·
Abraham
Lincoln: ”In
definitiv, nu anii din viata sunt cei care conteaza, ci viata din anii tai
·
Adela
Onete: ”Există un
timp, în viața noastră, care încătușează și-un timp care descătușează. Există
mai multe abisuri și doar un Everest, un eu care coboară și un eu care urcă.
Există un spațiu, în viața noastră, care ne înghite și un spațiu care ne
rejectează. Există mai multe cărări și doar un singur drum, un eu care
rătăcește și un eu ce se regăsește. Există milioane de întrebări și, uneori,
niciun răspuns, milioane de strigăte și, uneori, nicio ureche să le audă.
Există un timp, în viața noastră, ce nu se mai măsoară în nimic...*** ”Mă iau
la-ntrecere cu timpul.
·
Adrian
Halpert:” Acum, la 51
de ani, trebuie să recunosc cinstit: am fost un prost! Am fost un prost că n-am
intrat în politică atunci când am avut ocazia. Am fost un prost că nu m-am
lipit de partidul potrivit. Am fost un prost când am ratat ocazia de a gestiona
bugetele publice ca pe propriul portofel. Am fost un prost că am ratat ocazia
de a dosi câteva milioane de euro bune prin paradisuri fiscale. Am fost un
prost că n-am fost în stare să-mi ridic vile prin alte paradisuri pline de
soare. Am fost un prost că am ratat ocazia de a mă folosi de funcționarii
publici ca de niște sclavi. Am fost un prost că am ratat ocazia de a dirija
contracte cu dedicație. Am ratat ceva? Am fost un prost... Și, până la
urmă, ce putea să mi se întâmple?! Mă condamnau la 3 ani jumate, stăteam și eu
vreo doi la pension și aia era. Mă așteptau apoi milioanele bine dosite și
amanta cea tinerică. Am fost un prost...
·
Albert
Einstein: ”Timpul
și spațiul țin de modul nostru de gândire, și nu de împrejurările în care
trăim. ***Timpul exista pentru ca lucrurile sa nu se intample in acelasi
timp.*** Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut și ți se va părea o oră. Stai
cu o fată frumoasă o oră și ți se va părea un minut. Aceasta este
relativitatea.”
·
Amza
Pellea**„Timpul
şterge, dar ştie să păstreze, ca nimeni altul, ceea ce nu trebuie pierdut.”
·
Albert
Willmetz: ”Dacă
pe romani i-ar fi pus cineva să înveţe limba latină, n- ar mai fi avut timp să
cucerească lumea.
·
Alexander
Griboyedov: ”Orele
fericite nu sunt respectate. -
·
Alexandra
Sheriman: ”Vremea
in care traim a aranjat lucrurile astfel încât să nu ai timp sa îţi pui
niciodată problema propriului tău potenţial ,iar nepasarea provine din faptul
că nu eşti lasat sa fii tu însuţi ,ti se cere sa devii indiferent , sa fii
partas la toata nebunia , ti se cere sa nu îţi pase de mizeria din jurul tau.Am
trait vremuri unde mediocritatea ,lipsa de sentimente , hotia , pasiunea pentru
incultura , lenea , pupincurismul , falsitatea sunt ridicate la rang de arta,
vremuri in care se cauta a avea totul de a gata fara a depune efortViata m-a
dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real datorita profesiilor alese m a
invatat ce inseamna precautia iar filozofia mea de viata s-ar reduce la o
singura dogma: traieste corect momentul"
·
Alexandre
Dumas: ”Pentru orice
rau exista doua leacuri: timpul si tacerea.
·
Alexandru
Ioan Cuza: ”Unirea
e singura stare politica ce putea sa asigure viitorul nostru si sa ne permita a
da tarii organizarea ce o asteapta de atat de mult timp.
Albert Einstein: ”Timpul exista pentru ca lucrurile sa nu se
intample in acelasi timp.
·
Alexandru
Vlahuta: ”Cine-l
vede pe copil cum creste? Nimeni! Numai cei ce vin din alta parte spun:
"Vai, ce-a crescut!" Dar nici mama, nici tata nu l-au vazut cum
creste. El a devenit, in timp. Si in fiecare clipa a fost ceea ce urma sa fie
·
Aliona
Vulpe Gribencea:
”Găsește-ți timp măcar o clipă, /Admiră tot ce te-nconjoară,/Viața e ca o
bătaie de aripă,/Ce repede se face seară.
·
Ana
Maria Ducuţă: ”E
atât de multă eliberare în acceptarea prezentului, aşa cum este el, fără urme
de trecut sau viitor în el. E atât de multă libertate în simţirea necoruptă de
minte, neatinsă de frică şi trăită cu entuziasmul omului care nu se teme de
sine.E atât de mult de învățat de la fiecare cădere în gol, ca să înveţi cum să
zbori.E atât de puţin timp de trăit în ură, resentiment şi neiertare, încât nu
poţi să nu te împaci cu tine, ca să nu te mai cerţi cu ceilalţi. E atât de
simplu să fie bine, atunci când nu faci rău sufletului de lângă
tine...***"Ai timp... să savurezi fiecare clipă diferită de ceea ce mintea
ta a planificat. Ai timp... când înţelegi că singura companie nepotrivită este
a ta, când nu ai învățat să te iubeşti. Ai timp... când pricepi că oamenii
esenţiali sunt rari, şi tot ce nu este esențial nu va rămâne în viaţa ta.Ai
timp... să greşeşti ca să ai ce să îndrepţi din lecţia învăţată.Ai timp... să
te urci într-un tren care nu ştii unde duce, doar te ia din gara Sufletului
Trist.Ai timp... să descoperi emoții, oameni, stări diferite, şi să înţelegi
cine eşti tu din toate acestea, în inima ta.Ai timp... să pui suflet în ce nu
ajunge să îți stea pe suflet.Ai timp... să laşi deoparte tot ce îţi mănâncă
timpul pentru că nu e adevăr. Ai timp... să devii copil, adult, bătrân... să
devii ce eşti deja, atunci când nu te mai grăbeşti spre nicăieri şi îţi dai
voie ... să ai timp."
·
Anatole
France: ”Bisanne de
soleil: Încercând să economisim timpul, pierdem o grămadă de
·
Andrei
Adrian Nastase: ”Am
învățat că cel mai prețios lucru pe care îl poți primi de la persoană pe care o
iubești, este timpul său, nu cuvintele, nu florile, nu cadourile, doar timpul.
Pentru ca timpul nu se întoarce înapoi, timpul care ți-a dedicat ție rămâne, că
este o oră, un an, sau o viață.
·
Andrei
Ruse: ”Timpul
nici macar nu exista, e doar o forma de a masura viteza.
·
Anne
Frank: ”Atata timp cat
poti privi cerul fara teama, stii ca esti curat pe dinauntru si ca vei fi din
nou fericit.Si atata timp cat exista aceasta multumire interioara, multumirea
pentru natura, Dumnezeu si multe altele, atata timp cat o porti in tine, vei
putea deveni din nou fericit.Poti pierde totul: bogatia, prestigiul, dar
multumirea interioara poate fi doar ascunsa si te va face, atata timp cat
traiesti, din nou si din nou fericit. -
·
Anne
Moody: ”Timpul trece
încet, cu o viteza impresionanta.
·
Anonim:
”De fiecare dată când
mă chinuie Timpul, îmi spun că unul dintre noi trebuie să sară în aer, că nu e
posibil să continuăm la nesfârşit această crâncenă înfruntare…” ***Cu dragostea
omori timpul, cu timpul omori dragostea *** Mă întreb ce am pierdut de-a lungul
anilor, alergând după lucruri care acum nu mai contează. Mă uit în urmă și văd
zile întregi pierdute în încercarea de a fi pe placul altora, în griji pentru
probleme care nici măcar nu erau ale mele. Timpul e cel mai perfid hoț. Nu fură
tot deodată, ci câte o clipă, câte un vis. Și când realizezi asta, e deja prea
târziu. Poate că nu e despre a recupera
ce am pierdut, ci despre a proteja ce mai am."*** sa iti dai seama cat
valoreaza un an, intreaba un student care a picat examenul – o luna- intreaba o
mama care a crescut prematur un copil. O zi – intreaba pe cineva nascut pe 29
februarie. O ora – intreaba doi indragostiti care abia asteapta sa se vada. Un
minut – intreaba un om care tocmai a pierdut trenul. O secunda – intreaba un
sofer care tocmai a evitat un accident. O viata – intreaba-te ce simti atunci
cand pierzi pe cineva drag. *** Timpul nu iartă pe nimeni... Fie chipul nu-ți
va arăta vârsta, însă în interior, te simți fără vlagă... Fie ridurile te vor
trăda, chiar dacă sufletul nu simte nimic... Bravăm câteodată, nerecunoscând
cât suntem de obosiți și când suntem singuri, ne lăsăm lacrimile să ne spele
chipul. Ne afișăm apoi un zâmbet mare și ieșim în lume, de parcă nimic nu ne
doare și nici nu ne pasă. Ne este greu să acceptăm, că nu mai avem anii
tinereții... Ne vrem cu mentalitatea de acum și anii pierduți undeva... Vrem ce
nu putem avea!" *** Timpul separă
prietenii de străini. Separă oamenii de persoane. Separă iubirea de iluzii.
Separă visele de coşmaruri. Separă grijile de închipuiri.Separă teama de
îndrăzneală. Cat timp simți că in golul cel mai gol este o fărâmă de
speranță,stai si aștepți,iar cand ceva nu te convinge, rabdarea nu se
negociaza!Doar timpului îi dai timp sa așeze oamenii,întâmplările si faptele la
locul lor.O face al naibii de bine !!!***
”Alaturi de tine, tot timpul din lume nu mi–e de–ajuns. ***Invatam
zilnic cum sa numaram secundele, minutele, orele, zilele, anii, dar nimeni nu
ne explica exact cat valoreaza o clipa. –*** Timpul este prea lent pentru cei
ce asteapta, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se
plang, prea scurt pentru cei care sarbatoresc, dar, pentru cei ce iubesc, timpul
este o eternitate. ***Traieste azi.Ziua de maine nu e niciodata garantata.
***iti voi spune cu adevarat pentru cine contezi. ***Izbesc mereu,
mereu mai aprig/ Şi fără să îngenunchez, / Dar nu pot, nu, ieşi din vremea/ În
care-ncep să-nnegurez./ Mi-e dorul inima şi gândul/ Tot răni, la zbatere
proscris,/ Dar încă lupt să nu stau numai/ În ţărmurile mele-nchis./ Izbesc,
izbesc întotdeauna / Ca tine, tot mereu la fel./ Şi mie timpul mi-a pus maluri/
Şi nu pot sa mai ies din el ***timpul nu schimba oamenii, doar dezvaluie
adevarata fata a oamenilor***Timpul nu schimba oamenii. Timpul doar ne
dezvaluie adevarata fata a oamenilor *** Timpul iti arata totdeauna adevarul.
Doar ca nu ti-l arata la timp!*** Numai timpul îți va da răspunsurile pe care
le cauți; și ți le va da când vei uita întrebările. *** "Fii egoist cu
timplul tău! Mulți oameni nu-l merită." *** ”A pierde timpul este
echivalent cu a săvârşi o adevărată *** „Clepsidra este nevinovata. Vinovat e
nisipul nestatornic.” *** „Nimic mai scump decat timpul favorabil.” *** „Unica
unitate de măsură a timpului este aşteptarea.” ***„Numai prezentul exista.
Trecutul nu mai este, si e nebun de-a binelea cel care se preocupa de viitor.”
*** „Unii iubesc trecutul nu numai pentru ca urasc prezentul, ci mai ales
viitorul.” *** Nu-ti pierde timpul cu explicatii. Oamenii aud doar ceea ce vor
sa auda.***A iubi? A avea vreme de pierdut. Cine n-are vreme nu
iubeste.***Multi autori si ganditori au reflectat asupra trecerii timpului si a
modului in care, de la zi la zi, ne influenteaza iremediabil. ***Timpul, desi
limitat, este un lucru pe care multi dintre noi il risipim. Fie ca aceste
citate despre timp sa va inspire sa-l gestionati intelept. *** ”Trăiește
fiecare moment al VIEȚII tale ca și cum ar fi ultimul... Pentru că într-o
zi chiar va fi...” *** "Da, timpul zboară...Și unde te-a lăsat? Bătrân
prea devreme... Inteligent prea târziu... Da, timpul zboară și te atrage cu
el... Momentul în care vorbești este deja departe tine..." -***timpul
de invata sa nu mai pui la suflet orice si sa nu mai ai incredere in oricine.
Si,cel mai important: te invata ca ceea ce tu ai face pentru multi... nu multi
ar face pentru tine”***”Vestea rea e că timpul zboară. Vestea bună e că
pilotul ești tu.*** asteptam sa vina seara/asteptam sa vina
vineri/asteătam sa vina vara. Ne grabim cand suntem tineri// toate trec si ne
cuprinde/bucuria nu si teama/lasam ani sa se perinde/crestem si nu ne dam
seama// ne ramane mic tricoul/nici sapca ce-astupa chipul/ nici camasa. nici
sacoul/ ce ramane mic e timpul.”
·
Antoine
de Saint Exupery: ”Nu
cunoastem decat ceea ce imblanzim- Iar oamenii nu mai au timp sa cunoasca
nimic- Cumpara lucruri gata facute de la negustori- Si cum nu exista negustori
de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. ***”E bine ca timpul care se scurge sa
nu ne macine si sa ne piarda asemenea unui graunte de nisip, ci sa ne
implineasaca, e bine ca timpul sa fie o constructie.*** Cei ce nu schimbă nimic
nu devin nimic. Viaţa nu va fi servit împlinirii lor. Iar timpul curge pentru
ei asemenea unui pumn de nisip, pierzându-l.
·
Antonio
Santori: ” păcătuim,
nu./Ascunși în noi/ ne confundăm cu/ timpul/ și ne mirăm apoi/ de ce ne
regăsim/ atât de greu...
·
Arthur
Schlesinger: „Limita
timpului determina strategia.”
·
Arthur
Schopenhauer: „Ne
irosim trei sferturi din viață încercând să semănăm cu alții.”*** „Oamenii de
rând caută numai să petreacă timpul, cei de talent să-l întrebuinţeze.” ***
„Timpul vieţii noastre are o mişcare accelerată ca o ghiulea rostogolită pe un
plan înclinat: orele copilului sunt mai lungi decât zilele bătrânului.” *** ”A
voi să grăbeşti mersul timpului, care curge cumpătat, este întreprinderea cea
mai costisitoare. Fereşte-te dar de a rămâne timpului dator cu dobânda ***
Uneori noi credem că ne e dor de un loc îndepărtat; în realitate noi dorim
numai să se întoarcă timpul ce l-am trăit acolo, când eram mai tineri şi mai
proaspeţi.
·
Benjamin
Dizraeli: ”Timpul
este preţios, dar adevărul este mai preţios decât el.
·
Benjamin
Franklin: „Iubeşti
viaţa? Atunci nu risipi ca un nesăbuit timpul, căci din timp este făcută
viaţa!”*** „Timpul e stofa din care e făcută viaţa.”
·
Bernard
de Fontenelle: ”Cel ce
nu-l pierde are mult timp. -
·
Carlo
Goldoni: ”In
fiecare zi trece o zi. -
·
Carlos
Castaneda: ”Stii ca in
acest moment esti inconjurat de eternitate? Si stiai ca poti profita de aceasta
eternitate daca doar vrei. -
·
Casian
Balabasciuc: ”Nu-i
timp, doar niște mărunțiș/ În buzunarul veșniciei/ Pe care-l scoatem pe furiș/
Să-l dăruim copilăriei./ Nu mai rămâne celor mari/ Nimic, nici căpătâi de ață,/
După ce darnici sau avari/ Plătim impozitul pe viață./ Nu este timp de adevăr/
Și cumpătare-n judecată,/ Când doar așa, de flori de măr,/ Se pierd bucată cu
bucată./ Nu-i timp nici pentru ce-avem drag/ Cât încă știm ce e iubirea,/ Dar
îi blamăm pe cei ce trag/ De timp, că nu își știu menirea./ Și trecem dincolo
datori/ Cu timpul care nu ne iartă/ Că nu am fost mai vrednici ori/ N-am fost
deloc stăpâni pe soartă.
·
Chamfort: ”Două lucruri cu care trebuie să
ne deprindem dacă nu vrem să găsim că viaţa este insuportabilă: vătămările
timpului şi nedreptăţile oamenilor.
·
Charles
Bukowski: ”Nu am timp
pentru lucruri care nu au suflet”*** Trăiesc într-o altă dimensiune şi nu am
timp pentru lucruri care nu au suflet.
Charlotte Brontë:„Viața e prea scurtă pentru a păstra animozități și
ranchiună.”
·
Charles
Caleb Colton: ”Timpul,
leganul sperantei… Intelepciunea merge inaintea lui, oportunitatea odata cu el,
iar remuscarile dupa el.
·
Charles
Darwin: Omul care
indrazneste sa iroseasca o ora nu a descoperit inca valoarea vietii. ***”Un om
care indrazneste sa risipeasca o ora din timpul sau nu a descoperit valoarea
vietii
·
Cicero: ”In timp de razboi amutesc
legile. ***„Timpul ce a trecut nu se întoarce niciodată.”***”Nu există nici o
realizare omenească, pe care să n-o distrugă în cele din urmă timpul.
·
Circu
Diana Elena: ”Timpul
este "moneda" vietii tale. Este singura "moneda" pe care o
ai, doar tu poti hotara cum o cheltuiesti. Fi atent ca nu cumva sa lasi alte
persoane sa o cheltuiasca in locul tau !
·
Coco
Chanel: ”Nu-ti pierde
timpul batand intr-un perete sperand ca il vei transforma intr-o usa
·
Colleen
Hoover: ”Nu ar
trebui sa pierdem timpul cu lucruri care s-ar putea intampla intr-o zi sau
poate chiar niciodata.
·
Costel
Stancu: ” totul
nesigur/ doar timpul trece lăsînd o zgîrietură fină pe lac.”***”Din
desenul peșterii, / se desprinde și fuge un cîine. Timpul fură din / el însuși,
dar tot întreg își rămîne. *** Dragostea nu alege. Ea pandeste clipa. Ma indrept
netulburat inspre moarte si cineva imi strecoara a pietricica-n pantof.
Grabeste-te, timpul e un cersetor cu buzunarele gaurite.*** Stau/ într-o
cîrciumă/ şi beau cu ceasul/ din perete./ El tic, eu tac./ Cucul din ceas mă
urmăreşte/ cu viclenia lui de abstinent./ Se face noapte./ Unde sunt lăutarii,/
i-am dat pe greieri?/ Timpul goneşte. Ca o herghelie/ pe care s-a aşezat
musca./ Prinde-l tu dacă poţi!/ Eu beau cu ceasul din perete./Cucul se preface
indiferent./ Pîndeşte clipa de graţie/ cînd o să iasă din ceas/ şi o să-mi
strecoare, /(a cîta oară?),/ în buzunar, oul său. ***Oprește-te, îmi strigați
voi, nimic nu/ scapă nepedepsit! Un ceas cu ore inegale / îmi măsoară
neliniștea. Ce-i trebuie ceasului ore, / dacă timpul e nesfîrșit? ***Timpul
trece, rîzînd de cei ce se laudă că îl pot măsura. ***”Timpul e un iepure
pe care toţi se laudă că l-au prins.”*** iată-te astăzi mai singur decît
’’Tatăl Nostru’’/pentru tine timpul e bun doar la învechit vinuri
·
Cristian
Teleuca: ”Timpul este
ca un motor, insa unul ce se hraneste cu suflete.
·
Dante
Alighieri: ”Cu cât
ştii mai multe, cu atât eşti mai mâhnit de pierderea timpului.
·
Denis
Waitley: ”Frumoasele
timpuri trecute sunt aici și acum...
·
destepti.ro: "A fost odată ca niciodată…”,
sună propoziția magică de la începutul tuturor poveștilor bune. Dar care este,
de fapt, „povestea timpului”? Oamenii spun că „timpul zboară”, că „timpul
înseamnă bani”, iar noi „irosim timp”, „pierdem timp” sau încercăm să „câștigăm
timp”.Precum un râu, timpul pare să curgă la nesfârșit de la un moment spre
altul. Iar curgerea timpului pare a fi întotdeauna într-o singură direcție:
spre viitor. Însă este posibil ca lucrurile să nu stea tocmai așa.
Descoperirile din ultima sută de ani ne arată că o mare parte din ceea ce știm
despre timp este o iluzie.Contrar a ceea ce (credem că) simțim în fiecare zi,
s-ar putea ca timpul să nu „curgă” deloc. Trecutul nostru s-ar putea să nu fie
iremediabil pierdut; s-ar putea ca viitorul nostru să existe deja… Se pare că
însuși timpul poate accelera și încetini și că evenimentele despre care credem
că se pot derula într-un singur sens se pot întâmpla și în sens invers.Cum se
poate așa ceva? Cum de ne înșelăm atât de tare despre ceva atât de banal? Iar
dacă timpul nu este ceea ce credeam că este, atunci ce este el, de fapt? A avut
timpul un început? Va avea un final? De unde vine timpul?O nouă descoperire în
fizica cuantică: Timpul nu există! Aşa spun cele mai recente cercetări din
domeniul fizicii cuantice – timpul nu există, nu a existat şi nu va exista
niciodată, ideea că timpul trece, se scurge, este absurdă. În timp ce citiţi
acesta frază, vă gândiţi, probabil, că momentul acesta, acum, corespunde la
ceva ce tocmai a trecut. Clipa de faţă are ceva real, în această clipă ne putem
aminti evenimente din trecut sau putem anticipa ceva din viitor, dar de trăit
trăim doar în prezent. Avem senzaţia trecerii timpului, intuiţia, felul nostru
de a fi, obişnuinţele noastre, tot ce am învăţat ne spune că viitorul este
deschis până devine prezent, iar trecutul este de neschimbat. O astfel de
percepţie a timpului este, indiscutabil, fixată în limbajul nostru, în
gândurile noastre, în comportamentul nostru şi, dacă nu există timp, de ce este
atât de prezent în tot ceea ce facem? Cercetătorii în domeniu, mai cu seamă cei
specializaţi în fizica cuantică, sunt din ce în ce mai preocupaţi de această
divergenţă între înţelegerea ştiinţifică a timpului şi percepţia intuitivă a
acestuia la nivel individual. Încă din 1905, Einstein, definind teoria
relativităţii restrânse, s-a desprins de perspectiva impusă de fizica
tradiţională, arătând că timpul nu este o constantă universală, deci trecutul,
prezentul şi viitorul sunt noţiuni relative, iar în 1915, şi-a completat teoria,
incluzând, în demonstraţia sa, şi efectul de gravitaţie. Ecuaţia Universului
fără conceptul de timp. Un pas înainte în demonstrarea faptului că timpul nu
există a fost făcut în 1967, când fizicienii John Wheeler et Bryce DeWitt au
conceput ecuaţia care le poartă numele – ecuaţia Wheeler – DeWitt – sau
“funcţia de undă a Universului”, în care noţiunea de timp nu mai există. Este o
teorie controversată încă, la o reprezentare ştiinţifică a Universului fără
ideea de timp considerându-se că se va ajunge abia când va fi descoperită
formula care să pună laolaltă relativitatea generală a lui Einstein, ecuaţia
Wheeler – DeWitt şi principiile fizicii cuantice. Fizicianul englez Julian
Barbour (născut în 1937) şi-a canalizat cercetările în acest sens, al reconcilierii
celor trei aspecte menţionate anterior, explicând de ce “oamenii sunt siguri că
timpul există, dar le scapă mereu printre degete”. Le scapă printre degete,
spune Barbour, pentru că, de fapt, “timpul, în ansamblu, există în “felii” de
spaţiu”. Trecutul nostru este o altă lume sau o altă configuraţie posibilă a
Universului. Este un alt “acum”. Nu avem altă dovadă a trecutului, afirma
Barbour, decât memoria noastră. Iar viitorul este doar în măsura în care gândim
la el. Clipa nu este timp, timpul este în clipă”. La nivelul realităţii
profunde, nu există timp, spune fizicianul englez, ceea ce contează este modul
în care obiectele interacţionează, pe diversele tranşe de spaţiu. Creierul
nostru este cel care asamblează aceste interacţiuni, trimiţându-le spiritului
nostru în aceeaşi manieră în care, dacă vedem fotografii succedându-se cu
viteza de 24 imagini/secundă, avem impresia de mişcare. Dar nimic nu se mişcă.
Ceea ce oamenii numesc timp este o iluzie. Universul cuantic este static, nimic
nu se schimbă, diversele instantanee există simultan. Este important de ştiut
că Julian Barbour şi-a făcut cercetările în afara instituţiilor, pentru a evita
sindromul “publish or perish” (“publici sau pierzi”), pentru a avea o libertate
totală în ceea ce afirmă. În acest scop, şi-a cumpărat o mică fermă în
apropiere de Oxford, trăind din traducerea în engleză a cărţilor savanţilor
ruşi. Italianul Carlo Rovelli (născut în 1956), specializat în gravitaţia
cuantică, director la CNRS (Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică, din
Franţa), consideră şi el că scurgerea timpului este o iluzie generată de
cunoaşterea incompletă a legilor şi regulilor Universului. Teoria sa se bazează
pe conceptul de gravitaţie cuantică în bucle, susţinând că fiecare obiect are
timpul său propriu, care nu se “scurge” în acelaşi fel dacă obiectul se afla,
de exemplu, în interiorul sau în afara galaxiei, deci depinde de câmpul
gravitaţional în care se găseşte. Foarte sugestiv, fizicianul italian compara
timpul, în accepţiunea tradiţională, cu suprafaţa unei ape care îşi pierde
înţelesul dacă este analizată la nivel atomic. Acelaşi lucru îl transmitea, de
altfel, în alte cuvinte, şi Einstein, în 1955, când s-a stins din viaţa bunul
său prieten Michele Besso, despre care spunea că “a părăsit această lume, dar
aceasta nu înseamnă nimic, pentru că oameni ca noi ştiu că distincţia dintre
trecut, prezent şi viitor este doar o iluzie”. În 2007, Benjamin Libet,
cercetător la departamentul de psihologie al Universităţii din San Francisco,
primul care a primit un “Premiu Nobel virtual”, din partea Universităţii
austriece Klagenfurt, pentru rezultate remarcabile în cercetarea conştiinţei şi
a liberului arbitru, a publicat o carte intitulată “Spiritul dincolo de
neuroni”, în care demonstrează că, atunci când luăm o decizie, este doar o
iluzie că hotărârea ne aparţine, în realitate un grup de neuroni, în cadrul
unor procese extrem de complexe, făcând acest lucru, noi doar “alegând” ceva ce
s-a întâmplat deja. Adică există un decalaj între timpul subiectiv, când credem
că “luăm decizii” şi ceea ce mecanismul nostru neuronal a făcut deja. “Săgeata
timpului” şi călătoria în timp. Când se pune problema existenţei/nonexistenţei
timpului, toată lumea, de la oameni de ştiinţă la nespecialişti, se întreabă de
ce “săgeata timpului” are un sens unic, spre viitor, şi care este adevărul
despre călătoria în timp, atâta vreme cât, cel puţin la nivel teoretic,
“găurile de vierme” care leagă “găurile negre”, ca nişte tunele, având un capăt
în trecut şi altul în timpul prezent, ar putea da această posibilitate. La
nivel strict teoretic deocamdată, o călătorie în timp ar presupune crearea unei
“găuri de vierme” (numită şi pod-Einstein-Rosen), accelerarea, până la viteza
luminii, la unul dintre capetele “găurii negre”, a unei navete spaţiale, iar
întoarcerea nu ar însemna “trecerea timpului”, pentru că, din perspectiva unui
observator extern, s-ar produce doar o “dilatare” a timpului. Cu alte cuvinte,
cine ar intra în extremitatea accelerată, ar “ieşi”, la extremitatea
staţionară, la acelaşi moment de timp ca cel iniţial. Pentru toate acestea, se
estimează că ar fi nevoie de atâta energie câtă emite Soarele, pe durata
existenţei lui. Pentru călătoria în trecut, o echipă de cercetători israelieni,
conduşi de profesorul Amos Ori, a conceput un model bazat pe curbura
spaţiu-timp, studiu care a fost publicat, încă din 2007, în revista “Physical
Review”. Captiv în ceea ce el însuşi a gândit referitor la timp, ca fiind
liniar şi ireversibil, omul, indiferent de epocă, a trăit şi trăieşte acest vis
al posibilităţii de a stăpâni timpul, de a se sustrage timpului, de a se
întoarce în trecut sau de a călători în viitor. “Săgeata” timpului pare a avea
un sens unic, dar mecanismele gândirii noastre nu sunt încă pregătite pentru a
accepta ceea ce cercetările recente ale fizicii cuantice par a susţine tot mai
convingător, şi anume că “nu ceasurile măsoară timpul, timpul este definit prin
ceea ce măsoară ceasurile”. “Ne-am obişnuit să trişăm”, cum spunea foarte
sugestiv, fizicianul menţionat anterior, Carlo Rovelli. Suntem prinşi între
adevăruri, iluzii, percepţii subiective, trecut, prezent şi viitor, creierul
nostru pare a lua decizii fără să ne anunţe, noi doar constatând ceea ce a avut
loc de fapt, o mulţime de paradoxuri şi incertitudini, care reprezintă “timpul”
vieţii noastre, şi o foame de “a şti” mai puternică acum (“acum”, singura
certitudine!) decât oricând. Cum am putea să acceptăm, in conditiile in care nu
există gând, actiune de-a noastră, in care să nu fie vorba despre timp, că
“Timpul nu există, nu a existat şi nu va exista niciodată”! Ceea ce este insă
de necontestat este că ştiinţa, cunoaşterea noastră despre Univers şi despre
noi înşine se rescriu. Cu viteza luminii!
Diana Trandafir: ”totul trece prea repede/ sărbătorile/
anotimpurile iubirea norii copacii
·
Dimitrie
Cantemir: ”Atat
natura, cat si timpul, au un mod unic de a ne reinvigora si a ne vindeca daca
le dam voie sa lucreze asupra noastra. ***Timpul este dascalul si invatatorul
tuturor. -
·
Dion
Boucicault: ”Barbatii
vorbesc despre uciderea timpului, in timp ce timpul ii ucide in liniste. -
·
Doru
Poienaru: ”Timpul
acesta care seamănă mai mult cu o amintire uitată, undeva departe, într-un sat
fără drumuri, unde fiecare pas e ca o tristețe de umbră ce-și poartă trupul în
spinare...se aud bătăile de inimă ale oamenilor, care nu își mai găsesc locul,
căutând mereu o schimbare care să ia chipul unei minuni ce mereu întârzie să
vină...sunt atâtea cuvinte nespuse, în care îți auzi pașii, cum pășesc prin
acele fericiri simple crescute prin câmpuri de flori, în care îți este teamă
că, de prea multa frumusețe,să nu calci din greșeală peste plânsul lor...
·
Dumitru
Staniloae: ”Timpul
este distanta dintre chemarea lui Dumnezeu si raspunsul omului.
·
E.
Ionesco: „O oră bine
folosită e mai valoroasă decât secole şi secole de uitare şi nepăsare.”
·
E.
Junger:„Timpul este
scena îndărătul culiselor căreia ne transformăm pe noi înşine.”
·
E.M.Remarque: „Vremea nefolosita este duşmanul
care se insinuează, rozându-ţi energia, aşteptarea care te oboseşte.”
·
Eduardo
Galeano: ”Nu ma
intereseaza in mod deosebit sa economisesc timp; Prefer sa ma bucur.
·
Edward
Astlin Cummings:
”Timpul da mai mult decat ia (si ia totul). -
·
Edward
J. Steichen: ” În
așteptări timpul încremenește...
·
Elizabeth
Forsythe Hailey: ”Timpul
este un talhar nemilos care ne jefuieste de ceea ce am fost.
·
Emil Cioran: ” Între Plictis și Extaz se deapănă întreaga noastră
experiență privitoare la timp. *** Timpul e viaţa mea, e sângele meu: ceilalţi
– vampiri ce se hrănesc cu el, secătuindu-mă. Cel care îmi face vizite îmi fură
substanţa sau măcar o ştirbeşte. ***" Timpul îmi e inaccesibil. Neputând
să-i urmez cadenţa, mă agăţ de el sau îl contemplu; dar nu mă aflu niciodată în
el; nu este elementul meu. Neputinţa mea de a apuca un pic din timpul la care
are acces tot omul e zadarnică ! ***"Misiunea mea este să îmi omor timpul,
a lui să mă omoare pe mine. Ne înţelegem bine, ca între asasini." ***
"O epocă bună este o epocă în care ironia nu te aruncă în pușcărie."
***"Singur, chiar stând degeaba, nu ai impresia că-ți irosești timpul. Cu
alții, aproape totdeauna ți-l pierzi de pomană." ***"Suferinţa te
face să trăieşti timpul în detaliu, moment cu moment. Ceea ce înseamnă că
pentru tine timpul există – şi încă cum! În schimb peste ceilalţi alunecă,
peste cei ce nu suferă; se poate spune, de aceea, că ei nu trăiesc în timp, şi
nici n-au trăit vreodată în el."
*** "Neputând fi în prezent, transformăm trecutul şi viitorul în
prezenţe, încât nulitatea actuală a timpului ne uşurează accesul infinităţii
lui." *** ”De fiecare dată când mă chinuie Timpul, îmi spun că unul dintre
noi trebuie să sară în aer, că nu e posibil să continuăm la nesfârşit această
crâncenă înfruntare… *** Timpul
cerut de dragoste e timp furat gândirii... Bărbatul și femeia se-ntâlnesc ca
să-l omoare. Singuri nu l-ar putea face.*** "De ce în umbra lor infinitul ne pare aproape?
Fiindcă în preajma femeii nu mai există timp." *** "Amintirea
trecutului ne pune brusc în față evidența ireparabilului. Nu putem suporta cu
detașare senzația curgerii timpului; chiar și ideea acestei curgeri e greu de suportat.
Când mă gândesc că toate clipele pe care le-am trăit s-au dus pentru vecie, mă
miră zelul meu de-a mai trăi și altele.*** ”Sensibilitatea fata de timp pleaca
din incapacitatea de a trai in prezent.Iti dai seama in fiece clipa de miscarea
nemiloasa a vremii, care se substituie dinamismului imediat al vietii.Nu mai
traiesti in timp, ci cu el, paralel lui. *** „N-a sosit timpul când trebuie să
declarăm război pe moarte şi viaţă timpului? Şi nu este timpul duşmanul nostru,
al tuturora?” *** „Nopţile albe – singurele negre – te fac un adevărat
scafandru al Timpului. Cobori, cobori spre lipsa lui de fund…” *** „Nu atârnă
timpul în ridurile bătrâneţii şi nu e fiecare cută un cadavru temporal?” ***
„Orice om care aderă la timp este slugă.” *** „Timpul e un anotimp al veşniciei;
o primăvară funebră a eternităţii.” *** „Timpul e un suiş spre nefiinţă.” ***
Cand aspiratia spre neant atinge intensitatea unei erotici, timpul sau
eternitatea nu-ti mai spun nimic. *** misiunea mea este sa imi omor timpul, a
lui sa ma omoare pe mine, Ne intelegem bine, ca intre asasini.
·
Ernest
Hemingway: „Timpul
este ceea ce avem cel mai puţin.”
·
Eugenia
Spătaru: "Timpule,
fă-ți timp și păsul mi-l ascultă,Nu te preface în veșnicie mută Oprește-te,
timpule, și ascultă cum primăvara moare,În frunza ce-i călcată de tine în
picioareOprește-te în loc, pe-a ceasului bătaie /Și vino, timpule, la mine în
odaie Vino să vezi cum doarme în fereastră o gutuie,Vino și gustă-i dulceața
amăruie.Timpule, oprește-te, nu fi de piatră Și lasă-mi primăvara în a
sufletului vatră Mai ninge-mi flori de măr pe-a inimii bătaie Și norii nu-i
lăsa să-mi cearnă în suflet ploaie.Fă-ți timp, măcar o dată în viață Și nu-mi
mai strânge anii pe ghemul tău de ață Așează-te la umbra gândului întomnat Să
povestim de toate, să-mi spui unde-ai umblat.Eu am uitat de tine și te-am
înstrăinat, Uitând că tu învârtești de roată neîncetat,Uitând să mai privesc
oglinda ta curată,Ce spune adevărul, nu minte niciodată.Nu ți-am cerut nimic,
nicicând și niciodată, Dar azi, te rog, fii blând și nu învârti de roată Mai
lasă-mi primăvara în suflet să înflorească Și nu strivi sub talpă frunza, mai
las-o să iubească.Timpule, fă-ți timp și ascultă al frunzei dor Și odihnește-ți
roata în al zilelor pridvor Oprește-te, te rog, și-ți voi da o gutuie Cu gust
de toamnă, timpule, dulce amăruie.
·
Federico
Garcia Lorca: ”Mă
odihnesc într-o oază a deșertului numit timp.
·
Feodor
Mihailovici Dostoievski: ”Timpul
meu îngăduie, timpul îmi aparține numai mie. Nu disprețui viața. Ce rost
ar avea să mă predau când spui că acolo la închisoare am să fiu la odihnă.****
Timpul meu ingaduie, timpul imi apartine numai mie.
·
Frances
Roberts: ”Cum se
schimbă vremea – luxul de mai ieri a devenit strictul necesar de astăzi.
Cine are un ceas ştie precis timpul, cine are două sau trei ceasuri nu
mai este sigur.
·
Francis
Bacon: ”Eşti
tanăr atât timp cât admiri şi în măsura în care admiri. ***A alege momentul
inseamna a castiga timp.
·
Francois
Rabelais: ”Toate îi
vin la timp celui care știe să aștepte.
·
Francoise
Sagan: ”Îmi place să
îmi petrec timpul așteptând să treacă timpul, să am tot timpul din
lume și să pot pierde mult timp. Să mă lupt doar cu contratimpul.
·
Friedrich
Nietzsche: „Timpul
este focul în care ne ardem toți existența.”
·
Garabet
Ibrăileanu: "Fără
să-mi dau seama, avusesem iluzia că timpul stă și el împreună cu noi, amical.
Dar el își îndeplinea implacabil funcția de a uza totul și de a ucide
viața." **„Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem
prin timp.”
·
George
Byron: „Deşi de moarte
straşnic ne ferim, totuşi un sfert din viaţă noi dormim.”
·
Geoffrey
Chaucer: ”Timpul si
valul nu asteapta pe nimeni. –
·
George
Bernard Shaw: ”Prima
conditie pentru a fi fericit este sa n-ai timp sa te gandesti la nefericire
·
George
Calinescu: ”Timpul
este o valoare de sentiment – pentru unii trece prea repede, pentru altii prea
incet.
·
George
Orwell: „Timpul nu
trece mai repede ca altădată, doar noi trecem pe lângă el mai repede.”
·
George
Pena: ”Poetul n-are
timp, timpul lui a sublimat in poezie.
·
George
Petrovai: ”Cimitirul
– punctul de întâlnire dintre timpul de-acum şi timpul de-apoi;***Deseori viaţa
se dovedeşte prea scurtă pentru a putea parcurge calea până la capătul ei
ascuns în necunoscut, unde atâţia oameni speră să întâlnească fericirea. Şi
când moartea le dă târcoale, ei speră cu îndârjire în nemurirea de dincolo,
situaţie liniştitoare care le asigură timpul trebuincios pentru a dibui în cele
din urmă fericirea;
·
George
Wolinski: ” Munca
in echipa presupune in primul rind sa-ti pierzi jumatate din timp explicindu-le
celorlalti de ce nu au dreptate
·
Ghandhi Un minut pierdut este de
nerecuperat. Oare cum putem pierde ore, cand stim acest lucru? -
·
Gilbert
Cesbron: „A omorî
timpul…, expresie stupidă: în orice caz, timpul este cel care ne omoară.” ***
„În timpul meu… Expresia o indică: cel care o foloseşte consideră că nu mai
aparţine timpului de faţă. Un mort vă vorbeşte.” ***„Începând cu un anumit
moment, în vieţile noastre timpul se măsoară în înălţime: după statura
copiilor.”
·
Giovani
Boccaccio: ”Lucrurile
care sunt fără măsură nu pot să dureze mult timp.
·
Giuseppe
Prezzolini (1882
- 1982): ”Fiecare aparține timpului pe care știe să-l trăiască.
·
Godfrey
Harold Hardy: ”Timpul
unui om inteligent nu merita sa fie pierdut in mijlocul majoritatii oamenilor.
Prin definitie, sunt deja destui oameni acolo.
·
Golda
Meir: ”Trebuie sa
gestionez eu singur ceasul, nu sa-l las pe ceas sa ma controleze.
·
Gracian: „Însuşi Dumnezeu nu pedepseşte cu
bâta, ci cu timpul.”
·
Grazia
Deledda: "Ne schimbăm de la o zi la alta, încet,
imperceptibil, sub acţiunea timpului de a cărui scurgere nimeni nu se poate
feri, şi care astăzi şterge ceea ce ieri scrisese în camerele secrete ale
inimii..."
·
Groucho
Marx: ”Nici un om nu
merge inainte de timpul sau.Cu exceptia cazului in care seful pleaca devreme. -
·
Guy
de Maupassant: „Timpul
este un reparator infailibil, care tămăduieşte fără niciun leac rănile
sufletului.”
·
H.
Broch: „Tot ceea
ce face omul, o face pentru a nimici timpul, pentru a-l suprima, si aceasta
suprimare se numeste spatiu.”
·
H.
D. Thoreau: „Timpul
este doar fluviul din care pescuiesc eu.”
·
H.
G. Wells:
"Fiecare dintre noi dispune de propria mașină a timpului. Cea care ne duce
înapoi sunt Amintirile. Cea care ne poartă în viitor sunt Visele.”
·
Haruki
Murakami: ”Timpul
poate rezolva multe probleme. Dar acelea pe care nu le poate rezolva el,
trebuie să ni le rezolvăm singuri.
·
Hector
Berlioz: ”Timpul
este cel mai bun profesor. Din pacate, el isi omoara toti elevii.
·
Henry
James: ”Cea mai urâtă
nenorocire omenească e să nu știi opri timpul.
·
Heraclit: „Timpul este un copil ce se joacă.”
·
Herbert
Spencer: ”timpul: acel
ceva pe care oamenii vor să-l omoare, dar în final el îi omoară.
·
Honore
de Balzac: ”E viața
întreagă într-o oră de iubire.*** Cel ce cumpără ieftin ca să facă economie
seamănă cu cel care a cumpărat ceasul ca să facă economie... de timp.
·
Ileana
Vulpescu: ”Timpul...
nu șterge doar amorțește durerile!"
·
Ioan
Daniel Teompa: ”Ma tem
de prea mult timp liber: risc sa il pierd pe tot.
·
Ioan
Gyuri Pascu:
”Adevaratul timp este un punct care se numeste acum-, intepat de o infinitate
de drepte care se numesc alegeri in viata.
·
Ion
Pillat: ”Am oprit
în luncă apa curgătoare/ La un scoc de moară printre verzi arini;/ Am oprit pe
ape lin-tremurătoare/ Zilele de vară, razele de soare,/ Nopţile senine, stelele
şi luna/ Pentru totdeauna/ Vremea care curge n-am putut s-o ţin./ Am închis în palmă
pui de rândunele,/ Le-am simţit bătaia inimii în chin;/ Am oprit în brate
dragostele mele…/ Pasăre de-o toamnă, dragoste cu jele,/ Le-am cules ca frunza
moartă când dă bruma/ Pentru totdeauna/ Vremea care zboară n-am putut s-o ţin./
Am păstrat în suflet gânduri, vorbe, glume,/ Zâmbetul ce iartă, plânsetul
hain;/ Am păstrat în minte fete fără nume/ Intâlnite-n cale şi pierdute-n
lume,/ Le am în mine una câte una/ Pentru totdeauna/ Vremea, vremea însă, n-am
putut s-o ţin.
·
Ionut
Caragea: ”Imi
numar secundele in picaturi de ploaie. -***Inc-o zi ce urmeaza sa treaca fara
surle si trambite. ***Nu vrea sa-mi raspunda grabita secunda, iar inima bate
secundele toate. ***Orice deschidere de pleoape naruie castelul de nisip
ridicat in clepsidra. ***Timpul nu are timp sa-si numere pasii. *** Viclean
este Timpul ce tace şi face,/Pe toţi ne uneşte, pe toţi ne desface,//Noi suntem
cu toţii secundele sale/Ieşite din inimi cuprinse de jale./Flămând este Timpul,
cu noi se hrăneşte,/El ia ce doreşte, nicicând nu cerşeşte,/E frate cu moartea,
cu umbrele mute,/Cu toate-amintirile noastre pierdute./Dorit este Timpul de-o
lume bolnavă,/Urât este Timpul de-o lume trândavă,/Hulit este Timpul de mulţi
ce aşteaptă,/Iubit este Timpul de mintea-nţeleaptă./Încet este/Timpul când
plângi de durere,/Grăbit este Timpul când este plăcere,/Turbat este Timpul când
muşcă din tine,/Frumos este Timpul, dar nu mai revine.
·
Isabel
Allende: A”devarata
prietenie rezista timpului, distantei si tacerii. –
·
Iulia-
Florentina Paciurea: ”Pana
la urma te vei imbraca cum vei dori, vei vorbi ceea ce vei gandi, vei iubi cum
numai tu stii, vei trai dupa regulile tale. Ce sens are sa astepti sa
faci toate astea cand vei fi pierdut deja o mare parte din timpul tau pretios
pe Pamant?
·
Ivan
Turgheniev: ”Timpul, e
lucru bine știut, uneori zboară ca pasărea, alteori se târăște ca viermele; dar
omul se simte bine atunci când nu ia în seamă trecerea timpului.
·
J.
de Segur: „Dragostea
face să treacă timpul. Timpul face să treacă dragostea.”
·
J.-P.
Sartre: „E
nedrept ca un minut să fie de ajuns pentru a terfeli o viaţă întreagă.”
·
J.R.R.
Tolkien: ”Treaba
neinceputa ia cel mai mult timp sa fie ispravita. -
·
Jacques
Prevert: ”Dacă timpul
ar trece fără să rănească/ dacă numai ar trece/ dacă aș putea rămâne/ pe veci/
ca acum/ în grădina aceasta/ cu pomii care/ cresc în jurul meu/ dacă...
·
Jalal
Rumi: ”Ieși din
îngrădirea timpului și intră în grădina iubirii.
·
Jean
de la Bruyere: ”Cei
care isi intrebuinteaza rau timpul sunt cei dintai care se plang de scurtimea
lui.
·
Jean
De La Fontaine: ”Nu
foloseste la nimic alergatul, trebuie sa pornesti la timp.
·
Jean
Jacques Rousseau: ”Tineretea
e timpul de a invata intelepciunea, batranetea e timpul de a o aplica.
·
Jeanette
Winterson: ”Ne trebuie
atât de puțin timp să facem schimbări în viață, și atât de mult să ni le
înțelegem...
·
Jeremy
Irons: ”Toti avem
propriile noastre masini ale timpului. Unele ne duc inapoi, se numesc amintiri.
Unele ne duc inainte, se numesc visuri.
·
Jim
Rohn Oamenii
inteligenţi nu au prieteni ocazionali. În loc să petreacă o mulţime de timp cu
ei, petrec momente relaxate, relativ neimportante. Pur şi simplu nu îşi irosesc
timpul cu prietenii minore şi băieţi de viaţă.
·
Johann
Heinrich Fussli:
”Prețul succesului e oboseala iar prețul nemuririi e timpul.
·
Johann
Wolfgang Goethe:
”Întrebuinţaţi bine timpul, el trece aşa de iute; însă ordinea vă învaţă să
câştigaţi timp.***Oamenii cei mai mari sunt întotdeauna legaţi de veacul lor
prin vreo slăbiciune. ***Ordinea ne învaţă să câştigăm timp. ***Au întotdeauna
suficient timp cei care își știu drămui timpul.
·
John
C. Maxwell: ”Viata
este ca atunci cand mergi cu taxiul chiar daca mergi undeva sau nu, contorul
taxeaza
·
John
Galsworthy: "Cu
timpul chiar și durerea își leapădă amarul; numai timpul vindecă tristețea,
timpul, care vede cum toate trec, cum o emoție ia locul alteia; timpul așterne
liniște peste toate.
·
John
F. Kennedy: „Trebuie
să utilizezi timpul ca pe o unealtă, nu ca pe o cârjă.”
·
John
Lennon: ”Timpul de
care va bucurati a fost irosit nu a fost timpul pierdut.
·
John
Morley: ”Oricare din
noi poarta in sine toate secolele, chiar daca actiunea lor e inceata, neclara
si extrem de variata.
·
John
Steinbeck: ”Timpul
este singurul critic fara ambitie.
·
John
Wesley: ”Nu am timp sa
ma grabesc. -
·
Jonathan
Estrin: ”Modul in care
ne folosim de timpul nostru ajunge sa ne defineasca viata. -
·
Jorge
Luis Borges: ”Ajunge o
singura repetare pentru a demonstra ca timpul este o inselaciune.
·
Jose
Saramango: ”Doar de
timp au nevoie vitala oamenii si doar timpul e al lor, restul e doar o parere
·
Joseph
Joubert: ”Întreaga
viață ne este ocupată de relațiile cu ceilalți: jumătate din ea ca să-i iubim
iar cealaltă jumătate să-i vorbim de rău.
·
Jules
Renard: ”Numai timpul
nu-si pierde timpul. -
·
Julian
Barnes: ”Timpul e cel
mai perfid hoț. Nu fură tot deodată, ci câte o clipă, câte un vis. Și când
realizezi asta, e deja prea târziu.
Poate că nu e despre a recupera ce am pierdut, ci despre a proteja ce
mai am." *** Mă întreb ce am
pierdut de-a lungul anilor, alergând după lucruri care acum nu mai contează. Mă
uit în urmă și văd zile întregi pierdute în încercarea de a fi pe placul
altora, în griji pentru probleme care nici măcar nu erau ale mele. Timpul e cel
mai perfid hoț. Nu fură tot deodată, ci câte o clipă, câte un vis. Și când
realizezi asta, e deja prea târziu. Poate că nu e despre a recupera ce am
pierdut, ci despre a proteja ce mai am.
·
Kallistos
Ware: ”Fratele
Laurentiu era mai mult unit cu Dumnezeu in cadrul activitatilor sale obisnuite,
decat in timpul serviciilor religioase.Este o mare iluzie- spunea el- sa ne
imaginam ca timpul dedicat rugaciunii ar fi altfel decat restul zilei.
·
Karl
Marx: „Aburi infernali
se ridica si umplu creierul,/ Pana cand innebunesc si inima mi se schimba cu
desavarsire./ Vezi aceasta sabie?/ Printul intunericului mi-a vandut-o./
Pentru mine el este cel care masoara timpul si da semnalul,/ Cu tot mai multa
indrazneala interpretez dansul mortii„
·
Kathy
Kane Hansen: ”Am
invatat ca imi ia mult timp pentru a deveni persoana care vreau sa fiu. -
·
Khaled
Hosseini: ”Timpul
poate fi un lucru lacom - uneori fura detaliile pentru sine.
·
La
Bruyere: ”Cei care îşi
întrebuinţează rău timpul sunt cei dintâi care se plâng de scurtimea lui.
·
La
Fontaine: „Răbdarea și
timpul îți aduc mai multe decât puterea și pasiunea.”
·
Lao
Zi: „Trebuie să
renunţăm la ideea de zile şi ore, dând de fiecare dată tot mai multă atenţie
clipei.”
·
Leonard
Ancuţa: ”Mă apuc
să repar timpul, că e ca un boiler stricat. dai pe caldă, curge rece./invers,
te opărăști.
·
Leonardo
da Vinci: ”Apa râului,
pe care o atingi acum, e ultima care s-a evaporat și prima care a căzut. Așa e
și cu timpul prezent.*** „Timpul este suficient pentru cei care
chiar îl folosesc.”
Legile lui Murphy: „Un om cu un singur ceas stie cit e ora. Un om
cu doua ceasuri nu este sigur niciodata.” **** Durata unui minut depinde de
pozitia ta fata de usa de la baie.”
·
Lev
Tolstoi: ”Timpul care
ne-a mai rămas de trăit, mai important decât toți anii care au trecut.
·
Licuta
Pantia: "Timpule,
hai, fie-ti mila,/Daca vrei, te şi platesc,/ Du-mă în copilărie,/ N-am să vreau
mare să cresc..."
·
Lucian
Blaga: „Grijile
ne organizează timpul. Grijile ne destramă timpul.”
Magda Ignat: "Stiu că timpul, încet , o să ma distrugă - rămâne in
urma mea doar o poveste".
Miguel de Cervantes: „Timpul este un mare meşter în a găsi şi a dărui
leacul tuturor situaţiilor.”
·
Lucian: ”Viaţa întreagă pare prea scurtă celor
ce fac binele, dar pentru cei ce fac rău, o singură noapte e un timp nesfârşit.
·
Luiza
Ionescu: "Timpul
mi-a arătat că perfecţiunea nu există şi că, oricum, dacă ar exista, nu ar fi
atractivă. Viaţa e perfectă când fericirea vine din nimicuri imperfecte. Timpul
mi-a arătat că nu e vina ta dacă nu ţi-e bine undeva! E vina ta dacă rămâi!
Timpul m-a învăţat să fac din fiecare moment o amintire care merită
păstrată."
·
Madame
de Sevigne: ”Exista
prietenii care rezista absentei si timpului. –
·
Mahabharata: ”Ca valurile, râurile, nopţile şi
zilele se scurg necontenit şi nu se mai întorc, luând cu ele viaţa muritorilor.
·
Maica
Tereza de Calcutta:
”Cine își dedică timpul pentru a deveni mai bun nu are timp să-i critice pe
alții.
·
Marcio
Barrios: ”Viata celui
ce munceste are doua stari fundamentale: sau are bani si nu are timp sa-i
cheltuiasca, sau are timp, dar nu are bani. -
·
Marcus
Aurelius: ”Durata
scurtă a timpului este comună tuturor lucrurilor, însă tu fugi de toate sau le
urmărești ca și cum ar fi veșnice.
·
Marcus
Manilius: ”Aminteşte-ţi
necontenit cât de scurtă îţi este viaţa.
·
Mariana
Cornea: ”E timpul
oamenilor cărora le este teamă de moarte
·
Mariana
Fulger: ”Las timpului
povara contabilizarii clipelor de nefericire, el nu are sentimente.
·
Marillena
Ion: ”Venim de
niciunde, pleacăm nicăieri, Trăim, dar cu teamă, cu teama de ieri Și timpul ne
trece, tâlharul tăcut/ Ne fură plăcerea
a tot ce am vrut
·
Marin
Preda: Dragostea
pentru o femeie nu ne fortifica, ci, aliata cu timpul, ne mananca viata.
***”Timpul nu mai are răbdare cu noi.
·
Marthe
Troly-Curtin: ”Timpul
pierdut cu placere nu este cu adevarat pierdut.
·
Marty
Rubin: ”Timpul
doar continua, nu trece.
·
Mălina
Aniţoaei: ”M-a
rugat cândva un prieten evreu să scriu o monografie. "Contra cost! - a zis
omul- "nu vreau nimic gratis!". M-am sucit, m-am gândit, nu aveam
prea multe date și nu eram sigură că finalitatea l-ar mulțumi. I-am zis ce
gândesc." Nu-i nimic ", a răspuns. "Eu te plătesc pentru că te
gândești la ce ți-am spus, pentru că te pregătești, pentru că deschizi
computerul, pentru că nu faci altceva, îți plătesc timpul, indiferent ce-ți
iese".Auziți aici; îți plătesc timpul!Nu am mai întâlnit niciodată lucrul
ăsta și mi s-a părut o abordare plină de respect, absolut corectă. Chestia asta
cu scrisul a fost considerată nesemnificativă întotdeauna. Ce mare șmecherie e
să scrii un text? Nu?
·
Menander: ”Nu este sfetnic mai bun ca
timpul.
·
Menandru: ”Timpul verifica prietenii asa
cum focul verifica aurul.
·
Michael
Altshuler: ”Vestea
rea e că timpul zboară. Vestea bună e că pilotul ești tu.
·
Michel de Montaigne: ”Din nefericire, ne rămâne un
interval de timp prea mic între timpul în care suntem prea tineri şi acela în
care suntem prea bătrâni.
·
Michelangelo
Buonarroti: ”Poți să
cumperi timpul meu, dar nu îmi poți cumpăra mintea.
·
Mihai
Eminescu: ”Nu
exista nici timp, nici spatiu – ele sunt numai in sufletul nostru. ***Timpul e
moarte, spatiul e lupta si miscarea e suferinta. *** ”in fapt lumea-i visul
sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu - ele sunt numai în
sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure
de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop
de rouă. ***”Totul ia timp si timpul ia tot*** „Şi timpul scontează, în adevăr,
dar cel mai mare cămătar dintre toţi scontatorii e tocmai timpul.”
·
Milan
Kundera: "Cu
o anumită parte a finiței noastre trăim cu toții în afara timpului. Poate doar
în anumite moment excepționale ne dăm seama de vârsta noastră, aflându-ne mai
tot timpul în afara vârstei.
·
Mircea
Eliade: "Gândiţi-vă
cât timp pierdeţi cu oameni care nu vă înţeleg, câtă afecţiune risipiţi pentru
oameni care nu simt, iar pentru acei foarte puţini care vă sunt adevăraţi
fraţi, nu găsiţi decât câteva minute, câteva zâmbete, câteva vorbe goale. Tot
ce e mai bun în noi dăm oamenilor care nu au ce face cu darurile noastre...
·
Mircea
Radulescu: ”Timpul/N-am
sa-l definesc cu ura,/Insa rece si concret:/E un fel de corcitura/De dorinta si
regret. -
·
Nichita
Stanescu: ”Oh,
ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,/ unul spre celalalt, si-atat de iute,/ ca
timpul se turti-ntre piepturile noastre/ si ora, lovita, se sparse-n minute”
*** ”Timpul este un lup devorator. *** „Întotdeauna chipul din oglindă e cu o
fracţiune de timp mai tânăr decât chipul real.” *** „Timp nu are decât Timpul.”
*** „Timpul trece, dar erorile rămân.”*** Tot ceea ce are timp exista.*** Evul
Mediu s-a mutat in globulele rosii din sangele meu.
·
Nicolae
Iorga: ”Timpul este
aur pe care il bati cu efigia muncii tale. *** Timpul tau sa fie al tuturora,
dar nu pentru orice.
·
Nicolae
Steinhardt: „Timpul,
darul cel mai de preţ; şi duşmanul cel mai necruţător când e izolat şi
abstract, când nu mai e decât clopot de vid în care persistă a vieţui numai
neliniştea, nesiguranţa, închipuirea dezlănţuită.” *** „Tortura fără unelte,
prin aşezarea faţă-n faţă, în vid, a două entităţi: omul şi timpul pur. Tortura
prin Timp. Omul şi Timpul, nimic altceva: umple-l! Timpul, unealtă de tortură
invizibilă care nu lasă urme, mai puţin chiar decât bastonul de cauciuc.”
·
Nicu
Constantinescu: "Timpul
trece, e atâta vreme/În care ne-am văzut numai în vis(...)/O primăvară nouă se
arată./Speranţa mea e spre sfârşit,/Nu mai am puterea de-altădată/Să ma încred
în timpul infinit."
·
Nuta
Craciun: ”Dragostea
e doar un peisaj modelat de timp / timpul trece are alte întâlniri/ toamnele nu
trec rămân în spatele dealurilor***ce inimă albă au gândurile astea/ timpul
trece calm / cu mâinile la spate ca un pensionar.
·
Octavian
Paler: "Timpul e
o fiară care are nesfârşita răbdare de a înghiţi totul." *** Avem timp pentru toate./ Sa dormim,
sa alergam in dreapta si-n stanga,/ sa regretam c-am gresit si sa gresim din
nou,/ sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,/ avem timp sa
citim si sa scriem, / sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,/ avem
timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, / avem timp sa ne facem iluzii si
sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. / Avem timp pentru ambitii si boli, /
sa invinovatim destinul si amanuntele, / avem timp sa privim norii, reclamele
sau un accident oarecare, / avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam
raspunsurile, / avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, / avem timp sa
ne facem prieteni, sa-i pierdem, / avem timp sa primim lectii si sa le uitam
dupa-aceea, / avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. / Avem timp
pentru toate. / Nu e timp doar pentru putina tandrete. / Cand sa facem si asta
- murim. / Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua
!! / Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca / Tot ce poti face
este sa fii o persoana iubita./ Restul … depinde de ceilalti. / Am invatat ca
oricat mi-ar pasa mie/ Altora s-ar putea sa nu le pase. / Am invatat ca dureaza
ani sa castigi incredere / Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi / Am
invatat ca nu conteaza CE ai in viata / Ci PE CINE ai. / Am invatat ca te
descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute / Dupa aceea, insa, ar fi bine
sa stii ceva. / Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai
bine sa faca / Ci cu ceea ce poti tu sa faci / Am invatat ca nu conteaza ce li
se intampla oamenilor / Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva / Am
invatat ca oricum ai taia / Orice lucru are doua fețe / Am invatat ca trebuie
sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde / S-ar putea sa fie ultima oara
cand ii vezi / Am invatat ca poti continua inca mult timp / Dupa ce ai spus ca
nu mai poti / Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie /
Indiferent de consecinte / Am invatat ca sunt oameni care te iubesc / Dar nu
stiu s-o arate / Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu
suparat / Dar nu am dreptul sa fiu si rau / Am invatat ca prietenia adevarata
continua sa existe chiar si la distanta / Iar asta este valabil si pentru
iubirea adevarata / Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu /
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. / Am invatat ca indiferent cat
de bun iti este un prieten / Oricum te va rani din cand in cand / Iar tu
trebuie sa-l ierti pentru asta. / Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa
fii iertat de altii / Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti /
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, / Lumea nu se va opri in loc
pentru durerea ta. / Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea / Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii / Am
invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc / Si nici
faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc. / Am invatat ca uneori
trebuie sa pui persoana pe primul loc / Si nu faptele sale / Am invatat ca doi
oameni pot privi acelasi lucru / Si pot vedea ceva total diferit / Am invatat
ca indiferent de consecinte / Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai
departe in viata / Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore /
De catre oameni care nici nu te cunosc. / Am invatat ca si atunci cand crezi ca
nu mai ai nimic de dat / Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta. /Am invatat ca scrisul / Ca si vorbitul / Poate linisti durerile
sufletesti / Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult / Iti sunt luati
prea repede … / Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama / Unde sa tragi
linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. / Am
invatat sa iubesc / Ca sa pot sa fiu iubit. *** "Mai tarziu" devenea "prea
tarziu". ***Doar din amintiri mai pot crede ca vara e anotimpul destinului
meu.*** Oamenii nu au visat altfel vesnicia decat ca o rezistenta a memoriei la
timp. *** Ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata. - ***,,Azi am
stat de vorba cu timpul... și l-am întrebat:De ce treci așa repede? Mi-a
răspuns:- Am venit în viața ta și, pentru început, te-am învățat să râzi, să
fii fericită. Apoi te-am luat de mână și te-am purtat pe culmiilecunoașterii...
atunci te-am învățat să mă prețuiești și să nu mă irosești... am zburat mai sus
și am râs împreună, am iubit împreună, am fost prieteni buni, până într-o zi,
când ai hotărât să mă împărți cu alți oameni. Bine, frumos, nimic greșit, dar
păstrează și pentru tine...Apoi ai început iar să mă împărți cu lucrurile
materiale, uitând total de tine... mai târziu ai rupt iar bucăți din mine, și
le-ai dăruit copiilor, corect și frumos, dar păstrează și pentru tine... Iar ai
început să mă faci bucăți, muncind prea mult, te-ai ocupat de timpul altora...
nu mi-ai mai dat atenție și aproape m-ai pierdut... dar nu ai păstrat nimic
pentru tine, deși știai că merg în sus și nu există cale de întoarcere. Am
îmbătrânit, sunt obosit, nu mai pot... dar îți mai spun încă o dată,
păstrează-mă și pentru tine... fiecare să-și trăiască timpul lui, viața
lui..."
·
Omar
Khayyam: ”Fiindca nu
stii ce te-asteapta maine, lupta sa fii fericit astazi.Ia o cana cu vin si, sub
lumina lunii, bea, zicandu-ti ca luna te va cauta poate zadarnic, maine. -
·
Orville
Wright: „Avionul
rămâne sus pentru că nu are timp să cadă.” (
·
Oscar
Wilde: ”Barbatii
vor sa fie prima dragoste pentru femei, in timp ce femeile vor sa fie ultima
dragoste pentru brabati.
·
Ovidius:
„Timpurile se schimba
si noi ne schimbam odata cu ele.” *** Fiecare îşi iubeşte ocupaţia şi-i place
să-şi întrebuinţeze timpul cu îndeletnicirea cu care s-a deprins.
·
Oxsana
Mira: ”Singurul
dispozitiv care nu face pana, este timpul.”
·
Paracelsus: ”Timpul este un vant iute,
intrucat fiecare ora aduce ceva nou … dar cine poate intelege si masura
suflarea lui grabita, misterul si caile sale. -
·
Parintele
Narcis Stupcanu: ”Asa
dar, nu pierdeti timpul acestei vieti, de el atarna mantuirea noastra. -
·
Paul
Morand: ”Ce mult timp
pierdut în goana de a-l câștiga!***Doar de timp au nevoie vitala oamenii si
doar timpul e al lor, restul e doar o parere.
·
Paulo
Coelho: ”E
periculos sa iubesti! Iubirea e ca un drog. La inceput ai senzatia de euforie,
de abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult, inca nu e un viciu, dar iti
place senzatia si iti inchipui ca o poti tine sub control. Te gandesti la
persoana iubita vreme de doua minute si uiti de ea vreme de trei ore. In scurt
timp insa, te obisnuiesti cu acea persoana si incepi sa fii complet dependent
de ea. Acum te gandesti la ea trei ore si o uiti doua minute. Daca ea nu e
langa tine, incerci aceeasi senzatie ca si drogatii cand nu isi obtin drogul.
In acel moment, asa cum drogati fura si se injosesc ca sa faca rost de ceea ce
le trebuie, si tu esti dispus sa faci orice pentru dragoste! **"Dar
cei care iubesc sperând să fie iubiţi la rândul lor îşi pierd timpul.
·
Pedro
Calderon de la Barca:
”Norocos e cel ce are timp sa astepte. -
·
Peg
Bracken: ”Timpul
si dragostea acordate celor dragi sunt ingredientele de baza pentru un Craciun
cu adevarat fericit.
·
Per
Olof Ekstrom: ”Timpul
răspunde la toate intrebările care cer răspunsuri. Celelalte nu sunt prea
importante.
·
Peter
Cochrane: ”Lumea
e impartita in doua feluri de oameni: cei care consuma o gramada de timp ca sa
economiseasca bani si cei care cheltuiesc o gramada de bani ca sa economiseasca
timp. -
·
Philipus: ”Timpul scoate la lumină tot ce-i
ascuns.
·
Pierre
Corneille: „Fiecare
clipă a vieții este un pas către moarte.”
·
Pino
Caruso: ”Cât de mult
timp pierdem chiar în goana de a-l câștiga...
·
Plato: ”Toate le aduce timpul; timpul
îndelungat ştie să schimbe nume şi înfăţişare, natură şi soartă.
·
Platon: „Timpul este imaginea mobila a
eternitatii imobile.”
·
Plinius: „Mult poate schimba moravurile
oamenilor un interval de un singur an.”
·
Plutarh: ”Timpul este consilierul cel mai
intelept
·
Proverbe: ”Timpul va fi stăpânul celui care
n-are stăpân. *** „Sunt o mie de feluri de a pierde o zi, însă niciunul de a o
întoarce înapoi.”*** Un centimetru de timp este un centimetru de aur, dar nu
poti cumpara acel centimetru de timp cu un centimetru de aur. -*** Dragostea
ajută să treacă timpul mai uşor, timpul ajută să treacă dragostea
·
Publius
Syrus: ”Cel mai
pretios sfetnic al omului este timpul.
Ralph Waldo Emerson: „La ce i-ar folosi unui om să fie nemuritor dacă nu
știe să își folosească bine o jumătate de oră?”
·
Richard Gere: ”N-am deloc simtul timpului si sunt un
visator.
·
Robert
J. Hastings: ”Linia
care separă o reușită de o nereușită se numește ”nu am avut timp”.
·
Robert de Niro: ”Timpul trece atat de repede. Nu
astepta nimic, daca vrei sa faci ceva... fa-o acum!
·
Roberto
Pellico: "Sunt
doruri pe care timpul nu le vindecă, ci le adâncește...Timpul nu vindecă nimic
:amintiri, doruri, dureri, fericiri, el doar le muta dintr-un loc in
altul"!
·
Scott
Adams: ”Pasul dintre
timp si vesnicie este scurt, dar teribil.
·
Seneca:
”Din momentul in care
ne nastem, timpul incepe sa ne ia viata inapoi. *** „Oricare ar fi durata
timpului, ştiinţa întrebuinţării lui îl va face lung.” ***„Timpul nu e prea
scurt, dar noi risipim prea mult timp.”*** Socoteste fiecare zi o viata. *** Ce
nebunie sa inveti lucruri de prisos, cand e atata lipsa de timp.
·
Septuaginta: „Toate, la vremea lor, se
dovedesc de folos.”
·
Simone
de Beauvoir: ”Exista
momente cand timpul se opreste in loc.
·
Sofocle: ”Timpul in cursa lui imensa
descopera tot ceea ce era ascuns si acopera tot ceea ce era descoperit.
·
Spinoza: „Timpul nu este o calitate a
lucrurilor, ci numai un mod de a gandi.”
·
Stefan
Sitaru: ”Grăbit e
timpul, umbră a tinereții/Pe lângă mine a trecut în zbor/Cu ce-am rămas din
zbuciumul vieții?/Doar cu regrete și imensul dor.../Nu am știut să prețuiesc
iubireaCând desfătarea îmi dădea târcoale/De-aș fi știut că vine și
nefericirea/Cu aripile-i reci și vise goale...
·
Steve
Jobs: ”Nu exista
niciun motiv pentru care sa nu-ti urmezi inima. Timpul tau este limitat, asa ca
nu il pierde traind viata altcuiva. Nu lasa zgomotul opiniilor altora sa iti
inabuse vocea interioara.
·
Steven
Wright: ”Timpul se
masoara dupa emotiile care il strabat. *
·
Sydney
J. Harris: ”Regretul
pentru lucrurile pe care le-ai facut se poate stinge cu timpul, insa regretul
pentru ceea ce nu ai facut nu are consolare.
·
Tennessee
Williams: ”Timpul
este cea mai mare distanta dintre doua locuri. –
·
Teodor
Morar: ” Între a fi
sau a fost, concret ireal.../ca ziua de apoi închisă în spital./Timpul ne trece
şi noi prea grăbiţi/ne cumpărăm zile din ochi de la sfinţi
·
Teofrast: „Dintre cheltuielile
noastre, cea mai costisitoare e timpul.”
·
Tereza
de Calcutta: ”Cine îsi
dedica timpul pentru a deveni mai bun, nu are timp sa-i critice pe ceilalti.
·
Th.
Carlyle: „Nu te
plange de timpul tau; daca-l gasesti rau, intraba-te ce ai facut ca sa-l faci
mai bun?”
·
Thomas
Crum: ”Schimbarea nu
implica timp, ci angajamente. –
·
Thomas
Edison: ”Cei ce
pierd timpul nu-şi dau seama că le lipseşte viaţa.
·
Thomas
Jefferson: ”Determinati
sa nu fiti niciodata inactiv.Nicio persoana nu va avea ocazia sa se planga de
lipsa de timp care nu pierde niciodata.Este minunat cat de mult se poate face
daca facem mereu. -
·
Thomas
John Watson: ”Intelepciunea
este puterea de a pune timpul si cunostintele noastre la buna folosinta.
·
Thomas
Mann: ”Timpul
linişteşte și lămureşte. Nicio stare sufletească nu poate rămâne neschimbată
de-a lungul timpului. Timpul e un cadou preţios, care ne e dat să devenim, în
interiorul lui, mai inteligenţi, mai buni, mai maturi, mai desăvârşiţi.
Păzeşte-ţi timpul! Păzeşte orice oră, orice minut! Umple cu lumină orice clipă
printr-o faptă cinstită, vrednică! Dă-i greutate, valoare, lumină!"
·
Thomas
Young: ”A pierde
timpul este echivalent cu a săvârşi o adevărată sinucidere.*** în fuga sa,
răneşte sau omoară sentimentele noastre ***timpul pansează rănile pe care tot
el le-a făcut.
·
Tiberiu
Foris: "Sunt
vremuri de năpastă în lumea tot mai tristă,/ când binele se-mparte cu răul pe
din doi,/ iar suflete rănite se-adună într-un roi/ și-aștept să treacă răul, să
vină timpuri noi.
·
Tim
Ferriss: ”Lipsa
timpului este de fapt lipsa prioritatilor. -
·
Timpul: ”Iti voi spune cu adevarat pentru
cine contezi.
·
Titus
Livy: ”Intarzierea
este periculoasa. –
·
Tonino
Guerra: ”Nu o să am
timp să-ți răspund la scrisorile pe care nu mi le vei scrie.
·
Torquanto
Tasso: ”E timp pierdut
timpul în lipsa iubirii.
·
Traian
Dorz: „În trecerea
grăbită prin lume către veci, / Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde
treci! / Fă-ți timp să vezi durerea şi lacrima arzând / Fă-ți timp să poţi, cu
milă, să te alini oricând!/ Fă-ți timp pentru-adevăruri şi adâncimi de vis, /
Fă-ți timp pentru prieteni, cu sufletul deschis! / Fă-ți timp să vezi pădurea,
s-asculţi lângă izvor, / Fă-ți timp s-asculţi ce spune-o floare, un cocor!/
Fă-ți timp, pe-un munte seara, stând singur să te rogi, / Fă-ți timp, frumoase
amintiri, de unul să invoci / Fă-ți timp să stai cu mama, cu tatăl tău -
bătrâni.... / Fă-ți timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini..../ În
trecerea grăbită prin lume către veci, / Fă-ți timp măcar o clipă să vezi pe
unde treci! / Fă-ți timp să guşti frumosul din tot ce e curat,/ Fă-ți timp, că
eşti de multe mistere-nconjurat!/ Fă-ți timp cu orice taină sau adevăr să stai
/ Fă-ți timp, căci toate-acestea au inimă, au grai! / Fă-ți timp s-asculţi la
toate, din toate să înveţi, / Fă-ți timp să dai vieții și morții tale preț./ Fă-ți
timp, acum! / Să ştii: zadarnic ai să plângi, / Comoara risipită a vieţii, n-o
mai strângi!”
·
Tudor
Musatescu: ”Cu vremea
sa mergi in pas, nu la pas. –
·
Vasile
Voiculescu: “Mereu
cerşim vieţii ani mai mulţi, aşa-s neştire, / Ne răzvrătim, ne plângem de
pierderea noastră, / Şi încă nu-nţelegem că fără de iubire / Se vestejeşte
Timpul în noi ca floarea-n glastră” ***.Pentru ce să mai sape să-şi
întărâte fiinţa cu întrebări şi ispitiri? Asta face timpul, viitorul. Nu e mult
mai bine să lase nedezgropate avuţiile destinului, mulţumindu-se cuminte să le
ştie tăinuite acolo, ca un avar care nu-şi dezgroapă comoara ascunsă de
strămoşi în beciurile deasupra cărora el doarme? ***.“Timpul? Viitorul
îndoielnic? Nu le va mai îngădui să-l viclenească cu taine, să-i ascundă
surprinderi. Le va sili să se deschidă într-o clipă minunilor înfăptuirii
depline. De altfel, are cheia. E în mâinile lui În lumina de matostat bătut cu
stele, fundul bulboanei era un adânc paradis regăsit... În care el intra,
lăsând afară timpul, ca pe o slugă, să-l aştepte. Are să aştepte zadarnic: el
trece în veşnicie...” ***“Trec vremile... ca nişte ape / Şi faţa lumilor o
spală...” ***.„Trec zilele cu sacii grei în spate, / Ca nişte cerşetoare
alungate,// Cu tălpile rănite, zdrenţuroase, / Sunt numai piei întinse peste
oase/ Câte-un copil pitit pe după uşă / Le-azvârle-n poală pietre şi cenuşă./
Acolo e o casă-n drum, pustie, / Fără de gard, cu geamuri de hârtie./ Nu-s uşi,
nu-i foc, dar ele dau de bine, / Si intră să se culce-ntre ruine./ Si-adorm,
aşa, lihnite, despuiate, / Că le găseşti a doua zi-ngheţate.” *** ”Tu
ai crezut că timpul e-n fața ta o punte, când el era chiar valul ce-n urmă
te-a-nghițit.
·
V.
Nabokov: „Temniţa
timpului este sferică şi fără ieşiri.”
·
Valeriu
Butulescu: ”Doar
camatarii se bucura de trecerea timpului. -***O, daca am putea inchiria timp
excedentar, de la cei plictisiti de viata. -
·
Vasile
Ghica: ”Abia avem timp
in viata sa facem greseli, cand sa le mai si reparam. ***Ne luptam din ce in ce
mai greu cu acizii timpului. ***Pe unii timpul i-a stors atat de tare, incat nu
a ramas decat geniul din ei. ***Pentru noi toti, timpul evolueaza, de la Fat-Frumos
la gade. ***Zboara la timp! Altfel iti raman aripile mici. -
·
Victor
Hugo: ”Timpul
curge din noi ca dintr-un ceasornic cu nisip, dar noi nu simtim fuga asta, mai
ales in unele clipe supreme.*** **„Bucuria şi durerea măsoară rău orele: prima
le face secunde, cealaltă secole.”
·
Vissarion
Grigoryevich Belinski:
”Cartea este viata timpului nostru.
·
Victor
Martin Suntem
foarte ocupati; nu avem timp nici sa slabim.
·
Virgil
Carianopol: ”Cum
seamăn eu cu tine, mare,/La fel, mereu neliniştit,/Închis din patru părţi de
timpul,/Din care nu e de ieşit./Mă zbat adânc, fără cruţare,/Mă trag în mine,
mă-nvrăjbesc,/Dar oricât aş lovi de tare/Degeaba ţărmii mi-i lovesc./E-o luptă
fără-asemănare,/Sunt malurile prea de fier./Nici eu nu-s mulţumit, ca
tine,/Doar cu bucata mea de cer./Izbesc mereu, mereu mai aprig/Şi fără să
îngenunchez,/Dar nu pot, nu, ieşi din vremea/În care-ncep să-nnegurez./Mi-e
dorul inima şi gândul/Tot răni, la zbatere proscris,/Dar încă lupt să nu stau
numai/În ţărmurile mele-nchis./Izbesc, izbesc întotdeauna/Ca tine, tot mereu la
fel./Şi mie timpul mi-a pus maluri/Şi nu pot sa mai ies din el..
·
Voltaire: „Nimic nu e mai lung decât
timpul, deoarece el este măsura veşniciei; nimic mai scurt, fiindcă lipseşte la
toate proiectele noastre. Nimic nu e mai încet pentru cel care aşteaptă; nimic
mai iute pentru cel care se bucură; toţi oamenii îl neglijează, toţi îi regretă
pierderea.”
·
Walt
Whitman: „Pendula
arată clipa, dar cine arată veşnicia?”
·
William
George Ward: „Dumnezeu
ți-a dăruit 86.400 de secunde astăzi. Ai folosit vreuna pentru a spune
„Mulțumesc”?”
·
William
Penn: ”Timpul este
lucrul pe care ni-l dorim cel mai mult, dar..pe care il folosim cel mai
necugetat.
·
William
Shakespeare: ”Timpul
trece încet pentru cei care așteaptă, repede pentru cei cărora le este teamă, e
lung pentru cine suferă, e scurt pentru cei care chefuiesc, dar pentru toți cei
care iubesc timpul e veșnicie.***Atata timp cat mai putem zambi, cauza nu-i
inca pierduta.***Timpul este un monstru urias de ingratitudine, ce indeasa in
sacul sau pomeni pentru uitare.
·
Woody
Allen: ”Timpul
este modalitatea naturii de a face ca sa nu se intample toate deodata.
·
Yasunari
Kawabata: ”Nici apa
nici timpul nu curg vreodată înapoi...
·
Zig
Ziglair: ”Dacă nu
puteţi adormi, nu pierdeţi vremea încercând să număraţi oile. Staţi mai bine de
vorbă cu ciobanul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu