LIMBA ROMANA - Pagina de biblioteca

 

·         Adrian Păunescu: ”Tu, iartă-ne, limbă română!// De toată trădarea aceasta,/ De toată pornirea păgână,/ De toată vânzarea de frate,/ Tu, iartă-ne, limbă română!// De toată supunerea oarbă,/ De toată iuţeala de mână,/ De toată uitarea de sine,/ Tu, iartă-ne, limbă română! //De felul cum trecem Ardealul,/ Ca marfa, din mână în mână,/ De cinica negustorie, / Tu, iartă-ne, limbă română!// De singurătatea în care/ Moldova furată se-ngână/ Şi Prutul ne ghilotinează,/ Tu, iartă-ne, limbă română!//De harta aceasta bolnavă/ Şi scoasă silit din ţâţână,/ De Legi şi Tratate mizere,/ Tu, iartă-ne, limbă română!/ De noi, ce-am ajuns interjecţii/ Şi oameni cu fruntea-n ţărână,/ De toţi surdomuţii ce suntem,/ Tu, iartă-ne, limbă română!// De-aceste concesii, ce ţara/ O rană o fac să rămână,/ De-aceste nedrepte hotare,/ De neamul acesta, ce moare,/ Tu, iartă-ne, limbă română!***Dar mi-ai lăsat o moştenire sfântă, Ca să mă bucur până la sfârşit, Această biată limbă românească, De-al cărei duh m-am învinovăţit…”

·         Alecu Russo: ”Cred că cea mai înţeleaptă limbă este limba, care agiută pe om a-şi tălmăci gân­dul într-un chip ca toţi ascultătorii să-l poată înţelege… Nu încape îndoială, noi suntem şi am fost siliţi a împrumuta o parte oareşicare de termini de la limba latină, nu avem însă dreptul de a lua mai mult de cât, numai pe cât, ne lipsiră până acum…***…Moldovenii, ardelenii şi muntenii al­cătuiesc un popor întreg de acelaşi port şi aceeaşi limbă.***O limbă, fie ea turcită, grecită, franţuzi­tă şi slavonită, când vorbeşte de neam şi s-a născut cu el, când spune de trecut, de patrie, şi în fiecare cuvânt stă o tradiţie is­torică, o durere, o fală sau o simţire, e lim­bă nepieritoare şi cu anevoie de a stârpi.***Prin pedantism şi pedantism antiromân înţelegem iarăşi cercarea de a împărţi neamul în două limbi…*** …Pentru a scrie româneşte, nu trebuie gramatici, trebuie râvnă…***Eu neg că limba noastră ar fi săracă; limba nu ne e mai săracă decât altele în­surătoare; suntem însă noi înşine săraci de dânsa, o mai şi sărăcim cu capriţiul nostru.***…Mi-i teamă că în ziua de pe urmă, când trâmbiţa cerească ne va chema la judeca­ta cea mare, nu ne vom pute înţelege cu strămoşii noştri nici în limbă, nici în idei.**Dacă este ca neamul român să aibă și el o limbă și o literatură, spiritul public va părăsi căile pedanților și se va îndrepta la isvorul adevărat: la tradițiile și obiceiurile pământului, unde stau ascunse încă și formele și stilul.

·         Alexandru Hâjdeu: ”un popor e puternic nu prin fortăreţele sale şi prin armată, ci prin fraternitatea civică, unanimitate, lipsa în fiecare cetăţean de porniri egoiste, toţi fiind cuprinşi de acelaşi cuget naţional şi de acelaşi simţ naţional. Un popor puternic printr-o asemenea solidaritate, niciodată nu va pieri şi niciodată nu-şi va pierde pământul său, pentru că naţionalitatea lui este o scânteie zăcând nevăzută în cremene, unde din întâmplări vremelnice poate să zacă mult timp, dar când duhul veacului va pregăti iasca şi va lovi cu oţelul, scânteia se va aprinde. Poporul nu e ca un burete ce se îmbibă de umezeală, ci este o mare care aruncă din sânul său afară pe mal tot ce nu asimilează.***…dragii mei fraţi Români, …fiţi încredinţaţi că sunt al vostru – un frate Român… e destul să ştiţi că sunt un frate Român a cărui soartă este de a îndura adevărul cel însufleţit al cuvintelor poetului persan: „A trăi far-de tine şi afară de tine, – o, patria mea scumpă! – se poate; dar o asemenea viaţă e mai groaznică decât de a muri mii de ori şi iară a învia pentru o clipă!”.

·         Alexandru Vlahuță: „Cel ce spune o minciună nu știe ce sarcină grea și neplăcută și-a luat asupra sa, pentru că trebuie să inventeze încă o mie pentru a susține prima.”

·         Alexei Mateevici: ”Da, suntem moldoveni; fii ai vechii Mol­dove, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-şi zic români. Aşa trebuie să facem şi noi!*** N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de pe£te Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba.***…Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!***N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba.

·         Andrei PLEȘU: ”Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare şi trivialitate. Laura Andreşan e doar începutul. Oricine va putea striga în piaţa publică orice despre oricine. “Relaţiile”, pilele, bacşişul vor fi la fel de greu de înlăturat ca şi câinii vagabonzi"

·         Anonim: "În anul 1982, sub patronajul Academiei Maghiare de Științe, a fost tipărită o carte de lingvistică numită „A Magyar Szokeszlet Roman Elemeinek Tortenete” în care se dovedește că 2.333 de cuvinte din lexicul de bază al limbii maghiare sunt împrumuturi din limba română!! Lingviștii români au ignorat-o, astfel că aceleași 2.333 de cuvinte pe care ungurii demonstrează că le-au împrumutat din limba română, în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, apar ca împrumuturi din... maghiară (!!!) sau alte limbi, se fac că nu știu nimic de acest lucru pentru a conserva minciuna din DEX, care spune că românii nu au fost capabili să își conserve nici măcar cuvintele de bază legate de cele mai elementare lucruri și acțiuni și că limba română este o limbă bazată exclusiv pe împrumuturi din alte limbi."***"Cioran zicea, mai în glumă, mai în serios, că să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract. De ce e limba română așa o limbă unică? Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea. Așadar, azi, de Ziua Internațională a Limbii Materne, să auzim 11 motive care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul „pietrelor” rare ale omenirii.1. Româna e singura limbă romanică care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei). Altfel spus, popoare cuceritoare cu graiuri „bolovănoase”, puternice, care-au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut. Mai puțin la noi.Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat „trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât „enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem „fata ” , „băiatul ” , „tabloul ”, și nu „la fille” , „le garçon” , „le tableau” , cum ar fi în franceză.Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt ca să ne facem înțeleși atunci când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.4. „Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment , și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor. Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina , care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește „ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa.„PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic . Interesant e că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de „dor” și „doină” , două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.„Dor” și „doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții într-atât de specifice culturii noastre încât traducerea lor în alte „glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.8. Alt aspect unic în lume, româna „dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, „italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav.Concret, genul dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care „câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj „pe înțelesul tuturor”.Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra „românul s-a născut poet” ). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb .10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte.Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a „Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte . Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele , și alea vreo 30.000 .11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).Și totuși, nu-i cazul limbii române, în „curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume…*** "Pentru cine se întâmpla sa fie eventual curios, iata o enumerare de cuvinte considerate "autohtone", cuvinte considerate de specialisti ca apartinand, foarte probabil, limbii dacilor. Enumerarea cuprinde cuvintele extrase din două dintre lucrările care au dezbatut acest subiect: "Limba traco-dacilor" de I.I. Russu şi "Limba daco-geţilor" de Ariton Vraciu. În ambele există liste de cuvinte cu un grad mare de probabilitate de a fi autohtone. Le reproduc, însumate. În lista de mai jos siglele de după cuvinte înseamnă:H = cuvinte considerate autohtone de Hasdeu, în Etymologicum Magnum Romaniae, citat de A. Vraciu;r = cuvinte autohtone care au un corespondent de origine indo-europeană în albaneză, listate de I.I. Russu;R = cuvinte autohtone fără corespondent în albaneză, listate de I.I. Rusu;V = cuvinte considerate autohtone de A. Vraciu.abeş H,V Abrud H abur H,r,V acăţa R adămană (=dar, mită) V ademeni H adiia R aghiuţă H aidoma H ală H alac H aldea H ameţi R amurg R anina R aprig R argea H,r,V Argeş H arunca R azugă H baci H,r,V baier R baligă r baltă r bară H Barba-cot H barză H,R,V bască H,r batal H băga R băiat R bălan H bă(a)laur H,r,V beregată R boare R bordei H,R bortă H brad H,rbrînduşă R brînză H,R,V brîu r brusture r bucur r buiestru R bunget H,r,V burghiu H burlan R burtă R burtucă H burtuş H butuc R butură R buză r caier R caţă R căciulă r căpuşă r căpută r cătun r cioară H,V cioban H cioc H,V ciocîrlie H ciomag H cîrlan R cîrlig R codru H,V copac r copil R creţ R cruţa r cujbă H culbec H curma r curpăn r cursă r custură R darari R daş r dărîma r deh H deretica R descăţa R descurca R dezbăra R desghina R dezgauc H doină H,V don H dop R droaie R dulău H,V fărîmă r gard r gata r gălbează r genune H,R ghes R ghiară R ghimpe r ghiob H ghionoaie r ghiont R ghiuj H,V gîde H gîdel H gordin H gorun R grapă r gresie r groapă r grui R grumaz r grunz r gudura R guşă r hojma H,V iazmă H iele H încurca R înghina R îngurzi R înseila R întrema R ji(e)lţ (=pîrîu) H,V leagăn R lepăda R lespede R leşina R mal H,r,V maldac H mazăre H,r,V măceş R mădări R măgură r mălai H mămăligă H mărcat R mătură r melc H,R,V Mehadia H mieru R mire H,R,V mistreţ R mişca R mînz r morman R mosoc H moş r moţ H mugure r munună R murg r muşat R năpîrcă r năsărîmbă H niţel R noian R ortoman H păstaie r păstra R pînză R pîrîu r prunc R pururea r raţă H,V ravac H răbda R reazem R ridica R rîmfă H rînză H,r,V spînz r stăpîn H,V stărnut R sterp r stejar H,V steregie R stînă H,V străghiată R strepede r strugure R strungă r sugruma R suguşa R şale r şiră H,R şopîrlă H,r,V şoric R şut r tare R traistă H tulei H ţap r ţarc r ţarină R ţăruş R ţundră H ţurcă H uita (a se) R undrea R urca R urcior R urdă H,R,V urdina R urdoare R vatră H,r,V vătăma R vătui r viezure r viscol R zară R zăr R zburda R zestre R zgardă r zgîria R,r zgîrma R zimbru H,V zîrnă H scăpăra r scrum r scula r scurma R sîmbure r sîmvea H sarbăd r Sarmisegetuza H   Din pacate, pagina originala de unde am extras lista, pe saitul marelui George Pruteanu, nu mai este disponibila...*** ”Priveşte în ochii Limbii Române până când te va recunoaşte şi va izbucni în plâns. *** Sub ochii îngroziţi ai Limbii Române adevărul s-a sinucis de atâta nedreptate. *** Bineînţeles că Limba Română este după Cerul de Sus expresia unei autorităţi supreme, dar ea nu poate conferi omului, în mod automat, calitatea unei moralităţi supreme şi nici har nu poate adăuga mediocrităţilor.***Cu ajutorul Limbii Române facem nu numai schimb de idei şi sentimente, ci şi schimb de timp. Mai mult, putem chiar schimba un viitor cu altul.***Două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite cu adevărat până la capăt: Biblia şi Limba Română.*** Este interesant să observăm că cele mai multe cuvinte româneşti care exprimă lucruri esenţiale sunt compuse din cinci litere: Iisus, Crist, Maria, Paşti, cruce, preot, altar, Putna, soare, stele, pâine, izvor, lapte, iarbă, copac, codru, munte, Mureş, maică, limbă, doină, nuntă, copil, botez, frate, vatră, moşie, hotar, român... Să fie oare la mijloc o simplă coincidenţă numerică? Nu stă oare această cifră a sunetelor româneşti sub semnul unei taine? ***Este mai drept să spunem că ne cunoaştem cu Limba Română, iar nu că o cunoaştem.***În casele cu mulţi copii, ca şi în frumuseţile Limbii Române, nu rămâne loc de plictiseală.***Natura şi Limba Română - două lucruri pe care le-am găsit făcute de alţii?***Noi putem aduce pe Dumnezeu şi pe copii ca martori ai Limbii noastre Române.***Nu pot avea încredere în orice piatră, chiar dacă scrie pe ea româneşte.***Nu se va şti niciodată câţi înţelepţi şi câţi proşti sunt în Bucureşti, pentru că acolo toată lumea posedă exemplar Limba Română.***Partea cu adevărat misterioasă a fiinţei mele este Limba Română. În rest, sunt un animal obişnuit: mănânc, vroiesc femeia, dorm şi, din când în când, urlu la lună.***Pe cine a ucis Limba Română, tovarăşi? Pe care scriitori basarabeni?*** Plecaseră toţi peste Prut. Singurul profesor de Română în tot satul nostru, un bătrân înţelept: proverbul.***Poţi stăpâni ca un rege Limba Română, fără să poţi stăpâni măcar o aşchie de gând autentic.***Stă în puterea Limbii Române să-l găsească odată şi odată pe Dumnezeu.***Uneori îmi vine să mănânc Cuvântul ca pe floarea de salcâm în copilărie. Ia uitaţi-vă ce minune de slovă la Cantemir care spune că un cuvânt grăit nu mai poate fi dezgrăit.***Veniţi de vă treziţi, fraţi basarabeni, în suferinţele şi lumina Limbii Române, sălăşluiţi-vă în ea, întru vecie, până în cele mai depărtate hotare ale dreptăţii ei.***Vuietul Limbii Române, tunetul şi fulgerul ei care aduc ploaie şi rod pe un pământ ars de stele.***Va veni o zi când parii smulşi se vor sparge de capul limbii moldoveneşti.***Un scriitor nu poate învia decât în limba în care a murit.***Ne-am ţinut veşnic de Limba Română într-un deşert aprins în care singura umbră era umbra ecoului.***Toate zilele mele izvorăsc şi se înalţă din adâncul şi din puterea Limbii Materne.***În literatură prudenţa se asociază cu puţinătatea harului, dacă nu chiar cu neruşinarea de a nu te lepăda de scris.***Limba română are patru dialecte:1. Dialectul daco-român - se vorbeşte în România şi în Republica Moldova2. Dialectul aromân sau macedo-român - se vorbeşte în Macedonia3. Dialectul megleno-român - se vorbeşte în nordul Greciei4. Dialectul istro-român - se vorbeste în peninsula Istria de la Marea Adriatică. Dialectul daco-român sau limba română propriu-zisă are mai multe subdialecte sau graiuri, în dependență de zona geografică:1. Graiul moldovenesc2. Graiul muntenesc3. Graiul oltenesc4. Graiul ardelenesc5. Graiul maramureşean6. Graiul bucovinean (extensia graiului moldovenesc7. Graiul bănățean8. Graiul crişean9. Graiul timocean (extensia graiului bănățean)Sub nicio formă nu poate fi considerat o limbă sau un grai - amestecul dintre limba română şi limba rusă folosit în vorbire de către unii cetățeni ai Republicii Moldova.În mod normal majoritatea moldovenilor/românilor din Republica Moldova vorbesc graiul moldovenesc al limbii române.*** Nu te făli că scrii româneşte – scrie ceva.

·         Arcadie Suceveanu: ”Prin arborele nostru genealogic, crescut din altoirea mlădiţei latine pe trunchiul dacic, curge seva limbii române. Suntem români prin datul sorţii, din porunca rădăcinii. Iar ramul care îşi reneagă rădăcina este sortit pieirii. 

·         Bassarabescu: “Apărarea intereselor limbii românești e una din garanțiile viitorului nostru național și prin urmare o sfântă datorie patriotică”.

·         Bogdan Petriceicu Hasdeu: ”Cugetând româneşte, cronicarii noştri erau constrânşi de a vorbi tot româneşte. Inteligenţă limpede şi naivă, observaţie sigură şi necomplicată, tablouri simţite şi neafectate, o sistemă mai mult inspirată de bun simţ decât combinată, în fine, toate câte nu seamănă deloc cu subtilismul ger­man, nici cu volubilitatea franceză, nici cu flegma engleză; toate aceste deosebesc şi pun în relief poporul român; toate acestea caracterizează, în cugetare şi în vorbă, pe cronicarii noştri; toate acestea ne lipsesc nouă, literaţilor proaspăt răsăriţi…***Vedeți dacă că avem mare trebuinţă de a ne adăpa la izvoarele cronicelor româ­ne, cari sunt un fel de Karlsbad moral şi intelectual, în care ne-am putea căuta să­nătatea inimii şi a spiritului, bărbăteasca energie şi verdea pricepere a străbunilor!***Ca naţiunea să domnească prin sine în­săşi, ca să fie puternică şi respectată, ca limba ei să excite admiraţia popoarelor prin tezaure de geniu, aceasta se cheamă mărire naţională, iar dorinţa acestei mă­riri se cheamă patriotism.***În limbă o naţiune se priveşte pe sine însăşi într-o lungă galerie de portrete din epocă în epocă, unele ceva mai şterse de vechime sau de împrejurări, dar în care totuşi ea îşi recunoaşte pe deplin indivi­dualitatea, cum a fost din leagăn, cum a crescut, cum a mers înainte şi iarăşi îna­inte, cum a ajuns acolo unde este.***Dispariţia dialectelor în sânul fiecărei naţiuni ar fi poate, o fericire socială, mă­rind printr-o mai strânsă unire forţa in­telectuală a naţiunii.***Nemic mai social ca limba, nodul cel mai puternic, dacă nu chiar temelia so­cietăţii. Nemic mai expus, prin urmare, la pericolul unor aprecieri emoţionale, în loc de cele raţionale.***Limba unui popor se confirmă şi se identifică cu naţionalitatea lui, cu memoria părinţilor, cu leagănul, cu mama, de unde ea se şi numeşte limbă maternă, expresiune sublimă, născută în Italia din veacul de mijloc şi pe care de la gintea la­tină au împrumutat-o apoi germanii…

·         Camil Petrescu: “Scrisul corect e pâinea profesorilor de limba română.” *** „Ce-i omul? O grămadă de vorbe în care e îmbrăcat sufletul.” 

·         Constantin (Costache) Negruzzi: ”Și de n-aş fi român, încă aş iubi limba română pentru dragostea frăţească ce o caracterizează. In vălmăşagul războaielor, în picioarele barbarilor, aruncată prin poziţia geografică între naţii streine înce­putului şi firii ei, româna nu-şi uită mama şi surorile; se ţine lipită de latină prin gra­matică, de italiană şi spaniolă prin ziceri, de portugheză prin pronunţare.***Credem în originea limbii române, măr­turisim literele străbune, dar nu ne place inovaţiile nepotrivite cu natura limbii…***Amestecarea unui norod cu altele îi strică patriotismul; cu el moare și poezia, care-i este limbajul.

·         Constantin Dumitru: ”Ceea ce nu piere, oricât de pieritoare ar fi întâmplările vieţii noastre, e gândul însuşi că le-am trăit, e limba în care s-a întrupat acest gând. *** “Doamna noastră limba românească, peste munți și peste râuri crească!”

·         Constantin Stamati-Ciurea: ”Ce se atinge de scrierile mele în limba română …Limba română rustică, precum o vorbeşte poporul nostru din Basarabia a fost singurul izvor din care m-am adăpat. Nicio şcoală populară măcar! Am fost şi sunt o insulă solitară în imensul ocean al slavismului. Mai mult nu zic.

·         Constantin Stere: ”Limba literară, cum e scrisă acuma, poate să arate toate nuanţele de sentiment şi toate subtilităţile cugetării, deci nu mai poate să fie necesitatea imperativă, cu care au avut ce se luptă generaţiile de mai înainte…***• …Limba vorbită acum de poporul nostru, deşi frumoasă şi puternică în sine, n-are mijloace de a arăta toate nuanţele de sentimente, toate subtilităţile de gîndire ale unei culturi superioare, pe care poporul nostru nu o are…*** …Faptul cel dintăiu ne dă putinţa ca să mai primim cuvinte nouă străine: iar al doilea ne învaţă că, dacă nu voim să rămînem străini de interesele şi năzuinţei, valurilor mereu crescătoare ale muncitorimei deşteptate, să ne punem pe lucru ca, treptat, treptat, să alungăm şi acele cuvinte străine, cari au fost introduse pănă acum….

·         Constantina Cosma: "Cacofoniile pot fi evitate. Academia nu poate accepta ceva ce se abate de la regulă. Unui inginer sau medic este exclus a nu-i pretinde corectitudine in vorbire și în scris. Regulile gramaticale, o dată stăpânite, nu le uiți. Virgula are și ea regulile ei, nu se pune la întâmplare. Nu e o glorie "a vorbi corect limba țării tale", dar e o rușine să o stâlcești.

·         Corneliu Vadim Tudor: ”Nu-mi place să vorbesc în limbi străine/Eu sunt un vultur, nu sunt papagal/Privighetoarea cântă pentru sine/Un singur cântec, dar e magistral./De ce-aş vorbi engleză sau germană/Sau graiul rus, francez sau spaniol?/Când limba mea-i balsam de pus pe rană/Izvor de apă vie, nu nămol./În limba asta mă simt cel mai bine/Ea varsă raze de argint în jur./Mai dulce e ca mierea de albine/Limba Română, templu de azur./Ea s-a născut şi a-nflorit sub mâna/Lui Dumnezeu în 2.000 de ani./Regină între graiuri e româna/N-o poate nimeni cumpăra cu bani./Ce n-ar da alţii, Doamne, să vorbească/Atât de dulce, simplu şi bogat!/Ei ştiu să latre, să maimuţărească/Să dea comenzi scrâşnit şi cadenţat./Fireşte, ştiu că toate au valoare/Exprimă stări de spirit, raţiuni/Dar nici o limbă nu cunosc sub soare/Precum e graiul nostru din străbuni./Pentru această limbă a curs sânge/Pentru această limbă s-a murit./E limba-n care Creştinismul plânge/În fiece biserică sau schit./Eroică e limba cea română/A rezistat prin anii cei mai grei./Cuvinte din retorica păgână/Ea a topit în creuzetul ei./Nu-mi place să vorbesc în limbi străine/Deşi le ştiu şi chiar le preţuiesc./Fiţi demni, urmaşi de legiuni latine,De acest vechi veşmânt împărătesc.***”Oricât am fi de buni sau răi vreodată/ oricât am fi de falşi sau de fireşti/ ne regăsim sfioşi cu toţii, iată/ în templul limbii noastre româneşti. 

·         Costel Zăgan: ” Am văzut Limba Română ca pe-o mireasă: intangibil de fatală!***”Limba Română este o limbă extremă: când o vorbeşti pare că nu există, când taci, încep s-o vorbească toate lucrurile.

·         Costin Macaw: ”Pentru cine se întâmpla sa fie eventual curios, iata o enumerare de cuvinte considerate "autohtone", cuvinte considerate de specialisti ca apartinand, foarte probabil, limbii dacilor.Enumerarea cuprinde cuvintele extrase din două dintre lucrările care au dezbatut acest subiect: "Limba traco-dacilor" de I.I. Russu şi "Limba daco-geţilor" de Ariton Vraciu. În ambele există liste de cuvinte cu un grad mare de probabilitate de a fi autohtone. Le reproduc, însumate. În lista de mai jos siglele de după cuvinte înseamnă:H = cuvinte considerate autohtone de Hasdeu, în Etymologicum Magnum Romaniae, citat de A. Vraciu;r = cuvinte autohtone care au un corespondent de origine indo-europeană în albaneză, listate de I.I. Russu;R = cuvinte autohtone fără corespondent în albaneză, listate de I.I. Rusu;V = cuvinte considerate autohtone de A. Vraciu.abeş H,V Abrud H abur H,r,V acăţa R adămană (=dar, mită) V ademeni H adiia R aghiuţă H aidoma H ală H alac H aldea H ameţi R amurg R anina R aprig R argea H,r,V Argeş H arunca R azugă H baci H,r,V baier R baligă r baltă r bară H Barba-cot H barză H,R,V bască H,r batal H băga R băiat R bălan H bă(a)laur H,r,V beregată R boare R bordei H,R bortă H brad H,rbrînduşă R brînză H,R,V brîu r brusture r bucur r buiestru R bunget H,r,V burghiu H burlan R burtă R burtucă H burtuş H butuc R butură R buză r caier R caţă R căciulă r căpuşă r căpută r cătun r cioară H,V cioban H cioc H,V ciocîrlie H ciomag H cîrlan R cîrlig R codru H,V copac r copil R creţ R cruţa r cujbă H culbec H curma r curpăn r cursă r custură R darari R daş rdărîma r deh H deretica R descăţa R descurca R dezbăra R desghina R dezgauc H doină H,V don H dop R droaie R dulău H,V fărîmă r gard r gata r gălbează r genune H,R ghes R ghiară R ghimpe r ghiob H ghionoaie r ghiont R ghiuj H,V gîde H gîdel H gordH gorun R grapă r gresie r groapă r grui R grumaz r grunz r gudura R guşă r hojma H,V iazmă H iele H încurca R înghina R îngurzi R înseila R întrema R ji(e)lţ (=pîrîu) H,V leagăn R lepăda R lespede R leşina R mal H,r,V maldac H mazăre H,r,V măceş R mădări R măgură r mălai H mămăligă H mărcat R mătură r melc H,R,V Mehadia H mieru R mire H,R,V mistreţ R mişca R mînz r morman R mosoc H moş r moţ H mugure r munună R murg r muşat R năpîrcă r năsărîmbă H niţel R noian R ortoman H păstaie r păstra R pînză R pîrîu r prunc R pururea r raţă H,V ravac H răbda R reazem R ridica R rîmfă H rînză H,r,V spînz r stăpîn H,V stărnut R sterp r stejar H,V steregie R stînă H,V străghiată R strepede r strugure R strungă r sugruma R suguşa R şale r şiră H,R şopîrlă H,r,V şoric R şut r tare R traistă H tulei H ţap r ţarc r ţarină R ţăruş R ţundră H ţurcă H uita (a se) R undrea R urca R urcior R urdă H,R,V urdina R urdoare R vatră H,r,V vătăma R vătui r viezure r viscol R zară R zăr R zburda R zestre R zgardă r zgîria R,r zgîrma R zimbru H,V zîrnă H scăpăra r scrum r scula r scurma R sîmbure r sîmvea H sarbăd r Sarmisegetuza H Din pacate, pagina originala de unde am extras lista, pe saitul marelui George Pruteanu, nu mai este disponibila...

·         David Boia Limba noastră-i o comoară,/Eu zic să o păzim, flăcăi,/Că astăzi pe diverse căi/Vin unii şi o… omoară!

·         Diana Iovanovici Șoșoacă: ”Ziua internaţională a limbii materne este sărbătorită în fiecare an la 21 februarie, pentru a promova diversitatea culturală şi lingvistică din întreaga lume.A fost proclamată în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO din 17 noiembrie 1999 când statele membre ale organizaţiei s-au angajat să contribuie la protecţia şi revigorarea bogatei diversităţi culturale prin promovarea limbilor materne ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între diferite popoare. Data aleasă aminteşte de evenimentele ce au avut loc la 21 februarie 1952, când mai mulţi studenţi care demonstrau în Dhaka pentru recunoaşterea limbii lor materne ''bangla'', drept una din cele două limbi ale Pakistanului de atunci, au fost împuşcaţi de forţele de poliţie, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite.Această zi a fost celebrată pentru prima dată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 2000. Mai târziu, în anul 2007, la 16 mai, Adunarea Generală a ONU, printr-o rezoluţie, a invitat statele membre "să promoveze conservarea şi protecţia tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii". De asemenea, a proclamat 2008 ca ''Anul Internaţional al limbilor'', pentru a promova unitatea în diversitate şi înţelegerea internaţională, prin multilingvism şi multiculturalism. Limba maternă este cel mai puternic instrument de conservare şi dezvoltare a patrimoniului mondial material şi imaterial şi o componentă esenţială în procesul de definire al identității naţionale. Însuşirea limbii materne, precum şi utilizarea ei ca mijloc de comunicare contribuie la conservarea şi perpetuarea identităţii fiecărei națiuni. Ea se poate pierde foarte uşor, dacă nu este învăţată şi vorbită în familie ori dacă nu este studiată şi exersată în şcoală. Se estimează că, în cazul în care nu se acţionează în acest sens, jumătate din cele circa 6.000 de limbi vorbite în prezent ar putea dispărea până la sfârşitul acestui secol, potrivit potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite.Ziua internaţională a limbii materne susţine Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, subliniind importanţa limbilor adecvate de instruire, respectiv folosirea limbilor materne în primii ani de şcoală. Acest fapt facilitează accesul la educaţie şi promovează în acelaşi timp, echitatea, pentru grupurile de populaţie care vorbesc limbi minoritare şi autohtone, în special a fetelor şi femeilor, şi totodată, îmbunătăţeşte calitatea educaţiei şi procesul de învăţare prin înţelegere şi creativitate, şi nu prin memorare.Astfel, în statele membre ONU, Ziua internaţională a limbii materne este marcată prin organizarea unor manifestări culturale, seminarii, conferinţe, concursuri pe teme culturale, lingvistice şi educative, de către autorităţile guvernamentale, universităţi, institute de cercetare, culturale şi asociaţii culturale şi de tineret. Toate acţiunile întreprinse în vederea propagării limbilor materne vor servi atât la încurajarea diversităţii şi a educaţiei multilingvistice, cât şi la dezvoltarea conştientizării depline a tradiţiilor lingvistice şi culturale din întreaga lume şi să inspire, totodată, solidaritate bazată pe înţelegere, toleranţă şi dialog.

·         Dida Nedelcu Stef: "Limba romana este singura limna care se pronunta asa cum se scrie"

·         Dimitrie Cantemir: ”La omul întreg, cuvântul poartă sufletului, şi fapta comoara inimii.***Limba… este fiinţa vie care ne vine din timpurile cele mai depărtate ale trecutului nostru, ea este cea mai scumpă moştenire a strămoşilor care au lucrat, generaţie de generaţie, la elaborarea acestui produs sufletesc.***Limba cea mai curată este în mijlocul Moldovei, împrejurul Iaşilor, pentru că locuitorii din acest ţinut, din cauza prezenţei continue a Curţii domneşti, sunt mai şlefuiţi decât ceilalţi.*** Noi moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacică, nici moldovenească (dat fiind că numele Moldovei şi al moldovenilor este acordat foarte de curând, cum vom spune mai apoi), ci românească, astfel că, dacă vrem să-l întrebăm pe un străin dacă ştie limba noastră, nu-l întrebăm: „Scis moldavice?” („Ştii moldovenește?”), ci „ Ştii româneşte?” adică (în latineşte): „Scis romanice?”.

·         Dorina Cetenici: ''Limba Română, Nașterea și falsurile istorice, Taina formării cuvintelor, Recuperarea originilor reale, este o carte documentată, teoretizată și scrisă de Lucian Costi și care se constituie într’un demers al unui intelectual român revoltat de falsurile pe care este așezată istoria și limba națională fabricate ori de nepricepuți, ori de habarniști, ori chiar de câțiva falsificatori conștienți de munca lor de mistificare și care se petrece de’a lungul a două milenii, și care din nefericire este consimțită de autoritățile române de ieri și de aziIstoria României a fost falsificată prin fracturarea parcursului istoric după războiul geto-roman din anul 106 când, din nu știu ce amestec cu romanii, s’ar fi născut un popor nou care a început să vorbească într’o limbă nouă.Este PRIMUL MARE FALS lingvistic și istoric. Învinșii nu puteau accepta limba invingătorilor care le distruseseră din temelii fortărețele și lăcașurile de cult, simbolurile sacre ale credinței lor. Istoria universală nu cunoaște nici un caz similar de pieire a limbii unui popor ca urmare a unui război și a unei stăpâniri parțiale și vremelnice.AL DOILEA MARE FALS lingvistic, născut în niște vremuri tulburi și echivoce în sec. IX, se referă la limba slavă veche. Nici alfabetul și nici cuvintele așa zisei limbi slave vechi nu erau slave. Într’o haină de împrumut, noua limbă de cult adoptată de biserica ortodoxă conținea numeroase cuvinte românești. Introducerea în biserica ortodoxă română a acestui cal troian a fost un pas politic cu efecte geopolitice catastrofale.AL TREILEA FALS. În secolul XIX, falsificarea utilizează lucrările de gramatică și dicționarele. Autorii lor sunt de obicei alogeni. Aceștia pun bazele falsificărilor etimologice. Limba româna este considerată nouă pe scena istoriei și neproductivă, iar lexicul său este din împrumuturi. Așa-zișii donatori sunt vecinii care deși au venit mai târziu pe scena istoriei, le’au dat totuși cuvinte. Nici un cuvânt din limba română adevărată nu este creditat. Ceea ce nu apare ca împrumut este taxat ca etimologie necunoscută. Aceasta idee a fost conceptul de bază în lingvistica românească de după război și mai ales în timpul comunismului, când ideea de limbă română debitoare, mai ales limbii ruse, a fost amplificată. Cumulate, aceste trei mari falsuri, au creat o istorie pocită a poporului și a limbii române, care, cu largul concurs al instituțiilor de specialitate, s’a consolidat și a devenit o fortăreață a confuziei naționale. Pornită dintr’un elan demistificator, aventura lingvistică în care se angajează autorul scoate însă la iveală altceva: un sistem de comunicare străvechi și rafinat, cu o productivitate internă extraordinară și suficient sieși. Aceasta este marea surpriză a cărții lui Lucian Costi care poate fi numită Cartea Mare a limbii române.

·         Dumitru Ichim: „Limba română este aşa de frumoasă, încât merită să îi fac şi eu câteva rochii...”

·         Dumitru Stăniloaie: "Nici o limbă nu este atât de latină ca limba noastră."

·         Emil Cioran: „Ceea ce doare n-are nici o putere în fața acelui lucru care nu doare.” ***N-aş fi abandonat nicicând limba noastră; mi se întâmplă să-i regret şi acum mirosul de prospeţime şi putreziciune, amestecul de soare şi bălegar, urâţenia nostalgică şi superba neglijenţă.***Să treci de la limba română la limba franceză e ca şi cum ai trece de la o rugăciune la un contract***. Nu locuiești într-o țară, locuiești într-o limbă. *** „N-aş fi abandonat nicicând limba noastră; mi se întâmplă să-i regret şi acum mirosul de prospeţime şi putreziciune, amestecul de soare şi bălegar, urâţenia nostalgică şi superba neglijenţă.” ***Ce limbă avem! Nu cunosc alta mai poetică."

·         Emilia Plugaru: ”Limba mea română/ E floare preafrumoasă/ Ce-şi are rădăcina,/ Aici, la mine-acasă.// Limba mea română,/ Floarea mea cerească,/ Stropi-voi cu iubire./ În veci să înflorească.// O voi feri cu grijă/ De răul cel străin,/ Să nu mi-o-mproaşte nimeni/ Cu ură şi venin.//Căci doar aşa, frumoasa/ Şi minunata floare,/ Va fi lumină vie/ În casa mea cea mare.

·         Enăchiță Văcărescu: ”Las vouă moştenire:/ Creşterea limbei româneşti/ Ş-a Patriei cinstire.

·         Fănuș Neagu: ”Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet. ***Limba română e actul meu de naştere, eu sunt fiinţă sub măslinul ei, care rodeşte de două mii de ani, dreptul meu e să-i ţin dealul verde şi bătut de soare şi să stau în genunchi sub ploaia cântecelor ce ţâşnesc din ea. *** „Sunt subordonat fără condiţii neamului român, limbii române. Alta mândrie nu am.”

·         Gabriela Makkai: ”De ce e greu de învăţat LIMBA ROMÂNĂ Expresii ... (tipic) româneștiUn român nu este surprins… lui „i-a picat faţa”.***Un român nu doar „a făcut atât de mult cu atât de puţin”… el „a făcut din rahat bici”.***Un român nu-şi va pierde cumpătul… lui „îi va sări muştarul”.***Un român nu doar a stricat… el „a dat cu mucii în fasole”.***Un român nu va încerca să te prostească… el „te abureşte”. *** Un român nu te va minţi… el „îţi va vinde gogoşi”.***Un român nu pricepe dintr-o dată… lui „îi pică fisa”.***Un român nu este extrem de obosit… el este „varză”. Viaţa lui nu este haotică… este „varză”. Şi în camera lui nu este o totală încurcătură… este, de asemenea, „varză”.*** Un român nu consideră pur şi simplu un efort ca fiind inutil… spune că e „frecţie la picior de lemn”.***Nu înnebuneşti un român… îl „scoţi din pepeni”.***Un român nu va avea „sindromul impostorului”… el „se va simţi cu musca pe căciulă”.***În România, lucrurile nu sunt departe… sunt „la mama naibii” ***Un român nu e nebun… el e „dus cu pluta”.***Un român nu-ţi va spune să nu mai pierzi timpul aiurea… îţi va spune să nu mai „freci menta”.****Un român nu va spune că ceva este frumos… va spune că este „beton”.***Unui român nu îi este frică… el „are un morcov în fund”.***Un român nu doar păstrează tăcerea… el „tace ca porcu-n păpuşoi”.***Ca român, nu te amăgeşti… te „îmbeţi cu apă rece”.***Un român nu este prost… el este „tufă de Veneţia”.***Un român nu renunţă…el „îşi bagă picioarele”.***Un român nu a fost înşelat… el „a luat ţeapă”.****Un român nu este beţiv… el este „sugativă”****Un român nu te va privi nedumerit… el se va „holba ca cioara la ciolan”****Un român nu are idei neobişnuite… el are o „minte creaţă”.

·         George Călinescu: ”Limba este expresia viziunii de viaţă a creatorului şi revoluţionarea limbajului ce a urmat totdeauna schimbării unghiu­lui de vedere în percepţia lumii.***A studia limba desfăcută de textul întreg al scrierii, şi chiar de opera scriitorului, e a examina forma fără conţinutul ei.***Un popor este cu atât mai cult, cu cât, folosindu-se mai puţin de o limbă străină, îşi face din graiul propriu un instrument mai mlădios de gândire înaltă.***Limba scriitorilor e un proces de creaţie continuă sub durata lecturii şi o colabo­rare între creator şi cititor.***Un nou mod de a gândi atrage după sine nu un vocabular nou, ci un chip inedit de a descoperi valenţa cuvintelor.***Limba nu e un fenomen în sine, ci e va­labilă în raport cu gândirea individului.

·         George Coșbuc: „Iubirea e oarbă și fără minte, dar îndrăgostirea nu e decât o trecere în revistă a chipurilor frumoase.” ***Nici nu se poate forma o limbă unitară a unui popor, când un grai oarecare, oricât de mult ar fi fost impus de o literatură pu­ternică, exclude cu îndărătnicie elemen­tele specifice ale altor graiuri.***Cuvântul bun e acela care e cunoscut de toţi românii şi având aceeaşi accepţiune (adică să nu însemne aici un lucru, şi într-altă parte alt lucru).***Limba e singura avere comună a unui popor; religia, portul, obiceiurile pot să se schimbe, dar limba nu, deodată cu ea piere şi poporul.*** Să fim români cu sufletul, nu cu vorba, să iubim ce-i al nostru şi să-l păstrăm ca ochii din cap.*** …Limba e cel mai puternic mijloc al dezvoltării culturale a unui popor…***N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba.

·         George Sion: ”Mult e dulce şi frumoasă/ Limba ce-o vorbim,/ Altă limbă-armonioasă/ Ca ea nu găsim./ Saltă inima-n plăcere/ Când o ascultăm,/ Și pe buze-aduce miere/ Când o cuvântăm./ Românașul o iubește/ Ca sufletul său,/ Vorbiți, scrieți românește,/ Pentru Dumnezeu.

·         Gheorghe Asachi: ”Sentimentul naţionalităţii române. în zborul care au luat, au atras şi limba, cel mai puternic a ei factor şi care cere nu mai puţină cultură.***O limbă cu cât se lucrează, cu atâta se cultivă, se regulează şi se desăvârşeşte, le- giuindu-se fiecare termin şi fiecare frază cum să se zică îi cum să se scrie.***În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lumea, ne-a lăsat legi şi pământuri, vorba, ca şi-naltul nume.***Un venin adânc a străbătut fiinţa Ro­mâniei şi limba, portul, precum şi multe alte, se molipsiră de el. Greceasca se făcu limba diplomatică şi de salon, când cea română se respinsă în sânul sătenilor, ca­rii o păstrează în curs de 1700 ani.”

·         Grigore Vieru: Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe uşor şi rusul. ***Întotdeauna m-am mirat cum poţi să rămâi un prost în mijlocul unei Limbi atât de frumoase şi înţelepte cum este Limba Română? *** La români limba este parcă mai aproape de dinţi decât la alţii.***S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române. ***“A vorbi sănătos limba mamei este o datorie, una dintre cele patriotice.*** Aidoma credinţei în Dumnezeu, Limba Română este propria noastră trudă îna­poiată nouă înşine ca un dar minunat.***Aleg ce-i mai bun din cuvintele mele după ce am ales oamenii pentru care să le aştern pe hârtie.***Am chemat cuvintele româneşti la fiin­ţă într-un deşert neatins de rouă şi vlagă.***Am găsit dorinţele mele cele mai fru­moase în Limba Română şi împlinirea lor tot în ea a venit.*** ***Ce este Limba unui popor? Este priete­nia şi frăţietatea dintre cuvinte. Poate că singura prietenie sacră şi durabilă.***Cei care falsifică Limba merită judecata lui Dumezeu în cer, iar în viaţa pămân­tească – pedeapsa capitală, pentru că omoară nu un singur om, ci toată comu­nitatea socială.*** Cuvântul este cel care deflorează un cântec, sunetele muzicale făcându-le să nască idei concrete.***Cuvântul este centrul Universului, după cum seminţa este centrul fructului.***Din mila, din dragostea și dărnicia Limbii Române am răsărit ca poet. Limba Română este destinul meu agitat. Poate că și osteneala mea este o parte din norocul ei în Basarabia.” *** „Dreptatea mea cea dintâi este Limba Română, în care lucrează iubirea lui Dumnezeu.” *** „E mai sărac, mai bogat în comparaţie cu alte limbi graiul în care vieţuim? Nu ştiu. Eu nu număr cuvintele limbii, căci ştiu că le are îndeajuns, adică pe toate, eu număr pe vorbitorii ei, pe-ndrăgostiţii de ea…*** Eu nu m-am născut întâmplător în limba română – eu m-am născut firesc în ea şi ea din mine se întrupează.***Fără limba română n-aş fi ajuns poet.** *Ferice de limba care, găsindu-şi demult fiinţa şi statornicindu-se în cea mai pură şi originală cristalizare, continuă, cu tandră emoţie, să se mai caute în cântece bătrâneşti şi legende nedescoperite încă, al căror şirag pare să nu aibă sfârşit.***Întotdeauna m-am mirat cum poţi să rămâi un prost în mijlocul unei Limbi atât de frumoase şi înţelepte cum este Limba Română? ***La români limba este parcă mai aproape de dinţi decât la alţii. ***Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul şi-a făcut-o singur sieşi.***Limba este comoara cea mai de preţ a poporului şi veghea asupra strălucirii ei nu trebuie să pirotească nicicând. Să muncim în miezul limbii, nu la marginea ei.***Limba este creaţia omului prin Dum­nezeu. Mai sus omul nu s-a putut ridica. Mai sus Domnul a ridicat numai stelele pe cer şi brazii pe munţi.*** Limba este focul veghetor al Patriei, suflarea ei caldă, sănătatea ei liber ziditoare de frumos. Limba este frumusețea activă a patriei". ***Limba română este întâia graniță a țării mele care trebuie păzită.” ***Marginea Limbii Române este marginea Patriei şi-a cerului meu.***Nicăieri dorul nostru de desăvârşire nu s-a arătat mai clar şi mai cu tărie ca în cu­prinsul limbii.***Nu cunosc un dar mai frumos din partea unui musafir străin decât acela de a-mi elogia ţara în limba casei mele. ***Nu mă pot îndoi de două lucruri: de existenţa Lui Dumnezeu şi de faptul că vorbim şi noi româneşte; în rest, le cântă­resc pe toate de două ori.***Nu-mi pot imagina iubirea de Patrie în afara Limbii şi Muzicii ei.***Părerile scriitorilor despre limbă oglin­desc fenomene reale, esenţiale ale vieţii literare din epocă şi sunt un fel de sinte­ză a experienţei personale în prelucrarea limbii comune în efortul de a-i da o nouă strălucire prin inovaţia lui stilistică.***Sânt un om al nemâniei, Lumii astea nestrăin, Vin din munții latiniei, Deci, și scrisul mi-i latin!***''Vieţuiesc în limba mea, acţionez în limba mea; de la un cuvânt până la altul se întâmplă toate minunile Universului în limba mea.”

·         Griu Dumitru: ”Acum 38-40.000 de ani zona lacului Marea Neagra (nu comunica inca cu Marea Mediterana, acest lucru intamplandu-si abia acum 12-13.000 de ani) s-a stabilit o factiune din ramura homo sapiens, imediat dupa ce megavulcanul Campi Flegrei pustiise intreaga Europa. Aceasta populatie a stat pe loc 25-30.000 de ani in aceasta zona, pana la marele dezghet, respectiv iesirea din ultima glaciatiune. Se cunoaste foarte bine ca limba se dezvolta in societatile relativ stabile, nu la cele aflate in migratie. Dupa iesirea din glaciatie populatia stabilita in aceasta zona a colonizat toate teritoriile eliberate de gheata din Europa, practic din Pirinei pana in Urali. Dupa cateva mii de ani, acum 6.500 de ani, dupa revarsarea lacului Panonic peste Campiile Romane in Marea Neagra si formarea Dunarii de azi (acesta e de fapt Potopul din Biblie), populatiile din aceasta zona nord dunareana si marginasa Marii Negre a facut a doua colonizare a Europei. De ce? Simplu: teritoriile la nord de Dunare fusesera acoperite cu un strat gros de aluviuni (de la 5 la 15 metri) si cateva sute de ani nu s-a prea putut locui in aceasta zona. Asa a migrat limba ce o vorbesc azi romanii in toata Europa (si nu numai!), de fapt protolimba dacilor sau getilor. Nu exista limbi latinice, ci limbi dacice. Latina era doar o "pasareasca de curte" vorbita DOAR de administratia imperiala pentru a se deosebi de restul plebei (s-a mai intamplat acest fenomen si la curtea regilor Frantei mai tarziu). Limba romana are cele mai multe forme flexionare, e cea mai bogata in lexic si e singura limba in care onomatopeele sunt substantivizate. Pentru ca e cea mai veche limba (vorbim de Europa) si a avut timp la dispozitie sa evolueze. acest lucru il stiu foarte bine lingvistii de pretutindeni, singurii care nu accepta aceste lucruri sunt doar savantii cu ochelari de cal de la Academia Romana. Ei o tin pe teza nefondata a Scolii Ardelene, ca noi suntem urmasii Romei. Cand de fapt situatia e exact invers, iar Roma italica e cea de a doua Romă, prima fiind in zona Modovei noastre, iar locuitorii ei erau pomeniti de Homer ca existand si printre cei din Troia (inainte ca Roma italica sa existe!)...

·         Herta Muller: ”Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi. 

·         HISTORIA: "In puținele ore de istorie a limbii române predate la școală se învață că limba română provine din latină. Nu se prea explică însă cum s-au petrecut lucrurile. Despre modul cum a ajuns latina în Dacia se știu mai multe de la orele de istorie: în urma războaielor dintre Decebal și Traian, Dacia a fost cucerită, în anul 106 d.H., și a fost transformată în provincie romană. Imperiul Roman era, la acea vreme, un stat unitar, în care limba latină servea drept mijloc de comunicare între toți locuitorii Imperiului.Latina s-a instalat și în noua provincie, odată cu administrația și cu armata romană. La fel ca în celelalte provincii cucerite, într-o primă fază, dacii au fost siliți de nevoile practice ale vieții să adopte latina ca limbă secundară, folosind- o în relațiile lor cu administrația, cu armata și cu coloniștii romani.Se știe din scrierile latinești că în Gallia, de exemplu, cei care au adoptat la început limba latină au fost nobilii și comercianții. Primii și-au trimis copiii la școli romane pentru că numai astfel puteau promova în magistratura Imperiului. Comercianții aveau și ei interes să o învețe, fiindcă latina era limba comerțului din întregul Imperiu.În a doua fază, latina a devenit mijlocul de comunicare principal; vechile populații și-au abandonat limba maternă, a cărei sferă de utilizare s-a restrâns din ce în ce mai mult (mai era folosită, probabil, ca limbă de conversație în familie). Acest proces de adoptare a limbii latine și de părăsire a limbii materne se numește romanizare și a avut loc în toate regiunile cucerite de romani. Latina introdusă în Dacia, vorbită de locuitorii acestei provincii, s-a modificat, cum s-a întâmplat și în celelalte provincii romane; după destrămarea Imperiului (secolul 4), latina s-a dezvoltat în varietăți ce devin, cu timpul, limbile romanice.Timp de câteva secole a avut loc o evoluție lentă, care a făcut ca latina să sufere schimbări așa de mari încât în secolul 8 se poate vorbi de apariția limbii române, în urma unui proces îndelungat de transformare a limbii latine. Elementele care dovedesc că în toate provinciile romane se dezvoltă limbi noi (fapte fonetice, forme gramaticale sau cuvinte diferite de cele din latina clasică) apar în textele latinești din Occident încă din secolul 6, ele fiind mai numeroase în tot cursul secolului 7 și la începutul secolului 8: latina din aceste texte nu mai este latină, dar nu este încă nici limbă romanică (română, franceză, italiană, spaniolă). Într-o excelentă lucrare, Latina dunăreană, I. Fischer a arătat că postularea unei faze romanice, de tranziție între latină și limbile romanice individualizate, are un echivalent în logică, citând în acest sens forma dată celebrului tip de raționament antic numit sorit de filozoful grec Chrysippos: care e momentul când firele de nisip devin prin acumulare o grămadă de nisip? Pentru a determina momentul când acumularea cantitativă a firelor de nisip devine o nouă calitate, grămada, filozoful stoic propune o perioadă de „repaus”, de abținere de la o afirmație; după acest „repaus”, se poate constata neîndoielnic apariția „grămezii”. Or, perioada de „repaus” între limba latină și fiecare dintre limbile romanice individualizate corespunde fazei latinei romanice din fiecare provincie.Singura limbă de civilizație până în secolul XII/Primul care a observat că s-a petrecut ceva cu latina a fost împăratul Carol cel Mare (768-814), inițiatorul „Reformei carolingiene” care promova „salvarea” latinei scrise prin întoarcerea la normele latinei clasice. El a adus din Anglia un călugăr savant, Alcuin, pentru a preda latina la mânăstirea Saint-Martinde-Tours. Împreună cu alți călugări învățați din Irlanda, Anglia și Italia, care știau latinește, a realizat o „purificare” a limbii latine scrise, religioase și administrative, eliminând haosul fonetic și gramatical care cuprinsese limba scrisă sub influența practicării ei orale. Pentru acest demers a luat ca model latina literară, operele autorilor creștini cultivați și tratatele de gramatică ale Antichității.Această limbă, cunoscută sub numele de latina medievală, a constituit în Evul Mediu limba bisericii, a administrației și a culturii, singura limbă de civilizație până în secolul 12. Din aceeași epocă avem o altă dovadă, de data aceasta directă, că latina vorbită ce stă la baza limbilor romanice se deosebea de latina clasică. În 813, Conciliul de la Tours recomandă, în scopul sporirii accesibilității, traducerea predicilor din latină în rustica Romana lingua.Textul este deosebit de clar în ceea ce privește motivația: quo facilius cuncti possint intellegere quae dicuntur „ca să înțeleagă cu toții mai ușor ce se spune”. După 30 de ani, la 14 februarie 842, este redactat textul Jurămintele de la Strasbourg (Les Serments de Strasbourg), cel mai vechi document de limbă romanică păstrat până astăzi. Substratul romanic. Am prezentat pe larg cum au apărut limbile romanice, deci și româna, evocând fapte mai puțin cunoscute cititorului român. Precizez astfel că, de fapt, primele cuvinte româna le are de la mama ei, latina. Într-un episod următor o să arăt tot ce este esențial pentru istoria primelor cuvinte românești, cele moștenite de la limba-mamă: câte cuvinte avem din latină, legătura dintre istoria românilor și limba lor, evoluția în română a cuvintelor moștenite, dispariția unor cuvinte latinești, urme ale unor cuvinte latinești dispărute etc.Spre deosebire de alte studii consacrate istoriei lexicului românesc moștenit din latină, în încercarea mea de a face cât mai clară această istorie, voi compara, ori de câte ori va fi posibil, cele petrecute în română cu situația din celelalte limbi romanice-surori. Pentru a satisface curiozitatea unor eventuali cititori, spun de pe acum că româna a moștenit din latină aproximativ 2.000 de cuvinte-bază (în numărul acesta nu sunt incluse cuvintele derivate); același număr de cuvinte s-a păstrat în fiecare dintre limbile romanice.Unele dintre aceste cuvinte (500) au fost moștenite în toate limbile romanice, sunt panromanice; altele s-au conservat numai în una sau în unele dintre limbile romanice. Am arătat mai sus cum s-a produs romanizarea lingvistică, cum vechile populații și-au abandonat limba în favoarea latinei. Adaug acum că limbile vechilor populații au lăsat urme în lexicul latinei din diversele provincii ale Imperiului. Este firesc ca băștinașii daci romanizați să fi denumit, vorbind latinește, prin cuvinte din limba lor unele noțiuni pentru care, din diverse motive, nu aveau la îndemână cuvinte latinești.Termeni referitori la flora și fauna regiunii sau la forme de relief de mici dimensiuni, precum și termeni speciali din domeniul unei profesiuni importante la daci, păstoritul, acestea erau cuvintele cele mai potrivite spre a fi adoptate de lexicul latinei dunărene. Istoria acestora este deosebit de interesantă, mai ales dacă se compară cu situația cuvintelor similare din celelalte limbi romanice. Toate sunt cuprinse sub denumirea de substrat romanic. Istoria lor este tulburătoare, pentru că limbile preromane nu sunt cunoscute direct, spus altfel, nu avem texte dace, celtice, iberice. Spre a fi detectate se folosesc metode speciale. Și pentru ca lucrurile să fie și mai provocatoare, semnalez că latinii, popor indo-european venit în Europa cu 6 milenii în urmă, au o serie de cuvinte (vinum, oleum „ulei”, rosa „trandafir”) care nu se pot explica decât printr-un substrat mediteraneean. Și despre istoria lor sunt multe de spus.Latina „îmbogățită”Înainte de a deveni limba română, latina din Dacia s-a îmbogățit și cu unele cuvinte vechi grecești. Este vorba de cuvinte specifice latinei dunărene, transmise apoi limbii române, inexistente în celelalte limbi romanice. Dacă în Occidentul romanic vechea influență greacă s-a produs prin intermediul grecilor stabiliți pe litoralul mediteraneean (grecii n-au pătruns în interiorul continentului), în latinitatea orientală, care a fost învecinată direct cu o zonă elenofonă compactă, au pătruns cuvinte care prin formă arată că sunt împrumuturi populare, transmise pe cale orală.Dintre termenii proveniți în latina dunăreană din greacă (cu etimologie sigură sau cu un înalt grad de probabilitate), transmiși limbii române, amintesc pe a amăgi, broatec „brotac”, cir „terci”, jur (din locuțiuni adverbiale ca în jur), martur, a măcina, mesteacăn, mic, papură, proaspăt, putină, stup, stur „țurțure”. Până la „apariția” limbii române (secolul 8), diverse populații migratoare au trecut prin provinciile dunărene ale fostului Imperiu RomaDe pildă, vizigoții, popor vechi germanic, sunt amintiți în unele manuale școlare, împreună cu regele lor Atanaric, ca fiind cei care și-au îngropat celebrul tezaur Cloșca cu puii de aur (Tezaurul de la Pietroasele) la venirea hunilor (375 d.H.). Tot despre ei se relatează că au avut un episcop numit Wulfila (Ulfila), care a tradus aici prima Biblie într-o limbă germanică. Limba română nu are însă niciun cuvânt care să fie unanim acceptat ca vechi germanic. Despre elementele vechi slave, care constituie superstratul limbii române, tot într-un episod viitor.Articol publicat în revista HISTORIA, nr. 62, februarie 2007

·         https://templul-iubirii-divine.blogspot.com/2021: ”Ideea principală, subliniată în nişte studii foarte competente ale unor lingvişti autohtoni, dintre care unul face chiar notă aparte, este că limba română reprezintă limba primordială, practic singura limbă din Europa. Şi nu-ţi vorbesc aici dintr-un spirit ieftin sau nejustificat, ci bazat pe referinţe şi studii ale unor cercetători eminenţi, care nu pot fi contrazise decât din rea voinţă sau din ignoranţă.Bine, dar oricine poate să considere această afirmaţie despre limba română ca fiind o blasfemie sau cel puţin să o ironizeze şi să o ia în derâdere, am spus eu.– Sigur că da, însă ce preferi: o atitudine de acest gen, care este de doi bani, sau dovezile şi studiile comparate ce nu lasă loc de interpretare? Aici sunt aspecte care implică, pe de o parte, ignoranţa multor “cercetători” străini şi români, iar pe de altă parte interese statale şi geopolitice, care se referă la influenţe complexe.Cine să se gândească la faptul că limba română este limba de origine a tuturor indo-europenilor?“Concepţiile” universitare, care în realitate sunt adevărate dogme, s-au impus foarte repede şi au format un fel de baraj în faţa informării corecte a publicului. Câţiva “istorici” şi “lingvişti” de carieră au impus o linie de gândire şi cunoaştere care acum este ca o pecete asupra adevărului şi trebuie îndepărtată.Apoi mai este vorba despre superioritatea “afişată” de marile state sau culturi ale Europei, care nici măcar nu iau în consideraţie posibilitatea ca civilizaţia primordială să-şi aibă de fapt sălaşul în spaţiul carpatic, exact pe teritoriul României. Pe lângă faptul că este o problemă de snobism, ea arată şi o anumită teamă ascunsă faţă de consecinţele recunoaşterii unui astfel de lucru.Gândeşte-te ce ar însemna aceasta pentru orgoliul şi “măreţia” unor mari imperii sau tradiţii culturale; cum ar mai explica guvernanţii respectivelor popoare istoria şi “mândria” lor naţională, care nu de puţine ori a stat la baza obţinerii unor mari avantaje economice, de influenţă diplomatică şi chiar teritorială? Pentru aceste popoare, în special, recunoaşterea unui astfel de fapt ar fi un adevărat dezastru, o prăbuşire a “demnităţii” de stat, un fapt inacceptabil.De aceea, în majoritatea cazurilor, dar mai ales a celor “sensibile”, istoria intră pe un făgaş fabricat, fals, pentru a servi interese mult mai mari.– Dar pentru asta ar trebui un efort susţinut şi corelat, am presupus eu. Mă refer mai ales la mistificarea problemei limbii vorbite, nu mai spun de leagănul civilizaţiei.E mai uşor decât îţi imaginezi. Sunt de ajuns două-trei păreri “competente” ale unor universitari de prestigiu, o infiltrare a teoriei respective în mediul academic general şi apoi totul este preluat repede şi difuzat din aproape în aproape în mediile de mai jos; chiar până la cel rural, prin învăţământ.Se ştie că la şcoală se formează modul de a gândi al copiilor şi că ceea ce se învaţă acolo, se consideră ca fiind adevărat. În general, populaţia absoarbe ceea ce i se serveşte, datorită grijilor zilnice pe care le are. Ideea este ceva de genul: “lasă, că ştiu specialiştii cum e mai bine, nu trebuie să ne mai preocupăm noi”.Cu alte cuvinte, dacă “experţii” spun că aşa este, atunci aşa trebuie să fie. Nu vreau să generalizez această situaţie, dar îţi spun absolut sigur că, în ceea ce priveşte cultura, limba şi originea poporului nostru, acesta este adevărul.Avem colegi de la alt departament care se ocupă de aceste aspecte, pentru că până la urmă lucrurile s-au transformat într-o problemă de securitate naţională. Dar ştii cum e situaţia în acest sens, pentru că avem unele referinţe chiar aici,la baza noastră. Noi am analizat îndelung problema şi îi cunoaştem dedesubturile. Ai fi uimit să afli ce luptă se poartă la acest nivel şi ce interese sunt implicate.Dar nu despre asta vorbeam, ci despre faptul că limba română este privită ca un rezultat “surogat” de influenţe latine, greceşti, slavone, maghiare, turceşti şi încă multe altele. Dacă te uiţi în orice dicţionar de limba română, vei vedea că aproape oricărui cuvânt i se găseşte o “influenţă”, o “derivaţie” dintr-o altă limbă, considerată mai veche şi mai autoritară. Această inversiune a valorilor este incredibilă,dar ea dovedeşte în primul rând dogma de care vorbeam şi apoi o analiză superficială a problemei.Da, e frustrant, dar nu pentru că mă deranjează pe mine, ci pentru că adevărul e mistificat şi înţeleg că de multe ori asta s-a făcut cu bună ştiinţă, am spus eu. Mă tot întreb cum de s-a permis această”transformare” lingvistică.– Ţi-am spus că trebuie să ai în vedere un studiu comparat. Se analizează acelaşi aspect din perspectiva mai multor limbi şi influenţe şi se ajunge la o concluzie finală. Dar asta implică multă muncă şi dăruire, multă aspiraţie de a afla adevărul. Or, tocmai aici a fost şi este problema: sunt extrem de puţini cei care realizează astfel de studii ştiinţifice complexe, chiar laborioase.În loc de aceasta, se preferă lenea unei acceptări jenante a unor “studii” realizate în trecut de anumiţi erudiţi cu privire la limba şi obiceiurile poporului nostru, care ei înşişi nu sunt români. Apoi, prelucrarea şi răspândirea informaţiei este doar un fapt de rutină, pentru că e mult mai uşor să stai şi să baţi apa în piuă, repetând ce spun alţii şi chiar contribuind la prostia lor, decât să studiezi, să cauţi surse competente şi să judeci singur aceste aspecte, pe o bază profundă, autentică.Aici însă ai putea fi influenţat, am remarcat eu. Ai putea fi acuzat de subiectivism.– Nu şi dacă mergi la origini. De exemplu, cuvântul “x” se găseşte şi în română, dar şi în germană. Cine a dat cui? E uşor să spui că românii sunt proşti şi că tot timpul au luat de la alţii. Asta e chiar modalitatea despre care îţi ziceam că se apelează în dicţionar. Dar uite că a fost descoperit un element foarte important de structură în limba română, care demonstrează contrariul, adică adevărul.Despre ce element vorbeşti? am întrebat curios.– Despre faptul că o limbă este caracterizată de două aspecte fundamentale: ea trebuie să aibă o organicitate proprie şi trebuie să aibă, de asemenea, radicali proprii.– Asta ce înseamnă? La ce te referi prin organicitate proprie?– Adică limba respectivă îşi explică orice element din resursele ei proprii, fără să facă apel la alte limbi sau influenţe. Iar radica1u1 este asimilat întotdeauna cu un element de bază, cu ceva primordial de la care s-a pornit şi de la care s-au format familiile de cuvinte.Din ce se cunoaşte până acum, limba română este singura care prezintă aceste caracteristici esenţiale. Asta face să avem o complexitate unică a limbii populare şi, ceea ce este cel mai important, aceasta se bazează pe radicalii ei proprii, adică pe rădăcinile de la care s-a format limba.Prin comparaţie, în multe dintre celelalte limbi moderne – dintre care franceza este un bun exemplu – există o mare sărăcie de termeni proprii care să le exprime ideile, tocmai pentru că limbile respective nu au o bază a lor proprie. Dar bineînţeles că acest lucru este trecut sub tăcere sau pur şi simplu ignorat.Adică nu au radicali proprii?– Da, nu au rădăcini de bază, ele nu se găsesc în resursele lor lingvistice. Nu există aceste particule esenţiale de la care a pornit formarea familiilor de cuvinte. Dar în limba română le găsim. De exemplu, radicalul bor, care nu există în altă parte, a generat aproape 500 de cuvinte. La fel şi radicalul ma, care, deşi a generat mai puţine cuvine, este de asemenea foarte important. Nu se cunosc alte cazuri de o importanţă mai mare.Adică din aceşti radicali s-au format cuvinte?– Da, chiar familii de cuvinte împărţite pe categorii care ţin de utilităţi imediate, cum ar fi digestia, depozitarea. Metoda cu radicalii permite să se descopere care este limba de bază care a dus la apariţia unui cuvânt într-o limbă sau alta. Aşa s-a văzut că limba română stă la baza tuturor limbilor indo-europene. Asta este într-adevăr o “lovitură”, dar toţi caută să o evite.Păi e firesc. Vor spune că, poate nu acela e radicalul pentru cuvântul sau familia respectivă de cuvinte. Poate că l-ai tras tu să devină aşa.– Nu au cum să facă asta, pentru că acel radical este chiar rădăcina fundamentală în limba ţărănească. Doar limba ţărănească populară este cea autentică.Radicalul bor are semnificaţia de gaură: bortă, burtă şi aşa mai departe. De exemplu, cuvântul borcan, care implică de asemenea un spaţiu gol, o deschizătură, se zice că vine din limba bulgară. Care este familia de cuvinte în limba bulgară, câte cuvinte au ei în familia care derivă din bor? Poate zece.În condiţiilea cestea, practic ele nici nu există faţă de cele aproape 500 care au fost identificate în limba română. Situaţia este chiar comică: nu doar că acest cuvânt din română – şi am dat doar un exemplu – nu provine din limba bulgară, dar este chiar invers, adică ei l-au luat de la noi, pentru că noi suntem cei care avem sute de derivaţii ale rădăcinii. Ţăranii noştri nu făceau congrese să inventeze cuvintele.Nu e vorba de invenţie, dar o dezvoltare tot trebuie să fi fost, am remarcat.– Normal, de la simplu la complex. Au pornit de la radicali monosilabici: ma, la, ta, ba şi alţii. Pe măsură ce obiectele de activitate şi lucrurile se adăugau în universul în care trăiau şi activau, ele trebuiau să fie numite şi oamenii de atunci făceau asta în general pe baza a ceea ce deja era cunoscut.Nu era vorba despre vreo ştiinţă în a inventa sau a compune cuvintele, ci mai mult despre specificul vibratoriu al acelui lucru, pe care oamenii străvechi îl simţeau mult mai clar decât cei din prezent.Diferenţa de concepţie şi spiritualitate între atunci şi acum este imensă.Dar cum explici dezacordurile, dacă zici că limba nu e un proces ştiinţific? am fost eu curios să aflu.– Nu există conceptul de dezacord. Ţăranii vorbesc şi stâlcesc cuvintele cum vor ei, pentru că în limba română sensul se păstrează. De fapt ei nu stâlcesc cuvintele, pentru că ce vorbesc ei este un grai, nu o limbă. Graiul are un înţeles mai complex decât o limbă vorbită, este mai nuanţat, mai legat de origini. Aşa ceva se explică numai dacă există o organicitate proprie a limbii, numai dacă ea există la modul fundamental prin ea însăşi. La fel şi în ceea ce priveşte topica în frază: în română poţi să întorci cum vrei cuvintele şi să le pui în orice ordine, pentru că până la urmă sensul nu se schimbă. Asta nu se întâlneşte la alte limbi. Doar de când există limba literară a apărut şi conceptul de dezacord. Asta voiam să te întreb: multe state au venit cu o limbă “modernă” peste cea veche, populară. De ce a fost necesar aşa?– Nu a fost deloc necesar; au fost doar interese. Trebuia să existe o aşa-zisă limbă “comună” tuturor locuitorilor care alcătuiau un popor, pentru că până atunci, pe suprafaţa ţării respective existau foarte multe dialecte şi oamenii nu se puteau înţelege de la o regiune la alta. Când statele au început să se centralizeze, acest aspect a început să creeze probleme de ordin administrativ, pentru că era dificil să coordonezi şi să te faci înţeles în zeci de dialecte sau idiomuri, adică în limbi de comunicare diferite.Trebuie ca ele să fi provenit din ceva, totuşi.– Bineînţeles. Ele au o origine comună, dar aceasta a fost estompată în timp pentru că dialectele nu sunt organice, nu se explică prin ele însele, ci se bazează întotdeauna pe ceva care a fost iniţial. Din această cauză, în timp, ele se disipează, se îndepărtează de starea originară care a stat la baza formării lor. Nici un dialect nu se explică prin el însuşi, ci toate se explică unele prin altele.La un moment dat aceasta creează probleme, şi atunci au venit şi au realizat într-un mod artificial o limbă aşa-zis literară, pe care au impus-o oficial. Adică puteai să-ţi vorbeşti dialectul, dar trebuia să cunoşti şi limba literară. Este cazul limbii franceze, al limbii germane, al limbii engleze şi aşa mai departe. De multe ori a trebuit ca limba literară să fie impusă aproape cu forţa, pentru că era “limba regelui”, iar cine nu o vorbea, nu era văzut bine.Şi cum a învăţat poporul noua limbă? Francezii, de pildă. Că nu e uşor să vii şi să spui: de acum înainte vorbeşti aşa şi aşa.– Au învăţat treptat. Mai întâi a învăţat Curtea Regelui, apoi s-a impus în şcoli, universităţi, în mediile ştiinţifice, şi pe urmă s-a răspândit tot mai mult, la toate nivelurile populaţiei. Francezii îşi au limba nouă doar de două sute şi ceva de ani.Deci i-au forţat pur şi simplu, au fost nevoiţi să înveţe limba…– Este celebră încercarea guvernului Greciei de a impune o limbă oficială, diferită de limba populară a grecilor, care se numeşte demotiki. Au încercat să alcătuiască o limbă artificială, katarevoussa, care e un dialect pe care l-au făcut să semene cu greaca veche, pentru a se legitima că sunt urmaşii vechilor greci. Au făcut eforturi uriaşe în bani să-i înveţe pe oameni şi pe copii în şcoli, dar n-au reuşit să impună o altă limbă. Francezii au reuşit, dar la ei procesul a fost diferit. Ei nu au înlocuit un dialect cu un alt dialect, ci au stâlcit limba normandă, ea însăşi un dialect.Păi şi despre noi se spune că ne-am latinizat, am zis eu.– Asta este o chestiune sensibilă pentru mulţi, cu latinizarea noastră. În primul rând, latina este o limbă pentru consemnare în scris, e o limbă cărturărească, artificială, făcută. Dar poporul roman vorbea ceea ce azi se numeşte latina vulgaris, care de fapt era limba românească ţărănească, cea originară, primordială. Localnicii romani nici nu înţelegeau latina aşa cum e cunoscută ea astăzi,adică cea scrisă, pentru că aceasta fusese făcută tocmai pentru a îndepărta nobilii de vulg, pe cei bogaţi de cei săraci.De aceea se spune acum că nu se cunoaşte practic latina vulgaris, am observat eu.– Exact. Pentru că în realitate ea este limba română străveche. Ei nu pot spune asta, nici măcar nu le trece prin cap, dar până la urmă vei vedea că această idee se va impune. Nu se poate altfel, pentru că este adevărată. Limba europeană comună este limba ţărănească românească. Nu există limbă ţărănească în altă parte; aproape toate familiile de cuvinte din celelalte limbi provin din rădăcinile lingvistice ale limbii române. De aceea se spune că este limba primordială, limba matcă a tuturor limbilor indo-europene.Iar limbile moderne sunt de fapt surogate ale limbii române, am spus eu mai mult pentru mine.Are sens, pentru că altfel de ce să te străduieşti să faci o limbă oficială, ca în cazul grecilor sau al altora despre care mi-ai vorbit, dacă eşti de sine stătător şi există o origine proprie a limbii?Grecii actuali nu sunt urmaşii acelor greci din Antichitate, etnic vorbind. Ei nu cunosc greaca veche. E ca şi cum ai vorbi limba latină în Italia; te-ai aştepta să te înţeleagă toţi, pentru că toată lumea ştie că era limba oficială a Imperiului Roman, şi totuşi poporul nu cunoaşte această limbă. Pe când noi, ca români, înţelegem tot. Noi ne putem descurca în toate dialectele romanice; înţelegem şi franceza veche, adică cea de pe la anul 1000, mai bine chiar decât francezii. Lor le trebuie dicţionar pentru aceasta. Şi de altfel, chiar şi în prezent, în anumite regiuni ale Franţei se mai vorbeşte o română primară.Tot ceea ce s-a petrecut cu invazia culturii occidentale a fost din snobism şi de faţadă. Neşansa poporului român a fost aceea că o seamă de aşa-zişi “intelectuali” au luat hotărârea să adapteze cultura şi limba românească după cea a Franţei. Au încercat această raportare fără să aibă nici o bază, nici o cunoaştere profundă a originilor poporului nostru şi a culturii lui multimilenare, preferând în loc civilizaţia “modernă” a Franţei, în bună parte de imitaţie.Însuşi faptul că pe teritoriul acestor ţăriexistau acele fragmentări de limbă în numeroase dialecte, care de multe ori făceau ca oamenii să nu se înţeleagă între ei, este o dovadă că nu aveau o unitate de limbă şi cultură, am precizat eu. Nu pot impune ceea ce nu există.România este singurul spaţiu din Europa în care, pe întreaga lui suprafaţă, locuitorii vorbesc aceeaşi limbă, fără ca ea să fie una ficută în mod artificial. Dintotdeauna. De când se ştie, moldovenii, oltenii şi ardelenii vorbesc aceeaşi limbă. Unde mai întâlneşti tu aşa ceva? La noi nu există dialecte; noi avem accente, dar nu dialecte.Peste tot în altă parte e dezastru în această privinţă: în Germania sunt câteva sute de dialecte; în Italia, câteva mii; în Anglia la fel. Totuşi, e mai bine decât în unele ţări africane; acolo, uneori locuitorii nu se pot înţelege între ei de la o stradă la alta, datorită dialectelor diferite. Asta e realitatea. Dar, revenind, îţi spuneam că aici, pe teritoriul ţării noastre, în spaţiul pur carpatin, întâlnim singura unitate de limbă din Europa. Nicăieri altundeva nu se mai întâlneşteun asemenea caz.Adică în Antichitate vorbeau peste tot româna? am întrebat uluit.– Cam asta era situaţia. Mă refer la limba ţărănească, ea fiind cea originară. Sigur că, în procesul de îndepărtare faţă de limba matcă, multe elemente lingvistice s-au alterat treptat, dar chiar şi aşa te puteai înţelege în română aproape pretutindeni. Pe Columna lui Traian se arată cum vin romanii şi stau de vorbă cu dacii, dar nu au niciun traducător, vorbesc liber.Deci aveau o limbă unică în Europa. Ovidiu zicea despre geţi, adică despre strămoşii noştri, că sunt cam prostănaci, pentru că el venea şi vorbea cu ei, iar ei râdeau tot timpul. De fapt, dacii de atunci înţelegeau foarte bine ce zicea el, dar râdeau de graiul lui stâlcit prin raport la limba-mamă pe care o vorbeau ei. Mai apoi se pare că Ovidiu şi-a luat seama şi a scris nişte versuri în “getică”, dar ele nu s-au păstrat.Este incredibil cum a rezistat această unitate de limbă atât de mult timp, am rostit eu.– Pe măsură ce te îndepărtezi de acest centru, totul: limba, cultura, poporul este tot mai fărâmiţat.Numai aici este şi rămâne unitar.Asta înseamnă că, dacă sunt pe timpul dacilor sau al lui Ştefan cel Mare, eu mă pot înţelege cu locuitorii de atunci?– Ţi-am spus, dacă vorbeşti limba ţărănească, aşa cum o ştiu şi o vorbesc ţăranii noştri autentici, ai mari şanse. Dar fără “week-end” şi fără “fastfood”, a glumit Cezar.Asta ce înseamnă? Că ceea ce vorbim noi acum nu mai este limba română originară? E o altă limbă?– Nicidecum. Sigur că în decursul timpului unele construcţii lingvistice s-au modificat, dar o limbă nu trebuie judecată după aceste forme, ci după rădăcinile sale, care dau sens cuvintelor. Acestea nu se alterează. Or, tocmai aceasta e trăsătura distinctivă a limbii române: ea a rămas cu propriile ei resurse din care au apărut familiile de cuvinte, dar ceva din aceste cuvinte, rădăcina sau radicalul lor, după cum ţi-am spus, a rămas nealterat, şi tocmai asta face ca tu să te poţi înţelege cu alţii şi peste milenii, în orice altă parte a continentului.Bine, dar aceste rădăcini pot fi marcate de transformări lingvistice, până când ar deveni foarte greu recunoscute sau chiar deloc, am argumentat eu. E o posibilitate.– Aceasta nu s-a întâmplat cu limba română. Nu numai că rezistă de mii de ani în forma ei originară aproape neschimbată, dar chiar şi micile modificări inerente unei traversări de-a lungul mileniilor sunt atât de mici şi s-au petrecut atât de greu, încât practic sunt nesemnificative. De pildă, unele consoane mai tari s-au transformat în unele mai moi.De ce? am întrebat curios.– Pentru că ţăranii români, adevăraţii purtători ai limbii originare, au tendinţa în timp să stâlcească unele cuvinte, înmuindu-le consoanele. De exemplu, s-ul e un efort în plus; e mai uşor de pronunţat ş decât s. Apoi, de ce b-ul devine v? Din aceeaşi cauză, că este mai uşor de pronunţat, este mai moale.Dacă mergi la ţară, ai să auzi destul de des: să aive, în loc de să aibă. La fel, blahi – aşa cum erau cunoscuţi iniţial în Evul Mediu timpuriu – au devenit mai târziu vlahi, adică locuitorii din sudul ţării noastre. Mai sunt apoi cunoscutele inversiuni de litere, mai ales de la începutul cuvintelor. Dar toate acestea nu înseamnă deloc modificări bazice, ci mai mult de formă exterioară.La fel şi unele moduri de exprimare. Toate au o natură superficială, ele nu reuşesc să atingă fondul limbii, rădăcina ei. E ca şi cum de-a lungul timpului tu îţi vopseşti casa în culori diferite, mai adaugi poate o arcadă, mai dărâmi un şopron, dat clădirea în sine rămâne pe fundaţia ei iniţială. O vei recunoaşte indiferent de culoarea pe care o are sau de micile modificări exterioare.Dar au introdus modificări la verbe fundamentale, am amintit eu. De exemplu, au schimbat sînt cu sunt. Asta se va reflecta major în limbă?– Deloc. Au făcut-o pentru a se apropia mai mult de latină. Sunt forme introduse pentru a servi mai uşor intereselor politice de moment. De pildă, comuniştii au scos sunt şi au impus sînt, pentru că la vremea aceea trebuia să semene mai mult cu limba slavă.Dar în Ardeal şi în Moldova se spune îs, care e forma prescurtată de la sînt. Cei din sudul ţării, şi aici mă refer la unii orăşeni, spun din snobism sunt, ca să arate că ei pronunţă corect. De fapt, este un nonsens, deoarece nu vei spune niciodată us, ca să prescurtezi sunt, pentru că nu vei înţelege despre ce este vorba. Dar în schimb înţelegi îs, care este prescurtarea de la sînt. Din păcate, vezi că se depune un anumit efort – e drept, lipsit de substanţă – pentru a ne schimba propria limbă, care este originea celorlalte limbi vorbite, când de fapt acestea sunt cele care ar trebui să se modifice pentru a fi apropiate de ea.Păi eforturi în acest sens au făcut şi toţi ceilalţi care au trecut peste noi, dar ai dreptate, nu văd să fi reuşit mare lucru, am remarcat eu.– Nu că nu au reuşit mare lucru; nu au reuşit nimic, a subliniat tranşant Cezar. Peste ţara asta au trecut zeci de popoare barbare, care ne-au cotropit în diferite faze ale istoriei noastre; fiecare a venit cu limba şi cultura lui, mai mult sau mai puţin rudimentare.Totuşi, aşa cum recunosc chiar şi anumiţi autori străini care ne erau ostili, aceste popoare au dispărut mai apoi până la unul fără să lase nimic din limba şi cultura lor. Limba română sau limba valahă, cum era cunoscută – nu a împrumutat cuvinte de la ei, deşi a fost mereu în contact cu limbile acestor popoare.De exemplu, nu există nici măcar un singur cuvânt unguresc care să fie comun în limba română. În 800 de ani de ocupaţie a imperiului austro-ungar, nu s-a reuşit să se impună absolut nimic din limba maghiară în limba noastră. În al Doilea Război Mondial, asta i-a întărâtat pe soldaţii unguri, pentru că ei vorbeau ungureşte, dar românii nu ştiau să le răspundă.Adică ştiau câte ceva, dar nu au reuşit niciodată să-i facă să vorbească ungureşte, să adopte limba lor, chiar dacă au rămas atâta timp sub ocupaţie. Şi era deja 1940; în aceste condiţii, despre ce romanizare a dacilor crezi că putea fi vorba în doar 160 de ani, aşa cum spune istoria? Austro-ungarii s-au chinuit vreme de 800 de ani şi nu au reuşit nimic.Ideea e că nişte oameni fără şcoală, aduşi să fie soldaţi, nu au cum să-i facă pe ţăranii români să-şi schimbe limba, am remarcat eu. Fără dicţionare, fără şcolarizare, fără nimic, cum să-i determine să renunţe la limba lor?Dar chiar dacă ar fi avut cum, iată că se dovedeşte că nu au reuşit, mi-a replicat Cezar. Şi asta arată că nu au o organicitate proprie a limbii, pe când româna are. Din această cauză, ţăranul român nu a simţit niciodată nevoia, şi nici acum nu o simte, să-şi schimbe limba, deoarece el are toate bazele şi resursele în ea; nu are nevoie să împrumute nimic de la altă limbă pentru a se exprima, deoarece el are deja totul în propriul lui lexicon. Atunci când eşti sătul, oricât de mult şi savuros ţi s-ar mai oferi de mâncare, nu mai vrei, pentru că nu ai de ce.Într-adevăr, limba noastră nu s-a schimbat, nici sub romani şi nici mai târziu, sub altă ocupaţie.Dar se poate veni cu argumentul că noi nu eram aici, deci nu aveau ce să schimbe.Dar atunci, pe cine au cucerit romanii? Cronicile de limbă latină îi numesc daci; cronicile de limbă greacă îi numesc geti, de la ge, care înseamnă pământ, adică “cei din pământ”. Asta înseamnă de fapt tăran: om al pământului, pământean, adică get. Cum se spune: get-beget, adică get adevărat. Beget este o întărire. Când noi folosim această expresie, nici nu ne mai ducem cu gândul la geţi; este doar expresia “get-beget”, adică adevărat, bătut pe muchie.Bine, ar putea spune că aceşti geţi au dispărut şi noi suntem alţii, am lansat ipoteza cunoscută.– Nu se poate, pentru că limba a rămas aceeaşi, în structura ei originară, ţărănească. Există deci această continuitate formidabilă a limbii, care s-a transmis peste milenii. Chiar dacă romanii au încercat poate să impună latina, deşi mă îndoiesc, au întâmpinat în mod evident opoziţie. Însă nu asta îi interesa pe ei.Erau foarte mulţumiţi să le confişte grâu, să le ia aurul şi să plece. Nu se punea problema de mai mult decât atât, pentru că altfel ar fi lăsat urme adânci în cultura şi tradiţia noastră. Şi ele nu sunt. De altfel, romanii nu au făcut nici un efort similar de cultivare a limbii lor în nici o regiune pe care au cucerit-o. Veneau, puneau cetăţile şi spuneau: “daţi banii!” În prima fază îi omorau, în a doua îi jefuiau, iar în a treia se instalau. Sigur, viziunea poate să pară cam dură, dar în esenţă tot un proces de cucerire rămâne, iar asta implică războaie, violenţe, impuneri, jefuiri.Nu poţi să cucereşti lumea şi în acelaşi timp să spui că ai fost invitat de bună voie să o faci, primind toate onorurile şi bogăţiile. Deci nu au avut cum să schimbe limba dacilor şi asta era valabil în teritoriul ocupat, adică în a şaptea parte din Dacia, nu în a treia parte, aşa după cum se obişnuieşte să se afirme, pentru a da o mai mare greutate argumentelor. Cum să schimbe atunci limba dacilor liberi, din celelalte şase părţi ale teritoriului?Dar aceştia ce limbă vorbeau? am întrebat.– Limba română, ţărăneasca originară, normal. Doar erau pe acelaşi teritoriu. Aşa-zisa limbă dacă sau getă era chiar limba română. Erau români de când e lumea, cum se spune.Chiar aşa îşi spuneau: români? Ei spuneau că vorbesc româneşte?– Ţăranii aşa zic: limba noastră românească.În cronici, însă, se spune că vorbeau limba roman. În latină şi greacă nu se poate transcrie î, â, ş, ţ, ă şi atunci au scris roman.Poate că erau împărţiţi totuşi în comunităţi şi, regional, îşi spuneau olteni, vâlceni sau altfel. Dar limba pe care o vorbeau era aceeaşi, pentru că, în ansamblul lor, în spaţiul carpatic erau percepuţi ca un tot, ca un singur popor: daci sau geţi. Pentru că dac, get sau român e acelaşi lucru. Românii s-au considerat întotdeauna de acelaşi neam, de aceeaşi “mamă”,indiferent că şi-au spus daci sau geţi în vechime, ori ardeleni şi moldoveni în vremurile mai recente.Păi informarea noastră este că abia atunci s-a format poporul român, prin romanizare, am spus eu. Deşi acum îmi este clar că felul în care istoria prezintă lucrurile e ilogic.– Ţi-am spus, romanizarea este imposibilă. Limba română nu este o limbă neo-latină. De altfel, nici nu aveau ce să schimbe, pentru că la nivelul poporului romanii vorbeau aceeaşi limbă, adică româna. Iar dacă îţi spun lucrurile astea, să ştii că nu le scot de la mine, pentru că există deja foarte multe studii şi referinţe în această privinţă, care atestă adevărul.Doar că se manifestă în continuare o puternică opoziţie datorată prejudecăţilor şi mai ales intereselor politice, care face ca toate aceste informaţii esenţiale pentru identitatea noastră de popor român, să nu fie cunoscute publicului larg, în special pentru a nu “deranja” un stat sau altul. Şi mai sunt şi altfel de interese, dar nu e cazul să dezvoltăm acum.Cred că suntem singura ţară în care se procedează în felul acesta, am spus eu cu o anumită amărăciune. Din câte am observat, s-a impus o practică păguboasă, aceea de a copia de la alţii, de a-i imita pe alţii. Mereu pentru a justifica măsuri interne, facem referire că am luat cutare model de la alţii, că am urmat cutare idee de la ceilalţi. Ne ipostaziem astfel în nişte copii prostuţi, care se lasă bătuţi părinteşte pe cap de alţii, chipurile mai mari şi mai deştepţi decât ei. Până la urmă, e şi o problemă de mândrie naţională. Tot copiindu-i pe alţii şi plecând capul în faţa lor şi a directivelor lor, vom ajunge noi înşine nişte copii la indigo. Asta este deranjant.Adevărat. Problema este că o astfel de atitudine uşurează foarte mult intenţiile distructive ale unor organisme internaţionale. Ştii despre ce vorbesc şi ce complicate sunt lucrurile în direcţia asta.– Sigur că da. Şi mi se pare că, pentru a face loc cât mai bine acestor intenţii malefice în ceea ce priveşte ţara noastră, au influenţat adevărul istoric şi concepţia despre originea poporului nostru, pentru că e mult mai uşor să ataci o bază şubredă, pe care ei au vrut să o impună, decât un fundament etnic solid, unitar şi continuu de-a lungul istoriei.Da. Şi astfel s-a introdus ideea cu formarea poporului român. Înainte nu era poporul român, după cum afirmă ei, “oamenii de bine”, experţii pe care lumea îi ascultă. Aceştia ne spun că poporul român s-a format în urma unirii dacilor cu romanii. Istoria din şcoli nici nu pomeneşte că noi am fi fost geţi, ci spune doar în treacăt că ei au trecut pe aici.Da, îmi amintesc. Daci şi geţi; getul Dromihete. Cezar a continuat neperturbat.– Şi unirea dintre daci şi romani a dus la apariţia românilor. E ca în bancul acela, că toţi se trag din Adam şi Eva, numai noi, românii, ne tragem din Decebal şi Traian, a râs el.Şi cum se explică aberaţia asta?-Am spus, în principal este interesul puterilor străine de a pune mâna pe un teritoriu sau altul. Pentru că, dacă nu poţi să dovedeşti că înainte de a veni ei pe acest teritoriu, tu erai deja aici, atunci înseamnă că ai venit mai târziu şi acum trebuie să pleci sau să te supui. Adică pretenţii teritoriale, cu tot ce implică asta.Dar se ştia că lucrurile erau cu totul altfel şi că românii sunt singurul popor din Eurasia, care subzistă în aceeaşi matcă de mii de ani. Şi atunci a început “fabricarea” poveştii cu formarea poporului şi cu romanizarea, în mare parte bazată pe ignoranţa sau superficialitatea unor cronicari sau chiar istorici de renume.Dar, atenţie, în acest proces manipulator s-au ales numai acei cronicari, scriitori, istorici şi lingvişti care aveau o anumită greutate ca renume şi care susţineau aceste idei false şi contrafăcute. Primii dintre ei au urmat în mod conştient acest plan prestabilit; cei care au venit după aceea erau deja prostiţi de dovezi parţiale, de multe ori neconcludente sau chiar false, de dogme şi prejudecăţi. Presiunile de diferite tipuri au jucat şi ele un rol important. Apoi, în timpurile moderne s-au adăugat frica, slugărnicia, laşitatea şi teama de a nu-şi pierde postul retribuit.Ceea ce mă miră este că replica celorlalţi care ştiau adevărul, nu a venit pe măsură, am spus eu.– Interesele au lucrat pe două fronturi: pe de o parte au infuzat această idee penibilă cu formarea limbii şi a poporului român, iar pe de altă parte au avut grijă să stopeze şi chiar să elimine orice studii, dovezi sau încercări de a demonstra acest fals. Sunt persoane de altă naţie decât cea română în istorie, care au ars vagoane întregi de documente şi atestări istorice de o inestimabilă valoare pentru ţara noastră. S-a impus deci treptat un fel de teroare în domeniu, o politică de genul “faceţi aşa cum vă spunem noi, dacă vreţi să vă fie bine”. Şi, din păcate, mulţi au cedat.Practic, ni s-a impus ideea că abia în urmă cu aproape 2000 de ani ne-am “format” şi mulţi o iau de bună, am spus.– E imposibilă etnogeneza între secolul III şi secolul VIII după Hristos: aşa după cum ne spun istoricii. Nu există aşa ceva. Fiecare cotropitor sau regim a venit cu varianta lui. Despre romani se spune că ne-au romanizat şi ne-au dat latina. Stalin a fost pe aici şi s-a spus că slavii au jucat cel mai mare rol în formarea poporului român pentru că limba română are cuvinte slave. Austro-ungarii au spus că noi am venit din sudul Dunării şi că, de fapt, am avut vatră comună cu albanezii.Păi de ce au spus aşa ceva? am întrebat mirat.– Vezi, aici se află şubrezenia şi lipsa de bun simţ a unor astfel de idei, care încearcă să se impună. În realitate, ele nu au nici o susţinere, decât cel mult una ridicolă. În sprijinul ideii cu venirea românilor din sudul Dunării, de la albanezi, s-a argumentat că există câteva cuvinte în limba albaneză care seamănă cu cuvintele din română, deci concluzia e că de acolo venim, că nu avem cum să fim de aici pentru că de fapt am venit din sud.– Şi despre câte cuvinte este vorba? Eu aud prima dată de chestia asta.Cam 20-30 de cuvinte. Problema cu aceste cuvinte este că ele nu înseamnă acelaşi lucru în ambele limbi; asta este una dintre inconsistenţele teoriei lor. Justificările şi “dovezile” prezentate sunt simple potriveli şi amatorisme, care de multe ori frizează absurdul şi chiar prostia. De exemplu, istoricii şi lingviştii unguri afirmă că, de frica năvălirii popoarelor barbare, populaţia dacă din spaţiul carpatic a fugit cu mic cu mare în sudul Dunării, părăsindu-şi ţara.Şi că a rămas acolo o vreme, cam 1000 de ani, “împrumutând” 20 de cuvinte de la albanezi. În felul acesta reiese că ungurii au fost, de fapt, primii locuitori ai Ardealului, iar noi ne-am întors mai târziu, când ei erau deja aici. Sunt “studii” şi “idei” pur propagandistice, fabricate la comandă, pentru a putea justifica anumite pretenţii şi drepturi care, în realitate, nu au nici un fundament.Imposibil. Ce om normal la cap ar susţine că noi am plecat în bloc din ţară, când se ştie că teritoriul nostru a fost cel mai des lovit şi pustiit de popoarele barbarilor? am întrebat eu retoric.– Uite că unii au putut să susţină asta. Populaţia se refugia mult mai uşor din calea năvălitorilor în codrii şi pădurile seculare ale Ardealului şi munţilor noştri, decât să părăsească în totalitate ţara, aşa cum s-a sugerat, către o zonă care nu numai că nu îi oferea mai multă siguranţă, dar era şi lipsită de condiţiile necesare traiului.Adică au plecat mai multe milioane de oameni dintr-un teritoriu vast, care oferea o configuraţie naturală unică în Europa şi Asia, de resurse şi condiţii de viaţă, golind astfel ţara de populaţie, pentru a se înghesui într-un spaţiu foarte mic şi sărac la sud de Dunăre. Nu numai că nu există nici o dovadă istorică sau de altă natură în acest sens, dar ideea în sine este o mostră de imbecilitate intelectuală, dacă pot să mă exprim aşa. Gândeşte-te: spaţiul nostru carpatin era cunoscut pentru pădurile lui seculare şi de nepătruns. Nimeni nu se aventura acolo, pentru că era o zonă necunoscută şi periculoasă.După căderea Imperiului Roman, hunii au jefuit multe teritorii în Germania, în Franţa şi chiar mai la sud, în Italia, adică la sute de kilometri distanţă, dar nu s-au încumetat să vină câteva zeci de kilometri până în Ardeal, datorită acestor păduri înfricoşătoare. Aşa că a trebuit să inventeze ceva pentru a spune că ei au fost aici primii şi au scos aberaţia cu transferul populaţiei din spaţiul carpatic, la sud de Dunăre. Pentru aceasta, singura lor “dovadă” este că noi ne-am întors de acolo, chipurile, cu 20 de cuvinte albaneze în lexicul nostru şi că nu am fi putut să le avem dacă nu am fi trăit la sud de Dunăre împreună cu albanezii.Afirmaţiile sunt cu adevărat penibile. Pe lângă motivele pe care le-am spus mai înainte, există altele la fel de puternice. În primul rând, gândeşte-te că depopularea acestui teritoriu ar fi însemnat lipsirea de resursele de sare a întregii Europe, care era alimentată de aici, printr-un proces complex de efort uman. Nu există zăcăminte de sare la suprafaţă în altă parte. Fără sare, nici un popor nu se poate susţine.Sare? Nu văd legătura, am spus mirat.– Este una chiar foarte importantă. Dar despre asta vom vorbi mai târziu. Fără oameni care să exploateze imensele resurse de sare pe care ţara noastră le avea şi încă le mai are, cum s-ar mai fi putut asigura viaţa şi activitatea oamenilor din celelalte părţi ale Europei şi chiar Asiei? Prin compoziţia ei specifică, sarea este esenţială în traiul omului.Fără continuitatea românilor în Ardeal şi în spaţiul carpatic, nimic în jur, în zona pericarpatică în care sunt cuprinse celelalte ţări, nu ar fi putut supravieţui. Iar ei spun că noi am golit repede ţara, fugind în sudul Dunării, într-o zonă unde ne-am fi stins, fără doar şi poate, pentru că acolo nu existau condiţii bune de trai.Am plecat deci de la cele mai uşoare şi mai bune condiţii de viaţă care există pe două continente, pentru a ne refugia de frica barbarilor într-o zonă care nu are aproape nimic. În cazurile nenumăratelor invazii la care am fost supuşi, am spus cum se acţiona: o parte din populaţie lupta împotriva năvălitorilor, iar restul se retrăgea în munţi, în codrii deşi. Nici un cotropitor nu s-a aventurat acolo.Dar mai sunt şi alte inconsistenţe istorice susţinute totuşi de istoricii unguri. Ei spun în mod repetat că ne-au cucerit, dar dacă populaţia românească era deja la sud de Dunăre, aşa cum tot ei afirmă, iar ţara era fără oameni, atunci pe cine au cucerit ei în Transilvania? Dar chiar şi dacă ar fi fost aşa, tot nu există vreun document sau referire la o cucerire maghiară a acestui teritoriu sau a populaţiei sale.Astfel că s-a venit cu “găselniţa” cuvintelor de origine albaneză, care de fapt sunt de origine română, deoarece, pornind de la rădăcinile româneşti, ele pot fi regăsite aproape în toate limbile indo-europene, ceea ce nu este deloc valabil în·ceea ce priveşte provenienţa lor albaneză. Problema aici este că au fost emise nenumărate păreri şi opinii, dar nu s-a făcut nici măcar un singur studiu riguros care să demonstreze vreuna dintre ele.După cum ţi-am spus, aici funcţionează aceeaşi “metodă” de manipulare informaţională: câteva somităţi în lingvistică emit o inepţie, fără nici o dovadă sau cu o justificare superficială şi eronată, după care ceilalţi vin şi ţes “scenarii” care mai de care mai fanteziste. În felul acesta se asigură un “fond” istoriografic şi lingvistic, care este apoi invocat cu drept deplin, ca o dovadă clară..Dar sunt şi eu curios: despre ce cuvinte albaneze este vorba?– Pentru că au provenit din română, unele se aseamănă. Dar multe nu au acelaşi înţeles; de pildă, baltă. La noi are înţelesul de întindere de apă dulce; la ei este balte şi înseamnă noroi. Sau grapă, care e unealta cunoscută la noi; la ei este grep, care înseamnă undiţă. Sau, aşa cum observa cu ironie fină unul din marii noştri lingvişti contemporani, poate că înseamnă şi fructul din categoria citricelor.
Cezar se amuza copios, stârnindu-mi şi mie zâmbetul.Nu au făcut nici o cercetare etimologică de sens sau de structură a cuvintelor, nu au făcut nimic, a continuat el să explice. În schimb, au răspândit concluzii aiurite, care sfidează orice urmă de inteligenţă. Există multe alte surse şi cercetări care atestă contrariul celor susţinute de adepţii “teoriei româno-albaneze”, surse care arată cu claritate originea unor întregi familii de cuvinte din limbile indo-europene care se raportează la radicalii româneşti, din care ele provin.De exemplu, cuvântul gard; îl vei găsi în aproape toate limbile europene, atât cele din Antichitate, cât şi cele moderne. Însă el este românesc, autohton; este originea pentru toate celelalte cuvinte din familia lui, ceea ce rezultă imediat după ce e studiată structura lui în celelalte idiomuri. Numai “lingviştii” unguri, cei străini şi din păcate unii de pe la noi susţin că el provine din albaneză, care este garth. Fără să prezinte însă nicio dovadă.Am făcut atunci observaţia că astfel de “idei” de provenienţă străină subminează practic trecutul şi istoria reală a poporului şi a limbii noastre.Este un fapt, desigur, şi el nu poate fi negat, m-a aprobat Cezar. Fiecare dintre aceste “teorii”, două-trei să zicem, care de fapt sunt regimuri politice, a atribuit o altă origine poporului român.Dar nimeni nu a zis vreodată că suntem de aici, pentru că străinilor nu le convine asta.Dacă ar recunoaşte aşa ceva, ar atesta imediat continuitatea poporului şi a limbii noastre şi ar dispărea orice posibilitate normală de pretenţii sau presiuni etnice. Ar rămâne doar varianta invaziei armate, care în contextul actual este foarte dificil de realizat, pentru că sunt cu totul alte realităţi economice, militare şi geopolitice pentru a putea acţiona la fel ca în trecut.Deci acesta e motivul principal pentru care nu le convine…– Da. Nu poţi să vii totuşi să-i mături pe români, chiar dacă îţi doreşti mult aceasta, spunând pur şi simplu că Ardealul e al ungurilor, Muntenia e a bulgarilor, Moldova a ruşilor şi gata, nu există români. Ei nu pot spune că românii nu au fost aici; că sunt nişte venetici. Aceasta ar fi o atitudine în genul arabilor, care, după ce purtau o luptă şi câştigau, de obicei arau oraşele. Asta s-a petrecut totuşi până la Mahomed, după aceea n-au mai făcut aşa. Dar, esenţial vorbind, ei aveau aceeaşi atitudine, de a şterge cu totul un neam de pe suprafaţa pământului.Cum adică un neam? Din câte îmi dau seama, se distrugeau ţări întregim timpul cotropirilor.– În vechime nu existau ţări. Cât anume se întindea Dacia, spre exemplu? Nimeni nu ştie cu exactitate, pentru că nu exista, propriu-zis, nici o Dacie. Ţările s-au creat la un moment dat, dar în timpurile foarte de demult ele nu existau. La drept vorbind, o ţară este o delimitare artificială pe o anumită perioadă de timp. De altfel, sensul etimologic al cuvântului ţară, ţarină, este acela de pământ. Adică ţinut, zonă, spaţiu de locuit. Aşa putem vorbi chiar şi azi de Ţara Bârsei sau de altele, chiar pe cuprinsul teritoriului României.Şi cum le delimitau? Trăgeau fâşii de frontieră ca în zilele noastre?– Nici pe departe. N-aveau nici garduri; ei ştiau doar că asta e grădina lui ăla, asta e a celuilalt…Românii din vechime n-aveau garduri; mai ales din cele înalte, să nu se vadă ce şi cum fac prin curte, aşa cum obişnuiau să se ferească alte neamuri. Nu erau ţări, dar erau popoare, iar poporul român are continuitate în spaţiul carpato-dunărean. Sunt deja nenumărate surse care o atestă, precum şi documente. Totul este să existe voinţa de a se recunoaşte acest lucru şi a se continua cercetările.Dacă nu ar exista prejudecăţile de care spuneai. Şi interesele.– Eu am vrut să punctez că noi avem aici o tradiţie complexă şi bogată, care e clar că vine dintr-un trecut foarte îndepărtat. Natura folclorului şi a tradiţiilor româneşti este imemorială. Dacă întrebi un ţăran: “De unde ştii asta?”, o să-ţi răspundă: “Aşa am pomenit!” sau “Aşa e din moşi-strămoşi.”Aşa se spune, nu există motivaţie. Am pomenit, în sensul că i s-a spus din familie, i-a transmis cineva oral acea informaţie şi a ajuns până astăzi, din timpuri imemoriale. Într-o formă sau alta s-a transmis şi în alte părţi. La urma urmelor, vorbeau aceeaşi limbă.Totuşi e ceva ciudat. E o zonă imensă, mai bine de jumătate din Europa, în care spui că vorbeau româna sau dialecte ale ei. În acelaşi timp, vorbim despre daci sau geţi numai în spaţiul carpatic în care ne aflăm. Cum e posibil ca nimeni să nu fi menţionat ceva despre această răspândirea limbii sau tradiţiei noastre?– Nu este aşa. Vorbesc chiar foarte mulţi, dar istoricii români sunt în marea lor majoritate superficiali şi nu au pregătirea necesară; ei nu se duc la surse, nu citesc sursele greceşti şi latineşti. În condiţiile acestea apar de multe ori confuzii de nume, se atribuie etnii false şi se trag concluzii eronate. De exemplu, se vorbeşte de daci, de geti, dar se pomeneşte şi de goţi, care de multe ori este considerat a fi un popor separat. De fapt, au fost identificate nu mai puţin de 36 de surse individuale, care demonstrează faptul că goţii şi geţii sunt acelaşi popor. Acesta este un exemplu al felului în care cercetarea riguroasă poate să clarifice aspecte importante din istorie.Goţii, geţii şi dacii. Atunci poate ar mai trebui nişte surse care să demonstreze că geţii suntem de fapt noi, am spus.– Identificarea este deja făcută. Dar oricum, nu avem nevoie de surse, pentru că noi avem continuitatea de care îţi spuneam. Adică poporul de la ţară are aceleaşi obiceiuri, de când lumea. Sunt obiceiuri agrare, ancestrale, pe care le-a păstrat neschimbate.El nu s-a dus din matca lui, n-a plecat din sat, nu s-a răspândit în alte regiuni. Fundamental, a rămas pe acelaşi teritoriu de mii şi mii de ani.Seamănă a comunitate rurală în cel mai adevărat sens al cuvântului.– Aşa şi este. Numai o civilizaţie agrară, cu puternice accente rurale; are şanse de continuitate.Dezvoltările urbanistice de mai târziu sunt perisabile, nici nu se poate vorbi despre o civilizaţie la acest nivel. Ea vine şi pleacă, pentru că este într-o continuă transformare, dată chiar de specificul ei de dezvoltare tehnologică, de viaţă de consum, de competiţie.comunitate agrară însă este cu totul altceva. Ea este legată de pământ, pe care îl identifică cu matca ei. De aceea ne şi numeam geti, adică oameni ai pământului, acesta având un sens chiar mai subtil, cel al continuităţii, al unei vechimi foarte mari. Chiar şi numai acest argument ar fi de ajuns pentru a rezolva problema originii noastre pe acest teritoriu.Până pe la 1900, în general omul nu pleca din localitatea lui, din satul lui, pentru că nu avea de ce. Abia auzise de Bucureşti. Ţăranii români nu plecau. Totul se transmitea pe cale orală de la părinţi. Cam până atunci, în satele româneşti domnea o stare de lucruri arhaică şi chiar şi acum mai există unele aşezări rurale de acest fel, mai ales în munţii noştri. Dar lucrurile nu au stat aşa întotdeauna.La un moment dat în vechime au început să plece, dar această plecare nu a fost o migraţie propriu-zisă a poporului, ca în cazul triburilor barbare, ci pur şi simplu o plecare a unei părţi din populatie, de la vatra originară către alte regiuni. Ceva în genul zborului albinelor de la stup spre alte zone în căutarea polenului de flori.Unele se întorc, altele nu. Dar, în orice caz, stupul cu un anumit număr de albine rămâne unde a fost. Sper că este un bun exemplu ca să înţelegi fenomenul care s-a petrecut afunci. Oamenii au început să se răspândească pe diferite direcţi de la sursă, care se află chiar în acest spaţiu carpatic. Chiar există termenul de roire a populaţiei, în sensul exemplului pe care ţi l-am dat. Albinele roiesc şi ele, fie în jurul stupului, fie mai departe de acesta.Dar de ce au plecat? am întrebat. Am înţeles că nu aveau motive să facă asta.– Aşa este, însă când se petrece un astfel de fenomen, el este motivat în principal de două lucruri: fie că spaţiul de locuire a devenit prea strâmt pentru populaţia care a crescut, din care cauză apar probleme cu hrana; sau pentru că vor să facă ceva anume. Acest al doilea caz este propriu numai popoarelor foarte avansate spiritual, cum a fost poporul nostru. Au vrut să mute centrul spiritual care exista aici, mai la est, însă această ipoteză nu prea îşi găseşte mulţi susţinători.Şi de ce să migreze tocmai spre est? am întrebat eu.– Este vorba despre, un sens ezoteric, care este asociat şi cu direcţia cardinală. Unul dintre marii ezoterişti spunea că, în timpurile ancestrale, acest teritoriu era numit Ţara Neagră, pentru că era ţara în care era adorat Cronos, iar culoarea simbolică a timpului este negrul.Cronos? Păi este chiar dosarul, am exclamat.– Da, şi nu e deloc întâmplător că l-am, denumit astfel. Este legat de inscriptiile descoperite, pe care le vezi în fotografie. Analiza textului nu poate fi corelată decât cu ceea ce s-a descoperit mai departe şi cu elementele de spiritualitate foarte înaltă, care au fost proprii locuitorilor de pe acest teritoriu.În ce perioadă au plasat descoperirea?– Nimeni nu ştie. Nu am avut nici un indiciu, iar din fotografii şi din declaratia profesorului rezultă că peste tot în acel loc este numai aur. Aşa cum ai spus, este un munte de aur. Textul care a putut fi tradus oferă unele repere, dar vagi. Semnele grafice nu sunt chiar cele cunoscute; e o scriere puţin alterată faţă de scrierea dacică timpurie, dar totuşi inteligibilă.Asta o plasează undeva între 500 şi 1000 înainte de Hristos. Au dat un procent de 90% de siguranţă a traducerii. Dar semnificaţia ei este tulburătoare. Însă celelalte caractere nu pot fi datate, pentru că sunt complet necunoscute.Văd că există o analiză asupra textului.– Da, pentru aceasta am colaborat cu un institut de studiu al civilizaţiilor indo-europene din Franţa, deoarece aspectele lingvistice sunt îmbinate cu semnificaţiile ezoterice. De exemplu, ei au fost foarte miraţi că în text apare chiar radicalul kr. Prima dată au spus că nu are sens, pentru că nu e folosit în vorbire.Mai apoi, adâncind problema, ne-am dat seama că textul nu dorea să povestească ceva anume, ci mai curând el era un fel de informare iniţiatică. Radicalul kr este întotdeauna legat de timp şi stă la baza cuvântului Cronos, care era zeitatea tutelară a timpului, Saturn de mai târziu. Dificultatea a fost că acest radical era legat de io, care este forma arhaică originară a limbii noastre pentru “eu”. Ţăranul român autentic nu spune nici acum “eu”, ci io. Dar “evoluţia” limbii, ghidată de anumite minţi academice, a impus treptat eu, pentru că seamănă mai mult cu latina.Deci avem Cronos şi Io, am spus eu nerăbdător să aflu concluzia.– Da. Şi legătura nu putea fi decât cea firească: Io eu, care sunt Cronos. Sau la fel de bine Cronos sunt Io eu.– Şi care e semnificaţia?– Nu poate fi legată decât de o profundă natură spirituală. Cel care a însemnat acolo afirmă astfel că el este însuşi Cronos, care era adorat ca Stăpân al Timpului. Te poţi gândi la o fiinţă omenească precum te gândeşti la timp? Cronos sau Timpul era considerat foarte bătrân, pentru că timpul însuşi este asimilat unei existenţe ancestrale; el este atât de vechi, încât nici nu s-a născut. Trebuie deci să fie o redare metaforică, cu un profund simbolism spiritual. Cel mai probabil, cel care a făcut însemnarea era un sacerdot, o fiinţă umană ajunsă la desăvârşirea spirituală. Din perspectiva asta, ar putea exista un sens. Dar apoi urmează ceva de neînţeles: sal-moş. Aici a fost singurul punct în care traducătorii au oscilat, pentru că sal a ridicat probleme. Ai noştri au indicat spre zăul în loc de sal şi tind să le dau dreptate. Cronos, care era zeitatea tutelară arhaică a românilor, era numit zăul-moş.Moş apare în inscripţie, corelat de asemenea cu ceva foarte bătrân şi înţelept. Mai mult, rădăcina kr ne trimite la un alt element foarte important din tradiţia strămoşilor noştri, care prezintă un simbolism şi o cronologie complexă: Crăciun, de asemenea cunoscut ca Moş Crăciun. Sensul profund al lui Moş Crăciun, zeitatea pe care o reprezintă, precum şi sărbătoarea care îi este asociată, şi-au erodat foarte mult percepţia corectă în minţile oamenilor, astfel încât aceştia sunt acum foarte confuzi, fără să aibă o imagine clară a ceea ce reprezintă Crăciun sau, dacă totuşi aceasta există, ea este foarte superficială.În vremurile de demult, Crăciunul era o sărbătoare prin excelenţă a timpului şi avea loc la solstiţiul de iarnă, marcând încheierea anului vechi şi începerea anului nou; de acolo vin şi urările de “La anul şi la mulţi ani!” sau “Şi la anul de venim, sănătoşi să vă găsim!” A apărut apoi şi asocierea cu sărbătoarea creştină, care a complicat şi mai mult lucrurile.Omul de rând preferă să-şi făurească o imagine destul de simplă despre Moş Crăciun, ceva legat de hazliu, prosper şi vesel. Este doar un sens exterior.În concluzie, inscripţia spune că acela era locul sfânt în care Cronos – Moş Crăciun, adică zeul timpului – era viu, prezent şi unea lumile. Această ultimă parte ne arată că acel loc era considerat ca reprezentând chiar originea timpului.Îţi spuneam că faptul în sine este tulburător, deoarece se corelează cu ideea că aici, chiar în acest spaţiu carpatic, este considerat a fi leagănul civilizaţiilor şi neamurilor care există acum şi că tot de aici a izvorât limba primordială, care este româna, singura limbă naturală din Europa, cum spunea unul dintre cei mai mari lingvişti contemporani. De fapt, ea este ceea ce savanţii caută şi se fac că nu găsesc: limba indo-europeană comună tuturor popoarelor care formează civilizaţia modernă.Am respirat adânc, copleşit.Asta nu o vor recunoaşte niciodată, indiferent câte dovezi ar fi.– Vom vedea. Lucrurile sunt într-o continuă. schimbare. Dar revenind, gândeşte-te că, dacă inscripţia tradusă are aproape 3000 de ani vechime, când a fost scrisă cea necunoscută? Şi de către cine? Nu vom afla probabil niciodată. Am încercat cu dispozitivul de deplasare temporală, dar este cel mai putenic baraj pe care l-am experimentat până acum. Nu se poate pătrunde în niciun fel. Când vei vedea ce a urmat, în declaraţia profesorului Constantin, ai să înţelegi mai bine de ce. Asta va explica de fapt şi ce a vrut să spună în final prima inscripţie.N-aş vrea totuşi să ratez explicaţiile pe care le-ai început cu migratia. Intuiesc faptul că e corelat şi cu răspândirea şi transformarea limbii şi este ceva care mă atrage foarte mult. Dacă nu vorbim acum, nu ştiu când vom mai prinde ocazia prielnică.Acesta era de fapt adevărul. În ultima perioadă, datorită noilor responsabilităţi şi funcţii pe care le avea, Cezar era foarte greu abordabil în afara chestiunilor stricte de serviciu. O ocazie de acest gen era ceva foarte special şi nu aveam de gând să o pierd. În plus, atmosfera din acea seară era liniştită, oferind cadrul adecvat pentru astfel de discuţii. M-am bucurat mult atunci când el a acceptat să continue discuţia.Era un câmp spiritual extrciordinar pe acest teritoriu, dar dovezile în acest sens au fost până acum doar indirecte, a spus Cezar. Însă descoperirea fenomenală din Masivul Şureanu ne arată şi dimensiunea efectivă a acestui adevăr. Vei vedea puţin mai încolo, este colosal. Se ştie că, din punct de vedere ezoteric, zăcămintele masive de aur marchează întotdeauna o zonă în care spiritualitatea oamenilor a atins culmi foarte înalte. Dar aici nu mai este vorba despre zăcăminte sub forma minereurilor de aur, oricât de bogate ar fi acele pepite. Este vorba despre un adevărat munte de aur sau cel puţin o bună parte din el.Nu ştiam că există o legătură între acest metal şi spiritualitate, am spus.– Există o legătură între toate lucrurile şi mai ales între cele ce se atrag cu predominanţă. Aurul este un metal nobil, foarte pur. Nu degeaba a suscitat şi suscită un asemenea interes pentru oameni, care îi simt şi îi recunosc vibraţia elevată, fie numai şi în mod inconştient. Din păcate se raportează la el ca la un mijloc de a obţine venituri.Dar nu a fost aşa întotdeauna. În Antichitate, valoarea lui era mai ales sacerdotală, Nu mi-am imaginat totuşi că el poate reprezenta chiar un factor fizic corespondent pentru energia spirituală. Am crezut că este doar un aspect simbolic.Metalele nobile şi pietrele preţioase sunt substanţe care vehiculează certe influenţe şi energii oculte. Valoarea lor de “piaţă” este doar forma profană de a recunoaşte aceasta. De ce nu tratezi în acelaşi fel staniul sau fierul? Pentru că nu se ridică la acelaşi nivel de vibraţie elevată. Dintre toate, aurul este considerat cel mai bun concentrator de energie subtilă spirituală.Chiar şi culoarea lui galbenă este în acord cu aceasta, ceea ce arată că acolo unde se găsesc zăcăminte bogate sau foarte bogate în aur, într-un fel acea zonă a fost impregnată, într-o anumită perioadă istorică, de o mare spiritualitate. Pentru omul de rând sau lumea ştiinţifică modernă, toate acestea nu înseamnă nimic. Dar eu îţi vorbesc acum dintr-un punct de vedere ocult, care nu are de-a face cu concepţia materialistă.Într-un mod misterios spiritualitatea unei populaţii se dezvoltă cu precădere în zonele în care se găseşte mult aur, iar în cazul nostru avem ceva nemaiîntâlnit. Prezenţa acestui munte de aur nu poate fi explicată geologic sau cel puţin eu nu cred aceasta. Trebuie să fi existat fenomene şi de altă natură,pe care nu le cunoaştem. Până la urmă, poate a fost o combinaţie între acţiunea spirituală şi cea geologică.Nu ştiu. Dar ceea ce pot să-ţi spun este că reprezintă de departe ceva extraordinar şi că semnificaţia lui este foarte profundă. Nu poţi să tratezi această descoperire ca pe un simplu zăcământ gigantic de aur. Este cu mult mai mult decât atât, este chiar câmpul spiritual fenomenal care ne susţine pe noi acest popor, şi ne face să mai păstrăm ceva din ceea ce a fost cu foarte mult timp în urmă. Am respirat adânc, emoţionat, pentru că ceea ce îmi spunea Cezar atingea chiar originea profundă a poporului nostru.Acum se leagă lucrurile, a continuat el. Un concentrator uriaş de energie spirituală, ca un magnet formidabil al energiilor subtile foarte elevate, susţine în jurul său o cultură extrem de avansată din punct de vedere spiritual, deşi ca manifestare fizică ea era foarte simplă şi se ocupa cu agricultura şi cu păstoritul. Datorită acestei fenomenale concentrări de energie spirituală, magnetizată în Şureanu de cantitatea imensă de aur existentă aici, s-au produs şi alte fenomene de distorsiune spaţio-temporală,despre care ai să afli puţin mai târziu.Energia spirituală disipa radial şi acoperea cu precădere o zonă care era chiar teritoriul ţării noastre, urmând şi linia unor alte zăcăminte foarte bogate în aur de pe acest teritoriu, dar în alţi masivi carpatici, în special în Apuseni. Într-un fel, populaţia care s-a format aici era îmbăiată continuu de aceste vibraţii foarte elevate şi asta a condus foarte repede la dezvoltarea celei mai înalte spiritualităţi.Ea nu era doar izolată sau restrânsă, în sensul că au existat doar doi-trei indivizi cu un remarcabil nivel de dezvoltare spirituală ori chiar iluminare spirituală, ci aici aproape toţi locuitorii deţineau acest nivel incredibil de elevare a conştiinţei, în timpurile de început. Aceasta înseamnă enorm pentru vibraţia specifică a unui areal şi ea a fost atât de intensă şi profundă, încât a avut puterea să fie transmisă peste mii de ani, până în zilele noastre.Sigur că acum este într-o formă mult diminuată faţă de ceea ce a fost odată, dar ea explică totuşi foarte multe trăsături specifice ale poporului nostru, ale folclorului său şi ale limbii sale. Acesta este motivul pentru care populaţia a rămas aici încă de la începuturile sale foarte îndepărtate în timp. Aşa se explică, de asemenea, şi alte descoperiri extraordinare, cum este Sala Proiecţiilor din Bucegi sau formaţiunea tectonică foarte specială de pe teritoriul ţării noastre, ori îmbinarea formelor de relief principale pe un teritoriu atât de mic, ori concentrarea unor bogăţii surprinzătoare ale solului.Toate acestea sunt restrânse doar la suprafaţa acestei zone carpatice şi puţin mai la sud, până la Dunăre. Ele se corelează cu şi au ca legătură principală fenomenala forţă spirituală a locuitorilor de atunci. Şi explică de asemenea continuitatea noastră, unică pe continente, pentru că acesta era centrul spiritual al lumii. Cu timpul, în legile naturale ale firii şi ale ciclităţii, nivelul spiritualităţii a scăzut, dar centrul de influenţă spirituală a rămas, chiar dacă intrarea lui în potenţialitate era din ce în ce mai accentuată.Şi când plasezi tu acele începuturi extraordinare ale spiritualităţii poporului nostru? am întrebat, pentru a avea o idee aproximativă a vechimii ei.– Nu putem spune cu exactitate, dar tradiţia şi sursele ezoterice par să indice unanim perioada de la sfârşitul glaciaţiunii, după ultimul mare potop. Asta înseamnă undeva pe la 9500-10.500 înainte de Hristos, deci acum vreo 12.000 de ani. Chiar dacă cifrele sunt relative, totuşi variaţia nu poate fi mai mare de 500-700 de ani în sus sau în jos.E un fel de a spune potop, pentru că există lucrări ce demonstrează că nu a existat niciodată un potop pe toată suprafaţa pământului deodată, aşa cum se spune în Biblie, ci doar local, am observat eu.– Bineînţeles. S-au găsit dovezi arheologice de potopuri succesive care au avut loc la anumite intervale de timp. Evenimentele din Biblie se reduc în cea mai mare parte doar la peninsula Sinai, care la vremea respectivă s-a confruntat cu un astfel de potop. Deci trebuie să fi existat un mare potop cam cu 11.000 de ani înainte de Hristos, posibil corelat şi cu dispariţia Atlantidei. După aceea s-a început de la zero.Şi de unde a început totul? De unde a venit populaţia? – De ce trebuie să vină de undeva? Nişte rămăşiţe de la ceea ce a fost înainte, de acolo a reînceput… I-a plantat cineva acolo? Nu. Oricum, creşterea spirituală se pare că a fost fulgerătoare şi la un nivel nemaiîntâlnit. Aşa se explică ideea de centru spiritual al lumii. Pe urmă, cum ţi-am spus, după câteva mii de ani au început să decadă.Totuşi, ei au continuat să rămână pe aceleaşi meleaguri, care sunt chiar acestea din spaţiul carpatic. În special munţii şi Ardealul.Dar ei nu ştiau că acesta era centrul spiritual al lumii, am spus eu.– E adevărat. Au rămas în principal pentru că beneficiau de resursele extraordinare ale locului; aici se găsea sare, era aur, aici aveau tot ceea ce le era necesar pentru a trăi, dar elementul spiritual a fost cel care i-a ţinut de fapt uniţi şi ataşaţi acestor locuri.După 4000-5000 de ani poate că nu mai ştiau că locurile pe care se aflau fuseseră impregnate de acea forţă spirituală extraordinară a strămoşilor lor, că aici fusese centrul spiritual al lumii, dar în schimb perpetuaseră tradiţia în acest sens, care s-a transmis nealterată, în forma ei profund spirituală şi ocultă. Pentru că te întrebi de ce există folclorul extraordinar pe care îl avem chiar şi acum? Cum putea el să rămână de atâtea mii de ani, din tată în fiu? A rămas.Şi de ce nu a rămas şi în alte părţi atâta timp? am întrebat. În Finlanda sau în Malta?– Nu avea cum să rămână, pentru că pe atunci, demult, practic nu existau popoare în Europa. Era tundră şi gheaţă până pe la mijlocul Germaniei de astăzi şi până în nordul Maramureşului la noi. Spaţial vorbind, civilizaţia umană începea de la aceste limite în jos, pentru că mai sus nu erau condiţii de trăit.Glaciaţiunea abia se retrăgea. Primii şi singurii despre care se putea spune că formau o comunitate, o populaţie, au fost cei de aici, din spaţiul carpatic, mai ales din zona MunţilorApuseni, deci în Ardeal şi în zona aceasta, a Carpaţilor Meridionali. Aici a început şi s-a dezvoltat totul: popor, limbă, spiritualitate, obiceiuri.Poate au mai existat şi alte pâlcuri de oameni în alte zone ale Europei, dar nesemnificative ca număr de indivizi şi în plus trebuie să fi fost nomade, fapt pentru care nu au rezistat. Pe atunci, datorită condiţiilor climatice, populaţia era foarte redusă ca număr. Când reuşeau să se strângă pe un anumit teritoriu câteva sute sau mii, atunci însemna că erau mulţi.Nu se puteau refugia în alte părţi ale Europei? Nu aveau alte variante? am întrebat nedumerit. – Hărţile gladaţiunii întocmite de oamenii de ştiinţă arată că în Europa gheaţa acoperea Stockholm, Berlin sau Moscova. Deci nu putea nimeni să se refugieze în acele zone. E la limita Carpaţilor unde oricum nu se putea locui şi apoi începe zona din nordul Ardealului actual. În vest era glaciaţiunea montană, de la 1000-1500 de metri în sus nu putea fi vorba de aşezări, era gheaţă peste tot.Glaciaţiunea se retrăgea în diferite faze spre nord. Cert este că lacul Panonic a început să se dreneze pe la 10.000 înainte de Hristos, odată cu retragerea glaciaţiunii, şi în locul lui a rămas ceea ce azi e cunoscut ca lacul Balaton din Ungaria. De fapt, în vechime denumirea lui era Bălătău, pentru că pe atunci limba vorbită era unică, româna. S-a transformat mai apoi în Balaton.Dunărea a spart la un moment dat zona care acum e cunoscută la noi ca fiind Porţile de Fier şi a drenat lacul Getic, provenit din Marea Thetis, ce a acoperit toată România în urmă cu câteva milioane de ani. Existau deci lacuri de-a lungul Dunării, urme ale marelui lac Getic, care treptat s-au drenat şi ele, s-au uscat.Astfel era asigurată o climă mai blândă, pentru că, până prin 11.000 înainte de Hristos, a fost era glaciară şi reminiscenţele ei. Putem spune deci că zona Ardealului era privilegiată în raport cu altele, deoarece clima o avantaja. În restul Europei erau doar licheni, muşchi şi, treptat până la poli, gheaţă.Se aglomeraseră informaţiile. Urmăream să ţin pasul, dar abia atunci intram şi mă familiarizam cu acest domeniu. Doream, de asemenea, să înţeleg corect semnificaţiile acelor timpuri, felul în care a început totul. Percepţia îmi era uşurată de faptul că eu văzusem deja instantanee ale unor vremuri foarte asemănătoare cu cele despre care îmi vorbea Cezar, în hologramele din Sala Proiecţiilor. Se verifica totul, numai că acum intuiam că am şanse de a lega toate elementele într-un tot unitar.Bun. Deci a fost o reminiscenţă a unei populaţii în zona Ardealului şi în munţii din vestul ţării noastre, care a rămas aici. Dar poate au mai fost şi alte zone mai blânde, în sud.– Poate. Dar nu a rămas nimic. Aici sunt condiţiile care se potrivesc cel mai bine. Munţii sunt necesari pentru o spiritualitate profundă şi durabilă, deoarece ei structurează altfel condiţia omului, psihicul şi fizicul său. Deşi era numită Ţara Neagră, preluând astfel simbolismul Timpului pe care îl adorau, locuitorii de aici nu erau deloc negri. Este vorba despre o negreală simbolică, deoarece, fizic vorbind, tradiţia ezoterică ne spune că erau blonzi cu ochi albaştri, înalţi şi cu pielea albă. Aceasta e tipologia aici, în spaţiul carpatin.I-am replicat lui Cezar că şi vechii greci erau blonzi cu ochi albaştri, după cum scria Platon.Asta e pe la 2000 înainte de Hristos, mi-a răspuns el. Până atunci s-au petrecut însă multe lucruri. Strămoşii grecilor sunt plecaţi de aici, de pe aceste meleaguri. Ce ştim sigur este că între 10.000 înainte de Hristos şi prezent, cea mai veche civilizaţie este aici. Înainte de 10.000 nu ştim mai nimic, care să fie atestat în vreun fel.Şi de unde ştim că e cea mai veche?– Pentru că nu există urme altundeva şi ştiinţa aşa lucrează. Noi, să zicem, mai avem acum şi alte metode de investigare, pe care le cunoşti, dar ele încă nu pot fi făcute cunoscute maselor. Dar cercetările în direcţia aflării celei mai vechi civilizaţii, de la care a pornit totul, au demarat încă de acum câteva zeci de ani. Au coroborat hărţile şi descoperirile arheologice şi au descoperit că aici, exact în Ardeal şi în spaţiul carpatic din România, este zona cea mai importantă. Oamenii nu au plecat de aici mii de ani, până când a început roirea de care am vorbit, cam pe la 3-4000 înainte de Hristos.Adică populaţia a rămas în Ardeal de la 9000-10.000 până la 3000 înainte de Hristos? am întrebat uluit.– Da, ţi-am spus, n-aveau de ce să plece. Ţăranii de atunci nu se duceau, în excursie. Au păstrat această incredibilă stabilitate în locurile de baştină, până în zilele noastre. Nici chiar în prezent, ţăranii autentici nu prea ies din satele lor, nu se duc prin alte părţi. Aceasta este o civilizaţie ancestrală. Nu e că s-au dus cu trei bărci în America să vadă dacă pot fura ceva aur. E cam dur spus, dar la urma urmei, exprimă adevărul.Am zâmbit faţă de modul voalat ironic prin care Cezar a făcut referire la expediţia lui Columb în America şi la cotropirile de mai târziu ale Spaniei.Aici sunt toate condiţiile: clima e bună, este sare la suprafaţă, sunt izvoare sărate, a continuat el să-mi explice. Pe tot arcul carpatic, România e singura ţară din Europa care are sare la suprafaţă. Adică dai cu unealta şi îţi ei din zlatnă, adică apă sărată. De aici vine şi numele localităţilor Slatina, în Oltenia, şi Zlatna în Ardeal. Găteau cu apă sărată, dar nu numai atât. Chiar şi acum unii vând bulgări de sare cu sacul. Sunt munţi de sare, cu exploatare la suprafaţă. Teritoriul acesta este numit “solniţa Europei”.Prin comparaţie, în alte zone – în sudul continentului, de exemplu, că te-ai referit la el – sarea este destul de rară: Romanii primeau banii şi în sare, că de aici vine şi termenul de salariu, în caz că nu ştiai. Dacă vărsai sarea, ieşea ceartă. Asta nu înseamnă că erau superstiţioşi, ci are sensul că pentru ei era greu de făcut rost. Deci aici, la noi, existau resurse şi zona era privilegiată. Avea ape curgătoare cu peşti, avea lacuri, deci se putea pescui. Exista sare şi în felul acesta viaţa lor era mult mai calitativă, pentru că fără sare ea este foarte dificil de menţinut, aşa după cum ţi-am spus.Existau de asemenea minereuri, existau pomi fructiferi. Puteau deci să facă grădinărit, care precede agricultura propriu-zisă. De asemenea, se ocupau cu păstoritul, pentru că aveau păşuni bogate. Tot aici existau şi condiţiile pentru a face transhumanţa: munte-câmpie. Unde mai ai această posibilitate? Căci numai în această zonă munţii nu erau sub gheaţă. Transhumanţa e cea mai bună formă de păstorit, este necesară, nu e o metodă inventată de acest popor. Datorită ei îţi asiguri hrana în mod continuu pentru turma de oi: iarna vii la câmpie şi vara pleci în munţi. În altă parte nu existau condiţii pentru aşa ceva.Dar până la urmă ai spus că au început să migreze, am observat eu.– Da, e vorba de roirea indo-europeană, pentru că se considera că arienii au invadat iniţial India, iar mai apoi au migrat spre vest în Europa şi au civilizat-o. Este cam cum spuneau înainte de Evul Mediu că Pământul e în centru, iar Soarele şi celelalte planete se învârt în jurul lui.Dar de fapt cum este cu migraţia respectivă? am întrebat eu.– Prima care face o investigaţie în acest sens este Universitatea Cambridge din Marea Britanie, cam acum 100 de ani. Îşi propuneau să facă o istorie a Indiei, pentru că India pe atunci era colonie britanică, şi se căutau în Vede argumente pentru a stabili spaţiul de plecare a arienilor.Şi cum au făcut?– Au luat Vedele şi s-au uitat ce floră e descrisă, ce faună, ce ocupaţie au oamenii aceia. Şi au constatat: nu este cămilă, nu este elefant, nu este tigru; dar este ulm, de exemplu, şi este raţă. Şi atunci s-au uitat: avem în India? N-avem în India! Deci nu acolo se petreceau cele povestite în Vede şi în epopeile lor. Şi au căutat să vadă unde se întâlnesc toate acele elemente, astfel încât oamenii să poată face şi păstorit, şi agricultură, şi să aibă şi ulmul, de exemplu. Ideea este că au găsit tot felul de elemente care trimit la un spaţiu între Carpaţi şi Boemia aproximativ, că numai aici există aceşti arbori; numai aici poţi şi să păşunezi, şi să faci agricultură, numai aici există animalele menţionate în Vede, dar care nu există de fapt în India.Păi asta înseamnă că migraţia este de fapt inversată, că nu de acolo au venit şi au populat Europa, ci că de aici au plecat spre Asia şi au ajuns în India, am anticipat eu.– Exact. După mult timp, Soarele stătea corect în centru, iar Pământul şi celelalte planete se învârteau în jurul lui. Asta ca analogie cu felul în care s-a petrecut cu adevărat roirea populaţiei. Dar să ştii că nici măcar în momentul de faţă nu se acceptă această variantă, cel puţin nu în mod complet.Manipularea este teribilă.De ce e situaţia asta? am întrebat mirat. De ce continuă ei să susţină o aberaţie? Asta comportă totuşi anumite riscuri şi un efort de menţinere a minciunii.– Din aceleaşi motive pe care ţi le-am mai spus. Au fost concluziile Universităţii din Cambridge, care este cam cea mai serioasă, autoritară şi cu renume din întreaga lume, un fel de “pepinieră” a premiilor Nobel, însă chiar şi aşa au ţinut aceste studii pe margine, pentru că altfel ar fi trebuit să recunoască ideea finală că roirea popoarelor a început de fapt de aici, din spaţiul nostru carpatic, cu tot ceea ce ea implică despre primordialitate; asta nu le convenea deloc. Am discutat despre subiect.Da. Şi care a fost concluzia finală de la Cambridge?– Au spus că de fapt vatra ariană este aceasta, care ţine de zona Ardealului; de la Carpaţi spre Ungaria, Austria, până în Boemia. Ei au spus că aici este flora şi fauna menţionată în textele hinduse de acum 3000-4000 de ani, însă acestea sunt singurele elemente pe care le-au luat în considera-ţie. Dacă vom considera şi elementele care ţin de descoperirile arheologice, atunci am delimitat clar zona.Păi nu s-au opus interesele statale faţă de aceste concluzii? am întrebat.– Ba da, chiar dacă nu pe faţă, pentru că totuşi era vorba de autoritatea Universităţii Cambridge, peste care nu poţi trece aşa uşor. Există mai multe zeci de ipoteze în încercarea de a plasa matca arienilor, câteva de-a dreptul fanteziste. Unii au zis că arienii au venit din podişul Altai, unde se ştie că 11 luni pe an sunt 3C afară. Ce agricultură să faci în condiţiile astea? Ce faună şi floră crezi că poţi găsi acolo, ca să semene cu cele descrise în Vede? Ţi-am dat acest exemplu ca să vezi până unde pot merge cu speculaţia, numai să nu spună că totul a pornit de aici, din România. Acum, se găsesc mereu deştepţi care să te contrazică, indiferent cât de clare sunt dovezile pe care le prezinţi. Orgoliul şi prostia fac casă bună în astfel de cazuri, am spus eu cu oarecare năduf.– Păi dovezile chiar există, perfect documentate, şi sunt încă multe. Ţi-am spus că vatra ariană a fost mutată de oamenii de ştiinţă peste tot, au încercat să-i aducă de oriunde, numai de aici nu.Cei de la Cambridge au fost însă primii care au zis că acesta este spaţiul de pornire. E drept, au spus că din zona Ungariei, dar au descris geografic zona: Carpaţi, Balcani, nu e nici un dubiu. De altfel, e absolut firesc ca flora şi fauna să fie prezente pe o arie mai întinsă, învecinată cu spaţiul civilizaţiei respective, şi nu să fie o delimitare strictă. Dar asta este zona pe care ei o dau la începutul roirii, deci prin 3500 înainte de Hristos.Teoria Cambridge sprijină pe deplin primordialitatea spaţiului carpatic, o întăreşte în mod evident. Pe măsură ce ne ducem însă mai înainte în timp, zona locuită se reduce doar la Ardeal. Nu este posibilă altă variantă. Chiar şi numele de ardeal oferă indicaţii în această direcţie. Ardeal trimite la ari… dealurile arilor, adică zona de unde veneau cei care îşi ziceau ari, cunoscuţi mai târziu ca arieni.În limba veche găsim frecvent inversiunea literelor, astfel că ar devine ra. Unii cercetători zic că au găsit în Vede o populaţie numită ramania. Ra şi ma sunt radicali primordiali: ra-ma. Ra se referă la lumină, ţine de curgere; rază, soare… r în gerenal ţine de curgere, are sens de mişcare, de aceea este asociat cu activitatea solară. Pe de altă parte, cuvântul man înseamnă din vechime om, fiind de fapt inversiunea acestuia. Om-mo, ma; iar n este închiderea gurii; man.Oricum, Manu este considerat Omul Primordial, cel puţin aşa zic vedicii hinduşi, deci şi aceasta este o dovadă indirectă a primordialităţii poporului din zona în care ne aflăm noi. Deci avem ra-man, lumină-om, adică “oamenii luminii”. Aşa ne defineam noi atunci, cu trimitere directă la excepţional a valoare spirituală a locuitorilor de pe aceste meleaguri. E posibil ca forma iniţială să fi fost ar-man, apoi prin inversiune ra-man, apoi prin transformare român.Decurge perfect logic şi se adaugă celorlalte dovezi, am spus.– Da, alături de ceea ce a însemnat consfinţirea acestui spaţiu carpatic ca fiind matca primordială de unde mai apoi au luat naştere şi s-au răspândit toate celelalte popoare pe care le cunoaştem azi, indo-europenii. La asta s-a ajuns printr-o cercetare judicioasă realizată însă pe cu totul alte baze.La ce te referi? am întrebat.– Prin anii ‘70, Marija Gimbutas – arheolog de origine lituaniană şi profesoară la Universitatea Califoniei din Los Angeles – este numită şef al unui vast proiect de cercetare în Europa, să se documenteze şi să facă harta descoperirilor ce ţin de perioada neoliticului de la 5000 înainte de Hristos. Ideea era cam aceeaşi, de a vedea de unde a plecat totul în civilizaţia umană cunoscută în prezent. Se duce la toate institutele arheologice mari şi la toate muzeele prestigioase din Europa şi întreabă: aveţi urme de la 5000 înainte de Hristos?Şi cei din Franţa spun nu, cei din Italia spun nu; la fel şi cei din Germania, Suedia şi aşa mai departe.Face apoi harta celor care răspund cu da şi numeşte ce rezultă: Vechea Europă. În rest, alb peste tot. Nimic, nicăieri.Faptul că ei au spus asta, că nu au urme arheologice, nu înseamnă că nu au şi existat, am presupus eu.– Nu sunt urme de civilizaţie neolitică de la 5000 înainte de Hristos. Ţi-am arătat, pur şi simplu teritoriul nu era locuit, nu putea fi locuit; nu era nimic, doar pădure şi gheaţă, care s-a retras încet.– M-am mai gândit, îmi pare incredibil că nu era chiar nimeni pe acele locuri. Păi şi prin 5-6000 înainte de Hristos, dacă tot căutau urme ale civilizaţiilor, unde era populaţia?Era restrânsă în spaţiul carpatic de la noi, cel mult ceva şi în pericarpatic, adică puţin în jurul munţilor: Panonia, Iliria, spre sud şi Sarmaţia spre nord, care e Polonia de astăzi. Dar nici pe departe Grecia, Creta sau mai ştiu eu ce. Astea au apărut mult mai târziu.– Şi în rest ce era, înspre Franţa de azi, în Spania?– Nu au nici o urmă de la 5000… nici un vas. Nimic.Cum, nu era nimeni pe tot acest continent? Dacă mergeam pe jos nu întâlneam pe nimeni?– Poate că erau câţiva, dar foarte puţini. Populaţia era extrem de redusă. Însă aici, la noi, era focarul. Marija Gimbutas a scris mai apoi într-o carte că România a fost the heartland, “pământul originar”.Iar ştiinţa ne vorbeşte de Sumer ca fiind cea mai veche civilizaţie.– Pe lângă civilizaţia românească ancestrală, Sumerul era în pruncie. S-au realizat mai multe hărţi cu privire la diferitele civilizaţii neolitice. Dacă sunt comparate cu teritoriile actuale ale statelor, se constată că toate cuprind România sau părţi din România, precum şi ceva din afara ei. Iar când se face suprapunerea, apare concluzia că toate aceste hărţi se extind dinspre interior spre exterior. Nu haotic, ci pornind în mod clar de la o anumită zonă, care este acest spaţiu carpatic de la noi.Şi ceilalţi de ce nu au făcut această observaţie? Că doar pare a fi destul de evidentă, după câte spui.– Au interes să nu o facă. Revenim mereu şi mereu la aceeaşi problemă. Incompetenta şi superficialitatea se combină cu interesele politice ascunse şi manipularea. Oricât de mult s-ar revolta unii, acesta este adevărul. Noi o ştim prea bine şi din sursele noastre.Dar în momentul când le spui, când le prezinţi aceste dovezi? Sincer să fiu, mi se pare de domeniul absurdului. Cum să negi ceva care este evident şi deja demonstrat?– Dacă discuţi cu diplomaţi, academicieni şi savanţi, îi reduci la tăcere pe moment, dar după aceea vor continua cu ce ţi-am spus: că au anumite ordine politice, că vor să-şi ţină scaunul şi chestii de acest gen.– Măcar ştim că avem dovezile, am spus.Cele arheologice, cele de limbă, toate sunt zdrobitoare. Nu există nimic mai vechi în civilizaţia Europei, decât este aici. De exemplu, înainte ca insula Ada-Kaleh să fie distrusă prin realizarea lacului de acumulare a hidrocentralei de pe Dunăre, Ceauşescu a dat dispoziţie arheologilor să vadă ce mai descoperă, că oricum mare parte din dovezi sunt acum sub apă.Au săpat în malurile Dunării, pe malul românesc şi pe cel fost iugoslav. Descoperirile făcute sunt în mod clar din aceeaşi civilizaţie, numai că puţin diferită, în sens cronologic. La noi sunt întotdeauna ceva mai vechi decât la ei, cu 1000-2000 de ani. Adică sunt despărţite de Dunăre. Şi la ei găsim unele chestii, dar cele mai vechi sunt la noi, chiar dacă ei vorbesc despre cultura denumită după numele localităţii de unde au reieşit acele dovezi, Lepenski-Vir.Au încercat în felul acesta să impună un alt nume decât unul românesc, propriu acestui teritoriu, insinuând astfel ideea că aceea este cultura dominantă şi mai veche. Dar cei bine documentaţi ştiu că ceea ce am găsit noi pe malul românesc al Dunării, cultura Schela Cladovei, este mai veche decât cultura Lepenski-Vir.De unde se ştie? Dacă sunt îndoieli, probabil se vor agăţa de chestia asta şi o vor pune în fruntea tuturor celorlalte.– Ştim că sunt mai vechi pentru că sunt datate toate radio-carbon. Totul este datat, aici nu este vorba de presupuneri. Şi boabele de cereale carbonizate pe care le-au găsit în aceste situri arheologice, în peşterilede pe malul Dunării, totul.Le-au dat la trei laboratoare din străinătate, ca să nu fie probleme sau erori: în Olanda, în Germania şi în Anglia. Estimarea lor a fost 7800 înainte de Hristos. Deci făceau agricultură pe atunci, înseamnă că le cultivau. Au fost scrise lucrări pe baza descoperirilor arheologice ale acestei culturi şi a fost făcută o scală temporală a lor, care urcă până la 11.500 înainte de Hristos. Sunt 4000 de ani diferenţă faţă de ceea ce s-a găsit pe malul celălalt al Dunării, la foştii iugoslavi. Atât a durat ca să treacă civilizaţia dincolo. Este fenomenală această stabilitate şi continuitate a civilizaţiei pe teritoriul nostru. Şi bineînţeles că aceasta se reflectă şi în tradiţie.Dacă făceau agricultură încă de pe atunci, înseamnă că aveau un sistem clar de valori culturale, pentru că, din câte ştiu, agricultura implică ritmuri, cicluri, ritualuri, am observat eu.– Prin aceasta au răsturnat iarăşi tot sistemul de concepţie despre cum şi de unde a apărut agricultura. Credeau că ea a fost adusă în Europa de undeva din Asia, dar de fapt ea era aici, pe teritoriul României, acum 8000-9000 de ani.Oamenii au rămas aici şi au făcut agriculturâ până când au început să roiască, pe la 3500 înainte de Hristos, după cum spun cei de la Cambridge care au făcut studiul. Până atunci au rămas numai aici, în centru. Dacă te uiţi pe o hartă, vezi că zona aceasta, a spaţiului carpatic şi a Ardealului, este cam la aceeaşi distanţă faţă de Spania, de munţii Ural şi de extremitatea nordică.Noi suntem în centrul Europei şi îi ironizăm pe “specialiştii” care au scris Enciclopedia Britanică, în care se spune că munţii Carpaţi reprezintă un lanţ muntos din centrul Europei, dar cu toate acestea nu ştiu cum se face că România este prezentată ca o ţară din sud-estul Europei. Când, de fapt, ţara noastră înglobează în cea mai mare parte spaţiul carpatic.Europa, se termină la Ural, nu aici, ca să fie estul ei, deci suntem chiar în centrul Europei.Este evident deci că au plecat radial pe astfel de direcţii: 2900 kilometri până la Ural, 2900 kilometri până în Spania. Dar au urmat întotdeauna “drumul sării”. Faptul că avem atât de multă sare şi chiar la suprafaţă este un alt punct forte pentru a demonstra că roirea a început de fapt de aici, s-a răspândit şi a format popoarele. Începusem dealtfel să-ţi vorbesc despre asta.Dar de ce spui “drumul sării”? Nu înţeleg.– Când mergeau cu oile de la munte la şes, mergeau până în actuala Grecie.– Păi dacă mergeau atât de mult, se schimba anotimpul până ajungeau ei acolo, am spus.Puteau să rămână să ierneze şi în alt loc, dar în orice caz, au ajuns până acolo. Ideea este că ei au început să se ducă cu desagii de sare pe măgari până ajungeau în acele zone, pentru că mai jos, în Balcani, nu era sare. Oile sunt infertile fără sare şi se duce turma. De aceea “drumurile sării” sunt făcute şi există de mii de ani.– Dar de ce au început să meargă aşa departe? am întrebat eu. La urma urmei, era vorba despre o plecare de la centru. Cui i-ar fi convenit asta?– Nu era vorba să le convină sau nu, ci se punea problema unei necesităţi care a început să apară tot mai evident în acea perioadă, pe la 3500-3000 înainte de Hristos. Probabil că a fost vorba de a merge numai pentru transhumanţă şi au căutat şi alte locuri mai joase de câmpie, spre sud. Dar în mod sigur începuseră deja să se suprapopuleze şi asta le crea probleme cu hrana, cu locuitul şi altele. Aşa că au început să roiască, pentru a decongestiona zona.Bine, dar cum plecau? Fiecare aşa, la întâmplare, ieşea din casă şi se ducea unde vedea cu ochii?– Nu. Aveau un sistem foarte simplu, acolo unde nu se puteau hotărî: trăgeau la sorţi, iar cel care era în plus pleca. Există chiar şi un poem în care se spune că, atunci când erau prea mulţi şi nu mai puteau asigura hrănirea din spaţiul în care se aflau, trăgeau la sorţi care să plece. Şi în felul acesta a început marea roire, din centru, radial, pe direcţiile principale şi pe “drumurile sării”. Dar de unde ştiau că nu mai pot asigura hrănirea? Doar nu măsurau cantitatea de mâncare. Şi pe urmă, chestia asta nu cred că merge aşa: într-un an ai ce să mănânci, în al doilea nu ai şi atunci pleci. Apoi iar ai ce să mănânci, apoi iar nu ai. – Dar nici nu e prea departe de adevăr. În orice caz, au început să-şi dea seama că o duc din ce în ce mai prost, că nivelul de trai începea să scadă, că apăreau din ce în ce mai multe probleme. Şi au realizat că era din cauza numărului prea mare de indivizi. Atunci au început să plece şi sigur că asta a dus în timp la mari transformări de cultură, de neam şi de limbă. Plecând de acasă, de la centru, au pierdut în primul rând coeziunea cu matca originară, adică s-au rupt cumva de unitatea primordială, care domnea aici şi fusese leagănul lor timp de mii şi mii de ani. Apoi, cum e şi firesc, limba originară a început şi ea să se sfărâme în dialecte, schimbându-se chiar foarte mult.Asta s-a întâmplat pe diferite regiuni ale Europei, în directă corelaţie cu climatul de acolo, cu relieful şi cu anumite particularităţi vibraţionale ale spaţiului respectiv. La toate acestea se adaugă, desigur, perioadele diferite de roire, care sunt probabil cele mai determinante şi explică apariţia “limbilor” greceşti, celtice, latine, nordice şi a celorlalte. Toate acestea au influenţat în mod decisiv schimbarea limbii, iar faptul că ei nu puteau lua legătura cu centrul din care au plecat, a amplificat şi mai mult procesul. Bine, că nu au plecat toţi deodată, am spus eu. Probabil a fost o eşalonare, aşa după cum ai spus, pentru că, după câte înţeleg, acesta a fost un proces amplu, întins pe o perioadă mare de timp.– Sigur, au plecat în valuri succesive şi în perioade diferite. Asta a contribuit şi mai mult ca ei să fie diferiţi, să se departajeze pe comunităţi specifice, fiecare cu caracteristicile ei. Chiar dacă fondul comun exista, ei erau totuşi diferiţi şi asta bineînţeles că s-a reflectat şi la nivelul limbajului. Exemplul cel mai elocvent este cu engleza şi americana, ca să zic aşa. Au roit din Anglia în America acum 400 de ani şi vezi bine ce diferenţe au apărut în limbajul dintre cele două ţări. Accente, expresii, cuvinte, chiar dialecte. Şi ţine cont că e vorba doar de câteva sute de ani, iar comunicarea cu originea, cu punctul de plecare, Anglia, s-a făcut continuu în acest timp, ceea ce contează foarte mult. Totuşi, lucrurile în acest caz nu stau chiar aşa, pentru că americanii nu sunt deloc urmaşii englezilor, ei fiind cea mai pestriţă populaţie care există, am remarcat eu. Doar limba oficială, engleza, e singura legătură cu Anglia, datorită faptului că a fost colonie engleză. Este doar o convenţie, nu o limbă proprie populaţiei respective.Aşa este. Am vrut să mă refer doar la comunicarea dintre cei plecaţi şi spaţiul de origine. Atunci, în Antichitate, când a început roirea, această comunicare nu exista practic deloc. De aceea am spus că s-a produs ca un fel de rupere, de separare de centru, cu consecinţe inevitabile asupra limbii, cunoştinţelor şi obiceiurilor.Când pleci departe de casă nu mai există interesul pentru păstrarea limbii, nu mai există rigurozitate în menţinerea ei şi ea se transformă astfel după mediu, după necesităţi. Dar chiar şi aşa, limba română era vorbită peste tot, pentru că ea a stat la baza tuturor celorlalte limbaje care au apărut ulterior. Era vorbită în dialecte, avea particularităţi corespunzătoare zonelor respective, dar te puteai înţelege totuşi, exista un fond comun de cuvinte, chiar considerabil, care asigura fluenţa comunicării între oameni.Până când au început să introducă limbile oficiale, care sunt de fapt fabricate, aşa după cum ţi-am spus. În Franţa, de exemplu, în provincia Occitaniei sunt bătrâni care nu ştiu franceza, dar vorbesc un fel de română stâlcită. În Anglia au impus o limbă care să semene cu ce era, dar forma scrisă a cuvintelor este mai aproape de cuvintele din limba română, pronunţia fiind modificată, pentru a-i da un caracter particular.Peste tot s-a petrecut la fel, în afară de România, că aici n-ai de ce să impui nimic, pentru că este chiar limba mamă, originară, suficientă prin ea însăşi şi fără dialecte. În rest, au impus în şcoli limbi fabricate artificial. În unele locuri au reuşit, în altele nu, după cum ai văzut. Toate aceste disfuncţionalităţi de limbă au provenit din faptul că au încercat să transforme originalul, fără să aibă o bază proprie.Cea mai apropiată de limba ţărănească românească este limba sanscrită, numită şi “limba zeilor”. Sunt multe cuvinte româneşti regăsite în sanscrită, unele chiar identice. Le vezi reflectate şi în toponime; de exemplu Deva, care în sanscrită înseamnă “zeu”, “zeitate”, sau Călimani, Călimăneşti şi numeroase alte derivate, care este redat în tradiţia orientală ca fiind Kali, Kala, zeiţa şi respectiv zeul Timpului în hinduism.Descoperirea din Masivul Şureanu este extraordinară şi din acest punct de vedere, pentru că ne arată efectiv care este realitatea spirituală şi tradiţională pe acest teritoriu; Cronos, Kala şi Crăciun reprezintă acelaşi “personaj” în tradiţia spirituală a locului. De aici a plecat şi a ajuns în India, nicidecum invers. E evident că nu avea cum, atât din punct de vedere al perioadei de timp; cât şi al dovezilor arheologice.Şi dovezile nu au fost expuse în muzee? am întrebat. Cred că sunt destul de multe.– Sunt multe culturi foarte vechi descoperite în România. Unele dintre ele sunt cele mai vechi, care au bulversat comunitatea ştiinţifică internaţională, dar toţi se fac că plouă. De exemplu, celebra cultură de la Cucuteni, din estul tării.Când e datată?– Pe la 3500 înainte de Hristos, spun arheologii. În ceea ce priveşte culturile, nu le poţi data chiar cu exactitate, pentru că au faze succesive şi intervin aproximări de câteva sute de ani. Dar totuşi rămâne o idee clară despre când sunt plasate, cronologic vorbind. În ceea ce priveşte Cucuteni; au descoperit zeci de mii de statuete şi fragmente de ceramică şi se pare că această cultură merge înapoi în timp până pe la 7000 înainte de Hristos.Mai e apoi cultura de la Tărtăria, tot pe lângă Şureanu; unii o consideră controversată, pentru că nu pot data cu precizie tăbliţele de lut inscripţionate, mai vechi cu vreo 2000 de ani decât scrierea care, chipurile, a fost inventată în Sumer. Asta plasează cultura Tărtăria pe la 5700 – 5500 înainte de Hristos. Şi mai sunt multe culturi descoperite, cu o mulţime de obiecte sau fragmente edificatoare.Deci numărul statuetelor şi al urmelor arheologice neolitice din România nu poate fi ţinut. S-au aruncat saci întregi de descoperiri arheologice, nimeni nu poate să inventarieze atâtea. În Germania, dacă găsesc un os, un ciob, imediat îl periază şi îl pun la muzeu. La noi nu este nici cine să le ţină numărul, darămite să le mai şi depoziteze.Şi toată această bogăţie de relicve arheologice demonstrează acelaşi lucru, că aici a fost centrul, matca, originea civilizaţiilor următoare. Desigur, s-au găsit şi în alte locuri, dar aici, în spaţiul carpato-dunărean sunt cele mai multe şi cele mai vechi.Şi mai este tradiţia şi limba, am spus. Dar revenind la roire, au ajuns până în India; au roit cel mai mult în partea asta. Nu e ciudat?– Cu roirea spre est e ceva mai special. Ai văzut că a implicat arienii, Sumerul, civilizaţia hindusă. A fost o deplasare a unei părţi a populaţiei pe o distanţă de 5000 de kilometri, care a avut loc treptat. Ezoteriştii spun că roirea în India, adică spre est, nu a fost o roire propriu-zisă, ci a reprezentat o misiune spirituală care trebuia îndeplinită, adică pur şi simplu trebuiau să mute centrul spiritual de aici, acolo.De ce?– Pentru a proteja tradiţia spirituală, mutând-o într-un loc mai ferit de cotropirile cumplite care au avut ca ţintă spaţiul românesc.– Şi cu toate acestea au rămas urme şi nume de la atâtea zeităţi care acum sunt interpretate ca fiind orientale, am remarcat eu.– Toate zeităţile principale sunt prezente, le găsim mai ales ca toponime. Chiar dacă au trecut atâtea mii de ani, ele sunt tot aici: Deva – Deva; Iaşi – Işa; Călimani – Kali, Kala; Mangalia – Mangala; Şîva – Şiva. Şi numele masivului muntos pe care s-a făcut această descoperire fenomenală este foarte semnificativ: Şureanu; dar iniţial a fost Sureanu, până când s să se înmoaie şi să treacă în “ş”.Apoi, eanu este o adăugare târzie, un specific al ultimului mileniu, pentru că înainte a fost Surea, Muntele Surea. Iar acesta, la rândullui, a provenit din Suria, prin trecerea lui i în e, care este o vocală mai slabă, mai uşor de pronunţat. Or, în tradiţia orientală Surya este chiar zeul Soarelui, considerat lumina supremă, cel care dă viaţa, căldura, bogăţia, dar şi simbolul profund spiritual al nemuririi.Dacă te gândeşti ce au descoperit în interiorul lui, că de fapt este un munte de aur, şi dacă ţinem cont că aurul a fost aproape pretutindeni considerat simbolul Soarelui, atunci îţi poţi face imediat o idee despre spiritualitatea şi cunoştinţele oculte ale vechilor locuitori de pe aceste pământuri. Pentru că, într-un fel sau altul, ei ştiau ce fel de munte este acesta, ce se găseşte în interiorul lui şi tocmai de aceea l-au numit astfel, pentru a simboliza în mod clar conţinutul său. Cu timpul, însă, oamenii au uitat această semnificaţie ascunsă, pe care oricum din ce în ce mai puţini o cunoşteau, şi înţelegerea s-a estompat. Nici măcar legenda nu a putut rămâne, deoarece, fiind ceva foarte important şi secret, nu s-a petrecut niciodată ceva deosebit acolo, care să implice un număr mai mare de indivizi şi astfel să se răspândească vestea în masele de oameni.Secretul absolut a dispărut probabil odată cu ultimii sacerdoţi. Doar numele a mai rămas, pe care oamenii îl păstrează, dar nu îi mai înţeleg semnificaţia reală.Ce popor mai suntem şi noi… aici sunt toate, aici se găsesc toate şi totuşi apare că nimic nu este al nostru, am observat eu amărăciune.– Cam aşa este, prin forţa conjuncturilor şi a manipulării. Toate au început aici, dar se spune că au venit din altă parte. Se dovedeşte că agricultura a început aici, ei spun că a venit din Orientul Îndepărtat; metalurgia a început aici, ei spun că a venit din Antalia.Despre asta nu ai vorbit nimic, l-am făcut atent pe Cezar.– Cel mai vechi cuptor de topit metale s-a descoperit la Câmpeni, în Carpaţi şi datează de prin 4000 înainte de Hristos. L-au ridicat şi l-au dus la British Museum din Londra; dar se spune totuşi că cei din Antalia sunt primii care ne-au învăţat metalurgia. E ciudat să tragi concluzia că o populaţie care nu are zăcăminte bogate în metale ne învaţă pe noi, cei care avem aşa ceva din plin, cum să le prelucrăm.La noi se găsesc practic toate tipurile de statuete, la ceilalţi câte una reprezentând o zeitate, ici şi colo, dar asta înseamnă că de acolo vine tradiţia în zeitatea respectivă, de parcă ni le-au aruncat toţi peste gard în curte, iar noi le-am păstrat intacte, fără să ştim ce e cu ele. Deci nu este numai una, ci mai multe zeităţi vedice prezente relicvar în acest spaţiu şi în obiceiuri.Nu pot veni prin niciun fel de împrumut; nimeni nu poate să vină şi să facă chestia asta, să îţi aducă o tradiţie ezoterică în ţară.Şi nu este doar atât. Noi le-am dat limba şi toate familiile de cuvinte, dar fiecare cuvânt românesc este explicat ca venind din altă limbă.Din acest spaţiu s-a roit spre Orient şi în Europa, fapt atestat ştiinţific, dar se spune că noi am venit în Europa din Orient, ca triburi migratoare. După cum vezi, o inversiune totală de valori, care se caută să fie menţinută astfel, pentru a crea o idee cât mai falsă şi chiar defavorabilă în legătură cu spaţiul carpatic în care ne aflăm. În cel mai bun caz, ne alegem cu o completă ignorare.E uluitor cum se pune problema… dar nici ai noştri nu mi se pare că s-au zbătut prea mult pentru a demonstra adevărul. Aceeaşi lâncezeală şi lasă-mă să te las, de parcă ne-au dat cu ceva în cap şi ne-au tâmpit pe toţi, am răbufnit eu.– Până acum mai multe sute de ani, situaţia nu era chiar aşa. Însă imediat după perioada conducătorilor demni, care erau oameni cu credinţă şi suflet puternic românesc, s-a produs o ruptură între pătura guvernatoare şi ţărani.Ultimii au început să fie mai mereu consideraţi proşti, inculţi şi buni doar pentru făcut treabă, deşi sunt îmbrăcaţi în alb, sunt curaţi, iar când le vezi straiele de sărbătoare te simţi jenat cu hainele noastre “moderne”. I-au pus la muncă, i-au îndobitocit. Ei nu aveau nici o putere să riposteze, iar când o făceau, răscoalele erau înăbuşite în sânge. După ce s-a produs această ruptură, lucrurile nu au mai stat niciodată la fel ca înainte, nu au mai fost, ca să zic aşa, originare, ci şi-au pierdut din putere prin acest gen de opresiune.Doar fondul primar există, el este sădit în noi prin tradiţia primordială pe care o reprezentăm.Şi aşteaptă să fie trezit din potenţialitate, am sugerat eu.– Exact, are nevoie de un fel de trezire, de luare de poziţie, de interes şi iniţiativă pentru a deveni activ, a aprobat Cezar. Asta e valabil pentru orice neam, dar la noi cred că responsabilitatea este chiar mai mare, pentru că aici a fost centrul şi, după aceeaşi lege a ciclicităţii, va mai fi.Am rămas pe gânduri, privind la fotografiile de pe ecranul monitorului. Chiar dacă ar fi fost numai acel loc descoperit în interiorul muntelui, şi ar fi fost suficient pentru a justifica ideea de centru spiritual al lumii. Aşa ceva transcende orice idee de bogăţie lumească, de parvenire sau comerţ. Cumulul inimaginabil de bogăţie fizică este transmutat într-o excepţională bogăţie spirituală, care fără îndoială că de-a lungul timpului a susţinut manifestarea spiritualităţii pe acest teritoriu.

·         Ioan Slavici: ”Limba romana este comoara fara cheie.”

·         Ioan Aurel Pop: „Mihai Viteazul a legiferat limba română! I s-a reproșat că a emis documente în limba română! Nobilul care l-a reclamat i-a spus: În țara asta niciodată n-a fost așa! Decât maghiară, latină și germană! Și Mihai i-a răspuns: DE AZI, VA FI”

·         Ion Creangă: „Cu cât cineva are mai puțin de arătat, cu atât vorbește mai mult.” –

·         Ion Luca Caragiale: ”Trăiască frumoasa și cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfințenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie'' ***Să nu uităm niciodată că semnele scri­sului sunt roadele gândirii noastre, cu multe necazuri şi răbdare cucerite de străvechii noştri părinţi. Să fim cu ele stă­pâni severi, dar cuminţi şi omenoşi: să nu le cruţăm când trebuie anume să ne slu- jească, dar nici să le punem cu d-a sila la slujbe nepotrivite cu puterea lor, – căci în amândouă cazurile trădăm egal interesul nostru propriu, păgubind intenţiei gândi­rii noastre.*** Cultura noastră se oglindeşte în limbă.***Omul – suveran glorios de coroana lui, care e gândirea, şi tot atât de sceptrul lui, care este expresia.

·         Ion Minulescu: ”Limba și gândirea sunt factorii principali ai evoluției în artă."

·         Ion Pillat: "Orice limbă e oglindă sufletului națiunii care o creează."

·         Liviu Rebreanu: ”Fiind educat în școli străine, Liviu Rebreanu a avut la început convingerea că nu stăpânește cum se cuvine limba literară românească. De aceea, zice el: „A trebuit să-mi dau seama că, dacă vreau să realizez ceva ,trebuie să nimicesc în prealabil, în sufletul meu și în mintea mea, tot ce mi-au împrumutat atâția ani de mediu străin, tocmai la vârsta cea mai accesibilă tuturor influențelor, și că aceasta nu se poate împlini cu adevărat decât acolo unde voi respira o atmosferă românească, absolut pură și ferită de miasmele de până ieri, adică în țară și mai ales în București.”

·         Lucian Blaga: „Trecutul este viitorul în oglindă.” ***"În limbă, cel mai echivoc cuvânt este cuvântul Este." ***"Limba este întâiul mare poem al unui popor." ***Limba este întâiul mare poem al unui popor.***Cuvintele sunt pietre la dispoziţia con­ştiinţei.***Toţi românii anonimi, care, de-a lungul secolelor noastre primordiale, au creat limba românească, au colaborat la poezia lui Eminescu.*** Întâia şi suprema lege a stilului lite­rar ţine de regulile politicii financiare. Această regulă te învaţă să nu emiţi cu­vinte pentru care n-ai acoperire în aur. Orice abatere de la această normă duce la inflaţie.*** Limba de toate zilele este o unealtă şi o formă a spiritului, prin poezie limba de­vine un scop şi un conţinut al spiritului.***Cuvântul – rană a tăcerii. ***Poezia a fost definită ca ară a cuvântului.***Limba naște vrajbă./ Poezia se naște prin cuvânt…***Limba maternă a pasiunilor n-are sintaxă. ***"Limba maternă a pasiunilor n-are sintaxă."

·         Lupul Dacic: "A FOST RECONSTRUITA LIMBA VORBITA DE OMUL DE ACUM 8.000 DE ANI . 80 % SUNT CUVINTE DACICE - ROMANESTI !Universitățile Cambridge și Oxford au elaborat un program prin care spun că au reușit să reconstituie o parte din limba vorbită de omul european de acum 8.000 de ani.INCREDIBIL , multe dintre aceste cuvinte sună cât se poate de românește. Şi nu putine, peste 78 % dintre ele sunt romanesti sau cu radacini romanesti !Şi atunci apare întrebarea: au ele în limba noastră o vechime de 8.000 de ani, așa cum spune varianta oficială, sunt împrumuturi de la alte popoare SAU ALTE POPOARE AU IMPRUMUTAT DE LA NOI?Potrivit falsului istoric girat de cele mai înalte instituții de cultură din România, românii sunt un popor făcut la plezneală, odată cu cucerirea romană.Și uite așa, generații întregi de istorici și lingviști au fost spălați pe creier încă din facultate și convinși că suntem un popor cu o cultură și o tradiție minore care, așa cum încearcă să ne convigă Lucian Boia (un istoric român iubit și citat de Ungaria), nu am fost în stare de mai nimic în decursul secolelor, nu am creat nimic și nu am contat cu adevărat în economia popoarelor europene.In fine , în contextul acestei lupte istorice și lingvistice, cercetătorii de la Cambridge și Oxford dau peste cap multe teze oficiale ale lingvisticii, punând în evidență că multe cuvinte pe care diversele popoare ale Europei le folosesc astăzi vin dintr-o limbă veche, cea a omului preistoric din care s-au dezvoltat în timp nu mai puțin de 440 de limbi… Cu alte cuvinte, multe dintre vorbele noastre sunt autohtone, născute dintr-o limbă primară a Europei, și nicidecum împrumuturi. De altfel, cuvintele cât se poate de românești pe care le descoperim în această reconstituire a specialiștilor britanici spun multe despre adevărata lor origine.Să nu uităm că spațiul României de astăzi se găsește în ceea ce mulți cercetători străini numesc Vatra Vechii Europe. Prin urmare, este logic ca în limba română să găsim multe cuvinte cu origini străvechi. Acest lucru îl spune și lingvista spaniolă Carme Huertas în cartea NU VENIM DIN LATINĂ, publicată și în limba română la Editura Geto-Dacii.Fără îndoială, nu ne așteptăm însă ca Institul de Lingvistică al Academiai Române să ia în serios un astfel de studiu. Nume ca și Cambridge sau Oxford nu îi impresionează! Doar dacă ar veni cineva din altă galaxie, ar putea să obțină o oarecare atenție din partea lor. Pământenii mai puțin…"

·         Marin Preda „Dacă tot ce am spune și am face în viață ar fi scris pe fruntea noastră, nu ne-ar mai dori nimeni să ne vadă.” –

·         Matei Vișniec: ”Cu cât scriu mai mult în franceză, cu atât mă fascinează mai mult limba română. De câte ori reîncep să scriu în limba română, redescopăr muzicalitatea limbii materne. Mă fascinează argoul jurnalistic, mă fascinează etajele argotice ale societăţii de consum.

·         Mihai Eminescu Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii. ***"Această parte intraductibilă a unei limbi formează adevărata ei zestre de la mo- şi-strămoşi, pe când partea traductibilă este comună gândirii omeneşti în genere. Precum într-un stat ne bucurăm toti de oarecare bunuri care sunt a tuturor şi a nimănui – uliţi, grădini, peţe – tot astfel şi în republica limbilor sunt drumuri bă­tute care sunt a tuturor – adevărata avere proprie însă o are cineva acasă la sine; iar acasă la dânsa limba românească e£te o bună gospodină şi are multe de toate.*** Cei mai mulţi oameni nu sunt meniţi de a-şi apropia rezultatele supreme ale ştiin­ţei, nu de a reprezenta ceva, dar fiecare are nevoie de un tezaur sufletesc, de un razăm moral într-o lume a mizeriei, şi acest tezaur i-l păstrează limba sa proprie în cărţile bisericeşti şi mirene. In limba sa numai i se lipesc de suflet preceptele bă­trâneşti, istoria părinţilor săi, bucuriile şi durerile semenilor săi.*** Chiar dacă o limbă n-ar avea dezvolta­rea necesară pentru abstracţiunile supre­me ale minţii omeneşti, niciuna însă nu e lipsită de expresia concretă a simţirii şi numai în limba sa omul îşi pricepe inima pe deplin.*** Cine ne alungă limba din biserică şi din instrucţia educativă (a şcoalelor elemen­tare şi secundare), cine nu ne lasă să fim ceea ce suntem, a rupt-o cu conştiinţa noastră naţională şi cu simpatiile noastre intime…*** Dacă în limbă nu s-ar reflecta chiar ca­racterul unui popor, dacă el n-ar zice oa­recum prin ea: „aşa voiesc să fiu eu şi nu altfel” oare s-ar fi născut atâtea limbi pe pământ? Prin urmare, simplul fapt că noi, Românii, câţi ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, „una singură” ca nealte popoare, şi aceasta în oceane de popoare străine, ce ne înconjoară, e dovadă destulă că aşa voim să fim noi şi nu altfel.*** Dar ceea ce voiesc românii să aibă e liber­tatea spiritului şi conştiinţa lor în deplinul înţeles al cuvântului. Şi fiindcă spiritul şi limba sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionali­tatea, dar aceasta o vrea pe deplin…*** Limba, alegerea şi cursivitatea expresiei – unii în expunerea vorbită sau scrisă e un element esenţial, ba chiar un criteriu al culturii. Din vorbirea (sau fiindcă această atârnă adesea de predare întâmplătoare), din scrierea unui om se poate cunoaşte gradul său de cultură.***E în zadar să vorbeşti celui ce nu te as­cultă.***Idealul românilor din toate părţile Da­ciei lui Traian este menţinerea unităţii reale a limbii strămoşeşti şi a bisericii na­ţionale. Este o Dacie ideală aceasta, dar ea se realizează pe zi ce merge.***În privinţa limbii româneşti, Diez are meritul de a fi nimicit pe cale ştiinţifică toate basmele despre originea slavă a lim­bii româneşti, precum acele erau susţinute cu patimă de filologi de şcoală veche slavo­nă şi combătute în acelaşi mod nedibaci de şcoala veche a filologiei româneşti.***În realitate orice lucru temeinic şi să­nătos se face numai pe baza unei naţiona­lităţi certe, a unei limbi certe.***Limba cronicarilor şi a legendelor e pe alocurea de o rară frumuseţe. Multe tex te şi bisericeşti şi laice au un ritm atât de sonor în înşirarea cuvintelor, încât e pes­te putinţă ca frumuseţea stilului lor să se atribuie întâmplării şi nu talentului scrii­torilor şi dezvoltării limbii.***Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii.  *** „Limba este măsurariul civilizațiunii unui popor.” *** „Limba noastră e singura în Europa care se vorbeşte aproape în acelaşi chip în toa­te părţile locuite de români.***Limba noastră nu e nouă, ci din contra veche şi staţionară. Ea e pe deplin forma­tă în toate părţile ei, ea nu mai dă muguri şi ramuri nouă şi a o sălnici să pro­ducă ceea ce nu mai e în stare, înseamnă a abuza de dânsa şi a o strica. Pe de altă parte, veche fiind, ea e şi bogată pentru cel ce o cunoaşte, nu în cuvinte, în locu­ţiuni. Căci la urma urmelor e indiferent care sunt apucăturile de care se slujeşte o limbă, numai să poată deosebi din fir în fir gândire de gândire.***Limba noastră, cum ea există obiectiv, toată lumea o va recunoaşte de frumoasă şi dulce.***Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare...  ***Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăcă de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare…” ***Limba românească e la sine acasă o împărăteasă bogată''***“Limba şi împreună cu ea mintea se cu­răţă şi se lămureşte, căci numai o limbă în care cuvintele sunt împreunate c-un înţe­les hotărât de veacuri este clară, şi numai o cugetare, care se serveşte de o asemenea limbă, e limpede şi cu temeiu.***Limba şi naţionalitatea românească vor peri odată cu românul material, cu stinge­rea prin moarte şi fără urmaşi a noastră, nu prin deznaţionalizare şi renegaţiune.***Limba, alegerea şi cursivitatea expresiunii în expunerea vorbită sau scrisă e un element esenţial, ba chiar un criteriu al culturii. Din vorbirea (sau fiindcă aceasta atârnă adesea de predarea întâmplătoa­re), din scrierea unui om se poate cunoaş­te gradul său de cultură.***Limba… organul, prin care neamul îşi cunoaşte fiinţa sa proprie, organul prin care acest neam moşteneşte avutul inte­lectual şi istoric al strămoşilor lui.***Măsurariul civilizaţiei unui popor în ziua de azi e o limbă sonoră şi aptă de a exprima prin sunete noţiuni, prin şir şi accent etic – sentimente.*** Norma limbii scrise trebuie să fie cea care există obiectiv şi în realitate în gura poporului de jos.***Nu avem să ne facem limba, ci să ne-o iubim şi să cinstim pe cei ce au plăsmuit-o atât de frumoasă şi de înţeleaptă cum o avem.***Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră. Precum într-un sanc­tuar reconstituim, pas cu pas, ce-a fost înainte – nu după fantezia sau imagina­ţia noastră momentană, ci după ideea în genere, şi după amănunte – care a pre­dominat la zidirea sanctuarului – astfel trebuie să ne purtăm cu limba noastră românească.** *Numai în limba sa omul îşi percepe ini­ma pe deplin.***O adevărată literatură trainică, care să ne placă nouă şi să fie originală pentru al­ţii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradi­ţiile, obiceiurile şi istoria lui, pe geniul lui.***Studiul principal al unei şcoli rurale sau primare e limba…; ea este totodată orga­nul, prin care neamul îşi cunoaşte fiinţa sa proprie, organul prin care acest neam moşteneşte avutul intelectual şi istoric al strămoşilor lui.***Și limba strămoşească e o muzică şi ea ne atmosferizează cu alte timpuri mai vrednice şi mai mari decât ticăloşia de azi, cu timpuri în care unul s-au făcut po­porul şi una limba.***Unitatea actuală a limbii vorbite, deşi este în parte un merit special al epocii lui Matei Basarab, dovedeşte totuşi că şi în această privire erau elemente cu totul omogene, preexistente limbii bisericeşti, care înclinau a căpăta o singură formă scrisă. Organografic vorbind, limba era aceeaşi: numai termenii, materialul de vorbire diferea pe ici, pe colo. O unita­te atât de pronunţată a limbii dovedeşte însă o unitate de origine etnică.*** Varlaam a făcut ca limba noastră să fie aceeaşi una şi nedespărţită în palat, în co­libă.***Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare…

·         Mihail Kogălniceanu: Țălul nostru este realizația dorinţei că românii să aibă o limbă şi o literatură co­mună pentru toţi.***Să ne ţinem de obiceiurile strămoşeşti atât cât nu sunt împotriva dreptei cu­getări; să ne ţinem de limba, de datoria noastră, cum se ţine un om în primejdie de a se îneca de prăjina ce i se aruncă spre scăpare.***Eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româ­neşte, şi ca istorie naţională, istoria Mol­dovei întregi, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania.***Urăm confuziile babilonice, urâm igno­ranţa şi mediocritatea ascunse sub cuvin­te răsunătoare, dar seci de simţ; socotim că ne trebuie o literatură originală, nobi­lă, naţională, însuşită de a ne forma min­tea şi inima…

·         Mihail Sadoveanu: Bogăţia limbii, variantele stilului poetic nu apare la întâmplare. E nevoie de aplecare necontenită şi pasionată asupra tezaurului limbii.***Moştenirea noastră literară şi întreaga literatură universală ne oferă multe pilde de bogăţie şi originalitate a limbii.*** Limba vie nu poate fi stăvilită.***Limba scrisă în veacurile trecute e aceeaşi în tot cuprinsul hotarelor noastre etnice.*** Mi-a plăcut să caut frumuseţile limbii şi puterea vie a imaginilor. Le-am găsit în multe cărţi ale trecutului şi în creaţia anonimă a folclorului spre care m-am aplecat totdeauna cu interes şi preţuire. Scriitorul are mereu de învăţat de la înaintaşi şi de la dascălul nostru de limbă, al tuturor, poporul, creatorul şi purtătorul limbii, cum potrivit se spune în limbajul filologilor.***Chestia cea mai de seamă în literatura noastră e fără doar şi poate limba. *** Neologismele au îmbogăţit limba. în chip firesc poporul le-a acceptat în măsura în care avea nevoie de ele.***Când zici limba românească, înţelegi limba poporului.

·         Mircea Eliade: „Cea mai nobilă dintre înfățișări e a celui ce cade, care cade în picioare.” –*** „Orice ar fi, pasiune sau dorință, sete sau foame de experiență reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul Dor, care a devenit expresia oricărei dorințe și care implică ființă umană în totalitatea sa”. ***Orice ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa. ***Odată trezită conştiinţa latinităţii noas­tre nimeni şi nimic n-a mai putut-o ni­mici; de generaţii, ea face parte din însăşi conştiinţa noastră de români. Limba, li­teratura şi cultura românească modernă poartă pecetea făurită de Blaj…*** „Limba română are virtuți complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplăspiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poți deveni vultur sau cântăreț de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu știu dacă e posibil acest marș istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor… Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Și asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipsește este îndrăzneala.” ***Orice ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa.

·         Mircea Vintilescu: ”CULEGERE DIN MULTIPLELE TEORII LEGATE DE ORIGINEA LIMBII ROMÂNE. Despre originea limbii române au apărut o mulţime de teorii… care mai de care mai adevărate sau mai buclucaşe. Un articol de ultimă oră de pe adevărul.ro (pe care vă invit să-l citiţi) încearcă să facă lumină în acest domeniu. Astfel, din articol aflăm următoarele teorii privind originea limbii române:1). Teoria oficială despre formarea limbii române rămâne cea pe care am învăţat-o cu toţii la şcoală: limba română s-a format înainte de anul 600 d.Hr., la nord şi la sud de Dunăre, din limba latină vorbită şi din fondul geto-dacic existent.2). Limba română s-a format în Albania – Macedonia. O altă teorie spune că limba română s-ar fi format pe teritoriul actualei Albanii, unde dacii liberi au migrat alungaţi de năvălirile goţilor, hunilor şi slavilor. Sunt şi lingvişti care susţin că nucleul limbii române este în actuala Macedonie, unde în mod aberant ar fi fost transferaţi toţi dacii, în momentul retragerii romanilor.3). O altă ipoteză de-a dreptul spectaculoasă a fost emisă de un lingvist maramureşean, care afirmă că limba română veche s-ar afla, de fapt, la baza tuturor limbilor europene. El îşi bazează afirmaţia parţial, pe analiza unor steme vechi, dar şi pe discursului întâlnirii dintre Pliniu cel Bătrân şi Filimon Maramureşeanul în anul 43 d.Hr., când Filimon ar fi spus: „Eu nu sunt conducător al cimbrilor cum voi ne spuneţi, latinii. Eu sunt conducător al boilor sau al zimbrilor. Ţara noastră se întinde din largul Coastelor Iutlande ale Danemarcei până în Indii”.Un articol pe care l-am văzut foarte recent pe un site (nu îmi mai amintesc exact site-ul acum) ne spune că cea mai veche limbă din lume s-a format pe teritoriul actual al Turciei, din ea derivând restul limbilor lumii, printre care şi limba română.În anul 2011, s-a scris un articol foarte interesant (Limba română nu-şi are originea în limba latină a Imperiului Roman, ci în limba italiană), pe care nici un istoric adevărat sau lingvist nu s-a aplecat asupra lui. De ce se spune asta? Pentru că reprezintă opinia unui mare savant din secolul al 18-lea, Giuseppe Boscovici, savant, matematician şi astronom croat, care a călătorit foarte mult şi a publicat peste 70 de cărţi de matematică, astronomie, fizică, literatură. Iată ce spune el despre limba română:“Limba ţării este un amestec din diferite limbi: unele cuvinte sunt din limba slavă, altele din limba turcă, dar cea mai mare parte din limba latină şi italiana. Se întâlnesc o mulţime de cuvinte italiene care nu derivă din limba latină, cum multe se întâlnesc care nu se întrebuinţează în acelaşi sens în limba italiană. Aceasta mă face să cred că originea atât de apropiată cu limba latină, nu se datoreşte vechilor colonii romane, sau bisericii din primele secole, cum mulţi afirmă, ci, mai degrabă, comerţului pe care l-au avut în decurs de mai multe secole cu italienii şi cu coloniile lor.”Aşadar, înainte de modernizarea limbii române (proces avut loc în secolul al XIX-lea când în tezaurul lingvistic au intrat multe cuvinte franţuzeşti) un savant (specialist şi în literatură) credea în secolul al XVIII-lea că limba română nu-şi are originea în limba latină din timpul Imperiului Roman (aşa cum ne învaţă marea majoritate a lingviştilor români), ci în limba italiană. De ce să nu vrem să-l credem?***”UN MONUMENT ÎNCHINAT LIMBII ROMÂNE ÎN BASARABIA, NU ȘI ÎN ROMÂNIA. Dragi români, știați că undeva, pe pamant românesc, dincolo de Prut există un monument închinat limbii romane?Cu sinceritate vă mărturisesc că eu nu știam, până recent, când niște buni prieteni au ajuns la Soroca, în Basarabia și mi-au relatat niște lucruri demne nu numai de laudă, dar și de remarcat de către noi toți românii.Acolo, unde multă vreme "limba română" a fost "arestată" și trimisă în "Siberiile de gheață", pe malul Nistrului, există o "Lumânare a Recunoștinței", un omagiu adus celor care au păstrat vie limba, cultura și tradițiile românești chiar pe acele teritorii ocupate și biciuite vremelnic și fără milă de străini. Nu sunt uitați autorii anonimi, căci despre ei este vorba la plămădirea acestui monument dedicat ființei noastre românești, a limbii care ne-a făcut să gândim și să acționăm uniți, cu menționarea expresă a poetului care a scris balada "Miorița".Urcând treptele până la monument, încerci să-ți închipui "lumânarea". Ajuns sus te dumirești, admiri priveliștea magică din jurul tău și rămâi profund impresionat că cineva care a vrut să rămână anonim s-a gândit la un astfel de gest. Remarcabilă abordare, frumoasă recunoștință, impresionant locul ales, de unde mai ales noaptea, lumina "Lumânării Recunoștinței" răzbate până la 100 de km distanță, așa ca să poată fi văzută de toată lumea, român sau neromân. "Limba română" a învins pe teritoriul unde cândva era interzisă. Acolo "limba română" are și o zi a ei, care se respectă cu sfințenie și se celebrează cu strictețe, începând din anul 1989.Vă invit pe cât mai mulți români să veniți pe aceste locuri bătătorite de Ștefan cel Mare și Sfânt, să urcați cele 600 de trepte care duc la monumentul "Lumânarea Recunoștinței", în speranța că, ajungând la Soroca, o să faceți o plimbare cu adevărat în realitatea inimii spațiului spiritualității românești.Dacă în aceste condiții vitrege din Basarabia s-a putut realiza un asemenea monument dedicat limbii române și a existenței milenare a neamului românesc, te întrebi cu multă ardoare în suflet, pe când vom vedea asemenea monumente care ne definesc pe noi toți românii în Muntenia, Bucuvina, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, Dobrogea, Moldova și mai ales în Transilvania?Exemplul trebuie urmat.

·         Nichita Stănescu: ”A vorbi despre limba în care gândești este ca o sărbătoare. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.” ***''Cuvintele sunt trupurile moarte ale ce­lor care n-au murit. Adică al tuturor îna­intaşilor noştri.*** Cuvintele sunt umbra de aur în conşti­inţă a materiei.***Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română.” *** „Limba română este maica mea.***Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte. *** “Naşterea unei limbi este un mister al sentimentelor. Cuvintele sunt revederi dureroase ale sentimentelor.*** Patria mea este limba română.***Visul vieții mele este să fiu cina la care stă vorbirea țării mele când îi este sete de un vin și de un viu.” *** „A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi – gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. … Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte îmi dau seama că ea are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă.”*„Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește.”

·         Nicolae Iorga: „Adevăratul scriitor tratează dintr-un impuls firesc cu cea mai mare băgare de seamă limba. în acest sens, el va folosi pentru eroii săi limbajul care li se potriveş­te; nicio notă discordantă, niciun cuvânt aproximativ.***Când nu găseşti cuvântul, să fii sigur că gândul nu s-a limpezit încă.*** Arta literară înseamnă mai mult decât o simplă corectitudine în exprimare. Fraza prozatorului sau versul poetului cată să aibă armonie; împerecheri noi de cuvinte, metafore izbutite. Moştenirea noastră li- terarâ şi întreaga literatură universală ne oferă multe pilde de bogăţie şi originalita­te a limbii. Să învăţăm mereu din aceste izvoare şi să cumpănim bine cuvintele când scriem.***Bogăţia limbii, variantele stilului poe­tic nu apar la întâmplare. E nevoie de o aplecare necontenită şi pasionată asupra tezaurului limbii. Din acest tezaur scri­itorul trebuie să ştie să aleagă „cuvântul ce exprimă adevărul”, înainte de a putea alege trebuie să aibă din ce alege. Munca artistului e însoţită permanent de un stu­diu al mijloacelor expresive. Cu cât spiri­tul critic va fi mai treaz în alegerea vorbe­lor, cu atât disonante vor ii mai puţine şi limba mai potrivită.***Cu privire la acest grai românesc, care s-a dovedit în stare, cu adăugirile cele fi­reşti, să îmbrace orice idei, cât de înalte, şi orice sentimente, cât de fine, fiind, sub foarte multe raporturi, şi mai ales sub acela al varietăţii şi al unei armonii de o esenţă cu desăvârşire subtilă, mai pre­sus de limbile asupra cărora s-a exercitat înrâurirea atâtor oameni de geniu, ale popoarelor celor mari din centrul şi din Apusul Europei, s-au ivit în cursul timpu­lui idei şi s-au prezentat propuneri care şi până în ziua de astăzi împart spiritele şi care cer o judecată mai asemănătoare cu a oamenilor de bun simţ decât cu cea a teoreticienilor şi a polemiştilor.*** Educația este cea mai puternică armă pe care o puteți folosi pentru a schimba lumea.”***…Fiecare om care vorbeşte o limbă, care se împărtăşeşte cu alţii din amintirile aceluiaşi trecut, care s-a deprins a trăi cu oamenii de acelaşi fel cu dânsul în ceea ce priveşte înfăţişarea şi felul de a vorbi are nu numai dreptul, dar şi datoria de a iubi, înainte de toate, poporul a căruia e£te această limbă şi această amintire istorică.***Fluxul emotiv al creatorului trebuie să se transmită cetitorului prin limba pe care o foloseşte. Din acest efort creator naşte limba poetică si cu ea o lărgire con­siderabilă a capacităţii expresive a limbii literare. în stilul unei opere izbutite din punct de vedere artistic se concentrează calităţile de seamă ale artei literare: conciziune, exactitate, originalitate şi frumu­seţe. Să nu-i uităm pe scriitorii secolului trecut – nu-i mai pomenesc preocupaţi necontenit de perfecţionarea limbii.*** Gândul nu se coboară acolo unde aude prea multă vorbă.***Între elementele care formează comoa­ra sufletească a poporului românesc, niciunul nu cuprinde mai mult şi nu oglin­deşte mai adevărat decât însăşi limba lui.***Limba nu e, domnilor, numai un mijloc de a se înţelege, nu e numai mijlocul prac­tic prin care un om poate să-şi comunice gândurile şi sentimentele sale altor oa­meni; o limbă reprezintă pentru un po­por mult mai mult. Este forma cea mai înaltă, cea mai deplină în care se poate exprima sufletul acelui popor.***Limba… este fiinţa vie care ne vine din timpurile cele mai depărtate ale tre­cutului nostru, ea este cea mai scumpă moştenire a strămoşilor care au lucrat, generaţie de generaţie, la elaborarea aces­tui produs sufletesc.***Mi-a plăcut să caut frumuseţile limbii şi puterea vie a imaginilor. Le-am găsit în multe cărţi ale trecutului şi în creaţia anonimă a folclorului spre care m-am aplecat totdeauna cu interes şi preţuire.*** Oamenii s-au înţeles a vorbi tot aşa ca să ascundă cât de deosebit gândesc.***Potrivit trebuinţelor lucrării artistice, autorul modelează fraza şi ritmul expu­nerii, punând pe primul plan elementele sugestive: imagini, termeni concreţi, aso­cieri nouă, comparaţii originale şi îndrăz­neţe.***Scriitorii sunt cei dintâi care, în intere­sul unei comunicări directe şi precise a gândului lor, trebuie să scrie o limbă co­rectă din toate punctele de vedere. Prin asta, ei contribuie în cea mai mare mă­sură la cultivarea limbii literare, aşa cum prin valoarea artistică a stilului lor aduc un însemnat sprijin sporirii capacităţii ei expresive.*** Scriitorul are mereu de învăţat de la înaintaşi şi de la dascălul nostru de lim­bă, al tuturor, poporul, creatorul şi pur­tătorul limbii, cum potrivit se spune în limbajul filologilor. într-un fel şi scriitorul e£te filolog. Materialul limbii în care omul de specialitate vede etimologii, for­me gramaticale, particularităţi sintactice şi stiluri diverse, reprezintă pentru scrii­tori mijlocul fundamental de comunicare a ideilor sale.*** „Limba este ființa vie care ne vine din timpurile cele mai depărtate ale trecutului nostru... Între elementele care formează comoara sufletească a poporului românesc, niciunul nu cuprinde mai mult și nu oglindește mai adevărat decât însăși limba lui.” 

·         Nicolae Milescu-Spătarul: „Am aflat că aveţi nevoie de un om proslavnic, care să cunoască diferite limbi. Vă trimitem aşadar pe purtătorul acestei scrisori, Nicolae, fiul lui Gavril, om foarte învăţat în latină şi slavă, de asemenea în greacă; el va putea să înveţe cu repeziciune şi rusa şi să facă tot felul de tălmăciri. Are o scriere frumoasă şi este creştin drept credincios al bisericii orientale, supus poruncilor celor mai mari şi foarte discret; el a străbătut multe ţări şi împărăţii pentru a se instrui şi este ca un chonograf în care sunt adunate toate lucrurile din lume; s-ar căuta în zădar un om asemănător. Dumnezeu vi-l trimite! S-a născut în Moldova….”

·         Nicson Bănățanu Bănățanu: ”Limba română este un fenomen unic în lume fără precedent.Într-adevăr, după cum spunea Alfred Hofmann 1820 – în ”Istoria Pământului”, nicăieri nu vei putea găsi o putere de înțelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoțit de mlădierile purtării, așa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucție ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanității. Și ca o completare, limba sa este atât de bogată și armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pământ. "Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului”.Limba Română e un caz de o unicitate fenomenală și fără precedent în lume… Scriitorul Emil Aurel Cioran pomenea, mai în glumă, mai în serios într-un interviu pt televiziunea Română că de vrei să treci de la limba română la limba franceză, e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract. De ce socotim limba română ca e așa o limbă unică?Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea.Sunt reale si măgulitoare motive care ridică limba de baștină a lui Eminescu și Brâncuși pe podiumul „pietrelor” rare ale omenirii.Româna e singura limbă romanică care a supraviețuit, înflorind statornic în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei). Altfel spus, popoare cuceritoare cu graiuri „bolovănoase”, puternice, au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut. mai puțin la noi. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi deloc greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat „trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri notabile la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune, iar Homer scria; „Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.” Dacă aș fi auzit astfel de lucruri la TV și nu le-aș fi citit ca fiind însemnări cu nume de mari învățați, aș fi gândit că sânt doar protoconisme.Presupunând că toate cele de mai sus ar fi protoconisme, astăzi, a doua limbă care se vorbește la Microsoft, și în Silicon Valley la nivelul specialiștilor din linia întâi, este româna, numărul românilor fiind foarte mare și la Nasa. Și românii nu au ajuns acolo pe pile…Există mai multe alte referiri despre strămoșii Daci și limba română notate de Platon folozof al Greciei antice din perioada elenistă care este fondatorul academiei de la Atena , elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde cu câteva notări despre Traci, și profunzimea gândiri și zeul lor Zamolxe, Dionisie Peregrinul și alți învățați precum și arheologi și filologi ai vremii, chiar și de împăratul Iosif al II-lea care a fost denumit împărat al sfântului imperiu Roman... dar, cine să citească o astfel de postare atât de lungă, pt că în general majoritatea oamenilor citesc doar patru rânduri, și asta dacă sânt suprapuse pe o poză sau un fond colorat. Aceste texte, referințe sunt colectate din mai multe surse de pe internet și adaptate de către mine.

·         Octavian Goga: ”La noi sunt codri verzi de brad/Şi câmpuri de mătasă/La noi atâţia fluturi sunt,/ Şi-atâta jale-n casă./ Privighetori din alte ţări/ Vin doina să ne-asculte;/ La noi sunt cântece şi flori/ Şi lacrimi multe, multe… ***…. Fraţi buni ai frunzelor din codru,/ Copii ai mândrei bolţi albastre,/ Sfinţiţi cu roua suferinţii/ Ţărâna plaiurilor noastre!/ Din casa voastră, unde-n umbră/ Plâng doinele şi râde hora,/ Va străluci odată vremii/ Norocul nostru,-al tuturora

·         Octavian Paler: "Pare că toți sfârșim prin a vorbi o limbă pe care nu o mai înțelege nimeni."

·         Petre Tutea: ”Limba romana are virtuti complete, adica poate fi vehicol a tot ce se intampla spiritual in om. E foarte greu de manuit. Prin ea poti deveni vultur sau cantaret de strana. Limba romana are toate premisele valorice pentru a deveni o limba universala, dar nu stiu daca e posibil acest mars istoric. Daca am fi fost un popor cuceritor… Noi, romanii, nu punctam universalitatea nicaieri. Si asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseste este indrazneala.”

·         Sabina Anastasia: De ce este limba română atât de specială. Ce spunea marele Emil Cioran despre ea: "de la rugăciune la contract". În fiecare an, pe 21 februarie, se celebrează Ziua Internațională a Limbii Materne. Românii își îndreaptă atenția, în aceste circumstanțe, asupra limbii române, care prezintă unele caracteristici unice. Noi avem al treilea cuvânt ca lungime în Europa și totodată cele mai ciudate proverbe și zicători. Ce spunea marele Emil Cioran despre limba română: „…ca să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract”, spunea mai în glumă, mai în serios marele filosof și scriitor român Emil Cioran. Mulți nu știu, însă limba nativă este cu totul deosebită. Nu pentru că spunem noi, ci pentru că aceasta este concluzia la care au ajuns lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea. Care este al treilea cel mai lung cuvânt din Europa și ce înseamnă. Știai că limba română prezintă al treilea cel mai lung cuvânt din Europa? Este vorba despre un termen cu semnificație medicală, mai exact „pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioză”. pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza = boală pulmonară provocată de inhalarea prafului de siliciu vulcanic, care depunându-se în bronhii afectează funcționarea normală a plămânilor; formă de silicoză. Termenul „pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioză” este alcătuit din mai multe cuvinte și prefixe, nu întâmplătoare, ci toate reflectând compoziția și cauzele specifice ale bolii la care face referire. Iată cum explică specialiștii alcătuirea termenului:n• pneumono-: de la grecescul pneumon, care înseamnă plămân • ultra-: prefix latin care înseamnă dincolo de sau în afara limitei, sugerând dimensiunea extrem de mică a particulelor implicate • microscopic: din grecescul mikros, însemnând mic, indicând dimensiunea foarte mică a particulelor de siliciu • silico-: de la cuvântul latin silex, care înseamnă piatră sau silice, indicând substanța cauzatoare, adică siliciul • volcanico-: de la vulcan, referindu-se la originea vulcanică a particulelor de siliciu, care pot fi eliberate în atmosferă în urma erupțiilor vulcanice • conioză: sufix care indică o boală pulmonară cronică cauzată de inhalarea anumitor particule. Expresiile și zicătorile unice din limba română. Un alt detaliu ce face limba română unică este reprezentat de zicători și expresii. Limba română este printre puținele în care există expresii de felul „câinii latră și ursul merge”, ajutându-i astfel pe vorbitori să transmită exact mesajele pe care le doresc, folosind termeni pe înțelesul tuturor. Expresiile sunt dovada vie a faptului că românii au o preocupare aparte: sensul unei sintagme să fie bogat, în timp ce fraza rămâne scurtă. Adică să spui foarte multe în foarte puține cuvinte. La acest lucru se referea și Vasile Alecsandri, când a spus că „românul s-a născut poet”. În altă ordine de idei, aproximativ 25% din totalul proverbelor și expresiilor din limba română au ca subiect de bază înțelepciunea, spun lingviștii și istoricii români.

·         Timotei Cipariu: ”Limba romaneasca, careia i se inchinara parintii nostri ca unui idol viu si insufletitor, e singurul tezaur ce ne-a ramas de la ei, ereditate neinstrainata si necomuna cu altii”

·         Tudor Arghezi: ”Adaosul de nuanţe în cuprinsul cuvinte- lor vechi oglindeşte faţa nouă a materiei sau a spiritului care o filtrează individual. Simţirea şi cunoaşterea mai adâncă, alta decât în registrul receptării obişnuite, germinează bogăţia, noutatea şi relieful limbii poetice…***Gustul, bogăţia şi ordinea există în cea mai mare măsură în toată literatura noas­tră ţărănească; există şi în literatura clasi­că, cultă, în paginile cărţilor vechi religi­oase şi mirene, scrise cu simţire, pasiune şi frumos.*** Când vine cântăreţul, povestitorul sau apostolul, cuvintele tremură ca pasările îndrăgostite la ivirea liniştitelor dimi­neţi; ele cântă, vorbesc sau ameninţă şi blestemă.***Niciun meşteşug nu este mai frumos şi mai bogat, mai dureros şi mai gingaş tot­odată ca meşteşugul blestemat şi fericit al cuvintelor. El devine o pasiune nestă­pânită şi a scriitorului mediocru, şi a meşteşugarului de geniu – şi, când o urăşte mai mult, atunci o iubeşte artistul mai puternic.***Limba operei literare rămâne un sistem mereu perfecţionabil, de care se leagă ca­pacitatea de a recrea lumea din miezul faptelor ajunse în conştiinţă.Versificaţia superficială, într-un stil de proces-verbal e primejdioasă.***Mă lupt de o viaţă întreagă cu cuvintele. Am căutat să le supun şi din materia lor plastică să modelez, după gând şi simţi­re, un veşmânt nou pentru idee, pentru sentiment. Numai Dumnezeu ştie câte gânduri, câte elanuri şi prezenţe trec şi se sting în zarea dintre condei şi călima­ră. Simţirea are o întindere şi o adâncime uneori cu neputinţă de îmbrăcat strâns în zale de cuvinte. Am şi uitat şirul anilor de când le tot potrivesc. Din zăbava asta m-am ales cu mulţumirea smerită de a fi stârnit câteodată o vibraţie nouă în vor bele din vechime şi rânduind un ritm mai rupt, am prins fantoma câte unei ima­gini poate că îmbietoare pentru om. Căci omului îi place poezia.***Frumuseţea limbii …nu poate fi sporită fără o muncă supravegheată şi fără aplica­rea permanentă a gustului estetic. A crea din cuvinte o lume de idei şi de simţiri noi echivalează cu a înălţa şi înnobila limba.***A rămas străvechea virtute a limbii po­porului, unealtă de preţ, bogată şi destoi­nică, în stare să poarte către inima omului de azi şi de totdeauna, de aici şi din toate colţurile ţării, mesajul poeziei.***Rezervele limbii sunt suficient de mari pentru a putea construi din elemente dis­parate expresii, fraze, forme de stil cores­punzătoare reacţiilor delicate ale sensibi­lităţii. Poetul, acolo unde omul nu vede nimic, reţine miracolul lumii în mişcare şi înnoire. Jocuri de umbre şi lumini plă­mădesc în minte făpturi şi lucruri mari. Nu trebuie oare, ca limba şi stilul poetic să poarte semnul înfiorării şi al mirării? Cam cu asta se alege şi cititorul care dă peste o poezie acceptabilă.***Miracole nesfârşite zac în noi şi împre­jurul nostru, pe care viaţa în societate ne-a dezvăţat să le preţuim …Miraco­lul suprem: cuvântul, cu diviziunea lui: limba.***În limbă cuvintele nu stau izolate. Dic­ţionarul le dă ordine şi explicare. Comu­nicarea ideilor începe cu alegerea cuvin­telor, împrejurări deosebite cer cuvinte pe potriva lor.***N-avem dreptul să scădem cu nimic bogăţia şi onoarea limbii noastre. Scriito­rul, ca om de conştiinţă, cu sentimentul dezvoltat al pasiunii artistice, e obligat la acurateţe şi precizie. Cuvântul lui devine puternic şi nou numai când transpune pe hârtie o simţire valabilă. Expresia poeti­că inovatoare, proprie, încărcată cu noi valori metaforice, trebuie să răscumpere pacostea gunoaielor lexicale din limbă.***Trebuie să perseverăm ca vorba scrisă să fie pe măsura gândului, să poarte în ea scânteia făcătoare de minuni: cititorul să-i simtă puterea şi să tresalte la trecerea prin sensibilitate a unei metafore, a unui vers. Transpunerea într-un mesaj nou a viziunii adevărului frumos plămădit şi rafinat printr-o neîncetată şi minuţioasă distilare cere o separare strictă a metalu­lui de zgură. Nu e o muncă de rând, pen­tru că în ea nu poate încăpea nici pripeală, nici uşurătatea. Cine, dacă nu scriitorul a ţinut să dea frazei armonie, relief şi pu­tere dinamică de viată? Prin îndatorirea lui fată de cititori socot că scriitorul are misiunea, aş zice sacră, de a ridica nivelul limbii cât mai sus.***Miracolul cuvântului se împlineşte cu miracolul înflăcărării lui. Prin cuvinte trec lămpile cu raze divergente ale talen­tului de a le reconstrui.***Dacă limba nu te scuteşte să faci prostii, ea te împiedică măcar să le spui.

·         Vali Val: “Limba lor [românilor] n’a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s’ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.”(Antonio Bonfini 1434–1503, umanist italian care a scris despre istoria Ungariei )„Dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină”Horațiu, marele poet roman (65 î. Chr. – 08 î. Chr.) – Odele, I, 20 (afirmație făcută cu aproape un secol și jumătate înaintea cuceririi unei părți din teritoriile ocupate de geți).„Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s’ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m’aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.”(D`Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei) „De aceia, măcar că ne’am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI.”(Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)„Acești volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.”(Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)„DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI, NICI CREDE…”(Constantin Cantacuzino, 1639-1716)- „Românii despre care am mai spus că sunt daci.”Argonauţii au venit după lâna de aur pe malul Pontului Euxin, în teritoriul geților, nu aiurea, iar legende şi poeme ale Antichităţii vorbesc despre teritoriul de la nord de Istru ca despre o grădină a Raiului. Între folclor şi arheologie, trebuie să începem să spunem tot adevărul despre noi, nu doar o poveste, o legendă cu iz de scenariu prost, această origine a latinităţii poporului român. Noi nu suntem latini, ci latinii erau un popor get, poate unul dintre triburile pelasgilor despre care vorbea N. Densusianu. Nu sunt dovezi? Cum să nu ?!Trebuie doar să le acceptăm. Începând cu sec. XIX, cultura română s’a umplut de dovezi evidenţiate în lucrările unor importanţi oameni de cultură romani, dar şi străini, iubitori ai culturii noastre. Să ne aplecăm mai atent asupra scrierilor lui N.Densusianu, Haşdeu, Xenopol, Odobescu sau Iorga şi să ne rescriem istoria acolo unde ea este încă neclară. Nu se poate doar să’i nominalizăm pe cei care au lăsat lucrări importante în urma lor, dar ceea ce ei au scris să admitem doar parţial. Toate aceste lucrări scrise sunt întărite de studiile de paleogenetică și genetică populațională, care infirmă poveștile sforăitoare și mistificările, confirmând în același timp și punându’le într’o nouă lumină pe cele respinse de profesori și istorici ”oficiali”.Că limba geților era scrisă cu caractere chirilice (foto 1), nu este neapărat o dovadă intrinsecă a folosirii cu împrumut de către DUNĂRENI, a vreunui ”alfabet grecesc” sau de ”litere grecești”. Ci, mai degrabă că grecii și mai târziu romanii foloseau ”chirilicele” și ”latineștile” dunărene din foto 9. Alfabetul și limbajul dunărean, deși sunt încă puține scrieri (foto 2, 3, 4, 5) descoperite și nescoase, încă la lumină, sunt o realitate de netăgăduit.Avem de asemenea, printre noi destui ”științifici” care ne ”învață” că limba ce o vorbim nu este din vechimea civilizației umane, ci dintr’un curs intensiv ținut strămoșilor noștri, de niște ”negustori alfabetizatori” care printre schimburile de șuncă, lână și miere, mai scoteau și abecedarul latin să facă lecții cu geții robiți, sau a pretorilor fiscali puși să jupoaie ”latinește” localnicii, deși sutele sau miile de inscripții ”sclavonești” în limbă arhaică neaoșă îi contrazic, fără doar și poate.De la acești dunăreni, avem primele litere care au fost preluate și într’un alfabet numit azi latin, le regăsim pe aceste vestigii puține, pe care nu ne mai putem face că nu le vedem, sau pe altele de care unora interesați ne e teamă să le dezgropăm pentru că strică ordinea așezată, ne zdruncină teoriile slab fundamentate promovate ca linii directoare ale unei politici, pe care o adoptăm și ca politică oficială.Apoi îi avem pe veneticii dintre noi, care ne neagă însăși existența noastră milenar-sedentară, inventându’ne tot felul de etnogeneze SF.Alfabetul messapian (foto 6) și etrusc (foto 7) folosite în peninsula italică, reprezintă doar o mică dovadă a răspândirii limbajului si literelor dunărene (foto 9), chiar prima inscripție considerată ”latină” .Marija Gimbutas demonstrează fără să lase loc de echivoc, că scrierea dunăreană (foto 11) este izvorâtă treptat din simple pictograme (foto 10, 14, 15) de acum 7-8 milenii…Dacă latriniștii propagă ideea romanizării, fiind adepți ai unei teorii care dezvăluie doar tulburări grave de tip schizoid și sub formă continuată prin care se afirmă că poporul care trăia la nordul Dunării a fost romanizat de negustori și administrație, să se întrebe dacă Grecia, Egipt, Britania și Israel aveau negustori și administrație română? Cum au reușit romanii să ”romanizeze” doar pe aromâni, iar pe greci nu, atât timp cât aromânii și grecii au trăit mereu amestecați de când triburi rupte din geții nord-dunăreni, dorienii și aheii au venit în Balcanii de sud?În Anglia se vorbește o limbă latină? Nu putem argumenta doar cum ne cade pe schemă mereu. Nu folosim termenii DAC-DACI sau TRAC-TRACI. care de altfel sunt doar niște neologisme izvorâte din scrierea și vorbirea altora de acum 2000 de ani, pentru geții din anumite teritorii vizate de cuceritori, pentru ca să nu mai alimentăm argumentația anti-dacistă, care îi cataloghează pe iubitorii trecutului sau ai strămoșilor noștri, dacopați.Atragem atenția că, măcar de dragul respectului s’ar fi putut folosi o adresare mai domestică, dacă nu de teama ridicolului ! Am avea toți de câștigat. Susținerea apriorică a unei tabere nu ne face mai deștepti sau mai aproape de esența adevărului, ci doar ne dezvăluie convingerea proprie fiecăruia, necunoașterea sau subiectivismul.Dacă nu știm cine a fost populația nord-dunăreană și ce limbă vorbeau și emitem postulate sau simple teorii, lipsa de informații certe nu ne indreptățește cu nimic să afirmăm că prin eliminare a fost musai iraniană, latinofonă prin ”colonizare”, sau mai nou iudaică (!), așa cum afirmă cei ce i’au ”ucis” pe geți doar ca să’și susțină teoriile fantasmagorice. Oare nu trebuie să fim consecvenți până la capăt în argumentație?De ce nu s’ar aplica și populației nord-dunărene regula justificată de fanii romanizării și Egiptului? Chipurile, egiptenii au avut o civilizație și o scriere, dar ca să le iasă pe schemă neagă existența civilizației nord-dunărene sau a scrierii dunărene.Cât timp facem asta nu devenim neserioși?Despre tăblițele de la Sinaia, lingvistul Aurora Pețan apune:”În ceea ce privește limba din tăblițe, aceasta are toate caracteristicile unei limbi naturale. Nu pare deloc sã fie o limbã creatã. Are extrem de multã varietate. Numele lui Burebista spre exemplu, e scris în vreo 15 feluri, ceea ce este greu de imaginat pentru un falsificator. Existã foarte multã variație foneticã. Toate cuvintele au variante. Existã chiar indicii de variație dialectale. Tãblițele dacilor si cele ale getilor prezintã diferențe clare dialectale. Existã cuvinte care apar în anumite contexte. Existã structuri fonetice condiționate. Ori, aceste lucruri nu puteau fi imaginate de cineva care nu avea la îndemânã instrumentele actuale. Sã generezi o limbã care sã aibã cuvinte, care sã aparã numai în anumite contexte, e imposibil. E VORBA DE MII DE CUVINTE”.Știm din acea vreme ca aceste populații ale agricultorilor existau pe aceste meleaguri după migrațiile din Anatolia și Orientul Mijlociu. Știm că civilizația getică era stratificată pe caste, a războinicilor geți stăpânind spațiul dunărean mai târziu, și care au dominat pătura producătorilor, a agricultorilor mai vechi pe aceste pământuri, a acelor dunăreni pe care unii îi numesc rumuni, rumîni, armîni, arimini, urmași ai vechilor pelasgi, pe care îi întâlnim până în Țara Bascilor.Imperiul Roman a câștigat la 106 luptele împotriva geților, a castei războinicilor, conduși de aristrocrați, nu impotriva țăranilor legați de glie, care au suportat alți dușmani ulterior în istorie. Se poate spune cu certitudine că nu toți geții au participat la acele războaie, deoarece nu toți și’au dorit un război fratricid.De aceea ținta romanilor nu a fost cucerirea populației, cu atât mai puțin romanizarea sa, ci bogățiile lui Decebal. Romanii care nu de civilizare erau ei interesați, ci de tezaurul gețlor și de resursele de tot felul ale acestui teritoriu. Au ucis aristocrația, precum au facut’o si rușii la ’45, și au luat prizonieri soldații pe care i’au înrolat apoi în armata imperiala peste mări și țări.Eu intreb pe acești susținători ai teoriei romanizării populațiilor nord-dunărene, de unde au plecat ”latinii” care au ajuns in Peninsula Italică?Ei plecau în epoca bronzului din zona dunăreană cu limbaj și scriere. Dacă ei au migrat din aceasta patrie inițială, nu e de la sine înțeles că au lăsat în urmă pe acești ”latini” dunăreni, care i’au influențat în limbaj inclusiv pe geții veniți mai târziu, care în expansiunea lor își întemeiau mereu alte stătulețe, până au colonizat toată Europa. Deși nu avem dovezi scrise despre toate migrațiile de mică sau mai mare amploare, expansiunea geților poate fi considerată tocmai imboldul, motivul plecării unora dintre dunăreni spre vest, unii așezându’se în Germania de azi, alții în Latium, alții în Iberia. Dar acești dunăreni care au rămas, au continuat să’și vorbeasca limba lor străveche, indiferent cum o numim: limba priscă, limba ”vulgară”, arhaică sau populară.Nu această limbă a vulgului a dispărut prin nevorbire, ci aceea a lui Seneca și Ovidiu, pentru că era o limbă creată din aroganța aristocratului, pentru casta conducătoare de la Roma și care nu s’a răsfrânt asupra italicului obișnuit ce și’a vorbit mereu limba maternă a tribului din care provenea.Acum e moartă tocmai pentru că nu era vorbită de mase, de acel țăran care reprezenta masa covărșitoare a poporului. Limba celor mulți, a rămas vie peste veacuri tocmai pentru că a avut cine să o grăiasca și să o imbogățească în timp în limba italiană, spaniolă, franceză sau rumânească, până in zilele noastre.Și atunci cum puteau acești negustori, care nu limba lui Seneca grăiau, să romanizeze niște vorbitori ai aceleiași limbi vechi ce se vorbea pe ambele maluri ale Dunării? Oare când se vor opri aceștia din ridicolul în care se mențin și azi, susținând această teorie aberantă?Dr. Radivoje Pesic (născut 1931 în Veles, a trăit până în 1993 la Belgrad) un excepțional cercetător științific, consecvent și mai presus de toate persistent și curajos, deținând un doctorat și publicând 15 cărți în domeniul studiilor lingvistice, în conformitate cu marea sa dragoste și devotamentul față de adevărul științific, în scrierea de la Lepenski Vir, a zărit o morfologie care se regăsește în aproape toate sistemele de scriere arhaice. Gramaticianul indian Panini (secolul IV î.Hr.) ne’a lăsat o moștenire, teza prin care cuvântul pronunțat este cuvântul cunoscut, deci un fel de realism lingvistic, care amintește de teza naturii.Amintindu’l pe Galileo, care ne’a avertizat că natura vorbește o limba matematică, scria că formele geometrice sunt alfabetul în care este scrisa cartea naturii; altfel spus, natura comunică cu noi prin formele geometrice. Fiecare tipar al geometriei sacre este ca o „scrisoare” într’un alfabet divin. Putem desluși aceste ”scrisori” si apoi sa creăm noi înșine, orice, cu ajutorul acestor forme divine.Geometria sacră folosește simbolurile matematice pentru a defini tot ceea ce există în cosmos, inclusiv pe Pământ. Această știință-artă ne învață cum microcosmosul – viața la scară redusă reprezintă o oglindă a macrocosmosului – viața la scara larga. Spirala unei scoici de mare – element apartinând microcosmosului, poate fi regăsită în forma unei îndepărtate galaxii – macrocosmosul.Toate formele din univers sunt aranjate în conformitate cu un set de reguli matematice invizibile care guvernează structurile și proporțiile a tot ceea ce există. Această totalitate de cunoștințe care ne guvernează universul este denumită geometrie sacră. Ea este o stiinta fundamentala, mai presus decit matematica. Proportiile intilnite in geometria sacra constituie o lege ascunsa, tainica, a naturii.De ce această geometrie este sacră? Geometria sacră înseamnă ad litteram ”măsurile secrete ale pământului”. Ea a fost gândita, inițial, ca o putere, ca o știință practică spirituală pentru un grup restrâns de inițiați, în fiecare mare tradiție spirituală a omenirii. Marile școli spirituale ale lumii știau că geometria sacră este cheia fundamentală pentru vindecarea corpului fizic, pentru extinderea conștiițtei și comunicarea cu ființele înalt spirituale. De aceea în vechime preoții și preotesele diferitelor religii păzeau cu strașnicie secretele geometriei sacre. Uneori ei preferau moartea decât sa dezvaluie aceste secrete sau părți ale învățăturilor lor unui neinițiat.Civilizația, prin urmare, în orice moment al ei a avut nevoie să recunoască forma și măiestria, nu numai în alegerea și dispunerea habitatelor, dar și sentimentele și ”înțelegerii” lumii. Punctul de cotitură a avut loc în mileniu IV î.Hr., și de ce nu, doar în zona dintre Marea Neagră și Marea Adriatică, Munții Carpați și Creta. Radivoje Pesic a fost primul care a înțeles descoperirea epocală a sitului arheologic de la Vinca, și este exact afirmația lui că epicentrul acestei alfabetizări răspândite apoi în Câmpia Panonică, mărturisesc numeroase descoperiri. Omul de știință are o imensă admirație pentru faptul că urmele care duc la începutul acestei scrieri, se făcea deja pe obiecte de ceramică pentru necesitățile de zi cu zi.Distribuția mesajelor înregistrate în toată complexitatea lor mărturisesc că nevoile spirituale nu erau pentru privilegiați, ci că proprietatea intelectuală a comunicării a fost a întregii comunități. Când omul modern își va da seama de acest lucru, el va trebui să mediteze iar, la atitudinea lui superficială față de viața spirituală a omului preistoric.Până la descoperirea prof. Pešić în 1980, alfabetizarea bogată a fondului balcanic neolitic nu a fost interpretat serios. De fiecare dată, însă, atunci când aceste constatări vor fi abordate cu onestitate științifică, acestea vor putea fi acceptate ca o dovadă de alfabetizare autentică. Afirmarea completă a fost realizată totuși în 1987, la Milano, unde a introdus și documentat un sistem al primei scrieri și cea mai bogată, numită Turdaș-Vinča.În acel moment s’a schimbat cronologia până atunci valabilă, care acum arată astfel:Tabel cronologic întocmit de Radivoje Pesic: -Protoscrierea de la Lepenski Vir- Cuina Turcului (8000-6000 î.Hr.) – Old Europe***Scrierea de la Vinca şi Tărtăria (5500-3200 î.Hr.) – Old Europe***Scrierea sumerienilor din Mesopotamia (3100-75 î.Hr.***Proto-elamita (3000-2000 i.Hr.)***Protoindiana (a apărut în 2200 î.Hr.****Chineza (1300 î. Hr. până în zilele noastre)***Egipteana (3000 î. Hr. – 400 d.Hr.***Cretana (2000 î. Hr. – 1200 î.Hr.)/****Hitita (a aparut în 1600 – 777 î.Hr.)Existenţa simbolurilor nealfabetice dar care transmit anumite mesaje, realizate grupat şi într’o anumită ordine pentru obţinerea unui efect amplificat al acestor mesaje, descoperite (şi interpretate) pe inelul de la Seimeni, pe ceramica aparţinând culturii de epoca bronzului Gârla Mare (1600-1150 î.e.n.), figurând pe vasul ceramic din perioada neolitică a cărui schiţă este prezentată în lucrarea „The Language of the Goddess” scrisă de Marija Gimbutas, dar şi pe plăcuţele de la Tărtăria (5300-5000 î.Hr.) pe care sunt prezente simboluri derivate din aceleaşi simboluri-bază, toate acestea reprezintă dovezi ale continuităţii utilizării unor simboluri grafice magico-religioase, în acelaşi scop sau în scopuri similare, pe o perioadă de cel puţin patru milenii.Trei simboluri sunt comune atât statuetelor antropomorfe feminine, cât şi inelului sigilar; aceleaşi trei simboluri sunt reprezentate pe ceramica decorată aparţinând perioadei neolitice: „V”-ul = emblema zeiţei-pasăre, derivată din triunghiul feminin; există deja în paleoliticul superior, ca emblemă a zeiţei-pasăre este atestat din neoliticul timpuriu şi continuă în fazele ulterioare; Bucraniul = izvor al vieţii, apă; origine în paleoliticul superior, de importanţă deosebită începând cu neoliticul timpuriu; Linii paralele, pieptene = ape curgătoare, apă de ploaie, simbol al succesului şi abundenţei; atestat în neolitic şi în toate perioadele următoare. Simbolurile sunt grupate în aceeaşi ordine, care se regăseşte pe ceramica decorată, pe statuetele antropomorfe şi pe inelul sigilar: în mijlocul ansamblului se află bucraniul, deasupra „V”-ul şi dedesupt liniile paralele (pieptenele).Încă nu avem studii extinse și certe, despre perioade atât de vechi, geții au migrat tot din jurul Mării Negre, din Bazinul Dunării unde au fost permanent menționați știindu’se ca popoarele considerate getice ocupau un imens spațiu în jurul Mării Getice, o mare numită firesc așa, dar mult mai firesc ar fi fost Lacul Getic fiind o baltă internă. Întemeietorii Romei, sunt cu certitudine dunăreni, plecați cu limba arhaică a acestor locuri, acei ”italo-celți” care vor schimba denumirea peninsulei Apenine, în Italică.

·         Vasile Alecsandri Limba este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită de a fi păstrat cu sfinţenie de generaţiile care-l primesc.***Apăraţi tezaurul cel mai scump ce-aţi moştenit de la strămoşi: limba, adică simbolul sacru al naţionalităţii noastre. *** Naţionalitatea românilor se arată atât în limba şi datinile lor, cât şi în muzica lor deosebită de oricare artă.*** Limba… este cartea de nobleţă, testimoniul de naţionalitate al unui neam; semnul caracteristic prin care membrii aceleiaşi familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume; lanţul tainic ce-i leagă împreună şi-i face a se numi fraţi; altarul împrejurul căruia toţi se adună cu inima iubitoare şi cu simţire de devotament unii către alţii.

·         Victor Deleu: ”Limba română e o „limbă născută, nu făcută”, prima limbă din Lume. Sună ridicol, dar, vorba românului: „Asta e!” Va trebui de adus argumente acelor persoane care se încumetă să treacă această abordare în spațiul declarațiilor amuzante. Iată, unele reacții ale cititorilor de pe Facebook.  Reprezentatul limbii ruse: Limba română, e mama limbilor de pe pământ. Ha-ha-ha! Să nu fi fost limba română, astăzi toți comunicau prin gesturi și semne. Dumnezeu a comunicat cu Adam și Eva, în limba română. Ha-ha-ha! Se sensație, toate popoarele trebuie să pupe mâna românilor. Ha-ha-ha! Reprezentatul limbii maghiare:  Am si eu niște nelămuriri; voi erați aici de 2-3-7-10.000 de ani (cât vreți voi, fără număr de la mine. Ha!), când au venit strămoșii mei, cum dracu nu ați fost in stare sa formați un STAT, o LIMBĂ,un SCRIS, făceați parte din categoria necuvântătoarelor. Ha-ha!? Vin ungurii călare taman din Asia, cu carnea crudă sub şa, si la 200 de ani după, se declara Regat, au un rege , civilizație! Voi cu vechime 2-3-7-10.000 de ani (alegeți voi. Ha!) vă declarați regat la 900 de ani după unguri si atunci cu un rege de origine germană. La 1000 !!!! de ani după unguri vă uniți si voi si formați România. Nu vi se pare nimic ciudat? Fără gluma, cum puteți sá vá lăudați ca sunteți leagănul unei civilizații puternice când voi nu ați fost capabili sa formați un stat? Ceva cam pute din toată treaba asta, nu vi se pare ?  Vom reacționa adecvat, dar, pentru a înțelege răspunsul absolut (adevărat) la aceste provocări, e nevoie de un mic efort, e necesară o mică restructurare de cunoștințe. Va trebui de ieșit afară din iluzia contemporană care „cam pute”, la realitate, la aer curat. Curaj, ungurilor! Iar rușii, bravo lor, au avut acest curaj întotdeauna.  Începem:  Credință, religie, intuiție, spiritualitate… Oamenii cred în Adonai, Allah, Dumnezeu, Iisus, satană sau pur și simplu în oameni. Se crede că „Islamul va domina Lumea”, se crede că exista numai una din două opțiuni „Ortodoxie sau moarte”. Alteori credem că cea mai bună și corectă credință e cea personală, chiar în ramele unei singure confesiuni religioase. Sau râdem, dacă nu de alte confesiuni, atunci de persoanele credincioase în zei. Paralel cu credința în zei, credem în oamenii excelenți, în cărturari. Ne atașăm de ateismul „științific”. Știința pare a fi mai sus ca toate. Așa, evidențiem două noțiuni aflate în raport contradictoriu: religie/știință. Care din ele e mai importantă, prima?  Bineînțeles, Credința religioasă e mai sus ca toate. Dar, credința care ignoră Creatorul lumii e o credință și ea. Raportul, cred/știu, ca și raportul, religie/știință, este mereu vehiculat de gândirea umană, fie ea științifică sau religioasă. La figurat, aceste noțiuni se folosesc separat, se exclud una pe alta, se dușmănesc. Fanatismul religios și cel științific „de apărare” de dușmanii externi, se completează într-un fanatism al lumii „deștepte” , una care ignoră majoritatea populației sau o folosesc așa, cum numai purtătorii lui îl înțeleg. Oricum, fiecare simte Ceva.Anume, că lipsește un instrument de reglare, de modificare a formei credințelor și științelor.Criza credinței (credințelor) crește odată cu dezvoltarea tehnologică a Lumii omului. Credința îl evidențiază pe omul concret, tot mai mult și mai mult, ca detaliu de schimb în construcția unei mașini sociale, ca clonă supusă sistemului. Identitatea umană se șterge. Deosebirile vestimentare, modul de consum, transport și de trai nu mai au acele granițe, ca pe timpuri. Unicul indiciu al identității personale, dat pe viață, e limba, spiritul și intelectul. Și dacă deosebirile sonore ale limbilor se depășesc cu greu prin însușirea altor limbi, apoi nici polilingvismul nu e în stare de a crea o identitate umană standard pentru fiecare om în parte, una care e tolerantă de alte alegeri, preferințe, iar cu asta și încrederea precum că alegerea și preferința altora nu va afecta nimicitor voința altora. Șovinismul, pare că nu va fi depășit. Din acest motiv, liberalismul național va trebui dotat cu un indiciu dur, cel al echilibrelor.Altfel, se trăiește într-o lume stresată, strâmtă, în care cantitativ există totul necesar pentru o armonie socială superbă. Dar, ca o iluzie, deoarece lipsește calitatea. Oare, nu cumva stăm în fața unui Salt educațional de trecere a cantității în calitate? De exemplu, educația tradițională se ocupă cu lucruri faptice, concrete, iar raționamentul lor e lăsat minții de apoi. De aceea, practică nouă care se va manifesta cândva după școală, când vine, se manifestă diferit de așteptările învățate la școală. Lumea se schimbă. Practica veche se ignoră iar pregătirea inițială, atât de mult necesară pentru depășirea practicii noi, la nivel personal deja e învechită, se dovedește a fi ineficientă. Timpul a fost pierdut. Astfel, constatăm să fundamentul cunoașterii științifice e îngust, stresant. Chiar dacă fundamentul cunoașterii este aglomerat de căutători și cercetători, formele lui noi apar fără fond, fără soluții absolute, pe viață. Așa, cantitatea de cunoștințe însușite nu dă răspunsul necesar. Iar un lider nou, oricât de genial, nu poate fi lider al tuturora. Știință, academie, logică, intelectualitate…. Oamenii cred în cărturari și politici, în oameni eminenți ai societății sale. Pe cât de rațională este această „credință”? Legământul minte-inimă pare că aparține numai speranței că cândva, el (legământul) va fi aflat. De aceea, deșteptarea „din somnul cel de moarte” se mai păstrează ca un vis în Imnul României. Deja, de 100 de ani. Iar cineva nu mai crede în această chemare. Exodul românilor, dacă nu s-a oprit cantitativ, apoi calitativ, ca schimb de experiență educativă cu statele „dezvoltate”, continuă. Așa, identitatea națională românească încet, pas cu pas, se ruinează…. Dar, alte identități naționale? La fel! Tehnologiile informaționale își fac treaba. Lumea actuală se află în impas. Conștiința e în criză la nivel planetar. 80% dintre români cred că direcția mișcării țării lor e greșită. Pentru a da un răspuns absolut la situația dată, a fost elaborată lucrarea „Cartea Educației”. Ea nu putea să apară în spațiul științelor obișnuite, tradiționale, deoarece, cum am mai spus, fundamentul cunoașterii științifice e îngust, stresant de cantitatea imensă de materiale. Pentru a dezvolta știința e nevoie de introdus noțiunea de „structurare spațială” a cunoștințelor. Fundamentul cunoașterii trebuie lărgit, integrat cu științele iraționale, religioase. Dar, miraculos lucru, simplitatea acestui fenomen firesc, natural, este ocolită de oricare om îndoctrinat deja de școala „modernă” (în Matrix-ul planar). Spunând, că gândirea consecventă contemporană, trecută de la un punct la altul e liniară sau planară, noi aducem argumentele necesare pentru a folosi alături de această gândire tradițională bună, alte instrumente, instrumentele gândirii spațiale. Iar asta e condiția împlinirii omului, adaptarea lui la legile firești ale naturii, cele ignorate de om din cauza simplității de expunere a lor. Și așa, limba română e o „limbă născută, nu făcută”. Înțelegerea acestei abordări se începe de la fundamentul lărgit al cunoașterii. Dacă până acum fiecare își alegea, după preferințe, un fundament al cunoașterii: religios sau științific; idealist sau materialist. Sau le folosea cuantic, pe rând, dimineața la biserică iar seara la bar, apoi asta se cheamă a „ciupi” viață pe fragmente, frânturi. Omul actual este mereu nemulțumit de Ceva. Toată mizeria lui se găsește pe Facebook. Așa, pentru a se vedea integrat în acest spațiu minunat al naturii, va trebui de folosit un Legământul Nou cu Natura. El e actual, calitativ. Precum Știința igienei ia dat omului instrumentele de purificare a trupului, așa și Știința inteligenței, promovată de noi, propune instrumentele sale logice, axiomatice, absolute, de purificare a sufletelor. Luând inteligența în calitate de centru prim, -0-, al relației dintre spirit și intelect, credință și știință, descoperim un spațiu vast nefolosit, tridimensional. Înțelegem că în condițiile contemporane, suntem „asfaltați” în gândirea consecventă, planară, 2D. Iar pentru a gândi spațial, 3D, la nivel științific, fără carismă și năzăriri sau „opinii proprii”, „păreri democratice”, va trebui de folosit axioma, echilibrul: spirit-0-intelect, Credință-0-Știință, materialism-0-idealism. Inteligența sa proprie, relația -0-, se va descoperi între echilibrul și raportul (echilibru-0-raport) lucrurilor: (știință-0-religie)-0-(știință/religie). Iar, dacă asta „dă pe spate de râs”, apoi acesta e rezultatul educației actuale, de a fi detaliu, clonă, om fără identitate. Iar axioma armoniei, 1-0-1, nu e o glumă, ci o Sursă universală , 0. O punem la vedere pentru încărcarea minții cu cunoștințe noi: morală-0-etică, respect -0-stimă, ideal -0- perfect, iubire -0-dragoste, pereche-0-cuplu, mariaj-0-căsătorie etc. În lipsa științei noi despre inteligență, mintea contemporană egalează aceste noțiuni, nu e așa? Avem ecuații în apa tulbure: morală=etică, respect =stimă, ideal = perfect, iubire =dragoste, pereche=cuplu, mariaj=căsătorie, familie=parteneriat. Diferențele nu se observă. Nu vrem! De aceea nici armonie socială nu avem. Dar, aceste lucruri se văd bine în limba română. Până acum nici-o limbă „prosperă” nu a îndrăznit să formuleze aceste lucruri. De ce? Pentru că limbile prospere nu pot formula astfel de ecuații. Ele sunt polarizate și afectează inteligența umană, o ridică în gradul de excelență, de popor ales, de popor cu o spiritualitate „mai naltă” ca altele. Așa, spun Liderii. Prin aceste limbi, noțiunea „Portalul cunoașterii” (General-0-Particular; zeu -0-om, religie-0-știință) e greu de înțeles.O, Măreața limbă rusă! Ea nu poate forma nici echilibrul, iubire-0-dragoste, nici ecuația, iubire=dragoste. Unul din aceste două cuvine în limba rusa „sfântă”, lipsește. Poate din acest motiv, limba rusă are un potențial atât de înalt de militarizare, de folosire a Atomului. Anume, prin limbajul rus s-a dat Lumii, pentru 2000 de ani, Cernobolul radioactiv, bombele atomice, rachetele supersonice, stații atomice pe ape (la Murmansc), proiecte de baze militare pe Lună pentru anul 2023. Era nevoie? Da. Pentru că noțiunea iubirii e afectată de teamă (iubire-0-treamă). Complementaritatea cuvintelor iubire-dragoste e înlocuită cu contradicția: iubire-teamă (Se tem de noi, rușii? Înseamnă că ne iubesc!). O altă spiritualitate? Da. Astfel de argumente sunt valabile și pentru alte limbi mai puțin polarizate, europene (vezi, Cartea Educației), ale popoarelor la fel de desperate din dorința de a se înarma, a fi temut. …Oare vorbea Dumnezeu cu Adam și Eva în limba română? La nivelul intelectului intim, cu Dumnezeul impersonal,vorbește numai sensul: jos-0-sus, stânga-0-dreapta, înainte -0-înapoi. Tote cuvintele românești sunt împerecheate, două câte două, au sensul îndreptat spre armonie, echilibru. La nivel absolut. Iar, dacii se declarau nemuritori. Ei, probabil, îl cunoșteau pe Dumnezeu ca duh impersonal al oricărui lucru, al oricărui atom sau.. om (impersonal-0-personal, izvor din care a apărut și creștinismul: Tată-0-Fiu). Structura limbii dacilor, prin subconștient, a fost transmisă din generații în generații. Continuă. Acum, fiind formulată științific, structura limbii române poate fi numită divină, adecvată Legilor Universului, intelectului Creatorului nostru, „născută, nu făcută”. Dar oare, pentru asta cineva trebuie „să pupe mâna românilor”? Nu! Românii sunt îndoctrinați în Matrix, 2D, ca și oricare alt popor cu limbi polarizate. Ei au copiat de la popoarele prospere, masiv. Aici, prin „Cartea Educației”, aveți putința de deșteptare din „somnul cel de moarte” , intra în competiție cu românii pasivi, indiferenți față de educație, nesiguri în sine. De după războiul cu romanii, pentru daci a devenit clar că ei nu mai pot avea acea demnitate în sensul Statului vechi, dacic. Populația era devorată neîntrerupt de cuceritori: slavi, unguri, tătari, turci. Dacă slavii, pentru a nu rătăci prin Carpați, au dat denumiri slave locurilor geografice, apoi ungurii, au avut un rol deosebit de important în demografia românilor din Ardeal. Acum, ei o plătesc. Româno - dacii erau dezbinați, lipsiți de mijloace de trai, pace și lumină. Așa, la voința Domnului, spațiul carpatic (și a Munților apuseni) a devenit unul al misiunii de păstrare a unor cunoștințe dacice, printre care și nemurirea, transmise prin subconștientul „de lup”, din generație în generație. Secretele ei încă mai vin. Iar intuiția și Credința este mai sus ca logica și Știința. Ca știință a axiomelor, a constantelor perfecțiunii, a cheilor cunoașterii, doar o parte din ele a fost formulată în lucrarea „Cartea Educației”. Spațiu de muncă ajunge la toți. Asta e o carte născută contra voinței autorului. Silit de mizeria acestei lumi ne-bune, lucrarea dată nu e făcută din plăcerea de a lăuda românii contemporani dezbinați, aflați mereu în suferință, servitori la Est și Vest, „rumâni”, încă robi… ci, pentru DEȘTEPTARE.„Fără gluma, cum puteți sá vá lăudați ca sunteți leagănul unei civilizații puternice când voi nu ați fost capabili sa formați un stat?” Explic: De acum înainte de asta ar putea să fie uimiți nu numai ungurii, ci și slavii, și tătarii, și turcii etc. Rezistența eroică pe care a suportat-o străbunii acestui popor o poți cunoaște prin meditații adânci, comparând limba sa (prosperă) cu limba română („inferioară”, ignorată de rușii din Transnistria sau de sașii din Miercurea Ciuc). Asta, e misiunea românilor, DEȘTEPTAREA! Ea e valabilă pentru oricare popor, dacă vrea nemurire. Începutul și sfârșitul dezvoltării perioadei omului, gânditor în plan, 2D, e pe sfârșește. Apocalipsa e în noi. Motiv al terorismului, criminalității, corupției etc. Gândirea spațială, în volum, 3D, însă are nevoie de instrumente noi, de o nouă Arcă a lui Noe. Una inteligentă, imaterială. Bineînțeles dacă „omul gânditor” dorește să schimbe ceva, să-l accepte alături de sine pe „omul meditator”, post modern. Paradigma nouă arată lucrurile simplu și convingător. Nu poți însuși tot, ști tot (într-un an se tipăresc atâtea cărți, cât în ultima mie de ani). Oricum, să cunoști lucrurile datorită structurii trinitate, precum e sus așa e și jos (sus-0-jos), ne pune în situația de a respecta armonia, primi echilibrul, divinitatea. Rumânii (lupi de vânat) și maghiarii vechi (vânătorii veniți din Asia, „cu carnea crudă sub șa”) au murit demult. Lumea sa amestecat. Acum, trăim noi (români-0-maghiari). Va trebui de căutat armonia, de adus limbile la un numitor comun cu limba română. De înțeles și primit nemurirea ca pe o moștenire lăsată de daci. Subconștientul dacic e păstrat în folclorul acestui popor și astăzi. Aici, se prezentă numai informația despre existența Metodologiei necesare de a se deștepta, face un Salt al Cunoștinței. Iar suport al acestei Teorii-Paradigmă poate fi găsit oriunde, chiar, la rușii. Oamenii de știință ruși au descoperit că ADN-ul uman nu este responsabil doar cu construirea trupului, ci este și un mediu foarte bun pentru stocarea datelor informaționale. Doar 10% din ADN-ul nostru este folosit pentru construirea proteinelor, iar această parte a trezit până acum interesul cercetătorilor care se ocupă cu examinarea și clasificarea ei. Restul de 90% este supranumit „junk ADN” și este considerat o parte nefolositoare a ADN-ului, dar tocmai această parte mai puțin interesantă a genomului uman a reprezentat baza celui mai recent studiu al cercetătorilor ruși, ale cărui rezultate au fost revoluționare.Potrivit oamenilor de știință ruși, ADN-ul nostru servește ca mediu de stocare a datelor și are un rol în comunicare. Lingviștii ruși au descoperit că genomul uman, în special această parte de 90% aparent inutilă a sa, respectă cu strictețe anumite reguli bine definite, exact la fel precum gramatica unei limbi. Astfel, ei au comparat regulile sintaxei, și anume modul în care cuvintele sunt puse împreună pentru a forma propoziții sau fraze, semantica, adică semnificațiile din formele limbajului, precum și regulile de bază ale gramaticii. În urma comparațiilor, lingviștii au descoperit faptul că ADN-ul nostru imită foarte bine gramatica unei limbi, urmează niște reguli foarte stricte și ei susțin că limbajele au apărut ca o reflexie a comportamentului uman, oamenii fiind programați să poată vorbi una sau mai multe limbi pentru o comunicare optimă.Așa, prin limbă„Velikii russkii yazic” s-a format un popor deosebit, unit și supus țarului său. Asta e o spiritualitate deosebită, care se crede a fi divină. Dar, limba slavonă a apărut în condiții climatice dure, satanice, a fost inventată de oamenii abuzivi, puternici, militari (Opricina), apărători și judecători ai poporului (vezi istoria creștinării rușilor). Organismul uman este programat prin limbaj, cuvinte și gânduri folosite la frecvența corectă. Așa, comparând limba rusă cu limbile europene o găsim mult mai polarizată, iar o Teorie științifică a cunoașterii „desființează” noțiunea de ADN, ca calitate națională a inteligenței umane. ADN autentic, se vede că, a fost modificat dacă nu monstruos, apoi inconștient greșit, deformat, ne adecvat Legii complementarității, atracției sociale, iubiri față de om. Structura limbajelor folosite, este motivul diferențierii oamenilor de până la antagonism: necesitate de a domina, submina, „educa”, supune alte popoare voinței lor. Vezi: „Cartea Educației”, apărută la Bacău, 2019, promovată pe pagina. ”Educația Complementară”. Așadar, răspunsul absolut este: Pentru a avea un ADN sănătos, adecvat Mamei –natura, cel autentic, cunoscătorii de limbă română, pentru a nu „pupa mâna românilor” sau cerși „nemurire” de pe la daci, vor trebui să dezvolte, pentru Sine însuși, limba noastră cea română, s-o ducă de până la structura autentică a vieții dacice începând cu „rumegarea” noțiunii de „complementaritate”, a Legii complementarității, a Principiului logic indicativ, a Științei axiomelor, a Indicelui perfecțiunii fondat pe constante universale, a Cheilor cunoașterii ș.a.m.d. Și numai atunci, se va putea de râs de românii mândri și lăudăroși, leneși, de facto indiferenți față de Educația complementară, de Istoria și Patria lor. ***** ”Opriți-l pe Putin! „Și-așa-mi vine câte-o dată, măi dorule!” /folclor românesc/Cel, care știe ce e acela DOR, îl înțelege. Apoi, acel om e înțeles și de alți oameni. Și Putin are un dor. Dar, probabil, nu-l înțelege. Nici el, nici noi. A uitat că străbunii lui, slovenii, au coborât din Carpați, dintre daci. Ei bine! Dar, mai este partea a doua, cea controversată, Biden din Vest. Și el are un dor? Da! De aceea, Biden va trebui să facă cu Putin o înțelegere, o pace. Bineînțeles, dacă ambii înțeleg sensul acestui cuvânt: dor. Dar, încă nu e! Și atunci, hai să le explicăm ambelor lideri, ca și celor din jurul lor, ce e acela DOR.Nici, o bășcălie! Realitatea faptică este: În limbile rusă și engleză acest cuvânt (DOR) lipsește. Lucrurile date pot fi explicate numai în limba română. Pentru Putin și Biden va trebui de căutat traducători speciali. Iar explicația noastră, de aici, va trebui să fie cât mai detaliată. Cioran zicea, mai în glumă, mai în serios, că să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract. De ce limba română e așa, o limbă unică? Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea.Și așa, va trebui de arătat lumii întregi cum se trece de la „rugăciune la contract” și invers. Numai așa explicate, ambele limbi, rusă și engleză, ar putea duce diplomația Marilor Conducători de la contractul rece, respins de Putin, la rugăciune, la armonie cu Dumnezeu și toată lumea. Avem motive să fim ascultați, anume noi, românii. Poate, asta-i o misiune aparte! Nu degeaba, ieșiți din „comunism”, de 30 de ani suferim, nu reușim să ne facem treaba, trăim ca în păcat. Să ne căutăm calea Iertării! Acum, nu mai avem ce pierde. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de „dor” și „doină”. Două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.„Dor” și „doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz decât ca niște alăturări de sunete. Ele exprimă emoții într-atât de specifice culturii noastre încât traducerea lor în alte „glasuri” ar fi o contrafacere.Nicio altă limbă din lume nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care „câinii latră și ursul merge”. Avem toate motivele de a da o analiză imaterială alăturată de alte limbi. Mai ales a limbilor, ruse și engleze, în care Nu se găsesc argumente convingătoare pentru a stopa Lumea de o catastrofă. Tristețea, melancolia, focul lăuntric, iată dorul lui Putin pentru Uniunea Sovietică. Nostalgia, însă, nu e dor. Iar dorul, nu e un cuvânt rusesc ci, românesc. Trebuie explicat. Dorul a coborât pe portativ de undeva de sus și s-a transformat în doină. ”Doina”, la rândul ei, e un conglomerat de sentimente variate: dor, iubire, înstrăinare și regret. Iar dacă asta nu se înțelege, atunci, ce „doină” se cere de a fi cântată de Putin? Asta nu se înțelege în cultura imaterială a fraților sloveni. Și, nici chiar a românilor contemporani și a altor oameni de rasă albă. Societatea modernă se auto neglijează, merge în direcție greșită. Iar dacii „nemuritori”, așteaptă reînviere. Ceva au pierdut românii din cunoștințele vechi ale dacilor. La cât de veche e pe teritoriul european, limba româna ar trebui să aibă dialecte – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania). Ce a făcut precedentul, faptul ca limba slavonă, spre deosebire de cea română, să se fragmenteze: rusă, belorusă, ucraineană? E demonstrat (Cartea Educației): structura limbilor slave e deviată de la structura autentică a naturii. Vasăzică, termenii inventați pentru fiecare din limbi nu respectă perfect fenomenele naturii, le oglindește deformat, iar de aici și gândirea și portul, și comportamentul, și educația. Și cinstea, și onoarea! Și… Iubirea! Un mare dor au rușii de a fi iubiți, respectați. În cel mai rău caz - Conducătorii lor. Ei vor onoare și cinste. Numai că, oglinda limbilor slave nu pot reda perfecțiunea, starea adecvată legilor naturii. De aici, nici armonie, nici dragoste de a munci, nici dorință de a-și ridica singuri economia națională a țării lor. Anume, structura deformată a limbilor slave a fost folosită cu zel de marele terorist Lenin (e demonstrat: creierul lui era cu 50 grame mai ușor decât creierul unui om obișnuit), tiran al Lumii slave. Și nu numai. Din închisorile comuniste ale milioanelor de oameni, fără vină, se naște și adevărul: „Geniul e văr drept cu idiotul”/Petre Țuțea/. Se vede că, puntea de trecere de la prost la deștept, prost-deștept, nu e o contradicție montată în raportul, deștept/prost, și nici iluzia egalității sociale din ecuația, deștept=prost, ci în armonie, duh al intelectului montat în balanța: deștept-0-prost. La baza armoniei, iubirii, stă inteligența spiritual-intelectuală, relația, -0-, cea care se numește înțelepciune, Duh Sfânt (spirit-0-intelect; zeu-0-om). Trecerea dată nu e o linie dreaptă sau un plan bine gândit, fizic de călcat cu tancurile, ci, Salt intelectual cuantic,-0-, din prost în deștept. Altfel spus: acel salt care exclude Saltul biologic, din viu în mort. (Oricum, suntem născuți spre a muri.) Saltului cuantic, -0-, e deșteptarea intelectuală sau mântuirea religioasă în viață, fenomen mintal de care nu ai unde să te ascunzi. El nu moare! Prezența saltului, ca fenomen al Deșteptării, e posibil de conștientizat acum, la vârsta maturității fizice. Dacă nu, apoi numai la urmă, ca mântuire irațională, la plecarea „dincolo”. Rațiunea și misticismul, știința și credința, deșteptarea și mântuirea, totdeauna merg în pereche. Așadar, anexarea de teritorii nu are sens. Dorul de teritorii, chiar împlinit, nu generează și inteligența. A fost deja URSS. „Noua gândire” intuită de Președintele URSS, Mihail Gorbaciov, a eșuat. Gândire „nouă” la tovarășul Putin, oare găsim? Anume, structura deformată a limbii ruse, un instrument bine testat de Lenin pentru a polariza gândirea umană, cuceri, domina și supune Rusia, e folosită acum, din nou, pentru a supune toată Europa voinței unui singur lider. Totul se repetă. Vrea cineva să trăiască în iadul sovietic?Opriți-l pe Putin! Dar fizic, asta deja e imposibil. E nevoie de o putere imaterială mult mai puternică care ar stopa voința lui. Alegoric, fiecare om liber e în situația lui Noe. Vine o catastrofă globală. Pregătiți-vă intelectele pentru a o depăși, pentru că de evitat nu se mai poate. Și așa, care ar trebui să fie acea structură perfectă a limbii ruse? Cine va spune adevărul dureros slavilor? Doar Românii. Anume românii se află între vest și est, iar toate procesele noi, toate transformările fizice și cuantice se află la granița a două faze. Dorul ascuns, ar putea avea aceiași împlinire bivalentă: dor și nostalgie. Numai că prima, dorul e intim, se explică prin cunoașterea ingineriei interne (e pacific), a doua - nostalgia externă, e o fizică practicată deja (războinică). Alege!Discuția diplomatică fără analiza limbajelor politicienilor noștri, Putin-Biden, starea cuantică a cuvintelor, ar putea să nu meargă. La granița a două faze, Vest-0-Est, (englez-0-rus) lipsește acea structură care ar indica realitatea de raționament, armonia lor. De ce? Pentru că acea structură armonioasă nu există în limbajul ambelor părți. Iar asta, e problema românilor. Lor, anume lor, le este dată o limbă „cheie”. De la contradictoriu la complementar e un singur pas. Deșteptarea! E vorba de un fenomen universal al mentalității umane. În fața ei se află acum toată civilizația noastră: Apocalipsa. ????A obosit, cititorul? Nu mai e mult. Trebuie să spun că în limba rusă lipsește nu numai cuvântul dor, dar și mai multe cuvinte. Mai multe! Ea nu e „săracă” în cuvinte, ci destructurată: unele cuvinte nu au perechile lor. Celibatare! De exemplu, respect. Da, derivatele acestui cuvânt se întâlnesc. Dar, forma inițial autentică, nu este folosită. E folosit alt cuvânt, stima. Din dex: RESPÉCT s. n. Atitudine și sentiment de deferență dictat de stima, considerația, cinstirea sau prețuirea acordată unei persoane.STÍMĂ s. f. Sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație; p. ext. atitudine respectuoasă.Ați înțeles? Respect=Stimă. Aproape… E clar. Cuvintele sunt sinonime. E nevoie ca în toate limbile să fie două cuvinte cu același sens? Chiar și la „proștii” români? Nu! Nu! Aici, la români, există ingineria interioară, intimă (Cartea Educației). Încă n-a testat nimeni această lucrare la falsitate. Încă nimeni nu a criticat-o. Curaj! Cartea Educației abordează pe nou noțiunea de complementaritate. Pretinde la adevăr absolut. Cuvintele care dau armonie gândirii noastre trebuie să fie în perechi, două câte două. Armonia perfectă nu se obține prin raport sau egalitate. Armonia e o balanță, stânga-0-dreapta, Respect-0-Stimă. Deci, perfecțiune nu vom avea, dacă vom confunda partea stângă cu dreapta, respectul cu stima, demnitatea cu prestigiu. Fizica cuantică ne generează forma: structura limbilor trebuie să corespundă Principiului complementarității: electron-0-undă; cuantă-0-lumină, materie-0-energie…. Iar rezultatul împerecherii e garantat de grilajul cu două fisuri, -0-. De aici, deslușim bine: triada de bază e: General-0-particular; Dumnezeu-0-om. Adică: lumină-0-cuantă; energie-0-materie; respect -0-stimă; demnitate (de sus)-0-prestigiu (de jos). Și așa, Respectul e o noțiune generală, legată cu divinitatea, spiritualitatea. Stima, însă e particulară, destinată regulii sociale sau voinței particulare a liderilor. La ruși, echilibrul gândirii e pus pe teamă: se respectă regulile „stimatului” atașat de regulile divinității? Așa, liderii se ridică prea sus, se egalează cu Creatorul. Dintr-o parte, se vede, o armonie socială la nivel general nu e. Se caută un efect de integrare a populație prin polarizarea gândirii ei la un scop extern, misionar. Apelând la noțiunea de armonie socială, noțiune generală, și noțiunea de fericire, noțiune individuală, folosind triada da bază, General-0-particular (armonie-0-fericire; respect-0-stimă), ca Portal al cunoașterii, înțelegem de ce românii trăiesc în confuzie (reparabilă!), iar poporul rus și american într-o „stare armonioasă” specifică, proprie lor, națională. (De invidiat? De alipit de unul din ei? De pierdut identitatea noastră națională?). Situația ar putea fi explicată așa:1.Rușii își iubesc țara, conducerea și încrederea că sunt modelul spiritual conducător al lumii. Ei folosesc cuvântul iubire ca noțiune generală, ca noțiune dictatorială al sistemului de Stat autoritar, dominare și supunere a oamenilor unei ordine naționale stricte. Cuvântul dragoste, partea individuală a conceptului de fericire, general(iubire)-0- particular (XXXX), în limba rusă lipsește. Rușii se bazează pe Ortodoxie, conducere, pe bogățiile lor subpământene și militarism. Noțiunea Dumnezeu (iubire divină), cică, e introdusă la slujba țării, în Constituție. 2.Americanii, la fel, sunt siguri că ei sunt conducători spirituali ai lumii. Ei folosesc cuvântul dragoste ca noțiune individuală, liberă, a tuturora, de promovat prin lume ca dăruire americană (America - first!), Stat democratic cu relații de încredere în păstrarea autenticității naționale a oricărui om. Dar, ei nu se folosesc de cuvântul iubire, partea generală a conceptului de fericire, general(XXXX)-0- particular(dragoste) (Love=sex)3. Românii, aflați între Vest și Est, trăiesc în confuzie, pentru că ambele cuvinte, iubire - dragoste, în gândirea lor sunt egale, iubire=dragoste.(La fel: morala=etica, perfect=ideal; pereche=cuplu; bărbat=femeie; nevastă=soție; familie=parteneriat etc,) Pentru a-și iubi țara și conducerea, pentru a obține „Deșteptarea” cântată în Imnul României, ei vor trebui să promoveze unitatea cognitivă de gândire triada: iubirea (generală)-0-dragostea (particulară). Așa, noțiunea de armonie socială și noțiunea de fericire, prin relația, -0-, ar putea fi „reparată”, prinde contur intim: armonie-0-fericire, derivată de la Portalul cunoașterii, General-0-particular. Triadele cuvintelor perechi exprimă emoții specifice culturii noastre. Le putem împărți. Indicația, 0, la faptul că limbile civilizației noastre nu pot crea o armonie socială universală (limbi sfinte-0-limbi laice; simetrice-0-polarizate), și deci, și a fericirii personale conștientizate, se va explica prin lipsa de autoeducație, instruirea de a gândi spațial folosind cuvintele perechi, contradictorii (stânga-0”-dreapta) și complementare (stânga-0-dreapta). Cuvintele contradictorii sunt particulare, instigă la activitate (alegere egoistă, 0”, a centrului său), iar cuvintele complementare sunt generale, instigă la structurare, siguranță, aranjare logică a lucrurilor, adecvat legilor naturii, 0. Discrepanța, 0-0”, va fi cercetată la trecere de la o pereche de cuvinte la altele, -0-0-0-, pas cu pas, de la o triadă la alta. „Ochiul mintal”, o noțiune a minții intuitive, se va deschide la fiecare om după puterile lui intelectuale, logice. Și așa, Limba română e o limbă unică, iar purtătorii ei, cu oricare ADN biologic, cunoscându-i structura, vor trebui s-o respecte. La fel, ca specialiștii internațional în limbi, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea, să promoveze structura limbajului său adecvat naturii, atât în limbile lor, cât și în oricare altă limbă din lume.Fericit e cel care înțelege asta! Dorul fiecăruia de e cunoaște, de a „ști tot” în această lume, îi deschide Calea și Adevărul absolut, realitatea de raționament. Pentru că, nu cantitatea cuvintelor determină fericirea omului, ci inteligența, capacitatea de a-și armoniza (cu puținele cuvinte pe care le știe) gândirea, apoi structura și anturajul său, munca, familia, țara. Libertatea de a exista, va cere și grijă. Asta îl va instaura pe fiecare om cu intelect armonizat (spirit-0-intelect) lângă Tronul Stăpânului Lumii, alături de El, în partea dreaptă a Creatorului: Dumnezeu-0-Om. Ce e triada, respect-0-stimă? Alegoric: Barca lui Noe. Pentru a supraviețui Potopul Lumii a trebuit de construit o barcă mare, una, în comun. A fost ușor. Oamenii erau liberi. Unul a participat - altul nu. Aici, în cazul nostru e mai greu. Potopul e informațional. Dacă ai participat și ț-ai „făcut barca sa”, o insulă nescufundabilă proprie la prima vedere, nu are sens s-o ascunzi de altul. Pământul fizic e unul. Un singur idiot poate strica totul. Libertatea e participare! ***Mai am un singur dor: În lumina zorilorAș vrea un cer senin și mireasma florilor.Să calc pe iarba deasă în orice dimineațăȘi roua să-se `nalțe prin corp până la față.Al deșteptării Duh prin cuget să-mi pătrundăÎn fiecare zi – mintea-mi de gânduri - udă.Iar totul ce e vechi, trecut prin armonie,Nu-i dor! O boală rea. Fantomă! Nostalgie! Așadar, „barca lui Noe” de astăzi are forma: Dor-0-nostalgie. Intuiția puternică a românilor a creat un folclor măreț. „Și-așa-mi vine câte-o dată, măi dorule.” Dorul e „Piatra de poticnire”, Biblică. Relația, -0-, mereu apărea în fața dacilor, îi instiga la căutare, creație, autocreație, logică. Acum, nu mai este nevoie de scos cuțitul pentru a lovi, a „da în piatră”. Simbolul pietrei, -0-, e aici. Înțelepciunea! Intuiția (credința) se unește cu logica (știința), manifestând religia dacilor: Zamolxis, un zeu pe pământ întrupat în om, prototip intelectual al Fiului lui Dumnezeu (Iisus-0-Zamolxis).

·         Violeta Pleiade: ”un ocult din loja a 13 a a recunoscut la washington: "adevăratul popor ales al adevăratului dumnezeu este poporul din carpații româniei, care astăzi vorbește limba română, căci într-adevăr limba română este limba adevăratului dumnezeu vorbită în milioanele de galaxii din constelația vega și lumile de lumină!"atenție!limba română are o gramatică extrem de grea, dar care face limba extrem de dulce și armonioasă în orice domeniu.prin ea se poate exprima orice, oricând, oricum.ea este cod alcoro-wegan, din care atlanții și kasta io și-au făcut un cod pt a nu mai comunica onomatopeic scurt.codul eswata este codul castei io și în acest cod au fost scrise cărți extrem de vechi.în vechile limbi primordiale ale terrei au fost scrise multe cărți, pe care nici oculta nu le poate traduce.când vrei să înțelegi ceva, citește extrem de încet pt că limba română este un program ultrasofisticat, complex, codat și de aceea poate exprima multe.tainele codate încifrate în graiurile de la țară sunt inexplicabile de știința de azi.fiind un program hiperavansat al tainelor universale din viitor, limba română va fi a doua limbă a terrei în anii ce vin, după dialectul principal alcoro-wegan. australia a legiferat studiul obligatoriu al limbii române prin constituția ei.deja, mai multe țări asiatice, vor să treacă la alfabetul latin (anagrama olt.in) și să impună în toate formele de învățământ prin lege limba română ca limbă obligatorie de studiu în mai multe domenii cum a făcut și australia. cineva le-a deschis mintea bine la aborigeni.știu ce fac pt viitorul lor, mai ales ca au început să studieze atent preceptele economiei moderne de mihai eminescu după care s-a făcut economia argentinei și braziliei; studindu-i și pe n.iorga și n.densușianu.și finlanda vrea legalizarea constituțională a studiului limbii române și vorbirea ei ca a 3 a limbă oficială.multe alte țări au legiferat obligatoriu studiul limbii române în toate nivelele de învățământ. cursurile sunt gratuite, plătite din bugetul statelor respective. deci,limba română este singura limbă ce conține toți radicalii lingviștici ai tuturor limbilor din lume.ea este baza, rădăcina, mama limbilor omenirii și nu altfel. oculta reptiloidă până acum nu a făcut altceva decât să ne mintă, să ne îndepărteze atât pe noi, românii cât și restul terranilor de la reala cunoaștere, istorie și implicit de la un viitor superior, galactic.tainele au stat mereu codate sub ochii noștri." 

·         Violetta Petre: "Smulge-mi, Doamne, veri din suflet, dar nu-mi smulge rădăcina/Din pământul Mioriţei, ce îşi poartă-n palme vina,/De a fi mai românească decât graiul cu dantele/Din exporturi clandestine de numai doar două stele./Lasă-mi limba ne-ntinată, moştenire de matase,/Să-mi îmbrace trupul, mintea şi prin măduva din oase,/Să tot curgă româneşte, seva plopilor sihaştri/Din poemele emine, ce dumnezeiesc prin aştri./Să îmi cânte frunza-n dungă, de prin ''codrii de aramă'',/Firul ierbii să-mi hrănească dorul de pământ şi mamă./Şi când calc pe-a ţării glie, talpa să ia forma pâinii/Coaptă-n ţestul din ograda-n care-amuşinează câinii./Şi din scheunatul fricii când se-mburdă-n zori cocoşii,/Îngereşte-mi, Doamne, ruga, să ne ierte toţi strămoşii,/C-am pus iadurile-n slovă şi ne-am închinat la zeii/Cu spoiala lor de aur, ce ridică-n slăvi mişeii./Şi cum tremură cuvântul, prins în chinga travestirii!/Româneşte vreau să-mi plângă toamnele şi trandafirii/Nu mă-ngenunchea-naintea sfinţilor cu măşti pe faţă!/Eu ştiu ruga creştinească-n graiul meu. Nicio paiaţă/N-are voie să atingă, nici cu gândul vreo silabă./Veneticii să-şi adune bocceaua de pe tarabăŞi să-şi vândă marda-n pieţe unde stau la rând nebunii-/Ne păstrăm limba curată, cum ne-au sfătuit străbunii./Smulge-mi, Doamne, mâini, picioare, mintea lasă-mi-o întreagă,/Să mai poezesc prin lume româneşte, că mi-e dragă/Şi mi-e sfântă-aşa cum este, emineasca moştenire/Limba noastră românească - un altar de mânăstire...