POEZIA (pagina de biblioteca)

 

A.      P. Cehov: ”Atât timp cât unui om îi place plescăitul unei ştiuci în râu, e poet. Când a înţeles că acest plescăit nu reprezintă altceva decât urmărirea celui slab de către cel puternic, a devenit gânditor.

Adela Onete: "Tu, poet tăcut,lumii îi eşti dator,încă de când te-ai născut,cu o iubire şi cu-n zbor.

Adina Velcea: ”Eu nu scriu poezie, imortalizez nişte stări tocmai pentru a nu le uita.Ce scriu azi nu are nicio continuitate în ziua de mâine.Pentru că nu ştiu ce voi simţi atunci.Desprind nişte crochiuri din existenţa mea sufletească şi le pun pe hârtie.Pentru a fi acolo, atunci când voi dori să mă recompun, peste ani.

Adrian Paunescu: ”Dati ploaia lumii mai incet/ca sa se poata auzi/cum #inima unui #poet/ mai face-n miezul noptii zi/***Iubiţi-vă aruncând din mâini/Chiar şi această carte care nu are decât meritul/Că aparţine unui om/Care în viaţa lui, deşi n-a avut norocul/Să facă dragoste pe nici un tun,/Când n-a dormit şi n-a scris,/A iubit/Cu disperarea condiţiei umane,/Cu lacomia venitului de pe front,/Cu grija medicului/Şi cu dăruirea muribundului.”

Adrian Pintea (9 octombrie 1954 - 8 iunie 2007)**"Mamă, la oraş e foarte bine;geme cartierul de poeţi;toţi sunt trişti şi palizi ca şi mineşi se-ncoronează când sunt beţi..

Adriana Szabo: "Lăsați poetul să își plângă-n tihnă/ tot chinul ce și-l cară-n suflet;/ puțini avem în noi același urlet. 

Alex Pelin: "Еu... Ѕunt сеrnеаlа ре fоаіеЅunt tоt се v-аm dаt ѕі vrеаu іnароіСа еu..Ѕunt tоt се rаmаnе dіn vоі...

Alexa Gavril Bâle: "nu se mai vorbeşte nimic/despre rolul social al poeziei/poetii nu mai sunt repere morale/nu mai îndeamnă la revoluții/nu mai cântă fapte de vitejie poezia de azi e ca o pisică/ce toarce cuminte/şi se joacă cu lucruri mărunt singurul zgomot prin care atrage atenția/e paharul rasturnat de pe masă/şi care căzut pe podea se spargè/însă cioburile nu sunt periculoase/imediat sunt strânse cu măturasi aruncate ĺa coşul de gunoi/asta e acum poezia un biet animal docil/ea care fusese tigru înflăcarat/vultur cu ochi iscoditori/aclamată de mulțimi hăituită de cei care se credeau/puternici şi eterni/poezie e acum o pisică ce aşteaptă somnuroasă mângàieri pe spinare si toarce măŕunt lipsa de ideal a omenirii"

Alexandra Firita: "Este nevoie de poezie mi-ai strigat(...) e nevoie avidă de tine rimă despletită umblândă din poet în poet" 

Alexandra Svet: ”Si dupa ce a terminat de facut totul, lui Dumnezeu i-a mai ramas iubire. Ce n-a mai avut loc pe pamant. Nici in cer. Si atunci a facut poetul. De atunci, poetul cauta incontinuu iubirea. Si o scrie. Daca nu o gaseste, si-o inventeaza. Cauta incontinuu iubirea, fara sa stie ca de fapt cauta mana care l-a scris. Fara sa stie ca el este de fapt o poezie. Ca noi toti, fiecare din noi, suntem o poezie. Scrisa de Cel caruia, dupa ce daruieste totul, ii mai ramane, intotdeauna, un surplus de iubire. Pe care nu mai are unde sa o verse. Si atunci, mai scrie o poezie. Si poate ca de-asta este pe aici poetul. Sa ne reaminteasca asta. Ca suntem vers revarsat din preamulta iubire ce n-a mai avut loc pe pamant . Nici in cer. Ca suntem, toti, si fiecare din noi, o poezie. 

Alexandru Andi Pripon: "Orice altcevaSufocați de versuri calpe, ne-au murit în somn poeții,Au rămas în viață scribii, compunând cum s-o puteaCântece de dor și jale, până-n pragul dimineții,Când expiră și rapelul supradozei de cafea.A rămas pustiu poemul, tatonat doar de glumețiiCare cred cu disperare c-ar avea de spus ceva,Sufocați de versuri calpe, ne-au murit în somn poețiiȘi cuvântul stă în curtea fabricii de cherestea.Vor munci – pentru o pâine măricică – exegeții,Mângâind sub gușă vorbe dintr-un loc unde bălteaDoar un spirit de dugheană, înglobat printre secrețiiCu aspect de poezie sau de orice altceva.Sufocați de versuri calpe, ne-au murit în somn poeții.

Alexandru  Macedonski: ”Poezia îşi are logica sa particulară, deosebită de logica prozei, logica poeziei e, dacă ne putem exprima astfel, nelogică la modul sublim.” - 

Alin Ghiorghieş: "Poeţii ciocnesc inimi şi varsă jos cuvinte/Dansează Luna din cratere cu pace/Şi cântă moartea dulce suflând în oseminte/Se-aruncă foi, se strigă, se tace şi desface./Poeţii/stau la masă/şi-şi plâng în palme munţiîn ochi îşi plâng misterul şi inima în pumni./Poeţii!/Câtă groază să fie şi pe îngeri/Căci îi trezesc din somn/Şi le scrâşnesc din aripi/Şi se sărut pe frunţi.

Alina Ramona Ene:  -Ce este defapt poetul, scriitorul?-O pasăre albă care scrijelește cuvinte pe peretele sufletuluiÎși face cuib în ochii tăi creând o lume cu conținutȘi începe să cânte după fiecare potop de înserareTrilurile lui îți marchează câteodată viațTe regăsești ades în stilul lui și este o încântareÎți descrie dorințele cu fâlfâit de peneApoi se așează să bea apă din căușul palmelor tale în plin soareDacă vrei apoi își va lua zborul să îl poți urmări până ce zarea îl acoperă cu asfințituri și lumea va amuți...... 

Alphonse Daudet: ”Poeţii sunt oameni care şi-au păstrat ochii de copil.

Ana Blandiana: ”Poezia nu trebuie să strălucească, trebuie să lumineze. *** În ceea ce privește evoluția artistică, există o mare diferență între proză și poezie: în timp ce proza câștigă în subtilitate ceea ce pierde în forță, poezia și-a schimbat pur și simplu definiția, dacă nu cumva și-a pierdut-o cu totul, post-modernismul a înlocuit versurile cu mici bucățele descriptive și epice cărora le lipsește și anvergura prozei și aura poeziei și al căror singur avantaj este că sunt mai ușor de scris. Ceea ce spun cred că e valabil nu numai pentru literatura română, ceea ce nu înseamnă că nu se nasc și nu există în continuare în toate țările și limbile poeți adevărați care nu se supun nici post-modernismului, nici corectitudinii politice."

Anca Simona Esethail Nicula: "Ne îndrăgostim de poeți/Ne îndrăgostim de fapt/ De curajul cu care arată realitatea sclaviei omului/ Intr-o lume/ De coșmar./ Ne îndrăgostim/ De urletul ce se ascunde in cuvântul lor/ Gata, gata sa explodeze in acel ce trăiește/ In acel ce este viu (...)/ Trezind in el toată omenirea/ Chemând-o la libertate/La viața.(...) Ne naștem prin cuvintele lor(...) Și putem zări lumina.(...)Ne îndrăgostim de scriitori/ Pentru ca ne sunt puntea dintre moarte și viața."

Ancelin Roseti: "Poeţii făcuţi sunt reci şi lipsiţi de originalitate; ei nu creează, ci întocmesc poezii, elaborează; ei nu au viziune, ci imită sau amalgamează viziuni; ei nu au imaginaţie artistică, ci sunt livreşti." 

Anonim: "Oamenii sunt ca muzica. Unii sunt poezie pură. Alții doar zgomot."***Poezia este numai arta: ea este insasi viata, insusi sufletul vietii. Fara poezie omul nu s-ar distinge de neant.***Poezia nu este o concurenta si nici un clasament, ci o revelatie si un univers. Universul poate fi descoperit in propria inima sau in inima altora.***„Scrisul e adevărata sinucidere, mai precis o continuă agonie sinucigaşă.“**A venit poetul cu o întrebare - Cât însemnă viață, dacă n-ai salvare ? Cât din viitor trăiește -n Cuvânt Dac-avem pe tâmple ... vânare de vânt? La-ntrebarea aceasta , răspundeți încet , Câtă nemurire stă într-un poet ?Recapitulați tot ce are suflet Sper ca rezultat -dreptul la un cântec. Imperii au fost, imperii vor trece Nu vă îmbătați doar cu apă rece Poezia lumii dăinuie prin voi Pân' la judecata vieții de apoi. Unde lângă sfinți, vor sta și poeții Ce au luminat frumusețea vieții Lăsând un cântec în inima ta Luminând speranța când soarta e grea. Aștept confirmarea căderii -n păcat Dar îmi joc rolul... ultimului act Căci am fost și sunt ultimul rămas Poezia lumii ...o păstrez în glas.

Ansel Adams: ”Fotografia este o poezie austera si arzatoare a realului. –

Antonio Stagnoli (1922 - 24 octombrie 2015)**"Există și în liniște poezie.

Archibald Macleish: „un poem nu trebuie să însemne, ci să fie“

Arrigo Lora Totino (1928 - 15 septembrie 2016)**"Dacă atunci când citim o poezie nu o și auzim, citim degeaba.

Arthur Schopenhauer: „În tinereţe predomneşte intuiţia, la bătrâneţe reflecţia: cea dintâi este timpul poeziei, cea din urmă mai mult al filozofiei. În tinereţe credeam că ştim, la bătrâneţe ştim în realitate.”

Augustin Jianu: ”Dincolo de a fi un meşteşug, o artă, poezia este matricea de reprezentare, retina sufletească a unei fiinţe sensibile.

Boris Mehr: "Singurătatea iubeşte poezia.

Carl Sandburg: „Poezia este deschiderea şi închiderea unei uşi, lăsându-i pe cei care privesc prin deschizătură să ghicească ce s-a văzut în frântura aceea de clipă.”

Carmen-Maria Mecu: "Dacă poezia nu poate aduce lumină în sufletele oamenilor, pădurile mor degeaba.

Charles Baudelaire: "Asta-i! Trebuie să fiţi mereu beţi. Este imperativ! Numai aşa nu veţi simţi Povara-îngrozitoare-a timpului sângerându-vă umerii, râşnindu-vă până ajungeţi ţărână. Îmbătaţi-vă şi rămâneţi beţi. Cu ce? Cu vin, cu poezie,... **„Poetul este asemeni acestui prinţ de slavă, Străpunge-n zbor furtuna râzându-şi de arcaş, Dar surghiunit pe ţărmuri în hulă şi-n gâlceavă, Se-încurcă-n ale sale aripi de uriaş.”

Chenier: „Arta nu face decât versuri, numai inima e poet.” 

Christopher Fry: ”Poezia este limbajul prin care omul îşi explorează propria uimire.

Ciprian Chirvasiu: "Ondina, ascultă ce-ți spun acumși vom fi fericiți:/nici zborul nu contează,/nici pasărea nu contează,/nici pasărea care zboară,/nici zborul care pasăre, uneori,/ci doar într-ariparea./Aripa este căldura care-și face cuib, din neglijență,/în trupul unui om obișnuit./Întraripatul leagă lumea de cer./Unii îi zic poet....

Claudiu Komartin: "Poezia este un gen referențial și subiectiv, personalizat la maximum, adresîndu-se înainte de toate sensibilității, astfel încît argumentul ficționalității nu i se aplică precum în cazul narațiunii. Asta căutăm în poezie: confesiunea, semnificația intensă și individuală a faptului trăit, a intimității profunde, autenticul."  

Constanta Popescu: "Poetii sunt/dangăt de clopot în restriște/sau mai bine liniștea dintre toți.

Constantin Dincă: "Legea gravitației influențează poezia,Poezia influențează legea gravitației."

Corina Zupcau: ”Ne învârtim într-un prezent auster,/sec, fără miez -/nici un cântec nu mai trezește fiori,/nici un vers nu mai face să tremure simțurile înghețate(...)

Costel Agachi – RAM: "poezia trebuie să trezească interes, să binedispună, să fie „colorată”... cu culori calde sau reci, prietenoase sau ostile – după caz să aibă un mesaj, să mobilizeze spiritul cititorului, să inducă o stare interioară de efervescenţă, să anime conştiinţa, să fie armonioasă, să vorbească lumii limpede şi transparent..., să îndeplinească un rol activ în procesul subtil dar complex de culturalizare al individului...

Costel Stancu:  "In afara acestui poem e doar umilinţa trupului şi nebunia- o încăpere în care intri şi cineva te prinde brusc de mîinite duce în faţa oglinzii ***Nu iubiți poeții, dragostea voastră i-ar răni.Trupurile lor, aidoma unor pahare din cristal, nu trebuiescoase prea des din vitrină, doar la ocazii speciale.Nașterea și moartea. Care, de cele mai multe ori, pentru ei, înseamnă același lucru. Poeții își părăsesc sufletele cînd simt acolo miros străin. Cu greu se reîntorc. Unii, niciodată. Nu-i băgați în seamă pe poeți, ei nuspun adevăruri, darurile lor nu țin de foame, cuvintele lornu vă potolesc setea de a fi nemuritori. Nu le aprindețilămpi în întuneric, lăsați-i să bîjbîie după ei înșiși,să se lovească de inima nopții, să scuture, pînă înnebunesc,pomul uscat al iluziei. Nu fiți voi pietre la gîtul lor. Lăsați poeții să vină la mine! a spus cel nevinovat ca firul de iarbă în bătaia vîntului. Atunci, ei s-au întors în cetatea de unde fuseseră alungați. Dar nu să fie iubiți, nici înțeleși. Ci doar spre a vă readuce aminte că există  ființe pe care pînă și dragostea le poate răni.***Nu mă sfîrtecați între patru cai de rasă. Călăului să nu i se dea securea cea nouă. Nu mă ardeți pe rug din lemn aromat. Nu turnați uleiuri fine pe țeava puștii. Înecați-mă într-un lac fără nuferi. Nu mă îngropați de viu într-o grădină cu mirodenii, din îndepărtatele Indii. Zgîrciți-vă la prețul otravei, o voi bea oricum. Nu tocmiți bocitoare, mă va plînge destul mama. Dezlegați-mi de jurăminte iubita. Goniți-mi, în sălbăticie, calul. Voi pleca singur. Nu trebuie să mă păzească nici o armată de teracotă. Să nu vă apese remușcarea. Sînt vinovat: am tulburat lumea cu frumusețea lucrurilor simple și de neînțeles.***poeții și nebunii nu seamănă, nici nu culeg.Aleargă, la nesfîrșit, cu cîte o morișcă în mînă.Astfel se ține lumea în mișcare. Inima în om.Comorile în peșteri descuiate.***Poeții, ah, poeții! Cînd s-au întors în cetate?Te-ai săturat de ei, sînt peste tot. Vii și morți.Dar, întotdeauna, nemuritori.Nemuritori și reci. Stai în cîrciumă, bei un pahar, îți asculți vioara neliniștii sufletești, cînd deodată, se apucă unul să recite despre steaua singurătății. Dracu să-l ia,parcă îți știe amărăciunea! Te ridici și pleci, nimerești peo stradă cu nume de poet. (Nu ai înțeles niciodată de cestrăzile nu sînt botezate și cu nume de cititori, doars-au chinuit, săracii, să le memoreze capodoperele.). Tocmai cînd credeai că ai scăpat – postmodernismul mă-sii de ghinion! – se apropie de tine un ins cu barbă, plete, caiet sub braț, talent în stare latentă și îți cere o țigară, șoptindu-ționspirativ: sînt poet, deci exist. Îi dai, amintindu-ți că un confrate de-al său visa să aibă o tutungerie la malul mării.Cumva și un chibrit? te întreabă maestrul. În clipa aceeaîți imaginezi cum ar fi să-i aduni pe toți poeții din lumela un loc, într-un han departe, să le dai, pe cheltuiala ta,tot ce poftesc. Apoi, spre dimineață, să pui focmhanului, cu ei înăuntru. Să se purifice prin ardere***" Cele mai ușoare pietre de moară sînt cuvintele.Aproape imponderabile. Te strivesc fără să simți. Înainte de a te apuca de scris, dă foc hîrtiei. Nu hrănicu iluzii vanitatea celui despre care urmează să scrii.E un adînc neîmplinit în tot ceea ce zboară. Poezia ecea mai verosimilă formă a uitării de sine. Cum săte poți reclădi, dacă nu îți găsești ruinele? Dacă ieipiatra de pe sufletul tău, trebuie să o muți pe sufletulaltcuiva. Cum îl vei alege? Dușman îți este doar acelacare îți sapă groapa cu mîinile goale, însîngerate. Laudă-l,scrie despre devotamentul său. Stinge-i focul din inimă,cu apă vie. El e aproapele, iubește-l. Sarpele a fostprima linie trasă de Dumnezeu pe pămînt. Nu puteaînainta, așa că s-a gîndit să-l ajute, pedepsindu-l*** Voios ca o virgulă în biblioteca Vaticanului am trecut prin lume. Dovezi prea multe nu sînt.Cîteva poezii în care am încurcat arta iubiri cucea a războiului. Bicicleta abandonată pe margineadrumului, în copilărie, cînd mă fugăreau cîinii. Uneori, viața mea a semănat cu o parfumerie în flăcări.Alteori, cu un pian de gheață în mijlocul deșertului.Mereu m-am împăcat cu propria-mi moarte, niciodatăcu a celorlalți. Acum e timpul să plec de aici.Pămîntul vrea să rămînă singur cu el însuși.***O sferă rostogolită pînă la înstrăinarea depropria-i formă- poetul. Aici și dincolo. Cuţit răsfrînt în apă. O cădelniţă cu greieri.Un năvod în deșert. Tabloul de preţpe care toţi se înghesuie să îl cumpere,deși e nesemnat, poate chiar nepictat.Iluzionist al neantului. Copil detrupă al durerii de a fi și a nu fi. Aiciși dincolo. Zbor în interiorul oului.Un fotograf al absenţei lucrurilordin ele însele.O gară cu călătoriamnezici. Mușcătura împrejurulcăreia crește, nevinovat, mărul.**"Poezia e felul meu de a mă preface fericitcînd găsesc în palmă o pungă cu arginți- dovada că am fost vîndut mie însumi.O aripă șterge fereastra, lăsînd să se vadăinima de ciocolată albă a întunericului.Mîna mamei îmi strecoară în buzunarun ceas potrivit la ora cînd mă voi naște,apoi dispare pentru totdeauna. Poezia emai nevinovată decît piatra de la gîtul înecatului,mai misterioasă decît tăcerea peștișorului de aurcare s-ar fi putut salva, dar nu a făcut-o.M-am întrebat mereu dacă atunci cînd scriitrăiești iluzia Celuilalt. Nu știu. Știu doar că,într-o zi, mingea din cîrpe a copilăriei a săritîn cer și nu a mai căzut niciodată. **" Doar poețiiși nebunii nu seamănă, nici nu culeg.Aleargă, la nesfîrșit, cu cîte o morișcă în mînă.Astfel se ține lumea în mișcare. Inima în om.Comorile în peșteri descuiate.**"poeții vindecă locul. **"Cand tace, poetul e ucenicul lui Dumnezeu**" nu scrie sa te razbuni. scrie sa te eliberezi de dorinta de a te razbuna**"lăsați poetul să doarmă cu capul pe masănu îl treziți va cere un pahar cu vinpentru el și un os pentru cîinele pe caretocmai îl visa apoi o să vorbeascăde nobila cerșetorie a scrisului decioburile strecurate sub cearșaf noapte denoapte de clipa cînd și-a dat seama că nefericitului i se poate lua pînă și nefericire azadarnic îl întrebați unde e poarta ce sedeschide cu cheița purtată la gît nu va știsă spună va arăta mereu malul celălalt acolo trebuie căutată după ce se ridică ceațanu îl treziți beți-vă liniștiți băuturile iarcînd plecați trageți obloanele și acoperițicîrciuma cu pămînt nu vă fie teamă pentruviața lui cîinele va ieși din vis și îl va salva**„cît o să mai aibă nevoie poemul de falsa mea umilință?/ privesc cerul crucea e formaperfectă a rațiunii/ ei nu i se poate lua nici adăuga nimic",***"Scriu pentru creionul meu,el, neştiutorul (?), mă credeun mic dumnezeu. Se mistuie,în cuvînt, fără vreo vină,în vreme ce eu mă pierdîn măduva lui de lumină.Îl ascut cu securea unuipaşnic război din care,de multe ori, ieşim învinşiamîndoi. Cioplesc în carnea luio luntre minusculă cît pentru furnici,sperînd că odată vom fugi, împreună,de-aici.Departe, peste apa din vis,unde toate cuvinteles-au scris. Nodul creionuluil-a dezlegat cu sabia lui,Machidon.Cînd o să mor,să-mi aprindeţi, la cap,un vîrfde creion!****cand moare un poet, cresc trei fire de iarba. O vegetala treime langa botul de miel. Painea e rupta si impartita saracilor, ca, indestulandu-se, sa ramana la fel.  Poetii sint mai incomozi morti decatvii. Totusi, Doamne, in gradina ta, i-ai primit. Fara marinimia-ti, viata lor ar fi fost o rana despartita, pe veci, de cutit.****Poeții sînt continente fără formă. De aceea rămîn, uneori, nedescoperiți. Sîngerează mult, rănile lornu pot fi vindecate nici cu pișat de fată mare.Mereu scapă hățurile: poezia nu e cu cai adevărați, e cu inorogi ce pasc ierburi stelare, cu vise pierdute, cu vîrful de creion din inimă. Poezia e ceea ceînțelege celălalt, fără ca tu să fi spus vreodată ceva. Poeții sînt mai speriați decît fluturii iarna, deși para întinde capcane. Apărați-vă de ei, simt altfel. Au ieșit dintr-o placentă  uriașă, scrisă pe dinăuntru, și tot repetă ce au văzut acolo.***”Am dreptul de a nu scrie nimic!/ Tot ce scriu va fi folosit împotriva mea./ Nu mă pot opri, nu mă pot opri,/ deşi ştiu că pînă la sfîrşit cuvintele - / nemulţumite că nu le-am găsit,/ pe deplin, înţelesul - se vor dovedi / martori mincinoşi. // Scriu fiindcă nu pot să mă mint!/ Aşadar, te voi minţi pe tine, cititorule,/ chiar dacă tu, la rîndu-ţi, doar / o să te prefaci că mă crezi./ Şi uite aşa vom supravieţui amîndoi/ în cuvînt. Ca două animale de luptă/ care - în loc să se sfîşie - încep să valseze./ Spre nemulţumirea publicului plătitor,/ însetat de sînge.***”poezia mea? Un elogiu adus neputinței de a înțelege./ Citește-mă și taci. Tu încă ai o șansă.Eu am pierdut-o.”***Poezia e cea mai verosimilă formă a uitării de sine. Cum săte poți reclădi, dacă nu îți găsești ruinele? Dacă iei/ piatra de pe sufletul tău, trebuie să o muți pe sufletul /altcuiva. Cum îl vei alege

Costel Zăgan: "Poetul: insomnia c-un singur locuitor!**"Poetul e un fel de amant al durerii nu e cum se credea o masca bataia lui de inima nu-i doar scena unde melancolia invata sa se nasca. Poetul e sinucigasul ce refuza moartea 

Cristian Badilita: ”Poezia îmi pare câteodată a fi starea de idioţenie paradoxală: eşti ca un salcâm stropit cu var peste care ploile aruncă măruntaiele cerului eşti ca un îngeraş care pică în farfuria cu borş la Cina cea de Taină

Dan Casuneanu: "poezia e un fum care misca poetii

Dan Perşa: "Nimic mai mincinos ca canonul! Credeţi-mă! N-am făcut în viaţa mea cacofonii, în afara celor voluntare. Aici am o cacofonie voluntară pentru a arăta cât de mult „apreciez” ideea de canon literar. Literatura e un spectacol de idei literare, care sunt o înfăţişare plastică a vieţii. Ne înşelăm mai mereu că literatura se face dintr-o frăgezime a fiinţei noastre ce naşte metafore şi estetici. De fapt, trebuie să luptăm împotriva metaforelor şi esteticii, adică nu să luptăm, pentru că aşa ne-am raporta la ele, nici să le deconspirăm ca pe nişte vrăjitorii, măcar, ci noi să urmărim înfăţişările vieţii. Ale vieţii din noi, ca poeţi şi ale vieţii din afara noastră, ca povestitori. Şi ale vieţii în genere, ca oameni ce trăim şi trăind nu putem fi lipsiţi de un metabolism sau altul. Posedăm un metabolism ce duce mâncarea de pe masă la gura noastră ca s-o mestece dinţii, s-o treacă prin esofag în stomac, s-o digere acesta, apoi în intestine... şi aşa mai departe, îi ştim cu toţii calea până la sfârşitul ei, acelaşi, canonic, pentru toţi oamenii. Dar avem şi acel metabolism ce prin simţuri ne aduce în minte o altfel de hrană, hrana lumii profane şi a lumii întrezărite abia prin întrebări fără răspuns, iar prin metabolismul sensibilităţii şi gândirii ia naştere, la unii oameni doar, literatura. Să simţi în orhidee, să gândeşti în nuferi. Ce canon ar putea aduce acestea? Nu, canonul e doar o creaţie, e opera dulgherilor ce fac rafturi şi pun, după criterii gândite de ei, străine mai întotdeauna vieţii, cărţile într-o ordine. Avem nevoie de orhidee? Nu, de ordine! Însă ordinea acesta a rafturilor nu e nicidecum una adevărată. E mult mai mincinoasă decât ordinea unei biblioteci publice. În biblioteca publică stau alături, democratic, cărţile, indiferent de valoarea lor. Melodramele balzaciene pot sta alături de genialele pagini ale lui Lautreamont. Poeţi minori stau alături de Shakespeare... Aşa cum luând literatura lumii aflată într-o mare bibliotecă, nu-i poţi afla un canon, ci le uneşte doar aceea de a fi expresii ale existenţei umane, nici în istoria literaturii unei naţii nu poţi descoperi un canon. Canonul ar trebui să fie al poeţilor, al prozatorilor, el înseamnă constrângerea la care ei se supun când scriu, acele legi ce le inundă, pentru o vreme, sângele, câtă vreme scriu un anume poem, un anume roman. Dar „canonirea” contează oare, penitenţa? Sau bucuria de a crea, plăcerea de a te afla liber, bucuria de a înşela legile, a le rescrie de câte ori ele caută să te constrângă? Canonul nu e al scriitorilor, e doar invenţia celor ce, incapabili să perceapă sensul adevărat al literaturii, caută s-o reducă la câteva scheme de creaţie, la o estetică, la însuşirea de a fi metaforică – iar asta îi face să se simtă bine, deoarece aşa le-ar părea, lor înşile, că stăpânesc regatul, că înţeleg literatura. Sper ca noile generaţii să evite aceste capcane ale gândirii, să respingă reducţiile ce distrug înţelesul literaturii, aceste bâlbâieli de domnişoară ce în locul înţelesurilor reale, pun în loc unele exterioare, străine, le înşiră pe aţa mărgelelor, ca să pară că le-ar stăpâni. Ideea de canon e ideea acelor nevolnici de a găsi un mod de-a stăpâni literatura. Când găsesc operelor un numitor comun, ceva repetabil, ceva reproductibil, oricât de fals ar fi, pentru că reproductibilitatea este exact ce se opune literaturii, îşi spun că l-au prins pe Dumnezeu de-un picior, când ei ar trebui ca, dimpotrivă, să caute diferenţele dintre cărţi, să arate că orice numitor comun înseamnă, ca în celebra butadă a lui Dostoievski, moarte. Istoria literaturii rânduită frumos pe canoane, e un insectar, un loc în care operele literare, ucise de-o perspectivă critică generalizantă, sunt împunse şi fixate într-un bold. E drept, le va fi greu să afle, celor ce şi-au dedicat viaţa unor astfel de îndeletniciri, că n-au făcut decât să mintă şi să se mintă întreaga viaţă. Cu atât mai greu le va fi să accepte adevărul. Critica e aidoma lumii noastre bazate energetic pe carburanţi fosili. O grămadă de motoare barbar concepute ard gaz, petrol şi cărbuni, chiar dacă, uneori, ele sunt „rafinate”, emanând noxe ce la prima vedere ar părea neînsemnate, dar care cu vremea intoxică viaţa pe Pământ, punând-o în pericol. Tot aşa, emisiile de gaze toxice ale istoriilor literare par inofensive acum, dar ele vor distruge acel mister metafizic ce aureolează operele literare, unică fiecare în felul ei, ţintuindu-le, după ce au fost desfigurate de reducţiile judecăţii critice, în insectare. Când citim o operă literară ne raportăm la viaţă, la existenţa umană, la manifestările şi starea sufletului omenesc. Nu la ideile critice, străine şi mortificante. Ce rost ar avea să-l aşezi pe Lautreamont într-o istorie literară? N-ar avea nici o noimă. Şi nici nu l-ar aşeza acolo criticii, pentru că le-ar doborî eşafodul, spânzurătoarea lor de cărţi s-ar prăbuşi, lama satârului cu care ar dori să taie gâtul poetului, spre a-l face de aceeaşi înălţime cu alţii, le-ar cădea lor înşile în cap... Aşa că, atunci când vedeţi criticul că trece cu olimpiana-i statură şi cu olimpianu-i pas, purtând în spinare paltonul ca pe hlamida Crăişorului Munţilor, urmat de locotenenţii-poetaştri ce vor ca prin obedienţă să-şi afle un loc în Parnas, Parnas ce nu-i altul decât insectarul de opere ucise ale criticului literar, întoarceţi capul şi stuchiţi. Scuipaţi în lături, aşa cum scuipaţi când apare Satana. Ca să nu vadă gestul dumneavoastră decât Dumnezeu. Criticul trece, de fapt, printre ruinele fumegânde ale operelor ce însuşi le-a dat foc ca Nero Romei...

Dana Ioana: "Prefer să fiu neînțelesul dintre mii de suflete triste aranjate fără viațăDar îmi doresc lumina de suflet dincolo de un infinit azuriuPrin mine se vorbește cu emoție de om la timpul perfect viitor continuu**"Alerg spre nicăieri ca un fir al Ariadnei devenit sacerdot în Cartea Vieții"

Dani Anton: "Poezia a îmbătrânit și pe fața ei ridată se așterne un larg rictus, e arena luminată și sub faruri se ițesc clovnii triști în haine vesele, mimii încearcă a spune ceva, mișcă buzele și brațele într-un agitat balans, însă întârzie să apară mesajul adecvat. Doar poetul travestit e capabil să așeze piesele acestui puzzle despre Bine și Morală, despre o Eră Nouă care înghite mestecat că vechimea nu mai ține de căldură noului val, ce atâta lirică, atunci când viața este în subterane, în canale fumegânde, în birourile ovale și în trupurile goale? Moare, oare, Poezia și noi odată cu ea? să mai scrii îți e rușine, dacă nu ești descheiat la cearneală diluată cu mirosuri de budoar, dacă nu strângi mâini murdare și nu calci peste ceasloave? Am îmbătrânit doar eu, Poezia e o cadână și etern va fascina, dăinui și chiar din țărână, Ea mereu se va ridica."

Daniela Adsantra: "vă încurajați să scrieți un fel de poeziiunele sunt atacuri frontale,altele de panice adevărat că forma nu mai conteazăcomediile bufe si apucăturile de profettroneazătreziti-vă din virusul imaginației bolnavelăsați circul ieftin, cuvintele nu-s animale

David Boia: Poetul inspiră cuvinte şi expiră versuri. ***Poeţii vin şi pleacă, dar poezia rămâne eternă. ***Poezia este ambasadorul artelor frumoase.

Dirlosan Gheorghe: "Ei, îți mai aduci aminte Vio, că anul trecut scriam că totul se va schimba și nimic nu o să mai fie la fel? Pentru poeți, însă totul este la fel. Poetul este peste timpuri, boală ori politic...Tâmpitul ăla l-a împușcat ca un prost....ce o să facă în buncăr fără unul care să inventeze bună dispoziție? Se vor elimina unul pe altul de plictiseală...Din păcate omenirea a ajuns în faza alegerii...buncăr vs libertate...și au ales buncărul!

Donato Di Poce: "Poezia adevărată este cea care rămâne în inima celui care ascultă când Poetul a terminat de vorbit.**"Mai devreme sau mai târziu voi reuşi să gândesc cu Sufletul, să privesc cu Inima, să scriu cu Ochii.

Dori Lederer: "Dacă privesc în sus, te văd pe tine,spre răsărit dacă mă-ndrept, te regăsesc,de ochii tăi dau către soare-apuneși calc cu grijă să nu te strivesc.Sub fiecare pas îmi ești cărare,la fiecare gest îmi ești răspuns,mi-arunci prin ceruri semne de-ntrebareși toate-acestea nu sunt de ajuns.Tu, fiecărui punct îi dai o umbră,făcându-și loc o nouă-nșiruire,furtuna o prefaci în ploaie blândăce mă aruncă-n dulce reverie,ca-n clipa următoare să mă duciîn jungla celor mai rebele gânduriși să mă lași în cuibul unor cuci,iar pașii mei să se întoarcă singuri,iar eu să cred că iar sunt fără tine,că mi te-ai dus în nori pentru vecie.Dar te descopăr cu mirare-n mine,căci numele tău este poezie.

Dragnea Gabriel: "poeții își fac transfuziiCu singurătatea florilor."

Emil Cioran: "Poetul: un şiret care-şi îngăduie să lâncezească după pofta inimii, care se încrâncenează în perplexitate, străduindu-se s-o obţină prin toate mijloacele. Apoi, naivă, posteritatea se înduioşează şi-l compătimeşte.**"Iubesc poetii, fiindca nu ajung si nu vor sa ajunga la nimic, poezia lor nu duce nicaieri, atata inutilitate in armonie, este un mare blestem a-i intelege, inveti prin ei ca nu mai ai ce pierde.**„Oricine are geniu când doarme; nu-i nici o diferenţă între visele unui băcan şi ale unui poet.” *** Nefericirea este starea poetică prin excelenţă.

Esenin: „Puiul mamei,Daca ti-i dor de-acasaAtunci te rog poftesteDe sarbatori la noi.s-aduci nadragi tatucaimie-o broboada groasa –la noi sunt tare multenecazuri si nevoi.CA ESTI POET DE SEAMA N-AM NICI-O BUCURIECa faima cea desartaMi te-a bagat in jug.Era cu mult mai bineCa din copilarieSa fi umblat pe campuri,Cu bratele pe plug.Batrana sunt si trupulDe-abia ma mai ridicaDar daca tu departePrin targuri nu plecaiEu astazi aveam noraFrumoasa si voinicaSi pe genunchi dam hutaUn nepotel balai.Dar tu copiii vostrii-ai risipit prin lumeti-ai dat usor nevastaunui barbat strain.Si singur, fara sprijinNu stiu de ce anumeIn valmasagul crasmeiTe-ai cufundat deplin.Tu, sufletelul maicai Serioja, ce-i cu tine?Erai asa cuminteSi-asa de ganditor,Incat spunea tot satul:Ce fericit e-n sineSi Aleksei EseninCa are asa fecior.Dar tu nadejdea noastraO amagisi amarnicDe asta-n suflet chinulSi grijile se-nfigCaci tatal meu, saracul,A tot crezut zadarnicCa stihurile taleOr sa ne dea castig.Din ce primesti pe eleTu nu ne poti trimite.De asta dureroaseCuvintele-si fac locEu una stiu din cele De tine patimite:Poetilor paraleNu li se dau de loc.Ca esti poet de seaman-am nici o bucurie.Ca faima cea desartaMi te-a bagat in jugEra cu mult mai bineCa din copilarieSa fi umblat pe campuriCu bratele pe plug.Acum traim ca-n beznaNecazul ne tot bateSi la gospodarien-avem un cal macarde-ai fi ramas acasaam fi avut de toatesi, cum esti plin de minte,erai de mult primar.Am fi trait ca lumeaSub anii ce ne cearcaTu nu stiai ce-i truda Sizbuciumul pustiuEu ti-as fi pus nevastaSa tese si sa toarcaPe cand tu batranetea Ne-o linisteai, ca fiu”.

Eugeni d Ors: "Gandirea inseamna activitate. Gandirea e intotdeauna exprimare, actiune, poezie.

Ezra Pound: "Poezia este un limbaj redus la esenţele lui"  ** "Cartea ar trebui să fie o minge de foc în mâna cuiva. ** "Poezia se atrofiază atunci când se îndepărtează prea mult de muzică. ** "Cuvântul comunică gândul, tonul rostirii comunică sentimentul."***Dă-mi, Doamne, o mică tutungerie,un bar sau orice altceva, numai nu această nesuferită meserie de #poetunde trebuie să-ți storci creierii întruna”

F. Kafka: „Poetul – un telegraf viu între Dumnezeu şi oameni.”

Florica Batu Ichim: "mai cresc cu o nea… mai cresc c-o-ntrebare (...)mă-nalţ cu un gând…, cobor cu o taină… (...) 

Frederico Garcia Lorca: ”Toate lucrurile au misterul lor şi poezia este misterul tuturor lucrurilor. (

G. G. Byron: „În poezie, nimic nu e mai greu decât începutul - poate, doar, sfârşitul.”

G. Herwergh: „Poetul e trimis în lume ca preot al libertăţii şi hamal al frumosului.” 

Gabriel N. Gherbaluta: "vii și îmi strigi la fereastrǎ scribule e…poezia nu mai e ce era odatǎ (...)dar atunci, ce mai e? noi mai suntem? (...)vii și îmi strigi la fereastrǎ popositǎ pe creanga uscatǎ a vișinului așa…ca sǎ mǎ sperii…" **"poezia nu este o stare este starea unei stări momentul de echilibru dintre cuvânt şi jarul în care arde îmblânzitorul de vorbe tu nu eşti ce crezi că eşti ci mult mai mult fiinţa “văzută” cu vârful degetelor scribului orb dar voi, cititorilor? voi cine sunteti?

Gabriel Petru Baetan: ”Poezia este mai vie decât toţi oamenii şi toate vietăţiile la un loc. Mai vie decât o cezariană proaspătă din care scâncet stă să erupă. Mai vie decât viţa de vie cu a cărei sevă unii îşi dreg rănile. Mai vie decât toate focurile...

Gabriel Stanescu: "Sunt surprins sa constat ca poetii englezi si americani contemporani de mana a doua, doar pentru ca intamplarea i-a facut sa scrie in limba engleza, ca limba materna, sunt supralicitati, intra in topuri literare, obtin premii internationale, sunt tradusi, mediatizati, in timp ce poeti care scriu intr-o limba mai putin sau deloc circulata, de real talent, cu opera consistenta, sunt ignorati chiar si in propria lor tara. Nu cred ca trebuie judecata poezia dupa criteriul geografic.

Gabriela Ana Balan: "haimi-e teamă să mai cobor singurăîn mintea mea cu flori haivino cu mine în poeziefără cască de protecțienu cad cărămizipietrele se aşează singure în coşul de gunoitrenurile nu pleacă din gări până când ultimele amintiri uitate lângă peronsunt strânse în sacimetroul porneşte după ce se aude în difuzor atenție se închid uşile pericol de cuvinte goaleurmează stația de epurare cu peron de smoalăîn iadul poețilorpistoalele au gloanțe de ciocolatăținte buze desenate pe sâni de fatăcâinii dresați curăță carnea cuvintelor de pe oasemoartea are colecția lux de coaseunele atât de frumoase că sperisă mori de mai multe oridar niciodată nu te încumeți să le atingide teamă să nu le iei luciulîn poezia mea te poți întoarce de câte ori vreifără să pleci niciodată"**"pe pagina meanu va mai fi poezieci litere așternute în formă de treptespre cervoi urca și mă voi întoarcecu declarația pe propria răspunderesemnată de angajator

Gavril Iosif Sinai: "vreau să scriu un poem lângă cafeaua de dimineață să cadă versul în ea iar eu să îl prind așa crud 

Gelu Naum: „Poezia este incompatibilă cu cea mai minimă îngrădire dogmatică. Imensul ei spaţiu demonstrează cât este de insuficient tot ce poate fi imaginat ca formă sau figură. Sensul ei este „sensul a ceea ce trebuie relevat, sensul miracolului necesar”, cum spunea Novalis. Poezia este un avans, un promiţător avans, o profeţie a gândirii noi şi reale. Poezia? Toate cuvintele sunt sacre şi ele vor sfârşi prin a murdări omul, toţi oamenii. Mi se pare sigur că omul nu se mai exprimă liber de când a inventat religia. În jocul magnific de umbre şi de lumini al perturbaţiunii, verbul îşi regăseşte funcţia reală de realizare, omul speriat, bântuit de propriile lui creaţii, îşi regăseşte posibilităţile de intervenţie şi de legătură. POEZIA este o ştiinţă a acţiunii. Tehnicile ei îşi au locul firesc lângă marile tehnici ale acţiunii. Legăturile pe care ea le asigură sunt de natură magică: graţie ei, oamenii îşi regăsesc contactul; dar acest contact este asemeni focului, asemeni panicii, asemeni iubirii, asemeni apei, asemeni revoltei, asemeni morţii care ne primeşte sângele. Poeţii viitorului au ca punct de plecare această neîncredere în poezie. Va veni timpul în care toţi oamenii vor avea dreptul şi datoria de a scoate poezia din propria lor viaţă, din viaţa comună.”

George Asztalos: "poeţii ăştia sunt duşi cu capulnu ştiu să stea înţelept inocent şi copilca ursuleţul Jimmy din grădiniţă la azilvor tot şi se trezesc cu nimicdupă care se mirăcă totul s-a isprăvit"

George Călinescu (14 iunie 1899 - 12 martie 1965)**„Poezia e un mod ceremonial, ineficient, de a comunica iraţionalul, este forma goală a activităţii intelectuale. Nimeni n-a interpretat definitiv o mare poezie, oricât de clară e în aparență. Ca să se facă înţeleşi, poeţii se joacă, făcând, ca şi nebunii, gestul comunicării fără să comunice, în fond, nimic, decât nevoia fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii. Poetul este delegatul veşnic al sufletului omenesc în simfonia spiritului universal.”**"Experienta a aratat ca toti cei care au facut cheltuiala de poezie si geniu s-au vazut dispretuiti. Oamenii cei mai putin dotati intelectualiceste au succese scandaloase la femei, la care oamenii exceptionali nu au acces" 

George Farquhar: ”Poezia este un simplu drog, domnule!

George Nina Elian: "Nimic mai definitiv decât liniştea/pe care-o respiră urmele paşilor părăsirii;/îngerii coboară din cer pe pământ disperații/se-aruncă în gol de la-nălțimea obsesiilor,/poeții se-azvârlu din infernul propriului sânge direct în cer"

George Voinese: "Mai întâi a fost Poezia! 

Gheorghe A. Stroia: ”De ce? De ce mai avem nevoie de Poezie?Sincer, e ca şi cum ne-am întreba: mai aveam, încă, nevoie de aer? E ca şi cum am nega toate adevărurile scrise şi vieţile milioanelor de oameni care au simţit, au gustat, ori au creat poezie. Şi apoi, ce rost am mai avea dacă nu am şti că prin cele câteva cuvinte rostite, am putea deschide cerurile, aducându-i pe îngeri mai aproape? Că ne-am putea purta paşii, încercănaţi, prin Grădinile Raiului, la care altfel nu am fi îndrăznit, niciodată să visăm. Că am reuşi să simţim sub picioare, tălpile arzânde ale Purgatoriului, ce ne-ar conserva sufletele pentru o „mică” eternitate.Mai avem, oare, nevoie de poezie? Dar, câte lucruri s-au spus şi de ce să credem că nu mai avem nimic a spune? Cum poţi să nu îngemănezi într-o singură respiraţie : veacurile de istorie cu speranţa unei prezente clipe? Cum poţi să fii, altfel, prinţ şi cerşetor, în acelaşi timp? Cum te poţi îmbrăca, altfel, acoperindu-ţi zdrenţele sufletului, cu haina de hlamidă a nemuririi? Astăzi, din nefericire, oamenii au uitat, din ce în ce mai mult, să fie Oameni. Că pe lângă hrana aceea strict materială a trupului (pâinea şi apa vieţii, cum se spune), au nevoie şi de pâinea şi apa imaterială a Poeziei. Ce poate să îţi adape visele, mai mult decât însuşi visul? Sau ploaia aceea, pe care o simţi căzând în culori, peste tine? (O stare – o culoare, o picătură – un vis, un sunet – o armonie). Că anotimpurile nu sunt cicluri, ci sunt părţi ale unei lumi ce se află în tine, în puterea ta. Ce poate să-ţi astâmpere mai mult foamea, decât o cină romantică, alături de Muză? Să-i poţi şopti, din când în cânt, dacă nu un vers, măcar un sunet ? Şi asta o va face fericită!Am uitat, cu desăvârşire, am uitat! Să ne oprim în loc şi să ne ascultăm respiraţia! Să ne putem lua, măcar pentru o clipă, inima în palme, pentru a-i simţi vibraţiile! Oare am uitat să visăm? Am uitat să trăim? De ce să acordăm lucrurilor banale din viaţa noastră, o exacerbată însemnătate? De ce să facem din rutina cotidiană, motive de îngrijorare, de angoasă, sau chiar de lipsă de apetit pentru viaţă? De ce să ne lăsăm îngropaţi în munţi de noroi, care ne trag la fund, fără şansa de a mai vedea, vreodată Lumina? De ce?Am uitat să ne despovărăm de haina clipelor neplăcute şi să ne motivăm pentru Viaţă! Am uitat să fim, din când în când, noi înşine! Să ne aşezăm la masă cu propriile noastre gânduri, alungându-le pe cele ce ne fac viaţa : un dat – greu de suportat! Veţi spune că visez şi că, tot ceea ce spun, sunt vorbe ce nu au acoperire sau (pentru mulţi) nici o relevanţă. Dar, de ce să spun că nu trăiesc, dacă mă simt VIU? De ce să mă mint, aruncându-mi sufletul, şifonat, la coşul de gunoi al uitării?De ce să cred că nu mai pot visa, când acolo…sunt EU! Acolo mă întâlnesc cu mine: demiurg, vis, univers, stare, clipă sau eternitate. Acolo, Îl pot striga, pe nume. Şi mă poate auzi! Acolo, mă întâlnesc cu El. Îmi spune că mă iubeşte şi mă roagă să nu azvârl, într-o oarbă inconştienţă, fărâma de Lumină pe care mi-a dat-o! Mă îndeamnă să fiu Om. După chipul şi asemănarea Sa. Şi pentru asta mi-a dat POEZIA. Nu atât puterea de a o crea (sunt Om – nimeni nu e perfect!), cât puterea de a o simţi. Puterea a mă regăsi, prin poezie! Indiferent dacă e a mea sau a altora.Cineva spunea că El – Poetul – e spionul lui Dumnezeu! Da, este foarte adevărat! Prin El – Poetul, Dumnezeu coboară pe scările sufletului să aducă liniştea sau furtuna. Prin El – Poetul, Cerul şi Pământul au răbdarea de fi frământate în palme: în palmele muritorului. Prin El – Poetul, omul va fi aruncat pe Cer şi ridicat la rang de Constelaţie!Stau şi mă întreb, acum: De ce? De ce mai avem nevoie de Poezie? Oare, ca să fim tot ceea ce altfel, nu putem fi? Oare, ca să evadăm din închisorile trupului şi să ascedem la libertatea Universului? Oare, ca să fim…NOI? Şi ce? Cui îi mai pasă acum de oameni?Stau şi mă întreb: De ce? De ce mai avem nevoie de Poezie?

Gheorghe Apetroae: "Și... cum poţi ca să uiți de unde lesne vii /cu stela ta din galaxia locului aprinsă /pe urma unui cer, de patimi mari cuprins, /tu, magul Crist vestind neînceputuri...?! /Da! Ai fost sortit să fii robit de locuri /cu dor aprins de ele și cuprins de graţii /să pleci din locul tău dintru-nceputuri/între visări şi triste contemplaţii...!/Azi, rege-al serii tale și orbit de griji, /duh al luminii, răzvrătit cu-apusul, /te-mbălsămezi cu trecerea prin sine, /la grele întrebări a le găsi răspunsuri... /În agățări glicine cu sufletu-n trezii, /chemărilor în ieri le mai colinzi adâncul."

Gheorghe Crăciun (8 mai 1950 - 30 ian. 2007)**„Rostul poeților ar fi acela de a căuta corespondența adevărată dintre sunet și obiect“

Gheorghe Mihail:  Poezie. Redută sufletească.

Gica Jalba: "Sunt neputiincios...condeiul nu-i cu gloante, și îmi cer iertare." 

Gina Munteanu: "Ce-ar fi esenta vietii fara de cultura?Fara slova, cum urmele sa ne ramana?Ce ar fi viata fara proza si poezie?Doar un salbatic haos macinat de erezie...

Giorgos Seferis: "Pentru poezie, ţările nu sunt nici mari şi nici mici. Locul său este în inima tuturor oamenilor." 

Goethe: "Poezia e ceea ce leagă sufletele unele de altele"

Grigore Alexandrescu: ”Poezia este cea mai antică artă a spiritului omenesc.

Grigore Vieru: „Poezia trebuie să ruşineze sufletul sărac, să-l pedepsească chiar.” 

Gustave Flaubert (12 dec. 1921 - 8 mai 1880) ??????**„Poezia este o ştiinţă la fel de exactă ca şi geometria.”**„Dacă am privi toată lumea cerul, am sfârşi prin a avea aripi.”**„Nu există particulă de viaţă care să nu poarte în sine poezie.”***Poţi fi sigur că tot ce inventează cineva este adevărat. Poezia este la fel de precisă ca şi geometria.

H. Heine: „Rimele frumoase nu rareori sunt cârje pentru gândurile şchioape.” 

Hegel: "Poezia e arta absolută a spiritului, a exteriorizării lui ca spirit" **"poezia este arta esenţială care uneşte extremele precum artele plastice şi muzica. De asemenea, că imaginaţia este cea care face un conţinut oarecare să fie poetic

Honore de Balzac: "Dragostea este poezia simţurilor.**„Se întâmplă adesea ca obţinerea unui lucru dorit să ucidă cele mai frumoase poeme ale dorinţei, pentru că obiectul posedat răspunde numai rareori visurilor dorinţei.” 

Hristostom Filipescu: "Scrisul este condamnarea la nemurire, iar uneori poezia devine rugăciunea inimii.

Ileana Mălăncioiu: ”Lumea e tot mai tristă și mai grăbităpâinea e tot mai scurtă si mai turtităfără ca nimeni s-o vadăPoezia a coborât în stradă.

Ilica Pavel: "În vremea de azi/numai un sonat căzut din cer/iubește poezia"

Ioan Es Pop: "Cât timp crezi în poezie, nimic nu te poate face să nu crezi în puterea ei de a sublima, ba chiar de a schimba şi a mântui. Este, până la momentul despărţirii de ea, religia ta. Aşadar, e şi o formă de armistiţiu. Asta până când vezi golul de dincolo de ea. Acel gol pe care nu-l vezi înainte de, ci numai după ea..." 

Ioan P. Iacob: "poezia e mănuşa de fiercare mă încătuşează libersub cer"

Ioanid Romanescu: "Poezia mea e nervoasă, tot vorbind peste umăruită să-şi scoată bilet, e coborâtă cu forţaînsă de fiecare dată o conducpână acasă prieteni anoniminu are gloriedin simplu motiv că nu şi-a dorit-o,nu are religie pentru că prea mult iubeşte viaţa,nu face prozeliţipentru că niciodată nupriveşte înapoinu merge în vizitănu aşteaptă pe nimeninu visează-n culorinu se hlizeşte pentru a obţine cevaare tot ce-i trebuie.

Ion Barbu: ”Există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlneşte cu poezia.

Ion Caraion: ”HristoS olog de visuri şi femei

Ionuţ Calotă: "Poezia, o pauză de la realitate În timp ce artele plastice şi muzica, de exemplu, merg către imaginar şi fantezie, literatura contemporană merge în direcţi aopusă, către un realism simplist.Acum e un titlu de glorie să scoţi arta din poezie, să o"democratizezi", să o aduci în stradă încât să o banalizezi.Simplismul e noua cerinţă.Personal, nici în proză nu vreau să întâlnesc personaje sau fapteveridice, darmite în poezie.În literatură caut o ieşire din cotidian sau măcar o altă viziune aacestuia.Vreau să fug de realitate când mă retrag într-o lectură.Poezia ar trebui, poate, să devină şi ea, într-un fel, o artă vizuală,poate chiar să emane gusturi şi mirosuri senzoriale.Mă întreb de ce e rău ermetismul în poezie, de ce nu pot firefolosite clişeele?În plus, reafirm opinia că poezia trebuie să se distingă de proză,nu să se confunde, cum se întâmplă în literatura acestor ani.Poezia, da, ar trebui să fie o pauză de la realitate.

Ionuț-Tiberiu Balan: "fiecare vers e continuarea altui verspe care l-am omorît din pîntec

Italo Calvino (1923 - 1985)**"Poezia e arta de a face ca marea să încapă într-un pahar.

Iulia Haşdeu: ”Poete, moartea moare! Iar tu vei dăinui!

J. Keats: „Dacă poezia nu răsare la fel de firesc ca o frunză pe un copac, e mai bine să nu se nască deloc.” 

J. Ortega y Gasset: „Să fim poeţi ai existenţei, care ştiu să găsească vieţii lor rima exactă, într-o moarte inspirată.” 

J.-P. Sartre: „Prozatorul scrie, e adevărat, şi poetul scrie de asemeni. Dar între aceste două acte de a scrie nu e comună decât mişcarea mâinii care scrie literele. În rest, universurile lor rămân incomunicabile.” 

Jean Cocteau: „Poetul este un mincinos care spune întotdeauna adevărul. Stilul nu este decât o modalitate simpla de a spune lucruri complicate. Ştiu că poezia este indispensabilă, dar nu ştiu pentru ce.”

Jorge Luis Borges: „După părerea mea, important este felul în care cineva se simte atunci când citește poezie. Dacă un om nu simte poezia fizic, atunci nu simte poezia deloc. Poezia mi se pare o experiență foarte personală și foarte importantă. O simți sau nu. Dacă o simți nu este nevoie să o explici.”**,,Poetii, ca si orbii, pot sa vada in intuneric,, 

Jose Marti: ”Un pic de poezie ajunge să înmiresmeze un întreg secol.

Joseph Joubert: ”Nu poti gasi nicaieri poezie, daca n-o ai in tine. -

Joseph Roux: ”Ştiinţa este pentru cei care învaţă, poezia, pentru cei care ştiu.

Jules Renard (1864 - 1910)**"Din poemele viselor noastre rațiunea face la deșteptare ceea ce soarele face dimineața cu roua.

Juliana Mallart: "Scrisul este glasul inimii care vorbeşte în linişte.

Katarzyna Bereta: ”cu poezia e cam aşa/nu contează ora zilei/şi nici umorul tăuea nu se înscrie în agend/vine şi pleacă nechemată/surprinzând la jumătatea cuvântului

Kazi Nazrul Islam: "Unii uita, unii nu uita amintirile din trecut. Unii plang de tristete, altii scriu poezii ca sa-si uite durerea.

Khaled Hosseini:  ,,Bărbații adevărați nu citesc poezii - și Doamne ferește să le mai și scrie!"

Khalil Gibran: „Copacii sunt poezii pe care pământul le scrie pe cer. Noi îi tăiem şi-i transformăm în hârtie, pentru a ne exprima învăţămintele pe ea."

Lavinia MotocIa: ”spune tu, ce este poezia?Poezia este intr-un piept de albatros mic
sub o platosa de razboinic/plecat flacau din sat, intors acasa barbat,/o corabie cu buline neasortata/ unui corsar cadrilat/ Poezia este cand un vultur ma impunge cu ciocul/in inima deschisa tasneste un sange spiralat/cand paginile se trezesc goale si tipainvelindu-se in clape de pian/Poezia este cand iti creste in palme o biserica/in care doua anemone danseaza un menuet inalt/Dumnezeu isi taie venele la mine in suflet/ cuvintele mor in groapa de var/Poezia e de iasca, in cerul gurii se aprind artificii,/e codrul de paine pe care il frangeai cu mine/- ne era aceeasi foame, aceeasi sete-/se mirau in colonii licuricii/Au ingalbenit frunze in pielea mea si mi-e toamna/n-am mai facut dragoste de la ultimul poem desantat/cand iubeam un faraon ingamfat ( a murit tanar )/poezia este/eu/am plecat.

Leonard Cohen ( 21 septembrie 1934 - )*** "Poezia e dovada vieții: dacă viața arde, poezia e flacăra.*** " Poezia vine dintr-un loc unde nu se poate stăpâni și nici cuceri. 

Lidia Popa: "Poezia este scrisă în cornișele caselor,între alei de umbră și lumină suspendate între cer și pământ,în corpurile anorexice ale vârstnicilor bolnavi mintalcare cu un ultim efort arată vitalitate,ca un strigăt de salut către o amintirecare a mișcat ultima fărâmä de demnitate.Poemul este ridicarea petalei unei flori căzutede pe patul de primule roz de la fereastră.care salută ziua cu un farmec rece, de lumină albăpe pereții cu fațada spre soarele extatic.Poezia s-a născut ca o necesitate demiurgicăde a se oglindi în adâncul sufletului.Poezia este un strigăt care este eliberat din adâncuri, ascultând ecoul tunetului din ceruri.Poezia este puterea gândirii care ne face să trăim esența senzațiilor în cuvinte simple.Poezia este o contribuție acceptată ca dar,în timp ce desfaci ambalajul, îți dă emoții.Poezia nu poate exista decât în ​​acea atingere de unicitateprin modelarea cuvintelor dată de cineva.Poezia este o respirație care prinde conturdin parfumul necunoscut al norilor.Poezia este iubirea cuvântuluiși are vioiciunea unui câmp de mac.

Liliana Burac: ”Aud în urma mea, discret, cum unii mă numesc ,,Poet”...vă rog frumos, e-o blasfemie... Eu sunt un simplu muritor, cu handicap de visător, scriu când îmi vine pe chelie...Da, uneori, accidental, pot scrie chiar fenomenal, n-am merite cum n-am nici vină,Că m-am născut c-o doagă-n plus, sau poate nu le am de-ajuns...e o decizie divină.Uitați-vă în jurul meu, nu sunt, desigur, numai eu, cu-acest defect de conștiință,Ce poate apărea perfect, în ochiul minții, inexpert, disociat de suferință...Și dacă vă uitați atent, și-n voi e-un visător latent, sau poate un timid notoriu,Ce-a aderat la interzis și nu s-a apucat de scris ca să nu cadă-n derizoriu.Este un morb periculos, întoarce spiritul pe dos, un duplicat de nebunie...E un tabu transcedental, un absolut congenital, imun la orice terapie...Transpus în eul tău dual ești conectat la ancestral prin viziuni intermitenteȘi simți nevoia să exprimi superlativul altor lumi în prozodii echivalente.Oricât de mult te străduiești, e imposibil să găsești miraculoasa sintonie,Care să-ți curgă în condei vibrația din nimb de zei pe albul colii de hârtie...Și-atunci te simți neputincios și umilit până la os de sărăcia din cuvinteȘi simți căderea abisal în universul tău real și-n spiritul ce te dezminte.Eșecul este un tribut, un laitmotiv de început al vânătorii de himere,Iar chinul ăsta aberant și repetat în mod constant degenerează în plăcere...Te lași pe mâna unei muze capricioase și confuze, ce-ți scoate mintea la mezat,Ca mai apoi să te trezești din transele Dumnezeiești cu un poem improvizatNu e deajuns numai să vrei, depinzi de farmecele ei, de forța harului în sine,Cum nu-i deajuns să știi că poți, să îți dorești, să te socoți... un iluzionist în rime...Că sunt atât de mulți chemați, puțini aleși și botezați în măreția răstignirii,Încât purtând orice cuvânt pe crucea viselor de rând...s-ajungă la desăvârșire...Între banal și genial e un abis spiritual și temporal prin excelență,În care cad, fără excepții și operele și poeții ce fac abuz de inocență...Eu îmi asum doar slăbiciunea de a nu ignora minunea care îmi bântuie în piept,Și mă declar un muritor cu handicap de visător...fără pretenții de Poet.

Lucian Blaga: „Poezia este un veşmânt în care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea.” ***„Poetul – un donator de sânge la spitalul cuvintelor.”**„În orice mare cultură pietrele de hotar sunt poeţii şi filozofii.”**„Cei mai mulţi poeţi îşi ţin în grajd, în locul Pegasului, un dicţionar de cuvinte.” **"Origini. Poetul care cel dintâi a remarcat că iubita sa are doi ochi, două buze, doi sâni, dar o singură inimă a inventat rimele şi s-a sinucis.**„Toţi oamenii de ştiinţă, împreună, sunt autorii unei singure lumi. Fiecare filozof, care-şi merită acest nume, este autorul unei lumi singulare, a sa. Poetul este autorul unor lumi, la plural, căci fiecare poem poate fi o lume pentru sine.” **„Limba este întâiul mare poem al unui popor.” **„Nu întrebaţi pe un poet ce ocupaţie are. îl jigniţi, întocmai cum aţi jigni soarele şi luna întrebându-i ce profesiune au.” 

Luminita Aldea: "poezia e o lacrima ce a vrut sa fie cuvant

M. Maeterlinck: „Marea poezie n-are alt scop decât de a ţine deschise drumurile care duc de la ceea ce se vede spre ceea ce nu se vede.” 

Magdalena Dorina Suciu: "in orice poem bate o inimă.**"Eu când voi pleca, inima îmi va mai rămâne să bată puţin în poeme... 

Mahmoud Darwish (1941-2008) **,,Am gandit ca poezia poate schimba orice, poate schimba istoria si poate umaniza si ma gandesc ca ea este o iluzie foarte necesara care ii impinge pe poeti sa creada si sa se implice, dar acum cred ca poezia ii poate schimba doar pe poeti,.............."

Maria-Denisa Lagrange:"Sunt doar un omO pată mică-n infinit.Sunt ca un pom,Ce viața-i ține de nimic. Sunt doar un omCe poate doar spera,Sunt țintuit de-o lumeCare nu-i a mea:O lume fără ideal,O lume plină de banal.Sunt doar o umbrăÎn întuneric fără de sfârșit...

Marin Preda: "O ţară care nu ştie să-şi apere poeţii va fi învinsă sau va supravieţui lamentabil la coada altor naţiuni, fiindcă poezia e sângele unui popor care curge subteran prin veacuri şi-l face nepieritor."

Marin Sorescu: "Poezia este o artă care doare. Doare atât cât doare arta. Toată arta la un loc nu ustură însă aşa de tare ca poezia. De ce? Pentru că ea este oscilograful omenirii. Cuvântul - mai mult decât o statuie, o pânză sau o clădire - se plachează direct pe geamătul, pe suspinul lumii, se îmbibă, e stâlcit, rănit, sfârtecat.... Versul e în chin, o sodomă de ispăşire şi purificare. Şi un mijloc de supravieţuire, o supapă.... Cine nu ştie să folosească laserul vagului, nu e poet. Operaţie pe ochi cu laserul vagului - aceasta e poezia.

Marina Samoila: "Poezia este acel gând al meuCare m-a parasitCa sa locuiasca în cuvinte.

Marina Tvetaeva: sculptorul depinde de argilă. Pictorul de culori. Muzicianul de strune. La pictor, la muzicant se poate opri mâna. La poet – doar inima.

Marioara Nedea: "E suspectă toamna de anomalie.Ghimpii de răsură au intrat în transă.Suferă copacii, mor de pandemie...Numai noi, poeții, mai avem o șansă.***Când primăvara ,,ninge,, cu iluziiȘi ielele-și imbraca grabnic ia,În toate plafonatele confuzii,Există ca o rugă, POEZIA.Când vara în cerdacuri își revarsăFiorii unui vis și fantezia,Și când cireșii peste sâni se varsă, Există ca un scâncet, POEZIA.Când toamna-și fierbe mustul în butoaieȘi-și lasă nuditatea-n toată via,Cât mai gustăm figurativ dinploaie,Există ca o rană, POEZIA.Și iarna când sosește emblematicȘi îi simțim în pulsuri agonia lăsându-ne în carne frigul arctic,Există ca o scuză...POEZIA!

Mata Hari (7 iulie 1876 - 1917)**"Dansul e o poezie în care fiecare cuvânt e o mișcare.

Matthew Arnold: Poezia este pur şi simplu modul cel mai eficace, cel mai impresionant şi cel mai frumos de a spune lucrurile, şi de aici provine importanţa sa.

Miguel Angel Asturias (19 octombrie 1899 - 1974)**"Poeziile sunt ca niște amintiri udate de lacrimi.

Mihaela Borzea: "măicuţa credea că din cerneală n-am să pot să evadez, m-a învăţat cu lupii prin troiene să dansez. (...) Am rămas să vând cuvinte celor fără bani de pâine, Să mă leg de nebunia lumii încarnată-n filozofi'**"Aș vrea să-nțeleg cât mai bineCum ochii-ți vorbesc cel mai multȘi cum peste clipa ce vineTorni marea să pot s-o ascult.Pesemne-n tutun stă secretulDe-a spune-n puține rostiri Spendoarea ce-o scrie poetulCu lacrimi țesute-n priviri.În fumul rotund e o taină,Acolo aș vrea să mă-nalțSă-mbrac a părintelui hainăȘi-al lui Infinit să-l încalț.În zațul din cană e pace,Hai, tată, mulți ani să îți cântȘi poate mă-nveți cum se faceDin fum de țigară... cuvânt.**"Eu instig la poezie neamul ce tăcând se stinge.-Vino-mi, patrie, acasă, nu mai sta amară-n lume,Nu lăsa prunci fără mume, nici însingurați la masă,Taie-ți somnul și-l dezleagă în al deșteptării umblet,Vino-mi, patrie, în suflet, să mă simt și eu întreagă!**"trilul ei angelic întors dinspre lumină,Acolo unde-și doarme un înger poezia. **" Noroiul vinde stele străjerilor luminii,Tu vinzi momâi de paie pe post de lunetiști,De-atâta rău ce semeni, te-au năpădit ciulinii,Dar tot arunci cu pietre în lacul celor triști.Pe patinoarul urii faci piruete șuie,Ești supărat că iarna îți umblă prin microbi,Lasă poetu-n pace, cu taina lui căpruie,Nu-i intui lui soarta, ghicește-ți ție-n bobi!Nu arunca spre dânsul cu vorbe scurte-n poale,Căci ești și tu acolo, îl locuiești de-un veac,Nu vezi că-i curg sub pleoape și lacrimile tale,Iar rănile-ți eterne în vers își află leac?Clepsidra-i ține șirul culorilor uciseLa singura partidă de vânătoare-n Iad,Meteoriți anemici dau buzna peste viseȘi-n hăul antagonic se clatină și cad.Îi fuge somnul nopții din oasele-i opace,În timp ce mâna-i plânge lipită de condei,Țigara tace-n slove ascunse prin abace,Iar zațul alb îngheață scrâșnind a ghiocei.Ascultă-l cum îți țipă durerile-n privire,Cum smulge pălămida din lanul cu momâi,E doar o lumânare ce arde-n nemurireLa căpătâiul lumii, la propriul căpătâi.**"Ecuatorul zace pe plaja Mării MoarteȘi, altruist, respiră aceeași galaxieVândută pe iluzii la piețele de carteUnde se strâng nebunii să tacă poezie!"**"Eu instig la poezie neamul ce tăcând se stinge.

Mihai Eminescu: „Ce e poezia?/ Înger palid cu priviri curate,/Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate./Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.”

Montaigne: „Poţi face pe prostul în orice domeniu, dar nu în poezie.”

N. Nekrasov: „În sufletul fiecărui om este o supapă ce se deschide numai poeziei.” 

Neculai Campeanu: "despre poezie poezia este vuietul a toate câte sunt și nu sunt eu cred că Dumnezeu s-a născut din poezie poezia este dreaptă și cinstită ea nu rănește și nu etichetează ea nu se înjosește și nu se preamărește nu se vaietă și nu se exaltă când poetul atinge un copac copacul se cutremură și cântă poezia adevărată te spulberă te amețește te zăpăcește te „desființază” poezia este suspinul care răcnește

Negoita Dumitru: "Azi, la spital, citesc din propriul volum intitulat ,,Bucurii din lumea cărților" . La pagina 43, citesc un interviu luat de Virgil Carianopol lui Trăian Lalescu: V. C. Dacă tu ai scrie o poezie nerealizată, te-ar putea ajuta laudele nemeritate? T. L. Așa-i inima mea, nu sunt făcut să tai aripi. Îmi plac toate zborurile, çhiar și îndrăzneala de-a zbura. V. C. Ce-i frumosul? T. L. O floare. Dar, sunt și flori care nu miros. Așa și poeții, unii au parfum în poeziile lor, alții nu.

Nichita Stanescu Poezia este o dimensiune a tuturor oamenilor și este, poate, partea cea mai nobilă pe care o are spiritualitatea umană. Cred că nu se poate trăi fără poezie, așa cum ființa fizică fără de pâine nu poate trăi, ființa spirituală fără de poezie nu poate să trăiască, ea este cel mai important produs pe care o spiritualitate îl poate da. Este exportul unei țări către stele, este ceea ce face să devină mult mai albastru însuși albastrul cerului plin de stele.” ***Adeseori poetul, prin firea sa visătoare, când vorbeşte poate să pară un exagerat, dacă nu cumva un mincinos. Fireşte că este numai o aparenţă... Vorba domnului Shakespeare care zicea undeva că poetul, contemplând un măr, vede în el un leopard, iar când scrie cuvântul măr, îl scrie mirându-se că ceilalţi nu văd măreţia leopardului.***Am pus mana pe condei ca pe o pusca.***Am sa va spun un lucru, cu riscul de a ma repeta. Eu nu prea cred ca exista poeti, cred ca exista poezie.***Cei mai multi oameni ignora poezia, pentru ca poezia ignora pe cei mai multi oameni.***De poeti numai de bine, ca sa zicem asa.***Fara Miorita noi n-am fi fost niciodata poeti. Ne-ar fi lipsit aceasta dimensiune fundamentala. Miorita este scoala tristetii nationale. Matricea. Matca. Regina.***Fiecare poet daca nu se considera ca este un foarte mare poet, mai bine sa se lase de scris ca induce in eroare publicul. Cand scrii o poezie, sa crezi ca o scrii pe cea mai buna poezie care s-ar putea scrie vreodata. Daca nu ai aceasta credinta sa te lasi sa scrii poezie. Fiecare poet este cel mai mare poet!***Locuiesc în trupul meu cu chirie! Nu ştiu în ce secol aş fi trăit, probabil într-unul care nu a sosit!  Noi o să rămânem poeţi toată moartea!Poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabilă.Am să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.Poezia este ca o pasăre ce zboară invers.Poezia este o lacrimă care plânge cu ochii.Poezia este avuţia pe care omul o are încă ne jefuită.Poezia e o taină şi o lucrare de sine stătătoare.- Auzi, bă, Gore, ei o să rămână nişte ziarişti toată viaţa, noi o să rămânem poeţi toată moartea!- Uitaţi-vă numai la Sărutul lui Brâncuşi să vedeţi că îmbrăţişarea este însăşi poezia.Să nu-l credeţi pe poet când plânge. Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui. El a stors lucrurile de lacrimi. El plânge cu lacrima lucrurilor...*****Parerea mea este ca poetul nu are o epoca a lui; epoca isi are poetii ei si, in genere, epoca isi vede singura poetii***Peste ani ma vor bea zeii si vor simti in mine gustul tau.***Poetul nu are biografie; biografia lui este de fapt propria lui opera, mai buna sau mai rea, mai mareata sau mai putin mareata. ***Poetul, ca si soldatul, nu are viata personala.     ***Poezia adauga viata vietii. ***Poezia e o taina si o lucrare de sine statatoare. *** Poezia este avutia pe care omul o are inca nejefuita. ***poezia este ca o pasare ce zboara invers**"Poezia este dimensiunea cea mai curată pe care orice fiinţă umană o are...*** Poezia este o lacrima care plange cu ochii. ***Poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabila. ***Poezia este ochiul care plange. Ea este umarul care plange, ochiul umarului care plange. Ea este mana care plange, ochiul mainii care plange. Ea este talpa care plange, ochiul calcaiului care plange.   ***Poezia nu este într-o limbă anumeci într-un suflet anume.***Poezia nu este numai arta: ea este insasi viata, insusi sufletul vietii. Fara poezie omul nu s-ar distinge de neant. Poeţii adevăraţi nu sunt scriitori, ei sunt şi scriitori.” **"Poezia nu se scrie cu cuvinte. ***Pun prietenia mai presus de orice, iar  delicateţea umană o preţuiesc ca pe singurul sens existenţial. Dacă tot ne-am născut, să împodobim măcar această uluire cu cîntece de leagăn, nu? Poezia, oricît ar părea de nefiresc, este un exces de sinceritate, de dorinţă de a comunica a lui nimeni cu nimeni. (...) . Forme de a visa delicateţea. Cîntece de leagăn pentru pietre, pentru copaci, pentru animale.Sunt luni de zile în care nu am talent. Sunt zile lungi în care nici măcar nu mă pot exprima cursiv. Atunci, cred că nu am avut niciodată ceea ce se numeşte talent. Apoi brusc, mă pot exprima. Am bucuria, jubilaţia nătângă, aerul şi jegul siguranţei de sine. Totul îmi pare la îndemînă şi simplu. Dar ţine atît de puţin, Doamne!Şi aş putea să le spun tuturor acestora că sunt tragedii în paradis! Aş avea dreptate, pentru că viaţa (ce cuvînt mare!) ne aranjează pe toţi cu mizerii intime atît de desăvîrşite, încît uneori ajungi pînă acolo să suspectezi un noroc de un nenoroc. Şi ce bucurie poţi să ai cînd scrii din senin o poezie minunată, exact atunci cînd nu doreşti nici măcar să mai fii? A!, să fii frumos fără plată existenţială, ci numai aşa, de la natură! Să poţi să ai cuvintele cum au florile mirosul. ***Sa punem sapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului. ***Sunt zile in care imi doresc sa ma simt rau doar ca sa am ce scrie.***Un poet adevărat învaţă nu numai de la înaintaşi, ci învaţă şi de la urmaşi.” *** "***Un poet este cu atât mai măreț cu cât cei care îl citesc nu pe el îl descoperă, ci pe ei înșiși.”**„***Un poet nu poate fi mai bun decat alt poet. Un poet poate fi mai bun decat sine insusi sau mai slab decat sine insusi.***Vai autorului care nu seamana cu scrisul sau, – si vai poetului care nu seamana cu versul sau.

Nicolae Grigore Marasanu**"Vine poetul, adună durerile toate, cu durerile toate îşi hrăneşte plânsul

Nicolae Iorga: ”Poetul: donator de sânge la spitalul cuvintelor.***Cel ce aude glasurile ce nu se aud şi tâlcuieşte lucrurile ce nu se înţeleg, acela e poetul.***Cea mai mare licenţă poetică e a te crede un poet chiar când eşti.

Nicolae Manolescu: ”Poetul e un dansator pe funie, un jongler de cuvinte, un inventator de rime rare, plin de ingenuitate şi de har. (

Nicolae Nicoară-Horia: "M-ating de tine, poezie,/Să mă pârască cine-o vrea,/Acum când mâna mea te scrie,/Vai, nicio boală nu se ia!/M-ating de tine, Poezie,/Cum se-atingeau de haina Lui/Bolnavii, cu credința vie/Că altă vindecare nu-i!"

Nicolae Steinhardt: „Morala e poezia vieţii.” 

Nicolae Tudor: "există o mulţime de motive să rămâi viu,doar unul să devii cuvântător indezirabil.un creator adevărat începe cu nesupunerea."**" nu eşti poet, dacă nu te laşi rănit de orice atingi."**" poezia-i un culoar gri pe care umblă cu lupeînnebuniţi de cuvinte." **"Poetii nu sunt oameni, ci supra oameni. Ei au obligatii nescrise de a supraveghea viata celor deasupra carora plutesc si a intreprinde ceea ce este necesar ca viata tuturor sa devina poezie. Cand poetii se leagana si ne leagana si pe noi cu versuri line si cand afara este prapad, inseamna ca ne fac rau adormindu-ne sau tinandu-ne inutil de vorba. Daca poetul ar trai cuvantul lin, l-ar trai in sufletul lui, nu ar mai aparea pe scena cu versuri scrise cersind aplauze sau cuvinte de apreciere. Cand poezia este o treaba comuna, cand oamenii platesc ingrijitori de carti, dau bani pe carti sau sunt sponsori ai cartilor, poezia devine un bun public, iar cel care mestereste la el trebuie sa fie un profesionist. Poetii au umplut lumea cu mizerii scrise. Un poet ar trebui in viata sa sa scrie o carte cu 100 de poezii. Sa lucreze viata intreaga la ele. Daca poate mai mult, sa scrie in gand sau pe hartiile cu care isi aprinde focul, sa nu imi fure mie timpul, ca timpul meu, ca si al lui, este limitat. Daca nu scriu poezii, fac altceva pentru aceeasi memorie a umanitatii. Vreau sa fiu informat cu ce gandesc poetii si imi trebuie 100 de vieti sa aflu. El nu vede ca ma sufoca? De ce nu se opreste, de ce nu face ordine in breasla? Poetul, cand este inconstient si trimite spre mine incontinuu versuri line, si ma tine fixat cu ochii pe ele, imi patrunde in sange si vise, dar nu ma schimba dupa chipul si asemanarea lui, daca nu ma transforma in supra om, nu este un poet, ci un oarecare individ care, dupa ce il citesti, ar trebui nu certat, ci alungat cu pietre

Nina Beldie: "Veniți să cumpărați Poeme, Plătind două minute dintr-o viață, Veniți să cumpărați Poeme, Având la voi o clipă de speranță! Nu e nevoie să vă-nscrieți pe o listă De ordine, de așteptare, E de ajuns s- aveți în suflet, Iubire de Cuvânt și Soare! Nu credeți că e stocul lichidat, Poemele nu-s isprăvite prin vânzare, Ele renasc, tot înflorind pentru acei, Care mai poartă- n suflet Raiul, cu candoare… Și… mulțumiți Dăruitorilor de Slovă, Care-au visat și au iubit și-au scris Cuvânt, Veniți să cumpărați Poeme, Cu Armonie-n suflet și în gând!

Nuta Craciun: "Cred că atunci când scriem, sondăm o parte neexplorată din noi pe care încercăm să o scoatem la lumină, bucuria vine nu doar în urma actului de creaţie, ea vine mai ales atunci când cel care citeşte rezonează cu noi şi ne întâlnim de-a lungul aceleaşi unde... de aceea cred ca poezia trăieşte mai ales prin cititori.

Octavian Paler: "Poetul Anunţă cetăţii, pămîntului că ploaia există,Anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poetîn faţa unui cer ars, în faţa unui cîmp pîrjolitSi care nu e în stare să cînte şi să creadă în ploi,Să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înfloripămîntul bolnav,Aşadar un poet care nu e profet al speranţei,Un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cînte ploilelumiiN-a înţeles că poezia e în primul rînd o formă a speranţei.La ce bun poetul, în vreme de secetă?Să cînte ploile tocmai atunci,Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc şine dor,Cînd soarele arde şi mîinile miros a îndoială,Cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,Cînd amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvîntdificilSi cel care cîntă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovitChiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameniPentru nebunia şi curajul său care cîntăPloile, care cîntă torentele cînd oamenii ridică braţeleRămîn răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei. Cine să anunţeploileDacă nu poezia? Cine să aibă curajul să vadă pe cerul golnori de ploaie,Cine să-şi ia riscul de a profeţi dacă nu poezia,Cea care a stat cu grecii sub zidurile Troieişi cea care a coborît cu Dante în Infern?

Octavian Soviany: "Poezia mă face să mă simt mai bine într-o lume în care mă simt tot mai rău 

Oscar Wilde: "Există două moduri prin care să nu-ţi placă poezia. Unul e să nu-ţi placă, celălalt e să-l citeşti pe Pope.***Poetul poate supravieţui oricărui lucru în afara greşelilor de tipar.

Ovidiu Panisoara: ”Mai scriem poezie? Un studiu efectuat de către Delamerced și colab. (2021) a constatat că atunci când citim sau scriem poezie scăpăm de o parte din frica, tristețea, furia, îngrijorarea și oboseala pe care le resimțim.”

Oxana Mira: ”Poezia este forma suprema de refulare erotica.

Paul Ferrini: Spiritualitatea este poezia fiinţei, ritmul vieţii care se desfăşoară în fiecare persoană, în fiecare relaţie, în fiecare comunitate.

Paul Ghergu: "Poezia e muzică,e dans al silabelor pe portativ,e un cântecîn care te aleg cuvintele.

Paul Valery: "Un artist nu îşi termină cu adevărat niciodată lucrarea, el doar o abandonează la un moment dat. ** "Artistul trebuie să ne arate că viaţa este frumoasă. Fără el ne-am îndoi de frumuseţea vieţii. ** "Poezia e o artă a limbajului, anumite combinări de cuvinte pot produce o emoţie pe care altele nu o produc. ** "Opera dăinuie atâta timp cât este în stare să pară cu totul alta decât a făcut-o autorul ei. Durata operelor este cea a utilităţii lor. ** "Un om care scrie nu e niciodată singur."

Pedro Salinas: „Poetii pot fi definiti ca fiinte care stiu cel mai bine sa spuna ce-i doare.” 

Percy Byshe Shelley: ”Poeţii sunt necunoscuţii judecători ai lumii.

Petru Romosan: "despre un poet se spune că e un om care a uitat toate meseriile,

Platon: ”Poezia este aproape la fel de importantă ca şi istoria.

Plutarh: ”Pictura este poezie tăcută.

R. W. Emerson: „Poezia trebuie să fie proaspătă ca spuma mării şi veche ca stânca.”

Radu Cristian Constantin: ”Chiar dacă mor, o să-ncolțesc din versuri.Vor crește foi de carte din sicriu.Un flux venit din alte universurimă traversează limpede când scriu.I-un fel de transă. Meșterul și calfase-adună rituos în cine-s eu.Creația devine actul alfași pactul meu secret cu Dumnezeu.Renasc în mari acorduri de fanfară,mă detașez de traiul meu pigmeu,hulindu-mi Domnul doar pe dinafarăși căutându-l în adâncul meu.Mă-mbrac în poezie ca-ntr-o hainăde nuntă de argint. Sau de război.Și-ascult cum pe frecvențele de tainăîși cheamă cerul berzele-napoi.Când noaptea-i solitară și târzie,cu îngerii semnez un protocol.Mă simt mai mult făcut din poeziedecât din carne, oase și alcool.Ceva din mine lung strălumineazăși armonii se-mbină magistral.Poeme fulgurante se formeazăși se desprind din trupul meu astral.Și simt așa... o zbatere de tâmplă.Prind clipele din zbor, până nu pier.Nu știu să spun prea bine ce se-ntâmplă,căci totul e vibrare și mister.Mă-ntorc la scris ca-n locul unei crime, unde-am ucis ecoul unui plâns,apoi înalț, prin vorbe și prin rime,emoțiile mari ce mi s-au strâns.Ba remușcări, ba marile speranțe,ba lucruri ce credeam că le-am uitat.Amestecând ciudatele substanțe din care bea un suflet însetat.E curios, o zi care-o să viela ce trăiri, din nou, ne va-ndemna.Eu sunt doar o ocazie de-a scrie.Și moartea-i doar o formă de-a semna.Unii plutesc, alții trăiesc în glumă,alții transformă muzica-n vorbiri,în timp ce universul își asumăstelare zăcăminte de iubiri.O foaie albă nu-i decât o rampăce va lansa eonii tăi fluizi.O să sfârșesc ca fluturii pe lampă.Și-o să renasc apoi dintre omizi.Totu-i spiral, doar cărțile sunt sfere.Fizic, te stingi, rămâi doar prin cuvânt.Femei care mi-au spus la revederevor izbucni cu mine din mormânt.Adică-n anii mulți când fi-vor moarte,fără de glas, fără celule stem,putea-vor fi găsite prin vreo carteîn care le-am lăsat câte-un blestem.Avem, desigur, informații certecă toți o să ne ducem în pământ.Rămâne doar, legată-ntre coperte,balada vânătorului de vânt.E vineri deci. Noi mergem mai departe.Trupu-i pahar, iar inima-i un arc.Barem s-apuc să mai citesc o carteînfiripată-n cârciumi sau în parc.Când mă-ncolțesc tristețea și năpasta,aș tot citi poeme, teleleu.Dar ori de câte ori se-ntâmplă asta,nu caut mult, n-am timp, mi le scriu eu.Sunt un izvor de poezii labile.M-am fragmentat în mult prea multe părți.Am scris pe telefoanele mobile,în loc de SMS-uri, niște cărți.E vineri, deci.Până s-apună Luna,până să văd tenebrele cum trec,mai scriu o poezie și-ncă una...și-mi cad în gură ochii și-o să plec.Iar eu, când plec, de regulă, n-am unde.Monotonia s-a mutat la bloc.Îmi caut piste noi spre-a mă ascundeși pribegesc... așa... din loc în loc.La revedere, domnule cu scrisul,alunecat pe-al spirtului făgaș...O să rămâi ciudatul și proscrisulși chiar nebunul marelui oraș.O să te duci mereu la naiba-n chimeni.Prin parcuri reci. La crâșme pe la uși.Dacă te-ntorci, n-o să te-aștepte nimeni.Iar dacă pleci, nu flutură mânuși.

Radu Stanca: "Ce multe versuri, ah! ce multe versuriŞi totuşi ce puţină poezie!Unde te uiţi podoabe, panglici, dresuri,Nicio revoltă, nicio bucurie.O secetă imensă peste toate.Emoţii false, măşti şi platitudini. Poetu-şi face locul dând din coateŞi-n templu poze ia, nu atitudini.

Radu-Bogdan Herjeu: "Un poet in care nu se schimba nimic pentru ca rezoneaza cu universul e ca o cutie goala care ii anunta pe ceilalti, cu zgomote surde, ca e batuta cu batul.

Robert Browning: ”Dumnezeu este poetul perfect.

Robert Frost: "Poezia este atunci când o emoție și-a găsit gândul și gândul și-a găsit cuvinte." ”***A fi poet este o condiţie şi nu o profesie. ***"poezia este atunci când ceva „începe cu desfătare și se termină cu înțelepciune”.

Robert Louis Stevenson: ”Vinul este poezie îmbuteliată.

Robert Schumann: ”Chopin este şi rămâne cel mai îndrăzneţ şi mândru spirit poetic al vremii….

Robert Serban: "Poezia e o... goangă care merge prin creierul omului. La un moment dat, ea se oprește pe o circumvoluțiune și începe sa-l gâdile pe posesor. Și, în loc să se scarpine, omul se pune și scrie. La unii, goangele sunt mai mari - de aia există poeți...

Silvana Andrada Tcacenco: ”Eliberare, doar o picătură De apă, cuminecătură,În șoaptele-mplinirii câte-n priviri se cern,Tu scapă-mă de moarte, tu ia-mă din infern!Să trec în trupul tău, eu palidă vocală,Precum o jumătate ce nu-ți este egală,Să trec în trupul tău, să pot a respira,Tu poezie suflet din poezia mea,

Stanislas de Boufflers: ”Societatea are nevoie de poeţi aşa cum noaptea are nevoie de stele.

Stephane Mallarme: "Sarcina poeziei este să cureţe realitatea îmbâcsită de cuvintele noastre prin crearea unor spaţii de tăcere în jurul lucrurilor. 

Teodor Morar: ”-De ce poet, aș întreba de la început?- Aș răspunde, pentru că la început a fost Cuvântul!Pentru că poeții sunt ultimi chemați în Humanitas și pentru că poezia este întotdeauna vocea unui cântec.Ea n-avrut și nu vrea să schimbe lumea, un cântec dintr-o nișă îngustă, ea este o clipă de zbor imaginar, are în ea taina neantului pe care preț de o clipă îl ascunde.Dacă în alte părți ale literaturii te poți exprima într-o logică fixă, poezia vine să demoleze orice sens al realității.Poezia nu poate fi explicată rațional, de accea și incomodează.Cum poți explica un cântec, un zbor, un sărut, o îmbrățișare.În fața poeziei ca și a religiei cazi în contemplare, la fel ca și în fața muzicii de fapt.Ele nu aduc sisteme, nu încearcă să găsească un sens vieții, și doar să deseneze din note un glas.-Cum ați ajuns poet?- La fel cum m-am și născut, fără sens.Îmi pare cea mai frumoasă ratare dintre toate artele. Pentru că atunci când o scrii nu exiști, te naști din nou sau cobori în realitatea colectivă la fel cum ai îmbrăca o cămașă de forță.Până să fii consacrat de critică, zbori de asupra cuibului de cuci.Mereu asimilat cu labilitatea, poetul își poartă cuvintele la vedere, el se dezvelește de sens.Ce poezie o poți suprapune pe realitate, ce muzică o poți asemui realității. Acestea sunt mijloace de eludare și evitare a ei.Poezia ca și muzica este un slalom peste timp, este cumva păstrarea copilărie, cel puțin al inocenței ei într-o formă primară.Puțini au curajul acesta și tăria de- a se declara încă copiii.Nu este o artă pură, nu există așa ceva, este o artă inocentă, are în ea inoculat paradisul pierdut.Așa că poet este acela ce-și poate permite fărâme de adevăr dintr-o poveste a copilăriei.-Ce este Poezia pentru tine?-Poezia? Fiind un saltimbanc al clipei, aș spune că pentru mine poezia este viața, viața mea.Are în ea zâmbetul mamei, are în ea cărțile tatălui, bunătatea surorilor mele, râsul vioi al fiului meu. Și toți acei oameni, puțini, ce mi-au dăruit din sufletul lor .Poezia îmi seamănă mie și are gustul vieții mele. Are în ea umbra lui Dylan, are în ea prăbușirea înălțătoare a lui Cioran, și luciditatea lui Țuțea.Poezia ca și muzica sau Religia ne mai leagă de invizibil, nu ne dau un sens vieții, doar ne spune că undeva dincolo de suma realităților, sufletul există. Ele rămân sub orice timpuri liantul și certitudinea unui altceva dincolo de noi. Ne spunând nimic, dar totuși câtă simțire străbate...-Pentru încheierea acestui interviu ce moto ați menționa/ - Tot ce am spus, vreodată, s-a întors împotriva mea vindecându- mă !**"De îl vedeţi pe stradă abătut,sau poate... stănd la rând ca fiecare,Da-ţi-i, vă rog, un cordial salutPoetul e un fel de lumânare.**"Dacă viața se terminăUndeva într-un deșertIa cu tine o luminăDintr-un suflet de poet.

Thomas Hardy: ”Dacă Galileo ar fi spus în versuri că pământul se învârte, poate că inchiziţia l-ar fi lăsat în pace.

Thomas Stearns Eliot: "Poezia nu este o descatusare a emotiei, ci o fuga de emotie; nu este expresia personalitatii, ci fuga de personalitate. Dar, desigur, numai cei ce au personalitate si emotii stiu ce inseamna sa vrei sa scapi de ele. 

Titu Maiorescu: ”Cu drept cuvânt s-a zis licenţă poetică, şi nu licenţa poetului. Numai cea dintâi este iertată.

Tudor Arghezi: "Poezia este copilul care ramane in sufletul adolescentului, al omului matur si al batranilor, peste durere, dezamagire si suferinta.

Tudor Matreșu: "Doamne, pentru cine mai scriu poeții/ Risipindu-și sufletul ca pe-un maldăr de stele?/ Înjurătura de mamă are gust de cenușă,(...)/ CâiniI, în lanțuri, simt sărăcia pe-aproape,/ Ne tremură-n sânge ziua de mâine,/ Când speranțele încet încet ni se închid."

Tudor Vianu: ”Există poezie fără filosofie, dar nu există filosofie fără poezie.

Valeriu Butulescu: "Exista o poezie a lucrurilor care plac, fara sa ne spuna nimic.

Valeriu Dg Barbu: "unica poezie perfectă - profunda tăcere din adânca rușine în care umanitatea s-a scufundat cu tehnologiile ei sofisticate cu tot... invit scriitorii să-și frângă condeiul dacă nu află în vâna lor soluția sau scăparea." **"voi căutați adevărul în vin misterul în femei și poezia în carnea hârtiei 

Vasile Bardan:  "Poezia în forma modernă este o elipsă în care golurile sunt ecouri ale cuvintelor" 

Vasile Boldis: "Unde sunteţi voi, poeţi ai ţării,cei plini de premii, dizidenţii eroi?V-aţi spălat gura cu apele măriişi tăceţi prin reviste plătite de noi.Cărtărescu, Dinescu, alţi escu,nu scrieţi doar de dragul de-a scrieşi nu-l mai bârfiţi pe Mihai Eminescu,el nu s-a vândut ca şi voi, pe-o simbrie. 

Vasile Conta: ”Poezia e sufletul intim al omului, e cugetarea divină, e puntea pe care poţi trece în lumea visului.

Vasile Petre Fati: "În Cartierul nostru nu avem nici un poet,nici măcar unul. Și, dacă bunul Dumnezeu e cu noi,Nici n-o să mai apară vreodată. "

Vasile Tomoiaga: "Românul nu s-a nascut poet. Românul s-a nascut obedient. Ne place sa ne incolonam cu capetele plecate in spatele unuia care se declara șef și nu mai avem niciun cuvant de spus. Daca vreunul din coloană maraie, este imediat scos si aruncat afara de ceilalți. Ne place ca șefu' sa fie după chipul si asemanarea noastră, adică de-al nostru, din popor. Cu cât mai prost, cu atât mai bine, ca sa ne putem identifica cu el.

Vasile Voiculescu: 1. “Poetul sare lacom asupra-naltei glorii, / Cu-mbătătoarea-i carne ş-aţine sacra foame.” 2. “a sleit misteriosu-Ti joc, / Tu stai de faţă-n tot ce se petrece, / Nu Te ascunzi, dar nu Te pot găsi deloc. / Căci depărtările de Tine nu-s departe, / Eşti pretutindeni - ierţi, îndrepţi, mângâi-, / Un fir de păr de Tine mă desparte / Si, totuşi, dincolo de orice fel de dincolo, rămâi.” 3. “Am căzut, fiindcă m-ai smuls tu din tine,/ Pentru că m-ai svârlit, am căzut.../ Aşa strigă toată eternitatea din mine./ Umple-mă cu păcat, umple-mă cu ruşine,/ Sfânt am fost, sfânt rămân, ca la început,/ Vina mea s-a iscat în lut./ Eu, a patra ipostază, ţip de ruşine:// Cine, Doamne, mă va pune la loc? Cine?/ Nu dragoste, nu milă, nu iertare,/ Vreau dumnezeiasca mea stare,/ Dă-mi-o, dă-mi înapoi ceea ce am avut,/ Întregeşte-mă şi întregeşte-te, Doamne, iar cu mine.”4. “Cu ce adanc sa Te masor? de unde Atata inaltime, sa Te ating? Ma urc in cer si cerurile-s scunde…”5. „Credeam că aşa trebuie: poeţii / Să-şi poarte inima mai presus de greul vieţii!/ Dar iată, acum mi-e plină de toane şi nazuri, / Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri./ Sare, s-aprinde, o apucă atacuri / Ca nu-i dau raiul, scări la cer, punţi peste veacuri!/ Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept./ Numai singur Tu de-acum poţi. Te aştept./ Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.” 6. “- Oh, Te-am prins,/ Doamne, nu mai scapi, / te ţin prizonier... / - "Bine, zâmbi El, / ţine-Mă o clipă" / - Ah, gemui, pier... / O clipă, inima mi se făcuse / Cer.” 7. “Eu stau mereu în beznă: lumina mea-i la tine / Si ochii mei o alta nu vor să mai primească.” 8. “Poetul sare lacom asupra-naltei glorii, / Cu-mbătătoarea-i carne s-aline sacra foame./ Şi eu am alergat-o-n pustiul lumii voastre / Şi m-am bătut cu tigrii şi şerpii pentru ea. / Am fugărit-o până-n capcane şi dezastre,/ Dar când s-o prind, în cale-mi ieşişi tu, scumpa mea!/ Tu m-ai vânat cu ochii, oţele zâmbitoare,/ Şi lesnicioasă pradă-ţi cad astăzi la genunchi;/ Hai, inima sfâşie-mi, mi-o faci nemuritoare,/ Şi dulcea ta cruzime pătrunză-mă-n rărunchi:/ Căci stihurilor mele le dau alte destine,/ Cu nobilul lor sânge de-a te hrăni pe tine. Şi astăzi, mari otrăvuri cu care m-am deprins, Dispreţul tău, trădarea îmi sunt trebuitoare; / Intrate-adânc în carne-mi, ţin viaţa de învins, / Cât lipsa lor mi-ar fi şi mai ucigătoare, / Căci ele, printr-o vrajă, sunt înseşi răsturnate, / Iubirea şi credinţa, pe dos şi blestemate!”9. “Învăţ eternitatea cu hohote să plângă.”10. “Eu, ce trăiesc tot timpul printre semnificaţii”11. “Închis, fără de moarte, doar într-un singur vers, / M-a sărutat pe gură întregul Univers.”12. “Mă distilez în versuri, prin harul poeziei”13. “N-am să fug: nu caut alte măreţe fapte,/ Poeţii rămân astăzi eroii omenirii!”14. “Nu-i oaste mai vitează ca cea a-nchipuirii,/ Ca duhul frumuseţii atotbiruitor;/ În fruntea lor porni-vom războiul dezrobirii/ Din lumile ţărânei spre unicul meu dor;/ Să-ţi cuceresc şi ţie, în dreapta stăpânire;/ Alăturea de mine, un tron în nemurire!”15: Tot ce-mi încheie firea şi cârma drept o ţine,/ Orgoliosul geniu, voinţa de oţel/ M-au părăsit năuce şi s-au lipit de tine.”16. “Voi sparge-ntârziatul decret de lut al firii: / Ca ea să dăinuiască de-a pururi roditoare, / Îi altoiesc, din mine, puterea gânditoare.”17. “Si orice vers îţi scriu e înc-o-’mbrăţişare.” 18. “Ci smulg tăriei verbul de dincolo de fire, / Si orice vers ce-ţi dărui i-un fir de nemurire.” 19. “Mi-a trebuit întreaga văpaie-a poeziei / Cărbunele iubirii să-l schimb în diamant;” 20. “Cuvintele pe care nu le rostim, cuvintele ce rămân în noi, descoperă şi ele, fără de margini, făptura.”21. “pretutindeni prin toate îşi pune temei poezia.”22. “Ca o fecioară vorba îşi dă virginitatea / Doar mirelui, poetul, şi scrisul e o nuntă...”23. “În mrejele-adorării te-nfăşor, te cuprind, / Şi orice vers îţi scriu e înc-o-mbrăţişare.”24 “Sonetul meu e cuget şi patimă,-mpietrite./ Cu inima ciocneşte-l, că scapără, s-aprinde.../ În scoica mea închisă, dârz, făr' de răsuflare,/ Încet ia suferinţa chip de mărgăritare.”25. „Târziu, pe la ceasul amărăciunii, când am văzut că-n zadar/ cuvintele toate mi le-am rostit,/ că până la tine-nţelesul lor n-a mai ajuns, în noapte-am ieşit.”

Victor Hugo: „Adevărata poezie este în armonia contrariilor.” *** Natura este o liră uriaşă la care cântă poetul.

Violetta Petre: "Nu-i vina mea, că geme ţara, eu vinovată sunt de vers, de-i siluită primăvara, investigaţi un univers, prea năclăit în răutate şi în scenarii de doi bani!Priviţi în stânga şi în dreapta, în ochi priviţi-i pe orfani!Şi pe bătrâni ce-ascund durerea şi neajunsurile-n teamă şi nu-ndrăznesc măcar să plângă şi nu-ndrăznesc măcar să geamă.Sătulă-i ţara de morminte, va evada dintre hotare şi vinovaţi vom fi cu toţii... Şi unde-i România Mare?Călcaţi-mă şi în picioare, nu-mi pasă-n moarte, într-o rână, mă voi târî cu poezia şi adevărul într-o mână...**''Arunci sublimul peste noi (...)Mai dai o vină pe-un păcat şi calcă luna pe oftat, ca pe o piatră rară,Atârnă greu un gând ascuns şi parcă nu e de ajuns, să-l ştii pe din'afară,Ca pe-o obsesie de ''nu'', când ai cu cerul rendez-vous şi-ţi ninge cu blesteme.(...)Nu este chin mai blând şi drag, ca morbul scribului pribeag, ce-şi rupe din mândrieŞi-mparte plăgi din trupul său, (ce jertfă-a propriului călău!), în pâine purpurie...Prea mult amar şi, ce bizar se scutură, ca un hoinar de drumurile toateŞi face un popas prelung, cât poeziile-i ajung pe ziduri de cetate.Nu-i niciun paj cu pieptul gol, el singur îşi arogă-un rol de paznic de vocale,El, luptătoru-nsingurat îşi face iglu şi palat din farse lexicale...Şi dacă, ne-nţeles, te stingi, în pânza albă de paingi, ca-ntr-un arest pe viaţă,Învaţă să priveşti pasiv, când nu ajungi la rogvaiv, prin nopţile de ceaţă!Un solitar cu visul frânt, e răstignit în legământ, pe-o margine de lume,Cu poezia, (ce blestem), în care te gonesc şi chem, dar nu te strig pe nume...Arunci sublimul peste noi, vindecătoare stea de ploi, cu lacrimi de mătase,Ca şi cum haina ţi-e prea grea, mai rupi un colţ de catifea de pe-un morman de oase.Şi-mbraci în simfonii de rai, un scâncet mov, de păr bălai, ce-aşteaptă vindecare,La poarta iadului din noi, unde umilă mă-ncovoi, o biată cerşetoare...

Viorel Boldis: "Mă uit la un film... 21 de studenți în ultimul an la filozofie... profesorul le propune un experiment: cataclism atomic... un buncăr la dispoziție, însă doar pentru 10 persoane.... trebuie să hotărască ei care vor fi cei 10 aleși destinați să se salveze, pe ei și omenirea... profesorul scrie 21 de bilețele cu 21 de profesii/meserii... fiecare student extrage un bilețel cu profesia/meseria destinată... apoi rând pe rând spun ceea ce sint: eu sînt un cercetător chimist... eu sînt un instalator... eu un agricultor biologic... eu un soldat... etc.... eu sînt un poet, zice unul dintre ei... fără nicio ezitare, profesorul scoate un pistol și-l împușcă în cap pe "poet"...la privirile nedumerite ale studenților, proful replică ceva de genul: "hai să fim serioși... un poet? este inutil, nici măcar nu are rost să pierdem vremea cu el"***”Ce știm noi, poeții, de lumea asta?/ Trăim rupți de realitate,/ne hrănim cu vise/ și cu fărâmituri de libertate. / Poate nu ni-i puterea/ făcută din pământ și din apă,/ ci doar din cuvinte pe care/ nimenea să nu le priceapă.

Vissarion Belinski: ”Pentru a fi poet e necesară nu dorinţa meschină de a-ţi spune cuvântul, sunt necesare nu visurile unei fantezii trândave, nu sentimente livreşti şi nici o tristeţe de paradă, ci un puternic interes faţă de problemele realităţii contemporane. Poezia care îşi are rădăcinile în capriciile, tristeţile sau bucuriile unei individualităţi egocentrice, poezia al cărei autor îşi exprimă sentimentele frumoase aşa cum se ouă găina, deoarece ele interesează prea puţin pe ceilalţi, o asemenea poezie merită nu atenţia, ci dispreţul nostru. Orice poezie care nu-şi află rădăcinile în realitatea contemporană, orice poezie care nu aruncă lumină asupra realităţii, explicând-o, reprezintă distracţia unui pierde-vară, o distracţie nevinovată, dar deşartă, un joc de păpuşi, îndeletnicirea unor oameni de nimic.

Voltaire: ”Poezia este un fel de muzică, trebuie să o auzi ca să o apreciezi.

Walt Whitman (1891 - 26 martie 1897)**"Ignoră tot ceea ce îți insultă sufletul și chiar carnea ta va deveni un poem.***Pentru a exista mari poeţi este nevoie de mari cititori.

William Somerset Maugham: ”Coroana literaturii este poezia.

Yigru Zeltil: "Poezia, peste tot și nicăieri?

Zaharia Mihail – Robert: "Mult înainte de a cunoaşte sumara formulă călinesciană referitoare la poezie – sentiment sterilizat de tehnica – am simtit ca pe o fatalitate contradictia dintre sufletul si înfatisarea unei poezii, am simtit, mai precis, nevoia ca înfatisarea unei poezii sa fie cât mai putin epatanta, cât mai nesclipitoare si mai lipsită de podoabe, pentru a nu distrage atentia de la ceea ce ea îmbracă numai, de la ceea ce – în mod fatal si atât de adesea dezastruos – nu poate exista în afara materiei care se numeste cuvânt . Din pacate, ştiu poeme asemenea acelor medievale vesminte pastrate în muzee, atât de bogat împodobite încât stau singure în picioare, existând orgolioase în sine, fara nevoia de a îmbraca un trup viu, si mi-a fost întotdeauna teama de tendinţa si puterea formei de a se substitui fondului de a profita de fatalitatea potrivit careia acesta nu poate exista în afara ei. De la aceasta intuire a dilemei în care poezia are de ales între a nu exista sau a exista tradată de cuvânt, de la aceasta asimilare a actului de creatie cu presimtirea unei nenorociri, am ajuns cu vremea la întelegerea poeziei ca un continuu si riscant efort de renuntare la forma, de diminuare a ei pâna la punctul primejdios în care pot sa stea în cumpana gândul spus si cel nespus . Importantă a devenit astfel nu spunerea, ci sugerarea, determinant a devenit raportul dintre ceea ce se întelege si ceea ce se exprima. Sa exprimi puţin, pentru a sugera enorm; sa spui si mai puţin, pentru a sugera si mai mult; să nu mai spui nimic pentru a subîntelege totul – iata treptele unei apoteoze pe cât de ideale, pe atât de imposibile. A prefera poeziei tacerea – care o cuprinde în sine asa cum albul cuprinde în sine toate culorile – este în acelasi timp logic si aberant: logic, pentru ca se scrie, se vorbeste atât de mult, încât rostul poeziei a devenit acela de a restabili tăcerea; aberant, întrucât cine ar mai fi în stare atunci sa deosebeasca tacerea de liniste?! A prefera poeziei tacerea – preferinta îmbogatita de sentimentul imposibilitatii ei – înseamna a accepta definitia potrivit careia capodopera nu este o chestiune de forma, ci de absenta a formei. În felul acesta, aproape sinucigas, îmi permit sa nutresc enorma iluzie de a ma sustrage definitiei calinesciene. Am visat întotdeauna o poezie simplă, eliptică, aproape schematică, având farmecul desenelor facute de copii în fata carora nu esti niciodata sigur daca nu cumva schema este chiar esenta"