Albert
Camus: ”Există bine și
rău, măreț și josnic, just și injust Vă jur că toate acestea nu se vor schimba
niciodată
Albert
Einstein: ”Daca cineva
n-a gresit niciodata, inseamna ca n-a incercat sa faca nimic nou.***”Fericirea
nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să alergi toată viaţa.
Alessandro
Manzoni: ”Dreptatea și
vina nu se pot despărți niciodată atât de exact, încât fiecare parte să aibă
numai din una sau din alta.
Anca
Bucur: ”Pe vremea cînd
oamenii nu aveau curaj să scrie/versurile pe hârtie/își puneau o dorință în
care credeau,/dar despre care știau/că nu se va îndeplini niciodată/
Andy
Warhol: ”Cand oamenii
sunt pregatiti, se schimba. Nu o fac niciodata inainte de atunci si, uneori,
mor inainte de a ajunge la asta. Nu ii poti face sa se schimbe daca nu vor, la
fel cum cand ei vor, nu ii poti opri.
Anonim: ”Cand se intampla ceva rau, se
intampla ceva bun in schimb, pentru ca indiferent de ceea ce faci, cineva te
cauta si nu stii niciodata cine ar putea fi acesta. *** ”Am inceput sa iubesc
singuratatea, este singura care nu te paraseste niciodata ***drumul mai tarziu
duce catre alt drum numit niciodata***Lasă zâmbetul tău să schimbe lumea, dar
niciodată nu lăsa lumea să-ți schimbe zâmbetul*** Niciodată nu este prea târziu
să fii ceea ce ai fi putut să fii*** Oamenii care așteaptă să apară schimbări
în exterior înainte de a se angaja să facă schimbări în interior nu vor face
niciodată nicio schimbare*** Schimbarea nu vine niciodată fără efort Lupta este
o parte necesară a procesului*** un om care nu-si vede propriile greseli nu se
va schimba niciodata***Niciodata nu ma gandesc la viitor. El vine destul de
curand.***"Niciodata sa nu accepti sa fii a doua optiune pentru
nimeni"**sa nu spui niciodata "niciodata"!**"de oriunde
poți pleca, însă niciodată din tine însuți."***Cel ce e multumit nu poate
fi niciodata distrus*** Niciodata sa nu te intorci la ceva de care Dumnezeu
te-a salvat deja.*** averea ciresul de la poarta si femeia frumoasa nu sunt
niciodata ale tale*** niciodata sanu te lauzi cu sanatatea in fata celui
bolnav,cu averea in fata saracilor, cu fericirea in fata celor tristi. ***Nu a
existat niciodată o noapte sau o problemă care să învingă răsăritul sau
speranța ***Odata ce simti ca esti evitat de catre cineva, nu-l mai cauta
niciodata
Anthony
Robbins: ”Crează o
viziune şi nu lăsă niciodată mediul, convingerile altor oameni sau limitele
trecutului să îţi afecteze deciziile Ignoră înţelepciunea convenţională
Arhimandritul
Teofil Paraian: ”Niciodata
nu-i omul atat de fericit, decat atunci cand se stie iubit si cand iubeste.
Arthur
Ashe: ”Niciodată nu
concurezi cu altcineva Concurezi cu tine, cu standardele tale mai înalte și
adevărata bucurie este atunci când îți atingi limitele
Ayn
Rand: "Cele trei
valori pe care oamenii le-au tinut timp de secole si care acum au colapsat
sunt: misticismul, colectivismul, altruismul. Misticismul ca o putere culturala
a murit in vremea Renasterii. Colectivismul ca un ideal politic a murit in Al
Doilea Razboi Mondial. Cat despre altruism el nu a fost niciodata viu. El este
otrava mortala a civilizatiei vestice, si oamenii i-au supravietuit doar in
masura in care ei nici nu l-au crezut si nici nu l-au practicat.
B.M.
Gracian: ”Supraveghează-ţi
cuvintele...ca să dai drumul unui cuvânt este întotdeauna vreme, dar ca
să-l iei înapoi, niciodată.
Blogul
din cenusa: ”Tine-te
de Dumnezeu, este singura funie care nu se rupe niciodata.
Buckminster
Fuller: ”Nu vei
schimba niciodată lucruri luptându-te cu realitatea existentă Ca să schimbi
ceva, construiește un nou model care sa il faca pe cel vechi sa fie demodat
Buddha: ”Schimbarea nu este niciodată
dureroasă Doar rezistența la schimbare este dureroasă
C. S.
Lewis: ”Nu esti
niciodata prea batran ca sa-ti propui alt tel sau sa visezi un nou vis
Carl
Sagan: "Imaginatia
ne va purta, de multe ori, spre lumi care nu au existat niciodata. Dar, fara
ea, nu vom pleca nicaieri.
Carl
Sandburg: "Curajul
este un dar. Cei care îl au nu ştiu niciodată că îl au până când nu-i trec
testul. Iar cei care au descoperit că îl au nu ştiu niciodată dacă îl vor mai
avea la al doilea test.
Carmen
Voinea Raducanu: ”Visatorii
nu mor niciodata.
Charles
Bukowski: ”Niciodata
sa nu distrugi cu cuvintele ceea ce ai creat cu linistea. -
Charlie
Chaplin: ”Oglinda este
cea mai bună prietenă a mea, niciodată când am plâns nu a râs de mine.
Charlotte Gray: ”Niciodată să nu crezi că
ți-ai irosit viața.S-ar putea să nu știi niciodată viețile pe care le-ai
atins,ușile pe care le-ai deschis,mângâierea pe care ai dat-o.Un act de
bunătate arătat.Un cuvânt, un zâmbet poate schimba o viață pentru totdeauna.Un
lucru bun nu se pierde niciodată.”
Costel Stancu: ”Mi-e teama de mine/ de tine
de iubirea noastra trei pasari ce/ nu-si vor face niciodata cuib impreuna
Daniel N
Gherbaluta: "Moartea/niciodată/nu
trânteşte uşa după ea"
Donald
Sutherland: ”Niciodata nu am planificat nimic.fac aceasta meserie de
peste 50 de ani. Am fost platit sa lucrez cu oameni minunati si acest lucru a
fost un mare dar pentru mine.
Eckhart
Tolle: ”Cand va
surprindeti alunecand in asteptare… iesiti repede din ea. Intrati in momentul
prezent. Fiti, pur si simplu, si bucurati-va de sentimentul vietii. Cand
sunteti prezent, nu este niciodata nevoie sa asteptati ceva.
Edgar
Allan Poe: ”Iti
doresti sa fii iubit? Atunci nu pierde niciodata cursul inimii tale.Exact ceea
ce esti trebuie sa fii., pentru ca ceea ce te prefaci nu vei fi niciodata
Emil Cioran: ”N-am plâns niciodată, fiindcă
lacrimile s-au transformat în gânduri. Şi nu sunt gândurile acestea tot atât de
amare ca lacrimile?*** "Oamenii
nu-i urmează decât pe aceia care le împart iluzii. Nu s-au văzut niciodată
oameni strânși în jurul unui dezamăgit."
Emile
Gaboriau: „Nu există
niciodată bucurie deplină.***Nu trebuie să te încrezi niciodată în aparențe,
crede cu precădere în contrariul a ceea ce pare adevărat sau măcar plauzibil.
Enzo
Maiorca: "Până
când omul nu va învăța să respecte şi să dialogheze cu lumea animală, nu va
putea niciodată să-şi cunoască adevăratul rol pe acest Pământ."
Ernest
Hemingway: ”Cu totii
suntem ucenici intr-o profesie in care nu devii niciodata stapani. (
Euripide: ”Așadar tot natura este cea mai tare;
căci oricât de bine ai crește pe un rău, niciodată nu-l vei face bun.
Florentin-Gabriel
Stan: "Drumul
numit"mai târziu"/duce către un tărâm numit "niciodată".
Francois
de La Rochefoucauld: ”Nu
suntem niciodată atât de norocoși sau nenorocoși cum ne închipuim.
Frida
Kahlo: "Am în
ochi toată nostalgia a ceea ce nu a fost niciodată."
Gabriel
Petru Băeţan: ”Niciodată
îndeajuns/nu suntem niciodată prea copii/ca să putem iubi/nici prea în vârstă
ca să nu avem întotdeauna/ceva nou de învăţat/nu suntem niciodată îndeajuns de
curaţi/ca să îi judecăm pe ceilalţi/şi nici prea mizerabili încât să nu îi
putem ierta/nu suntem niciodată prea săraci/pentru a ne îmbogăţi cu un
zâmbet/nici prea bogaţi pentru ca veşnicia să nu ne tenteze/nu suntem niciodată
îndeajuns de credincioşi/pentru a-l vedea pe Dumnezeu cu ochii sufletului/şi
nici prea atei pentru a ne susţine convingerile false/nu suntem niciodată
îndeajuns de tari/ca să putem învinge moartea/şi nici prea slabi de înger
pentru a putea fi fericiţi/nu suntem niciodată îndeajuns de falşi/ca să putem
mima răceala unei pietre/şi niciodată îndeajuns de sinceri/să fim transparenţi!
Gabriele
d”Annunzio: "Niciodată
bucuria vieții nu e mai deplină decât după ce ai învins o mare tristețe.
George
Budoi: "Inspiraţia
este oaspetele de care nu te plictiseşti niciodată.*** În dragoste, niciodată
să nu spui niciodată.
George
Eliot: ”Niciodata nu
este prea tarziu sa fii ceea ce ai fi putut sa fii. -
George
Lesnea: ”Sunt trist,
sunt obosit, mi-i silă de toate,/ mi-i viața ruginită de zădărnicii și
singurătate./ Mă plăsmuiesc zilele, mă bat ploile,/ deasupra mea moartea își
scutură foile./cuvintele încep să se prăfuiască,/ se fac de iască./ Nu mă mai
bucură crângurile și vrăbiile./ pentru alții trec norii clătinându-și
corăbiile./ Toate se îndepărtează, toate se culcă pe rând./ Numai vântul mai
umblă pe drumuri, plângând./ Pentru alții, sălciile pletele/ și le piaptănă
peste ochi ca fetele./ Nu mai pornește nicio cărare,/ nu mai pleacă niciun
drum; toate-s de ceață, toate-s de fum./Nu-s bucurii, nu-s fericiri, numai
tristețile/ aduc, ca niște snopi, în brațe, diminețile./ Ne pierdem viața,
viața noastră toată/ și nimeni pe pământ nu mai revine niciodată.”
George
Mihalcea: ”Niciodată
veacul n-a fost mai năprasnic/și mai năruite morile de vânt/căci se vede iată
cum sub talpa vremii/sânge nu Lumină curge din Cuvânt/apele ciumate au ieșit
din matcă/lupii destrămării stau la pândă-n zori/cad dodecafonic negre lănci de
gheață/ce se-nfig în gâturi albe de cocori/găuri largi de șarpe se deschid în
tâmpla/zeului pe care l-am gonit cântând/și de/bucurie știmele se
scaldă-n/iazuri de otravă nemaidându-și rând/niciodată șoapta nu ne-a fost mai
arsă/ca acum când ninge cu piatră și foc/niciodată mamă nu am fost mai
singuri/pe lichefiatul drum către noroc/niciodată tată dormitând în lutul/ce ne
tot cuprinde a nimic urlând/n-am fost mai aproape de cutremurarea/lacrimii de
ceață prăbușite-n gând/care gând nu vine să ne izbăvească/nici de istovire nici
de cai uciși/ci să ne despice-n jumătăți de stane împietriți în larma anilor
promiși
Giorgio
Caproni: ”L-au furat
pe Dumnezeu, cerul e gol, hoțul nu a fost încă prinși nu va fi niciodată.
Goethe: "Sint oameni care nu gresesc
niciodata, fiindca nu-si propun nimic inteligent
Goglea
Bogdan-Sorin: "Din
eternul niciodată vom ajunge în niciunde,/E atâta jos de parcă nici nu mai
există sus.
Greta
Thunberg: ”Nu eşti
niciodată prea mic pentru a face o diferenţă în lume
Guy de
Maupassant: ”Viata
nu-i niciodata chiar atat de buna, dar nici chiar atat de rea pe cat pare.
Harriet
Beecher Stowe: ”Atunci
cand esti ingramadit intr-un colt si totul pare a fi impotriva ta, pana
intr-atat incat simti ca nu mai poti suporta asta nici macar inca un minut, nu
te da batut niciodata, caci orice lucru are un loc si un timp al refluxului.
Hermann
Hesse: "Fiecare
om are sarcina sa în viaţă, iar ea nu este niciodată cea pe care el şi-ar fi
dorit-o."***”Niciodată!” îi spunea, sigură pe ea, voința. ”Se va întâmpla
mâine!” îi șoptea speriată, inima...
Hilary
Hinton: ”Dezamăgirea
de ieri poate deveni astăzi o încântare. Niciodată nu e prea târziu! Niciodată
nu e prea târziu să visaţi, să învaţaţi sau să vă schimbaţi. Prea mulţi oameni
fabrică scuze pentru a nu-şi atinge scopurile.
Homer
Simpson: ”Ai incercat
tot ce ti-a stat in putinta si ai esuat mizerabil. Lectia este: sa nu incerci
niciodata.
Ileana
Baba: Ce nu i-aș spune
niciodată unui om? Nu i-aș spune că-l urăsc, că e prost sau urât. Nici nu cred
așa ceva. Toți suntem pe lumea asta ca într-un stup de albine, fiecare cu
treaba lui, dar legați unul de celălalt. ...
Intelepciune
japoneza: ”Nu s-a
întâmplat vreodată ca cineva, în pielea goală, să piardă ceva.
Ion
Maldarascu: ”Niciodată
nu vom izbuti să cuprindem viziunea de dincolo de lume şi de veacuri.
Irina
Mariana Capra: ”În
dragoste nu există garanții. Niciodată nu vei ști dacă ceea ce simți este
reciproc sau dacă dragostea va dura pentru totdeauna.Unii spun că dragostea
este un pariu așa că, intrăm în joc și cumva, așteptăm ca timpul să ne dea
răspunsuri. Și te întrebi dacă ai putea sa l pierzi...Răspunsul este afirmativ
pentru ca Nimeni nu este niciodată "al nostru". În viață nu pierdem
și nu găsim pe nimeni. Cu unele persoane parcurgem un drum lung iar altele sunt
o prezență trecătoare.
Israel: Tara care nu s-a imprumutat niciodata
de la FMI.
James
Baldwin: "Copiii
n-au știut niciodată să își asculte părinții, dar au reușit întotdeauna să îi
imite.
Jawaharlal
Nehru: ”Ignoranţei îi
este mereu frică de schimbare.Nu vei schimba niciodată cursul istoriei
întorcând portretele cu faţa la perete
Jimmy
Fontana: ”Viața merge
înainte, niciodată lumea nu se va opri pe loc.
Johann
W. von Goethe: „Niciodata
nu mergi mai departe ca atunci cand nu stii incotro mergi
John F.
Kenneddy: ”Iartă-ţi
duşmanii, dar niciodată nu uita cum îi cheamă.
John
Green: ”Stiu atat de
multe ultime cuvinte, dar nu le voi sti niciodata pe ale ei.
John
Porter: ”Oamenii isi
subestimeaza capacitatea de schimbare Nu exista niciodata momentul potrivit
pentru a face un lucru dificil –
Joseph
Addison: "Ne
facem provizii pentru această viaţă ca şi cum ea nu s-ar sfârşi niciodată, iar
pentru cea de apoi, ca şi cum nu ar începe niciodată.
Joseph
Joubert: ”Niciodata nu
vei deveni invatat citind doar ceea ce iti place. -
Keanu
Reeves: ”Durerea îşi
schimbă forma, dar nu se termină niciodată.
Langston
Hughes: ”Fericirea e
ceva ce nu se atinge niciodată... dar pentru căutarea ei merită să alergi toată
viaţa.
Lao Tse:
”Cel ce este multumit
nu poate fi distrus niciodata. -
Mahnoor
Shah Art: ”In oricine
târziul crește în suspin, când ,din cenușa revărsată peste apus și creste,
se-abate acel niciodată, ca o secure sau poveste…
Marie
Corelli: "A-i
face fericiti pe ceilalti este o senzatie care nu ne oboseste niciodata, ne
inaltam sufletele cu ajutorul ei, ajungand mai aproape de Cel Atotputernic .
Michael
Jordan: ”Dacă renunți
o dată, devine un obicei Nu renunța niciodată! *Niciodată nu spune niciodată,
deoarece limitele, la fel ca fricile, sunt deseori doar o iluzie
Napoleon
Bonaparte: ”Un lider
are dreptul să fie învins, dar nu are niciodată dreptul să fie surprins.***”Niciodată
nu întrerupe un duşman, atunci când face o greşeală.
Napoleon
Hill: ”Nu mai astepta!
Momentul potrivit nu vine niciodata. –
Negrii
Cristi: ”niciodată,
dar niciodată, nu o să ajungem,/ nicăieri nu o să ajungem, dacă dragostea
noastră nu va fi cu noi./ bezmeticii beznei vom fi.
Niccolò
Machiavelli: ”Cine se
gândeşte la prea multe lucruri nu ajunge niciodată la vreo concluzie.***"Un
principe din timpurile noastre, pe care mai bine nu-l numesc, nu propovăduieşte
niciodată altceva decât pacea şi credinţa, şi e cel mai mare duşman şi al uneia
şi al alteia. Dacă le-ar fi respectat atât pe una cât şi pe cealaltă, şi-ar fi
pierdut oricând şi faima şi domnia.**"Ceea ce n-a avut loc niciodată,
poate avea loc mâine.
Nichita
Stanescu: "Fără
Mioriţa noi n-am fi fost niciodată poeţi. Ne-ar fi lipsit această dimensiune
fundamentală. Mioriţa este şcoala tristeţii naţionale. Matricea. Matca.
Regina.**"A trebuit să vin a doua oară, pentru că prima oară abia acum îmi
dau seama că nu există. A trebuit să vin a doua oară ca să-mi dau seama că
prima oară nu există niciodată.**"Mai puternică decât “ideea” celui care
are “ideea”, nu poate fi niciodată ideea celui care i-a înţeles “ideea”. ***
”O, niciodată, niciodată, niciodată/ nu mi-a fost dor de vreo idee,/ ci numai
de un măr sau de un mers de fată/ sau de o după-amiază.”*** tot ce te
doare iti trece. Numai ceea ce intelegi nu-ti trece niciodata
Nicolae
Iorga: ”Nu spune
niciodata nu se poate, ci incepe cu sa vedem. *** Daca vei da o data mai mult
decat ti se cere, nu ti se va mai primi niciodata tocmai cat datoresti.
Nicolae
Mares: ”Greu sau
niciodată dezordinea în ordine ar putea fi transformată.
Octavian
Paler: ”Cine iubește
și este iubit nu va mai fi niciodată același om ca înainte *** Niciodata n-ai
avut suficienta imaginatie pentru a-ti inchipui lumea fara tine. Chiar daca
n-ai mers cu vanitatea pana la paranoia de a crede ca lumea se invarte in jurul
tau, ca e nerabdatoare sa auda ce spui, ti-a lipsit inteligenta, sau puterea de
a accepta ca nu insemni mai mult decat fotografiile ingalbenite pe care cineva,
dupa tine, le va arunca la gunoi. ***Am priceput că există atâta nedreptate pe
lumea asta, încât cineva însetat de dreptate va avea totdeauna ceva de făcut.
Niciodată nu va ajunge la capătul pasiunii sale. Niciodată nu-şi va epuiza
şansele. Va eşua, dar o va putea lua de la capăt, chiar dacă nu va lăsa în urma
lui nicio dâră de dreptate, ci numai una de sânge.**"Dacă poți să iei pe
cineva de mână, să-l îmbrățișezi sau doar să-l bați pe umăr, bucură-te,
niciodată nu te vei simți singur.
Omar
Khayam: "Sărmane
om, tu nu vei ştii niciodată nimic!
Oprah
Gail Winfrey: "Adevărata
integritate înseamnă a face ceea ce e corect, chiar ştiind că nimeni nu va afla
niciodată ce ai făcut. ***Multumeste-te cu ce ai si vei termina avand mai mult.
Daca totdeauna te concentrezi pe ce-ti lipseste, nu vei avea niciodata
suficient.
Oscar
Wilde: "Lucrurile
de care eşti foarte sigur nu sunt niciodată adevărate.**"Niciodată nu poţi
să fii prea grijuliu în alegerea duşmanilor tăi.
Osho: ”Societatea a aranjat lucrurile astfel
incat sa nu iti pui niciodata problema propriului tau potential. Si toata
nefericirea provine din faptul ca nu esti tu insuti. Fii doar tu insuti si
toata nefericirea si toata competitia cu ceilalti dispar; nu iti mai pasa ca
altii au mai mult, ca nu esti tu cel care are mai mult. Daca vrei ca iarba sa
fie mai verde, nu are rost sa privesti in curtea vecinului. Este atat de simplu
ca iarba sa fie mai verde! Omul trebuie sa fie inradacinat in propria sa
energie potentiala, indiferent care este aceasta. Lumea va fi atat de multumita
astfel, incat acest fapt vi se va parea pur si simplu incredibil.
Patricia
Kaas: ”De multe ori
lumea face din mine femeia care nu am fost niciodată
Paul
Bernard: "Oamenii
îşi acordă imediat încrederea, dar niciodată banii.
Paul
Enache: ”Și... să ne
dea Dumnezeu tuturor, mintea cea de pe urmă ! Că, pe cea de niciodată, mulți o
au deja ...
Paulo
Coelho: ”Te iubesc
mult, cum n-am mai iubit niciodată şi tocmai de aceea plec pentru că, dacă aş
rămâne visul s-ar transforma în realitate, în dorinţa de a poseda, de a dori ca
viaţa lui să fie a mea. în fine,
Proverbe:
”A-i mulţumi pe toţi
este un ţel care nu poate fi atins niciodată. ***O faptă bună nu este niciodată
pierdută.*** „Cartea este un prieten care nu înşeală niciodată”
R.
Buckminster Fuller: ”Nu
schimbi niciodata lucrurile luptand cu realitatea existenta Pentru a schimba
ceva, construieste un nou model care face ca modelul existent sa fie depasit –
Ralph
Waldo Emerson: ”Suma
intelepciunii este ca nu se pierde niciodata timpul dedicat muncii. -
Richard
David Bach: "Principiile
se schimbă greu, pe nesimţite, şi nu ştii niciodată că s-au schimbat până când,
la un moment dat, ceva ce înainte era bine, acum nu mai pare a fi
aşa.**"Continuă să eviţi problemele, şi nu vei fi niciodată cel care le-a
depăşit.
Robert
Browning: ”Niciodata
nu stii ce inseamna viata, pana cand nu mori.
Robert
South: "Infrangerea
nu ar trebui sa fie niciodata o sursa de descurajare ci mai degraba o proaspata
stimulare.
Robin
Sharm: ”Nu vei schimba
niciodata lumea daca te ingrijorezi mereu sa fii placut de altii
Row
Hall: ”Nu stim
niciodata prin ochii cui ne priveste Dumnezeu
Sacha
Distel: "Niciodată nu
e prea târzie iertarea.
Salvator
Dali: ”Nu-ţi fie
frică de perfecţiune; n-o s-o atingi niciodată.
Samuel
Butler: "Pentru
fiecare individ, propria sa fiinţă e nemuritoare; poate şti că va muri cândva,
dar nu va şti niciodată că e mort.
Samuel
Smiles: "Dobandim
intelepciune mai mult din esecuri decat din succese.Deseori descoperim ce vom
face prin cee ce nu am facut; si probabil ca cel care nu greseste niciodata nu
va face niciodata o descoperire.
Sergiu
Nicolaescu: ”Eu am sa
plec, dar n-am sa mor niciodata
Seth
Godin: ”Schimbarea nu
esueaza aproape niciodata pentru ca este prea devreme Aproape intotdeauna
esueaza pentru ca este prea tarziu –
Sfantul
Ioan Gura de Aur: ”Niciodata
omul nu trebuie sa deznadajduiasca pentru pacatele sale, dar nici sa se
increada in faptele sale. –
Sidonia
Bogdan: ”Azi am avut
un dialog inteligent cu copilul meu:/ Ea:/ Mami, cine intră in turul doi?/
Iohannis si Dancila./ Cu cine ții? o intreb./ Cu Dăncilă, imi raspunde ea./ De
ce ții cu Dăncilă, iubita mea?/ Și dacă e proastă, ce?!, imi răspunde./ Nu ii
subestimați pe cei care țin cu cei slabi./ Niciodată.
Sorin
Cerin: "Cunoasterea
te iubeste doar daca nu vei intreba nimic niciodata cu privire la absolut si
vei asculta soaptele Universului din inima sufletului tau.
Stefan
Odobleja: "Să
speri întotdeauna. Să nu descurajezi niciodată. Dacă prezentul nu oferă
recompense, renunţă să te mai gândeşti la acesta: trăieşte în viitor… Cultivă
elanul, aspiraţia către scopurile mari.
Steve
Wozniak: ”Niciodata sa
n-ai incredere intr-un calculator pe care nu-l poti arunca pe fereastra.
Sydney
Harris: "Niciodata
nu accepta sfatul cuiva care nu a avut problemele tale.
Tallulah
Bankhead: "Numai
fetele bune ţin jurnale. Cele rele n-au niciodată timp.
Teodor
Dume: "Ambiţia e
o armă nesigură şi nu vei şti niciodată când o să cazi victimă, dar asta nu
înseamnă să renunţi. Eşecul vine la urmă.
Theodore
Parker: "Să nu
nesocoteşti niciodată respectul faţă de tine însuţi. Este sfânt.
Thomas
Alva Edison: "În
viață nu primești niciodată ceea ce meriți, ci ceea ce negociezi.
Tom
Landry: ”Un câștigător
nu încetează niciodată să încerce
Tom
Robbins: "Concluzia
este că oamenii nu sunt niciodată perfecţi, dar dragostea poate fi.
Tryon
Edwards: ”Cel
care nu-şi schimbă niciodată opiniile şi nu-şi corectează greşelile, nu va
deveni niciodată mai înţelept.
Urmuz (17 martie 1883 - 1923): ”Forța
primordială, cauza cauzelor, nu poate fi niciodată atinsă...
Valeriu
Armeanu: "Comunistul
nu spune adevărul niciodată; este ca şi cum i-ai cere unei râme să potrivească
o întâmplare de pe vremea când se credea şarpe.**"Birjarii au vrut
întotdeauna să pară ceea ce nu sunt, aşa se explică de ce într-o vreme îşi
lăsaseră mustaţă ca împăratul Franz Iozef, cu toate că Franz Iosef nu şi-a
dorit niciodată să ajungă birjar.**"Courbet a refuzat să picteze îngeri
pentru că nu i-a văzut niciodată cum arată. Nici Rafael nu i-a văzut, dar i-a
pictat.**"Nu mă feresc niciodată de cei care mint, ci de cei care spun
minciuni amestecate cu adevăruri.
Vasile
Boldis: ”Niciodată nu
am avut /atâta opulență și atâta săracie deodată.../atâta sex și atâta lipsă de
iubire deodată.../atâta bunătate și atâta răutate deodată.../atâta apropiere și
atâta depărtare deodată.../Niciodată nu am avut /atât de mult și atât de puțin
deodată.
Victor
Frankl: ”Ai dat mult
şi ai primit puţin! Ce-ai dat rămâne povara pe care nu o vei simţi niciodată,
dacă ai dat cu inima deschisă. Cu ea vei descuia uşa de dincolo! Ce-ai primit
să-ţi fie mulţumire şi bucurie. Dacă nu ai primit nimic, schimbă-ţi cărarea
Victor
Hugo: ”Niciodata sa nu
insulti o femeie care cade. Cine stie ce povara ii copleseste sarmanu-i suflet.
Vince
Lombardi: ”Învingătorii
nu renunță niciodată, iar cei care renunță nu câștigă niciodată –
Violeta Vasian: ”Ma cuprinde si putina deznadejde ca
nu vom mai simti niciodata ca noi suntem un tot, ci ne vom sparge in cioburi
din ce in ce mai mici si mai inutile,numai bune de maturat din calea celor ce
vor sa-si faca planul pe de-a-ntregul ,un intreg care puteam fi si noi,daca am
fi avut cu adevarat spirit civic si respect fata de viitorul nostru.P.S. Nu de
comunism sau socialism mi-e dor,ci de sentimentul ca sunt parte dintr-un
popor,ca am aceleasi interese cu cei din jur,c avem aceleasi repere si un
numitor comun.
Virginia
Woolf: ”Niciodata
vocile nu sunt atat de frumoase ca intr-o seara de iarna, atunci cand apusul
aproape ca iti ascunde trupul, iar cuvintele par a se naste de nicaieri, cu o
nuanta de intimitate rar intalnita in timpul zilei.
Vladimir
Maiakovski (7 iulie
1893 - 1930): ”Niciodată n-ai să uiți locul în care ți-a fost cel mai frig.
Voltaire: ”Noi nu trăim niciodată, ci aşteptăm
să trăim.
Wayne
Dyer: ”Nu subestima
niciodată puterea de a te schimba. Niciodată nu supraestima puterea de a-i
schimba pe ceilalţi.
William
Shakespeare: ”Niciodată
să nu te încrezi în cel ce şi-a călcat odată cuvântul.
Wilton
Earle Hall: "Știința
nu s-a putut lauda niciodată cu inventarea unui tranchilizant atât de puternic
precum o zi însorită de primăvara.
Winston
Churchill: ”Niciodata,
niciodata, niciodata, niciodata, nu renunta.
Woody
Allen: "Omul nu
ajunge niciodata atat de batran incat sa nu mai poata face inca o prostie.
Worn
Witherspoon: ”Niciodată
să nu termini o carte doar pentru că ai început-o.
Yasar
Memedemin: "Ar
trebui sa fim ca si muntii… ei vorbesc cu inaltimile… au grija de adancuri… se
lupta cu vantul… se topesc sub soare… se saruta cu luna… aduna lacrimile
norilor… si niciodata nu se plang…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu