A FI - Pagina de biblioteca

Anonim: ”Neavand curajul vietii, neavand o raza de senin in suflet, am indraznit cu toate astea a te iubi, am pus dorinta de a fi a mea peste orice consideratii si peste orice cuvinte de crutare as fi vrut.***”Uneori platim pentru a fi. Si de prea multe ori platesc cei care nu ar trebui sa plateasca. Teama de pericol este mai mare decat pericolul in sine. Nu, nu trebuie sa il bagatelizam, dar nici sa ne lasam vietile conduse de frica." *** ...dacă nu gândeşti ca ceilalţi, asta nu înseamnă că gândeşti "greşit". Poate ei se înşeală, chiar dacă sunt majoritatea, iar tu ai dreptate. Dacă nu îţi plac aceleaşi lucruri care îi încântă pe alţii, asta nu înseamnă că este ceva neregulă cu tine. Dacă alţii nu îţi oferă validare sau confirmări, asta nu înseamnă că nu faci bine ceea ce faci. Eşti diferit, autentic, original şi asta este tot ceea ce contează. Caută-ţi întotdeauna calea şi adevărul proprii pentru că ele te vor face fericit, indiferent de opinia altora. Atât timp cât nu încalci libertatea celorlalţi, fii aşa cum simţi!*** Nu mai fi pentru ceilalți ceea ce ei nu vor sau nu pot fi pentru tine.

Arbatel Filotheanu: ”Mă vei găsi/Mă vei găsi în zori de zi,/Într-un impas fără răspas,/Cu faţa înspre un A FI/Şi spatele la parastas./Mă vei urma spre un A FI,/Cu un avînt de neînfrînt,/Poate nu azi, dar într-o zi/Cînd vom fi glas fără cuvînt.

Aristotel: ”Ajungem să fim ceea ce facem în mod repetat. 

Cătălin Bănică: "Intre lege si morala exista prea multa mediocritate. Atunci legea si morala devin mediocre, strambe, abuzive, ipocrite. Legea incurajeaza delatiunea. Morala, nu (...) Prea multi "eu" si atat de putini "noi"... Prea multi oameni care vorbesc despre spiritualitate, dezvoltare personala, generozitate, empatie, daruire, dar care, pusi in situatia sa traiasca onest in profunzimea propriei individualitati spiritualitatea, dezvoltarea personala, generozitatea, empatia, daruirea, arata ca nu sunt in stare si golesc, in felul asta, de continut conceptele astea. Atat de putini cei care evolueaza cu adevarat in timpul unei vieti. Chiar si numai putin... Majoritatea dintre noi doar vietuim intre limita nasterii si mortii zbatandu-ne sa avem - nu sa fim, sa parem - nu sa ne impacam cu noi insine si cu ceea ce suntem..."

Charles Bukowski: ” Doar nebunii si singuraticii isi permit sa fie ei insisi. Singuraticii pentru ca nu trebuie sa-i placa nimeni, nebunii pentru ca nu le pasa daca-i place cineva.”

Costel Stancu: amăgitoarea încercare de a fi.

Egon Schiele (1890 - 1918): ”Pot fi orice în orice minut, dar nu pot face orice în orice minut.

Elisabeta Isanos: ”Noi am inventat acest mod de a fi,/necunoscut de frunze, existentã/care nu cere sã te nasti, nu trebuie sã respiri:/e destul sã rãsari ca astrii morti, în gând./E destul sã se audã despre tine. Cu nimic/nu poti fi vãtãmat, viu ca o bucurie posibilã,/care nu va veni niciodatã, oglindire a cuiva nevãzut. Si fãrã sã fii existã viatã,/în spatiul unde regele fricii n-ajunge./Cerbii nu se tem de cenzurã, privighetoarea nu are rege.

Emil Brumaru: si daca stai o vreme neiubind/ nu-i ca si cum n-ai fi?/ degeaba te apleci rand dupa rand/ si scrii, si scrii, si scri...

Emil Cioran: "Câtă concentrare, câtă hărnicie și cât tact ne trebuie pentru a ne distruge rațiunea de a fi! *** ”De ce anume suferiți? - De a fi aici sau acolo, de a fi oriunde aș fi." Nici un argument și nici o filozofie nu ne pot împiedica să nu fim totul pentru noi înșine. În orice direcţie am lua-o, drumurile toate duc spre noi, ca şi cum eul nostru ar fi Roma istoriei noastre. Dacă vieţuim este fiindcă o orbire absurdă și divină face din zădărnicia noastră o Cetate eternă." *** ”Nimicul era desigur mai comod. Ce greu e să te mistui în Ființă! A exista - o deprindere pe care mai sper, încă, s-o capăt. Am să-i imit pe ceilalți, pe descurcăreții care au izbutit, pe transfugii lucidității, am să-i jefuiesc de secrete și chiar de speranțe, fericit să mă agăț împreună cu ei de josniciile ce duc spre viață. M-am saturat de nu, da-ul mă ispitește. După ce mi-am secătuit rezervele de negare, poate însăși negarea, de ce nu as ieși în stradă să strig in gura mare că mă găsesc în pragul unui adevar, al singurului adevăr care contează? Dar ce e acest adevăr - incă nu știu; cunosc doar bucuria ce-l precede, bucuria și nebunia și frica. ISPITA DE A EXISTA. "O operă nu contează, nu există, decât dacă e pregătită în umbră, la fel de minuțios cum este pregătită o lovitură de către un bandit. În ambele cazuri, ceea ce importă e cantitatea de atenție. *** "Conștiința este produsul deranjării sistemului nervos. Paroxismul conştiinţei se realizează în neurastenie. Groaznica receptivitate nervoasă a omului, precum l-a ridicat, aşa îl va distruge. Din acest motiv, decadenţa omului este mult mai apropiată decít se crede. Astfel stînd lucrurile, nu este de mirare că omul cultivat este incapabil de umor şi seninătate. Cum să mai fii senin cînd te gîndeşti că prietenul cutare e marxist, celălalt spenglerian, altul idealist etc...? Cum să mai ai o perspectivă a eternității, cînd pentru a face carieră trebuie să ştii bibliografia fiecărei chestiuni, să vorbeşti despre sute de cărți proaste și necitite, să cunoşti pe toți autorii imbecili care au scris din obligație profesională, pe toți cirpacii culturii, care toată viața au scris despre alții, ei neputînd spune nimic! Niciodată n-am avut mai intens și mai apăsător, ca în această singurătate de munţi, sentimentul inutilității complete a culturii și în special a filozofiei de școală, îndopate de formule, abstracte și vide. Nu numai cea de şcoală, dar, în genere, toată elaborațiunea fadă, lipsită de un continut viu şi trăit. Împotriva culturii alimentate numai din cărți trebuie dusă o campanie de exterminare. Aş vrea să văd ce s-ar alege de sumedenia de intelectuali ai lumii, dacă la un moment dat s-ar suprima toate cărțile. Este aproape sigur că majoritatea ar înceta de a mai gindi ceva, deoarece aşa-zisele lor idei au fost numai împrumutate din cărţi, iar nu trăite. Nu găsiți interesant că oameni fără posibilități interioare, care au cîştigat prin lectură asiduă o cultură oarecare, imediat ce au renunţat la lectură au redevenit nulitățile de altădată? Este foarte adevărat că astăzi orice ideal de înţelepciune este nu numai inactual dar şi iluzoriu. Viața a devenit prea dureroasă pentru a ne permite luxul unei atitudini spectaculare, pentru a ne crede numai spectatori, iar nu și actori. Faptul că noi, modernii, am pierdut simțul pentru eternitate, că sîntem incapabili de o viziune senină a existenței, că trăim timpul ca un virtej dramatic şi demonic, explică de ce orice ideal de înţelepciune este perimat. Ceea ce este însă imperios şi constituie obligația esențială a momentului de față este necesitatea oricărui cugetător (ca exponent specific al culturii) de a deveni un gînditor existențial, de a viețui concret abstracția și de a elabora după planul viziunii, nu după acela al unei combinații sterile de concepte, fără nici o corespondenţă în real. Va veni un timp cînd se va face demascarea tuturor pseudointelectualilor, care, afişind o formulă, îşi închipuie că gândesc sau care, acceptînd un sistem străin, cred că au şi devenit filozofi. Niciodată ca astăzi impotența spirituală nu şi-a găsit mijloace de disimulare mai sigure, mascîndu-și nulitatea prin formule împrumutate. Faptul că omul contemporan nu trăieste în conținuturi, ci în formule, care pot fi schimbate ca hainele, ține de caracterul neorganic al întregii culturi contemporane. Şi atunci înţelegeţi de ce este necesară o purificare pe înălțimi."*** !*** "Important nu este să știi, ci să fii. Or "a fi" este isprava cea mai dificilă cu putință. Căci "a fi" pe plan spiritual inseamnă să nu fii nimic pe planul  lumii".***„Existența a trebuit să fie ? Există vreo rațiune în faptul de a fi ? Sau existența nu-și are o altă rațiune decât una imanentă ? Existența există numai ca existență ? Ființa este numai ființă ? De ce să nu admitem un triumf final al neființei, de ce să nu admitem că existența merge înspre neant și ființa înspre neființă ? Nu cumva singura realitate absolută este neființa ? Un paradox tot atât de mare cât paradoxul acestei lumi.”** „𝔸ş 𝕧𝕣𝕖𝕒 𝕤ă 𝕟𝕦 𝕗𝕚 𝕖𝕩𝕚𝕤𝕥𝕒𝕥 𝕟𝕚𝕔𝕚𝕠𝕕𝕒𝕥ă, 𝕤ă 𝕟𝕦 𝕗𝕚 𝕒𝕡ă𝕣𝕦𝕥 𝕟𝕚𝕔𝕚𝕠𝕕𝕒𝕥ă 𝕡𝕖 𝕒𝕔𝕖𝕤𝕥 𝕡ă𝕞â𝕟𝕥. ℂ𝕖 𝕣𝕦ş𝕚𝕟𝕖 𝕤ă 𝕗𝕚𝕚 ! 𝕋𝕠𝕥 𝕔𝕖-𝕚 𝕧𝕚𝕦 𝕞ă 𝕦𝕞𝕚𝕝𝕖ş𝕥𝕖, 𝕥𝕠𝕥 𝕔𝕖 𝕣𝕖𝕤𝕡𝕚𝕣ă 𝕞ă 𝕚𝕟𝕤𝕦𝕝𝕥ă. 𝔸 𝕗𝕚 𝕠𝕞, 𝕒 𝕤𝕚𝕞ţ𝕚, 𝕒 𝕘â𝕟𝕕𝕚, 𝕖𝕤𝕥𝕖 𝕠 𝕟𝕖𝕗𝕖𝕣𝕚𝕔𝕚𝕣𝕖 𝕗ă𝕣ă 𝕞𝕒𝕣𝕘𝕚𝕟𝕚. Ş𝕚 𝕥𝕠𝕥𝕦ş𝕚, 𝕕𝕚𝕟 𝕒𝕔𝕖𝕤𝕥 𝕚𝕟𝕗𝕖𝕣𝕟, 𝕔𝕒𝕦𝕥 𝕤ă 𝕤𝕞𝕦𝕝𝕘 𝕦𝕟 𝕤𝕖𝕟𝕤, 𝕠 𝕛𝕦𝕤𝕥𝕚𝕗𝕚𝕔𝕒𝕣𝕖, 𝕠 𝕝𝕦𝕞𝕚𝕟ă. 𝔻𝕒𝕣 𝕔𝕖 𝕝𝕦𝕞𝕚𝕟ă 𝕡𝕠𝕒𝕥𝕖 𝕤ă 𝕤𝕖 𝕟𝕒𝕤𝕔ă 𝕕𝕚𝕟 î𝕟𝕥𝕦𝕟𝕖𝕣𝕚𝕔𝕦𝕝 𝕧𝕚𝕖ţ𝕚𝕚 ? *** ”Trăim cu adevărat încercând o pasiune cu contrariul ei. Când urci o pantă fii simultan în punctul simetric al scoborâșului. În felul acesta nimic nu-ți scapă din putințele de-a fi. *** De experiență spirituală e capabil doar acela pentru care contează din ce în ce mai puține lucruri, pentru care cercul intereselor se restrânge pe măsură ce merge înainte. Important nu este să știi, ci SÃ FII. Or, A FI este isprava cea mai dificilă cu putință. Căci A FI, pe plan spiritual, înseamnă să nu fii NIMIC pe planul lumii. În mod normal, ar trebui să nu mai scriu și să nu mă mai manifest. Da, dac-aș trăi în altă epocă. În epoca noastră însă, trebuie să faci ceva, cât de puțin, ca să nu crăpi. Nu am FORÞA MORALÃ să fiu vagabond: de aceea trebuie să PRODUC (sau să MÃ produc) din când în când. ***Niciodată n-am dat multă atenție ideilor și credințelor unui om. Ce ERA acel om, asta mă interesa. Nu ceea ce crezi sau gândești, ci ceea ce EȘTI, asta contează. ***”Nu suntem singuri, suntem NELIMITAȚI, suntem aidoma lui Dumnezeu. De cum apare cineva, ne izbim de o LIMITÃ, și în scurtă vreme nu mai suntem nimic, abia un lucru oarecare. ***TOTUL ESTE; NIMIC NU ESTE. Și o formulă, și cealaltă sânt purtătoarele unei egale împăcări. Anxiosul, spre nenorocirea sa, rămâne între ele două, înfricoșat și perplex, mereu la discreția unei nuanțe, incapabil să se fixeze în siguranța ființei sau a absenței faptului de a fi.

Etty Hillesum: ”Sunt sută la sută acolo unde sunt. Secretul meu este ”a fi”.

Gabriel Socaciu: ,,Am învățat atât de mult să cerem, încât am uitat a mulțumi. Ne-am ostenit atâta amar să devenim ceva, dar am uitat să fim.Am învățat totul cu mintea, fără a intreba sufletul.

George Țărnea: ”Poporul meu contemplativ/A fost belit în mod festivSă știe chiar de la-nceput/Pe mâna cui a încăputȘi să n-aștepte ani mai buni/De la marmita cu minuni,/Că el,oricum,din post în post/E învățat s-o ducă prost/Și hărăzit să fie trist.../M-apucă plânsul, deci exist !

Ion Corbu: ”Un fel de addenda la Mitul lui Sisif Extrapolând, mitul sisific, individual, devine unul colectiv. La scara umanității, fiecare dintre noi ne trăim propriul mit sisific și povara ducerii mai departe a sarcinii inutile și absurde se predă din generație în generație urmașilor. Astfel, pe lângă faptul că, din perspectivă umană ,mitul sisific singular devine unul extensiv colectiv. efemeritatea existențială individuală transferată din generație în generație devine una eternă. Asumarea conștientă a ”părții de sisificitate” care ne revine fiecăruia și efortul permanent și absurd al imposibilei finalizări pot da un sens temporar existenței noastre bazate pe dorința și aspirația de a avea și ”a fi” și de ”a avea”. Dacă ”a fi” poate genera, ca un fel de consolare ante factum, o oarecare motivație, celebritatea, a avea, ca ecuație existențială, își are soluția în mâinile lui Alexandru cel Mare, lăsate, goale, în afara sicriului. Și, deși, cea mai mare parte a muritorilor, acceptăm cu seninătate și, poate eroism, propriul nostru mit sisific, ca posibilă motivație a devenirii, paradigma mâinilor goale din afara sicriului, pare că ignoră faptul că, tot în afara sicriului se află milioane de alte mâini, tot goale dar vii, dintre care cele din mediul proxim vor prelua, desigur, într-o acumulare, și ea sisifică„ partea de ”a avea” a defunctului. Și istoria se repetă de mii de ani și, probabil, va continua cât va fi posibilă existența umanității. Înțelepciunea nu ne poate duce altundeva decât, poate, la celebrul catren al lui Omar Khayyam: ”Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumiiIar moartea n-o să-i schimbe rotundul şi splendoarea.Şi nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii:Ce rost avu venirea? Şi-acum, ce sens plecarea?”Poate, făcând un recurs la Platon, sensul ar putea fi șansa atingerii, prin experiențe reiterate, a propriei aspirații către perfecțiune pentru o posibilă și, în sfârșit, finală integrare în Marele și Eternul Tot. (MET)

Ionela Ancuța Florea-Chiș: ”Avem nevoie de oameni care mută melcii înapoi în iarbă.Avem nevoie de oameni care duc hrană animalelor abandonate în păduri.Avem de nevoie de oameni care așează înapoi buburuze pe frunzeAvem nevoie de oameni care pun castroane cu apă între blocuri, pentru pisicile nimănui. Avem nevoie de oameni care ocolesc cărăbușii, în loc să calce pe ei. Avem nevoie de oameni care nu rup ramurile înflorite, în drumul lor. Avem nevoie de oameni care salvează păsările cerului și de oameni care plantează flori în cartier.Avem nevoie de oameni care în loc să arunce mâncarea multă, o dau de pomană flămânzilor. Avem nevoie de oameni care fac cu mâna trenurilor, la plecare și de oameni care urmăresc în tăcere, albinele în flori de tei.Avem nevoie de oameni care după ce se închină la slujbe, nu fac rău și nu urăsc. Avem nevoie de oameni care îl simt pe Dumnezeu și nu cer bani în numele acestuia. Avem nevoie de oameni care dau îmbrățișări gratuite oricui.Avem nevoie de oameni care curăță câmpurile de gunoaie, dar mai ales, de oameni care să nu mai împută apa și pământul. Avem nevoie de oameni care își ridică hârtiuța de pe trotuar. Avem nevoie de oameni care se împrumută de iubire, la nevoie și de tot mai mulți oameni care fac căsuțe în copaci pentru zburătoare.Avem nevoie de oameni care nu trec nepăsători înainte, când se lovesc două mașini.Avem nevoie de oameni care le lasă pe mamele cu bebeluși, mai în față, la casă, la cumpărături.Avem nevoie de oameni care își pun o dorință când suflă în lumânări și de oameni care cred în minuni.Avem nevoie de oameni care nu ne măsoară după eticheta de la haină, pentru că dacă n-ai inimă, textila nu ți-o înlocuiește. Avem nevoie de oameni care să nu fie doar pentru ei, că poate, vreodată, va trebui să fim toți pentru unul.Avem nevoie de oameni care zâmbesc întâmplător și luminează ziua. Avem nevoie de oameni care fiind OAMENI, nu se mai simt anormali.

Irina Binder: "Pe vremuri, oamenii se vizitau mai des. Nu se stresau că nu aveau locuințele zugrăvite, nu aveau complexe de inferioritate față de cei care aveau case mai mari și amenajate mai frumos... Nu prea se comparau unii cu alții, aveau conștiința faptului că fiecare om avea atât cât putea, că fiecare avea prioritățile sale și parcursul său. Se știa ce sacrificii făcea fiecare și pentru ce. Lucrurile personale nu reprezentau o măsură a valorii omului.Oamenii se vizitau cu drag, iar cei care aveau case moderne nu strâmbau din nas când mergeau în apartamentul minuscul și înghesuit al vreunui prieten, din contră, se bucurau unii de alții. Mergea omul la om. Nu omul la casă.Nu chemam prietenii la noi doar atunci când schimbam ceva în locuință și voiam să vadă și ei noutatea din casa noastră. Și nu așteptam invitații speciale pentru a vizita un prieten. Dai și tu o clătită? N-am ouă, că aș da... Am eu un ou, îl aduc. Cam așa era... Și, de la o clătită, se lăsa cu povești până la miezul nopții sau chiar până în zorii zilei. Musafirul dormea pe canapeaua din sufragerie, iar gazda îi oferea o pijama sau improviza una... și se râdea cu lacrimi pe seama anumitor improvizații. Iar dimineața, musafirul și gazda își beau cafeaua pe balcon sau în bucătărie și își făceau planuri pentru următoarele întâlniri, pentru o ieșire în natură sau poate chiar pentru o vacanță împreună. Iar când musafirul pleca, gazda îi dădea neapărat ceva bun ce avea prin casă: o dulceață, o zacuscă, două mere... sau poate chiar o jumătate de ciocolată. Adică puțin suflet.

Leonardo di Caprio: ”La sfarsitul zilei, si cred asta din tot sufletul, e vorba de cu totul altceva. Nu de acumulat bogatii si nici de succes.*** In ultima instanta banii si succesul nu aduc fericirea. Chiar nu! Ceea ce conteaza este daca ai reusit sa-ti implinesti ideea de a fi avut o viata fericita.

Luigi Pirandello: ”Fiecare dintre noi ne considerăm ”unul”, dar nu e adevărat. Fiecare suntem mulți, ținând cont de toate posibilitățile de a fi.

Mihaela Borzea: ”Prin stufărișul conjugat sub coase/ De corigenții verbului "a fi".

Mihaela Furtuna · ”Ce poate să doară mai rău decât Rănile, Pierderile Inimii? Când te gândești n-ai ajuns să fii ce puteai fi... Te doare că ți-ai dat sufletul doar să fii… acolo… alături... Și acum nu poți sau nu vrei să te RUPI de tot si toate… O ții strâns că "doar" TU ai dreptate! Că oamenii nu te lasă să faci fix ce TU vrei... Cu legături sublime, legi trecutul de tine, la infinit, prin neiertare. Omule, mai ai de plans, daca faci si desfaci ca mai demult, când te-a durut și n-ai știut. Ce avere mare cauți? Lumina nu poate să dispară din ale tale gânduri. Ea (lumina) te călăuzește, daca nu te tulburi! Adevărul nu e să arăți că nu mai poți, ci să mai vrei să crezi in tine. Sufletul ti-l dai pe tot, peste tot, fără rost. Ce avere, cand știi cum e să fii doar durere? Cand, de te uiți, bocind, înapoi la cum ar fi fost dac-ar fi avut si un rost? Cum ar fi să meditezi să te vezi imbracat in a fi? Adevărul nu e să arați că nu poți, ci să vrei. Si să poți... ”

Mircea Eliade: “Asta n-o vor înțelege ei niciodată: că nu ești dator să ajungi ceva, că nu trebuie să parvii nicăieri, că ceea ce importă în primul rând este să fii tu și să poți rămâne tu însuți în orice împrejurare a vieții.”

Myrna Loy: ”Viața nu înseamnă ”a avea” și ”a pretinde” ci ”a fi” și ”a deveni”.

Neale Donald Walsch: ”Dacă la un moment dat, eşti înfricoşat, asta se întâmplă pentru că alegi să‑ţi fie frică.Dacă eşti bucuros, eşti aşa pentru că alegi să fii.Dacă eşti supărat, eşti aşa pentru că alegi să fii.Dacă eşti iubit, eşti aşa pentru că alegi să fii.Dacă eşti ignorat, eşti aşa pentru că alegi să fii.Dacă eşti ajutat, eşti aşa pentru că alegi să fii.Înţelege că A Fi este o STARE în care se află cineva – nu o acţiune pe care o face.Nu poţi să faci „fericit”, poţi doar să fii “fericit” – în funcţie de ce anume hotărăşti să fii.Nu poţi să faci „nedreptăţit” sau „jignit” sau „supărat”.Poţi doar să fii astfel.Oare ce te determină să fii toate acestea? Mulţi oameni cred că motivul se află în ceea ce se întâmplă în jurul lor; că totul este determinat de ceea ce face cineva sau altceva.Nu e câtuşi de puţin aşa!Decizia ta în privinţa a ce anume face altcineva, determină această stare. E vorba de alegerea pe care o faci.stare de A Fi este un sentiment, nu o acţiune. Totuşi, tu poţi hotărî să simţi într‑un anumit fel. Adică, ai puterea de a decide cum te vei simţi şi cum te simţi chiar acum.Acesta este marele secret al existenţei umane. Acesta este marele dar, marele instrument. Folosind acest instrument, întregul Univers ţi se deschide – şi ţi se dă absolut toată libertatea ca să fii şi să trăieşti experienţa lui Cine Eşti Tu cu Adevărat. Acesta este Adevărul, Adevărul care te va elibera.***"Gandeste-te la ce vrei sa fii, sa faci si sa ai si cand ti-e clar nu te mai gandi la nimic altceva.

Nicolae Iorga: Din ce ai fost, ramane ce n-ai pastrat.*** Esti insuti ce pastrezi in suflet din oamenii pe care i-ai cunoscut.

Nicolae Tudor: nu am chef de.... nici sa mă fi!

Oxana Mira: ”A fi viu este o minune,a fi prost e un blestem,a fi inteligent e o incercare laudabila.

Razvan Vasile: Când nu mai ai nicio dorință de a fi pe placul cuiva, atunci începi să fii tu însuți. Toată viața ni se învață, subtil sau brutal, să fim „pe plac”. Copilul ascultător ia iubire. Elevul care nu deranjează ia laudă. Angajatul care tace și execută ia siguranță. Partenerul care nu ridică întrebări ia „liniște” în casă. Și încet, aproape fără să ne dăm seama, ne construim o viață întreagă dintr-un șir de compromisuri și aprobări. Dar ce e viața dacă e trăită mereu cu frica de a nu deranja? Ce e omul dacă e doar reflexia așteptărilor altora?Eliberarea începe exact acolo unde dispare nevoia de validare. În clipa în care nu mai alergi după aplauze, după zâmbete aprobatoare sau după acceptarea celor care nu-ți vor binele, se naște ceva mai mare decât curajul: se naște autenticitatea. Și autenticitatea doare. Pentru că atunci când nu mai joci roluri, mulți nu te mai recunosc. Mulți te vor trădător, egoist, schimbat. Dar, de fapt, tu doar ai început să trăiești.Nu mai ai nevoie să fii drăguț, docil, conform. Nu mai vrei să demonstrezi nimic, nimănui. Și brusc, respirația devine mai ușoară. Brusc, cuvântul „nu” nu mai este o crimă, ci o declarație de libertate. Brusc, descoperi că oamenii care rămân lângă tine sunt cei care te iubesc nu pentru rolul jucat, ci pentru adevărul tău.A fi tu însuți nu înseamnă a fi perfect. Înseamnă să accepți că ești vulnerabil, incomod, uneori greu de iubit. Dar și unic, irepetabil, viu. Să nu-ți mai negociezi esența pentru câteva aplauze trecătoare. Să nu-ți mai vinzi liniștea pentru aprobarea unui cor de oameni goi.Întrebarea este: câți dintre noi au curajul să dezbrace armura, să renunțe la teatru și să spună: „De azi, nu mai joc pentru voi. Trăiesc pentru mine.”?Acolo începe libertatea. Și acolo începi, în sfârșit, să fii viu.

Ronja Broich: ”Am ales să fiu Om/Nu vreau să mă agăț de cele trecătoare,/Nimic nu voi lua cu mine și de-aș fi împărat,/Căci numai sufletul îmi este averea cea mai mare /Ce l-am primit in dar și nu l-am cumpărat!/Eu am venit pe lume c-o bogăție mare/Deși cu un trup gol doar cu iubire îmbrăcat,/Nu voi lua nici case,nici averi la plecare,/Doar un suflet curat sau plină de păcat!/Și dacă cred că viața e fără de sfârșit,/Și ca averi să aduni e lucru de valoare /Atunci cu siguranță am socotit greșit/Când vine moartea nu am nicio scăpare!/Și acum când realizez ca totu-i trecător,/Nu îmi doresc nimic să mai adun,/Căci am ales între a fi avut sau cerșetor/Să fiu doar omul drept și cu un suflet bun !/Să fiu cu brațele deschise ca un pom,/Să pot să dăruiesc doar roadele iubirii /În viața asta am învățat ca a fi Om /E drumul cel mai lung dar și cel mai frumos al fericirii!

Scott Fitzgerald: ”S-a gândit întotdeauna numai la cum sa fie nu la cum sa existe.

Stanislav Lec: ”E ușor să zici ”iată-mă!” trebuie chiar să fii...

Tătaru Mariana: ”Nu pot fi ceea ce nu sunt,Să merg cu capul în pământ,Să-mi calc pe suflet până cândSimt că în suflet nu mai sunt.”

Viorel Boldis: ”Dar cui ce-i pasă dacă-mi eşti/Esenţa verbului a fi/În aste vremuri nelumeşti?

W. Shakespeare: ”Noi stim ce suntem, dar nu stim ce putem fi.