DESCULT

Al. Vlahuță: ”El n-a venit să răzvrătească/ Nu vrea pieirea nimănui;/ Desculț, pe jos, colinda lumea/ Și mulți hulesc în urma lui.// Și mulți cu pietre îl alungă/ Și râd de el ca de-un smintit:/ Iisus zâmbește tuturora-/ Atotputernic și smerit!// El orbilor le dă lumină,/ Și muților le da cuvânt,/ Pe cei infirmi îi întărește,/ Pe morți îi scoală din mormânt.// Și tuturor de o potrivă./ Împarte darul lui ceresc-/ Și celor care cred într-însul,/ Și celor ce-l batjocoresc.// Urască-l cei fără de lege.../ Ce-i pasă lui de ura lor?/ El a venit s-aducă pacea/ Și înfrățirea tuturor.”

Anonim: ”Imi place sa merg descult... sa nu fac zgomot in viata nimanui.*** Veniți! / Veniți cei rătăciți, / Cei fără vină! / Veniți la pomul vieții mele! / Gustați-i din lumină! / Lumina mea crescută-n tină. / Luați-mi gândul care s-a sfrijit în vatră! / Sorbiți din trupul meu de piatră // Luați și pasul meu desculț / Ce zorile mi l-au străpuns! / Luați ecoul de puteți! / Chiar trupul meu lăuntric, / De mi-l vreți! / Apoi, lăsați-mă / Să ard şi să mă sting, / Cu ploi de soare să vă ning.

Calatorul Descult: "Călător spre nimic, / Cu tălpile goale. / În juru-mi e frig, / Port în suflet petale. / (...)Aş mai sta printre voi, / Dar... ce înger mă cheamă? / Câtă ură e-n noi! / Câtă moarte-ntr-o toamnă! *** "Nu mai am cuvinte, sufletul mă doare / Aş lăsa pământul să mă nască floare (...) / Între două lacrimi plânge veşnicia. / Aş pleca-n pustiu, eu şi poezia, / Răscolind cuvântul să mă nasc din nou. / Călător desculţ - paşi fără ecou.(...) / Mentalităţi crude sunt in plin război / Pe pământul viu oamenii sunt goi. / Prin lumea aceasta, fără de minuni / Ne vom interna, poate, la nebuni (...)*** ”N-am avut timp să-mi trăiesc viața/ Am lăsat-o să mă trăiască/ Nici nu mai știu când am ajuns desculț...

Cristina David: ”Desculti au ajuns nu doar oamenii, ci si unele suflete. Un suflet merge inainte... descult.” *** " câteodată îmi găsesc visurile aruncate la întâmplare prin cotloanele inimii ca niște inutile șosete desperecheate în care nu îmi mai pot încălța sufletul ca să merg înainte pornesc desculță în ciuda ploii  în ciuda pietrelor și tuturor neliniștilor.

Daniela Parvu Dorin: ”Aveam grijă ca lacrimile să nu-mi scobească ochii, / toţi plângem cu 280 grame de lacrimi / un plâns bun atâtea roade dă / prin trecut se umblă desculţ, niciodată pe vârfuri

Eliana Popa: ”Nu mai picură în suflet flori de Leru-i Ler, / Steaua ce-a vestit pe Domnul s-a ascuns în cer. / Fiindcă ieslea-i zăvorâtă, temnicerii-s mulți / Leru-i Ler, pe-un colț de cer, colindăm desculți. *** "Te liniștești când îi asculți / Ecoul pașilor desculți / Prin tâmpla ta fierbinte.

Ernest Maftei: ”Eu vin de departe, /de demult,/Desculţ pe drumuri  de jar,/Abia că mai pot /să ascult/Cum sfârâie zgura /ce-o duc în desagă,/Povara întreagă /îşi cată altar.

Frențescu Oana: ”Clipă desculță calcă pe-un cuvânt ce moare" 

Gabriel Liiceanu: ”Sufletul umblă desculț și pașii lui culeg toți spinii unei zile.

Ioana Cîrneanu: "Privesc cerul c STA IMAGINEA TA INDEPARTATA / SI DOUA CUVINTE OBOSITE . / NU AM NEVOIE SA PRIVESC INAPOI CA SA STIU / CA NU MAI EXISTA INTOARCERE u îngeri desculți"

Leonard Ancuţa: ”Ascultă mersul pașilor tăi care se pierd în mersul uriașilor/care învîrt roțile timpului ca să te întorci iar și iar în clipa de fericire /a tălpilor goale.

Magdalena dorina suciu: ”Intr-un suflet frumos si Dumnezeu umbla descult

Mara Emerraldi: ”Desculț și singur printre ciulini umani  / - Ei sapă răni adânci pe tălpi de suflet, / Se zgârie obrazul cu vorbe, ani și ani ... / Doar lacrima mângâie tăcută-n al său umblet.// Desculț și singur printre ciulini umani, / Se-nalță către cer din multă suferință, / Oda durerii scrise cu sânge de profani, / Durerea ce străbate din chinuri și-umilință. // Ei sapă răni adânci pe tălpi de suflet, / Hrănindu-și bucuria nefastă și rânjetul scrântit. / În agonia morții se-năbușă un urlet, / El cătă drum spre stele, el vrea spre infinit. / Se zgârie obrazul cu vorbe, ani și ani, / Și beau nectaru-amar din tot ce e supliciu. / Mușcă a ta ființă, precum niște guzgani / Devoră tot, cu poftă, într-un nebun deliciu. / Doar lacrima mângâie tăcută-n al său umblet, / Ea curăță când scaldă, figura luminează ... / Din scrânetul durerii se plămădește zâmbet ... / Tu suflete, zâmbește! ... Zâmbește! ... Radiază! // Doar lacrima mângâie tăcută-n al său umblet. / Se zgârie obrazul cu vorbe, ani și ani ... / - Ei sapă răni adânci pe tălpi de suflet, / Desculț și singur printre ciulini umani.

MATHAMA Ganghi: transcrierea videoclipului: http://www.ted.com/talks/lang/ro/bunker_roy.html  "Aş dori să vă duc într-o altă lume. Şi aş dori să vă împărtăşesc o poveste de dragoste, veche de 45 de ani, cu cei săraci, care trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi. Am urmat o foarte elitistă, snoabă, şi costisitoare şcoală în India, şi acest lucru aproape m-a distrus. Pentru mine totul era stabilit să devin un diplomat, profesor, doctor -- totul fusese prevăzut. Apoi, nu arăt, însă am fost campion naţional la squash timp de trei ani. (Râsete) Întreaga lume fusese stabilită pentru mine. Totul era la picioarele mele. Nu aş fi putut să fac nimic greşit. Şi apoi, din curiozitate, m-am gândit că aş dori să merg să trăiesc şi să muncesc şi doar să văd cum arată un sat. Deci in 1965 m-am dus la ceea ce a fost numit "cea mai rea foamete", localitatea Bihar din India, şi am văzut foametea, moartea, oameni care mureau de foame, pentru prima dată. Mi-a schimbat viaţa. M-am întors acasă şi i-am spus mamei: "Aş vrea să trăiesc şi să muncesc într-un sat". Mama a intrat în comă. (Râsete) "Ce este asta? Întreaga lume ţi se întinde la picioare, cele mai bune locuri de muncă sunt aranjate pentru tine, şi tu vrei să mergi să munceşti într-un sat? Vreau să spun, este ceva în neregulă cu tine? " Am spus: "Nu, am primit cea mai bună educaţie. Ea m-a făcut să mă gândesc. Şi vreau să dau ceva înapoi, în felul meu propriu." "Ce vrei să faci într-un sat? Nu loc de muncă, nu bani, nu securitate, nu perspectivă." I-am spus: "vreau să trăiesc şi să sap fântâni pentru cinci ani." "Să sapi fântâni pentru cinci ani? Ai urmat cele mai scumpe şcoli şi colegii din India şi mergi să sapi fântâni pentru cinci ani?" Ea nu a mai vorbit cu mine pentru un timp foarte lung, pentru că a considerat că mi-am abandonat familia.Dar atunci am fost expus la cele mai extraordinare cunoştinţe şi abilităţi pe care acei oameni săraci le aveau, care nu sunt aduse niciodată in prim plan - care niciodată nu sunt identificate, respectate, aplicate la scară largă. Şi m-am gândit că aş începe un colegiu Barefoot -- colegiu doar pentru săraci. Ceea ce săracii credeau că era important , ar trebui să se reflecte în colegiu. M-am dus pentru prima dată în acest sat. Vârstnicii au venit la mine şi mi-au zis, "Eşti de la poliţie?" Am spus, "Nu". (Râsete) "Ai eşuat la examen?" Am spus, "Nu". "Nu ai primit un job guvernamental?" Am spus, "Nu." "Ce faci aici?" "De ce eşti aici?" Sistemul educaţional din India te face să te uiţi înspre Paris, New Delhi şi Zurich; ce cauţi tu în acest sat? Este ceva în neregulă cu tine şi nu ne spui?" Am spus: "Nu, eu vreau de fapt să deschid un colegiu doar pentru cei săraci. Ceea ce gândesc săracii că este important, ar trebui să se reflecte în acest colegiu." Aşa că, bătrânii mi-au dat un sfat foarte solid şi profund. Mi-au spus: "Te rugăm, nu aduce pe nimeni cu diplomă şi calificare în colegiul tău." Deci, este singurul colegiu din India unde, dacă ai un doctorat sau un master, nu eşti eligibil pentru post. Trebuie să fii un ratat sau unul care a dat greş, sau unul care a abandont şcoala pentru a veni la colegiul nostru.Trebuie să lucrezi cu mâinile. Trebuie să ai o demnitate a muncii. Trebuie să arăţi că ai o aptitudine pe care o poţi oferi comunităţii şi să asiguri un serviciu pentru comunitate. Aşa că am creat Colegiul Barefoot şi redefinim profesionalismul. Cine este un profesionist? Un profesionist este cineva care prezintă o combinaţie între competenţe, încredere şi credinţă. Cel care găseşte apa în pământ, este un profesionist. O moaşă tradiţională este o profesionistă. Un ortoped tradiţional este un profesionist. Aceştia sunt profesionişti peste tot în lume. Îi veţi găsi în orice sat inaccesibil din întreaga lume. Şi ne-am gândit că aceşti oameni ar trebui să fie aduşi în prim plan şi să arate că atât cunoştinţele,cât şi competenţele pe care le au, sunt universale. Este nevoie să fie folosite, să fie aplicate, este nevoie să fie arătate lumii din afară -- că aceste cunoştinţe şi competenţe sunt relevante chiar şi astăzi. Deci, acest colegiu funcţionează în conformitate cu stilul de viaţă şi de muncă a lui Mahatma Gandhi. Mănânci pe podea, dormi pe podea, lucrezi pe podea. Nu există contracte, nici un contract scris. Ai posibilitatea să stai cu mine 20 de ani şi să pleci mâine. Şi nimeni nu poate câştiga mai mult de 100 $ pe lună. Dacă vii pentru bani, atunci nu vii la Colegiul Barefoot. Dacă vii pentru munca ta şi pentru provocare, atunci vii la Colegiul Barefoot. Acesta este locul în care dorim să încercaţi idei şi să creaţi. Oricare ar fi ideea pe care o aveţi, veniţi şi încercaţi-o Nu contează dacă nu reuşiţi. Bătut, învineţit, începi din nou. Este singurul colegiu în care profesorul este învăţăcel şi învăţăcelul este profesor. Şi este singurul colegiu unde nu eliberăm certificate. Eşti certificat de comunitatea pe care o serveşti. Nu ai nevoie de o hârtie pe care să o atârni pe perete ca să arăţi că eşti inginer. Astfel, când am spus asta, ei au spus, "Ei bine, arată-ne ceea ce este posibil. Ce faci? Toate acestea sunt vorbe fără sens dacă nu ne poţi arăta practic." Aşa că am construit primul Colegiul Barefoot în 1986 A fost construit de 12 arhitecţi Barefoot care nu pot citi şi scrie, la costul de 1,5 $ metrul pătrat. 150 de oameni trăiesc şi muncesc acolo. Au primit premiul Aga Khan pentru arhitectură, în anul 2002. Dar apoi au suspectat, au crezut că a existat un arhitect în spatele lucrării. Am spus, "Da, au făcut planuri, dar arhitecţii Barefoot au construit de fapt colegiul." Noi suntem singurii care au returnat, de fapt, premiul pentru 50.000 $, deoarece ei nu ne-au crezut, şi ne-am gandit ca de fapt ei au făcut remarci defăimătoare la adresa arhitecţilor Barefoot din Tilonia. Am întrebat un pădurar -- cu multă autoritate, un expert atestat -- I-am spus: "Ce se poate construi în acest loc?" El a aruncat o privire la sol şi a spus, "Las-o baltă. În nici un caz. Nu merită. Fără apă, sol pietros." Am fost într-o situaţie ciudată. Şi i-am spus: "Bine, voi merge la înţeleptul din sat şi spun: "Ce ar trebui să crească în acest loc? '" S-a uitat liniştit la mine şi a spus, "Construieşti aceasta, construieşti aceasta, pui aceasta, şi va funcţiona." Aceasta este felul în care arată astăzi. S-a dus la acoperiş şi toate femeile au spus: "Pleacă. Barbaţii ar trebui să plece pentru că nu dorim să împărtăşim această tehnologie cu bărbaţii. Aceasta este hidroizolarea acoperişului." (Râsete) Este un pic de jaggery (produs concentrat din suc de trestie de zahăr), un pic de urens şi un pic de alte lucruri pe care nu le cunosc. Dar de fapt, nu are scurgeri. Din 1986, nu a avut scurgeri. Această tehnologie, pe care femeile nu o împărtăşesc bărbaţilor. (Râsete) Este singurul colegiu care este în întregime alimentat cu energie solară. Toată energia este furnizată de soare. prin panourile solare de 45 Kw de pe acoperiş. Şi totul va funcţiona pe baza soarelui pentru următorii 25 de ani. Atâta timp cât soarele străluceşte,nu vom avea probleme cu energia. Dar frumuseţea este că acestea au fost instalate de către un preot, un preot hindus care a facut doar opt ani de învăţământ primar -- niciodată nu a fost la şcoală, la colegiu. Ştie mai multe despre energia solară decât oricine altcineva pe care îl ştiu, oriunde în lumea specialiştilor. Mâncarea, dacă vii la Colegiul Barefoot, este gătită solar. Dar oamenii care au fabricat aragazul solar sunt femei, femei analfabete, care de fapt au fabricat cel mai sofisticat aragaz solar. Este un aragaz solar parabolic. Din nefericire, sunt aproape pe jumătate germane, sunt atât de precise. (Râsete) Niciodată nu vei găsi femei indiene atât de precise. Absolut până la ultimul inch, pot face acest aragaz. Şi avem 60 de mese de două ori pe zi de gătit solar. Avem un medic stomatolog -- ea este o bunică, analfabetă, care este un medic stomatolog. Ea de fapt, are grijă de dinţii a 7000 de copii. Tehnologia Barefoot: acesta a fost în 1986 -- nici un inginer, nici un arhitect nu s-a gândit la asta -- dar noi colectăm apa de ploaie de pe acoperişuri. Foarte puţină apă este risipită. Toate acoperişurile sunt conectate subteran la un tanc de 400.000 de litri, şi nici o picătură de apă nu este irosită.Dacă avem patru ani de secetă, inca mai avem apă în campus, pentru că noi colectăm apa de ploaie. 60 la sută din copii nu merg la şcoală, pentru că trebuie să aibă grijă de animale -- oi, capre -- treburi casnice. Aşa că ne-am gândit să deschidem o şcoală pe timp de noapte pentru copii. Datorită şcolilor de noapte din Tilonia, peste 75.000 de copii au trecut prin aceste şcoli de noapte. Pentru că este pentru confortul copilului; nu e pentru confortul profesorilor. Şi ce predăm în aceste şcoli? Democraţie, cetăţenie, modul în care ar trebui să-ţi măsori pământul, ce trebuie să faci dacă eşti arestat, ce trebuie să faci în cazul în care animalul tău este bolnav. Aceasta este ceea ce predăm în şcolile de noapte. Dar toate şcolile sunt luminate solar. La fiecare cinci ani avem alegeri. Copiii cu vârste între 6 şi 14 ani participă în cadrul unui proces democratic, şi aleg un prim ministru. Prim ministrul are 12 ani. Ea are grijă de 20 de capre dimineaţa, însă seara este prim ministru. Are un cabinet, un minister al educaţiei, un minister al energiei, un minister al sănătăţii. Şi ei monitorizează şi supraveghează efectiv 150 de şcoli pentru 7000 de copii. În urmă cu cinci ani, ea a primit Premiul Copiii Lumii şi a fost în Suedia. Prima dată, când a ieşit din satul ei. Niciodată nu a văzut Suedia. Nu a fost fascinată de tot ceea ce i s-a întâmplat. Şi regina Suediei, care era acolo, s-a întoars spre mine şi a spus, "Puteţi să-l întrebaţi pe acest copil unde îşi găseşte încrederea? Are doar 12 ani, şi nu este uluită de nimic." Iar fata, care era la stânga ei, s-a întors spre mine şi s-a uitat la regina drept în ochi şi a spus, "Te rog, spune-i că eu sunt primul-ministru." Acolo unde procentul de analfabetism este foarte mare, folosim păpuşi. Păpuşile reprezintă modul în care comunicăm. Ai Jokhim Chacha care are 300 de ani. El este psihanalist meu. El este profesorul meu. El este doctorul meu. El este avocatul meu.Este donatorul meu. De fapt, el strânge banii, rezolvă conflictele. El rezolvă problemele mele în sat. Dacă există tensiuni în sat, dacă scade participarea în şcoli şi există diferende între profesor şi părinte, marioneta cheamă profesorul şi părintele, în faţa întregului sat şi spune, "Daţi mâna. Participarea nu trebuie să scadă. "Păpuşile sunt realizate din rapoartele reciclate ale Băncii Mondiale . Deci această descentralizare, abordare demistificată a satelor electrificate solar, a acoperit întreaga Indie de la Ladakh la Bhutan -- toate satele electrificate solar de către oameni care au fost pregătiţi. Şi am fost în Ladakh, şi am întrebat-o pe această femeie --aici, la minus 40, trebuie să urci pe acoperiş, pentru că nu există loc, totul era nins pe ambele părţi -- şi am întrebat-o pe acestă femeie, "Care a fost beneficiul pe care l-ai avutde la energia solară?" S-a gândit un minut şi a spus, "Este prima dată când am putut vedea faţa soţului meu, în timpul iernii." Am fost în Afganistan. În India am învăţat o lecţie că bărbaţii nu pot fi instruiţi. (Râsete)Bărbaţii sunt neliniştiţi, bărbaţii sunt ambiţioşi, bărbaţii sunt nestatornici compulsivi, şi toţi doresc un certificat. (Râsete) Pe tot globul, există această tendinţă a bărbaţilor care doresc un certificat. De ce? Pentru că ei doresc să părăsească satele să meargă la oraş şi să caute o slujbă. Aşa că am venit cu o soluţie grozavă: să instruim bunicile. Care este cel mai bun mijloc de comunicare astăzi în lume? Televiziunea? Nu. Telegraful? Nu.Telefonul? Nu. Spune unei femei. Aşa că am mers în Afganistan pentru prima dată, şi am ales trei femei şi am spus, "Vrem să le ducem în India." Ei au spus, "Imposibil. Ele nu ies nici măcar din camerele lor, şi voi vreţi să le duceţi în India." I-am spus, "Voi face o concesie. Îi voi lua şi pe soţii lor." Aşa că i-am luat şi pe soţii lor cu noi. Desigur, femeile au fost mult mai inteligente decât bărbaţii.În şase luni, cum am schimbat aceste femei? Limbajul semnelor. Nu alegi cuvântul scris. Nu alegi cuvântul vorbit. Foloseşti limbajul semnelor. Şi în şase luni au putut deveni ingineri solari. S-au întors şi si-au electrificat propriul sat. Aceste femei s-au întors la ele şi au electrificat solar primul sat, au înfiinţat un atelier de lucru -- primul sat din Afganistan electrificat solar vreodată a fost realizat de trei femei.Această femeie este o extraordinară bunică. În vârstă de 55 de ani, a electrificat solar pentru mine 200 de case în Afghanistan. Şi ele nu s-au prăbuşit. Ea a mers de fapt şi a vorbit cu un departament de inginerie din Afganistan şi i-a spus şefului departamentului diferenţa dintre AC şi DC. Ei nu ştiau. Aceste trei femei au antrenat alte 27 de femei şi au electrificat solar 100 de sate în Afghanistan. Ne-am dus în Africa, şi am făcut acelaşi lucru. Toate acese femei provenind din opt, nouă ţări, stând la aceeaşi masă, toate vorbind una cu celalaltă, neînţelegând nici un cuvânt, pentru că ele toate vorbeau limbi diferite. Însă limbajul trupului lor este unul puternic. Ele îşi vorbesc şi de fapt devin ingineri solari. Am fost în Sierra Leone, şi acolo era acest ministru conducând în miez de noapte -- vine de-a lungul acestui sat. Se duce înapoi, merge în sat, spune: "Ei bine, care-i povestea?" Ei au spus, "Aceste două bunici ...""Bunicile?" Ministrul nu putea să creadă ce se întâmplă. "Unde au fost?" "Au fost în India şi înapoi." S-au dus direct la preşedinte. El a spus, "Ştiţi că e un sat electrificat-solar în Sierra Leone?" El a spus: "Nu." Jumătate din cabinet a mers pentru a vedea bunicile a doua zi. "Care este povestea." Aşa că m-a chemat şi a zis, "Poţi să-mi instruieşti 150 de bunici?" I-am spus, "Nu pot, domnule preşedinte. Dar ele pot. Bunicile pot." Aşa că mi-a construit primul centru de formare Barefoot în Sierra Leone. Şi 150 de bunici au fost instruite în Sierra Leone. Gambia: am fost să selectăm o bunică în Gambia. M-am dus în acest sat. Ştiam ce fel de femeie aş dori să aleg. Comunitate s-a unit şi a zis: "Luaţi aceste două femei." Am spus, "Nu, vreau să iau această femeie." Ei au spus, "De ce? Nu cunoaşte limba. Tu nu o cunoşti. I-am spus, "Îmi place limbajul corpului. Îmi place modul în care ea vorbeşte..""Soţul este dificil; nu este posibil." Au chemat soţul, soţul a venit, galant, politician, cu un mobil în mână. "Nu este posibil." "De ce nu?" "Femeia, uite cât de frumoasă este ea." I-am spus, "Da, ea este foarte frumosă." "Ce se întâmplă dacă ea fuge cu un bărbat indian?" Asta era cea mai mare frica a lui. I-am spus, "Ea va fi fericită. Te va suna pe telefonul mobil." Ea a plecat ca o bunica şi s-a întors ca un tigru. Ea a iesit din avion şi a vorbit cu întreaga presă ca şi cum ar fi fost un veteran. Ea a manevrat presa naţională şi a fost o stea. Şi când m-am întors şase luni mai târziu, i-am spus: "Unde e soţul tău?""Oh, undeva pe aici. Nu contează." (Râsete) O poveste de succes. Voi termina prin a spune că eu cred că nu trebuie să cautăm soluţii în afară. Căutaţi soluţiile în interior. Şi ascultaţi oamenii care au soluţiile în faţa ta. Sunt peste tot în lume.Nu vă faceţi griji. Nu ascultaţi la Banca Mondială, ci ascultaţi oamenii de pe pământ. Ei au toate soluţiile din lume.Voi încheia cu un citat din Mahatma Gandhi. "Mai întâi te ignoră, apoi râd de tine, apoi se luptă cu tine, şi apoi tu învingi." Mulţumesc. COMENTARII, M.T.L. : "Tudor, fac ce fac şi mă iau de tine. Nu ştiu cum de reuşesc. Recunosc că, articolul de mai sus, pur şi simplu m-a entuziasmat. Dar mi-am adus aminte că mie-mi place diversitatea şi iubesc hamsterii, dar admir şi şerpii care îi înghit. Nu vreau să schimb lumea, vreau doar să trăiesc în ea. Iubesc căldura, dar şi frigul care mă îngenunchează, încerc să sădesc dragostea, dar nu fug nici din calea urii şi mă entuziasmez în faţa geniului, tot atât pe cât mă minunez de arabescurile minţii proştilor, care în final se dovedesc a nu fi deloc proşti, ci doar organisme vii. Lumea este minunată şi perfectă, iar praful drumului mă face să apreciez aşternuturile curate ale refugiului, în care rămân doar până mă apucă iarăşi dorul de mers prin praf. Dacă nu am mai avea pentru ce să luptăm, viaţa nu ar mai avea nici un farmec. Şi atunci de ce să mă vait, că am parte de luptă?! Încep să cred tot mai mult, că a treia alternativă este, în fapt, suma tuturor alternativelor sau, ca să folosesc cuvintele tale, "a treia cale" este "toate căile".  Dragă Tudor, din punctul meu de vedere, civilizaţia desculţilor nu este cu nimic mai puţin elitistă decât cea a încălţaţilor. Doar criteriile de excludere diferă. Tocmai de aceea sunt convins că avem tot atâtea lucruri bune de învăţat de la desculţi pe cât avem şi de la încălţaţi. Şi prefer cuptorul cu microunde tot atât de mult pe cât îmi place să merg, într-o zi călduroasă de vară, desculţ, pe nisipul cald. Nu aş renunţa nici la una, nici la cealaltă. Tu? privitor la Mahatma Gandhi, a fost şi rămâne un om mare şi are mare dreptate în ceea ce spune. Ceea ce nu poate spune însă, este câtă durere trebuie să înfrunţi până când pielea îţi este suficient de tăbăcită să nu mai simtă biciul ignorării şi răsetelor şi să poţi ajunge să învingi. La fel cum un orb nu îţi poate descrie durerea ce rămâne în urma orbirii, în pofida faptului că pierderea văzului a fost compensată cu ascuţirea altor simţuri. Cred însă că nu l-ai amintit degaba pe Gandhi şi că deja ai fost din plin răsplătit cu durerea orbului pe calea ascuţirii simţurilor. Se vede. Aşa că prefer să ascult de Banca Mondială, că altminteri ar însemna să mă tem de ea. Şi frica naşte monştri!" Nicolae Tudor: "Pe mine m-a impresionat ca oamenii au putut comunica fara sa stie limbi straine, ca au folosit energia solara si nu mai sunt dependenti de un sistem ticalosit care ne face robi pentru gaze si curent electric. Eu visez sa aduc prin conducte, in cadere libera, apa raurilor la poarta cetateanului, iar aceasta sa fie gratuita, incat oricine sa-si poata amenaja o crescatorie de pesti si sa lucreze pamantul. Avuta apa, pe langa folosirea energiei solare (cr. electric) prin panouri solare si eoliene, pe un pamant recuperat (dar care nu se mai poate instraina),inseamna sa avem toate conditiile pentru a avea cu adevarat raiul. De-abia apoi ne putem apuca/permite sa avem pasiunea cunoasterii sub toate formele ei. iar asta este posibil. daca reusesc politic (nu sa ajung sa conduc orasele/tara!) ci sa organizez oamenii cat de putin, ar putea fi un inceput. Eu vreau sa schimb astfel lumea si sa traiesc in ea. Multumesc pentru interventii, sper sa avem aceleasi idei intr-o zi."

Mihaela Borzea: "Ești desculț ca-ntotdeauna, altfel n-ai putea discerne/Între fluture si larvă, între secetă și ploaie,/Nici n-ai ondula căpruiul cu nuanțele-i eterne/Pe spinarea unor îngeri evadați din mușuroaie.

Nichita Stanescu: ”Tu sa nu te tragi cu mine de sireturi, intrucat eu ma port descult.

Nuta Craciun: ”Numele tau e un zid care vorbeste / si se citeste pe verticala / un buchet de aer pur/ / norii navigheaza pe rauri. fulgerul loveste . / de cealalta parte a acestei oezii e iarna, / intre amintiri sta imaginea ta indepartata / si doua cuvinte obosite. / nu am voie sa privesc inapoi ca sa stiu / ca nu mai exista intoarcere, / dar daca ne intalnim intamplator/ pot sa te invat cum sa mergi descult / pe un camp de spini fara sa simti durerea”

Rodica Larie: ”Mi-aș dori copilăria, doar o zi să o întorc. / Să văd curtea plină iarăși, de copii cum alergam, / Sărăcuți, cu lipsuri multe, fericiți dar nu știam... / Cât aș vrea să mănânc astăzi, ciorba mamei cu cartofi, / Să umblu vara desculță, chiar cu găuri în pantofi