sâmbătă, 21 octombrie 2023

K.W.I -PARERILE OAMENILOR - PAGINA DE BIBLIOTECA

laurentiustefan, 

  1. Aaron Markovic: Despre Alesul Suprem!„ este onest. Neamțul este harnic. Neamțul este deștept. Neamțul este frumos. Neamțul halește cîrnatul pe varză finuț și civilizat, din vîrful buzelor, nu cu toată gura, ca un român înapoiat. Neamțul este delicat ca spuma dintr-o halbă cu bere. Neamțul tace și face. Adică își face treaba în tăcere.Nu ca românul de la țară, care țipă să audă tot satul cînd se duce în fundul curții, să își facă treaba. Neamțul este vestic. Neamțul este european. Neamțul este euro-atlantic. Este Omul din Atlantis. Dacă vrea, neamțul îl bate pe Superman cu o mînă ținută la spate. Neamțul este neamț. Neamțul e prieten cu Angela Merkel. Angela Merkel îi povestește la telefon cum a pus roșii la sticlă pentru iarnă. Neamțul este exact. Neamțul este precis. Este punctual. Neamțul este om de onoare. Nu se știe dacă și onoarea este om de neamț. Neamțul scrie cărți, neamțul dă autografe. Neamțul recită, cîntă și dansează. Daca se enervează, neamțul poate să și vorbească. Dacă vrea, înghite și săbii. Dar nu vrea, pentru că e om serios. Neamț. Neamțul este preferatul mass media. Neamțul are cel mai strălucitor cur din cîte au existat vreodată. O mare mulțime de proști fac rînd ca să i-l curețe cu limba. Neamțul este exact ca o mașină germană: stabil și de încredere. Doar airbag nu are. Sau... cine știe?”
  2. Adam-Ady: "oligofrenul national"
  3. Adi Buzau: "Nu a asigurat echilibrul intre fortele politice din tara, doar si-a asigurat propriile interese personale, prin imunitate, si ale partidului propriu PNL, prin atitudine! " ; "Klaus cel tăcut".
  4. Adrian Calin: „Imi este pur si simplu scarba de acest individ lipsit de orice urma de omenie, compasiune si impreuna simtire. E poreclit Sasanis”
  5. ADRIAN CRETU: "MAXIMUS DOBITOKEN IDIOTUS
  6. Adrian Dan Popescu: "retardat mintal"
  7. Adrian Papahagi: „Iohannis - un politician fad, fără valori clare și inventat de sistem” ; „A transformat România într-un stat securist. A populat toate eșaloanele puterii numai cu mediocrități. Și-a exprimat disprețul și ura pentru largi categorii de cetățeni (numiți "infatuați" pentru că susțineau normalitatea). A adus PSD la putere, a numit trei premieri pesediști, apoi, când și-a pus propriul partid la cârmă, a generat ditamai criza politică. A fugit de dezbateri electorale și de interviuri reale: tot ce depășește lectura unor punctaje în limbă de lemn îl înspăimântă.  E incapabil de empatie cu poporul pe care îl reprezintă. Orizontul lui sunt palatele, vilele, avioanele private, BMW-urile de top, golful, skiul, vacanțele dese și scumpe.  Nu a generat nicio idee, nicio politică (mai bine!). "România educată", emanată de nu se știe cine după șapte ani de scremeri, e un rateu monumental, pe care ministerul de resort nu știe cum să-l facă uitat. E agent servil al agendei stângiste radicale, în numele căreia e dispus să distrugă un partid istoric și să batjocorească valorile majorității românilor. Abia aștept să scăpăm de acest președinte nul, care avea doar două calități: nu era Ponta și nu era Dăncilă. Din nefericire, a ajuns să combine aroganța unuia cu inteligența celeilalte.”
  8. Adriana Barbosu: "obsedat" ; "paranoic"
  9. Adriana Galatâr: "Recunosc, pe scena politică există anumiți oameni, pe care oricât vrei, nu ai cum să îi faci plăcuți electoral. Nu au constanța și predictibilitate.(ca să fiu elegantă) În schimb, dacă tot ne gândim la criza care ne așteaptă, Klaus Iohannis este un președinte de țară BUN și predictibil, presedintele pe care îl,, cunoaștem,, În toți acești ani a facut și dinsul erori, DAR, în această lungă perioadă, a facut prea puține ca să îl detestăm, sau sa îl acuzăm mai aspru decât merită. Alt președinte mai pregătit pentru iarnă NU avem și e bine/sănătos să nu proiectam toată neputința de acum în sensul lui. Klaus Iohannis are toate atuurile unui mediator excelent, ale unui om politic puternic care duce un stat în spate cu demnitate (atât pe plan extern, cât și pe plan intern) . El este capabil să calmeze oamenii, prin temperamentul sau, și să le ofere liniște, atunci când toată lumea se ceartă cu toată lumea. Avem un președinte proEuropean cu experiență, presedinte care trebuie să gândească foarte bine mișcările următoare, să rămână imparțial și în funcție. Pentru liniștea tuturor. " *** "Sa va spun un secret. Klaus Iohannis este cel mai misterios om politic de la noi din tara. Daca derulam toti anii de mandat, toate declaratiile si aparitiile sale, observam ca tot ce spune e fara de interpretare, prieteni nu are, dusmanii ii tine la distanta. Barfe confirmate nu avem, doar presupuneri si aberatii legate de lipsa urmasilor si ceva case. Pe fondul misterului, e usor sa il banuim de absolut tot ce vrem. Conspiratiile isi fac loc exact pe lipsa faptelor dovedite.... Nu va lasati   manipulati.  Nu Iohannis e dusmanul popular. Psd si Aur sunt!"
  10. Adriana Pampau: iohanniscovid
  11. Adriana Pop: „Acest individ , cu pretenții de președinte , nu a adus decât dezbinare și ură între noi , românii. Nu simte și nu gândește românește. Nu iubește România și nu iubește românii. Așa cum și-a însușit casele , ilegal , crede că este stăpân peste această țară.” ; „Votez IOHANNIS!Am trecut de 40 de ani si eu asa haimana presedinte nu mai prind!”
  12. Adriana Sinescu: "Dulap-voda"
  13. Adriana Stoicescu: "Nimeni, niciodata nu a aratat atata dispret fata de judecatori. Nimeni, niciodata nu si-a permis sa se urce cu bocancii pe puterea judecatoreasca.  Nimeni, niciodata nu a aratat atat de clar ca pur si simplu nu da doi bani pe lege si Constitutie, pe ideea de stat de drept.  Am ajuns sa fim tratati ca niste infractori. Am ajuns sa fim fugariti si umiliti, la chemarea unor politicieni iresponsabili, manati de ura si dornici sa devina stapanii absoluti.  Sa va fie rusine!"
  14. Adriana Vitan Balint: *Adriana Vitan Ba"Nimenila din Deal". **“Am așteptat până se termină ziua, doar-doar oi vedea ceva pe pagina animalului de la Cotroceni plătit de noi să joace rolul de președinte. Mă, nu neapărat el, că poate l-o ține Geta închis în casă să bage lemne în sobă, dar vreun ratat de-ăla de consilier pe cultură, plătit tot din banii noștri, putea scrie un comunicat, o postare pe facebook. Azi a fost ziua Eminescu! Adică e al nostru, cel mai mare, cel mai iubit, un simbol, zi, mă, ceva, din respect pentru neamul ăsta care te plătește de papițoi, ratatule! În 7 ani, de când a venit janghina asta la Cotroceni, nu mai e ziua Eminescu, e ziua culturii naționale, ca nu cumva să ne mai raportăm la un simbol național, să nu-i mai pronunțăm numele, dar măcar de ziua culturii naționale, cum îi zic trădătorii ăștia de neam, să zică ceva, aiurea, și președintele sau vreun consilier prezidențial.Nimic, mă, nimic, un fel de dați-vă dreq de scl@wi cu cultura voastră și cu simbolurile voastre, că noi, poporul superior din care fac eu parte, îl avem pe Goethe, pe Schopenhauer, cum să mă cobor eu la nivelul vostru și să vorbesc despre Eminescu? Ăsta a evacuat librăria Eminescu din Sibiu, care funcționa în casa pe care a închiriat-o la Raiffeisen după ce a obținut-o cu acte false, chiar într-o zi de 15 ianuarie. Blestemați să fie pe veci, să sufere mereu de dorul țării și de ai lor, toți care or mai vota sânge străin să conducă orice în țara asta, cu tot cu securiștii care au înfipt marioneta asta în funcția de președinte al României!” *** Adriana Vitan Balint: Când a fost cu Schengenul, a ieșit namila aia de la Cotroceni să ne zică să nu căutăm vinovați și să stăm cuminți, că NU VA FI NICIUN BOICOT al firmelor austriece. Pentru că austriecii sunt prietenii care ii băgau în buzunar mii de euro lunar, când le inchiria casele furate și poate tot austriecii îi mai dau un os de ros la anul, când va rămâne șomer. Când a fost cu Bîstroe, a ieșit iar Iohannis să ne zică să ne calmăm, că o să se făcă niște comisii care vor analiza dacă e adâncit canalul, deși ministerul de externe ucrainian anunțase oficial toți armatorii că pot intra cu nave de tonaj mare pe Chilia să își transporte mărfurile. Ordinul e de tăcere, pentru că Iohannnis tot speră să ii dea NATO vreo funcție de conducere la anul, când va rămâne șomer. Când OMV a anuntat că nu va plăti taxa de solidaritate în România și că o va plăti în Austria, Iohannis a zis ca au fost niște neînțelegeri care se vor rezolva, indemnându-ne iar să ne liniștim, ca să nu îi deranjăm pe prietenii lui care îl hrănesc.  Acum, când pământul se cutremură ZILNIC în Gorj pentru că OMV exploatează gaze de șist prin fracturare hidraulică, cu aprobarea tacită a guvernului României, toată lumea tace ca să nu-l deranjeze pe șefu, prietenul austriecilor. Sute de mii de oameni stau cu sufletul la gură că le cad casele sau că va crăpa vreun baraj, fie cel de la Gura Apelor, aflat la 45 de km, fie cel de la Porțile de Fier, aflat la 55 de km de locul exploatării prietenilor lui Iohannis de la OMV. Dar chiar stăm milioane de oameni și ne preocupăm să-și găsească namila aia serviciu? Tăcem si așteptăm ce? Să rămănem fără case, fără familii, să ne ingroape sau să ne înece un ret@rdat, sklav al străinilor?
  15. Albert Toma: „Plăvanu', răspunzând la o întrebare și dorind să arate cât este de cult în cap. „Eu cred că v-am răspuns destul de exhaustiv la această întrebare.”Plăvane, e ca și cum ai spune despre Geta: „Eu cred că Geta era destul de virgină când ne-am căsătorit.”
  16. Albin Marinescu: „ticalos infatuat”
  17. Alex Costache: "Hitler era un mare adept al mersului pe bicicletă. Nu doar atât, a fost și mesager pentru mulți ani, ducea corespondența pe cele două roți. Mai mult, prin '37, tinerii hitleriști în vacanță în Marea Britanie erau încurajați să "înregistreze" tot, să aducă acasă informații. Germanii erau încă de prin secolul al 19-lea adepții unui mod de viață în care sportul, natura, medicina erau centrale. Era ceva mecanic însă în viziunea lor, mașinist, o instrumentalizare a corpului care a dus la ideologia superiorității ariene, la crime oribile. Nu pentru că sportul, medicina, bicicleta etc ar fi în sine rele, ci pentru că sunt doar instrumente ce pot fi folosite pentru a face bine... sau rău. De asemenea, sunt mijloace de propagandă sau chiar elemente simbolice de propagandă. Folosite în trecut, refolosite azi.  Astăzi, bicicleta este simbolul grijii pentru planetă, un simbol folosit de elita progresistă ipocrită (sau de proștii aplaudaci) pentru a susține o propagandă mizerabilă împotriva omului obișnuit care trece prin istorie cum poate, nu după cum îl încorsetează vreo ideologie sau alta. Președintele cu origini germane, punct important in biografia lui, căci a fost folosit conștient de către echipa de campanie/propagandă și suporteri pentru a i se afirma public superioritatea față de românii care trebuie conduși de un om cu origini superioare, ne spune astăzi, celor ce alergăm bezmetici să facem ceva înainte de ora 6, că suntem niște egoiști dacă nu folosim bicicleta și că semnul distinctiv al Supraomului contemporan este și mersul pe bicicletă. Gauleiterul local uită însă (vorba vine, știe foarte bine) că românul nu se deplasează cu garda de corp după el, nu oprește circulația ca să ajungă la timp, nu organizează el ziua celorlalți care îl așteaptă să ajungă la timp, nu comandă vremii, nu are salvarea și medicii la căpătâi în caz că i se întâmplă ceva... și adesea nu are nici bani pentru o bicicletă. Gauleiterul local face și astăzi ce face de când i s-au predat cheile cetății, își marchează armata cu semne distinctive care o fac invulnerabilă. Armata lui e singura care are recunoaștere oficială și dreptul la reprezentare politică, armata lui se poate oricând întoarce împotriva celorlalți cetățeni căci gauleiterul le confirmă legitimitatea, armata lui poate oricând impune reguli care devin axiomatice doar pentru că el, conducătorul suprem, sprijină acele reguli. Bicicleta nu e simbolul nazismului.  Bicicleta nu e simbolul grijii pentru planetă. Bicicleta e un mijloc de transport. Uneori util, alteori nu. Uneori posibil de folosit, alteori nu. Uneori accesibil, alteori nu. Bicicleta e doar o bicicletă. Sau nu.  În lupta pentru putere, bicicleta nu mai e doar o bicicletă.
  18. Alexandra Adriana: „Trezeste-te,romane! Omul asta nu are NIMIC comun cu Romania! Nimic comun cu dorintele si nazuintele tale! Toata viata lui e un amestec de golanie ,minciuna,hotie si lux pe banii tai! A adus golania din viata lui in politica romaneasca! Da-l AFARA!”; „este un pic cam foarte mult paranoic si ingamfat!” ; „Maretul”; „Marlan sas romanizat” ; "Cu doamna Dancila nu mi-ar fi frica sa plec la o lupta, cu Iohannis da! E degeaba, săracul"
  19. Alexandru Leona: „Ceva neinsemnat. Pare mereu cu chilotii in vine, mereu nepregatit, nearticulat, nesigur, ne, ne, ne „
  20. Alexandru Leitner-Moruzzi: „EL, marele nimic de la Treicoceni”
  21. Alexandru Manea: "IohANUS este BLESTEMUL NEAMULUI NOSTRU ROMÂNESC, El este arhetipul SATRAPULUI ticălos, al DICTATORULUI odios josnic și infam, bolnav patologic de URĂ, MINCIUNĂ, INȘELĂCIUNE și DEZBINARE, un GEMBAȘ scabros de copii români și HOȚ DE CASE. Acest nemernic SIMTE DOAR URĂ și DISPREȚ PENTRU ROMÂNIA ȘI ROMÂNI.Mai trage câte o citanie după ceea ce îi scriu alții, pentru că el este un TÂMP cu o GÂNDIRE LIMITĂTĂ, ÎNTORTOCHEATĂ  și CONFUZĂ. Chiar și când citește i se poticnesc mintea, gândirea și vorbirea.
  22. Alexandru Nemoianu: "nulitate agresivă"; "neghiob"; „Opțiunile sunt între actualul Președinte,care a dezamăgit profund,care a încercat în două rânduri crypto lovituri de stat,care a dovedit propensiune pentru încălcarea literei și spiritului Constituției,care a pus interesele lui deasupra a orice altceva și care a dovedit o slugărnicie față de pro-consuluii EU și USA absolut degradantă” ; „nataraul Klaus: ; „incetisorul la minte Klaus” ; „Singurul profesor din România care a reușit să își cumpere nu o casă, ci șase, din salariu și meditații, nu a reușit să facă nimic la Palatul Cotroceni. Nici din programul său cu care a candidat, nici din ceea ce s-a adăugat pe parcursul celor 5 ani. România este, în continuare, o țară de mâna a doua, în care companiile își trimit produsele cele mai proaste, românii au nevoie de viză să intre în SUA, în comparație cu polonezii sau ungurii, de exemplu, intrarea în Schengen a fost ratată, iar de la americani s-a ales doar cu o șapcă din două întâlniri cu Donald Trump. Declarațiile sale la adresa românilor care au votat la referendumul pentru familie, peste 3,5 milioane, care sunt și românii săi, mi-au arătat, încă de atunci, că nu este președintele care să mă reprezinte. ”Vă amintiți când a apărut ideea cu referendumul, am devenit inamicul public nr.1 când am spus că trebuie să fim toleranți. Cei care au promovat referendumul nu au fost toleranți. Dar românii au dat o lecție imensă acestor infatuați care au promovat ura și, așa cum se spune popular, i-au tratat cu flit. Românii au fost mult deasupra acelei părți a clasei politice care a promovat agresiv și cu un mesaj intolerant acel referendum”, a fost declarații jignitoare pentru mine ca soț și tată, dar și ca ortodox.”
  23. Alexei Acsinte: Bai tu ala, 'nalt ca bradul, prost ca gardul, stii ce-ai facut tu? Ai ucis bruma de speranta a oamenilor cat de cat scoliti din tara asta. Faptul ca astazi nu sunt strazile pline de protestatari e un semn tare, tare rau. Nu inseamna ca oamenii sunt incantati sau indiferenti la fentele din politica romaneasca ci ca au ajuns la acel grad de deznadejde care-i face sa se gandeasca la un alt plan personal. Schimbarea nu mai pare posibila la nivel de societate asa ca fiecare isi face planuri individuale. Unii ne vom trage la tara, altii ne vom retrage tot mai mult in sanul familiei, ne vom auto-enclaviza, iar cei mai tineri vor pleca spre alte zari. Cand media de varsta a tarii va creste, cand nivelul de scolarizare mediu va scadea, se va alege praful. Iti doresc sa traiesti multi ani ca sa apuci sa vezi efectul Johannis in plina desfasurare.
  24. Alina Mihaela Dumitru: „Este usor de remarcat ca individul este lipsit de orice sentimente de umanitate, de empatie, din cele mai firesti si mai simple: cinismul cu care a respins cererea de gratiere facuta de o fetita pentru mama ei, veselia cu care sarbatorea cu sampanie noul lui guvern, la 2 sapTamani dupa Colectiv, indiferenta cu care si-a continuat discursul cand un militar lesina la 2m langa el. Cat priveste nivelul intelectual...uitati-va la el...vi se pare vreun geniu?? Gasiti in ochii lui sclipirea unui om inteligent, viu, ager???...ma indoiesc!!! Atunci cand nu citeste( fara a mai comenta si cum citeste, fara sa para ca are idee de ce spune), ati vazit cum vorbeste??? Este incapabil sa exprime vreo idee proprie, este incapabil sa duca o fraza completa, care sa aiba substanta si mesaj! Ati vazut privirea lui atunci cand este nevoit sa se exprime liber sau sa raspunda la intrebari?? Este pierduta, intra in panica si sfarseste prin a ranji si a refuza sa mai raspunda!”
  25. Alina Mugiu – Pippidi: "cel mai neiubit dintre președinți” ; 
  26. Alina Mungiu: *** "Politologul Alina Mungiu Pippidi susține că președintele Klaus Iohannis, după 8 ani de mandat, se transformă din omul care s-a opus sistemului, în omul care a preluat frâiele sistemului și acum îl conduce. Ea arată faptul că președintele a reușit să dețină puterea totală, iar tot ce însemna opoziție a fost subjugată sau nimicită cu ajutorul procurorilor. ”În timp ce mai ia un premiu obscur în Germania (mulțumim presei oficiale române, că altfel nu știa nimeni, presa germană a ratat subiectul) Klaus Iohannis se pregătește să patroneze îngroparea finală a democrației românești. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a petrecut sub ochii noștri în ianuarie 2015, adică un președinte ales de popor pur și simplu pentru că avea un profil agreat de opinia publică (și atacat de sistem, sau de o bună parte din el la început) devine după aceea președintele sistemului. Pe care îl patrimonializează, punînd pe șeful lui de campanie șeful SRI, înlăturîndu-l pe Coldea și pe cei apropiați lui Victor Ponta și creînd condițiile pentru un amestec fără precedent al serviciilor secrete în politică sub pretextul luptei cu corupția, pentru care nici el, nici aliații de la Ordonanța 13 nu făcuseră anterior nimic. Cu fonduri enorme pentru presă, platformele de socializare, creînd pseudo societate civilă și pseudo opinie publică cu un succes pentru care Putin ar putea fi invidios. Sunt deja cîțiva ani de cînd avertizez că pericolul politic major pentru România este incapacitatea dreptei de a cîștiga alegerile fără a folosi serviciile secrete (și nu Dragnea sau alt baron local) și lipsa neobișnuită de scrupule în a folosi mijloace neconstituționale pentru a-și promova interesul propriu, prezentat ca fiind singurul pro-Europa, pro-Occident, pro-bună guvernare, etc. Din păcate, am avut dreptate, și la această oră președintele și partidele mari sunt încolonate și gata să legalizeze, printr-o reformă fără rușine a legilor siguranței naționale, sistemul actual, în care serviciile deturnează sensul alegerilor și controlează președintele (eventual folosind DNA, al cărui control a fost mereu miza lor, de cînd Băsescu, luîndu-se după americani și uitînd unde se află, a făcut corupția amenințare de securitate), care va deveni singurul de care depind, eliminînd orice alte controale democratice? Alegerile directe pentru președinte au fost totdeauna o problemă pentru ei, fiind calea cea mai clară prin care imprevizibilul (adică votanții) ar putea schimba ceva, dar captura post-alegeri din cazul Iohannis ne arată că fie la selecție, fie la campanie, fie la rezultat statul paralel are mijloace de a fi mai tare ca electoratul. O mînă de ziariști, de fapt mai puțini ca degetele unei mîini, protestează contra acestei stări de fapt și pe unii a trebuit să îi arăt cu degetul ca să se trezească. Azi, cînd bătălia e aproape pierdută ne întrebăm de ce lumea nu se mobilizează să apere democrația românească, sau în sondaje avem singura majoritate din Est dezamăgită de sistem și gata să se întoarcă la liderul providențial. Pentru că atunci cînd mai era încă vreme ați făcut front că statul paralel e o ficțiune a lui Dragnea (deși știați bine că eu, și nu Dragnea, lansasem primul avertisment) și evident că nu vă crede nimeni azi, cînd ați întors-o la 180 de grade. Dar, în sfîrșit, bine că v-ați trezit, o mînă de ONG și de ziariști.Cine tace zgomotos merită evidențiat, nu cine se trezește, fie și tîrziu. Întind mîna oricui se mobilizează, fie și tîrziu. Cum stăm: Intelectualii. Revistele 22 și Dilema, tăcere totală. Nu o fi chiar o întîmplare, de altfel, că au ajuns amîndouă să aibă același editorialist, pe Andrei Cornea, care apără toate pozițiile sistemului, pînă la nuanțe, de orice deviaționism (exact pe dos față de ce trebuie să facă intelectualul, care pune în discuție, chestionează puterea, etc), și pentru care Băsescu e Elisabeta a II-a și nu Petrov. Numai că nu și-au trecut pe generic iubirea pentru SPP, SRI și SIE, asta după ce finanțatorii mai vechi au fost de genul Udrea, Plăcintă, baroni locali susținători Roșia Montană, etc. Așteptați să vedeți cum e apărată democrația de securitate de alde Baconschi sau Cristi Preda. De zece ani văd în jurul meu numai o mînă de disidenți, aceiași de dinainte de 1989, pe care îi publicăm pe România curată, Antonesei, Tudoran, etc. Oligarhii. Securiști de rit vechi sau nou, oligarhii din media sunt complet subjugați de anticorupție, cu Băsescu se mai luptau, dar cu un sistem care are fiscul, DNA și tot ce mișcă e mai greu. Preferă să ia bani direct de la guvern și să lupte cu Putin, umplînd cu generali plagiatori toată komentatura. Voiculescu, care a supraviețuit și închisorii și atacurilor fiscului e mai prudent decît era, că i-au arestat și șeful de trust, pus în discuție copiii, etc. Alți oligarhi sunt direct ai lor, dezvoltați prin monopoluri date de sistem. CNA stă să în sfîrșit să lichideze încălcarea flagrantă a legilor anti-concurențiale de către DIGI, dar hai să vedem dacă sunt în stare. Curaj !!!Societatea civilă. Unde sunt Inițiativa România, Rezist Toată Țara, Corupția Ucide și toți cei care au ajutat la greu statul paralel în 2017-2020, toată pseudosocietatea civilă creată de Mihai Polițeanu doar ca să anuleze coalițiile reale care existau? Nicăieri. Ghinea i-a dat lui Polițeanu un loc de deputat în USR pentru misiunea îndeplinită și ceilalți s-au băgat la loc în găurile din care ieșiseră. Amîndoi luptă pentru controlul USR pe toate părțile, că așa e la ăștia. Sau poate așteptați de la societatea civilă creată de postul dintotdeauna sub control Pro-TV, și condusă de vedetele lui, să ia vreo atitudine? Alde Mîndruță, Moisescu, etc? Așteptați.Publicul. Greu să mai aștepți ceva de la unii care s-au lăsat pradă unor manipulări atît de ieftine și s-au ascuns în bule astupîndu-și urechile cu ambele mîini ca să nu fie forțați să găndească. Prețul expunerii selective la media face ca publicul cîndva evoluat să fi coborît la nivelul publicului Antenei 3, pe care l-a demascat tot timpul. Dacă îți iei lumina de la influencerii de la servicii nu ai reflexe democratice mai bune decît fanii lui Gădea et comp. Aceia măcar sunt săraci, bătrîni și nu au de ales. Dar, în sfîrșit, cine nu e acoperit să se miște, măcar acum, dacă reușește să treacă peste orgoliul de a fi fost paralel cu ce s-a întîmplat în România ani de zile și dă o mînă de ajutor măcar acuma.Partidele. Ca și în Brazilia (și ea condusă de un general după o are campanie anticorupție) anticorupția a distrus partidele, pentru că erau corupte, sistemul a pus mîna pe niște cioturi ca USR sau AUR ca să facă alternativă la el însuși și a colonizat partidele principale la greu. Deci cine să facă ce? Poate oamenii de afaceri, ca în Bulgaria, dar cîți sunt autonomi față de sistem și capabili să finanțeze un partid nou? Reamintesc că Cioloș nici nu s-a putut înscrie de cîte bariere i s-au pus pînă nu l-au luat niște securiști în primire, taxa de intrare e să îi iei și pe ei. Dar oamenii de afaceri să priceapă că nu poți avea statul paralel la guvernare, pentru că tendința lui e să sufoce piața cu monopolurile lui, ca la Hexi Pharma. Suntem ca în Ruanda, unde firmele asociate cu șeful statului se prezintă singure la licitații, ca nu are nimeni curajul să vină contra lor.” ***• „Nu sunt sigură că Iohannis își găsește o poziție europeană”. ***„Klaus Iohannis a devenit din președintele societății civile – președintele societății militarizate. Nu Klaus Iohannis a ales serviciile, ci serviciile l-au ales pe el”
  27. Ana Rostas: "A fost premiat de KALERGI ceea ce înseamnă că propaga orice este împotriva oamenilor
  28. Andrei Marga: "în publicații internaționale caracterizările sunt: „diletant”, „promisiuni neținute”, „pasivitate”, „avere din surse nelămurite”, „influențe ale Securității”, „statism sau lipsă de idei în politica externă”
  29. Andrei Paunescu: "Du-te, neamțule, urgent, afară,/Că ești fals și gura ți-e amară,/ Rânjetele-ți sunt tot mai scârboase,/Du-te, că ai, totuși, șase case!/Du-te, arogantule, acasă/Și în pace țara mea o lasă,/Că atâta ură ai în dinți,/Fără să clipești, provoci și minți./ Du-te, prefăcutule-n Florida,/ Că distrugi pădurea, ca omida,/ Banii mulți și groși din găuri ia-ți-i,/ Că-s făcuți onest, din meditații./ Calculele mint și nu se leagă:/ Nici de meditai o lume-ntreagă/ Nu făceai averi cu banii gheață,/ Câtă fizică ai dat pe piață?/ După ce i-ai dat sclipici și-un os,/ Ai vândut Sibiul, dubios,/ Case, ari, biserici și licențe,/ Fără acte, fără competențe./ Din șofer și din tălmaci de rând,/ Președinte ai ajuns curând,/ Dar nu uită cei ce te știau/ Cum vindeați copiii, mai pe șleau./ Pas cu pas, ai scris o carte-farsă,/ Fierbe țara, de mă tem ca iar să/ Iasă lumea-n șuturi să te scoată,/ Umilită greu și supărată./ Ai în palmares porniri penale,/ Slugă la multinaționale,/ La germani ai fi vechil umil,/ Nu te-ar ține nici într-un azil./ Dar acum, că v-ați făcut și plinul,/ Ai benzină, să atingi Berlinul,/ Parcă ai crescut sub două cloști,/ Nasc și nemții hoți, mutanți și proști./ Du-te, mutălăule,-n pădure,/ Că austrieci aduci s-o fure,/ Du-te, harta noastră să nu moară,/ Trădător nu ești, tu n-ai o țară!/ Du-te, ne-ai lăsat o mare rană,/ Compromiți emblema ta germană,/ Ai făcut din falsuri milionul,/ Ne-ai scuipat în față ghinionul./ Du-te, camarila stă să-ți cadă,/ N-o să scapi în nicio ambasadă,/ Că stăpânii-n piesa lor obscenă,/ Brusc, te vor abandona la ghenă./ Du-te, joacă tenis pe-ndelete,/ Somn predă la prânz la niște fete,/ Mergi la schi sau trage schnell de fiare/ Sau revino-n imobiliare./ Du-te-n Hermannstadt, profil de brânză,/ Că la Cotroceni făcuși osânză,/ Sau, mai bine, Werner, du-te-n cușcă,/ Ai de grijă, că poporul mușcă./ Du-te, urma să nu-ți mai rămână,/ Te-or primi măcar măgar la stână,/ Inima de sibieni e bună,/ Par ți-or face, fără să ți-o spună./ Ce-a-nceput Băsescu, zis matrozul,/ Ai continuat, ținând de osul/ Care-n jilț făcut e să vă ție,/ Adversari băgând la pușcărie./ Când erau pe tron Ion Iliescu/ Și Emilul cel Constantinescu,/ Ne ziceam: mai rău, chiar nu se poate!/ Dar Iohannis le-a-ntrecut pe toate./ Roata vieții, totuși, se-nvârtește/ Și ți-o spun acum, pe românește:/ Vezi, că ura lumii se ascute,/Du-te, cât ai timp, dar numai du-te!"
  30. Andrei Radu Marinescu: „Raluca Turcan spune ca "wierner" nu se duce la dezbatere pentru ca nu au "subecte" comune cu "veorica".In fapt, "wierner" NU PARTICIPA la dezbatere pentru ca ii este frica de cetatenii romani, stiind ca nu e capabil sa faca fata, ca are probleme cu exprimarea, cu gandirea si, mai ales, cu intelegerea.” ;" Nu ma pot asocia cu wiermer pentru ca incalca Constitutia dupa pohta inimii, pentru ca vocabularul ii este trivial si submediocru, pentru ca practica Bullyngul, pentru ca "Romania educata" pentru el inseamna #muie (opinie politica), pentru ca nu e capabil sa citeasca o propozitie complexa, pentru ca nu e capabil sa raspunda unei intrebari complexe, pentru ca este arogant si pentru ca in cinci ani de mandat NU A ARATAT nici macar 5 minute ca i-ar pasa de romani" ; "Intronatul" ; "wernerwoda" ;
  31. Angela Tanasescu: „Ma tot întreb eu asa, în pauza de publicitate, oare Iohannis a făcut ceva util la viata lui?.. În sensul ca, a udat vreodată florile, a dus gunoiul, a spălat vreo farfurie ? ( că de chiuloțz) A tăiat vreodată o felie de pâine, ca de parizer nu zic, a făcut vreodată vreo cumpărătură ? Băi, ăsta a trăit degeaba, n- a băut, n-a fumat, n-a #####, decât pe noi la cap.
  32. Anita Constantin: "Un ticalos, nu stiu si ma intreb cine l-a votat pe acest animal plin de rautate
  33. Anonim: ” Încălcarea frecventă a Constituției, demonstrată de multe ori de CCR (pe ultimele decizii ale Curții nici măcar nu a catadicsit să le pună în executare), maltratarea limbii române nu doar la discursurile libere, ci și la cele citite, invectivele adresate femeilor din politică, lipsa de reacție în numeroase cazuri de abuzuri, închiderea ochilor la problemele societății, absența din mijlocul crizelor reale ale României, precum și evitarea unei dezbateri în campanie cu ceilalți oponenți, mi-au demonstrat, continuu, că Iohannis nu merită votul meu. Desigur, are și merite, dar acelea sunt conjuncturale, diferite de promisiunile făcute nouă în 2014.”
  34. Anton catalin: ciobanis
  35. Atena John: Cel mai dureros lucru este faptul ca a călcat in picioare generația eroilor care s-au sacrificat la revoluție și a distrus orice fărâma de speranța din inima celor care au astăzi parul încărunțit și mâinile crăpate de munca! Au scăpat de sub o tiranie și au intrat in alta!
  36. Atitudinea.eu: "Iohannis trebuia arestat, nu votat!"
  37. Aurel Popescu: Deci profitorul de la Cotroceni, pleacă în plină criză pandemică, economică, politică, în Germania să își i-a tinicheaua de la stăpâni, pentru distrugerea neamului romanesc. Bă Iohanis, trimiteți fraieri din guvernul tău acasă, că sunt incompetenți și hoți și nu mai face bă Iohanis aroganta cu neamul românesc, pentru care nu ai făcut nimic, doar ai profitat după munca românilor, care te-au ținut în lux și confort un neica nimeni ca tine bă Iohanis. Popor de idioți, ne-am pierdut două zeci de ani din viața noastră, cu doi președinți și hoți și prosti, dacă votam cu inima pentru țara noastră, un om care își iubește țara și poporul, acum eram departe ca țară, dar ăștia de dreapta intelectuali, au vrut să pună pe Băsescu un colaborator al securității, și pe Iohanis un hoț dovedit de case cu acte false. Așa pățești când votezi ca prostu cu ură, și nu cu inima pentru țara și familia ta. Plecați dracu toți, în frunte cu profitoru de la Cotroceni." ; "ai vrut guvernul tău, parlamentul tău, justiția ta, și uite unde se ajunge bă neica nimeni, chiar ești obraznic și fără bun simț, în locul tău îmi dădeam demisia, că oricum mănânci banii românilor moca, ți s-a umflat capul de la atâta putere și avaritate. Sper să ajungi unde meriți, la cât rău și dezbinare ai făcut în această țară bă, neica nimeni."
  38. Aurelia Brandus: Asta nu e neamt, e sas, svab, un prost care nu tine cu tara, este un mincinos avar, un ticalos, un las, unul care, daca dai o besina, nu stie in ce cur sa se bage de frica, zice ca s-a tras cu tunul.
  39. Aurelia Mihai: "In afara faptului ca a respins legi, le-a amanat luni de zile, a mai facut ceva ? Poate dezbinarea poporului roman !"
  40. Aurelian.ro: "ghertoi imputit"
  41. Aurica Costache: "Găgăuța"
  42. Autori neidentificati: "un derbedeu politic" ; „Din pacate, n-am vazut la domnia sa nimic semnificativ, ceva care sa-mi miste mandria de roman, ceva la care sa pot spune ca „neamtul” a fost de neinduplecat pentru binele Romaniei” ; „hohahanus” ; „un sadic mut” ; „un fanfaron care a dormit timp de 5 ani şi uită în mod frecvent ceea ce vrea să spună (şi a venit de la Washington cu...o şapcă, bucuros-nevoie-mare!)” ; Pentru tine Ioh_ANUS, SATRAP JOSNIC ȘI INFAM, GEAMBAȘ DE COPII ROMÂNI: "Pe tine, cadavru spoit cu unsoare, Te blestem să te-mpuţi pe picioare. Să-ţi crească măduva, bogată si largă, Umflată-n sofale, mutată pe targă. Să nu se cunoască de frunte piciorul, Rotund ca dovleacul, gingaş ca urciorul. Oriunde cu zgârciuri ghiceşti mădulare, Să simţi că te arde puţin fiecare. Un ochi să se strângă şi să te sugrume Clipind de-amăruntul, întors către lume, Celalt să-ţi rămâie holbat şi deschis Şi rece-mpietrit ca-ntr-un vis. Cand ura te-neacă şi-ţi scânteie-n oase Să vrei peste mie, să poţi pân'la şase.".
  43. Blada Aurelia: "agramat"
  44. Bogdan Duca: ”servil ca un chelner pe la marile cancelarii și care își compensează retardul intelectual și frustrările personale printr-un ego expandat, pe care în timp ce presa românească îl elogiază, mass-media occidentală îl ia peste picior pentru lipsa lui de contur și de demitate (...) o nulitate arogantă ca președinte pentru două mandate"
  45. Bogdan Tiberiu Iacob: Cine se miră de smokingul matinal al lui Iohannis va fi uitat, probabil, de jenanta poveste a redingotei purtate în Japonia, cu Steaua Romaniei în grad de Colan la gît. O decorație pe care nu o deținea, deși legea îi permite purtarea ei în varii ocazii. Dar nimeni nu a făcut-o, pînă la el. Cum se zice, poți scoate țăranul din țară, dar..
  46. Budeanu Petru: „Hitler de Romania”
  47. Camelia Timofte: ”Primul Dulap al tarii:”
  48. Cami Di: "Ceaușescu n-a murit, e Iohannis travestit!"
  49. Caraman Stela: "acest om de nimic"
  50. Carmen Diaconu: "Penibilul"
  51. Casian Balabasciuc: "Mi-e greu pădurea s-o ascult/ Jelind în cele patru zări,/ Pentru că unii vor prea mult,/Destinele întregii țări./Știam ogorul că-i mănos,/ Că nu e încă otrăvit,/Că grâul nostru mătăsos/E cel mai bun pentru dospit./Știam că-i laptele curat/Din verzi pășuni ademenit/Că untul, cașul frământat-/Ceva ce nu s-a pomenit./Din floarea soarelui ulei,/Și fibre tari aveam din in,/Lână de haine, dar și miei,/De la mălai la ou și vin./Dar iată că m-am înșelat./Ce-i de la noi, nimic nu-i bun./ Tot rodul este aruncat,/Nu e conform nici de săpun!/Privesc așa, către la apus,/Producătorii îngroziți/Că-n țară de o vreme nu-s/Decât microbi și paraziți./E greu blestemul de pământ/Că-n legea sutelor de ani/Se răsucesc azi în mormânt/Foști truditori, mii de țărani./Vechi generații ce-au muncit/Cu bucurie pentru rod/Și s-a zbătut și-a suferit/Atâta lume de norod./Ce palmă strașnică ar da/Celor ce veghe țării suntDe se întâmplă-așa ceva/E semn că-i domnul prea mărunt.
  52. Catalina Balaban: "când văd acest individ la tv. schimb imediat. Ma scârbește aroganța cu care ne tratează pe noi, cei din mediul rural"
  53. Cathy Ochi de Soim: "DEJA AVEM 1.000.000 DE SEMNATURI PT. DEMITEREA DULAPULUI MERGATOR8
  54. Catrina Ludwig: ”Cică #Iohannis e la televizor. Minte de îngheață apele, eu nu mă mai uit la televizor, mi-a spus o prietenă care este psiholog și specialist în citirea expresiilor faciale. Zice ca clipește foarte des și gestica lui denotă minciună. Pe voi vă miră că minte? Eu îmi cert baiatul de 5 ani când minte, oare lor nu le este rușine în functie de prețedinte și la vârsta care o au să mintă? Ce educație au oamenii acestia? Domn' profesor de ce minți? Aștia care mint au predat copiilor noștri... Rușine!”
  55. Călin Georgescu: „Când îți hrănești ego-ul, nu poți să hrănești o țară”
  56. Calin Matei Popovici: "Demolatorul Romaniei"
  57. Cezar Boris: "primul bou al tarii"
  58. Claudiu Valean: Un ciobanesc german cu apucaturi de sobolan.
  59. Constantin Cucu: "ȘARLATANUL. Am auzit, din gură unui jurnalist, caracterizarea cea mai corectă a lui Iohannis. Șarlatan. Că asta înseamnă de fapt să promiți ceva, să intri în campaniile electorale susținând că răul cel mai mare din România este PSD și că tu ceri votul explicit pentru a-i stârpi ca, după nici 2 ani, să îi bagi la guvernare. Ori de câte ori îi voi vedea pe Grindeanu dând din umeri la transporturi, pe Firea făcând pe țața la ministerul ei ciudat sau pe Dâncu făcând-o pe profesorul la MAPN eu îmi voi aduce aminte de acest termen. Șarlatan. Altfel ceea ce ni se întâmplă este corect într-o democrație. Noi am votat șarlatanul. De 2 ori. Am văzut cu toții faptul că omul nu rezistă la o dezbatere. Că tace cu lunile când ar trebui să vorbească și nu se mai oprește când ar trebui să tacă. Că se dă cu schiurile pe banii noștri în loc să muncească. Că nu e niciodată unde ar fi nevoie de el, nu îl interesează nimic din ce se dezintegrează prin țară și că nu leagă vreodată două idei și două fraze cu sens. Omul este mai prost decât era de gol pușcă împăratul din basmul cu cei doi croitori vicleni și noi, cei mai mulți din bula asta, am ales să ignorăm asta atunci când conta. La vot. Am ales să persistăm in a-l vota pe acest om fără plan, fără carismă, fără discurs, fără bun simț drept care da, merităm să lingem toată plăcuța suedeză pe care el și ai lui ne-o dau zilele astea. . Un șarlatan lipsit de rușine. Si acum suspinăm că de ce nu avem o Maia Sandu. Dar adevărul este că noi, votanții lui Iohannis, nu merităm un președinte ca acea doamnă. Sper că istoria să înregistreze numele plăvanului cu 2 fețe alături de fanarioții, nenumărații voievozi de doi bani și președinții de căcat care ne-au împodobit trecerea prin timp."
  60. cocoon.ro: „Iohannis, dacă nu ar fi existat Ceaușescu, ajungea maxim tinichigiu auto, ca tatăl lui, iar Carmen - femeie de serviciu, ca mama, sau blănareasă, ca tatăl ei”
  61. Coman Constantin: ”cel mai prost prezidente din lume” Sorin Lavric: ”Iohannis, un președinte incult.”
  62. Constanta Bugiugan: "Văru' Klauss Flinstone İabba-dabba-doo!" ; "Mă gândeam la Onanis, ce-o mai face,pe unde mai joacă golf. Dar știți ce-i interesant? Când scrii "Onanis",corectorul îți dă "România"... Deci,Onanis,nu Iohannis!
  63. Constantin Gheorghe: "vorba clasicului de serviciu: ghinion!" ; "Cât despre Iohannis, nimic despre un nimic" ; "puliken"
  64. Constantin Gherasim: "Ficusul" , "Chiparosul"
  65. Constantin Pana: "io. cred ca Iohannis e un mare conducator de mafie ticaloasa, un mare conducator de talhari ai romanilor, un mare NIMIC arogant, cinic si tradator!! 
  66. Constantin Udrescu: "Ce să mai înțeleagă românii din comportamentul dv. , că PAS CU PAS ați reușit să aduceți românii in pragul disperării..? De cand ati devenit președintele acestei țări , ați reușit să vă îndepliniți toate POFTELE ,......cea ce neam din neamul dv. nu visa vreodată , pofte care au dus la GUVERNARI EȘUATE , PREȘEDINȚIE EȘUATĂ și cel mai dureros lucru un STAT EȘUAT.
  67. Contescu Cornel: "Mu(tan)tu
  68. Corina Bacanu: „Rușine, Klaus Iohannis, inamicul tău și al liberalilor nu trebuie să fie pesediștii, așa cum ai declarat, ci incompetența și corupția care, stai fără grijă, se regăsesc din belșug și în partidul care te susține!” ; "Am pus ștampila pe Iohannis de două ori și am avut încredere în el ca om politic. L-am admirat cumva că nu se bălăcărea, că nu își ridica poalele în cap, i-am apreciat și lipsa de spontaneitate punând-o pe seama spiritului nemțesc care nu iese din om ca o țoapă ca să ne arate chiloții la fiecare scânteie, ci adoptă o atitudine elegantă chiar dacă plictisitoare. Am avut și președinți caterincoși, spirituali sau inteligenți care ne-au furat, ne-au foootut și apoi au râs de noi că aveam fusta prea scurtă, era vremea pentru unul enervant de anost. Am zis că pe domnul Iohannis nu trebuie să îl plac, în spiritul balcanic de ne-a consacrat spre sărăcie, ci să îi apreciez metodele și faptele.  Dar mă uit la știri și nu știu exact ce să mai simt vizavi de voturile mele.  Țara se află acum, as we speak, cum zic francejii, în perioada ei de eșec epic. Facturi delirante, euro călare pe cocoașa goală a românilor, alimente devenite peste noapte produse de lux, per total este rău și nici nu cred că se va remedia ceva curând.  De ce? Pentru că Florin Cîțu vrea cu toate ghearele să fie președinte PNL iar Stelian Ion a refuzat să semneze avizul pentru pomana către primari, prin care Cîțu își cumpăra, pe bani publici, șefia partidului. Cîțu e un cal mort și nu despre el vreau să discut în status, ci despre președinte.  Pentru că pe Președinte l-am votat, nu pot să nu mă întreb dacă Florinel l-a demis pe Stelian Ion cu acordul Președintelui. Iar daca nu l-a demis cu acordul Președintelui, de ce Iohannis nu respectă Coaliția zburându-l pe Supărman din fruntea Guvernului.  Întrebarea mă animă, ca să zic așa, pentru că fie domnul Iohannis își bagă coada în alegerile interne ale Partidului susținându-l pe Cîțu cu toate instituțiile de forță ale Statului, fie pur și simplu are un orgoliu mare și o mână proastă la oameni, cum s-a mai întâmplat și în trecut, când le-a pus pe Turcan și Gorghiu în fruntea partidului ca să ajungă PSD la peste 45%.  Mă mai întreb de ce domnul Iohannis a impus închiderea piețelor anul trecut, chiar înainte de alegerile parlamentare, fără să consulte pe nimeni: ca să scape de Orban, ca să crească în sondaje USR sau ca să-l pună pe Cîțu prim-ministrul lui? 🙂Analizând toate acțiunile președintelui din ultimii 6 ani, constat cu îngrijorare că fie domnul Iohannis suferă de o lipsă cruntă de viziune, fie domnul Iohannis vrea să desființeze PNL. Și dacă da, de ce?
  69. Cornel Contescu: mobilieru de servici
  70. Cornel Nistorescu: "Oamenii nu mai au încredere în aproape nimeni. Mulți nici în ziare și nici în televiziuni. Necum în site-uri. Unii, nici în biserică. Aproape toți, nici în președinte. Acestuia îi pasă din ce în ce mai puțin de toate. Nici de dosarul cîrpit al OMW, o formă de slăbiciune românească, dar și de plată pentru admiterea în Uniunea Europeană. Nu-i pasă nici de eșecul admiterii în Schengen, nici de procentul mic al redevențelor. (...) Uneori am sentimentul că nici președintele nu mai vrea nimic, că s-a săturat de propriul mandat, de propriul guvern, de micimea acoliților săi liberali, de drumurile la Sibiu, la Bruxelles și în Germania pentru diplome și decorații. În expresia lui de piatră, cu un umăr căzut și cu gîndurile plutind aiurea, nu mai transmite nici încredere, nici speranță, nici hotărîre. Ai zice că nu mai luptă pentru nimic și că nu îl mai muncește nici un gînd important pentru țară. În aparițiile sale din ce în ce mai rare ai zice că se îneacă în pasta politică puturoasă care îl înconjoară. Vrea să rămînă președinte și atît. Se poartă ca un om lipsit de o sabie, de un baston, de un sprijin. Situația din Ucraina îl copleșește. N-are nici idei, nici soluții. Nu pot veni de la el. Joacă exact ca un figurant într-o piesă despre război. Din cînd în cînd, mai aduce cîte o tavă cu un plic. În deciziile importante a rămas doar o curea de transmisie a Bruxelles-ului și a ordinelor emise de NATO. Nu-l mai caută nimeni și nu mai este invitat nicăieri. Nepăsarea lui este egală cu resemnarea noastră.
  71. Cornel Sabou: "criminalu' " ; "Boschetaru de la Cotroceni", "Un Papă-Lapte" 
  72. Corneliu Vadim Tudor: "Căpşună Voda", "Smecherul" ;
  73. Cornelius Iuga:LABAGIUL DE LA COTROCENI”
  74. Costel Birlea: Hoitul de la Cotroceni
  75. Costi Costin: „Ţâfnos, gura încleştată, silabiseşte, rânjeşte, jigneşte. Indiferent de eveniment, PSD e de vină” ; "Muila"
  76. Costi Rogozanu: „și dă-i și luptă cu comunismu. Și olecuță cu schimbările climatice. Acum lupta cu terorismu. Pe final, îi fute una si saraciei. Tenqiu” ; "Iohannis a decolat in arogantze cosmice"
  77. Costin Dobre: „Avea un discurs mult mai coerent cât a fost primar. Tind să cred că este supus (fără știrea lui) la un proces lent de intoxicare cu substanțe halucinogene ce îl fac, pur și simplu, ”animalul de companie” obedient unor grupuri de interese necunoscute nouă, ”vulgului”, ci doar liderilor serviciilor secrete.”
  78. Cretu Constantin: "Președintele fute vânt"
  79. Crin Antonescu: "Vorbește puțin, dar exact cât gândește"
  80. Cris Cristina: Iohanis este un impotent politic la Cotroceni, cel mai prost președinte al tuturor timpurilor hoț de case dovedit de două instanțe pt fals și uz de fals în înscrisuri sub semnătură privată, arogant puturos mincinos răzbunător o rusine in istoria românilor un nemernic mincinos!
  81. Cristache T.: macelarul justitiei din r.
  82. Cristian Bratoi: „Klaun”
  83. Cristian Niculescu: Porchannis a adus atitea legiuni straine ca sa le apere lor fundul in caz ca totusi poporul roman ar avea curajul si puterea sa se revolte impotriva unui guvern de hoti ,mafioti si tradatori .
  84. Cristian Paun: Nu statul a eșuat, Alesule! Tu ai eșuat! Ești eșecul nostru!
  85. Cristian Tudor Popescu: "Wiermer"
  86. Cristina Canepa: "chiulangiul șef"; „Razboiul lui cu PSD din ultimii ani se pune, credeti, ca o realizare? Faptul ca, in loc sa fie un mediator ca presedinte, a dezbinat societatea romaneasca? Faptul ca a convocat un referendum neconstitutional, cheltuind bani publici pe nimic?"
  87. Cristina Pavel: "A incalcalcat deciziile Curtii Constitutionale de cate ori a vrut el, ca "de indata" inseamana "cand vrea muschiul meu". Iar "mediere" inseamna sa iasa la proteste."
  88. Cu spatele la ei: " Marlannis"
  89. Dan Alexe: ești precum o piatră de moară atârnată de gâtul acestui popor, din care tu nu faci parte! MARȘ, MĂ! 
  90. Dan Chitic: Klaus este o sluga "buna" a altora.
  91. Dan Danciu: "Dezbinator dement"; „Maleficul"
  92. Dan Desliu: "Oha"
  93. Dan Diaconu: "Plăvane, au murit oameni! Ţi se mişcă ceva din structura ta de robot prost?'
  94. Dan Dumbrava: Sterp, adevăratul cuvânt care îl caracterizează în tot și toate
  95. Dan Ilie: "un eretic, tradator, strain si dispretuitor al neamului si valorilor romanesti"
  96. Dan MV Chitic: „GuWernerator” ; "Primul Terorist al țării", "Gauleiterul Iohannis"
  97. Dan Naida: La început a fost ,, ROMÂNIA lucrului BINE făcut " , apoi a fost ,, ROMÂNIA NORMALĂ , apoi a fost ,,ROMÂNIA EDUCATĂ " și stop ... s- a oprit să- și tragă sufletul și să se odihnească ! A HIBERNAT o ,,PEROADĂ " de 6 ani , apoi s- a apucat de lucru ,,Pas cu pas " , adică molcom , lent , moșnegește, moale ca un adevărat SALAM SĂSESC ... a ,,construit" guWERNERUL meeeu și mândru tare a tulit- o în excursii sau la ,, Carmen , Dragostea meeeeea " ! Cu GIROSCOPUL , bineînțeles ! Apoi iar s- a odihnit în PALAT , pitit bine de frica ,,Mandolinelor " războinice care încercau să- i detroneze PUIUL CÂȚU- CAZZO ! GuWERNERUL meeeu ,, a ÎNVINS " , și TĂTUCUL lui a băgat capul în nisip ca STRUȚUL ! ,, Nu răspunde la SMS " ... nu conduce LUPTA , nu negociază ,, cu Dușmanul " , și-a ABANDONAT poporul ... dar se crede un FARAON atotputernic și atotștiutor , un LUKASHENCO 2 ! Oare TRÂNTORUL ăsta ajuns Președinte din conjunctură , ajuns apoi COMBINATORUL Șef USL- GRIFCO crede că 6,5 Milioane de români care l- au votat sunt toți TÂMPIȚI ?? EL e ,, PRECAUT " și noi suntem PROȘTI ?? CRIZA POLITICĂ actuală e opera lui , el e SFORARUL Șef ... pt că vrea mai mult deja , acum vrea și ,, PARTIDUL meeeu " ! Mă întreb și eu ,, ca prostul " , myself , oare Criza asta din COALIȚIE a generat- o tot PE- SE - DEEEE ?? Tot DRACNEA a fost ,, SFORARUL Șef " ?? Tot ,, PENALII din guvern " ?? BUFONUL Nației , FĂTĂLĂUL de la Cotroceni , TRÂNTORUL istoriei , NEPUTINCIOSUL , SPARANGHEL VODĂ Werner chiar ,, n- a mâncat Usturoi " ?? Chiar ne crede pe toți TÂMPIȚI ?? Oare el FARAONUL nu e cumva COMPLICE și VINOVAT ?? Grea întrebare !
  98. Dan Petrescu: *** "cînd aud de Iohannis, mă încearcă un sictir și un dispreț *** Gaz pe foc. Președintele Trist dar Adevărat al statului eșuat numit ,România promitea acum șapte ani o Românie normală ...alți șapte ani irosiți cu un alt habarnist care stă frumos la poze.Am aruncat pe apa gîrlei șapte ani de speranțe puse în cîrca unui nimeni care a promis ceva după care tot tînjeam și anume începutul unui drum către un stat de drept și echitate socială ,către o justiție justă și un stat unde principala și unica lui grija este bunăstarea socială ,educația,sănătatea și nu urzelile ,trocurile ,tîrgurile între mafioți și domnia interlopilor . Citind rîndurile de mai jos spuse de Trist dar Adevărat ,remarc fără să am mirări ,că nu cred în posibilitatea de a găsi în toată lumea un popor atît de sublim în indiferență ,lașitate și complicitate cu ticăloșii ,mitomanii și ratații . Suntem unici ,vă asigur. Pe final de mandat ,acest muc cu ifose de om mare ,ne declara satisfăcut că România este un stat eșuat ,asta fix după ce un alt spital fumegă și un guvern condus de o marioneta cade lamentabil și grotesc . Din păcate am acordat încrederea ,votul și speranțele noastre unui alt saltimbanc aventurier care doar constată cu îngrijorare că ne-a tras țeapă atît de ușor . Și cînd te gîndesti că ne-am dorit atît de puțin ... „Am câștigat astăzi, dragi români. România a câștigat, România modernă, România europeană, România normală a câștigat astăzi. Românii au fost eroii zilei de astăzi, au mers într-un număr impresionant să voteze și acesta este cel mai important câștig de azi, faptul că au mers la vot. Și aici o mențiune despre românii din Diaspora care au mers în număr extraordinar de mare la vot. E cea mai categorică victorie obținută vreodată împotriva PSD .Primesc această victorie cu bucurie, cu mulțumire, cu modestie și cu încredere în România. Vă promit azi, aici, în această seară că voi fi președintele tuturor românilor și acelora care m-au votat în mod expres și acelora care nu m-am votat. Voi fi și președintele celor care nu au votat deloc, cu speranța că data viitoare vor merge totuși la vot. După această victorie sunt multe lucruri de făcut, de reperat. Mă voi implica pentru a crea o nouă majoritate, compusă din partidele democratice, care vor duce România spre modernizare, spre România normală. Vă promit încă un lucru. Voi fi un președinte total implicat pentru România" ,Claus Iohannis ...hai sictir și să auzim de bine ,mon cher. Mai jos link-ul cu gargara mucului... 
  99. Dan Suciu:  -Țin cu Iohannis pentru că a dovedit în Sibiu că poate fi un bun gospodar. -Țin cu Iohannis pentru că are cea mai bună susținere internațională dintre președinții avuți de România. -Țin cu Iohannis pentru că vorbeste doar strictul necesar. Nu turuie ca alți politicieni care doar ne aburesc cu minciuni frumoase ca să îi cedăm un vot. -Țin cu Iohanis pentru că este bine educat,nu a plagiat la facultate,a fost șef de promoție la o facultate foarte serioasă a Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca. ,vorbeste trei limbi,este echilibrat,nu este alcoolist,nu fumeazã,nu este infidel soției și este foarte politicos cu toată lumea. -Țin cu Iohannis pentru că nu este un pierde varã,un lăudăros. A avut un loc de muncă tot timpul ceea ce la noi în Ardeal ne aratã că este un om serios. -Cultura nației lui îl obligă la muncă,la corectitudine și sunt sigur cã luptă sã nu-și facã strãmosii de rușine. Opt sute de ani nația lui a clădit în Transilvania...Și el va clădi! Oricine pune o cărămidă la zidirea României merită susținere. Eu îl susțin pe SAS!"
  100. Dan Tanasa: klaus -bufon sau rama?
  101. Dan Tomozei: „Mitomanul” ; "Bă datorie la stat 320.000 €, bă hoț de case!" ; "Iohannis este virusul care macină vitalitatea poporului român. Iohannis macină educația, sănătatea, economia, băncile românești, resursele naturale, agricultura, armata, parlamentul, guvernul și tot ce mai poate fi stors în interesul celor care îl țin în funcție: SUA și UE." ; "este un nenorocit, care a nenorocit o țară!" ; "este un Zelenskyi de București, care nu face decât să recite mesaje primite de la șefii lui: Ursula von der Leyen, Josep Borrell sau Biden!" ; "Câtă băiate de joc, câtă nerușinare, poate să cuprindă acest președinte care datorează bugetului de stat 320.000 de euro, din chiriile încasate ilegal pentru imobilele furate din avutul proprietății de stat!"
  102. Dana Budeanu: "Incompetent"
  103. Dana Tanase: " Betiv"
  104. Daniel Cristea-Enache: Stimate domnule Președinte al României, Dacă tot sunt la soarele de toamnă pe plajă lângă vila Dvs. de la Neptun, vă dedic o postare legată de implicarea Dvs. directă în alegerile de azi pentru președinția PNL Nu contează numele celui pe care îl susțineți. Relevant este faptul că nu aveți dreptul să o faceți. Fiindcă sunteți Președintele României, iar ca Președinte trebuie să fiți echidistant, nepărtinitor, neutru. Nu sunteți Președintele doar al celor care votează un candidat la șefia PNL, ci Președintele TUTUROR cetățenilor români, indiferent de partidul pe care ei l-au votat. Prin acest partizanat afișat al Dvs., dovediți că nu cunoașteți “fișa postului” de Președinte al României; iar dacă totuși o cunoașteți, dovediți că o încălcați. Sunt profund dezamăgit de comportamentul Dvs., dat fiind că v-am votat de două ori. Mult succes la golf!
  105. Daniel Georgescu: ghinionul de la cotroceni
  106. Daniel Ghita: „Instaurati dictatura și gata, știm ce ne așteaptă, ca asta nu mai este democrație. Un partid, un președinte cu partidul și Guvernul lui, și gata!”
  107. Daniel Mindricel: „Pennalis"
  108. Dàniel Sendre: " analfaboss"
  109. Daniel Tomozei-Dimian: "om neom", "inumanul" ; "Imbecilul, DIN NOU, calcă în picioare independența justiției, se amestecă acolo unde nu are atribuții! Mai mult, imbecilul instigă doi miniștri să calce în picioare justiția și independența judecătorilor! De ce? Pentru că le folosește electoral! Pentru că justiția este bună și corectă doar dacă decide așa cum le convine lor, imbecililor demolatori de țară! Băi, nenorocitule, dacă tot faci poze cu UE, respectă măcar principiile de bază ale UE!PS - Imbecilule, ai returnat statului cele 300.000 de euro încasați ilegal din chiriile pe casele furate?" ; "un banal instrument, un inutil"
  110. Daniela Ilea: " Elefantul"
  111. David Covalciuc : Klaus Iohannis „un jeg politic pentru care am stat în ploaie”
  112. Der Spiegel: "Diletantul"
  113. Deutsche Welle: „Un las duplicitar blatist”
  114. Diana Iovanovici Sosoaca: "Esti penibil!" ; "Molîu" ; "Președintele lor nu a numit un prim-ministru interimar, astfel că la acest moment avem o tara neguvernata. Președintele lor e mai preocupat de golf, decât de guvernarea țării, nu că ar fi fost vreodată preocupat de ea."
  115. Doina Brebenel: "Marlanul'
  116. Dogaru Adi: ”Joha cel fără de țară: Ai o casă ,două,trei ,unii spun că ai vreo șase/ Dar cu tine n-o să iei decât sacul tău de oase!/ Contul plin și cu puterea îți sunt stâlpi pentru trufie/ Dar la ce folos averea dacă ești străin de glie?// N-ai nimic !Ești pierzătorul timpului ce iute zboară/te numești Uzurpatorul și bastardul fără țară!/ În curând vei fi o umbră cu cenușa dusă în vânt/ Că imaginea ta sumbră nu te leagă de pământ!// Ești rebut și vei rămâne de istorie uitat/ Chiar și slugile vor spune că ai fost un îngâmfat!/ Un morman mustind de ură ce provoacă multă silă/ Șarpele din bătătură este mult mai demn de milă!// N-ai drapel ,nici imn, nici țară, nici măcar moștenitori/ Azi averea ți-e povară și n-ai unde să cobori!/ Nu ai loc nici în țărână, expulzat vei fi mereu// Fiindcă oastea cea străbună nu acceptă un ateu!// Ești un nimeni și nimicul definește a ta ființă/ Vei sfârși precum calicul într-o mare umilință !/ Te vei pierde fără vrere ca un fum, ca o scânteie/ Vei plăti cu o durere despre care n-ai idee!
  117. Doina Popescu: Anticipasem că vom avea o finală Iohannis – Dăncilă (pe wall-ul lui Sorin Cucerai). Intuisem și că riști să n-o scoți pe Dăncilă din joc împărțind voturile între Iohannis și Barna, ci doar să scazi procentele primului. Cunosc bine puterea de mobilizare a PSD-ului, am urmărit, în presă lucrând, nenumărate campanii electorale. Era o iluzie faptul că putem elimina la urne PSD-ul când, în toată lumea, populismul e în floare, iar PSD-Dragnea, mai puțin PSD- Dăncilă, dar și el, exact pe linia asta au mers. Au recuperat aproape integral mesajul peremist (cu care, mai discret, s-a jucat de altfel și Băsescu pentru al doilea mandat). PSD nu va putea fi eliminat până nu va deveni total irelevant pentru votanții cărora li se adresează, adică până va fi înlocuit de un partid care să aibă pe agendă redistribuirea și grija declarată pentru bugetari și pensionari. De ce l-am votat pe Iohannis cu inima ușoară? Fiindcă mie îmi convine tipul ăsta de președinte. Mi se pare potririvit constituției pe care o avem. Indiferent de reproşurile care i s-au făcut de către cei care așteptau mai mult de la el, “inacțiunea” lui a dus spre rezultate bune. All’s well that ends well. (Nu căutați neapărat similitudini cu piesa lui Shakespeare. ) Cele mai mari reproșuri le-a primit în legătură cu numirea Vioricăi Dăncilă și demisia Codruței Kovesi. Prin numirea lui Dăncilă a lăsat PSD-ul să piară (de la putere) pe limba lui, iar lui Kovesi, prin demisie, i-a dat (indirect) recomandarea pentru şefia Parchetului European. Anti-Iohanniştii - apropo, n-am văzut haters mai mari! – îi reproşează că a încălcat constituția fiindcă, în al doisprezecelea ceas, a reușit să oprească de fiecare data derapajele PSD-ului, chiar atunci când totul părea pierdut și organismele internațional trăgeau cu vigoare semnalele de alarmă necesare. De bine, de rău, graţie intervenţiilor lui Iohannis, atâtea câte au fost, răul ireversibil nu s-a produs. În plus, mie îmi place că Iohannis vorbește puțin, m-a enervat peste măsură vorbăria lui Iliescu și cea a lui Băsescu. Sigur, niște intreviuri mi-ar fi plăcut să dea Iohannis, plus o dezbatere electorală, poate măcar acum, înaintea ultimului tur. Nu sunt fan Iohannis, dar îmi place vorba franțuzească “faute de mieux, on couche avec sa femme.“ În fine, de ce exit poll-urile o dădeau pe Dăncilă mai-mai la egalitate cu Barna? Simplu? Fiindcă respondenții s-au jenat să le spună sondorilor că au votat cu VV. Fiindcă au vrut să treacă drept oameni principiali – pro-UE, anti-CpF etc., or, Viorica Dancila… Una e însă imaginea pe care vrei să o răsfrângi în lume și altul e interesul personal, care poate fi şi cât se poate de material. Cunosc numeroase cazuri. Să nu uităm totuşi câți români au depins și depind de bunăvoința câte unui partid, iar pesediştii nu fac excepţie. (Din fericire, există mai multe partide, până în ’89 era jale, totul depindea doar de PCR şi de SECU!) Unii dintre cei care au minţit aseară c-au votat cu Barna ori cu Iohannis ( în fapt votând cu Dăncilă!) sunt poate aceeași care ne zic azi că, în 1990, au votat cu Rațiu, nicidecum cu Iliescu și poate aceeaşi care acum câteva luni spuneau că votează cu ALDE, nicidecum cu PSD. Chiar și în mintea lor, un vot pentru PSD sau pentru Dăncilă nu e chiar de bonton, fiind în contradicție cu principiile pe care şi le afișează.
  118. Donat Zsok: presul" ;
  119. Donca Mihai Flavius: "Cei din presa prezenti sunt la fel de resposabili pt. mizeria si golania robotului"
  120. Dorin Farca: „Nesimtitul de Iohannis, un ghertoi... gretos”
  121. Doru Alexa: "Un kkt cu ochi"
  122. Doru Buscu: „Dacă ar avea aripi, Klaus Iohannis s-ar roti în văzduh deasupra tragediilor, ca un corb care adulmecă moartea. Dar n-are, așa că e nevoit să țopăie de la un accident la altul, ca o broască de lemn, însetată de sînge. Corupția e o combinație de cuvinte și împrejurări prin care a ajuns la Cotroceni. Corupția – penală și morală – i-a fost leagănul politic. Fără ea nu avea ce spune. Goe cel sîngeros are nevoie de cadavre, mintea lui nu poate produce nici speranță, nici pace, nici optimism. Poate se gîndește cineva să introducă în Codul Penal și infracțiunile practicate de Iohannis la vedere: vampirism politic împotriva civililor, profanare de sentimente și foloase macabre necuvenite. Dă-te jos de pe morți, Klause! Ieși din sicriul lor, werner ce ești!” ; "Negocieri ruso-române: Iată-l pe Vasile Dîncu c-o năframă-n vîrf de băț. Vladimir, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț: – Ce vrei tu? – No, bună pace! Și, de n-o fi cu bănat, sînt c-un tip. Zice că are o șapcă de arătat. La un semn deschisă-i calea și se-apropie de cort un malac cu mersul țeapăn și privirea ca de mort. – Tu ești Werner? – Da-mpărate, zise Dîncu c-un suspin. E Iohannis în persoană, dar vorbește mai puțin. Of, cum să-ți explic, mărite? E tăcut ca un dulap. E înalt și joacă tenis, da-n rest e bătut în cap. M-a însărcinat partidul să vorbesc în locul său, că el fără prompter, doamne, tace ca un mutalău. Deci, am reținut: se pare că redevenim vecini. Chiar și faza cu coroana și cu ramura de spini. Orice gînd ai Vladimire, cu Ucraina și cu noi, nouă ne rămîne fuga, nu-i nevoie de război. Despre partea înarmării, însă, doamne, să ne ierți! S-au luat comisioane, s-au dus banii pe la terți. Ne-apărăm cu rîul, ramul, cu aceiași Munți Carpați. N-avem nici o strategie, n-ai cu cine să te bați! De-aia zic: de faci întoarsă de pe-acuma a ta cale și doar ne triplezi factura de la gaze naturale, noi vom tremura de frică și de frig cînd poruncești, fără să ne mai prefacem c-avem planuri vitejești. – Cum, cînd am atîta oaste la doi pași, tu crezi că pot să ratez așa o șansă, să v-o dau și vouă-n bot? O, tu nici gîndești, Vasile, cîți în cale mi s-au pus! Toți dușmanii din Rusia: pîn’ la unul i-am răpus. Toți rebelii, democrații, ziariști în păr se-adună să dea piept cu FSB-ul și cu faima lui nebună. Strigătele adunat-au contra strigătului care a dat ordin să se tragă doar în plin, nu la picioare. Oligarhii, politrucii sar toți să mi se predea, căci nu poți prăda Rusia decît sub comanda mea. S-a-mbrăcat în vorbe lucii diplomații la Bruxel. Biden cu-a lui minți pierdute, umblînd toate după el. Olaf Scholtz și Boris Johnson și bătrîna lui Macron, oțeliți în încleștarea cu dușmanul Omicron, n-au avut decît cu ochiul ori cu mîna semn a face și Apusul își trimise iar conductele încoace. Zguduind din pace-adîncă tot al gazului preaplin, sugînd cu fățărnicie – cum să-ți zic? – pîn’ la leșin. Se mișcau îngrozitoare multe-armate de dolari, străbăteau stepa rusească în bancnote noi și mari. Franci, coroane suedeze, euro nu mai vorbesc, năvălit-au ca o ploaie-n contul gazului rusesc. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă, c-o plăcere neștirbită i-am lăsat pe toți să fiarbă. Am jurat la prețuri duble să trec falnic, fără păs. Iar de nu-mi plătesc factura, peste voi să mă apăs. Nu mă pun cu-americanii, fiindcă am ca voi destui: azi aveți un teritoriu, mîine ia-l de unde nu-i. Ce-i Ucraina? O cîmpie. Polonezii? Niște pani. Balticii? O utopie. Voi? O țară de doi bani. Am armate pretutindeni. Îngheți doar cînd le privești. În opt ore sînt la Kiev, într-un ceas – la București. Și în contra vijeliei voi veniți c-o șapcă-n cap? Și, purtat de biruințe, să mă-mpiedic de-un dulap? – Un dulap, da, împărate, căci dulapul ce-l privești e din defrișări. E, practic, vîrful mobilei săsești. Ne-am împiedicat de dînsul șapte ani la rînd și noi. Dacă vrei o confidență, l-am votat ca niște boi. Ni s-au arătat dosare, ni s-au arestat baroni. Ce era să facem, doamne, cu o mînă de bufoni? Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști, să te lămurești pe pielea-ți cît sîntem de hoți și proști! Sîntem lacomi, preamărite, noi ne ducem după bani. Nu ne stă-n deprinderi lupta, e prea scump să fim spartani. Nu ești primul care vine și se vrea stăpînitor. I-am avut pe omul roșu, omul chel, omul schior. Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt: noi ne-am combinat cu dînșii și-am pus țara la pămînt. Să și vrei, n-ai ce ne cere: am dat marfa mai de soi. Bine, ar mai fi bugetul, dar de-acolo sugem noi. Băncile le-au luat francezii, nemții, Țările de Jos, și-am ținut morțiș să fie la preț dezavantajos. Vrei petrol? Mergi la Viena. Apă? Du-te la Paris. Mai avem doar corporații. Restul toate s-au închis. Vrei pămînt agrar? La unguri. Poate-ți vine să te miri, dară Insula Brăilei au luat-o doi emiri. N-ai ce stoarce dintr-o țară stoarsă. N-ai ce mai spera. Ar mai fi comisioane, dar le-am încasat deja. Deci, la ce-ar fi bun războiul? Pentru ce să năvălești? Țara-i gata jefuită cu metode românești. Dacă, totuși, preamărite, jindui să ne invadezi, te previn, cu umilință, mai adînc să reflectezi. Vrei prin granițele noastre oastea cruntă să-ți petreci? Păi, n-avem infrastructură. Să vedem pe unde treci. E o tactică și asta, noi credeam că doar furăm. Dar ne distrugeam asfaltul – iată, să ne apărăm! Așadar, de-o fi să fie, poți conta pe ajutor, după cum se vede treaba cam din partea tuturor. Lîngă mine e Iohannis. Sau era, nici nu mai știu. L-am scăpat din ochi. E week-end și-a tăiat-o la Sibiu. Omul ăsta are-o șapcă. Știu că-ți place lucrul scump. Uită-te la etichetă, nu la fața lui de tîmp. E tot armamentul NATO adunat în cozoroc. Îți explică premierul: n-o să tragem nici un foc. Ciucă-al nostru a vrut să vină în costum de general, dar e doctor și mai trece cînd și cînd pe la spital. La armată, îți transmite, sîntem tot zero barat. Ne-am mai inspirat din NATO, dar mai mult am plagiat. Oștile-s împrăștiate, generalii beau la braț și, la patru ani odată, convocăm urgent un CSAȚ. Chiar de-am vrea să ne ascundem, codrii noștri seculari au ajuns ca telegraful, dacă nu cumva mai rari. Uite-aicea o scrisoare de la cel ce-mi este șef. Vrea să-ți faci prima intrare pe la noi, prin Kiseleff. Și la liberali, mărite, vei găsi același sluj. Mă gîndesc la măscăricii de la Vîlcea, de la Cluj. Am sondaje, toți miniștrii au de-ndeplinit un vis: ori să facă bani cu tine, ori să fugă la Paris. Te fălești că înainte-ți tremură atîtea țări? Noi nu tremurăm, Volodea, noi organizăm serbări. Eu? Îmi apăr bogăția. Ei? Nevoile și neamul. Las săracilor tot versul care cheamă rîul, ramul. N-avem oști, dară iubirea de avere e un zid. Ne urcăm pe el și tragem prada toată la partid. Ai vreo manglă? Combinații? Sari și tu c-un chilipir? Că-n rest, ni se rupe p... de-a ta faimă, Vladimir!"
  123. Doru Goman: Un mălai mare nemtesc cu valoare O dar escroc de prima mana  ; "adevăratul cancer care distruge Romania
  124. Doru Iliescu: „Cum să fie liniște în țară, atâta timp cât un candidat la președinție, se poziționează clar, scrasnind din dinți, de partea unui partid??? Cum să ceri, să poruncești practic, să dispară orice partid care este împotriva ta?”
  125. Dragos Patraru: medaliatule!
  126. Dumitru Beuca: Ce-ți pasa tie de țara mea, când tu ești decorat de alta?Ce-ți pasa de romanii mei,când ei nu-s nemții tai ? Ce-ți pasa de copii acuma, când tu ne-ai vandut copii nostri, altora? Ce-ți pasa de noi acum, când tu te plimbi cu avioane private,hai hui ? Cine ești, străine? m-am întrebat mereu. Ce vrei și care-i scopu tău ? De ce ne urăști așa de rău?Hey Klaus,sunt eu patriotul tăcut. Răspunde, nu ne minți din nou!!!
  127. Dumitru Iliescu: "Herr Iohanis"
  128. Dumitru Matei Georgeta: acest Dezbinator,Dictator,hot de case este vinovatul principal pentru ce se întâmplă României și românilor.Dacă cei de la Bruxelles,trage " un fis" el îl absoarbe fără a ne apăra.
  129. Dumitru Viorel Focșa "câine senil" 
  130. Ecaterina Georgescu: "Lenesul de la Cotroceni"
  131. Eduard Gabriel Dorobantu: "o nulitate care nu se descurcă fără căști în urechi și fițuici scrise de alții."
  132. Elena Manea: "Pentru mine, ca Președinte. ..este NUL"
  133. Ene Marin: „Nazistoidul! Hidoasă creatură politică. Are o plăcere diabolică de a hotărî de unul singur totul pentru a pune la picioarele Germaniei întreaga țară, cu scopul de a o jefui. Urăște România și o vrea cotropita. Satrapul mânarește justitia si serviciile secrete in scop personal si in interesul străinilor. Are oameni de naționalitatea sa infiltrați în instituții cheie ale statului”
  134. Elena Tudor: "cel mai urat dintre pamanteni"
  135. Emilia Bota: "are mamaliga in gura"
  136. Epoca Iohannis, o pagină neagră a istoriei, o epocă a urii, a lipsei de credință în Dumnezeu, a dezbinării, a încrâncenării, a homosexualității, a inculturii și a lipsei de educație!"
  137. Eugraf Constantiniu: Sunt reale doleanțele lui Tutankhamon doar ca se va ,,implini" cum va ajunge și in postura de Tatuka la Balaceanka , de unde va demara grandioasele proiecte mondiale.
  138. Emil Beldiman: "înalt ca plopul si bătut în cap ca dopul"
  139. Felicia Ionescu: "Neica Nimeni"
  140. Finica Constantin: "Kameleon Johannis"
  141. Fisher Frank: "Nici macar "nul" nu e! Minus absolut!
  142. Florentin-Gabriel Stan: "preşedintele-vierme"; "Florentin-Gabriel StanS-au împlinit 238 de ani de când înaintaşii viermelui din fruntea României au ucis pe bravii noştri români Horea, Cloşca şi Crişan.
  143. Florescu Marilena: "Trădătorul"
  144. Florian Leonte: "Spurcaciunea nemteasca de Klown Wierme Joiannis" 
  145. Florica Bungau: "Mojic"
  146. Florica Olariu: "DISTRUGATORU TARII
  147. Florica Rica Manea: "Este un om ranchiunos, egoist, dornic de putere si ar face orice pentru el! Calca pe cadavre"
  148. Florin Calinescu: ”Klaus, asta nu e de România normală, asta e de balamuc”
  149. Florin Stefanescu: "Mutu"
  150. Gabriel Liiceanu: "Liiceanu dă de pământ cu Iohannis: „Ne-a luat perspectiva istorică. Vorbele spuse de el n-au avut niciodată acoperire. Nimeni nu poate să ştie cum vom ieşi din depresia de stat mafiotizat în care ne aflăm” Klaus Iohannis este groparul speranțelor României și omul în urma căruia rămâne un stat mafiotizat despre care nimeni nu știe cum va putea fi schimbat, acuză filosoful Gabriel Liiceanu Președintele Klaus Iohannis a eșuat dramatic în toate proiectele sale și a băgat România într-o fundătură din care nimeni nu știe azi cum va reuși să scoată țara transformată în stat mafiotizat – acestea sunt câteva dintre verdictele dure ale scriitorului și filosofului Gabriel Liiceanu. În emisiunea „Insider Politic”, difuzată la Prima TV și preluată de News.ro, Liiceanu a făcut o analiză amplă a situației din țară și a perspectivei, caracterizând proiectul de căpătâi al șefului statului – „România Educată” – ca pe ceva „mult mai dramatic decât un eșec”.Până la urmă, marele proiect “România educată” a produs doar “câteva cufere de hârtii”, compromițând ideea de reformă a sistemului de învățământ și de modificare a mentalului colectiv, acuză Liiceanu, care-și pune întrebarea dacă ideea inițială privind acest subiect chiar i-a aparținut lui Iohannis.România nu poate ieși din situația actuală fără oameni care să știe să gândească și să fie calificați în meseriile lor, iar acest lucru ar fi trebuit pus în mișcare, dar „acest a rămas o coajă goală, un maldăr de hârtii”, este revoltat filosoful. “Dacă președintele actual al României ar face interviuri, n-ar putea să răspundă, să spună un singur lucru care s-a făcut”, legat de proiectul „România educată”. Până la urmă, în urma lui Iohannis rămâne același sistem de contraselecție a valorilor care aduce în vârful statului impostori și corupți cu diplome și doctorate luate prin fals și hoție, mai spune Liiceanu. Analiza lui Liiceanu privind România pe care o lasă în urmă Iohannis după două mandate de președinte„E ceva mult mai dramatic, de fapt, decât un eşec, pentru că, în clipa în care, dacă ideea a fost a lui, a candidatului la funcţie de atunci sau i-a fost sugerată, a fost de departe o săgeată înfiptă la ţintă. România nu îşi putea reveni din ceea ce trăia după ’90 decât dacă populaţia îşi schimba încet, încet mentalul colectiv (…) şi totul pornind de aici, de la o România Educată s-ar fi schimbat. Nu poţi să te apuci să faci căi ferate, şcoli, spitale cu oameni care nu ştiu să gândească şi nu au calificările cu pricina. Totul trebuie luat de acolo, de la bază, aşa cum a făcut Spiru Haret, care s-a gândit cum poate educa ţara pornind de jos, de la sate. Şi ăla a fost un moment formidabil.” „Ce s-a întâmplat pe urmă, cum acest proiect a rămas o coajă goală, un maldăr de hârtii, rezultate din activitatea unei comisii care să se ocupe de… să pună pe picioare România Educată şi care a produs câteva cufere de hârtii din care nicio literă în aceşti şapte ani nu a trecut în realitate, niciuna, de niciun fel. Dacă preşedintele actual al României ar face interviuri, nu ar putea să răspundă, să spună un singur lucru, care s-a făcut în orizontul proiectului România Educată.” „Ce este grav este că lucrurile astea, corupţia, diplomele furate, doctoratele furate la vârf, faptul că 60% din parlamentari, potrivit cărţii Nu tot ei, a lui Valeriu Nicolae, sunt impostori şi 75% sunt şantajabili, toate astea fac parte din contraselecţia valorilor care ar fi dus la o Românie cultivată, culturală.” „Culmea ea că, în 21 iulie, cred, anul ăsta, Klaus Iohannis a ieşit din nou la rampă şi a zis «nu se mai poate continua aşa, toleranţă zero la furt intelectual». Toleranţă zero. Şi l-a păstrat mai departe ministrul Educaţiei, pus să facă România Educată, pe cel care avea un CV plin de proiecte şi de gesturi care sprijineau pe cei care plagiază. Îl ajutase pe Ponta, se evidenţiase prin gesturi contrare României Educate, care privilegia pe cei care furaseră doctorate, care a vorbit de momentul T0, să uităm ce s-a plagiat până acum, să începem de acum cu nişte noi structuri, cu reforme. Totul era pe dos.” „Vorbele pe care le-a rostit Klaus Iohannis ca preşedinte, prezentându-şi programul, cele cu care a revenit în câteva rânduri, nu au avut niciodată nicio acoperire. De fiecare dată am căzut în plasa unor speranţe false. În clipa de faţă cred că nu mai crede nimeni că de aici va ieşi ceva. Nu a ieşit nimic, nici nu are cum să iasă,” „Nu poţi să accepţi că tot ceea ce scoate pe gură un politician totul de la A la Z e minciună, că totul e propagandă vidă. Nu înţeleg cum a ales (Iohannis – n. red.) acest slogan, că nu avea nimic comun cu facerea lui! Care este gravitatea lucrului? Că acest proiect, care ar fi însemnat o renaştere a României în spaţiul civilizaţiei occidentale, nu că a eşuat, nu a fost pus pe picioare niciodată, ne ia perspectiva istorică. Ăsta e lucrul cel mai grav. Pentru că oamenii care gândesc ce se întâmplă şi văd la lucru cinismul de a spune un lucru şi de a face cu totul altceva îşi dau seama că nu mai ştiu ce să vadă pentru România înainte. Nu ai perspectivă, noi nu mai avem în momentul de faţă perspectivă istorică. Nimeni nu mai are, nimeni nu poate să ştie cum vom ieşi din depresia de corupţie generalizată, de stat mafiotizat în care ne aflăm.”
  151. Gabriel Ursescu: „S-a trezit din somn. Cind era de discutat si de simplificat legea partidelor a tacut ca porcu-n cucuruz. Jenant Giovanis!”
  152. Gabriela Makkai: " Marsav" ; "a jucat tenis prost, sky pe partia de începători, excusiv la Paltiniș, si mai nou golf...wow, sportistul țării a reușit să face mai multe excursii decât toți presedinții si ar mai vrea.”
  153. Gaby Manea: "curva cu doua fețe"
  154. Gelu Vișan: „Iohannis și Băsescu, 2 “Apostoli” ai Diavolului. Îi urăsc pe români” ; „impostor aflat în Slujba celui de-al Patrulea Reich"
  155. George Banulescu: „Intre un las si o doamna devotata Romaniei. Intre un americanoido-germanofil si o patrioata romanca. Intre ceva si cineva...”
  156. George Mocanu: "Presedintele desertaciunilor"
  157. Gheorghe Piperea: "herr Werner von Golf 4"
  158. Gheorghe Rotariu: "Dulău rânjit"
  159. Gheorghe Vasile: "Pentru o Romanie Norrr-ma-laaa" zice Klaus in afise. Treaba e ca Romania era mai aproape de normalitate in urma cu cinci ani. Doi ani i-am urmarit traseul turistic, patru ani ne-a asurzit tacand, patru ani jumatate s-a gandit la o intrebare pt referendum, de sase luni da semne de trezire, ca doar, unde se doarme mai bine "decat" in functia de Presedinte? Daca vom avea iar "GHINION" sa nu va mire ca va rupe iar avioanele-n doua, ca-si va vedea de vacante, ca va bloca in weekend traseul Bucuresti-Sibiu, ori ca va fi la fel de mut, surd si orb. Cică alegerile parlamentare din 2016 au fost prea liniştite, aşa s-a exprimat Palton Vodă”
  160. Ghita Mariana Acest ins a fost scos la mezat de către cei ce plantează tentative de președinți in colonia postdecembristă de 33 ani, președinți scoliotici,ingenunghiati,iar acum o gloată de prosti ce l-auvotat,se jeluie in online, cat de prosti au fost.
  161. Gicu Campeanu: Iohankamon, gagiul de la cotroceni 
  162. Gina Poenaru: Horror președinte.
  163. Grigore Cartianu: ”În ultimele luni, Klaus Iohannis a reușit o „performanță” care-i va marca întreaga carieră: a destabilizat un partid (PNL), o coaliție de guvernare (PNL – USR-PLUS – UDMR) și o țară (România). Nu există dubii că el a ordonat eliminarea lui Ludovic Orban și impunerea cu orice preț a lui Florin Cîțu. A fost o operațiune brutală, care n-a ținut cont de voința sutelor de mii de membri ai PNL. Metoda seamănă cu cea folosită de sovietici după ocuparea României, în 1944-1947: au impus o conducere și un sistem politic care nu aveau nicio legătură cu tradiția și nevoile României. Atunci, așa a vrut Stalin; acum, așa a vrut Iohannis. Fără argumente și fără explicații, de care opinia publică avea mare nevoie. Fără intervenția lui Klaus Iohannis, Florin Cîțu nu avea șanse să ia nici 20% la Congresul PNL. Puternicii șefi din teritoriu (Emil Boc, Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu, Dan Vîlceanu, Gheorghe Falcă, Marcel Vela etc.) ori alții mai puțin puternici, dar influenți (președinții de organizații județene precum cele din Teleorman, Galați, Maramureș, Satu Mare etc.), ca și „locotenenții” lui Orban de la centru (secretarul general, toți prim-vicepreședinții, aproape toți miniștrii, inclusiv cei din Guvernul Orban!), nu l-ar fi urmat niciodată, în masă, pe Florin Cîțu dacă nu le-ar fi cerut-o, imperativ, jupânul de la Cotroceni. Pentru mulți dintre ei, direcția a fost dată de degetul arătător al lui Rareș Bogdan, vestitorul Palatului. Nici Klaus Iohannis, nici Rareș Bogdan, nici alți liberali din „tabăra Cîțu” n-au reușit să explice de ce Orban trebuie înlocuit neapărat cu Cîțu, cu prețul unui război intern care riscă să prăbușească partidul, să distrugă coaliția de dreapta și să producă mari daune României. Ni s-a spus că Ludovic Orban trebuie să dispară pentru că „i s-a făcut capul mare”, „îi bubuie capul” și e nevoie să se treacă la „nivelul următor”. Argumente, nu glumă!” ”Speranța că șeful statului are un plan salvator, doar de el știut, este o iluzie neghioabă, în care am crezut și eu o vreme. De fapt, Klaus Iohannis nu are niciun plan, nicio idee, nicio viziune politică. Băsescu avea! Și Iliescu avea! – fiecare în felul său. Dar Iohannis, din punct de vedere politic, e o tinichea goală. E capabil de jocuri mărunte, de resentimente, dar nu de planuri salvatoare. E capabil, în schimb, de acțiuni distrugătoare – și tocmai a demonstrat asta. Klaus Iohannis și-a arătat mărunțenia politică, iar majoritatea liderilor liberali – unii cu trecut remarcabil, alții cu viitor promițător, mulți cu consistență politică – l-au urmat orbește. În numele ayatollahului de la Cotroceni, și-au călcat pe convingeri și au strivit sub tălpi democrația de partid. Mai devreme sau mai târziu, își vor da seama ce greșeală au făcut. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Unii știu de acum că sunt pe o direcție greșită, dar se tem să se opună curentului. Le e greu să renunțe la privilegii, la onoarea de a face parte din „echipa învingătoare”. Curaj, oameni buni! Pe mulți dintre voi vă cunosc și (încă) vă apreciez. Atenție mare: să nu vă fie rușine, peste câteva luni sau peste câțiva ani, de complicitățile voastre de azi, care au prăbușit un partid istoric! Mai bine pierzi azi și câștigi mâine (cu onoare și demnitate) decât să câștigi azi și să pierzi mâine (cu trădare și lașitate).” ”Pe Klaus Iohannis pare să nu-l intereseze că mulți delegați la Congresul PNL au fost obligați să-și fotografieze votul, pentru a demonstra că au pus ștampila pe „cine trebuie”. Nu i se pare că democrația internă a fost violată. Pe Klaus Iohannis nu-l interesează nici că a împins PNL în situația de a nu mai avea cu cine să facă alianțe onorabile. Mai grav: pe Klaus nu-l interesează că iureșul politic declanșat de el în interiorul PNL a ridicat, din sens invers, un tsunami de revoltă, frustrare și chiar ură. Un tsunami plecat din interiorul PNL, alimentat în „halta” USR-PLUS și extrapolat la aproape întreaga societate. E un tsunami pornit din sentimentul profund de nedreptate, amplificat de lipsa de inteligență politică emanată dinspre Cotroceni. Un tsunami care amenință PNL cu dispariția sau, în cel mai bun, cu alunecarea spre irelevanță. Un tsunami care, probabil, îl va face pe Klaus Iohannis să-și încheie cel de-al doilea mandat în genunchi, neputincios, incapabil să înțeleagă ce i se întâmplă. Și, mai grav, incapabil să înțeleagă că el a provocat avalanșa. Se uită, oare, Klaus Iohannis la miile de mesaje furioase, ironice sau dezamăgite care-i însoțesc aparițiile publice, de o vreme încoace, în mediul online? Înțelege ceva? Îl interesează? Ar trebui să-l intereseze, pentru că se află la Cotroceni prin voturile liberalilor cărora le-a pus acum bocancul pe gură, prin voturile USR-iștilor și PLUS-iștilor pe care acum îi tratează cu somații și ultimatumuri, prin voturile românilor pe care acum îi ignoră, sfidează sau batjocorește. Dacă nu va înțelege acum, nu mâine!, Klaus Iohannis va părăsi Palatul Cotroceni pe la subsol, mai jos chiar decât neputinciosul Emil Constantinescu. Iar atunci va mai fi urmat doar de un uriaș cor de huiduieli, format din milioane de români.”"
  164. Grup de sustinere publica: "Mai, DERBEDEULE ! Mai, LICHEA ! Mai, JAVRA !!!" ; "Marele rău" ; „Salamul de sibiu: „MORTUL de la Cotroceni care trebuie să silabisească atunci când spune “bună ziua” si, cand are de spus mai mult de o fraza, e pierdut fara prompter! Sa nu mai vorbim de caracter sau de dragostea/grija ce a aratat ca ne-o poarta”
  165. Iesirea din tacere: "Blocannis"
  166. Ileana Andersson: „E prostia la puterea a patra. Omul acesta sufera de sindromul Asperger si nu arata si simte niciodata empatie pt cineva. Bunicul lui a fost in trupele SS in timpul razboiului. Si Basescu in toata ticalosia era mai uman.”
  167. Ilie Bota: "Mutalaul suprem" ; "MuianiSS"
  168. Ilie-Dragos Ceapa: "IUDANIS tradatoru"
  169. Ioan Cristea: "Lungau’!"
  170. Ioan N. Tatu: "Domnu' de la "Romania Educata"
  171. Ioan Viștea; Lui nu-i plăcea decît perspectiva istorică a lui Petrov!...Un individ care a ridicat pupincurismul din epoca unei flatulențe, pe cele mai înalte culmi de greață!
  172. Ioana Dragusin: "un om superior"
  173. Ion Corbu: „Marele dezbinator, președintele Vreau tot”! "Doriți încă 5 ani de ură, dezbinare, aroganță, concedii și si-la-bi-si-re? Votați Johannis!” ; "cel mai antidemocrat candidat la președinție pe care l-a avut România" ; "Curajosu"; "Jo" ; "Dezbinatorul" ; Mitocanis Ban sau panaramul salvator!"; "Eșuatul total"
  174. Ioana Ene Dogioiu: "Un dictator cinic!"
  175. Ion Cristoiu: „Suflet de ospătar. Slugărnicie faţă de Marile Puteri” ; „un președinte iresponsabil și pe deasupra și nerod!” ; "Românii s-au săturat de președinte răcnitor, violent, arogant"; "neghiob iresponsabil" ; ”Iohannis este un simplu dulap în care Uniunea Europeană își ține chiloții ”; "chelnerul de la cotroceni"; "Iohannis este un simplu dulap în care Uniunea Europeană își ține chiloții!”
  176. Ion Sandu:  papa-lapte
  177. Ion Valerica Ion: Uuuuuua javra, ai dezbinat poporul roman cu minciuni și ura ,ai omorât bătrâni și ai vândut tara, esti vinovat pentru tot ce ai făcut cu tara,rușine, rușine sa îți fie, îți doresc tot ce ai făcut romanilor!
  178. Ionescu Costel: "habarnist"
  179. Ionut Leo: Jeg infect
  180. Iosefina Pascal: KlauSILĂ.
  181. Iosif-mihai Schuller: "mai "nervosule"de treburile tale. Unde ai plecat mai plimbaretule? 
  182. Iulian Laurențiu Ștefan: ”Primitiv. Avar. Brutal. Nerafinat. Lipsa totală a autoironiei, a umorului, a empatiei, înlocuite cu stări de absență și indiferență afectivă brutale, justificate de o falsă decență, îi dezvăluie sărăcia afectivă. Arogant, cu o morală contrarie alimentată de megalomanie, cinism și iresponsabilitate. Dominat de senzația superiorității sociale, devine adesea ridicol și disonant. Dizarmonic. Fals. Crud. Inadaptat” scrie, t 
  183. Iulian Nicolae: "Clămpăul"
  184. Iulian Bulai: „a ales să fie președintele partidului care l-a propulsat, nu președintele tuturor românilor” ; „pe sub portretul președintelui Iohannis promițând o „Românie normală“ trec camioanele cu lemn tăiat pe șpagă. Șpagă despre care mulți spun că ajunge la partid.” ; „L-am auzit vorbind despre corupție – dar nu corupția din propriul partid. L-am auzit cerând și el „Fără penali în funcții publice!“, dar nu cerând demisia primarilor PNL cercetați penal”
  185. Iulian Capsali: " Retardis" ; "Bovis"
  186. Ivan Zubeldian: „Bă, au trecut vreo 5 ani de când ne-am lămurit și ultimii dintre noi că Băse ne-a păcălit (că alții s-au lămurit mai devreme) și acum o luăm de la capăt. Aceleași entuziasme naive, aceleași enervări ideologice, aceleași blesteme la adresa impurilor. Facem politică ca niște ageamii, adică ferm convinși că buni suntem doar noi.”
  187. Jan Costache: „iohAnnusu'!"
  188. Jan Radu: Un neica nimeni
  189. Jana Manea:  E prea bun acest Presedinte,e perfect,pe toate planurile,public si privat,asa ceva romanii n-au mai avut,n-au mai vazut,deci nu exista,"nu e roman de-al nostru "!
  190. Kantemir Rodica: "Este un pericol ptr.tara acest mamut!"
  191. Klaus Werner Johannis: „Tot ce durează, tot ce e făcut să ţină mai mult decât ziua de azi cere muncă susţinută, făcută cu calm, cu răbdare, cu încredere. Istoria ne arată că cetăţenii României au putut să-şi construiască o identitate, ca naţiune, clădind lucrurile exact în acest mod şi nu mă îndoiesc că acesta este spiritul de care nu trebuie decât să-şi amintească. Eu vin să le spun că e important să ne întoarcem la acest model, că e momentul să redescoperim aceste valori.”
  192. Larisa Ivatenko: "Dulapul de la Cotroceni"
  193. Laura Gavril  : KWI - Trădător, infractor, traficant, criminal, mafiot, tâlhar de drept comun
  194. Liliana Dia Ionescu: Un președinte prea scump pentru România! Obișnuit să trăiască pe picior mare din meditații, Iohannis și-a mărit salariul imediat cum a ajuns la Cotroceni, dintr-un foc salariul lui a sărit de la 1500 de euro,la 15 000 lei net/ lunar. O decizie lăudat de marele "grof"! Iar salariul a fost începutul huzurului; schimbarea draperiilor "cam prăfuite" de la palatul Cotroceni, renovarea Vilei Lac 3 care a costat peste 1 milion de euro,achiziția limuzinei Mercedes Benz de peste 80 000 de euro cu dotării de lux. Între care scaunele ventilate cu funcții de masaj, televizor,sistem de amortizare și cutie frigorifică. Deplasările lui externe, cheltuielile s-au ridicat la fabuloasa suma de peste 2 milioane de euro! Iar "groful" a prin și gustul vestimentației de lux și se îmbracă de la casele de modă exclusiviste pe bani mulți....pe banii proștilor de români! De menționat este costumul de ski de la Colmar; pantalonii costă 1450 lei,geaca peste 3000 lei,clăparii și schiurile Rossignol 6000 lei,casca ajunge la 1450 lei. Acum sa vedem cu ce se deplasează "înălțimea-sa" prin străinătățuri.... Păi,"groful" a făcut o adevărată pasiune pentru avioanele de lux! I-auzi lume, în 2019 a închiriat un avion de lux cu suma de 6000 de euro pe oră ca să meargă în Belgia.... Săptămâna acesta,a zburat din București spre New York via Sibiu tot cu un avion privat de lux,costul închirierii fiind de 10 000 de euro pe oră! Dar în acest timp când "groful" se lăfăie în lux și opulență,românii se zbat în mizerie neagră de au ajuns saracii Europei! Păi la așa lux al politrucilor,nu ar avea cum un popor să prospere.... Ce ne-a adus nouă lovitură de Stat din'89?! Care este avantajul poporului?! Niciun avantaj! Este avantajul neisprăviților care împinși de Servicii,au venit la butoane pe banii și munca unu popor prea chinuit. Epoca Iohannis este aproape încheiată,dar el încă mai joacă într-un film de parcă s-a pregătit toată viața.... Acest nevrednic om,"a ajuns" președinte într-o: țară prea săracă care nu își permite să întrețină un asemenea președinte de lux! Cu ce ne-am ales noi, după lovitura de Stat?! Cu buza umflata și cu oasele rupte pentru o clasă politică puturoasă și trădătoare. Jos cu ei, să vină un singur partid vrednic pentru acest popor obidit,jefuit mai rău ca in epoca fanariotă!
  195. Livia Ursuleanu: „Klaus Werner Iohannis recunoaște, prin fapte, ca este nazist”
  196. Liviu Nicolae Dragnea: "PSD este subordonat lui Iohannis si ca se umileste in fata ambasadelor pentru a i se permite sa se intoarca la guvernare, „daca ne alegeti pe noi o sa va dam si mai mult decat va dau astia”. „Ce este acum in Romania este o dictatura a lui Iohannis, este vizibil pentru orice om de buna credinta. Se manifesta in felul asta. Exista aceasta structura de guvernare, coordonata de Iohannis, ajutat de PSD coordonat si el de Iohannis. Doresc sa predea Romania, bucata cu bucata, teren cu teren, domeniu cu domeniu. Doresc sa ia comisioane din ce in ce mai grase pe sumele cheltuite. Nu s-a dat explicatie ce s-a intamplat cu zecile de miliarde de euro imprumutate in acesti ani. Pentru Iohannis, obiectivul este protectie personala. Iohannis a inteles ca Romania este o tara test in care nimeni nu este protejat. Cazul Basescu este un caz izolat, stie multe lucruri, nu s-au repezit pe el insa i-au macelarit familia.
  197. Liviu Plesoianu: „Odioasă creatură! Ipocrit sinistru, necrofag politic! Absolut insuportabilă creatură! Nu ratezi nicio tragedie, sinistrule! Mă oripilează faptul că împart specia cu tine!” ; „un președinte posedat” ; „Faraonul din Cotroceni” ; " un CYBORG cu cabluri prin care nu va curge niciodată sânge omenesc sau românesc!" ;  "BOLNAVULE DE TINE ÎNSUȚI!"
  198. Liviu S. Bacana:    Aștept să văd ce mai cacă Plăvanu'. Ca întotdeauna când trebuie să vorbească vita asta cu pedale , nu am nimic în mâini și stau cât mai departe de obiecte care ar putea pune în pericol , integritatea televizorului . NU MAI POT CU DOBITOCUL ĂSTA , JUR , NU MAI POT CU... "sprijinul ucrainei", NU MAI POT CU... "multidimensionalitatea României", NU MAI POT CU... "să vorbim puțin, da' bine",  NU MAI POT CU.., "întărirea posturii aliate pe flancul estic" ,  NU MAI POT CU... "creșterea forței militare a prepoziționării strategice" , NU MAI POT CU... ĂSTA BĂ'  BĂIEȚI
  199. Loredana Pop: „Dom Werner,situatia e albastra,sa nu cumva sa zic ca e groasa - numai gura e de tine!Si sapca!”
  200. Luchi Tenenhaus: "Muțenia pământului 
  201. Luci Ionescu: AUR are 730 mii de semnături pentru declanșarea vidanjării robotului fascist!
  202. Lucian Fere : Klaus I, bestia de fier  
  203. Lucian Mindruta: „Oricat de drag mi-ar fi (si imi e), cred ca e mai bun decat toti”
  204. Ludovic Orban: „temelia pe care se poate construi o Românie puternică, o Românie normală, o Românie dezvoltată”, pentru ca mai apoi să adauge: „Klaus Ioahnnis, reprezintă și are toate datele necesare, toate calitățile necesare, pentru a gira cea mai importantă funcție în stat și pentru a da direcția corectă pentru România. Klaus Iohannis, în 5 ani, a arătat că are capacitatea de a utiliza aproape singur, într-o bătălie inegală cu un P.S.D. cum nu a fost niciodată, a reușit să oprească orice rău care putea fi săvârșit României și a reușit, în final, să învingă, alături de noi decisiv […]”; ”pierdutul în timp și spațiu"; "Muianis Vodă intaiul zis Bulă de România
  205. Lungu Victor: „Autistul acesta încă n-a aflat că nu spune tâmpenii în nume personal.
  206. Pas cu pas a distrus statul de drept acest individ şi tăpălingăii lui” ; "Klaunul Ciolannis" ;"Prim Voiajor al României" ; "Autistul" ; "handicapat" ; "Mutalau".
  207. Lupului Aurel: „Iohannis un blestem pe capul românilor.”
  208. Maria Ciocan: "adormitul"
  209. Maria Maria: „Trebuia să l suspendați pe scrasnit!”
  210. Marian Florin: „Iohanis care timp de 4 ani si 6 luni a tacut si si-a luat salariul, el s-a trezit pentru alegeri, ca un urs din hibernare primavara, la primul ghiocel.”
  211. Marian Lipcan: "Tradator imputit"
  212. Marian Nazat: "Năimitul de la Cotroceni care râde cu gura lăbărţată şi hăhăie cu tâlc"
  213. Marin Neacsu: „Păi ce facem Klausiță, avem o politică internă și o alta pentru externi? Sau suntem câini cu pisicile și șoricei cu tigrii? Nu e bine domnule președinte, nu e bine!”
  214. Maria Briselli: "nu a demonstrat nimic pentru popor..
  215. Mircea Dinescu: "Cadavrul lucrului bine făcut"
  216. Maria N. Georgescu: ”un presedinte rupt de realitate”
  217. Marin Popescu: Mototolu 
  218. Marius Manole: "Președintele României, pentru mine, este un trădător" - 
  219. Marius Napoleon Popescu: unsuros tip!
  220. Mary Bob: "Marele, Neasemuitul, Invicibilul Johannis".
  221. Mate Dragan: "neamțul de Iohanis mincinosul şi dezbinătorul care habar nu are să lege două cuvinte în afară de pesediştii nu spune nimic pentru că atît îl duce capul şi atît a făcut nimic cel mai puturos toxic si rau presedinte din istoria Romaniei"
  222. Mădălin Voicu: „Modus ovidendi al domnului preşedinte este preocuparea faţă de dumnealui, nu faţă de ţară, pentru că dispreţuieşte ţara şi pe români. Formele prin care vrea să ne prezinte "capacităţile" pe care le are sunt deja obscene.”
  223. Mihai Bogdan: "pocitania de la Cotroceni"
  224. Mihai Cristian: "presedintele piroman"
  225. Mihai Paul:  Prezidențiabili iubitori de homosexuali! Eu nu votez Sataniști! 1) Klaus Iohannis: "Fanatici religioși. Referendumul pentru familie este un pas spre „fanatismul religios"
  226. Mihai Raischi S-a văzut păduchele anti român în cojoc.
  227. Mihai Vicol: „vorbitorul de limbă română cu obstacole” ; „nămiloiul” ; „Au trecut, totuși, 5 ani de la zăpăceala de atunci: 5 ani de sarcasm și zeflemea, de vilegiaturism politic, de situații caraghioase nedemne de un președinte, 5 ani de făcut NIMIC-NIMIC, 5 ani de scandal și dezbinare (după cei 10 scurși la fel, ai strâmbului băsist), au trecut 5 ani în care România a stat pe loc în ce privește relația guvern-președinție moștenită de la satrapul băsist, 5 ani de amatorism idiot, 5 ani de încălcare a Constituției, fapt recunoscut oficial de Curtea Constituțională a României, 5 ani în care am chinuit-o cu toții la fel, - băsiști, pesediși, liberali, pemepiști, useriști sau ce mama dracului om mai fi! E vorba de 5 ani, fraților, nu 5 zile, nu cinci săptămâni, nu 5 luni! 5 ani din viața noastră și a copiilor noștri, ai generației actuale!” ; „Toată presa a etalat cu diferite ocazii „meritele” acestui rahat de președinte, l-am văzut fiecare cu ochii noștri cum a „prestat” în public în aparițiile sale rare, ciudate și incalificabile, am reținut și cele 47 de dosare penale în care este implicat (și scos basma curată de statul paralel, ca și Băsescu), în timp ce el e cu „penalii” în gură, etc., etc., și totuși, cretinismul românesc rămâne la o calitate superlativă!” ; „ Un „președinte” halucinant, sanchi, - „al tuturor românilor”. Iată câteva fraze ale marelui idiot iohănist: „Și le spun românilor clar: așteptările mari pot duce la rezultate mari. Și vor duce”...Și a tot dus!; „Anul 2015 trebuie să fie dedicat reformării și reconstrucției instituțiilor publice chemate să reprezinte cetățenii”... Și le-a tot reformat!; „Dacă azi închidem un capitol de 25 de ani, atunci e momentul să ne raportăm altfel și la marile sisteme publice cum ar fi educația, sănătatea, pensiile, etc.”... Le-a rezolvat și pe astea! „Îmi doresc o Românie în care nu e timp de spectacol, pentru că și Puterea și Opoziția lucrează, și Guvernul și Parlamentul lucrează, fiecare cu atribuțiile sale”... Și n-a făcut spectacol și le-a lăsat să lucreze!; „Avem datoria de a veni în fața românilor, de a comunica onest și responsabil ce etape am parcurs, cât am făcut din ce ne-am angajat să facem. Așa voi proceda eu în calitate de președinte”...Și exact așa a făcut!! Citiți, că e delicios să vă reamintiți ce imbolduri zicea că are tălălăul ăsta și comparați singuri ce-a făcut din ce-a zis!”
  228. MIHAIL NEAMTU: "Klaus Iohannis e cea mai mare păcăleală a ultimilor zece ani de viaţă publică românească. Plin de complexe monarhice şi frustrări provinciale, Preşedintele nostru etern relaxat a inaugurat ruptura de popor ca mod de lucru al şefului Statului în relaţia cu supuşii. Sub ochii familiei prezidenţiale formată din dascăli sibieni, şcoala românească s-a prăbuşit la toate testele Pisa. Mediul de afaceri a fost abandonat. Datoria guvernamentală a crescut. Bugetul serviciilor secrete a fost îmbunătăţit, spre satisfacţia unei junte de generali intriganţi şi incompetenţi. Politician oportunist, interesat de viitoare funcţii la Bruxelles, dar şi un bărbat limitat cognitiv şi slab instruit, Klaus Iohannis a forţat ruptura PNL de orice ethos conservator, patriotic, liberal-clasic sau creştin democrat. Ce a promovat, în schimb? Figuri corupte (precum Alina Gorghiu) sau yesmeni obedienţi şi agresivi, de talia lui Florin Cîţu. Iohannis a privit indiferent la deşertificarea demografică a României, apărând migraţia ilegală a populaţiilor extra-europene spre bătrânul continent. Iohannis a refuzat să fie patronul artelor, sponsorul literelor şi prietenul culturii naţionale.  Iohannis a refuzat dezbaterea electorală, meritocraţia în diplomaţie şi rolul constituţional de mediator între partide. N-am să uit niciodată că tot Klaus Iohannis a girat demonizarea a milioane de români consideraţi „medievali”, „fanatici” sau „fundamentalişti” doar pentru că şi-au exprimat susţinerea în favoarea familiei naturale, a inocenţei copilăriei şi a valorilor pro-vita. Cu agricultorii nu s-a văzut niciodată, pe fermieri nu-i cunoaşte deloc iar cu bisericile n-a avut decât interacţiuni protocolare.  Ce a făcut, de fapt, Preşedintele Iohannis vreme de şapte ani? A jucat golf, privind cu dispreţ spre talpa ţării. Când spiralele au ara, el ridicat neputincios din umeri. Când lideri serioşi din PNL l-au sancţionat (mă gândesc la Ilie Bolojan), el s-a înconjurat de politruci şi caţavenci.  Visul lui Iohannis e plăsmuit de-o ureche surdă aşezată pe-o pernă de gâscă într-un somn dulce trăit la Palatul Cotroceni. Omul nu caută excelenţa, ideile inovatoare, vârfurile. Ce-l mulţumeşte e doar monologul repetitiv, confortul gastronomic şi postura comodă. La capitolul „reuşite” a bifat doar la concedii prelungite la Miami, sesiuni de shopping prin Germania şi Italia, titluri fade, premii şi onoruri nemeritate, un stil hedonist de viaţă doar pe covor roşu şi-n limuzine de lux. Klaus Iohannis? Un Preşedinte eşuat al unui Stat eşuat. **"Ce a făcut, de fapt, Președintele Iohannis vreme de șapte ani? A jucat golf, privind cu dispreț spre talpa țării. Când spitalele au ars, el a ridicat neputincios din umeri. Când lideri serioși din PNL l-au sancționat (mă gândesc la Ilie Bolojan), el s-a înconjurat de politruci și cațavenci. Visul lui Iohannis e plăsmuit de-o ureche surdă așezată pe-o pernă de gâscă într-un somn dulce trăit la Palatul Cotroceni.
  229. Mili Stanciu: gunoiul României
  230. Minodora Boulean: „Un tiran, asta nu are suflet, nenorocitul!”
  231. Mircea Costache: "un lenes care a huzurit in dealul Cotrocenilor"
  232. Mircea Gaspar: "Presedintele Romaniei este un tradator de tara"
  233. Mircea Hamza: Dobitoken
  234. Mirela Susa: "Joianul" ; " Plavanul"
  235. Miscarea sociala din Romania: "Papleaca risipitoru' " ; "a fost tot timpul un POLITRUC și nicidecum un OM de STAT"
  236. Misu: "Johannero"
  237. Miti Ianis: "ghimpe în coasta românilor"
  238. Mitica Rusu:  ..Ce bine stai plăvane, pe tronul tău de prost/ Tupeu și aroganță, mândrie fără rost../ Ai devenit un nimeni, ești cel mai neînsemnat / Un parazit ale țării, și nu un șef de stat..! / Te crezi stăpânul lumii, un rege..ori un țar/ Dar ești doar o mascotă, un simplu păpușar / Nu înțelegi că rostul, în scaunul puterii / E dragostea de neam, pusă în slujba țării.. / ..Ce bine stai plăvane, fudul pe al tău tron / Însă prea prost să știi, că ești doar un pion / Imaginea de slugă, și coadă de topor/ Adevărat dușman, al propriului popor.. / Privirea încruntată, care inspiră teamă / Ne-arată că nu ai, nici tată și nici mamă / Și nici copii la piept, n-ai strâns cu bucurie / De ce ți-ar păsa oare, de-a noastră Românie!? / ..Ce bine stai plăvane, în scaunul puterii / Dar nu știi că trădarea, e prețul decăderii/ Ai vândut biata țară, și bietul meu popor / Și te-ai întors c-o șapcă, zâmbind zeflemitor.. / Poporul îți suportă, delirul mediatic / Discursul arogant, în stilul tău fanatic / Cât să-ți mai suport mutra, și cât să mai aștept / Sa să te văd plăvane, cu mâinile pe piept..?
  239. Monica Potcovaru: Iohanis, o mare dezamăgire
  240. Nacu Laurentiu: "Mortul"
  241. Nanu Florin Cristian: "Distrugatorul unic si absolut al PSD-ului!"
  242. Nedelcea Ștefan: "Preșul sorosist"
  243. Negoita Dumitru: „Marele Arogant” : „Un om de nimic și conflictual, vine din America, nu cu eliminarea vizelor românilor, vine cu o șapcă. Dar, sărmanu e doar el de vină? NU, ci gașca lui de doi bani...”
  244. Nelu Iorga: Domnule Iohanis , Sub sloganul pompos, Pas cu pas , fac Romania bine ,ați păcălit și ne ați dus la faliment pe toți românii ,toată România . Uitați unde suntem și în ce situație gravă ,ne zbatem cu toții . Cum este posibil sa fim terminați ,distruși ,decimați și puși în situația de a ne lua viața ,cînd sosesc, facturile? Care este planul pe care l ați făcut ,pașii de urmat? Distrugerea poporului ,a proprietății și a familiei? Acesta a fost planul dumneavoastră? Toate crimele și dezastrele din tara ,făceau parte din plan? Guvernul meu ,era parte din mărețul program? Simțiți ceva ,românește ,va doare ceva domnule?Cum puteți dormi și plimba ,cum puteți schia cînd știți că țara i pe buza prăpastiei? De ce și pentru cine va încăpățânați ,sa ramineti ,in funcție? Ce mai aveți de terminat? . Nu știți nimic ,nu va pricepeți la nimic durabil , ambițiile și orgoliu v au luat mințile ,v ați luptat cu PSD ul și ați împărțit tara in doua ,iar cînd v ați dat seama de prostia făcută ,ați apelat cu bucurie la PSD . Fără rușine și remușcări ,ați vrut să salvați partidul ,P N L ul . Cu mișcări și acțiuni care mai de care ,aiuristice ,fara noima ,v ați implicat și v ați pus omul la partid , Citu . Cum este posibil? . Ați furat case ,lucru dovedit de instanță și ați adus un bețiv și țepar și l.ati pus prim ministru!Cum este posibil? Cine reprezintă România? Domnule Iohanis ,mai aveți timp să vă cereți iertare poporului român ,mai este timp sa incepeti sa îndreptați raul făcut . Unde sunt gazele și energia electrică , produse in Romania? Ce se întâmpla cu facturile emise de acești escroci ,care le emit ,fara discernământ? Treziți va domnule ,tara se decimează ,iar oamenii își pun capăt zilelor! Pina cînd?
  245. Nicolae C. Stefan: "Iohannis de Schweighofer"
  246. Nicoleta Andreescu: "Fătălăule!"
  247. Oana Manasia: "Ghinion"
  248. Octavian Radu: "mai imatur decat domnul Goe, mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu.”
  249. Ofițer a Armatei: ”Aseară l-am văzut pe Hitler!”
  250. Nicolaie Borna: RAUL DE LA COTROCENI 
  251. Ondine Ghergut: Președintele Klaus Iohannis este periculos de incompetent. Țara geme sub povara pandemiei, a morții, a sărăciei și a instabilității politice generate de pupilul său Cîțu, iar domnul președinte se plimbă, adună premii din străinătate, apoi vine acasă și "constată". De parca Iohannis ar fi deasupra tuturor. Dl președinte privește de sus și pune diagnosticul, pe care noi îl strigăm de atâta timp, dar REFUZĂ să dea tratamentul! Refuză să cheme partidele la consultări pentru a nominaliza un premier. Amână consultările. Lasă țara în haos. Și valul 4 al pandemiei nu se mai oprește din creștere.  Bolnavii sunt lăsați acasă, Ambulanța îi amână până când vor fi locuri în spitale. Și nu toți au refuzat vaccinul pentru că au vrut. Medicii sunt epuizați, locuri în spitale nu mai sunt, e disperare și toate acestea numai pentru că, în iunie, Iohannis și Cîțul său au anunțat că au învins coronavirusul, că nu mai avem boala, așa că oamenii NU s-au mai vaccinat. Iohannis e consternat, e dezamăgit. E, săracul de el! Dar noi, cei care l-am votat, cum ar trebui să fim?
  252. Ovidiu Petrescu: „Jo-haos” ; „MutannisIohannis”
  253. Pamflet de Constanța: „Nu e melc dar duce-n spate,/ Șase case ce-s furate/ Prost, fudul și puturos,/ Urăște mersul pe jos”
  254. Patrick André de Hillerin: "Prost"
  255. Paul Purea: „urs în mişcări, greoi în limbaj, sigur, însă, în acţiune şi rezultate pozitive, previzibile.”
  256. Paulescu Constantin: un actor desăvârșit, ne-a păcălit pe toți, până și că e zgârcit la vorbă, sau mutulică, face parte din strategie!
  257. Petre Busaga: "Werner e marionetă finantei globaliste"
  258. Petrut Dumitru: "SRI îi ține guvernul, STS îi ține voturile, SPP îi ține paltonul. Orban îi ține dezbaterea. Bine, măcar, că-și ține singur concediile. #dulap "
  259. Petre Gabor: Un președinte de cea mai neagră speța
  260. Petre Olteanu: "nu respecta constituția și români și este blocat la gândire pe PSD
  261. podul.ro:  fanfaronul Klaus defilează cu papion
  262. Pompiliu Diplan: "omul cu pupitrul"
  263. Pop Michael: "Cap de Anus"
  264. Poroineanu Laurentiu: „Johannis va mima maretia ca si pana acum si contractele vor aduce rauri de bani. Pentru ei” ; „ipocrit" 
  265. Presa straina: „Protestant intr-o tara ortodoxa, taciturn intr-o lume a scandalului, european convins, politician ingenios, apare adesea drept modest şi rigid”
  266. PSD: „un președinte care a blocat în ultimul an orice”
  267. Q-RO: „vorbeste cu spaima, sa nu se trezeasca in timp ce vorbește”
  268. Radio Europa Liberă: "Nu are nicio idee, nicio părere, nicio teamă, nicio preocupare, nicio curiozitate despre lume” ; „E mai președinte de partid decât de țară”.
  269. Radu Cristian Marin: "Ne-presedinte"
  270. Radu Radulescu: "PRIMUL SI CEL MAI MARE DUJMAN AL ROMANIEI SI AL ROMANILOR
  271. Radu Herjeu: „Ca un cetățean, am înțeles așa: - a luptat zi și noapte împotriva PSD-ului, dar încă n-a învins. - n-are 6 case, doar 5, că una i-au luat-o... - nu a fost în vacanțe, ci, foarte rar, s-a dus în Tenerife sau pe munte să lupte cu PSD-ul - în ultimii 2 ani a stat închis la Cotroceni, cu ochii în zare, vigilent, ca să vadă ce prostii face PSD-ul - i-a adus pe toți liderii europeni în România și le-a arătat partea frumoasă - el n-are nimic cu românii de stânga, n-au decât să voteze cu cine vor, dar, desigur, după ce dispare PSD-ul - a lăudat mereu DNA-ul, dar nu e treaba lui să-l și critice - singurele nerealizări ale mandatului său sunt legate de neoprirea PSD - răspunsul ”Ghinion” a fost prost interpretat, dovadă că acum e folosit cu amuzament - i-ar fi convenit să încerce PSD-ul să-l suspende - n-are cască în urechi, ci în cap - e dezastru generalizat în țară, dar el și ai lui au soluții - guvernul format de un partid care a intrat în Parlament cu 20% din voturi este al României, nu al lui - ha ha ha – PSD – PSD – PSD – PSD - PSD”
  272. Radu Moraru: "Puturosul Romaniei" ; "prostolan mare" ; "imbotnitatu'"
  273. Radu Weber: "Malacul ranjit"
  274. Raducanu Elena: "melcul cu 6 case de Sibiu" 
  275. Raluca Turcanu: „Un derbedeu politic la carma celui mai antidemocratic partid din Romania,PNL”
  276. Raquel Mihalache: Cred ca 90 % din romani nu vrem nici numele sa-i mai auzim. putoare notorie.
  277. RAW: „Silaba de la Cotroceni” ; "Samsarul care a negociat vanzarea fortei de munca a Romaniei in Anglia"; "Bolovanis"
  278. Razvan Constantinescu: "baronul Klaus-Friedrich Hyeroglifus von Münch(6)hausen" ; "Pulică ăla din deal, Meditatorul Ghinion, Translatorul infantil, stând sluj, vrea să ne băgăm un pic la război, cât el va sta în week-end. Prostovănimea din Parlament este de acord."
  279. Razvan Hincu: Ciolannis e cel mai bun pesedist din pnl!
  280. Recuerdos Giulia: Doamna Dancila este mult deasupra acestui om cu mințile pierdute. Ar fi fost un câștig. Măcar e umana. Acest ins, extrem de periculos, izvorăște și împrăștie ura pură. Este tot ce poate sa dea, ura și dispreț. Când l-a numit pe Câțosenie premier, am înțeles cât de mult ne disprețuiește. Când a închis bisericile și nu a permis accesul în cimitire, am simțit de cata ura este capabil și la nivel de intensitate. Împreună cu Arafat se deda la cele mai macabre gesturi, ca intr-o spirala a râului.
  281. Reportaje is Back: "turistul de la Cotroceni 
  282. Romania News: "Klaus Iohannis vorbește despre cum se câștigă alegerile în România: ,,alegerile nu se câștigă de către oameni, ci de către instituții și structuri"
  283. Rozica Tudor: "Penal cu acte-n regula"
  284. Sadi Beghim: "klaus este fricos și foarte foarte prost pregătit pentru funcția de președinte, care este mult mult prea mare pentru măsura lui."
  285. Savulescu Bogdan: "e mai veninos ca si bunicul său din Waffen ss."
  286. Sergiu Senciuc: Statul a eșuat, vorba omului cu ghinion..
  287. Sidonia Bogdan: "Tacutul natiunii" "Este inchis intr-un glob de sticlă. Din acel glob de sticlă deleagă lucruri si se implică numai cand are el chef. Refuzul de a participa la dezbaterea prezidențială este încununarea acestei aroganțe, că poate face orice, că i se permite orice" ; ”Iohannis nu a fost candidat, a fost jupân. Si nu pentru ca ar fi el o mare piesa, nu este, ci pentru ca e un personaj comod care convine sistemului. Acum este albit ireal, neverosimil de mult. Securistii il sustin pentru ca a dat bine extern si sunt usor impresionabili. Inclusiv acea vizita de cacat prin Japonia, sa isi atarne ele gradele, a fost actiune de imagine pentru securisti, sa arate ca el e jupanul. Ca el e nr 1. Zece ani din viata nostra ne costă aceste cacaturi de putere. Zece ani. In fapt, daca il scoti singur in fata clasei, fara ajutoare, abia trece clasa” ; „mi-a plăcut în tot mandatul lui Iohannis cum a jucat pe externe. Bila neagră pe care i-aș da-o este relația cu presă, pur și simplu detestă presa, nu se lasă intervievat, nu se lasă cercetat in details de către jurnaliști” ;
  288. Silvestru Sosoaca: Klaus e nimeni de pe lume.
  289. Silvia Ardelean: **"Nu este român și nu iubește ROMÂNIA, este un slugoi al Germaniei
  290. Silvia Preda Ciobotaru: "Mi-e dor sa-l ascult in gangava veche, peltica si putin romana lui 
  291. Simion Andreia: „Un individ necioplit, fără un limbaj ( de lemn ), fără un minim de respect fata de romani, parca este adus din fundul Moldovei și pus sa conducă o țara precum România, pe care o considera un fel de Anschluss al Germaniei. Are un comportament de om primitiv, fără viziune, are impresia ca, dacă este de origine germana, i se cuvine orice. Un impostor politic, cu un comportament de grof”
  292. Sorin Budacan: România lui ANORMALU...
  293. Sorin Prisacaru: „Proasta de Dancila ne poate distruge viata materiala. Desteptu de Iohanis ne distruge sufletul.”
  294. Sorin Sima: "Pedofilul de la Cotroceni"
  295. Stiri pe surse: "Zeul" Iohannis.
  296. Sorina Matei: ”IOHANNIS ține cu intenție toată procuratura în instabilitate” ; "Maus" ; "Prostul neamului" ; "Împăratul, Conducătorul, Şeful, Bossu', organizatorul, preşedintele, candidatul, moderatorul, întrebătorul, răspunzătorul, evitatorul, microfonistul, PRistul, Sine Însuşi, Factotum, the old Germany Guy, El pă pământ"
  297. Sorin-Gheorghe Jitea: "
  298. Stefan60: Statuia adormita de la Cotroceni
  299. Sterie Gheorghe: "Silabisitul" ; "Pampalaul"
  300. Serban Nicolae îl acuză de nazism pe Klaus Iohannis: „Mâine-poimâine vine cu legile de la Nurnberg”
  301. sokant.com: „Disprețuitor, megaloman, egoist, nepatriot și fără repere etice de conducător”
  302. Stroi Lia: "esti o rusine nationala"
  303. Ștefan Sorin Prică: **"Domnule Iohanis, M am hotărât să vă scriu și eu această scrisoare deschisă, am luat exemplul lui Carlo Maria Vigano care ia scris lui Trump despre pericolul lumii și pe care nu îl conștientizați !!! Problema mea este una mai mică . Vreau să mi vând cureaua pe care mi ați strâns o la ultima gaură și nu am unde să o vând . Am fost în piețe, restaurante , și la ușile scolilor și erau închise . Am fost pe marginea șoselelor și am luat amendă că nu am declarație .Am fost pe câmpurile țării și m au izgonit străinii ,au zis că sunt proprietatea lor . Nu știu ce să mai fac !!!  Cred că mai am o șansă ! Dumneavoastră ! Am auzit că România are o piață, Piața Victoriei , cică acolo de vreo 30 de ani mulți români și au vândut nemulțumirile !! Vă rog să mi aprobați și mie un colțișor în acea piață unde să mi vând cureaua strânsă la ultima gaură . Vă sfătuiesc să luați în vedere faptul că este posibil să mai fie încă vreo două zeci de milioane de oameni care să dorească să și vândă cureaua proprie strânsă la ultima gaură . Mai bine să aprobați un spațiu mai generos în piața aceia unde nu am ajuns deocamdată niciodată în viața mea. Vă aduc la cunoștință faptul căci cureaua mea este tot marcă germană , la fel ca ceasul bunicului dumneavoastră pe care l ați prezentat în campanie în lupta cu Ponta și spuneați că România va funcționa precum ceasul acela .Dar eu cred că începând cu a doua zi cel puțin o rotiță i sa stricat , mi am dat eu seama, când am fost chiar și într o pădure să mi vând cureaua , am văzut utilaje prin pădure , am întrebat pe tipii aceia de acolo dacă vor să cumpere o curea și nu am înțeles ce mi au răspuns că vorbeau austriacă . Am ajuns în această situație căci aproape toate firmele sunt închise și nu mai am venit .  Mă rog la Dumnezeu să se îndrepte lucrurile în fiecare zi, chiar dacă dumneavoastră a ți afirmat că suntem o țară de fanatici religioși ! Nu am avut curajul să stau nici la porțile bisericilor căci am văzut poliție și mascați cum scoteau credincioșii din biserici. Oohoooo.... mai sunt si alte probleme ale țării dar mă opresc aici !!! Sper să luați în considerare cererea mea. Sau poate î mi cumpărați dumneavoastră cureaua mea, pe care mi ați strâns o la ultima gaură. Vă dau BONUS masca mea folosită . Vă asigur că nu are nici un virus covid , o puteți duce la teste la Arafat să vedeți căci dacă ve ți găsi ceva ,ve ți găsi în mască ultima mea suflare " suflarea libertății mele " de care a ți îmbolnăvit pe ROMÂNI.  Am încercat să obțin drepturi de autor pentru această scrisoare dar era închis și acolo. Așa că am hotărât să vă scriu această scrisoare sub formă deschisă ,cu riscul că milioane de români vor da Copy Paste și vor posta această scrisoareSă știți că mi am asumat și riscul ca fondatorul FACEBOOK î mi va bloca contul așa cum i-a blocat și lui Trump ieri că vrea să salveze omenirea de ceea ce a avertizat Vigano.  Al dumneavoastră concetățean ROMÂN IUBITOR DE ȚARA ,DE DUMNEZEU SI DE COPIII NOȘTRI CARE DOAR DUMNEZEU STIE CUM ÎI VOM CRESTE SI EDUCA CU ȘCOALA ON LINE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Am văzut că Maia Sandu v-a primit cu pâine și sare . Știți dumneavoastră ce simbol este acesta? Este simbolul bogăției României. Vă sugerez , dacă ve ți mai avea ocazia de o astfel de primire ,deși nu cred , să luați o bucată de pâine și să o dați unui om amărât , sigur ve-ți găsi , iar de sare nu vă faceți griji ,avem de la străini căci minele noastre de sare nu mai sunt productive. Nu i așa ??? Vă rog să nu vă grăbiți să scrieți dumneavoastră istorie , conduceți țara cu aceiași atenție în favoarea noastră.  Lăsați istoria căci O VOM SCRIE NOI ! AVEȚI ÎNCREDERE DEPLINĂ ÎN ROMÂNI !
  304. Tanase Costache :ioHAOS
  305. Tanta Constanta: PLANTĂ DECORATIVĂ 
  306. Tanti spune tot: „O persoană introvertită care și-a demonstrat potența politică în ultimii 10-15 ani. Klaus Iohannis este o forță și un nume politic cu rezonanță absolută (care poartă cravată albastru de cleștar), un om politic superior pentru România.”
  307. Teodor Palade: „Ura! Avem tătuc! Gașca lui a câștigat. Nimeni nu va îndrăzni să-l mai contreze. Se află pe val și cunoscutul zâmbet de superioritate i se lățește pe întreaga față. Pare, dintr-o dată, și mai înalt iar vorba sa, tarată de amestecul neinspirat de accente, seamănă tot mai tare cu prelegerea unui predicator, cu discursul a unui zeu coborât printre noi pentru a ne băga cu sila în cap lecții de viață utile retardaților. Dl. Iohannis, sas în suflet și român în acte, și-a atins scopul. România îi este la picioare. În sfârșit, în fața asistenței nerăbdătoare, fumul alb a ieșit pe hornul înalt al palatului din deal, iar noi, românii, așa cum ne-am dorit în întreaga noastră istorie, ne-am procopsit cu un nou tătuc.”
  308. Terra Lina: ”idiot solemn”
  309. Tiberiu Foris: ”Într-o lume cârmuită de analfabeți șmenari/ cu inteligențe strâmbe, puse-n țeste de măgari,/ cei cu școli se-ascund în peșteri, cât de-adânc și de departe,/umiliți pentru păcatul - primii de-ar fi fost la carte.// Șeful cel suprem, pe vremuri, a călcat și el prin școală/ însă a fugit de dânsa ca de cea mai cruntă boală,dar și-a / angajat consoarta să vorbească limbi străine/ la catedră, într-o școală, să câștige mult și bine. După vot - el e stăpânul, țara e a lui feudă,/ lumea toată o străbate ca să crape toți de ciudă/ și, la braț cu dăscălița deghizată-n doamnă-primă/ dovedesc că leafa-n școală nu-i nici mică, nici puțină.// După mintea lui e Zeus, cel mai drept și cel mai cult,/ iar, de profii fără minte - au chiulit puțin cam mult,/ dacă-n foame, fără pâine, umiliți cu toții zac,vine el cu sfatul logic: să mănânce cozonac!/ De mai investești în case banii de la meditații,/ de te-abții să cumperi cartea și de proastele tentații,/ faci avere adunată zi de zi și ceas de ceas,/ urmărindu-ți interesul, ghinion, pas după pas.// Iar sloganul de odată, ce a fost ca niciodată,/ cel cu textul din poveste - România Educată,/ îl mai ține minte unul cu figura lăbărțată,/ ce i-a adaptat finalul - România Eșuată!”  
  310. Timon Lipciuc: "Trăiască Johannis cumpărătorul de avioane și elecoptere, Trăiască prostia omenească."
  311. Titi Pavelescu cînd era primar nu avea program de audiențe fiind conștient că drasticele lui limitări intelectuale îl făceau complet incapabil să facă față dialogurilor directe cu cetățenii Sibiului, iar la întrunirile publice își trimitea purtătorul de cuvînt să-l reprezinte.
  312. Traian Băsescu: „Iohannis este unsul lui Dumnezeu”; "Iresponsabilul de la Cotroceni"
  313. Traian Olarutraian: Bou în toată regula.
  314. Traian Tranda: Ghicitoare: Nu e melc dar duce-n spate/ Șase case ce-s furate!/ Prost, fudul și puturos/ Urăște mersul pe jos!
  315. trexsr: „Care a fost programul dlui Iohannis? Imi amintesc de „revolutia” pe care a propus-o in educatie, si cam acolo a ramas, pentru ca dinsul nu vrea sa discute cu nimeni care nu este din opozitie. Poate are un complex de inaltime. Nu am retinut nimic remarcabil despre calitatile sale de promotor, de mediator sau negociator, nici macar in relatiile externe, in afara de showul de imagine de la Casa Alba. Pas cu pas, dar tot pe loc, pe loc.”
  316. Tudorel Doru: "Alo nene nu uita România Nu îi a ta
  317. TV Rovinari Gorj: „Pentru ca România să fie bine și tot românul să prospere, mergeți pe drmul verificat de fratili și idolul vostru antico-rupt. Printr-o viață nepătată de vreo umbră de muncă cinstită, el a reușit să se îmbogățească. Dacă voi n-ați reușit înseamnă că ați avut GHINION. Încercați din nou, încercați să folosiți metodele preacinstitului Klaus.”
  318. Valentin Boeru: „un personaj bizar, scăpat de sub logica faptelor și a vorbelor, dușman de moarte al bunului simț și dominat de ură. O ură patologică, de neexplicat și de neacceptat, față de români, pe care iar i-a împărțit. Doar că, de data asta, nu a mai mers pe formula „românii mei”, ci a adoptat o altă sintagmă, cu mult mai mizerabilă și mai apropiată de tendințele naziste. Între „o Germanie fără evrei” și „o Românie fără PSD” începe să nu mai fie o diferență. „o Românie fără PSD” este deja un atac incalificabil la adresa națiunii. Nu există discurs în care președintele să nu dușmănească. „Noi suntem în război. Suntem în plin război cu PSD. De ce facem noi asta? De ce suntem noi în război cu PSD? Pentru că voi, liberalii, și cu mine suntem oameni ai păcii, ai construcției, care doresc să dezvolte România”. Simt nevoia să subliniez. Oameni ai păcii care se află în război cu cei care nu le împărtășesc opțiunile și simpatiile politice. Fața i se schimonosește de dușmănie la pronunțarea cuvântului „PSD”.A naibii pace! Iohannis a făcut prăpăd în Justiție menținând și promovând republica procurorilor.” ; „infatuatul din Dealul Cotroceniului gafează și lasă loc interpretărilor”
  319. Valentin Manolache: "Viermorel”
  320. Valentina Stoica: „are un rînjet amestecat de răutate, parca te-ar mînca ,,O hienă ".
  321. Valeriu Dg Barbu: „Joianul... un plăvan plătit dejaba, plus plăvana. Bine că nu are ghiței...” ; "Joha"
  322. Valeriu Nicolae:  *** "Am urmărit cu mare atenție activitatea domnului Iohannis, pe care l-am votat. Din păcate, nu este nimic remarcabil în ceea ce a făcut. La fel ca și cărțile dînsului pline de platitudini și cel mult mediocre, activitatea președintelui pare o glumă proastă, la o analiză rece. Și mai cumplit este că eu cred, de asemenea, că este cel mai bun președinte pe care l-am avut. Diferența dintre eleganță, stil, prestanță și aroganță, limbă de lemn, înțepeneală depinde nu de o analiză pragmatică a activității domnului Iohannis, ci de minciuna pe care dorim să ne-o spunem, de grupul căruia îi aparținem.  *** "Noi am votat un dulap săsesc, țeapăn, în care am îngrămădit toate speranțele noastre. E foarte greu să acceptăm că suntem proști. A trebuit să vină soluția aceasta ineptă și imorală ca lumea să își dea seama că Iohannis e împăratul gol. Noi înlocuim imoral, nesimțit, inept cu atipic. Să le spunem lucrurilor pe nume. Iohannis distruge un partid istoric și dovedește crasă ineptitudine politică. Eu îl asemăn cu statuile vii din capitalele europene: sunt frumușele, dar nu fac nimic. Pretinde că e președinte, dă impresia până când îți dai seama că nu are nicio legătură. Toate proiectele lui de țară sunt eșuate. “România educată” e o catastrofă, în 7 ani nu a produs decât niște hârtii.
  323. Vamesu Ioana: „mutulica adormit cu gandul la concedii”
  324.  Vasile A. Ieșeanu; Cum adesea se-ntâmplă-n viață…/ Ca și  noi…   ei   s-au  cuplat, / El - un clovn,  ea  - o paiață!/ Și-au  ajuns, la putere, împărăteasă  și  împărat// Împăratului  îi zice acuma președinte, / C-așa-i politica … o curvă  hoață! / Ajung   mereu  pe-a țării frunte…/  Eternul clovn cu  eterna lui paiață!// Istoria  se repetă, mereu,  pe față…   /  Într-o  spirală mare ce  învârte roată vieții/ Eternul clovn  cu al lui paiață,/ Se  lăfăiesc în avioane , aplaudați de  noi, „glumeții”!  // Noi cetățenii umili , ei  plini  de fală/  Eternul clovn și  eterna lui paiață!/  Dau spectacole de circ și  gală,/  În țări străine cu stupizenia lor măreață! //Credeam că marele circ al comunismului/ S-a terminat,  odată cu democrația noastră de la piață, / Dar vedem  cum istoria se repetă... haihui! / La putere: mereu eternul clovn cu eterna lui paiață!         
  325. Vasile Anton Ieșeanu: " porcul Wier-ner" ; "imbecil"; "Wier(ner) a dat Muie PSD. Acum dă muie românilor" ; goriloiul de la Cotroceni
  326. Vasile Daniel: președintele unora, prim preșul țării 
  327. Vasile Ernu: Johannis – este fața unui dulap săsesc care nu știi ce scunde înăuntru. Da – avem președinte un dulap săsesc care are un conținut despre care nu prea știm – bănuim
  328. Vasile Popa: "hot de case"
  329. Vasile Jacob: jos cu momâliul asta .
  330. Veronica Socaciu: „Si ce vrei sa spui cu asta ca Anus este un intelectual?”
  331. Veta Constantin: Merită scuipat în ochi
  332. Victor Ciutacu: "Bre, nea înaltule..." ; „a făcut atătea greșeli de exprimare de parcă era un tămplar cu școala profesională” ; „Neobrazatul”
  333. Victoria Simulete: Cand se va trezi Adormitul din padurea frumoasa de la Cotroceni 
  334. Victoria Stoiciu: „un iubitor de austeritate perpetuă, un candidat anti-social și un neoliberal pur-sânge. România normală este pentru Iohannis România muncii ieftine. România inegalităților, a exploatării, a sărăciei, România celor 0.01% din care și Iohannis face parte. Ori e prost, ori e ticălos” ; „un iubitor de austeritate perpetuă, un candidat anti-social și un neoliberal pur-sânge.” ; "Cineva, stim cine, se comporta ca omul de paie al serviciilor. Iohannis a ratat o sansa imensa de a se situa de partea democratiei. Orice alta reactie ar fi fost mai potrivita - putea spune ca legile vor fi corectate, ca urmeaza un proces si e abia inceputul, ca e nevoie de dezbatere, etc. Orice blabla era acceptabil declaratiilor cu iz de securism. Dar Iohannis, de obicei campion la blablauri, a tinut sa se pozitioneze ferm de data asta si sa califice transparenta drept "eroare majora". Eroare majora este cocotarea unui om de paie in cea mai inalta functie a statului roman. Ghinion, ar zice cineva, stim noi cine.
  335. Violeta Nanescu: "Are față de trădător, se vede după zâmbetul fals!!"
  336. Violeta Elena: "Nu are Dumnezeu!
  337. Viorel Boldis: „Johannis are, clar, apucături de führer” ; "e mai greu să-ţi dai seama cât de idiot este, ţinând cont de faptul că rar deschide gura."
  338. Viorel Cerga: „corcitura nazista, alogen, parvenit”
  339. Viorel Vio Rusanu: "un joian ...dobitoc!
  340. Viorica Dăncilă: „Preşedintele nostru, înalt ca bradul, dar leneş, ne dă indicaţii de la Bruxelles, dar acolo stă ca ghiocelul” ; „Un președinte zero. A preferat scandalul, ura, să ia decizii rele pentru români, pentru că el nu a simţit românește”
  341. Virgil Marius Ilie: "impiedicat"
  342. Willy Petry: "Discurs minimal și greoi. O prezență goală, nesociabilă, asezonată cu niște rânjete forțate, care ascund gânduri criminale și de vendetă” ; „Klaus Werner Iohannis nu are, categoric, nici o calitate semnificativă pentru un președinte de țară. Este crispat, necomunicativ, autist, trădător și corupt. Nu are un program de guvernare și nici o soluție, pentru ieșirea României din marasm."
  343. Ziare.com: "are o slabiciune care arata a complex de superioritate"
  344. Zozo Florin: **"Joha cel fără de țară /Ai demonstrat a mia oară/Că stai pe tronul fără țară,/Ești îngâmfat și idiot/Și te comporți fanariot!/Te folosești de tricolor/Privești cum plânge acest popor,/Cu mintea ta de mitocan/Ai vrea să-l vezi plângând orfan!/Nu simți durerea din sorginte /Te vrei pe viață președinte, /Calci în bocanci pământul sfânt /Sfidezi eroii din mormânt!/Trufia ta ne-a rupt de soartă/Ne vrei supuși la Înalta Poartă, / Ai scos țărâna la vânzare /Pe fruntea ta scrie trădare!/Noi nu avem conducător / Tu implicit nu ai popor,/Se întâmplă atâtea tragedii /Cât de tiran râvnești să fii?/Cum însă totul se plătește /Și neîncetat frustrarea crește, /Aștept să scriu o poezie /Cum te petreci în pușcărie!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu