MOARTEA - Pagina de biblioteca

 

 

**Codul Civil: orice persoana disparuta dupa 2 ani poate fi declarata moarta.

**Decret-Lege nr.6/07-01-1990 pentru abolirea pedepsei cu moartea, pentru modificarea şi abrogarea unor prevederi din Codul penal şi alte acte normative.

Adi Buzău: ”Omul moare doar in ultima zi a vietii sale, deci nu e logic sa se teama de moarte in fiecare zi a vietii sale.”

Adi Sfintes: "Dacă această țară n-a pierit/ de frig și de tristețe absolută,/ e pentru că românii au băjenit/ să bea prin Occident cucută// I-au smuls din case deznădejdea,/ prea tare-i umilise sărăcia,/ simțeau că inutilă-i legea/ și nu mai pot trăi în România// Erau datori la bănci și la vecini,/ nu se-ajungeau, argați fără simbrie,/ copiii lor stăteau pe mărăcini,/ zadarnic așteptând o jucărie// Le-a fost așa de grea străinătatea,/ deși spuneau din poze că sunt bine,/ dar viața lor ce semăna cu moartea,/ n-au vrut să te mai doară și pe tine// Din râvna nefiresc de prost plătită/ au tot trimis mandate la părinți,/ acasă sărăcia a fost oprită;/ dar nu de ticăloșii, ce, pe-arginți,/ au tot vândut această țară/ la târgul marilor sclavii,/ci de-apatrizii cu privirea amară/ care și-n moarte vor rămâne vii// Și-acum ce faceți, fiare blestemate?/ vreți să-ncuiați sub lacăt viața lor?/ Voi n-aveți drept de viață și de moarte;/ deschideți ochii, orbilor!// Măcar în fața morții absolute/ să-i respectați pe fiii alungați,/ să nu mai spuneți vrute și nevrute/ să interziceți dreptul de-a fi frați// Azi Cain și Abel locuiesc alături/ pe o planetă pururi suferindă,/ tu vino, Doamne, bolile să mături/ redă-ne dreptul de-a privi-n oglindă!/ Poporu-acesta nu mai are țară,/ vechi lacăte se-arată pe la porți,/ trezește artileria stelară/ și, dacă poți, trezește-ne din morți!// Și dă-ne suflet s-acceptăm durerea/ de-a reprimi bolnavii-n țara lor,/ de-a încuia în spaima ei tăcerea,/ de-a nu fi hrană nouă corbilor// Conducători bezmetici, fără milă,/ lăsați românii să revină acasă,/ să nu murim de scârbă și de silă,/ să fim de-acum o nație frumoasă!// Să ducem împreună suferința/ ce ne-a surprins împrăștiați pe hărți,/ ne va salva, dacă vom fi, credința,/ vom învia precum Iisus din morți// Puțină demnitate-n fața bolii/ ne-ar ridica spre cer măcar o treaptă,/ când Dumnezeu își va trimite solii/ va abroga decizia nedreaptă// de-a nu fi oameni pururea nesinceri,/ de-a instiga români contra români,/ și poate va trimite câțiva îngeri/ să populeze casa de nebuni// Dar până atunci, bezmeticilor orbi,/ lăsați românii să reintre-n țară,/ au fost la curtea Europei robi/ și nu se-ntorc acasă ca să moară// Lăsați românii să se-ntoarcă-n țară/ și-o să se facă iarăși primăvară...

Adrian Pascal: O bătrână, pe patul de spital, vorbea senină cu preotul care venise s-o viziteze. „Domnul mi-a dat o viaţă foarte frumoasă. Sunt gata de plecare. Dar aş avea o ultimă dorinţă: când va fi înmormântarea mea, vreau să mi se pună în mână o linguriţă.“„O linguriţă?“, se arătă surprins preotul. „Dar de ce vreţi să fiţi înmormântată cu o linguriţă?“ „Întotdeauna mi-a făcut plăcere, atunci când eram tânără, să iau parte la nunţi, iar acum, mai în vârstă, să particip la agapele organizate la biserică de hram sau alte sărbători. Şi de fiecare dată când ajungeam la locul meu, mă uitam să văd dacă lângă farfurie era aşezată linguriţa. Ştiţi ce însemna aceasta?“ „Nu“, răspunse preotul. „Asta însemna că la final trebuia să vină prăjitura şi îngheţata. Adică, ceea ce este mai bun vine la sfârşit. Tocmai aceasta vreau să spun la înmormântarea mea. Când va trece pe lângă sicriul meu, lumea se va întreba: «Pentru ce aici o linguriţă?» Vreau ca dumneavoastră să le răspundeţi că am linguriţa în mână pentru că ceea ce este bun, de-abia de acum urmează.“ Sunt oameni pentru care moartea nu are nimic fioros sau înspăimântător. Pentru că ştiu că ceea ce au primit şi au lucrat bun în viaţă se va prelungi în eternitate şi chiar va fi cu mult mai mult răsplătit acolo

Adrian Paunescu: "Murim si nimeni nu se uita la noi” ***"Vreau moartea sa vina sa lupte cu mine,/ Eu sunt cineva, moartea e oarecine.” ***"vrem sa traim, putem sa dam si pret pentru un an macar de sanatate; opriti, va imploram, acest comert de moarte si de ce nu se poate” ***” Şi dacã tot e clar cã ne omoară/ Si cã in peşteri iar am coborât,/ In veci nefericita noastră tară,/Macar atât, să nu murim urât.” *** Cu tine mor pentru a fi mai viu"// De trait n-avem timp niciodata/ De murit mai gasim cate-un timp.” ***,,E drept că lumea noastră nu-i perfectă/Dar ea pricepe în această zi/Cât de ușor putem să pierdem totul/Și cât de ordinar putem muri." ***” Ne mor prietenii, ne mor,/ murim şi noi în moartea lor, /că-ntârzie îngrozitor, / într-una, primul ajutor,/chemat la patul tuturor/e de ales: or-or! *** E un șah de-o morală bizară/ Construit pe un straniu atu/ Că pionii au dreptul sa moară/ Iar ceilalți datoria sa nu.// Dar acestea sunt simple cuvinte,/ Ca-n intregul cosmar care e/ Noi murim si promitem fierbinte/ Nici sa nu intrebăm pentru ce.” ***”Ion, ţăran român,/ a uitat, cosind la fân,/ a uitat ce e şi că-i bătrân./ Ion e un țăran bătrân,/ dar ca şi ceilalţi țărani,/ tot muncind pe munţi la fân,/ Ion a şi uitat de ani,/ Ion e un bătrân țăran român.Moartea a venit în / sat, / moartea a venit sa-l ia,/ însă Ion era plecat/ prin Carpaţi, pe undeva,/ moartea a venit degeaba-n sat./ Moartea a urcat spre el,/ Unde Ion la fân cosea,/ Unde ierburi fel de fel,/ Luminau lucrarea sa,/ moartea a venit tiptil spre el./ - Ce faci, Ioane? L-a-ntrebat./ - Uite, ce să fac, cosesc,/ și pe urmă merg în sat,/ merg în satul părintesc./ - Ce faci, Ioane? Moartea l-a-ntrebat./ - Dumneata de unde vii?/ S-a-ntors Ion spre Moartea lui.- Am de luat ceva copii /și-un bătrân în cer să-l sui./ - Doamnă, dumneata de unde vii?/Ion s-a-ntors spre Universc-a-nţeles că-i ăl bătrân, / c-un prosop curat s-a şters/ și s-a-ntins pe-un stog de fân,/ Ion s-a-ntors zâmbind spre Univers./ - Doamnă, n-am avut habar,să ma rad, să mă-nbăiez,/  n-am livretul militar,n-am nici actul de botez,/ - Doamnă, c-o să mor n-aveam habar./- Ia-mă, Moarte, cum m-oi lua/ și mă du de unde vii,/ dar te rog şi eu ceva,/ ia bătrâni, nu lua copii,/ ia-mă, Moarte, ia-mă cum m-oi lua./ Eu pe-aici am nişte oi,/ ți le las dacă mă iei,vezi că munţii sunt cam goi,/ să strângi iarba pentru miei/ Doamnă, eu pe-aici am nişte oi./ Şi-am şi-un fluieraş de lemn,/ să mi-l duci de rouă plin/ și să-l pui pe prispă semn / că m-am dus şi nu mai vin,/ vezi că am un fluieraş de lemn./ …și Ion vorba o lungea, / nu că s-ar fi speriat, / moartea el o amâna/ ca să crească pruncii-n sat,/ pentru ei Ion vorba o lungea.

Adrian Popescu: ” Nimeni nu a explorat mai bine sentimentul deșertăciunii decât 𝗘𝗺𝗶𝗹 𝗖𝗶𝗼𝗿𝗮𝗻, pentru care moartea era singura certitudine, iar restul – iluzie și autoamăgire. El scria:> > „𝕆𝕣𝕚𝕔𝕖 𝕘â𝕟𝕕𝕚𝕞, 𝕠𝕣𝕚𝕔𝕖 𝕤𝕚𝕞ț𝕚𝕞, 𝕠𝕣𝕚𝕔𝕖 𝕗𝕒𝕔𝕖𝕞, 𝕥𝕠𝕥𝕦𝕝 𝕒𝕣𝕖 𝕚𝕞𝕡𝕠𝕣𝕥𝕒𝕟ț𝕒 𝕦𝕟𝕖𝕚 𝕡𝕝𝕠𝕚 î𝕟𝕥𝕣-𝕦𝕟 𝕠𝕔𝕖𝕒𝕟.” Această perspectivă nihilistă răstoarnă orice speranță de transcendere prin glorie sau prin faptele noastre. Indiferent cât de mult ne luptăm să dăm sens propriei existențe, în fața neantului suntem egali, iar moartea este marele nivelator. 𝗖𝗶𝗼𝗿𝗮𝗻 avea un dispreț profund față de dorința umană de a-și construi un sens artificial prin faimă sau avere: „𝕋𝕠𝕥𝕦𝕝 𝕥𝕣𝕖𝕓𝕦𝕚𝕖 𝕤ă 𝕕𝕚𝕤𝕡𝕒𝕣ă – ș𝕚 𝕤ă 𝕟𝕦 𝕝𝕒𝕤𝕖 𝕟𝕚𝕔𝕚𝕠 𝕦𝕣𝕞ă.”Dacă nimic nu durează, dacă totul este sortit uitării, de ce ne străduim? De ce ridicăm monumente, acumulăm averi, ne construim cariere, când, în final, vom deveni doar o mențiune într-un registru funerar? Din perspectiva lui 𝗖𝗶𝗼𝗿𝗮𝗻, această goană după semnificație este însăși sursa suferinței umane. Ne agățăm de ceea ce știm că vom pierde și ne condamnăm, astfel, la un chin perpetuu. 𝙊𝙖𝙧𝙚 𝙘𝙤𝙣𝙩𝙚𝙖𝙯𝙖̆ 𝙩𝙤𝙩𝙪𝙨̦𝙞 𝙘𝙚𝙫𝙖?Dacă înmormântarea noastră va fi doar un eveniment meteorologic pentru cei rămași, înseamnă că viața noastră a fost lipsită de sens? 𝗖𝗶𝗼𝗿𝗮𝗻 nu oferă o soluție consolatoare, dar în scrierile sale se simte o ușoară admirație pentru cei care, conștienți de absurdul existenței, continuă să trăiască fără iluzii:> „ℂâ𝕟𝕕 𝕥𝕖-𝕒𝕚 𝕕𝕖𝕤𝕡𝕣𝕚𝕟𝕤 𝕕𝕖 𝕥𝕠𝕥, 𝕔𝕙𝕚𝕒𝕣 ș𝕚 𝕕𝕖 𝕕𝕚𝕤𝕡𝕖𝕣𝕒𝕣𝕖, 𝕔𝕖 𝕡𝕠𝕒𝕥𝕖 𝕤ă-ț𝕚 𝕞𝕒𝕚 𝕣ă𝕞â𝕟ă? ℙ𝕠𝕒𝕥𝕖 𝕕𝕠𝕒𝕣 𝕘𝕦𝕤𝕥𝕦𝕝 𝕦𝕟𝕖𝕚 𝕚𝕣𝕠𝕟𝕚𝕚 𝕗ă𝕣ă 𝕠𝕓𝕚𝕖𝕔𝕥.”Aceasta este poate singura formă de înțelepciune accesibilă: acceptarea absurdului, nu cu resemnare, ci cu o ironie tăcută. Într-o lume în care moartea anulează orice pretenție de importanță, poate că singurul gest autentic rămâne acela de a râde de propria noastră efemeritate. Astfel, citatul lui 𝗣𝗿𝗶𝘁𝗰𝗵𝗮𝗿𝗱 nu este doar o glumă amară, ci și o reflecție profundă asupra condiției umane. În cele din urmă, nu vom conta nici măcar cât vremea – dar tocmai în această insignifianță ar putea sta singura noastră libertate. „Nu încetezi să râzi pentru că îmbătrânești. Îmbătrânești pentru că încetezi să râzi.”„Frica este acea mică cameră întunecată, în care se dezvoltă negativele.”𝗠𝗶𝗰𝗵𝗮𝗲𝗹 𝗣𝗿𝗶𝘁𝗰𝗵𝗮𝗿𝗱

Adrian Suciu: „Cine-a mîngîiat cu dragoste obrazul mortului/ ştie că nu seamănă cu nimic la atingere./ Nici cu gheaţa,/ nici cu mătasea, nici cu nisipul.

Adriana Szabo: "Mi se scutură mărul de adevărul ce nu se mai vede, de deșertăciuni.../ și mi-e foame, mi-e frig și mi-e sete de pământul unde doare cuvântul în icoane şi-n mir.../ Mi se scutură Luna de mucegaiuri, de întrebari/ Candela pâlpâie frunze de ieri explicându-mi nimicuri cu plata în rate pe sâmburi de meri.../ și mor puțin câte puțin pe șevaletul care-mi doare, la picioarele celor ce știu doar a răni...și-mi moare în brațe arta de-a iubi!"

Alan Sachs: "Moartea e mai răspândită decât viața: toți oamenii mor, dar nu toți oamenii trăiesc.

Albert Camus: „Moartea conferă jocului şi eroismului adevăratul lor sens.” ***„Fiecare vrea să i se întâmple ceva, chiar dacă acel ceva înseamnă servitute fără dragoste, război sau moarte.” ***„Soseşte întotdeauna un ceas în istorie când cel care îndrăzneşte să spună că doi şi cu doi fac patru este pedepsit cu moartea.” ***„Trebuie să ne răzbunăm pentru faptul că fiecare moare singur. Moartea e solitară, în timp ce servitutea e colectivă.” *** ”Destinul uman nu poate fi privit, în ansamblul său, decât în momentul în care existența a încetat. Pentru om, moartea  este aceea care modelează destinul.

Albert Einstein: "Frica de moarte este una din temerile cele mai nejustificate, pentru că un om mort nu este supus riscurilor vreunui accident." ***„O ştiinţă care nu se miră şi nu venerează e o ştiinţă moartă.” *** moartea nu este cel mai rau lucru din viata. Cel mai rau este ceea ce moarte in noi cand traim.

Albert Schweitzer: „Tragedia vieții constă în ceea ce moare într-un om în timp ce trăiește.”

Alex Andru: ,,Vine o vreme când se termină tot ! Pleci într-o unică clipă, fără telefon, fără mașină, fără dulapul tău plin de haine, fără bijuterii, fără casă, fără o scrisoare de rămas bun și fără contul ăsta al tău de facebook. Pleci fără imagini, fără cuvinte, fără planuri, fără gânduri, fără like-uri....... PLECI FARA NIMIC! Pleci singur și probabil fără să știi că ai plecat sau că ai fost… sau cine ai fost. Mai devreme sau mai târziu toți primim un block de la viață. De amintirile tale grozave te poți bucura doar în viața asta. Construiește ceva și rămâi în amintirile altora. Lasă un semn că ai fost. Permite să rămână din tine un colțișor de poveste. Bucură-te tare de oameni și de clipă."

Alex Stefanescu: "Cine sunt eu? Un bătrân care moare lent, dar sigur, simțind o satisfacție secretă la gândul că moare. O ființă umană care nu suferă la gândul că urmează să dispară, ci se bucură că a avut norocul să se nască."

Alexandre Dumas: "Este necesar să îți dorești moartea pentru a ști cât de bine este să trăiești."

Alexandre Dumas-fiul: „Dragostea şi moartea, singurele două elemente prin care omul atinge infinitul.”

Alexandru Lîncu: "Moartea este ca o umbră în care se prefac oamenii ca să poată zbura sub pământ liberi ca păsările cerului."

Alexandru Macedonski: "Doar murind devii stăpânul lumii." ***"Deunăzi către ziuă visasem că murisem.../ Zăceam sub crini şi roze, suflare nu aveam,/ Şi mumă, fraţi, prieteni, şi toţi pe câţi iubisem,/ Cuprinşi de-o jale-adâncă plângându-mă-i vedeam./ Intrau în curte cioclii cu faţa uscăţivă;.../ Călări intrau în treapăt şi doi sau trei ostaşi;.../ Veneau la urmă popii, ca buturii de graşi,/ Cu pântece rotunde umflate de colivă./ În albe sovonite sub flori de lămâiţe,/ Vin fete-nchiriate să-mi ţină de panglici;/ Apoi o-ntreagă ciurdă de-orbeţi şi de leliţe.../ Pomană când se face, se află şi calici!/ Dar muzica e gata şi popii s-află gata,/ Şi toţi vor să mă ducă mai iute lângă tata/ Ce doarme-n uniformă, gătit ca pentru bal,/Alăturea cu spada de-ostaş şi general./ Ziarele, chiar ele! unindu-se, mă rog,/Pe pagina a treia mi-au pus un necrolog./ Discursuri, de-altă parte, turnatu-s-au mai multe,/ Şi pare c-o să fie şi lume să le-asculte.../„Sărmanul Macedonski, s-a dus, ca o clipire,/ Ca rază, ca scânteie, ca vis, — et caetera —./ O moarte nendurată a vrut a-l secera/ Şi muzele vor plânge, rămase- n văduvire."/ Parada, cum se vede, e bine întocmită.../ Am popi, jandarmi şi fete, iar poarta e cernită,/ Spre gloria-mi cea mare, de sus şi până jos,/ Şi nu-mi lipsesc discursuri ş-anunţuri prin gazete.../ Iar moartea-mi o să facă chiar cioclii să se-mbete,/Spre-a viei propăşire ş-al cârciumii folos./ Sunt mulţi ce zic că moartea e lege foarte crudă,/ Eu, însă milostivă aş crede s-o numim,/ În contul ei atâţia trăiesc fără de trudă.../ Şi ce s-ar face popii de-ar fi să nu murim?/Dar doctorii?... Dar cioclii?...  Dar inima duşmană?/ Dar cei câţi ne mănâncă cu poftă din pomană?.../ Femeia ce ne scaldă?... Dricarul şi trocarul?.../ Dar mulţi pe care-n seamă aproape că nu-i bagi?/ Orfanii ce ne-mbracă jiletce şi nădragi?/Dar baba cu tămâia?... Groparul?... Colivarul?.../ Dar Raiul, şi chiar Iadul, căzând în faliment/ Şi depunând bilanţul din lipsă de-aliment?/Dar faptul că dădaca, chemată să ne crească,/Zadarnic cu strigoii ar vrea să ne-ngrozească?/ Dar câte şi mai câte pe care le-am  uitat/ Venind să ne deschidă al morţilor palat?// Coşciugul meu în fine e dat în jos pe scară.../ O muzică-l primeşte cu jalnica-i fanfară;/  În urmă-i se aude suspinul năbuşit/ Al scumpelor fiinţe ce-n lume m-au iubit./ În negru, şi în lacrimi, prietenii-mi s-arată,/ Iar mumă-mea-ntre dânşii apare leşinată,/ Pe când porneşte dricul ş-al lui întreg convoi,/ Cu doi jandarmi nainte, cu doi jandarmi napoi./ Şi ce?... E cu putinţă?... Paradă şi onoare/ Pe când aveam speranţa să mor într-un spital?/ Şi ce?... Se plânge încă acela care moare/ Şi nu mai este viaţa un comic carnaval?/ Şi ce?... N-au să mă ducă pe masa de disecţii?/ Şi ce?... N-au să-mi împartă cadavrul meu în secţii,/ Şi n-au să-mi pună oare nici creieru-n cântar/ Luând apoi pretextul de lacrimi şi de-afecţii,/P e groapă au să-mi toarne pietroiul tumular?/ Ce-am fost oare-n lume?... Ce cugete sublime / Veniră să mă-nalţe trecând pe harpa mea?.../ Cioplind mereu la versuri, cioplind mereu la rime,/ Făcut-am ca să plângă pe cine mă citea?/ Umblat-am printre stele?... Urcat-am prin văzduhuri?/ Chemat-am împrejuru-mi năprasnicile duhuri?.../ Şi fost-am prins, vreodată, furând — precum se fură —/ Din perlele ce vecinic se cer pentru dantură?.../ Sau premii academici căzură-asupra mea/ Cu gloria lor falsă şi suma lor mai grea?/ Cântat-am, la ocazii, aşa precum se cântă,/ Măriri de contrabandă sub masca lui Caton,/Şi-n cele două taberi ce zilnic se  frământă/ Jertfit-am vreodată la glorii de carton?/ Fundat-am oare-n ţară Republici dintre-acele/Prin care-ajung, atâţia! dinastice proptele;/ Făcut-am oare-n lume ceva — ca să fiu demn/ De astă-ngropăciune, cu muzici triumfale?.../ Sau poate am prieteni la Bănci naţionale,/ Şi popii-nfăţişează al dragostelor semn?/ Nimic din toate aceste... Nimic, — din fericire!/Prietenii ce lasă ai soartei prigoniţi/ Avuţi dacă se află sunt numai prin simţire,/ Şi mor deopotrivă de plânşi şi de iubiţi./ Parada însă trece pe Podul Mogoşoaie/ Şi-ncepe ca să pice o burniţă de ploaie.../ Dau fuga trecătorii... efectul e stricat/ Şi mumă-mea scontase al pensiei mandat/ Jertfind o lună-ntreagă din zilnica ei hrană,/ Nevrând ca să mă-ngroape oraşul de pomană./ Dar iată că prin geamuri, privind din cafenele,/ Pe când îşi beau în tihnă ştiutele cafele,/ Samsarii se întreabă să afle de-a murit/ Vrun negustor de bursă or vrun lipscan falit?.../ Pe loc ce li se spune de mine, — îşi urmează/ Vorbirea ce-ntr-un singur cuvânt se însumează// Mulţimea, fermecată de falşa maiestate,/ Se-nchină umilită l-această zeitate,/ Iar sufletul în care pătrunde — ars — şi trist,/ Din cerurile nalte, trăsnit e prin noroaie,/ Căci aripa-i semeaţă deodată se-ncovoaie.../ Se face grea ca plumbul purtând pe Antichrist.// Parada ajunsese în Strada Franţuzească.../ O doamnă din caretă văzând-o-n drumul său,/ Uitând că e supusă la legea cea obştească,/ A pus a-ntoarce caii, zicând că e semn rău,/ Iar alţii, în credinţa că ortu l-am dat popii/ Din oftică sau tifos, batistele scoteau/ Şi, dându-se-ntr-o parte, la nas şi le puneau,/ Crezând că-i molipseşte mirosurile gropii./ Când însă Bucureştii, în care-am suferit,/ Rămase-n urma noastră în ceaţă învelit,/ Cu turnuri de biserici, cu teatre şi palate,/ Cu-ntreaga lui satiră de lux şi de păcate,/ Cu oameni ce declamă strigând: Patriotism,/ Împinşi de-aceleaşi patimi ş-acelaşi egoism,/Cu corpuri  fără inimi şi ţeste fără creieri,/ Sub care cântă-atâţia stigleţi, ş-atâţia greieri;/ Oraş în care zilnic, Dreptatea, în genunchi,/ De corbii sugrumării e roasă la rărunchi;/ Prăpastie în care virtutea este-o crimă,/ Şi crima cea mai neagră, virtute mai sublimă,/ Gomoră renăscută, ce poartă-n al ei sân/ Pe lângă-a ei pieire pe-a neamului român;/ Când el rămase-n urmă, zăcând în jos pe vale/ Cu falşa-i bucurie, mai tristă ca o jale,/ Şi când, încet, urcarăm costişul înverzit —/ Lăsând pe mâna dreaptă clădirea afumată/ Din care-n lumea largă pornisem altădată/  Atât de tânăr încă şi-atât de fericit, —/ Pe marginea şoselei doi oameni s-arătară,/ Era un copilandru, era un biet moşneag/ Copilul plin de viaţă — bătrânul în toiag,/ Şi dricul ajungându-i căciulile-şi luară./ Ţăranii nu ştiu carte, dar dânşii-n drumul meu/ Din inimă şoptiră: „Să-l ierte Dumnezeu!"// Era-n apusul zilei şi „Stâlpii" se citise.../ Deschisă şedea groapa, coşciugul sta deschis,/ Şi soarele o rază de-adio îmi trimise,/ Spărgând o clipă norii din naltul său abis;/ O rază înmuiată în cerurile-albastre,/ Ce-n cale adunase tot focul de prin astre,/ Şi care-n cimitirul, cuprins încet de seară,/ Căzuse luminoasă pe chipul meu de ceară./ Dar plânsetul răsună: — Momentul e solemn;/ Pe braţe se ridică coşciugul meu de lemn,/ Şi-n raza ce apune, şi-n vântul ce şopteşte,/ Şi-n jalea ce pe feţe adânc se-ntipăreşte,/ La marginile groapei mă poartă — mă depun.../ Pe ţărmii veciniciei cu braţe-ncrucişate/ Aştept ca să m-arunce prăpastiei căscate/ Din care, cine ştie? voi naşte mult mai bun./ Un popă, ce uitase pe piept a-mi pune cruce,/ Se uită împrejuru-i, o cere, şi s-aduce.../ Aş vrea să-i pot a-i spune că nu voiesc s-o port,/ Că-n viaţă am purtat-o pe umerii-mi legată,/ Ducându-mi tinereţea sub dânsa-ncovoiată —/ Dar crucea te urmează oriunde — viu sau mort./ Alături cu coşciugul zăcea un sac de oase.../ Era un Babel groaznic de craniuri hidoase/ Pe care stau şuviţe de păr înţărânat;/ Iar unul dintre ele, zdrobit de-al vremii dinte,/ În lume îmi zâmbise cu faţa-i de părinte,/ Lăsând deschisă uşa l-al inimii palat./ Deşertăciune-a lumii!... — O mumă ce-l născuse,/ O soră ce pe braţe-i în cântece crescuse,/ Cu cerul şi cu raiul în ochii ei de-azur, —/ Alăturaţi prin moarte, — femur lângă femur,/ Şi ţeastă lângă ţeastă, — un sac îi încăpuse./ Înapoi Manfred şi Faust, adânci cugetători,/ Fantasme ce-n veghere şedeaţi până la zori,/ Problema urmărită lăsarăţi tot problemă,/ Şi voi v-aţi pus pe frunte o falsă diademă./ Aţi invocat pe oameni, aţi invocat pe zei,/ Urcatu-v-aţi prin lumea de umbre şi de vise,/ Servitu-v-aţi de cuget ca punte peste-abise,/ Dar groapa vă sfidează, rânjind din fundul ei./ Priviţi-o şi răspundeţi, de-aveţi ce ne răspunde.../ Pătrundeţi nepătrunsul şi spuneţi-ne: unde/ Ne ducem când mormântul asupra-ne s-a-nchis?/ Un vis e oare moartea? sau viaţa e un vis?/ Tăceţi?... Voi nu răspundeţi?... Rămaşi fără cuvânt,/ Pe buze v-au scris viermii răspunsul în mormânt.// De tot se înnoptase şi lumea, cu grăbire,/ Pe-acasă se-ntorsese — pătrunsă de uimire.../ Uimire trecătoare că iată-mă-ngropat/ Şi omul care cade e repede uitat.../ Furtuna când pe aripi de vânturi se aduce/ Ce-i pasă unei frunze de frunza ce se duce?/ E oare mai puţină verdeaţă în păduri/ Sau umbră mai puţină sub bolţi de frunzături?.../ O floare, dacă naşte şi-ndată dacă moare,/ Se face în grădină un gol pentru o floare?/ O stea, dacă luceşte, stingându-se pe loc,/ Sunt stele mai puţine în cerul plin de foc?/ Natura-şi urmăreşte sorţirea nencetată,/ Şi steaua ce se stinge şi frunza cea uscată,/ Verdeaţă, flori, insecte, şi tot ce este viu/ Se duc fără să lase o lipsă cât de mică.../ Un om dacă dispare, un altul se ridică,/ Şi-n cartea vieţii nume se şterg sau se înscriu.// Oraşul sta pe vale culcat cu nepăsare.../ Pe uliţi s-aprinsese lumini de felinare.../ Trufia în trăsură, Mizeria pe jos,/ Lărgea prin tot oraşul un haos zgomotos.../ Şampanie la Capşa beau mulţi făcând paradă/ De golul cel din creieri, de plinul cel din ladă.../ Dar uşile la teatru deschise se aflau,/ Pe scenă Muşchetarii cu zgomot se jucau.../ Ce vreţi?... Pe-atuncea vremea era înapoiată,/ Cohorte fără număr n-aveam stejari şi brazi.../ De scrieri, sărăcia era neasemănată.../ Aveam un Odobescu — n-aveam pe cei de azi.../ Directorul, în lipsă de iepuri, ca să-mpuşte, —/ Din loje, cu mândrie, făcea vânat de muşte;/ Sion, Ventura ş-alţii, alătur,i dormitau;/ Urechia-şi da silinţe tihnit la loc să şeadă.../ Vedea cu ochelarii şi tot nu vrea să creadă.../ Coriştii, şi artiştii, ca fiarele urlau.../ Era un demn spectacol de teatru, pentru care/ Luptaseră atâţia jertfindu-şi a lor stare,/ Voind să se înalţe un templu literar/ Cu piesele române cusute la dosar./ Era un demn spectacol de-a ţării propăşire/ Să vezi că galeria aplaudă-n uimire/ La-ntâia detunare de puşcă sau pistol,/ La-ntâiul semn de patos, la-ntâia sforăire,/ Înscrise sau ne-nscrise în fiecare rol./ Cortina cade. — Piesa e foarte-aplaudată.../ Dar lojile sunt goale sau date fără plată... / Director peste teatru fiind un vânător,/ Mă rog, de ce n-am pune şi piese de obor?/ Părerea mea desigur că este-mpărtăşită,/ Scânteia de talente fiind înăbuşită,/ Şi publicul urmându-şi să fie tot ce-a fost/ Făptură nenţeleasă — nici om de duh, nici prost./ Privind cu nepăsare la tot ce se petrece,/ Mai rece e ca mine în groapa mea cea rece,/ Şi-ndată ce s-arată prin el câte-un smintit/ Ce-ar vrea ca să ridice o voce revoltată,/ Povara calomniei, s-o poarte, ca răsplată,/ I-o pune în spinare, şi totul s-a sfârşit./ Mergi, tristă Românie, pe calea începută,/ Şi voi, iubiţi prieteni, petreceţi sau cântaţi,/ Lăsaţi-mi însă mie odihna cea tăcută,/ Lăsaţi-mi visul morţii şi nu mă deşteptaţi./ Ce-mi pasă dacă lumea a fost şi e tot lume?.../ Ce-mi pasă de rămâne cum e şi cum a fost?.../ Ce-mi pasă de se-ntreabă sau nu de al meu nume?.../ Prin moarte câştigat-am obştescul adăpost./ Şi iată... — O suflare ce ramurile-atinge/ Se pare că închide la zgomot orice porţi,/ Şi luna se ascunde, şi candela se stinge/ Pe pietrele-nvechite, pe crucile de morţi./ Tăcere!... Este ceasul de negură şi taină.../ Se-mbracă cimitirul în noapte ca-ntr-o haină.../ O rază nu se vede în cer nici pe pământ.../ Aştept cu nerăbdare ca morţii să se scoale,/ Lăsând să le rămână coşciugurile goale,/ Dar mut îmi e mormântul şi mut orice mormânt./ Şi ce?... Nimica încă?... Nimica, decât noapte?/ Nici ciocnete de oase, nici rânjete, nici şoapte?/ Dar oare ce fac morţii? — Să vină! — Voi să ştiu.// Gândind aceste vorbe, vederile-mi senine/ Zăreau din fundul gropii, târându-se spre mine,/Un şir de  viermi oribili cu corpul cenuşiu;/ Cu toţii, pe coşciugu-mi, se urcă sau s-agaţă.../ S-apropie minutul cu dânşii să dau faţă.../ Puterea îmi lipseşte să-i calc şi să-i zdrobesc,/ Şi ei, rozând capacul coşciugului, vorbesc/ „A! iată, zice unul, e omul ş-a lui fală...,/ Priviţi-i slăbiciunea sub piatra mormântală,/ Şi el a fost în lume întâiul dobitoc!/ Mânca pe celelalte ca lupul într-o turmă.../ Mâncat va fi acuma de cele de pe urmă; Loc viermilor să intre!" Şi viermii-avură loc.../ Intrară câte unul prin scândurile roase.../ Pe talpa cizmei mele urcau, urcau mereu,/ Sudoarea într-o clipă m-ajunse pân' la oase,/ Voii să strig... — Dar somnul cel vecinic este greu./ Mârşav, deodată, unul, pe buze mi se prinse,/ Înfig doi alţii-n pulpe mandibulele lor,/ Pleoapele la urmă de-un roi îmi sunt atinse.../ În ochi îmi intră zece... — Era îngrozitor./ Simţii atunci în mine o repede schimbare.../ Părea că mă duc îngeri pe-o dulce legănare.../ Lăsându-mi învelişul la viermii din mormânt,/ Pluteam prin al meu suflet, mai sus de-acest pământ./ Eram împins de-o forţă şi tainică şi mare,/ Şi aripe de vultur răpindu-mă în zbor,/ Purtat pe-o rază-albastră, ca raza de uşor,/ În casa părintească, muiat în foc de stele,/ Intrai pe o fereastră, prin aer tremurai,/ Trecui ca o suflare prin părul maicii mele,/ Lucii în două lacrimi, şi calea mi-o urmai./ Era un zbor fantastic, un zbor fără de nume,/ Ca zborul lui Mazeppa pe calul său legat,/ Şi treieram pe vânturi, şi colindam prin lume,/Purtat pe unde corpul odată mi-a călcat./ Câmpiile întinse păreau nişte năluce,/ Şi Dunărea un şarpe dormind peste câmpii,/ Tot omul - o furnică ce naşte şi se duce,/ Iar munţii cei gigantici abia nişte copii;/ O pată cenuşie în josul meu s-arată,/ E marea care vecinic cu pânze e-ncărcată/ Şi dincolo pe ţărmul ce-a fost de zei iubit/ Pe care-l încunună naramzul înflorit...// Italie iubită, — primeşte-o salutare/ Cu tainica scânteie a sufletului meu.../ În ceaţă piere apa şi sânul tău mi-apare/ Florenţa, Roma, Neapol culcat pe lângă mare,/ Molatic lazarone dormind — visând mereu./ Vezuviul în aer împinge zi şi noapte/ Coloana sa de flăcări, coloana sa de fum.../ Sorento scaldă-n valuri naramzii plini de şoapte,/ Pompeii lăcrămează la colţul unui drum./ Şi-n vecinică lumină mă duc fără-ncetare,/ Trec mările albastre şi nu mai am hotare.../ Munţi, dealuri, văi şi câmpuri străbat neobosit/ Purtat de-aceeaşi rază, uşor şi fericit./ Oraşele sub ochii-mi le văd zăcând de-a rândul,/Şi unul după altul, mai repede ca gândul,/  Ce zboară ca un fulger pe-o harpă de poet,/ Se şterg, fără să-mi lase vreo urmă de regret./ Văzând aceiaşi oameni, văzând aceeaşi lume,/ Urcau până la mine aproape-aceleaşi nume,/ Şi când, la urma urmei, acasă m-am întors,/ Asupră-mi începuse uitarea ca să treacă, —/ Se uită totdeauna acela care pleacă,/ Şi firul amintirii se rupe, de s-a tors./ În inimă nu este nici rană, nici durere,/ Ca zilnic să păstreze întâia ei putere,/Şi nimeni nu  rămâne a fi nemângâiat./ Tot omul află-n viaţă, în vreme, sau în sine/ Puterea ce e-n stare durerea să-i aline.../ E lege naturală când mori să fii uitat./ În groapă, corpul şubred abia îmi putrezise/ Şi chipul meu cu totul în inimi s-ofilise,/ Iar mumă-mea — chiar dânsa! — mai rareori plângea.../ Uitare, cât mai iute, mângâi-o şi pe ea!// Din viaţa pieritoare, trecând în altă lume,/ În viaţa fără moarte mă duc să strălucesc,/ Şi făr-a mă-nţelege, şi fără s-am vreun nume,/ Mă simt cu totul altul şi-ncep ca să trăiesc./ Dar cum deschis sta cerul, atuncea, deodată,/ Din visul meu de-o noapte un zgomot m-a trezit.../ Eram tot om, tot formă, tot lucru pipăit.../ Privii către fereastră... — Era o zi-nnorată.../ Născândele ei raze pieziş se strecurau.../ Părea că e-n zăbranic natura îmbrăcată,/ Şi frunzele la vânturi, gemând, se scuturau.”

Alexandru Odobescu: "Orice carte este în sineşi un lucru mort; ea în veci de veci nu spune decât ce e scris într-însa; nimic mai mult.

Alexandru Vlahuta: "Nu de moarte ma cutremur... ci de vesnicia ei.

Alfred Adler: "Istoria umanităţii ar fi trebuit să ne înveţe că nici moartea nu schimbă nimic din omnipotenţa ideilor înaintate şi nici nu poate preveni prăbuşirea ideilor agonizante.

Aliyah: "E greu de spus care aș vrea să fie “moștenirea” pe care vreau să o las fanilor mei când nu voi mai fi."

Alphonse Allais: "Dumnezeu a acționat cu înțelepciune când a plasat nașterea înaintea morții, altfel, ce-ar mai fi fost viața?"

Ambrose Bierce: "Moarte, a înceta brusc să păcătuiești." ***"A ucide, a crea un post liber fără a nominaliza un succesor." ***"Existenţă – Un vis, o iluzie trecătoare, în care nimic nu e ceea ce pare. Iar când Moartea te bate pe spate, te trezeşti regretându-le pe toate.

Aminom: "M-am gândit la moarte zilele astea. Nu ştiu de ce, probabil din cauza Învierii. Ne e frică să ne gândim la moarte, de parcă n-ar fi la fel de sfântă ca şi naşterea. Am face orice s-o evităm. Luăm organe unii de la alţii, ne printăm inimi, ne transferăm în roboţi, ne scriem pe cruci, apoi numim toate chestiile astea progres. Încă nu-mi dau seama dacă omul vrea mai multe zile doar ca să evite inevitabilul sau să se mai bucure un pic de viaţă. Poate sunt ambele.  Nu momentul morţii e necazul cel mare, ci ce faci dincolo. Noi avem noroc de la strămoşii noştri geto-daci că ne-au lăsat moştenire bucuria vieţii de apoi. Dar cumva s-a infiltrat ideea asta a Iadului de parcă nu era de ajuns că îl găseşti şi pe Pământ. Totuşi când te gândeşti că sunt unii oameni care cred că-i aşteaptă o eternitate de întuneric parcă mai bine stai cu dracii, zău aşa.  Între timp a pătruns multă Lumină pe Pământ. Moartea e o mare transformare şi nimic mai mult. Dacă vă pleacă cineva de lângă voi, nu-i proiectaţi povara fricii că şi aşa avem destulă cât suntem în trup. E o trecere frumoasă, mistică, misterioasă, interdimensională, e un moment de eliberare. Da, nu-s plăcute unele morţi deloc, dar gândiţi-vă că sufletul e de neatins. Se mai rătăceşte prin multivers, dar are tot timpul din lume să se adune. Biologia nu, ea e temporară.  Trebuie să fii pregătit în fiecare clipă, dar în asta constă frumuseţea. Cu cât eşti mai pregătit de moarte, cu atât eşti mai pregătit de viaţă. E o mare binecuvântare să faci pasul conştient prin acestă transformare. Nu toată lumea are privilegiul ăsta, unii sunt luaţi prin surprindere şi durează până când realizează acest lucru. Ideea e că nu moare nimeni singur, nici cei mai îndârjiţi păcătoşi. Fiecare are un anturaj care îl aşteaptă "dincolo".  Dragilor nădragilor, nu zice nimeni că e uşor să mori. Trebuie să ai un plan, trebuie să ştii încotro te îndrepţi. Existenţa are multe straturi, multe nivele şi multe realităţi. Este multidimensională, aţi mai auzit cuvântul ăsta. În funcţie de sistemele fiecăruia de credinţă, se pot proiecta diferite experienţe. La noi se obişnuieşte să vină preotul şi bine ar fi să vină dacă are har şi poartă lumina lui Dumnezeu, dar în schimb vine popa, care le trage la măsea și e curvar. Nu-i nimic, și tu ți-ai înșelat nevasta sau bărbatul. Nici nu-ți vine să crezi  că ești următorul la rând, deși toată viața ai asistat la moartea altora, la oameni, la animale, la păsări, la plante, la copaci... acum a venit rândul meu și sunt speriat. O să mă rog, poate mă aude sfântul Petru și i se face milă de sufletul meu. Am auzit că ar fi și un Purgatoriu... Și pleci cu credințele astea. Ghici ce se întâmplă. Le creezi.  Este foarte important să cunoaștem lumea spiritului dincolo de orice sistem de credință sau dogmă religioasă pentru a nu rămâne prinși în aceleași cicluri vechi karmice. Unii îi spun reciclare de suflete. Văd oameni care își caută credința în diferite religii ale lumii sperând că acolo vor găsi alinare. Chiar și buddhiștii au făcut nasoale după care au bagat-o pe aia cu observatorul fără atașamente. Și în lumea de dincolo sunt ființe cu intenții obscure, la fel ca și pe Pământ. De aceea e important să rămânem împăcați cu noi înșine în orice clipă a prezentului.  Dacă în momentul "trecerii" nu știi ce te așteaptă dincolo e mai bine să-ți păstrezi mintea lucidă și inima deschisă. Ia cu tine toată cunoașterea acumulată prin trăire. Gândește-te la cei iubiți, la familia ta de suflete. Dacă nu-ți convine ce vezi, pune-ți intenția de a pleca mai departe. Nu mă întreba dacă trebuie să urmezi vreo lumină, există și lumini artificiale. Simțirea, intenția și liberul arbitru e tot ce ai cu tine. Nu-ți fă griji dacă ai lăsat în urma ta treburi neterminate, vei ști la momentul potrivit ce să faci. Amintește-ți că timpul nu curge la fel ca în lumea tridimensională, așa că nu te grăbi. Iar dacă pleci senin, nu-i întristezi nici pe cei lăsați în urma ta.  Gândește-te cât de vast este acest univers, o miriadă de lumi și ființe la fel ca și tine venite din aceeași Sursă Creatoare. Moartea e un proces sacru. Îmi cer scuze daca te-am tulburat. Ne vom revedea și în alte lumi. Dar nu acum, era o replică dintr-un film. 

Ana Blandiana: "Moartea unui poet adevărat nu este un sfârșit, este numai o reacție chimică menită să separe aurul de impuritați."*** "Eu cred că suntem un popor vegetal,/ De unde altfel liniştea/ În care aşteptăm desfrunzirea?/ De unde curajul/ De-a ne da drumul pe toboganul somnului/ Până  aproape de moarte,/ Cu siguranţa/ Că vom mai fi în stare să ne naştem/ Din nou?/ Eu cred că suntem un popor vegetal-/ Cine-a văzut vreodată/ Un copac revoltându-se?"

Anais Nin: „Oamenii care trăiesc profund nu se tem de moarte.” ***"Dacă nu mi-aș fi creat lumea mea, acum poate aș fi moartă în lumea altora.

Anatol France: „Morţii au multe de făcut; ei pregătesc viaţa.” 

Andre Gide: „Moartea este îngrozitoare pentru acela care nu şi-a realizat viaţa.” 

ANDRE Malraux: "Jocul este o sinucidere fără moarte.” ***”A reflecta asupra vietii in fata mortii-nu inseamna fara indoiala decat a ne aprofunda interogatia.”

Andreea Luca: "Cu adevărat boala este cel mai mare învăţător al omului. Nimic, dar nimic din lumea aceasta nu-l poate antrena pe om mai bine ca boala în adevărata înţelegere de sine. Nu mai este loc de minciună atunci când ceasul biologic se dezintegrează, atunci când vezi cum fizicul tău tinde tot mai tare spre a deveni ţărână. Totul este deşertăciune! Îţi răsună în cap, în timp ce lacrimile fricii îţi fac adevărate cratere pe obrazul brăzdat de lacrimile rugăciunii, pentru tine, pentru ceilalţi. Îţi analizezi viaţa şi ce observi?Ai iubit un pic, ai muncit un pic, dar cel mai mult te-ai temut, căci n-ai  avut vreodată curajul să-l înfrunţi pe cel care a zăcut amorţit în tine, acoperit, prăfuit chiar, de o imagine confortabilă pe care ţi-ai creat-o singur, ajutat de ceilalţi, despre tine. Oamenii din jurul tău nu mai contează acum, ei oricum au contat în măsura în care au fost capabili să-ţi îndeplinească nevoile. Nimic profund. Nimic adevărat. Doar amăgire. Ai vrea să te agăţi de ceva, de orice în trecut îţi aducea întru-câtva puţină bucurie. Poate o haină, poate o mărire de salariu sau poate o mâncare bună. Însă, observi cum dulapul plin de haine nu te mai încântă, ele oricum nu se mai aşează bine pe trupul deformat de tratamente şi gânduri. Mâncare nu-ţi trebuie, aproape orice îţi provoacă greaţă. Banii pe care i-ai strâns nu te mai ajută la nimic, acum. A sosit clipa de care nu mai poţi să fugi, clipa în care trebuie să te înfrunţi pe tine, să te scoţi la suprafaţă şi să te pui jertfă în faţa Creatorului, arătându-i ce ai făcut din tine. Unde te-ai risipit şi mai ales, de ce?"

Andreea Trifu: "Murim cu fiecare clipă, murim și lăsăm în urma pașilor noștri morminte de amintiri." ***"Moartea fizică este începutul atâtor dureroase morți."

Angel Christian Drakula: "Niciodată să nu ți dai viața pentru o femeie. E capabilă să vină la priveghi cu altul!" 

Angelina Jolie: "Mă gândesc mai mult la moarte decât o fac alți oameni și asta din cauză că iubesc mai mult viața decât o iubesc ei." ***"Ceva în legătură cu moartea te alina. – Gândul că poți muri mâine te eliberează să apreciezi viața acum."

Anne Rice: "Moartea nu ne dezvăluie scopul pentru care am viețuit. Chiar și cel mai înfocat ateu își închipuie că în clipa morții va vedea cu adevărat dacă există sau nu Dumnezeu." 

Anonim: ,,Oamenii nu mor...Am aflat că oamenii nu mor. Ei se mută în stele și în inimile celor care îi iubesc. Când ne este dor, închidem ochii, iar ei vin de fiecare dată, acasă. La noi. Se așează pe prispa gândurilor, a dorurilor și ne ascultă. Uneori, dacă suntem atenți, îi putem simți. Când vântul ne trece ușor peste chip și prin păr." ***”Moartea ii face pe oameni mai sensibili in viata”A te teme de moarte e mai crud decat a muri* "Moare treptat cine nu iubește; * ”moare câte puțin cine-și uită trecutul*”moare cu-adevărat cel ce nu știe să plângă, moare râzând ca un apucat.* ”Moare nebun cine strânge avere zilele lui se numără sus într-un catastif de cleștar pas de mai șterge ce e deja rânduit.* ”Moare și știe că moare cel ce în viața-i de plâns n-a știut că iubirea e totul pe lume si nimic din ce strângi nu-i al tău* ”Moare degeaba cu buzele strânse în rictus amar cel ce n-are copii și-a trăit în zadar..."* "Moartea duioasă cu pasu-i lejer vine tiptil prin troian mișelește cu părul de câlți și ochi limpezi de pește tu te ascunzi și ea te găsește…" * "Înmormântările la străini: A crăpat John.1. Ne dăm seama ca-i mort.2. Sunăm un medic/scoatem un certificat prin care se constată asta.3. Sunăm firma de servicii funerare, comandăm una bucată coșciug.4. Îl ducem pe John la capelă.5. Anunțăm cei apropiați că a crăpat John.6. Ne adunăm la capelă, schimbăm câte o vorbă despre John.7. Vine serviciul funerar, îl ia pe John, Îl îngroapă, incinerează, împaiază, în fucție de preferință.Înmormântarea La Români:1. O crăpat Gică.2. Copilul răcnește, nevasta răcnește, sar vecinii.3. Se cheamă 3 femei să spele mortul. Se dă la fiecare câte un prosop nou și săpun nou. Nah, să se spele după mort.4.Se cheamă poliția. Poliția scrie ceva în caiet, că altceva nu știu să facă și cheamă criminalistica.5. Vine criminalistica, îi ia ceva din gură lui Gheorghe și trage concluzia: Sinucis prin spânzurare. Se plătește chitanța de constatare. Cateva sute de lei.6. Nevasta și-a mai venit în fire, nu au depistat-o.7. Se anunță dascălul care trage clopotul, 25 de lei taxă.. Se ia sfeșnicul de la biserică plus 50 de lumânări care să le aprindă lumea care vine la mort. Lumânări care trebuie plătite alături de taxa de înmormântare. Alea din magazin nu-s bune.8. Se mituiește popa cu incă câteva sute de lei ca să îngroapă mortul. ( sinucigașii nu beneficiază de slujbă dar dacă ești cu dare de mână, se rezolvă) 9. Văduva se duce la primărie să scoată certificatul de înmormântare. Vine cu el și se întoarce din nou la primărie ca a auzit de la baba Rădița că trebuie să ia și ajutorul de înmormântare.10. Primarul nu-i dă ajutor. Să vină mai întâi cu chitanța cu care a cumpărat coșciug și cruce.11. Băieții buni de la servicii funerare ii dă văduvei un coșciug și o cruce pe datorie cu promisiunea că vine să le plătească cu banii din ajutor.12. Ia ajutorul și se duce direct acasă. În timpul asta, mortul a fost pus în coșciug, acoperit de flori, lumânări, icoane,verighete, ceasuri, telefon mobil pe silentios, aparat auditiv, cârjă, picior de lemn și ce lucruri personale mai avea.13. Se caută oameni sa duca: 3 steaguri, doua cruci, 4 insi la coșciug, 4 gropari, căruță pentru transport. Toți plătiți bineînțeles. Și la fiecare câte un prosop. 14. La ora 19 vine popa să citească capetele. Lumânări, tămâie, masă plină cu icoane, pahare, sticle cu vin, mancare, prosoape, cârpe și o droaie de bețivi afară care au venit să cinstească mortul cu câteva pahare de vin. Se așează masa de după citirea capetelor.15. Începe priveghiul. Văduva, fică-sa și frac-su. Restul au plecat acasă, erau prea…obosiți.16. A doua zi la 7 vin groparii. Se pune masă, pahar, sticlă și prosop, bineînțeles. După, groparii merg la cimitir să sape o groapă de 1, 50 lungime si lațime din cot până în cot, cum stă Gică așa lungit și adâncă de 1,50 metri.17. La ora 12 vine popa, citește ceva, dă cu tămâie. Se fixează oleacă mai bine vata în nasul lui Gică. Nu de alta dar și cu mirosul de tămâie riști să îți întorci stomacul pe dos.18. Pleacă mortul spre biserică. 9 inși în față și vreo 7-8 în spate. Nu mai erau căți au fost aseară.19. La biserică cântă popa, după ce văduva a fost luată deoparte și verificată de certificat de deces, taxa achitată plus că Gică figura cu fo 5 milioane datorie taxa anuala la biserică.20. Mortu pleacă spre cimitir. Pe drum se mai adună câteva țațe bețive și mai mulți d-aseară, urlând și jelind că „ a murit Gică, măăă”.21. La groapă se dă o găină peste groapă celui ce a înfipt primul cazmaua în pamânt, se dezleagă colacii, merele infipte, chilotii tertra, maioul și ciorapii legați în pom. Asta în timp ce popa și dascălul se întrec care zbiară mai tare Aleluia.22. Toată lumea merge la Gică acasă la sfânta pomenire. Pe drum se mai adună câțiva care nu au putut veni la înmormântare că aveau oleacă de treabă.23. La pomenire masa plină de aperitive, ciorbă de pulpe, chiftele cu sos, salată de varză, pilaf, dulciuri, apa minerală, suc 3 feluri, țuică, vin, bere, colivă și câte o punguță făcută să se ia acasă.24. La masă toată lumea vorbește de cai, de porumb, de rapiță, de gâlci, de varice, de hemoroizi. Numai de Gică nu. Paranghelia continuă după 3,9, 40 de zile. Un an, doi, trei și după șapte ani când nu a mai rămas nimic din Gică. ***N-am simțit că voi muri cu adevărat decât în accesele de iubire pentru viață. Groaza mă leagă mai mult de lume decât lepădarea aceea misterioasă, din leșinul în fața vieții.*** În oraşe am întâlnit moartea în ochii oamenilor; în natură în freamătul frunzelor. Şi-am întâlnit-o şi mai des în tăcerile inimii. ***Avem un singur fel de a ne naşte şi zeci de milioane de feluri de a muri.*** Moartea Lentă a Sufletului Ne trezim în fiecare zi și credem că trăim doar pentru că respirăm, pentru că ne mișcăm dintr-un loc în altul, pentru că urmăm o rutină familiară. Dar cât de des ne întrebăm: „Trăiesc cu adevărat sau doar exist?”Cuvintele lui Pablo Neruda ne amintesc de adevărul dureros și subtil: nu doar moartea fizică ne ia viața. Sufletul poate muri lent, în tăcere, sub greutatea unei existențe lipsite de curaj, pasiune și schimbare. Hai să dezvăluim împreună această „moarte lentă” și să vedem cum o putem evita.1. Moartea Prin Obișnuință„Cel care devine sclav al obișnuinței moare încet, repetând aceleași căi în fiecare zi.”Rutina poate fi liniștitoare, dar când devine o închisoare invizibilă, sufletul tău începe să moară. Fiecare zi trăită fără schimbare, fără evoluție, te reduce la un mecanism automat, lipsit de viață.Conștientizare:Îndrăznește să faci pași noi. Chiar și o mică schimbare în rutina ta poate fi o gură de aer proaspăt pentru sufletul tău. Experimentează, explorează și descoperă. Viața este despre mișcare, nu stagnare.2. Moartea Prin Dependență de Distrageri„Moare încet cine își face din televiziune guru…”Televiziunea, social media, serialele nesfârșite – toate acestea pot deveni „anestezice” pentru suflet. Ele ne oferă o evadare temporară din realitate, dar, în timp, ne fură energia creativă și ne îndepărtează de noi înșine. Conștientizare: Oprește-te din când în când și întreabă-te: „Trăiesc viața mea sau urmăresc viața altora?” Redirecționează timpul petrecut pe ecrane către pasiunile și visurile tale.3. Moartea Prin Lipsa Curiozității„Moare încet cine nu călătorește, cine nu citește, cine nu ascultă muzică.”Sufletul tău are nevoie de curiozitate, cultură și experiențe noi pentru a se hrăni. Călătoriile îți lărgesc perspectiva, cărțile îți deschid mintea, iar muzica îți atinge esența. Fără acestea, sufletul se ofilește într-o rutină monotonă. Conștientizare:Fă-ți timp să explorezi lumea din jurul tău. Chiar și o carte nouă, o melodie care îți mișcă sufletul sau o plimbare într-un loc necunoscut te poate readuce la viață.4. Moartea Prin Pierderea Stimei de Sin„Moare încet cel ce-și distruge stima de sine.”Când îți pierzi încrederea în tine, îți pierzi fundamentul vieții. Te trădezi pe tine însuți și permiți îndoielii să-ți ia locul visurilor. Fiecare critică nejustificată pe care ți-o aduci este o lovitură asupra propriei tale vitalități. Conștientizare: Tratează-te cu aceeași blândețe și respect pe care le-ai oferi celui mai bun prieten. Amintește-ți că ești o ființă unică, cu un scop și o valoare imensă.5. Moartea Prin Izolare și Resemnare„Moare încet cel care nu se lasă ajutat, care își petrece zilele plângându-se de ghinion.Ne izolăm când credem că trebuie să purtăm toate greutățile singuri. Refuzul de a cere ajutor și concentrarea pe ghinion ne îndepărtează de ceilalți și de soluțiile care există.Conștientizare:Deschide-te către oameni. Vulnerabilitatea este un act de curaj, nu de slăbiciune. Cere ajutor și oferă ajutor. Fii parte dintr-o comunitate care te susține.6. Alege Viața, Nu Existența„A fi în viață necesită mai mult efort decât simplul fapt de a respira.”Viața autentică necesită curaj, efort și conștiență. Înseamnă să fii prezent în fiecare moment, să-ți trăiești pasiunile și să-ți urmezi chemarea interioară. Nu te mulțumi cu existența mecanică. Alege să trăiești pe deplin.Reflecție FinalăTu ce alegi astăzi? Să repeți aceleași obiceiuri până când sufletul tău devine o umbră? Sau să-ți revendici dreptul de a trăi autentic, cu curaj și pasiune?Viața adevărată începe în momentul în care îți dai seama că fiecare alegere fie îți hrănește sufletul, fie îl lasă să moară puțin câte puțin. Alege să trăiești. Alege să fii viu.

Anonim, "Între neamurile bolnave, noi suntem cei mai bolnavi. Bolnavi de o sterilă sănătate.Plusul nostru de vitalitate, neavând direcţie, suferim prea-plinul ca un minus.  *** Poate ca nu am murit astazi pentru a intelege de ce sunt in viata. *** (carmen pasat?) **"Trăim o viață printre rânduri, /Murim tot ostenind zadarnic. /În mâna altora e zarul, De unde-un leac al suferinței? Prostia răsturnat-a carul /Și-i la cheremul neputinței. /Acel ce șansă nu mai are, /Sau poate c-ar avea vreo una... /Dar iată, ultima chemare /Căci șansa lui a fost minciuna! /Și cui să cerem socoteală,/Că e prea greu și nu se poate, /Pe cin' să punem la-ndoială /Când dreptul nu ni se socoate? /Poate-am trăit destul, se pare, /Și încurcăm cu noi pretenții /Dar cine poate să separe /Cât să trăiască pretendenții? /Să mai avem o șansă oare /La viața noastră? Că-i doar una! /În Constituție se pare /Este un drept, dintotdeauna!" *** "Oamenii nu mor până nu trec prin ce au judecat la alții."

Antoine de Saint-Exupéry: "În moartea unui om moare o lume necunoscută." ***„Cel ce moare pentru progresul cunoştinţelor sau tămăduirea bolilor, acela slujeşte viaţa chiar în timp ce moare.” ***„Chiar dacă viaţa şi moartea sunt cuvinte care se opun unul altuia, totuşi nu poţi trăi decât prin ceea ce te-ar putea face să mori. Căci cel ce refuză moartea refuză viaţa.”  ***„În neam de ţărani nu se moare decât pe jumătate. Fiecare existenţă plesneşte, când îi vine sorocul, ca o păstaie şi îşi împrăştie seminţele.”  ***„Omul moare pentru o casă; nu pentru obiecte şi ziduri. Moare pentru o catedrală; nu pentru pietre. Moare pentru un popor; nu pentru o gloată. Moare pentru dragostea de om, dacă Omul este cheia de boltă a unei Comunităţi. Moare numai pentru ceea ce te face să trăieşti.” ***„Important este să mergi către ceva, nu să ajungi undeva, căci definitiv nu ajungi niciodată, nicăieri, decât în moarte.”

Anton Holban: "În fiecare clipă avem prilejul să surprindem neantul, şi totuşi continuăm a trăi nepăsători, ne bucurăm sau ne supărăm pentru lucruri neînsemnate.” ***"Întotdeauna înainte de-a te despărţi de cineva drag nu te pricepi să-i vorbeşti, tocmai pentru că ai prea multe de spus.” *** "Dar omul îndrăgostit e întotdeauna ridicol pentru cel calm. Când celălalt îţi spune te las, cum să fii mândru şi să nu te rogi nu pleca.

Anton Pavlovici Cehov: "Moartea este îngrozitoare, dar ar fi și mai îngrozitoare conștiință că vei trăi de-a pururi și nu vei muri niciodată."

Ardian Kuciuk: "Scrisul nu poate fi un fel de pasaport, a carui viza de sedere trebuie prelungita ciclic, ci un mod de a supravietui. Iar dupa ce ai supravietuit cu ajutorul catorva mii de pagini scrise intr-o alta limba decat cea materna, nu mai poti renunta la nimic. E ca si cum te-ai stradui sa nu mai traiesti o perioada a vietii tale, pe care deja ai trait-o. Un alt fel de moarte ti se pune zilnic in fata si nu stiu daca te ajuta cu ceva sa te intorci undeva anume, geografic vorbind, ca tot de aceeasi incercare dai.

Arsenie Papacioc: „Moartea nu vine să-i faci o cafea ori să-i dai biscuiți cu dulceață." *** ”Sa stim sa murim si sa inviem in fiecare zi…

Arthur Schopenhauer: "După moartea ta, vei fi ceea ce ai fost înainte de a te naște." *** "Ceea ce somnul prezintă pentru individ, este pentru specie moartea." ***"De-am bate la lespedea mormintelor pentru a oferi morților viața, ar refuza cu toții." ***„Ceea ce somnul prezinta pentru individ, este pentru specie moartea.” ***„Orice zi este o mică viaţă; orice deşteptare şi sculare o mică naştere, orice dimineaţă o mică tinereţe, orice culcare şi adormire o mică moarte.” ***"Nimic nu te ferește mai bine de plictiseală, care este flagelul vieții omenești, decât bogăția spirituală.

Augustin Fericitul: ,,Moartea nu înseamnă nimic! Doar că am trecut de partea cealaltă: e ca şi cum m-aş duce în camera de alături. Dar eu rămân tot eu, iar tu rămâi tot tu. Ce eram înainte unul pentru celălalt, suntem şi acum. Cheamă-mă cu numele cu care m-ai chemat întotdeauna, care ţi-e atât de familiar, vorbeşte-mi la fel de frumos cum îmi vorbeai. Nu-ţi schimba tonul vocii, nu lua un ton solemn, sau trist. Continuă să râzi de ceea ce te făcea să râzi, continuă să te bucuri de micile lucruri de care te bucurai când eram împreună! Roagă-te pentru mine, zâmbeşte-mi, nu mă uita! ... Nu sunt departe, sunt în camera de alături. Fii sigur de asta! Şterge-ţi lacrimile, şi nu mai plânge, dacă mă iubeşti: zâmbetul tău este acum pacea mea!"

Augusto Dario Auden Correa:  Una dintre casele în care livrez ziare avea o cutie poștală încuiată, așa că am bătut la ușă.Sir David, un bătrân de ritm ezitant, a deschis încet ușa.L-am întrebat: "Domnule, de ce este cutia poștală încuiată? " "El a răspuns: „L-am blocat intenționat. ”El a zâmbit și a continuat: „Vreau să-mi dai ziarul în fiecare zi.. "Vă rugăm să bateți la ușă sau sunați la clopoțel și predați-l personal. "Am rămas nedumerit și am spus: „Sigur, dar asta pare un inconvenient pentru ambele și o pierdere de timp. ”.El a spus, "Este în regulă... „Îți voi plăti mai mult în fiecare lună ca taxă de bătut la ușă. "Cu o expresie imploratoare, el a adaugat: "Daca va veni vreodata ziua cand bati la usa si nu gasesti raspuns, suna la politie! "".Am fost surprins și întrebat: "De ce domnule? ""El i-a răspuns: „Soția mea a murit, fiul meu este în străinătate și eu locuiesc aici singur, cine știe când îmi va veni vremea? ".În acel moment, am văzut ochii umezi și înnorați ai bătrânului.A mai spus: "Nu citesc niciodată ziarul... "Mă abonez doar ca să aud sunetul bătăilor sau soneriei; să văd o față cunoscută și să schimb niște bătaie de joc. "Și-a încrucișat mâinile și a spus: „Tinere, fă-mi o favoare! Iată numărul de telefon al fiului meu de peste ocean. Dacă într-o zi bați la ușă și nu răspund, sună-l pe fiul meu să-l informezi.

Aurel Baranga (20 iunie 1913 - 1979): "Ne mirăm de câți oameni trec pe lângă moarte, dar nu ne surprinde câți trec pe lângă viață.

Aurel Buricea: "Fierbe in cer timpul ca apa pe plita (…) azi trec printr-o lume de moarte invinsa.

Aurel Iulian Aparaschivei: "Poporul român se aseamănă cu pasărea ce a stat mulți ani în colivie.Iar cînd i se redă libertate,această pasăre a uitat să mai zboare.Scînteia mult așteptată de poporul asuprit poate veni de la o mână de patrioți gata oricînd de jertfa supremă.Altă cale de a trezi spiritul patriotic și războinic al românilor nu există.Orice luptă necesită sacrificiul uman.Numai așa românii se vor trezi din lunga nepăsare față de viitorul pruncilor lor.Eu nu mă pot resemna cu jugul sclaviei moderne și cu actualul stat mafiot.Sunt gata oricînd să mor ptr.o Românie mai bună.Cine își iubește viața o va pierde.Cine nu pune preț pe viața lui o va cîștiga.Cred că alături de alți frați și surori patrioți ca mine pot aprinde scînteia dreptății.Se vede clar ca bună ziua că este din ce în ce mai rău ptr. clasa muncitoare.....Iar România este îngenuncheată de datorii externe ptr.următorii 70 de ani.Ce bine să mai fie în acest ritm?Iar pașnic s-a văzut ce am rezolvat....Adică nimic!

Bar Rafaeli (4 iunie 1985 - ): "Ce patriotism e acela care te duce spre moarte?

Bartolomeu Anania: "Știm, vom muri, dar câtă splendoare!" ***"Am în față o viață de dincolo, în care pot să trăiesc așa cum nu am putut să trăiesc Pământ." ***"Dacă, după moarte, nu mai e nimic, ce rost mai are să trăiești, să speri, să te lupți?"***"Moartea nu există, este o trecere, o punte, ei bine dragii mei, între moarte și somn este vreo deosebire?"

Beatrice Alfred: "Moartea vinde bilete de tăcere"

Beda Venerabilis: ”Lipsa de activitate nu este întotdeauna odihnă; uneori este... moarte.

Benjamin Franklin: , cei mai multi oameni mor la 25 de ani si sunt ingropati la 75.*** "În aceasta lume nimic nu este sigur in afara de moarte si taxe.” ***"Nimic nu dăunează mai mult sănătăţii decât să ai prea mare grijă de ea.

Bertolt Brecht: „Decât să te temi de moarte, mai bine te-ai teme de o viață nepotrivită.”

Blaise Pascal: "Singurul lucru care ne consoleaza de mizeriile noastre este distractia; si totusi ea este cea mai mare dintre mizeriile noastre. Caci aceasta este ceea ce ne impiedica mai ales sa ne gandim la noi si ne face sa ne pierdem pe nesimtite. Fara ea ne-am afla in plictiseala si aceasta ne-ar impinge sa cautam un mijloc mai solid de a iesi din ea. Dar distractia ne amageste si face ca sa sosim pe nesimtite la moarte.” ***"Ultimul act e sângeros oricât de frumoasă ar fi fost comedia.” *** Firea noastră este făcută pentru mişcare; odihna deplină este curata moarte

Bob Marley: ”Cine se teme să viseze e ca și mort.

Boris More: **"oh, prea devreme murim prima oară,/ prea devreme murim.

Bota Lucian-Victor: "Omul se naște o singură dată și moare de mai multe ori.

Botlingk: ”Rudele, prietenii şi fiii părăsesc mortul şi se întorc acasă, cum părăsesc păsările copacii fără flori şi fără fructe.

C. J. Weber: ”Viaţa este o boală, somnul un paleativ, iar moartea o cură radicală.

C. Neill Strait: ”Cimitirul este un loc plin de oameni care fuseseră convinşi  că lumea nu se poate descurca şi fără ei.

Calatorul Descult: ”Mai mor c-o zi, mai zbor c-o noapte/Visez închis în libertate/ Mai sunt ucis de uri răzlețe/ Mai cad din zbor de frumusețe/ Dar iert păcatul orișicui/ Eu sunt poetul nimănui

Cezar Petrescu: "Oamenii morți rămân morți. Nu merită niciun interes, dacă în trecerea lor prin viață n-au știut să se ridice peste nevrednicele bucurii și suferințe animalice."

Cha rlie Chan: "Moartea, singura întâlnire la care trebuie să fim prezenți, a cărei dată nu este niciodată cunoscută."

Chales Bukowski: ”Toti vom muri, toti pana la ultimul. Ce balamuc! Numai pentru asta si ar trebui sa ne iubim unii pe ceilalti, dar nu ne iubim. suntem terorizati si aplatizati de mizeriile vietii, suntem consumati de nimicuri.

Chamfort: „Sa-nveti sa mori? N-o sa reusesti prea bine prima data!” 

Charlotte Brontë: ”Monotonia și moartea îmi par unul și același lucru.”

Circu Diana Elena: ”MI-E FRICĂ DE MOARTE. Închide ochii pentru un moment și imaginează-ți că acum o săptămână ai murit și ești în cimitir vizitându-ți propriul mormânt. Te uiți la piatra ta funerară și îți citești numele, datele nașterii și plecării din această lume. În continuare, gândește-te ce frază ar scrie omenirea despre tine, pe propria piatră: Ce ar spune despre tine? Ce ai eșuat în multe domenii ale vieții tale? ; Că oamenii sunt recunoscători că ai plecat, că le-ai făcut viața amară? ; sau Cum simt ei profund plecarea ta și că ai lăsat un spațiu gol în umanitate, pe care nimeni nu-l poate umple vreodată? Ce-ai spus? Ce ai împrumutat? Ce ai donat? Pe cine ai ajutat? De ce ai fost privat? Scrie pe o hartie ce vrei sa fie gravat in piatra, cand pleci din aceasta lume. Muncește, zi după zi, ca să te apropii de această declarație pe care o declari. Frica de moarte este învinsă, când scopul tău este să te proiecteze în Trascendența livrării tale, bunătatea, generozitatea, descurajarea, altruismul, iubirea aproapelui, capacitatea de a te dezbrăca, fără condiții, fără a aștepta recompense, care vor dăinui în mămoria și inimile celor cu care ai luat legătura viața și făcut fericit.

Claudio Angelini (1943 - 2 iunie 2015): "Și totusi trebuie sa traim! Mai mult decât moartea mă sperie suferințele vieții. 

Confucius: „Vrei să trăiești cum se cuvine? Învață mai întâi să mori.” ***"Dacă nu cunoaștem viața, cum putem cunoaște moartea?" 

Constanta Buciugan: "A început sfârșitul pe Pământ,/ Aș coborî la prima, de-aș putea...Se află / moartea-n plin recensămînt/Și s-a mutat acum pe strada mea./ Nu mai cunosc pe nimeni, trecătorii/ Devin tot mai străini, pe zi ce trece../ Cei dragi pleacă pe rând, precum cocorii,/ Și fără ei planeta-i tot mai rece"

Constantin Brâncuși: ”Cand nu mai suntem copii, suntem deja morti.” ***„Când ai încetat să mai fii copil, ai murit de mult.”

Constantin Preda: ”Da, poate mâine, moartea mușcă din mine ca dintr-o pâine” 

Constantin Sandu Milea: "Nu fi prea trufașă moarte că nu toți care îți trec pragul sânt muritori.

Corina Bacanu: "Aș reintroduce pedeapsa cu moartea pentru criminalii pe care îi amuză durerea și suferința oamenilor și a animalelor

Corina Herghelegiu: "Murim în fiecare zi câte puțin,/ De dor, de nepăsare, necredință/ Și rar ne întrebăm: de ce trăim?/ Și-adesea ne refugiem în suferință./ Murim în fiecare zi câte puțin/ Și mor în noi atâția oameni, vise!/ Urmăm tăcuți cu toții un Destin/ Și batem deseori la porți închise./ Murim câte puțin în fiecare zi/ De nostalgii, de amintiri, de fericire,/ Murim și niciodată nu vom ști,/ Câți îngeri plâng în noi, de neiubire."

Corneille: ”Fiecare clipă a vieţii e un pas către moarte.

Corneliu Vadim Tudor (n. 28 noiembrie 1949 – d. 14 septembrie 2015): "Moartea se comportă ca o prostituată care, până la urmă, scoate și sufletul din tine." ***" Hai, Moarte, să bem o cafea/ Ţi-o fac cu caimac, aromată/ Mai leapădă-ţi coasa cea grea/ Şi mantia asta ciudată./ Te rog să iei loc în fotoliu/ Nu mă supără dacă fumezi/ După cine eşti, Moarte, în doliu?/ De ce tot suspini şi oftezi?/ E foarte fierbinte cafeaua/ Nu te grăbi, că te frigi/ Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua/Dacă eu am să mor, ce  cîştigi?/ Ai venit să mă iei în persoană/ Prea mare onoare îmi faci/Din toată specia asta umană/ Numai pe mine mă placi?/ Hai să-ţi ghicesc în cafea/ E bine să ştii ce te-aşteaptă/ O cumpănă grea vei avea/ Dar tu te descurci, eşti deşteaptă./ Eşti tot timpul în criză de bani/ Aici, te asemeni cu mine/ De ce să fim noi duşmani?/ Eu te-nţeleg cel mai bine./ Lumea te aplaudă de departe/ În zvon de corridă, olé!/Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte/ Să văd: după tine ce e?/ Acum eşti captivă la mine/ Am vrut să-ţi arăt, draga mea/ Că nu-mi este frică de tine:/Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.

Costel Stancu: ”Cand vei vedea ca mor deschid larg/ ferestrele sa aiba pe unde mi se intoarce/sufletul *** hainele au inceput sa imi semene cu niste harti/pe care desenez odiseele carnii ale singuratatii/ uneori ma gandesc la moarte/ ea imi pare un spectacol/ la sfarsitul caruia/imi ard masca si continui sa joc/ascuns in fumul ei. ***moartea e fata urata pe care n-o invita nimeni la dans in seara balului. Ea asteapta o vreme, apoi, indreptandu-se catre iesire, isi scapa ca din intamplare manusa. O ridic si, sa o mecajesc, o ascund repede in buzunarul meu. Cand i-o voi inapoia stie doar Dumnezeu. *** mor în afara ta moarte/ în timp ce înlăuntrul tău mă nasc/ şi nu mi-e uşor să înţeleg graba aceasta! *** o să fiu blind cu tine, moarte”*** ”Secunda morţii-i fără conţinut/ - şarpe stors aprig de venin –/ totuşi la ea ne repezim cu toţii/ ca băutorii la un vas cu vin.”*** ” mor pipăindu-mi conturul/ interiorul mă respinge/ cum aruncă marea pe ţărm înecaţii/ desenînd în palma fiecăruia/ ochi nas gură/ mor în afara ta moarte/ în timp ce înlăuntrul tău mă nasc/ şi nu mi-e uşor să înţeleg graba aceasta!” *** ”Moartea? O fetiță căreia i se face milă/ de omul de zăpadă din curte. Și, vai!/ Se repede să împartă cu el, bucuroasă,/ ceșcuța ei, fierbinte, cu ceai.” *** ”a trecut timpul, au trecut turmele ca un vînător de recompense, vîntul le-a adus înapoi urmele. sînt peste tot pe unde nu te aştepţi. ai auzit, moartea-i un joc” *** ”singur în camera 3,5/4 m mobilată decent miros de cafea prăjită cu mîinile așezate una peste cealaltă - ritual obligatoriu pentru resemnați – aștept moartea e acea parte a ființei mele pe care o redescopăr zilnic dar tot nu îmi vine să cred că există privesc pe fereastră luna atrage metalele oarbe cine cîntă șarpelui pînă îl înnebunește? tu vii îmi dai un un ochi un deget și un zar le amestec și le arunc altfel cum aș putea să mă vindec? e noapte îmi tremură frunza în palmă ca pielea femeilor neiubite de mult o adiere ușoară prin părul tău  ieșind din pămînt rece amețitor căutînd o forță căreia să i se împotrivească abia acum simt primejdia alături copilul neștiutor întinde rufe pe sfoară iar degetele îi putrezesc parcă ar spînzura păsări de grindă mă sperii tresar știu  niciodată nu voi fi fericit aplecîndu-mă cu îngăduință deasupra hîrtiei albe: un spațiu în care mi se face frig” *** „ma indrept netulburat inspre moarte si  cineva imi strecoara o  pietricica in pantof” *** ”moartea e trişorul pe care îl prinzi dar de fiecare dată el îţi arată mîinile goale.” *** ”Nu te grăbi. După ce mori,  tot tu îi rămîi dator morții  cu restul de viață pe care nu ai trăit-o.” *** "o Doamne/ prea des ne vine rîndul să murim!” *** "Nu mi-e teamă de moarte./ Cinez liniştit - a cîta oară?- / în bătaia puştii,/ cu ferestrele larg deschise./ Din cînd în cînd,/ ridic paharul cu vin/ în cinstea /nefericitului meu/ lunetist” *** "Te ascunzi în inimă, ca într-o peşteră, să mori./ Dar nu mori şi atunci îţi desenezi pe pereţii ei moartea./ Moartea ta - animal rănit care se luptă cu norii./ Afară creşte soarele. E aproape întreg. Halucinant./ Îi simţi strălucirea de metal indiferent./ Trupul îţi e/ din ce în ce mai puţin – o pojghiţă/ de gheaţă sub care pîlpîie/ lumina plină de îndoială a sinelui./ Spargi oglinda în cer. În spaţiul/ dintre zi şi noapte. Tresari,/ te miri că între început şi sfîrşit/ nu e timp deloc: cît ai clipi te naşti/ şi mori de cîteva ori fără să simţi altceva/ decît o durere uşoară, o tulburare a orei/ ca de mireasă tînără, dimineaţa./ Se apropie de tine, aidoma unor apostoli,/ focul, apa, aerul, pămîntul – fiecare vorbeşte/ pe limba lui şi limbile lor se amestecă, / formează o sferă colorată ce se/ rostogolește fără oprire./ Urcă sîngele în inimă, vrea să/ ţîşnească afară./ Cerul e viu şi adînc, gata să se deschidă../ Începi să înţelegi: Peştele îţi pregăteşte,/ pas cu pas, ieşirea din peşteră.” *** Murim, mirați că/ ceasul de pe urmă nu se poate/ da înapoi.” *** "Cu timpul, moartea devine ceva obişnuit. (...)/ Alteori, moartea trece neobservată./ ca ruperea unei crengi sub întîia ninsoare.” *** "Te apropii, sfios, cum se așază lumina/ peste ființele moarte. Ce ar mai fi de tulburat? / Poate ochiul privitorului, altul decît acela/ prin care își scrutează propria viață. Uneori,/ te simți un tablou ascuns sub pat și uitat acolo./ Toți îl credeau ars odată cu vechea casă./ Doamne,/ cum o fi reușit să scape neatins,/ cînd atîtea lucruri neprețuite au pierit / în flăcări?/ Ești singur. Ca gheața topită sub picioarele patinatorului/ te va înghiți timpul: pînă la glezne, pînă la gît,/ până deasupra creștetului, acolo unde va rămîne un mic semn,/ amintind că ai trăit cîndva.” ***"Odată ajuns aproape tu, moarte, în chip de/ fecioară pusă pe joacă, îmi arăți sînul/ și fugi./ Rămîne mereu între noi o neliniștitoare distanță,/ asemenea celei dintre vînător/ și animalul hăituit.” ***"Visez să ajung pe malul unei ape,/ să o sărut - cercurile ei să se lărgească/ și să mă cuprindă./ Atunci, moartea îmi va părea/ un cap de cal blînd/ ce intră pe fereastra uitată deschisă,/ miroase florile de pe masă/ și adoarme./ Nu de moarte mă tem. Ci de ușurința/ cu care m-aș putea obișnui cu lumea/ de dincolo, uitînd-o pe aceasta.” ***"o scară coborâtă din cer/ între treptele ei se deschid ferestre/ prin toate deodată scoți capul și strigi:/ libertatea e o ureche smulsă celuilalt! // ești singur și speriat sufletul tău/ se maimuțărește la geam/ (aplauze) și/ se aud cum plescăie pe apă/ picioarele de lebădă ale morții./ atît.” ***"moartea e trișorul pe care îl prinzi/ dar de fiecare dată el îți arată mîinile goale” ***"moartea? e ca și cum mi-aș spăla mîinile în alte mîini/ ca și cînd m-aș fotografia lîngă/ propriul meu sînge/ apoi aș pleca mai departe” ***"o să fiu blind cu tine, moarte,/ ca un copil ce se joacă de-a baba-oarba/ printre paharele de cristal.” ***"N-ai cum să ocolești sfîrșitul/ ori să-l amîni. Nu-i nici un chip./ După ce a trecut, tăcută, ora/ se-ntoarce-n bobul de nisip./ Te zbați în gol. Ai otrăvit fîntîna/ ce-așteaptă setea noului născut./ Zadarnic mai împiedici caii,/ după ce aripi le-au crescut!/ Du-te-nspre prag. Întinde mîna/ - răscumpără ce-i nou cu ce e vechi./ Viața și moartea-s două zaruri/ ce nu au numere perechi.” ***"Femeia care mă iubeşte desface noaptea,/metru cu metru, dintr-un balot de pînză neagră./ Măsoară, taie, împarte. Fiecăruia după inima sa./ Mă cheamă pe nume şi plînge. Ea nu ştie că,/ în timp ce scriu, eu mă apropii şi mă îndepărtez,/ de nenumărate ori, de moarte./ Ca valurile de mal.” ***"Să pierzi ceea ce nu a fost niciodată al tău,/ ca morile vîntul - deplina înţelegere a morţii./ Sufletul pleacă şi nu se mai întoarce/ asemeni păsării căreia copiii i-au stricat cuibul/ într-un joc vinovat de propria-i puritate./ Tu mori ca să înţelegi. Cum soarele răsare/ pentru a acoperi ochiul orb/ din spatele său. O amintire îţi pare viaţa,/ un vis trăit înainte de a-l visa,/ totuşi necunoscut./ Cîtă armonie între aici şi dincolo!/ Ca între palmele lui Dumnezeu.” ***"moartea e singura amintire de familie ce nu poate fi instrainata” ***"ca doua animale hranite de acelasi stapan VIATA SI MOARTEA impreuna raman, chiar daca timpul simte o placere ciudata de-a nu mai fi” ***"zadarnic/ mamă și cei singuri mor îi îngroapă furnicile” ***"rabdă și taci îi strigă proprietarul marelui circ/ pentru asta ești plătit nu pentru glorie” ***"Un perete de pe care a fost furată/ colecția de tablouri prețioase/ - așa e omul fără iubire./ Adunate în centrul lumii,/ stelele îi hotărăsc soarta./ Din cînd în cînd/ cîte una/ cade… ”**"Ce-i viaţa? Ce-i moartea?/ Jumătăţi ale aceleiaşi perechi/ pe care nu pot s-o încapă./ Te regăseşti: ai chip, ai nume/ şi tot mai clar vezi vîntul de aici/ cum mişcă morile de pe cealaltă lume./ E soare-n chihlimbarul ce mi-l arăţi acum/ ca şi în alte dăţi te pierzi/ în balta cu ochi verzi./ Eşti tu ori altul? Aceasta-i întrebarea,/ altele nu-s.” ***"Ei da, cînd mori o iei de la capăt,/ eşti îngropat cu oglinda în mînă/ să vezi cît eşti de singur.” *** "Acesta e locul unde te vei întoarce, mi-au spus,/ arătîndu-mi pîntecul femeii necunoscute./ Acolo era pustiu ca într-o pîine fără miez. / Nu te grăbi. După ce mori, / tot tu îi rămîi dator morții/ cu restul de viață pe care nu ai trăit-o./ Atunci, mi-am amintit cuvintele mamei:/ ai grijă, pentru a desfereca poarta raiului,/ trebuie să rotești cheia de trei ori. Fin./ În numele Tatălui, al Fiului și al Sfîntului Duh. / Amin!” *** "Moartea e un cuc, mi-ai spus într-o zi./ Nu-şi face cuib, nu-i poţi găsi puii,/ să le răsuceşti gîtul ori să-i arunci/ pisicii să îi înveţe să zboare. / Am ridicat din umeri,/ am plecat la / joacă. Pe atunci/ purtam praştie şi nu îmi era frică/ de nimic./ Anii au trecut./ Iată-mă acum / tremurînd cu puşca la ochi / în faţa acestui animal închipuit/ - viaţa/ De teamă, fug prin tufişuri./ Cu-cu! Cu-cu! Cu-cu! / se aude în urma meaaproape tot mai aproape.”  ***” Cînd plec în ultima călătorie îmi las acasă trupul./Va fi spălat, plîns. Nimeni nu se va bucura că, / în sfîrșit, m-am desprins de inutila lui povară. /Îl vor așeza în pămînt, vor pune un semn în locul acela, /îmi vor scrie pe el numele, să știu unde îl găsesc dacă/ mă voi întoarce vreodată. Însă cercul nu se închide aici, se preface-n spirală. Încotro, călătorule fără trup?/ Cum te vor recunoaște la vamă? Umblă o lampă singură / prin lume. Cel ce o purta a pierit demult. O voi urma. / E ochiul Fiarei! îmi strigi. Prea tîrziu: sufletul meu, / preschimbat în cămilă, a trecut deja printre urechile acului.”*** oare mă voi obișnui/ vreodată cu gîndul că înainte de a muri o să văd/ un copac încărcat cu toate păsările/ după care am tras cu praștia?” *** Ochii morţii sunt pentru el/ două cireşe care-l urmăresc/ speriate din frunziş/ nădăjduind că vor scăpa neculese.

Costel Zăgan: "Tândală: Murim de dragul morții, Păcală? Păcală: Murim, de nevoie!" ***"Moartea este cel mai mare eșec al lui Dumnezeu." ***"Moartea-i o oglindă: în ea te vezi așa cum ai fost." 

Cristian Neagu: "Iti jura iubire pana la moarte? Plange scaldandu-ti obrazul cu lacrimi, jurand ca nimic nu va va desparti? Asteapta numai doi ani…

Cristina Gheorghe: ”Nimic nu este pentru totdeauna,/ nici eu, nici tu… farame de mister,/ ca florile si soarele si luna, / toate zambesc un timp si toate pier.

Cristina-Monica Moldoveanu **"Doar ochii închiși aduc întuneric" 

Dan MV Chitic: "Și de-o fi să mor...In mod cert isteria plandemonică are rostul ei in iconomia Divină,  căci nimic nu este nici întâmplator, nici accidental. Sa fie restrângerea drepturilor noastre calea către găsirea unei libertăți depline? Sau poate distanțarea socială sa fie motorul dorinței de a ne regăsi și a ne redescoperi? Să fie portul măștii cheia dorului surâsului ce nu-l mai vedem? Nu știu... Dar in mod cert spaima bolii și teroarea morții iminente cu care suntem amenințați trebuie să fie pretextul pentru a redescoperi viața și valoarea reală a vieții prin conștientizarea proximității morții. Iminenta morții. Ambele, chestiuni tabu pentru omul postmodern, iluzionat și vrăjit de o falsă propaganda a progresului continuu și a perpetuității vieții. Totdeauna omul a căutat cheia nemuririi, fără însă a căuta însă neaparat rețeta perpetuitatii, așa cum o face omul de azi. Sa fie rătăcirea asta cauzată de propaganda științei a tot biruitoare? Să fie responsabile jocurile in care copiii de ieri și de azi “descopereau” și “constata” ca au o multitudine de “vieți” la dispoziție pentru a-și atinge scopul și a termina etapa, “vieți” ce puteau fi chiar și cumparate in caz de consumare a celor “puse la dispoziție” de “creatorul” iluziei? Să fie reclamele de la tv pentru medicamentele de orice pentru orice? Nu știu nici asta. Știu doar că o sa murim. Și asta e sigur. Nu știu când și de ce, dacă de CoVid sau de “bătrânețe”, dar cert e ca o sa murim. Și din eternitatea morții o sa vedem cum și copiii noștri vor muri, ba chiar și specia se va sfârși... și chiar și soarele se va stinge, așa cum Poetul a spus-o magistral, neegalat in amploarea viziunii sale: “Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;/ Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş/ Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,/ Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ'/ Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;/ Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,/ Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;/ Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,/ Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,/ Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,/ Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...” Da. Totul moare. Daca vom fi înțeles asta, de ce sa ne temem? Că murim mâine și nu poimâine? Că murim răpuși de un virus și nu striviți de tren intr-un Bentley? Ca murim pe un pat de spital și nu Zdrobiți de un camion pe o trecere de pietoni? Sau de o supradoza? sau făcând amor? sau cazand de le o stâncă? Sau înjunghiați de un scelerat pe o strada întunecoasă? Sau așteptând pensia? sau bolnavi intr-un azil de bătrâni prea înaintați in zile? Sau... E vreo moarte la care visați și pe care sa v-o doriți? O moarte pentru care ați da bani sa v-o “rezervați”? In mod cert nu. Pentru ca undeva, in mod cu totul fals, ne-a fost vândută iluzia perpetuitatii, a nemuririi fizice. Asta deși toată viața noastră se hrănește și subzista din moarte. Da... e Șocant! Mâncam moarte, fie ca e vorba de animale omorâte sau plante retezate. Ne îmbrăcăm cu moarte, tot așa - ca e vorba de pielea pantofilor noștri sau fibrele țesăturilor cu care ne acoperim. Ne încălzim cu moarte, arzând lemne sau hidrocarburi ce au fost odată viață. Trăim pentru ca alții au murit și ne-au făcut loc pe lume lăsându-ne moștenitorii vieții lor, viața primită (și nu câștigată) de la Cel de Sus. Și noi suntem doar purtătorii Vieții și a vieților lor către cei care vor veni, și care și ei vor muri după ce se vor fi hrănit cu viață răpusă pentru viața. Da. Suntem înconjurați de moarte... și cu toate astea suntem înspăimântați de moarte. Însă doar propria moarte ne înspăimântă, căci se știe: cea mai ușoară moarte e moartea altuia! Și suntem inspaimantati de moarte pentru ca avem conștiința exclusiv a trupescului, a mundanului. Nu mai avem nimic in noi de care sa fim convinși ca e nemuritor. Suntem doar hoitul pe care-l îngrijim și-l hrănim zilnic, a cărui pofte suntem gata sa facem orice spre a le îndeplini. Ne e frica de moarte deși am rămas morți, deși încă vii. Ne e frica de moarte pentru că ne uitam prea des in oglinda și acolo nu mai vedem decât carne. Poate Nu întâmplator toți marii pustnici și spirituali aveau disciplina conștientizării proximității morții, dormind prin cimitire sau prin pustii. Antidot al fricii de moarte este pentru creștin și cinstirea moaștelor ca și rugăciunea de fiecare seara pe care o spune înainte de a pune capul pe pernă: “Stăpâne, Iubitorule de oameni, au doa­ră nu-mi va fi mie acest pat groa­pă? Sau încă vei mai lumina cu ziua tică­losul meu suflet? Iată, groapa îmi zace înainte și iată, moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem, și de chinul cel fără de sfâr­șit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, puru­rea Te mânii și pe Preacurata Maica Ta și pe toate puterile cerești și pe sfântul înger, pă­zitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubi­rea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și chi­nul...” Nu. Nu moartea trebuie sa ne sperie, ci inutilitatea și nevrednicia vieții noastre! Fricile, lașitățile, compromisurile, trădările... astea ar trebui să ne terifieze! Nu moartea! Căci dacă de moartea fizică nu putem scăpa, avem datoria să încercam să dobândim nemurirea sufleteasca... singura la care avem acces... dacă suntem vrednici! Se spune intr-o balada mult hulita românească “și de-o fi sa mor...” și asta e văzut ca fatalism sau chiar defetism. Greșit! E doar atitudinea omului Traditional in fata morții: senina, neincrancenata! Asta neînsemnând nicio secundă că eroul Mioriței, ciobanul moldovan a renunțat AB initio la lupta. Nu. Doar și-a amintit de iminenta morții, in orice moment și in orice faza a vieții fiind gata de Marea Nuntă cu eternitatea: “Iar tu de mor/ Să nu le spui lor./ Să le spui curat/ Că m-am însurat/ Cu-o mândră crăiasă,/ A lumii mireasă;/Că la nunta mea/ A căzut o stea;/ Soarele şi luna/ Mi-au ţinut cununa./ Brazi şi paltinaşi/ I-am avut nuntaşi,/ Preoţi, munţii mari,Paseri, lăutari,/ Păserele mii, Şi stele făclii! “Da, dragilor, vom muri. Oricum si orice am face, vom muri! Important e cum trăim până atunci: o putem face demn, curajos, frumos... sau umili și înfricoșați, fiind inspaimantati ca niște copii și de propria umbra.Iar dacă știți ca nu veți retine toată poliloghia mea de mai sus dar aveți nevoie de un Argument irefutabil in lupta cu frica de moarte, rețineți asta:”Ne  naștem spre a muri și murim spre a ne naște", tot de el, de Mihai Eminescu.

Daniel N. Gherbaluta: "Moartea/ niciodată/ nu trânteşte uşa după ea" 

Dante Alighieri: "Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna.

Danut Solcan: "În urmă cu vreo două săptămâni i-am rugat pe elevii mei de a 10a și a 11a să asocieze un (singur) cuvânt sintagmei ”evenimentele din decembrie”. Spre surprinderea mea, tema loviturii de stat/ a teoriei conspirației a fost ca și inexistentă, cuvântul cel mai apropiat (dar foarte depărtat...) fiind ”mister”. Unele cuvinte/ sintagme, gen ”Iliescu” sau ”FSN”, au fost neutre în ele însele. Mulți au folosit cuvinte apreciative: ”dreptate”, ”democrație”, ”libertate”, ”fraternitate”, ”eroism”, ”respect”, alții au preferat latura tragică: ”moarte”, ”haos”, ”violență”. Cineva a scris CO2, trimitere la Leana, ”savanta de renume mondial”, și la faimosul ei ”codoi” . Altcineva a scris: ”căciulă de astrahan” (ce forță au unele imagini!). O fată a preferat cuvântul: ”nimic”. Am întrebat-o apoi ce vrea să spună. A zis: ”Nimic nu s-a întâmplat în România, în cei 30 de ani care au trecut, din ceea ce și-au dorit cu adevărat cei care au murit în stradă.”

Dario Fo: ”Oamenii fără umor și fără simțul ironiei sunt oameni morți.

Democrit: ”A trai irational si fara cumpatare nu înseamna ca traiesti, ci ca mori încet.

Diane De Poitiers (1499 - 1566): "Departarea poate omorî o iubire deja moarta.

Dorian Furtună: "- Te întrebi, probabil, care e recompensa pentru lipsa iubirii și a speranței. Îți răspund: ne despărțim mai ușor de viață. Și dacă toate religiile și filosofiile voastre sunt un fel de terapii care să vă pregătească pentru moarte – și fără prea mare succes –, noi iată că nu avem nevoie de așa amăgiri; nu ne amăgim nici cu iubiri, nici cu speranțe, nici cu terapii false. Primim viața, acceptăm moartea fără a ne tulbura prea mult din cauza nașterii sau a pieirii, în timp ce voi iubiți, sperați, suferiți și apoi muriți în spaimă. Pe noi nu ne cutremură perspectiva viitorului, voi însă îl împodobiți cu iluzii comode. Ce satisface mintea umană? Falsul, falsul, falsul. Și promisiunea că totul va fi bine. Voi, oamenii, ca să muriți, aveți nevoie de o minciună; noi ne împăcăm și cu realitatea rece, fiindcă și viața am trăit-o cu mintea rece. *** "- Ce e moartea? E cea din urmă datorie a oricărei ființe vii. Pentru om însă, în mod special, moartea e ceea ce ne face viața suportabilă; știm că, mulțumită morții, nu ne paște pericolul unei monotonii nesfârșite. (...) Filosofic, e sănătos să privim moartea ca pe o retragere din viață, nu ca pe o sfârșire brutală a vieții. Iar pentru o minte iscoditoare, moartea poate fi ultima curiozitate satisfăcută. În genere, eu cred că în raport cu moartea formularea nuanțelor contează mult; aceste nuanțe ne pot oferi un anumit tonus psihologic în fața hăului final care ne va înghiți. Mă gândesc că moartea este corelativă vieții; moartea și viața se întrețin reciproc – dacă nu ar exista viața, nu ar fi nici moartea, și dacă nu ar exista moartea, nu am mai înțelege că trăim. Heidegger era unul dintre filosofii care promova ideea că moartea este un factor al vieții și că noi existăm în măsura în care suntem niște „ființe întru moarte”; el mai zicea că trăiește în mod autentic doar acel om care are în fața sa orizontul morții și astfel e motivat să mediteze profund asupra destinului său. Așa o fi. Pentru un om, moartea reprezintă supremul indicator al valorii vieții. Fiind nemuritori, nu am da nici doi bani pe viața noastră, am percepe-o ca pe o banalitate. Moartea face însă ca totul să capete un preț, un rost, o limită; nimic altceva nu sporește atât de mult gustul și recunoștința pentru viață ca iminența morții. În acest sens, moartea este necesară. Da, moartea e necesară și, în același timp, e imposibil de întâmpinat fără emoții grele venirea ei. Moartea e frustrarea absolută, dacă vrei, e frica noastră originară; de la ea pornesc toate celelalte frici și, corespunzător, tot de la gândul că vom muri pornesc mai toate speranțele noastre și toate încercările de a gusta bucuriile vieții. Astfel, aici, în moartea care accentuează viața, găsim teribila dialectică a existenței: perspectiva neființei sporește în noi pofta de ființare. 

Dumitru Grui: "Așa ni-i scris, Poete, cu toții să murim... era să uit, de-l vezi, salută-l pe Vadim!
Dumitru Istrate Ruseteanu: "Moartea asta vie/ care se dă drept viaţă." 

Dumitru Stăniloae: "Iubirea e puternică pentru că merge până la moarte.

E Mai tânăr: „Morţii cresc în noi, cu rădăcini postume – noi suntem adevăratul cimitir, adevăratul loc de îngropăciune. Ei vor să fie înmormântaţi în inimi.”
Edith Piaf: "Moartea nu există." ***"Moartea este un nou început."

Edward Morgan Forster: "Moartea îl distruge pe om, dar ideea morții îl salvează."

Eleodor Carstoiu: "Politicianismul populist merge in sprijinul credintelor populare. La noi nu exista ideea ca cel care a gresit se mai poate indrepta. Cel condamnat nu ar trebui sa revina niciodata in societate( vezi petitii online de reintroducere a pedepsei cu moartea). Concluzia : nu se doreste nici o reintegrare in societate de catre societate, nu se doreste reducerea sau efectuarea pedepselor decat prin ocna grea, se doreste introducerea pedepsei cu moartea pentru cat mai multe infractiuni. Concluzia 2 : noi ca popor nu avem tangenta cu valorile Europei din care zicem ca facem parte( si asta nu are legatura cu vreun partid... e dincolo de ele)

Ellie Wiesel: "Opusul iubirii nu este ura, ci indiferentă, Opusul artei nu este urâțenia, ci indiferență, Opusul credinței nu este erezia, ci indiferență, Opusul vieții nu este moartea, ci indiferență."

Emil Botta: ”E posibil, e posibil, oare să nu pot muri,/Să-ţi aud vocea suind treapta nopţii şi suind în zi,Să mă ridic din pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,/Să te zăresc în somn de la o mie de leghe?//Da, e posibil, întunecatul meu iubit,/Să mă auzi cîntînd chiar cînd voi fi murit,/Să mă vezi aeve în cereasca oglindăŞi în părul meu stele să se stingă şi să se aprindă./Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece/Dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,/Dacă îmbrăţişarea mea te va face să suferi/Aducîndu-ţi aminte, nu, să nu te superi.

Emil Cioran: ”Facem progrese până la treizeci de ani. După aceea bâjbâim, ne desăvârșim, ne perfecționăm, ne pregătim pentru declin. Ar trebui să murim pe la cincizeci de ani. Înainte așa se întâmpla. Știința a adus consolidarea decrepitudinii. Ea a sărit în ajutorul cadavrelor. Oamenii trebuiau lăsați să se stingă așa cum au făcut-o mereu. După ce că a deranjat rânduiala naturii, știința a introdus în ea o notă de indiscreție, ba chiar de indecență. Căci este indecent, dincolo de un număr de ani, să-ți mai târăști, să-ți mai expui carcasa prin lume. *** "Oamenii sănătoși, normali și mediocri nu au o experiență a agoniei și nici o senzație a morții. Ei viețuiesc ca și cum viața ar avea un caracter de definitivat. Este în structura echilibrului superficial al oamenilor normali de a simți viața într-o autonomie absolută de moarte și de a o obiectiva pe aceasta într-o realitate transcendentă vieții. De aceea, ei consideră moartea ca venind din afară, nu dintr-o fatalitate lăuntrică a firii. A trăi fără sentimentul morții înseamnă a viețui dulcea inconștiență a omului comun, care se comportă ca și cum moartea n-ar constitui o prezență veșnică și tulburatoare. Este una din iluziile cele mai mari ale omului normal în a crede in definitivatul vieții și în a fi dincolo de sentimentul prizonieratului vieții în moarte. Revelațiile de ordin metafizic încep de abia atunci când echilibrul superficial al omului începe să se clatine și când spontaneității naive i se substituie o dureroasă și încordată frământare a vitalului."  *** Moartea n-are sens decât la oamenii care au iubit pasionat viaţa." ***Moartea pune o problemă care le copleșește pe toate celelalte, substituindu-li-se. Ce poate fi mai nefast pentru filozofie, pentru credința naivă în ierarhia perplexităților? ***  „ℂ𝕦 𝕔â𝕥 î𝕞𝕓ă𝕥𝕣â𝕟𝕖𝕤𝕔, 𝕔𝕦 𝕒𝕥â𝕥 𝕧𝕚𝕒ț𝕒 𝕞𝕚 𝕤𝕖 𝕡𝕒𝕣𝕖 𝕞𝕒𝕚 𝕚𝕟𝕤𝕦𝕡𝕠𝕣𝕥𝕒𝕓𝕚𝕝ă, 𝕕𝕒𝕣 𝕞𝕠𝕒𝕣𝕥𝕖𝕒 ș𝕚 𝕞𝕒𝕚 𝕕𝕖 𝕟𝕖𝕔𝕠𝕟𝕔𝕖𝕡𝕦𝕥.”*** cioran, A fi legat pe veci de cineva, fie și din admirație, echivalează cu o moarte spirituală. Ca să scapi, trebuie să-l ucizi, așa cum se spune că trebuie să-l ucizi pe Buddha. ***Adolescent, perspectiva morții îmi trezea o spaimă cumplită; ca să scap, dădeam fuga la bordel sau îi chemam în ajutor pe îngeri. Dar, cu vremea, ne obișnuim cu propriile temeri, nu mai facem nimic ca să scăpăm de ele, ne îmburghezim în Abis. - Și, dacă a fost o vreme în care-i invidiam pe schimnicii din Egipt care-și săpau mormântul spre a-și picura apoi în el lacrimile, acum, de mi l-aș săpa pe al meu, n-aș putea lăsa să cadă în el decât mucuri de țigară.***Atât de departe se-ntinde moartea și-atâta spațiu ocupă, că nu mai știu unde să mor.***După ce vei fi căutat în zadar o țară de adopțiune, să alegi moartea ca nou tărâm de exil și să te stabilești în ea în calitate de cetățean.*** ”Ce ne mai pasă de imaginea pe care lumea şi-o va face despre noi, de vreme ce vom fi pentru vecie în afara oricărei imagini? Moartea e providenţa celor care au avut gustul şi darul înfrângerii, este înalta recompensă, triumful celor care n-au reuşit nimic, care s-au străduit să nu reuşească. Ea le dă dreptate, îi încununează. Pentru ceilalţi, pentru neghiobii viteji care s-au zbătut, ea reprezintă dezminţirea a tot ce au făcut."*** "Cine nu vede moartea în culori trandafirii e atins de un daltonism al inimii." ***"Creștinul se naște muritor și moare nemuritor.„ ***"De n-aş simţi că sunt deschis morţii oricând, că n-am acoperire şi întărituri din partea ei, nimic n-aş şti, nimic n-aş vrea să ştiu, nimic n-aş fi şi nimic n-aş vrea să fiu.” ***Din tot ce-ai fost, nu mai rămâne decât o adiere patetică. ***Doar pentru cei ce şi-au dormit viaţa, moartea poate însemna un somn.” ***"Este îngrozitor când te gândeşti că după moarte îţi sunt definitiv pierdute o zi cu soare, un zâmbet sau un prieten; dar este de o mie de ori mai îngrozitor să fi pierdut, deja trăind, toate acestea.” *** "Fiecare om poartă nu numai viaţa, dar şi moartea sa. Viaţa nu este decât o îndelungă agonie.” ***„În durerile mari, in durerile monstruoase, a muri nu inseamna nimic, este atat de natural, ca nu te poti scobori la nivelul unei atari banalitati. *** „În oraşe am întâlnit moartea în ochii oamenilor; în natură în freamătul frunzelor. Şi-am întâlnit-o şi mai des în tăcerile inimii.***„Marele triumf al omului moderm este intarzierea mortii.***Moartea cea mai adâncă și mai organică este moartea din singurătate, când însăși lumina este un principiu de moarte."***"Moartea e salvarea celor care vor fi avut gustul şi darul eşecului, e răsplata tuturor celor care n-au reuşit, n-au ţinut să reuşească… Ea le dă dreptate, e triumful lor. În schimb, pentru ceilalţi, pentru cei care au tras din greu ca să reuşească şi care au reuşit, ce ruşine, ce palmă!" *** "Moartea este lucrul cel mai solid pe care l-a inventat până acum viața.„ ***"Moartea este sublimul la îndemână fiecăruia.” ***„Moartea n-are sens decât la oamenii care au iubit pasionat viața.”***"Moarte-i o fantomă, ca și viața, nu pot muri decât știind că-n rostul lor nu e nici o pierdere și nici câștig.” ***"Noi am vrea să murim fără să existe moarte.***Nu exista scapare de suferinta atat cat traiesti, dar moartea nu e o solutie deoarece ea, rezolvand totul, nu rezolva totusi nimic.***"Nu pe ape moarte vreau sa visez pamantul, ci pe stanci zdrobite de imbratisari de spume.***"Numai omul se poate chinui între o irealitate şi o închipuire." ***”Omul acceptă moartea, dar nu si cursul morții sale. Să mori oricând, numai când trebuie să mori nu! Ar trebui să-ți repeți în fiecare zi: Sunt unul dintre cei care se târăsc, cu miliardele, pe suprafața globului. Unul dintre ei, și nimic mai mult. Această banalitate îndreptățește orice concluzie, orice atitudine sau faptă: desfrâu, nevinovăție, sinucidere, muncă, crimă, trândăvie sau răzvrătire…. De unde reiese că fiecare are dreptate să face ce vrea.***Omul este drumul cel mai scurt între viaţă şi moarte.”***„Ordinea în gând e moartea inimii.” ***„Spune-mi cum vrei să mori, iar eu îți voi spune cine ești. Cu alte cuvinte, cum umpli o viață goală?. Cu femei, cărți sau ambiții lumești? Indiferent ce faci, punctul de plecare este plictiseala si sfarsitul autodistrugerii. Emblema destinului nostru: cerul plin de viermi. Baudelaire m-a învățat că viața este extazul viermilor în soare, iar fericirea dansul viermilor.****Trădarea care vizează un obiect precis, chiar dacă presupune dezonoarea sau moartea, nu e misterioasă.” *** " Viaţa nu există, iar moartea este o stare de vis.*** ”Viaţa şi cu mine suntem două linii paralele ce se întâlnesc în moarte.” 

Emile Zola: "Murim câte puțin în fiecare zi, trebuie să ne obișnuim cu asta."

Emily Dickinson:  "Noi, cei care punem suflet, murim mai des."***"Moartea este o noapte furtunoasă și un drum nou."

Epictet: ”Moartea nu este de temut, numai ideea îngrozitoare despre ea o face de temut.

Epicur: ”Cum rezolva Epicur problema fricii de moarte? Printr-o abordare de geniu, au spus mulți, ea fiind cumva încununarea filosofiei epicuriene.  „Nebun este omul care spune că se teme de moarte, nu fiindcă va suferi când moartea vine, ci pentru că suferă în așteptarea ei. Moartea, cel mai înfricoșător dintre rele, nu are nicio legătură cu noi. Atâta vreme cât noi existăm, ea nu există, iar când vine ea, nu mai existăm noi. Pentru cel viu, ea nu există, iar pentru cel mort, nu mai există el” Important e să rețineți mesajul: Înțelept este acela care, eliberat de temeri iraționale și de dorințe de nerealizat, privește viața cu seninătate, nelăsându-se tulburat de ideea de destin sau judecăți supranaturale.

Epicur: „Moartea, care pare răul cel mai de temut, este o himeră, fiindcă ea nu existăatât timp cât dăinuie viaţa.”

Erich Maria Remarque: ”Și nu va mai rămâne nimic din noi pe acest pământ...Cu excepția amintirii în vreo inimă care ne-a iubit.”

Ernest Hemingway:  "Moartea oricărui om mă vatămă pe mine, fiindcă mă aflu cuprins în omenire. Și, de aceea, niciodată să nu întrebi: "Pentru cine bat clopotele?" Ele bat pentru tine"***"A muri este un lucru foarte simplu. Am privit moartea și o cunosc cu adevărat. Dacă ar fi trebuit să mor, ar fi fost foarte simplu. Pur și simplu, cel mai ușor lucru pe care l-am făcut vreodată... Și cât de bine este să mori în perioada fericită a tinereții încă nedeslușite, să pleci într-o strălucire de lumină, decât să ai trupul uzat și îmbătrânit și iluziile împrăștiate."

Eschil: "Moartea este singura divinitate care nu dorește daruri." ***"Nu există nimic sigur în viața unui om cu excepția faptului că trebuie să moară."***"Moartea este mai ușoară decât o viață ruinată; și mai bine să nu te fi născut niciodată dacât să trăiești așa."

Eugen Dorcescu: "Moartea doar mediază între carne și duh."

Eunice Ramos: «Într-o zi drumul se termină.Vasele rămân în chiuvetă, televizorul rămâne aprins, cartea rămâne deschisă pe o pagină care nu se va întoarce niciodată. Drumul s-a oprit.Haina in dulap, cearceafuri pliate, casa curata, mobila la locul ei.Drumul s-a oprit.Papuci la intrare, cafeaua rece din ceașcă, rama foto prăfuită, lista de pe frigider.Drumul s-a oprit.Cei pe care i-am rănit își vor continua drumul și poate că în cele din urmă mă vor uita.Drumul meu se oprește.Dar vor veni noi primăveri, vor înflori muguri noi, iar anotimpurile vor continua să se schimbe, fără mine.Vor fi plecări și sosiri, întâlniri și rămas-bun, iubiri noi, prieteni noi și reconstrucție.Viața va continua, fără mine.Și astăzi, cât mai pot să respir, cea mai frumoasă rugăciune a mea este aceasta:Dacă nu pot lua nimic de aici, măcar pot lăsa amintiri dulci în inimile oamenilor.»

Euripide: ”Când începem a trăi, tocmai atunci murim.  Nu se află muritor care să nu îndure suferinţe, căruia să nu-i moară copii şi să i se nască alţii şi care să nu moară la rândul lor. Muritorii se îndurerează, se redau pământului. Dar necesitatea cere ca viaţa să fie secerată ca spicul copt. 

Ezekiel Bulver: ”Nu viaţa este plăcută, ci moartea este teribilă.

F. Orestano: „Ceea ce distinge net vârsta copilăriei de celelalte vârste, creând din ea o etapă fericită a vieţii, este că în copilărie lipseşte cu desăvârşire ideea de moarte.”

F. Voltaire: ”Pleaca din viata ca de la ospat, multumind gazdei si pregatindu-te de duca.

Felix Adler: "Religia este un magician, un oracol. Ea se confruntă cu sfârșitul lumilor, și profetește renașterea .Ea întâlnește cerul roșu-sângeriu al asfințitului cufundându-se în întuneric, și profetește răsăritul.Ea întâlnește moartea, și profetește viața."

Feodor Dostoievski: ”A trai fara speranta inseamna sa incetezi sa traiesti.

Filippo Tommaso Marinetti: "Ce moare în vise moare mai dureros decât moartea pământească."

Florentin Cursaru: "Vom dispărea-ntr-o zi, e tristul adevăr,/ Ori, poate e-un motiv de bucurie/Și vom păși în lumea umbrelor,/ Sau către nicăieri, dar cine știe?/Vom fi doar nume și povești, o vreme,/ În amintirea celor ce i-am cunoscut,/Iar pentru unii, lacrimi între gene,/ Ca o dovadă-a-dragostei ce-am dăruit./ Dorințe, uri, speranțe, încântare / Și visurile toate ce-am urzit,/ Le vom lua cu noi și vor dispare/ Sub roata timpului, de neoprit./ Nimic, nimic din noi nu va rămâne, / Țărână trupul, suflet-fir de vânt, / Morminte reci si cruci ca niște semne/ Că moartea e stăpână pe pământ./ Povestea e totuna pentru toți,/ Nicicum nu vom putea schimba destinul/ Și regi, și slugi, și cerșetori, și hoți,/Vom fi același lut și toți ca unul” ***"Ți-e sufletul un colțișor de stâncă/ Zvârlită de destin la întâmplare/ Și noaptea o prăpastie adâncă,/ Din care nu vezi cale de scăpare./ Un braț puternic, mai presus de stare,/ Înveșmântându-le în haina brumii,/ Îți surghiunește visele cu soare/ Și toarnă-n tine suferința lumii./ Visezi, la ceas înaintat în noapte,/ În clipele când singur te petreci,/ La o tăcută și subită moarte,/ In lumea drepților ușor să pleci./ Să scapi atunci de toată deznadejdea/ Din suflet, când viața te-a lovit/ Și, pe tăcute, să-ți închei povestea,/ Subit, în clipa când ai adormit./ Străin ți-e patul, năpădit de gânduri,/ Ai sufletul de parcă nu-i al tău,/ Sudori de gheață simti; sub așternuturi,/ Te zvârcolești și noaptea trece greu./ Dar... bate în ferestre dimineața/ Și jalea ta se schimbă în fiori./ Hai, sus, ridică-te și-nfruntă viața,/ Că nimănui nu-i pasă dacă mori!"

Francisc Manolescu: "Într-o zi o să mori … . pur și simplu ți se va opri respirația și nu vei mai exista în acest plan fizic … că e peste o luna sau peste 20 de ani tot se va întâmpla . n-ai cum să scapi de asta. Știu că poate nu sună confortabil și poate n-ai chef acum de astea, însă tot o să mori . Ăsta e adevărul. Și când vei fi acolo, trăind ultimele clipe, cu siguranță te vei gândi la viața ta . pe mine mă terifiază ideea asta însă cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama ce valoroasă e viața . Cu toții vom trece prin asta, și vom privi în urmă la lucrurile pe care nu le-am făcut, la schimbările pe care le-am tot amânat. Ce o să simți în fața morții ? regret, remușcare, ciudă ? Ce ai da la schimb, să te întorci din nou la momentul ăsta în care citești acest text, ca să poți face lucrurile diferit? Ce simți când te gândești că ți-ai irosit viața pe prostii, că ai rămas la același job de rahat, că ai rămas în aceeași relație putredă, că ai fi putut începe o afacere care să schimbe ceva in lume, că ți-ai bătut joc de sănătatea ta, si n-ai facut mai nimic din tot ce ti-ai dorit ? Băi omule, trezește te și fă în pana mea ceva cu viața ta! pentru că pe patul morții regretele te vor zdrobi. Lasă-le-n căcat de cafele și palavre inutile, lasă Netflixul și Instacurul, lasa jocurile pe calculator si nu-ți mai pierde vremea învârtindu-te aiurea de colo colo… Fă ceva cu viața ta, ceva care să te satisfacă și să aducă un plus de valoare în această lume și așa infestată de prea mulți paraziți ordinari… Da, sigur, o să spui că nu poți, că n-ai avut noroc, că nu  ai resursele altora . Asta e un mare rahat, o minciună cu care te amăgești În fiecare zi, pentru a colcăi mai departe în ignoranță. Nu te simți bine? E prea riscant? …sunt tot niște scuze de rahat . nimeni nu are zile perfecte și există riscuri peste tot în viață . nu mai da vina pe trecutul tău, cu toții avem niște trecuturi mizerabile . Sigur că te poți elibera de traumele pe care le-ai avut, chiar dacă s-au întâmplat acum 30 de ani . Acțiunea schimbă energia gândurilor, și în același fel, construindu-ți gânduri noi despre un viitor diferit, vei depasi traumele din trecut. Nu te închide casă și nu te izola de lume, pentru că încă mai poți să faci chestii mișto din viața ta. Încă mai poți să schimbi ceva la tine, încă mai ai timp să citești o carte nouă, să iubești din nou, să creezi ceva frumos pentru lumea asta . Degeaba ai gânduri extraordinare, degeaba promiți că o să faci pentru că în realitate o freci aiurea, și hai să-ți zic ceva, ești ceea ce faci, nu ceea ce spui că o să faci . Dacă vrei cu adevărat să schimbi ceva, o vei face, dar trebuie s-o faci acum nu mai târziu . Ia-ți un jurământ față de tine însuți . Scrie pe o foaie, lipește bilețele peste tot în casă. Fă ceva, doar fă și nu mai căuta scuze . Pune stăpânirea pe viața ta din nou, pe fiecare moment, pe fiecare săptămână, pe fiecare lună ce urmează să vină. Ia-ți viața în mâini și trăiește-o, inspiră adânc, sărută marea, dansează cu stelele… … pentru că la un moment dat o sa fii pe patul de moarte, singur…. tu cu tine….și nimeni nu te va putea scăpa de rușinea și regretul că ai fi putut dar n-ai facut-o….

Francisco de Rojas Zorrilla: "Iubirea este un foc ascuns, o boala placuta, o otrava buna la gust, o dulce amaraciune, un chin desfatator, un zbucium plin de bucurie, o rana salbatica si dulce, o moarte blanda.

Francisco Gomez de Quevedo:”Intelept este acela care traieste in fiecare zi, ca si cum in fiecare zi si in fiecare ceas ar putea sa moara.”

Franco Angeli: "Viața e scumpă, moartea e gratis. Sau invers?

Francois Rabelais: ”Nu ştiu cum se face: toţi vor să ajungă în cer, dar nimeni nu vrea să moară.

Franz Hartmann – Paracelsus: "Cuvântul „moarte” are două înţelesuri: a) încetarea activităţii vitale; b) anihilarea formei. Forma este o iluzie şi nu are existenţă independentă de viaţă; este doar o expresie a vieţii, nu o creatoare a ei. Ea nu poate înceta să trăiască, pentru că ea nicicând nu a trăit înainte; moartea formei nu este decât încetarea puterii veşnice a vieţii într‑una din formele ei şi manifestarea într‑o altă formă. Dar Viaţa însăşi nu poate muri sau nu poate fi anihilată, fiindcă ea nu s‑a născut dintr‑o formă. Ea este o putere eternă, care a existat dintotdeauna şi va exista veşnic. Anihilarea unei particule de viaţă ar fi o pierdere de neînlocuit pentru Univers. Viaţa este un atribut al lui Dumnezeu şi ea va exista întotdeauna, tot aşa cum există şi Dumnezeu. Aşadar, cuvântul moarte nu poate avea un alt în­ţeles decât transformarea unui gen de activitate într‑un alt gen, şi, prin urmare, atât moartea cât şi învierea sunt identice, deoarece încetarea unui gen de activitate a puterii de viaţă (ce nu cunoaşte odihna), generează existenţa unui alt gen de activitate, iar apariţia unei forme noi depinde de dispariţia celei vechi. Toate formele sunt supuse anihilării; ele sunt doar iluzii şi ca atare vor înceta să existe atunci când cauza ce le‑a produs încetează să mai acţioneze. Trupul unui rege sau al unui înţelept este tot atât de nefolositor ca cel al unui animal, după ce viaţa (al cărui produs a fost) a încetat să se manifeste. O formă poate să‑şi menţină existenţa ei iluzorie doar atât timp cât acţiunea vieţii asupra substanţei formei dă naştere unei asemenea iluzii. Însă viaţa este o putere eternă şi perfectă; ea poate veni în contact cu materia fizică, dar nu se poate uni cu aceasta. Ea poate fi atrasă spre materia fizică de puterea spiritului, dar dacă spiritul încetează s‑o atragă, viaţa se va despărţi de materie, iar materia se va descompune în elementele ce o alcătuiesc. Nimic nu se poate uni cu viaţa veşnică şi perfectă dacă nu este veşnic şi perfect. Ceea ce este bun şi perfect poate trăi; ce este rău şi imperfect va fi transformat. Dacă toate elementele care alcătuiesc omul ar fi bune, dacă întreaga lui constituţie emoţională şi intelectuală ar fi perfectă, un asemenea om ar fi nemuritor. Dacă în el nu există nimic bun, va trebui să moară şi să fie total transformat. Dacă o parte din el este bună şi cealaltă rea, partea bună va trăi iar cea rea va pieri: „Omne bonum perfectum a Deo; imperfectum a diabolo”. „Tot ceea ce există este o manifestare a vieţii. Pietrele şi metalele au o viaţă la fel ca şi plantele, animalele sau oamenii; doar modul de manifestare diferă în funcţie de structura organică a particulelor din care sunt alcătuite. O muscă, de pildă, are aceeaşi viaţă ca şi o piatră, deoarece există doar o singură Viaţă, cu deosebirea că în muscă viaţa se manifestă altfel decât într‑o piatră, şi în timp ce forma pietrei poate exista, ca o iluzie, mii de ani, musca poate trăi doar câteva zile.” Elementele folosite de puterea de viaţă cu scopul de a se manifesta sunt tot atât de indestructibile ca şi viaţa însăşi, şi ele îşi schimbă continuu stările, suferă continuu transformări, sunt continuu arse, sublimate, dizolvate, descompuse, distilate, coagulate şi colorate în laboratorul alchimic al Naturii. Fiecare formă are o anumită perioadă în care poate exista ca formă, iar durata acestei perioade este prede­terminată de numărul care‑i un factor constitutiv în procesul de organizare a formei; căci viaţa este o putere conştientă şi nu face nimic la întâmplare, şi orice lucru este creat potrivit propriei lui legi, iar dacă forma ar fi distrusă prematur, viaţa va rămâne totuşi activă în sufletul astral al formei, care nu poate fi distrusă până când nu soseşte momentul descompunerii ei naturale. Forma exterioară este determinată doar de acţiunea vieţii asupra formei astrale, şi dacă forma exterioară este distrusă, forma interioară continuă să existe, şi, în anumite condiţii, poate fi pusă din nou în contact cu resturile formei distruse, şi astfel ultima poate fi reînsufleţită. Dacă un lucru moare de moarte naturală, o asemenea întoarcere la starea lui anterioară este imposibilă, dar dacă moartea a survenit prematur, o asemenea întoarcere la viaţă este posibilă, cu condiţia ca organele vitale ale persoanei sau ale animalului să nu fi fost distruse irevocabil. Dar chiar şi în acest  ultim caz există o strânsă relaţie afectivă între resturile trupului şi forma astrală vie, şi această relaţie continuă să existe până când perioada vieţii naturale a individului a expirat, sau până când substanţele ce alcătuiesc trupul lui s‑au dizolvat total în elementele componente. Rămăşiţele unor astfel de trupuri – respectiv cadavrele persoanelor care s‑au sinucis, sau au fost executate – posedă puteri oculte însemnate. Ele nu mai au viaţă, dar totuşi conţin balsamul vieţii, şi e foarte bine că acest lucru nu este cunoscut în mod public, pentru că dacă aceste lucruri ar fi cunoscute de oameni dispuşi să facă rău, ei le‑ar folosi în scopuri malefice, producând prin vrăjitorie multă suferinţă. Dacă am arde un copac şi am pune cenuşa, fumul, vaporii şi toate elementele care alcătuiesc copacul într‑o sticlă mare, şi am planta o sămânţă vie a acelu­iaşi copac în această cenuşă, noi am putea să reînviem copacul din cenuşa lui, fiindcă acolo există un centru de viaţă spre care sunt atrase din nou toate elementele (care înainte formau acest copac) pentru a alcătui un nou copac, având aceleaşi caracteristici cu ale primului. Dar dacă n‑ar exista sămânţa, nu va mai apărea un alt copac, deoarece caracteristicile copacului nu rezidă nici în cenuşă, nici în vapori, nici în fum, ci în Mysterium magnum, veşnicul rezervor de viaţă din care poate fi atrasă din nou o sămânţă, şi făcută să trăiască într‑o formă nouă, înzestrată cu mai multe calităţi şi puteri decât acelea pe care le‑a avut înainte.

Frederic Beigbeder: ”Moartea este singura întâlnire pe care nu o aveți notată în calendar.”

Friedrich Schiller: ”Iute se apropie moartea de om; lui nu-i e dat nici un răgaz; ea îl doboară, el trebuie să stea înaintea judecătorului său!
Friedrich Wilhelm Nietzsche: "Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici."

G. Casanova: „Moartea e un monstru care goneşte din marea arenă a vieţii pe spectatorul atent, mai înainte ca piesa ce-l interesează în cel mai înalt grad să se fi sfârşit.” 

G. Cesbron: „Un băieţel mă priveşte de parcă aş şti totul. Totuşi nu ştiu decât un singur lucru mai mult decât el: că vom muri ambii.” ***„Un leu are cu mult mai multe şanse să moară de foame decât un vierme.” ***„Moartea este un automobil pe care îl conduce un orb şi care merge zi şi noapte indiferent încotro.” ***„Prostituare, deportare etc. A omorî înseamnă a separa sufletul de corp. Astfel poţi omorî fără a ucide.” ***„Moartea unora serveşte ca să fie răzbunată onoarea altora.” ***„Chiar dacă ei le simt, suferinţa, durerea sau moartea rămân exterioare copiilor. Ele ne devin interioare când noi înşine devenim adulţi.” ***„A muri de dragoste. Ar fi trebuit de spus a muri din lipsă de dragoste. Doar misticii mor de dragoste.” ***„Diferenţa dintre miliardar şi faraon constă în aceea că faraonul nu se lasă îngropat în aur decât după moartea sa.” 

G.I. Gurdjieff: „Un procent considerabil dintre oamenii pe care îi întâlnim pe stradă sunt oameni goi pe dinăuntru, adică, practic, oameni care sunt deja morţi. Este un noroc pentru noi că nu vedem şi nu ştim acest lucru. Dacă am şti câţi oameni sunt de fapt morţi şi câţi dintre aceşti oameni morţi ne guvernează viaţa, am înnebuni de groază.” 

Gabriel José García Márquez: „Moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea"*** "Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău, e că s-ar putea să nu mor din dragoste."

Gabriel Liiceanu: „Un om nu moare cu adevărat decât dacă dispare într-un fel din viaţa ta. De aceea fiecare doliu este recapitularea întâlnirilor tale cu fiinţa celui dispărut. Cu cât întâlnirea cu el atârnă mai greu în viaţa ta, cu atât doliul este mai mare.”

Gabriel Petru Baetan: "Cu toții murim. Numai cuvintele nu mor niciodată."***"Adevărata moarte este avortul de inimi" ***"Prevăd un viitor sumbru. Dezgustată de atâta canibalism, moartea își va schimba meseria." ***"Sunt nopți în care mă simt atât de singur încât, din milă, moartea îmi ține companie. ***"Pe măsură ce a trecut timpul mi-am dat seama că de fapt viață, este reflexia morții în oglindă.” ***"Dumnezeu e îngăduitor. – Pe lângă ceea ce îți pot face oamenii, moartea e incomparabil, mai blândă.” ***"Dumnezeu e îngăduitor. Pe lângă ceea ce îți pot face oamenii, moartea e incomparabil, mai blândă.” **"A trebuit să mor de câteva ori ca să îmi dau seama că exist.” ***"Într-o lume a exagerărilor și a brutalității, pentru mulți dintre noi moartea a devenit o nevoie indispensabilă.

Gabriela Balan: "Moartea are colecția lux de coaseunele atât de frumoase că speri/ să mori de mai multe ori/ dar niciodată nu te încumeți să le atingi/ de teamă să nu le iei luciul

Garabet Ibrăileanu: "Prețul integral al vieții, e moartea."

Geo Bogza: „Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor. Voi, cei care știți că meritați dragostea mea, aveți grijă să nu mă ucideți.”

Georg Buchner: "Moartea este cea mai binecuvântată dintre visuri."

George Bernard Shaw: "Până când am dorințe și motive să trăiesc resemnarea înseamnă moarte.” ***„Câtă vreme am o nevoie, am un motiv de a trăi. Satisfacerea este moarte.” 

George G. Byron: „Moartea este un lucru care-i face pe oameni să plângă. Şi totuşi, o treime din viaţă ne-o petrecem în somn.” ***„Ura este, cu mult mai presus de altceva, cea mai îndelungată plăcere. Oamenii iubesc în pripă, dar urăsc liniştit, până la moarte.” 

George Lesnea: ”Sunt trist, sunt obosit, mi-i silă de toate,/ mi-i viața ruginită de zădărnicii și singurătate./ Mă plăsmuiesc zilele, mă bat ploile,/ deasupra mea moartea își scutură foile. / cuvintele încep să se prăfuiască,/ se fac de iască./ Nu mă mai bucură crângurile și vrăbiile./ pentru alții trec norii clătinându-și corăbiile./ Toate se îndepărtează, toate se culcă pe rând./ Numai vântul mai umblă pe drumuri, plângând./ Pentru alții, sălciile pletele/ și le piaptănă peste ochi ca fetele./ Nu mai pornește nicio cărare,/ nu mai pleacă niciun drum;toate-s de ceață, toate-s de fum./Nu-s bucurii, nu-s fericiri, numai tristețile/ aduc, ca niște snopi, în brațe, diminețile./ Ne pierdem viața, viața noastră toată/ și nimeni pe pământ nu mai revine niciodată.”

George Meredith: "Iubirea care se poate preschimba in ura a fost, de fapt, o ura care se ignora ca atare. Daca uram ceea ce am iubit candva, inseamna ca n-am iubit niciodata. Iubirea este o pasiune, o flacara, purtand in ea, indiferent de este durabila sau nu, ca si propria noastra conditie umana, si moarte, si viata.

George Nina Elian: "Centrul (de greutate al) prezentului şi al/ ispitei al amăgirii se mută de la o masă/ la alta de la o fereastră la alta de la o/ obsesie la alta până când vârfurile/ degetelor ating marginile umede calde/ încă ale morții ca permanentă stare de-a fi/ şi iată: însuți tu eşti lumina sau umbra" 

George Petrovai: ”Atotmuritorii sunt acei oameni care în timpul vieţii învaţă nu doar cum să trăiască, ci şi cum să moară;

George Terziu: ”De dimineaţă a venit Doamna cu coasa/ S-a îmbrăcat în negru, sa stiu de unde provine/ Cu un zâmbet funebru mi-a tăiat în cărţile confraţilor/ Iar eu i-am spus că mă simt mult mai bine/ Nu contează, a zis ea, nu contează/ Dacă vrei să fii celebru trebuie să mori puţin/ Apoi mi-a făcut o cafea neagră ca moartea/ Şi-am început funebrul festin/ Am tăifăsuit multe,/ Doamna/  Cunoștea pe de rost teoria căderii/Ştia pe de rost poeme și trucuri ciudate / Cum să fii peste tot și niciunde/ Precum și misterul mirării/ Apoi mi-a atins ochii subţire / Cum numai Doamna știe s-o facă/ Mi-au trecut prin minte căderi de imperii/ Iubiri colorate și gânduri/ Cu taina ce le dezbracă/ De dimineaţă a venit Doamna cu coasa/S-a îmbrăcat în negru, culoare la modă/ Timpul s-a închis în sine simetric,/ Geamurile au plesnit sec, melancolic/ Oglinzile au prins căderea în sine/ Iar ea m-a atins pe frunte subţire/ Şi mi s-a pus în poală, comodă/ Transmitea liniște și tăceri abisale/ Negru e culoarea căderii domoale/ Parcă cineva îmi șoptea că se poate/ Parcă cineva îmi căuta indecenţa/ Parcă cineva se urca pe silabele morţii/ Misterios de egale/ Acum sunt liniștit, totul e fin și subţire/ În moartea mea se intră cu uimire si teamă/ Toate-s inafara în lumea cea lume/ Unde stridentul se mișcă pe dealuri / Unde mireasma căderilor doare/ Şi nebunia aclamă/ Azi dimieaţă a venit Doamna cu coasa/ Prietena veche cu care mă plac uneori/ Era tristă de noi, era tristă de sine/ Tristă de toată această tristeţe/ Cu care visam creatori..

Georges Santayana: „Nasterea si moartea nu pot fi remediate dar ne putem bucura de ceea ce le desparte.” 

Georgian Ionut Zamfira: "Să nu vii moarte-n vizită la mine (...)/ Nu-mi lua din ochi pământul strămoșesc/ Așteaptă că vreodat' te chem la mine/ Să bem o ceașcă din rachiul fiert"

Georgiana Ion: "De-atâta răutate și nesaț / Miroase-n jur a carie și-a moarte/ De-atâta răutate și nesaț/ Miroase-n jur a carie și-a moarte/ Iar de pe harta lumii-ncep sa cadă/ Popoare, ca măselele stricate!/ S-a 'mbolnavit pământul tot de ură,/Din scoarța-n scoarță-i lagărul durerii,/ Iar omul, încă, pune-n propoziții/ Pe Dumnezeu, sub semnul întrebării./ Și nici în ceasul ăsta de pe urmă/ Printre orgolii proaste, mii și mii,/ Nu se abține ca în loc de vrajbă/ Să pună hotarât: punctul pe "i"./ Cu-atâta grabă și cu-nverșunare/ Găsindu-L vinovat de orice culpă/ Tot în spinarea Celui răstignit/ Cu hulă și cu necredință-aruncă/ În timp ce-și umple cu mălai cămara/ Să-și prelungească viza pe pământ/ Din pungă pentru viața unui frate/ Bogații se zgârcesc la un argint./ Cu vorbe grele aruncă unu-n altu/ Și-n coaste își mai trag câte un cot/ În timp ce Dumnezeu Cel Drept alege/ Cui șterge niște ani din pașaport!!!

Gerard Apostolescu: "Nemurirea există! (cercetările unui fizician român despre vindecarea cancerului). S-a descoperit energie stocată doar în părul uman, ceea ce confirmă din nou fizica cuantică: viata după moarte există. La sfârşitul anilor ’90, la Institutul de Oncologie din Bucureşti a fost pornit un proiect ieşit din comun: tratarea cancerului la distanţă, prin fire de păr. Testul pe cobai a fost o reuşită. Protagonistul acestui tip de cercetare fundamentală, fizicianul Teodor Săndulescu, a avut curiozitatea să facă unele teste pe firele de păr ale unor persoane decedate. Concluzia, uluitoare, a fost că, spre deosebire de animale, “corpul energetic” al omului rămâne viu şi după decesul organismului. Adică există viaţă după moarte. “La baza experimentelor a stat ideea că părul menţine legătura cu câmpul biologic al subiectului de la care a fost tăiat, chiar dacă e dus la mare distanţă de corpul de origine. Ştiţi povestea lui Samson, din Vechiul Testament, care şi-a pierdut puterea după ce i-a fost tăiat părul. De ce avea puterea în păr? Pe de altă parte, se ştie că biocâmpul organismului este o structură informaţională măsurabilă, sub formă de pulsiuni electromagnetice, şi are o dinamică diferită de la persoană la persoană”, ne-a declarat fizicianul (in 2010). A descoperit energie «stocată» în păr “Plecând de la aceste date, după ani de experimente, am reuşit să stabilesc că există o legătură energetică şi informaţională stabilă între firul de păr şi organismul de la care a fost recoltat, ca într-un fel de oglindă. La om însă, spre deosebire de animale, firul de păr prezintă pulsiuni energetice chiar şi după decesul organismului. Asta înseamnă că există o formă de energie spirituală care rămâne intactă după moartea noastră biologică. Acest lucru mă încurajează să presupun că sintagma viaţă după moarte se referă la ceva real”, a completat Teodor Săndulescu, cercetător în cadrul Institutului şi fost referent al Academiei de Ştiinţe Medicale. Iniţial, intenţia fizicianului Săndulescu a fost să încerce să vindece cancerul de la distanţă, prin firele de păr recoltate de la organismele bolnave. În cadrul unui experiment, cinci şobolani au fost injectaţi subcutanat, în zona spatelui, cu celule canceroase. După ce s-au îmbolnăvit, adică li s-au format tumori, li s-a tăiat câte un smoc din blană. Fiecare smoc a fost supus, într-o incintă specială, situată la o distanţă apreciabilă de locul unde erau ţinuţi şobolanii, unui flux de radiaţii electromagnetice cu o anumită lungime de undă. În mod normal, şobolanii bolnavi mureau după 80 de zile. În cazul celor cu părul supus unor radiaţii electromagnetice cu o anumită lungime de undă, trei dintre subiecţi au supravieţuit mai mulţi ani. Practic, s-au vindecat de cancer şi au murit de bătrâneţe. Lucrează la brevetarea metodei Abia după ani de cercetare în domeniul cancerului, fizicianului i-a venit ideea să studieze din punct de vedere energetic firele de păr ale mai multor specii, inclusiv ale omului. “Ceea ce m-a uimit a fost faptul că la toate animalele pulsiunile energetice ale părului dispar o dată cu moartea organismului, dar nu acelaşi lucru se întâmplă la om. Am constatat că, după moartea biologică, calitatea informaţională a firelor studiate se păstrează ca şi când omul ar fi viu. Emisia de câmpuri informaţionale specifice corpului uman are valori extreme la părul decedaţilor după 3 zile şi 40 de zile de la deces. Să nu uităm ce se spune, că Iisus a postit în deşert timp de 40 de zile, s-a înălţat după 40 de zile, pomana morţilor se face la 40 de zile - sunt prea multe date legate de acest număr 40! Concluzia este că omul nu moare decât în trup şi că este foarte posibil să existe Lumea de Dincolo, care emite o anumită radiaţie”, ne-a spus fizicianul Teodor Săndulescu. Următorul pas a fost să verifice dacă formele geometrice au proprietăţi excepţionale. “Prin măsurători fizice cu laser, s-a dovedit că semnul crucii este un puternic emisiv de radiaţie, o radiaţie care nu se încadrează în cele patru tipuri de forţe fundamentale: magnetic, electric, gravitaţional, nuclear. În condiţiile în care e folosită în scop de cult, crucea capătă proprietăţi benefice în plus. Crucea emite o radiaţie specială, care vindecă”, a concluzionat fizicianul Teodor Săndulescu.“În acest moment lucrez la brevetarea unui aparat special prin care să pot determina cu rigoare ştiinţifică toate aceste observaţii. Abia după aceea vor putea fi validate, oficial”, ne-a spus fizicianul Teodor Săndulescu. Rezultatele, prezentate la Viena “Cunosc experimentele lui Teodor Săndulescu şi pot să vă spun că datele acestei metode au fost prezentate în cadrul unui simpozion la Viena, cu real succes. Eu cred că subiectul este demn de luat în seamă şi de dezvoltat, oricât ar părea, acum, de SF”, ne-a spus medicul oncolog Florin Băcanu, vicepreşedinte al Societăţii Române de Oncologie, filiala Bucureşti. Fenomenul este cercetat de marile puteri, în secret, de peste 60 de ani “Studiul influenţei radiaţiilor electromagnetice emise sub formă de impulsuri sau radiaţie continuă (unde) asupra materiei vii se face cu asiduitate în cele mai secrete laboratoare ale marilor puteri, de peste 60 de ani. Experimente cu rezultate de necontestat au arătat că radiaţia electromagnetică pe anumite spectre şi frecvenţe poate avea efecte terapeutice. Personal, am făcut cunoscute cercetările domnului Teodor Săndulescu prin emisiunile de televiziune pe care le realizez”, ne-a spus generalul de brigadă (r) Emil Străinu, doctor în probleme de război geofizic, fost consilier parlamentar pe ameninţări neconvenţionale şi asimetrice. Americanii au confirmat că nemurirea este ceva real Fizicianul român nu este singurul care e convins că există viaţă după moarte. Iată câteva exemple ale unor oameni de ştiinţă din străinătate care susţin acelaşi lucru. Profesorul Robert Lanza, de la Universitatea de medicină Wake Forest din Carolina de Nord, SUA, susţine o teorie a biocentrismului. Conform acestuia, fizica cuantică dovedeşte faptul că există viaţă după moarte. Omul de ştiinţă spune că moartea este doar o părere imprimată de educaţie. Mai mult, el susţine chiar că viaţa creează Universul, şi nu invers. Practic, spaţiul şi timpul nu sunt aşa cum bănuim noi, iar moartea nu există într-un sens real, aşa cum credem noi astăzi. Dr. Eben Alexander, un neurochirurg de la Harvard, a fost sceptic în legătură cu ideea de viaţă după moarte. Cu toate acestea, un accident l-a convins că Raiul există. În anul 2008, dr. Alexander a intrat în comă profundă timp de 7 zile. “Nu există o explicaţie ştiinţifică pentru faptul că, în timp ce corpul meu zăcea în comă, sinele interior era viu. În timp ce neuronii din cortexul meu erau blocaţi, conştiinţa mea nelegată de creier călătorea într-o dimensiune despre care nu am visat niciodată că ar putea să existe”, a povestit ulterior neurochirurgul despre experienţa prin care a trecut. Dr. Gary E. Schwartz, profesor de psihologie, medicină, neurologie, psihiatrie şi chirurgie la Universitatea Arizona, director al Laboratorului pentru Progrese în Domeniul Conştiinţei şi Sănătăţii, a avut curajul să-şi rişte reputaţia internaţională printr- o serie de experimente menite să confirme sau să infirme existenţa vieţii de după moarte. Rezultatele, descrise în volumul “Experimente privind viaţa după moarte”, au fost pozitive: există! PS: Atât indienii, cât și agentele VRIL credeau că parul lung asigură o mai bună conexiune în comunicări. Comentariu: ..... făcăturile, vrăjitoriile se fac pe fire de par sau pe fragmente de unghii ale persoanelor vizate. Astfel, nişte practici ancestrale, care noua ni se păreau nişte şarlatanii, încep să capete o explicaţie ştiinţifica. Răspunsul meu Da, extrem de interesant. Uluitor, chiar. Înseamnă că un fir de păr uman este un concentrator de energie biologică vitală, de un tip încă necunoscut, care ne conectează cu Universul, căruia îi transmite informații despre noi. Să fi avut dreptate celebrul om de știință Ervin Lazlo, care afirma,în cartea Stiința și câmpul Akashic, că toate informațiile despre noi, după dispariție, sunt depozitate undeva la marginea Universului ca o holograma. -=-=-=-= “Ceea ce m-a uimit a fost faptul că la toate animalele pulsiunile energetice ale părului dispar odată cu moartea organismului, dar nu acelaşi lucru se întâmplă la om. Am constatat că, după moartea biologică, calitatea informaţională a firelor studiate se păstrează ca şi când omul ar fi viu. Emisia de câmpuri informaţionale specifice corpului uman are valori extreme la părul decedaţilor după 3 zile şi 40 de zile de la deces. Să nu uităm ce se spune, că Iisus a postit în deşert timp de 40 de zile, s-a înălţat după 40 de zile, pomana morţilor se face la 40 de zile – sunt prea multe date legate de acest număr 40! Concluzia este că o- mul nu moare decât în trup şi că este foarte posibil să existe Lumea de Dincolo, care emite o anumită radiaţie”, ne-a spus fizicianul Teodor Săndulescu, cercetător în cadrul Institutului şi fost referent al Academiei de Ştiinţe Medicale. Următorul pas a fost să verifice dacă formele geometrice au proprietăţi excepţionale. “Prin măsurători fizice cu laser, s-a dovedit că semnul crucii este un puternic emisiv de radiaţie, o radiaţie care nu se încadrează în cele patru tipuri de forţe fundamentale: magnetic, electric, gravitaţional, nuclear. În condiţiile în care e folosită în scop de cult, crucea capătă proprietăţi benefice în plus. Crucea emite o radiaţie specială, care vindecă”, a concluzionat fizicianul Teodor Săndulescu."

Gerhart Hauptman: "Moartea este cea mai blândă formă de viață, partea dominantă a dragostei eterne; cel mai greu este să supraviețuiești."

Gheorghe Iova: "Ah, trupule, tu mă omori?/ Să spui că nu sunt în stare să fac fără tine./ E urât să mor fără tine./ E și mai urât să vreau să murim împreună. / Urât, din ce în ce.

Gheorghe Pepelea: "Ați ,,scos" pedeapsa cu moarte/ Că de-ajungeți în impas,/ De ea să nu aveți parte.../ Ne-ați păcălit pas cu pas!

Gheorghita Toma: ”Și când lovitura izbește. Considerați-vă norocoși dacă nu ați cunoscut momentul aceasta. Care te taie până în adâncul a tot ceea ce ai gândit și ai crezut că ești. Și te lasă mut, fără măcar putința de a mai plânge. Nu. Nu e altcineva. Ești chiar tu acela care stă singur. Copleșit de marele deșert din fața ta. Știți? De multe ori greutatea pleoapelor trăgându-te spre întuneric și muțenie nu e chiar o amenințare. Dimpotrivă. Poate fi dalta ce frânge lanțul robiei tale

Giacomo Leopardi: "Moartea nu este rea pentru că eliberează omul de toate relele și ia cu sine toate dorințele omului împreună cu recompensele acestora.

Giosue Caducci: ”Cine luptă nu moare; nu este rob cel care nu vrea să fie. 

Giovanni Falcone: "Cel care nu se teme moare o singură dată."

Goglea Bogdan-Sorin: "Printre apele uitării, într-un verde imposibil, /Sapă lung nefericirea pe sub turmele de vânt, /Umbre lungi de timp așteaptă în decorul reversibil /Să se-ntindă peste iarna reîntoarsă în pământ. /Gerul mort izbit de ploaia care arde-n piruete /Naște ore de visare peste albele povești /Mestecând un fel de viață ce ucide mai cu sete /Recele ascuns în trenuri dintr-o gară fără vești. /Câte virgule așteaptă să se-ascundă într-o iarnă, /Înghețate printre rânduri care tac sub ochii reci /Neștiind că primăvara vine numai ca să cearnă /Ramuri lungi de amintire pe sub care nu mai treci.Altă tristă mângâiere de căldură se întinde /Să înghită spații albe de pe continente vechi, /Repetat e dansul morții, ca o marfă ce se vinde /La un târg de nemurire aruncat peste perechi. /Apostroful învierii desenează crud în sânge /Și topește nemișcarea din pustiul sufocat, /Râde ziua peste noaptea care, astăzi, nu mai plânge / Aruncând cu demoni roșii spre un alb carbonizat./Hai, ascunde-ți nebunia peste tot ce-nseamnă vină /Și aruncă felinare peste toate câte sunt, /Mai există întuneric, mai există și lumină; /Între-atâtea vieți, o moarte nu-i decât un amănunt."

Gracian Baltazar: "De cele mai adeseori,inteleptii mor dupa ce si-au pierdut mintea...A muri ca un prost inseamna a muri de prea multa gandire.Unii mor fiindca gandesc si simt;altii traiesc pentru ca nu gandesc si nu simt;acestia sunt niste prosti ptr.ca nu mor de durere;aceia findca mor."

Grigore Vieru: "Doamne, eu știu că mulți se roagă bunătății și răbdării tale numai de aceea că nu pot linguși moartea. Și Tu îi ierți."

Heinrich Heine: ”Oricat de frumos ar rasari soarele, la capat de zi tot va trebui sa apuna” *** ”Zeiţa norocului e o fată uşuratică; ei nu-i place să rănână în acelaşi loc; ea îţi dă la o parte părul de pe frunte, te sărută iute şi-şi ia zborul. În schimb, doamna nenorocire te strânge cu iubire la pieptul ei; spune că nu e grăbită; se aşează lângă tine pe pat şi împleteşte”

Heinrich von Kleist: "Mor, deoarece pe pământ nu mi-a mai rămas nimic de învățat și de cucerit."

Henryk Sienkiewicz: ”Moartea e un abis, în care, deşi ştim că trebuie să pătrundem cu toţii, de câte ori intră acolo cineva drag şi apropiat, în noi, cei rămaşi pe marginea prăpastiei, se sfâşie sufletul de teamă, jale, disperare.

Heraclit din Efes: ”Noi trăim moartea acelora, a sufletelor, dar acelea trăiesc moartea noastră.*** Pe oameni îi așteaptă după moarte ceea ce nu bănuiesc nici nu-și închipuie.

Herodot: ”Când viaţa e mizerabilă, moartea e refugiul cel mai preferabil pentru om.

Hitopadeca: ”O soţie rea, un prieten perfid, un servitor care răspunde, şederea într-o casă cu şerpi: asta-i moarte fără îndoială. 

Honoré de Balzac: „Ambitia e ca moartea: vrea sa puna gheara peste tot.” ***„Afacerile cele mai sigure sunt cele care se întemeiază pe vanitate, pe amor propriu, pe dorinţa de a fi admirat. Sentimentele astea n-au moarte.”*** moartea ne omoara o singura data, frica de moarte ne omoara in fiecare zi

Horia-Roman Patapievici: "Când voi muri, lucrurile se vor întrerupe, atât. Nu voi afla mai mult murind decât am aflat trăind. Ținta, dacă ești tu, n-o vei atinge niciodată." *** "Când ai înţeles că nu este nimic degradant în a fi fost îngenunchiat de iubire, deja în tine s-a născut ceva care nu îţi va putea fi smuls niciodată. Nici tortura, nici decrepitudinea bătrâneţii, nici moartea violentă, nici măcar senilitatea nu pot anula demnitatea fundamentală a omului care a fost iubit, şi care a dăruit iubire.

Hubie Morrison: ”N-are rost să-ţi faci probleme gândindu-te că o să mori. Oricum acesta va fi ultimul lucru pe care-l vei face.

Huxley: „Moartea este singura noţiune pe care omul n-a reuşit să o vulgarizeze cu totul.” 

Ileana Vladusel: "Sunt prizoniera unui trup din lut însuflețit cu vis nu moartea mă înspăimântă ci-acest război și această pândă a vieții pentru o izbândă, sperând un bis. 

Ileana Vulpescu: "Nu-mi place deloc că mai există o viață viitoare,trebuie să vă spun. Indiferent că acolo să zicem ești răsplătit pentru faptele bune,eu aș vrea să se termine totul aici. Eu mă declar mulțumită cu ce a fost aici.Nu mi-ar mai trebui altceva, dar nu depinde de mine."*** Cred că nimănui nu i se poate refuza dreptul de a face ce vrea cu corpul său şi după moarte. În plus, eu, spun drept, am oroare de viermi. Dacă poţi să n-ai de-a face cu ei, de ce să nu-i eviţi?

Ingrid Albu: "Când mori, nu-ți face griji pentru corpul tău... Rudele tale vor face ce este necesar în funcție de potențialul lor. Te vor dezbrăca. Te vor spăla. Te vor îmbrăca.Te vor lua de acasă și te vor  transfera la noua ta adresă." Mulți vor veni la înmormântarea ta pentru a-și lua rămas bun ". Unii își vor anula angajamentele și chiar își vor pierde locul de muncă. Obiectele tale, chiar și cele pe care nu ți-a plăcut să le împrumuți, vor fi vândute, date sau arse. Cheile tale. Instrumentele tale. Cărțile tale. Instrumentele tale. CD-urile tale. Pantofii tăi. Hainele tale.... Și fii sigur de asta, oamenii se vor opri din plâns pentru tine. Economia va continua. La munca ta, va fi înlocuit. Cineva cu aceleași abilități sau mai bune îți va lua locul. Activele tale vor merge la moștenitorii tăi... Și să nu ai impresia că vor continua să te pomenească, să te judece,, Cere și critică pentru lucrurile mici și mari pe care le-ai făcut în viață. Oamenii care te-au cunoscut doar după înfățișare vor spune: '' Săraci... sau s-au distrat de minune!" Prietenii tăi sinceri vor plânge câteva ore sau câteva zile, dar apoi se vor întoarce râzând.Animalele tale se vor obișnui cu noul proprietar. Fotografiile tale vor rămâne pe perete pentru o vreme sau vor continua pe niște mobilă, dar apoi vor fi păstrate în fundul unui sertar. Altcineva va sta pe canapeaua ta și va mânca la masa ta. Durerea profundă din casa ta va dura o săptămână, două, o lună, două, un an, doi... Apoi vei adăuga amintiri și apoi povestea ta se termină.S-a terminat între  oameni, s-a terminat aici, s-a terminat în această lume. Dar povestea ta a început în noua ta realitate... în viața ta de după moarte. Viața ta și toate cele lumești au pierdut valoarea pe care o aveau. Corp de corp. Frumusețe și frumusețe. Aparență. Nume de familie. Confort. Credit. Situația. Poziție. Cont bancar. Acasă acasă. Mașină de mașină. Profesie de profesie. Titluri. Diplome. Medalii. Trofee. Prietenii. Piese de schimb. Soția soțului. Familia... În noua ta viață vei avea nevoie doar de spiritul tău. Iar valoarea pe care ai adunat-o aici va fi singura avere pe care o vei avea acolo. Norocul acesta este singurul pe care îl vei lua cu tine și este creat în perioada ta aici. Când trăiești o viață de dragoste față de ceilalți și în pace cu aproapele, îți frămânți averea spirituală. Așa că încearcă să trăiești pe deplin și să fii fericit cât timp ești aici pentru că, așa cum spunea Sfântul Francisc din Assisi: '' Nu vei primi ceea ce ai de aici. Vei primi doar ceea ce ai dat "...

Ioan Alexandru: "Nu murim pentru totdeauna; chiar dacă murim, prin credință suntem vii."

Ioan Gyuri Pascu: "Moartea este promontoriul pe care se odihnește pescărușul din tine."

Ioan Stanomir: "Şi poate că acest jurnal al despărţirii nici nu poate fi întrerupt şi nici nu poate ajunge la capăt, pentru că singurul sens al vieţii biologice ce curge, inert, este să ducă mai departe energia mâinilor ce mişcă claviatura calculatorului. Şi poate că acest jurnal al despărţirii nu poate fi întrerupt şi nici nu poate ajunge la capăt mai înainte ca eu însumi să trec acel prag pe care tu l-ai trecut, înaintea mea. Şi poate că acest jurnal al despărţirii nu poate fi întrerupt şi nici nu poate ajunge la capăt pentru că tăcerea zilelor pustii care ar urma nu ar fi decât un ţipăt continuu, insuportabil, atroce. Există, de acum înainte, până la propria mea moarte, o legătură care nu mai are nimic în comun cu ordinea existenţei, ci este promisiunea pe care fiecare dintre nopţi o aduce cu sine: promisiunea consolării prin visul ce devine amintire şi punte. De acum înainte, până la propria mea moarte,corpul tău de fum se poate reîntrupa doar dacă dragostea vibrează sincron, de o parte şi de alta a pragului, spre a lumina drumul dintre lumi şi spre a alunga spectrul uitării. De acum înainte, până la propria mea moarte, iubirea nostalgică este singurul astru care mai răsare , în acest cer al solitudinii: restul nu înseamnă decât dezolare şi devastare. Şi înţeleg că, de acum înainte, până la moartea mea, această iubire va creşte în mine, intensă, discretă, dureroasă, pâna la a se confunda cu ceea a mai rămas din fiiinţa mea. Un straniu, diafan,melancolic proces al transformării, ce mă îndepărtează de prezent şi mă duce, tot mai departe, înspre trecut. Şi înţeleg că, de acum înainte, până la moartea mea, orice oglindă în care mă voi contempla va reflecta nu chipul meu, ci chipul acelui receptacol în care dragostea îşi toarnă materia ei: chipul unei finţe ce stă în acest univers trecător ca într-un purgatoriu, nerăbdătoare şi visătoare, aşteptând pacea pe care ritmul zilelor noastre nu i-o mai poate dărui. Şi înţeleg că ziua în care ai murit este ziua în care propria mea pregătire de moarte a început, ca şi cum răgazul pe care îl petrec acum este un răgaz al provizoratului, restul dintr-o viaţă care a fost şi nu mai este acum decât un fragment de culori, sunete şi arome. Un răgaz în care doar acest scris spre care revin poate elibera cuvintele ce zac ascunse în mine şi poate călăuzi privirea mea spre un alt cer. Nu, acesta nu este doliul pe care oamenii îl păstrează, spre a le reaminti că sunt vii şi că propria lor vitalitate palpită în corpul lor, ca un mecanism bine uns. Nu, acesta nu este doliul ipocriziei şi al consolărilor de circumstanţă. Ci este un anotimp în care, o dată intrat, întoarcerea spre falsa ordinii a firii nu mai este posibilă, de parcă o genune parfumată te cheamă spre abisul ei, de parcă o forţă irepresibilă a dragostei te călăuzeşte pe un drum ce este doar al tău, un drum al amintirii şi al comuniunii, un drum al reveriei înlăcrimate, un drum pe care doar paşii tăi mai pot răsuna, dând naştere ecourilor ce reverberează, marin, ca nişte valuri. Iar pe acest drum doar tu îmi poţi fi alături, parte din mine dar şi în afara mea, prinsă în simbioza pe care moartea a a născut-o şi pe care doar moartea mea o poate încheia: ceea ce privirea mea caută în lume nu sunt decât urmele trecerii şi semnele dragostei tale. Întregul univers a devenit, o dată cu moartea ta, o vastă hartă pe care descifrez elementele itinerariului nostru: reţeaua de locuri se suprapune peste întinsul himeric, iar materia realităţii are limpiditatea dureroasă a visului ce se întrerupe în zori. Şi aş putea întinde mâna, în acest aer rarefiat al melancoliei, spre a te atinge, aşa cum levitezi, transparentă şi senină, despletită şi astrală, în vecinătatea de văzduh a zilelor mele pământeşti. Este aceasta atingerea care îmi aduce aminte că tot ceea ce pare durabil este trecere şi că singura voce ce mai poate ajunge la tine este vocea din jurnalul despărţirii. Şi scriind, înaintez în acest ocean de semne şi de urme: un ocean de nori, de valuri, de trandafiri, un ocean pe al cărui mal pot întrevedea siluetele noastre fugare, desenate impresionist în tonuri de albastru crepuscular. Şi scriind, merg mai departe şi, scriind, transform aşteptarea mea în elegia destinată ţie, asemeni unei ofrande închise în urna funerară: durata înnegurată a vieţii mele se înseninează, dureros, prin dragostea noastră.

Ioana Cîrneanu: "Moartea nu cunoaște măreție/ Ea când prinde mâini nu vede fețe/ N-are gând despre averi și împărăție/ Cugetu-i păzit cu sloi de ghețe,Moartea n-are aripe de fluturi/ Ea nu știe rostul primăverii/ Doar pășește adunând din trupuri/ Amintiri, iubiri și rostul firii,/ Moartea-i certitudinea firească/ Ea ne-nvață de la început de drum,/ Nu contează ce ai adunat în teașcă/ Căci rămâne doar un praf de fum....

Ion Duduveica: "Urlă câinele a despărțire,-n poartă,/ El e cel ce-mi știe zilele și calea,/ Ceasul adormirii, ce-a fost scris de soartă, -/ Simte despărțirea și își plânge jalea.../ Cântă cucuveaua bocete de moarte,/ Simte și ea noaptea, ce urmează zilei,/ Mâine, mâna-mi, poate, va închide-o carte,/ Scrijelind cu pana, "FIN!", în josul filei.../ Vă las moștenire, versurile mele,/ Dorul meu năpraznic, setea de iubire,/ Apriga dorință, de-a zbura spre stele/ Și plec azi, în taină, morții să-i fiu mire.../ Clopotarul sobru s-o-ndura să bată,/ Clopotul din turla unei vechi biserici,/ M-o-nveli c-o pânză albă și-o prelată,/ Mi-or cânta prohodul, babe și trei clerici.../ Milă?... De la cine, când mă prigonirăți,/ Ca pe-un cerșetor, ce pururi rătăcește,/ Și din lumea voastră, azi mă izgonirăți, -/ Numai cimitirul, tainic mă primește.../ M-o-nsoți tristețea nopților pierdute,/ Scrijelind cu pana, coala de hârtie,/ Și veni-va moartea, ochii să-mi sărute, - / Numai, - dor de tine, veșnic o să-mi fie..."

Ionel Teodoreanu: "Umbre ai și tu cititorule, călătorule spre moarte, frate al trecerii mele."

Ionut Pande: "Trăiesc și mor deodată!

Ionuț Caragea: "Oriunde încerci să fugi, moartea te așteaptă deja acolo." ***"Aștept să mor ca un copil ce-așteaptă vacanța." ***"Numai moartea visează. somnul blând al unei secerători în lanul de oameni." ***"Cu fiecare moarte mai curge o lacrimă-n eternă liniște născătoare de valuri." *** "Sufletul meu își schimbă cămașa de la o moarte la alta, scheletul rămâne același vestigiu al unei vieți mult prea scurte." ***"Moartea cuiva este foamea altcuiva." ***"Întrucât toți suntem egali în fața morții, am găsit că diferențele fac lumea mai frumoasă" ***"Orașul mare cu mai puțin de un om va rămâne întotdeauna orașul mare." ***"În fața doctorului, moartea își schimbă hainele. ***"Nu există cruci în cimitirul animalelor.” ***"Murim și ne trezim mai bătrâni cu o moarte.”***"Sinuciderea doar o cale întoarsă, un joc de copii în care dai cu zarul.” ***"Înainte să plec nu uita să-mi închizi ochii. ” ***"Moartea încă mai taie în carne vie, întârzie, vrea să-mi primenească sufletul.”*** "Moartea și-a dezlegat câinii, umbre ne lîng carnea până la oase.” ***"Eu te privesc de sus sau tu mă privești de jos, doamna Moarte?” ***"Doar pe ultimul om de pe lume, moartea o să îl știe pe nume.” ***"Moartea-și serbează din secundă-n secundă ziua de naștere” ***"Am învățat să mor mai frumos. ” *** "Moartea clipește prea des, viața îi intră ca praful în ochi.” ***"Vine moartea ca un pescar ce-și întinde plasele” ***"M-am născut sărac și gol și mor mai bogat cu un rând de haine. ” ***"Cum putem să mai murim când suntem deja morți pe dinăuntru.” ***"Nu știam că moartea are tocuri înalte. – Se plimba pe corpul ăsta abrutizat ca într-un sat fără câini.” ***"Moartea-și ține coapsele deschise, toți m-au înjurat de mama mea râncedă.” ***"De ce moartea este întotdeauna o femeie?” ***"Moarte, de ce ți-e frică nu scapi, de viața mea care te urmărește pretutindeni.” ***"Moartea n-are flec la tocuri.” ***"Totul se reduce la unul și același costum de haine în care mă nasc, în care trăiesc, în care mor.” ***"Vine moartea ca un bulgar, rotocol fără astâmpăr, și ne ia pe toți de-a valma, fără să-i întindem palma.” ***"Cea mai veche meserie din lume este aceea de gropar.” ***"Dă-mi o moarte și îți voi da înapoi două vieți.” ***"Viata - spitalul in care oamenii ne trateaza cu pastile de sictir, in timp ce moartea inventariaza suflete."

Iony Georgieva: ”Ne facem planuri peste planuri,In trenul vieții care aleargă.Dar trenul se oprește-n gară,Vestind c-atât avea sa meargă.

Iosif Vissarionovici Stalin: "Moartea este soluția tuturor problemelor.Dacă nu există om, nu există nici problema." ***"Moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni reprezintă doar o statistică."

Irina Vlad: În funcție de religie și de numeroși alți factori, ideea de moarte are implicații diferite pentru oamenii din întreaga lume. Pentru unii, este un simplu proces de încheiere a vieții, în timp ce, pentru alții, este reîncarnarea sufletului dintr-un corp în altul. Potrivit experților, moarte nu există și este doar o iluzie. Ce se întâmplă, de fapt, la sfârșitul vieții?Potrivit oamenilor de știință, diverse experimente efectuate în domeniul mecanicii cuantice sugerează că realitatea și observarea morții de către oameni pot fi doar construcții create de conștiința umană. Dacă este așa, acest lucru ar putea să sugereze că moartea nu este decât o iluzie Ce se întâmplă, de fapt, la sfârșitul viețiiMecanica cuantică este studiul particulelor subatomice sau al blocurilor de construcție ale Universului. Această știință ne-a ajutat să înțelegem mai bine lumea, dar mulți cercetători sugerează că ar putea ajuta la o definire a realității și conștiinței. Atât timp cât oamenii au avut capacitatea și instrumentele necesare pentru a studia realitatea, fără îndoială că și-au pus întrebarea: ce se întâmplă când murim? În ciuda celor mai mari realizări din epoca modernă, incapacitatea noastră de a răspunde la această întrebare continuă să îi irite pe mulți. Dar dacă privim moartea în mod greșit? Conform mecanicii cuantice, ea ar putea fi doar o simplă iluzie.  Timp de mulți ani s-a crezut că oamenii sunt un rezultat al creației biologice, separat de tot ceea se înseamnă Univers. Cu toate acestea, experimentele efectuate în mecanica cuantică au sugerat contrariul. cercetători precum Dr. Robert Lanza au teoretizat că realitatea este mai mult decât pare. El sugerează că omenirea ar trebui să adopte o abordare biocentrică, care urmărește să includă viața și conștiința într-o singură ecuație. Specialiștii au ajuns la concluzia că moartea nu este nimic mai mult decât un concept. Biocentrismul susține că, deși masele din întreaga lume acceptă ideea comună de moarte, aceasta nu există în modul în care mulți presupun. Întrucât conștiința este eternă, același lucru se poate spune despre toți oamenii și ființele vii. Conform biocentrismului, spațiul și timpul sunt, de asemenea, construcții ale conștiinței. mai multe experimente au demonstrat acest lucru în trecut. Biocentrismul este centrat pe ideea că viața și biologia sunt principalele aspecte ale ființei noastre, ale realității și ale cosmosului. Medicul Robert Lanza susține faptul că conștiința creează universul, și nu invers, așa cum am fost învățați atât de mult timp.

Isaac Asimov: „Viața e plăcută. Moartea e liniștită. Tranziția este problematică.” 

Iulius Cezar: "Înainte de-a muri se prăpădește cel las de multe ori." 

Ivan Turgheniev: "Încearcă dar, să negi moartea!/Când te neagă ea, e basta!"

J B Moliere: "Pentru moarte nu ne trebuie dispensă."***„Nu murim decât o singură dată, şi pentru atât de multă vreme.” 

Jalal al Din Muhammad Rumi: "Nu fi trist.Tot ceea ce pierzi se va întoarce la tine într-o altă formă."

James F. Bymes: "Prea mulți oameni își fac griji despre siguranța lor, și nu despre șansa de face ceva. Viața pare să îi sperie mai mult decât moartea. 

Jean Cocteau: „Moartea este singura certitudine care nu linişteşte.” 

Jean de la Fontaine: ”În miere se îneacă mai multe muşte decât în oţet.

Jean de Rotrou: "Să te plângi că vei muri înseamnă să te plângi că ești om." *** "A muri pentru țara sa înseamnă a plăti o datorie." ***„Moartea…- tributul datorat destinului.” 

Jean Paul Sartre: "A fi mort înseamnă a ajunge pradă celor vii."

Jean-Baptiste Massillon” Murim în fiecare zi câte puțin; fiecare moment ne privează de o parte din viață și ne aduce cu un pas mai aproape de mormânt; întreaga noastră existență nu este pe parcurs decât o dureroasă boală."

Johann Wolfgang von Goethe: "Omul care moare este asemenea unui astru ce asfințește, dar care se înălță mai strălucitor în altă emisferă." ***"„O viaţă inutilă este o moarte anticipată.” ***„Tot ce se naste cauta spatiu si durata.”  *** ”A nu fi de folos nimănui e ca şi cum ai fi mort.” *** ”O viata nefolositoare e o moarte timpurie

John Clare: "Nu a putut muri atunci când pomii erau verzi, pentru că iubea acea perioadă prea mult."

John Milton: "Moartea este cheia de aur care deschide drumul către eternitate."

John Oxenham: "Căci moartea își face apariția la prima respirație de după naștere .Iar viața începe odată cu atingerea morții. 

Jorge Luis Borges (1899 - 1986): "Nu putem dărui altora visele moarte în noi.

Jose Julian Marți Perez: "Moartea este o victorie și când ai reușit în viață, coșciugul este un car triumfal."

José Saramago: ”Cel mai înțelept om pe care l-am cunoscut în toată viața mea nu știa nici să scrie, nici să citească. La ora patru dimineața, când promisiunea unei noi zile venea încă din Franța, se ridica din pătuț și ieșea pe câmp, ducând la pășune o jumătate de duzină de scroafe din a căror fertilitate se hrăneau el și soția sa. Bunicii mei materni trăiau din această penurie, din mica creștere a porcilor care, după sacrificare, erau vânduți vecinilor din sat. Azinhaga era numele lor, în provincia Ribatejo.Numele acestor bunici erau Jerónimo Melrinho și Josefa Caixinha și ambii erau analfabeți. Iarna, când frigul nopții era atât de aspru încât apa din ulcioare îngheța în casă, ei adunau cei mai slabi purcei din cotețe și îi duceau în patul lor. Sub păturile aspre, căldura oamenilor scăpa micile animale de o moarte sigură. Chiar dacă erau oameni cumsecade, nu din cauza sufletului lor plin de compasiune cei doi bătrâni acționau astfel: ceea ce le păsa, fără sentimentalism sau retorică, era să își protejeze pâinea zilnică, cu naturalețea celor care, pentru a menține viața, nu au învățat să gândească mult mai mult decât era indispensabil.De multe ori l-am ajutat pe bunicul meu Jerónimo în peregrinările sale de păstor, de multe ori am săpat pământul în grădina de legume de lângă casă și am tăiat lemne pentru foc, de multe ori, întorcând și întorcând roata mare de fier care acționa pompa, de multe ori, ascunzându-mă de paznicii culturilor, am mers cu bunica mea, tot în zori, echipat cu greblă, pânză și frânghie, să adun paiele libere din stuf, care urmau să fie folosite mai târziu ca așternut pentru animale. Iar uneori, în nopțile fierbinți de vară, după cină, bunicul meu îmi spunea: „José, astăzi vom dormi amândoi sub smochin”.Mai erau alți doi smochini, dar acela, cu siguranță pentru că era cel mai vechi, cel mai bătrân, cel care fusese mereu acolo, era, pentru toți oamenii din casă, smochinul. Mai mult sau mai puțin prin antonomasie, un cuvânt erudit pe care abia mulți ani mai târziu aveam să ajung să-l cunosc și să știu ce înseamnă.În miez de pace nocturnă, între ramurile înalte ale copacului, îmi apărea o stea, apoi, încet-încet, se ascundea după o frunză și, privind în altă direcție, ca un râu ce curge tăcut prin cerul concav, se deslușea claritatea translucidă a Căii Lactee, drumul spre Santiago, cum îi spuneam încă în sat.Pe măsură ce somnul venea, noaptea era populată de poveștile și întâmplările pe care le spunea bunicul meu: legende, apariții, uluiri, episoade singulare, morți străvechi, încăierări din băț și piatră, vorbe ale strămoșilor, un neobosit zvon de amintiri care mă ținea trează, în același timp în care mă legăna ușor. Nu am știut niciodată dacă a tăcut când a descoperit că adormisem sau dacă a continuat să vorbească pentru a nu lăsa fără răspuns întrebarea pe care i-o puneam invariabil în cele mai întârziate pauze pe care le introducea calculat în poveste: „Și apoi?Poate că își repeta poveștile, poate pentru a nu le uita, poate pentru a le îmbogăți cu noi aventuri. La vârsta aceea a mea și a noastră, a tuturor, e de la sine înțeles că mi-l imaginam pe bunicul meu Ieronim stăpân pe toate științele din lume. Când, la primele ore ale dimineții, cântecul păsărilor mă trezea, el nu mai era acolo, plecase la câmp cu animalele sale, lăsându-mă să dorm. Atunci mă ridicam, împătuream pătura și, desculță (în sat am mers mereu desculță până la paisprezece ani), cu paiele încă încâlcite în păr, mergeam din partea cultivată a livezii în cealaltă, unde erau cotețele porcilor, lângă casă.Bunica mea, care era pe picioarele ei de mai mult timp decât bunicul meu, îmi punea în față un bol de cafea cu bucăți de pâine și mă întreba dacă am dormit bine.Dacă îi povesteam despre un vis urât născut din poveștile bunicului, ea mă liniștea întotdeauna: „Nu da atenție, nu există fermitate în vise”. M-am gândit atunci că bunica mea, deși era și ea o femeie foarte înțeleaptă, nu a ajuns la înălțimea bunicului meu, cel care, întins sub smochin, cu nepotul José alături, era capabil să pună în mișcare universul cu doar două cuvinte. Mulți ani mai târziu, când bunicul meu a părăsit această lume și eu eram un om matur, am ajuns să înțeleg că bunica credea și ea în vise.Nimic altceva nu putea să însemne faptul că, stând într-o noapte în fața ușii casei sale sărăcăcioase, unde trăia atunci singură, privind stelele majore și minore deasupra capului, a spus aceste cuvinte: „Lumea este atât de frumoasă și îmi pare atât de rău că voi muri”.Nu spusese frică de moarte, spusese tristețe de moarte, ca și cum viața de coșmar și de muncă continuă care fusese a ei, în acel moment aproape final, primea harul unui suprem și ultim adio, consolarea frumuseții revelate.Stăteam la ușa unei case, cum nu cred că a mai existat vreodată alta în lume, pentru că în ea trăiau oameni capabili să se culce cu porcii ca și cum ar fi fost propriii lor copii, oameni cărora le părea rău să părăsească viața doar pentru că lumea era frumoasă, oameni, și acesta era bunicul meu Jerónimo, păstor și povestitor, care, simțind că moartea se apropie pentru el, și-a luat rămas bun de la copacii din livada sa unul câte unul, îmbrățișându-i și plângând pentru că știa că nu-i va mai vedea niciodată.

Julyana Arhitect: ”Moartea este un PROGRAM, un app. Inainte de instalare oamenii erau intr-un trup cu vibratie, frecventa, ridicata. Marul este programul, ca un virus in computer. Pomul Cunoasterii Binelui si Raului este POLARITATEA adanca. Mancand marul, omul a cunoscut o diferenta majora intre bine si rau, pozitiv si negativ, iubire si frica, armonie si haos, bogatie si saracie lucie samd. Polaritatea creaza curent electric intre...poli. Emotia E-motie este energie in miscare. Emotiile, cu cat sant mai puternice, creaza un flux mai viguros de energie, iar cand aceasta energie are gustul fricii, depresiei, singuratatii, victimizarii, adica "aroma" de emotii negative, este un deliciu/drog pentru arconi. Iata si motivul crearii acestui Matrix profund polarizat. CADEREA IN POLARITATEA, din gradina raiului adica. Polaritate exista la toate nivelurile de frecventa, doar la Sursa-Creator sant UNU, dar cea din 3D este cea mai accentuata: iubiri, drame, sacrificii, despartiri, razboaie, tradari, morti violente...ma opresc. Ne putem catara inapoi intr-o dimensiune mai putin polarizata? Da! Prin scaderea intensitatii emotionale, da, si a celor pozitive impreuna cu celor negative, scaderea raspunsului reflex emotional la intamplarile, evenimentele "externe" (pastrarea cumpatului ) Arhaghelul Mihail zice: Sa stam bine, sa luam aminte sau cum zicea bunica (multumesc  Şezi ghinişor! Da, fratilor, exista mila si exista compasiune si exista si empatie si mai exista si...asistarea unuia pentru celalalt in anumite momente. Nu zic, santem aici in nebunia asta, nu putem sta zen non stop in ochiul furtunii, dar putem sta cat mai aproape si din ce in ce mai des in pozitia de ECHILIBRU. In mijlocul tornadei toate stau pe loc iar in afara toate sant invartite si izbite. Unde este ochiul tornadei? CENTREAZA-TE Toate acestea le-am acceptat deoarece acest matrix foarte polarizat este un masterclass.

K. V.: "Atunci/ când am să plec de-aici/ la cimitir/ printre urzici/ voi să nu credeți/ c-am murit/ și viața mi s-a isprăvit/ Voi reveni la voi/ tiptil/ cu suflet sincer/ de copil/ să văd/ care n-ați fost cuminți/ cine nu s-a spălat pe dinți/ cine n-ascultă/ de părinți/dar nu, nicicum/ n-am să vă cert/ voi fi un abur/ cam incert/ o protoplasmă/ fără formă/ ca o dihanie diformă/ și fără chip/ și fără glas/ ia, uite, cât a mai rămas/ un fel de șoaptă/ un suspin/ scăpat de boală și de chin/ de bătrânețe/ și de tuse./ Bunicul fuse/ și se duse...

Karl Marx: "Moartea este victoria dură a speciei asupra individului determinat."

Kevin Arnold: Într-o zi viaţa ta îţi va trece prin faţa ochilor. Ai grijă să merite vizionarea.

Khalil Gibran: „Viaţa cu moartea una sunt, cum sunt fluviul şi oceanul.” ***" Nu te-îndrăgosti de cel care iubeşte cu jumătate de măsură./ Nu te mulţumi cu o jumătate de prieten./ Nu participa la acţiunile celor pe jumătate talentaţi./ Nu trăi jumătate de viaţă/ şi nu muri jumătate de moarte.” *** „Viaţa este mai slabă decât moartea, iar moartea e mai slabă decât dragostea."

La Bruyere: ”Moartea nu vine decât o singură dată şi se face simţită la toate clipele vieţii; este mai bine să te temi de ea decât să o suferi.*** O boală lungă pare a fi aşezată între viaţă şi moarte pentru ca însăşi moartea să devină o uşurare şi pentru cei care mor şi pentru cei care rămân.

La Bruzere: „Nu exista pentru om decât trei evenimente: nasterea, viata si moartea. El nu simte când se naste, sufera ca trebuie sa moara si uita sa traiasca.”

La Rochefoucauld: „Bătrâneţea este ca un tiran care ne interzice, sub pedeapsa cu moartea, toate plăcerile tinereţii.” 

Langston Hughes: "Ţine-te tare de vise/ Căci dacă mor visele,/ Viaţa e o pasăre cu aripile frânte,/ Care nu mai poate zbura."

Laurence Sterne: "Moartea deschide porțile faimei și închide după ea porțile invidiei."

Leonard Ancuţa: ”Eclipsele totale de tine sunt ca o moarte. ești în viață dar mort/pentru că nu mai simți nimic, nu mai simți nici măcar lumina care/se îngroașă ca uleiul, nu-ți mai simți trupul ca de obicei,

Leonardo da Vinci: "Așa cum o zi plină de evenimente aduce după sine un somn dulce, la fel o viață trăită din plin este încununată de o moarte ferice." variantă: „Precum o zi bine întrebuinţată aduce un somn liniştit, tot aşa o viaţă bine trăită se încheie cu o dulce şi împărătească moarte.” 

Levashov: „...Moartea nu este sfârșitul ci există lucruri mult mai grave decât moartea corpului fizic: este o trădare a esenței cuiva, a ceea ce se numește o persoană reală!”

Liviu Rebreanu: "În clipa morții de-abia omul e dezlegat să explice ceea ce n-a putut înțelege pe pământ: începutul și sfârșitul între care se înșiră cele șapte vieți ale sufletului." *** "Moartea e o ipoteză până în momentul când omul se pomenește în brațele, fără nici o speranță de întoarcere." ***"Moartea vorbește mai elocvent decât toate frazele." ***”Numai în faţa morţii, omul pricepe preţul vieţii şi numai primejdia îi oţeleşte sufletul.”

Lorenzo Maron: ”Nu mă resemnez să mor, dar accept că nu pot face nimic pentru a contracara asta. La urma urmei, este o chestiune de a saluta ideea că totul moare de la celule la stele și că mâine chiar și sfârșitul meu va servi la ceva, cuiva... Datorită morții fiecăruia dintre noi, viața va avea spațiu pentru a se regenera și a evolua. Căderea copacului permite luminii să ajungă din nou la pământul de dedesubt, astfel încât să se poată naște un nou trunchi. Atomii din care sunt compus, care poate au aparținut cândva unui dinozaur, unui faraon, lui Buddha, cine știe, aceiași atomi care vin de la o stea care a explodat departe, în alte galaxii, după moartea mea vor rămâne aici și vor reveni în circulație, vor ajunge în milioane de alte organisme, fără sfârșit. Este poate o chestiune de a curba ceea ce credem că este o linie dreaptă, până când avem un cerc...Trebuie să profităm de timp, sau mai degrabă să profităm de faptul că timpul este scurt, pentru a lăsa un semn al trecerii noastre pământești. Tânărul Seneca a spus-o când avea doar douăzeci de ani: „Viața care ne este dată este suficient de lungă pentru a realiza fapte mari, cu condiția să fie bine cheltuită." Homer a cântat-o și el în Iliada: „Ca neamurile de frunze, la fel sunt neamurile oamenilor; frunzele, unele le aruncă vântul la pământ, altele pădurea, înflorirea îi hrănește primăvara; la fel și rasele oamenilor: unul se naște, celălalt dispare.”Și cine știe, într-o zi ne vom trezi zburând liberi în aer și apoi vom ateriza pe umărul unei persoane dragi, precum fluturii monarh din Mexic.„Ceea ce omida numește sfârșitul lumii, restul lumii numește fluture”, este o minunată frază taoistă.Iată, acest paragraf, acest gând mic, este actul meu de credință, încercarea mea. Eu exist, și într-o zi voi fi existat, așa cum a spus și Margherita Hack: „Cineva își va aminti de mine. Și dacă nu, nu contează.”

Lucian Blaga: „Faptul că orice viață de pe pământ se termină prin moarte nu dovedește că moartea este scopul vieții.” ***"Moartea este umbra care dă plasticitate vieții." ***„Îmi închipui că a muri este un lucru aşa de greu că fiecare mort ar trebui felicitat pentru această ispravă.” ***„Poezia este un veşmânt în care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea.” ***„Ecoul e moartea unui sunet. Numai omul crede că ecourile ar fi un fel de nemurire.” ***"Iubeşti - când simţiri se deşteaptă/ că-n lume doar inima este,/ că-n drumuri la capăt te-aşteaptă/ nu moartea, ci altă poveste.

Lucian Manailescu: Vine bătrâna obosită de drumul prea lung,/ se șterge cuviincioasă la intrare- și își atârnă coasa în tindă…/ Fac repede un ceai fierbinte-fierbinte/ și întreb și eu, ca prostul:/ – Mătușă, da’ ce naiba faci/ cu coasa acum, în vârtejul ăsta de viscol?/ – Ehei, maică, ehei! dacă ai ști/ câte lanuri de zăpadă am cosit azi,/ și sub ele erau amintiri și vieți netrăite/ și biete păpuși cu picioare și capete rupte/ și lupi și greieri pândind întunericul/ – Dar ție nu ți-a fost milă niciodată? – îndrăznesc/ și ea se uită atentă la iarba din mine,/ și mă privește cu ochii ei orbi/ ca și când ar urla în tăcere

Lucian Pintilie: "E important să nu murim proști."

Ludwig Wittgenstein: "Moartea nu este un eveniment al vieții.” ***"Moartea nu se trăiește."

Luigi Pirandello: "Cand voi muri, sa nu ma imbracati, infasurati-ma intr-un cearsaf. Fara flori, fara lumanare la capatai. Un dric saracacios. Gol. Si nimeni sa nu ma-nsoteasca, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeti-ma.

Madalina Vasile: ”Iată ce se întâmplă cu câteva ore înainte să mori. Acesta este primul semn care prevestește decesul Că vrem sau nu să acceptăm, toți vom pleca de pe această lume. Unii mai devreme decât alții, însă cert este că nimeni nu va trăi o veșnicie. V-ați gândit vreodată care sunt semnele ce prevestesc moartea? Ei bine, mai mulți oameni care au fost cât pe ce să își piardă viața sau care au fost chiar în moarte clinică au povestit prin ce au trecut. Până acum, niciun om de știință nu a reușit să răspundă la întrebarea pusă mai sus. S-au făcut milioane de studii, de cercetări, însă degeaba. Care sunt semnele ce prevestesc moartea? Patricia Pearson, o jurnalistă pasionată de fenomene paranormale, s-a gândit să cerceteze ceea ce se întâmplă înainte să mori. Astfel, ea a stat cinci ani alături de persoane care urmau să moară. Femeia a descoperit mai multe lucruri interesante despre ce se întâmplă cu oamenii înainte să își dea sufletul. Ea a adunat mărturii de la oameni cu boli în stadiu terminal și de la alții aflați pe patul de moarte. Toate aceste informații se găsesc într-o carte numită Opening Heaven`s Door: Investigating Stories of Life, Death and What Comes After. În această carte Patricia Pearson explică etapele pe care le parcurge un om aflat pe patul de moarte. Conform acesteia, persoanele care mai aveau puțin și mureau știau exact unde se duc și când vor ajunge acolo. Oamenii vorbeau în metafore greu de înțeles, povestind despre o călătorie spre lumină înainte cu 72 de ore înainte să moară.  „Când sora mea era pe moarte din cauza cancerului la sân, a spus, parcă frustrată: „nu ştiu cum să plec”, apoi a pomenit că ar avea nevoie să fie ajutată la zbor”, a povestit jurnalista. „Muribunzii văd moartea ca pe o călătorie, nu ca pe un capăt de drum” De asemenea, jurnalista a vorbit și cu o asistentă care îngrijea oameni cu boli grave. Maggie Callnan a fost întrebată de un bărbat care mai avea puțin și murea dacă soția lui a înțeles tot ce trebuie în legătură cu pașaportul și biletul de călătorie. Asistenta a povestit că muribunzii văd moartea ca pe o călătorie, nu ca pe un capăt de drum. Mulți oameni cred că oamenii care urmează să moară sunt sub efectul pastilelor, dar nu este așa. Majoritatea sunt conștienți cu o oră înainte de a muri și pot vedea rude decedate. Ba mai mult, unii chiar le strigă. https://substantial.ro/tu-stiai-iata-ce-se-intampla-cu-cateva-ore-inainte-sa-mori-acesta-este-primul-semn-care-prevesteste-decesul/**„Omul se naşte de două ori: prima dată din trupul mamei, a doua oară din propriul trup. Naşterea din sine însuşi se mai numeşte moarte.” ***"A doua zi după moartea mea, soarele răsare în acelaşi loc. Femeile îşi alungă, pe ferestre, amanţii, biciuindu-şi apoi trupurile cu mănunchiuri de urzici, să le frăgezească pentru un nou păcat. Bărbaţii continuă războaiele începute cîndva ori pornesc altele, mai absurde. Cerşetorii ies, iarăşi, pe pod, lacomi precum apa ce-i oglindeşte. Păsările scurmă, în cer, după mărgeaua de sticlă limpede a dimineţii. Ziua trece repede. Conştientă de propria-i zădărnicie, nu-şi face cuib aici. Viaţa a rămas la fel. Oare, moartea mea nu a schimbat nimic? Nu văd, dintr-odată, orbii? Nu se aud cuvinte din gura mutului ? Nu s-au înfrăţit filozofii cu proştii? Sămînţa cu vidul? Şarpele cu călcîiul? Nu se opreşte, o clipă, timpul, să-şi contemple măreaţa-i trecere? Mai tîrziu, pe boltă, tremură aceeaşi lună cu sunetul ei de, singură, clapă albă în pianul întunecat al nopţii. Femeile îşi primesc înapoi, pe ferestre, amanţii. Bărbaţii beau pentru victorie sau înfrîngere. Cerşetorii adorm obosiţi. Păsările se închid sub găoace, aşteptînd să fie ouate. Totul, firesc. Îmi pare că nici n-am murit.**"Moartea pune capăt tuturor lucrurilor, cu excepția adevărului."**„Moartea si vesnicia sunt doua lucruri absolut identice.” **"„Omul se naşte de două ori: prima dată din trupul mamei, a doua oară din propriul trup. Naşterea din sine însuşi se mai numeşte moarte.” **„Numai moartea egoistului este deplina. Nimic din el nu mai ramane altora.”**"„Corpul uman după moarte: - trei zile după moarte, unghiile încep să se desprindă de degete.- patru zile după moarte, părul se desprinde de craniu și toate firele de păr cad. - cinci zile mai târziu, creierul începe să putrezească, carnea se usucă și se descompune complet, insectele îți invadează organele genitale, fesele și sânii dispar complet. - șase zile mai târziu, pielea devine neagră și se desprinde treptat de pe oase; - șapte zile mai târziu, burta explodează și miroase foarte neplăcut - La 60 de zile de la moarte, întregul corp este redus la nimic, cu excepția sistemului osos." "Nici nu stiu cand s-a facut primavara. E halucinant, ultima data era toamna. Sau vara. Sau poate nici atat, e izbitoare viteza cu care anotimpurile cu frunzele lor zboara prin fata mea. Cate toamne sa fi trecut prin mine, fara sa le observ? Cate veri sa fi pierdut cu gandurile in iarna? Si cate primaveri ingropata in frunzele de pe pamntul umed de toamna? E fara sens si absurd, ca si cum viata bate campii in ideea rispirii timpului. Risipeste timpul meu ca si cum as avea prea multe zile sau prea multe ierni. De mult am pierdut controlul ei, de mult ma poarta si ma scutura prin bucatile amorfe de timp. Secundele in care privesc apusul par ani, orele in care ma pierd printre fierele de nisip ale existentei la unison cu alti oameni rataciti par secunde. Si cum as putea sa reajung in posesia timpului? Caci nu ma intereseaza apusul, nu ma intereseaza oamenii, nu nu nu nu nu nu nu nu! Ce vreau eu, de fapt, este o secunda de gandire simpla proprie, poate o ora de sentiment al realitatii. Nu imi dau seama daca momente ca astea au existat si au fost insesizabil transformate in nanosecunde, sau fire abia perceptibile de timp, sau sunt atat de vaste, de indelungate ca durata incat nu le pot simti inca? Si cum le-as putea simti? Cum sa simt aroma realitatii sau gustul gandirii? Nu pot sa vad, dar cumva stiu ca le vreau; ca trebuie sa le vreau. Le consider ca posibile doar in cele mai frumoase momente ale gandirii (de care nu sunt sigura ca exista), si totusi mi-e greu sa nu le plasez undeva. Apar ca un vis indepartat, dar visul este o stare mai complicata de care nu sunt inca sigura daca are vreo legatura cu mine, daca eu controlez starea asta. Nu stiu daca imi place asa... ma las in voia unei muzici care este mai presus de tot ce pot atinge eu. O muzica sublima, intr-adevar frumoasa. Are sens cumva ce spun sau ce fac? Muzica imi dicteaza? Nu, muzica ma poarta, intr-o armonie perfecta oriunde vreau eu. E modul de ajunge orice oriunde, fara un pret stabilit. Poate ar trebui sa incep sa ma gandesc la nota de plata... am plutit cam mult in ultima vreme. Si daca as renunta la intoarcerea la pamant? Sa plutesc asa, deasupra tuturor pana la sfarsitul meu. Viata e scurta, sfarsitul se apropie cu fiecare secunda (caci cand vine vorba de apropierea de moarte, secundele se transforma in ani). O sa mai plutesc putin, si o sa ma prabusesc. Fara sa platesc ceva sau sa imi judec actiunile in fata cuiva. Am plutit, nu i-am atins. Ce mi-ar mai lua atunci? Nimic:) Si asa ma intorc gandurile la viata, desi plutirea este mult mai usora. Trebuie sa apas din nou "play" si sa ma ridic. Pe varfuri mai intai, pana muzica reuseste sa ma cuprinda din toate partile. Apoi plutesc usor si sus... Nici nu conteaza unde ma duc, caci totul este, pana la urma, identic. In momentul in care eu sunt aceeasi oriunde, decorul este doar ceva fara semnificatie sau rost. O sa aterizez cand o sa gasesc o solutie; cand o sa fiu sigura..."

Madame de Sevigne: "Moartea mi se pare atât de îngrozitoare, încât detest viața mai mult pentru că mă duce la moarte decât din cauza spinilor cu care e presărată."

Magda Isanos: ”Și iarba asta o să mai răsară,iar luna tot așa o să se plece,mirată, peste apa care trece-noi singuri n-o să fim a doua oara.Și-mi pare-așa ciudat că se mai poategăsi atâta vreme pentru ură,când viața e de-abia o picătură între minutu-acesta care bate și celălalt - și-mi pare neînțeles și trist că nu privim la cer mai des, că nu culegem flori și nu zâmbim, noi, care-așa de repede murim.***E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,/ poate chiar mâine, /pomii de pe-alee acolo unde-i vezi or să mai stee/voioși, în vreme ce vom putrezi./Atâta soare, Doamne,-atâta soare/o să mai fie-n lume după noi;/cortegii de-anotimpuri și de ploi,/cu păr din care șiruie răcoare.../ Și iarba asta o să mai răsară,/ iar luna tot așa o să se plece,/ mirată, peste apa care trece-/ noi singuri n-o să fim a doua oară./ Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate/ găsi atâta vreme pentru ură,/ când viața e de-abia o picătură/ între minutu-acesta care bate/ și celălalt și-mi pare neînțeles/ și trist că nu privim la cer mai des,/ că nu culegem flori și nu zâmbim,/ noi, care-așa de repede murim.

Marcel Pagnol: "Nu-mi pasă de moarte. Dar mă doare sufletul să părăsesc viața." 

Marcel Proust: "În percepția noastră oamenii nu mor deodată, ci rămân învăluiți într-un fel de aură a vieții care nu are nici o legătură cu nemurirea, ci care ne face să continuăm să îi avem în gândurile noastre în același fel ca atunci când erau în viață.Este ca și cum ne-am gândi că ei sunt într-o călătorie în străinătate."

Marcelino Menendez Y Pelayo: "Ce păcat că mor când îmi rămâne atât de mult de citit!"

Marcus Aurelius: "Moartea reprezintă o eliberare din tirania simțurilor noastre și a impulsurilor care ne fac să fim ghidați de ele, o descătușare din fanteziile minții și din aservirea chinuitoare față de carnea trupului."

Marcus Tullius Cicero: ”După cum nu e nici un bine în moarte, tot aşa, desigur, nu e nici un rău căci, odată ce nu simţim nimic, e ca şi cum nu ne-am fi născut. 

Margaret J. Wheatley: "Dispariția este o funcțiune necesară a vieții.Orice își are vremea de a trăi, și toate lucrurile își pierd, în cele din urmă, funcționalitatea și mor."

Maria Nechifor: "Ştiu că am, pe cât se pare doar o moarte de-ncercare, ca să fiu cu tine-n gând 

Mariana Fulger: "Nu poți lua în râs moartea, s-a săpat înaintea tuturor în stâncă și din când în când ne ademenește și ne îmbracă în conturu-i umbros, poate liniștită, nicidecum singular." ***"Moartea un episod de viață care ne lasă pe toți în suspans." ***"Moartea e, mai degrabă, o scrisoare pierdută într-o noapte furtunoasă"

Marie von Ebner-Eschenbach: „Trebuie sa invatam mereu, pentru a invata in sfarsit sa murim.”

Marilena Apostu: "Moartea rătăcește cu o scrisoare fără adresă.

Marin Preda: "Moartea este un fenomen simplu in natura. Doar oamenii il fac inspaimantator

Marin Sorescu: "Că n-are cine veni la mine./ Da' eu seara, dacă mi-e rău,/ Mă dau jos din pat şi mă primenesc,/ Mă gătesc de moarte./ Dau lampa mică şi-o las aprinsă, să fie lumânare.

Mario Benedetti: ”Bea și mori cu 10 ani mai devreme. Fumează și vei muri cu 30 de ani mai devreme. Iubește pe cineva care nu te iubește și vei muri zilnic".

Marioara Nedea: "Moartea e plecată-n stepă să adulmece schelete/ de elani și vulpi polare după care astăzi plâng”

Marius Mina: "Nu va lăsați răpuși de frica, exista viața si după răstignire .

Mark Twain: "Toți spun : Ce greu trebuie să fie să mori, un mod ciudat de a se plânge din partea unor oameni care ar trebui să trăiască." ***"Frica față de moarte derivă din frică față de viața.Pentru că, un om care trăit din plin este gata să moară oricând."

Martha Medeiros : ”Cine moare/Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,/urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;/cine nu-şi schimbă existenţa;/cine nu riscă să construiască ceva nou;/cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte./Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru./Moare câte puţin cine evită pasiunea,/cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,/acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,/oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii./Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;/cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;/cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile"./Moare câte puţin cine nu călătoreşte;/cine nu citeşte; /cine nu ascultă muzică;/cine nu caută harul din el însuşi./Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat./Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează./Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;/cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs/şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea./Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira./Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă. /Totul depinde de cum o trăim.../Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare./Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul./Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie./Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale./Dacă va fi să furi, fură o sărutare./Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica./Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire./Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi..

Martin Luther King Jr: ”Vietile noastre se apropie de sfarsit in ziua in care punem sub tacere lucrurile care conteaza cel mai mult. -

Matei Călinescu: "N-am numărat zilele, dar întâmplarea a făcut ca în cea de-a patruzecea să mă simt împăcat cu durerea mea, înseninat în tristețe." ***"Moartea e începutul oricărei biografii, al poveștii oricărei vieți. Adevăratul început."

Mateiu Caragiale: "Dormi veșnic somn îmbălsămat, În beznă și-n uitare, Dormi că ți-a mușcat buzele, A morții sărutare."

Maurice Barbanell: "CE SE INTAMPLA DUPA CE MORI ? "La o zi după „moarte” vei fi același individ ca și cu o zi înainte, cu excepția faptului că îți vei fi aruncat corpul fizic. Te vei exprima prin corpul tău eteric, care este o replică a corpului fizic. Cu toate acestea, nu reproduce niciuna dintre imperfecțiunile sale. Toate bolile și infirmitățile vor rămâne în urmă. Surzii vor auzi. Mutii vor vorbi. Orbii vor vedea. Infirmul nu va mai fi un infirm. Trebuie să încerci să înțelegi că viața în lumea spiritelor nu este un vis sau nebuloasă. Este plin de activitate. Este la fel de reală ca și viața pe care fiecare dintre noi o trăim aici. Suntem obișnuiți să credem că lumea materială este reală și solidă, deși de fapt nu este așa, cum dealtfel demonstrează știința fizicii. Lucrurile minții, sau spiritului, ni se par umbroase și vagi, dar pentru cei care trăiesc de Cealaltă Parte, mentalul este realul și fizicul este umbra. Fără îndoială că îți va fi greu de înțeles, dar vei găsi o analogie perfectă dacă te gândești la visele tale. Când visezi, toate lucrurile pe care le întâlnești sunt reale în momentul în care se întâmplă. Ele devin vise doar când te trezești. Dacă nu te-ai trezit niciodată, iar visarea ar fi starea perpetuă a existenței tale, atunci acea stare ar deveni realitatea ta. Lumea spiritelor este rotundă și în jurul nostru. Unii oameni văd și aud spiritele, pentru că se pot acorda la vibrațiile lor. Lumea spiritelor nu este situata pe vreun continent îndepărtat. Este o parte a universului, amestecându-se cu lumea fizică. Trebuie să îndepărtezi din minte ideea teologică de modă veche că, după „moarte”, există un somn etern netulburat. Poate exista, la început, un timp scurt de odihnă pentru a-i permite spiritului proaspăt sosit să se adapteze la noua sa viață. Acest lucru durează de obicei puțin timp. Apoi îi întâlnește pe cei care l-au precedat. Familiile se reunesc. Vechile asociații sunt reînființate. Prieteniile se reînnoiesc. Știu că întrebarea pe care o vei pune este: „Cum voi putea să-i recunosc pe cei care au plecat înainte?” Aceasta nu este o dificultate reală. Ei te vor cunoaște, având grijă de tine și păstrând legătura constantă cu tine. Apoi, pentru că lumea spiritelor este un loc în care gândul este realitatea, ei se vor putea arăta ție așa cum i-ai cunoscut.Există, totuși, un mare factor careoperează  întotdeauna în lumea spiritelor – legea inalterabilă a atracției. Numai cei cu calități spirituale asemănătoare se pot întâlni pe același plan în noua viață. Soțul și soția, care au fost ținuți împreună pe pământ doar printr-o legătură legală și între care nu a existat dragoste adevărată, nu vor fi împreună în viața spirituală. Uneori, oamenii sunt nedumeriți pentru că învață că există case de Cealaltă Parte. Trebuie să vă amintiți, totuși, acestea nu sunt case făcute din cărămidă și mortar, ci construite din gândire. Acest lucru este valabil și pentru îmbrăcămintea care este purtată. Instinctul de a se îmbrăca este adânc înrădăcinat și a devenit obișnuit. Nimeni nu ar visa să meargă dezbrăcat pe străzi. Acest obicei face parte din structura noastră mentală. De aceea persistă pe Cealaltă Parte, unde stările mentale sunt realitatea. „Ce zici de mâncare?” poți întreba. „Ei mănâncă?” Atâta timp cât există o dorință de mâncare, această dorință mentală este satisfăcută mental. Atâta timp cât individul tânjește după mâncare și băutură, el poate obține iluzia a ceea ce are nevoie – și îl satisface. Aceasta este originea faimosului „whisky și trabucuri”, la care se referă Raymond, fiul „mort” al lui Sir Oliver Lodge. În lumea spiritelor, nu există dificultăți de limbaj. Toți oamenii din toate națiunile vorbesc aceeași limbă - gând. Nu există cuvinte de rostit, pentru că ideile sunt transmise telepatic, de la o persoană la alta. Cuvintele, la urma urmei, nu sunt decât substitute stângace ale gândurilor. Ele sunt mijloacele artificiale prin care ne comunicăm ideile unul altuia. Dar cuvintele nu pot exprima niciodată în mod adecvat gândurile pe care cineva încearcă să le transmită. Într-o zi, când rasa umană va evolua, limbajul va fi abolit. Vom fi învățati cum să ne trimitem ideile unul altuia pe cale telepatică. Apoi, multe dintre dificultățile noastre internaționale vor dispărea. În lumea spiritelor, gândurile fiecărei persoane sunt cunoscute și nu pot fi ascunse. Nu poate exista o înșelăciune sau prefăcătorii. Fiecare individ este cunoscut pentru ceea ce este. El nu poate înșela pe nimeni, pentru că minciuna este imposibilă. „Ce zici de vârstă?” poți întreba. „Ce se întâmplă cu bătrânii care trec mai departe?” Vârsta fizică și creșterea mentală nu se desfășoară în același ritm. Judecăm cu pripire mentalitatea unui om după vârsta corpului său fizic aici. De cealaltă parte a vieții, mintea este cea care supraviețuiește, iar creșterea mentală constă în progresul către maturitate. Copiii mici vor crește. Bătrânii devin mai tineri în spirit. Ce treabă fac ei? Fiecare persoană caută să-și exprime înclinația naturală. În această viață pământească a noastră, sunt mii de cântăreți care nu au cântat niciodată; actori care nu au jucat niciodată; pictori care nu au pictat niciodată; poeți care nu au scris niciodată un rând de poezie; muzicieni care nu au compus niciodată o notă de muzică. Toate aceste talente nu au avut niciodată ocazia de a fi exprimate, deoarece, prin circumstanțe economice de obicei, proprietarii au fost nevoiți să urmeze o altă ocupație pentru a-și asigura pâinea și untul. Pe cealaltă parte, ei își pot exprima talentele. Nu există cuie pătrate în găurile rotunde în lumea aceea. Pentru ei, viața este un drum continuu al progresului, fiecare persoană străduindu-se să elimine zgurele din natura sa și perfecționându-și propria ființă. În această luptă pentru perfecțiune, nu există limită. Continuă pentru eternitate. Lumea spiritelor nu va fi atât de necunoscută pe cât credem, deoarece majoritatea dintre noi o vizităm în starea de somn. Din păcate, puțini dintre noi își amintesc ce se întâmplă. Când, totuși, vom trece mai departe, legea asocierii ideilor va reaminti experiențele noastre nocturne. Desigur, este nevoie de ceva timp pentru ca spiritul nou sosit să se aclimatizeze la condițiile de viață de pe Cealaltă Parte. Acest proces de trezire diferă în funcție de cunoștințele despre viața spirituală pe care omul „mort” o avea înainte de trecerea sa. Cu cât era mai ignorant, cu atât îi va lua mai mult timp să se familiarizeze cu noile sale condiții. Apoi, și cei care au fost instruiți în idei foarte ortodoxe, cu concepții rigide despre stările de după „moarte”, întâmpină o mare dificultate, pentru că următoarea etapă a vieții fiind una mentală, trăiesc în lumea mentală pe care au creat-o, până când au evoluat suficient pentru a risipi această iluzie. Când trecem mai departe, nu intrăm în Rai prin „porți sidefate”, nici nu coborâm în Iad prin lacuri de „foc și pucioasă”. Nici nu dormim pentru totdeaunaFiecare dintre noi gravitează în mod natural către sfera spirituală pentru care suntem potriviți, în funcție de viața pe care am trăit-o și de caracterul pe care l-am dezvoltat aici. Nu putem . ocupa o sferă mai înaltă decât statutul spiritual la care am ajuns și nici nu ne vom dori să ocupăm una inferioară. În mod automat, vom merge doar la acel plan al vieții spirituale pentru care suntem pregătiți. Nu vom putea pretinde că suntem mai buni sau mai răi, căci dezbrăcați de corpul nostru fizic, vom fi revelați și cunoscuți pentru ceea ce suntem. Oamenii care au trăit o viață normală nu vor găsi nimic care să-i dezamăgească atunci când vor ajunge în lumea spiritelor. Omul egoist este cel care se confruntă cu mari dificultăți, din cauza acestor obiceiuri pământești care acționează ca o barieră de depășit de progres înainte de a fi apt să se asocieze cu cei pe care îi iubește. Dacă, în virtutea vieții, el a trăit pe pământ, s-a desprins de cei care îl iubesc, acesta va fi iadul lui. Ce este raiul? Este răsplata unei vieți petrecute cu înțelepciune pe pământ, pentru că va însemna că automat ajungem la cei pe care îi iubim. Pentru spiritualist, raiul și iadul sunt stări mentale. Desigur, cei care locuiesc pe un plan superior pot, dacă doresc acest lucru, să viziteze spiritele din sfere relativ inferioare. Asta fac deseori. Dar este imposibil pentru cei din planurile inferioare să-i viziteze pe cei de sus. În multe cazuri, cei care „mor” trec printr-o perioadă dificilă de stres, din cauza faptului că nu pot ajunge la cei pe care îi iubesc pe pământ. Când s-au trezit la o înțelegere a noii lor vieți, se întorc în mod natural la cei dragi pentru a încerca să le spună despre supraviețuirea lor. Le este greu să înțeleagă că, în timp ce pot vedea membrii pământeni ai familiilor lor, cei îndoliați sunt incapabili să simtă prezența celor pentru care plâng. Aceasta este o durere foarte puternică pe care o experimentează mii de spirite. Ei fac tot ce le stă în putință pentru a atrage atenția prietenilor pământeni, dar des eșuează și trebuie să-i lase nemulțumiți. Apoi încearcă să comunice la ședințe în speranța de a trimite un mesaj celor care sunt îndurerați din cauza lor. Mai devreme sau mai târziu, se împacă cu faptul că, deși îi pot vedea pe cei dragi, nu își pot face simțită prezența. De obicei, poziția le este explicată de profesorii de pe Cealaltă Parte, care fac tot ce pot pentru a-i ajuta.Traducere 3 Conform informatiilor pe care le-am primit, este destul de ușor pentru spirite să ne cunoască viața mentală și să ne citească gândurile, deoarece ele trăiesc într-o lume mentală. Pentru ei, lucrurile minții sunt reale. Obiectele materiale nu le prezintă nicio dificultate. Pot trece cu ușurință prin pereți. Există legi pe care trebuie să le stăpânească pentru a le permite să intre în mediul nostru, dar nu li se permite să intre in spatiul nostru din curiozitate promiscuă. Puteți realiza cu ușurință din toate acestea ce mare forță morală este spiritismul pentru oamenii care îi înțeleg implicațiile. Când îți dai seama că mințile noastre sunt o carte deschisă pentru cei care locuiesc de Cealaltă Parte, poți vedea cât de des îi tulburăm prin gândurile noastre și prin acțiuni de răutate și egoism. La urma urmei, atunci când știi că orice lucru rau pe care îl faci îi tulbură pe cei dragi care au murit , ar trebui, dacă ești înțelept, să-ți permită să-ți întărești caracterul. După o lege pe care noi nu o înțelegem, cei de Cealaltă Parte știu puțin dinainte când va trece cineva din această lume. Ei fac pregătirile necesare pentru a-i saluta și a-i ajuta în trecerea lor. Acest lucru explică faptul că, în sute de ocazii, oamenii înainte de a „muri” au numit rude „decedate” pe care au spus că le pot vedea în cameră. Uneori, aceste rude spirituale au fost văzute de cei prezenți la persoana „pe moarte”. Clarvăzătorii care au asistat la „moartea” unui individ ne spun că văd o replică a corpului fizic ridicându-se treptat, conectată pentru un timp printr-un fir (este ceea ce Biblia descrie drept „snur de argint”) care este atașat de o vecinătate în apropierea creierului. Când firul este rupt, are loc „moartea”. Acest corp eteric este apoi văzut ridicându-se în sus până când dispare din vedere.Singurul lucru care aduce cea mai mare tristețe celor care au murit este durerea noastră excesivă. Acest lucru, destul de curios, acționează ca un factor de descurajare pentru a se apropia de noi. Nu le plac vizitele constante la cimitir, deoarece știu că nu sunt acolo. Majoritatea spiritualiștilor își obișnuiesc să pună flori lângă fotografia celui care a murit, în special in preajma aniversarilor. Acest lucru servește la perpetuarea ideii că spiritul este constant în casă. Spiritualiştii, de asemenea, se complac în obiceiul de a comunica mental cu cei care au murit , trimiţându-le mesaje, tratându-i ca şi cum ar fi de fapt prezenţi în cameră. Știu că aceste mesaje sunt primite pentru că, din nou și din nou, am auzit un spirit care mulțumește pentru această comuniune și dă dovadă că a primit-o prin informatiile date mediumului. Veți realiza din toate acestea că atunci când spiritul s-a obișnuit cu noua lui viață, el se potrivește curând la locul său și învață să-și folosească talentele. Viața spirituală nu este o stare vaga sau de somn etern, ci una de activitate și muncă.Lenea și șomajul nu există acolo.  Sunt multe de făcut pentru toți, deși știu că este greu pentru noi, cei cufundați în treburile materiale, să apreciem activitățile lumii spirituale. În afară de muncă, există oportunități de recreere și distracție. Există mijloace de educație și instruire în toate ramurile vieții – doar în acea formă particulară de cunoaștere pe care o dorește spiritul. Desigur, mulți dintre ei sunt angajați în sarcini care înseamnă cooperare cu oamenii din această lume. Unii dintre ei lucrează din greu pentru a facilita comunicarea dintre cele două lumi. Alții, atrași de oameni din lumea noastră care urmează linii similare de cercetare, industrie, artă sau reformă, se întorc în mod firesc pentru a inspira acele eforturi, deși adesea oamenii din această lume sunt inconștienți de interesul spiritual.Puteți înțelege  mai ușor acest lucru atunci când recunoașteți că toată inspirația depinde de faptul că individul primește ajutor de la influențe din afara lui. Uneori, acești oameni au recunoscut că inspirația vine din lumea spiritelor. Alteori, au simțit o influență exterioară, deși nu erau conștienți de originea ei. Puteți vedea cu ușurință ce domeniu vast de activitate este acesta pentru locuitorii lumii spiritelor și cum această lume a fost ajutată din nou și din nou." Sursa: They Shall Be Comforted de Maurice Barbanell și Silver Birch, publicat în 1936 -Dian Kruhozzer.

Maurice Maeterlinck: "Toată cunoșterea noastră nu ne face decât să murim în chinuri mai mari decât animalele, care nu știu nimic despre moarte." ***"Cauza pentru care ne temem de moarte este viața."

Michel E. de Montaigne: ”Lipsa de activitate nu este întotdeauna odihnă; uneori este moarte. ***Cei care i-ar învăţa pe oameni să moară, i-ar învăţa să trăiască. ***Moartea ta este una din părţile ordinei universului, este o parte a vieţii acestei lumi. ***"De ce te temi de cea din urmă zi a ta? Ea nu contribuie mai mult la moartea ta decât fiecare din celelate." ***„Nu ne simţim deloc zdruncinaţi când moare tinereţea, lucru care este în esenţă şi în adevăr o moarte mai cruntă decât moartea totală a unei vieţi tânjitoare, ce nu este altceva decât moartea de bătrâneţe.”  ***„Dacă nu ştiţi cum să muriţi, să nu vă pese: natura o să vă informeze la faţa locului, pe de-a-ntregul şi arhisuficient.” ***„Natura nu a hotărât decât o singură intrare în viaţă, dar o sută de mii de ieşiri.” *** „Prudenţa, cât e ea de gingaşă şi de circumspectă, e vrăjmaşa de moarte a realizărilor măreţe. 

Miguel de Unamuno: „Credinţa care nu se îndoieşte este credinţă moartă.” 

Mihaela Borzea: "Mi-s toate-n repetare, nimic nu mă mai miră,/Moartea-i un joc, iar viața... e doar un gest. Suprem.” **"ochii mei au zărit peste moarte lumina.” **"Eliza, Înfige-mi adânc un cuțit în moartea ce-a viață miroase"

Mihai Eminescu: „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte,/ E-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.”  ***"Geniul n-are moarte, dar nici noroc." ***"Timpul e moarte, spatiul e lupta si miscarea e suferinta."***„Bătrâneţea este o moarte înceată.” ***”Ne naștem spre a muri și murim spre a ne naște"

Mihail Drumeș: ”Când vine, nu te întreabă dacă ți-ai trăit bine viața. Indiferent dacă ai trăit-o bine sau rău, puțin sau mult, cu rost sau fără rost, trebuie s-o părăsești. Și acest act ireversibil e cea mai formidabilă grozăvie a existenței noastre.”

Mihail Soare: "Cerul de-a-ntregul se ţine după mine/amuşinând murirea ce-mi calcă urma grea"

Milan Furst: „Ce orizonturi se deschid in fata celui care, in sfarsit s-a hotarat, in mod serios sa moara!”

Mimmo Rotella: "Arta e împăciuitoare și profetică: după moarte există renaștere.

Mircea Ciobanu: "Cum mi-ar plăcea să mor! Nu mă amestec în afacerile lui Dumnezeu. Tot ce pot să spun, este că avem, fiecare, moartea pe care o merităm."

Mircea Eliade: ”Ca să-ți dai seama cât prețuiește viața ta, de cum ai izbutit s-o valorifici, gândește-te că mâine ar putea fi ultima zi. Dar nu ultima zi a vieții tale - căci atunci ai mai putea găsi vreo mângâiere: ai scris ceva, ai ajutat pe cineva, vei putea consola pe vreun cititor dupa cincizeci-șaizeci de ani de la moartea ta - sau, dacă ai activat în istorie, ai modificat istoria țării tale, ai contribuit la înălțarea sau salvarea neamului tău, etc. O asemenea moarte e consolatoare - și totuși ea nu validează viața pe care ai dus-o. Dar gândește-te că mâine ar putea fi ultima zi a lumii. Că mâine pământul se reîntoarce la modul lui predestinat: de gaz. Vezi, atunci, ce-ți mai rămâne din viața ta: doar binele pe care l-ai făcut, dragostea pe care ai împărtășit-o, mângâierea pe care ai dăruit-o altora” *** ,,Omul se naşte şi moare în singurătate absolută, dar această singurătate e populată de vise, de himere şi de iluzii." ***  „Viața cunoaște scene și se spune că este împărțită în acte, dar cortina se lasă o singură dată.”* **"Inițierea este o moarte și orice moarte inteligent asumată poate echivala cu o inițiere." ***"Toți suntem nemuritori, dar trebuie să murim întâi." *** ”Pe pamant omul e dator sa traiasca numai viata. Moartea lui adevarata o va trai in cer. Daca incearca sa traiasca moartea pe pamant, pacatuieste si se mistuieste in deznadejde. Si atunci, nici nu traieste cu adevarat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.”

Mircea Florian: "Moartea nu e o pedeapsă sau o răsplată, ci o lege structurală a lumii."

Mircea Ivanescu: ”Sigur că nu este adevărat. Murind nu revezi pe nimeni – moartea este un val lung care te poartă cu ochii închiși – și te leagănă – și la început e un somn, și pe urma o uitare – și pe urmă timpul își pierde orice înțeles,

Mircea Vintilescu: ”DE CE TREBUIE SĂ MURIM ? La nivel individual, sigur, viața pare scurtă și ne-am dori să atingem nemurirea. Dar viața și moartea nu sunt despre tine sau despre mine... Unul dintre cele mai solide motive exprimate pentru ce trebuie să murim, mi s-a părut cel invocat de unul dintre gânditorii și oamenii de știință cu cea mai mare influență asupra modului în care înțelegem lumea, Charles Darwin, care, la finalul cărții sale „Originea speciilor” spune: „Din războiul din natură, din foamete și din moarte sunt produse animale superioare”. Cu alte cuvinte, murim pentru ca o versiune mai bună să apară. Murim pentru a face loc unor exemplare/specii superioare, mai bine adaptate la mediu, mai capabile să înțeleagă lumea și să se descurce în aceasta. Atunci când analizăm omul, vedem că modul în care suntem alcătuiți, modul în care funcționează organele de simț, modul în care percepem lumea - nu par a fi astfel decât pentru alt scop decât acela a asigura supraviețuirea. Moartea este calea naturii, cel puțin în anumite cazuri, de a se asigura că viața supraviețuiește schimbărilor de mediu.Prin reproducere sexuată, de la o specie relativ primitivă (cum este strămoșul  comun al omului și al cimpanzeului, care a trăit acum circa 6-8 milioane de ani), prin zeci ori poate sute de mii de mutații genetice, s-a ajuns la specia noastră, Homo sapiens. Va evolua omul într-o altă specie? Posibil. În fapt, în mod cert evoluția se află în desfășurare chiar acum. Dar trebuie ținut cont de faptul că omul pune ușor, ușor stăpânire pe destinul său ca specie. Se străduiește să prelungească viața individului prin inginerie genetică și identificarea celor mai adecvate metode de creștere a calității și duratei vieții (alimentație, exercițiu fizic etc.).  Medicina modernă, aflată, la scară istorică, la începuturile sale, va face ca și cei cu boli grave să poată trăi o viață cvasi-normală. Sigur, sunt și provocări pe care le cunoaștem cu toții: viața urbană vine, în genere, cu sedentarismul, care este asociat în multe cazuri obezității, diabetului etc. Dar deși asistența medicală modernă elimină numeroase cauze ale mortalității în anumite zone geografice, în țările fără acces la servicii medicale de calitate populațiile continuă să evolueze.  Supraviețuitorii unor boli infecțioase sunt „lideri” ai selecției naturale, transmițând rezistența genetică la urmași. ADN-ul nostru conține dovezi privind selecția recentă pentru rezistența la boli ucigătoare precum febra lassa și malaria. Procesul de selecție naturală, ca răspuns la malarie, este în curs de desfășurare în regiunile în care boala rămâne prezentă. Mutațiile care permit oamenilor să trăiască la altitudini mari au devenit mai frecvente în populațiile din Tibet, Etiopia și în Munții Anzi. Răspândirea mutațiilor genetice în Tibet reprezintă posibil cel mai rapid proces evolutiv la om, având loc în ultimii 3.000 de ani.  Această creștere rapidă a frecvenței unei gene care crește conținutul de oxigen din sânge oferă localnicilor un avantaj sub aspectul supraviețuirii la altitudini mari, ceea ce duce la creșterea numărului de copii care supraviețuiesc în acest condiții de mediu. Modul de alimentație reprezintă o altă sursă de adaptare. ADN-ului inuiților din Groenlanda arată o adaptare recentă care le permite să prospere în condițiile în care dieta lor este bogată în grăsimi de mamifere arctice. Mutațiile ce permit adulților să producă lactază - enzima care descompune zaharurile din lapte - este motivul pentru care unele grupuri de oameni pot digera laptele după înțărcare (peste 80% dintre europenii din nord-vestul Europei, mai puțin locuitorii din anumite părți din Asia de Est, unde laptele este mult mai puțin consumat). Capacitatea de digera laptele a evoluat de mai multe ori la om. Studiile recente arată că ne vom adapta și la dietele nesănătoase din Vest (dar nu numai)? Posibil.  Vom evolua într-o specie mai inteligentă? Atunci când ne gândim la evoluția speciei umane, probabil că mulți ne gândim la o creștere a capabilităților mentale. Dar acest traseu nu este garantat de evoluție. Deși trăim într-o lume din ce în ce mai complicată, în care tehnologie din ce în ce mai avansată ne reglează/influențează viețile, puțini sunt cei care sunt implicați la modul concret în dezvoltarea acesteia.  Majoritatea covârșitoare a populației lumii formează masa de utilizatori a tehnologiei, care nu înțelege aproape nimic despre știința care stă la baza proiectării și fabricării tehnologiei. Este foarte dificil de identificat acele forțe care să stimuleze evoluția în sensul producerii unor oameni mai inteligenți, mai potriviți pentru o gândirea abstractă, pentru o matematică complicată ori pentru înțelegerea unor teorii complicate. Pe de altă parte, în lumea noastră modernă, cu puține excepții (raportat la populația totală a globului), individul folosește din ce în ce mai puțin inteligența și memoria pentru a se descurca în mediul său: orientarea spațială se face cu ajutorul aplicațiilor specifice, fără niciun efort mental, calculul timpului se face de către diverse echipamente instalate acolo unde avem nevoie, matematica este aproape complet ignorată în viața cotidiană, filozofia („știința” gânditului) a intrat de mult în uitare, fiind considerată inutilă etc. Pentru a ne întoarce la ideea inițială, moartea pare a fi parte din marele și complexul mecanism de adaptare al vieții, fie că ne place sau nu (în fapt, nu ne place.). Prin moarte natura se asigură că viața nu dispare. COMENTARIU Maxim Varvari: ”Poate fi o ipoteza alaturi de multe altele dar nu pare credibila idea ca moartea este un sistem de protectie prin care natura se asigura de perpetuarea speciei. si etc ....evident viata pe aceasta planeta poate continua la fel de bine doar cu insecte .si alte specii sau forme de viata dimpotriva moartea departe de a fi un mecanism de adaptare si evolutie este cea mai mare drama din univers dar cultura miturile ruperea puntilor de lagatura cu celelalte culturi civilizatii disparute ne facut sa inventam propriile mituri credinte si mecanisme de intelegere a lumii noastre . atribuind mortii ptr a face viata suportabila i calitatea de vehicol necesar existentei speciiei umane cea ce este o mare eroare .dar si factorul distrugerii ciclice la intervale mari de timp a intregii vieti de pe planeta .situatie in care natura nu mai este interesata de propriul ei mecanism de protectie si sustinere a vietii . ori in acest caz ipoteza ca natura a progranmat moartea cade

Miron Cozma: "la Jilava e foarte rau, guvernul sa ia masuri, acolo oamenii sunt condamnati la moarte lenta.

Miron Kiropol: "Acum ajuns la bătrânețe caut Să aflu duhul viu, moartea să-mi laud. Aproape-i toamna, iarna de pe urmă Și primăvara se întoarce lacom."

Monahia Porfiria: "Moartea este sigură pentru toți. Și pentru bogați, și pentru săraci, și pentru nobili, și pentru robi. Este cel mai dureros lucru din viața noastră, fiindcă atunci iau sfârșit toate: tot ce am cerut, tot ce am făcut, tot ce am studiat, tot ce am reușit în viața noastră, oricât de sus am urca, oricâtă slavă am câștiga, toate iau sfârșit în fața morții. Așa este oare? Nu, desigur. Aceasta se petrece numai cu cei care nu au crezut în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu. Pentru omul care nu are credință, chiar și numai gândul la moarte este pentru el o tragedie. Însă pentru omul care este aproape de Dumnezeu, moartea este o trecere din această viață vremelnică în cea veșnică." 

Montesquieu: "Trebuie să-l plângi pe om la naştere, nu la moarte."

Mugurel Rosca: "Mi-e frică de viață cum de moarte mi-e frică, dar am dreptul să-mi pun întrebări. Ce fac acum cu toate sărutările, cu toate îmbrăţişările pe care nu ţi le-am dat? cum să neg prognoza meteo și norii cu ploaia care vor veni? Calc cu pantofii scâlciaţi peste convingeri, ca peste o mână neîntinsă, cu credinţa furnicii care îşi cară povara, arătându-mi calea, dar şi asta a devenit o utopie. Undeva, departe, s-a născut un balaur care creşte într-o zi cât toate rugăciunile mele din viață și din moarte. Îi aud glasul tunător ca o pedeapsă cumplită deși Pilat s-a spălat pe mâini. Am să te leg, să mă dezlegi la îmbrăţişări și sărutări, diavol îngăduit! 

N.A. – Berdiaev: ”Moartea este cel mai semnificativ si mai profund eveniment al vietii.

Napoleon Bonaparte: "A muri nu înseamnă a fi învins. Dar a trăi învins și fără glorie înseamnă a muri în fiecare zi." ***„Moartea este un somn fără vise.”

Naser Khosrou: „În coada răului scorpion se află moartea propriului cap; la faptele rele şi tu eşti o coadă pentru propriu-ţi cap.” 

New Mind: “Momentul exact al morții fizice (corpul) a fost setat deja de la naștere. Ar fi util să înțelegem faptul că în Univers nu sunt posibile nici un fel de ,, accidente" , ci doar sincronicități.  Un fapt profund care elimină frica de moarte , rezidă în înțelegerea că supraviețuirea noastră este menținută , de fapt , de la moment la moment de către SINE , care este infinit de puternic. Frica pentru supraviețuire este eliminată de înțelegerea faptului că supraviețuirea noastră este deja determinată și garantată atât de SINE , cât și de moștenirea karmică.  Mintea face tot ceea ce trebuie pentru a supraviețui deoarece se află sub ,, supervizarea" și ,, controlul " Sinelui.  Moartea reală propriu- zisă nu este posibilă, pentru că viața poate fi doar mutată dintr- o dimensiune în alta, dar nu poate să dispară cu desăvârșire. Doar receptaculul vieții este linear, nu și SURSA acestuia, pentru că viața și SURSA ei sunt  non- lineare și prin urmare nu depind de timp și dimensiune. La fel ca materialul și energia , viața nu poate fi distrusă, ci doar își schimbă forma.  De aceea moartea fizică e de fapt, doar părăsirea corpului.  Pentru spirit lectiile învățate într- o viață sunt importante pentru evoluția spirituală, iar întruparea reprezintă doar un episod.”

Nicolae Iorga: ”Oricat salbatice uri te-ar urmari cu lovituri, omul de mult ele-ar cata sa sfarme platosa ta. De atata sa nu-ti para rau, nu te-or razbi cei din afara. Un singur lucru te omoara: pacatul din sufletul tau.***Batranii stiu moartea care saruta, la tineri vine cea care sugruma.***E ciudat cum se pot gandi oamenii la moarte cand e atata de facut in viata!*** In lucrurile sufletului cea mai rea moarte e cea care traieste. *** Mori intotdeauna singur, uneori si fara tine.***Moartea e o apa neagra care nu se varsa nicaieri.***Si sufleteste omul moare mai des de ranile otravite care nu se arata mai nimanuia.***Sufleteste ai murit in adevar din clipa cand nu mai esti viu pentru tine insuti.*** „În viață pierdem ani, iar de la moarte cerșim o clipă.” ***"Moartea cea mai bună e aceea când nu-ți pare rău că ai trăit."***"Pe morți nu-i căutați în mormânt, ci în inima voastră." *** "Pentru fiecare om e un drum catre fericire: acela pe care e chemat sa mearga. Cei mai multi nu-l gasesc niciodata. Cei cuminti incearca pana la moarte. Cei mai prosti se trantesc la pamant si plang ca sunt nenorociti." *** „E ciudat că nemuritor în noi e numai ceea ce e mort.” ***„Moartea nu e tristă, căci tu nu plângi la căpătâiul tău.” ***„Numai moartea egoistului e deplină: nimic din el nu rămâne în alţii.” *** „Cand va fi sa mori nu te uita la intunericul dinainte, ci la lumina ce lasi in urma. Si te vei stinge cu zambetul pe buze.”

Nicolae Stendhardt: "Nicolae Steinhardt, din Jurnalul fericirii, a două morți: cea a lui Iisus Hristos și a lui Socrate: "Logic ar fi fost ca moartea lui Socrate-omul să poarte pecetea dezordinei, a sângelui, a trădării şi a turbării; dar nu, a fost cum nu se poate mai senină şi demnă. A lui Hristos, dimpotrivă, poartă - întreagă - pecetea tragediei, dezgustului şi ororii. Socrate moare calm, înconjurat de ucenici fideli şi atenţi, care-i sorb cuvintele în vreme ce el - imperturbabil şi luminos - soarbe otrava nedureroasă oferită cu multă deferenţă de temnicier. Părăsit şi trădat de ai săi, Hristos se zvârcoleşte pe cruce, chinuit de sete şi acoperit de batjocuri. Socrate moare ca un senior, Hristos ca un netrebnic, între doi bandiţi, pe un maidan. Socrate mulţumeşte zeilor că scapă de vicisitudinile lumii materiale, Hristos exclamă: „De ce m-ai părăsit?" Deosebirea e totală între cele două morţi, şi tocmai cea divină pare inferioară, tulbure. Adevărul este că-i nespus mai umană; cea a lui Socrate, în toată măreţia ei, pare - prin contrast - literară, abstractă, supusă regiei, şi mai ales nerealistă. Socrate - cu bună credinţă şi izbândind în bună parte - se ridică de la starea de om la cea de zeu, Hristos coboară nestingherit de scârnăvii până în straturile cele mai de jos ale condiţiei umare. - Dostoievski plănuia să mai scrie până în 1882 un epilog al Fraţilor Karamazov şi apoi o viaţă a lui Hristos. Pesemne că Dumnezeu n-a vrut să mai existe o a cincea evanghelie." ***„Viaţa este hotărâtor legată de verbul a face: trăirea noastră pe acest pământ, trecerea noastră prin această lume constituie faza lui a face. Moartea stă sub seninul lui a fi.” 

Nicolae Tudor: "când te laşi în voia sorţii,/ înseamnă că vrei să mori,/ iar eu, de moarte,/ mă tem ca de ţuica de prună." ***"s-a demonstrat ştiinţific: “lunga” nici că există!/ aşadar, dacă dispar, nu se va şti,/ chiar dacă soarele mâine, în zori, îl voi răsări." ***"Zăresc moartea plutind ca o frunză./ Are viaţă./ O trimit la dracu şi mă-nvăţ cu sfârşitul." ***"viaţa-mi mai de-a este, mai de-a nu-i./ când o s-o termin/ o să strig: i hu–huu!!" ***"astăzi am fost după indicii aldine,/ imaginar vânător prin ţinutul toracic./ dar am îndesat-o degeaba,/ până la urmă nu ai decât ce crezi că ai./ (mereu mai vrem încă puţin!)/ când am mai mult decât pot să mănânc,/ atacat sunt de albi demoni./ “eu pot fi mai rău decât voi!”,/ încă aş putea să şoptesc,/ dar mai bine-i primul să mori./ înainte ca sufletul stârvul să-mi părăsească,/ literele transparente, aldine,/ fi-vor atinse."
Nicolaie Dincă: "Să nu mă chemați la înmormântarea mea/ Pentru că în mod sigur n-am să vin!/ Decât să vă văd plângând, bocind,/ Bârfind, glumind, bălmăjind,/ Prefer să litrosesc o sticlă cu vin/ Cu o prietenă care are un zâmbet urât/ Și care mă așteaptă din trecut,/ Încă de când am fost născut./ Am s-o rog să-și lase unealta/ Ascuțită deoparte,/ Ținută sub cheie, nu de alta,/ Dar când vom bea cu sete de moarte/ Din Sângele Domnului,/ Pentru sufletul omului,/ Din cauza armei ei ca semnul lui șapte,/ Care aprinde în case lumânarea și cățuia,/ Riscăm să-ngurgităm licoarea sfântă cu noduri./ Așa că voi puteți să-mi cântați „Aleluia!”,/ Puteți să-mi cântați și prohoduri/ Sau altele asemenea la mine în casă;/ Eu am să beau cu fecioara aceea deosebit de frumoasă/ Până o să cădem pe podele, sub masă…/ Acolo, zăpăciți de aburii lăptoși ai beției,/ Vom cânta amândoi oda bucuriei/ Pâna când vom adormi îmbrățișați,/ Caz în care vă rog să nu ne deranjați!/ Poate noi vom zbura către zările-albastre,/ Așa că vedeți-vă-n liniște de viețile voastre!/ Să nu mă chemați!

Nicolae Voiculeț: ”Vine o vreme când totul se termină. Dispari într-o clipă, fără telefon, fără mașină, fără haine de firmă, fără bijuterii, fără casă, fără o scrisoare de rămas bun și fără conturile de socializare. Dispari fără imagini, fără cuvinte, fără planuri, fără gânduri, fără like-uri. DISPARI FĂRĂ NIMIC. Singur și probabil fără să știi că ai plecat sau că ai fost… Când vine timpul toți primim un stop de la viață.

Nicu Constantinescu: "Orgolii, lăcomie fără de sfârşit,/ Din moartea unora, fac alţii ideal./ Se fabrică maşinării de moarte/ În detrimentul vieţii pe pământ,/ Cu bani ce s-ar putea combate/ Toată durerea celor ce-n durere sunt."

Nicu Gavrilovici: " Și astăzi moartea va mai trage brazdă/ Prin lanul de destine amorțite,/ Aripi și astăzi vor mai fi zdrobite/ Și piepturi vor fi bocetelor gazdă/ Vor coborî din nou în bernă pleoape/ Pârâuri dezlegând pe-obraji cu riduri/ Tăcerea se va cuibării în ziduri/ Și deznădejdi vor naviga pe ape.

Nikola Tesla: "Moartea nu există - chiar și frica de ea dispare odată cu această cunoaștere.  Și nu uitați: nici un singur om care există nu va muri. Se transformă în Lumină și continuă să existe. Secretul este că aceste particule de lumină revin la starea inițială - revenind la una dintre energia lor preventivă. Hristos și unii alții știau acest secret. Am căutat metode de a păstra energia umană. Există un tip de Lumină în Duhul care este echivalent cu cea mai înaltă lumină cerească. Nu am căutat-o pentru mine, ci pentru beneficiul tuturor. Cred că descoperirile mele vor face viața mai ușoară și durabilă pentru oameni și îi va îndrepta spre spiritualitate și moralitate."

Nuta Craciun: "Murim ca mâine/ E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,/ poate chiar mâine, pomii de pe-alee/ acolo unde-i vezi or să mai steie/ voioşi, în vreme ce noi vom putrezi./ Atâta soare, Doamne, atâta soare/ o să mai fie-n lume după noi;/ cortegii de-anotimpuri şi de ploi,/ cu păr din care şiruie răcoare…/ Şi iarba asta o să mai răsară,/ iar luna tot aşa o să se plece,/ mirată, peste apa care trece/noi singuri n-o să fim a doua oară./ Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate/ găsi atâta vreme pentru ură,/ când viaţa e de-abia o picăturăîntre minutu-acesta care bate/ şi celălalt şi-mi pare nenţeles/ şi trist că nu privim la cer mai des,/ că nu culegem flori şi nu zâmbim,/ noi, care-aşa de repede murim.” ***"Știi, vechi egipteni aveau o credință frumoasă despre moarte. Când sufletele lor ajungeau la intrarea în rai, paznicii le puneau două întrebări. Răspunsurile la acestea determinau dacă aveau voie să intre sau nu: “Ai găsit bucurie în viață?” “Viața ta a adus bucurie altora?” ***"atâtea lovituri de ciocan în piatra filozofală/ și nimic nu explică moartea/ construiești singur temnițe în care îți închizi pe viață culorile/ lași liber negru culoare pe care poți fredona în voie/ după îndoielile sufletului tău/ noaptea te ucide sub poveri pe care nu le mai poți duce/ nu ai găsit nicio divinitate care să dăinuie/ iar moartea lor nu e decât un mod de a marca timpul/ un tic ceva mecanic ce învârtește lumea pe degete/ cu sens fără sens nu-ți mai pasă/ ca-ntr-un muzeu în care nu se mai moare/ se alunecă doar dintr-un timp în altul/ până când oamenii din jur devin oameni normali/ iar normalitatea o ușă falsă/ mai falsă decât zâmbetul Mona Lisei" ***"am văzut moartea de mai multe ori/ și ea nu a fost niciodată violentă/ ochii doar se opresc din privit mâinile din îmbrățișat/ viața e un râu ce dă în mare/un drum ce duce la alt drumnu poti să-i lași atât de triști și de singuri pe cei morți/ îi vizitezi și nu te mai întorci atât/ rămâi cu ei în lumea lor tăcută în care nu mai latră câinii/ de fapt moartea  nu trăiește într-o peșteră/ trăiește în noi în fiecare/ până când vine un înger și-ți face un semn/ îl urmezi si simți cum te înalți în lumină/ goală fără bagaje/ așteptând să primești sărutarea vântului din nord/ ai simțit mereu moartea mai mult decât viața/ dar ce nu poți ierta este moartea în dragoste/ tristețea aia pe care o poartă sufletul tău înaintea ta// că simți nevoia să fugi din tine/ să te ascunzi în cântecul unui clopot/ lași să crească peste tine flori de piatră/ o tăcere care să cadă și să te îngroape/ ca-n visul acela din ultimul tău haiku/ unde apoi se lumina atât de frumos de ziuă/ știai că o să scrii cândva despre asta pentru a rezista morții/ culegând cuvinte și aruncându-le în aer/ pentru ca ele să poată ajunge în cer”

Oana Pelea: ”Sa nu-ti fie frica de moarte, trebuie ca tot ce faci sa fie dumnezeit.* Orgoliul trebuie sa fie din ce in ce mai mic.* In ultimele 3 zile de viata, tata a zis: cum am putut sa traiesc fara sa cred in Dumnezeu? * sa nu uiti niciodata ca viata este pe zile. eugenia voda intervine: noi zicem mereu „maine”... Oana pelea raspunde: maine nu vine niciodata! * Sensul vietii este sa ajungi acolo, cand te desparti de viata, sa-ti spui: a fost frumos! * La judecata de apoi o sa vin tot eu sa ma judec: de ce n-ai facut aia? * Cand ti se ia totul, ajungi sa te bucuri ca esti viu. * Nu poti sa convingi pe nimeni din lumea asta de ceva, lupta este cu tine. * Nimeni nu te asteapta nicaieri. * replica ce mi-a placut: trebuie sa traiesti foarte devotat ca altfel n-ai nici un haz. *Un ong se opune exportului de vaci in China *Vizita premierul chinei este simbolul pe care noi l-am respins. Prezenta acestuia in Parlament este o rusine pentru poporul roman.”* *

Octavian Lupascu: ”Ai zice că orice moarte e o tragedie, însă, ''lumea civilizată'' în care am plonjat, se străduiește de ani de zile să ne bage în scăfârlie că nu e așa.Această lume civilizată în care eu am intrat cu atâta bucurie în ''89, pare a veni din sala unui nu știu care congres comunist al Coreei de Nord.Nu, moartea cuiva nu e o tragedie pentru toți!? Pentru unii îndoctrinați( și nu puțini!), moartea e un prilej de bucurie. Atunci când moare unul ''de-al nostru'', da, e o mare tragedie! Când moare cineva din tabăra adversă, e sărbătoare. Când mor pe oră sute de copii de foame și de sete, în Africa, e un fapt banal - că nu fac parte din lumea nosatra civilizată, UE și NATO. Și nici când mor mii de copii nevinovați în Palestina nu li se mișcă unora niciun mușchi al compasiunii pe obrazurile lor groasFiți foarte atenți la tipul ăsta de ''om nou'', îndoctrinat de școala Occidentală progresistă! Azi, le poți fi prieten la cataramă, iar mâine, dacă nu le împărtășești opiniile, vor face din moartea ta o mare sărbătoare!

Octavian Paler: "A muri înseamnă a te muta într-o stea." ***“Îmi zisese într-o zi: "Nu, domnule, eu nu mă tem de moarte. Vină cînd va dori. Uşa e deschisă, nu trebuie nici măcar să bată. E destul s-o împingă şi să-mi spună: «Bună ziua, domnule»... asta-i singura condiţie pe care i-o pun, să mi se adreseze politicos... «am venit să vă poftesc cu mine». Poate că tot din politeţe o voi întreba «unde?», fără să aştept un răspuns, deoarece ştiu că n-ar avea ce să-mi răspundă. După care formalităţile ar fi încheiate şi m-aş pregăti de călătorie, iertîndu-i pe toţi, uitîndu-i şi lăsîndu-i şi pe ei să mă uite" *** "Daca nimic nu justifica moartea, viata are toate justificarile.” ***"adevarata iubire. Bucura-te de acest dar vremelnic, striga o voce in mine. Caci nu exista decat daruri vremelnice.”

Ogden Nash: "Bătrânii știu când un bătrân moare."

Olivia Calin: "Îmi conectez/ căștile la pieptul tău și mă prefac că/ îți ascult moartea sentimentelor tale pentru mine"

Oscar Wilde: ”Moartea este singurul lucru, în zilele noastre, căruia nu-i poţi supravieţui.

Osho: "Viata este o curgere, este un fluviu, este o miscare continua. Dar oamenii au impresia ca ei insisi reprezinta ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este incremenita; viata este o continua schimbare. Cu cat exista mai multa schimbare, cu atat viata este mai abundenta. Iar o viata abundenta aduce cu sine extraordinare schimbari, clipa de clipa.”

Ovidiu Bajan: „Când mă exprim -aiurez ludic nu exprim nimic logic coerent- o fac doar pentru a sfida şi provoca pe cei care şi-au ales deja Adevărurile şubrede în care se lăfăie crezându-se la adăpost de propriile evadări de spaimele nopții răzbunarea stupidă şi perversă a zeilor sau atingerea inevitabilă a Morții. Moartea e adevărata mamă în pântecul căreia bucuros mă voi reîntoarce. E o nebunie să crezi că un adevăr poate fi mai adevărat sau mai mare decât altul sau un mod de viață mai îndreptățit decât însăşi Viața.”

Ovidiu Grosu: ”Candva am spus: nu opri din drum pe cel ce alearga spre moarte pentru ca te va urâ.Dar nu am tinut cont de propriul meu sfat crezand ca exista si exceptii...

Ovidiu: ”Tot ce avem e pieritor, afară de însuşirile sufletului şi ale minţii. 

Oxana Mira: ”Cand ai mai multe amintiri decat vise inseamna ca distanta de la tine la Dumnezeu s-a micsorat. *** ”Moartea este o pauza binemeritata intre doua vieti.

Pablo Neruda: ”Moare încet cine nu călătorește, cine nu citește, cine nu ascultă muzicăMoare încet cel care nu se lasă ajutat, care își petrece zilele plângându-se de ghinion sau de ploaie ...Să evităm moartea cu picătura, amintindu-ne mereu că a fi în viață necesită mai mult efort decât simplul fapt de a respira ..." ***”Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei, urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii; cine nu-şi schimbă existenţa; cine nu riscă să construiască ceva nou; cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte. Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru. Moare câte puţin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii, acele emoţii care învaţă ochii să strălucească, oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii. Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său; cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis; cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile". Moare câte puţin cine nu călătoreşte; cine nu citeşte; cine nu ascultă muzică; cine nu caută harul din el însuşi. Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat. Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează. Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;cine nu întreabă de frică să nu se  facă de râs şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea. Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira. Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă. Totul depinde de cum o trăim... Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare. Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul. Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie. Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale. Dacă va fi să furi, fură o sărutare. Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica. Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi…

Papa  Francisc: „Pedeapsa cu moartea este inadmisibilă, „Condamnarea pe viață este o pedeapsă cu moartea ascunsă." ***"familia trebuie să fie un loc de viață și nu de moarte. Teritoriul de vindecare și nu de boală; scenariu de iertare și nu de vinovăție. Iertarea aduce bucurie când întristarea produce tristețe; în care durerea a provocat boala.”

Papirus Insinger: „Moartea omului rău e o zi de sărbătoare pentru cei ce au rămas în viaţă.”

Paramahansa Yogananda: "Nu te aștepta ca moartea să te elibereze de imperfecțiunile tale. După moarte, veți rămâne exact la fel ca înainte. Nimic nu se va schimba, doar îți părăsești corpul.Dacă ești hoț, mincinos înainte de moartea ta, nu vei deveni un înger, doar murind. Dacă acest lucru ar fi fost posibil, cu toții am deveni imediat îngeri!Orice ai face cu tine înainte de asta, vei fi la fel după. Iar când vei renaște, vei aduce aceeași natură cu tine. Pentru a te schimba , trebuie să depui efort. Această lume este doar locul în care să o faci."

Paul Rubber: „În faţa morţii, nici curajul, nici frica nu „fac” greutatea; nu boxează la aceeaşi categorie."

Paulo Coelho: „În mod normal, oamenii mor exact în ziua în care îşi închipuie că n-au să moară.”  ***„Moartea face ca oamenii să devină mai sensibili faţă de viaţă.”  ***„Nimeni nu este scutit de înfrângeri. Tocmai de aceea, e mai bine să pierzi unele bătălii în lupta pentru visele tale, decât să fii înfrânt fără a şti nici măcar pentru ce lupţi.”  ***„Dumnezeu foloseşte singurătatea ca să ne înveţe convieţuirea. Foloseşte mânia ca să ne arate infinita valoare a păcii. Foloseşte plictisul ca să pună în evidenţă însemnătatea aventurii şi a renunţării. Dumnezeu foloseşte tăcerea ca să ne înveţe răspunderea pentru cuvintele noastre. Foloseşte oboseala ca să putem înţelege valoarea trezirii din somn. Foloseşte boala ca să pună în evidenţă binecuvântarea sănătăţii. Dumnezeu foloseşte focul ca să ne dea învăţătură despre apă. Foloseşte pământul ca să înţelegem valoarea aerului. Foloseşte moartea ca să ne arate importanţa vieţii.” 

Percival Arland Ussher: "Un om nu moare din cauza ficatului sau a bătrâneții ; el moare pentru că este om."

Petru Creția: ”Ce dulce mor, și fără suferință, zăpada, norii, zilele și umbrele.

Petruţa Niţă: "Bucuria noastră/ e numai în durere/ libertatea noastră/ doar în moarte.

Ph. D. Chesterfield: „De trăit poţi trăi cum vrei, de murit să mori ca un gentleman.” 

Philip Freneau: "Moartea nu este decât o schimbare veșnică."

Piatra: „Nemişcarea e pentru un artist una dintre cele mai chinuitoare forme de moarte.” 

Pierre Corneille: "Fiecare clipă a vieții este un pas către moarte.” ***„Cine nu se teme de moarte nu se teme de amenintari.”

Platon: "Numai cei ce au murit au văzut sfârșitul războiului."

Primit: „Mort e acela de care nimeni nu-şi mai aminteşte.”

Proverbe**"Nu există moarte, doar o schimbare de lumi. **"Pregăteşte-te de moarte înainte de moarte.**"Moşia e un orfan fără moarte.**"Viaţa nu este separată de moarte. Doar arată aşa.

Publius Syrus: ”Omul moare de atâtea ori de câte ori pierde pe unul din ai săi. 

R. Vailland: „Nu eşti pe deplin sigur de calitatea unui om decât în momentul morţii sale. Întreaga lui viaţă constituie dovada calităţii sale. Întreaga lui viaţă reflectându-se şi terminându-se, şi terminând să se verifice în ora, în clipa însăşi a vieţii.” 

R. Valery: „Oamenii mari mor de două ori: o dată ca oameni şi o dată ca mari.” 

Rabindranath Tagore: "De-atingi, poți face moarte, posezi doar stând deoparte."

Radu Satcau: ”Ce nu face moartea? Nu rîde...dar de rîs poți muri. Nu plînge, dar plîngi pînă la moarte. Moartea e seriozitate.

Raleigh Trevelian: "Viața, un vulcan pe care moartea nu-l stinge.

Ramayana: ”Împreună merge moartea, împreună șade moartea; oricât de departe am merge ea se-ntoarce împreună cu noi. 

Rene Descartes: „Eu am gasit un foarte bun mijloc de a prelungi viata… anume, de a nu ma teme de moarte.” 

Richard Gere: ”Asa este viata si din aceasta lume nimeni nu scapa viu.

Robert Benchley: "Moartea este sfârșitul vieții, dar nu și al relației dintre doi oameni."

Robin Williams: "Moartea este modul naturii de a spune: “Masa ta e gata”

Romain Rolland: „A crea inseamna a nimici moartea.” ***„Unica nenorocire ireparabilă este moartea celor pe care îi iubeşti.”

Samuel Butler: "Fiecare dintre noi se consideră nemuritor ; un om poate să știe că va muri, dar nu este în stare niciodată să știe că este mort." 

Sanai: „Mortul şi omul adevărat, ce teamă au de moarte?”

Seneca: ”Noi murim în fiecare zi, căci în fiecare zi ni se ia o parte a vieţii; chiar când creştem, viaţa descreşte. Mare lucru este acesta şi care trebuie învăţat mult timp, ca  atunci când vine clipa aceea inevitabilă să pleci cu sufletul împăcat. ***Nu te răzvrăti împotriva morţii, ci împacăte cu ea, căci şi ea este ceva din cele ce vrea natura. *** Unul mai există şi după moarte, altul piere înainte de moarte. ***"Noi murim în fiecare zi, căci în fiecare zi se ia o parte a vieții, chiar când creștem, viața descrește." ***"Învață a muri, cine învață să moară, nu știe să mai fie rob. – El este deasupra sau cel puțin în afara oricărei împilări." ***"Nu este sigur în ce loc te așteaptă moartea: de aceea așteapt-o tu pe ea în orice loc."**"Moartea este pentru unii o pedeapsă, pentru alții un dar și pentru majoritate o favoare." ***"Nimic nu-ti va ajuta atat de mult sa fii moderat in toate lucrurile ca frecventa meditatie asupra scurtimii vietii si asupra nesigurantei acesteia, in tot ce faci, gandeste-te la moarte.

Serban Foarta: "Unii mor când vor ei./ Ceilalți, nu./ - Cei mai mulți.

Serghei Esenin: ”Ne ducem toţi câte puţin, mereu,/ Către-un liman de tihnă şi-mpăcare,/ Poate curând va trebui şi eu/ Bulendrele să-mi strâng pentru plecare./ O, dragi mesteceni, gingaşi şi subţiri!/ Şi tu, pământ! Şi voi, câmpii ca marea!/ În preajma sorocitei adormiri/ Eu unul nu-mi pot stăpâni-ntristarea./ Pe lumea asta am iubit nespus/ Tot ce în trupuri sufletul adie./ Spun pace vouă, sălcii ce-n apus/ Vă oglindiţi în apa purpurie./ Atât de multe gânduri am urzit,/ Am scris atâtea cântece visate/ Şi pe pământul trist sunt fericit/ C-am respirat şi c-am trăit de toate./ Sunt fericit c-am sărutat femei/ Şi-am lenevit pe iarba parfumată,/ Iar fiarelor, ca unor fraţi ai mei,/ Eu nu le-am zdrobit capul niciodată./ Acolo ştiu că nu foşneşte-n zări/ Cu gâturi lungi de lebădă, secara…/ De asta-n preajma tainicei plecări/ Eu mă-nfior şi-mi simt adânc povara./ Acolo ştiu că nu vor mai fi fagi/ Nici holdele cu aur viu pe nume…/ De asta poate mi-s aşa de dragi/ Toţi oamenii cu care sunt pe lume

Sergiu Mandinescu: ”Dintre cei care au trecut pe acolo, numai morţii trăiesc. Iată, de / pildă, eu – umblu, vorbesc, / Asemenea lui, aşijderea ţie, / Dar viaţa mea nu-i, nu-i, prietene, decât o moarte vie.”

Sergiu Nicolaescu: ”Eu am sa plec, dar n-am sa mor niciodata. -

Sf antul Vasile cel mare: ”Adevarata filosofie este gandul la moarte. Te ajuta sa nu pacatuiesti si sa nu te lipesti de lumea aceasta,

Sfantul Ioan Gura de Aur: ”Se tem de moarte cei ce nu cred in inviere. -

Sfânta Tereza de Lisieux: ”Să-l iubim într-atât pe Isus, încât pentru El să suportăm tot ceea ce ne trimite, până şi totala uscăciune sufletească. Un mare semn al iubirii este dacă-l iubim pe Isus chiar şi atunci când nu simţim dulcele sentiment al iubirii, acesta este într-adevăr martirism. Să murim deci în această moarte martirică.

Shira Tamir: ”Oricine crede ca frunzele cazute sunt moarte nu le-a vazut niciodata dansand intr-o zi cu vant.”

Sidonia Bogdan: ”Mă număr printre românii care au avut parte de o mare pierdere în acest an și, cu toate astea, am avut parte de un Crăciun blând, pentru că suferința începe să se domolească, stările interioare devin mai blânde cu mine.  În pandemie, s-a vorbit mult despre moarte și, din cauza asta, îmi permit să mă exprim la persoana întâi, nu pentru că aș fi egolatră, ci pentru că ființele umane sunt, în realitate, foarte asemănătoare, iar ceea ce simt eu a simțit și altul la un moment dat. Nu e ceva din natura umană să nu poată fi înțeles.  Așadar, îi înțeleg perfect pe cei care se simt singuri de sărbători. Singurătatea poate fi o sursă nelimitată de suferință, dacă nu ți-o dorești sau dacă ai anumite nevoi emoționale neîmplinite. Tot singurătatea poate sa iti ofere multa libertate, dacă esti impacat cu ea și așa îți place să trăiești.  M-am înscris în anumite grupuri de doliu că să înțeleg cum trec alții prin această perioadă, ce pot să spun e că noi avem nevoie, ca nație, de multă educație emoțională. Pentru că nevoile emoționale sunt, în realitate, sursa sau cauza multor comportamente ale noastre. Devenim victimele propriilor comportamente, incapabili să ni le percepem.  Ca să depășești o stare de doliu ( riscul este să rămâni toată viața blocată în ea) este să ți-o asumi, s-o trăiești fără să vrei să trișezi etapele, iar din acest ciclu de stări recurente care tot apar și tot apar să găsești puterea să te ridici. Să îți doresti să vina si pacea interioară. Ce am observat la oamenii care nu reușesc să depășească starea de doliu este că asociază orice eșec viitor cu tragedia lor și trăiesc într-o veșnică nostalgie.  Starea de doliu nu inseamnă să te ascunzi sub hainele negre, deși am făcut și asta, inseamnă că nu mai poți funcționa full option, așa cum funcționai înainte. Inseamnă că poți ieși cu un prieten la o cafea, de pilda, dar undeva mental iti impui singur niste limite. Cauți retrageri, apoi revii, acum ai zile mai bune, acum simți cum cazi iarăși. Si iarasi. Si iarăși.  Cel mai obositor lucru in aceasta perioada este să iti vezi anumiti prieteni care nu iti inteleg starile si nu ti le respecta. Invitatiile insistente in a face ceva ce tu nu poti inca face, o anumita superficialitate in a proclama hai ca trece, o sa vezi tu!, mai mult enerveaza decât să ajute intr-un fel. Unui om in doliu nu ii place să fie perceput drept victimă, dar nici să vadă că îi sunt tratate cu superficialitate starile interioare extrem extrem de chinuitoare. Partea bună din astfel de stări este că vezi cu detașare lucrurile mărunte pe care înainte le trăiai si tu foarte intens, iar acum nu iti provoacă decât un indiferent meh! Ajungi mai usor la esență și iti vezi mai usor propriile vulnerabilități.  Nu am o concluzie si nici pe departe pilde de indicat, cred însă că o anumite onestitate de a ne vedea pe noi insine, asa cum suntem in realitate, cu propriile noastre vulnerabilități, ne-ar putea face un pic mai buni unii cu alții.

Sigmund Freud: „Dacă vrei să dobândești puterea de a suporta viața, fii gata să accepți moartea.” ***"Scopul vieții este moartea."

Silvia Cinca: "Ce am fi noi oamenii fara suflet? Prinsi intr-o viata materiala, lipsiti de calatoriile noastre de vis, de frumusetea sperantei, lipsiti de dragoste si entuziasm, am deveni stersi, rigizi si reci, umbre miscatoare incerand sa comunice prin cuvinte ale caror vibratii sunt moarte, cuvinte care sunt nimic. Multumesc tie, Doamne, pentru ca ne-ai daruit suflet! Prin intermediul sufletului am invatat sa ne cunoastem pe noi insine, sa recunoastem frumusetea vietii si sa ajungem la tine, Doamne!

Silviu Iliuta: "Noi nu spunem simplu "he died". La noi, "a murit" poate fi exprimat: -meteorologic: "s-a dus pe copca"; -legumicol: "a sfeclit-o"; -directional: "a dat coltul"; -gresind organul: "i-a stat pipota"; -distructiv: "a crapat"; -avicol: "a mierlit-o"; "l-a luat gaia!"; recicland: "a ajuns oale si ulcele". Completari de la voi: -imobiliar: "si-a luat garsoniera cu usa-n tavan"; -sexual: "a belit p... "; -turistic: "s-a dus într-un loc cu verdeață"; -patriotic: "a închinat steagul".

Sima Ion: "AM VRUT SĂ PLEC/ am crezut că nu mai este/ nevoie de mine/ în lumea asta pusă de viruși/ pe butuci/ am vrut să plecdar moartea m-a întors din drum/ rugându-mă să mai rămân/ un felinar în noapte/ la răscruci/ să fiu lumină fiecărui trecător/ să-i fac să înțeleagă/ cum peștii mari înghit peștii mai mici/ să-și vadă fiecare putererea din ei/eliberând-și sufletul/ de teamă și frici/ am vrut să plec/ dar moartea m-a întors din drum/ amintindu-mi/ că mai este mult de lucru/ pe aici”

Simona Dumitru: "Trandavia este pacat de moarte” 

Simone de Beauvoir: "Asta înseamnă moartea, dacă cel puțin am lăsa în văzduh o amprentă în care vântul să se năpustească vuind; dar nu; nici o cută, nici o fisură."

Sir James Matthew Barrie: "A muri este o adevărată aventură."

Socrate: ”Îmi pare rău că mor nevinovat

Sofocle: ”Şi cei îndrăzneţi dau înapoi când văd că moartea e aproape. 

Sophie Marceau: "Cum poti avea pofta de viata, daca nu te simti viu?

Sorin Cerin: ”Fara viata nu am sti ce este moartea, precum fara moarte nu am sti ce este viata. Una nu face altceva decat sa o determine pe cealalta.” ***"Moartea ori devine reflectată ca cel mai mare rău, ori devine cel mai mare salvator. Şi iarăși ajungem că salvarea constă în moarte!" ***"Înțelegem mai adânc neînțelesul morții decât Iluzia Vieții." ***"Ce poate fi mai diferit ca viața decât moartea?" *** "Unicele adevăruri al acestei vieți sunt moartea și iubirea.” ***"Domeniul Morții este Oglinda care ne dă nouă cunoașterea lumii în care ne aflăm.” ***"Nimic nu este mai absolut decât Moartea în această lume.” ***"Ce altceva este blestemul decât prohodul morții de sine a omului?” ***"Bineînțeles că și moartea dispare odată cu ființa.” ***"Ce poate fi Moartea decât împlinirea scopului acestei existențe?” ***"Destinul morții este acela de a împlini viața.” ***"Şi dacă nu ar mai fi moartea și nu ar mai fi nici blestemul, noi ce-am mai fi decât niște etern dezmoșteniți de noi?” ***"Moartea este tot ceea ce noi nu suntem." ***"Libertatea este prin excelenta o iluzie la fel de mare ca si moartea, vointa sau destinul la care in mod voit sau nevoit, constient sau subconstient se raporteaza in fiecare frantura de clipa fiinta umana.” ***"Prin Sinucidere, Omul va triumfa total impotriva Mortii, impotriva a tot ceea ce-l instraineaza de el insusi si care odata si odata a avut drept pretext tocmai Moartea, fiindca nimic nu a fost mai sublim dar si mai rau in istoria devenirii sociale a fiintei umane in viata decat Moartea, care era si este si acum chiar daca in mod subconstient Absolutul de Sine al Omului!” * **"Odata ce nici un adevar nu poate fi un adevar care sa vizeze cu adevarat si plenar Cunoasterea ci doar un adevar al Necunoasterii, Omul nu face nimic altceva decat sa acceada prin absolut orice fel de adevar pe care-l enunta la Necunoastere, si implicit sa se afunde din ce in ce mai adanc in mocirla propriei sale Iluzii a Vietii in care a cazut odata cu nasterea sa catre moarte!” ***Moartea în Sine poate să nu Cunoască niciodată Moartea. Nu poate exista Viață fără Moarte.” *** "Moartea este unicul fenomen din aceasta lume despre care nu poti sa spui nimic cu privire la ce anume este aceasta.La intrebarea ce este moartea? Raspunsul meu vine vine astfel:-Moartea este ceea ce nu poate fi!”

Sorin Dumitrache: ”Când voi muri n-am să mai fac nimic - / Durerile de șale mă mai lasă…/ Cafeaua fierbe singură-n ibric…/ Țigara arde singură prin casă. / Eu… sunt trecut… Un zâmbet de uimire / Cu degetu-mi arată spre o doamnă / Unde-am picat la proba de iubire / Și-am să repet examenul în toamnă. / N-am învățat din lacrima ce pică / Decât că e curată și sărată / Și voi urca în cer cu ,,notă mică"/ Și m-or forța să mai cobor o dată. / Bine,-am s-o fac... vedem cu ce urmări... / Voi coborî pe razele de soare /Că și așa-am rămas fără țigări -/Pe-aici, la voi, e sărăcie … mare…”

Sorin Poclitaru: ”Aș vrea să mor când e urât afară... /Să fie ploaie, frig și înnorat. /Să stau, cu stromeleagu-n sus, în pat, /Acoperit c-o pătură ușoară. /Să mă holbez pe geam, ca un cretin, /Și rudele să fie-atente, foarte, /La ce spun când mă pregătesc de moarte, /Și-ncep să capăt un aspect divin. /Probabil c-aș privi, așa pierdut, /Spre ăia puși să-mi facă tratamentul, /Și cred c-aș face-un pic, și pe dementul... /Să creadă oamenii că m-a durut./ Le-aș spune-acelora din jurul meu, /Că văd, prin cameră, femei ciudate, /Precum și toate rudele, plecate /Să se-ntâlnească-n cer, cu Dumnezeu. /Să-i văd privind, cu frică mare,-n sus, /Doar-doar vor observa ceva stafie, /Și, evident că vor voi să știe /Cum e când ești pe jumatate dus. /Va fi ca într-un film cu vârcolaci, /În sinea mea, voi râde, într-o doară,/De doctor, zici că el ar sta să moară, /Și-i așteptat de-un milion de draci. /Dacă-i frumos, de-al naibii, nici nu mor, /Măi horcăi, mă mai zvârcolesc, fac faze, /Mai dau niște sughițuri, niște gaze, /Și apoi învii, în ciuda tuturor.

Sorin Poclitaru: ”Doamne,/Ce e moartea când ești singur, fără tine, ce e viața,/Am trăit cu-atâta grabă, că nici nu știu cum a fost./ Îți aduc, cand vin, în ceruri, îngerul nefolosit”

Stanislaw Jerzy Lec: „Este foarte periculos să trăiești. Cine trăiește, moare.” ***"Primul simptom al morții este nașterea"

Stephen: „Finalitatea este moartea. Perfecţiunea este finalitate. Nimic nu este perfect.”

Sully Prudhomme: ”Cine prefera să moară nu are stăpân.

Susan Cheever: "Moartea este înfricoșătoare pentru că este atât de banală .Ea își face apariția tot timpul."

Tennessee Williams: "Moartea este un singur moment și viață atât de multe."

Teodor Ciurariu: "Când mori, nu-ți face griji pentru trupul tău... Rudele tale vor face ce este necesar, în funcție de puterea lor...  Te vor dezbrăca....  Te vor spăla....  Te vor îmbrăca....  Te vor lua de acasă și te vor transfera la noua ta ,,adresă" la mormânt....  Mulți vor veni la înmormântarea ta pentru a-și lua rămas bun de la tine... Prieteni.... Rude....  Obiectele tale, chiar și cele pe care nu ți-a plăcut să le împrumuți măcar, vor fi împărțite celor ce rămân aici...  Pantofii tăi...  Hainele tale... Și fii sigur de asta... oamenii se vor opri din plâns pentru tine....  Viata pentru ei va continua....  Tot ce ai agonisit , vor merge la moștenitorii tăi...sau se va risipi ca praful... Și să nu ai impresia că vor continua să te  pomenească mereu...unii poate chiar deloc. Altii isi vor aminti... Unii te vor uita...  Fotografiile tale vor rămâne undeva la vedere pentru o vreme sau vor continua sa stea asezate frumos pe mobilă dar apoi vor fi păstrate în fundul unui sertar...si apoi uitate....  Durerea profundă din casa ta va dura o săptămână, două, o lună, două, un an, doi...iti vor aduce flori pe mormânt iar apoi vei ramane singur... Căci fiecare isi va relua viata de zi cu zi... Cand si cand vor adăuga amintiri și apoi povestea ta se va termina...vei fi uitat... S-a terminat între oameni, s-a terminat aici, s-a terminat în această lume...  Dar povestea ta va începe în noua ta ,,realitate"... în viața ta cea de după moarte...vei calatori cu ceea ce ai fost si ai avut sufletește....  Viața ta și toate cele lumești au pierdut valoarea pe care o aveau aici - Trup.... Frumusețe.... Aparență....  Nume de familie....  Situație....  Cont bancar....  Acasă.....Mașină..... Familie.. În noua ta viață vei avea nevoie doar de sufletul tău....Iar valoarea pe care ai adunat-o aici va fi singura avere pe care o vei avea acolo....  ,, Norocul "acesta este singurul pe care îl vei lua cu tine și este creat în perioada ta aici pe pământ...  Așa că încearcă să trăiești cum trebuie, să fii bun si sa iti agonisesti mântuirea inca de pe acum... căci : ,, Nu vei primi ceea ce ai de aici.... Vei primi doar ceea ce ai dat".... Nu te mai lăuda cu banii... cu statutul pe care il ai, cu averea ta... Aceste lucruri sunt temporare... Sunt praf si cenusa... Rugina si pamant... Se vor sfârși ....toti vom muri... Si va fi târziu sa schimbam sau sa dam intr o clipa ce nu am putut intr o viata... Laudati-va cu sufletul curat... Laudati va cu Hristos, cu sfintii cu Maica Domnului.... Spovedeste te des iar de vei cadea de atatea ori sa te ridici - caci in ceea ce te va gasi Dumnezeu, in aceea te va judeca. Roaga te sa fii găsit de moarte in pocainta cea plina de lacrimi si in îndreptare spre viata duhovniceasca.... Impartaseste te cu binecuvântarea parintelui duhovnic cat de des, si du o viata creştină.... Plăcută în fata lui Dumnezeu si a sfinților. Ajuta pe ceilalți, fii milos cu orice faptura... Pune te in locul fiecaruia... fii iertator...milostiv... Pe patul de moarte regretele sunt in zadar iar in lumea cealaltă vom fi singuri, doar alaturi de cei pe care i am slujit cu devotament aici -ori diavolul cel urat care ne a indulcit cu pacatele cele de moarte sau cu Hristos cu sfintii cei luminosi, cu Maica Domnului cu care am luptat împotriva ispitelor, cu faptele bune catre semeni si nu numai ci si catre cei ce ne au dorit vreodată raul. Adu ti aminte, chiar daca nu vrei sa accepti - ca odata si odata viata ta, a mea, a noastra se va sfârși...  Vom muri ! Este o realitate....deci ...sa nu fie in zadar viata noastră aici pe pământ...

Teodor Dume: "Azi voi învăţa cât/ să dau vieţii/cât morţii şi cât să/ las lui Dumnezeu/ apoi/mai am de făcut/ un singur drum/ unul singur/ poarta o voi lăsa întredeschisă/ să intre toţi rătăciţii pământului/ şi când moartea/mă va căuta pe acasă/ eu/ voi fi departe/ departe/ departe...” ***"între noapte şi zi doar eu - ascunzătoarea perfectă a morţii.”

Terentius: ”Să-l plângi pe cel mort, căci îi lipseşte lumina; să-l plângi şi pe cel prost, fiindcă îi lipseşte mintea. Pe cel mort să-l plângi cu duioşie, căci a găsit odihna; dar viaţa celui nătărău e mai rea decât moartea.

Theodor Paladi: ”Unii oameni mor pentru o idee, alţii n-au idee pentru ce mor.

Theodore Roosevelt, Jr.: "Moartea este întotdeauna, indiferent de circumstanțe, o tragedie, căci altfel viața ar deveni tragică."

Theodore Roosevelt: "Absență și moartea sunt la fel, doar că în moarte nu există suferință"

Thomas Browne: "Moartea este leacul pentru toate bolile."

Thomas Carlyle: ”Cine poate privi moartea în faţă nu se sperie de umbre.

Thomas Mann: "Moartea este doar un mare instrument al vieții." ***"Moartea oricariu om este mai mult treaba supraviețuitorilor, decât a lui." ***„Orice interes arătat faţă de boală şi moarte nu este decât altă expresie a interesului pentru viaţă.” 

Thomas Stearns Eliot: ”Premiul Nobel este biletul catre propria-ti mormantare. Nimeni nu a mai facut nimic dupa ce l-a obtinut.

Thornton Wilder: "Omul e animalul care seamana, care economiseste, care imbatraneste si moare. Universul e lipsit de sens. Oamenii se nasc fara nicio justificare, nu exista plan. Creste iarba, se nasc copii. Asta-i situatia. Mii de ani au tot nascocit interpretari: viata e o incercare a caracterului omului; rasplata si pedeapsa vin dupa moarte, dupa planurile unui zeu, paradisul lui Allah, plin de fete frumoase pentru toti; Nirvana lui Buddha - asta se capata pe gratis, nu vezi nimic, nu simti nimic; evolutie, forme superioare, progresul societatii; Utopia - masini zburatoare, sireturi de bocanci ameliorate - toate apa de ploaie.”

Titus Gusa: "Oamenii vii își pun repede bani pe ochi/ și asta e singura grijă acum" 

Toma Caragiu: "Morţii lipsesc de la un timp dintre noi."

Tu ești Manta: "Să nu-ți fie frică de gripa purtată de aer, nici de tusea vecinului, nici de strănutul aproapelui, să nu-ți fie frică de niște mâini murdare, care se apropie de tine, să nu te îngrozești de vestea unei boli, ci să-ți fie frică doar de moartea fără Dumnezeu. Pentru că suntem cu toții datori cu o moarte, chiar dacă ne vom spăla pe mâini și vom schimba masca la 5 minute, chiar dacă vom mânca doar bio, tot spre moarte ne îndreptăm, dar o moarte cu sufletul curățit de Hristos este o trecere lină spre un liman mai bun, unde Bisericile nu se închid niciodată, unde lacrimi nu mai sunt și unde alții nu-ți vor falimenta munca de o viață printr-o lege. Fă-ți partea, fii precaut, dar niciodată sub teroarea fricii, care ne slăbește și trupește dar și spiritual!”

Tudor Musatescu: ”Nu vreau sa mor pana nu termin de trait.”

Ugo Foscolo: "Viata este o epigrama al carei ac intepator este moartea.

Umberto Saba: "Să mor e nimic, să te pierd e mult mai greu.

V. Banaru: „Moartea începe prin discordanţa dintre corp şi suflet, dacă suflet este.” *** "dragostea! Acest sentiment ce stă la baza vieţii, ce poate birui timpul şi înfrânge moartea, ce te face să trăieşti murind şi să mori trăind, ce te ridică în ceruri, dar şi te aruncă în hăuri, ce uneşte clipa cu eternul, ce nesfârşeşte necuprinsul, dar şi eclipsează zările, ce dă putere, dar şi aduce durere, cum să-l păstrezi cu vârsta, care schimbă perceperea şi înţelegerea?” 

Valeriu Butulescu: "Când moartea întârzie, nu-i vorbi de punctualitate." ***"Progresul tehnic ne asigură o moarte tot mai complexă." ***"Moartea, oare e punct sau virgulă?" ***"Au murit mulți până s-a înțeles că în pădure cresc și ciuperci otrăvitoare."* **"De când mă știu, mă gândesc la moarte, când voi muri, vor spune că am avut o presimțire."***"De moarte, cel mai mult se tem visătorii, nu putem visa decât în categorii eterne."***"Moartea trezește emoții adevărate doar în rândul moștenitorilor.” ***"La înmormântarea lui, să plângă numai datornicii, și tot va fi suficientă jale.” ***"Unii mor fiind încă în viață, alții trăiesc și după moarte.” ***"Teama de moarte ne conservă de-a lungul vieții, ea dispare la bătrânețe, permițându-ne să murim ușor.” ***"Mă tem de moartea întâmplătoare, de aceea evit spitalele.” ***"Și moartea ține la specia ei, ea dă viață la noi forme de moarte.” ***"Cum o să-mi dau duhul, desigur, printr-o vorbă de duh.” ***"Metamorfoza, sunt larva propriului meu cadavru.” ***"Sunt clipe înălțătoare, când moartea pare de două ori mai tristă.” *** "În fiecare an trecem nepăsători prin ziua morții noastre.” ***"A muri într-o asemenea situație critică înseamnă a dovedi o crasă lipsă de răspundere.” ***"Parveniții și impozantele lor cavouri, doar putregaiul moral are bani pentru îmbălsămare.” ***"La o înmormântare, florile și lacrimile îndulcesc esența crudă a procesiunii: îndepărtarea cadavrului."

Valeriu Dg Barbu: "Pentru mine moartea sunt eu/iar bătrâna aceea temută face doar/munca de rutină/să curețe oasele de pretenții/și de reumatice urme care încă mai dor/iată nodul, alchimie, misticul, taină:/inversarea din talpă în segmentul de drum când/toți cerem momentului: nu acum... nu acum/nu încă, Doamne, ce atâta zor!..***Dacă privești cimitirul, pricepi că suntem cu toții FRAȚI DE CRUCE!

Valeriu Stancu: "Moartea e suma tuturor renunțărilor."

Vasile Alecsandri: "La moarte mă voi duce ca lebăda, cântând." ***"Decât o viață moartă mai bine o moarte vie" ***„Atunci o naţie se apropie de moarte, când începe a fi surdă la glasul libertăţii.”

Vasile Ghica: "Moartea – o liniște încruntată." ***"A ajuns moartea o bagatelă, cine nu poate să o persifleze." ***"Moartea ne fură cel mai de preț colier: râsul, și nici ea nu-l poartă." ***"Moartea oricum vine, chiar dacă nu-i netezim noi drumul." ***"De cele mai multe ori, moartea ucide o răpciugă, nu un bidiviu" ***"Moartea – singura nedreptate echitabilă.” *** "Numai în privința morții doză nu are nici o importanță.” ***"Au murit unii pentru niște idei pe care cei rămași le-au lăsat să se sleiască.” ***"Nazistele lagăre ale morții au dovedit că cei care și-au imaginat iadul au fost niște novici.” ***"Pe lângă piramidele egiptene, moartea este o puștoaică.” ***"Orice mormânt e un strigăt.” ***"Și moartea este un examen.” *** "Moartea intelectualilor indoliază bibliotecile.*** În privinta marelui prag, nimic nou sub soare, sovaim ca acum cincizeci de mii de ani.

Vasile Pârvan: "Moartea celor bătrâni îmbătrânește pe cei tineri."

Vasile V Voiculescu: “Acest gând cât mai palpită / schimbă moartea-n biruinţă” ***“În dragoste nu este odihnă, numai moarte...” *** “Mai sus de tine unde poţi să te ridici?... / Singură moartea e o dincolo de fire / Prăpastie cu adânc de fericire.” *** “M-am despoiat de taină, de-nalta-nvestitură, / Ca să-ţi îmbrac unica şi goala-ţi frumuseţe; / Te-am învatat iubirea, semeţul zbor în slavă, / Să pier, ca scorpionul, de propria-mi otravă.” ***  “Ni se făgăduieşte sus, dincolo de moarte,/ Un loc unde nu-s lacrimi, suspinele lipsesc;/ Ce-am să mă fac acolo, dacă ne va desparte,/ Fără de-această mană cu care mă hrănesc?” *** “Mi-e teamă, prieteni, că sfârşitul n-am să mi-1 pot alege singur. S-ar putea să cad cu faţa-n jos pe un tărâm netrebnic, ruşinos.” ***“Moartea de care nu murim, moartea ce rămâne în noi, ne adânceşte şi ea tăcerea.” *** “ Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine, / Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine.”*** “In cer cum trebuie să fie ne mai surâde la sfârşit.” *** “vine alt soi de noapte, grea,/ Mai limpede ca gheaţa... şi rece tot ca ea.”

Vauvenargues: „Gândul morţii ne înşală: din pricina lui uităm să mai trăim.” ***„Nu putem judeca viaţa pe temeiul unei legi atât de false ca moartea.” 

Viața extraterestră: "moartea nu este sfârșitul ... Moartea este poate unul dintre cele mai dificile momente din viață. Este greu să-l acceptăm și să-l înțelegem, pentru că nu am învățat să curgem cu el și nici să-l facem parte din noi înșine. Ne-au învățat să-l trăim ca pe un eveniment traumatic, în loc să-l trăim ca pe un proces natural de mare semnificație în care trebuie să mulțumim și să onorăm cu Serenitate, Iubire și cumpătare Duhul Sacru care ne-a însoțit în această experiență de viață, dorindu-i un bine călătorie.spre noua ta experiență evolutivă. Cuvântul „Moarte” are atât de multe influențe negative, încât ar trebui să-l eliminăm din vocabularul nostru și să numim acest proces „transcendent” sau „transcendent”, pentru că așa facem, transcendând către o altă realitate, adecvată stării noastre de conștiință. Toate temerile pe care le avem în Viață, neacceptarea ciclurilor, atașamentul, dependențele și falsele asigurări pe care le creăm sunt înrădăcinate în frica de moarte.Numai cunoașterea, înțelegerea și dragostea ne vor arăta pentru ce ne naștem, de ce suntem temporar în această lume materială și de ce părăsim corpul fizic. Dacă am putea înțelege că nu suntem un corp cu spirit, ci un spirit cu un corp temporar pentru a parcurge un ciclu al vieții pământești, întrebarea nu ar fi de ce murim? Dar, de ce luăm acest corp fizic? Ce este, misiunea noastră de viață? De ce ne lăsăm corpul fizic și încotro ne îndreptăm în acest Univers infinit? Când o Ființă Iubită părăsește această lume materială în care experimentăm Viața, ei se nasc pe alte planuri ale existenței, continuându-și evoluția liberă. Dacă abandonăm atașamentul și suferința și activăm Iubirea necondiționată față de persoana care a început călătoria către o altă lume nouă, simțurile Sufletului vor putea percepe energia și Iubirea Celui iubit care a plecat. Amintiți-vă întotdeauna scânteia de viață pe care persoana iubită o avea în ochii lor, amintiți-vă energia și dragostea lor. Moartea este o tranziție la viață!"

Victor Hugo: "Să mori nu este nimic, înspăimântător este să nu trăiești." ***„Moartea nu este sfârşitul definitiv.”

Violetta Petre: "Dar în vene-aleargă moartea, cu veşminte cenuşii Pe sub piele ţipă iadul cu privirile saşii. Port la braţ un colţ de cer, pentru noaptea de-nviere Şi pe buze-un fir de iarbă, antidot pentru tăcere... Cum or mirosi caișii?” 

Viorel Birtu Piraianu: "Nu avem cale,/ nu avem ţel-/ o lume în derivă.// ce vrei să sper?/ suntem suflete moarte/ ce se târăsc pe drum.// privesc/ la scursorile lumii/ ce se perindă pe ecran -/ o ceată de hoţi.// ei se numesc eroi./ ai cui?/ ai diavolului,/ poţi să spui!”

Viorel Boldis: "Dă-i omului ziua de azi/ şi el se va consuma/ pentru cum a fost ieri şi pentru ce va fi mâine./ Dă-i omului o viaţă/ şi el o va muri aşteptând-o pe cea veşnică.”

Viorel Ionita: "Ședeau Viața și Moartea la taclale,/ Ca două cumetre, schimbând rețete de sarmale,/ Și, dintr-una-n alta, în jilțuri așezate,/ De la bârfă trecură la teme însemnate./ -- "Mie-mi place totul proaspăt", zise Viața,/ " Răcoros, soare-un pic călduț, ca dimineața,/ Zefirul darnic, tandru, mângâios,/ Bucurie dulce oferindu-mi generos,/ Și iubitu-ntins în cearșafuri fine,/ Mereu privindu-mă ca pe-o minune,/ Și…", dădu ea să mai zică,/ Dar întreruptă e de-o tuse mică,/ Ironic Moartea ațintind-o și zicând,/ Șirul de vorbe, nostalgică, curmând:/ -- "Surată, ca să vezi, gândeam așa și eu,/ Flușturatică și optimistă mai mereu./ Astăzi, însă, în suflet sunt golită, este vid,/ De când, pe față, mi-a ieșit un rid".

Virgil Carianopol: ”Luați aminte, toate pier odată,/ Nu veți mai putea să le priviți./ Faceți-vă amintiri, prieteni,/ Unde să aveți să vă gândiți

Vissarion Belinsky: "Nu e bine să suferi, e și mai rău să mori, dar să suferi și să mori cu gândul că nimic nu lași în urma ta, aceasta le întrece pe toate"

Vlada Adalva: "Hai mai departe ! S-a mai prăpădit unu'/una !"/ E un fel de spaimă combinată cu fericire/ că s-a mai prăpădit unu'/una./ Cu cât dispărutul este mai cunoscut, sentimentul paradoxal se intensifică./ De la șoaptă de umbră la isterie./ Ne vedem pe noi,/dar repede spaima o acoperim./ Doliul ne face bine./ Și fărâma de altruism din pomana mortului./ Sublimul grotesc superficial./ Unii însă iubesc umbra./ Cazurile "anormale"./ Cazurile "utopice"./ Trebuie să rămânem în relații de prietenie cu toți cei ce au plecat./ Nu se știe dacă nu ne mai întâlnim,/ dacă roata nu se întoarce,/ deși credem că noi nu murim!”

Walt Whitman: "Îți voi arăta că nimic nu se poate întâmpla mai frumos ca moartea."

Will Shriner: "Vreau să mor în somn, precum bunicul meu…Nu țipând și urlând, precum pasagerii din mașina lui.

Willa Cather: "Nu voi muri din cauza unei răceli : voi datorită faptului că am trăit."

William M. Thackeray: "Cu excepția celor foarte tineri sau a celor foarte veseli, nu pot spune că îmi pare rău după cei care mor."

William Penn: ”Omul care stie ca are asigurata viata vesnica nu se mai teme de moarte.

William S. Maugham: "Moartea este o treaba foarte mohorata si plictisitoare, sfatul meu este sa nu aveti nimic de-a face cu ea.

William Saroyan: "Încearcă să faci tot posibilul să fii în viață întru totul, cu toată intensitatea de care ești în stare ; atunci când râzi sau ești mânios, râzi precum iadul și fii furios până la capăt .Încearcă să îți trăiești viața.Nu mai este mult și vei trece în moarte."

 

William Shakespeare: "Moartea este o datorie pe care fiecare nu o poate plăti decât o singură dată." ***"Moartea este cuibul pasărei-phoenix." ***"Daca se va intampla acum, nu va veni pe urma. Daca nu va veni pe urma, se va intampla acum. De nu se va intampla acum, totusi va vei pe urma. Totul e sa fii gata." ***„Laşii mor de mai multe ori înaintea morţii lor, curajosul nu gustă niciodată moartea decât o singură dată.”  ***„Doctoria prelungeşte viaţa, dar moartea şi pe doctor îl răpeşte.” *** Moda uzeaza mai multe haine decat omul. -

William Somerset Maugham: "Moartea este o treabă foarte mohorâtă și plictisitoare, sfatul meu este să nu aveți nimic de-a face cu ea."

Winston Churchill: "Eu am dreptate, tu nu. Dar pentru libertatea ta de a nu avea dreptate, eu voi lupta pana la moarte.”

Wislawa Szymborska: ”Fără experiență ne-am născut,/ fără rutină vom muri.

Woody Allen: "Nu că mi-ar fi teamă de moarte, dar aș prefera să nu fiu acolo când o să vină după mine. 

Yann Martel: ”Viata este atat de frumoasa, incat moartea s-a indragostit de ea, o dragoste posesiva care insfaca tot ce poate.”

Yogaesoteric: "Moartea fizică este, până la urmă, o formă extremă a singurătății.

Zaharia Stancu:  «Sărutarea a venit prea târziu... prea târziu... Uneori în viață... toate vin prea târziu. Numai moartea vine întotdeauna prea devreme.» *** “Nimeni nu știe când va muri. Nimeni. Omul când se uită înainte i se pare că viața lui va fi lungă.Și de asemenea i se pare ca viața e ceva, că viața e mult, că viața e totul. Poate o fi așa, poate o fi altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă i se pare că viața a fost puțină, dacă nu chiar nimic…”