Alexandru Macedonski: "Mergi, tristă Românie,
pe calea începută,/Şi voi, iubiţi prieteni, petreceţi sau cântaţi,/Lăsaţi-mi
însă mie odihna cea tăcută,/Lăsaţi-mi visul morţii şi nu mă deşteptaţi./Ce-mi
pasă dacă lumea a fost şi e tot lume?.../Ce-mi pasă de rămâne cum e, şi cum a
fost?.../Ce-mi pasă de se-ntreabă sau nu de al meu nume?.../Prin moarte
câştigat-am obştescul adăpost. ***”Lăsaţi-mi mie singurătatea cea tăcută,/
Lăsaţi-mi visul împlinirii printr-un gând./ Nu imi mai pasă de lumea rămâne cum
e şi cum a fost,/ Nici daca se știe sau nu de al meu nume.”
Camelia Morda Hapciu: "Mai lasă-mi libertatea
de-a te privi dormind
Carl Gustav Jung (1875 - 1961): ”lasați-le să se prăbușească
lucrurile care vor să se prăbușească.
Dani Anton:
"mai lasă-mi un bob de zăbavă - mai
vreau să trăiesc printre muritori, / Să sorb iubirea (...) în sânge să
primesc adierile dragostei"
Fecioara Maria: "Relaxati-va si lasati-mi mie
durerile, fricile si ingrijorarile voastre de viitor.
Florinela Rusu: ”Lasă-mi lacrimile mie, că eu n-am
primăvară”
Gabriele D'Annunzio: "Lăsați-mi mie tot ce am
în mine misterios, trecător, neînțeles și de neatins...
George Buhnici: "Lasati-mi cea mai tare
zapada din iarna asta numai mie.
Gina Zaharia: ”lăsați-mi haina asta/ e largă e
strâmtă e a mea ce vă pasă./ culcuș pentru lebede ar putea fi uneori”
Gratiano: ”Lăsaţi-mi mie rolul de bufon: mai bine/
fruntea-mi să se-ncreţească de prea mult râs şi/ ficatul-mi să se-ncălzească de
la vin, decât/ inima-mi să-ngheţe în suspine mortifiante.”
Liliana Burac: "Lasă-mi visul ăsta mie, să-l
păcătuiesc cu floare,/ Să te-mpăduresc cu mine și cu lacrimile-mi verzi,/Doar
privește-mă cum susur bruma mea de încântare,/Mângâie-mă între gene și te fă că
nu mă vezi!/O să-ți las altar de muguri ca să-mi celebrezi vecernii,/ Lumânări
de ceară albă cu făcliile de vis/Și poate o pană neagră să mă scrii pe albul
iernii,/Cu miresmele tăcerii ,ca pe-o floare de cais./Nu mă înrobi
ispitei,lasă-mă să-ți fiu icoană,/Clipa ta de nemurire,neatinsă de păcat,/Lasă-mă
să-ți fiu doar muză,o podoabă diafană/Și vei fi în veci și-n pururi c-o iubire
mai bogat!/Voi veni și mâine noapte ca să-ți termin mănăstirea,/De vei îndura
distanța răsuflării dintre noi,/De nu, aripile mele-ți vor îmbrățișa iubirea/Și
te vor numi pedeapsă peste umerii mei goi."
Mariana Cornea: "lasă-mi măcar puțină moarte/să
mă adâncesc în ea/să-mi pricep cuvintele și înșiruirea lor/într-o străină cu
mâna întinsă/să închidă o ușă
Mihaela Borzea: "si lasă-mă-n uitare/Prin
iarba neputinței să bântui și să zac,/Să simt eternitatea cum tremură și moare/Sub
talpa nemiloasă a unui zeu sărac..
Nicolae Tudor: ”Lăsaţi-mi mie calea, să
mă-ntorc la săraci,/ să văd de ce nu se rostogoleşte odată bulul-deo-maci -/ nu
am dreptul să zbor/ neîmpreună cu ei. ***Lăsați-mi mie crenguțele cu spini -/ Găsi-veți
morți de frig, cum ați găsit mereu./ Priviți-mă cu jenă, sunt unul din vecini/ Și
frate cu acei născuți din Dumnezeu./ Lăsați-mi spinii, voi sângera, ca într-un
joc,/ Când voi zâmbiți cum îi arunc pe foc.”
Puiu Cristea: ”Lasati-mi mie clipa cu magnolii/
Ca, beat de cer, sa ma trezesc in sine,/ Ca mi-a fost dor de-o-nchipuire alba/
Iesind in drum cu ciuturile pline// Lasati-mi mie-aceasta sarbatoare/ ivita din
fantani aprilliene/ Si s-o anin frumoaselor in gene.”
Robert Louis Stevenson: ”Lăsaţi-mi traiul care-mi
place,/Iubirea nu-mi ştie de nume,/Vreau cer senin şi multă pace,/Cărări – să
mă petrec prin lume./Vreau pat în fân sub bolta sfântă,/Hrană – să îmi iau din
râuri;/Astfel de viaţă mă încântă,/Astfel vreau să trăiesc pururi./Însemne-mi
destinul viaţa/Acum sau mai târziu, oricând o vrea,/Binecuvântată fie-i lumii
faţa/Şi drumul dinaintea mea./N-am bani şi nici iubiri de dus,/Nici cu prieteni
a mă ţine,/Mi-ajunge cerul cel de sus/Şi drumul de sub mine./Fie ca toamna să
m-ajungă/Pe drumegul meu sihastru,/ Amuţind păsările-n luncă,/Chemând ierni cu
ger albastru./Alb ca făina, câmpul îngheţat –/Cald lângă foc, ca-n paradis –/Toamna
nu mă va supune niciodat',/Cum nici al iernilor abis./Însemne-mi destinul viaţa/Acum
sau mai târziu, oricând o vrea,/Binecuvântată fie-i lumii faţa/Şi drumul
dinaintea mea./N-am bani şi nici iubiri de dus,/Nici cu prieteni a mă ţine,/Mi-ajunge
cerul cel de sus/Şi drumul de sub mine.
Sf Ioan Gura de aur: "Lăsați-mi mie bucuria
trăirii, luați voi jugul vorbirii”
Silvia Cipovenco: ”Viață, tu, mai lasă-mă...,,/Trece timpul ca
nebunul/Și mă ia în carul său, /De-aș putea aș da cu tunul,/Să-l opresc aș vrea
eu, zău ./Fuge vremea ca zăluda, /Râde-n hohote mereu. /Eu rămân numai cu
ciuda, /S-o stopez mi-i tare greu./Viață ,viață ,tu ma cruță/Și nu fi smintită
rău ,/Mai frânează - a ta căruță /Și mă lasă la pârâu ./La pârâul cel din vale,
/Unde am lăsat un dor, /Plânge salcia cu jale, /Înecând ramu-n izvor. /Lasă-mă
la colțul casei, /Unde-i nucu-mbătrânit, /Unde dureros eu plansei/Primul dor ce
m-a rănit./Lasă-mă în grădinuță, /Să respir miros de flori, /Sădite de-a mea
măicuță/Dimineața pân la zori./Lasă-mă lângă câmpia /Plină doldora de grâu, /Unde-n
aer ciocârlia /Ne cânta cu tril zglobiu./Unde tata trăgea coasa, /Punând paiele
în stog,/Unde iarba ca mătasea /Mă îmbată ca un drog./Lasă-mă lângă cuptorul/Dărâmat
și neîngrijit./Mi-a fost mult el dormitorul,/Foișorul meu vrăjit. /Lasă-mă-n
pridvor la mama,/Pe pragul cel ruinat, /Poate-i voi găsi naframa/Cu parfum de
neuitat. /Lasă-mă-n cel drum de țară, /De copil ce -am hoinărit, /Pe care
frații umblară,/Și-n colb urme-au tipărit./Lasă - mă la cărărușa/Ce trecea prin
hudicioară,/Să mă duc sa-mi iau păpușa, /Să mă simt copilă iară. /Lasa-mă lângă
fântâna /Unde plin stă un ulcior, /Să-mi adap setea – hapsâna/Din izvorul
limpejor . /Viață, viață, ce nu-ți pasă/De-al meu cântec de dureri,/Du-te tu!
Un pic mă lasă, /Că mai am eu niște vreri./Lasă-mă să-mi cânt balada/Bucuriei
ce n-a fost,Prea scurtă îți este strada,/Greu pricepem al tău rost.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu