, Unii spun Salut! din gură, Simplu,
clar şi cu căldură, Alţii-şi saltă pălăria Şi-şi fac, astfel, datoria. Cei ce
şi-au pierdut onoarea Te salută cu spinarea.***
Adrian Papahagi:
"Când o femeie intră într-o încăpere, bărbații se ridică în picioare.
Femeile nu se ridică decât dacă persoana care intră este extrem de importantă
(rege, episcop etc.), sau dacă o sală întreagă se ridică să omagieze o
personalitate. Când un bărbat deschide ușa unei femei însoțite, bărbatul
însoțitor nu trece după ea ci, în semn de politețe, ține ușa pentru cel care a
poftit femeia să treacă. Conversația (inclusiv la telefon) o încheie mereu
persoana cu funcție socială superioară.
Albert
Einstein: ”Conduita
morala nu inseamna pur si simplu exigenta de a renunta anume la placerile
vietii, ci mai degraba interesul plin de solicitudine pe care-l depune cineva
ca sa faureasca o soarta mai buna pentru toti oamenii.
Alex Roşu:
”Trebuia să se găsească un coate-goale care să apeleze la eternul clişeu
"Fără credinţă şi Dumnezeu nu există moralitate". Deci asta înseamnă
că mai bine de 95% din populaţia Lumii este imorală.
Andre Suares: „Morala e problema relaţiilor dintre om şi
dumnezeire.”
Andrei
Plesu: ” Etica:
efortul seninatatii de a întelege lacrimile.
Anghel
Aurel: ”Intelectual este cel care, ales
fiind, uita de sine si isi pune toata averea materiala si intelectuala spre
binele celor care l-au ales. Din acest motiv multi dintre alesi sunt, poate
gresesc, analfabetii moralitatii crestine
Anonim: Daca gradul de impozitare are valenta
confiscatorie, moralitatea evaziunii se legitimeaza. *** „Acel care nu-şi poartă moralitatea decât ca pe un
veşmânt de zile mare, mai bine ***Moralitatea este pentru suflete identica cu
sanatatea pentru trup! *** Moralitatea se face cu burta plina, la
fel ca si filozofia.*** idealul
feciorilor de boieri noi-nouți, de boieri ai banului, este să se scuture de
orice obligațiuni către țară. Au petrecut fără nici o grijă în momentele
tragice și se veselesc în aceeași dispoziție în cele solemne de astăzi.În
special, Capitala e plină de epicuriani. era natural : onoarea scade într-o
societate hipnotizată de valoarea banului. Onoarea și banul duc o căsnicie
foarte rea; între ei este luptă de supremație : cine trebuie să comande , banul
sau onoarea, interesul sau datoria ? Când într-o asemenea societate oamenii nu
sunt călăuziți decât de dorința de a trăi bine cu orice preț, decadența morală
nu întârzie să-i cuprindă în mijlocul satisfacției prosperității materiale.
Arthur Conan Doyle: ”Când moralul este scăzut, când
zilele par întunecate, când abia dacă mai merită să speri, pur şi simplu urcă
pe o bicicletă şi ieşi la o plimbare pe drum, fără să te gândeşti la nimic
altceva decât călătoria pe care o întreprinzi.
Benjamin Franklin: ”Curata-ti degetul inainte sa
arati cu el spre petele mele
Cătălin
Bănică: "Intre
lege si morala exista prea multa mediocritate. Atunci legea si morala devin
mediocre, strambe, abuzive, ipocrite. Legea incurajeaza delatiunea. Morala, nu
(...) Prea multi "eu" si atat de putini "noi"... Prea multi
oameni care vorbesc despre spiritualitate, dezvoltare personala, generozitate,
empatie, daruire, dar care, pusi in situatia sa traiasca onest in profunzimea
propriei individualitati spiritualitatea, dezvoltarea personala, generozitatea,
empatia, daruirea, arata ca nu sunt in stare si golesc, in felul asta, de
continut conceptele astea. Atat de putini cei care evolueaza cu adevarat in
timpul unei vieti. Chiar si numai putin... Majoritatea dintre noi doar vietuim
intre limita nasterii si mortii zbatandu-ne sa avem - nu sa fim, sa parem - nu
sa ne impacam cu noi insine si cu ceea ce suntem..."
Ch.de Boufflers: „Morala trebuie sa fie steaua
polara a stiintei.”
Chauteau Briand: ”Morala este temelia
societăţii.
Constantin Radulescu-Motru: „Mai mult decat talentele, caracterele hotarasc
soarta popoarelor, si doar forta morala le poate feri de invingere si
nimicire.” (
Cornelius Tacitus:
”Mai multă putere au acolo moravurile bune, decât în altă parte legile bune.
Emil
Cioran: ”Întreaga morală n-ar vrea să facă din
această viață decât o sumă de ocazii pierdute. ***Tot ce este cu adevărat moral
începe de acolo de unde s-a lichidat cu morala. *** "O existenţă mare începe de
acolo de unde, pentru ea, sfârşeşte morala, fiindcă numai de aici ea poate
risca orice, poate încerca absolut totul."
Fiodor
Dostoievski „Bine sau
greșit, este foarte plăcut să rupi ceva din când în când.”
Frederic
Beigbeder Morala este
poate răsuflată, dar rămâne tot ce am găsit mai bun pentru a distinge binele de
rău.”
Gabriel Liiceanu: „Fiinţa noastră morală e
întemeiată nu pe virtute, ci pe remuşcare.”
George B. Shaw: „Un englez se consideră moral
doar când se simte prost.”
George
Petrovai: ”Morala
făţarnicului: Pentru ca în conţinut să poţi face pe placul inimii tale, trebuie
să ai mare grijă ca în formă să faci pe placul celorlalţi;
Gheorghe Brăescu: ”Eu cred că toate păcatele
noastre izvorăsc dintr-o cauză unică : lipsa George Budoi de pudoare, de simț moral la clasa conducătoare.
Acesta este rezultatul unei educațiuni predicate și neîntemeiată pe exemple
sănătoase. De aici acea nepotrivire generală între vorbe și fapte, un bolșevism
moral care ne scutură de multă vreme și, ce e mai trist, amenință să fie fără
leac. Am pierdut liberul nostru arbitru, denaturăm totul : devenim furioși până
la nebunie sau generoși până la prostie.În drum spre casă luăm la palme un
birjar care refuză să ne ia în trăsură și câțiva pași mai încolo asmuțim lumea
asupra unui gardist care se luptă cu un pungaș ce nu se dă prins. Am pierdut
sensul vorbelor și relativitatea faptelor. Exagerăm aprecierile și termenii. Ne
întâlnim însă întotdeauna într-un elan înduioșător la antipodul moralei : un
casier care fură nu-și zboară creierii, sigur fiind că va fi achitat ca fiind
prea tânăr, impovărat de copii sau prea bătrân. Un general grav și bine acuzat
circulă în uniformă, cu pieptul constelat de decorațiuni, în mijlocul
indiferenței generale. Când un spion, un dezertor sau un trădător mai scuturat
este adus la judecată, toate somitățile baroului defilează la bara justiției,
unde ca niște flașnete obosite cântă pe aceiași coardă incompetența
magistraturii. În chestiuni care interesează societatea întreagă, lumea noastră
se împarte în două tabere : una care n-are nici o părere și alta, mai
periculoasă, care e de părerea tuturor. Între aceste două tabere cresc ca între
două straturi de pământ prielnic ciupercile politice și pescuitorii în ape
tulburi. societate care nu se inspiră din sentimente patriotice nu numai că nu
se ridică dar rămâne fără apărare. Ea este la discreția pamfletarilor și a
oamenilor buni de gură. Nimic nu se cucerește cu nimic și o idee rămâne o idee,
dacă nu este însoțită de o sforțare, de un sacrificiu. Patriotismul zgomotos nu
este un patriotism curat. Politicienii gălăgioși de la noi, guvernanții care
exploatează puterea ce dețin de la oligarhii asupritoare au devenit proxeneții
patriotismului, pe care-l prostituează cui oferă mai mult.
Gheorghe
Piperea: „Problema
fundamentală a societății românești de azi nu este nici sanitară, nici
economică, nici socială. Este morală. Suferim grav de sindromul inversării
valorilor și, mult mai grav, de reacția auto-imună la valorile adevărate, cum
ar fi onestitatea, bunătatea, altruismul și solidaritatea fată de familie,
casă, neam, viitor. Criza sanitară este doar vârful unui aisberg masiv,
întunecat, adânc înfipt în noi, care ne deformează grav comportamentul și
emoționalitatea. Pandemia nu a fost decât pretextul excepționalismului economic
și juridic pe care ni l-au impus păpușarii lumii, stare panicardă în
considerarea căreia banii publici sunt cheltuiți aiurea pe achiziții de bunuri
și servicii neconforme, în baza unor contracte cu încredințare directă către
companii fără autorizație sanitară, puse cu mâna, ca niște piese de joc pe
tabla de șah a profitorilor (pe nedrept denumiți „specialiști”, „tehnocrați”,
comandanți, șefi etc.). Vestea bună este că pandemia trece – poate nu chiar
mâine, dar trece inevitabil. Vestea proastă este că, din păcate, criza de
valori nu trece curând. Câmpul nesfârșit care se deschide acolo unde dispare
granița dintre bine și rău poate să pară și nepieritor. De aceea există blazare
și oameni buni în intenție, dar intimidați și confuzi. Zilele astea se perindă
pe la tv și pe net o carte – vedetă, intitulată Dresor de lei și de fraieri.
Este cu și despre un (re)cunoscut interlop cu un nume de scenă deloc intimidant
(cămătaru…), care este și unul dintre beneficiarii reali (în sensul legii
privind prevenția spălării banilor) ai tranzacției de un miliard de lei pentru
teste rapide de efectuat în școli pe copii. Teste neconforme și mai scumpe
decât cele din farmacie, dar tehnocrații știu mai bine ce e bine pentru noi,
deci de ce ne-am pune întrebări sâcâitoare, când „noi” avem de combătut o
pandemie? Știți câte exemplare din „carte” au fost vândute? Mai mult de 20 de
mii! Adică, mai mult de 20 de mii de inși au ținut morțiș să o aibă pentru
colecția lor de cărți de dezvoltare personală (cum să îii faci pe fraieri în 5
pași, cum să dai gata o piți în 2 pași jumate, cum să faci un morman de bani în
2 săptămâni) sau în bilbliotecă. E foarte probabil că s-a cumpărat chiar și cu
titlu de cadou de Crăciun (you better be good, you better be king, ‘cause Santa
is coming to town). Cartea scrisă și publicată cu greu anul ăsta, Lamentabilul
amurg al zeilor, scrisă de unu’, Gheorghe Piperea, parcă îi zice, are un tiraj
de o mie de exemplare și s-a vândut în …125 de exemplare. Este o carte care tratează
exact subiectul pierderii simțului fundamental moral, golirea omului pe
dinăuntru, dispariția valorilor și a zeilor. Nu e deloc interesantă în raport
de această capodoperă în devenire, care vorbește despre dresajul fraierilor. Și
despre supunere prin frică, întru gloria rețelei de sens mafiotice care se
folosește de interlopi fix pentru acest scop. Dacă nu merge cu sofisticării, de
genul influencerilor cu ștaif de la tv, al birocraților UE, BCE sau OMS ori al
scientismului („crede în știința oficială și nu cerceta”), merge și cu șaorma.
Amuzant – dar pe bază de umor de proastă calitate – este că, pe piață există,
încă din 2016, o carte scrisă de doi economiști laureați ai premiului Nobel
pentru economie, intitulată oarecum similar – La pescuit de fraieri (editura
Publica, 2016), care tratează oceanul de dez-informare, capcane, momeli și
manipulări în care suntem nevoiți să înotăm, întrucât așa a ajuns să fie
practicat comerțul, la nivel global: prin înșelăciune, prin canalizarea
voinței, prin fabricarea consimțământului, prin lobby, conflicte de interese,
legislație dedicată și imperialism economic și cultural. Interesant este că, în
carte, sunt date exemple concrete de delincvență gravă, chiar de crime de
sănătate publică, ale unora dintre corifeii „luptei” contra pandemiei. Se
explică acolo chiar modul în care, în ciuda infracțiunilor lor, recunoscute și
negociate cu procurorii americani, marii comercianți recidiviști în infracțiuni
sunt lăsați să își practice în continuare comerțul ilicit, ba mai mult, li se
permite, prin legii cu dedicație, ca amenzile penale, uneori consistente, să
fie împrăștiate, în doze infinitezimale, imperceptibile cu simțurile obișnuite,
în costurile produselor și serviciilor lor, pe care noi nu le mai putem evita
(prin efectul TINA – there is no alternative), deci le plătim. Deci plătim și
pentru infracțiunile și delictele lor – unele însemnând decese sau efecte
secundare și adverse pe viață cu care sunt nenorociți semeni ai noștri.
Desigur, noi credem cu tărie în știință și că, achiziționând produsele și
serviciile acestor comercianți – infractori, o facem pentru binele comun. Știți
câte exemplare din această carte uluitoare despre modul în care suntem pescuți
ca niște fraieri s-au vândut, în 5 ani? Mai puțin de 500. Aveți acum una dintre
explicațiile supunerii voastre necondiționate – preferați calea ușoară de a-i
face pe fraieri, în locul apărării față de aceste capcane și momeli și al
nesupunerii fată de comerțul totalitar cu produse, servicii, idei și ideologii.
Vă complaceți într-un abandon aproape total al eticii și al valorilor. Într-un
lamentabil amurg al zeilor.
Giovanni
Nuvoletti Bunele
maniere - oglindă în care unii adoră să se privească iar alții s-o spargă.
Goethe „Epocile morale alterneaza la fel ca anotimpurile.”
Herve Guibert: ”Oamenii fac legile, femeile
fac moravurile.
Honore de Balzac: Morala are șanțurile ei de
scurgere din care unii oameni aruncă asupra celor mai nobile suflete cu noroiul
în care ei se îneacă."
Immanuel Kant: ” Educaţia morală nu trebuie
să înceapă cu îmbunătăţirea moravurilor, ci cu schimbarea modului de cugetare
şi cu formarea caracterului.
J.
Jaubert: ”Omul
distinge intre morala lui, ca mod de viata, si morala altuia, ca predica.
Kahlil Gibran: „Acel care nu-şi poartă moralitatea decât ca pe un
veşmânt de zile mare, mai bine să rămână gol.”
Lucian Blaga: „Legile morale se schimbă după locuri şi timpuri.
Unii găsesc în aceasta un motiv să nu asculte de nici una.” *** „Morala unui
„înţelept” nu e niciodată o morală eroică.” *** „Un tip cu adevărat moral este
sub raport etic mai exigent faţă de sine însuşi decât faţă de alţii.”
Lucian Mindruta:
”E plina Romania de moralitate. Am dat ieri cu spatele cu masina si-am lovit
niste moralitate. M-am dat jos, am calcat in ea si ... cum sa zic... fireste,
m-am curatat pe pantofi, ca morala nu murdareste. Am intrat in supermarket, la
doua produse se dadea si o morala, gratis. Cladirile nu se mai fac din beton
armat. Se fac din morala si ceva cenusa de tamaie. Autostrazile se astern cu
mare usurinta pe un pat larg de invataturi morale ramase de la trecuti
intelepti in ale moralitatii. Socoteala e ca vor tine mai mult decat betonul.
Respiram morala. Mancam morala. Bagam cardul in bancomat si iese morala. Hotii
care sparg noapte casele fug cu saci plini de morala. MIB-ul, adica PIB-ul
moralei a crescut anul asta cu 25%, cea mai mare crestere nu din Europa, din
lume! Exportam morala in Cuba, Texas si Vatican. Abia astept sa vina toamna, sa vad cum
frunzele moralei se ingalbenesc si cad din copaci, inchipuind un covor greu de
morala prin parcuri. Am sa ma plimb
atunci printre ele, cu doi-trei neociclisti dupa mine. Si-o sa fim singurii
pacatosi ramasi in tara asta, si aia fugariti de cainii paznicilor cu nume de
filozofi:
Mahatma
Ghandi, Absența fricii
e prima cerință a moralității; lașii nu pot fi niciodată morali.
Marcela
Berchesan: ”Ne naṣtem
curați, dar ne ",murdărim" pe cale.
Margherita Hack: ”Nu e nevoie să fii religios ca
să fii moral.
Martin du Gard: ”Corectitudinea faţă de noi
înşine şi faţă de cei care ne văd cum trăim, este cea mai sigură şi cea mai
inflexibilă regulă morală.
Maurice Maaterlink: ”Natura ignorează cu
desăvârșire morala noastră.
Mihai Eminescu: „Moralitatea e pentru suflet
identică cu sănătatea pentru trup.”
Mihail Ispan: ”LEGEA META A MORALITĂȚII: Nu fura! Legile
morale aparțin legilor divine. Ele se găsesc în conștiința fiecărui om. În
fapt, conștiința este știința comună tuturor oamenilor care ne învață despre ce
este bine și ce este rău, ea ne învață despre ce este moral și ce este imoral.
Deoarece legile morale se află incorporate în conștiința fiecărui om, orice om
își dă imediat seama în mod intuitiv sau conștient că acestea sunt 100%
corecte. Pentru a înțelege legile morale trebuie mai întâi să înțelegem ce este
moralitatea. Noțiunea de moralitate este echivalentă cu latinescul
„moralitas” care înseamnă: manieră, deprindere, obicei, caracter, comportament
adecvat, comportament corespunzător. Moralitatea
oferă știința prin care omul își dă seama de diferența între intențiile,
deciziile și acțiunile ce sunt adecvate și cele care nu sunt adecvate. Exprimat
cu alte cuvinte,moralitatea este știința
care oferă ființei umane discernământ conștient pentru ca ea să poată face
distincție între corect și incorect, între bun și rău, între moral și imoral.
Moralitatea nu este relativă ci absolută. Mulți oameni susțin faptul că legile
morale ar fi relative și deci ele ar depinde de caracteristicile unei persoane,
spre exemplu ele ar depinde de cultura, religia și filozofia persoanei
respective. Acest lucru nu este adevărat. Moralitatea nu depinde de
caracteristicile persoanelor deoarece ea este absolută și deci este valabilă
pentru toate ființele umane. Ea este înscrisă în mod energetic în
sufletul și în spiritul nostru. Mai mult decât atât, ea se află incorporată și
în trupul nostru astfel încât ea se poate dovedi în mod științific. În decursul
acestui articol voi aduce dovezi științifice cu privire la faptul că
moralitatea este incorporată în trupul nostru. De aceea, moralitatea exprimată
în cuvinte o putem recunoaște ca fiind perfect corectă și adevărată.
Moralitatea este știința care reglementează comportamentul uman de așa natură
încât omul să poată avansa atât material cât și spiritual. Numai dacă oamenii
sunt morali pot avansa material și spiritual. În momentul în care în societate
imoralitatea este primordială oamenii își pierd libertatea și se produce o
decădere materială și spirituală a societății. Moralitatea este strâns legată
de libertate. Cu cât moralitatea crește în societate cu atât libertatea din
acea societate crește. Cu cât moralitatea descrește în societate cu atât
libertatea din acea societate descrește. Se poate spune că moralitatea
și libertatea se află într-o relație direct proporțională una față de cealaltă.
Această relație direct proporțională este atât de exactă încât se poate exprima
în mod matematic în următorul fel: m = f x l, unde m este moralitatea, f este
factorul de proporționalitate dintre moralitate și libertate, iar l este
libertatea. Factorul de proporționalitate dintre moralitate și libertate nu se
poate calcula deoarece moralitatea și libertatea sunt energii subtile a căror
cantitate nu se poate măsura. Relația de proporționalitate directă dintre
moralitate și libertate se poate însă demonstra într-un mod foarte simplu și
concret. Spre exemplu într-o societate unde imoralitatea a cuprins
întreaga societate libertatea scade în mod dramatic deoarece într-o societate
imorală vor trebui implementate din ce în ce mai multe sisteme și instituții de
control ceea ce duce la scăderea gradului de libertate al populației, căci
creșterea controlului înseamnă în fapt descreșterea gradului de libertate. Să
luăm un exemplu mai concret! Să luăm un exemplu din domeniul transporturilor
pentru călători. Pentru a putea călători cu trenul, cu autobuzul, cu tramvaiul,
cu metroul sau cu un alt mijloc de transport public trebuie să cumperi un
bilet. Datorită faptului că unii oameni nu își cumpără bilet trebuie instaurat
un sistem de control. În consecință, serviciul public de transport angajează
controlori pentru a fi sigur că toți oamenii care se folosesc de serviciul său
își cumpără bilet corespunzător. Controlorii, însă, în momentul în care găsesc
persoane fără bilet se pot mulțumi cu o mică șpagă pentru a nu amenda persoana
respectivă. În consecință, este nevoie de un supercontrol care să controleze
controlorii pentru a se evita asfel coruperea controlorilor. Cei de la
serviciul de supercontrol, însă, pot și ei să admită din când în când o șpagă
mai mare de la controlori pentru a închide ochii la abuzurile acestora. În
concluzie, mai trebuie instaurat o instituție care să controleze
supercontrolorii, probabil de aceasta se va ocupa Ministerul Transporturilor.
Există însă posibilitatea ca cei de la Ministerul Transporturilor să poată să
fie și ei corupți. În concluzie, ne trebuiesc servicii secrete, judecători,
procurori, poliție, jandarmerie și multe alte instituții de acest fel. Pentru a
dovedi faptele reprobabile a celor în cauză ne mai trebuie tot felul de
echipamente: aparate de fotografiat, camere de luat vederi, etc. În plus, mai
există și multe alte costuri legate de funcționarea acestor armate de
controlori. În acest fel biletele de transport se scumpesc deoarece în
prețul lor sunt incluse inclusiv salariile controlorilor și a
supracontrolorilor. Taxele și impozitele se măresc deoarece trebuie plătiți cei
de Ministerul Transporturilor, cei de la serviciile secrete, judecătorii,
procurorii, polițiștii, jandarmii, toți ceilalți care participă la acțiunile de
demascare a corupților. Trebuie să mai plătim inclusiv echipamentele acestora,
dar și multe alte costurile care decurg din aceste activități. Asta înseamnă că
noi trebuie să muncim mai mult pentru a putea achita costurile mai mari
datorate acestui personal și echipamentele necesare acestuia. Deci se ajunge la
pierderea libertății deoarece puteam să muncim mai puțin sau eventual să
câștigăm mai mult dacă nu era nebunia cu controlul care a apărut datorită
faptului că societatea este imorală și trebuie să fie controlată și
paracontrolată. Pentru a înțelege mai bine relația direct proporțională
dintre moralitate și libertate este bine să analizăm și ce se poate întâmpla
într-o societate morală. O societate perfect morală poate exista doar într-o
societate a abundenței și a gratuității. Pentru a explica de ce numai într-o
societate a abundenței și a gratuității există moralitate trebuie să-ți
destăinui cauza profundă a imoralității din societatea noastră. Societatea
noastră nu este imorală datorită faptului că natura intrinsecă a oamenilor ar
fi imorală, așa cum propovăduiesc unii oameni vicleni sau ignoranți. Societatea
noastră este imorală deoarece există o cauză concretă a acestei imoralități.
Cauza cea mai profundă a imoralității din societatea noastră este faptul că oamenii
doresc o contravaloare pe produsele rezultate din transformarea materialelor
obținute în mod gratuit ce ni le oferă în dar Pământul și Soarele.
Transformarea materialelor în mărfuri se face prin forța noastră de muncă am
obținut-o în mod gratuit din naștere. Faptul că materialele și forța de muncă
sunt gratuite conduce la concluzia că mărfurile sunt gratuite. O altă metodă
prin care rezultă că mărfurile sunt gratuite este calea economică. Mașina
Economică obține profit în fiecare an ceea ce înseamnă că și-a recuperat toate
investițiile. Recuperarea tuturor investițiilor înseamnă că mărfurile au fost
produse în mod gratuit. În momentul în care mărfurile gratuite se oferă pe o
contravaloare, se produce o fraudă. Pentru a nu se da în vileag această fraudă s-a
creat o așa-zisă știință economică plină de minciuni. Toate elementele
fundamentale ale acestei așa-numite științe precum bani, preț, profit, datorie,
salariu, dobândă etc. sunt bazate pe mincini. Economia funcționează pe bază de
minciuni și fraudă. Aceasta este cauza profundă pentru care societatea noastră
este cuprisă de ciuma imoralității. În momentul în care toate produsele
și serviciile se oferă în mod gratuit tuturor celor ce le-au produs, societatea
devine morală. Să vedem ce se întâmplă într-o astfel de societate în cazul
serviciilor de transport în comun. Într-o societate a abundenței și a
gratuității serviciile de transport public vor fi gratuite pentru toți. În
consecință nu este nevoie să-ți cumperi bilet pentru a putea călători. Dacă nu
este nevoie să-ți cumperi bilet, nu este nevoie nici de controlori, nici de
supracotrolori, nici de atâția oameni la minister, la serviciile secrete, la
judecătorie, la procuratură, la poliție, la jandarmerie și la toate celelalte
instituții care se ocupau cu demascarea corupților. Nu mai este nevoie nici de
echipamente și nici de mijloacele de producție necesare acestor activități.
Oamenii care înainte se ocupau cu corupții vor putea acum să presteze
activități productive și folositoare. Oamenii nu mai trebuie să
muncească și pentru a întreține o armată întreagă de controlori, nu mai trebuie
să muncească pentru a realiza sau a plăti echipamentele costisitoare ale
acestora și alte costuri ce decurg din activitatea acestora. În aceste condiții
libertatea crește deoarece toți oamenii vor deveni mobili, iar munca ce trebuia
depusă pentru control se va depune acum în folosul întregii societăți. Deoarece
în această societate a abundenței și a gratuității munca care se depunea pentru
a întreține armatele de controlori și a echipamentelor lor nu mai este
necesară, iar armatele de controlori vor putea depune o muncă în folosul
societății, bunăstarea în societate crește. În consecință, creșterea gradului
de moralitate în societate duce atât la creșterea libertății individuale cât și
la creșterea bunăstării din societate. Există foarte multe fapte imorale
care pot fi săvârșite și deci există și multe reguli care vor să pună în
evidență aceste fapte în speranța că ele nu vor mai fi săvârșite și deci pentru
ca gradul de moralitate în societate să crească. Există atât de multe reguli
încât omul de rând poate presupune oricând că el a săvârșit o faptă imorală
deoarece nu știa că această faptă este imorală. În acest articol voi simplifica
în mod drastic toate regulile morale în așa fel încât nimeni să nu mai poată
spună că el nu știe care faptă este morală sau imorală. Toate regulile morale
se pot reduce la două cuvinte: „Nu fura !!!”. Furtul este sustragerea de la
cineva a ceva ce nu îți aparține. Această regulă morală se poate intitula ca
fiind legea meta a moralității deoarece ea include toate celelalte reguli
morale. Sunt conștient de faptul că în acest moment vor fi mulți oameni care nu
vor fi în total de acord cu acest lucru și se vor îndoi de faptul că această
regulă include toate celelalte reguli morale. De aceea vor explifica și voi
explica această lege meta a moralității cu ajutorul regulilor morale definite
în lucrările din prezent. Aceste reguli morale spun: . să nu rănești
corpul fizic a unei persoane Prin rănirea corpului fizic al unei
persoane se fură în fapt sănătatea acelei persoane. După cum observi rănirea
corpului unei persoane este în fapt un furt. Persoana care rănește corpul fizic
al unei alte persoane ia ceva ce nu îi aparține deoarece sănătatea personei
rănite nu aparține persoanei care a rănit. . să nu ucizi În acest
caz ucigașul ia viața persoanei ucise de el. În consecință ucigașul fură ceva
ce nu îi aparține și anume el fură viața persoanei ucise. . să nu
săvârșești viol. A viola pe cineva înseamnă a executa un act sexual cu o
persoană împotriva voinței acelei persoane. În acest caz violatorul fură
dreptul unei persoane de a decide dacă dorește sau nu să întrețină relații
sexuale cu el. . să nu furi În acest caz lucrurile sunt clare
pentru orice om. Hoțul, deci cel care fură, își însușește ceva ce nu este a
lui. . să nu sechestrezi pe cineva Sechestrarea unei persoane
înseamnă pierderea libertății acelei persoane. În consecință, cine sechestrează
o persoană fură libertatea persoanei sechestrate. . să nu constrângi pe
cineva. Să nu constrângi pe cineva înseamnă să nu siluiești pe cineva.
Siluirea cuiva se face pentru ca persoana siluită să acționeze în modul dorit
de cel ce o siluiește. În acest caz, cel ce siluiește o persoană fură dreptul
persoanei siluite de a lua o decizie în mod liber. . să nu minți Mincinosul
fură dreptul persoanei mințite de a afla adevărul astfel încât această persoană
să se poată comporta în mod adecvat. Mințirea unei persoane poate duce la
pierderea unor lucruri materiale pentru persoana mințită, poate duce la
suferință și chiar la moartea persoanei respective. . să nu denigrezi,
să nu defăimezi. Denigrarea sau defăimarea unei persoane înseamnă
răspândirea de zvonuri false în legătură cu persoana defăimată. În acest caz
denigratorul fură dreptul persoanei denigrate la imaginea corectă pe care ea o
are în societate. . să nu jignești . Jignirea este un atac psihic
la o persoană. În consecință, jignirea este furtuL sănătății psihice a unei
persone deoarece persoana jignită va suferi de pe urma ofensei aduse. Se mai
poate spune că cel care jignește fură dreptul persoanei ofensate de a fi liberă
de suferință psihică. . să nu ai sentimente negative și anume: de ură,
de invidie etc. Oamenii care au sentimente negative și anume: de ură, de
invidie, etc. se transformă în vampiri energetici ce sug energia pozitivă din
ceilalți oameni. În consecință acești vampiri energetici fură energia
binefăcătoare din societate. Aceste exemple pot bineînțeles continua.
După cum observi regula cea mai simplă a moralității care include toate
celelalte reguli este întotdeauna: „Nu fura !!!”. În legătură cu moralitatea se mai poate
aminti regula de aur a moralității sau regula etică a reciprocității care se
poate enunța în două moduri: prin afirmație și prin negație. Regula de aur a moralității exprimată prin
afirmație sună așa: . Tratează pe ceilalți așa cum ți-ar place ție să
fii tratat de altcineva. Regula de aur a moralității exprimată prin
negație sună așa: . Să nu tratezi pe cineva așa cum ție nu ți-ar place
să fi tratat. Noi, românii, avem următorul proverb care exprimă regula
de aur a moralității exprimată prin negație: „Ce ție nu-ți place, altuia
nu-i face !!!” Imoralitatea este opusul moralității. În consecință tot
cea ce nu este moral, este imoral. Amoralitatea este neștiința, indiferența sau
lipsa de credință în moralitate. După
cum am spus mai sus moralitatea este înscrisă în mod energetic în sufletul și
în spiritul nostru. Mai mult decât atât ea se află incorporată și în trupul
nostru astfel încât ea se poate dovedi în mod științific. Astfel, există dovezi
științifice ce afirmă că luarea deciziilor de ordin moral coincide cu activarea
cortexul prefrontal ventromedial, iar reacțiile intuitive specifice situațiilor
cu conținut moral activează arealul ce cuprinde joncțiunea temporo-parietală
din creier. În concluzie moralitatea este incorporată inclusiv în creierul
nostru și acesta este motivul pentru care moralitatea exprimată în cuvinte o
putem recunoaște ca fiind perfect corectă și adevărată. Com: Elena Tudor:
Domnule Mihail Ispan, am lecturat cu mult interes postarea dv. despre
MORALITATE la baza careea se afla cea mai importanta porunca din Decalog. Am
ramas cu intrebarea: oare cine a smuls din spiritul, sufletul si chiar trupul
omenirii acest giuvaer pe care domnia voastra il numiti MORALITATE? Intreb asta
deoarece, aruncand o privire peste societatea in care traim acum, nu putem sa
nu costatam ca verbul" a fura"cu toate subdivziunile lui este
"conjugat" la toate timpurile si de copii/adolescenti si de adulti si
chiar de oamenii in varsta cei care ar trebui sa fie exemple de moralitate.
Credeti ca asa cum arata societatea astazi se mai poate intreprinde ceva in
sensul dobandirii si dezvoltarii MORALITATII ? Acum imi este clar ca buna ziua
ca expresia "poporul isi are conducatorii pe care ii merita"este cat
se poate de intemeiata. Oare mai are rost viata intr-o lume aproape complet
imorala? Mihail Ispan: Sensul vieții este dat de alegerea omului
respectiv. Sensul vieții unui om materialist este de a degusta plăcerii
simțurilor, de a avea parte de avere și de avea parte de celebritate. Omul
materialist își poate îndeplini acest sens, care este în fapt este un sens
iluzoriu, mult mai ușor într-o societate imorală în cazul în care și el devine
imoral. Sensul vieții unui om spiritual este de a-și ridica nivelul de
conștiință din ce în ce mai mult. Omul spiritual își poate îndeplini sensul
vieții sale chiar și într-o societate imorală prin practicarea spiritualității
ce constă din meditație, posturi corporale și respirație conștientă. După cum
observăm, viața are rost(sens) chiar și într-o societate imorală, în ciuda
faptului că într-o astfel de societate este neplăcut să trăiești.
Mircea
Digulescu: ”ASUPRA
MORALITATII. Moralitatea este o trasatura psihica a fiintei umane prin care,
unui set de situatii si comportamente mai vag sau mai precis definite,
manifestate de propria persoana sau de terti, ii este asociata o incarcatura pe
axa pozitiv-negativ (bine-rau, moral-imoral). Acest set de comportamente este
deosebit, deoarece el vizeaza mai mult decat supravietuirea individului si
optimizarea bunastarii sale: intelegerea a „ce e bine si ce e rau”, adesea
individul admintand fata de el insasui ca un act, desi ar produce efecte in
favoarea sa, este imoral. Formalizarea contextului moral (efectiv si deziderat)
este importanta inclusiv in deciziile electorale, manifestate la alegeri prin
participare la vot, contribuind la obtinerea raspunsului la intrebarea „Votam
dar cu cine?” Acest eseu isi propune sa
prezinte o serie de idei non-triviale despre conceptul de moralitate in deosebi
pentru a servi drept preambul pentru eseul referitor la Libertate, in baza
dictonului „Singurul temei legitim al interferentei este moralitatea.”.
Dictonul anterior admite mai multe colorare: „Singurul temei al existentei
statului sau guvernului este moralitatea organizarii induse de acesta” sau
„Diferenta dintre o lege justa si o lege oprimanta este caracterul moral al
primeia”. Esenta motivatiei in abordarea acestei teme, a moralitatii, este
convingerea autorului ca, in stadiul prezent al evolutiei umanitatii,
indivizii, la nivelul constiintei colective, impartasesc un anumit simt al
dreptatii, al justetii unui act care transcede simpla apreciere a daca acel act
este conform sau nu cu interesul lor imediat. In tentativa de a contura o
ideologie proprie conexa libertatii, este esentiala intelegerea modului in care
fiintele umane trateaza in legatura cu conceptul de moralitate. In caz contrar,
orice ideologie, orice „sistem propus”, orice maniera potentiala de organizare
sociala va fi judecata doar dupa „castigatorii si perdantii” sai, dupa cine
sunt indivizii concreti favorizati de ea, fara ca vreuna sa se diferentieze in
vreun fel de alta (de la monarhie absolutista la anarhie) sau de „legea
junglei” (i.e. dominatia celui mai puternic la acel moment). Prezinta interes
analiza formarii si evolutiei principiilor morale, alaturi de discutarea unor
realitati despre moralitate inclusiv pentru a gasi punctele comune intre
propria moralitate si cea a altora, evitand astfel degenerarea interactiunilor
in intransigenta luarilor de pozitie si izolarii mutuale, mai ales cand
valorile esentiale sunt, in ciuda aparentelor, impartasite. Introducere.
Subiectul moralitatii a facut obiectul a numeroase studii si lucrari ale
diferitilor autori, abordand subiecte de la Evolutia Moralitatii [2], la Etica
[3] la Psihologia Moralitatii [4]. Este in afara scopului acestui articol sa
realizeze o trecere in revista completa a ideilor si descoperiilor acestor
domenii. Desi cateva idei ale cercetatorilor vor fi rezumate pe scurt,
obiectivul nostru este de a prezenta idei non-triviale de o utilitate
operationala in constructiile ideatice viitoare, idei pe care le apreciem ca
avand anumite elemente de noutate in fata publicului tinta. Intelesul
termenului de moralitate precizat in deschiderea acestui articol va fi adoptat
ca definitie operationala: Moralitatea este un proces psihic uman prin care,
unui set de situatii si comportamente mai vag sau mai precis definite,
manifestate de propria persoana sau de terti, ii este asociata o reactie
interna, preponderent o caracterizare pe axa moralitatii, pozitiv-negativ
(bine-rau, moral-imoral). Categoric exista multe elemente carora mintea umana
le asociaza o incarcatura emotionala pe axa pozitiv/negativ, fara a avea o
legatura cu moralitatea. Un exemplu ar fi ciocolata (i.e. multi asociaza o
incarcatura pozitiva conceptului de ciocolata datorita placerii resimtite prin
consumarea acestui aliment). Fara indoiala, principiilor morale le este
asociata o incarcatura (tot pozitiv/negativa) dar de o natura diferita. Desi
diferentele dintre cele doua pot fi greu (dar nu imposibil) de explicitat
concret, intelegerea intuitiva a distinctiei este suficienta pentru scopul
acestui articol, si, lasand la alegerea cititorului sa verifice prin
introspectie diferenta dintre atitudinea pozitiva despre ciocoloata si cea
despre, sa zicem, echitate sau loialitate, vom avansa fara a aprofunda suplimentar.
In particular, este importanta formalizarea notiuni de moralitate pentru a
putea distinge intre calitatea unui actor de a fi moral si acea de a fi bun sau
a actiona convenabil celui care ii apreciaza comportamentul. In sensul cel mai
larg, moralitatea este data de un set de percepte care definesc modul si
limitele de actiune ale diferitilor indivizii inrauriti cu vointa si capacitate
de actiune proprie, care daca sunt incalcate, constitue imoralitati din partea
respectivilor. Deoarece interesul explorarii mecanismelor moraliatii in
prezentul articol este legat de construirea unui sistem ideologic (unei
doctrine sociale, unui set de principii dupa care membrii unei societati sa se
ghideze), vor fi aprofundate doar acele aspecte relevante acestui deziderat.
Modelul teoretic al moralitatii. Pe masura ce omul a evoluat de-a lungul
istoriei sale, atat in sens biologic cat si psihologic, moralitatea a luat
fiinta, s-a rafinat si continua sa sufere procese transformationale atat la
nivel individual cat si la nivelul grupurilor si comunitatilor. Moralitatea in
prezent (moderat de tehnic). In prezent, pentru un motiv sau altul, fiintele
umane manifesta aceasta trasatura psihica numita moralitate. In calitate de
trasatura psihica, primul lucru care trebuie inteles despre ea este faptul ca
este un proces (sau o caracterizare a unui proces) ce are loc in creierul
oamenilor. Ca atare, moralitatea este subiectiva (difera de la un om la altul)
si este dependenta de alte trasaturi cognitive si psihice ale individului de la
cele mai fundamentale (e.g. memorie, gandire deductiva, inteligenta, emotii,
invatare), la cele mai complexe (gandire abstracta, empatie, caracter,
sentimente). Din punct de vedere al celor mai vizibile manifestari, acelea care
conduc la comportamente (ce pot fi observate extern) sau cel putin la atitudini
(uneori deductibile extern; cel mai adesea resimtite constient intern),
contextul moral al celor mai multe fiinte umane ale prezentului poate fi privit
ca un tuplet (S, SF, f, M, g, R), cu S,SF,M,R multimi si f,g functii, unde prin
conventie, orice s din S se numeste situatie morala (sau stimul moral), f(s)
valore morala aferenta lui s si orice triplet (s, f(s), g(s)) percept moral.
Semantica fiecarui element al tupletului este descrisa in continuare: · S
(Stimuli Posibili) reprezinta multimea situatiilor si comportamentelor carora
individul le acorda o semnificatie morala (in oricare sens). Exemple de
elemente care pot face parte din aceasta multime includ „Fapta cuiva de a ataca
o alta persoana pentru a o jefui” sau „Respectarea proprietatii private
dobandite legitim”, dar si concepte cu un grad sporit de abstractizare ca
„Neaplicarea unei duble masuri” sau „Bazarea unei decizii pe date gresite,
neconforme cu realitatea stiintifica”. Desi sursa S poate fi compusa, la nivel
teoretic din orice idee (mai vag sau mai concret formalizata), adesea
elementele ei sunt compuse din: N.B.: Multimea situatiilor de moralitate (S)
este o submultime a Multimii Starilor de Fapt Potentiale in care individul
poate percepe ca se afla in realitate (SF). · SF (Stari de Fapt Potentiale)
reprezinta multimea tuturor caracterizarilor adevarate ale „realitatii” in care
individul poate percepe ca se afla. Spre exemplu, un individ poate percepe ca
se afla in starea sf = „Am fost martorul unui jaf in timp ce trecea, dezarmat
fiind pe strada si jefuitorii nu au observat prezenta mea”, care implica si ca
situatia de moralitate s = ”Subiectii ce alcatuiesc ‚gasca de jefuitori’ au
atacat un individ in scopul de a-l jefui” este parte a caracterizarii
realitatii. Situatia de moralitate s este cea careia individul ii asociaza o
valoarea morala, dar starea sf (care include s) este cea care determina reactia
sa psihica interna (ce poate produce si consecinte comportamentale – faptice).
· f (Functia „Moralizatoare”) reprezinta o functie de la multimea Stimulilor
Posibili (S) la Axa Moralitatii (M): f : S -> M. Functia f asociaza fiecarui
stimul moral o valoare pe axa moralitatii – cat de moral considera individul ca
situatia descrisa de acel stimul este. Numim, prin conventie, f(s), valoarea
morala a lui s din S (din perspectiva individului analizat). · M (Axa
Moralitatii) reprezinta multimea tuturor gradelor de moralitate aplicabile unui
potential stimul moral (un element din S): Un exemplu ar fi aprecierile ca
{Foarte moral / Moral / Indiferent / Imoral / Foarte Imoral}. In restul
articolului vom considera M = Rrond (axa numerelor reale) cu un element din M
reprezentand o apreciere relativa a „cat de moral sau imoral” (+/-) este ceva,
sub foma de numere reale de la (–infinit la +infinit). · g (Functia „De
Reactie”) reprezinta o functie de la multimea si a Stariilor de Fapt Potentiale
(SF) la multimea Reactiilor Posibile (R): g : SF -> R, definita doar pe
starile de fapt potentiale care includ o situatie de moralitate. Functia g
determina maniera in care psihicul individului se schimba in cazul in care o
situatie de moralitate s din S se produce in realitate (mai exact este
perceputa ca producandu-se in realitate de catre individ, prin simturile si
judecata sa). In mod evident, in cazul unui om sanatos psihic ar trebui sa
existe o corelatie intre g si f. De remarcat ca reactiile psihice interne pot
fi inclusiv in legatura cu o parte din sau totalitatea partilor componente ale
situatiei sursa din S (e.g. „Dispretuiesc pe Xluescu care a comis o
imoralitatatea s, de ordin f(s)”). De remarcat ca g este o functie proprie
(specifica) individului si ca valorile ei sunt determinate atat de sf (si
implicit de s), dar si de trasaturi proprii subiectului cum ar fi
personalitatea sa, modelul cognitiv asupra realitatii, inteligenta si multe
altele, inclusiv contextul moral individual in totalitatea sa (e.g. modul in
care un individ reactioneaza la o imoralitate poate depinde de cum considera ca
ar fi moral ca cineva sa reactioneze in acel caz). De remarcat ca perceptia
individului cu privire la contextul real de fapt in care se regaseste il poate
determina sa reactioneze la o situatie de moralitate s in moduri diferite in
functie de context (e.g. un individ s-ar putea sa decida sa nu intervina pentru
remedierea unei imoralitati daca percepe ca printr-o asemenea actiune si-ar
risca viata). De aceea functia g este definta pe SF si nu pe S. · R (Reactiile
posibile) reprezinta multimea reactiilor psihice interne in legatura cu un
stimul moral. Exemple de elemente ale acestei multimi pot include „Dispretuiesc
subiectul stimului moral” sau „Traiesc un profund dezgust” sau „Devin furios la
adresa subiectului” sau „Iubesc subiectul” sau „Simt nevoia ca cineva sa
intervina in apararea victimei” sau „Consider ca asa ceva trebuie impiedicat cu
orice pret” sau „Consider ca subiectul trebuie pedepsit”, etc.. Se observa ca,
preponderent, reactiile posibile la stimului morali tin de afectivitate
(constant in emotii incipiente sau chiar sentimente) dar exista si situatii in
care pot include elemente ce tin de rational (formularea de reactii – e.g.
„Subiectul trebuie pedepsit”) sau pot fi mobilizatoare („Vreau ca cineva sa
intervina acum!”). Exista cateva concepte suplimentare si conexe fiecarui
percept moral, intalnite adesea in cadrul unui individ evoluat, posesor al unui
psihic dezvoltat. Cele mai notabile asemenea concepte, in legatura cu un
percept moral (s, f(s), g(s)) sunt: § Moralitatea Interventiei: Un nou perecept
moral care descrie in ce masura este moral sa fie impiedicata producerea
situatiei s (eventual in ciuda vointei subiectului) sau, in cazul produceri ei,
in ce masura este morala trecerea la actiuni corective sau punitive. Spre
exemplu, puteti considera ca este imoral s = „cineva sa fie implicat simultan
in mai multe relatii amoroase”, dar in acelasi timp gasi ca este problema lui
si, dincolo de a-l face o persoana dezagreabila in ochii dumneavoastra (din
aceasta privinta), puteti sa nu gasiti ca s-ar impune (ca ar fi morale) masuri
suplimentare menite sa previna materializarea unei asemenea convingeri in
practica, „reeducarea” subiectului sau pedepsirea sa. In acest caz, pentru o
persoana integra moral (care actioneaza strict in limitele propriei
moralitati), g(sf) nu ar presupune elemente mobilizatore (care sa conduca la
trecerea la actiune) pentru nici un sf care include s. § Limitele interventiei:
O serie de percepte morale poate fi asociata actului sau intentiei unui actor
de a interveni, motivat fiind de norma morala de baza s, in sensul asigurari
respectarii ei, pedepsirii subiectului care vrea sa o incalce sau a incalcat-o
(sau rasplatirii acestuia daca norma are f(s) pozitiv), inlaturarii efectelor
ei, sau orice in legatura cu aceasta (e.g. Puteti gasi complet imorala linsarea
unei persoane promiscue relational – in fapta sau in intentie –, mai putin
imorala interzicerea fiicelor dumneavoastra de a avea legaturi cu el si poate
chiar morala avertizarea publica referitoare la valorile acesteia). Aceste
percepte morale induse de un percept original s, in temeiul limitei
interventiei, pot veni in contradictie cu (sau „suprascrie”, prima in fata)
altora mai generale (e.g. „Este imoral sa ucizi”; „Este imoral sa incerci sa
ucizi” dar, in temeiul Limitelor Interventiei, „Este moral sa ucizi actionand
in autoaparare, cand esti atacat”). § Flexibilitatea pozitiei: O perceptie si
apreciere a individul vis-a-vis de cat de convins, hotarat si inflexibil
(transant, categoric) este in aprecierea sa curenta a situatiei morale (e.g.
„Cat de convins este individul ca sclavia, sub orice forma este imorala?”; „Cat
de predispus este el ca, in urma accederii la informatii suplimentare sau a
reflectiei sa isi ajusteze pozitia in aceasta chestiune?”). Tehnic,
flexibilitatea pozitiei se refera la cat de usor ar varia f(s) si g(s) pentru
subiect. § Toleranta diversitatii: Un nou percept moral in legatura cu situatia
de moralitate in care un individ tert nu impartaseste intr-o mai mica sau mai
mare masura perceptul moral initial s (i.e. pentru el valorile f(s) sau g(s)
difera substantial de cele ale individului analizat). Toleranta diversitatii
masoara cat de tolerant este individul analizat cu cei care nu ii impartasesc
respectiva convingere morala – si ce efecte g() produce asupra sa aceasta
diferenta. Riscul. nota importanta specifica indeosebi secolului XX si XXI este
tratarea probabilistica a evenimentelor viitoare, sub forma conceptului de
risc. Astfel, din punct de vedere moral, o decizie sau o actiune nu trebuie sa
produca un efect cert, ci este suficient sa genereze un risc suplimentar (sau o
sansa suplimentara) de producere a sa pentru a fi luata in seama. In lumea
instrumentelor financiare derivate si a planificarii strategice nimic nu este
cert (modelul utilizat putand fi asimilat, metaforic cu cel al
nedeterminismului cuantic) si adecvarea unei decizii sau strategii este
apreciata foarte mult din perspectiva unor concepte ca risc si cost de
oportunitate. Aceste concepte se aplica foarte bine in cazul moralitatii (e.g.
„Un om a fost rapit si abandonat pe o sosea pustie in mijlocul desertului”,
desi nu constitue literar o fapta de omor, poate fi asimilata acesteia din
perspectiva riscului la care a fost supus respectivul, chiar daca, printr-un
noroc, acesta reuseste sa scape facand autostopul sau prin alte mijloace).
Procesul cognitiv al moralitatii. Esentialmente, procesul moral al unui individ
cuprinde urmatoarele elemente, desfasurate concomitent si permanent
(repetitiv): 1. Definirea si actualizarea continua a contextului moral. Acumuland
noi informatii despre realitate, avansand in definirea propriei identitati,
fiind supusi la diferiti stimuli si perechi (stimul, efect), dar, foarte
important, si ca urmare a reflectiei proprii (autoeducarii psihice), indivizii
isi ajusteaza, completeaza si actualizeaza modelul moral, pastrand mai mult sau
mai putin din ce exista anterior. Cateva idei non-triviale referitoare la acest
element sunt: a. Caracterul abstract, incomplet si echivoc al conceptelor
utlizate. In definirea elementelor din S (dar si din M), individul poate face
apel (psihic, intern) la o serie de concepte care au, chiar si pentru el, doar
un inteles vag, intuitiv, echivoc sau incomplet. Un exemplu ar fi „Sacrificiul
personal pentru statul din care faci parte”. Individul este posibil sa aiba
doar o intelegere intuitiva a termenului de „stat” (eventual complet diferit de
uzantele comune) iar „sacrificiul personal” sa fie inteles atat de vag incat
limitele lui sa fie ambiguu percepute. Dar cea mai mare ambiguitate este data
de termenul ‚pentru’: In ce situatie o actiune (un sacrificiul personal) este
‚pentru’ (in favoarea) propriului stat? Cum se aprecieaza care este interesul
unui stat (care, intuitiv este alcatuit din membrii sai, printre care si
individul in cauza)? (Unii ar putea spune ca, fiind vorba de propriul stat, in
interesul acestuia ar fi ca toti indivizii, inclusiv cel in cauza, sa nu fie
nevoiti sa faca nici un sacrificiu). Un individ care asociaza o valoare morala
elementului din exemplu anterior, probabil a ajuns sa includa in S pe acesta ca
urmare a opiniei sale fata de niste situatii mult mai concrete precum „A lupta
in armata statului din care faci parte”, „A accepta exproprierea pentru
constructia de autostrazi”, pe care fie le-a extrapolat el in enuntul exemplu,
fie i-au fost prezentate (prin persuasiune, manipluare sau orice alt mod) ca
fiind cazuri particulare ale acestui percept. Adesea inocularea unor valori cat
mai ambigue si echivoce (eventual si nonsensice ca „Razboiul inseamna pace”)
este folositoare in a asigura sprijinul pentru vari actiuni a persoanelor care
nu sunt direct vizate, in temeiul unor ‚percepte morale’ a caror caracter vag
sau nonsensic le pot face aplicable in orice caz concret, inclusiv cel vizat.
Aceste persoane isi pot gasi ‚pacea sufleteasca’ cand afla despre comiterea
unei imoralitati printr-un proces superficial de reflectie ce se limiteaza la
acest gen de percepte morale inoculate. Exista totusi multe situatii in care
definirea completa si exhaustiva a conceptelor vizate de perceptul moral nu
este obligatorie pentru ca acesta sa aiba valoare sau sa fie aplicabil, in
majoritatea cazurilor. De pilda: „Este imoral sa rapesti alt om”, poate fi
aplicat cu succes si fara a defini complet ce inseamna ‚a rapi’ (enumerand
exhaustiv cazurile in care persoana este luata cu forta, ademenita sau
participa de buna voi pana la un anumit punct) sau ‚om’ (decidand de pilda daca
pigmeii sunt sau nu oameni sau daca viata prenatala este considerata ca fiind o
persoana). Intr-o a treia categorie de situatii, conceptele sunt intelese
intuitiv si aplicable ca atare pana la un punct, totusi, pentru evitarea
inconsecventelor si contradictiilor, o clarificare mai ampla a lor impunandu-se
(e.g. „Lupta pentru libertate este morala”). b. Ramasitele trecutului: Asemenea
multor instante psihice, valorile si perceptele morale prezente coexista cu
cele istorice, dezvoltate si cizelate de-a lungul timpului. Ca atare, multe
dintre ele pot deveni depasite de realitatile prezentului, legatura dintre
valoarea morala fundamentala si perceptul actual fiind invalidata de noile
revelatii stiintifice sau tehnologice. Un exemplu graitor in acest sens ar fi
considerarea promiscuitatii sexuale imorale datorita numarului vast de copii la
care putea da nastere (si care ar trebui crescuti si intretinuti, punand astfel
presiune pe economie si agricultura) si a legaturii ample intre mame si tati
ocazionate de contactele pasagere, anterior inovatiilor tehnologice in domeniul
contraceptiei pe scara larga (e.g. prezervative, etc.). Din pacate, functionarea
creierului uman in majoritatea indivizilor este imperfecta si, adesea,
perceptul moral ‚final’ treneaza in contextul moral al individului mult dupa ce
cauza existentei sale a disparut, sau chiar fara a fi constient de o asemenea
cauza, perceptul transmitandu-se in temeiul ‚presiuni sociale’, asemanator
experimentului cu maimutele de aici: [10]. Asemanator piramidei obiectivelor,
este posibil ca unele percepte morale sa persiste si dupa ce perceptele care au
stat la baza lor au disparut (e.g. „Este imoral sa nu iti botezi nou-nascutul”
poate persista ‚pur si simplu’ mult dupa ce, perceptele pe care se baza „Este
imoral sa nesocotesti cuvantul lui Dumnezeu” si „Preotii transmit cuvantul lui
Dumnezeu” fie au disparut, fie au cazut in desuetitudine). Adesea este nevoie
de efort activ din partea individului pentru a-si „curata” relicvele morale ale
trecutului pe care nu le mai considera de actualitate pentru a ajunge la un nou
mod de a se raporta la lume. c. Incoerenta: Caracterului vag al conceptelor utilizate
in formularea interna a normelor morale, diversitatea de surse si ocazii cu
care individul isi imbogateste contextul moral cu noi percepte, si ramasitele
trectului dau nastere la situatii in care norme morale contradictorii coexista.
De exemplu norma „E bine sa iti asculti parintii” poate veni in contradictie cu
„E bine sa nu furi”, in cazul in care un parinte solicita sau face acest lucru.
Cel mai adesea, conflictele de coerenta pot fi rezolvate printr-o reflectie mai
ampla a individului si actualizarea ori rafinarea de catre el a contextului
moral, pe baza noilor informatii despre realitate si a noilor valori dezvoltate
de-a lungul timpului. Uneori totusi, in deosebi in indivizii mai putin
autoanalitici, este posibil ca, pus in fata unei dileme morale un individ sa
reactioneze in temeiul cele mai „intense” valori morale resimtite in
conjunctura respectiva, inclusiv tinand cont de factori conjuncturali ca varsta
ori nevoile proprii. Exista totusi situatii in care stimulul moral real poate
cuprinde el insusi o dilema (e.g. [11] sau [12]), a carei rezolvare depaseste
simpla aplicare a perceptelor morale ca atare, necesitand o rafinare si
particularizare a lor. Rezolvarea gasita poate depinde si de stadiul
dezvoltarii morale a individului, un concept util in aceasta privinta fiind
cele 6 stagii de dezvoltare morala ale lui Kohlberg [13]. 2. Interpretarea
realitatii din prisma contextului moral. Indivizii vor aprecia „potrivirea”
unei situatii din realitate la care sunt expusi cu elemente ale multimii situatiilor
fata de care au opinii morale definite (e.g. vor aprecia daca „atacul in plina
strada a unui trecator de catre un grup de persoane care i-au furat portofelul”
este un caz particular al vreunui element din S, cum ar putea fi „Fapta cuiva
de a ataca o alta persoana pentru a o jefui”). Desi poate parea un proces facil
si direct („straightforward”), interpretarea realitatii este supusa in primul
rand problemelor a)-c) ale definirii contextului moral. Mai mult, pe langa
dificultatile interioare individului, exercitarea puterii prin Controlul
Informatiilor sau prin tehnici de Leadership, pot impacta semnificativ reactia
si interpretarea realitatii morale de catre persoana asupra careia se exercita
puterea in acest mod. Cateva idei non-triviale sunt prezentate in continuare:
a. Atentia. Pentru ca un fapt al realitatii sa declanseze o reactie morala,
este necesar sa ii fie acordat suficienta atentie si interes pentru a fi
perceput si analizat. Principiul de leadership al Managementului Atentiei poate
fi utilizat ca mijloc de a distrage focalizarea individului si a publicului de
la o imoralitate. Astfel, desi individul poate avea cunostinta despre
producerea sau existenta unei imoralitati, atentia sa – sirul gandirii sale –
va fi abatut, distras in alte directii. Chiar daca are cunostinta despre
situatia de moralitate, datorita reflectiei insuficiente ca durata si
intensitate, individul omite sa sesizeze valoarea morala (f() in notatia
anterioara) si situatia respectiva nu produse efecte psihice (g() in notatia anterioara).
Spre exemplu, in politica, aceasta tehnica este amplu utilizata, in vecinatatea
alegerilor mai ales, pentru a distrage atentia publicului de la metehnele grave
sau deciziile istorice nepopulare ale propriului partid prin focalizarea
atentiei media asupra unor acuze superficiale vis-a-vis de ceilalti sau asupra
unor subiecte mondene (e.g. Alegerea difuzarii de imagini de la jocurile
olimpice si iscarea unei dezbateri vis-a-vis de doping in defavoarea
mediatizarii dezbaterii politice si acuzelor aduse). Aceasta tehnica a
managamentului atentiei este adesea folosita in timpul fraudelor („cons”)
stradale, pentru a devia sirul gandirii „tintei” de la elementele suspicioase
intr-o directie mai favorabila. b. Semnificatia. Un alt mijloc prin care o imoralitate
poate fi ‚coafata’ ca ceva ‚firesc’ sau un act moral minimalizat este
managementul semnificatiei. In deosebi in decursul campaniilor electorale este
comun ca fapte firesti si comune din viata unuia din candidati sa fie
prezentate intr-o lumina critica si ‚moralizatoare’ de catre oponentii sai. S-a
intamplat sa depaseasca limita de viteza? A repezit un cercestor sau l-a
injurat? Fara indoiala aceste fapte care, in absenta mizei electorale nu ar fi
notabile nici pentru un ziar de scandal, vor fi prezentate ca ‚dovezi’ ale
caracterului imoral al respectivului candidat si o proba a ‚raului’ reprezentat
de el. In deosebi in cazul unei audiente inca in dezvoltare intelectuala si
emotionala, practica de a prezenta o fapta a candidatului legala si fireasca dar
care nu se afla la indemana publicului tinta sau altminteri reprezinta un taboo
sau ridica controverse (e.g. A petrece vacanta intr-o statiune tropicala de
lux, a lua parte la orgii sexuale sau a participa la vanatori sau raliuri
legale) „impachetata” mediatic corespunzator serveste in a trezi ura si invidia
segmentului vizat si a-l face sa se ralieze de partea celuilalt candidat (care
poate, in esenta, demonstra un caracter cu adevarat imoral). Atunci cand
pericolul reprezentat de o figura politica in ascensciune este mare, se poate
purcede efectiv la fabricarea (inventarea, inscenarea) si mediatizarea unui
„caz” ce, daca ar fi adevarat, ar reprezenta intr-adevar o imoralitate grava
(e.g.: cazul in care fondatorul WikiLeaks [15] Julian Assange a fost cercetat
pentru ceea ce presa a numit „viol” constand in realitate intr-o serie de
contacte sexuale consensuale, fapt probat faptic [16] sau cazul acuzatiilor tot
de viol aduse fostului sef al Fondului Monetar International si favorit in
alegerile prezidentiale din Franta la un moment dat, Dominique Strauss-Kahn
[17]). Practic, printr-un management corespunzator al semnificatiei (cuplat cu
managementul atentiei), imagina personalitatii in cauza poate fi compromisa in
ochii unui anumit segment al publicului si dupa ce se demonstreaza ca
‚acuzatiile’ erau simple fabricatii. c. Increderea. Un alt mijloc eficace de
deturnare a procesului rational intern de evaluare a unei situatii morale este
managementul increderii. Prin acesta, caracterul moral al unei situatii sau
reputatia unui individ este apreciata nu pe baza faptelor si observatiilor
reale ci pe baza aprecierilor si spuselor unei persoane „de incredere”. Din
evul mediu pana in prima parte a secolului XX aceasta tehnica era folosita cu
succes de membrii clerului (prelati, preoti, etc.), ei predicand „cu o voce
blanda si ”inteleapta” comiterea celor mai mari atrocitati (cum ar fi
Inchizitia [18]) din pozitia de ‚ghizi morali’. In vremurile moderne rolul
acestora a fost preluat de falsi oameni de stiinta (sau de unii veritabili
care, in mod constient, sustin neadevaruri) sau grupuri de consultanta
(„think-tanks”) politizate care predica ‚binele’ economic sau social pe baza
unor pseudo-experimente care fie nu au avut loc fie ale caror metode sau
rezultate nu conduc la concluziile promovate. Este uimitor, de pilda, cum
predicarea ideii ca femeile nu pot ramane insarcinate in urma unui „viol
legitim” datorita unui ‚mecanism natural’ de catre un politician conservator
GOP din SUA [19] poate capata tractiune (in randul persoanelor needucate si
inculte, fara indoiala) ca o supozitie ‚stiintifica’ doar datorita modului
„stiintific” in care a fost prezentata. In mod asemanator persoane mult mai
educate dar poate economic naive pot ajunge sa se increada in declaratiile
presedintelui Bancii Centrale americane FED [20] fara sa isi puna problema existentei
unei agendei politice si economice proprii lui care sa fie servita de
‚perceptele’ comunicate public despre ‚cum e bine sa mearga economia’, ca si
cum binele ar fi universal. 3. Aprecierea moralitatii. In situatia in care
toate mecanismele externe si interne de deviere a procesului moralitatii au
esuat, individul, ca urmare a observarii unui stimul de moralitate, va ajunge
sa aprecieze caracterul moral al faptelor in sine si al actorilor implicati
(aplicand acel f() din modelul teoretic anterior) pe baza contextului moral
existent la acea vreme discutat la punctul 1, aplicand toate distinctiile
mentionate in subsectiunea anterioara. Idei nontriviale referitoare la acest
pas sunt prezentate mai pe larg in sectiunea „Realitati despre Moralitate”. 4.
Actionarea in consecinta. Ulterior „stabilizarii” atitudinii si aprecierii
valorii morale a unui stimul, individul va purcede la a reactiona corespunzator
(a aplica acel g() din modelul teoretic anterior), intern (ajustandu-si modelul
mental, atitudinea sau perceptia anumitor persoane) sau extern (e.g.
intervenind sau solicitand interventia). De remarcat ca, uneori, inactiunea
unui individ in fata unei imoralitati nu coincide cu neobservarea ei sau
indiferenta (e.g. blocajul reactiei externe poate fi cauzat si de frica, stare
de soc sau convingerea ca exista alte persoane abilitate sa intervina). 5.
Invatarea. Din orice experienta si orice situatie omul, ca fiinta inteligenta
invata: observa, abstractizeaza, generalizeaza si ulterior testeaza. Contextul
moral in deosebi dar si ceilalti pasi ai procesului moral (inclusiv acesta)
sunt supusi impactului resimtirii efectelor actiunilor anterioare. Astfel, o
persoana mai ‚slaba de inger’ ar putea, contrar identitatii si valorilor
proprii, sa ajunga sa ‚se convinga pe sine’ ca este „moral” sau „firesc” ca un
bataus sa fie respectat si vointa lui implinita doar pentru simplul fapt ca,
din experientele anterioare, a opune rezistenta s-a dovedit o experienta
negativa si, cautand sa rationalizeze abuzurile la care a fost martor astfel
incat, in fata supraeului [21] sau sa nu para slab si neputincios, ajunge, in
mod gresit sa isi ajuteze chiar contextul moral pentru a fi conform cu
realitatea in loc de a proceda invers. O alta idee importanta referitoare la
invatare vis-a-vis de moralitate este ca, acele persoane a caror statut si
putere efectiva sociala (cum ar fi cazul membrilor unei elite dominatoare daca
ea exista) le permit sa isi satisfaca impulsurile prompt si independent de
dorinta altora sau contextul de fapt efectiv, pot tinde sa aiba un proces de
invatare morala superficial sau chiar absent. Astfel, daca un individ va putea
sa dispuna de vointa altuia prin coercitie si acest lucru functioneaza de-a
lungul unei perioade lungi de timp, va fi mai putin inclinat sa isi puna la
indoiala propriul context moral si sa isi puna intrebarea despre in ce masura
supunerea vointei altuia este chiar ceva ce el chiar isi doreste. Mai mult, ca
urmare a unei reflectii superficiale, va putea
ajunge sa considere despre persoanele pentru care, din considerente
morale sau de scara de valori, puterea de a dispune de alte persoane nu
prezinta importanta sau interes, ca ele ‚rationalizeaza o slabiciune, o
incapacitate’, asemanator „vulpii care nu ajunge la struguri” [22], in loc sa
constate evolutia cognitiva voluntara si neconjuncturala a respectivelor
persoane.Toate conceptele prezentate in acest capitol e bine sa fie privite sub
rezerva caracterului lor aproximativ, procesele si chiar modelul in sine putand
suferi variatii mai mult sau mai putin semnificative de la individ la individ,
fara ca acest lucru sa il priveze de valoare predictiva sau utilitate in
general. Formarea si transmiterea principiilor morale. In tentativa de a
formula un set elementar – fundamental de principii (percepte) morale necesar a
fi impartasite de catre „membrii fondatori” ai unei societati „juste” este
interesanta o reflectie asupra modului in care contextul moral a luat nastere
la nivelul formelor de viata (a omului in deosebi), a manierei in care acesta
se transmite vertical si orizontal si a factorilor care determina evolutia sa.
Cel mai probabil, procesele cognitive aferente moralitatii au evoluat de-a
lungul istoriei umanitatii, dezvoltandu-se de la nivelul elementar (al formelor
de altruism ce favorizeaza supravietuirea grupului) la paleta sofisticata de
trairi morale specifice omului prezentului. Evolutie. Din trecerea in revista a
punctelor de vedere mai populare cu privire la originile moralitatii (inclusiv
cele de aici: [23]) si, folosind propria judecata, autorul apreciaza ca acest
ansamblu de procese si trairi cognitive a evoluat (la aproape toate formele de
viata complexe) din rezultatul invatarii unor comportamente altruiste (in mod
normal neintuitive) primitive. Cel mai simplu exemplu ar fi aliantele (e.g.
constituirea lupilor in haite pentru a vana prada mai mare sau periculoasa).
Reciprocitatea bilaterala (e.g. impartasirea de hrana prin regurgitare de catre
lilieci, bazata pe asteptarea de reciprocitate [24]) este un alt exemplu. Si
doar aceste doua pratici (premorale), reprezentand exemple de altruism care
genereaza o selectie pozitiva pentru supravietuire in randul indivizilor care
le adopta reprezinta un argument convingator in favoarea evolutiei moraliatii
ca urmare a selectiei naturale. In timp, aceste procesele congnitive premorale
s-au sofisticat si, pe masura sporirii cunoasterii si autoeducarii prin
reflectie, au aparut concepte ca plata-in-aval („pay forward”) [25],
comportament cooperativ-competitiv (formarea de aliante in randul unor actori
aflati in competitie, in scopul maximizarii beneficiilor individuale prin
ajustarea comportamentului colectiv – e.g. carteluri ca OPEC [26] sau alte
aliante in sensul teoriei jocurilor).Prezent. In prezent, valori si
comportamente morale fundamentale, precum aversiunea fata de inechitate sunt
prezente in randul mai multor animale, inclusiv maimute [27] si caini [28]. La
oameni, se pare ca un simt al moralitatii este format timpuriu, imediat dupa
nastere sau chiar in viata prenatala. Acest simt depaseste ca nivel de
complexitate principiul echitatii si vizeaza deja justetea si corectitudinea
[29]. Faptul ca moralitatea este parte a identitatii umane native este un
argument important in favoarea proiectarii unui sistem social care face uz
extins de moralitate ca origine motivationala. Lawrence Kohlnberg a efectuat
studii extinse asupra evolutiei moralitatii proprii in timpul vietii omului si
a identificat 3 stadii de dezvoltare: Preconventional (bazat preponderent pe
interesul personal punctual), Conventional (legat preponderent de conformitate)
si Post-Conventional (vizand valori universale) [30]. Autorul recomanda
parcurgerea acestei referinte. Trairile morale specifice indivizilor umani
moderni, aflati in precentilele superioare ale scarii evolutiei congnitive
depasesc adesea autointeresul (in sensul conventional, utilitar); aderenta la
ele si promovarea moraliatii devine un deziderat in sine, pentru care individul
este dispus sa suporte costuri si sa isi asume riscuri (spre deosebire de
stadiile anterioare in care individul adera la norme morale pentru a obtine
beneficii sau a evita costuri). In contextul acestor trairi morale superioare,
transcedentale este demn de notat faptul ca ramasitele trecutului persista,
atat la nivelul individului evoluat moral, cat si, mai important, la nivelul
mediei indivizilor societatii. Astfel, este putin surprinzator ca multi oameni
tind sa se comporte asemenea unor maimute cand vine vorba de a impune
respectarea („enforce”) unei ‚norme morale’, chiar si atunci cand originea ei
este obscura sau absenta, doar in temeiul comportamentelor invatate arhaic de a
promova aderenta la norme si uniformitatea (specifice treptelor inferioare ale
evolutiei moralitatii), combinate cu trairi arhaice ca gelozia sau compulsiunea
la repetitie [31]. Un experiment deosebit de relevant si adesea revelator, care
a si facut obiectul a numeroase adaptari culturale, dar care totusi a avut loc
este acesta: [10]. Stadii evolutive diferite, intelegerea de sine incompleta
precum si diferentele de scara de valori (si de intensitate a resimtirii
anumitor valori) pot fi posibile explicatii si a diversitatii de valori morale
primare. Astfel, pentru unii indivizii principalele valori si intuitii morale
sunt legate de dreptate, justete, corectitudine, pe cand pentru altii accentul
este pus pe bunatate/rautate, reciprocitate, loialitate si puritate
(simplitate) [32]. In mod nesurpinzator pentru autor, valorile din urma tind sa
fie caracteristice pentru simpatizantii unei politici conservatoare (i.e.
considerate „de dreapta” in majoritatea regiunilor, in special America de
Nord), despre care s-a demonstrat stiintific, experimental, ca tind sa atraga
indivizi mai prosti [33]. S-a speculat ca o parte a atractiei provine si
datorita nevoii de simplitate si predictibilitate a celor mai putin
inteligenti. Considerarea ca tinand de moralitate a altor valori care istoric
au fost asociate cu aceasta (in special bunatatea, alturismul, ingrijirea) tin
si de ramasitele trecutului, si nu sunt neaparat corelate cu un intelect insuficient
dezvoltat. Unii autori sustin ca bunatatea ca valoare morala este mai puternic
specifica persoanelor de sex feminin. O posibila explicatie ar fi trairile
materne arhaice in care ingrijirea pentru cei slabi (copii), atat individuala,
cat si colectiva era strans legata de procesele cognitive premorale.
Transmiterea. In opinia autorului, principiile si valorile morale se transmit
atat vertical cat si orizonatal in acel fel ca Memele [35], moralitatea si
perceptele morale fiind un excelent exemplu de Meme [34]. In particular, in
trasmiterea valorilor morale sunt demne de notat urmatoarele aspecte: ·
Impactul diversitatii valorile existente la nivel de Lume, Societate,
Comunitate, Grup si Individ (asemenator conceptului managerial SOGI –
Societate, Organizatie, Grup, Individ) asupra evolutiei morale a unei persoane,
prin schimburi ideatice si interactiuni la toate aceste niveluri atat cu
indivizi considerati parte a grupului intern cat si a celui extern. · Impactul
autoeducarii si evolutiei congnitive ‚spontane’ ce are loc ca urmare a
reflectiei personale, interne, prin intermediul cognitiei, asupra relevantei,
importantei si acceptarii unor norme morale. Acest proces intern de revizuire a
cadrului morale este declansat in deosebi in cazul depistarii de contradictii
morale, reale sau aparente in propriul sistem sau expunerii la situatii morale
complexe (e.g. Dilema Heintz [36]). · Importanta capacitatilor empatice in
intelegerea si adoptia valorilor morale, precum si a mecanismelor neuropsihice
prin care unor situatii de moralitate externe le sunt asociate trairi
emotionale interne, de exemplu prin mecansimul neuronilor oglinda [37] ce se
pare ca joaca un rol important si in moralitate [38]. Mai multe informatii.
Doua puncte bune de plecare in a explora stadiul actual al cerecetarilor in
domeniul moralitatii se gasesc aici [39] si aici [40]. Realitati despre
moralitate. In tentativa de a descoperi contextului moral specific unei
persoane (colectia de norme morale aplicabile intr-un tip de situatie) – inclusiv
propria persoana -, de a intelege originea motivationala a diferitelor
comportamente conexe moralitatii, de a formula un cadru moral „universal
valabil” si de a actiona in temeiul sau, sunt bine de avut in vedere
urmatoarele aspecte: Decalajul intre principiile morale declarate si cele
efective – Unele persoane, desi pot declara cum ca un anumit principiu apartine
moralitatii, este posibil sa nu considere in fapt acel principiu moral (e.g. Un
preot poate predica moralitatea postului sau abstinentei in ciuda faptului ca
el, in launtrul identitatii sale, nu resimte in vreo masura semnificativa pe
acestea ca parte a moralitatii). Acest decalaj poate aparea din dorinta ca
altii sa adopte respectivul principiu moral (e.g. tinerea postului) in timp ce
individul sau grupul in cauza sa poata, in intimitate, sa se bucure
nestingherit de incalcarea sa si sa profite direct sau indirect de pe urma
comportamentului celorlalti (e.g. daca ceilalti vor tine post, va fi mai multa
mancare pentru cei care nu tin). De asemenea, persoanele pot declara altceva
decat ‚cred si simt’ din multe alte motive, nu ultimele fiind coercitia
externa, dorinta de acceptare sociala sau obtinerea de beneficii in schimbul
adeziunii. Decalajul intre principiile morale efective si comportament – Chiar
daca o persoana adera la un principiu moral in sinea lui (poate si la nivel
declarativ) acest singur lucru nu il impiedica neaparat sa comita acte care
incalca acel principiu (e.g. Un hot poate sa constientizeze si sa accepte in
totalitate sau in parte imoralitatea faptelor sale). Motive care stau la baza
incalcarii propriilor principii morale includ: o Starea de nevoie – Individul a
comis in mod constient un act imoral in scopul satisfacerii unei nevoi acute
(e.g. „A furat paine fiindca murea de foame”). starii pronuntate de oboseala,
eventual chiar extenuare, disponibilitatea individului de a analiza complet
moralitatea comportamentului sau si de a se stradui sa ramana compliant
propriei moralitati este compromisa. Starea precara de sanatate fizica poate
produce efecte similare. acute ale individului, coroborata cu perceptia
imoralitatii sau inechitatii comportamentul celor din jur ar putea determina
individul sa cedeze si sa fie excesiv de ingaduitor cu el, permitandu-si o
abatere de la propria moralitate, chiar dincolo de limitele rezonabilitatii sau
realismului (de pilda comitand o imoralitate fata de alt individ cu un
comportament moral impecabil). o Superficialitatea – Individul a examinat doar
superficial (sau poate chiar deloc) caracterul moral ale actiunilor sale,
considerand, spre exemplu, ca atingerea adusa valorii morale este infima sau
pur si simplu a actionat fara o dezbatere cognitiva ampla (e.g. din reflex;
impulsiv) o Interesul personal superior – In cadrul deliberarilor psihice
interne, individul a valorizat propriul interes mai presus de perceptia de sine
ca om moral. o Superioritatea scopului final – In perceptia individului, actul
imoral este justificat de o finalitate urmarita ce are o valoare morala care
depaseste cu mult ca amploare deficitul creat prin actul initial (e.g. „Pentru
a opri o invazie militara straina, s-a apelat la recrutare fortata a
tinerilor”) o Forta majora – Individul se afla in imposibilitate de a avea un
comportament moral datorita contextului efectiv in care se gaseste (e.g. „Nu
poate contribui la intretinerea copilului sau fiindca nu are venit”) o
Renuntarea la moralitate - Individul ajunge sa se considere pe sine o persoana
imorala si sa renunte sa valorizeze moralitatea sau sa isi evalueze si
controleze comportamentul, sub scuza (fata de propriul supraeu) ca „este un om
rau si asta e”. Acest fenomen este probabil foarte rar intalnit in forma pura –
cel mai adesea la persoane cu o dezvoltare intelectuala precara (subdezvoltate
ca intelect) si la psihopati. Este mult mai probabil totusi ca cele mai multe
dintre persoanele competente intelectual care au ajuns sa se considere „imorali
si asta e”, au facut-o mai degraba datorita manipularii si presiunii sociale
ilegitime prin care au fost indoctrinati (adesea prin manipulare) cum ca
anumite comportamente sau intentii ar fi imorale (e.g. „sclavul este menit sa
trudeasca toata viata la stapan, fiindca asa s-a nascut - sclav”). In momentul
in care un individ astfel manipulat ajunge in cele din urma sa respinga in
sinea lui aderenta la principiul moral cu care a fost indoctrinat, adesea
datorita unei nevoi acute a carei satisfacere contravine acelui principiu,
poate ajunge sa se considere pe sine, in mod eronat, o persoana imorala (si ca
atare sa fie predispus la a comite acte cu adevarat imorale si grave, in afara
celor care ar contraveni doar principiilor initiale), in loc sa realizeze
manipularea la care a fost supus. o Vocea autoritatii si comportamentul indus.
Adesea, unii indivizi tind sa actioneze in temeiul unei autoritati percepute,
uneori cu vadit dezgust si in ciuda propriilor valori, cel mai probabil ca
parte a unui comportament implusiv invatat (de supunere in fata autoritatii),
dupa cum a fost demonstrat in experimentul Milgram [41]. Un alt factor
important este rolul comportamentului indus, al schimbarilor comportamentale si
cognitive datorate plasarii subiectului intr-o circumstanta pe care o percepe
ca fiind exceptionala, ca in cazul experimentului Inchisorii de la Standford
[42]. Demn de notat ca simpla cunoastere a acestor fenomene poate avea un rol
transformational asupra individului, scazand diponibilitatea sa de a reactiona
in temeiul acestor deprinderi. Rationalizarea – Notabil este si faptul ca,
adesea, persoanele vor cauta mai degraba sa isi nuanteze intern principiile
morale sau sa gaseasca diferentieri artificiale ale cazului lor particular
decat sa admita fata de ei insisi in mod deschis ca au comis o imoralitate
(e.g. „Este imoral sa lovesti pe cineva, dar nu si atunci cand acea persoana
neaga existenta unui Dumnezeu” sau „Eu nu am furat – am luat doar ce mi se
cuvenea”). De asemenea, fenomenul rationalizarii, capata si forma construirii
principiilor moare in jurul comportamentului (si nu vice-versa), individul
cautand astfe sa-si justifice, fata de sine, comiterea (eventual viitoare) a
unui act ca nefiind ceva imoral prin crearea unor principii moare anume
destinate sa includa respectivul act (e.g. „Un bataus cu o musculatura bine
dezvoltata poate cauta se se convinga pe sine ca este moral ca ‚cel mai
puternic sa aiba ce isi doreste prin lupta’, si, eventual sa isi aduca ca
exemplu lupta pentru supravietuire in junga”). Incarnarea acestei
rationalizari, diferita de la persoana la persoana si este in legatura cu
celelalte elemente ale modelului mental al individului nerationalizate, motiv
pentru care adesea este plina de imperfectiuni si contradictii (e.g. Batausul
din exemplul anterior va avea probleme cu a admite moralitatea unei situatii in
care el este covarsit ca forta – spre exemplu de o persoana inarmata, de
fortele de ordine, sau de o multime ce doreste sa il linseze (lyncmob) ).
Moralitatea bazata pe neintelegerea realitatii – Multe principii morale deriva
unele din altele, precum si din experiente si informatii despre realitate,
asemanator cu modul in care teoremele deriva din axiome si din alte teoreme
(e.g. „(i) E imoral sa ucizi si (ii) A conduce cu 250 Km/h implica un mare risc
de accident fatal -> (+) E imoral sa conduci cu 250 Km/h.”). Natura
psihicului uman face ca, adesea, un principiu moral la care s-a ajuns ca urmare
a unui rationament sau altor procese cognitive care au la baza o serie de
premize sa ramana ‚valabil’ in perceptia individului si cand realitatea
premizelor dispare (e.g. „ (0) Promiscuitatea sexuala feminina este imorala”
care poate proveni din „(1) Actul sexual genereaza copii”, „(2) Copiii necesita
resurse agricole pentru a fi intretinuti” si „(3) Este imoral sa ucizi copiii”
sau „(3’) Existenta copiilor genereaza atasament afectiv fata de tata”. In
acest caz, in momentul cand valabiliteatea lui (1) dispare – prin raspandirea
pe scara larga a prezervativului si altor mijloace contraceptive –principiul
moral (0) ar trebui sa dispara, lucru care se intampla anevoios totusi in
practica). Inertia cognitiva umana (specifica principiului constantei),
combinata cu memoria arhaica a validitatii unei premize timp de sute de mii de
ani sau milioane de ani, face a individul sa fie cel mai adesa predisus la a
rationaliza niste impulsuri morale depasite, mai degraba decat a reflecta asupra
valididatii lor si a intelege originea interna a trairilor. De asemenea,
principii morale nejustificate pot fi bazate si pe alte erori de logica (e.g.
pe deductii gresite sau incomplete) si chiar principii morale care au fost
odata justificate (in sensul ca nu aveau la baza erori) pot deveni
nejustificate pe masura ce cunoasterea si contextul social evolueaza. Emergenta
si Evolutia moralitatii – Perceptele morale si chiar procesele cognitive morale
sufera transformari substantiale pe masura ce intelegerea, stiinta si
societatea in ansamblu evolueaza. Raspandirea unei valori morale sau depasirea
uneia arhaice la nivelul unei mase largi de indivizi, suficient de mult incat
ea sa faca parte din constiinta colectiva (in sensul ca sunt impartasite de
majoritatea covarsitoare a indivizilor, si acest lucru este informatie comuna)
a condus la prabusirea de imperii si decaderea relevantei clerului si bisericii
(al carei rol s-a schimbat dramatic in ultimele 2 secole, chiar daca a
supravietuit). Adesea, curente promovate de grupuri al caror interes personal
ar fi favorizat de cazul in care ipoteza invariabilitatii moralitatii ar fi
adevarata, tind sa promoveze puternic (poate chiar sa creada intern, in temeiul
gandirii dornice [43]) ideea cum ca „lucrurile s-au schimbat doar ca forma,
nevoile si moralitatea oamenilor ramanand esentialmente aceeasi; ca s-au
schimbat armele si mijloacele dar nu si dorintele”. De interes particular
pentru aceste grupuri este ideea (mema) universalitatii „ierarhiei de haita”
[44] si a legii junglei (i.e. „pestele mare mananca pestele mic”). Fara a
pretinde ca asemenea trairi si valori au disparut sau au devenit complet
irelevante (chiar si in cazul celui mai moralmente evoluat individ), istoria
ultimelor 5 secole si schimbarile dramatice, calitative care au avut loc in
societate (inclusiv abolirea sclaviei, indiferent de conditiile concrete ale
muncitorilor din ziua de azi) demonstreaza evolutia inevitabila si in afara
controlului oricui a moralitatii si constiintei colective sociale. In particular,
un exemplu notabil si categoric este acela al duelului [45]. Daca in Evul
Mediu, duel era considerat firesc si moral (chiar daca initial rezervat
nobilimii) – luat ca ceva de la sine inteles –, trecerea lui in ilegalitate la
inceputul secolului XVII in majoritatea Europei demonstreaza evolutiei
moralitatii asupra societatii. Chiar daca duelul a continuat sa existe cateva
secole dupa perceptia lui ca fiind imoral, in prezent acesta este pratic
inexistent in societate. Impactul sau este realmente null. Chiar daca poate mai
are loc izolat si in zilele noastre, faptul ca cei mai multi cititori probabil
nici nu mai stiu exact ce este un duel demonstreaza faptul ca, independent de
vointa sau interesul de moment al unei persoane sau grup, evolutia sociala a
facut ca aceasta pratica sa dispara efectivamente (a nu se confunda cu altele
ca jaful sau crima organizata). In mod asemanator idea de monarhie absolutista
(de drept divin sau fata de care altfel supunerea se produce in mod complet si
in temeiul simplei recunoasteri) a disparut, in viziunea autorului, in mod
pratic din constiinta colectiva a omenirii pe la mijlocul secolului XX. Chiar
daca interesul de moment al unora este revenirea sau prezervarea acestei forme
de organizare sociala, si chiar daca ea nu a disparut nici in forma (e.g.
Arabia Saudita) nici in fapt (forme mai subtile de control ‚nobiliar’ asupra
societatiI), practic nici un individ din anul 2012 nu ar considera-o ceva
„moral”, in ciuda oricaror tentative ale unor nostalgici de a promova ‚naturaletea’
unui sistem dictatorial sau bazat pe stratificari sociale ereditare,
inflexibile. La moralitate se adera – Principiile morale terminale (cele cu
valoare aplicativa, care servesc judecarii situatiilor concrete din experienta
reala a individului) sunt cele mai flexibile, suferind transformari atat pe
parcursul maturizarii individului cat si ca urmare a interactiunilor sociale si
autoeducarii. Acestea sunt cele mai usor de schimbat prin sporirea cunoasterii,
persuasiune si evolutie personala, fiind si cele mai usor de transmis, si
adesea luand nastere la nivel colectiv prin mecansimul dezbaterii. Inlaturarea
unor premize false si ‚aducerea la zi’ a perceptelor morale poate genera
schimbari substantile in randul persoanelor de ‚moralitate diferita’, dar care
impartasesc un set de percepte de baza. Un individ poate fi convins de
moralitatea sau imoralitatea unei situatii sau chiar a unui percept prin
argumentatie, prin reducerea la unul de baza, comun, impartasit (e.g. „Un om va
putea fi convins ca este imoral sa furi, argumentand ca bunul respectiv a fost
creat prin munca altuia si ar fi injust sa profiti de ea fara acordul lui”).
Totusi, in cazul perceptelor morale elementare, fundamentale, ideologice
aceasta a reducerii este complet neaplicabila. Se poate spune ca la ideologie
se adera. Nici un argument logic, rational nu exista – si nici nu poate exista
– pentru a justifica de ce o ideologie este mai buna (in sensul de morala)
decat alta, la nivelul premizelor morale fundamentale. Spre exemplu, nu exista
nici un reper argumentativ pentru a arata cum ca ideologia „respectului fata de
individ” este mai ‚morala’ decat cea a „dominatiei celui mai puternic”. Se
poate discuta despre care este mai favorabila din punct de vedere al
supravietuirii grupului sau individului, care favorizeaza pe cine, cum ajunge
cineva sa adere la una sau la alta sau cum au evoluat in constiinta
individuala... dar, esentialmente, nici o judecata calitativa despre care ar fi
cea „cu adevarat morala” nu poate fi facuta, datorita caracterului pur
axiomatic al ‚binelui’. Unii oameni pot oscila intre cele doua ideologii si pot
ajunge sa isi schimbe convingerile ideologice pe masura ce efectele manipularii
sau deficitului informational sau intelectual sunt eliminate. Totusi, unii isi
vor pastra aderenta la ideologia favorita ca parte a identitatii proprii,
constient si informat asumate, aderand in mod sincer la aceasta. Astfel, la
nivelul premizelor fundamentale, la o anumita ideologie se adera. Demersurile
in scopul raspandirii, prezervarii sau punerii ei in aplicare sunt specifice
indivizilor care o considera „buna” acestia putandu-se afla in opozitie
(inclusiv pana la nivelul actiunilor belicoase) cu alte grupuri promovand
ideologii incompatibile, fara sa poata exista un spectator extern, impartial
care sa aprecieze care parte „are dreptate”. Totusi, foarte rar apar astfel de
situatii de divergente ideologice fundamentale, reale, ireconciliabile. Cel mai
adesea, prezumtiile ideologice sunt perfectibile si adesea unele valori morale
sunt considerate de individ ca fiind „fundamentale”, desi ele se bazeaza pe
altele, de nivel inferior, pe care individul nu le constientizeaza si se poate
chiar sa fie impartasite de eventualii sai adeversari ideologici. De asemenea,
unele prezumtii ideologice sunt subintelese si, nefiind apreciate constient,
validitatea lor nici macar nu este luata in calcul. Exemple de prezumtii
ideologice comune se gasesc aici: [46]. Demn de notat este faptul ca insasi
aceste argumente pot fi folosite in mod manipulativ, viclean de catre actori
pentru a determina un individ sa „nu isi puna la indoiala credinta” intr-o
anumita ideologie, prevenind insasi procesul de reflectie si adaptare ce
reprezinta baza evolutiei moralitatii. Diversitatea valorilor morale secundare
– Exista o serie ampla de valori morale „secundare” pe care un individ le poate
tolera (sau poate tolera absenta lor) in cazul altora, in anumite situatii.
Este foarte important sa poata fi facuta distinctia intre valorile morale
„fundamentale” (ideologice) si cele
secundare. Spre exemplu, este probabil ca un individ care valorizeaza dreptatea
sa insiste ca toti cei cu care colaboreaza sa impartaseasca valoarea morala ‚sa
nu ucizi in afara autoapararii’. S-ar putea sa fie mai putin strict cu a
insista ca ei sa fie adeptii monogamiei (spre exemplu poate foarte bine sa
colaboreze cu arabi sau musulmani) si poate chiar complet dezinteresat de ce
religie au, chiar daca el pretuieste si aceste valori. Adesea, persoane care,
la nivel fundamental impartasesc cele mai importante valori morale, esueaza sa
descopere sau sa sesizeze acest lucru datorita diferendelor evidente (eventual
generate extern) la nivelul celor secundare, privandu-se in acest fel,
reciproc, de ocazia cooperarii. Compromisul moral – In contextul realitatii politice
si militare a lumii actuale (poate chiar si la nivelul micro al balansului de
putere in cadrul unei organizatii), diversitatea principiilor morale ale
indivizilor (si grupurilor) precum si disponibilitatea acestora de a se
comporta moral, cuplata cu puterea efectiva a lor de a-si impune
comportamentul, in ciuda vointei celorlalti, face ca, adesea, ca parte a
operatiunilor militare sau a ‚tratetelor de pace’, anumite devieri de la
universalitatea sau completitudinea anumitor norme morale sa se impuna, in
scopul ‚binelui mai mare’. Spre exemplu, pentru a apara un regim democratic (in
care indivizii au capacitatea suverana de a decide propria soarta) in fata unui
agresor puternic care doreste fie sa ii exploateze, fie sa previna existenta sa
pe aceeasi planeta cu ei, unii ar putea recurge la practica recrutarii fortate
(incalcand astfel, fata de recruti, insasi esenta morala a regimului pe care
trebuie sa il apere) si respinge altfel agresiunea care, in absenta
compromisului moral ar fi condus la incalcarea principiului moral aparat la
nivel mult mai mare si permanent (daca nu exista alta strategie eficace).
Situatiile pot ajunge si mai controversate: Folosirea trupelor ‚de sacrificiu’
sau permiterea desfasurarii unui atentat a carui planificare s-a descoperit
prin spionaj pentru a nu desconspira sursa. Compromisul moral sub forma de
tratat poate capata forme dintre cele mai diverse: de la banalul armistitiu cu
un agresor, la agrearea unei coexistente sau chiar la amnistierea sau
improprietarirea sa in scopul de a-l determina sa ‚schimbe partea’ (ducand
astfel la situatia oarecum paradoxala in care o parte dintre cetatenii ‚morali’
ajung sa serveasca un fost adversar). In mod clar, problema situatiilor in care
se poate apela la un compromis moral precum si a limitelor sale fac obiectul
unor norme morale in sine (i.e. Cine poate decide ca este ‚mai moral’ ca
anumiti indivizi sa fie obiectul unor imoralitati si nu altii? Cine decide cine
sunt cei care decid?). Din punctul de vedere al autorului, Moralitatea unui
compromis moral este determinata de urmatorii factori: (i) caracterul strategic
si militar al compromisului ce serveste ca arma in operatiunile militare (nu
neaparat armate); (ii) caracterul minimal al compromisului realizat in raport
cu necesarul atingerii obiectivelor; (iii) superioritatea vadita a telului
final vizat prin operatiunile militare si sporirea puternica a probabilitatii
de a-l atinge prin compromisul moral; (iv) intinderea minimala in timp si
spatiu (asupra unui numar cat mai restrans de indivizi) a compromisului; (v)
beneficiile rezultate din urma compromisului moral sa fie in totalitate
utilizate in cadrul operatiunilor militare, fara ca restul populatiei (cea
nesupusa compromisului, inclusiv cei care care au avut puterea sa-l decida) sa
traga foloase necorelate direct cu succesul operatiunilor militare impotriva
agresorului (e.g. evitand situatia in care, un stat/o comunitate decide sa
plateasca tribut un numar de cetateni – anual sau singular – urmand ca ei sa
fie ‚crutati’ – mai putin in situatia in care, de pilda, aceasta este o tactica
pentru a castiga timp de inarmare) si (vi) comunicarea completa a adevarului
despre si a originii deliberative care a stat la baza compromisului moral catre
toate partile (inclusiv catre cei ‚sacrificati’ prin compromis) imediat ce
conjunctura militara permite acest lucru fara a aduce o atingere importanta
operatiunilor in desfasurare (i.e. astfel, daca un stat decide sa ‚sacrifice’ o
regiune sau o parte a cetatenilor sai ca parte a unui tratat, acestora va
trebui sa li se explice clar si complet faptul ca ei au fost alesi pentru a fi
sacrificati, de ce s-a intamplat asta si in ce mod se spera ca sacrificiul lor
va contribui la succesul operatiunilor militare si infragerea finala a
agresorului). Comunicarea catre indivizii care fac obiectul compromisului moral
trebuie sa se produca indiferent daca acestia au acceptat sau nu sa fie
obiectul acestui compromis. Preferabil este evitarea acestui gen de situatii
prin stabilirea apriorica, prin consens, a manierei de decidere a celor
‚sacrificati’ in eventualitatea aparitiei anumitor cirmustante. O problema
teoretica in care compromisul moral joaca un rol central este Problema [11]. Intelegerea acestor realitati despre
moralitate dezvolta capacitatea individului de a isi structura adecvat propriul
cadru moral si de a dezvolta strategii si aliante potrivite pentru raspandirea
unor norme morale, intelegand complexitatile comportamentului moral al
celorlalti si provocarile pe care implementarea unui astfel de cadru le
intampina in contextul puterii militare a unor actori ce doresc infaptuirea
unui cadru incompatibil. Premize cognitive. In demersurile de a structura un
cadru moral care sa poate constitui baza unei organizari sociale (de la nivel
de grup la nivel de stat sau planeta), este esentiala intelegerea capacitatilor
cognitive si premizelor morale ale fiecarui individ, putand astfel sa fie
clasificat in una din urmatoarele categorii aproximative: · Insuficient
dezvoltat cognitiv – Un individ care, fie datorita varstei fragede, fie din
alte motive, nu detine pe moment capacitatile cognitive fundamentale necesare
intelegerii si operarii cu norme morale (e.g. preferand adesea simplitatea si
constanta). · Insuficient informat moralmente – Un individ care, desi are
capacitatile cognitive fundamentale intr-o masura suficienta, datorita
educatiei, lipsei reflectiei, dezinformarii sau alte cauze, si-a dezvoltat sau
sustine un cadru moral incompatibil cu cel propriu, datorita unor contradictii
inerente sau unor premize false (e.g. moralitatea bazata pe neintelegerea
realitatii) de care nu era constient. Un astfel de individ poate fi adus, prin
mai multa sau mai putina educare, in mod legitim la stadiul de „Suporter
Constient” sau „Adversar constient”. · Dezinformat despre realitate – Un
individ care, desi impartateseste in mod sincer si constinent un cadru moral
compatibil cu cel propriu, datorita perceptiei eronate despre realitate,
considera ca materializarea lui este sustinuta de alti actori decat in
realitate sau se produce in alte situatii decat cele reale (e.g. doua persoane
care ambele sunt adepti ai principiul moral al democratiei, pot crede una ca
aceasta este sustinuta activ de SUA si alta de Coreea de Nord – cel putin una
dintre ele putandu-se afla in eroare). Un astfel de individ poate fi cooptat si
adus la nivel de „Suporter Constient” prin sporirea intelegerii realitii
inconjuratoare a acestuia. Acest demers este, in practica, mult mai dificil
decat cel de a educa un individ insuficient informat moralmente, deoarece
probarea falsitatii unor convingeri despre comportamentul unor actori reali se
loveste de mult mai multe piedici (e.g. insuficienta surselor de date,
decredibilizare unora, evolutia politicii editoriale ale aceleasi surse,
convingerile inradacinate ale subiectului, etc.) decat probarea falsitatii unei
convingeri teoretice (care, asemenea unei demonstratii matematice poate fi
infirmata tot prin exemple teoretice). In general, trecerea de la stadiul de
dezinformat la unul ‚mai’ informat presupune existenta unui nivel mai ridicat
de inteligenta si a unor trasaturi cognitive mai puternice decat cel necesar
pentru intelegerea realitatii direct. Multe persoane ajung sa fie suficient
informate despre natura reala a unei situatii sau a unei stari cu mult timp
dupa ce capacitatea de a actiona pe baza acelor informatii a disparut (e.g. la
batranete, dupa consumarea operatiunilor militare sau dupa incheierea
procesului electoral). Cum actorii imorali au tentinda sa isi justifice
actiunile printr-o anumita forma de moralitate (e.g. fie eroare de fapt,
prostie, compromis moral sau adoptarea unei valori secundare ca primare) sau sa
le proiecteze ca fiind limitate la un grup restrans (e.g. a pretinde ca doar un
angajat a actionat abuziv in cadrul News of The World in loc de a admite o
cultura sistemica a ilegalitatilor [47]), o persoana de buna credinta, ce
acorda cu larghete beneficiul indoielii, are mari sanse de a esua se sesizeze
reaua credinta a altora in timp util. Ea poate ajunge chiar sa devine reticenta
tocmai catre un agent educativ care ii evidentiaza, in mod emfatic si
manifestand o anumita urgenta, o realitate care este profund diferita de
convingerile sale anterioare. In ciuda acestor dificultati, aceasta categorie
de indivizii este deosebit de relevanta intr-un demers social si poate fi
transformata prin diferite strategii, inclusiv prin abordarea segmentata bazata
pe mijloace de comunicare in masa. · Suporter real – Un individ care are un
cadru moral compatibil cu cel propriu si o perceptie corecta (sau suficient de
corecta) a realitatii este un suporter real al modelului social dorit. Este de
dorit ca cei mai multi indivizii (si mai ales cei mai puternici) sa se
incadreze in aceasta categorie, fie si doar pentru a spori sansele de succes. ·
Suporter aparent – Un individ care sustine actiunile propuse in scopul
realizarii cadrului moral datorita unei intelegeri inadecvate a acestuia sau a
realitatii este un suporter aparent. Acesta poate adera la demersurile de
schimbare sociala pentru un anumit timp, dar daca este in mod real in dezacord
cu cadrul moral ce se doreste impus (e.g. un individ puternic fizic dar
subdezvoltat intelectualmente s-ar putea sa fie adeptul ‚legii junglii’ si
totusi sa nu inteleaga incompatibilitatea cadrului moral deziderat cu acesta)
sau realizeaza discrepanta intre realitate si perceptia sa despre ea (e.g. un
debil realizeaza ca intr-o societate meritocratica e putin probabil ca lumea sa
il respecte pentru inteligenta sa) va renunta sa sustina demersurile si va
‚trada’. Este esential ca oamenii care iau parte la un demers de schimbare
sociala sa poata diferentia corespunzator intre Suporterii real si cei
aparenti. · Adversar constient – Un individ care, desi intelege corect
realitatea sustine un cadru moral lipsit de contradictii (si in perfecta
consonanta cu realitatea faptica) ce este incompatibil cu cel propriu, in
masura in care tine la impunerea acestuia, este un adversar constient. Desi
convingerile, dezideratele si aspiratiile oamenilor evolueaza in timp, conform
principiului ca la moralitate se adera, in masura in care un individ, in mod
sincer, sustine o ideologie contrara demersurile acestuia vor contraveni
intereselor proprii. Este demn de remarcat ca, cel mai des (autorul ar specula
ca in 95-98% din cazuri), o persoana clasificata drept adversar constient nu
are, de fapt, aceasta calitate. Cel mai des se afla in una din primele 3
stadii. Este de asemenea foarte probabil ca insasi persoana care apreciaza sa
se gaseasca pe unul din aceste 3 stadii si, desi se considera pe sine (sau pe
celalalt) un Adversar constient, in urma educatiei (de sine sau a celuilalt),
perceptia acestei calitati sa fie inlaturata. Premize cognitive. Pentru ca un
individ sa aiba capacitatea sa dezvolte un cadru moral coerent si suficient de
sofisticat si, mai important, sa isi ajusteze prompt acest cadru la schimbarile
mediului inconjurator, el trebuie sa manifeste anumite capacitati cognitive,
suficient de pronuntate. Printre cele esentiale se numara: · Memoria: O
capacitate puternica a individului de a-si aminti evenimentele si trairile din
trecut este esentiala pentru a putea rationa moral atat la nivel teoretic, cat
si pentru a aprecia aderenta istorica a diferitilor actori la o anumita norma
morala. Doar in acest fel individul va putea depasi ideile si ideologia ‚la
moda’ intr-un anumit moment de timp si intelege substratul real al lucrurilor.
Memoria de lucru este importanta doar in masura in care ea contribuie la
inteligenta si gandire abstracta. · Gandirea abstracta: Capacitatea moderata
spre avansata a individului de a conceptualiza, abstractiza (dar si
particulariza ulterior), de a separa ceea ce este relevant de ceea e este (cel
putin pe moment) comun, de a realiza substitutii, rescrieri si de a opera cu
modele care depasesc sfera concretului este vitala. Fara aceasta, persoana se
va gasi in imposibilitate de a aplica vreun principiu moral mai sofisticat
decat ‚ceea ce simte ca e bine’ pe moment, si cu mare probabilitate va fi
imposibil sa pastreze o coerenta sau sa inteleaga cand contextul moral in sine
sufera schimbari. · Suprea-eul desavarsit: Capacitatea de autoanaliza – de
intelegere de sine este poate la fel de imporanta (pe alocuri poate chiar mai
importanta) decat gandirea abstracta. Ea asigura individului abilitatea de a
‚fii sincer cu el insusi’ si a discerne intre situatiile in care un
comportament este moral (conform cu propriul context moral), bun (la modul
generos, altruist, milos) sau convenabil (in sensul ca ii satisface
interesele). De asemenea este vital ca acesta sa isi poate constientiza
impulsurile, cauzele lor si sa isi inteleaga nevoile si aspiratiile. In acest
fel procesul refectiv, autoactualizator intern poate demara. Ajustarea
contextului moral la realitate si intelegerea ramasitelor trecutului este
facilitata de un supra-eu bine dezvoltat. De remarcat ca si persoane al caror
temperament favorizeaza primalitatea eului (sangvinic, coleric) pot indeplinii
aceasta cu usurinta conditie, in masura in care, in suficiente momente fac
demersul constient si riguros de introspectie – demers care le sta in putere. ·
Suficient respect de sine: Respectul de sine – intr-o doza satisfacatoare (cel
putin usor sub moderata) –favorizeaza obiectivitatea introspectiei si
minimizeaza efectele rationalizarii, imbunatatind, de asemenea, calitatea
introspectiei si puterea de concentrare. Chiar o persoana se devalorizeaza
moderat sau gaseste anumite aspecte ale proprie persoane perfectibile, in
masura in care acele ganduri nu primeaza in universul psihic individual poate
indeplini aceasta conditie. Unele persoane care exceleaza la o parte din
celelalte calitati sunt capabile de moralitate ridicata chiar daca nu
indeplinesc corespunzator conditia respectului de sine. · Fluiditatea erosului:
Fluiditatea erosului reprezinta capacitatea de a retrage investitia afectiva
acordata unei idei sau construct psihic, in mod cat mai nedureros, eficace si
prompt, fara ca intensitatea emotiilor, inainte de a fi retrase, sa fie fost
afectata. Situatiile morale presupun adesea rezolvarea unor impulsuri
contradictorii, fie inerente situatiei in sine (e.g. [11]), fie rezultate din
contradictii emotionale intre diferite investiri afective (e.g. observarea unei
persoane care se bucura anterior de respect – e.g. un parinte – comitand un act
considerat de individ ca imoral). Intregul proces cognitiv al moralitatii (in
special invatarea si renuntarea la ramasitele trecutului) presupune schimbare
perpetua, mai ampla sau mai restransa. Astfel, adesea idei care, in trecut,
beneficiau de o investitie afectiva substantiala (i.e. erau valorizate,
pretuite – iubite – cu putere) se impun a fi abandonate in lumina unor
revelatii (inclusiv rezultate din rationamente interne) sau schimbari ale
realitatii inconjuratoare. O minima fluiditate a erosului (minima raportata la
perceptia autorului cu privire la ‚media’ acestei calitati in societate) este
importanta pentru a ‚cruta’ individul de suferinta renuntarii la ceva ce odata
a indragit puternic in momentul in care devine irelevant. Aceasta ‚crutare’
este importanta deoarece multi indivizi (in deosebi cei a caror tarie de
caracter este mai slaba), pusi in situatia unor experiente dureroase repetate,
la un moment dat vor obosi si isi vor crea niste mecanisme psihice interne care
sa ii limiteze sa ‚alunece in gandire’ spre ideile care le-ar putea genera
suferinta. Fluiditatea erosului este o premiza esentiala si a gandirii libere –
a capacitatii de a lua in considerare idei, alternative diverse, de la cele mai
predispuse la a genera sentimente de vinovatie (e.g. a lua in calcul si a
explora psihic, intern, pe depin varianta comiterii unei crime pasionale
inainte de a o respinge ca imorala) la cele la care subiectul ‚nu indrazneste
sa spere’ (e.g. a capata putere in stat si a schimba profund societatea; sau
a-si ingadui o iubire imposibila sau nepotrivita). Fluiditatea erosului este
capatata ca urmare a unui demers psihic autoeducativ deliberat si constient, ea
venind adesea in contradictie cu arhaicul principiu al constantei. Totusi
efortul merita! · Interiorizarea fara asumare: Cati dintre dumneavoastra au
inteles sau au capacitatea de a intelege pe deplin o stare psihica complexa si
dureroasa descrisa de o alta persoana (e.g. ipotetic: situatia unei mame de 58
de ani care a fost martora unei crime comise de sigurul ei baiatul ei asupra
sigurei ei fiice)? Oare cat indivizi reusesc sa inteleaga si sa dezvolte
intern, psihic toate nuantele trairilor cu care trebuie sa se fi confruntat
acea persoana... sa perceapa complet si veridic cadrul mental al acesteia?
Dintre acestia, cati reusesc acest lucru fara ca emotiile sa ii covarseasca pe
ei insisi? (e.g. in exemplu de mai sus, cu toate ce inteleg trairile mamei, sa
nu fie ei insisi cuprinsi de frustrare, deznadesde sau revolta –desi sa le
poata intelege). Capacitatea de a interioriza fara a asuma (sau „empatia rece”)
este o abilitate cognitiva evoluata prin care o idee... o situatie... este
reprodusa, dezvoltata si inteleasa complet intern, fara ca ea sa ajunga sa se
confunde cu propriul eu sau sa genereze reactii nemediate de constient. In
acest fel, nu doar ca situatii reale pot fi apreciate (si intelese emotional)
complet, fara riscul de ‚a pierde mintile’, dar si situatii ipotetice
(eventuale rezolutii morale) pot fi dezvoltate intr-o anumita parte a
psihicului si ‚intoarse pe toate partile’ fara ca acest proces sa fie epuizant
sau imposibil de efectuat riguros de catre subiect. De remarcat diferenta
dintre ‚empatia rece’ si simpla detasare afectiva (prin care subiectul intelege
faptele si situatiile dar se detaseaza afectiv de ele – refuza sa inteleaga
emotiile sau sa ia in considerare aceste aspecte ale situatiei). O capacitate
de asumare interiorizare fara asumare elementara este necesara pentru buna
desfasurare a procesului cognitiv al moralitatii. Ea permite ‚punerea in
balanta’ (aprecierea, evaluarea) unei idei, inclusiv de schimbare a propriului
context moral fara ca aceasta tentativa sa fie perceputa psihic, intern ca ‚o
ingerenta’, ‚un atac’ sau ‚o interferenta straina’. · Inteligenta moderata: O
doza cel putin moderata de inteligenta (in sensul de capacitate de rezolvare de
probleme, g [48]) este esentiala atat in a putea intelege ‚demonstratiile’ –
rationamentele morale odata ce ii sunt explicate unui subiect cat si pentru a
putea face fata unor situatii noi, dar a caror rezolvare morala este
deductibila din normele generale ale contextului moral individual. Cu cat un
individ manifesta mai multa inteligenta, cuplata cu celelalte capacitati
mentionate, cu atat el va intelege realitatea mai rapid si mai veridic si va
putea discerne intre adevar si aparente. · Tarie de caracter elementara: O doza
cel putin minimala de tarie de caracter va permite subiectului ‚sa fie sincer
cu el insusi’ si sa evite sa rationalizeze o imoralitate pe motivul ca ii este
convenabila, ca prevenirea ei ii depaseste fortele sau ca insasi aderarea la o
anumita norma morala il poate expune la riscuri. · Creativitate?: O trasatura
umana deosebit de utila economic si social – creativitatea – nu este in mod
obligatoriu necesara in acest caz. Desi utila pentru a gasi solutii ingenioase
la dileme morale (de a gasi ‚alta cale’), ea poate lipsi in mare parte, in
masura in care subiectul este suficient de inteligent si are celelalte
abilitati necesare pentru a intelege o demonstratie sau un rationament cand ii
este prezentat in detaliu. In eventualitatea in care o persoana prezinta o
dezvoltare insuficienta a vreuneia din aceste capacitati elementare (N.B.:
nivelul de performanta trebuie sa fie doar satisfacator, nu neaparat stralucit
– desi cu cat mai mult cu atat mai bine), se impune ca ea sa fie antrenata
corespunzator pentru a o dobandi, inainte de orice tentativa de cooptare sau
speranta ca ar intelege sau adera in mod sincer la un cadru moral de natura celui
propus. De remarcat ca, pe langa toate aceste capacitati (care reprezinta, in
esenta, doar un potential) subiectul trebuie sa aiba disponibilitatea (poate
chiar dorinta, nevoia) de a le folosi efectiv – in particular el trebuie sa
acorde suficient timp si energie procesului de reflectie (de meditatie) intern.
Toate capacitatile cognitive elementare, inclusiv inteligenta, pot fi
dezvoltate si cultivate pe parcursul vietii, preponderent prin autoeducare si
reflectie (meditatie). Astfel, chiar daca o parte sunt puternic determinate
ereditar sau de viata timpurie (poate doar prenatala), in absenta unei
afectiuni medicale propuntate ele pot fi cultivate satisfacator independent de
circumstantele individuale. Orice persoana care indeplineste premizele cognitive
enuntate anterior la nivelul precizat poate fi antrenata cu succes intr-un
proces moral si, prin educatie, fie adusa in stadiul de ‚suporter real’ sau in
cel de ‚adversar constient’. Ierarhizarea normelor morale. valori morale
elementare.
Mircea Eliade: „În morală, valorile trebuie
afirmate, apărate, promovate cu dragoste. Simpatia e insuficientă.” ***
„Scepticul confundă morala cu istoria moralei în omenire.”
Molière: ”Moralistul este ca ochiul: le vede pe
toate, dar nu se vede pe sine.”
Nichita Stănescu: „A fi” este moral.” *** „Morala
nu este un lacăt şi cu atât mai puţin o cheie de lacăt. Sensul acestui fel de a
fi este înălţător şi nu are caracter represiv. Ce altceva mai moral, decât o
fată tânără îndrăgostită?” (
Nicolae
Iorga: Moralitatea
multor prieteni: ajuta-mi si-ti voi fi prieten ca sa ma mai ajuti si alta data.
Nicolae Steinhardt: „Morala e izvorul libertăţii,
morala e condiţia libertăţii, morala e pavăza libertăţii.”
Nicolae
Tudor: ”Grupul de
Dialog Social s-a manifestat totdeauna ca un aparator al dreptei politice si
prin ea a capitalismului nostru salbatic. Liiceanu vorbeste despre morala, dar
nu a impus politicului legea moralitatii in politica. Asadar… GDS a fost un fas
iar Liiceanu un filozof care emite principii de dragul emiterii si nu pentru
insusirea acestora de intreg corpul de elita al intelectualitatii romanesti. Il
identific ca pe un personaj inteligent capabil, ca orice personaj inteligent,
sa isi argumenteze credibil ideile personale, idei care pot sa sustina cu
aceeasi forta comunismul, extremismul, pacea sau razboiul. Citesc Liiceanu doar
din curiozitate lingvistica sa gasesc nuante ale filozofiei sale, pentru a le
pune in balanta atunci cand fac alegeri zilnice. Deja am argumente ca filozofia
despre capitalism este total proasta.
Oscar
Wilde: ”Moralitatea
este pur si simplu atitudinea pe care o adoptam fata de oamenii care nu ne
plac.
P. Pandrea: „Cetatea are nevoie de reguli morale, ca de o pâine
zilnică.” *** „Dacă reciteşti cele patru evanghelii, faptele apostolilor,
Apocalipsa şi scrisorile sfântului Pavel, ai un curs complet de morală şi
noţiuni înscrise pe tabla de aramă, o aramă pururi rezistentă la intemperii,
fiindcă este scrisă pe fibrele inimii noastre, în tradiţii şi în buna
comportare a celor mai buni fii ai genului omenesc.” *** „Problemele morale sunt esenţiale atât în
viaţa interioară, individuală, cât şi pentru viaţa colectivă.” *** „Problemele morale sunt esenţiale atât în
viaţa interioară, individuală, cât şi pentru viaţa colectivă.”
Papa
Ioan Paul al II-lea: ”Adevărata
libertate nu este cea a unei societăţi permisive, care confundă libertatea cu
îngăduinţa de a face orice şi care, în numele libertăţii, proclamă un soi de
amoralitate generală. E o caricatură de libertate să pretinzi că oamenii au
dreptul să-şi trăiască vieţile fără a ţine seama de valorile morale
S. de Beauvoir: „Temeiul oricărei morale e
respectarea libertăţii celuilalt.”
Steluta Manda "Fiecare om are
propria percepție asupra realității, propriile convingeri, propria hartă
mentală, propria scară de valori, dar insistența de a inocula propriile
convingeri altora este o dovadă de proastă creștere..."
Tita Mae Brown: ”Nu poţi fi cu adevărat
necioplit până nu înţelegi bunele maniere.
Valentin
Pelerin: ”Ce este
etica și ce este morala? Etica vine din ethos. Ethos este un cuvânt de origine
greacă: ἦθος Înseamnă: la început, loc obișnuit, adăpost, spațiu al locuirii. De
aici sensul derivat: fel de a fi stabil,
caracter, dispoziție interioară. Ethos nu este lege, ci obișnuință adâncă,
modul în care omul locuiește lumea. La Aristotel, etica este legată de formarea
caracterului prin practică, nu prin
constrângere juridică. Din obicei, din felul de a fi, din caracter. Nu din cod.
Etica spune cum trăiește un om atunci
când nimeni nu îl vede. Morala vine din mos, moris.De origine latină. Mos
înseamnă obicei, cutumă, tradiție
acceptată de comunitate. Mores desemnează ansamblul normelor care fac posibilă viața socială. De aici
derivă moralis și morala. Aici nu caracterul interior este central, ci conformarea. Rânduiala. Ceea ce „se face”
și „se cuvine”. Etica întreabă ce fel de om devii. Morala întreabă dacă te
conformezi. Etica spune ce ești. Morala spune ce se așteaptă de la tine. Aristotel
este cel care fixează sensul filosofic al termenului etică, folosindu-l pentru a desemna studiul
virtuților etice, adică al calităților
caracterului. Aceste virtuți sunt
distincte atât de afectele naturale, cât
și de virtuțile intelectuale. Prin
această delimitare, etica devine un
domeniu autonom al reflecției filosofice, orientat spre formarea caracterului și evaluarea acțiunii umane, nu spre simpla
enumerare de reguli. În tradiția latină, Cicero traduce ethos prin moralis, iar mai târziu apare termenul moralitas, ca echivalent al eticii grecești. Multă vreme, în cultura europeană medievală,
etica, morala și moralitatea au fost utilizate aproape ca sinonime. Această
suprapunere nu este accidentală. Ea
reflectă o epocă în care formarea caracterului și ordinea socială erau gândite împreună, sub autoritatea tradiției și a religiei. Abia
odată cu filosofia modernă începe să se
contureze o diferențiere mai clară: etica
este înțeleasă ca reflecție teoretică, iar
morala sau moralitatea ca obiectul ei de studiu, adică ansamblul normelor,
valorilor și practicilor care guvernează comportamentul uman într-o comunitate. Unii
filosofi au propus distincții mai fine. Hegel
separă morala ca dimensiune subiectivă a acțiunii, legată de intenție,
conștiință și vinovăție, de moralitate, ca realizare obiectivă a faptelor în
cadrul vieții sociale și al instituțiilor. Alți gânditori, precum Wundt sau Bernard
Williams, atrag atenția asupra caracterului normativ, universalist și
constrângător al moralității moderne, centrată pe obligație, regulă și
justificare publică. În limbajul curent
însă, aceste diferențe se estompează. Termenii
sunt folosiți interschimbabil, tocmai
pentru că tensiunea dintre interiorul și exteriorul ființei umane este
inconfortabilă și adesea evitată. În sens filosofic, etica caută principiile
fundamentale ale binelui și răului, ale datoriei, responsabilității și sensului
acțiunii umane. Morala desemnează
ansamblul regulilor, normelor și principiilor care spun ce este permis și ce
este interzis într-o comunitate. Ea face
posibilă conviețuirea. Fără morală,
societatea se destramă. Dar morala nu
spune nimic despre valoarea interioară a celui care respectă regulile. Ea operează la nivelul conformării, nu al
caracterului. Etica, în sensul ei clasic, pornește din alt loc. Vine din ethos, termen care desemna inițial
locul obișnuit de trai, adăpostul, felul stabil de a locui lumea. Etica nu este lege, ci formare. Nu este cod, ci dispoziție. Nu întreabă doar „ce trebuie făcut?", ci
„ce fel de om devin făcând asta?". De aceea, etica începe acolo unde
morala nu mai ajunge: în interior. În concluzie: Această distincție explică de
ce oameni ireproșabili moral pot fi profund lipsiți de caracter, iar oameni incomozi, neadaptați sau chiar
sancționabili moral pot păstra o axă etică solidă. Morala poate fi respectată din frică, interes
sau inerție. Etica nu funcționează fără
asumare. Pentru a înțelege această diferență nu e suficientă tradiția
occidentală. Clar. Confucianismul este, în esență, o morală. O rânduială a relațiilor. Omul devine om prin rol, prin datorie, prin
ritual. Etica lui este una a ordinii. Daoismul, dimpotrivă, este o etică fără
morală. O etică a curgerii, a
dezvățării, a refuzului de a forța
realul. Acolo unde apare regula, apare
deja falsul. Filosofia comparată arată că această problemă nu este locală, ci
universală. Atât în Grecia antică, cât și în China clasică, gândirea morală se
organizează în jurul virtuții, nu al
legii. Nu al conformării la impunerea normei. Aristotel și Confucius, separați
de geografie și limbă, ajung la aceeași intuiție: binele nu poate fi impus din
exterior, ci trebuie cultivat în om. La Aristotel, etica este o teorie a
practicii. Virtutea nu este o intenție
bună și nici o stare sufletească, ci o dispoziție formată prin obicei. Omul devine drept făcând acte drepte, nu
reflectând la dreptate. Binele este o
activitate a sufletului în acord cu virtutea. De aceea, etica aristotelică nu promite
confort, ci formare. Nu fericire ca
stare emoțională, ci eudaimonia, adică o
viață care înflorește prin realizarea potențialului uman. Confucianismul ajunge
la o concluzie similară pe o altă cale. Autocultivarea
este temelia tuturor sarcinilor morale. Omul
trebuie să se examineze constant pe sine, nu să caute vina în exterior. Ordinea socială
nu este separată de caracter, ci depinde
de el. Mencius crede că natura umană este bună și că virtutea trebuie doar
protejată și crescută. Xunzi afirmă
contrariul: natura omului este dezordonată, iar binele apare doar prin efort
deliberat, reguli și disciplină. Aristotel ocupă o poziție mediană. Natura
oferă posibilitatea, dar nu garanția. Virtutea
nu este nici dată, nici impusă, ci dobândită. În toate aceste variante, un
lucru rămâne constant: etica nu poate fi
redusă la reguli fixe. Omul virtuos dezvoltă o sensibilitate practică, capacitatea de a discerne ce este potrivit
într-o situație concretă. Viața morală nu este rezultatul unei programe. A cere precizie absolută în etică înseamnă a nu înțelege natura umanului. Această
tensiune apare și mai clar în contrastul dintre confucianism și daoism. Dacă primul reprezintă o morală a ordinii, al doilea propune o etică a libertății.
Daoismul privește morala ca pe un simptom al pierderii armoniei originare. În Tao Te Ching, apariția virtuților
proclamate este deja semnul degradării: „Când e abandonată Calea cea măreață,
există bunăvoința și dreptatea. Când apar înțelepciunea și inteligența, e o
mare ipocrizie.” Există chiar și o hartă a degradării morale: „Când s-a pierdut
Calea, a rămas Virtutea. Când s-a pierdut Virtutea, a rămas bunăvoința. Când
s-a pierdut bunăvoința, a rămas dreptatea. Când s-a pierdut dreptatea, au rămas
riturile.” Pentru daoism, morala apare ca simptom al ruperii de Tao. Virtutea proclamată este deja pierdută. Omul nu devine bun prin educație, ci prin
dezvățare. „Wu wei" nu înseamnă
pasivitate, ci refuzul violenței asupra realului. Binele nu este datorie, ci efect secundar al
armoniei. Cultura chineză clasică nu a ales între aceste două poziții. Le-a lăsat să coexiste. Confucianismul
organizează lumea vizibilă, relațiile, instituțiile, ierarhiile. Daoismul salvează omul de excesul acestei
organizări. Unul face societatea posibilă.
Celălalt împiedică sufocarea ei. Privit
astfel, conflictul dintre etică și morală nu este unul teoretic, ci vital. Morala asigură stabilitatea. Etica păstrează adevărul. Morala cere adaptare. Etica cere onestitate. Morala liniștește. Etica neliniștește. Exact. Confuzia e comodă
și deliberat generată. Etica și morala
sunt lipite forțat ca să nu mai doară gândirea. Morala e cod, ordine,
obișnuință, liniște socială. Etica e rană, întrebare, expunere. Morala spune ce
se face. Etica întreabă cine ești cel care faci. Morala adoarme. Etica neliniștește. De aceea lumea politică a
ales morala.Morala spune: adaptează-te. Etica
șoptește: trădează tot ce e fals. Între ele nu e diferență de termeni, ci de
respirație. Latinii au pus ordine peste haos. Grecii au lăsat haosul să
vorbească. Roma a cucerit pământul. Grecia a cucerit insomnia. Când morala
triumfă, omul devine acceptabil. Când etica apare, omul devine insuportabil. Civilizațiile
preferă liniștea. Adevărul n-a fost niciodată civilizat. Și totuși, deși
latinii au administrat lumea, grecii sunt cei care au infectat-o cu sens. Roma
a cucerit cu legi, Grecia a ocupat cu
neliniște. De aceea Imperiul a murit
liniștit, iar gândirea greacă n-a murit
deloc. Și o reîntâlnim la Noua Acropolă. Roma a învins Grecia cu săbiile, dar Grecia a cucerit Roma cu ideile. Romanii
au luat orașele grecești, comorile și
puterea, însă filosofia, arta și cultura
greacă au modelat Imperiul Roman și
lumea. Iată cum cei învinși au devenit, în cele din urmă, adevărații
învingători. Când morala câștigă definitiv, viața devine corectă și moartă. Când etica mai
respiră, ordinea se clatină. Și asta e singura ei virtute.*** Occidentul
a făcut din morală un aparat ortopedic. O pui peste om ca să stea drept, nu ca
să fie viu. Norma devine cârjă, codul devine corset, iar ființa e invitată să
tacă și să se conformeze. Nu din iubire de bine, ci din frica de dezordine. Confucianismul
timpuriu nu voia oameni cuminți. Voia oameni acordați Armonia nu era paznicul
cu fluierul, ci respirația comună a lucrurilor. Ethosul nu se preda, se trăia. Când
ai nevoie de prea multă morală scrisă, e semn că ai pierdut-o pe cea vie. Restul
e birocrație a sufletului. De aici și spectacolul grotesc de azi.
Pro-ieuropenii cocoșați de normă, cu spatele rupt de atâta
„corectitudine", care îi urăsc instinctiv pe cei ce mai merg drept fără
autorizație. Invidia morală e cea mai
spurcată formă de resentiment. Nu suportă libertatea „suveraniștilor"
pentru că le arată propria lor lașitate. Ei nu respectă regula din virtute, ci
din frică. Și cer ca frica lor să devină universală. Globalistă! Morala nu salvează pe nimeni. Doar dezvăluie.
Pe unii îi face mai limpezi, pe alții mai ipocriți. Acolo unde morala devine
obsesie publică, ființa e deja suspectă. Acolo unde legea se confundă cu
virtutea, începe delictul interior. Și poate că exact asta doare cel mai tare.
Că adevărata morală nu caută aplauze, nu are tribunale și nu cere aprobare de
la alții. Ea începe exact unde spunea Cioran: după ce ai terminat cu morala.
După ce ai aruncat masca. După ce ai rămas singur cu tine și nu mai poți invoca
nici norma, nici pe Dumnezeu, nici societatea. Doar propria ta verticalitate,
dacă mai există.
Vauvenargues: „Greşelile şi dezbinările noastre în morală provin
câteodată din faptul că socotim oamenii ca şi cum ar putea fi total vicioşi sau
întru totul buni.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu