adevărații aventurieri sunt născuți la orele 22. Curiozitatea te caracterizează foarte bine, ca și caracterul foarte bine format.
i) 21.00 – 23.00 ora Porcului. Nativii din semnul Porcului sunt prietenoși, deschiși și săritori. Le place să fie amabili cu toată lumea, dar sunt momente când sunt prea serviabili și optimiști, iar cei din jur pot profita de acest lucru. Dacă ești născută în ora Porcului, ai grijă să te ferești de profitori toată viața ta și să nu te lași intimidată de personalitățile puternice!
***Ziua de naștere: Luni – Darul Cuvântului
Luni este o zi a începutului, a cuvântului și a puterii de a începe o acțiune nouă. Luni este o zi benefică pentru a-ți urma visurile și a le pune în practică. Ziua de Luni aduce cu ea libertate, libertatea cuvântului și a discursului. Nu ezita să îți exprimi exuberanța, individualitatea, entuziasmul în fața celorlalți, chiar dacă uneori ai tendința de a te închide în tine. Darul cu care te-ai născut este darul Cuvântului, și el trebuie împărtășit. El te va ajuta să deschizi numeroase porți în viață. Ai abilitatea de a te face remarcat prin cuvânt, fie el scris. Cuvântul tău influențează și schimbă opinii, sprijină, pedepsește, dar oferă și afecțiune și înțelegere. Ai o mare putere de persuasiune, ești un bun orator și știi cum să aplanezi conflictele.
*** cifra destinului: 8 (a datei nasterii): Ambiţiosul. Duritate si putere de vointa. Direcţia de urmat: să înveţe să-şi fixeze obiective precise, să-şi dezvolte capacitatea de a se angaja pe plan material şi de a atrage reuşita.
***Dacă se repetă numărul 1 în data nașterii spune despre viitorul tău că vei avea șansa să o iei de la capăt și să te bucuri de un nou început, când totul pare sfârșit. Numărul 1 înseamnă inițiativă, independență, ambitie, dinamism si energie, dar energia trebuie controlată și canalizată spre lucrurile benefice.
***Elementul Pământ (8,- ultima cifra a anului nasterii)
Persoanele care aparțin elementului Pământ se disting prin răbdare și încredere, sunt oameni responsabili și atenți la rude și la prieteni apropiați. Sunt înzestrați cu o intuiție bine dezvoltată și cu ambiție.
Sunt persoane echilibrate care sunt obișnuiți să rezolve problemele urmând un plan bine pus la punct și fără emoții inutile. De asemenea, au un sentiment excelent de tact, sunt disciplinați și dispuși să facă toate eforturile pentru a obține rezultate excelente în tot ceea ce fac.
Aceste persoane știu să valorifice banii și astfel sunt predispuși la o îmbogățire rapidă prin utilizarea rațională a finanțelor.
Elementul Pământ împinge aceste persoane spre conservatorism iar printre trăsăturile predominante putem observa dorința de a controla toate procesele din jur și teama de necunoscut. Din cauza acestor trăsături, oamenii care aparțin acestui element pot avea atacuri de panică și pot deveni nervoși înainte de evenimente viitoare ale căror rezultate nu sunt cunoscute.
În ceea ce privește trăsăturile negative de caracter, putem observa încăpățânare și izbucniri de agresiune.
Persoanele care aparțin elementului Pământ se disting prin răbdare și încredere, sunt oameni responsabili și atenți la rude și la prieteni apropiați. Sunt înzestrați cu o intuiție bine dezvoltată și cu ambiție.
Sunt persoane echilibrate care sunt obișnuiți să rezolve problemele urmând un plan bine pus la punct și fără emoții inutile. De asemenea, au un sentiment excelent de tact, sunt disciplinați și dispuși să facă toate eforturile pentru a obține rezultate excelente în tot ceea ce fac.
Aceste persoane știu să valorifice banii și astfel sunt predispuși la o îmbogățire rapidă prin utilizarea rațională a finanțelor.
Elementul Pământ împinge aceste persoane spre conservatorism iar printre trăsăturile predominante putem observa dorința de a controla toate procesele din jur și teama de necunoscut. Din cauza acestor trăsături, oamenii care aparțin acestui element pot avea atacuri de panică și pot deveni nervoși înainte de evenimente viitoare ale căror rezultate nu sunt cunoscute.
În ceea ce privește trăsăturile negative de caracter, putem observa încăpățânare și izbucniri de agresiune.
***COMENTARII LITERARE PE FACEBOOK:
***1. Viorel Boldis:
***1. Viorel Boldis:
"Au câştigat cei care nu vor ţară,
Nu vor familii, cum le ştim, normale,
Nu vor bătrâni şi nu vor catedrale,
Ei vor atâta: toate ca afară!
Au câştigat cei ce urăsc eroii,
Boia şi Patapievici, Cărtărescu,
Cei ce dau muie şi lui Eminescu,
Au câştigat vitejii fii ai ploii.
Au câştigat cei care nu vor state,
Cei ce aruncă la gunoi popoare
În numele Unirii-universale,
Dând naţiuni pe falsă libertate.
Oh, naţie ce încă eşti română,
Deschide ochii... uită-te cu teamă
Să-l vezi mergând spăşit şi trist spre vamă
Pe Dumnezeu, c-un paşaport în mână."
Nu vor bătrâni şi nu vor catedrale,
Ei vor atâta: toate ca afară!
Au câştigat cei ce urăsc eroii,
Boia şi Patapievici, Cărtărescu,
Cei ce dau muie şi lui Eminescu,
Au câştigat vitejii fii ai ploii.
Au câştigat cei care nu vor state,
Cei ce aruncă la gunoi popoare
În numele Unirii-universale,
Dând naţiuni pe falsă libertate.
Oh, naţie ce încă eşti română,
Deschide ochii... uită-te cu teamă
Să-l vezi mergând spăşit şi trist spre vamă
Pe Dumnezeu, c-un paşaport în mână."
Nicolae Tudor: Bieții poeți! Suferă și plâng cu litere de anormalitatea lumii. Ei, gânditorii cu inima, au zburdat printre biblioteci și librării și au cultivat în cărțile lor cele mai însemnate frumuseți. Efortul poeților este pentru metaforizarea realității, de aceea ei explorează ideea până găsesc metaforele, apoi ne oferă un spectacol cu ele. Nu au răbdarea să cerceteze pe îndelete cauza răului și să își dezvolte ideile pe ea, ci identifică răul și îl arată cu degetul. Poetul seamănă, astfel, cu câinele care latră din lanț sau de după gard și știm bine ca nu deturnează ursul de la drumul său. După acest poem nu mai avem nimic de făcut, am pierdut normalitatea, gata. Dar ce este normalitatea, oare? Este o libertate sau o îngrădire a libertății? Dacă unii oameni au acționat în spiritul libertății, cum de îi acuzi? Libertatea este și dreptul de a trage cu pușca. Dacă normalitate înseamnă tradiție și morală, avem o normalitate impusă, care încalcă libertatea celor care nu vor tradiție și morală. Iar acum și aici se plânge că au câștigat ăilalți. Dar, dacă binele este de partea majoritarilor, întrucât avem decalog biblic și multe tomuri cu coduri penale și civile, nu ne împiedică nimeni să facem o lege nouă care să apere normalitatea. Întoarcerea până la locul unde am greșit este un gest corect. Ne putem întoarce până la organizarea tribala, dacă este cazul, deci nu suntem pierduți. Atâta timp cât stăpânii lumii au nevoie și de sclavi, sclavii pot face jocul lumii. Asta înseamnă că deschiderea ochilor nu trebuie pentru a vedea răul, ci pentru a purcede la o nouă facere.
***2. Tei George:
"Când nopțile îmi sunt la începuturi
Mă tot gândesc la tine, nu adorm,
Iar versurile-mi dau numai rebuturi
Și amăgirea curge... uniform.
Dar ziua mea stă trează înc-o clipă
Și, la beție, o întreb mereu:
De ce atâta ură se-nfiripă
În glasul tău și chiar în eul meu?
În câtă viață vom cuprinde iară
Acea iubire ce ne-a dat visări?
Și rănile ni se preschimbă-n fiară,
Ne înecăm imaginare zări...
Să fie doar iubirea vinovată?
Acum, nu mă rănești, dar nici nu-mi ceri
Să ne privim, sălbatici, înc-o dată
‘Nainte să ne pierdem în tăceri...
De ce nu am lăsat încă un flutur
Să zboare între noi ca ultim dor?
Din calea ta nu fug și nu mă scutur –
Gabriel Liiceanu este judecat pentru că judecă aspru oamenii mergând până la Iisus, iar Mihail Neamțu, cel care a îmbrăcat odăjdiile clericale și a oficiat în biserică ceea ce doar aleșii unși în taină au dreptul să o faca, Mihail Neamțu-politicianul cel mai credincios din lume, dacă este să îl ascultăm cum înțelege Evanghelia, ei bine, judecă cel puțin la fel de aspru aproapele, se întrece chiar cu autorul cărții în judecată: unul judecă oamenii și societatea, altul pe cel care judecă oamenii și societatea. Îi cere acestuia să nu fie milionar, ci sărac cum Diogene, nu cum Iisus. Când Liiceanu acuză ierarhii bisericii că s-au înveșmântat în aur, Mihail Neamțu îi cere lui Liiceanu să meargă pe măgar, precum Isus, nu în mașină luxoasă, să trăiască precum anahoreții și nu în cartierul Primăverii. Aici mergea spectaculos comparația cu Diogene: Liiceanu să își târască zilele într-un butoi, în Piața Universității, în zona aia liberă de neocomunism! Îi analizează viața și observă că Liiceanu a reușit întotdeauna în acțiunile de câștigat bani și a eșuat în cele de voluntariat (vezi GDS).
În fond, acțiunea de a întâmpina critic o carte bănuiesc că a fost o răzbunare că nu este încă recunoscut ca elită de vârf a societății contemporane și sapă sub soclul consacraților. Mihail Neamțu se află în faza a doua a evoluției spirituale, când excelează în afirmarea cunoștințelor acumulate, când caută nod în papură zeilor vremii și se ia la trântă din nimic. Elita autentică este extrem de modestă, filozofia i se simplifică într-atât încât micșorează distanța dintre ea și ceilalți, chiar devine egală cu oamenii de rând rămânând elită prin sentimentul distanței. Mihail Neamțu a evoluat în ochii noștri în anii din urmă, dintr-un țânc zâmbind ridicol de la gemulețul unui veceu de apartament, când Băsescu a scăpat de demitere printr-o inginerie neconstituțională, într-un orator credibil, sobru și plăcut urechilor. Doar cronica literară de aseară a fost făcută dintr-un unghi absolut fals.
Mă tot gândesc la tine, nu adorm,
Iar versurile-mi dau numai rebuturi
Și amăgirea curge... uniform.
Dar ziua mea stă trează înc-o clipă
Și, la beție, o întreb mereu:
De ce atâta ură se-nfiripă
În glasul tău și chiar în eul meu?
În câtă viață vom cuprinde iară
Acea iubire ce ne-a dat visări?
Și rănile ni se preschimbă-n fiară,
Ne înecăm imaginare zări...
Să fie doar iubirea vinovată?
Acum, nu mă rănești, dar nici nu-mi ceri
Să ne privim, sălbatici, înc-o dată
‘Nainte să ne pierdem în tăceri...
De ce nu am lăsat încă un flutur
Să zboare între noi ca ultim dor?
Din calea ta nu fug și nu mă scutur –
În viața ta rămân să te mai dor..."
Interesantă abordare a iubirii: el și ea se găsesc, se rănesc și aleg să se rănească mai departe, în loc să se despartă. El și ea se găsesc, dar... chiar s-au găsit? Din milioane de lumi și miliarde de ființe, cei doi sunt jumătățile identice? Să presupunem că da. Totuși, fiecare este unic, fiecare a văzut, auzit, visat și urât altceva, iar acest altceva a făcut ca în străfunduri jumătățile să difere. Deci nu există jumătăți identice. El și ea se rănesc și este firesc să o facă, dacă fiecare se dăruiește cu totul. Numai că, prin ceea ce se diferă se va produce o reacție chimică de nepotrivire, concretizată în atitudini contrarii, ceea ce va conduce, firesc, la ură. Pentru ca acela care dăruiește totul așteaptă să fie primit în întregime și să primească înapoi tot ce deține jumătatea "sa". Ori... în funcție de așezarea gândurilor, limpezimea apelor și cerului, de cât e ora, de vinul de pe masă și de multe-multe altele este posibil ca "totul" oferit să nu fie receptat și asimilat pe deplin și cu repeziciunea cu care a fost oferit. Este posibil ca jumătatea găsită să nu fie convinsă că se află chiar în fața jumătății căutate, să aibă îndoieli. Poate vrea să verifice dacă este chiar ea. Și cum poți face aceasta? Rănind! Când iubești, atingerea este mângâiere. Când ești rănit în iubire nu răspunzi provocând rană, ci te întrebi unde ai greșit și te corectezi. Dacă afli că rănirea nu a fost a unui dușman, guști plăcerea durerii și intri în jocul personajului rănit, dar o faci astfel încât cel care a rănit se va simți rănit. Astfel îi dovedești că a greșit îndoindu-se că perfecțiunea ta este posibila asemănare a perfecțiunii ei. Și jocul poate continua sau sfârși în îmbrățișare definitivă.
Autorul greșește când propune, ca normalitate, să fie lăsat nestrivit un fluture între ei. Adică o frumusețe sau un spațiu prin care te poți răzgândi sau accepta conștient imperfecțiunea. Bătrânii sfătuiesc să se dea telefon când se vine acasă pe neașteptate, pentru că este mai fericit în neiubirea iubirii decât în iubirea singurătății. A lăsa spațiu/ușă deschisă fluturelui înseamnă a face ca totul să devină aproximativ nicidecum exact. În acest caz nu există iubire și nici nu se merită a se scrie despre ea, ca temă majoră a existenței. În acest caz iubirea este o experiență personală. Dusă ideea la absurd, putem accepta iubirea absolută doar ca pe o luptă pentru perfecțiune, dusă pe tărâmul absurdului, ceea ce face din iubire o lucrare nedesăvârșită și lumească, un rebut (cum spune chiar autorul), iar acest fapt neagă dumnezeirea. A alege să rănești toată viața pe cineva care te-a rănit înseamnă nu doar a-ți rata sensul existențial, dar a și împiedica împlinirea sensului celuilalt.
***3: Stela Ember:
"nu mai am părul verde, ci argintiu/dar cuvintele tale sunt la egală distanță/între albastrul cerului și roșul iadului/lumea e în reculegere, așteptă Învierea/nu știu de ce eu caut în lada cu amintiri/ acolo unde găsesc smaraldul rochiei/purtate de mătușa mea în țara ta/ slujise la stăpân frumoasa mea mătușă
dar pitise cu mare grijă/ în casa ei de chirpici de aici,/ în lada pe care nu aveai voie să o atingi//acest talisman tăinuit/pus alături de un tablou/al nobilului maghiar Ferencs Rákócsi/o istorie de speranțe și lupte am deslușit/răscolind în lada cu amintiri/legendă devenind în timp/descopăr că tu te-ai născut în aceeași zi/cu nobilul maghiar/mă întreb dacă știi despre această coincidență/deoarece în casa copilăriei mele avea ecou/ acest mare erou/absolut tulburată răsfoiesc în istoria noastră comună/ tăinuită,/ ispită/ doar eruditul devenit haiduc în Transilvania austriacă/Pintea Viteazul e alături de eroul istoriografiei maghiare/românul ucis bănuit de trădare/pe când eroul maghiar e exilat/peste hotare/„Așa cum se-ntâmpla pe vremea Imperiului Austro-Ungar”Bohumil Hrabal/ poate nu știi că în satul meu, copil fiind,/ străbăteam pe jos hotarul ca să îmbrățișez/trunchiul imens al gorunului celui ce a fost/ principe al Ungariei și Transilvaniei,/nobilul maghiar/prieten cu eruditul Pintea Viteazul/devenit haiduc pentru a-și izbăvi poporul asuprit/după trei secole/evoluție,/civilizație/rație/acum când zilele ni se dau/ la noi și la voi/„Stai acasă!”/„Maragyon othon!”/eu te rog să -mi dai un sms, pe telefonul meu,/să te am alături dacă mai pot ieși din casă/”Nem tudlak. Nem hazználok telefont. Tőrőlni tudlak csak végleg”/vai mie/istoria rămâne ...cronică/smaraldul mătușii mele/e doar în inima mea/dar de Paști, 2020,/voi purta cămașa mea verde/nu mai am părul verde, ci argintiu"
dar pitise cu mare grijă/ în casa ei de chirpici de aici,/ în lada pe care nu aveai voie să o atingi//acest talisman tăinuit/pus alături de un tablou/al nobilului maghiar Ferencs Rákócsi/o istorie de speranțe și lupte am deslușit/răscolind în lada cu amintiri/legendă devenind în timp/descopăr că tu te-ai născut în aceeași zi/cu nobilul maghiar/mă întreb dacă știi despre această coincidență/deoarece în casa copilăriei mele avea ecou/ acest mare erou/absolut tulburată răsfoiesc în istoria noastră comună/ tăinuită,/ ispită/ doar eruditul devenit haiduc în Transilvania austriacă/Pintea Viteazul e alături de eroul istoriografiei maghiare/românul ucis bănuit de trădare/pe când eroul maghiar e exilat/peste hotare/„Așa cum se-ntâmpla pe vremea Imperiului Austro-Ungar”Bohumil Hrabal/ poate nu știi că în satul meu, copil fiind,/ străbăteam pe jos hotarul ca să îmbrățișez/trunchiul imens al gorunului celui ce a fost/ principe al Ungariei și Transilvaniei,/nobilul maghiar/prieten cu eruditul Pintea Viteazul/devenit haiduc pentru a-și izbăvi poporul asuprit/după trei secole/evoluție,/civilizație/rație/acum când zilele ni se dau/ la noi și la voi/„Stai acasă!”/„Maragyon othon!”/eu te rog să -mi dai un sms, pe telefonul meu,/să te am alături dacă mai pot ieși din casă/”Nem tudlak. Nem hazználok telefont. Tőrőlni tudlak csak végleg”/vai mie/istoria rămâne ...cronică/smaraldul mătușii mele/e doar în inima mea/dar de Paști, 2020,/voi purta cămașa mea verde/nu mai am părul verde, ci argintiu"
Un poem ciudat și nu doar pentru că are 10 distribuiri și doar 2 aprecieri, ci pentru că, în acest poem, poetul, aflat la centrul lucrurilor, devine om, îmbracă nu o cămașă violet (a centrului dintre albastru și rosu), ci una a unui popor. Omul care scrie înalță un strigăt poetic, cerșește un SMS și protestează realității cronice identificându-se cu o istorie și mai cronică. În fond, ne lasă să înțelegem că viața înseamnă nu doar oameni diferiți, ci și trăiri comune, trăiri de iubire. Omul-poet vine la centru, însă venirea aceasta cu o liniuță de unire face ca punctul centrului să ia locul mâinii care unea și să despartă poetul de om. În dreptul punctului, ca printr-o spărtură, intră istoria, care spune că exact în acel punct erau, pe timpul imperiului austro-ungar, 2 prieteni, unul a fost omorât, celălalt exilat. Despărțirea de atunci a făcut rana care nu se poate vindeca. Prietenii au fost despărțiți pentru totdeauna, se pare că împăcarea nu se poate nici măcar de complezență, prin SMS. Nu ne rămâne decât, de o parte a punctului, să fluturăm verdele, să îl văruim peste argintiu, peste alb, peste negru, peste orice, iar de cealaltă, probabil un decolorat galben de steag. Până și culorile din steaguri au ajuns nefirești, ne sunt împotrivă.
Deseară va învia Isus. Pintea... niciodată!
Deseară va învia Isus. Pintea... niciodată!
***4. Am urmărit aseară o prezentare de carte și am fost atât de buimăcit încât doar azi dimineață mi-am revenit. Și am realizat la rece dacă prezentarea merită sau nu aplauze. Mihail Neamțu a făcut ce nu se face: a vorbit despre autorul cărții mai mult decât despre carte. Mihail Neamțu a țopăit tot timpul pe niște cărți citite și demonstrația lui a fost să arate ce erudit este speculând momentul apariției unei cărți ce aparține unui filozof contemporan în vogă. Politician fiind, a fost un critic de ocazie și a făcut un show lovind autorul cărții din orice poziție, fără ca acesta să se poată apăra. La final a cerșit spectatorilor virtuali donații, să-și cumpere 5 cafele!
Greșeala de fond a judecății sale critice este neînțelegerea titlului cărții, "Isus al meu". Timp de 2 ore l-a descris pe un Isus al său, făcând scandal de ce Gabriel Liiceanu nu l-a prezentat la fel. "De-aia", zic eu, pentru că Isus este al fiecăruia și este văzut și înțeles unic. Fă bine și scrie despre Isusul tău, să scrie fiecare despre Isusul lui. Liiceanu a scris despre Isusul său, nu a făcut un portret istoriografic al acestui personaj religios, să fie obligat moral să ia în seamă toate sursele istorice. Gabriel Liiceanu este judecat pentru că judecă aspru oamenii mergând până la Iisus, iar Mihail Neamțu, cel care a îmbrăcat odăjdiile clericale și a oficiat în biserică ceea ce doar aleșii unși în taină au dreptul să o faca, Mihail Neamțu-politicianul cel mai credincios din lume, dacă este să îl ascultăm cum înțelege Evanghelia, ei bine, judecă cel puțin la fel de aspru aproapele, se întrece chiar cu autorul cărții în judecată: unul judecă oamenii și societatea, altul pe cel care judecă oamenii și societatea. Îi cere acestuia să nu fie milionar, ci sărac cum Diogene, nu cum Iisus. Când Liiceanu acuză ierarhii bisericii că s-au înveșmântat în aur, Mihail Neamțu îi cere lui Liiceanu să meargă pe măgar, precum Isus, nu în mașină luxoasă, să trăiască precum anahoreții și nu în cartierul Primăverii. Aici mergea spectaculos comparația cu Diogene: Liiceanu să își târască zilele într-un butoi, în Piața Universității, în zona aia liberă de neocomunism! Îi analizează viața și observă că Liiceanu a reușit întotdeauna în acțiunile de câștigat bani și a eșuat în cele de voluntariat (vezi GDS).
În fond, acțiunea de a întâmpina critic o carte bănuiesc că a fost o răzbunare că nu este încă recunoscut ca elită de vârf a societății contemporane și sapă sub soclul consacraților. Mihail Neamțu se află în faza a doua a evoluției spirituale, când excelează în afirmarea cunoștințelor acumulate, când caută nod în papură zeilor vremii și se ia la trântă din nimic. Elita autentică este extrem de modestă, filozofia i se simplifică într-atât încât micșorează distanța dintre ea și ceilalți, chiar devine egală cu oamenii de rând rămânând elită prin sentimentul distanței. Mihail Neamțu a evoluat în ochii noștri în anii din urmă, dintr-un țânc zâmbind ridicol de la gemulețul unui veceu de apartament, când Băsescu a scăpat de demitere printr-o inginerie neconstituțională, într-un orator credibil, sobru și plăcut urechilor. Doar cronica literară de aseară a fost făcută dintr-un unghi absolut fals.
***5. Gheorghe Apetroae:
"Din locuri sfinte, neştiute până ieri,
sub cerul în lazur- de obârşie-n tăceri,lungi nouri andaluzi, ce-ți plouă amintiri,
te poartă-n nord pe-angelice cărări...
Iar locuri, ale tale dragi, mirificul senin
cu straja ce-ai lăsat-o la propria zidire-
izvod de cântec slobod și de flăcări vii-
curg în magnetic ritm și-ți înfloresc destinul...
Dar, cum poți a scăpa de-a ta copilărie,
de care te-a însângerat cu-nhăruit cuvânt,
în ea, cu retrăiri, obsesii și-amintiri
cu care te colindă fantasma despărțirii...?!
Că tu, copil, ştiut de toţi un răsfățat, de-atunci
cu dor mărturisit, efebul libertăţii,
în rang de zeu, îți sorbi duhul din lunci
și din lazur destinul, urci scările vieţii...
Azi, adoptat al umbrei unui timp vărsat,
decis de-a luneca pe cercul firii,
mai înţelegi ușor ecoul neliniștii din zi
din glasul sfânt al Bucovinei!
Și, cum poţi ca să uiți de unde lesne vii
cu stela ta din galaxia locului aprinsă
pe urma unui cer, de patimi mari cuprins,
tu, magul Crist vestind neînceputuri...?!
Da! Ai fost sortit să fii robit de locuri
cu dor aprins de ele și cuprins de graţii
să pleci din locul tău dintru-nceput, acum
între visări şi triste contemplaţii...!
Aici, tu simţi că ți-ai găsit și-un rost
din stânci crescut, îți porți aici destinul,
un adoptat de-Ardeal, aprins de gânduri:
substanță din străbune fluorine câmpuri!..
Azi, rege-al serii tale și orbit de griji
duh al luminii, răzvrătit cu-apusul,
te-mbălsămezi cu trecerea prin sine,
la grele întrebări, a le găsi răspunsuri...
În agățări glicine cu sufletu-n trezii,
chemărilor în ieri, le mai colinzi adâncul...!
Sibiu, 1983"
O poezie de acum 37 de ani. Atunci, în comunism adică, în cel care a luptat și chiar a făcut ca sclavia să dispară, s-a evidențiat sclavia. Ea pare sa lege oamenii de locuri, când de alți oameni nu mai poate. Aflu că atunci când religia era liber-interzisă poetul îl aducea pe Crist, nu ca entitate unic-divină, ci în fiecare om-dumnezeu care vine din același cer și vestește neînceputurile, respectiv ceea ce nu este programat de conducători. Asta făcea ca viitorul să devină nesigur, întrucât milioane de oameni vestesc și fac câte ceva unic, iar aceasta este în fapt libertatea în stare pură. Mai mult decât atât, în comunism, poetul spune că fiecare este rege, pronunță "rege" ca un firesc al trăirii și îi relevă adevărul: omul se răzvrătește împotriva morții căutând cu disperare răspunsuri. Așadar, viața este o carte cu infinite întrebări și cu din ce în ce mai puține răspunsuri. Da, nimeni nu te ajută. Acesta este barometrul civilizației la care am ajuns. Și mai este unul: faptul că orice loc de pe Planetă nu este "acasă", fiecare are în instinct un loc unde să moară (elefanții), unde să depună icrele (crabii). Românii au Carpații. Planeta însăși pare în agonie, în zborul ei trece ba prin frig, ba prin noroaie... Să respirăm adânc - primăvara aceasta, ca niciodată, tuturor florilor le-a explodat parfumul. Nici eu nu înțeleg de ce. Și nu înțeleg nu doar de când cu tusea ori cu febra, nu am înțeles niciodată de ce. Și nu am avut pe nimeni alături să mă ajute măcar să... înțeleg. Aveam dreptul să fac un rău - cunoașterea presupune să greșești! -, dar nu am dreptul să produc suferință. Trebuie să ne împăcăm cu cei cărora le-am greșit și, apoi, să privim și să ne minunăm de binele/frumosul făcut, pentru a pune în balanță dacă amintirile de bine sunt câte trebuiau să fie, câte se ambiționa tânărul de 20 de ani să le creeze. Mi-e rușine să mă privesc în oglindă, pentru că nereușitele îmi sunt atât de multe și de mari, încât mă îndoiesc ca am meritat viața. Puteam să creez o lume nouă, puteam să distrug nenumărate lumi grotești. Constat că lumea mileniului III se micșorează și se autolimitează benevol la spațiul unei grădini, al unei camere, al unui loc de mormânt. Puteam mai mult și nu înțeleg unde am greșit de nu am putut mai nimic. Este posibil ca un om pur să nu aibă viață proprie într-o lume mizerabilă.
Aveți dreptate dacă ne propunem un orizont uman, posibil de atins. Când îți propui să trăiești fără limite, când îți propui să fii tot ce se poate fi și să faci tot ce se poate face - o trăire fără orizont -, nu poți fi mulțumit cu ce ești. Și nu doar pentru că un om nu poate fi totul, dar un om trebuie să fie totul din ce poate fi. A face copii, o casă, sunt nimicuri. Valoarea înseamnă ceva mai mult. Cum mă pot împăca sufletește, când știu că puteam face tot și am reușit atât de puțin încât nu atârnă nimic pe cântar? Mulțumesc pentru încurajare!
***6. Profira Sadoveanu i-a arătat o scrisoare lui Tudor Vianu și a fost suficient ca acesta să îi spună "Aveți talent"! Scrisoarea dv, ajunsă la umilul de mine scriitor, este suficientă să afirm același lucru. Mulți oameni devin atrași de scris pentru că observă cât de ușor este și umplu foi cu litere, cu foile fac cărți care umplu rafturile... Numai că scrisul autentic este rar pentru că rari sunt oamenii responsabili. Scrisul autentic este o muncă făcută în joacă de sufletele care, ca ale unui copil, aduc printre cuvinte nevinovăția, cinstea, întrebările, zâmbetul și îmbrățișările fără motiv, într-un cuvânt trăirea. A fi copil se reduce la a scrie fără un motiv când nu poți să nu scrii, că, altfel, nu mai ești întreg. Bine, bine, dar cele ce scriu sunt necesare, oare? Ajuns la această întrebare începe calvarul. Adică munca. Necesarul îmbracă mai multe aspecte: sunt necesar mie, pentru că nu vreau să uit ce am gândit sau trăit și vreau să păstrez amintiri palpabile (scrierile nu sunt făcute publice); necesar lumii în care trăiesc, întrucât scrisul meu construiește civilizația, schimbând oamenii cu adevărul personal. Responsabilitatea obligă la autocenzură, încât autenticii aduc în spațiul public doar cuvintele concentrat alcătuite. Autenticitatea te obligă să cauți și să și găsești acele cuvinte pe care doar tu le poți spune. Munca presupune cunoașterea a tot ce au spus înaintașii măcar pe subiectul care te atrage, de a fi la curent cu memoria umanității, pentru a nu repeta ce și cum au spus alții (Google este un bun sfătuitor) și de a ieși de sub influențe afișând un stil după care să devii recunoscut fără să te semnezi. Arta de a deveni cunoscut propune să emiți cuvinte cât mai periculos posibile - astfel vei fi racordat permanent la realitate.
Cristian Marieta, dv aveți calitatea, decisivă în crearea valorii, de a despica ideea în multe șuvițe, ceea ce descurajează negaționiștii - scormonitori insistenți după ceva-ul care lipsește. Scrisul valoros se evidențiază când temei abordate nu i se poate reproșa că mai trebuia spus sau șters ceva, când nimeni nu putea spune mai frumos, când frumosul se manifestă inimitabil între granițele unicității. Bine ați venit în Cetate!
***7. Poezia este o ființă, o alta decât poetul. Un fel de Dumnezeu căruia Poetul îi este credincios mai mult decât sieși. Descoperirea Poeziei seamănă cu descoperirea bisericii, ajungi să trăiești purul doar intrând în ea. "Nicăieri nu este mai frumos ca-n biserică", am auzit mărturisindu-se bătrânii. Nicăieri nu este mai frumos ca-n brațele iubirii, exclamă îndrăgostiții. Nicăieri nu este mai frumos ca-n poezie, ne sugerează poetul Aurel Anghel. De aceea el își dedică viața descoperind frumosul și măreția, își consumă timpul din clepsidră trăind cel mai frumos posibil și are generozitatea și talentul să ne determine și pe noi să simțim tot astfel. Venind recele printre oameni, poetul se întristează cumplit ca a pierdut întâlnirea cu Ea, Poezia mersului pe jos. Voia să îi piște obrazul o rima. Poetul este, iată-l, un vânător care vrea să simtă cum prada se zbate și îi pișcă dulce obrazul. În iarna aceasta va fi pescarul ce va vâna cu ochii, prin fereastră, bulgări de cuvinte, râsete de copii, săruturi furate.
Poezia e când altă ființă, când aceeași ființă.
***8. Pentru a înțelege adevărul trebuie cunoscut tot adevărul. A-l spune mulțimii trebuie curaj, de aceea versul trebuie să fie doar periculos. Versul trebuie să schimbe oameni și realități, el trebuie să împingă viața cetății înspre orizontul lumii perfecte, întrucât poetul, dacă are preocuparea de a înțelege lumea cu inima, este singurul care o poate și schimba. Pe umerii poetului stă povara lumii deoarece este singurul care a evoluat de la trăirea pentru a avea la aceea de a fi. Poetul este elita, înțeleptul Cetății. Dacă se întâmplă răul, cineva este vinovat. Conducătorii pentru producerea răului, poetul pentru versul neschimbător de oameni și realități. Un om limitat este indisolubil legat de a avea si alege să conducă prin viziunea lui " a avea". De la a avea la a fi este un diferența dintre ființa care trăiește pentru a mânca și a se reproduce și ființa înzestrată să discearnă binele de rău și să creeze ori să lupte pentru niște idei, sacrificându-și chiar viața, fără a primi ceva în schimb. Poetul este cel evoluat care are menirea de a contribui la normalizarea vieții și împingerea ei pe treptele evoluției. Cum se achită poetul de aceasta? Prin vers. Care este criteriul lui de performanță? Evoluția Cetății.
Este mângâietor sufletului când, din când în când, câte un poet se ridică la înălțimea menirii sale, când lasă naibii în urmă descrierea iubirii sau a nevoii de iubire, abandonează să meșterească idei abstracte (o lume greu de accesat public) și privește omul, imposibilitatea lui de trăi, firescul și afirmarea de sine. Pentru puținul oferit în sensul descris, mulțumesc Violetta Petre!
***9. În multe poeme contemporane este descrisă povestea reală a unor oameni, nu se fac demonstrații dramatice în care, în lupta dintre bine și rău, primul învinge. Binele face reproșuri, în loc să ofere lecții încât răul să se rușineze și să se corecteze, binele bate obrazul obligând răul să aibă rușine. Abundă virtualul cu plânsete de bătrâni care își strigă neputința. În spatele cortinei avem o disfuncționalitate educațională. Părintele a muncit, are mâinile bătucite și crăpate, dar a muncit ca prostu', dacă odrasla a plecat de acasă, dacă a ales să aibă lux și să se supună altora, ceea ce nu a făcut când era agățată de poalele mamei sale. O astfel de abordare poetică alimentează ura părinților abandonați împotriva copiilor, care s-au lăsat amăgiți de o libertate superficială înrobitoare, dar excitantă, în schimbul trăirii complexe în simplitate.
***10. Alexandru Depărățeanu a scris secolul trecut poezia "Viața la țară", parodiată cu succes de Topârceanu și cântată de rapsozi în spectacole, spre deliciul tuturor. Talentul parodistului încântă urechile prin sonoritatea șocantă a rimelor și caricatura făcută satului, sat simplificat la praful drumurilor și lipsa confortului occidental. Pe fond, avem viziuni diferite esențial despre viață. Alexandru pledează pentru liniștea naturii în care-ți pierzi orice gând negru, Topârceanu vrea zgomotul orașului în care gândurile negre sunt în veșnic război, ale tuturor cu ale tuturor. Citeam ieri un carton în care cineva decreta că oamenii preferă egalitatea în sclavie și refuză inegalitatea din libertate. Topârceanu și Alexandru spun invers - La țară oamenii sunt liberi și egali, la oraș oamenii sunt inegali, dar sclavi. Topârceanu preferă inegalitatea creatoare de sclavie și refuza egalitatea supraviețuirii în libertatea satului, creatoare de frumuseți de alt soi - poezie lină și dulce a culorilor, iubirii și dansului. Prefera parodia poeziei orașului, una a contrastelor: stăpân vs sclav, femei încălțate vs fete desculțe, ceva vs altceva. Acest altceva este magnetul modernității, care a determinat, odată cu era industrializării, ieșirea din armonia cosmica și de sub binecuvântarea divinității, pentru a intra cu totul într-un stil de viață în care trăirea se rezuma la a viețui carnal.
în aceste zile de răscruce,
în aceste zile de răscruce,
văd unii oameni ce au pierdut fugind de la țară,
îndemnați de Topârceanu și Baniciu, la chitară.
Trăirii carnale i s-a pus mască.
"E altceva!" ar versifica încă, parodistul, cu sfială,
dar... păstrând distanța sociala!
I-aș răspunde, în același ton:
la sat, ulițe-s cu praf ce-ajunge sub fuste,
ele nu-s pavate, măcar... nu-s înguste!
***11. În anul 1850 a murit admiratorul femeii de 30 de ani, scriitorul Honore de Balzac, cel care a emis filozofia: "un singur ceas de dragoste poate face cât o viață întreagă." Mihai Eminescu a subliniat, cu siguranță, aceste cuvinte, pe cartea care l-a marcat atât de mult, încât "o oră de iubire" a devenit un fir roșu care i-a străbătut creația poetică. În 1873, cu 4 ani înainte de a avea ultima aventură a vieții, cu Cleopatra, a început scrierea poemului "Luceafărul". În "Pe lângă plopii fără soț", dedicat ei, scria: "O oră să fi fost amici,/ Să ne iubim cu dor,/ S-ascult de glasul gurii mici/ O oră şi să mor", după ce, "se zice, a stat o noapte întreagă ascuns într-o dependință, pentru a se bucura de priveliștea suavă a iubitei“ (George Călinescu) și i-a trimis un bilețel: "fii a mea... nu o noapte întreagă... ceea ce n-aş fi cerut... ci o oră, o singură oră..." În 1889, în noaptea în care termina "Luceafărul", a trimis spre lume celebrul vers: "Și pentru toate dă-mi în schimb/ o oară de iubire". Cuvântul "oară" nu se regăsește în reproducerile literare de azi, dar exista precis în cartea mea de citire, de la școală, îmi amintesc precis când profesoara a explicat că "oară" înseamnă "oră", că așa se vorbea pe atunci. După foarte mulți ani mi-am amintit acest aspect și am căutat, febril, definiția cuvântului "oară" și una din explicații ar fi că înseamnă timpul de meditație prin care cineva oferă sau primește ceva. În cazul nostru: lecția de iubire. Curios este că în 1877, în "Pe lângă plopii fără soț", adică mai demult, scrie "oră", iar în 1889, mai încoace, "oară", ceea ce mă face să cred că esența iubirii unei întregi vieți încape în vasul unei singure ore, iar Eminescu a alintat acest cuvânt, prin licență poetică. Dacă este așa, elita culturală a timpului a făcut o crimă adaptând acest detaliu al limbajului eminescian.
***12. Octavian Soviany și Anastasia Gavrilovici scriu două poeme care formează, parcă un întreg. Un el și o ea, două trupuri ce se unesc vreme de-o noapte, prin iubire, devin conștiințe ce se despart în lumina zorilor, pentru a nu se mai întâlni niciodată.
***16. Poezia, după părerea mea și a unor critici literari, nu trebuie neapărat sa reflecte realitatea imediată, ci ea trebuie să creeze o imagine proprie a celui care scrie asupra realității. (Ion Podosu).
Curioși criticii noștri literari și curioase opiniile despre poezie! Poezia este o exprimare frumoasă în cât mai puține cuvinte. Exprimarea poate sa fie cu rima, pentru a arata munca poetului si a adauga prin ea mai multa frumusete. Poezia trebuie obligatoriu sa aiba ritm. Poetii contemporani scriu liber, prozaic, dar depasesc granita poeziei intrucat o lalaie cu explicatii si aspecte inutile ale vietii personale.Poezia mea are ritm si rima intamplatoare, menita sa accentueze anumite stari emotionale. Realitatea imediata nu exista in viata mea (acel politist care amendeaza saracul, femeia care spune copilului ca nu-i e frig), eu aduc o realitate a lumii in lumea mea poetica pentru a-i demonstra uraciunea. Am scris mai inainte un volum de proza scurta, "Duminicalii", si impresia multora a fost ca acea carte este o carte de poezie pura. Poezia contemporana exceleaza in metafore, acestea au devenit o grila eliminatorie chiar. De la poezia cu rima am evoluat la poezia metaforica, in care ceea ce e nu e, De exemplu, o poezie in voga are un vers in care poetul plimba un catel si se pisa pe un gard. Castigatoarea concursului de poezie de anul trecut al USR are un vers in care acuza juriul ca sunt atenti nu la ce spune ea, ci la modul cum tine microfonul aproape de pizda. Bineinteles ca acestea sunt si nu sunt realitati, ci idei care folosesc realitatea ca pe o caramida intr-un zid filozofic. Cel care s-a pisat pe gard a vrut spuna ca supraomul nu tine cont de om si toti trebuie sa evoluam, ca el, femeia cu microfonul acuza partea masculina, oricat de evoluata ar fi, ca are gandul doar la sex, deci este ancorata fara scapare in animalicie... Poezia este in toate felurile. Un cititor trebuie sa observe doar jocul cuvintelor, spectacolul pe care acestea il ofera, vizual, ca intelesuri sau miscare scenica. Inainte vreme pictorii se intreceau sa aduca in spatiul public imagini cat mai reale, dar care sa puna privitorul pe ganduri. Pictura a evoluat rapid dupa descoperirea aparatului de fotografiat si a adevenit o realitate exprimata in toate felurile posibile numai real nu. Metaforizarea accentuata a poeziei pare sa se rupa de cititori, de intelesul lor, vrea sa devina accesata doar de o elita, autointitulata "regi peste viscolele fierbinti". Dar si aceasta va fi ajutata de calculator sa o inteleaga si nu acum, ci peste sute de ani. Eu nu agreez acest stil de a scrie, il consider o moda. Pictura clasica nu este decazuta din noblete pentru ca reliefa realitati naturale, ramane pictura, ba chiar revine ca o noua moda. Consider ca scriitorul este un ales cu inima si el are obligatia sa schimbe oamenii din realitatea imediata cu ajutorul cuvintelor. Un celebru critic chiar a decretat: daca un act artistic nu ma invata ce e viata, dragostea si moartea, nu ma intereseaza. Poezia incifrata metaforic este la extrema intelegerii, de aceea o consider neprietenoasa omului, pentru ca nu il pune pe ganduri, ci ii ofera o imagine socanta, greu inteligibila, de cele mai multe ori, sterila. Este nevoia poetului de a evada din cotidianul plictisitor, cotidian in care toti plang dupa iubire, parinti, locurile natale samd. Poetul greseste pentru ca harul primit nu este constientizat astfel incat, cu viata proprie, poetul sa ajute sa dispara plansul, nicidecum sa fuga pe insula metaforei si sa construiasca acolo doar el stie ce bazaconii. Poezia se simplifica la a lupta sau a fugi, a te implica in viata cetatii sau a-i sprijini pe decidentii hoti doar pentru a primi un serviciu usor sau a manca la masa lor. Nicolae Tudor a ales sa lupte.
Iată-l pe El:
"N-au mai rămas prea multe de privit.
Un pat abandonat. O casă goală.
În camera în care ne-am iubit
Vor da buluc păianjenii năvală.
Îţi pare că fereastra a crăpat.
Neantul tocmai a intrat pe uşă.
A scârţâit podeaua. Peste pat
Parcă ar ninge molcom cu cenuşă.
În camera în care ne-am iubit
Vor locui funinginea şi zgura.
Te uiţi la un cearşaf mototolit
Ce mi-a păstrat mirosul şi căldura.
Şi-n timp ce-ncerci acum să te dezveţi
De tot ce gura-mi vru să te înveţe
Vezi barba mea cum creşte pe pereţi
Precum o iarbă neagră de tristeţe.
Şi chipul tău a devenit livid.
E noaptea cea din urmă, trista, sumbra,
Când mergi îngândurată la un zid
Şi-mi răstigneşti pe zidu-acela umbra."(O.S.)
Aceasta a fost ultima noapte de iubire, întâia noapte de lumină. El folosește iubirea pentru a învăța ceva femeia, ceva ce poate nici Dumnezeu nu știe. Dar... femeia se luptă să uite, fiindcă "știe ceva ce nimeni nu știe, nici Dumnezeu chiar" (Lucian Blaga). În locul de iubire, sub "cearșafuri", rămân semne ale arderii. Femeia nu rămâne cu trupul bărbatului, ci cu amintirea acestuia. Femeia și bărbatul, după oricâte credințe, filozofii și poeme, după oricâte eforturi de lipire a jumătăților, nu ajung un întreg. Au plecat, cândva, din rai, împreună, dar, se pare, fiecare pentru altceva. Femeia i-a zis "hai" pentru ca bărbatul să o abandoneze în noapte, să îi miroasă cearceaful, nici măcar nu îi zice "stai, așteaptă-mă!" O părăsește după ce i-a respins toate șoaptele. O lasă în căldura zgurii trupului care a ars în întregime, iubind-o până a devenit el lumină. Bărbatul merge alături de femeie, prin iubire, cât timp drumul său este înspre sens, sens care este dumnezeirea. Bărbatul reușește profitând de femeie. Ea sfârșește rămânând dincoace de zidul de la capătul drumului. Rămâne îngândurată, poate și fericită, că l-a petrecut cu trupu-i până la capăt. În gânduri sta toată puterea lumii. Ce va face ea, își va aminti ce i-a tot vorbit el în ureche? Se va întoarce acasă disprețuind de moarte bărbatul, cum procedează eroina din poemul câștigător de la Botoșani? Privitor sunt al acestei întâmplări poetice și nu pot să aplaud, atâta timp cât nu știu ce gura-i vru să o învețe și de ce cuvintele nu i-au ajuns, pe unde se-ajunge, în inima ei? De ce este atât de sigur că i se va agăța umbra pe un zid și nu i se va da foc în aceeași cenușă? Poetul acesta a devenit lumină fără să ne spună ceva. Pur și simplu a dispărut din iubire și a devenit, crede el, lumină. Mă întreb dacă poezia nu este și ea o umbră pe un zid de hârtie. Acesta este zidul lui Soviany. Pe zidul meu nu-s atârnate poezii și nici femeie îngândurată la poale-i nu e. Pe el se întrec doar niște fluturi pe motociclete. Și nu se ciocnesc și nu cade niciunul! Eu aș cădea, dac-as avea motocicletă.
***13. Dacă poetul aleargă după dreptate, să o găsească ori să o facă, înseamnă că își asumă destinul de întoarcere către Tatăl, întoarcere la fără păcat, printr-o luptă cu sine și cu toate ce îl înconjoară, pentru purificare. Fuga spre păcat are înțelesul cunoașterii răului, prin înfăptuirea acestuia, urmat de corectarea greșelii. Fuga spre rău culminează cu înțelegerea rolului său nefast și luptă împotriva lui până la stârpire, pentru ca oamenii viitorului să nu mai sufere. Aflu de aici că poetul a obosit, că vrea să se întoarcă în sine, acolo unde era și este întotdeauna liniștea și iubirea. Vrea să se roage, că este om și nu poate trăi fără... păcate! Nu este exclus ca niște admiratori teribiliști să pună mână de la mână să înalțe o statuie impunătoare omului care renunță la dumnezeire, căruia îi este o foame inexplicabilă de păcate. Dreptatea este steagul roșu al libertății, rosu de sângele care se varsă din ciocnirea cu răul. Steagul alb este al predării, al lașității, trădării, nespiritului.
Poetul vrea doar iubirea. Toți o vrem! Oamenii mari se luptă cu răul cu infinită iubire, fac dreptate cu iubire, devenirea chinuitoare a dumnezeirii presupune suferință amestecată cu iubire. Iubirea este peste tot. Dar nu trebuie să abandonezi urcarea spre perfecțiune pentru a o avea, este de ajuns să o strigi și îți va fi alături în alegarea după dreptate. Iubirea carnală, în absența iubirii a ce ești ca spirit (și ești doar gândind și promovând fărăprihana), este specifică animalelor și este folosită de acestea doar pentru perpetuarea speciei.
***14. Arta scrisă este un joc al cuvântului. Scena poate fi a cotidianului sau a abstractului. Poeții aleg unde să se manifeste. Alegerea cotidianului poate fi o întoarcere a artei la perioada realismului, când eroismul este să surprinzi esențialul unei realități (totdeauna mai tare ca literatura!) și, fie s-o descrii elegiac, fie să ai o atitudine. Această artă este exprimată de creatori care vor să fie larg înțeleși și iubiți/ aplaudați. Interacțiunea aceasta îi hrănește. Această artă chiar se definește sub conceptul "literatura vie", cea care poate schimba lumea. Arta abstractă aparține livrescului și poate fi continuatoarea altor arte. Cuvântul ei devine valoros prin construcții metaforice care te șochează intelectual și te pun în situația să aplauzi chiar dacă nu înțelegi nimic. Arta abstracta spune ceva, dacă emițătorul are ceva în cap, sau nu spune nimic dacă jocul cuvântului a fost reliefat ca ciudățenie șocantă. Aceasta formă de artă a fost practicată când scriitorii spuneau codificat ceva pe care autoritatea nu-l putea înțelege, adică ei spuneau ceva și se înțelegea altceva. Multe poezii moderne, decodându-le, nu spun nimic. Arta pregnant metaforizata este o măsură disperată a unora de a se detașa valoric de alții, când în interiorul Cetății scriitorilor nu există separeuri și nici suitoare spre înălțimi. Arta abstractă este exact ce condamna Eminescu, cea ușor scrisă, cea care sună din coadă, dar care nu spune nimic sau mai nimic. Este adevărat că literatura contemporană obosește cu cotidianul său, dar obosește prin repetabilitate, prost gust și lipsă de talent. Dar ea nu trebuie negată sau înlocuită. Muzica are doar 8 note muzicale și avem infinite melodii. Un creator nu trebuie obligat să scrie într-un anume fel, cititorii sunt obligați să se ridice la nivelul său. Totuși, creatorul alege să fie înțeles sau neînțeles. Lucian Blaga a ales literatura abandonând filozofia, tocmai pentru a fi înțeles de cât mai mulți oameni. Un pictor celebru, Marcel Duchamp, a pictat "Femeie coborând o scară" și doar în zilele noastre și doar cu ajutorul calculatorului omenirea a putut să vadă femeia coborând scara. Dincolo de actul creației apare responsabilitatea creatorului în Cetate. Când țara arde, Creatorul stinge focul. Dacă nu îl stinge, este doar o babă care se piaptănă.
***15. "Mă îmbrac de parcă aș trăi în anii 70, vorbesc de parcă aș fi în interbelic și, se pare, fumez ca în anii 50, îmi place să cred că pot să aduc acel „ceva nou" în scris, nu în viața personală." (Toni Chira)
Sadoveanu se închidea într-o cameră și se înconjura cu lucruri vechi și miroazne, pentru a simți realitatea anilor în care trăia, gândea și acționa Ștefan cel Mare, pentru a putea scrie despre el. La fel, pentru a-l sculpta pe Balzac, Rodin i-a citit toate cărțile, i-a colindat toate locurile, a dormit în patul lui, a privit cu ochelarii lui, până a devenit el însuși Balzac. Este interesant că se vrea ceva nou, probabil din dorința de a uimi lumea, de a da o lovitură de gratie poeților contemporani. Noul este permanent adus în literatură, prin poziționarea unui cuvânt într-un vers, prin crearea unor cuvinte, prin stiluri și teme abordate. Noul absolut poate fi adus prin manifestarea geniului. Un geniu, când alătură 2 cuvinte, acele 2 cuvinte devin capodoperă. Mie îmi vine greu să găsesc primul... cuvânt! Probabil pentru că nu am fumat niciodată, nu am purtat părul mare... am încercat doar să imit perfecțiunea atitudinilor lui Iisus. Dar nu mi-a reușit, că nu am curajul nici azi să mor înainte de a apuca să trăiesc tot.
Sadoveanu se închidea într-o cameră și se înconjura cu lucruri vechi și miroazne, pentru a simți realitatea anilor în care trăia, gândea și acționa Ștefan cel Mare, pentru a putea scrie despre el. La fel, pentru a-l sculpta pe Balzac, Rodin i-a citit toate cărțile, i-a colindat toate locurile, a dormit în patul lui, a privit cu ochelarii lui, până a devenit el însuși Balzac. Este interesant că se vrea ceva nou, probabil din dorința de a uimi lumea, de a da o lovitură de gratie poeților contemporani. Noul este permanent adus în literatură, prin poziționarea unui cuvânt într-un vers, prin crearea unor cuvinte, prin stiluri și teme abordate. Noul absolut poate fi adus prin manifestarea geniului. Un geniu, când alătură 2 cuvinte, acele 2 cuvinte devin capodoperă. Mie îmi vine greu să găsesc primul... cuvânt! Probabil pentru că nu am fumat niciodată, nu am purtat părul mare... am încercat doar să imit perfecțiunea atitudinilor lui Iisus. Dar nu mi-a reușit, că nu am curajul nici azi să mor înainte de a apuca să trăiesc tot.
Sunt un observator al fenomenului poetic Și m-am simțit obligat moral să semnalez "Toni Chira", talent cu uimitoare creștere a substanței poetice. Uimirea este cu atât mai mare cu cât creatorul are o vârstă fragedă și trăiește poezia ca pe un joc real, iar noi suntem chiar participanți la poemul său. Importantă este scena pe care creatorul tratează totul cu o detașare vecină cu disprețul, importantă devine victoria sa personală. Noutatea acestei ipostaze creative este o invitație la întrecere, dar în visul lui și acolo nu ai nici o putere, este nevoie să ai și tu un vis în care să îl aduci prizonier pe el și să îi pui piciorul pe piept, mâna pe gură, pe ochi sau măcar să îi arunci creionul pe fereastră... Oricum nu poți, dacă ai limite de înțelegere și acțiune, iar acest imberb poet depășește limitele, după care cheamă înspre unde el zburdă liber și victorios că a ajuns acolo. Procedându-se astfel, la nivel planetar (fiecare individ se luptă să îi atragă pe toți ceilalți în visul personal, unde să îi înhame, ca sclavi, în jugul carului său monarhic, în care el plesnește victorios în aer cu biciul) se creează o lume a elitei, profund evoluată, în care viața depășește frumusețile blânde ale trăirii si creatorul devine un războinic spiritual de top, o lume care are spulberate limitele moralei și legilor, dar menține deschisă calea spre dumnezeire. Fenomenul literar, prin Toni Chira, a intrat în porumbul genialității, în care puțini au îndrăzneala și inteligența să pășească.
Curioși criticii noștri literari și curioase opiniile despre poezie! Poezia este o exprimare frumoasă în cât mai puține cuvinte. Exprimarea poate sa fie cu rima, pentru a arata munca poetului si a adauga prin ea mai multa frumusete. Poezia trebuie obligatoriu sa aiba ritm. Poetii contemporani scriu liber, prozaic, dar depasesc granita poeziei intrucat o lalaie cu explicatii si aspecte inutile ale vietii personale.Poezia mea are ritm si rima intamplatoare, menita sa accentueze anumite stari emotionale. Realitatea imediata nu exista in viata mea (acel politist care amendeaza saracul, femeia care spune copilului ca nu-i e frig), eu aduc o realitate a lumii in lumea mea poetica pentru a-i demonstra uraciunea. Am scris mai inainte un volum de proza scurta, "Duminicalii", si impresia multora a fost ca acea carte este o carte de poezie pura. Poezia contemporana exceleaza in metafore, acestea au devenit o grila eliminatorie chiar. De la poezia cu rima am evoluat la poezia metaforica, in care ceea ce e nu e, De exemplu, o poezie in voga are un vers in care poetul plimba un catel si se pisa pe un gard. Castigatoarea concursului de poezie de anul trecut al USR are un vers in care acuza juriul ca sunt atenti nu la ce spune ea, ci la modul cum tine microfonul aproape de pizda. Bineinteles ca acestea sunt si nu sunt realitati, ci idei care folosesc realitatea ca pe o caramida intr-un zid filozofic. Cel care s-a pisat pe gard a vrut spuna ca supraomul nu tine cont de om si toti trebuie sa evoluam, ca el, femeia cu microfonul acuza partea masculina, oricat de evoluata ar fi, ca are gandul doar la sex, deci este ancorata fara scapare in animalicie... Poezia este in toate felurile. Un cititor trebuie sa observe doar jocul cuvintelor, spectacolul pe care acestea il ofera, vizual, ca intelesuri sau miscare scenica. Inainte vreme pictorii se intreceau sa aduca in spatiul public imagini cat mai reale, dar care sa puna privitorul pe ganduri. Pictura a evoluat rapid dupa descoperirea aparatului de fotografiat si a adevenit o realitate exprimata in toate felurile posibile numai real nu. Metaforizarea accentuata a poeziei pare sa se rupa de cititori, de intelesul lor, vrea sa devina accesata doar de o elita, autointitulata "regi peste viscolele fierbinti". Dar si aceasta va fi ajutata de calculator sa o inteleaga si nu acum, ci peste sute de ani. Eu nu agreez acest stil de a scrie, il consider o moda. Pictura clasica nu este decazuta din noblete pentru ca reliefa realitati naturale, ramane pictura, ba chiar revine ca o noua moda. Consider ca scriitorul este un ales cu inima si el are obligatia sa schimbe oamenii din realitatea imediata cu ajutorul cuvintelor. Un celebru critic chiar a decretat: daca un act artistic nu ma invata ce e viata, dragostea si moartea, nu ma intereseaza. Poezia incifrata metaforic este la extrema intelegerii, de aceea o consider neprietenoasa omului, pentru ca nu il pune pe ganduri, ci ii ofera o imagine socanta, greu inteligibila, de cele mai multe ori, sterila. Este nevoia poetului de a evada din cotidianul plictisitor, cotidian in care toti plang dupa iubire, parinti, locurile natale samd. Poetul greseste pentru ca harul primit nu este constientizat astfel incat, cu viata proprie, poetul sa ajute sa dispara plansul, nicidecum sa fuga pe insula metaforei si sa construiasca acolo doar el stie ce bazaconii. Poezia se simplifica la a lupta sau a fugi, a te implica in viata cetatii sau a-i sprijini pe decidentii hoti doar pentru a primi un serviciu usor sau a manca la masa lor. Nicolae Tudor a ales sa lupte.
17. chat cu un tanar poet:
-D. D.: Domnule, un tânăr neo-modernist vă salută!
-Nicolae Tudor: si eu. cuvinte atat de frumoase scrieti, cineva si-a lasat impresia ca sunteti un mare poet! eu cred ca scrisul a ajuns o entitate care atinge tangential viata. o atinge cu ochii pentru a se retrage imediat grabit sa-si lase pe hartie "frigul". viata a devenit parca un carusel in care poetul se da duminica pentru a se inunda cu adrenalina si motive de suferinta si apoi se retrage cuminte, nebun in singuratatea lui si-si linge ranile cu limba cuvintelor. si sunt nervos pe el ca nu se implica in viata astfel incat cuvantul lui scris sa devina parte influentabila a spectacolului vietii si nu o cuvantare la inmormantare, cand vorbeste despre om la trecut. totdeauna la trecut. intreba paunescu: "unde-au fost romanii cand a fost taiat Viteazul?" imi vine sa-l intreb pe poet, pe el, cel care atat de exact vede raul care ni se intampla zi dupa zi: unde e?
-D. D. scriu de la sapte ani si tot de atunci mor si inviu in fiecare zi, raţiunile astăzi nu mai sunt logice drept urmare nici citirea de tinereţe nu se mai caută
-Nicolae Tudor: scrieti bine, observatia mea ar fi: are scrisul un rost?
-D. D.: da... rămâne in spatele nostru ceea ce ne-a desăvârşit de-a lungul secolelor. cuvântul domnule, dacă am renunţa la cuvânt entitatea noastră dispare lângă inima VITEAZULUI
-Nicolae Tudor: am inteles. viziunea dv ar fi ca prin cuvant avem o arhiva uriasa a cuvantului si poeti perfecti, desavarsiti, care le-au scris.
-D. D.: eu sunt un no name care scrie. este irelevant asta. contează să nu ne părăsim în noi înşine
-Nicolae Tudor: daca asta aduce fericire individului, are obligatia sa-si caute fericirea.
-D. D.: şi liberul arbitru să-i aleagă formele de căutare-manifestare
-Nicolae Tudor: populam astfel o lume cu individualitati, se salveaza cine poate, traieste cine poate... Eu cred ca lumea inseamna nu eu, ci noi. iar eu ma las intentionat la urma.
-D. D.: rasa umana a însemnat mereu colectivitate, domnule. noi-ul este o stare de fapt
care de vreo 30 de ani a fost distorsionată deliberat
-Nicolae Tudor: poetul se salveaza pe el, de colectivitate ii pasa numai cand vine cu poezelele si vrea aplauze.
-D. D.: marea lor majoritate da, eu scriu despre fiinţialiate, din acest motiv sunt aplaudat cu violenta pumnului aruncat în albul virtual sau scris
-Nicolae Tudor: scrieti bine, imi vine greu sa va critic, eu nu slefuiesc atat de profund cuvantul.
-D. D.: domnule eu am fost si sunt criticat ca poet pentru că puţină lume înţelege că nu poţi scrie doar de dragul înşiruitului frumos
-Nicolae Tudor: inseamna ca deranjati si asta inseamna ca sunteti valoros.
-D. D.: Nichita a scris cu bucaţi din trupul său până a murit. eu scriu cu bucăţi din sufletul meu
-Nicolae Tudor: exista substanta in "insiruirea" dv.
-D. D.: pentru că o caut până în măduva sângelui, domnule, caut să o dezvelesc celorlalţi
-Nicolae Tudor: corect. este o forma de infrumusetare a lumii. eu consider ca cel mai important este viata. iar tara arde si eu sacrific forma de frumusete, pe care as putea-o obtine folosind cuvantul, si sting... focul; dupa puterile mele...
-Nicolae Tudor: si eu. cuvinte atat de frumoase scrieti, cineva si-a lasat impresia ca sunteti un mare poet! eu cred ca scrisul a ajuns o entitate care atinge tangential viata. o atinge cu ochii pentru a se retrage imediat grabit sa-si lase pe hartie "frigul". viata a devenit parca un carusel in care poetul se da duminica pentru a se inunda cu adrenalina si motive de suferinta si apoi se retrage cuminte, nebun in singuratatea lui si-si linge ranile cu limba cuvintelor. si sunt nervos pe el ca nu se implica in viata astfel incat cuvantul lui scris sa devina parte influentabila a spectacolului vietii si nu o cuvantare la inmormantare, cand vorbeste despre om la trecut. totdeauna la trecut. intreba paunescu: "unde-au fost romanii cand a fost taiat Viteazul?" imi vine sa-l intreb pe poet, pe el, cel care atat de exact vede raul care ni se intampla zi dupa zi: unde e?
-D. D. scriu de la sapte ani si tot de atunci mor si inviu in fiecare zi, raţiunile astăzi nu mai sunt logice drept urmare nici citirea de tinereţe nu se mai caută
-Nicolae Tudor: scrieti bine, observatia mea ar fi: are scrisul un rost?
-D. D.: da... rămâne in spatele nostru ceea ce ne-a desăvârşit de-a lungul secolelor. cuvântul domnule, dacă am renunţa la cuvânt entitatea noastră dispare lângă inima VITEAZULUI
-Nicolae Tudor: am inteles. viziunea dv ar fi ca prin cuvant avem o arhiva uriasa a cuvantului si poeti perfecti, desavarsiti, care le-au scris.
-D. D.: eu sunt un no name care scrie. este irelevant asta. contează să nu ne părăsim în noi înşine
-Nicolae Tudor: daca asta aduce fericire individului, are obligatia sa-si caute fericirea.
-D. D.: şi liberul arbitru să-i aleagă formele de căutare-manifestare
-Nicolae Tudor: populam astfel o lume cu individualitati, se salveaza cine poate, traieste cine poate... Eu cred ca lumea inseamna nu eu, ci noi. iar eu ma las intentionat la urma.
-D. D.: rasa umana a însemnat mereu colectivitate, domnule. noi-ul este o stare de fapt
care de vreo 30 de ani a fost distorsionată deliberat
-Nicolae Tudor: poetul se salveaza pe el, de colectivitate ii pasa numai cand vine cu poezelele si vrea aplauze.
-D. D.: marea lor majoritate da, eu scriu despre fiinţialiate, din acest motiv sunt aplaudat cu violenta pumnului aruncat în albul virtual sau scris
-Nicolae Tudor: scrieti bine, imi vine greu sa va critic, eu nu slefuiesc atat de profund cuvantul.
-D. D.: domnule eu am fost si sunt criticat ca poet pentru că puţină lume înţelege că nu poţi scrie doar de dragul înşiruitului frumos
-Nicolae Tudor: inseamna ca deranjati si asta inseamna ca sunteti valoros.
-D. D.: Nichita a scris cu bucaţi din trupul său până a murit. eu scriu cu bucăţi din sufletul meu
-Nicolae Tudor: exista substanta in "insiruirea" dv.
-D. D.: pentru că o caut până în măduva sângelui, domnule, caut să o dezvelesc celorlalţi
-Nicolae Tudor: corect. este o forma de infrumusetare a lumii. eu consider ca cel mai important este viata. iar tara arde si eu sacrific forma de frumusete, pe care as putea-o obtine folosind cuvantul, si sting... focul; dupa puterile mele...
D.D.nu a mai raspuns, cu toate ca beculetul verde a clipit mult timp dovedind ca era on-line.
18. Mihaela Roxana Boboc:
„… silabe orfane se desprind de mine
şi mama e frumoasă aşa cum ai lăsat-o
cu buzele pline de pământ
doar eu mă îndoiesc de cer, iubire şi de suburbii
cândva o să revin,copilă, într-un anotimp
purtând în braţe snopi de zăpadă…”
Interesanta sintagma "SILABE ORFANE" in acest timp in care parintii si bunicii mor de covid. Ramane literatura orfana, alfabetul orfan. adica al nimanui, al celor care il vor inhata cu forta si pus sa cerseasca. In acest context, cel care scrie, creatorul, incepe sa se indoiasca de dumnezeu, de iubire, de suburbii. Este firesc sa te indoiesti. Sa nu crezi ca mahalalele din suburbii vor salva lumea, ele sunt acolo sa permanentizeze saracia si uratul acestei lumi. Sa te indoiesti de cer, nu este ceva nou, iti trebuie multa cunoastere si profunzime sa il simti de Dumnezeu. Nu inteleg ce are poetul cu iubirea, iubire care incepe cu tine, cuprinde cu bratele o lume intreaga si se intoarce tot in tine. A te indoi de iubire inseamna a te indoi de tine insuti. Da, este razboi. Daca murim toti, in tine trebuie sa crezi ca te poti salva. Ai obligatia sa te salvezi; salvandu-te, salvezi lumea intreaga prin posibilitatea unui nou inceput. Si o poti salva doar prin iubire. Silabele iubirii nu trebuie nicicand sa ramana orfane.
„… silabe orfane se desprind de mine
şi mama e frumoasă aşa cum ai lăsat-o
cu buzele pline de pământ
doar eu mă îndoiesc de cer, iubire şi de suburbii
cândva o să revin,copilă, într-un anotimp
purtând în braţe snopi de zăpadă…”
Interesanta sintagma "SILABE ORFANE" in acest timp in care parintii si bunicii mor de covid. Ramane literatura orfana, alfabetul orfan. adica al nimanui, al celor care il vor inhata cu forta si pus sa cerseasca. In acest context, cel care scrie, creatorul, incepe sa se indoiasca de dumnezeu, de iubire, de suburbii. Este firesc sa te indoiesti. Sa nu crezi ca mahalalele din suburbii vor salva lumea, ele sunt acolo sa permanentizeze saracia si uratul acestei lumi. Sa te indoiesti de cer, nu este ceva nou, iti trebuie multa cunoastere si profunzime sa il simti de Dumnezeu. Nu inteleg ce are poetul cu iubirea, iubire care incepe cu tine, cuprinde cu bratele o lume intreaga si se intoarce tot in tine. A te indoi de iubire inseamna a te indoi de tine insuti. Da, este razboi. Daca murim toti, in tine trebuie sa crezi ca te poti salva. Ai obligatia sa te salvezi; salvandu-te, salvezi lumea intreaga prin posibilitatea unui nou inceput. Si o poti salva doar prin iubire. Silabele iubirii nu trebuie nicicand sa ramana orfane.
***19. Casian Balabasciuc:
"În fiecare casă vecheStă încrustată o poveste
Despre un om sau o pereche
Ce singuri și-au făcut o zestre.
Și-au drămuit agoniseala,
Au pus deoparte, să ajungă,
Au dat uitării oboseala
Să-adune un bănuț în pungă.
Au adunat tot ce se poate
Și au răbdat cu vrednicie,
Au dat din vieți și sănătate
În truda din gospodărie.
Au lăcrimat câteodată,
Așa-i când grijile apasă,
Și cu ce-au strâns, în timp, din plată
Au înălțat, cu greu, o casă.
Un adăpost cum se cuvine,
Nu un palat, nicicum o vilă,
Dar cum și l-ar dori oricine
A dus o viață dificilă.
În piatra de la temelie
Li s-a prelins sudoarea muncii.
Părinți fiind au vrut să știe
Că au o moștenire pruncii.
Azi nu mai sunt să o mai vadă
Cum stă pe-o rână, gârbovită.
E putred gardul la ogradă
Și prispa zace risipită.
N-ar crede marea grozăvie,
Că munca lor e de ocară,
Pe unde-s pruncii, Domnul știe
Și că s-a risipit o țară!"
Nicolae Tudor: Acest poem, in plan existential, arata cum pamantenii esueaza, chiar daca se sacrifica mult. Pentru a intelege bine ideea poetica trebuie sa definim normalitatea, cu atat mai mult in acest timp al socotelilor istorice, cand, a avea o casa si a fi nedependent de civilizatie, inseamna a-ti salva nu doar viata, ci si specia. Normalitatea, dupa parerea mea, este ca fiecare sa detina o bucata de pamant, egala cu a celorlalti, care sa nu poata fi instrainat niciodata. Parintii trebuie sa stranga ban cu ban si sa cumpere acest pamant (cam 5 ha, compact) Acolo sa inceapa generatie cu generatie sa isi construiasca raiul si sa-l lase urmasilor mai bogat decat l-a preluat. Copiii trebuie invatati sa mestereasca totul cu mainile lor, de la lucrul gradinii, imbunatatiri functionale, educatie, sanatate, arta, mestesuguri samd. Parintii trebuie sa fie preocupati sa educe copiii sa traiasca pe locul lor si nu sa plece peste mari si tari, ca argati, pentru un castig oarecare. Acasa ei pot avea tot ce isi doresc si pot trai in armonie cosmica. Aceasta este normalitatea si ratarea ei apartine exclusiv parintilor. De aceea nu ma induiosez cand citesc despre ei ca sunt batrani, ca asteapta plecatii departe la poarta, ca a putrezit totul, ca morsamd. si odata cu ei un rai care putea fi.
Elena Alischer: Nicolae Tudor, aveti copii? unde sint?
Nicolae Tudor: Nu este relevant ce am eu, aici am emis un principiu care defineste normalitatea. Putem sa spunem ca nu este normal ce am zis eu, ca e normal sa ne sacrificam sa creem conditii bune copiilor, apoi sa ii trimitem in lume pentru a se imbogati, adica sa traiasca o viata usoara, ca sclavi sau fara munca. Nu asa cum ne-am chinuit noi muncind pamantul. Adevarul este ca singura avere, ca mostenire din creatia divina, este pamantul. Avem dreptul la ea, in afara ei nu poti avea nimic. Pamantul este cel care intretine viata. Pe el poti construi, il poti cultiva sau ii poti folosi resursele. Problema este ca pamant nu avem toti, unii detin pamant pe care nu il pot munci cu mainile proprii, ci folosesc argati. De ce exista argati? Pentru ca ei nu au pamant. Daca aveau munceau pentru ei, nu pentru altcineva. Dar ce observam? Parinti care s-au chinuit sa obtina pamant si sa faca o casa pentru copiii lor, acel pamant si acea casa sunt inghitite de natura, prin pustiire. De ce? Pentru ca acei copii au vrut sa traiasca usor si confortabil in orase aglomerate sau tari civilizate si nu in locul in care Dumnezeu i-a trimis in viata. Da, se poate orice, dar nu orice este normal, cel putin ca moralitate: sa iti vinzi casa parinteasca sau sa o abandonezi.
***20. Mihaela Borzea
"OMONIME ÎN NISIP
Ți-a orbit urechea minții, carnea nu mai vrea s-audă
Cum sirena-ți cântă doine, cu pescari cu tot, în piept
Și cum dinspre țărm, împinsă către inima-ți zăludă,
Urlă o sirenă albă smulsă dintr-un veac inept.
Nu-i târziu să semeni pace în nisipuri ce îngroapă
Tălpi de catifea atinse cu parfum de busuioc,
Nici să mături dintre semeni o istorie mioapă,
Tălmăcită-n scoici zdrobite de-o țigancă, în ghioc.
Vino, să-mi clădești castele din opt țipete uitate
În codalbul ce străpunge zarea ultimei splendori
Și dă-mi timp să-ți port pe umeri clipa de singurătate,
Până-n vechiul port în care este interzis să mori.
Leagănă-mi pe sâni amurgul când lumina-n valuri sare
Din spinarea azurie a delfinului nebun
Și înalță din adâncuri fiii ploilor de sare,
Să se joace lângă tâmple, să-l trezească pe Neptun!
Dacă poți să-mi legi de glezne zeul apei și țiganca,
Iar de n-or fi legi prea aspre să te-acuze de răpiri,
Scapă-mă o veșnicie într-un parc marin, pe banca
Unde cresc furtuni din sânge și din oase cresc Zefiri."
"OMONIME ÎN NISIP
Ți-a orbit urechea minții, carnea nu mai vrea s-audă
Cum sirena-ți cântă doine, cu pescari cu tot, în piept
Și cum dinspre țărm, împinsă către inima-ți zăludă,
Urlă o sirenă albă smulsă dintr-un veac inept.
Nu-i târziu să semeni pace în nisipuri ce îngroapă
Tălpi de catifea atinse cu parfum de busuioc,
Nici să mături dintre semeni o istorie mioapă,
Tălmăcită-n scoici zdrobite de-o țigancă, în ghioc.
Vino, să-mi clădești castele din opt țipete uitate
În codalbul ce străpunge zarea ultimei splendori
Și dă-mi timp să-ți port pe umeri clipa de singurătate,
Până-n vechiul port în care este interzis să mori.
Leagănă-mi pe sâni amurgul când lumina-n valuri sare
Din spinarea azurie a delfinului nebun
Și înalță din adâncuri fiii ploilor de sare,
Să se joace lângă tâmple, să-l trezească pe Neptun!
Dacă poți să-mi legi de glezne zeul apei și țiganca,
Iar de n-or fi legi prea aspre să te-acuze de răpiri,
Scapă-mă o veșnicie într-un parc marin, pe banca
Unde cresc furtuni din sânge și din oase cresc Zefiri."
Draga Mihaela, va citesc cu drag si culeg pentru pastrare din creatia dv de la fragmente antologice la poezii intregi. Aveti un potential poetic iesit din comun, aveti idei prozodice revolutionare. Ma bucur ca sunteti inconjurata cu iubire de cititori. Vreau, totusi, sa va aduc o critica, pentru ca daca nu o fac eu, am teama ca nu o va face nimeni, o critica... dulce. M-a intrigat oarecum inceputul poeziei "ti-a orbit urechea mintii", o expresie care are logica doar inteleasa ca metafora - mintea ta nu a vazut = nu a inteles, adica nu a fost conectata cu tot ce are la calculatorul realului, pentru a fi in pas cu ce se intampla pe frontul de atac. Totusi observ o fortare a poetizarii dv, un joc periculos cu limitele (un profesor de poezie ar spune ca este pleonasm sa spui ca nu vede urechea), un joc al inteligentei care creeaza o poezie din esente, dar inteles si ca joc razboinic de impunere valorica, un joc al talentului extrem. Riscul unei astfel de abordari incordate este sa produci mangaiere urechii, dar sa zapacesti creierul incat, la urma, intrebat despre ce dracu a fost vorba, sa nu poata raspunde repede, cu atat mai mult sa retina pentru totdeauna poemul si minunatele poeme. Profesorul meu de literatura m-a invatat ca scrierea trebuie sa curga sinusoidal, nu liniar, respectiv sa ofer cititorului ceva sa-l socheze, dar socarea sa se produca cand in cand. Dupa 25 cuvinte ma sfatuia el, in proza. Evolutia poetului incepe cu o simplitate eminesciana, continua cu o demonstratie de forta a cunostintelor acumulate si a talentului si revine la simplitatea dintai, dar cu zestrea unicitatii dobandite. Observatia mea este ca nu disting la dv panta simplitatii. Ce inseamna aceasta? Inseamna ca fiecare poem trebuie sa fie diferit de toate celelalte. Proba altfelitatii o putem observa luand un fragment de undeva si lipindu-l de altceva iar lipitura se vede/simte ca ceva strain, nu este acceptata, strica tot. Apoi petrecerea cititorului printre detalii care arata ca acolo s-a intamplat si se intampla ceva, in sau pe ele, ceva ce doar poetul stie pentru ca a fost acolo si le-a trait, face ca imaginea poetului sa reprezinte o faptura care duce pe umeri atat de multe cruci incat cititorul se dezarmeaza, refuza sa se ridice la inaltimea umana a celui ce scrie si devine un neputincios care ingaima doar "au, ce frumos!". Asta inseamna ca poetul se distanteaza si de oameni, nu doar de confrati, ca literatura nu face din cititori oameni mai buni, ci spectatori. Am un personaj care refuza sa mearga la biserica pentru ca "poruncile sunt prea grele si nu le poate duce". O simplitate, o mare simplitate inseamna o mana intinsa catre omul obisnuit, o luare a sa de mana, daca vrem ca literatura sa produca efecte sociale pozitive. Neluat de mana, cititorul nu poate tine pasul.
Mihaela Borzea este valoroasa prin usurinta cu care isca metafora si prin atitudinea sa. Mihaela a creat versul genial "as manca pamant", vers care defineste stadiul in care am ajuns ca evolutie umana. Daca o Eva, candva, s-a impotrivit regulilor divinitatii comitand pacatul, si a fost izgonita impreuna cu el spre infern si vremelnicie, daca Evele lumii, cele contemporane, constientizeaza si regreta pacatul si aleg sa isi intoarca fetele spre inapoi, Mihaela alege un loc din univers, coborand pe poteca dintre cer si stuf, pe care il infrumuseteaza cu prezenta si creatia proprie si face raiul acolo. Adica aici si acum, pe pamantul din care ar musca, de drag ce i-a devenit. Miha-Eva noastra opreste gestul indepartarii si creeaza un nou rai. Este interesant de vazut ca barbatul isi continua drumul, atras de infern si vanatoare. El si ea devin puternici prin singuratatile personale, intalnirile fiindu-le mai mult ciocniri intamplatoare sau recompense oferite de imaginatie. Vietuind intr-o lume abstracta, fiind o lume noua si proprie, insistand si sacrificandu-se, Mihaela Borzea face aceasta lume real-poetica din ce in ce mai limpede iar valoarea ei consta atat in reusita acestei prefaceri creatoare a lumii cat si in metaforele cu care o innobileaza.
Ziceti intr-un comentariu ca poezia este o intrebare si nu un raspuns: Poetul, fiind deasupra oamenilor ca evolutie spirituala, vede si intelege ceea ce multi nu vad si inteleg. Cand scrie, el trebuie sa dea raspunsuri pentru a se intelege trecutul si prezentul si sa puna intrebari pentru a determina cititorii sa se gandeasca impreuna cu el pentru a avea sa aiba atitudini constructive proprii. Cand poetul spune "sunt..." si intelege ca asa suntem toti, emite o concluzie si nu o intrebare. Cititorii obisnuiti inteleg doar fragmente din intregul poeziei abstracte, dar sunt vrajiti de frumusetea exprimarii si au incredere in ce este scris, insa cele scrise, daca nu sunt si adanc intelese, nu schimba cu nimic viata. Lucian Blaga a ales poezia in locul filozofiei, tocmai pentru a ajunge la inima oamenilor si a primi aplauze de la ei. Eminescu a scris pe intelesul oamenilor, Ion Barbu nu. Sa vedem concret: "Plangand tu ai venit pe-acest pamant/ amicii ce te-au asteptat te-au salutat razand/ dar sa traiesti astfel incat, cand te vei stinge,/ sa parasesti zambind amicii ce te-or plange" Observati ca acest catren al lui Eminescu nu are nici o metafora, are doar substanta vietii. Poezia moderna a evoluat de la substanta la cuvinte goale frumos sunatoare. In acest peisaj Mihaela Borzea faceti o lucrare, se leaga uman de un colt de rai romanesc, de frumusetile si intelesurile lui, multe dintre ele, doar de poet traite, si ii iubesc scrisul pentru incapatanarea de a scoate perle de acolo de unde, aparent, nimic nu mai e. Este importanta printr-un exemplu de om care intreaba, dar mai ales cand are atitudini, care, intelese ultimativ, sunt raspunsuri la confruntarile cu viata.
Mihaela Borzea este valoroasa prin usurinta cu care isca metafora si prin atitudinea sa. Mihaela a creat versul genial "as manca pamant", vers care defineste stadiul in care am ajuns ca evolutie umana. Daca o Eva, candva, s-a impotrivit regulilor divinitatii comitand pacatul, si a fost izgonita impreuna cu el spre infern si vremelnicie, daca Evele lumii, cele contemporane, constientizeaza si regreta pacatul si aleg sa isi intoarca fetele spre inapoi, Mihaela alege un loc din univers, coborand pe poteca dintre cer si stuf, pe care il infrumuseteaza cu prezenta si creatia proprie si face raiul acolo. Adica aici si acum, pe pamantul din care ar musca, de drag ce i-a devenit. Miha-Eva noastra opreste gestul indepartarii si creeaza un nou rai. Este interesant de vazut ca barbatul isi continua drumul, atras de infern si vanatoare. El si ea devin puternici prin singuratatile personale, intalnirile fiindu-le mai mult ciocniri intamplatoare sau recompense oferite de imaginatie. Vietuind intr-o lume abstracta, fiind o lume noua si proprie, insistand si sacrificandu-se, Mihaela Borzea face aceasta lume real-poetica din ce in ce mai limpede iar valoarea ei consta atat in reusita acestei prefaceri creatoare a lumii cat si in metaforele cu care o innobileaza.
Ziceti intr-un comentariu ca poezia este o intrebare si nu un raspuns: Poetul, fiind deasupra oamenilor ca evolutie spirituala, vede si intelege ceea ce multi nu vad si inteleg. Cand scrie, el trebuie sa dea raspunsuri pentru a se intelege trecutul si prezentul si sa puna intrebari pentru a determina cititorii sa se gandeasca impreuna cu el pentru a avea sa aiba atitudini constructive proprii. Cand poetul spune "sunt..." si intelege ca asa suntem toti, emite o concluzie si nu o intrebare. Cititorii obisnuiti inteleg doar fragmente din intregul poeziei abstracte, dar sunt vrajiti de frumusetea exprimarii si au incredere in ce este scris, insa cele scrise, daca nu sunt si adanc intelese, nu schimba cu nimic viata. Lucian Blaga a ales poezia in locul filozofiei, tocmai pentru a ajunge la inima oamenilor si a primi aplauze de la ei. Eminescu a scris pe intelesul oamenilor, Ion Barbu nu. Sa vedem concret: "Plangand tu ai venit pe-acest pamant/ amicii ce te-au asteptat te-au salutat razand/ dar sa traiesti astfel incat, cand te vei stinge,/ sa parasesti zambind amicii ce te-or plange" Observati ca acest catren al lui Eminescu nu are nici o metafora, are doar substanta vietii. Poezia moderna a evoluat de la substanta la cuvinte goale frumos sunatoare. In acest peisaj Mihaela Borzea faceti o lucrare, se leaga uman de un colt de rai romanesc, de frumusetile si intelesurile lui, multe dintre ele, doar de poet traite, si ii iubesc scrisul pentru incapatanarea de a scoate perle de acolo de unde, aparent, nimic nu mai e. Este importanta printr-un exemplu de om care intreaba, dar mai ales cand are atitudini, care, intelese ultimativ, sunt raspunsuri la confruntarile cu viata.
Mihaela Borzea
URBAN
Pe lespedea vremii ibricul tresaltă,
Nu-i nimeni să pună cafeaua
Și parcă-n moscheea cât luna de-naltă,
Se-aude slujind cucuveaua.
Alerg fără noimă din lume spre mine,
Cu boabele negre-n spinare,
Le macin la moara ce-nvârte suspine
Mereu cu aceeași mișcare.
Dansează-mi un fluviu curbat pe arcade,
Un vals vienez te provoacă
La stele de sticlă țesute-n pleiade
Când gerul cu spuma se joacă.
Recită-mi din Pușkin un veac de poeme,
Clepsidra începe să-și cearnă
Parfumul chirilic al slovei supreme
Pierdut în “Palatul de iarnă”.
Cu cerul întors spre fântâni subterane,
Sărută-mi Madridul din sânge,
Mi-s apele tale pe trup talismane
Ce ard când orașul mă strânge.
Răpește din Luvru surâsul Giocondei,
Cu el să-mi alint narghileaua,
Cerșește-mi o ploaie pe străzile Londrei
Și vino. E gata cafeaua.
Nicolae Tudor: Femeia bacoviana citea "ceva de la poluri" si raspundea dorintei poetului: "mai pune s-aduca si ceaiul". Peste un secol, si ceva, pe o vreme cu ger, femeia cere sa i se citeasca din Puskin, sa i se cerseasca o ploaie - "talismane pe trup"! -, ii cere sa danseze pentru ea... si-l rasplateste cu o cafea pe care poetul a pus-o-n el in ibric, intrucat nu avea cine, si tot el striga " vino", dar... nu mai aproape, ci intim -casnic: "vino, ca-i gata cafeaua". Un ritual impins foarte aproape de abstract, in care poetul e, de data aceasta, de genul feminin - chiar daca se comporta la masculin - pe urmele clasicilor, avand pretentii de a gusta din aroma delectarilor vizuale si nu numai. Sunt oarecum surprins ca-n acest timp al libertatii salbatice, poezia de iubire se-ndeparteaza de "si vino si tu mai aproape" devenind un ritual boieresc, cum pe vremuri cinele cu participanti imbracati in frac, care conversau doar intr-o limba straina, la alegere. Frumos, chiar daca oarecum straniu, prea astral, prea cerebral.
Mihaela Borzea
MORGANELE APUSURILOR STRANII
De peste tot, o liniște carnală
Își deapănă splendorile sărate,
Cu infinitul curs pe verticală
Sub tălpile atât de însetate.
Adoarme-mi pești pe malul gleznei drepte,
Cu foamea-n cioc să vină cormoranii
Din toamna condamnată să aștepte
Morganele apusurilor stranii.
Când apele înalță alte ape
Și cerul face dragoste cu ele,
Dezleagă-mi albatroșii de sub pleoape,
Să-mi rotunjească lacrimi în inele.
Nu mă striga, încerc să fur mirajul
Egretelor nespus de grațioase,
Cu gândul doar să le ating penajul
Și albul lor să-mi năvălească-n oase.
În piept strunește-mi clipa cireșie,
S-o văd murind, poate-nțeleg de unde
Începe delta ochii să mi-i știe
Și în căușul palmei se ascunde.
Pe glezna stângă leagănă-mi meduze,
Le-a obosit atâta depărtare
Și când voi fi un val printre ecluze,
Plutește-mi pelicanii spre vărsare.
Nicolae Tudor: Semanam si ma bucur. Eu am fost aruncat intr-un colt de lume, numit mahala, si am cules de acolo tot ce a fost semnificativ pentru viata omului. Cormoranii, pelicanii si albatrosii mei erau oamenii simpli, pe care i-am numit duminicalii. Am vrut sa arat ca sufletul lor este mai frumos decat al supraoamenilor. I-am cautat cu lupa, unde nu i-am gasit i-am inchipuit, cand n-am mai avut imaginatie, am devenit eu duminical. Dar am facut-o rar, fiindca am fost facut atent sa ii las doar pe ei sa vorbeasca. Am scos la lumina tot ce mi-a oferit esential acea lume. Apoi am plecat departe, dar am devenit un cunoscator de suflete. Intalnesc straini, ii privesc cum impreuneaza mainile, cum adauga pasul, cum tin capul... Vanez primul lor cuvant sau le surprind privirea si savurez prada pe ascuns. Stiu totul despre ei, in timp ce eu sunt nimeni pentru toata lumea. Dar nu sufar. Pentru ca mi-am facut datoria fata de divinitate crezand ca nu am fost trimis acolo intamplator, crezand ca nu trebuia sa las niste cuvinte si atitudini sa se piarda. Dv... aveti delta si nu sunteti, ca mine, un simplu trecator printr-o lume. Delta este pentru dv "acasa". Ati construit pe poteca dv un castel impodobit cu cele ale vietii, cu metafore si trairi poetice, ati adus acolo capodopere ale lumii, cum este Ana cea dintre ziduri si cer, jertfita pentru a se putea desavarsi o lucrare. Totul culmineaza cu profunde soapte de dragoste, ati cautat sensul vietii si inca luati de piept vesnicia, ca pe-o Ucraina care nu va respecta nemurirea. Va incrancenati, intelegandu-va si definindu-va cu fiecare cuvant care se adauga, cultivandu-va talentul - ajuns deja dumnezeiesc -, sa nu fiti nimeni, ci sa ramaneti prezenta pentru totdeauna. Cum cormoranii, pelicanii, albatrosii, Eliza - o frantura din mica delta a naturii umane.
din piept pregătiți
să aruncăm cu ele unul în celălalt
să înceapă cel care nu a greșit
niciodată îmi spui
eu te privesc fascinat
cum un filatelist timbrul scrisorii
ce a rătăcit prin lume
o sută de ani
și dintr-odată îmi amintesc
că în vreme de război
copiii furau bicicleta poștașului
închipuindu-și că astfel
veștile rele vor ajunge
mai tîrziu"
Cel care este fara de pacat se pregateste sa arunce, chiar arunca in ceilalti cu piatra inimii sale. Aproapele riposteaza: "esti fara de pacat, de arunci?" Iata cum viata omului se desprinde de posibila perfectiune traibila doar in locul din care am fost izgoniti. Suntem pacatosi, purtam aceasta povara. Unii se lupta sa stearga pacatul urcand evolutia proprie pe cea mai inalta treapta. Cei multi ii trag inapoi pentru ca pacatul nu poate fi nicicum sters si se adancesc in comiterea altor si altor pacate. Acesti "unii" se departeaza de Dumnezeu, dar propovaduiesc de zor credinta. Cei care se lupta ce ei insisi pentru a redeveni perfecti sunt putini, cei care arunca in ceilalti cu perfectiunea inimilor proprii, pentru a-i intoarce din cadere, sunt si mai putini. Caderea nu mai poate fi oprita, doar intarzierea ei. Iata drama, iata strigatul!
Costel Stancu:
"Cînd copiii se joacă, între ei, de-a războiul,
furnicile sînt liniștite, spune Celălalt.
Eu scriu, doar astfel îmi voi aminti ceea ce
nu am trăit niciodată. Ca întotdeauna, noi doi.
Al treilea e Dumnezeu. El tace progresiv. Oare
și lui i se face dor, din cînd în cînd, de laptele
mamei sale? îl întreb pe Celălalt. Acesta rîde.
Știe ceva ce eu nu știu. Între frații de duh
nu ar trebui să fie secrete. Dar nici moarte în aerul
încă nerespirat. Nu înțeleg. Cer armistițiu.
Celălalt mi-l semnează în palmă.
Prea multe nedumeriri, sîntem doar niște copii.
Hai mai bine să turnăm apă într-un mușuroi de furnici!"
Nicolae Tudor: Modificarea de la "prea multe intrebari" la "prea multe nedumeriri" bagatelizeaza trairea. Copilul este nedumerit de ce vede in jurul sau si vrea sa afle. Procesul cunoasterii nu se termina niciodata, se spune ca oricat am sti, tot prosti murim. A pastra nedumerirea, ca o constanta a vietii, inseamna sa avem si lupta deschisa de a pastra si neprihanirea copilariei, poezia ei. Din pacate, omul evolueaza si afla ca, dupa ce cunoaste destule, devine inutil sa mai cerceteze fiindca stie ca inainte este la fel, ba chiar unii marturisesc ca la capat nu se afla nimic, ori este vis sau desertaciune. Omul evoluat, prin deformarea caracterului sau, obtinuta de repetitivul "de ce", continua sa puna intrebari si de aici figura de stil ca totdeauna ramane copil. Numai ca intrebarile nu mai sunt nevinovate, ca nedumeririle, ci acuzatoare. De ce-ul, de-acum, trage la raspundere: de ce lumea este asa de stramb alcatuita? de ce omul este numai atat? de ce nu ai ramas pur? de ce nu intelegi? de ce exista atata nedreptate? samd. Intrebarile omului evoluat au in ele instinctul de a repara ce este prost facut sau se destrama, de a reconstrui intregul, ceea ce este mai mult decat o fireasca nedumerire, specifica doar copiillor si poetului. Poetului, da, fiindca el se plimba nu printre oameni si lucruri, ci printre metafore si cuvinte cu talc, printre sentimente si atitudini. Intrebarile lui devin strigate ("de ce nici măcar cînd mori bucuria nu e întreagă?"; " de ce mă pedepseşti si pentru greşelile celuilalt?") ori incercare de dumnezeire ("În vreme ce eu strigam să se facă lumină// Tu dansai, dansai"). Nedumerirea nu are universalitate, nu este o filozofie de viata. Intrebarea - da.
Costel Stancu: Nicolae Tudor
Mulțumesc. Înclin să cred că aveți dreptate.
"Cînd copiii se joacă, între ei, de-a războiul,
furnicile sînt liniștite, spune Celălalt.
Eu scriu, doar astfel îmi voi aminti ceea ce
nu am trăit niciodată. Ca întotdeauna, noi doi.
Al treilea e Dumnezeu. El tace progresiv. Oare
și lui i se face dor, din cînd în cînd, de laptele
mamei sale? îl întreb pe Celălalt. Acesta rîde.
Știe ceva ce eu nu știu. Între frații de duh
nu ar trebui să fie secrete. Dar nici moarte în aerul
încă nerespirat. Nu înțeleg. Cer armistițiu.
Celălalt mi-l semnează în palmă.
Prea multe nedumeriri, sîntem doar niște copii.
Hai mai bine să turnăm apă într-un mușuroi de furnici!"
Nicolae Tudor: Modificarea de la "prea multe intrebari" la "prea multe nedumeriri" bagatelizeaza trairea. Copilul este nedumerit de ce vede in jurul sau si vrea sa afle. Procesul cunoasterii nu se termina niciodata, se spune ca oricat am sti, tot prosti murim. A pastra nedumerirea, ca o constanta a vietii, inseamna sa avem si lupta deschisa de a pastra si neprihanirea copilariei, poezia ei. Din pacate, omul evolueaza si afla ca, dupa ce cunoaste destule, devine inutil sa mai cerceteze fiindca stie ca inainte este la fel, ba chiar unii marturisesc ca la capat nu se afla nimic, ori este vis sau desertaciune. Omul evoluat, prin deformarea caracterului sau, obtinuta de repetitivul "de ce", continua sa puna intrebari si de aici figura de stil ca totdeauna ramane copil. Numai ca intrebarile nu mai sunt nevinovate, ca nedumeririle, ci acuzatoare. De ce-ul, de-acum, trage la raspundere: de ce lumea este asa de stramb alcatuita? de ce omul este numai atat? de ce nu ai ramas pur? de ce nu intelegi? de ce exista atata nedreptate? samd. Intrebarile omului evoluat au in ele instinctul de a repara ce este prost facut sau se destrama, de a reconstrui intregul, ceea ce este mai mult decat o fireasca nedumerire, specifica doar copiillor si poetului. Poetului, da, fiindca el se plimba nu printre oameni si lucruri, ci printre metafore si cuvinte cu talc, printre sentimente si atitudini. Intrebarile lui devin strigate ("de ce nici măcar cînd mori bucuria nu e întreagă?"; " de ce mă pedepseşti si pentru greşelile celuilalt?") ori incercare de dumnezeire ("În vreme ce eu strigam să se facă lumină// Tu dansai, dansai"). Nedumerirea nu are universalitate, nu este o filozofie de viata. Intrebarea - da.
Costel Stancu: Nicolae Tudor
Mulțumesc. Înclin să cred că aveți dreptate.*Costel Stancu
* * *
Înainte de a pleca într-o călătorie, trebuie
să străbați, în gînd, întregul drum, mă sfătuia
bătrînul orb. Îl ascultam uluit. Toată lumea știa
că el nu părăsise niciodată curtea unde se născuse.
Totuși, avea ceva misterios în priviri. Ochii lui
păreau că se odihnesc dincolo de linia orizontului,
lucru cu neputință pentru cei vii. Dealtfel, a continuat
bătrînul, fiecare bărbat are desenat în palmă drumul
pe care îl va face cîndva. La unii, linii drepte, plictisitoare.
La alții, încolăcite unele pe altele, ca șerpii
cînd se adună să se împreuneze. Unii revin acasă,
alții nu. Ce folos să te întorci dintr-o călătorie?
gîndeam eu pe atunci. Am închis ochii și mi-am
văzut propriul drum: era presărat cu nenumărate
poduri aruncate în aer. Mi-am cercetat palma
și dintr-odată nu am mai fost în acel loc.
Nicolae Tudor: liniile drepte nu sunt deloc plictisitoare, domle! Am inaltat un strat sa pun ardei, sa nu mai m-aplec (varsta, domle!) L-am pus la cumpana, drept, sa ajunga apa usor la plante si, extrem de important, cat mai putina posibil (costa, domle!, Dunarea nu este a mea, iar hidroforul si costa dar se si strica repede!) Am gandul sa fac santul de udare cu mult timp inainte de a cumpara rasadurile (Dumnezeu, Domle!) Il fac si am ideea geniala sa pun apa pe el sa vad cum vine treaba, domle! Banuiam ca 3 galeti cu apa ajung. Dupa 12 apa nu ajungea la capat, domle! Mai pun, o tulbur, o las sa se sedimenteze terciuiala aia si dupa 2 zile vad adevarul: La un capat am 5 cm fata de "nivelul marii", la celalalt 20. Si nivelasem la cumpana, domle! Adancesc la un capat, suspend la celalalt si dau un nou nivel. Scurm pamant, adaug, nivelez, fac proba: 12 galeti cu apa si toata se scurge vertical in pamant, domle, nicigand in lateralele unde vor fi plantele. Dau faliment, zic, apa ma costa mai mult decat recolta. Maine voi pune dedesubt un naylon de latimea jgheabului, il voi fixa cumva, ca apa sa se verse in parti. Eventual pun un betigas pe mijloc. Este posibil sa nu imi iasa, ca mie imi este scris ca nimica sa nu imi iasa. Aflati de la mine: linia dreapta este cea mai a dracului, ea nici nu exista, domle - liniile drepte, paralele, matematic, nu sunt niciodata paralele, ele se intalnesc undeva "dincolo de linia orizontului", in lumea aceasta sau... "in alt loc"! Domle! :)))
Costel Stancu: Da, domle!
Costel Stancu: Am dreptul de a nu scrie nimic!
Tot ce scriu va fi folosit împotriva mea.
Nu mă pot opri, nu mă pot opri,
deşi ştiu că pînă la sfîrşit cuvintele -
nemulţumite că nu le-am găsit,
pe deplin, înţelesul - se vor dovedi
martori mincinoşi.
Scriu fiindcă nu pot să mă mint!
Aşadar, te voi minţi pe tine, cititorule,
chiar dacă tu, la rîndu-ţi, doar
o să te prefaci că mă crezi.
Şi uite aşa vom supravieţui amîndoi
în cuvînt. Ca două animale de luptă
care - în loc să se sfîşie - încep să valseze.
Spre nemulţumirea publicului plătitor,
însetat de sînge."
Nicolae Tudor: Eu sunt însetat de frumos, adevăr și binele universal.
Costel Stancu: Nicolae Tudor, e minunat.
Nicolae Tudor: multumesc pentru incurajare. Daca sunt tot aici, fac o observatie stilistica asupra virgulei. Spuneti dv: "Spre nemulţumirea publicului plătitor, însetat de sînge." si puneti o virgula. In mod normal subiectul este "publicul plătitor însetat de sînge." Punand virgula, subiectul devine "publicul platitor", iar "insetat de sange" este un atribut al lui, iar asta inseamna ca, dupa filozofia dv, toti oamenii sunt insetati de sange. Ceea ce este adevarat, altfel omenirea nu ajungea ca niste mari insetati de sange sa ajunga in pozitia in care devin sau pot deveni stapani peste toata suflarea planetei. O virgula a despartit o propozitie, dar a dezgolit trupul pur-animalic al fiintei umane. Iata cum un mic amanunt, o parte secundara a cuvantuluii, esarfa sa, se intoarce impotriva intregii umanitati. Succes la urcarea golgotei cuvantului, multe mai sunt de gandit, vazut si spus!
22. Maria Nechifor
"Sunt tentată…
Sunt tentată să-ţi revendic, insomnia din fereastră
Cu trei picuri de-ntuneric care curg din lumânări
Să îți ispitesc cu greieri iarbă cerului albastră
Și să îți adorm cu smirnă îngerii din buzunări
.
Sunt tentată din iubire să te-aprind ca pe cărbuni
Și să-ți ard pe fruntea-naltă ce spre ape se-nclina
Să mă spovedesc de tine celor trei dimensiuni
Şi să-ţi muşc cu vise cerul să n-aud chemare ta.
.
Sunt tentată să îţi zdruncin în demers transcedental
Trupul tău cu abstinenţe şi cu gust de mure crude
Să-ţi răcumpar cu tăcerea din dantel de portocal
Rana înflorită-n nuferi ce în suflet îmi pătrunde.
.
Sunt tentată să-ţi citesc declaraţii ce-şi dezbracă
Plânsul ultimilor vorbe pe altar de vedici zei
Să-ţi invoc hipnotic gerul ce-n versete îți provoacă
Ultimul omăt cu struguri ce coboară-n ochii tăi.
.
Sunt tentată să îţi bântui noaptea-ntr-o poemă-aparte
Să îţi prohodesc cu stele lanuri de aluni căprui
Să-ți arăt cum din furtună ploaia-ncepe să-mi arate
Toate sferele ce-mparte gustul tău şi-al cerului .
.
Sunt tentată ...."
Ma surprinde acest poem care trece cu usurinta in admiratia cititorilor. Am observat un maraton de cursa lunga poticnitor al silabelor, cu viteze diferite de la strofa la alta (tentatii, deh!), cu licente stranii ( rima "lumânări/buzunări", "să n-aud chemare ta", "dantel de portocal", "ultimilor vorbe", "lanuri de aluni") care ma trimit cu gandul la o lume veche ce a trecut peste toate piedicele pana in prezent sau o lume romaneasca alterata, ori neactualizata, de peregrinari indelungi prin lumi straine. Nu stiu sigur daca este bine sau rau, este o realitate noua: poetul face o carare pe un camp arat destinat a fi parc si, daca vom avea cararile batatorile, firesc este sa le acceptam ca alei in literatura viitorului.
23: Teodor Dume:
EU CRED ÎN OAMENI
Autor: Teodor Dume
unii cred în ceea ce nu sunt
alţii în ceea ce văd
eu cred în oameni
în cei care
plecaseră demult sau
poate mai devreme
mai cred
în locul din care nu
plec niciodată, copilăria
uneori poate sunt puţin arogant şi egoist
mă gândesc doar la mine şi la acea
aşteptare încordată fără
prieteni vecini
şi neamuri
n-am nimic de ascuns
în oraşul meu plouă
dimineaţa la amiază şi seara şi
oamenii mor după fiecare ţigară
strivită sub picior sau aruncată la coş
ştiu că o să mi-se întâmple şi mie asta
voi pleca tăcut ca şi când
nimic nu s-ar fi întâmplat
pe urmă cineva o să
întrebe despre un bătrân
cu ochii mici şi
plete peste umeri
unii cred în asta
eu cred în oameni..."
Eu, de cand ma stiu, caut un om in care sa cred. Diogene il cauta cu o lumanare, eu il caut printr-o reactie chimica. Aproape am ajuns la capatul drumului si... nimeni si nimic nu este. Toti stiu cum ar trebui sa fie, toti au pretentie de la altii sa fie, toti gasesc scuze de ce nu sunt... Viata este o maretie esuata in derizoriu si aceasta se intampla doar fiindca toti vor sa primeasca ceva, nu fac de dragul frumosului, nu se sacrifica de dragul spiritului, nu iubesc neconditionat, daruiesc doar ce arunca, isi pangaresc singuri albul puritatii, se inalta tot mai inspre inutil... Eu nu cred ca exista oameni...
"Sunt tentată…
Sunt tentată să-ţi revendic, insomnia din fereastră
Cu trei picuri de-ntuneric care curg din lumânări
Să îți ispitesc cu greieri iarbă cerului albastră
Și să îți adorm cu smirnă îngerii din buzunări
.
Sunt tentată din iubire să te-aprind ca pe cărbuni
Și să-ți ard pe fruntea-naltă ce spre ape se-nclina
Să mă spovedesc de tine celor trei dimensiuni
Şi să-ţi muşc cu vise cerul să n-aud chemare ta.
.
Sunt tentată să îţi zdruncin în demers transcedental
Trupul tău cu abstinenţe şi cu gust de mure crude
Să-ţi răcumpar cu tăcerea din dantel de portocal
Rana înflorită-n nuferi ce în suflet îmi pătrunde.
.
Sunt tentată să-ţi citesc declaraţii ce-şi dezbracă
Plânsul ultimilor vorbe pe altar de vedici zei
Să-ţi invoc hipnotic gerul ce-n versete îți provoacă
Ultimul omăt cu struguri ce coboară-n ochii tăi.
.
Sunt tentată să îţi bântui noaptea-ntr-o poemă-aparte
Să îţi prohodesc cu stele lanuri de aluni căprui
Să-ți arăt cum din furtună ploaia-ncepe să-mi arate
Toate sferele ce-mparte gustul tău şi-al cerului .
.
Sunt tentată ...."
Ma surprinde acest poem care trece cu usurinta in admiratia cititorilor. Am observat un maraton de cursa lunga poticnitor al silabelor, cu viteze diferite de la strofa la alta (tentatii, deh!), cu licente stranii ( rima "lumânări/buzunări", "să n-aud chemare ta", "dantel de portocal", "ultimilor vorbe", "lanuri de aluni") care ma trimit cu gandul la o lume veche ce a trecut peste toate piedicele pana in prezent sau o lume romaneasca alterata, ori neactualizata, de peregrinari indelungi prin lumi straine. Nu stiu sigur daca este bine sau rau, este o realitate noua: poetul face o carare pe un camp arat destinat a fi parc si, daca vom avea cararile batatorile, firesc este sa le acceptam ca alei in literatura viitorului.
23: Teodor Dume:
EU CRED ÎN OAMENI
Autor: Teodor Dume
unii cred în ceea ce nu sunt
alţii în ceea ce văd
eu cred în oameni
în cei care
plecaseră demult sau
poate mai devreme
mai cred
în locul din care nu
plec niciodată, copilăria
uneori poate sunt puţin arogant şi egoist
mă gândesc doar la mine şi la acea
aşteptare încordată fără
prieteni vecini
şi neamuri
n-am nimic de ascuns
în oraşul meu plouă
dimineaţa la amiază şi seara şi
oamenii mor după fiecare ţigară
strivită sub picior sau aruncată la coş
ştiu că o să mi-se întâmple şi mie asta
voi pleca tăcut ca şi când
nimic nu s-ar fi întâmplat
pe urmă cineva o să
întrebe despre un bătrân
cu ochii mici şi
plete peste umeri
unii cred în asta
eu cred în oameni..."
Eu, de cand ma stiu, caut un om in care sa cred. Diogene il cauta cu o lumanare, eu il caut printr-o reactie chimica. Aproape am ajuns la capatul drumului si... nimeni si nimic nu este. Toti stiu cum ar trebui sa fie, toti au pretentie de la altii sa fie, toti gasesc scuze de ce nu sunt... Viata este o maretie esuata in derizoriu si aceasta se intampla doar fiindca toti vor sa primeasca ceva, nu fac de dragul frumosului, nu se sacrifica de dragul spiritului, nu iubesc neconditionat, daruiesc doar ce arunca, isi pangaresc singuri albul puritatii, se inalta tot mai inspre inutil... Eu nu cred ca exista oameni...
***24. Elisa Moonshine:
"punct"totul e irelevant dacă își formează o legătura cu mine
parcă aș pluti în vid
de nicăieri spre nicăieri
un punct fără formă sau măsurători
beau cafea ca să nu dorm
și dorm ca să nu beau cafea
restul clepsidrei e vidat
m-am trezit
am deschis ochii
toată lumea vrea să fac ceva
sunt inundată
taskuri
standarde exterioare
cerințe și așteptări
m-au consumat
acum e vid
simt nimic și sunt nimic
acum pot oferi nimic
vrei?
dau pe-afară de atâta goliciune
te rog, măcar ajută-mă să-l duc
e greu și știi că nu am forță
și parcă aș vrea doar să țip
să dau tot golul afară pe gură
să-l explodez în toate direcțiile
să rămân mică
să fiu un punct insesizabil
și irelevant
Nicolae Tudor: Dv filozofati ca omul trebuie sa redevina ce era inainte de facerea lumii: un punct, un nimic. Astfel il negati pe Dumnezeu, care ne-a facut din nimic fiinte superioare inzestrate cu ratiune. Fugiti de orice responsabilitate, spre irelevanta. Daca nu confundati conditia poetului cu conditia particulara a cuiva care asterne pe hartie niste cuvinte cum ii vin la gura, negati oamenii care sunt mandri de darul primit (ratiunea) si se sacrifica incercand sa nu dezamageasca semenii, cu atat mai mult Creatorul. Observ ca seful cu monitorizarea v-a remarcat, deci veti fi pusa pe locul de onoare unde asezam colectiile. Sa privim in sus spre dv, iar dv sa priviti in jos spre noi, scarbita ca va cerem "să fac(eti) ceva", ca avem "asteptari" care va... consuma. In aceste zile cand toata lumea se zbate sa faca ceva, fiindca moartea este tare flamanda si ne secera de-a valma. Acest poem se potriveste zicalei: "tara arde si baba se piaptana"!
*25. Dan Casuneanu
"Unul tot pleacă din mine
de dimineață
privesc pe geam cum se pierde în mulțime
alb negru. Ies în oraș
cerul se plimbă în galoși
hrănește păsările din platoul adormit.
Hai să mâncăm ce ai
tu
dacă nu ai nimic atunci să bem
pentru asta
am trecut pe aici
să nu desfaci nici un glob fără mine."
O idee buna prin duplicitatile create, dar care pot conduce si la intelegeri ce o pot respinge. "Unul" cu care incepe poezia poate fi Unul-Dumnezeu, unul din poet, adica o alta ipostaza a lui, sau unul oarecare trecut pe acolo, cum procedeaza poetul mai departe. Apoi vine momentul delicat: sa mancam ce ai tu, daca nu, sa bem. Cine din cei trei poate face aceasta? Nu se spune ce sa se bea si a cui e bautura. Oricum am lua-o, este o ruptura a tasnirii poetice spectaculoase pornite, devine un fas in piata publica. Adica o terminare a poeziei inainte de a fi poezie. Dar este bun jocul. Reluat, poate nimeri un mesaj poetic demn de o capodopera. Daca se spunea a cui e bautura sau cum se numea ea, nu rezolva poemul. Confuzia pe care o faceti este ca dv considerati ca dv ati plecat din sine in multime si bla, bla. Nu dv ati plecat, ci poetul din dv, partea divina din dv care se gaseste si in mine si in orice creator. Raul acestui poem este discreditarea poetului prin faptul ca in multime sta la o bauta cu cineva. Eu ma simt jignit de aceasta ipostaza. Aspectul cu mancam daca ai tu, este golanesc, apartine oamenilor de nimic, este sub demnitatea poetului. Inteleg, totusi, ca poetul are conditia sociala de flamand, fiindca el isi pierde timpul gandind si scriind, dar el devine hrana spirituala umanitatii si trebuie sa se ridice la inaltimea acestei demnitati. Daca poetul a ajuns sa cerseasca hrana, avem o discutie tematica ce priveste conditia sa existentiala. Faptul ca indeamna sa bem, cu un singur cuvant adaugat se iesea din ridicol. Haide sa bem cerul, de exemplu, sau versul acesta nescris, haide sa bem alfabetul pana la vocala o, era loc de o metafora si plangeam de emotie. Eu nu sunt dusmanul dv si nici al altcuiva. Iubesc poezia si ofer nisip din clepsidra nu pentru a darama, ci pentru inaltare spre varfuri. Pot sa si tac, dar tacerea mea nu face bine poeziei.
*26. Cristian IONESCU: "Doi poeți buzoieni născuți în aceeași comună, incluși în antologia poeziei române reprezentative de după Revoluție Pentru al treilea an consecutiv, reputatul profesor universitar Lidia Vianu a organizat Concursul Național pentru Traducerea Poeziei Românești „Lidia Vianu Translates”. Unii dintre cei mai notabili poeți ai literaturii românești contemporane au trimis poezii, iar calitatea textelor au făcut-o pe prof. univ. dr. Lidia Vianu, director al Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, să ia decizia de a realiza o antologie dedicată poeziei române reprezentative la 30 de ani după Revoluția Română. Aproape 200 de poeți s-au înscris în concurs, în final fiind selectați 43 ale căror poezii vor fi traduse și publicate în Marea Britanie, într-un volum antologic dedicat poeziei române de după Revoluție. Printre cei 43 de poeți selectați se regăsesc și doi buzoieni. Este vorba despre Petruț Dinu (20 ani) și Lucian Mănăilescu (69 ani). Coincidența face ca ambii să fie născuți în Siriu. „Mi-a fost aproape imposibil să limitez alegerea” „Din 197 de concurenți, mi-a fost aproape imposibil să limitez alegerea la câțiva finaliști. Așa că am decis să fac o antologie care să reprezinte poezia românească la 30 de ani după căderea comunismului”, a precizat Lidia Vianu.
Eminentul profesor și coordonator de proiect va încerca să editeze antologia în Marea Britanie. Editura vizată este renumita Bloodaxe Books, cu care profesorul și masteranzii traducători universitari bucureșteni au mai colaborat în trecut, în premieră mondială. „Înseamnă foarte mult pentru mine această reușită” „Eu am mai participat la acest concurs și în anul 2017, la prima ediție, când am fost unul dintre cei doi câștigători și, drept premiu, mi s-a publicat un volum de poezii bilingv, în traducerea doamnei Vianu și în format electronic. De atunci formatul concursului s-a schimbat, ajungând ca la ediția aceasta să fie realizată o antologie bilingvă cu poeziile selectate. Este o onoare să fiu alături în această antologie alături de poeți cu nume sonore precum Ioan Es Pop, Liviu Ioan Stoiciu. De asemenea, este un moment special și o onoare că doi buzoieni fac parte din această antologie reprezentativă pentru literatura română contemporană. Înseamnă foarte mult pentru mine această reușită, mai ales că Lidia Vianu este cel mai mare traducător din țară. Am văzut cât a luptat dânsa pentru promovarea poeților tineri. Totodată, această monografie este o sursă de referință pentru ceea ce înseamnă poezia românească la această oră. Are cu siguranță și o importanță cultural-istorică” , a declarat Petruț Dinu, student în anul II la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București. „Este onorant să fiu inclus în această antologie” „Este un concurs la care au participat foarte mulți poeți, nume importante ale poeziei românești, Virgil Diaconu, Liviu Ioan Stoiciu, poeți de mare forță. Pentru mine este onorant că sunt inclus în această antologie. Chiar dacă este un premiu care nu este răsplătit în bani, el are o valoare deosebită, mai ales că se intenționează publicarea acestei antologii la una dintre cele mai mari edituri din Marea Britanie. Doamna Lidia Vianu mi-a spus că văzând că a primit atâtea texte bune, s-a hotărât să realizeze o antologie care să fie dedicată celor mai buni poeți români de după Revoluție” , a declarat Lucian Mănăilescu, considerat unul dintre cei mai valoroși și profunzi poeți dați literaturii române de spațiul buzoian. Partenerii acestui proiect sunt Universitatea din București, Institutul Cultural Român, British Council și Uniunea Scriitorilor din România."
Nicolae Tudor: Oferiti publicului poeziile respective, sa vedem valoarea, ca eu caut de 30 de ani o capodopera si nu am gasit-o.
Petru Dinu: Nicolae Tudor , nu am primit din partea organizatorului permisiunea de a oferi poeziile publicului înainte de lansarea volumului. Dacă îmi permiteți, "valoarea" pe care vreți să o vedeți se află întotdeauna în ochii cititorului prima dată. Nu există ceva de tipul valorii în poezie, nu împărțim textele după "prețuri". Cât despre "capodoperă", Doamne, ferește să o găsiți! Lumea fuge de ele pentru că nimănui nu-i plac poeziile perfecte (în primul rând pentru că nu există). Oamenii vor poezii-cubul.lui.Nichita, vor acel soi de imperfecțiune umană care determină intima empatie estetică. Vă rog să nu căutați o capodoperă în poezia mea, pentru că nu o să o găsiți. Și tare mă bucur pentru asta!
Nicolae Tudor: Deci, daca nu exista valoare, nu exista nici reprezentativitate. Niste insi au trimis niste chestii in versuri, cineva a zis "Aha, imi place!", tiparesc o carte pe banii cetatenilor, o vand si imi ramane ceva. Ce spuneati despre texte si preturi?
Petru Dinu: Eu vorbeam despre valoarea pe care în primul comentariu o atribuiați poeziei ca trăsătură intrinsecă, iar în al doilea caz vorbiți despre valoarea bănească rezultată din vânzarea unei antologii de poezii. Eu am vorbit de "prețuri", dumneavoastră de prețuri.
Nicolae Tudor: Intre valoare si capodopera exista diferente. Valoarea inseamna lucru bine facut si gandit pe o tema data. Capodopera este gandirea unica realizata artistic, folositoare omului, incat il schimba revolutionar pentru a face el revolutie; in felul acesta Cetatea se va aseza structural mai bine pe fagasul normalitatii ( daca este anormal cladita) sau al progresului, pe scara civilizatiei. Eminescu, de exemplu, se spune ca nu ar fi fost nimic daca nu ar fi scris 3 poezii. Daca nu sunteti preocupat de scrierea unei capodopere, daca nu o veti si reusi, scrieti degeaba.
Lidia Vianu: Nu publicul decide, ci traducatorul. Am anuntat acest lucru din prima zi. Dar romanul continua sa blesteme capra vecinului. Ceea ce vi se pare o non-valoare, nu trebuie sa va intereseze, luati altceva si cititi. M-am saturat de carcotasii care nu ridica un deget pentru semenii lor, dar se erijeaza in jurii. M-am saturat de jurii. Eu traduc, eu aleg, eu ma zbat sa public, si nu pe bani publici, ci in Anglia. Am obosit sa ma confrunt cu rautatea si egoismul poetilor care se cred geniali. Cei pe care i-am ales eu sunt o specie aparte. VA RECOMAND SA NU-I CITITI, SI SA NE IGNORATI.
Nicolae Tudor: Glumind, ati putea sa explicati de ce nu sunt eu declarat geniu al literaturii romane? Pentru ca nu ma cunoasteti. Deci, dv, fara sa fiti in cunostinta de cauza, decideti ca un tanar de 20 de ani este reprezentativ pentru Buzau pentru perioada 1989-2019? Nu va este rusine?
Lidia Vianu: Va rog sa pastrati limitele unei comunicari civilizate. NU iau bani publici si nu raspund niciunei comenzi sociale, politice sau pur si simplu veleitare. Eu nu declar genii, eu aleg poeti care imi spun MIE CEVA. Grosolania Dvs, mai ales fata de un tanar care are nevoie de modele, ma uluieste. NU avem limbaj comun, stimate Geniu.
Nicolae Tudor: Sponsorii ICR si USR nu sunt institutii private. Anuntul spune ca selectia este reprezentativa pentru ultimii 30 de ani. Daca dv publicati o antologie cu poeti contemporani, nu era o problema. Dar sa spuneti ca sunt reprezentativi si reprezentativitatea o decideti dv, mi se pare o intrare in porumb. Cartea respectiva poate fi declarata, ulterior, ca reprezentativa. De aceea am vrut sa ma bucur de creatia unui concitadin, eu avand si preocuparea de a cauta si gasi valorile literare. Este posibil sa aveti dreptate, este posibil sa nu aveti dreptate. Sa nu va uluiasca normalitatea, bunul simt. Iar, daca aveti putere, cred ca ar trebui sa descoperiti si sa incurajati geniile. M-ati facut curios sa aflu grila dv valorica, pentru ca i-am citit ocazional pe domnii Manailescu si Dinu si nu m-au impresionat cu nimic.
NICOLAE TUDOR ESTE BLOCAT.
#27. George Adrian Popescu:
"Oroare cu poștalionul de seară
văd aerul pe care îl respir
ca și cum mi-aș îndesa ochii în cămașa luminii
și aș deștepta-o
ca și cum ar fi petecul meu de viață și l-aș împarte la drumeți
ca și cum mi-aș sărăci noaptea privindu-te
soldatule rus
văd lucrurile acestea peste care calci
încălțat în sânge
cum ai încăleca moartea pe un cal alb
îmi plimb privirea peste mâinile acestea legate la spate
ne surâdem amândoi soldatule rus
tu pentru că ești fericit
eu pentru că nu pot mișca de oroare
vad chipul fecioarei crispat de durere
îi aud glasul strigând implorând
veniți zei să mă luați din înaintea rușinii
văd copii mutilați
și deodată strămoșii tăi toți îmi apar în față
soldatule rus
asemeni ție târâiți prin mizerie mocirlă și infama bucurie
a neumanului"
Nicolae Tudor: "ne surâdem amândoi soldatule rus
tu pentru că ești fericit
eu pentru că nu pot mișca de oroare"
văd aerul pe care îl respir
ca și cum mi-aș îndesa ochii în cămașa luminii
și aș deștepta-o
ca și cum ar fi petecul meu de viață și l-aș împarte la drumeți
ca și cum mi-aș sărăci noaptea privindu-te
soldatule rus
văd lucrurile acestea peste care calci
încălțat în sânge
cum ai încăleca moartea pe un cal alb
îmi plimb privirea peste mâinile acestea legate la spate
ne surâdem amândoi soldatule rus
tu pentru că ești fericit
eu pentru că nu pot mișca de oroare
vad chipul fecioarei crispat de durere
îi aud glasul strigând implorând
veniți zei să mă luați din înaintea rușinii
văd copii mutilați
și deodată strămoșii tăi toți îmi apar în față
soldatule rus
asemeni ție târâiți prin mizerie mocirlă și infama bucurie
a neumanului"
Nicolae Tudor: "ne surâdem amândoi soldatule rus
tu pentru că ești fericit
eu pentru că nu pot mișca de oroare"
Si eu surad si nu soldatului rus, ci lumii intregi pentru "neumanul" pe care il manifesta clipa de clipa in lume. Si nu am "mainile legate la spate", nici chipul crispat de durere". Si nu pentru ca nu pot sa spun adevarul, ci pentru ca partea mea din planeta aceasta, daruita si mie, apartine cuiva; pentru ca, intre toate patraticile planetei acesteia este o lupta atroce pentru a fi stapanite, apoi rascumparate pentru ca stapanitorii sa traiasca-n huzur. Pentru ca visurile trebuie cumparate, daca vrei sa fii ceea ce ai dreptul sa devii. Oroarea incepe de la gandul ca esti altfel si se termina cu macelul celor care sunt sau vor sa fie diferiti de tine. Surasul fericitului si surasul nefericitului, puse in aceeasi fotografie, nu spun nimic, daca nu stim si povestea lor. Poate soldatul rus are dreptul sa fie fericit, pentru ca el se afla ca capatul drumului personal pornit in cautarea adevarului si sensului fiintarii sale, poate surasul invinsului este o revelatie a zadarniciei luptei dintre semeni, ca, daca nu esti nemuritor, este inutil sa ai mai mult decat poti manca si privi pe indestulate in patratica aceea daruita tie de Marele Creator. Oroarea, din pacate, face parte din viata, cum aerul, cum lumina. Cu cat esti mai evoluat, cu atat o intelegi mai profund si o vezi, o constientizezi ca fiind peste tot. Din punct de vedere al universalitatii, poema este abordata dintr-un unghi incomplet exploatat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu