·
2.9: Postul, calea pocăinței și
ziditor al lacrimilor.
·
9.1: Nu judeca aproapele! Nu știi de
ce a păcătuit și nici nu cunoști întoarcerea lui cu lacrimi.
·
A.A. Attanasio: ”A fi uman reprezinta cea
mai teribila singuratate din univers. (
·
A.J. Cronin: ”Măsura unei clipe – măsura
unei vieţi. Nisipul curge, şi fiece fir e o clipă, o lacrimă, o viaţă. Iar
nisipul curge, se cerne mereu cu o iuţeală de necrezut şi vine o clipă când
clepsidra s-a golit, când lacrima s-a scurs şi viaţa s-a consumat.
·
Abraham
Cowley: ,,Sunt cuvinte care
plâng şi lacrimi care vorbesc."
·
Abraham Lincoln: ” În această tristă
lume în care trăim, suferinţa vine la toţi, iar la cei tineri, aduce şi cea mai
amară agonie, pentru ca îi prinde nepregătiţi
·
Accius: "Multi si-au marit
nenorocirea din cauza ca n-au stiut s-o suporte. Mai mult decat intamplarea sau
norocul, le-a fost potrivnic (propriul) lor caracter.
·
Ada Negri: ”Numai durerea dă aripi
gândirii. Izbândă n-au decât cei ce luptă.
·
Adam Bernard Mickiewicz: S-au vărsat
lacrimile mele curate, nenumărate, Peste-a copilăriei mele grădină - divină,
Peste tinereţea mea avântată, necugetată, Peste bărbăteasca vârstă-a plăcerii,
căderii: S-au vărsat lacrimile mele curate, nenumărate...
·
Adina Velcea: ”Nu e nimic o lacrimă
acum,/a înfrunzit iubirea-n amândoi,/în plină iarnă, teii au parfum/şi prin
zăpadă fluturi zboară-n roi./Nu e nimic o lacrimă acum,/s-a rătăcit cândva prin
elegii,/la polul nord prin gheaţă-şi sapă drum/un peştişor cu solzii argintii./Nu
e nimic o lacrimă acum, a îngheţat demult în amintiri,/cu flori au năvălit
copaci duium/să binecuvânteze azi doi miri./Nu e nimic o lacrimă acum,/în zbor
cuceritor de alte punţi/dezastru-nzăpezirii mi-l asum/cu strigătul cascadelor
din munţi.
·
Adolf Hitler: ”Poporului german trebuie
să i se asigure teritoriul necesar existenţei sale pe pământ... Oamenii de
acelaşi sânge trebuie să aparţină unui imperiu (Reich). Poporul german nu are
dreptul să se angajeze într-o politică colonială până în clipa în...***”Cărţile
sunt pentru neghiobii şi imbecilii claselor intelectuale mijlocii şi fireşte şi
ai claselor sus-puse; ziarele sunt pentru mulţime.***Mă gândesc adesea la
Munchen, şi nici unul dintre noi nu are altă dorinţă decât aceea de a-şi
încheia odată socotelile cu indivizii ăştia, indiferent de rezultat... Să
terminăm odată, oricare ar fi preţul, iar aceia dintre noi care au norocul
de...*** Apărându-mă de evreu, lupt pentru a apăra opera Domnului.Nevoia ca
persoanele defecte să fie împiedicate să aibă urmaşi la fel de defecţi este o
cerinţă a raţiunii şi, dacă este sistematic realizată, reprezintă cel mai uman
act al umanităţii. Va salva milioane de nefericiţi de la suferinţe nemeritate
şi...
·
Adrian Paunescu: ”Dau cuvant durerii ca
exist.” *** Aştept primăvara: vreau să fiu dus de un pluton suav la primul zid
şi împuşcat cu muguri şi când voi muri să-mi înflorească toate rănile, să vină
toate albinele la rănile mele şi să mă transporte pe aripi către tărâmul de
polen...*** Este infinit de trist când moare un om. Este cu atât mai trist când
moare un artist! Dar este îngrozitor de trist şi de împovărător când moare un
artist al neamului nostru!***Făcut-am castelul acesta Fărâmă legând de fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni Priviţi-l ce trist se dărâmă. Castel pentru numai
o noapte Iluzie care se sparge Şi viaţa aceasta ce trece Şi pururea nu se
întoarce. Luaţi...***Oricât aş fi de trist, oricât aş fi de disperat, oricât
m-aş simţi de captiv în maşinăriile electronice care-mi urmăresc tensiunea,
respiraţia, funcţiile organismului, glicemia, pH-ul şi, în genere, toate
funcţiile vitale, am dobândit convingerea... *** Aş sta, aşa cu faţa-n sus,
Lovit pieziş de vreme Şi-ncet ca un izvor supus Ţi-aş murmura poeme. Şi patul
de sub şira mea, Podeaua care-l ţine, Cu timpul s-ar dărăpănaŞi-n casă-ar fi
ruine Şi peste molcomul prăpăd...***Nu e cancer, nu e ciroza, s-au scris
aiureli, ca nu e adevarat. La un moment dat am avut un complex
hepato-renalo-cardiac de suferinte ***Numai suferinţa e creatoare.*** ”De ce nu
puneti si pe ras impozit, /Pe taxe și
impozite, cuminte?/ Impozitați și lacrima și ploaia...
·
Adrian Popescu: ”Pentru mine, ca
intotdeauna M-am saturat de zgariat la suprafete Si unghiile ma dor, imi
sangereaza; Cu sangele ce curge cald imi spal eu fata Si ma manjesc cu-amar si
lacrimi iar.
·
Adriana Weimer: ”Sensul Am invatat sa
trecem prin timp in tacere cu ani povara cu intrebari nepuse purtand in ochi
toate marile intr-o singura lacrima scursa; dar pe un drum neinceput - uitat in
memoria unui destin - privirile se vor intoarce si...
·
Aeschylus: ”Când otrava invidiei pătrunde
într-un suflet, el este prada unei duble suferinţi: simte povara propriilor lui
nefericiri şi geme în faţa fericirii celuilalt.***Este un lucru ușor pentru cel
care se ține la distanță de necaz, să dea sfaturi și să consilieze pe cel care
suferă.***Ințelepciunea vine odată cu suferința.***Chiar si in somn, durerea pe
care nu o poti uita cade peste inima ta strop cu strop si in disperarea
noastra, impotriva vointei noastre, se coboara asupra noastra intelepciunea,
prin binecuvantarea lui Dumnezeu.
·
Aesop: ”Cei care iau în râs pe cei tari
îşi pricinuiesc, fără să bage de seamă, necazuri şi mai mari.***Experienţa vine
prin suferinţe.
·
Agatha Christie: ”Tristețea, ca marea, se
retrage și se întoarce cu un ritm misterios și neînțeles. *** Îmi place să
trăiesc. Am fost câteodată sălbatic, disperat, grav de nefericită, împovărată
de tristeţe, dar dincolo de toate acestea ştiu că a fi pur şi simplu vie este
un lucru formidabil.
·
Akif Kichloo: ”A accepta tristețea este a
înțelege că nu toate poveștile au un sfârșit fericit, și asta e în regulă.
·
Al
Pacino: ”Degeaba ne plângem,
daca nu ne pare rau.”
·
Alain de Botton: „Viața bună nu este una
imună la tristețe, ci una în care suferința contribuie la dezvoltarea noastră.”
·
Albert Camus: „Când trupul e trist,
sufletul lâncezeşte.***Cel care se supune unei legi nu se teme de o judecată
care-l aşază la locul ce i se cuvine într-o rânduială în care crede. Dar cel
mai mare chin pe care l-au suferit vreodată oamenii, este acela de a fi judecaţi
fără nicio lege.***De la un anume punct al suferinței și nedreptății încolo
nimeni nu mai poate face nimic pentru nimeni.”***Destinul uman nu poate fi
privit, in ansamblul sau, decat in momentul in care existenta a incetat. Pentru
om, moartea este aceea care ii modeleaza destinul. ***Împotriva unei nedreptăţi
(aparent) eterne, omul trebuie să afirme dreptatea şi să protesteze contra
universului de necazuri, el trebuie să creeze fericirea. ***N-ai scrie atata
despre singuratate, daca ai sti sa scoti tot ce se poate din ea. ***Nu lăsa pe
nimeni să fie prioritatea ta, în timp ce tu devii optiunea lor! *** Oamenii
cuprinşi de o adâncă tristeţe se trădează când sunt fericiti: au un fel de a
apuca fericirea ca şi Cum ar vrea s-o strângă la piept şi s-o înăbuşe din
gelozie...***Să dăruieşti totul, să sacrifici totul fără speranţă de
răsplată: asta înseamnă iubire. ***Trebuie
să trăim și să creăm. Să trăim până la lacrimi.”***Un singur lucru este
mai dureros decât tristeţea: viaţa unui om fericit*** Tristețea este o greutate
pe care trebuie să o ducem singuri și în întregime, oricât de greu ar fi.
·
Albert Einstein: „Cred că paralizia
indivizilor e cea mai mare tară a capitalismului. Întregul nostru sistem
educaţional suferă din cauza acestei tare. Elevului îi este insuflată o
atitudine competitiv exagerată, el e învăţat, ca pregătire pentru viitoarea
carieră,...***Dacă cineva n-a greșit niciodată, înseamnă că n-a încercat să
facă nimic nou.”***Este mai ușor să dezintegrezi un atom decât o
prejudecată.”***Gravitaţia nu e responsabilă pentru oamenii care cad în patima
dragostei.***Iubirea aduce cu sine multă fericire, mult mai multă decât
suferinţa pe care o aduce dorul de cineva.***Nu mă gândesc la viitor, va veni
el oricum.”***Serviciul militar obligatoriu mi se pare cel mai dezonorant
simptom al precarităţii demnităţii personale, de care suferă astăzi lumea
civilizată.***Sufletele mari au întâlnit întotdeauna opoziție din partea
minților mediocre.”***Un om trebuie să înveţe să înţeleagă raţiunile fiinţelor
umane, iluziile lor şi suferinţele lor.***
·
Albert Hubrand: ”Nu plânge pentru că s-a
terminat, zâmbeşte că s-a petrecut.
·
Albert Pike: ”În republica unde sunt promovaţi
oameni nepregătiţi, incompetenţi şi necinstiţi, care se ploconesc pentru
resturile unor funcţii promise, cei care i-au ales vor vărsa lacrimi de sânge
pentru greşeala făcută. Fructul sigur al unei...
·
Albert Schweitzer: „Gândeşte-te ocazional
la suferinţa pe care te faci că nu o vezi.***Încet a încolţit în mine credinţa
de nezdruncinat că nu avem niciun drept de a induce suferinţă şi moarte nici
unei alte fiinţe.***Suntem mult prea multi impreuna; dar murim din singuratate.
·
Albert Smith: "Lacrimile sunt
supapele de siguranta ale inimii atunci cand se aduna prea multa presiune
asupra ei."
·
Alda Merini (1931 - 2009):
"Durerea nu e altceva decât gândul că s-ar fi putut să nu te cunosc.
·
Alecu Ivan Ghilia: ”Niciodată n-am
să-ţi pot spune, niciodată! cât de uscată mi-e vederea când tu nu eşti şi cum
tristeţea mea se sprijină pe ziduri de dorul tău.
·
Alecu Russo: ”Opreşte dacule, nu şti tu
că adierea aceasta de viaţă care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei
mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr şi mă găseşte iar după lungă
despărtire, tânăr, îmbătrânit, cu fruntea brăzdată, cu inima...***”Suferinta
indelungata impietreste si ucide mila.
·
Aleksandr Elcianinov: "Mă tot
gândesc la textul acesta: 'Dacă ați fi fost din lume, lumea ar fi iubit ceea ce
este al ei...' Putem deduce de aici că noi, cei ce suntem ai lui Hristos,
suntem sortiți suferinței, că pe măsură ce suferim mai mult, nu 'suntem ai
lumii'? Oare de ce, urmându-L pe Hristos, toți sfinții au avut parte de atâta
suferință? Cu cât te legi mai mult de 'lume', cu atât te afunzi mai mult în ea,
suferi mai mult, dacă îl urmezi pe Hristos. În timp ce doar 'fiii lumii' sunt
imuni la suferință? Pare ceva ca i perfectă reacție chimică"
·
Aleksandr Ivanovici Herzen: ”Un om
stăpânit de o patimă puternică este un egoist teribil.
·
Alex Tan: "Poate ca ochii nostri
trebuie sa fie din cand in cand spalati de lacrimile noastre, astfel incat sa
putem vedea iarasi viata cu o mai mare claritate."
·
Alexander Blok: ”Tânăr sunt şi de viaţă
sunt plin, Mistuit de privelişti şi dor. Înverzesc şi spre tine-mi înclin Ramul
meu de arţar, foşnitor. Când de vânt mă-nfior legănat, Rugăciuni îţi şoptesc,
ca să vii. Pe obrazu-mi spre cer înălţat...
·
Alexander Dumas: ”Dacă ar știi bărbații
câte se pot obține cu o lacrimă, ar fi mai fericiți, iar noi i-am jefui mai
puțin.***Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă,
dar nu se închid; mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele
rămân în inimă vii și deschise.**** „Nu există bucurie sau tristețe în lume.
Există doar comparația unei stări cu cealaltă, atâta tot.”
·
Alexander Pope: ”Nicio fiinţă nu suferă
atât de puţin ca un prost.
·
Alexander Theroux: ”Nu exista nici o alta
singuratate asemanatoare cu cea de dupa o casatorie esuata.
·
Alexandru C. Cuza: ”Patimile omeneşti
sunt ca năruirile din înălţimi: când pornesc, uşor le opreşte fiecare, dar, mai
târziu, ele fărâmă tot ce întâlnesc în calea lor şi nu-i putere pe lume ca să
le poată stăpâni.***Încă o împerechere de vorbe, oribilă: ştiinţa antisemitismului.
Cum poate fi antisemitismul, ştiinţă? Se vor întreba indignaţi savanţii cu
rocele, savanţii cu focele, savanţii cu ixele, savanţii cu sufixele, savanţii
cu fixele lor pretinse idei de...
·
Alexandru Macedonski: ”Viaţa este o
ciudată comedie care amestecă împreună şi dureri şi bucurii, punând lacrimi
lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns.***Lacrimele mele nu sunt boabele de
rouă ce strălucesc pe florile întredeschise; nu sunt mărgăritarele ce atârnă de
genele lungi ale amanţilor; nu sunt mărgele de opal scânteind în soare. Pentru
mine nu sunt flori, nu e amantă, nu e bucurie;...***Nimic, nici chiar speranţa
în suflet nu mai cântă Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă... Departe laşi
în urmă al visurilor rai... Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie, E
rece ca îngheţul din inima pustie De florile din...
·
Alexandru Paleologu: ”Numai cuplul e o
realitate umană, aptă de fericire (şi de tot ce intră în alchimia fericirii:
suferinţă, sacrificiu, bucurie, gratitudine).***Acela care nu cunoaşte
suferinţa nu poate fi fericit niciodată.***Ştiu foarte bine că omul care fuge
de suferinţă nu va ajunge niciodată la fericire, aceasta nefiind negativă,
non-suferinţă, ci eminamente pozitivă şi are un preţ ce merită să fie plătit.
Fatalmente iubirea şi marile angajări sufleteşti îşi asumă...***Un om de la o
anumită altitudine a inteligenţei începe să fie vesel chiar când se exprimă
trist.
·
Alexandru Philippide: ”Oare ce m-aş face
eu fără zâmbetul tău răsărit dintre lacrimi mântuindu-mă de toate relele
lumii...?
·
Alexandru Vlahuta: ”Ş-acum douăzeci de
ani, tot pe-aici, prin locurile acestea de-atâtea ori stropite cu sânge, s-au
întors ostaşii noştri biruitori din câmpiile Bulgariei. Rărite erau rândurile,
şi steagurile zdrenţuite de gloanţe, dar pe chipurile uscate şi pline...***”Nimeni
n-a iubit ca mine; nimeni n-a suferit cât am suferit eu. Toţi zicem aşa. Şi
toţi avem dreptate.***Invidioşii suferă de succesul altora ca de-o umilinţă, ca
de-o ofensă neiertată adusă slăbiciunii lor.
·
Alexis Carrel: ”Omul nu se poate remodela
fără suferință căci el este atât marmura cât și sculptorul."
·
Alfred Adler: "Lacrimile si plansul
- mijloacele numite de mine puterea apei - pot fi extrem de folositoare ca arme
de distrugere a cooperarii si aducerii cuiva la conditia de sclavie."
·
Alfred Austin: "Lacrimile sunt
ploile de vara ale sufletului."
·
Alfred Capus: ”Sunt femei care nu
provoaca suferinta la doi barbati odata si prefera sa se concentreze asupra
unui singur barbat: acestea sunt femeile credincioase.
·
Alfred de Musset: ”Numai suferinţa
înnobilează.***Nimeni nu se cunoaşte cât timp n-a suferit. Este o lege aspră,
dar supremă.***Omul este un ucenic, durerea îi este învățătorul.
·
Alfred de Vigny (1797 - 1863): ”Iubesc
demnitatea durerii.***Ce e mai rar pe lume decât un bărbat, nu văd decât copii
pretutindeni, copii bătrâni, care se joaca cu tristețe.***Vai, mereu aceeasi
viata, scap de suferinta dau de boala, scap de boala dau de suferinta.
·
Alfred Polgar: ”Atunci cand cineva te
paraseste ai de a face cu singuratatea; cand tu parasesti pe altcineva apare
solitudinea.
·
Alfred Tennyson: ”Nici o lacrimă,
crezurile omenești sunt mai slabe ca dorința inimii. Prin ușa ce blochează
drumul, străbate o scânteie din ceva superior .***Va fi–n amurg, luceafărul pe
cer, Şi-un glas mă va chema din depărtare; Nu se va-auzi suspin pe debarcader
Când velele voi ridica pentru plecarea mare, Asemeni mareei care se mişcă de
parcă ar dormi, Prea îndeajunsă sieşi de-atâtea zgomote şi...
·
Alin Ghiorghieş: ”Plângeam cu dinţi iar
gura-mi era încleştată de-o lacrimă...
·
Alphonse de Lamartine: ”Ingrijorarea si
tristetea leaga doua inimi intr-o legatura mai stransa decat o poate face
fericirea; cele mai obisnuite suferinte sunt mai puternice decat bucuriile
obisnuite.
·
Alphonso Davies: „Viața este prea scurtă
pentru a fi supărat sau trist pentru mult timp.”
·
Alyssa Milano: ” În primul rând, acceptă
tristețea. Realizează că fără a pierde, câștigul nu este atât de grozav.”
·
Ambrose Bierce: ”Înmormantare, o
procesiune prin care atestam respectul nostru pentru mort prin imbogatirea
dricarului si ne intarim amaraciunea printr-o cheltuiala care ne adanceste
suspinele si ne dubleaza lacrimile.***Uitare, starea sau condiția în care răul
încetează lupta și tristețea este în repaus, groapa de gunoi eternă a faimei.
·
Amza Pellea: ”Lacrima şi râsul rămân cele
două mostre ale naturii umane; ele sunt taine cărora numai magia scenei le
poate da satisfacţie.***Sunt convins că orice întâmplare poate fi folosită în
aşa fel încât să scoată şi lacrimi şi hohote de râs; mi se pare o trăsătură
specifică poporului român, acest haz de necaz.***”Sunt convins că orice
întâmplare poate fi folosită în aşa fel încât să scoată şi lacrimi şi hohote de
râs; mi se pare o trăsătură specifică poporului român, acest haz de necaz.
·
Ana Blandiana: ”Dorul este cel mai
abstract şi cel mai altruist dintre sentimentele mele, este legea care-mi face
sufletul iobag pe un petec de pământ. Înaintez sub încărcatura de imagini, de
suferinţe şi de iubiri înfăşurate în nebuloasa de dinaintea naşterii...***Zâmbetul
poate fi de foarte multe feluri şi poate îndeplini foarte multe funcţii -
complexitatea unei personalităţi putând fi de altfel stabilită şi după lărgimea
diapazonului de zâmbete de care dispune – iar una din aceste funcţii, cea
mai...*** Intre pasiune si suferinta asemanarea este atat de mare incat, de-a
lungul timpului, oamenii au ajuns sa le confunde si sa le boteze cu acelasi
cuvant: patima, a patimi. O ironie filologica.
·
Anais Nin: ”Suferinţa e ceva ce trebuie
să stăpâneşti, nu în care să te scalzi.
·
Anatol Codru: ”Norii-n Ardeal sunt bocet
şi-ndurarea,/ Şi-s oasele tocate-n suferinţi, Şi-s ocnele ce strigă din
părinţi, Care cu lacrimi îndulcit-au sarea/ Cea care nu se vinde pe arginţi.”
·
Anatole France: ”Suferinta, ce divinitate
de nepatruns. Ei ii datoram tot ce-i mai bun in noi, tot ceea ce da pret
vietii, ii datoram mila, ii datoram curajul, ii datoram virtutile.
·
André Breton: ”Tristețea nu este aproape
niciodată altceva decât o forma de oboseală.
·
Andre Gide: ”Suferinta devine mai usor
suportabila cand se simte impartasita.
·
André Maurois: ”Spiritul femeilor e
alcătuit din impresiile succesive lăsate de bărbaţii care le-au iubit, tot
astfel după cum gustul bărbaţilor e format din imaginile confuze şi suprapuse
ale femeilor care au trecut prin viaţa lor şi adesea suferinţele...
·
Andrei Pleșu: ”Noi suntem înclinaţi în
mod natural - şi educaţi în mod iresponsabil - să credem că, pentru
chiverniseala destinului nostru, nu ne sunt trebuincioase decât împrejurări
favorabile, bunătăţi, răsfăţuri şi noroace. Nimeni nu se roagă să capete
vreo...*** Etica: efortul seninătăţii de a înţelege lacrimile!
·
Andrei Turcanu: ”Omul - un ocean de
suferinta intr-un atom de viata.
·
Andrew Fletcher: ”Cel care este insotit
de ganduri nobile nu este niciodata singur. (
·
Andrew
Mclaren: "Știai că atunci
când îți plângi morții, plângi pentru tine și nu pentru ei? Plângi pentru că
i-ai "pierdut", pentru că nu-i mai ai alături de tine. Crezi că totul
se termină cu moartea. Și crezi că ei NU mai sunt acolo.Deci, dacă tu nu mai
ești mort, ei unde sunt?Da, ei au plecat, sau sunt acum în altă parte, este
acel loc mai bun decât acesta?Da, cu siguranță acel loc este mai bun decât
acesta; deci De ce suferi pentru plecarea lor?Atunci când ai terminat de
acceptat că ei nu mai sunt "NU aici", ci sunt încă într-un alt loc
chiar mai bun decât acesta, pentru că sunt acolo unde nu mai sunt bolnavi, sau
nu mai suferă.Atunci vei înceta să-i mai plângi și îi vei readuce în memorie
pentru ca ei să continue să te însoțească cu bucuria a tot ceea ce ai trăit.Dacă
i-ai iubit cu adevărat IUBEȘTE-i DIN NOU și de data aceasta cu mai multă
putere, cu mai multă puritate, cu mai multă dăruire.Astăzi, nu va mai exista
niciun fel de reproș de niciun fel.Doar IUBIREA, va fi esența între voi, între
noi, între ei.Îți respect durerea și felul în care o exprimi. Știu că plângi și
vei plânge fără mângâiere.Dar ... Astăzi îți spun:Nu muri cu morții tăi.Nu
uitați că vedem doar o singură față a monedei (moartea).Nu ne uităm în partea
cealaltă; nu vedem locul minunat de lumină în care se află ei.Ce-ar fi dacă am
începe să vedem "moartea" ca pe o a doua naștere?A doua naștere prin
care vom trece TOȚI.Nu muriți alături de morții voștri, onorați-i trăindu-vă
viața așa cum ar fi vrut ei să o faceți. Lăsați-i să transcendă. Iar tu continuă
să trăiești."
·
Angelina Jolie: ”Fără durere nu ar exista
suferinţă şi fără suferinţă nu am învăţa nicicând din greşeli. Ca să fiu mai
precisă, durerea şi suferinţa sunt cheia către toate ferestrele; fără ele nu ar
exista cale în viaţă.
·
Anghel Dumbraveanu: ”Sint si aici si-n
alta parte si fericit si trist, si rau si bun, cum viata-nseamna si putina
moarte, cum intelept si cum nebun. Iau barca si ma urc in cer, si in pamint,
si-n flori, si nicaurea, cum raza serii intr-un giuvaer si cum...
·
Anita Brookner: ”Esența dragostei
romantice este acel început miraculos după care tristețea și imposibilitatea
devin reguli. –
·
Anne Frank: ”În adâncul tristeții zace un
drum spre fericire. *** Cine e fericit va face şi pe alţii fericiţi, cine e
curajos şi încrezător nu va fi învins de necazuri.*** Mai cred că oamenii sunt
într-adevăr buni la suflet. Numai că nu-mi pot clădi speranţele pe o temelie
făcută din încurcături, suferinţă şi moarte.
·
Anne Rice: ”Dacă vei ajunge la o astfel
de vârstă - şi sunt destui care au trăit atât - cine ştie? Vei deveni mai
puternic, mai alb la piele, mai monstruos cu fiecare clipă ce trece. Vei şti
atât de multe despre suferinţă, încât vei parcurge cu repeziciune...***Dragostea
la care ajungi prin suferinţă e mai puternică decât cea la care ajungi prin
nevinovăţie.
·
Annie Dillard: ”Cel mai sigur semn al
varstei este singuratatea.
·
Anonim: În spatele fiecărui zâmbet se
ascunde uneori o poveste de tristețe.***”În fiecare moment de tristețe există o
oportunitate pentru creștere și înțelepciune.***”În tristețe, descoperim
adâncimile neexplorate ale compasiunii și empatiei.***”În tristețe, găsim un
loc de reflecție și de creștere personală.***În fiecare inimă care suferă de
tristețe există și o scânteie de speranță.***"A fi trist nu înseamnă că ai
pierdut totul, înseamnă că ai ceva prețios pentru care merită să suferi.***A
incerca sa uiti pe cineva pe care l-ai iubit e ca si cum ai incerca sa iti
amintesti de cineva pe care nu l-ai cunoscut.***A îmbrățișa tristețea este a
îmbrățișa întreaga gamă a experienței umane.***Adevărata tristețe nu este în a
plânge, ci în a simți că sufletul tău plânge în tăcere.***Ai grija: ce vei face
razand vei plati plangand.” ***Am văzut oameni cu inima în bucăți salvând
persoane ce aveau doar o zgârietură ***Am vrut sa plang dar cineva mi-a furat
lacrima, am vrut sa rad dar cineva mi-a furat zambetul, am vrut sa iubesc dar
cineva mi-a furat inima, am vrut sa mor dar cineva mi (a furat curajul…) ***As
vrea ca lumea sa isi aduca aminte de mine ca persoana care zambea chiar si cand
avea inima franta, care stia sa lumineze cu un zambet clipele celorlalti chiar
daca pe a ei nu si-o mai putea. ***Atunci când oamenii nu îţi înţeleg tristeţea
şi nemulţumirea se întreabă ce îţi lipseşte oare? Ei nu ştiu că îţi lipseşti
TU. Pentru că fiecare a luat câte o bucăţică din tine, pe care nu a mai pus-o
la loc şi pe care nu a mai înlocuit-o cu nimic. Iar tu te trezeşti din ce în ce
mai pustiit de tine..."*** Bucuria împărtăşită este o bucurie mai mare.
Durerea împărtăşită este o durere vindecată. ***Cand cineva te a ranit, plangi
un rau, construieste un pod si treci peste el. ***cand esti trist, uita-te la
cer si adu-ti aminte ca soarele este si el singur, dar continua sa
straluceasca”** *Cand viata tace, iti auzi singuratatea. ***Cel mai greu
renunti la lucrurile pe care defapt nu le-ai avut niciodata cu adevarat.***Dacă
absența mea nu te afectează atunci prezența mea nu mai are nici un rost.***Dacă
minciuna are întâietate în faţa adevărului, viaţa e amară şi plină de
necazuri.***De ce sunt oamenii tristi: sunt prizonieri in povestea lor
personala. Toata lumea crede ca scopul vietii este sa urmeze un plan. Nimeni nu
se intreaba daca acest plan e al lui sau a fost creat de altcineva. Strang
experiente, amintiri, lucruri si idei ale altora, iar asta e mai mult decat pot
duce. Insa isi uita propriile vise.*** despartire este ca o oglinda sparta. Mai
bine o abandonezi decat sa te ranesti incercand sa o repari. ***Este foarte
trist cand iti uiti prietenii. Nu toata lumea a avut un prieten.***Exista 2
tipuri de durere: una care te doare si alta care te schimba.***Femeile isi
poarta lacrimile ca pe niste bijuterii."***Gandurile cele mai adanci si
cele mai scumpe sunt acelea pentru care regretam ca n (avem lacrimi.***Îmi plac
necazurile. Unii colecţionează cartonaşe cu jucători de baseball, alţii sticle
de bere. Eu colecţionez necazuri. Am casa plină de ele.***În adâncul tristeții,
descoperim puterea de a ne ridica din nou.***Întotdeauna când iubim, concepem
dragostea ca fiind singura sursă de fericire şi fiind eternă iar persoana
iubită fiind iubitul etern. Sunt frecvente expresiile „te iubesc până la
moarte”, „te voi iubi mereu”… Dar trecerea timpului aduce cu sine o formă de
cunoaştere care ne demonstrează că cele afirmate şi crezute odată cu tărie se
spulberă încet – încet în vreme. Apare o altă „dragoste eternă”, un alt „iubit
veşnic”. Iubirea rămâne aceeaşi, iubirile se schimbă. Moarte şi înviere. Şi din
nou moarte.***Lacrimile cad, ele sunt atat de usor de sters cu maneca, dar cum
as putea sterge pata din inima mea?"***Lacrimile sunt acele cuvinte pe
care inima nu le poate rosti. ***Ma doare de fiecare data cand imi spui ca ma
iubesti pentru ca stiu ca nu. ****nimeni nu stie cate cicatrici poarta un
suflet. Nici macar sufletul nu le tine socoteala.***Nu spatele te doare, ci
povara pe care o porți./ Nu ochii te dor, doar nedreptatea/ ceea ce trebuie să
vezi./Nu capul te doare, ci gândurile care sunt în el./ Nu gâtul te doare, doar
ceea ce nu exprimi sau ceea ce spui cu furie./ Nu stomacul este care te doare,
doar ceea ce sufletul tău nu digeră./Nu ficatul te doare, doar furia pe care o
porți./Nu Inima te doare, doar absența dragostei!"**"Sunt lacrimi
care împacă durerea și altele din care ea se hrănește.*** Nu voi mai fi
niciodata aceeasi persoana pe care ai stiut-o. Acum stiu cum durerea poate
transforma oamenii in cineva care nu sunt. ***O despărtire este ca o oglindă
spartă. Mai bine o abandonezi decât să te răneşti încercând să o repari.”** *Oamenii
nu plang fiindca sunt slabi, ci pentru ca au fost puternici pentru prea mult
timp. ***Plansul nu arata ca esti slab. De cand te–ai nascut, plansul arata ca
traiesti! ***Singurele lacrimi a căror amărăciune e deplină, sunt acelea care
nu cad pe pieptul nimănui și pe care nu le stânge nimeni.***Suferinta? Dar este
singura cauza a constiintei.*** "Tristetea este un adevarat blestem, si nu
cred ca exista oameni mai profund tristi decat viciosii, ceasuri mai deprimante
decat ceasurile viciului. ” ***Tristețea este o umbră care ne urmează,
amintindu-ne de lumina pe care am cunoscut-o.***Tristețea este un companion
silențios pe drumul spre autocunoaștere.***Tristețea este un maestru greu, dar
lecțiile sale sunt de neprețuit.*** Tristețea este un ocean: câteodată calm,
câteodată furtunos, dar întotdeauna vast și adânc. ***Tristețea este un răspuns
natural la pierdere, un omagiu adus celor pe care i-am iubit. ***Tristețea este
un râu care curge spre mare, către adâncurile necunoscute ale sufletului
nostru.***Tristețea este un testament al capacității noastre de a simți, de a
iubi și de a pierde.***Tristețea ne amintește că fiecare adio este și un
preludiu la un nou început*** Tristețea ne amintește că suntem fragili, că
suntem oameni.***Tristețea ne învață să fim mai blânzi cu noi înșine și cu
ceilalți.***Tristețea ne învață valoarea momentelor de bucurie și frumusețe în
viața noastră.***Tristețea ne oferă o perspectivă unică asupra frumuseții și
fragilității vieții.***Vindecarea vine atunci cand recunoastem ca suferinta
noastra este o reflectie personalizata a suferintei colective. *** Tristețea
este ca o oglindă care reflectă lumina ascunsă a sufletului nostru. ***Tristețea
este ca o ploaie de primăvară: purifică și reînnoiește.***Tristețea este ca o
semnătură a sufletului pe pânza vieții.***Tristețea este o amprentă a iubirii
pe care am simțit-o, a vieții pe care am trăit-o.***Tristețea este o carte
deschisă a sufletului, care ne învață lecții de viață prețioase. ***Un Maestru
practicant nu vorbeşte despre suferinţă; pur şi simplu, înţelege clar puterea
Cuvântului şi alege, astfel, să nu spună nici o vorbă despre aceasta.
·
Anthony Robbins: ”Există două tipuri de
suferinţe: suferinţa eşecului şi cea a regretului.
·
Antoine de Saint Exupéry: ”Aşa că mă cam
plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte
sunetul unor paşi deosebiţi de ai tuturora. Paşii altora mă fac să mă ascund în
pământ, ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie. Şi apoi,
priveşte!...***Când ești trist, îți place să privești un apus de soare.
***Copiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om mare. Am un
motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten, din câţi am eu pe lume. Mai
am un motiv: acest om mare poate să priceapă totul, chiar şi cărţile pentru
copii. Am şi al...***Dacă vrei să te înalţi, macină-te în luptă cu conflictele
tale; ele conduc spre eternitate. E singurul drum care există, şi asta pentru
că suferinţa te înalţă atunci când o accepţi.***De te abandonezi, nu mai
suferi. Chiar tristetii de te abandonezi, nu mai suferi.****Durerea unui singur
ins face cât durerea lumii întregi.” ***Eu nu mănânc pâine. Grâul este inutil
pentru mine. Câmpurile de grâu nu înseamnă nimic pentru mine. Şi asta e trist!
Dar tu ai părul blond, aurit. Atunci când tu mă vei fi domesticit va fi
minunat. Grâul, care este auriu, îmi va aminti de tine. Şi îmi va plăcea
zgomotul vântului prin grâu… ***Exista un astfel de loc secret, taramul
lacrimilor."***In plina tinerete, cu umbra lor in urma,/ In
noaptea-ntunecata visurile se curma.**"Înţeleg şi aştept lacrimile. Ele sunt ploaia în care se topeşte primejdia
furtunii, descărcarea trufiei şi dăruirea iertării. Să plângă şi voi ierta.”***Nu
confunda dragostea cu delirul posesiei, care aduce cea mai crunta suferinta,
caci, in ciuda parerii comune, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctul
proprietatii, care este tocmai contrariul dragostei.***Şi tu, dacă vrei să te
înalţi, macină-te în luptă cu conflictele tale: ele conduc spre eternitate. E singurul
drum care există. Şi pentru asta suferinţa te înalţă, atunci când o
accepţi.***Tristețea este totdeauna formată din timpul care curge și nu și-a
dat roadele. ***În plină tinerețe, cu umbra lor în urmă, În noaptea-ntunecată
visurile se curmă.
·
Antoine François Prévost: ”Vă dau voie să
afirmaţi că desfătările dragostei sunt trecătoare, că sunt oprite, că vor fi
urmate de suferinţe veşnice şi, ceea ce mă va impresiona cel mai mult, că
renunţarea la ele va fi cu atât mai măreţ răsplătită cu cât acele
bucurii...***Niciodată nu m-a mirat că hotărârile omeneşti sunt supuse
schimbării; o pasiune le face să se nască, o altă patimă le poate nimici.
·
Anton Holban: ”Urile, dezjnădejdile,
patima se succedau neîntrerupt, fără nicio zi de linişte. Nu ştiam ce hotărâre
să iau, prea slab ca să fug, prea nenorocit să rămân.****Două rude îndepărtate,
doi prieteni, două cunoştinţe vagi se pot revedea oricând, dar între doi
îndrăgostiţi totul s-a terminat. Te-a interesat cel mai mic eveniment din viaţa
celuilalt, ai suferit sau te-ai bucurat împreună, ţi-ai făcut 1000 de...
·
Anton Pann: ”Primiţi dar acest Spital al
Amorului şi, preumblându-vă într-însul, veţi vedea mulţime de nenorociţi
tânguindu-se în dureri, pe care, nedefăimându-i, să luaţi de pildă patimile lor
şi să vă păziţi a nu cădea într-însele.
·
Anton Pavlovici Cehov: ”Nu-i auzim pe cei
care sufera si ceea ce e teribil in viata se petrece undeva, in culise. Totul e
pasnic si tihnit, doar statisticile mute riposteaza.*** Daca iti frica de
singuratate, nu te casatori.
·
Antonio Porchia: "Mult mai dureros
decat lacrimile este sa le vezi." *** Cred că sufletul consistă din
suferinţele sale. Căci sufletul care îşi vindecă propriile suferinţe moare.
·
Apocalipsa 7.17: ” Căci Mielul, Cel
ce stă în mijlocul tronului, îi va paște pe ei și-i va duce la izvoarele apelor
vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.
·
Apollonios Din Rhodos: ”Nimic nu se
sterge mai repede decat o lacrima. Ar fi mult mai bine dacă ai uita și ai
zâmbi, decât să continui să-ți amintești și să rămâi trist.
·
Aristotel: ”Iubirea este asemănătoare
unui act creator, în timp ce a fi obiect al iubirii seamănă cu o stare pasivă.
Prin urmare, cei care deţin superioritatea în acţiune sunt şi cei animaţi de
iubire şi de sentimente amicale. În sfârşit, toţi oamenii iubesc...***Teama
este anticiparea unei suferinţe.***Se ştie doar că, în general, pasiunea nu
poate fi făcută să cedeze prin raţiune, ci prin constrângere. Căci omul
virtuos, adică cel ce trăieşte pentru frumosul moral, se va supune raţiunii, pe
când cel vicios, care nu aspiră decât spre plăcere,...***Comedia este imitaţia
unor oameni neciopliţi, nu însă o imitaţie a totalităţii aspectelor oferite de
o natură inferioară, ci a celor care fac din ridicol o parte a urâtului.
Ridicolul poate fi definit ca un cusur şi o urâţenie de un anumit fel,
ce...****E absurd să cauţi a judeca adevărurile după lucrurile materiale ce se
schimbă într-una şi nu stăruie niciodată în aceeaşi stare; când cauţi adevărul,
trebuie să te bizui pe cele ce rămân pururea aceleaşi şi nu suferă nici o schimbare.***A
învăţa nu este un joc de copii; noi nu putem învăţa fără suferinţă.***Nimeni nu
ar putea alege o existenta fara prieteni, chiar si daca ar avea toate lucrurile
de pe pamant ***"Actiunile hotarasc fericirea sau nefericirea omului. **"Dintre
doua suferinte trebuie s-o alegi pe cea mai mica.
·
Armando Palacio Valdes: ”Nu e nimic mai
trist decât tristețea unui om vesel.
·
Arsenie Boca: ”Un suflet trist este un
suflet cu luminile stinse. ***Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri
şi Dumnezeu se roagă de om să mai lase păcatul. Acum, judecaţi şi voi, cine de
cine să asculte mai întâi, Dumnezeu de om sau Omul de Dumnezeu? *** sa nu uităm
că una este lupta şi suferinţa omului mărturisit şi alta e suferinţa omului
nemărturisit.
·
Arthur Golden: „Putem vorbi deschis
despre suferinţa noastră doar după ce ea s-a sfârşit.”
·
Arthur Miller: ”Cincizeci de săptămâni de
suferinţă pentru două săptămâni de vacanţă.***E trist să trăieşti în prezenţa
cuiva care nu ştie să fie fericit.
·
Arthur Rimbaud: ”O stea trandafirie
în ochi îţi lăcrima...
·
Arthur Schopenhauer: ”A voi inseamna in
mod esential a suferi.***Cauza durerii, ca si a bucuriei, nu are ca singura
sursa numai realitatea palpabila, ci si cugetarea; aceasta, la randul ei, ne
creeaza necazuri infinit superioare.***Ce este apa pentru foc, mila este pentru
supărare. De aceea sfătuiesc pe acela care se teme să facă un rău aproapelui
sau, stăpânit fiind de supărare, să-şi reprezinte răul deja făcut, să-şi vadă
următoarea victimă în culmea durerii şi să-şi spună...***Cei doi mari inamici
ai fericirii sunt durerea si plictiseala. ***Dacă fiecare dorinţă ar fi
satisfăcută imediat ce şi-a făcut apariţia, cu ce şi-ar mai ocupa oamenii
existenţa, cum şi-ar mai petrece timpul? Imaginaţi-vă că această rasă ar fi
transportată într-o Utopia unde toate cresc de la sine, curcanii...***Dorinţa
însoţeşte suferinţa, se dezvoltă perpetuu ajungând subiect de tragedie sau
comedie.****Fericirea nelimitată şi suferinţa foarte violentă nu se întâmplă
niciodată decât uneia şi aceleiaşi persoane: fiindcă amândouă se condiţionează
reciproc şi sunt astfel comun condiţionate de o mare vitalitate a spiritului.
Cum tocmai am văzut,...***Invidia n-o vei îmbuna niciodată; de aceea poţi să-ţi
baţi joc de ea fără griji. Norocul tău, renumele tău sunt pentru ea o
suferinţă; de aceea poţi să te desfătezi de chinul ei.În viaţă suferinţa
predomină şi este pozitivă, în timp ce plăcerile sunt negative. Din această
cauză, cel care face din raţiune firul conducător al acţiunii sale şi care, în
tot ce face, ia în considerare consecinţele şi viitorul, va trebui să...Oamenii
bogaţi şi aşa numita clasă superioară suferă cel mai mult din cauza
plictiselii.***Oricine îşi petrece viaţa fără suferinţe excesive fizice sau
psihice a avut soarta cea mai fericită pe care o putea găsi, el şi nu acela
care a avut parte de bucuriile şi plăcerile cele mai mari. Oricine vrea să
măsoare fericirea unei vieţi după...***Pentru a scapa de singuratate, chiar si
o tovarase rea pare buna. ()Privirea cea mai generală ne arată că cei doi
duşmani ai fericirii omeneşti sunt durerea şi plictiseala. Veselia sau
suferinţa extreme au întotdeauna la bază o eroare sau o iluzie; prin urmare
aceste doua exaltări ale sufletului ar putea fi evitate prin reflecţie. Această
veselie nelimitată se bazează întotdeauna pe himera de a fi găsit în viaţă
ceva...***Viaţa omului are două feţe principale, o faţă subiectivă, interioară
şi o faţă obiectivă, exterioară. Faţa subiectivă interioară priveşte starea de
bine şi durerea, bucuria şi suferinţa. Trebuie să ţinem seama de faptul că
gradul şi cantitatea..***Vrem să ştim cât preţuiesc oamenii văzuţi concomitent
cu sufletul lor? Să contemplăm câtă concordanţă este între ei şi destinul lor
şi vom vedea suferinţele, lipsurile, agitaţia şi moartea.
·
Audrey Niffenegger: ”În tristețe se
găsește un tip de frumusețe, un fel de puritate emoțională.
·
Augustin de Hipona: ”Morţii noştri nu
sunt absenţi, ci doar invizibili. Ei privesc cu ochii lor plini de lumină în
ochii noştri plini de tristeţe.
·
Aurelian Silvestru: ”În fiecare
dimineaţă, te ridici din pat şi te gândeşti la ziua care vine. Eşti liber. Eşti
un creator şi poţi alege. Ai dreptul să-ţi croieşti destinul cum îţi place.
Este viaţa ta. Poţi să-i conferi un alt sens. Poţi merge pe un alt drum.
Poţi......
·
Axel Oxenstierna: ”Cine n-a suferit
niciodata din pricina mizeriei, nu stie sa compatimeasca.
·
Bakhtyar-Name: „Oriunde s-ar afla
durerea, cuibul ei tot în inimă rămâne.”
·
Baltasar Gracian y Morales: ”La începutul
dragostei trebuie să-ți dai seama că te pândește patima, ceea ce însemnă că vei
ști s-o înfrunți, cumpănind bine partea de suferință.*** Cel care poate trai
singur nu se aseamana deloc cu animalul, are multe in comun cu inteleptul si
este identic cu Dumnezeu. ***Facem viaţa şi mai mizerabilă deplângând-o. ***
”De multe lucruri s-au întristat până acum oamenii, de care s-ar fi bucurat?
·
Barbu Stefanescu Delavrancea: ”Cei
mai nedrepti sunt cai care vorbesc cu patima.
·
Bartolomeu Anania: ”Tristeţea şi
singurătatea pot fi creatoare, dacă le stăpâneşti, dacă te stăpânesc ele pe
tine, devin distructive.
·
Baruch Spinoza: ”A urî pe cineva este
a-şi imagina pe cineva drept cauză de tristeţe; deci cine urăşte pe cineva va
năzui să-l înlăture sau să-l distrugă. Dar, dacă el se teme că rezultă de aici
pentru el ceva mai trist, sau un rău mai mare şi dacă crede că se...***Dacă ne
imaginăm că cineva afectează cu bucurie lucrul pe care îl iubim, vom fi
afectaţi de iubire faţă de el. Dacă dimpotrivă, ne imaginăm că îl afectează cu
tristeţe, vom fi afectaţi de ură împotrivă-i.***Disperarea este tristeţea
născută din ideea unui lucru viitor sau trecut, a cărui cauză de îndoială a
fost înlăturată.***Dorinţa care se naşte din bucurie, este în aceleaşi
împrejurări mai puternică decât dorinţa care se naşte din tristeţe. Dorinţa
este însăşi esenţa omului adică o sforţare prin care omul năzuieşte să-şi
menţina existenţa. De aceea dorinţa care se...***Mângâierea celor nenorociţi
este să aibă tovarăşi de suferinţă.***Prin bine înţeleg orice fel de bucurie;
şi, mai mult, tot ce duce la bucurie; în primul rând, ceea ce satisface o
nevoie, oricare ar fi ea. Prin rău înţeleg orice fel de tristeţe; şi în primul
rând, ceea ce lasă nesatisfăcută o nevoie. De aceea,...***Se numeşte îngâmfare
acela care depreciază în chip nejust pe ceilalţi, şi de aceea, trebuie să
definim îngâmfarea drept bucurie care se naşte din credinţa falsă prin care un
om se socoteşte superior altora. Iar desconsiderarea de sine,
trebuie...***Tristețea este trecerea omului de la o mai mare la o mai mică
desăvârșire.***Tristețea este trecerea omului de la o mai mare la o mai mică desăvârșire***Tristeţea
este un sentiment ce micşorează şi frânează forţa fizică în acţiune; deci,
veselia este de preferat.
·
Basil C. Hume: ”Moartea ramane aproape
singurul lucru sigur in viata fiecaruia dintre noi, si va exista suferinta,
durere si tristete saptamana viitoare, la fel ca si saptamana trecuta.
·
Beaumarchais: "Încerc să râd de toate din teama de a nu
fi nevoit să plâng.”
·
Benedetto Croce: ”Un sentiment nu
poate fi decât simţit, adică să te pătrundă până la suferinţă şi nu poate fi
exprimat dacă ţine să rămână suferinţă reală.***Un sentiment nu poate fi decât
simţit, şi totuşi, te poate pătrunde până la suferinţă, şi atunci el nu mai
poate fi exprimat, pentru că nu mai poate fi înţeles.
·
Benito Mussolini: ” Fuhrerul este un
simpatic. Un mare sentimental, în fond. Când m-a văzut avea lacrimi în ochi, aş
putea spune că mă iubeşte cu adevărat.
·
Benjamin Franklin: ”Dacă vrei să
cunoşti cu adevărat valoarea banilor, încearcă să împrumuţi câţiva, pentru că
cel care împrumută bani are mereu parte de tristeţe.*** Ochii celorlaţi oameni
ne aduc suferinţă. Dacă aş fi fost orb nu mi-aş fi dorit nici haine scumpe, nici
case sau mobile luxoase.***Lucrurile care ne produc suferinţa, ne educă!
·
Beppe Serafini (1915 - 23 iunie 1987):
”Scăpate de sub control, suferințele ne mâzgălesc tabloul vieții
·
Bertolt Brecht: ”Saracia te face trist,
precum si intelept. ***Am golit paharul până la fund. De fapt am fost ispitit.
Eram un copil şi eram iubit. Lumea era disperată fiindcă rămăsesem curat. Se
rostogolea pe jos în faţa mea, cu membre moi şi fundul atrăgător. Am rămas
neclintit. Ca să o...*** Sărăcia te face în egala măsură trist și înțelept.
·
Bertrand Russell: ”În această parte a
universului pe care o cunoaştem, există multă nedreptate şi de cele mai multe
ori, cei buni suferă în vreme ce oamenii răi prosperă. Cu greu îţi poti da
seama care dintre aceste două lucruri e mai enervant.*** Trei pasiuni simple, dar
extrem de puternice, mi-au guvernat viata nevoia de iubire, foamea de
cunoastere si mila netarmurita pentru suferintele omenirii.***Dragostea este
mai mult decat dorinta de contact sexual, ea este principalul mijloc de a scapa
de singuratatea care afecteaza atat barbatii cat si femeile, in cea mai mare
parte a vietii lor.
·
Betty Jane Whylie: ”Intai rezolva-ti
lacrimile; maine fa ceva in legatura cu ploaia acida.
·
Bhuva Manu: ”Singur se naste omul, singur
moare; singur mananca rodul faptei bune, singur rodul celei rele.
·
Billy Joel: ”În fiecare inimă există o
cameră, un sanctuar sigur și izolat, unde tristețea se poate așeza.
·
Blaise Pascal: "Lucrurile au
diferite calitati, iar sufletul are diferite inclinatii; caci nimic nu este
simplu in fata sufletului, iar sufletul nu se infatiseaza pur si simplu
oricarui obiect. Rezulta de aici ca plangem si radem din cauza aceluiasi
lucru." *** Omul nu este decât
supusul erorii naturale şi ireparabile, dacă e lipsit de har. Nimic nu-i arată
adevărul. Totul îl amăgeşte; cele două principii ale adevărului, raţiunea şi
simţurile, în afară de faptul că amândurora le lipseşte sinceritatea, se...
·
Bob Marley: „Vremurile bune de astăzi
sunt gândurile triste de mâine”.
·
Bogdan Petriceicu Hasdeu: ”Dictatura este
o mare patimă a nulităţilor.
·
Boris Mehr: ”Cade o frunză, tu plângi./Se
topește un fulg de zăpadă, tu plângi./Moare un fluture, plângi./Statisticile
spun că zilnic mor sute de mii de oameni/de boli, de frig, de foame, de glonț,
de mașină./Eu nu mai citesc, iubito, decât statistici./Nu mai scriu despre
frunze și fulgi, și fluturi./Să nu mai plângi niciodată"
·
Bram Stoker: ”Numai acela poate să-şi dea
seama cât de dulce şi scumpă inimii şi ochilor e dimineaţa, care a suferit
cumplit în timpul nopţii.
·
Breb Nicolae Popescu: ”Privirea Ta,
Parinte, e limpede si grea/ O simt ca pe o umbra de fulg pe pleoapa mea./
Povara ei intreaga de-as fi putut-o duce/ As fi urcat Golgota, ca Fiul tau cu-o
cruce.”
·
Brendan Francis: ”In miezul cel mai adanc
al tuturor singuratatilor exista un dor intens de reunire cu sinele pierdut al
fiecarui om.
·
Brian Andreas: "Ea a spus ca plangea
de obicei cel putin o data pe zi nu pentru ca era trista, ci pentru ca lumea
era atat de frumoasa, iar viata atat de scurta."
·
Brian Jacques: ”Nu iti fie rusine sa
lacrimezi; avem dreptul de a fi tristi. Lacrimile sunt apa, iar florile,
copacii si fructele nu pot creste fara apa. Dar trebuie sa fie si raze de
soare. O inima ranita se va vindeca in timp, si atunci cand o face, memoria si
dragostea pentru cei pierduti se instaleaza pentru a ne proteja.
·
Bruce Barton: ”Lumea ar fi mai buna daca
fiecare om s-ar sili din cand in cand sa fie absolut singur.Cea mai mare parte
a progresului lumii a provenit dintr-o astfel de singuratate.
·
Bruce Willis: ”Întotdeauna am avut
încredere în oameni. Înainte de a deveni faimos, această încredere m-a băgat în
necaz; după ce am devenit faimos, am intrat în mai multe probleme, din acelaşi
motiv.
·
Buddha: „Aşa e omul, în nerozia lui
învaţă mai degrabă din suferinţă decât din sfaturi.***Care este adevărul despre
suferinţă? Naşterea înseamnă suferinţă, îmbătrânirea înseamnă suferinţă,
durerea şi lamentarea şi disperarea înseamnă suferinţă.***Celui ce nu poate
dormi i se pare lungă noaptea şi călătoria prea lungă celui ce este obosit; la
fel, timpul menţinerii în iluzie şi suferinţă i se pare lung celui care nu
cunoaşte adevărul Învăţăturii spirituale.*** De ce să faci ceea ce vei regreta?
De ce să aduci lacrimile asupra ta? Fă ceea ce nu vei regreta şi umple-te de
bucurie.***Dacă avem o gândire independentă şi nu îngăduim să devenim automate
care reflectă mediul din jur, viaţa nu va fi totuna cu suferinţa.***Este mai
bine să fii prost şi să cunoşti acest fapt, decât să fii prost şi să te crezi
înţelept.”Este stupid cel ce aspirând către privilegii, avansări, profituri şi
elogii crede că ar obţine astfel fericirea. Prin ceea ce generează, ele
determină noi ataşamente care aduc mai degrabă un surplus de suferinţă.***Fără
sănătate, viaţa nu este viaţă; este numai o stare de langoare şi suferinţă, o
imagine a a morţii.***Naşterea este suferinţă, decăderea este suferinţă, boala
este suferinţă, moartea este suferinţă, a fi unit cu ceea ce nu este plăcut
este suferinţă, a fi separat de ceea ce este plăcut este suferinţă, a nu obţine
ceea ce doreşti este suferinţă. Pe...***Nu mai există suferinţă pentru acela
care a terminat călătoria şi care a abandonat tristeţea, care s-a eliberat pe
sine însuşi pe toate nivelurile şi care şi-a aruncat toate lanţurile.***Pentru
a fi eliberat de suferinţe, eliberează-te tu însuţi de ataşamente. Ataşamentul
este originea şi rădăcina suferinţei, aşadar este cauza oricărei
suferinţe.***Primul adevăr spune că viaţa aduce cu sine suferinţă. Al doilea că
suferinţa are o cauză, că nu este un rezultat accidental. Al treilea Adevăr
afirmă că putem descoperi cauza şi putem rupe lanţul cauzal pentru a preveni
suferinţa. Îndepărtezi...***Să ai milă pentru toţi, pentru bogaţi şi săraci în
aceeaşi măsură. Fiecare om are suferinţa lui. Unii suferă prea mult, alţii prea
puţin.***Suferințele voastre vin din opoziția voastră față de CEEA CE ESTE”.
Suferințele vin atunci când refuzăm să privim realitatea și s- o acceptăm. Dacă
poți ceva schimba, schimbă! Dacă nu, ai 2 căi: acceptă situația și continuă
viața fericit, dacă nu poți accepta- suferă în continuare!"Tot ceea ce
suntem şi tot ceea ce există (apare, se menţine şi dispare) în viaţa noastră
este rezultatul a ceea ce am gândit: este fondat pe gândurile noastre, este
confecţionat din gândurile noastre. Dacă un om vorbeşte sau acţionează având
un...***Un om înţelept recunoaşte faptul că această lume nu este decât o simplă
iluzie. De aceea, el nu acţionează ca şi cum aceasta ar fi reală, şi altfel se
eliberează de suferinţă.
·
Bujor Voinea: ”Ceea ce este trebuie
să se confirme prin sine Căci altfel nu este; Ce se vede trebuie să se vadă
singur, Ce se aude trebuie să se audă singur, Ce se simte trebuie să se simtă
singur, Ce miroase trebuie să se miroasă singur,...
·
Byron: ”Ah, sigur că nimic nu moare, dar
ceva jelește. –
·
C. S. Lewis: ”De ce să iubim, dacă
pierderea ne provoacă suferinţă? Iubim, ca să ştim că nu suntem singuri.***Unii
oameni se simt vinovaţi în legătură cu propriile nelinişti şi le consideră o
lipsă a credinţei, dar ele sunt încercări, nu păcate. Ele sunt, ca toate încercările,
dacă putem să le privim astfel, partea noastră în patimile lui Christos.***
Tristețea profundă ne arată cât de mult ne pasă.
·
Camelia Buzatu: ”La fundația instituției
morții s-a aflat întotdeauna durerea!
·
Camil Petrescu: ”Cum se gandeste, cum se
iubeste, cum se sufera nu se poate invata in orele de curs si nici atesta prin
certificat de absolvire.***Dacă vrei să cunoşti liniştit frumuseţea unei femei,
trebuie neapărat să o faci să sufere; numai suferinţa o înfrumuseţează, aşa cum
numai când simt umbra morţii cântă sublim lebedele.***Emoţiile mortale sunt
intense, solide, egale. Cei cu adevărat în stare să sufere sufleteşte au şi
orgoliul de a refula totul, au şi durerea inferiorităţii lor, de o clipă, şi
poate că tocmai această comprimare mistuie şi doare mai mult, deci e
de...***Fiecare credem că femeia care ne iubeşte are, păstrate pentru noi,
anumite gesturi de mângâiere şi frumuseţe, gesturi cărora noi le dăm un anume
înţeles şi nu e o suferinţă crâncenă să vedem că le are şi pentru
altul.***Maria Sineşti: Uneori nu ma mai înţeleg nici eu. Sunt clipe în viaţa
mea pe care, când mi le amintesc, mă îngheaţă un fior din cap până în picioare.
Rătăcirile astea din viaţa mea... câtă josnicie inutilă... Mi-e silă de mine...
Gândesc uneori că...***Mă cuprindea o nesfârşită tristeţe văzând că nici femeia
asta, pe care o credeam aproape sulfet din sufletul meu, nu înţelegea că poţi
să lupţi cu îndârjire şi fără cruţare pentru triumful unei idei, dar în acelaşi
timp să-ţi fie silă să te...***Se pot despărţi aşa uşor doi amanţi? Un bandaj
aplicat prea multe zile pe o rană şi se lipeşte pe ea de nu-l poţi desface
decât cu suferinţe de neîndurat... dar două suflete care s-au împletit... au
crescut apoi laolată?***Talentul se descoperă, conform celor ştiute, în modul
următor: în faţa comisiei aşezate la o masă lungă, un băieţan sau o fetiţă
sufocată de trac spune, fie Latina Ginta, fie Duşmancele şi după asta domnii
examinatori descoperă talentul, cum...***Va veni o vreme când amorul va dispare,
când cei care suferă din cauza iubirii vor părea ridicoli? Cine ştie? Dar ce
poate face starea de lucruri care va fi cândva, pentru cei de acum... pentru
cei care şi-au încheiat ciclul revoluţiei pe planetă,...
·
William Shakespeare: ”Cand sosesc mahnirile,
ele nu vin ca iscoade razlete, ci in cete.
·
Carl Gustav Jung „Chiar şi o viaţă
fericită nu poate exista fără o parte de întunecime, iar o lume fericită şi-ar
putea pierde înţelesul dacă nu este echilibrată şi de tristeţe. Este mult mai
bine să iei lucrurile aşa cum vin, cu răbdare şi calm.***Cuvântul fericire şi-ar
pierde înţelesul dacă nu ar fi însoțit de tristețe.***Întâlnirea dintre doi
oameni este precum contactul dintre două substanţe chimice: dacă există o
reacţie, amândoi suferă o transformare.*Nimeni, atâta vreme cât se lasă purtat
de curentul vieţii, nu este lipsit de necazuri.***O persoană care nu a trecut
prin infernul pasiunilor sale.. nu le-a depăşit niciodată.”
·
Carlo Osvaldo Goldoni: ”Tinerele soţii
ale bărbaţilor în vârstă au obiceiul să se gândească din vreme la alegerea
celui care le va şterge lacrimile de văduve.***”Părinţii au mai mare grijă de
fericirea copiilor decât copiii înşişi, căci ei nu se lasă orbiţi de patimi sau
imbolduri necugetate şi orânduiesc totul cu mai multă înţelepciune, astfel
încât cu timpul şi copiii să se declare mulţumiţi.
·
Catalin Ciolca: ”Pamantului: Pe
pamant din adins nu se pierde nimic, la o ora anume Lipindu-si tampla de vant
ca de-o fereastra Poti asculta fluturii, arborii, oamenii de demult Dansand la
un loc intr-o ceata si hora albastra. Slava deci neuitarii din...
·
Catherine Breillat (13 iulie 1948):
” iubirea, ca pasiune, cu cât e mai puternică, cu atât e mai legată de
suferință, de suferința ta și a celorlalți.
·
Catherine Deneuve: ”Dragostea e
suferinţă. Unul dintre parteneri iubeşte întotdeauna mai mult.
·
Când te pierzi în valul vieţii, Trist la ţărm
doar eu rămân; Braţe fără de nădejde - Navă fără de stăpân.
·
Cesare Pavese: ”Există ceva mai trist
decât a îmbătrâni, aceea de a rămâne cu minte de copil.***Există ceva și mai
trist decât ratarea idealurilor: este realizarea lor.*** Recompensa după atâta
suferinţă este că, apoi, mori ca un câine.
·
Cezar Bolliac (23 martie 1813 -
1881): "Mâine și iar mâine, și de mâine mâine,/Astăzi e durerea, mâine
fericirea,Astfel cere-acela care n-are pâine,/Astfel și bogatul, toată
omenirea...
·
Cezar Ivanescu: ”trezit din somn cu
lacrimile-n ochi crin alb destul capul în piept ţi-apleci: flagel, dumnezeiesc,
pe umilinţa ta de floare!
·
Cezar Petrescu: ”E prea multă mizerie pe
care o uităm... Fiindcă nu o vedeam sub ochi, ni se pare că a dispărut de pe faţa
pământului... Şi deodată... Cioc-cioc! Cu o telegramă ne aşteptată, mesajul
unei suferinţe, un scâncet, un sughiţ de plâns, vine să-ţi aducă...*** Oamenii
morti raman morti. Nu merita niciun interes, daca in trecerea lor prin viata
n-au stiut sa se ridice peste nevrednicele bucurii si suferinte
animalice.***Suferinţa presupune speranţă de eliberare. Ea dă un scop vieţii.
Şi important în viaţa e să urmăreşti un scop, nu să-l atingi!
·
Charles Baudelaire: ” Prima oară când am
fost la Teatrul Italienilor să vă aud lucrările, eram destul de nereceptiv şi
chiar, o mărturisesc, plin de prejudecăţi, dar am o scuză, m-am păcălit
de-atâtea ori; am auzit atâta muzică de şarlatani anunţată prin atâtea...***Cel
ce priveşte din afară printr-o fereastră deschisă niciodată nu vede atâtea ca
acela ce priveşte o fereastră închisă. Nu există obiect mai adânc, mai tainic,
mai fecund, mai tenebros, mai orbitor ca o fereastră luminată de o candelă.
Ceea ce...***Iubind cu patimă adâncă Microbii, neam nesăţios, S-a dus la ei de
tânăr încă, Vrând să le fie mai... gustos.***Tu eşti un cer de toamnă în dulce
transparenţă, În mine însă plânge tristeţea-n flux pustiu, Pe buzele-mi
simţindu-i greoaia persistenţă A mitului tăcerii cu gustul vineţiu. —
Ţi-aluneci mâna-n sânu-mi cutremurat de jale; Zadarnic,...
·
Charles Bukowski: ”Nu ar trebui să fim
lacomi după fericire, ci doar după mai puţină tristeţe.***Am simţit un gol în
stomac. Mă simţeam bolnav, nefolositor, trist. Mă îndrăgostisem de ea.*** Mă
străduiam să nu ţip. Ştiam că s-ar putea să se oprească dacă Tip, dar pentru că
ştiam şi că îşi doreşte să mă audă cum ţip, mă abţineam. Deşi rămâneam tăcut,
îmi curgeau lacrimile. După o vreme totul a devenit un vârtej, un
talmeş-balmeş, şi nu... tristeţe profundă puse stăpânire pe mine. Văzând toate
vieţile acelea care aveau să se curme la un moment dat. Văzând toate vieţile
acelea care aveau să se transforme mai întâi în ură, în demenţă, nevroză,
stupiditate, frică, crimă, în nimic -...***Intrasem în faza jalnică de
decuplare. Adesea, în prezenţa oamenilor, fie ei buni sau răi, simţurile mele
încetau pur şi simplu să funcţioneze, se săturau şi renunţam. Sunt politicos.
Aprob din cap. Mă prefac că înţeleg, pentru că nu vreau să se...***Suferinţa
unui om nu e niciodată mai mare decât a intenţionat natura.***Tristetea este
cauzata DE INTELIGENTA - cu cat intelegi anumite lucruri cu atat mai mult iti
doresti sa nu le intelegi.
·
Charles Caleb Colton: ”Sa indraznesti sa
traiesti singur este un curaj foarte rar, multi ar prefera sa-si intalneasca
cei mai rai dusmani pe campul de lupta decat propriile inimi intr-o camera
izolata.
·
Charles Darwin: ”Din observaţiile
noastre, ale tatălui şi bunicului meu, care datează de mai mult de un secol,
rezultă că nu există o cauză de suferinţă, de boală şi de mizerie mai puternică
decât alcoolismul.***Întrucât în decursul timpului selecţia naturală duce la formarea
treptată a unor specii noi, rezultă, cred, în mod inevitabil, că alte specii
vor deveni din ce în ce mai rare, până când, în cele din urmă, vor dispărea.
Formele aflate în concurenţa...***Dacă suferinţa celor săraci este cauzată nu
de legile natruii, ci de instituţiile noastre, mare este păcatul nostru.
·
Charles Dickens: ”Este un adevăr trist că
până şi oamenii mari au rude sărace.***N-ar trebui să ne fie niciodată ruşine
de lacrimile noastre, căci ele sunt o ploaie binefăcătoare pe praful pământului
care ne împăienjeneşte privirea, împovărându-ne inimle înăsprite.*** Vai! Cât
de puţine chipuri îşi păstrează frumuseţea! Grijile, supărările, suferinţele
acestei lumi schimbă şi înfăţişarea odată cu sufletul, şi numai când patimile
adorm şi-şi pierd puterea pe vecie, norii tulburi se risipesc şi cerul îşi
recapătă...*** Cerul stie ca nu trebuie sa ne rusinam de lacrimile noastre,
fiindca ele sunt ploaie peste praful orbitor al pamantului, acoperind inimile
noastre de piatra. Am fost mai bine dupa ce am plans–mai cu parere de rau am
fost, mai bun, mai gentil.
·
Charles F. Kettering: ”Problemele sunt
preţul progresului. La mine să veniţi numai cu necazuri. Veştile bune mă fac
mai slab.
·
Charles R. Swindoll: "O lacrima
cazuta pe pamant il cheama pe Regele cerurilor."
·
Charlie Chaplin: „Oglinda ne este cel mai
bun prieten, pentru că nu râde niciodată atunci când plângem.”*** "Imi
place sa merg intotdeuna sa merg prin ploaie pentru ca nimeni nu-si poate da
seama ca plang." *** ”Cel mai trist lucru pe care mi-l pot imagina este să
mă obişnuiesc cu luxul.
·
Chateaubriand: ”Daca te temi de furtunile
inimii, fereste-te de singuratate. Marile pasiuni sunt solitare.
·
Cheryl Strayed: “Nimeni nu te va feri de
suferință. Nu vei scăpa de ea plângând, mâncând, înfometându-te, fugind, lovind
în dreapta și-n stânga sau făcând terapie. Va trebui să o suporți. Va trebui să
treci prin ea, să o iubești, să mergi mai departe, să te vindeci, ca apoi să
fugi în direcția celor mai frumoase visuri ale tale traversând podul construit
de propria ta dorință de a te vindeca.”
·
Christian Nevell Bovee: "Durerea
fara de lacrimi sangereaza in interiorul nostru."
·
Christina Rossetti: ”Cu mult mai bine
este sa uiti si sa zambesti, decat sa iti amintesti si sa fii trist.
·
Chuck Palahniuk: "Oamenii trebuie sa
sufere inainte de a risca sa faca ceea ce iubesc.
·
Cilibi Moise: ”Este trist un pod peste
nimic.
·
Claire Danes: ”Actoria este ceal mai bun
raspuns la singuratate pe care l-am putut gasi. (
·
Claudiu Ovidiu Tofeni: ”Lacrima este
gustul vieţii cu fericirea şi mâhnirea ei. Lacrima este chipul fericirii şi al
tristeţii. Lacrima este aripa de avânt şi visul de zbor.
·
Cleopatra Lorintiu: ”Locurile indepartate
Nu te ajuta sa uiti, ceea ce e naluca, iluzie, irosire, ceva atat de bun inimii
noastre ranite. Locurile indepartate Sunt doar sanatorii zadarnice, carantine
ale iubirii nefaste sanse de suferinta Si impacare cu tine...
·
Clive Lewis: "De ce sa iubim, daca
pierderea ne provoaca suferinta? Iubim ca sa stim ca nu suntem singuri.
·
Coco Chanel: „Eleganţa este atunci când
interiorul este la fel de frumos ca exteriorul.*** „O femeie are vârsta pe care
o merită.”*** „Pentru a fi de neînlocuit trebuie să fii diferit.”
·
Colin Firth: ”Oare de ce e nevoie de
atâta putere ca să ieşim din suferinţe?
·
Concepcion Arenal: ”In singuratate,
eroarea zamisleste monstri, ca si frica in intuneric. Adesea ni se va parea
nebun un om care n-are alta vina decat aceea de-a fi trait singur.
·
Confucius: „A vedea ce este bine şi a
nu-l face înseamnă lipsă de curaj.”***„Când vorbeşti mult, aproape întotdeauna
spui ceva care n-ar trebui spus.*** „Dacă îi urăşti, înseamnă că te-au învins.”
*** Cea mai mare glorie nu o dobandesti atunci cand esti doborat, ci atunci
cand te ridici dupa ce ai cazut.***Nu trebuie sa fii trist ca n-ai fost
remarcat. Fii trist ca n-ai facut nimic remarcabil.
·
Conor Oberst: „Se spune că este mai bine
să-ți îngropi tristețea într-un cimitir sau într-o grădină care așteaptă ca
primăvara să se trezească din somn și să iasă în verde.”
·
Constantin Cublesan: ”Întins în
iarbă, cu faţa în sus, priveam cerul. Cerul senin al zorilor de zi, însângerat
la orizont de razele unui Soare îmbătrânit, aproape fără de viaţă. Contemplarea
aceasta îmi făcea bine, mă liniştea şi îmi dădea forţe noi. Aşa am început să...
·
Constantin Dracsin: Tatal meu spune:
Vinul ameteste orice necaz, dar cum il pui pe foc iti roade oasele. Atunci
soarele incepe sa planga si iarba iti scoate ochii...
·
Constantin Noica: ”In fiecare dintre noi
sta un Adam, care asteapta sa fie iarasi singur. ()
·
Constantin Parapiru: ”Despre tristețe
ne-am documentat/ până am găsit-o așteptând în gară/ un tren albastru și
înlăcrimat/ pornit din noi spre lumea de afară.”
·
Constantin Rotaru: ”Democraţia integrală
e o utopie şi aiurea, darmite la noi unde religia abuzului, moştenire de la
tiraniile trecutului, e singura cu trecere adevărată. Democraţia trebuie
temperată şi dirijată după climatul fiecărei ţări. Fiindcă..***Numai când sunt
singur sunt capabil să stau toată ziua şi toată noaptea la masa de scris, să
dobândesc patima hârtiei albe!
·
Constantin Severin: ”Mă simt vinovat
că nu m-am legat cu lanţurile de insula Ada Kaleh, pentru a opri dezastrul...
Acum mă leg cu odgoane trainice de făptura ei rănită din lumea nevăzutului,
încercând să o reconstruiesc din lacrimi şi cuvinte, cu oasele sfărâmate de...
·
Constantin Stefuriuc: ”Femeia rupe
sangele de pe trup, fiara! Adaposteam un animal trist in mine, ranisem albul cu
un strigat. Aproape ca durea padurea de vulpi.
·
Constantin Virgil Banescu: ”E o zi e
o zi ca ieri sau ca miine si nu fac decit sa astept ca timpul sa treaca de
mine/ acelasi cer ce nu e in dimineata aceasta/ nu fac fata acestei dimineti/
incep sa pling/ adorm la loc/ incep sa ma trezesc deasupra ferestrei...
·
Corneliu Vadim Tudor: ”Isus este pentru
Biblie ceea ce este Oda Bucuriei pentru Simfonia a IX-a: o încununează şi o
salvează. După furtuna atâtor patimi, vine plutirea în lumină, în bunătate şi
pace. Fără Isus, Biblia ar fi ceea ce este Simfonia a IX-a fără Oda...***
Icoanele pe lemn plâng cu lacrimi de răşină.
·
Corneliu Vasile: ”Perpetuul turist
susţine, Cu vorbe care lacrimi storc, Că-n ţară este cel mai bine, În timp ce
zboară spre New York.
·
Corneliu Zelea Codreanu: ”Pentru a putea
să cânţi, îţi trebuie o anumită stare sufletească. O armonie în sufletul tău.
Cel ce merge să fure pe cineva, nu poate cânta. Nici cel ce merge să facă o
nedreptate. Nici cel al cărui suflet e ros de patimi şi vrăjmăşie.
·
Costache Ioanid: ”A câta oară viaţa lui
Cristos aşterne iarăşi flori în ramuri vechi şi cântă rândunelele perechi? Iar
tu rămâi tot mort, tot neguros. A câta oară slava lui Isus aduce iar zambile şi
cicori, un rai ce-mparte veşnic iar fiori?...*** Fraţilor, In grădinile iubirii
aţi lăsat omida firii să vă strige trandafirii din Eden; Din nou la voi pe vale
toate crengile sunt goale, nu au mai rămas petale, nici polen...***Trist şi
singur în găoace, puiul galben-auriu a simţit într-un târziu că-i stingher, că
n-are pace. A simţit că lumea lui tot mai strâmbă nu ştiu cum, se face...
·
Costel Stancu: "nici o durere nu
poate fi lăsată în urmă, altcuiva. O porți cu tine ca pe un catarg rupt. Cum o
femeie amintirile din tinerețe. Privește-te în ocean, m-a îndemnat paznicul de
far, vei fi altul. Mai trist, mai îngîndurat. O aripă desprinsă din nimic. Un
vis al scoicii de a se risipi în lume, de a-l întoarce pe om acolo de unde a
plecat. *** "Ai grijă, mă îndeamnă mama, în lacrimi de femeie se inmoaie
sagetile otravite”
·
Costel Zagan: „Ai ochii indecent de
albaştri iubito/ Parcă însuşi cerul şi-ar fi dezbrăcat norii în lacrimile tale
arteziene***Am avut şi eu săptămâna mea de patimi: viaţa asta!***Am împovărat
cerul cu lacrimile mele refulate!***Brâncuşi: În loc de ochi Avea două
clepsidre Una cu lacrimi Alta cu îngeri Probabil de-aceea Când i-a fost dor L-a
fulgerat cu tăceri Îngerul păzitor Iar când a plâns O zi şi-o noapte N-a mai
călcat pe pământ***Bucuros nu trist regret că exist***Ca pe cea mai curată
lacrimă din Ochiul Universului Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor ***Lacrimile
catuse ale copilarie/i Iar imi intepenesc sufletul Intre a fi si n-a fost sa
fie * Când lacrima devine albastră, avem sufletul deja plin cu îngeri!***n-am
ce face si exist***Copiii măsoară distanţa în lacrimi; tinerii, în sentimente,
iar bătrânii, în singurătăţi.***survolez moartea în orice clipă de la înălţimea
inimii oriunde-aş privi Dumnezeu există..***Cred că îngerii mi-au clonat toate
lacrimile copilăriei.***Deschide-i odată: lacrimile sunt capodoperele
ochilor!***Lasă-mă-n durerea mea nu vezi cât de tare-mi place, scriu şi mai
răsare-o stea/ lasă-mi firmamentu-n pace/ Nu vezi cât de tare-mi place
nenorocul că exist mută cerul mai încoace scriu mă bucur că sunt
trist...***Dragostea ne dă aripile cu care să ne prăbuşim.”***Luaţi mâncaţi şi
beţi Acestea sunt poemele mele De-aici şi până dincolo de stele Stop Vezi-ţi de
tăcerile tale... ***Azi sunt mai trist c-un trandafir Îmi place HORA UNIRII
şi-o savurez de la un poem distanţă***Eşti atât de trist că-ţi vine să taci în
numele tuturor, dar mai ales în numele lui Dumnezeu.***Eu şi tristeţea suntem
chit: fiecare e vesel în contul celuilalt!***Eul poate fi o închisoare.
Lacrima, însă, nu-i o cătuşă.***Evadare prin lacrimi! ? Atunci, numai cei care
suferă merită să fie liberi.***Femeia este lacrima ce visează ochiul
bărbatului!**Femeia este lacrima vieţii, iar bărbatul - ochiul care o
vânează!***Fericiti cei saraci cu fericirea Poftim cine-si asuma riscul de-a fi
trist acum cand toamna pare singura sansa ala eu ala eu ala eu De exemplu tu
cel ca un mar inflorit: Ce tristete me propui pentru astazi?***Fiecare lacrimă
are centrul de greutate în următoarea!***Fiecare lacrimă ascunde o bibliotecă
de zădarnicii: citește-o!***Fugiţi: vin lacrimile!***Grigore Vieru - Lacrimă
arzând pe obrazul de gheaţă al Modovei***Hai ia-ţi marea şi te du dinspre eu
vai către tu să rămână cerul doar ca o lacrimă de-amar***Pământul tot este o
rană/ cuvintele mustesc de sânge/ o, suferinţa mea contemporană/ când iau o
piatră-n mână... plânge!” ***Iar se-ntunecă în lume şi orbecăim prin viaţă şi-o
tristeţe fără nume bucuria ne-o-ngheaţă*** Imperativul melancoliei: fii fericit
că poţi fi trist!***Îmi place la nebunie că sunt trist şi că tristeţea mea nu
depinde decât de Dumnezeu. Prin tristeţe, pot atinge... absolutul!*** În lipsa
cuvintelor, ne autoexilăm în lacrimi.***Liber/ca o lacrimă de mamă/liber/ca o
lacrimă de copil/liber/ca o lacrimă/a pustiului/din/mine***Văd lumea Cum fuge
din drumul meu mâncând foc şi aer/ De pe marginea acoperişului casei...***România-i
taina care vindecă sufletul meu***Lacrimile nu-mi lasă ochii să
doarmă!***Lacrimile sunt punctele de suspensie ale ochilor: ortografia inimii e
cea mai delicată!***Lacrimile: acestă Fata Morgana a inimii!***Lumina se
odihneşe în lacrimi. Noaptea se cuibăreşte în zâmbete, tristeţe şi...
femei!***Moartea-mi dă pe datorie Doamne necazuri o mie***Nu ne putem ascunde
în lacrimi ca-ntr-un azil!***Poetul e trist de bună-voie****Omul este
caricatura unei lacrimi: trebuie să plângi, şi-ţi vine să râzi!***Pentru că nu
puteau să vorbească, ochii au inventat lacrimile.***Prietenul la singuratate se
cunoaste. ***Prin lacrimi, Dumnezeu îşi recuperează îngerii pierduţi!**Să nu
mai fiu român? Dar nu mă pot abţine!***poetul e tăcerea spusă-n gând e plânsul
care-n sine se destramă ca să răsară în cuvânt***Suferinţa ne-a adus cu
picioarele pe pământ: să mergem mai departe!**Sunt înconjurat de suferință:
totuși, cine râde?***Teroarea melancoliei: să fii trist în numele tristeţii, nu
al fericirii!***Ţipătul e ceea ce ne rămâne după ce-am epuizat şi ultima
lacrimă.***Un curcubeu de lacrimi: iată poetul!
·
Cretu S. Ionel: "Ne răsuceşte viaţa
şi-adesea ne doboar/Precum mlădiţa ruptă mai plânge şi-ncă-i vie,/Iar valul
întristării loveşte, ne coboară/În fiecare clipă, mai jos... şi ne
sfâşie./Rutina în durere, escaladează pragul;/Trece pe fiecare prin "ciur
şi prin dârmon"/Şi-atunci când crezi că traiu'-ţi e de mai mare
dragul,/Primeşti o lovitură, o boală, un demon./Faci cruci, te rogi la Domnul
şi-l scuipi pe Necurat,/O iei iar de la capăt, precum a spus Kipling/Şi
înţelegând din toate că-aceasta-ţi este dat.../Mai spui: "o luptă-i
viaţa...şi trebuie să înving!"
·
Cristian Neagu: Amintirile te impart
intre un timp trecut, (unde te mai cheama o dragoste, careia ii mai daruiesti
cateva lacrimi, iertand-o de rautati) si prezent. Astfel, uitarea este in cele
din urma o moarte cerebrala.***”Îți jura iubire până la moarte? Plânge
scăldându-ți obrazul cu lacrimi, jurând că nimic nu vă va despărți? Așteaptă
numai doi ani ***In cazul parteneriatului, de la o singuratate la alta, devenim
mult prea liberi spre a ne mai supune cuiva. ***In fata alcoolului,
singuratatea face alianta cu decaderea.
·
Cristian Petru Balan: ”O, cer senin, tu
nu eşti zeu, dar poţi să te cobori în noi cu-aliură înzeită tu eşti ocean fără
de fund murmurând înseninări, sau eşti cineva care vrei să ne încurajezi
zborurile şi să ne-nalţi mai presus decât tine; tu, pasăre...***”Daca ma
iubesti Daca ma iubesti, prin vraji de dor, voi transforma toate stelele
cerului in lacrimi de bucurie si-n sarutari nebune. Daca ma urasti, voi
transforma toate urile tale in bumeranguri de foc care-ti vor arde inima cu...
·
Cristian Teleuca: ”Fericire venita pe neasteptate dupa o
indelunga suferinta este detergentul ce curata sufletul de murdaria pricinuita
de durere.****Fericirea înseamnă să te gândeşti la toate momentele când ai fost
trist şi să îţi aduci aminte de ele zâmbind.***Oamenii plâng pentru că suferă,
şi suferă pentru că n-au mai plâns de mult.
·
Cuviosul Siluan Atonitul: ”Fericit
este sufletul care iubește smerenia și lacrimile și care urăște
gândurile cele rele.
·
Cynthia Nelms: ”Nimanui nu ii pasa daca
esti trist, asa ca poti fi la fel de bine si fericit.
·
Cyril Connolly: ”Frica de singuratate
este mai mare decat teama de sclavie, asa ca sfarsim prin a ne marita.
·
Dacia Maraini: ”După secole de ură și
războaie, măcar atâta ar trebui să învățăm: că durerea nu are drapel.
·
Dag Hammarskjold: ”Roaga-te ca
singuratatea sa te starneasca in a gasi un lucru pentru care sa traiesti,
indeajuns de maret ca sa mori pentru el.
·
Dalai Lama: „Dăruieşte-i persoanei iubite
aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a se întoarce şi motive pentru a
rămâne.”***Fiecare tristețe este o punte către o înțelegere mai profundă a
vieții.***În neînțelegerile cu ceilalți ia seama numai de situația curentă. Nu
invoca trecutul.”***Prieteni vechi mor, noi prieteni apar. E ca şi cu zilele. O
zi veche trece, una noua soseşte. Lucrul important e să o faci să conteze: un
prieten care contează, o zi care contează.”***Suferinta ii innobileaza pe
oameni. Numai cel care a suferit pretuieste fericirea.
·
Damian Ureche: ”Chiar daca mi se spune in
oracol Ca nu mai am ce darui, n-ascult; Mai pot sa dau o seara de spectacol In
cinstea unei lacrimi de demult. Chiar de s-au dus pe rapa toti argintii, Si
viile sub brume putrezesc, Mai pot sa dau din...
·
Dan Micu: ”Omul, până nu suferă
crunt nu ia atitudine. Ar trebui să știe că bula de confort în care trăiește, e
balonul multicolor de săpun. ”Nu mă interesează, nu e treaba mea, nu mă
privește”, este acul în care se va sparge curcubeul iluziei.
·
Dan Puric: ”Ce rău îmi făcuse mie pasărea
aceea, ca s-o ucid? Nu-mi reproşa nimic. Atârna în mâinile mele mici ca şi cum
îmi dădea un sărut de adio. Am îngropat-o încet. Apoi bătrânul din mine a
desenat pe moviliţă o cruce. O lacrimă a căzut în mijlocul ei....***Prin
suferinţă asumată jertfelnic şi prin rugăciune cu lacrimi, omul frumos românesc
a transformat temniţele în mânăstiri.***”Apoi, crescând mai mare, le-am dat
lor, celor ce mă priveau de după gard, sufletul meu. Iar ei îl dădeau de-a dura
prin colbul vieţii şi mi-l înapoiau strivit, lovit şi fără de viaţă. Trist, îmi
luăm propriul suflet în braţe şi-l mângâiam. Apoi,...***Hristos a înfrumuseţat
suferinţa, pe care a făcut-o corabie către Dumnezeu.****La român, Moartea nu
este de capul ei, trebuie să respecte regula jocului. Ea nu este un duşman al
vieţii, ci, paradoxal, un partener al ei. Nu este dimensiunea cea mai mare, ci
stă la coadă după Necaz şi datorii. Mormântul nu este loc de...***Poporul român
îşi duce crucea singur. El are sensul în suferinţă.***Prin suferinţă asumată
jertfelnic şi prin rugăciune cu lacrimi, omul frumos românesc a transformat
temniţele în mânăstiri.
·
Dana Mihu: "Pamantul/aduna durerea
in patru anotimpuri/si rusinat/incearca sa se ascunda."
·
Daniel Corbu: ”In fata mortii suntem
singuri ca un pumn de omat.
·
Daniel Defoe: ”Cine are o pisica, nu
trebuie sa se teama de singuratate.
·
Daniel Pennac: ”Folosindu-se de
experienţa căpătată de ambele părţi ale baricadei, Pennac, el însuşi, un elev
cu rezultate slabe, susţine cu tărie ca profesorii trebuie să investească mai
multă dragoste în munca lor pentru a trezi interesul acestor cazuri...***
Somniferul este un sertar cu amintiri care se deschide imediat ce te-ai trezit,
o casă automată de înregistrare, -clic! - şi amintirile îţi năvălesc intacte în
cap, ca şi când n-ai fi dormit. Noua zi îţi târâie tristeţea până la ora când
implori...
·
Daniela Caurea: ”Auzi cum strugurii
se coc, cum urcă zahărul din frunză, cum doarme pe stânga ursul, păstorul de
rouă? Cu inima spre primăvară te-aştept, cu inima şi cu plânsul, înmugurit şi
gata de soartă, cu faţa şi cu mâinile înspre primăvară...
·
Daniela
Parvu Dorin: ”Aveam grijă ca
lacrimile să nu-mi scobească ochii,/ toţi plângem cu 280 grame de lacrimi/ un
plâns bun atâtea roade dă/ prin trecut se umblă desculţ, niciodată pe vârfuri.”
·
Dante Aligheri: ”Nu-i durere mai mare
decat sa ti amintesti de timpuri fericite in vremuri de nenorocire.
·
Dave Willis: ”Fii cel mai mare suporter
al soţului/soţiei tale, nu cel mai mare critic al lui/ei. Fii cel care îi
şterge lacrimile, nu cel care le cauzează.
·
David Hume: ”înclinaţie către speranţă şi
veselie este o reală bogăţie; una către teamă şi supărare o adevărată sărăcie.
·
Dem Rădulescu: ”Când cu lacrima, când cu
râsul.
·
Democrit: ”Nemulţumirea de sine apare
dintr-un dezechilibru al sufletului şi din dorinţe timide sau prea puţin
fericite, când oamenii fie nu îndrăznesc, fie nu obţin atât cât doresc şi se
întind cu totul înspre speranţă: sunt mereu instabili şi schimbători,...***Filosofia
eliberează sufletul de patimi.***Invidiosul îşi pricinuieşte suferinţa ca unui
duşman.***Cine face nedreptatea e mai nenorocit decât cel ce o
suferă.***Educatia copiilor e un lucru gingas. Cand duce la rezultate bune, ea
n-a fost decat luota si grija; cand nu reuseste, durerea nu mai cunoaste
margini.
·
Demostene Botez: ”Afara ploua ca si
toamna si-i urat,/ Ma uit pe geam ca dupa tine, si atat./ In mine toate
amintirile te-asteapta/ De-aceea mi-i privirea stranie si dreapta.***In mine
toate amintirile te-asteapta. De-aceea mi-i privirea stranie si dreapta. ()
·
Denis Diderot: ”Numai omul rau e singur.
*** Cu cât omul care suferă se vaită mai puţin, cu atât mă mişcă mai mult.
·
Diana Mihaela Zăgan: ”La început oamenii
preschimbau cuvintele în picături de ploaie, dezbrăcau copacii în lacrimi şi
sensul îl căutau în stele. Acum oamenii s-au preschimbat în umbre ce-şi caută
esenţa în vis. Au uitat să privească ploaia...***”Poezie exişti pentru a
spune-Sunt! Sfiţească-se paşii cuvântului Tău/ Fie voia Ta în abisul tăcerii/
În cer şi pe pământ Prinosul cuvintelor noastre primeşte-l.
·
Dietrich Bonhoeffer (1906 - 9 aprilie
1945): Suferința încetează când știm s-o suportăm.
·
Dimitrie Anghel: ”Visurile toate ce le-au
cristalizat marii poeţi au fost stropite de lacrimi, gândirile mari ce-au
chinuit mintea cugetătorilor au lăsat dâre de sânge şi cântecele de dragoste nu
sunt de ajuns să liniştească tumultul râului roş...
·
Dimitrie Bolintineanu: ”Avea un defect ce
îl făcea nefericit, era bănuitor; acest defect la un om ce iubeşte cu patimă
este o adevărată cauză de amărăciuni pentru el şi pentru cel ce el
iubeşte.***Moartea e dulce pentru cei ce suferă.***Zic unii, că acei ce se
înamoră la prima vedere de o femeie nu sunt înamoraţi în adevăr; că nu este
altceva decât o patimă senzuală inspirată de admiraţiunea pentru frumuseţea
fizică. Că un amor adevărat are trebuinţă de lung timp de a se
cunoaşte.***Viaţa este tristă, şi restul e agonia morţii. Omul nu este creat
pentru lungi suferinţe, ci pentru o zi de mulţumire. Amar aceluia ce nu poate
să înţeleagă acest secret. El va fi pedepsit prin suferinţe fără repaos.***Ce
este viaţa? O stare de tranziţiune, un pas spre mormânt. Toate elementele, tot ce
poate să atingă simţurile noastre sunt agenţii distrucţiunii ce se luptă
neîncetat să ne ucidă, suferinţele şi plăcerile îşi dau mâna pentru
destrucţiunea...***Dacă am cerceta mai bine natura omului, poate că noi am fi
mai aproape de adevăr! Căci, în fine, ce este omul? Ce este viaţa? Omul este o
ţărână şi viaţa un vânt. El trăieşte o zi. Pentru ce să trăiască în necazuri?
·
Dodinsky: "Fie ca lacrimile noastre
sa curga, si acolo unde se duc sa fie urmate de durerile noastre."
·
Doina Ionet: ”Bărbatul care nu vede
cât suflet pune o femeie în dragoste, nu merită suferinţa despărţirii.
·
Dorothy Parker: "Buzele cu gust de
lacrimi, se spune,/Sunt cele mai bune de sarutat."*** Călătorii, artă,
necazuri, zambile, Un sărut, o rochie, o rimă – Nu spun că-s hrană pentru
inimă, Ma-ajută totuşi să mă petrec prin zile.)**"Patru sunt lucrurile a căror
cunoaștere m-a făcut mai înțeleaptă: calmul, durerea, un prieten și un dușman.
*** Durerea sufletească e liniştea unor sentimente rămase în amintire.
·
Doru Davidovici: ”De aceea refuz să cânt
cântecelul acela cu la mormânt eu nu vreau lacrimi, lălăit cu atâta aţâţare de
oameni pe care alminteri îi iubesc şi îi duc în mine oriunde sunt, dar,
dragule, simţi tu ce-i ăla mormânt? De pilot? Ce e sub pala aceea de...
·
Doug Coupland: ”Un barbat dintr-o
librarie cumpara o carte despre singuratate si fiecare femeie din magazin sare
pe el. O femeie cumpara o carte despre singuratate si toata lumea din librarie
o zbugheste afara.
·
Dumitru Micu: ”Daca unei bucurii nu ne
putem darui cand vrem, suferintele ni le putem crea, fara multa bataie de cap,
noi insine!
·
Dumitru Popescu: ”Cum e posibil să auzi
mesajul unei suferinţe, unui zbucium şi buzele să-ţi rostească negaţii
îndârjite sau să minimalizeze? Să desluşeşti un plâns şi să-l infirmi? *** Inca
ceva, obiectul foamei eram eu, una din suferintele omului este aceea de a ramane
izvor inutil, nebaut, de a se risipi si pierde, de a nu fi asimilat. Exista
suferinta de a nu produce altcuiva bucuria preaplinului tau.***Obiectul foamei
eram eu. Una din suferinţele omului este aceea de a rămâne izvor inutil,
nebăut, de a se risipi şi pierde, de a nu fi asimilat. Există suferinţa de a nu
produce altcuiva bucuria preaplinului.”
·
Dumitru Staniloae: ”Patimile sunt dorinţe
întoarse asupra relativului în care căutăm absolutul.*** Prin dezordinea pe
care o promovează în cele din afara lui, omul produce şi în sine o dezordine şi
o suferinţă...
·
Duncan Sheik: ”Cred ca, de fapt,
tristetea si innegurarea sufletului pot fi frumoase si sanatoase.
·
E. Baconsky: ”Temei de plâns să nu-i fiu
nimănui,/ decât dacă prin lacrimi s-ar risipi durerea -/ ci pururi să fiu unde
sunt - unde-am fost totdeuna,/ prin lume cântăreţ rătăcitor.”
·
E.M. Forster: ”Tristețea
incompletitudinii, acea tristețe care este adesea viața, dar nu poate fi
niciodată arta.
·
Earl Nightingale: ”Autocompătimirea este
un acid care face găuri în fericire.
·
Ecclesiasticul 18.18: ”Nebunul scoate
ochii cu dojenile lui și darul celui pizmaș face ochii să lăcrimeze.
Mai înainte ca să vorbești, învață, și mai înainte de boală te îngrijește. ***
Fiule! Pentru cel mort varsă lacrimi și, ca și cum ai fi pătimit grele
încercări, începe plângerea.
·
Eckhart Tolle: „Cea mai mare parte a
suferinţei oamenilor este inutilă. Este creată chiar de dumneavoastră, atât
timp cât viaţa vă este condusă de mintea care nu este supusă observării.
Durerea pe care o creaţi acum este întotdeauna o formă de neacceptare, o formă
de rezistenţă inconştientă faţă de ceea ce este. ***"Suferinta este
necesara pana cand intelegi ca ea nu este necesara.
·
Edgar Allan Poe: ”Aşa cum în morală răul
e urmarea binelui, tot astfel din bucurie s-a născut durerea, fie că amintirea
fericirii trecute este durerea zilei de astăzi, fie că suferinţele clipei de
faţă se obârşesc din extazele care ar fi putut fi cândva.***Daca nu ai suferit
niciodata inseamna ca nu esti binecuvantat.***Frumusetea de orice fel, in
dezvoltarea sa suprema, in mod invariabil, emotioneaza sufletul sensibil pana
la lacrimi.*** În forma supremă de manifestare, frumuseţea – de orice natură ar
fi aceasta – aduce, invariabil, lacrimi într-un suflet sensibil.***
Pârjolindu-mi cu o suferinţă inima veştejită, infernul nu mă va mai face
vreodată temător.***Pentru a fi fericiţi până la un anumit punct, trebuie să fi
suferit până la acelaşi punct.*** Suferinţa este cel mai stăruitor dintre
sentimente, după cum chiparosul este cel mai răbdător dintre arbori.***
Suferinţele îndelungate îmi nimiciseră aproape toate puterile obişnuite ale
minţii. Eram un imbecil, un idiot.
·
Edgar Lee Masters: ”Am mers în sus şi în
jos pe străzi, Aici şi acolo, ziua şi în orele nopţii Îngrijind toată sărăcimea
bolnavă. Ştii de ce? Soţia mă ura; copilul îşi pierdu-se minţile. Aşa că m-am
întors către oameni şi mi-am revărsat dragostea *** De ce, cu toate păcatele
mele, N-am avut soarta lui Willard Fluke? În vara puterii mele L-am înjurat pe
Dumnezeu pentru suferinţele mele,/dar el nu mi-a dat nici o atenţie.***Nici un
om, în afara doctorului Hill, Nu a făcut mai mult pentru oamenii acestui oraş
decât mine. Şi toţi cei slabi, cei sfârşiţi, cei disperaţi Şi cei care nu
puteau plăti se îngrămădeau la uşa mea. Eu eram cel cu inima bună...
·
Edith Piaf: ”Cred că pentru dragoste
trebuie să plătești cu lacrimi amare.
·
Edith Wharton: ”În ciuda bolilor, în
ciuda arhi-duşmanului care e tristeţea, poţi rămâne viu mult timp după data sau
vârsta obişnuită a dezintegrării dacă nu te temi de schimbare, dacă ai o
curiozitate intelectuală insaţiabilă, dacă eşti interesat de lucruri
mari...***În ciuda bolii, chiar şi în ciuda inamicului numărul unu numit
tristeţe, o persoană poate rămâne în viaţă cu mult după momentul în care începe
să îmbătrânească, cu condiţia să nu îi fie teamă de schimbare, să aibă o
curiozitate intelectuală greu...
·
Edmond de Goncourt: ”Cauza tristeții din
aceste timpuri moderne rezidă în faptul că oamenii caută adevărul în orice
lucru și reușesc să îl găsească. –
·
Edmond Manning: "Aceste lacrimi
trebuie sa fie varsate, planse pe un pamant pe care nu exista speranta
consolarii. Uneori, un om trebuie sa planga de unul singur."
·
Edward A. Murphy: ”De cele mai multe
ori, când ai un necaz, acesta nu vine singur, parcă toate încep să meargă rău.***Tot
ceea ce faci iți poate crea necazuri, chiar și atunci când nu faci nimic.
·
Edward Bulwer-Lytton: ”Răzbunarea este o
patimă des întâlnită; este păcatul celui neinstruit. Sălbaticul o consideră
nobilă; dar religia lui Christos, care este civilizatorul sublim, o condamnă cu
tărie.
·
Edward Gibbon: ”Sfarsitul soseste atunci
cand nu mai suntem capabili sa vorbim cu noi insine. Este finalul gandirii
autentice si inceputul singuratatii finale. (
·
Efim Tarlapan: ”De ce-i trist Mihai
Viteazul, Doar îi arde mereu gazul? - Tocmai asta-i tevatura: I-a venit şi
lui... factura!
·
Eileen Mayhew: "Lasa lacrimile sa
vina. Lasa-le sa-ti ude sufletul.
·
Elbert Hubbard: ”Minciuna este un foarte
trist înlocuitor al adevărului, dar singurul descoperit până acum.
·
Eleanor Roosevelt: ”Nimeni nu te poate
face să suferi fără permisiunea ta!
·
Elena Liliana Popescu: ”Dacă ai şti, cât
de dor mi-e de Tine, deşi eşti în inima mea si cât de mare este tristetea de a
nu Te vedea decât în visul meu. Cât de mult îmi lipseşti, deşi eşti mereu cu
mine si cât de adâncă este durerea de a nu Te...*** Dacă o flacără, o clipă,
din drumul ei ştiut se-abate, arzând o fragedă aripă a unei gaze-ndurerate Şi
suferă, pentru că ştie, învăluind-o în lumină, de ce durerea-i tot mai vie,
Spune-mi, te rog, cine-i de vină?
·
Elena Lucia Spatariu-Tudose: ”Tristețea/e
o rochie albă//fără trup
·
Elie Wiesel: ”Cuvintele noastre pot doar
evoca incomprehensibilul. Foamea, setea, frica, umilinţa, aşteptarea, moartea;
pentru noi aceste cuvinte conţin diferite realităţi. Aceasta este cea mai mare
tragedie a victimelor. Ceea ce am suferit nu are loc în...
·
Elie Wiesel: Suferinţa izvorăşte, la fel
ca şi inspiraţia artistului, din cel mai misterios punct al fiinţei
noastre.***Suferinţa care vine din nevoi nesatisfăcute (spre deosebire de cea
provocată de dorinţe neîmplinite) este probabil cea mai gravă suferinţă. Aceia care
suferă din cauza unor nevoi de bază nesatisfăcute rareori suferă din cauza
lipsei unui scop....
·
Eliphas Levi: ”Să ştii deci, tu, care
vrei să te iniţiezi în marile mistere, că faci un pact cu suferinţa şi că
înfrunţi infernul.***Cu cât voinţa învinge mai multe obstacole, cu atât este
mai puternică. Iată de ce Hristos a glorificat sărăcia şi suferinţa.***Suferinta
nu este un rau, este consecinta si aproape intotdeauna leacul raului.
·
Elisabeth Kubler-Ross: Tristețea este ca
un musafir nepoftit, dar uneori aduce cu sine lecții importante. ***”În orice
suferinţă este o rădăcină a creşterii.***Cei mai frumoşi oameni pe care i-am
cunoscut sunt cei care au cunoscut înfrângerea, suferinţa, zbuciumul, pierderea
şi care au găsit calea lor de-a ieşi din prăpastie. Aceşti oameni au o
apreciere, o sensibilitate şi o înţelegere a vieţii care îi...
·
Elizabeth Edwards: ”A te împăca cu
tristețea este un act de curaj.
·
Elizabeth Gilbert: ”Câteodată, tristețea
este un loc necesar pentru a găsi din nou bucuria.
·
Ella Wheeler Wilcox: ”Şi zâmbetul
care este demn de laudele pământului este cel care străluceşte printre lacrimi.
·
Emil Botta: ”Spus-am stelelor:,, Sînteţi
frumoase/şi vă stă bine aşa./Ascultaţi-mi rugăciunile,
voi, îngheţatelor în brumosul halo!/Dar tremurătoare vi-s buzele/şi lacrima,
lacrima, o!
·
Emil Brumaru: ”O, vechi şi dragi
bucătării de vară, Simt iar în gură gust suav de-amiază Şi în tristeţea care
mă-nconjoară Din nou copilăria mea visează: Ienibahar, piper prăjit pe plită,
Peşti groşi ce-au adormit în sos cu lapte, Curcani...***Îţi trimit un ecuson,
Cel mai gingaş şi mai trist. E barat cu bulion Şi-n triunghiul de deasupra
Are-un melc cu crucifix Care ţine pe un corn Patru fluturi ce-şi beau supa Cu
cravatele la fix. Iar în cel de dedesubt...
·
Emil Cioran (8 aprilie 1911 – 1995): ”A
ajunge să crezi numai în tăcere, să nu mai preţuieşti decât tăcerea, este a
realiza una din cele mai esenţiale expresii ale trăirii la marginile vieţii.
Elogiul tăcerii, la marii singuratici şi la întemeietorii de religii, îşi are o
rădăcină...***A crea înseamnă să-ţi laşi moştenire suferinţele, să vrei ca
ceilalţi să le cunoască şi să le asume, să se pătrundă de ele şi să le
retrăiască. Lucrul acesta este valabil pentru un poem: poate că e valabil şi
pentru cosmos.***A suferi e modul de a fi activ fără să faci ceva.***A suferi
este modul suprem de a lua lumea în serios. Cu cât creşte însă suferinţa, cu
atât învăţăm mai mult că lumea nu merită s-o luăm în serios.***Absurdul şi
ultimul, iată cele două elemente din a căror proporţionalizare se naşte
adâncimea echivocă a religiei. Căci ea nu este decât un surâs penste un nonsens
cosmic, un parfum final peste o ondulaţie de nimicnicie. De aceea, când religia
nu...***Adevăratele confesiuni nu se pot scrie decât cu lacrimi. Dar lacrimile
mele ar îneca această lume, precum focul meu interior ar
incendia-o.***Adolescent, perspectiva morţii îmi trezea o spaimă cumplită; ca
să scap, dădeam fuga la bordel sau îi chemam în ajutor pe îngeri. Dar, cu
vremea, ne obişnuim cu propriile temeri, nu mai facem nimic ca să scăpăm de
ele, ne îmburghezim în Abis. –...***Am fost multă vreme îndrăgostit de
tristeţe, deci în stare de păcat. Căci tristeţea este un păcat împotriva
speranţei. Câtă dreptate are teologia! Nu trebuie să suspinăm după ceea ce vatămă.
Or, tristeţea este exact asta, vorbesc despre tristeţea...***Am impresia că
numai eu sufăr, că toată suferinţa acestei lumi s-a concentrat în mine, că
numai eu mai am drept la suferinţă, deşi îmi dau seama că există suferinţe şi
mai groaznice... Mă simt atât de impresionat în faţa suferinţei, încât
îmi...***Am înţelege muzica în mod total când ne-am deposeda de rezistenţele şi
intervenţiile cărnii. De aceea este ea calea sonoră a ascezei. Se mai poate
iubi după Bach? Nici măcar după Handel, a cărui despământenire nu este parfum
ceresc.***Anticii ştiau să moară. Cu ei a apărut în lume dispreţul pentru
moarte. Dar un dispreţ din cunoaştere. A te ridica interior la un nivel
superior morţii a fost idealul constant al înţelepciunii lor. Pentru noi
moartea este o surpriză dureroasă şi...***As vrea sa ma topesc intr-o lacrima
si-n ea sa-si opreasca soarele razele si sa plang la capatul luminii.***Asceza
este un mod de a face loc lui Dumnezeu înlăuntrul fiinţei noastre. Procedeul e
simplu şi sigur: secătuirea nemiloasă a tuturor energiilor, epuizarea ultimelor
resurse sensibile, devastarea poftelor, pentru ca un eros transcendent să...***Aş vrea să văd o singura lacrimă înghiţită de
pământ... Toate apucă, pe căi necunoscute nouă, în sus.” *** ”Atat
animalele, cat si plantele sunt triste, dar ele n-au descoperit tristetea ca un
procedeu de cunoastere, numai in masura in care omul il foloseste inceteaza a
fi natura. ***Aurora cunoaşte idealuri; amurgul, numai idei, iar în locul
pasiunii apare nevoia distracţiei. Curba descendentă a soartei unui popor este
reperabilă prin variaţiile de intensitate ale plictiselii. Decadenţa începe.
Iremediabilă, sinistră. Căci...***Ca psiholog, consideri pe toţi ceilalţi
oameni părţi din tine, frânturi ale fiinţei tale. Şi în dispreţul pe care orice
psiholog îl are pentru oameni este o secretă şi o infinită autoironie. Nimeni
nu face psihologie din iubire, ci dintr-o pornire...***Când ai în spate o
tradiţie de gândire multiseculară, îndoielile îţi par aştri ai spiritului. O
arhitectură de lipsă de soluţii construieşte atunci scepticismul, iar cinismul
o sfărâmă de un suflet cu tremurătoare palori. Cunoaşterea
necruţătoare,...***Când asculţi pe Bach vezi cum se înfiripă Dumnezeu. Căci
muzica lui este generatoare de Divinitate. O viziune plastică a fiinţei divine
ţi se desfăşoară în faţă şi creşte Dumnezeu sub ochii tăi.***Când crezi în
Dumnezeu eşti nebun fără să înnebuneşti. Este tot aşa, precum poţi fi bolnav
fără să ai vreo boală.***Când nu te mai simţi deloc om şi continui totuşi a
iubi, contradicţia se măreşte într-o suferinţă nespusă, infernală.***Când se va
prăbuşi această lume, Dumnezeu va fi piatră de mormânt, boltă peste nimicul
nostru, păstor al unei turme îngheţate... Şi dacă încerc să văd prin ce mi-l
mai apropii... un val de milă se ridică spre înălţimile lui părăsite. Ai vrea
să...****Când te gândeşti la grandoarea patetică a tristeţii muzicale în
Simfonia a III-a a lui Beethoven unde tristeţea creşte în dimensiuni atât de
mari, încât leagă lumile, construind deasupra lor o boltă sonoră, un alt cer –
atunci finalul trist al...***Când văd Ardealul, mi se desfăşoară o configuraţie
plastică a unor dureri mute, a unei drame închise şi înăbuşite, a unui timp
fără istorie... Îmi place în clipele de tristeţe să măresc intensitatea
acestora, lunecând spre depărtările neamului...***Câtă vreme umbli pe străzi
parcă lucrurile tot ar mai exista. Dar când priveşti pe fereastră totul devine
ireal. Oameni, arbori, animale conspiră în nefiinţă. Şi oare cum transparenţa
geamului ne poate separa în aşa măsură de viaţă? Fereastra care...***Ce uşurare
simţi când te crezi inaccesibil atât laudei cât şi blamării şi când nu mai ţii
să impresionezi pe nimeni! Ciudată uşurare, străbătută de momente de opresiune,
eliberare dublată de suferinţă.***Ceea ce a adus nou creştinismul în lume nu
este nici iubirea, nici păcatul, nici pe Dumnezeu şi nici măcar pe îngeri.
Toate au fost înainte şi oamenii au trăit şi au murit cu ele. Dar ei n-au trăit
şi n-au murit cu voluptatea de a muri. Sub toate...***Ceea ce am mai bun în
mine se datorează suferinței. Nu o iubesc, dar nici nu o condamn.”** "Ceea
ce este echivoc si de o atractie indefinibila in melancolie deriva din regretul
stapanit pentru trecerea lucrurilor si din teama de oprire a lor. Tristetea de
a fi***Ceea ce face o carte interesantă e cantitatea de suferinţă ce se găseşte
în ea. Nu ideile, ci zbuciumul autorului ne atrage: strigătele, tăcerile,
impasul, zvârcolirile lui, frazele încărcate de insolubil. Ca regulă generală,
tot ce nu iese din suferinţă e fals."** „Ceea ce face orasele mari atat de
triste este ca fiecare om vrea sa fie fericit, iar sansele scad pe masura ce
dorinta creste. Cautarea fericirii indica distanta de rai, gradul caderii
umane. *** „Cine n-a frecventat poeţii nu ştie ce e iresponsabilitatea şi nici
dezmăţul spiritului. De câte ori îţi pierzi vremea cu poeţii, de atâtea ori
simţi că totul e permis, căci ei îţi inspiră regrete absurde şi monstruoase...
Nedând socoteală de...***Cine n-a simţit în momentele de amărăciune şi de
tristeţe un fior rece prin tot corpul, o senzaţie de părăsire şi de
ineluctabil, de moarte cosmică şi de neant individual, de vid subiectiv şi de
nelinişte inexplicabilă, acela nu cunoaşte...***Cine nu iubeşte natura nu
iubeşte nici muzica, iar acele peisaje, ce nu ne trezesc reprezentări muzicale,
nu pot fi amintiri. Cel ce n-a rătăcit transportat şi melancolic prin parcuri
nu va înţelege graţia mozartiană. Înserări grave fără Brahms?...***Citeşte zi
şi noapte, rătăcind prin spaima veacului, şi nu uita că lectura suplineşte
oricând opiul. Cărţile trebuie înghiţite ca prafurile adormitoare. Nimeni nu
citeşte pentru a şti, ci pentru a uita.***Compatimirea este un sentiment care
nu angajeaza, de aceea il gasim la atatia, in lumea aceasta inca n-a murit
nimeni de suferinta altuia, iar acela care a zis ca moare pentru noi n-a murit,
ci a fost omorat.***Concepţia creştină şi concepţia curentă a suferinţei sunt
fundamental false. După ele, suferinţa este un drum spre iubire, când nu este
calea esenţială a iubirii. Dar oare creştinismul numai în această problemă ar
trebui corectat? A vorbi de...***conştiinţă ondulată, dansantă, graţioasă: o
laşitate pentru tristeţe; o trădare pentru dezgust, iar pentru fericire o
floare.***contaminaţi de superstiţia făpturii, ne închipuim că ideile noastre
ar trebui să izbândească. Ce poate fi mai contrar contemplării pasive a lumii?
Dar asta vrea soarta să fim: incurabili care protestează, pamfletari pe-un pat
de suferinţă.***Contemplaţi iubirea: cunoaşteţi simţământ mai nobil, patimă mai
puţin suspectă? Fiorii ei fac concurenţă muzicii, rivalizează cu lacrimile
singurătăţii şi extazului: este sublimul, dar un sublim inseparabil de căile
urinare: elanuri învecinate cu...***Crestinul se naste muritor si moare
nemuritor.***Cu cât cineva suferă mai mult, cu atât are mai puţine pretenţii. A
protesta este un semn că cineva nu vrea să ajungă în iad.***Cu cât îi citesc pe
pesimişti, cu atât iubesc viaţa mai mult. După lectura lui Schopenhauer, îmi
pare rău că nu-s logodnic.***Daca suferinta n-ar fi un instrument de
cunoastere, sinuciderea ar fi obligatorie.***Dacă admiri cu patimă pe cineva,
ar trebui să-i faci serviciul de a-l asasina.***Dacă ai fost o singură dată
trist fără motiv, ai fost toată viaţa trist fără să o ştii."***Dacă
femeile n-ar şti să plângă oricând, dragostea cu ele ar purta numele celei mai
mari perversiuni, sodomia.***Dacă fiecare am plânge în mâna celuilalt şi
legăturile oamenilor ar fi o căinţă duioasă!***Dacă melancolia este o stare de
reverie, difuză şi vagă ce nu atinge niciodată o adâncime şi o concentrare
intensă, tristeţea dimpotrivă, prezintă o seriozitate închisă şi o
interiorizare dureroasă. Poţi fi trist în orice loc, dar într-un plan...***Dar
tot nu ne putem înăbuşi un strigăt de revoltă, tunăm şi fulgerăm mai departe,
pentru orice şi pentru nimic: automatism lamentabil, care explică de ce suntem
cu toţii nişte Luceferi de duzină.***De câte ori citeşti viaţa martirilor, a
sfinţilor, a lui Nietzche sau a lui Dostoievski simţi nevoia să-ţi spânzuri
carnea de stele, să păşeşti sub nopţi şi să-ţi sfărâmi membrele de un vis de
întuneric. Un tremur de bucurie te cuprinde apoi şi.***De ce un singuratic
simte mai mult? Fiindcă singurătatea-i suferinţă.***De ce-ţi vine să te sfâşii
de câte ori te apucă un acces de dragoste pentru viaţă? De ce atâta patimă după
sânge când ţi se lumină inima? Să nu reziste celula la fericire? Aşa începe
crima şi sfinţenia.***De îndată ce te laşi în voia unei pasiuni, fie ea nobilă
sau sordidă, eşti sigur că vei trece dintr-un chin în altul. Însăşi aptitudinea
de a simţi cu patimă arată că eşti predestinat să suferi. Iubim doar pentru că
în mod inconştient am renunţat...***De la Baudelaire am învăţat că viermii n-au
nici ochi şi nici urechi. Nu m-am gândit la asta. Nu m-am gândit că viaţa nu e
decât un extaz al viermilor în soare. Fericirea? Un menuet de viermi.***De s‑ar
găsi vreun muritor să‑mi dovedească prezenţa unui sens absolut, să‑mi
demonstreze o etică imanentă devenirii — mi‑aş pierde minţile de remuşcare
şi deznădejde. Când ţi‑ai risipit viaţa mângâindu‑te în inutila trecere, în
vicleşugurile...***De-am fi liberi in boli, medicii ar ajunge cersetori, caci
muritorii trag spre suferinta, dar nu spre amestecul ei chinuitor de
subiectivitate exasperata si de necesitate invincibila.***De-ar fi credinţa un
leagăn cald, s-ar mai naşte vreun exces şi-am mai cunoaşte nebuniile fără nume
ce o însoţesc? A fi înşelat de Dumnezeu! Decepţiile amorului ceresc, trădările
repetate ale Amantului suprem întrec dramele erosului terestru!
Aş...***Deodată, desprins de tot, alunec spre punctul de inexistenţă al
fiecărui obiect. Eul: o etichetă. Paralel cu propriu-mi chip, mă oglindesc în
privirile mele. Fiecare lucru e altul, totul e altceva. Undeva, un ochi. Cine
mă observă? Mi-e frică,...***Despre viata nu poti scrie decat cu un toc muiat
in lacrimi.***Destin înseamnă a lupta deasupra sau alături de viaţă, a-i face
concurenţă în pasiune, răzvrătire şi suferinţă.***Detest la Iisus tot ce e
predică, idee, morală şi credinţă. Să ne fi dat pace şi să nu ne mai fi
tulburat cu atâtea idealuri şi credinţe. Căci idealuri şi credinţe au atâţia.
Iubesc la Iisus momentele de îndoială şi de regret, clipele cu adevărat...*** Dezacordul
cu lucrurile este semnul evident al vitalităţii spirituale.***Dezgust în faţa
cărnii, a organelor, a fiecărei celule, dezgust primordial, chimic. Totul în
mine se dezagregă, chiar şi acest dezgust. În ce osânze, în ce miasme şi-a
găsit spiritul sălaş! Trupul acesta, care prin fiece por emană duhori în
stare...***Dezintoxicarea de sfinte este lucrul cel mai greu, deoarece,
refuzând toate vacuităţile existenţei lor, nu ne putem sustrage farmecului lor
divin. Şi dac-am reuşi să trecem şi peste acesta, mai rămâne şi atunci un
farmec echivoc, de care nu ne...*** Doamne fără tine sunt nebun, și cu Tine
înnebunesc.***Doamne, voi culege lacrimile de la poarta iadului şi-mi voi face
cuib în ele şi-ţi voi aduna umbrele în amurgurile mele... Doamne, nu mă tem că
voi dispărea căci tu rodeşti în singurătăţi şi pe tulpina ta îmi voi altoi
lacrimile !***Doamne, voi culege lacrimile de la poarta iadului şi-mi voi face

lacrimile!***Dorinţa asta de a merge la fund de câte ori ne invadează o
fericire prea mare... Bucuria extatică te face un scafandru al trivialităţii
şi, după nu importă care cer, aspiri spre mahala. Îngerii nasc draci în suflet
şi zâmbetul sfintelor îţi...***dorinţa asta de a merge la fund de câte ori ne
invadează o fericire prea mare... Bucuria extatică te face un scafandru al
trivialităţii şi, după nu importă care cer, aspiri spre mahala. Îngerii nasc
draci în suflet şi zâmbetul sfintelor îţi...***Dragostea creşte în ardorile
banalităţii şi se micşorează în trezirile inteligenţei. Dobitocia extatică se
repetă cu uşurinţă, căci nicio piedică nu intervine dintr-un creier luciu.
Creşteţi şi vă înmulţiţi - poruncă într-un univers de slugi,...***Drama omului
şi a timpului n-o trăieşte decât acela care a separat timpul de existenţă şi
care în această disociere, fugind de existenţă, e apăsat de timp. Şi acela
simte cum creşte în el timpul asemenea morţii.***Dumnezeu a exploatat toate
complexele noastre de inferioritate, începând cu incapacitatea de a crede în
propria noastră divinitate. ***E foarte greu să accepţi să fii judecat de
cineva care a suferit mai puţin ca tine.***E pălăvrăgeală orice discuţie cu cel
ce n-a suferit.***Este posibilă o milă pentru alţii, fără milă pentru noi
înşine? În milă ne iubim suferinţa noastră prin suferinţa altora.**Esti om pana
in clipa in care oasele incep sa-ti scartaie de tristete, dupa aceea, ti se
inchid toate drumurile. *** Eternitatea este putregai la înaltă temperatură,
iar omul - un hoit, descompus pe cadavrul lui Dumnezeu.***extazul - delirul
spiritului.***Extazul este suprema posibilitate de muzică a omului. Dincolo de
el nu mai există nimic. De aceea este şi fenomenul cel mai rar pe care-l
întâlnim la oameni. Până şi la sfinţi el este o excepţie.***Extazul, în primele
lui avânturi, îşi creează un peisaj divin, o idealitate pastorală, ridicată în
acorduri mistice; dezgustul eleatic al acediei desfigurează peisajul până la
fantomal şi, răpind orice sevă firii, introduce o fadoare în
existenţă,...***Faptul că exist eu nu dovedeşte că lumea nu are nici un sens.
Căci în ce fel pot găsi un sens în frământările unui om, infinit dramatic şi
nefericit pentru care legea acestei lumi este suferinţa?***Femeile iubesc mai
mult decât bărbaţii şi suferă mai mult decât ei. Dar, pe când bărbatul, din
experienţa iubirii sau dintr-o mare suferinţă dezvoltă un gând sau un sens de
universalitate, pentru femeie ele rămân strict individuale, fără o...***Fiecare
om este un călău ratat.***Fiecare zi e pentru mine o victorie asupra urâtului.
Sunt aşadar un luptător. Ce este urâtul? E starea prin care se exprimă în
cotidian nepotrivirea dintre lume şi noi, e suferinţa unei discordanţe fără
leac. Această suferinţă creşte sau scade,...***Filozofia este un corectiv
împotriva tristeţii. Şi mai sunt oameni care mai cred în profunzimea
filozofiei...***Freamăt funebru în ţesuturi, horcăit cosmic în oase, păduri
care ard în sânge... Doliul inimii e singurul imbold spre gânduri.***Gândul
limpezeşte alte gânduri, dar nu limpezeşte suferinţele.***Gândurile cele mai
adânci şi cele mai scumpe sunt acelea pentru care regretăm că n-avem
lacrimi.***Ideea de Dumnezeu este cea mai practică şi cea mai periculoasă idee din
câte s-au conceput vreodată. Pe ea se salvează şi pe ea se prăbuşeşte
omenirea.***Incepi sa stii ce e singuratatea atunci cand auzi tacerea
lucrurilor. ***Iubesc poetii, fiindca nu ajung si nu vor sa ajunga la nimic,
poezia lor nu duce nicaieri, atata inutilitate in armonie, este un mare blestem
a-i intelege, inveti prin ei ca nu mai ai ce pierde.***În care autor din
vechime am citit că tristeţea se datorează încetinirii sângelui? Chiar asta e:
un sânge stătător.***În ce priveşte goana după chinuri şi înverşunarea în
suferinţă, îndrăgostitul gelos e cam singurul care-i poate face concurenţă
martirului. Şi, totuşi, în timp ce acesta din urmă e canonizat, celălalt e luat
în râs.Fiecare zi e pentru mine o victorie asupra urâtului. Sunt aşadar un
luptător. Ce este urâtul? E starea prin care se exprimă în cotidian
nepotrivirea dintre lume şi noi, e suferinţa unei discordanţe fără leac.
Această suferinţă creşte sau scade,...De îndată ce te laşi în voia unei
pasiuni, fie ea nobilă sau sordidă, eşti sigur că vei trece dintr-un chin în
altul. Însăşi aptitudinea de a simţi cu patimă arată că eşti predestinat să
suferi. Iubim doar pentru că în mod inconştient am renunţat...***În ce priveşte
goana după chinuri şi înverşunarea în suferinţă, îndrăgostitul gelos e cam singurul
care-i poate face concurenţă martirului. Şi, totuşi, în timp ce acesta din urmă
e canonizat, celălalt e luat în râs.**În durere omul cugetă prin simţuri. Acest
paradox vrea să arate că, prizonier în obsesiunile durerii, omul nu mai poate
desfăşura operaţiunile inutile de combinare a ideilor, ci lasă simţurilor
libertatea de a proiecta ceea ce se petrece în...***În interiorul geniului
există un om care are slăbiciuni, care suferă, care se umileşte în cele din
urmă şi în felul acesta este un pământean ca şi noi.***În milă ne iubim
suferinţa noastră în suferinţa altora.***În tristeţe, totul are două feţe. Nu
poţi fi nici în iad şi nici în rai, nici în viaţă şi nici în moarte, nici
fericit şi nici nefericit. Un plâns fără lacrimi, un echivoc fără sfârşit. Căci
nu te izgoneşte ea în aceeaşi măsură din această lume,...***În zadar am încerca
să-i lichidăm total pe sfinţi. Ei ne lasă pe Dumnezeu, ca albina acul. Sau
depun prin mlaştinile conştiinţei toxinele din care se naşte împărăţia
cerurilor...***Lacrima a are întotdeauna rădăcini mai adânci decât un zâmbet.***Lacrimile - muzica sub forma materiei."
**"Lumea modernă a fost atinsă până la blestem de blestemul
lucrurilor finite.***Lumea se creează în delir, căci totul în afară de el este
o închipuire.***Melancolia - muzica inconştientă a sufletului.***Melancolia -
muzica inconştientă a sufletului.***Moartea n-are sens decât la oamenii care au
iubit pasionat viaţa. Să mori, însă, fără să ai de ce să te separi? ! Detaşarea
este atât negaţia vieţii, cât şi a morţii. Cine a învins frica de moarte a
învins şi viaţa. Căci ea nu este decât un alt...***Moartea n-are sens decât la
oamenii care au iubit pasionat viaţa. Să mori, însă, fără să ai de ce să te
separi? ! Detaşarea este atât negaţia vieţii, cât şi a morţii. Cine a învins
frica de moarte a învins şi viaţa. Căci ea nu este decât un
alt...***Moralitatea subiectivă își atinge punctul culminant în hotărârea de a
nu mai fi trist.***Mult orgoliu şi suferinţă sunt în orice renunţare.***Muzica
este un mormânt de delicii; o beatitudine ce ne îngroapă.***N-am plâns
niciodată, fiindcă lacrimile s-au transformat în gânduri. Şi nu sunt gândurile
acestea tot atât de amare ca lacrimile?***N-ar fi mai bine să-mi îngrop
lacrimile într-un nisip la marginea mării, în cea mai deplină
singurătate?***Nemulţumit de suferinţele reale, anxiosul îşi impune altele
închipuite; e o fiinţă pentru care irealitatea există, trebuie să existe, căci,
de n-ar fi aşa, de unde ar putea găsi raţia de chinuri pe care o cere natura
lui?***Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la
fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te
suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat
şi nu mi-ai zâmbit, am...***Niciun pictor n-a reusit sa redea singuratatea
resemnata din privirea dobitoacelor, fiindca niciunul nu pare a fi inteles
incompatibilul ochilor animalici: o enorma tristete si o lipsa de poezie
echivalenta ***Noi am vrea să murim fără să existe moarte.***Nu durerile
violente lasă urme în noi, ci durerile înăbușite stăruitoare, suportabile, care
fac parte din rutina noastră cotidiană si care ne macină la fel de conștiincios
ca si timpul.***”Nu eu sufar, ci lumea sufera in mine. **"Nu exista
boala de care nu ne-ar vindeca o lacrima ce-ar incepe sa cante.***Nu exista
scapare de suferinta atat cat traiesti, dar moartea nu e o solutie deoarece ea,
rezolvand totul, nu rezolva totusi nimic.***Nu exista singuratate adevarata
decat acolo unde gandul te duce la urgenta unei rugaciuni – a unei rugaciuni
posterioare lui Dumnezeu si Credintei insesi.***Nu există decât o ratare: a nu
mai fi copil.***Nu există scăpare de suferinţă atât cât trăieşti; dar moartea
nu e o soluţie, deoarece ea, rezolvând totul, nu rezolvă totuşi nimic.**"
Nu există suferinţă-limită.***Nu poţi iubi în acelaşi timp cu pasiune o femeie
şi pe Dumnezeu. Amestecul celor două erotici ireductibile creează o pendulaţie
interminabilă. O femeie ne poate scăpa de Dumnezeu, precum Dumnezeu ne poate
scăpa de toate femeile.***Nu se poate gândi decât orizontal. Este aproape
imposibil să concepi eternitatea în poziţia verticală. Animalul se va fi
ridicat la rangul de om în momentul trecerii de la orizontal la vertical, dar
conştiinţa nu s-a născut decât în clipele de...***Nu se poate iubi decât o
fiinţă care amestecă o delicateţe bolnăvicioasă cu impulsul spre crimă. Să te
rănească o rază şi să te răsfeţi în abator!***Nu simţi necesitatea uitării
decât a lucrurilor şi experienţelor din cauza cărora ai suferit.***Nu sunt atât
de nefericit pentru a fi poet..., dar nici atât de indiferent pentru a fi
filozof. Sunt, însă, destul de lucid ca să fiu condamnat.***Nu traim pentru a
fi fericiti sufera, mori, dar fi ce trebuie sa fii un om.***Numai bordelul sau
o lacrimă de înger ne pot scăpa vremelnic de teroarea morţii.***Numai dupa ce
ai suferit pentru toate lucrurile ai dreptul sa-ti bati joc de ele, cum o sa calci
in picioare ce n-a fost chin.***Numai in masura in care omul il foloseste
inceteaza a fi natura. ***Numai suferința schimbă pe om. Toate celelalte
experiente și fenomene nu reușesc să modifice esențial temperamentul cuiva sau
să-i adîncească anumite dispoziții până la a-l transforma integral.***Numai
tristeţea oferă climatul prielnic înfloririi ideilor.***O femeie ne poate scăpa
de Dumnezeu, precum Dumnezeu ne poate scăpa de toate femeile.***O fiinţă
armonioasă nu poate crede în Dumnezeu. Lepra asta de criminali, de sfinţi şi de
săraci l-au lansat pentru uzul amărăciunii lor.**O lacrima are întotdeauna radacini mai adânci decât un zâmbet.”***O
regulă de conduită: să nu ne încredem în cei ce suferă, să ne temem de oricine
a zăcut multă vreme la pat. Dorinţa tainică a bolnavului este ca toată lumea să
fie bolnavă, iar a celui care agonizează, ca toată lumea să fie în
agonie.***Oamenii n-au înţeles că împotriva mediocrităţii nu se poate lupta
decât cu suferinţa. Nu schimbi mare lucru prin cultură sau prin spirit; dar
modifici inimaginabil de mult prin durere.***Oare voi ierta vreodată pământului
de a ma fi calculat printre posibilitățile lui? Când știi prea bine că ești un
„intrus” în viață …”***Odată tot se va prăbuşi şandramaua acestei lumi. În ce
fel, nimeni n-o ştie. Şi este, la urma urmelor, indiferent. Căci din moment ce
totul n-are nicio calitate şi viaţa este o piruetă în vid, începutul ca şi
sfârşitul nu dovedesc nimic. O clipă...***Omul este un animal nefericit,
abandonat în lume, silit să-şi găsească o modalitate proprie de viaţă, aşa cum
natura n-a mai cunoscut înaintea lui. De pe urma aşa-zisei lui libertăţi suferă
mai mult decât după cel mai mare prizonierat posibil în...***Omul îşi dibuieşte
soarta, mândru şi trist de a nu o găsi. Numai dezastrul dezvăluie micimea
individualţiei: căci în el încerci nemângâierea de a vedea ca te mărgineşti cu
toate şi în primul rând cu tine****Orice fel de extaz suplineşte sexualitatea.
Ea n-ar avea niciun sens fără mediocritatea fiinţelor. Dar cum acestea n-au
altă cale de a ieşi din ele însele, sexualitatea le salvează temporar din
animalitate. Actul sexual îşi depăşeşte la orice...Orice inceput de idee
coincide cu o suferinta.***"Orice operă e tributară unei dereglări.
Scriitorul e parazitul propriilor suferinţe.***Sunt oameni născuţi pentru a
suporta durerile celor care nu suferă.***Pana si tristetea este un mestesug,
caci nu te deprinzi asa de usor sa fii singur si zi de zi trebuie sa te
caznesti in nemangaiere, supunand navala amaraciunilor unei culturi
intime.***Panica într-o lume de obiecte trezește un dor mortal de femeie, ea
însăși obiect, însuflețit de patimile plictiselii noastre.***Pe nimeni nu-l
poate mângâia în agonie gândul că toţi sunt muritori, precum în suferinţă
nimeni nu va găsi o consolare în suferinţa trecută sau prezentă a altora.***Pentru
noi, moartea este o surpriză dureroasă şi înspăimântătoare. De aici, frica şi
dramatismul.***Pentru un sărut vinovat de sfântă, aş accepta ciuma ca un
leagăn. Ce Tereză sau Caterină m-ar îmbrăţişa cu tot cerul?***Pentru unii,
fericirea e o senzaţie atât de neobişnuită, încât, în clipa când ajung s-o
cunoască se neliniştesc; noua lor stare îi pune pe gânduri; nimic asemănător în
trecutul lor: e prima oară când părăsesc confortul nenorocirii. O
lumină...***Permeabila demoniei, tristetea este ruina indirecta a moralei.***Prea
puţini poeţi cunosc genealogia lacrimilor. Căci de-ar cunoaşte-o, nu ar mai
zice eu, ci Dumnezeu. Nu că el ar fi izvorul lacrimilor – ochii lui sunt
umeziţi doar de răsuflarea muritorilor – ci noi nu putem plânge decât în el.
Toate lacrimile...***Puţina cunoaştere încântă; multa cunoaştere dezgustă. Cu
cât cunoşti mai mult, cu atât vrei să cunoşti mai puţin. Cine nu suferă din
cauza cunoaşterii, acela n-a cunoscut nimic.***Regresiunea în memorie te face
metafizician, răsfăţul în începuturile ei, sfânt.***Să mori, însă, fără să ai
de ce să te separi? ! Detaşarea este atât negaţia vieţii, cât şi a morţii.***Să
nu uităm că există în lumea asta pumni, strigăte, palme, marşuri, sport, femei,
vulgaritate, cu ajutorul cărora înfrângem temporar tristeţea. ***Să te
trezeşti, dimineaţa, taumaturg hotărât să mobilezi ziua cu miracole, pentru ca,
mai apoi, să te întorci în pat şi să rumegi, până seara, necazuri amoroase sau
băneşti...****Să-mi fac cuib într-o inimă de sfântă? Mi-e teamă de incendiul
cerului.***Să-mi pierd suferinţa în alţii? Să tot descopăr semeni şi iarăşi
semeni! Să fiu fericit grădinărindu-le prostia, cultivându-le josnicia - şi
omorându-mi avântul spre dispreţ?***Scârba, ce te invadează la spectacolul
devenirii omeneşti, te obligă să renunţi şi să te purifici de sentimente. Ele
sunt sursa aderenţelor stupide, a acelui da! pe care îl strigă inima realităţii
împotriva tuturor evidenţelor. Furia îţi dă accese...***Senzaţia asta stranie
şi chinuitoare de curgere a vidului în nopţi singure şi nemiloase... Ce teroare
tăcută îmbibă întunericul, îmbracă inima şi paralizează creierul? Sau parcă se
despică în bucăţi imensitatea neagră şi se prăvălesc stânci de...*** Sfinţii nu
sunt a-sexuali, ci trans-sexuali. Ei nu mai au nevoie de revelaţiile
sexualităţii. A fi sfânt nu înseamnă a ieşi mereu afară din tine? Ce ar mai
putea adăuga atunci sexualitatea? Transporturile extatice ale sfinţilor fac
palide...***Sfinţii trăiesc în flăcări; înţelepţii, alături de ele.***Toată
devenirea nu este decât un suspin cosmic. Noi înşine nu suntem decât nişte răni
ale firii, iar Dumnezeu un Toma Necredinciosul.***Singura ironie adevarata este
aceea care suplineste o lacrima sau o crispatie, daca nu un ranjet grotesc si
criminal.***Singurătatea fără Dumnezeu este nebunie curată.***Singurii oameni
ce au mult de uitat sunt aceia care au suferit mult. Numai oamenii normali nu
au ce uita."** "Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea.
Şi deşi atâta lume a susţinut această afirmaţie, este a nu fi încercat
niciodată iubirea, pentru a o declara banalitate. Să-ţi vină să plângi atunci
când te gândeşti la oameni, să iubeşti...***Singurul lucru de care sunt mândru
că l-am descoperit foarte devreme, înainte de douăzeci şi unu de ani, e că nu
trebuie să procreezi. De aici mi se trage groaza de căsătorie, de familie şi de
toate convenţiile sociale. E o crimă să-ţi transmiţi...***Singurul rost al
pamantului e sa inghita lacrimile muritorilor.***Slăbiciunile pentru absolut
îţi dau gustul autodistrugerii. Şi atunci îţi apare deodată în minte imaginea
mânăstirii şi a bordelului. Celule de-o parte şi de alta. Femei, tot aşa.
Dezgustul de viaţă creşte atât în umbra curvelor, cât şi a sfintelor.***Soarele
nu numai ca nu invinge intunericul, dar mareste pana la suferinta aspiratia
nocturna a sufletului, de ne-ar servi azurul de pat si soarele de perna,
sfarseala voluptuoasa ar chema noaptea spre a-si indestula nevoia de oboseala
vasta ***Spiritul este materie ridicată la rangul de suferință.***Spune-mi cum
vrei să te prăbuşeşti, ca să-ţi spun cine eşti.***Suferinta este o cale de
separare, de disociere, este o forta centrifugala ce te detaseaza de samburele
vietii, de centrul de atractie al lumii, de unde totul tinde sa se unifice in
iubire si intimitate.**"suferinta indelungata nu te face decat imbecil sau
sfant.***Suferinţa are rezerve infinite care niciodată nu lasă pe om prea puţin
singur, ca el să mai aibă nevoie de alţii.***Suferinţa duce la
renunţare.***Suferinţa-i ruina unui concept; o avalanşă de senzaţii, care
intimidează orice formă.***Suferinţele sunt infinite; îndoielile,
interminabile.***Sunt ca o mare ce-şi retrage apele pentru a face loc lui
Dumnezeu. Imperialismul divin este refluxul omului.***Sunt lacrimi care
sfredelesc pamantul si rasar ca astrii pe alte ceruri, cine ne-o fi plans
lacrimile noastre.***Sunt un las, nu pot indura suferinta de a fi fericit.
Pentru a-l intelege pe cineva, pentru a-l cunoaste cu adevarat, mi-ajunge sa-l
vad cum reactioneaza la aceasta marturisire a lui Keats. Daca nu pricepe
imediat, n-are sens sa mai continui.*** Şiretlicul stilului: să dea
amărăciunilor banale o turnură insolită, să înfrumuseţeze mărunte necazuri, să
voaleze golul, să existe prin cuvânt, prin frazeologia suspinului sau a
sarcasmului! ***Ştiu de ce sunt trist, dar nu ştiu de ce sunt melancolic.***Te
apuci să crezi în Dumnezeu din orgoliu. Este – dacă nu plăcut – în tot cazul
onorabil. De nu te pasionezi de El, trebuie să te ocupi de oameni. Dar cine
poate cădea atât de jos!***Teama ce se naşte din senin... Singura, de altfel,
şi cea mai întunecată. Ea este echivocă asemenea unei înmuguriri sumbre - şi
generează o muzică de flaut trist şi aiurit. În camere tăcute de hotel sau pe
străzi înguste ale unui oraş vechi ea...***Toată filozofia e fară răspuns. Faţă
de ea, sfinţenia este o stiinţă exactă.***Toată viaţa nu este în fond decât o
serie de obsesii ce trebuie lichidate. Ne hrănim câtăva vreme din ele, până ne
scârbim şi apoi facem toate sforţările pentru a le elimina. Conţinutul existenţei
noastre este o substituţie continuă de obsesii, la...***Toate lacrimile
neplânse mi s-au vărsat în sânge. Şi eu nu m-am născut pentru atâtea mări şi
nici pentru atâta amar.***Toate neputintele se reduc la una: aceea de
a iubi, aceea de a evada din propria tristete.***Tot ce este îmi pare
a fi o hrană pentru o tristeţe nemăsurată.***Tot ce se vede este demn de a fi
urât, de aici pleacă avantajele lui Dumnezeu.***Tot mai mult ma conving ca
oamenii nu-s decat obiecte: bune sau rele. Atat. Si eu sunt oare mai mult de un
obiect trist? ***tristete ce nu stie sa rada, o tristete fara masca este o
pierzanie ce lasa-n urma ciuma si, fara indoiala, de n-ar fi rasul, rasul
oamenilor tristi, societatea supunea de mult la penalitati mahnirile.***Tristetea
apare dupa toate fenomenele prin care viata pierde din ea insasi. Intensitatea
ei este echivalenta pierderilor. Astfel, fenomenul mortii provoaca cea mai mare
tristete.***Tristetea face misterul accesibil. Dar misterul tristetii este atat
de inepuizabil si de bogat, incat tristetea nu inceteaza niciodata de a fi
enigmatica.**"Tristeţe automată: un robot elegiac.***Tristețea face
misterul accesibil. Dar misterul tristeții este atât de inepuizabil și de
bogat, încât tristețea nu încetează niciodată de a fi enigmatică. ***Tristeţea
mi-a distrus toate talentele***Ţi se cer fapte, dovezi, opere, iar tu ce poţi
prezenta sunt lacrimi prelucrate.*** Un animal care poate suferi pentru ceea ce
nu este, acesta este omul.***Un pic de durere te face profund,/ Mai multă
durere te-afundă prea mult.***" Un popor intră în decadenţă când începe să
se plictisească. Atâta vreme cât nu-şi uzează posibilităţile devenirii lui este
activ în mod automat, sub teroarea propriilor valori şi conţinuturi. Prea multă
mărire şi glorie dă naştere la o oboseală...***Una din sursele nefericirii este
că înăbuşim prea multe dorinţe criminale. Dacă am da drumul instinctului
distructiv, de câte complexe n-am fi scăpaţi! Şi de câţi indivizi!*** Unii
oameni își mai pun problema dacă viața are sau n-are un sens, în realitate,
totul se reduce la a ști dacă e suportabilă sau nu.***Universul este un cavou
prea mic aspiraţiei muzicale spre moarte.***Va putea duce Dumnezeu toate
lipsurile mele? Va putea el să se urnească sub povara atâtor tristeţi?***Vă mai
amintiţi de plimbarea atât de apropiată pe marginea lacului? Din cauza
frigului, azi dimineaţă nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele.
Niciodată în viaţă nu am vărsat atât de multe, fără cea mai mică posibilitate
de a râde....***Viața nu este decât o absurditate legală, permisă,
acceptată.*** Viaţa nu-i viaţă fără
lacrimile de fericire ale suferinţelor prilejuite de ea." *** "Vom
astâmpăra vreodată insomnia umbrelor şi adormi-vom cândva întunericul?
Neastâmpărul nopţilor, al tuturor nopţilor - prin care respiră mâhnirea şi
cazna - a săpat şanţuri în care putrezesc hoiturile amintirii.***Vulgaritatea
este o cale de purificare egala extazului cu conditia sa fie suferinta.***Permeabila
demoniei, tristețea este ruina indirectă a moralei. ***Toate neputințele se
reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristețe. ***Tristețea
apare după toate fenomenele prin care viața pierde din ea însăși. Intensitatea
ei este echivalentă pierderilor. Astfel, fenomenul morții provoacă cea mai mare
tristețe.***”Poți fi trist în orice loc; dar într-un plan închis, tristețea
câștigă în intensitate, precum într-unul deschis, melancolia crește.
·
Emil Garleanu Numai farmecul nopţii
îl îmbată. Când târgul se cufundă-n tăcere de moarte, el veghează, de sus, de
pe streaşina vreunei case. Şi priveşte. A văzut multe: întâlniri ferite în
colţuri de grădini; rugăminţi duioase, de după ferestre deschise;...
·
Emil Isac: ”Al cui nume-l spui sub lună
şi lacrimi cine-ţi adună?*** Pe langa apa care trece, Cu tine astazi cine
trece, Cu cine treci in noaptea rece? Cui ii soptesti viata buna, Al cui nume
il spui in luna, Si lacrimi cine iti aduna? Pe sanul cui plangi tu iubirea? Cu
cine lauzi inflorirea?
·
Emile Augier: ”Celibatul trist, pustiu si
aspru nu mai inseamna libertate, ci singuratate.
·
Émile Durkheim: ”Tristețea nu rezidă în
lucruri; ea nu ajunge la noi din lume sau prin simpla contemplare a lumii. Ea
este un rezultat al propriilor noastre gânduri.
·
Emile Zola (1840 - 29 septembrie 1902):
”Lacrimile pot fi la fel de molipsitoare ca râsul.*** ”Ah! Botticelli! Farmecul şi eleganţa
pasiunii în suferinţă, sentimentele profunde ale tristeţii în desfătare! Tot
sufletul nostru modern se dezvăluie în această vrajă neliniştitoare pe care
nicio operă de artist nu a arătat-o încă *** Când lacrimile curg dintr-o rană
primită în inimă, brazdele pe care le sapă sunt frumoase şi nobile.***Cu
ajutorul lui Claude Lantier vreau să pictez lupta artistului împotriva naturii,
efortul creatorului în opera de artă, efort făcut din sânge şi din lacrimi,
pentru a se dărui pe sine, pentru a da viaţă: mereu în lupta cu adevărul, mereu
învins,..
·
Emily Brontë: „Oamenii mândri produc
tristețe pentru ei înșiși.” –
·
Emily Dickinson: ”Daca nu pot impiedica
suferinta unei singure inime ranite din dragoste, Daca nu ii pot usura durerea,
Inseamna ca viata mea a fost in van.***Într-o inimă zdrobită Nimeni nu-i primit
Fără înaltul privilegiu De a fi suferit.***De-o inimă frântă se apropie numai
cine a avut marele privilegiu de a fi suferit la fel.*** O mamă este cineva
către care alergi atunci când ai necazuri.
·
Enrique Barrios: ”Să nu ne temem de
tristețe; este doar un alt fel de a înțelege viața.
·
Enrique Iglesias: ”Inspiratia mea vine de
la femei, prieteni si singuratate.
·
Epictet: ”Omul înțelept nu suferă pentru
ce n-are și se bucură de ceea ce a primit deja.
·
Epicur (341 î.C. - 270 î.C.): ”Toate
poftele care nu duc la durere dacă nu sunt satisfăcute nu sunt necesare, ci au
pornirea uşor anihilabilă, dacă cele dorite sunt greu de procurat sau dacă
dorinţele par că ne vor dăuna. Şi în dorinţele naturale acelea care nu duc la
suferinţă...*** La cea mai mare parte a oamenilor calmul seamănă cu letargia,
iar emoţia cu patima.***Lipsa de tulburare şi lipsa de suferinţă sunt plăceri
în stare de repaus; bucuria şi veselia se învederează în activitatea în
mişcare.***Dorinţele care nu ne produc nicio durere în clipa când nu primesc
nicio satisfacţie, nu sunt necesare. Ele cuprind o poftă uşor de suprimat ori
de câte ori ne este cu putinţă satisfacerea sau când aceasta ne produce o
durere. Dorinţele fireşti ****Durerea nu este nici de nesuportat nici veșnică
dacă îți amintești de limitele ei și dacă nu o amplifici cu propria-ți
gândire.***Scopul tuturor actiunilor noastre este sa fim eliberati de suferinta
si frica, si dupa ce am atins acest tel, furtuna sufletului se potoleste.
·
Eric Hoffer: ”Pentru unii oameni,
solitudinea este o evadare nu din mijlocul celorlalti, ci fata de sine.
Intrucat ei zaresc in ochii altora doar o reflectie a lor insusi.
·
Erica
Jong: ”Viața e ca ceapa: o
cureți plângând...”
·
Erich Fromm: ”Nimeni nu poate să se
implice cu adevărat în viaţă fără a fi adeseori trist.
·
Erich Maria Remarque: ”Iartă-mă,
camarade! Totdeauna ne dăm seama prea târziu. De ce nu ni se repetă mereu că
voi cei de dincolo sunteţi nişte biete fiinţe la fel ca şi noi, că mamele
voastre tremură de teamă ca şi ale noastre şi că şi vouă, şi nouă ne e la fel
de frică...***Tăcerea e motivul pentru care icoanele trecutului nu ne stârnesc
dorinţe, ci mai degrabă tristeţe - o melancolie imensă şi inexplicabilă.
·
Erma Bombeck: ”Nimic nu este mai trist pe
această lume decât un om care se trezeşte în dimineaţa ajunului şi nu se
comportă ca un copil.
·
Ernest Bernea: ”Credința dă
stabilitate și sens vieții lăuntrice. Omul credincios stă în preajma valorilor
permanente, este bun și bogat. Când trece peste el o încercare a vieții, nu se
năruie, ci crește. Omul credincios se aseamănă copiilor, râde
cu lacrimi pe obraz. Încercările, necazurile, greutățile prin care
trece omul, în momentul în care Îl află pe Hristos, sunt depășite.
·
Ernest Hemingway: ”Adevărata tristețe
vine atunci când îți dai seama că lupta pentru fericire este o bătălie
continuă. ***Dragul meu Castravecior, o să merg pe vapor cu Paxthe şi Don
Andres şi Gregorio şi o să stau toată ziua, apoi o să vin acasă şi o să mă uit
dacă am primit scrisori sau măcar una. Şi poate că o să fie vreuna. Şi dacă nu
o să găsesc niciuna, o să...****Fericirea este lucrul cel mai minunat din lume,
iar pentru cei care pot fi fericiţi, ea poate fi la fel de profundă ca şi
tristeţea.***Într-o scriere, lucrurile nu pot fi desluşite imediat, şi autorul
este norocos dacă se întâmplă aşa; în cele din urmă însă, ele devin destul de
clare, atât prin ele însele, cât şi datorită gradului de alchimie pe care
autorul îl deţine, îl va fi...***Imi dau seama ca noaptea nu este acelasi lucru
ca si ziua, ca toate lucrurile sunt diferite, ca acelea din noapte nu pot fi
explicate in timpul zilei, intrucat atunci ele nu mai exista, iar noaptea poate
fi un timp infiorator pentru oamenii singuri, a caror solitudine abia a inceput.
·
Ernst Theodor Amadeus Hoffmann: ”Până
şi dorul care mă umple de suferinţe şi delicii fără nume, devine un chin
ucigător şi fără leac.
·
Eschil: "Intelepciunea vine odata cu
suferinta.**"E util sa devii intelept prin durere.
·
Eugen Dorcescu: ”Lacrima e singura punte
spre moarte.***Cea mai sigura cale catre cunoastere e suferinta.
·
Eugen Ionesco: "Ideologiile ne
separa. Visele si suferinta ne apropie.
·
Eugen Ovidiu Chirovici: ”Când trăieşti pe
o insulă, iubeşti şi urăşti cu patimă. Că vrei, că nu vrei, toată ziua îi vezi
şi pe cei pe care-i iubeşti, şi pe cei pe care-i urăşti.
·
Eugen Simion: ”Tristeţea cea mai adâncă
devine hrana unei zgomotoase bucurii lirice.
·
Eugene Ionesco: ”Nici o societate nu a
fost capabila sa desfiinteze tristetea oamenilor; nici un sistem politic nu
ne-a putut scapa de durerea de a trai, de frica noastra de moarte si setea de
absolut. Conditia umana este cea care ne indreapta spre conditia sociala si nu
invers.
·
Eugene Sue: ”A-ţi folosi inima şi mintea
pentru a te face adorat de cei care suferă este ca şi cum ai iubi.***La unii
oameni, deprinderea cu suferinţa şi nenorocirea e atât de înrădăcinată, încât
judecata lor refuză să admită posibilitatea unui viitor care, pentru un număr
însemnat din ei, ar constitui o existenţă demnă de invidiat.***Iubeşti cu
patimă şi patima este mai curând sau mai târziu o rea sfătuitoare.***Iartă-mă,
dar fericirea mă face trist.
·
Euripide: "Plangand intr-una nu-i vei aduce inapoi
pe cei disparuti pe pamant.** "Suferinta este legea de fier a naturii.***
Nu te mai mâhni, când ştii că adesea întristarea aduce la urmă bucurie şi că
(adesea) răul este cauza binelui. ***Niciodată nu mi-am bătut joc de
nenorocirea celor care suferă, temându-mă să nu pătimesc şi eu la fel.***Ce e
mare suferă şi nenorociri mari.***Prietenii își arată dragostea în vremuri de
necaz, nu în fericire.*** Femeia în dragoste suferă mai mult decât
bărbatul, dar ştie să ascundă mai bine suferinţa.
·
Evagrie Ponticul: ”Trândăvirea este
îndepărtată prin lacrimi.
·
Fabrizio De Andre (18 februarie 1940
- 1999): "În durerea zâmbetului tău caut o fărâmă de paradis.
·
Fanus Neagu: ”Sa nu va fie rusine de
oamenii care plang, pentru ca inima spune mai multe decat gandul.***Ce e
zăpada? Lacrimi îngheţate...***"dacă
te doare, plângi şi-ţi trece ... plânsul întăreşte pe om, cum întăreşte apa
clocotită lemnul...”
·
Faraaz Kazi: „Unii oameni vor pleca, dar
acesta nu este sfârșitul poveștii tale. Acesta este sfârșitul rolului lor în
povestea ta.” -
·
Feodor Mihailovici Dostoievski ( 1821 -
28 ianuarie 1881): ”Ce este iadul? Şi cuget în sinea mea: e suferinţa de a nu
mai putea iubi.***Dacă suferinţele copiilor sunt sortite să se adauge noianului
de suferinţe necesare pentru răscumpărarea adevărului, declar de la bun început
că tot adevărul lumii nu merită a fi plătit cu asemenea preţ.***Dacă toată
lumea trebuie să sufere pentru a răscumpăra prin suferinţă acea nepieritoare
armonie, ce caută aici copilaşii, explică-mi şi mie, te rog. În ruptul capului
nu pot să înţeleg pentru ce sunt sortiţi să sufere şi ei şi de ce armonia...***Dumnezeu
este suferinţa fricii de moarte. Cine va învinge suferinţa şi frica va deveni
el însuşi Dumnezeu.****Durerea adâncă stă ascunsă și tace.***Eram trist că n-am
pantofi, dar am întâlnit pe unul care n-avea picioare.***Există suflete, ca să
zic aşa, tocite de suferinţă, care toată viaţa lor au fost încercate, care au
îndurat nespus de multe dureri mari şi mici, precum şi nesfârşite necazuri, aşa
încât au ajuns să nu se mai mire de nimic, nici măcar de o...***În piatra nu
exista suferinta, dar in frica de piatra suferinta exista.***Si suferinta e
buna la ceva***Lacrimile purifică inima.***Mă simt cuprins câteodată de o
tristeţe, de o melancolie atât de sfâşietoare!... Pentru că, în acele momente,
încep să cred că niciodată nu voi mai fi în stare să trăiesc o viaţă adevărată,
că am pierdut de mult orice măsură, orice senzaţie a...***Nu există fericire în
confort, ea se câştigă prin suferinţă.***Nu există pe lume ceva mai greu decât
sinceritatea şi ceva mai uşor decât linguşirea. Dacă în sinceritate se
strecoară numai a suta parte dintr-o notă falsă, se produce o disonanţă şi apoi
e bucluc. Dacă în linguşire absolut toate notele sunt...***Nu poţi fi fericit,
atât timp cât pe pământ există măcar o fiinţă care suferă.***O inimă care
iubeşte mult trebuie să sufere şi mult***. Omul care are o conştiinţă, suferă
în timp ce îşi recunoaşte păcatul. Aceasta este pedeapsa lui.***Omul işi
zgândere mereu rana, voind parcă să se îmbete din propria-i suferinţă, ca şi
cum conştiinţa unei nenorociri copleşitoare ar constitui totodata şi un izvor
de voluptate.***suferința e singura cale curată a conștiinței.*** Suferinţa şi
durerea sunt întotdeauna obligatorii pentru o conştiinţă largă şi o inimă
profundă. După mine, oamenii cu adevărat mari încearcă o mare tristeţe pe
pământ...***Suferinţa? Dar este singura cauză a conştiinţei.***Și suferința e
bună la ceva.*** Tristeţea nu e plictiseală.***Un adevărat prieten al omenirii
a cărui inimă s-a cutremurat cel puţin odată plină de compasiune privind
suferinţele oamenilor, va înţelege şi va ierta mizeria de care sunt acoperiţi
şi va putea să descopere diamantele din noroi.***
·
Filemon: ”Mahnirea stie sa nascoceasca
impotriva ei insasi rele de doua ori mai mari decat realitatea.
·
Fiodor Ivanovici Tiutcev: ”Lacrima lumii,
o, lacrima lumii,/picuri din leagăn şi până apoi,/ picuri tăcută şi
tăinuită,/nepotolită, neţărmuită,/cum din tomnatice nopţi fără nume/curg
şiroaie de ploi.
·
Firoiu
Cristina Maria: "lacrima/
este asemănarea dintre frică și curaj"
·
Florin Bratu: ”De voi mai fi, după ce nu
voi mai fi, Ochi aş vrea să fiu, pentru o fată nedăruită, Stîlp, în locul celui
căzut de la casa noastră Şi lumînare pe cartea de seară a ultimului schimnic,
Răsură aş vrea să fiu lîngă glezna Fetei care-a...
·
Florin Piersic: ”Şi chiar nici unul şi
acelaşi spectacol, jucat de sute şi sute de ori, n-a fost acelaşi, seară de
seară. Şi nici partenerii mei n-au suferit de boala monotoniei, a repetiţiei cenuşii,
care, în mod evident, este raiul călduţ al mediocrităţii....***Ursitoarele
au avut grijă de mine. Mi-au lăsat în leagăn dragul de viaţă şi bucuria de a
trăi, iar timpul nu-mi poate atinge zâmbetul, nici de pe chip, nici din suflet,
în timp ce tristeţea sosită în scurte escale în vizite de lucru, îşi ia
repede...
·
Francesco Orestano: ”Gelozia ce-o
încearcă pentru noi fiinţa pe care o iubim cu ardoare este o delicioasă
contribuţie la liniştea şi fericirea noastră. Dar gelozia unei fiinţe pe care
n-o iubim, sau n-o mai iubim, ori n-o iubim îndeajuns, este o pacoste, un chin,
o...***"Oamenii cu adevarat tari nu fug in fata durerii, ba chiar se
adancesc in ea, insa stiu s-o domine.
·
Francis Bacon: ”Cine iubeşte, acela se şi
teme; iubirea este un vas al suferinţei ; în iubire îşi au rădăcina
suferinţele; renunţă la ele şi trăieşte fericit.***"Suferinta in doi este
pe jumatate.
·
Francois de La Rochefoucauld (1613 –
1680): ”uneori ne plângem altora pentru a ne justifica propriile slăbiciuni.”***Munca
fizică eliberează de suferinţele spiritului; aceasta îi face fericiţi pe cei
săraci.
·
Francois Rabelais: ”Fără sănătate, viaţa
nu e viaţă, ci e doar o stare de apatie şi de suferinţă, o imagine a morţii.
·
Francoise Sagan: ”Poate că altceva
trebuie să semnalez, dacă jurnalul se vrea a fi complet. Faptul că m-am
obişnuit puţin câte puţin cu ideea morţii, privind-o ca pe o idee plată, o
soluţie ca oricare alta, dacă boala nu-mi trece. Mă înspăimântă şi mă dezgustă,
dar...
·
François-Marie Arouet de Voltaire: ”Adevăratul
curaj stă în a şti să suferi.***Fericirea nu-i decât un ideal, durerea e reală.***Lacrimile
sunt limbajul mut al durerii.***Moartea nu înseamnă nimic. Doar gândul la ea
este trist.***Nu a existat niciodată un guvern perfect, pentru că oamenii au
patimi, şi dacă n-ar avea patimi, n-ar fi nevoie de un guvern.***Omul care are
întotdeauna dreptate, este dur, iar cel care este mereu înţelept, e
trist.***Rar suntem mandri cand suntem singuri. ***Ticălosul, în al cărui
suflet slab se zbat patimi puternice, deseori se abate de la drum convins că va
căpăta iertare de la preoţi. Oricât de multe crime a-ţi fi săvârşit,
spovediţi-vă mie, şi totul vă va fi iertat, mulţumită jertfei unui om care...
·
Frank Herbert Ar trebui să existe o
ştiinţă a nemulţumirii. Oamenii au nevoie de suferinţe şi de oprimare ca să-şi
dezvolte muşchii psihici.***Nu în momentul creării lor suferă imperiile de
lipsa unui scop, ci mai târziu, când sunt ferm stabilite şi când obiectivele
sunt date uitării şi înlocuite de ritualuri lipsite de orice temei.
·
Frank Shorter: ”Nu faptul că am
pierdut, ci gândul că trebuia să câştigăm ne omoară cu zile.
·
Franz Kafka: ”Intre multe alte lucruri,
tu erai pentru mine si o fereastra prin care puteam privi strazile. Singur,
n-as fi putut. ***Florile pe care le-ai primit mă fac să sufăr mult. De atâta
suferinţă nici nu pot măcar descifra despre ce flori era vorba. Şi ele se află
acum în camera ta. Dacă aş fi într-adevăr dulapul, m-aş muta, aşa, deodată,
ziua în amiza mare, din camera...*** De aceea şi sunt într-o anumită măsură
independent faţă de tine, tocmai pentru că dependenţa trece dincolo de orice
limite. Jocul alternativei, ori-ori, este prea mare. Ori eşti a mea şi atunci e
bine, ori m-ai pierdut, şi atunci nu e ceva rău...
·
Franz Schubert: ” Nimeni nu simte durerea
altuia, nimeni nu intelege bucuria altuia. Oamenii isi imagineaza ca pot fi
alaturi de cei dragi in momentele de tristete si bucurie. In realitate fiecare
isi poarta singur si durerea si bucuria.
·
Fray Antonio de Guevara: ”Martirii nu au
fost martiri pentru suferintele pe care le-au indurat, ci pentru rabdarea de
care au dat dovada.
·
Fred Smith: ”Fructele pe care le creștem
în văile disperării sunt hrana pe care o vom mânca pe vârful muntelui. –
·
Friedrich Leopold Von Hardenberg: ”Poezia
dispune neingradit, dupa bunul ei plac, de suferinta.
·
Friedrich Wilhelm Nietzsche: ”Ce nu mă
omoară mă face mai puternic.”**"Cel care are un „de ce” pentru care sa
traiasca indura aproape orice.***Daca vrei odihna - crede. Daca vrei adevarul -
cauta si sufera.***După o neînţelegere şi o zâzanie personală între o femeie şi
un bărbat, o parte suferă cel mai mult la ideea că i-a făcut rău celeilalte; în
timp ce altă parte suferă cel mai mult la ideea că nu i-a făcut destul rău
celeilalte, fapt pentru care se***Este un dar să ştii să priveşti cu ochi de
artist starea în care te găseşti, chiar şi atunci când eşti lovit de suferinţe
şi dureri.***Nu sunt supărat pentru că m-ai mințit. Sunt supărat pentru că de
acum nu te mai pot crede.***Oamenii de o tristeţe profundă se dau de gol când
sunt fericiţi: ei au un fel de a se crampona de fericire, de parcă ar vrea s-o
zdrobească şi s-o înăbuşe din gelozie. Ah, ei ştiu prea bine că ea le va scăpa
printre degete!***Odinioară aveai patimi şi le numeai rele - dar acum nu mai ai
decât virtuţi: s-au născut din patimile tale.***Oricare singuratate este un pacat.Asa
graieste turma. ***Oricărui gânditor profund îi este mai mult teamă de a fi
înţeles decât de a ajunge un neînţeles. În cazul din urmă poate că vanitatea
lui este cea care va suferi; însă în primul caz suferă inima, compasiunea sa
care spune necontenit: o, vai, de ce...***Orice singuratate-i un pacat. Asa
graieste turma. ***Pentru cel ce suferă prin sine atât de mult, nu e nici o
mântuire, dacă moartea nu e grabnică.***Viaţa nu e decât o suferinţă: faceţi
dar aşa fel ca să încetaţi de a mai fi!... Faceţi dar să înceteze viaţa care
nu-i decât o suferinţă!...***Poate ca stiu de ce doar omul rade, doar el sufera
atat de mult incat a trebuit sa inventeze rasul.***Suferinţă şi neputinţă -
iată ceea ce creat-au lumile de dincolo şi acea scurtă nebunie a fericirii pe
care o cunoaşte cel ce suferă cât mai mult.***Unde inceteaza singuratatea,
acolo incepe piata.
·
Gabriel Andronache: ”Lacrima e agheazma
care vă spală ochii sufletului.***În noaptea aceea, gata de orice, m-am culcat
cu faţa în sus în aşteptarea durerii de pe urmă, în prima clipă a celor
nouăzeci şi unu de ani ai mei. Am ascultat dangăt de clopot undeva, departe, am
simţit mireasma sufletului Delgadinei dormind pe o...***Nu înceta niciodată să
zâmbești, nici chiar atunci cânt ești trist, pentru că nu se știe cine se poate
îndrăgosti de zâmbetul tău.***Nu merita sa plangi pentru nimeni, iar cei care
merita nu te vor face sa plangi. ***Nu-i pe lume loc mai trist decât un pat
pustiu.***Și zise bătrâna vindecătoare de suflete:/Nu doare spatele, dor
greutățile./Nu doare capul, dor gândurile./Nu dor ochii, doare nedreptatea./Nu
te doare gâtul, doare ceea ce nu exprimi sau exprimi cu furie./Stomacul nu
doare, doare ceea ce sufletul nu digeră./Nu doare ficatul, doare furia./Nu
doare inima, iubirea doare./Și ea este,/Iubirea în sine,/Care conține cel mai
puternic medicament."*** Zâmbetul celui care suferă e mai dureros decât
lacrimile celui care plânge.***
·
Gabriel Petru Baetan: ”Plângi şi prin
lacrimi se scurg afară din tine toate dihăniile acelea care ţi-au înveninat
sufletul până atunci şi ţi se arată noi încăperi ale conştiinţei cu ferestrele
spre latura luminoasă a existenţei în sângele tău...***Poezia este mai vie
decât toţi oamenii şi toate vietăţiile la un loc. Mai vie decât o cezariană
proaspătă din care scâncet stă să erupă. Mai vie decât viţa de vie cu a cărei
sevă unii îşi dreg rănile. Mai vie decât toate focurile...*** Să decojeşti
răspunsurile de aparenţe adesea cu preţul insomniei să nu suferi de nimica şi
să ai sufletul sfâşiat de lipsurile altora să taci şi vuietul gândurilor tale
să sperie chiar şi ţânţarii care îţi râvnesc sângele să auzi...***Suferinţa
rămâne călimara cea mai de preţ a poeţilor. ***Te-aş pune la Bibliografie,
suferinţă! Dar tu porţi toate numele din lume!***Viaţa nu rămâne niciodată
restantă la capitolul suferinţă.***Vremelnicia specifică stărilor de emoție
pozitivă mă întristează peste măsură. De ce nu apune soarele de dimineața până
seara?***Vremelnicia specifica starilor de emotie pozitiva ma intristeaza peste
masura. De ce nu apune soarele de dimineata pana seara? ***Acolo unde suferinţa
nu ară, nici lumina înţelepciunii nu înfloreşte.***Dator vândut propriilor mele
lacrimi! Ele m-au făcut om!**Degeaba ne umplem valizele cu acatiste.
Rugăciunile cele mai puternice sunt lacrimile.***Lacrimile – combustibil pentru
revelaţie!***Într-o lacrimă, un suflet se târăşte în genunchi!***Când vine
vorba de propriile odrasle, mai toate mamele plâng cu lacrimi de sodă
caustica***Obicei românesc – a sări din lacrimă în damigeană.***In ceea ce ma
priveste, sa ploua tot anul. Mi am ascuns anotimpurile in suflet. ***Intri
uneori într-o stare din aceea soră cu mahmureala cu toate că ţie îţi place să
bei numai pagini din Goethe şi îţi aduci aminte de singurul tău prieten, de
Gabriel cum s-a împacientat el atunci când s-a despărţit de pântec şi
i-ai...***Iubirea este ca un animal aflat pe cale de dispariţie. Mulţi ar dori
să o aibă drept trofeu, însă puţini sunt dispuşi să o adape cu propriile lor
lacrimi.***În ceea ce mă privește, să plouă tot anul. Mi-am ascuns anotimpurile
în suflet. În momente de singurătate şi de suferinţă nebună femeia e cea mai
bună farmacie de vise.***În orice lacrimă există rădăcini de curcubeu.***În
orice pahar de înţelepciune sunt diluate şi lacrimi.***În orice pahar de
înţelepciune sunt diluate şi lacrimi.Dator vândut propriilor mele lacrimi! Ele
m-au făcut om!***Înţelepciunea – o pictură realizată cu lacrimi arse.***Lacrima
contemporană ar merita nişte scopuri mai nobile!***Lacrima este afluentul
înţelepciunii.***Lacrimă – polenizarea adevărului!***Lacrimă - un suflet în
genunchi!***Lacrimă să fiu. Veşnic contemporan!***Nu arta este limba universal
valabilă, ci tristeţea!///Nu de singuratate ma tem. Mi-e frica de ce as putea
face singur in singuratate. Singuratatea in doi in schimb e remarcabila,
sublima, geniala. ***Obicei românesc – a sări din lacrimă în damigeană.***
·
Gabriele d”Annunzio: "Niciodată
bucuria vieții nu e mai deplină decât după ce ai învins o mare tristețe.***Uneori
lacrimile îi erau mai dulci decât sărutările.
·
Gala Galaction: ”Iubesc muzica cu patimă.
Muzica e pentru mine un prilej de inspirație, dar câteodată un motiv de
durere.**"Iubesc muzica cu patima. Muzica e pentru mine un prilej de
inspiratie, dar cateodata un motiv de durere.
·
Garabet Ibraileanu: ”Orice femeie are
ceva matern faţă de bărbatul pentru care are afecţiune când el suferă, chiar şi
fata mică pentru un om în vârstă, şi o ţărancă pentru Napoleon I
Bonaparte.***De-a lungul evoluţiei, nu se observă creşterea nici unui alt organ
al omului, afară de creier, condiţia materială a conştiinţei. Ar fi interesant
de ştiut dacă mai există un alt animal care să fi suferit în cursul vieţii o
asemenea nenorocire.
·
Gaston Bachelard: ”Toate spaţiile
singurătăţilor noastre trecute, spaţii în care am suferit de singurătate, ne-am
bucurat de singurătate, am dorit singurătatea, am compromis singurătatea, toate
rămân de neşters în noi.
·
Gavriil Stiharul: ”De-ar străluci mai
tare luna: ce trist ar părea zborul licuriciului!***E atât de multă lumină în
Rai!... Dar câţi din noi suferă de fotofobie!...***Niciodată nu ne cheltuim mai
cu folos banii decât atunci când ne cumpărăm mântuire, donând pentru cei aflaţi
în suferinţă. Dar niciodată nu-i cheltuim mai păgubos decât atunci când îi
plasam în scheme piramidale, cumpărând prostie pe care, în...***Ploaie de vară
- privire ta în lacrimi, iris albastru.***Sapă-n stânca cea mai tare Câte-o
vorba ziditoare, Scrie pe cerul infinit Visul tău neprihănit, Spală-ţi fapta
vinovată În albia argintată, Împarte-un zâmbet şi mulţi ani Cu cel mai trist
dintre duşmani, Caută-n dumnezeire...***Sunt oare lacrimi sau omul de zăpadă
prinde-a se topi?***Voi scrie Adevăr pe braţele sleite şi vor putea să ducă
poveri nemărginite. Voi scrie Adevăr pe inimi temătoare şi vor porni pe mări cu
duh de-mbărbătare. Voi scrie Adevăr pe lacrimile grele şi boabele de-argint se
vor întoarce-n...***Yoga nu-ti propune exercitii care sa te vindece de
suferinte, ci iti propune suferintele ca exercitii.
·
Gellu Dorian: ” Doamne Dumnezeule,
ce sa faci in clipa cand omul te vede si crede ca este el, trist de cate bube
are pe trup? Nici gloria, nici amaraciunea nu mai au sunetul acela galagios pe
care-l simti cand crezi ca toate ale lumii ti se pun la...***Le citesc unor
femei din tripou poezii dintr-un poet care doarme-n alcovurile drumului, prin
stufărişul ochilor care-l lasă acolo ca pe o lacrimă neagră şi de prisos-zic,
unii fac din plăcere dragoste, alţii din dragoste poezie, dar...
·
Gelu Vlasin: ”In primul rand poezia
ramane ceea ce-a fost dintotdeuna - defularea personala a unei trairi la nivel
existential. Deprimismul artistic, adica starea despre care unii care scriu
texte nici macar n-au auzit, ce sa mai spun de simtit. Fara suferinta...***Geniile
pot transforma suferinţa în valoare.***Deseori suferinţa moşeşte
speranţa.***Suferinţa fizică prelungită transformă moartea într-o
eliberare.***Spre coarnele condeiului ne mână o suferinţă, un pariu, o
obsesie.***Entuziasmul a devenit o boală de care nu mai suferă decât
fanaticii.***Arta trebuie să surprindă clipa când suferinţa începe să devină
cântec.***Dozate corespunzător, suferinţele ar ajunge pentru toţi.***Unii au
suferit de foame, boală, frig. Noi mai citim şi versuri proaste.
·
Geo Bogza: ”Între mirosul de mititei al
cârciumelor de periferie şi atmosfera anostă de saloane, ce a mai rămas din
tremurul adevărat, din lacrima curată a cântecului popular?***Violenţa de
expresie presupune o violenţă de suferinţă care exclude, de la început, orice
element pornografic, pornografia implicând, în condiţia ei esenţială,
satisfacţia.
·
George Bacovia: ”Melancolia firii mele nu
ar fi niciodată înţeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil,
că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii şi îi privesc cu interes
prin geamul din faţa casei mele. Cred ca fiecare duce ceva bun cu...***Toamna a
ţipat cu un trist accent, Văzul cade neatent, Vântul sună lemnăria, Bate gol,
în poloboace, butnăria. Lângă uşă frunzele s-au strâns. De departe vin ecouri
vechi de plâns, Brumă, toamnă literară, Pe drum prăfăria se...***Variaţii...
Arhitecturi, Călătorii, Tăceri. Muzica calmează Un suflet trist, Devenit
pretenţios Varietăţi... Renumit, Dintr-o operă de artă... Teorii noi şi
vechi... Tăceri, – Se râde şi din pântece.
·
George Bernard Shaw: ”Aceasta-i adevărata
bucurie a vieţii - a fi folosit într-un scop a cărui măreţie o şi recunoaşteţi.
A fi o forţă a naturii, şi nu o mână de pământ egoistă şi agitată, frământată
de necazuri şi revendicări, plângându-se că lumea nu se dedică...***Moartea nu
este deloc un lucru trist, cu condiţia să fii învăţat cum să o înfrângi.***Minţii
cândva, costrâns de-mprejurări, Şi n-am scăpat o viaţă de urmări... N-am
suferit că nu mai sunt crezut, Dar să mai cred pe alţii... n-am putut.
·
George Budoi: „A trecut în nefiinţă,
Ieri, pe zi, de dimineaţă, Dup-o lungă suferinţă, Ce-a durat întreaga viaţă;
Ieri avarul a murit, A murit, dar n-a trăit...***Are minte şi cultură, Dar o ia
pe arătură Şi-i păcat - spun cu necaz, Că nu are... şi obraz!***Aţi făcut de
băşcălie Parlamentul – cu Ilie; L-aţi făcut voi senator Dar el e de sanator, Vă
aduce beneficiu, Dar el este de ospiciu, Căci, cum ştim cu toţi', săracu'
Suferă de mult cu capu'!...***Azi nu-ţi trebuie nobleţe S-ajungi sus, spun cu
necaz, Trebuie s-ai două feţe Şi, cum ştiţi, niciun obraz!...***Ăst Guvern de
balamuc Va intra în Guinness Book, C-un sextuplu trist record, De să faci atac
de cord: Cu cel de marionete, Cu acela de starlete, Cu acel de agramaţi, Cu cel
de neruşinaţi, Cu recordul de şacali Şi...***Ca Marţial, poetul, o spun
acuzator: N-a scris un rând din carte şi-i totuşi autor; Dar ce-i mai trist din
toate e că această loază Conduce facultatea şi nici nu se jenează.***Care-i
lucrul cel mai trist Cu Guvernul PSD-ist? Ministerul Sănătăţii, Culme-a
penibilităţii, Este o calamitate Pentru-a noastră sănătate.***Cel mai trist
lucru în dragoste e să-ţi dăruieşti dragostea cui n-o merită.***Cu toţii ştim
că un ateu Nu crede-n cer şi-n Dumnezeu, Dar, la necaz, nu-i unu-n sută Ce să
nu spună Doamne-ajută!***Dacă Dumnezeu ar coborî pe Pământ şi ar vdea ce a
făcut omul din creaţia Lui, ar plânge cu lacrimi de sânge.***De acord, nu
cóntrazic, Multe aş putea să zic, Dar, de nu-i cu supărare, Eu îţi pun o
întrebare: Când vorbeşti de mari lichele, Tu te numeri printre ele?***De n-ar
fi Prostia-n lume, ai vedea vreo căsnicie Care să nu se dezbine, să dureze-o
veşnicie? Nu e ea aceea care soţiorul îl orbeşte Când l-înşală nevestica, dar
de dragoste-i vorbeşte? Deşi ştie-ntreaga lume şi bârfirea se ascute,...***De
n-ar fi Prostia-n lume, ai vedea vreo căsnicie Care să nu se dezbine, să
dureze-o veşnicie? Nu e ea aceea care soţiorul îl orbeşte Când l-înşală
nevestica, dar de dragoste-i vorbeşte? Deşi ştie-ntreaga lume şi bârfirea se
ascute,...***De-aş putea ca timpul să-l dau înapoi, Multe eu le-aş face altfel
pentru voi, Însă lucrul ăsta este imposibil: Din păcate timpul e ireversibil.
Totuşi e un lucru ce-mi stă în putinţă: Eu vă cer iertare pentru
suferinţă.***De-l întrebi, cu supărare Şi cuprins de indignare, De ce este
bădăran Şi se poartă grosolan, Îţi răspunde plin de ură: Fi'ndcă-mi place! , şi
te-njură.****Dragoste: o boală de care suferă inima din cauza unei dereglări la
cap.***Dragostea este singura boală de care cei ce nu suferă vor să se
îmbolnăvească şi de care cei ce suferă nu vor să se vindece.***E lipsit de
vlagă, dar are patimi viguroase.***E un vin de cursă lungă, Ce tristeţea o
alungă Şi te simţi aşa de bine Că îl bei pân' uiţi de tine.****Hai, nu fi trist,
îi spun mereu, Tu, toată viaţa ta terestră, Să-i mulţumeşti lui Dumnezeu Că mai
faci parte din orchestră!...***Îmi sărut iubita cu aceeaşi patimă cu care valul
sărută ţărmul.***Marx, ateul ne-ndurat, Cel de diavol posedat, Toată viaţa lui
cumplit Creştinismu-a prigonit. Dar, simţind că se sfârşeşte, În sfârşit se
pocăieşte. Cu o ultimă suflare, Cérând Domnului iertare, Spuse, fără
patimă:...*** Meditând la ce-i durabil, Mă cuprinde, vai, tristeţea: Timpul
trece implacabil, Iar cu el ‒ şi tinereţea!***Moscova nu crede în lacrimi,
pentru că n-are inimă şi suflet.***Nimic nu e mai trist pe lume, Ca omul rău
c-un bun renume, Ca ochii injectaţi de ură Şi-n funcţii mari o secătură.***Nu-s
o fire bârfitoare Şi-s prea trist pentru-a bârfi, Dar cu-aşa o guvernare, E mai
rău decât de-am fi Ocupaţi de ţări barbare.***Omul rău îşi găseşte bucuria în
suferinţele altora.***Oricât vi-a-ţa ni-i de grea, Oricâte rele-am îndura,
Necazuri de-ar veni puhoi, Ea moare doar odat' cu noi.***Pasărea din colivie nu
îşi cântă bucuria, ci suferinţa.***Popor român, bag seamă şi-mi iau îngăduinţa
Să-ţi spun că, din păcate, îţi place suferinţa!...*** Precum adesea eu am spus,
El stă mai mult cu fundu-n sus, Să vadă lumea, cu necaz, Cam cât de gros e la
obraz.***Produce via struguri, vin, Cu-aromă şi cu gust divin, Dar nu-i nicicum
păcatul viei, De cazi în patima beţiei.***Răutatea este mucegaiul sufletului.”***Se
spune că nu se poate Să cucereşti vreo cetate, Oricât e forţa ta de mare, Decât
de este şi trădare. Cântau cândva românii, trist: Mai bine mort decât comunist;
Şi mai cântau românii-n cor: Mai bine mort decât trădător.***Spune-i unei fete
sau unei femei tinere că o iubeşti: chiar dacă se supără, supărarea ei trece
repede, ca ploaia de vară, iar uneori după supărare apare surâsul, care e o
promisiune, aşa cum după ploaia de vară uneori apare curcubeul, care e
o...***Sunt fericit c-am fost tradus În limbi străine, în Apus, Da-s trist că
dulcea mea soţie Mă tot traduce-n căsnicie***Teoria relativităţii în aforisme:
o oră de suferinţă nu trece la fel de repede ca o oră de fericire.***Tristeţe:
mâhnire pe care o are invidiosul când celor pe care-i invidiază le merge
bine.***Vor glorii vanitoşii, avarii vor avere, Iar cei în suferinţă un pic de
mângâiere, Curtenii cer favoruri şi pâine cerşetorii, Eu vreau doar al tău
zâmbet ce-mbată muritorii.
·
George Calinescu: ”Dragostea se naște în
priviri, creste pe buze și moare în lacrimi.***Talentul arata tristetea.***Tristeţea
este stearpă, iar fapta lăudată.
·
George Coșbuc: ”Un colţ întreg de lume
s-a fost înspăimântat De spada şi curajul lui Tabără-mpărat, Domn mare şi
puternic din ţara cu nenorii. El trece-n şir de taberi cum trec secerătorii
Prin holdele răscoapte; cu braţul său robust Deschide-o...
·
George Lesnea: ”Sunt trist, sunt obosit,
mi-i silă de toate,/ mi-i viața ruginită de zădărnicii și singurătate./ Mă
plăsmuiesc zilele, mă bat ploile,/ deasupra mea moartea își scutură
foile./cuvintele încep să se prăfuiască,/ se fac de iască./ Nu mă mai bucură
crângurile și vrăbiile./ pentru alții trec norii clătinându-și corăbiile./
Toate se îndepărtează, toate se culcă pe rând./ Numai vântul mai umblă pe
drumuri, plângând./ Pentru alții, sălciile pletele/ și le piaptănă peste ochi
ca fetele./ Nu mai pornește nicio cărare,/ nu mai pleacă niciun drum;toate-s de
ceață, toate-s de fum./Nu-s bucurii, nu-s fericiri, numai tristețile/ aduc, ca
niște snopi, în brațe, diminețile./ Ne pierdem viața, viața noastră toată/ și
nimeni pe pământ nu mai revine niciodată.”
·
George MacDonald: ”Frumusețea și tristețea
merg întotdeauna mână în mână. Natura a gândit că frumusețea este prea bogată
pentru a merge de una singură prin viață, așa că i-a găsit un însoțitor.
·
George Meredith: ”Nicicând spiritul nu
cunoaşte bucurie mai mare ca atunci când de pe culmile semeţe ale înţelepciunii
are revelaţia faptului că lumea noastră este armonios alcătuită.***Acum,
Sângele Rece începu să-i vorbească Sângelui Fierbinte despre Iubire. Sângele
Rece spuse: Iubirea este un sentiment firesc, fruct pârguit al animalului din
fiinţa noastră. Sângele Fierbinte gândea astfel: Iubirea e divină! Este
singurul lucru...***Acolo unde există femei este de-a dreptul imposibil să
impui legi.***Nu ne prea putem păstra demnitatea când ne coborâm la munca de a
stârni lacrimi. Probabil că venerabilul legiuitor Moise a fost nevoit să sară,
sprinten, de pe stâncă, după ce a făcut apa să ţâşnească din ea.
·
George Orwell: ”Liderii care oferă sânge,
trudă, lacrimi şi sudoare vor rămâne întotdeauna mai repede fără cei care-i
urmează decât cei care oferă siguranţă şi bunăstare.
·
George Sand: ”Cât este de caldă, cât este
de fertilă suferinţa care se poate spune şi pentru care poţi fi
compătimit!***Cei care te privesc fiindcă eşti frumoasă, pot să spună,
văzându-ţi paloarea şi tristeţea: Este bolnavă... N-au decât; dar eu, eu care
te urmăresc cu inima mea, eu, care din tot sufletul te învălui cu solicitudine
şi cu dragoste, eu îţi cunosc...***Dacă omul dă semne de o oarecare nobleţe
morală, aceasta constă în a nu crede în nimic, a nu se teme de nimic. Cel care
îngenunchează în orice clipă în faţa mâniei unui Dumnezeu răzbunător nu este
decât un laş care se teme de a cădea pradă...***Există unele suferinţe care se
hrănesc din ele însele. Există altele care se sperie şi se fac nevăzute, ca
remuşcările.****În marile fericiri trebuie să existe lacrimi; în marile
nenorociri, nu sunt.***M-am resemnat sa iubesc fara a fi rasplatita in acelasi
fel si am descoperit, in suferintele ascutite ale acestei iubiri inabusite si
strivite, niste clipe de entuziasm mai pur si de resemnare mai dulce decst in
vremurile in care eram tinta unei...***Omul care n-a suferit nu este nimic.
Este un suflet incomplet, o forţă nefolositoare, o materie brută şi fără
valoare, pe care dalta meşterului o va sparge, probabil, încercând s-o
şlefuiască.***Patimile sunt spiritul şi inima noastră, carnea şi oasele noastre,
tăria şi slăbiciunea noastră, intensitatea vieţii noastre ascunse manifestată
prin viaţa vizibilă. Lipseşte-l de patimi, şi omul va înceta să trăiască.***Sufletul
meu e frate cu al tău şi îl mâhneşti, îl sperii scormonindu-l astfel. Ia-l
drept ceea ce este, suflet care suferă şi care speră. Dacă îl tot interoghezi
atât de nemilos, se va închide în sine şi nu va mai îndrăzni să se deschidă în
faţa ta.***Ştii tu ce este nefericirea, tinere? Abia ai păşit în viaţă, acum îi
simţi primele zbuciume, pasiunile tale abia acum se ridică în picioare, îţi
accelerează fluxul sângelui, îţi strică pacea somnului, trezind în tine
senzaţii noi, nelinişti...***Tristeţea nu este nesănătoasă. Ea ne împiedică să
ne plafonăm.***Unde se duc, unde se duc iubirile noastre apuse? Cine să-mi
spună asta? Devin fantome, umbre, larve, zic poeţii. Dar cum, asta ca şi cum
n-ar fi fost niciodată nimic? Lumea care se spulberă din faţa ochilor noştri
n-a existat niciodată? Patimile...
·
George Santayana: ”Viaţa nu este un
spectacol sau o sărbătoare, ci un necaz.
·
George Tarnea: ”Il rog pe Dumnezeu sa-i
fie mila de patimile mele lumesti.***Poporul meu contemplativ A fost belit în
mod festiv. Să ştie chiar de la-nceput Pe mâna cui a încăput Şi să n-aştepte
ani mai buni De la marmita cu minuni. Că el, oricum, din post în post, E
învăţat s-o ducă prost Şi...***Reginele ucid perfid Pionii taberei adverse, Dar
când nebunii le desfid S-aruncă-n vid pe căi diverse. Scăpaţi din turnurile
reci Cu toată ura strânsă-n coame Pe zig-zagatele poteci Se-nfruntă caii morţi
de foame....
·
George W. Bush: ”Suferinţa, tragedia şi
ura sunt numai pentru un timp. Bunătatea, amintirea şi dragostea sunt
nesfârşite.
·
George Washington: ”Este mai bine sa fii
singur decat intr-o companie proasta. (
·
Georges Bataille: ”Edwarda era dreaptă,
călare pe truditor, cu capul lăsat pe spate, cu părul atârnând. Sprijinindu-i
ceafa, i-am văzut ochii albi, daţi peste cap. S-a încordat pe mâna care-o
susţinea, iar tensiunea i-a înteţit horcăitul. Ochii i s-au limpezit, o...***Fiind
căutări ale imposibilului, pasiunile noastre ne condamnă la suferinţă.
·
Georges Bernanos: ”Nimeni nu poate
descoperi vreodata adancimea reala a singuratatii sale.
·
Georges Courteline: ”Sublimă, chiar şi
când credeam că-i rea... Deşi au fost în viaţă clipe grele, N-a râs de toate
lacrimile mele, Ci doar de cele plânse pentru... ea.
·
Gerard Way: "Lacrimile sunt
cuvintele pe care inima nu le poate rosti."
·
Gheorghe Azap: ”Totuşi, recunosc, nu
pururi fost-am eu victorios, Când vreo patimă cumplită sufletul mi-l răscolea,
Uneori, chiar şi balerca, cercetând-o prea zelos, Doveditu-s-a în stare să mă
pună la podea.
·
Gheorghe Grigurcu: ”A scrie un aforism: a
te reduce holistic la condiţia de lacrimă, picătură, scânteie.***Nicio tristeţe
nu are credit fără un sacrificiu care s-o justifice interior.***Suferinţa reală
nu poate fi vulgară.***Lupta cu suferinţa e o formă a luptei cu tine
însuţi.***Unele suferinţe sunt atât de mari, încât par a include
obligativitatea unei recompense. Iată cum se susţine viziunea eschatologică!
·
Gheorghe Tomozei: ”Arde cu lumină pală
steaua mea de pricopseală; spumegă-n bolţi lungii ei colţi, creşte fără măsură.
lacrimă cu burta la gură. N-are, a ei, vreo scânteie, slujba-i cu mine
se-ncheie. Fiece stea, gândi-vom, e vegheată...***Atata vant, cata singuratate,
zapezile, statui evaporate. (
·
Gheorghita Toma: ”Doar o durere mare
poate să întreacă o mare durere. E o rătăcire în care alunecăm implacabil.
Goana care ne lasă fără suflu. Tristețea căreia noi ne sacrificăm bucuriile
·
Giacomo Leopardi: ”O mie de plăceri nu
compensează o mare durere. ***Lunei O luna milostiva, acum ca a mai trecut un
an Imi amintesc cum, greu, cu tristete, Am urcat acest deal sa te privesc, Si
atunci, ca acum si acum, atarnai deasupra acelor copaci Iluminand tot. Dar
ochilor mei Chipul tau parea...
·
Giacomo Puccini: ”Încă doresc să smulg
lacrimi publicului.***Nu sunt făcut pentru acţiuni eroice. Iubesc fiinţele care
au o inimă ca şi a noastră, care sunt făcute din speranţe şi iluzii, care au
tresăriri de bucurie şi orele lor de melancolie, care plâng fără să urle şi
suferă cu o amărăciune interiorizată.
·
Gianni Rodari: ”Cât cântăreşte o lacrimă?
Lacrima unui copil obraznic e uşoară ca un fulg, şi-o ia repede vântul, lacrima
unui copil înfometat e grea cât pământul.
·
Gica Jalba: "Pe unde merg, tristețea
moartă-mi iese-n cale..."
·
Giovanni Papini: ”Puţine plăceri am
cunoscut în viaţă, rareori m-am bucurat, adeseori am plâns, aproape întotdeauna
am suferit.
·
Giuseppe Ungaretti: ”Aud primăvara
printre ramurile negre amorţite O poţi urmări doar în acest ceas, trecând
printre casele singure cu propriile gânduri. Este ceasul ferestrelor închise,
dar această tristeţe a întoarcerilor mi-a răpit somnul. Un văl de...***Nu mă
părăsi, rămâi, suferinţă!
·
Golda Meir: "Cei care nu stiu sa
planga din toata inima nu stiu nici sa se bucure la fel."
·
Gotthold Ephraim Lessing: ”Constatăm acum
în viaţăFaptul trist, dar şi profund: Pleava stă la suprafaţă, Perlele se duc
la fund.***Vederea durerii provoacă neplăcere, dacă nu există o frumuseţe în
cel ce suferă, o frumuseţe care să poată preschimba neplăcerea în dulcele
sentiment al compătimirii.
·
Graham Greene: ”Să crezi că o fiinţă nu
suferă pentru că ochii ei nu exprimă nimic, este o greşeală uşor de săvârşit.
·
Grigor Zohrap: "Amintirea unei
placeri este, intotdeauna, o placere; in schimb, amintirea unei dureri nu este,
intotdeauna, o durere, din moment ce amintirea insasi se estompeaza.
·
Grigore Alexandrescu: ”Culcat pe-aste
ruine, sub care adâncită E gloria străbună şi umbra de eroi, În linişte,
tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopţii necazuri şi nevoi. Dar cine
se aude şi ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii şi ce repede...***Un bou
ca toţi boii, puţin la simţire, În zilele noastre de soartă-ajutat, Şi decât
toţi fraţii mai cu osebire, Dobândi-n cireadă un post însemnat. - Un bou în
post mare? - Drept, cam ciudat vine, Dar asta se-ntâmplă în oricare loc.
·
Grigore C. Moisil: ”Lasa-ma singur: as
vrea sa ma gandesc la tine!
·
Grigore Vieru: ”Ochii is doi si-s tristi,
d-apoi inima, singura? *** „Adevăratele tristeţi sunt trei: de maică, de omul
cel drag şi de muzică; restul sunt păreri de rău.” ***Soarele jos a picat,
Soarele, soarele, Ca rochia ta din pat, Soarele, soarele. Cade o frunză din
înalt, Frunzele, frunzele, Ca palma mea din părul tău cald, Frunzele, frunzele.
Lunecă din cer o stea, Stelele, stelele,...***Pentru ea la Putna clopot bate,
Pentru ea mi-i teama de pacate, Pentru ea e bolta mai albastra Pentru limba,
pentru limba noastra. Dumnezeu prima oara Cand a plans printre astre, El a
plans peste Tara Cu lacrima limbii...
·
Guido Reni (4 noiembrie 1575 - 1624): ”După
suferința lui Iisus suferințele celor nevinovați au alt înțeles.
·
Gustave Flaubert: ”Desfrâu - Cauza
tuturor bolilor de care suferă burlacii.
·
Guy de Maupassant: ”Inima unei femei nu
se topeşte chiar dacă ai aruca-o la cuptoarele soarelui, o lacrimă însă o
înmoaie.***La ce ar folosi să trăieşti, dacă n-ai simţi puternic. Nu-i invidiez
pe oamenii care au inima acoperită cu o carapace de broască ţestoasă sau cu o
piele de hipopotam. Fericiţi sunt numai aceia care suferă de pe urma
senzaţiilor lor, care le...
·
Hannah Arendt: ”Este un trist adevăr
acela că o mare parte din răul din jur este datorat unor oameni care nu reuşesc
să ia o decizie între a fi buni sau a fi răi.
·
Hans Christian Andersen: ”Am văzut
lacrimi în ochii împăratului şi asta-i pentru mine cea mai mare comoară! Mai
mare răsplată nu vreau! Şi iar a cântat un cântec cu glasul ei dulce.*** Renul
a ţinut-o tot într-o fugă până la copăcelul cel cu poame roşii. A pus-o pe
Gretchen jos, a sărutat-o pe frunte şi pe obrajii lui s-au prelins câteva
lacrimi; apoi a luat-o la fugă înapoi. Biata Gretchen a rămas aşa fără pantofi
şi fără...***Gretchen s-a dus repede în grădină, şi a căutat în toate
straturile, dar n-a găsit nici un trandafir. Şi atunci s-a aşezat jos şi a
început să plângă; şi lacrimile ei au căzut tocmai pe locul unde fusese
îngropată o tufă de trandafir, şi când...***Soldatul de plumb s-a înduioşat aşa
de tare încât mai că ar fi început să plângă cu lacrimi de plumb, dar s-a
gândit că un oştean nu trebuie să plângă, aşa că s-a uitat numai ţintă la dânsa
şi n-a spus nimic.***Tu, biată zână a mării, ai îndurat necazuri mari, inima ta
s-a chinuit şi de aceea poţi şi tu să capeţi un suflet nemuritor după trei sute
de ani de fapte bune.***Culorile i se şterseseră; că i s-or fi şters de
zbuciumul călătoriei ori de atâtea necazuri care dăduseră peste el, cine mai
ştie? Se uita la fetiţa într-un picior, fetiţa se uita şi ea la dânsul şi
soldatul simţea că se topeşte, dar tot neclintit...***Ştiu ce vrei tu, a spus
vrăjitoarea mării. E o prostie să vrei asta, dar am să-ţi fac pe plac pentru că
numai necazuri ai să ai de pe urma lui, domniţă frumoasă. Ai să-ţi lepezi coada
şi în locul ei ai să capeţi două proptele aşa cum au oamenii,...***Fetiţa s-a
ridicat şi a pornit iar la drum. Vai, picioruşele ei erau obosite şi zgâriate!
De jur împrejur era urât şi frig. Crengile pletoase ale sălciilor erau galbene
şi frunzele cădeau smulse de vânt şi numai porumbarul mai avea poame, dar nu...
·
Harlan Ellison: Ştiu că durerea este cel
mai important lucru din univers. E mai importantă decât supravieţuirea, decât
iubirea, decât frumuseţea pe care o aduce. Şi asta pentru că în lipsa durerii
nu poate exista nici plăcerea. Fără tristeţe nu ar putea exista...
·
Harriet Beecher-Stowe: ”Cele mai amare
lacrimi vărsate deasupra mormintelor sunt pentru cuvinte nerostite şi fapte
nesăvârşite.
·
Haruki Murakami: „Deci ce-am pierdut? O
mulţime de lucruri. Dacă ar fi să le aştern pe hârtie, aş umple probabil un
caiet studenţesc. Lucruri care la vremea respectivă nu mi s-au părut
importante, care mi-au adus necazuri, dar şi reversul lor. Am pierdut oameni***Durerea
este inevitabila- Suferinta este optionala. ***Există în viaţă durerea de a nu
ne putea plânge lacrimile. E unul dintre lucrurile pe care nimeni nu-l poate
explica, şi chiar dacă ar putea, nu ar înţelege de ce se întâmplă.***In ciuda
celor mai bune eforturi ale tale, oamenii vor fi raniti cand este timpul sa fie
raniti. ***Tristeţea care mă învăluie profund... nu aveam unde să îndrept o
asemenea senzaţie, unde să o încui ca să scap de ea. Nu avea nici formă, nici
greutate, nici nu mă puteam înfăşura în ea. Era asemenea vântului ce trecea pe
lângă mine.***Uneori, tristețea este singurul lucru care ne poate ține
companie.
·
Hasier Agirre: "Suferinta este un
mare invatator, dar nimeni nu vrea sa fie elevul ei.
·
Havelock Ellis: ”Ceea ce numim progres
este schimbarea unui necaz cu alt necaz.
·
Hector Berlioz: ”Simfonia a V-a în Do
minor opus 67 sau Simfonia destinului pare a izvorî de-a dreptul şi numai din
singur geniul lui Beethoven; în ea îşi va dezvolta el gândirea sa lăuntrică;
durerile sale ascunse, mâniile sale înăbuşite, reveriile copleşite sub...
·
Heinrich
Boll: ”De-atâta disperare,
nici lacrimi nu mai aveam...”
·
Heinrich Heine: ”Când mi-am destăinuit
durerea, n-aţi spus nimic şi aţi căscat; dar când am înfăţişat-o-n versuri, cu
laude m-aţi îmbrăcat."***Când ochii criticului sunt întunecaţi de lacrimi,
părerea lui contează mai puţin.***Când stoarce lacrimi, dramaturgu-i mare! A
afirmat un critic mai sus-pus... Dar cum şi ceapa stoarce, dânsul oare E...
mare de la câte... cepe-n sus? !***Dramaturgul este slăvit pentru că stoarce
lacrimile spectatorilor; acest talent îl împarte cu ceapa.***N-am vorbit
niciodată despre evrei cu respectul care li se cuvine, şi asta din cauza
temperamentului meu elen... Acum văd că grecii n-au fost decât nişte
adolescenţi frumoşi, în timp ce evreii au fost tot timpul bărbaţi puternici
şi...***Pământul este stânca cea mare, de care omenirea, adevăratul Prometeu, e
încătuşată şi sfâşiată de vulturul îndoielii. Ea a furat lumina şi suferă
pentru asta tortura.****Pentru a învinge cele mai grave suferinţe, există două
mijloace: opiumul şi munca.***Suferinţa umană este prea mare ca oamenii să
poată trăi fără credinţă.***
·
Helen Keller: ”Caracterul nu se poate
dezvolta in liniste si pace, numai prin incercare si suferinta se poate intari
sufletul, insufleti ambitia si atinge succesul.***Deşi lumea este plină de
suferinţă, există în acelaşi timp şi capacitatea de a trece peste
aceasta.***Atunci când eşti cel mai nefericit învaţă să crezi că există ceva
pentru tine ca să faci în lume. Atâta vreme cât poţi îndulci suferinţa altuia,
viaţa nu este în zadar.***Tristețea este un fir subțire care țese experiențele
noastre, dându-le adâncime și context.
·
Henri Barbusse: ”Dacă-i omori pe
toţi cei care te fac să suferi, rămâi singur pe lume.
·
Henri Nouwen: ”Tristețea este o invitație
la introspecție, o chemare către adâncurile propriului suflet.
·
Henriette Yvonne Stahl: ”Viaţa însă, cea
în care trebuia din nou să intru, îşi pierduse sensul şi mă înspăimânta. Eram
străină printre oameni. Nu puteam participa la niciun râs, la nicio lacrimă.
·
Henri-Frederic Amiel: ”Este primejdios sa
ne lasam prada voluptatii lacrimilor; ea ne slabeste curajul si chiar si vointa
de a ne vindeca.***Suma durerilor posibile pentru fiecare suflet este
proporţională gradului său de perfecţiune.”***Vrei sa cunosti frumusetea
vietii, prietene? Este cuprinsa intr-o fraza: foloseste-te de suferinta.
·
Henrik Ibsen: ”Omul cel mai puternic din
lumea intreaga, este cel care-i cel mai singur.
·
Henry David Thoreau: ”Ador sa fiu singur,
nu am gasit o alta insotitoare care sa ma insoteasca atat de bine. *** Cel care
merge singur poate pleca azi, cel care calatoreste insotit trebuie sa astepte
pana cand ceilalti sunt gata de plecare si poate fi mult timp pana cand vor
porni la drum.
·
Henry Maudsley: "Durerea care nu se
revarsa in lacrimi face celelalte parti ale trupului sa planga."
·
Henry Miller: ”Un artist este mereu
singur – daca este artist. Lucrul esential de care are nevoie un artist este
singuratatea. (
·
Henry Van Dyke: ”Jumatate din
framantarea, melancolia si tristetea societatii moderne provine din ideea vana
ca fiecare om trebuie sa fie un critic al vietii.
·
Henry Van Dyke: ”Jumătate din frământarea,
melancolia și tristețea societății moderne provin din ideea vană că fiecare om
trebuie să fie un critic al vieții.
·
Henry Wadsworth Longfellow: Orice om are propriile lui supărări, neștiute
de lume; adesea spunem că un om este rece când el este de fapt trist. –
·
Henry Wadsworth Longfellow: „Fiecare om
are necazurile sale secrete pe care lumea nu le cunoaște; și de multe ori numim
un om rece când este doar trist.” *** ”Orice om are propriile lui supărări,
neştiute de lume; adesea spunem că un om este rece când el este de fapt trist.
·
Henry Ward Beecher: "Lacrimile sunt
adeseori telescopul gratie caruia oamenii pot privi adanc in ceruri."
·
Henryk Sienkiewicz: ”Nu-i moartea în
faţa voastră, ci viaţa! Nu chinurile, ci bucuriile nemăsurate! Nu lacrimi şi
suspine, ci cântări! Nu robie, ci libertate.
·
Herbert George Wells: ”Perla este
mai frumoasă decât cea mai strălucitoare de pietrele cristaline, declară
moralistul, deoarece este obținută prin suferința unei creaturi vii.
·
Hermann Hesse: ”Lacrimile vin din topirea
gheţurilor sufleteşti. Celor care plâng, îngerii le sunt aproape...***Câteodată
lacrimile ne vin din topirea gheţii din suflet.***Lacrimile sunt gheaţa
sufletului care se topeşte.***Patima este întotdeauna o taină şi nu poate fi
desluşită şi, din păcate, este sigur că viaţa nu-i cruţă pe copiii ei cei mai
frumoşi şi că adesea cei mai minunaţi oameni trebuie să iubească tocmai ceea ce
îi distruge.***În fiecare om, spiritul este întrupat, în fiecare suferă
intreaga creaţie, în fiecare Mântuitorul este răstignit.***Fiecare corp este
singur. Sufletul, niciodata.
·
Hesiod: ”Amărăciunile, munca grea şi
bolile crunte grăbesc bătrâneţea: pentru că oamenii care suferă îmbătrânesc
repede.***Adesea întreaga cetate suferă din pricina unui om rău.***De multe ori
un întreg oraş a suferit de pe urma unui om rău.**"Suferinta ii reda
prostului bunul simt.
·
Hippocrate: „Tinerii medici trebuie să-şi
înduioşeze sufletul la suferinţă şi să compătimească durerea, pentru că numai
aşa pot să ajute.”***Plăcerile, farmecele, râsetele şi jocurile izvorăsc doar
din creier, precum şi supărările, lipsa de armonie şi lacrimile.
·
Hippolyte Taine: ”Omul care glumeşte
(nordicul), este rareori binevoitor şi niciodată fericit; el resimte şi acuză
puternic distonanţele vieţii. Nu se amuză cu ele; în fond, suferă şi se irită
din pricina lor.
·
Hitopadeca: "Cand ajunge intr-o
situatie grea, omul neintelept acuza destinul, fara sa-si recunoasca
pacatul.
·
Homer: ”Cine a rătăcit și a pătimit mult
în lume, își găsește bucurii chiar și în durere. ***Sa lasam cele intamplate,
oricat de mahniti am fi. ***"Omul simte bucurie si in durere.
·
Homer: ”Să lăsăm cele întâmplate, oricât
de mâhnit(am) fi.
·
Honore
de Balzac: „A iubi înseamnă a înceta să trăieşti pentru tine, a face
ca toate sentimentele omeneşti, teama, speranţa, durerea, bucuria, plăcerea să
nu depindă decât de o singură fiinţă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu
găsi nicio limită simţirii, a-ţi...***Aşa cum există mari plăceri care
îndurerează, există şi dureri care încântă.” ***„Căreia dintre suferinţe i se
va da numele de durere? Marea, adevărata durere ar fi acel rău atât de
ucigător, încât să cuprindă şi trecutul, şi prezentul, şi viitorul totodată, să
nu lase nici o părticică a vieţii nevătămată, să zdruncine cugetul pentru
totdeauna, să se întipărească, de neşters, pe buze şi pe frunte, să zdrobească
sau să strice resorturile plăcerii, punând în suflet o pricină de silă faţă de
orice lucru pe pământ.” *** Cei ce au suferit mult au trăit multe; să nu se
creadă că sufletele singuratice n-ar şti nimic despre lumea asta; ele o
judecă.***Cuvântul poate fi lamă de cuţit sau balsam.***Dacă o femeie crede că,
plângând, poate găsi un soţ, se înşeală; bărbaţilor nu le place să audă mereu
văicăreli şi să vadă lacrimi.***Dacă suferinţele noastre slujesc fericirii
celor pe care îi iubim, mai sunt ele suferinţe?******De unde flacăra aceea care
străluceşte împrejurul unei femei îndrăgostite şi care o aureolează între
celelalte? De unde vine acea uşurime de silfidă ce pare a schimba legile
gravitaţiei? Scapă sufletul spre înalturi? Să aibă fericirea puteri
fizice?***Două simţăminte stăpânesc inima femeilor. Ori se devotează unor
fiinţe aflate în suferinţă, înjosite, chiar vinovate, pe care vor să le
consoleze, să le înalţe, să le răscumpere, ori se dăruiesc unor fiinţe
superioare, sublime, puternice, pe care...***Durerea înnobilează până şi pe
cele mai vulgare persoane, pentru că are măreţia ei.” ***„Durerea pare mai
blândă dacă este împărtăşită cuiva.” *** „Durerile adevărate stau aparent atât
de liniştite în patul adânc pe care şi l-au făcut, în care ele par că dorm, dar
de unde continuă să distrugă sufletul, ca acel înfricoşător acid care
perforează cristalul!” *** „E cu mult mai frumos să te supui unui om înzestrat,
decât să conduci un prost; o tânără soţie, nevoită să cugete şi să acţioneze ca
un bărbat, nu mai e nici femeie, nici bărbat, renunţă la toate farmecele
sexului ei, cufundându-se în tristeţe şi...***Evenimentele nu sunt niciodata
absolute; rezultatele lor depind numai si numai de indivizi: nenorocirea este o
treapta in sus pentru crestin, o comoara pentru omul dibaci, iar pentru cei
slabi o prapastie.***Firile slabe trăiesc în dureri, în loc să le transforme în
învăţături ale experienţei; ele se îmbibă de suferinţă şi se irosesc, retrăind
în fiece zi nenorocirile trecute.***În viaţa morală, ca şi în viaţa fizică,
există o aspiraţie şi o expiraţie: sufletul are nevoie să absoarbă sentimentele
unui alt suflet, pentru a i le da înapoi şi mai bogate. Fără acest frumos
sentiment omenesc, inima nu are viaţă; atunci îi...***Întâile ei lacrimi
adevărate stingeau acel foc ceresc care iluminează întâile tulburări ale
inimii, şi ea avea să sufere totdeauna că nu este ceea ce ar fi putut să
fie!***Îţi trebuie o energie dureroasă ca să-ţi păstrezi despovărată mintea
când inima suferă nespus de mult.***Lacrimile sunt tot atât de molipsitoare cum
poate fi râsul.” ***Natura ridurilor ei, felul în care îi era încreţit chipul,
paloarea privirii îndurerate, totul vorbea limpede despre acele lacrimi vărsate
în inimă, care niciodată nu cad pe pământ***Nefericirea şi tristeţea sunt cei
mai elocvenţi soli ai iubirii şi aleargă, cu o rapiditate de necrezut, între
două fiinţe chinuite.***Nu ştiu să fie ceva mai îngrozitor ca un gând de
moşneag pe o frunte de copil.”***"Oamenii care suferă peste puteri tac.
Tăcerea aceasta este singurul mijloc de a învinge al oamenilor atacaţi: tăcerea
face să slăbească atacurile orbeşti ale invidioşilor, hărţuielile sălbatice ale
duşmanilor; tăcerea aduce o biruinţă zdrobitoare...***Plăcerile lumeşti nu
zămislesc decât suferinţe. Nu vă veţi schimba decât durerile, atâta
tot.***Precum o sperietoare goneşte ciorile, cei mai mulţi oameni, ca şi animalele,
se sperie şi se liniştesc... din nimic.***Suferinţa este ucenicia marilor
voinţe omeneşti.***Suferinţele morale nu sunt absolute, ci după măsura
delicateţii sufletelor.***Sunt mulţi bărbaţi care-şi simt inima adânc mişcată
numai când văd o femeie apăsată de suferinţă: durerea li se pare o făgăduială
de statornicie şi de iubire.***Sunt puţini englezi care să nu susţină că aurul
şi argintul e mai bun în Anglia decât oriunde altundeva. Puii şi ouăle
provenite din Normandia şi trimise pe piaţă în Londra, le dau englezilor
motivul de a susţine ca puii şi ouăle de la Londra sunt...***Toate durerile
sunt individuale, efectele lor nu sunt supuse nici unei reguli fixe: unii îşi
astupă urechile, ca să nu mai audă nimic; dar există suflete mari şi deosebite
ce se aruncă în durere ca într-o genune.” ***Toți pretind că suferă mai mult
decât alții... **"Ţine ochii îndreptaţi mereu spre cruce, priveşte-o
neîncetat şi gândeşte-te la umilinţele pe care le-a îndurat Mântuitorul
oamenilor şi cât de crude au fost patimile lui; astfel vei putea suporta
umilirea pe care ţi-o trimite Domnul.***Un minut de indoiala face cat o
vesnicie de suferinta.
·
Horace Mann: "Atunci cand un copil
este facut sa planga nu din cauza fricii fata de pedeapsa, ci din cainta, el nu
trebuie sa mai fie mustrat. Atunci cand lacrimile incep sa izvorasca din
pricina supararii fata de purtarea sa, poti fi sigur ca un inger isi face cuib
in inima sa."
·
Horatiu: ”Adu-ți aminte să pui capăt în
mod înțelept întristării și necazurilor vieții. ***"De obicei nenorocirea
da pe fata caracterul, iar fericirea il ascunde.
·
Horia Roman Patapievici: ”Când se închină
bigot la minunile modernităţii, cum ne îndeamnă zelatorii ei şi delatorii
tradiţiei, în sufletele noastre ignorante se tânguiesc de o manieră sfâşietoare
toate bogăţiile pe care le-au pierdut înlăuntru atunci când trupurile
noastre...***Suferinta, vreau sa spun suferinta cea mai sfasietoare, consta in
sentimentul ca ceea ce iti trebuie pentru a te salva sau a fi fericit nu este
disponibil. Acesta este impropriul.
·
Hosea Ballou: ”Lacrimile de bucurie sunt
asemeni picăturilor unei ploi de vară străpunse de razele soarelui.
·
I l. Caragiale: „Cel mai dureros lucru în
dragoste e că sufletul ți-l fură de obicei cel ce are mai puțină nevoie de el”***
„Norocul e prea puțin și lumea prea multă.”***„Te-ai ridicat atât de sus,
iubitul meu amic, încât de-aici de jos, te văd atât de mic!”***„În România,
lingușirea și hoția sunt virtuți.”
·
Ianos Turcanu: ”E trist când începi
să-ţi plăteşti amantele. Dar e şi mai trist când rămâi cu banii în buzunar.
·
Ileana Vulpescu: ”Nu e nimeni singur pe
lume de care să nu îți poată fi milă. Fiecare-și știe sufletul lui. Și nu e
fericire în niciunul.
·
Ileana Vulpescu: ”Sila, fiecare-si stie
sufletul lui si nu e fericire in nici unul. ***Uneori, de multe ori,
singuratatea asta afectiva si chiar fizica da o stare de insatisfactie, ca sa
nu zic deznadejde, bipedul uman e facut sa traiasca in cuplu. *** „Ce fac eu? Mă uit cum fuge timpul. Viaţa
m-a-nvăţat să-mi economisesc lacrimile... ”
·
Ilie Constantin: ”De peste lacrimi: De
peste lacrimi te cautam, de prin memorie, Doamne, din amintire, si-mi galgaia
inima in piept si de o naprasnica trecere ma istoveam. Cine se afla in lume
de-a binelea? Cui ii raspunde bolta profunda a norilor...
·
Immanuel Kant: ”Suferinţa este un impuls
către acţiune.***A fi sensibil, adică a fi real, înseamnă a fi obiect al
simţurilor, şi deci a avea în afara sa obiecte sensibile, obiecte ale
sensibilităţii. Sensibilitatea este singura formă de cunoaştere umană prin care
ne sunt date obiectele.
·
Indra Devi: ”Yoga este calea catre
libertate. Prin practicarea ei constanta. ne putem elibera de frica, tulburare
si singuratate.
·
Ioan 11.33-36: ”Deci Iisus, când a
văzut-o plângând și pe iudeii care veniseră cu ea plângând și ei, a suspinat cu
duhul și S-a tulburat întru Sine. Și a zis: Unde l-ați pus? Zis-au Lui: Doamne,
vino și vezi. Și a lăcrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: Iată cât
de mult îl iubea. (
·
Ioan Emil Hapca: ”Tristețea e o
mânāstire în care te rogi singur
·
Ioan Grigorescu: ”Charles Chaplin -
prinţul tăcerii. Pentru că n-a folosit decât prea puţin cuvântul spre a
emoţiona şi a convinge. Privirea şi gestul i-au fost deajuns. Avea în ochi o
candoare de copil, o umbră de nelinişte şi o tristeţe identificate cu
expresia...
·
Ioan Gyuri Pascu: ”E important să
înţelegem că nu boala naşte suferinţă, ci suferinţa naşte boală.
·
Ioan Petru Culianu Mizeria, în toată
tristețea ei, colcăie de viață ca o mlaștină. E departe de moarte… Lumea a
treia are nenumăratele ei universuri, intersectate și ele de mizerie, sau,
paradoxal, de mare abundență. Drumurile ei sunt grele, dar nu duc automat în
moarte… Singurul univers de proporții mondiale. –
·
Ioan Petru Culianu: ”A doua zi o revedeam
pe Miss Emeralds şi toate imaginile nocturne care mi se înfăţişaseră se aflau
confirmate, într-atât îi erau mersul de aerian, râsul - cristalin, mişcările de
gingaşe, atitudinea - încurajatoare şi rezervată în acelaşi timp,...***A roşit
şi atunci a ştiut că Zeiţa era deopotrivă sărut şi roşeaţă-n obraji şi ţărm
purpuriu şi arici şi pierdere a mădularelor şi lipsa de înapoi şi frontieră
invizibilă şi iepure negru şi curs de apă surâzător şi suferinţă, arbuşti,
delfin şi...***Bătrânul mergea domol, când dispărând, când apărând din nou
printre tufişuri; traseul îi era labirintic, fără îndoială din cauza
accidentelor de teren pe care doar el le vedea. Această mişcare interminabilă
sfârşi prin a o exaspera pe biata...***Exagerându-şi puţin suferinţa, el va
lăsa să-i scape în cele din urmă mesajul fals, în vreme ce acela adevărat va
rămâne pentru totdeauna protejat, până când destinatarul îl va elibera. (Dacă
alergătorul e prea cunoscut şi riscă să fie interceptat...***Ines fu
impresionată şi plânse amar, apoi se linişti, căci era de negândit ca cei doi
fii ai ei s-o fi părăsit aşa, fără o vorbă; bărbaţii sunt întotdeauna în stare
de astfel de fapte neaşteptate, dar fiii prezintă mai multe garanţii. Cu cât...***În
1927, Carl Gustav Jung - odihnească-i-se inima în pace, pe tărâmul marilor
vizionari - a constatat că locuitorii Americii de Nord deveniseră aidoma
indienilor în aşa măsură, încât luaseră de la ei nu doar tenacitatea, idealul
eroic şi...***Mizeria, in toata tristetea ei, colcaie de viata ca o mlastina. E
departe de moarte… Lumea a treia are nenumaratele ei universuri, intersectate
si ele de mizerie, sau, paradoxal, de mare abundenta. Drumurile ei sunt grele,
dar nu duc automat in moarte… Singurul univers de proportii mondiale… ***Voluntar
ori involuntar, exilatul trăieşte aşadar o situaţie arhetipală, care-l
asimilează oricărui erou şi oricărui iniţiand: el s-a rupt din mal şi
navighează singur printre ape, pândit de monştrii necunoscutului. Dar nu e mai
puţin adevărat că...***Zeiţa nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea
invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără
ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decât
spectrale. De aceea, se spune, e şi bine...
·
Ioan Slavici: ”Au fost odată, într-o
margine de sat, un om, pe nume Stan, şi muierea lui. Ea era tristă mereu şi
degeaba încerca soţul ei să afle de ce, că ea nu voia să-i spună, căci, zicea
ea, avea să fie şi el trist dacă află. Dar Stan nu se lăsă şi până la...***Aveau
însă şi oamenii aceştia o mare şi nesecată mâhnire-n sufletele lor: nu le
făcuse Dumnezeu parte de copii, şi fără de copii viaţa, mai ales cea bună,
n-are niciun rost. Să fi avut fie măcar numai unul, ca să aibă de cine să
poarte grijă şi cu...***Dimineţile, când se deştepta din somn, văduva suspina
din greu, căci nopţile o visa totdeauna pe fata ei voioasă şi fericită
înconjurată de bogăţii şi gătită ca o împărăteasă, şi grea mâhnire o cuprindea
când o vedea săracă şi îmbrăcată în...***Iar Floriţa şi feciorul cel de împărat
trăiră fericiţi şi fără supărare, cum trăiesc oamenii buni la suflet şi
înţelepţi la minte, încât vestea despre ei ajunse chiar şi până la
noi...***Nepriceperea este şi ea o vină, dacă alţii suferă de pe urma ei.***S-a
citit în ziua aceea evanghelia asupra fiului rătăcit. Părintele Trandafir a
arătat cum Dumnezeu, în nesfârşita Lui iubire de oameni, l-a făcut pe om spre
fericire. Fiind omul în lume, Dumnezeu voieşte ca el să simtă toate plăcerile
curate ale...***Să nu stingi lumina când e supărare în casă; trebuie să stingi
mai înainte supărarea şi numai apoi lumina.***Se zice adeseori ca durerea il
intareste pe om. Nu este nimic mai putin adevarat ca aceasta.***Vitrega simţi,
însă, ce e şi cum. Îşi puse de gând ca, cu orice preţ, să stârpească paltinii.
Era greu, dar minţile muiereşti storc din piatră zăr. Vicleşugul muierilor
dezbracă voinicii: ce puterea nu poate, poate dulceaţa vorbelor, şi ce nici...
·
Ioana Em.(anuela) (n.n. Popovici) Petrescu: ”Mi-a
spus: "Viața trebuie trăită, nu citită". Are dreptate. Dar, ca să
trăiești, îți trebuie forță, hotărâre, putere, iar eu sunt slabă, sunt ființa
pe deplin încredințată hazardului. Nu-mi doresc o viață fără suferințe: ar
însemna să nu trăiesc,...
·
Ioana Voicilă Dobre: ”Lacrima de
dor/Prinde-mi, lacrima, iubite, în palme!/Închipuie-ţi, sufletul meu venit
către tine, ca un suspin./Prinde-mi, lacrima!/Oglindeşte-te în ea/şi
mângâie-ţi, faţa a sărbătoare!/Lacrima mea, candoare, lacrimă-floare/va limpezi
astfel, faţa iubirii!
·
Ion Antonescu: ”Aşa cum dumneavoastră
luptaţi pentru Anglia, tot aşa lupt şi eu pentru Patria mea, dar de
suferinţele, lupta şi ameninţările sub care noi trăim, dumneavoastră nu vă
puteţi da seama. Noi am fost atacaţi, deşi nu am atacat pe nimeni. Ceea ce a
fost...***În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un
loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de
secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică. Orice apărare
încercaţi şi orice...
·
Ion Bratescu-Voinesti: ”Dacă te-ai
hotărât să spui adevărul, pregăteşte-te de suferinţă.
·
Ion Creanga: ”Când înseră, baba se culcă
în pat, cu faţa la perete, ca să n-o supere lumina de la opaiţ, mai dând a
înţelege nurori-sa că are s-o privigheze; dar somnul o cuprinse îndată, şi
habar n-avea de ce face noră-sa. Pe când soacra horăia, dormind dusă,...***Cine-a
întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuţe, scurt la
stat, smolit la faţă, cu capul pleş, mergând cu pas rar, încet şi gânditor,
răspunzând îndesat sluga dumitale cui nu-l trecea cu vederea, căscând cu zgomot
când...***Cum a sfârşit de zis aceste, deodată s-a stârnit un vânt năprasnic,
şi, venind un vârtej înfricoşat, a ridicat pe ginerele împăratului în sus şi
s-a făcut nevăzut. Atunci podul cel minunat îndată s-a stricat şi s-a mistuit,
de nu se ştie ce s-a...***Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos
curgatoare si limpede ca cristalul, in care se oglindeste cu mahnire Cetatea
Neamtului de atatea veacuri. Amintiri din copilarie***După ce hârca s-a
încredinţat că împăratul doarme, bizuindu-se ea şi acum în puterea băuturii sale,
a adus iarăşi pe străină în odaia lui, tot cu aceeaşi rânduială ca şi în
nopţile trecute; şi lăsând-o acolo, s-a depărtat! Atunci zbuciumata...***Însă
în această noapte credinciosul împăratului, simţind ce s-a petrecut şi
făcându-i-se milă de nenorocita de străină, ş-a pus în gând să descopere
vicleşugul babei. Şi cum s-a sculat împăratul şi s-a pornit la vânătoare,
credinciosul i-a spus cu...***Până la vremea asta, se adunase împrejurul lui
Ivan tot satul, ca să vadă de patima dracilor. Căci lucru de mirare era acesta,
nu şagă! Atunci Ivan dezleagă turbinca în faţa tuturor, numai cât poate să
încapă mâna, şi luând câte pe un drăcuşor de...
·
Ion Cristofor: ”Poeţii trebuie să
deprindă, din nou, lecţia celui care învaţă să umble desculţ, îmbrăcat în haina
de sac a umilinţei, lecţia aspră a coroanei de spini, a devoţiunii faţă de
semenii aflaţi în suferinţă.
·
Ion Drăgoianu: ”Mi-aş da lumina pe
vecie,/ Mi-aş rupe inima din piept,/ Chiar aş trăi în sărăcie/ Şi răstignit, să
ştiu că-i drept,/ Să suferiţi pentru o pâine/ Sau pentru visele de mâine.
·
Ion Luca Caragiale: ”O mare durere sa
iubesti, o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere.***Cu cât socotiţi că a
cumpărat moşia asta? - N-o să credeţi, căci în adevăr eu însumi n-aş crede,
dacă n-aş şti pozitiv. Cu cât?... Cu o pereche de cai roibi... atât! Frumoşi
cai, ce e drept: dar, oricum, să capeţi o moşie, care face două sute...***Un
bun concert simfonic e o vastă paradă triumfală, un carnaval monstru cu
nenumărate cortejuri de gândiri şi patimi asumate în atribute sclipitoare,
perindându-se sub o ploaie vertiginoasă de scântei colorate.***Ei! e
prea-prea!... n-avem ce zice mai mult, şi va mărturisi fireşte orice maghiar cu
dreaptă judecată şi cu sufletul neatins de patima sălbatică a urei de rasă, că
toate astea nu sunt de natură a face populară la noi amiciţia căreia cele
două...***Jupân Dumitrache (lămurit): Ei, bată-te să te bată! De ce nu spui
aşa, frate? (lui Ipingescu, cu filozofie. ) Ei! Vezi?... Uite aşa se orbeşte
omul la necaz! Ipingescu: Rezon!***O, Moft! tu eşti pecetea şi deviza vremei
noastre. Silabă vastă cu neţărmurit cuprins, în tine încap aşa de comod
nenumărate înţelesuri: bucurii şi necazuri, merit şi infamie, vină şi păţenie,
drept, datorie, sentimente, interese, convingeri,...***Cel mai trist lucru în
dragoste este faptul că de cele mai multe ori sufletul ţi-l răpeşte exact acela
care nu are nevoie de el.***Tu, Şmul, eşti leneş, zice Ştrul, Tu nu vrei să
lucrezi destul, Şi d-aia nu câştigi nimică! Tu de vr-un an tot migăleşti O
iconiţă mititică: O tot suceşti şi-o învârteşti Şi văd că n-o mai isprăveşti...
Eu într-o var-am...***Lacrimi: balele melancoliei.***Pentru nimic în lume n-aş
părăsi acest colţ de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd
ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi
fosile cari conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile...
·
Ion Minulescu: ”De unde vii, Şi-n care
preafericită ţară Văzuşi lumina zilei - tu, albă ca şi-o zi?... Şi ce nebune
vânturi spre mine te purtară, Ce barcă rătăcită te-aduse pân-aci?... De ce
plecaşi din ţara, în care palmierii Tremurătoare umbre...***Ma uit la toate
lucrurile de doua ori: o data ca sa fiu vesel si o data ca sa fiu trist.
·
Ion Pena: ”Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s’avîntă Eu mi-am tîrît povara sfîntă A trupului flămînd
de viaţă. Cu patimă m-am strîns pe stîncă Strîngînd spasmodic piatra tare …
Şi-i drept că gura-mi, nu arare Cerşea un...
·
Ion Pillat: ”Ceea ce sunt - ceea ce vrei
să fiu. Dă-mi aripi şi sunt înger de lumină Şi smulge-mi-le, voi fi numai
femeie. Privirea ta mă face făr' de vină, Dar tot ea poate patimă să-mi dee Şi
de păcat făptura să mi-o lege. Ceea ce sunt -...
·
Ionel Teodoreanu: ”Cand esti trist iti
vine sa dormi si sa uiti. Iti vine sa-ti culci capul pe genunchii altcuiva care
te iubeste, sau daca esti singur si n-ai pe nimeni, sa ti-l culci pe palmele
tale. Da. Iti vine sa dormi cand esti trist. Si sa uiti... Dar cand te trezesti?
Iar esti trist si nu mai poti s-adormi din nou...***Dacă pământul pe care
mergi, pe care-l calci fără să te gândeşti la el - durere încorporată în paşi
ca cerul în ochi - ai simţi deodată că suferă din pricina ta, fiindcă paşii tăi
sunt grei; dacă ai simţi înlăuntrul lui ca o durere fără de...***Ioana îl
cuprinse în braţe, îşi lipi obrazul de lacrimile lui - şi rămaseră fără grai,
strânşi unul în altul de gândul despărţirii, ca un pom umed de sevă, despicat
în două...***Se joacă Moartea cu-n inel, sunându-l pe falange. Şi curg lacrimi
pe obrajii Morţii.***Nimeni nu poate vedea ce-i închis într-un suflet. Păcat!
Nimeni nu poate afla ce-i închis într-un suflet trist.***Piersicul înflorit -
îl vezi şi-nchizi ochii fiindcă ai avut, cu o bătaie de inimă, icoana întâii
sărutări: buzele roşii care-au zâmbit, obrajii copilăreşti care s-au înroşit. E
trist un piersic înflorit, fiindcă alături de el, oricât ai fi de...***E trist
un piersic înflorit, fiindcă alături de el, oricât ai fi de tânăr, eşti bătrân.
·
Ionut Caragea: ”Adevărata iubire începe
cu lacrimi vărsate pe altarul singurătăţii.***Afară ninge rar, cu fulgi de
moarte albă şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă, iar frigul ascuţit îmi
zgârie retina, afară ninge rar şi neagră e lumina. afară ninge rar, încărunţind
pământul, îmi este dor de tine şi bate-n...***Am descoperit secretul nemuririi
inghitindu-mi lacrimile.***Am invatat sa iau totul de la inceput. Primul cuvant
a fost amintire. ***Amintirile au colţi de fildeş.***Amintirile sunt epave pe
fundul mărilor interioare.***Amintirile umezite de lacrimi se usucă pe sfoara
de rufe întinsă între două inimi.***Ar trebui să plângem cu lacrimi cenuşii, să
aibă şi ele culoarea amărăciunii noastre. Ce palidă consolare sunt norii negri
care se adună pe cerul făgăduinţei.***Cand eram mic voiam sa ma fac Dumnezeu.
Dar nu am realizat cat de greu este sa iubesti si sa fii intotdeauna singur.
***Cand esti inconjurat de straini, Dumnezeu este mai aproape de tine. ***Când
crezi c-ai ajuns pe piscul cuvintelor... priveşte sus către stele.***Când eram
mic voiam să mă fac Dumnezeu, dar nu bănuiam cât de greu este să rămâi Om
atunci când eşti singur.****Cea mai mare durere este sa plângi în
deșert.***Când eşti dat afară din inima cuiva, doar cerul este suficient de
încăpător pentru rătăcirea ta. Dar pentru că-ţi lipsesc aripile, lacrima este
singurul cer care încearcă forma inimii.***Când iubeşti, îţi strângi speranţele
în cămăruţele inimii. Când nu eşti iubit, îţi strângi tristeţea în podul
palmelor.***Când viața-i amară, mănâncă-ți unghiile.***Ce doare mai tare ca
lipsa durerii doi ochi se bat pe o lacrimă rămasă neplânsă***Ce este mai trist
ca visul în care tot ce visezi va rămîne visare?***Ce zbucium furtuna liniștea
mea.***Cea mai ucigatoare otrava este lacrima pura.***Lacrima este testamentul
unui indragostit.***Ceea ce nu ma ucide ma face sclav al durerii.***Cei care au
mereu dreptate sfârşesc prin a avea cei mai mulţi duşmani. De aceea este bine
să le dai dreptate şi altora...***Cel care îşi face casă în mijlocul cuvintelor
va avea întotdeauna pereţi de trainice vise.***Ceva din mine caută
singurătatea, ceva caută oamenii. Bine că am ce alege. Ceva din mine caută
lumina, ceva caută întunericul. Bine că pot arde, bine că mă pot stinge. Ceva
din mine caută liniştea, ceva caută larma. Bine că există...***Chiar dacă
naufragiezi sentimental, nu trebuie să te îneci în oceanul propriilor lacrimi.
Destinul favorabil înfloreşte şi pe ţărmurile îndepărtate ale speranţei.
Sufletul tău, o pală de vânt, te va purta acolo...***Chiar şi în Marea Moartă
este captivă o lacrimă vie.***Chiar şi-n acest infern în care lacrimile noastre
se evaporă instantaneu, tot ne putem trata cu sarea lor amară.***Cioran spunea
că prin orice lacrimă ne priveşte Dumnezeu. Aş exclude, totuşi, lacrimile de
crocodil.***Concursuri de Miss sau concursuri de câini, dragostea este aceeaşi.
Oamenii au transformat-o într-un animal de lux care răspunde doar la comanda:
culcat!***Crucile nu sunt decât niște pansamente pe fața pământului.***Cu
fiecare moarte mai curge o lacrima-n eterna liniste nascatoare de valuri.***Cu
o lacrimă poți picta infinitul.***Daca adevarul ar avea umbra i-am spune Om.
Daca ar avea urma i-am spune calatorie. Daca ar avea aripi i-am spune speranta.
Daca l-am sti dinainte i-am spune destin. Daca l-am uita i-am spune moarte.
Daca ar fi revelatie i-am spune Dumnezeu.***Dacă greşeşti îţi prelungeşti viaţa
cu o părere de rău dacă eşti trist îţi prelungeşti viaţa cu o lacrimă dacă
întâlneşti un străin pe stradă îţi prelungeşti viaţa cu un surâs dacă îţi mai
aduci aminte de lucrurile frumoase din...***Dacă vrei ca maşina corpului tău să
funcţioneze perfect, încearcă să o ungi cu suflet.***De ce nu te ating? Nu sunt
nici mâna stângă, nici mâna dreaptă. Sunt inima cu aripile-ntinse.***De pe
faleza tristă a genelor, încerc să dezbrac marea de valuri. Să aibă și lacrima
mea un suflet pereche.***Din când în când, sufletul trebuie să respire prin
lacrimi. Altfel s-ar zbate ca peştele pe uscat.*** Dintre toate minunile
pamantului, am ales viciile pentru a fi fericiti.***Distanţa dintre iubire şi
oameni se măsoară cu linia vieţii.***Dragostea – focul mocnit pe care aruncăm
din când în când câte o speranţă, ca pe un lemn putred.***Dragostea este o
intersectie cu sens giratoriu. Te-nvarti in jurul aceleiasi inimi pana ramai
fara lacrimi.***Dumnezeu nu-şi trage niciodată sufletul, îl oferă
necontenit.***Dumnezeu s-a coborât odată cu lacrima pe pagina albă şi aşteaptă
scări de cuvinte pentru a urca în sufletul altora.***Enigma – corabia care se
scufundă în lacrima infinitului.***Este nevoie de cel puţin o lacrimă pentru a
finisa templul unei noi iubiri.***Eternitatea se află la o aruncătură de
lacrimă, la o aruncătură de stea..***Eu sunt monarhia absoluta a gandurilor
mele. ***Eu, mereu înseamnă lacrimi. Numai că, pe unele, nu le vede
nimeni.***Există şase râuri care separă infernul de lumea viilor şi un al
şaptelea râu care-mi izvorăşte de sub tălpi şi mă poartă spre lumea veşnică a
lucidităţii creatoare dar râul acesta se întoarce uneori în amonte îmi
gâdilă...***Farmecul trist al vieţii: adevărul este foarte bine ascuns. Crede
şi nu cerceta elimină şi farmecul şi tristeţea. Tocmai de aceea cred într-un
Dumnezeu al căutării până la moarte, îmbătându-mă cu revelaţii în crâşmele
raţionamentului comun.***Fericirea este gaura cheii prin care tragi cu ochiul
la ceea ce numai visul poate atinge.***Fiecare lacrimă este o fântână care
evadează din carnea uitării.***Fiecare om este o rotiţă din pântecul marelui
timp.***Imaginează-ţi sufletul tău trist din cauza anilor de detenţie şi singurătate,
rugându-se în genunchi la zidul plângerii interioare. Rugându-se pentru tine.
Toată viaţa i-ai oferit pe sub uşă porţia zilnică de promisiuni, minciuni şi
iluzii. Tu..*** In fiecare ochi de apă statutaă este captivă o lacrima vie.***
In fiecare om este captiva o fiara care se hraneste cu ganduri. ***Am
descoperit secretul nemuririi inghitindu-mi lacrimile.***Iubirea este un
miracol ce trece dintr-un trup într-altul rememorând infinitul.***În faţa
morţii, poetul are întotdeauna un as în mânecă: metafora.***În orice lacrimă se
află cântecul abandonat al inimii.***În viaţă trebuie să fii lucid şi
prevăzător. Prietenia unora este mare cât un cal troian. Abia aşteaptă să le
primeşti darul ca mai apoi să-ţi intre sub piele şi să devii victima lor.***Încercăm
să rănim timpul cu lacrimi oarbe.*** Între palmele lui Dumnezeu - universul
uşor ca o lacrimă. Între palmele omului - o lacrimă grea cât tot
universul.***Întunericul nu este decat un paradis cu luminile stinse in care
oamenii-si striga pe nedrept izgonirea***La rădăcina tuturor amintirilor se
află lacrima de fericire a mamei.***Lacrima – testamentul unui
îndrăgostit.***Lacrima este evadarea iubirii din noi, o iubire sătulă de
compromisuri între trupuri.***Lacrimile - bagaje pline cu amintiri pe care sufletul
le aruncă în brațele umbrei.***Lacrimile – iubirile din ochii sufletului care
naufragiază în ochii pământului.***Lacrimile – oceane în miniatură în care sunt
vii doar amintirile***Lacrimile – roua infinitului.****Lacrimile sunt fructele
care cad din copacul iubirii, atunci când copacul se unește cu
cerul.***Lacrimile sunt locomotivele uitării.***Lacrimile sunt păsări de foc
care şi-au pierdut aripile.***Lacrimile sunt valuri aruncate departe de
furtunile sufleteşti, valuri care nu mai găsesc drumul de întoarcere şi se
transformă în castele de sare pentru alte suflete singure.***Lumanarea imi
ramane cel mai fidel dintre cititori. ***M-am indragostit de singuratate, cea
mai fidela dintre concubine. ***Mintea este uneori tradatoare de
suflet.***Mintea mea este o scoică în care adevărul intră precum un bob de
nisip. Cuvintele mele înfrumuseţează adevărul pe care îl dăruiesc oamenilor sub
formă de metafore.***Moartea este mult mai greu de cucerit decât o femeie. Dar
dacă ai adus-o în pat... va fi mereu a ta.***Năucitoare clipe, poeme indecente
aceasta este viaţa, un vis: festina lente calvarul cu cocoaşă, copita de argint
cu fiecare vorbă încerc să nu vă mint cu fiecare scrâşnet un gând se domoleşte
în fiecare faptă o moarte mă păzeşte... *** Nimicnicia este locul unde
speranţele îşi strâng aripile la piept.***Nu credeam ca amintirile isi vor
infige in trupul meu colti de fildes.***Nu în biblioteci trebuie căutată
istoria poeziei ci în arhivele sufletului.***Nu-ţi face griji dacă nimeni nu-ţi
vede lacrimile şi acestea se întorc din drumul lor. În tine se află singura
floare care poate fi udată cu lacrimi: sufletul. ***o salcie care plânge pe
malul sângelui. Din ramurile ei, poetul își împletește cununa***O sa-mi adun
singuratatea din jur intr-o lacrima si am s-o plang peste lume.*** Oamenii -
călătorii clandestini din visurile cu destinaţia: fericire.***Oamenii –
laitmotivul sarcastic al zilei de azi şi de mâine.***Oamenii – orfanii
incertitudinii aruncaţi la pubela unei lumi dogmatice.***Odata, l-am rugat pe
Dumnezeu sa-mi dea o femeie si el mi-a dat o palma peste ceafa. ***Oglinda are
un suras dobitoc. Cateodata dincolo privesc cealalta fata a depresiei. ***Omul
care nu-şi găseşte locul în starea de meditaţie este omul care fuge de
conversaţiile cu sufletul său.***Omul este un fluture rămas în coconul viselor
nesfârşite, un înger care se naşte captiv ca o lumină pe coridorul
umbrelor.***Oricât de mult am crede că nu mai avem lacrimi, tot va rămâne una
pentru întâmpinarea adevărului ultim.***Orice despartire este o batalie
pierduta pe frontul nevazut al destinului.***Orice motor are nevoie de un
sistem de răcire cu lichid sau cu aer. Aşa cum şi iubirea are nevoie de lacrimi
sau de aerul proaspăt al unei clipe de singurătate.***Poetul e o pană de înger
înmuiată în lacrima cerului.***Poetul tot poet rămâne. Şi chiar dacă-i
rătăcitor printre cuvinte sau exilat departe pe o insulă pustie, poetul tot
poet rămâne, cu inima lui uriaşă, cât o Patrie, bătând în pieptul unui
copil.***Poezia este cea mai buna portie de fericire pe stomacul gol.***Poezia
este sculptura. zace într-un munte de cuvinte. poezia este pictura. o lacrimă
într-o mare de culori. poezia este muzica. o notă pe registrul inimii. poezia
este lutul în mâinile olarului. poezia este dragostea. odată ce iubeşti,...***Port
în mine boala, boala mă iubeşte, e mereu fidelă şi nu leneveşte, la tot pasu-mi
spune, printr-un idiom, că sunt omu-n care a crescut un pom şi din el culege
fructele durerii, dar eu, ca un câine, când mă prind hingherii,...***Prin
lacrimi ne plătim cele mai scumpe datorii. Lipsa lacrimilor e falimentul
sufletului***Ranile nu le mai numar, imi port ingerul pe umar.***Râul poartă și
lacrima pietrei.***Râul suferinței curge, din când în când, în palmele noastre.
E suficient să cadă o lacrimă pe linia vieții.*** Respirațiile sunt repetiții
pentru ultima scena în care-ți vei da sufletul.***Sfânt: un păcătos conservat
în stare de nemurire.***Si chiar daca vei fi ranit, sa accepti durerea ca pe un
dar divin. Pentru ca acolo unde nu iubeste omul iubeste Dumnezeu si, daca nu
renunti niciodata la iubire, nici Dumnezeu nu renunta la tine si iti va da
intr-un final ceea ce meriti.***Si tristetile sunt frumoase aduceri aminte in
momentul in care trecutul are parfum de cuvinte. ***Suferinţa – ştreangul cu
care se spînzură iluziile.***Suferinţa este singurul chirurg care poate înlătura
cataracta ochiului lăuntric.***Sufletul aţâţă focul inimii, lacrima îl
transformă-n cenuşă. Şi totuşi există unele suflete care ard atât de intens,
precum vulcanii de pe fundul mărilor şi oceanelor. Ele se înalţă puţin câte
puţin până când ajung să triumfe deasupra tuturor...Sufletul este chipul
nevăzut al lui Dumnezeu.***Sufletul este firul invizibil dintre oameni şi
stele.***Sufletul meu este un aisberg în derivă, cu trei sferturi de dragoste
aflate în inimă şi un sfert de tristeţe strânsa în jurul ochilor.***Sufletul nu
se poate vindeca, aşa cum nici nu se poate îmbolnăvi. Dar se poate
salva.***Sufletul se oglindeşte în fântâna propriilor noastre lacrimi.***Suntem
acordul fin de tristeţe pe spiralele galaxiilor şi naufragiul din largul
ochilor lui Dumnezeu.****Suntem dispersia luminii în picăturile de sânge,
radiații ale aceluiași spectru divin.***Suntem născuţi din aceeaşi ţărână, praf
aruncat în ochii existenţei. ***Amintirile – pumnul de pastile pentru cei care
suferă de metastaza timpului.***Și lacrima poate fi o oază de fericire în
deșertăciunea vieții.***Şi sper c-o să descopăr fericirea, din palme şi
săruturi va-nflori. O să te mirui cu privirea, scăldată-n lacrimi albăstrii…***
Timpului... nu-i tremură niciodată mâinile. Îşi plimbă încet bisturiul pe
feţele noastre ca un criminal în serie îndrăgostit de arta sa.***Toate visele
lumii pot încăpea într-o lacrimă.***Tot ce ne ţine în viaţă este misterul.
Misterului nu-i pui întrebări, pentru că el nu are răspunsuri. Misterul se află
pe fundul unui ocean de întrebări şi deasupra unui cer de răspunsuri. Renunţă
la respiraţia ta, cufundă-te, zboară şi vei avea...***Trăiesc în lacrima unui
univers aflat în lacrima unui univers şi mai mare.***Tristețea - iubire retrasă
în cochilia gândului.***Tu, lacrimă, ești și marea, ești și înecatul.***Ţin în
palmă o lacrimă, aşa cum Dumnezeu ţine în palmă Universul..***Un mugur de
lacrimă răsare din adâncul amintirii de neuitat***Un pahar face cat mai multe
guri de femeie. ***Unii oameni beau ca să uite de oameni, alţii uită de oameni
ca să bea, eu beau ca să mă uit pe mine însumi în inima oamenilor.*** viata pur
individuala este oarba si atee. Am pierdut umanitatea pentru ca am devenit
solitari. Singuratatea e lacoma, nu-mparte timpul cu toti. Dumnezeu este o jucarie
stricata, sa-l reinventezi nu mai poti. ***Viata-mi injecteaza doze de
singuratate. ***Viaţa noastră este o continuă lecţie de zbor. Ea începe cu un
zbor incredibil de frumos în visul copilăriei, un vis de care ne vom aduce
aminte mereu. Apoi ne cresc aripi imaginare cînd ne îndrăgostim, când privim
cerul nopţii, când alergăm..***Poetul e o pană de înger înmuiată în lacrima
cerului.***Când eşti dat afară din inima cuiva, doar cerul este suficient de

singurul cer care încearcă forma inimii.***Ce doare mai tare ca lipsa durerii
doi ochi se bat pe o lacrimă rămasă neplânsă***Dacă greşeşti îţi prelungeşti
viaţa cu o părere de rău dacă eşti trist îţi prelungeşti viaţa cu o lacrimă dacă

aduci aminte de lucrurile frumoase din...
·
Ioseph Joubert: ”Durerile mari sunt mute.
·
Isaac Asimov: ”Cel mai trist aspect al
vieţii actuale este că ştiinţa acumulează cunoştinţe mai repede decât
acumulează societatea înţelepciune.
·
Isaac Newton: ”Oamenii sunt singuri
deoarece construiesc ziduri in loc de poduri. (
·
Isaac Sirul: ”Cunoștința Crucii se
ascunde în suferința pe Cruce.
·
Isabel Allende: ”Aproape toate
personajele feminine din romanele mele sunt inspirate de femeile chiliene, pe
care le cunosc bine pentru că am lucrat cu ele şi pentru ele ani în şir. Mai
mult decât domnişoarele din clasa de sus, cu picioarele lor lungi şi pletele...
·
Isak Dinesen: "Apa sarata este
leacul pentru orice boala - sudoare, lacrimi, sau mare."***Leacul pentru
orice boală e apa sărată – sudoare, lacrimi sau mare.***Leacul pentru orice
este apa sarata: transpiratia, lacrimile sau marea.
·
Isidore Ducasse Lautreamont: ”Melancolia
si tristetea sunt inceputul indoielii. .. indoiala este inceputul disperarii;
disperarea este inceputul crud a unor diferite grade de pacat. ()
·
Isidore Ducasse Lautréamont: ”Melancolia
și tristețea sunt începutul îndoielii… îndoiala este începutul disperării;
disperarea este începutul crud al unor diferite grade de păcat.
·
Isodore Duncan: ”Atata vreme cat este
permis ca un copil sa sufere, nu exista dragoste adevarata in lume.
·
Italo Svevo (1861 - 13 septembrie 1928):
”Oamenii sunt cei care fac triste locurile. ***Adesea lacrimile înlocuiesc
strigătul.***În zilele noastre e ciudat să întâlnim un om cinstit, aproape
că-ţi vine să crezi că suferă de o boală minunată.***Viaţa noastră de astăzi e
contaminată de la rădăcini. Omul a luat locul arborilor şi al animalelor şi a
contaminat aerul, a corupt văzduhul. Se poate întâmpla chiar şi mai rău. S-ar
putea ca acest trist şi activ animal să descopere şi să pună în...
·
Iulia Hasdeu: ”Ochii scăldaţi în lacrimi
sunt întotdeauna frumoşi, oricum ar fi.***Priveşte la cei nenorociţi, a căror
patimă de a se face mari, întinzând mâna spre pomul binelui şi al răului, iată
că, ca şi cel dintâi om au pierdut acea mică bucurie ce pe pământ le
rămase.***Când ai suferit mult, te obişnuieşti cu suferinţa care seamănă cu un
prieten antipatic, urât şi zbârcit, dar statornic.
·
Iulian Boldea Trezit din somn, cu scrâșnetul
visului întrerupt, cu brusca revenire la revelațiile concretului, nu scap de
întrebarea: și dacă mâine nu-mi voi mai recunoaște în cine știe ce oglindă
zdrențuită de timp și uitare, propriul chip, măcinat de tristeți, de echivocuri
și de răsăriteana lene? –
·
Iulian Boldea: ”Cand suferi, nu te
identifici cu nimic altceva decat cu propria ta suferinta, durerea devine a
doua natura a ta, ranile constituie identitatea ta intima, privilegiul tau,
marca ta de noblete, esecul tau uluitor de concret****Incurabila - nevoia
noastră de suferință... ***În labirintul corpului tău ca o floare retractilă
stângace micile pârâiaşe de sânge şi limfă prefac perfecţiunea în suav neant al
cărnii. o, anatomie a frigului o, anatomie a visului ascuns în petalele oaselor
tale în cartilagiile...***Poate ca gradul de luciditate nu face decat sa
accentueze, prin proiectie interioara supradimensionata, suferinta, sa-i dea
contururi tot mai ample, dimensiuni exacerbate.***Poate ca nici una dintre
facultatile umane nu e atat de fortuita si de personala, in acelasi timp, decat
facultatea de a suferi. ***Prestanta devalorizata a corpului, ce-si refuza certitudinile, isi
reabiliteaza indoielile, sufera metodic si tace cu premeditare.***Suferim in
tacere, suferim cu dintii stransi, suferim oftand si vaietandu-ne, suferim fara
sa vrem, suferim cu intentie ori cu nepasare, suferim urland si tipand, suferim
convulsiv ori ascetic, suferim cu oroare ori cu voluptate, suferim cu...*** Sunetul timpului pe dalele memoriei
rostogolirea secundelor în cochiliile descărnate şi zborul păsărilor desfoliat
şi citeţ. neregulate bătăile inimii cum se răsfrâng în oglinzi. sunetul
timpului pe capiteluri străvechi sunetul...*** Timp sunetul timpului pe dalele
memoriei rostogolirea secundelor in cochiliile descarnate si zborul pasarilor
desfoliat si citet. neregulate bataile inimii cum se rasfrang in oglinzi.
sunetul timpului pe capiteluri stravechi sunetul... ***Trezit din somn, cu
scrasnetul visului intrerupt, cu brusca revenire la revelatiile concretului, nu
scap de intrebarea: si daca maine nu mi voi mai recunoaste in cine stie ce
oglinda zdrentuita de timp si uitare, propriul chip, macinat de tristeti, de echivocuri
si de rasariteana lene?
·
Ivo Andrić: ”Tristețea poate fi și o
formă de apărare. –
·
J. D.
Salinger: "Din zece inşi
care plâng de li se umflă ochii la filme proaste, nouă sunt nişte ticăloşi,
nişte oameni mici la suflet."
·
J. Wassermann: "In neputinta, omul
isi descopera adevarata forta.
·
Jacinto Benavente: ”Ironia este o
tristeţe care neputând să plângă, zâmbeşte.***În viaţă, cel mai trist, nu e să
fii complet nefericit, ci că ne mai lipseşte foarte puţin şi nu reuşim să
obţinem fericirea.
·
Jack London: ”Pământul nu era decât o
jale infinită şi fără viaţă, unde nimic nu mişca şi era atât de îngheţat şi
atât de părăsit, încât gândul fugea mereu chiar dincolo de tristeţe. Un fel de
dorinţă de a râde îţi cuprindea sufletul, râs tragic al Sfinxului,...
·
Jacqueline Kennedy Onassis: ”Nimeni nu
trebuie sa se lase coplesit de tristete.
·
Jacqueline Kennedy Onassis: ”Nimeni nu
trebuie să se lase copleșit de tristețe.
·
Jacques Prévert: ”La înhumarea unei
frunze Au plecat doi melci prin toamne Au cochiliile cernite Şi panglici de
doliu pe coarne. Treceau cum trec melcii în doliu Prin cea mai tomnatică seară
Dar când în sfârşit au ajuns Se făcuse a primăvară...
·
Jalal al-Din Muhammad Rumi: ”Nu fi trist.
Tot ceea ce pierzi se va intoarce la tine intr-o alta forma.***Tristețea este
umbra care mărește lumina bucuriei. *** Exista o sacralitate in lacrimi. Nu
sunt semnul slabiciunii, ci al puterii. Vorbesc mai elocvent decat zece mii de
limbi. Sunt mesagerii durerii coplesitoare si ai dragostei nerostite (
·
Jalal Rumi Tristețea este adesea un punct de
cotitură, un moment de decizie profundă în călătoria vieții.
·
James Baldwin: ”Dacă tu crezi că durerea
şi tristeţea ta sunt fără precedent în istoria lumii, atunci trebuie să
citeşti. Cărţile m-au învăţat că lucrurile care mă chinuiau cel mai mult erau
de fapt lucruri care mă conectau cu toţi oamenii în viaţă sau care au...
·
James Broughton Cei mai mulți poeți încep
să scrie în tinerețe datorită tristeții adolescentine. Am găsit că este mult
mai potrivit să sfârșești prin satisfacție.
·
James Clavell: ”Pune lacrimile in
cameruţele lor şi ascultă de armonia vieţii.***Răbdarea însemna să-ţi înfrângi
pornirea către cele şapte simţăminte: ură, adoraţie, nelinişte, mânie,
tristeţe, teamă, bucurie,. Dacă nu te laşi cuprins de ele, însemna că ai
răbdare, că eşti liniştit şi atunci vei înţelege în curând tot mersul...
·
James Joyce: ”Mila este sentimentul care
reţine spiritul faţă de tot ce e grav şi constant în suferinţele omeneşti şi îl
uneşte cu omul care suferă.
·
Jane Austen: ”Nu întotdeauna cine
zâmbeşte e fericit. În inimă pot exista lacrimi care nu ajung până la ochi.***Când
se termină durerea, amintirea ei devine plăcere.
·
Jean Cocteau: ” ... Îmi pare aşa
ciudat Că avem atâta vreme pentru ură, Că viaţa nu-i decât o picătură Între
acest moment şi celălalt. Şi e neînţeles de trist Că nu culegem flori, Că nu
privim la cer mai des, Că nu iubim Noi, care atât de...
·
Jean de La Bruyère: ”Cel care intr-o
buna zi stie sa renunte cu hotarare sau la un nume mare sau la o mare
autoritate sau la o mare situatie, se libereaza intr-o clipa de multe necazuri,
de multe vegheri si uneori de multe nelegiuiri*** E un lucru atat de obisnuit
pentru un om sa nu fie fericit si atat de important faptul ca tot ce e un bine
e cumparat cu mii de necazuri, incat o treaba care se face usor devine
suspecta.***Nu există pentru om decât trei evenimente: naşterea, viaţa şi
moartea; El nu simte când se naşte, suferă că trebuie să moară şi uită să
trăiască. ***"Fiindca sanatatea si bogatia iau oamenilor experienta
nenorocirii, ele le inspira nesimtire fata de semenii lor; pe cand cei
impovarati de propria lor mizerie intra mai mult, prin comparatie, in aceea a
altuia.
·
Jean de La Fontaine: „Tristețea zboară pe
aripile timpului”. –
·
Jean Jacques Rousseau: ”Adesea, n-am
pregetat să pun pe fugă sau să arunc cu piatra într-un cocoş, o vacă, un câine
sau orice alt animal ce vedeam că-l chinuieşte pe altul numai fiindcă se simţea
mai puternic. Această pornire poate să-mi fie firească, şi cred că-mi
şi...***Conştiinţa e vocea sufletului, patimile sunt vocea trupului.***Cum va
izbuti omul să se vadă aşa cum l-a format natura, cu toate schimbările pe care
le-a suferit alcătuirea lui originară, datorită succesiunii timpului şi a
bunurilor, şi cum va putea să deosebească ceea ce aparţine fondului său propriu
de ceea...***Durerea de a nu avea ceea ce ne dorim e mult mai mare decat
placerea de a avea.*** „Fericirea omului, aici pe pământ, nu-i decât o stare
negativă, întrucât trebuie s-o măsurăm prin cantitatea mai mică de rele pe care
le suferă.***Liniştea absolută duce la tristeţe. Este imaginea morţii.***Omul
care nu cunoaşte durerea, nu cunoaşte nici înduioşarea, nici compătimirea.” ***Tacerea
absoluta duce catre tristete.Aceasta este o imagine a mortii.
·
Jean Paul Sartre: ”Daca esti singur
atunci cand esti numai cu tine, inseamna ca esti intr-o proasta companie.-
·
Jean Racine (1639 - 1699) Mai tare suferă
cei a căror durere e tăcută ****tragedie nu trebuie neaparat sa includa sange
si moarte; este indeajuns sa fie strabatuta de acea tristete maiestoasa care
este esenta tragediei. ***Mai tare suferă aceia a căror durere e tăcută.
·
Jean Racine tragedie nu trebuie neapărat să
includă sânge și moarte; este îndeajuns să fie străbătută de acea tristețe
maiestoasă care este esența tragediei. –
·
Jean Rhys: "Imi doresc adeseori sa
plang. Acesta este singurul avantaj pe care femeile il au fata de barbati - cel
putin pot sa planga."
·
Jean-François Regnard: ”Cu cat avem mai
putina bogatie cu atat avem mai putine necazuri; este bogat acela ce stie sa
renunte la bogatii.
·
Jean-Jacques Rousseau: ”Tăcerea absolută duce
către tristețe. Aceasta este o imagine a morții.
·
Jeanne Julie Eleonore de Lespinasse: ”Pasiunea
este singurul lucru trist care rezista.
·
Jean-Paul Sartre: „Geniul nu este decât
un împrumut: trebuie să-l meriţi prin mari suferinţe, prin încercări pe care să
le înduri cu modestie şi fermitate; până la urmă sfârşeşti prin a auzi voci şi
a scrie după dictare.***Goetz: Da, Dumnezeule, eşti nevinovăţia insăşi: cum ai
putea concepe neantul, tu care eşti plenitudinea? Privirea ta este lumina şi
schimbă totul în lumină: cum ai putea cunoaşte penumbra din inima mea? Iar
mintea ta atotcuprinzătoare cum ar putea..***Istoria unei vieţi este istoria
unui eşec.”***Pusă în scenă, Coliba Unchiului Tom a făcut să plângă mulţi
proprietari de sclavi, care s-au înduioşat atât timp cât a durat reprezentaţia
şi care după spectacol şi-au păstrat moravurile, obiceiurile şi ideile proprii
asupra negrilor."
·
Jenica Gavrilă: ”Aş vrea să strig, dar
gura nu ascultă./Aş vrea să zbor, dar aripa mi-e frântă./Ceva uşor se
scurge.../ E lacrimă? E ploaie? Sau e sânge?
·
Jerome K. Jerome: ”Pot vedea partea
amuzanta a lucrurilor si ma bucur de umor atunci cand apare; uita-te, insa, in
orice directie si vei observa mai multa tristete decat fericire in viata. ()
·
Jerome K. Jerome: ”Pot vedea partea
amuzantă a lucrurilor și mă bucur de umor atunci când apare; uită-te, însă, în
orice direcție și vei observa mai multă tristețe decât fericire în viață.
·
Jerome Klapka: ”Nenorocirea unui om este
sansa altuia.
·
Jerzy Kosinski: ”Intovarasirea si, in mod
simultan, singuratatea, sunt conditiile de viata ale unui scriitor.
·
Jim Rohn: „Biblia ne învaţă că oamenii nu
pot să trăiască numai cu pâine. Ne spune că, pe lângă mâncare, mintea şi
sufletul nostru trebuie să se hrănească cu cuvinte. Din nefericire, cea mai
mare parte a oamenilor suferă de malnutriţie mintală.***Fiecare moarte este
absurdă, lăsându-i pe ceilalţi cu un sentiment de permanentă vinovăţie şi cu o
tristeţe fără sfârşit.***Mai întâi de toate, învaţă să stăpâneşti iernile. Sunt
tot felul de ierni. Există ierni economice, când lupii finanţelor se află la
uşă; există ierni fizice, când sănătatea noastră are de suferit; există ierni
personale, când inima noastră este...***Zidurile pe care le clădim în jurul
nostru pentru a ţine în afară tristeţea, ne ţin în afară şi bucuria.***Zidurile
pe care le construim în jurul nostru ne feresc de tristețe, dar și de fericire.
–
·
Joan Chittister Tristețea este acea emoție care
ne amintește cât de profund suntem legați de lucrurile care contează cu
adevărat în viața noastră.
·
Joanne K. Rowling: „Tristul doare, dar
este un sentiment sănătos.” ***Harry îl văzu pe Ron ţinând-o în braţe pe
Hermione şi mângâind-o pe păr, în timp ce ea plângea pe umărul lui. Şi lui Ron
i se scurgeau lacrimi de pe vâful nasului lung. Harry se ridică, nefericit, le
întoarse spatele lui Ginny şi mormântului lui...***”Tristețea ne învață să
apreciem momentele de fericire pe care le avem
·
Johann Wolfgang von Goethe: ”Acolo unde
există multă lumină, umbra este adâncă. ***Ah, înseşi faptele, ca şi patimile
noastre, ne înfrânează avântul vieţii.***Albert: Un om târât de pasiunile lui
îşi pierde mintea şi trebuie privit ca un om beat, ca un nebun. Werther: O, voi
oamenii cuminţi!***Ce nebunie e să judeci pe alţii după tine însuţi.***Cea mai
pură fericire a lumii include un presentiment de suferinţă.***Cine se ocupă cu
ştiinţa, suferă mai întâi din cauza întârzierii, pe urmă din cauza anticipării.
La început oamenii nu vor să recunoască nici o valoare celor ce le transmitem;
iar pe urmă ei se poartă ca şi cum tot ce le-am putea transmite le-ar...***Cum
vreau şi cum ard, Să-l pot săruta, Să mor sub sărutulŞi patima sa!***De ce vă
grăbiţi... de ce vă grabiţi voi, oamenii, să spuneţi imediat despre un lucru că
e nebunesc sau înţelept, bun sau rău?! Ce rost au toate astea? Aţi descoperit
cumva cauzele lăuntrice ale unei fapte? Puteţi voi să lămuriţi cu
precizie...***Durerile oamenilor ar fi mai mici dacă ei... nu s-ar ocupa cu un atât
de mare zel al închipuirii de amintirea relelor trecute şi ar îndura un prezent
nepăsător.***E sigur că nimic pe lume nu e mai trebuincios omului decât
iubirea.***Este cu siguranţă greşit să compari sinuciderea cu o mare realizare
întrucât nu poate fi considerată ca nimic altceva decât ca o slăbiciune. La
urma urmei, este mai uşor să mori decât să înduri o viaţă de suferinţe cu
tărie.***Faust: Nu-ţi fie teamă c-o să rup această învoială.
Se-ndreaptă-ntreaga-mi străduinţă cu putereTocmai spre ceea ce promit.
Cuvântu-i spus. M-am căţărat puţin prea sus. Prin rangul tău mi-e locul. Ce
durere! Marele duh - dispreţ cules-am de la el!...***Fii fericit când poți și
suferă când trebuie.***Întotdeauna am simţit o mare tristeţe la gândul că
poporul german, în care fiecare individ este atât de respecatabil, luat la
grămadă este absolut lamentabil.***La ce bun că acum pot să spun, ca orice
şcolar, că pământul e rotund? ! Omul are nevoie numai de câteva palme de pământ
ca să fie mulţumit, şi încă de mai puţine ca să se odihnească sub ele.***Lipsa
de înţelegere şi inerţia stârnesc poate mai multe greşeli în lume decât
viclenia şi răutatea.***N-aş putea acum să desenez nici măcar o singură linie
şi totuşi n-am fost niciodată un pictor mai mare decât în aceste clipe.***Nu
trebuie sa te lasi coplesit de suferinta pana intr-atat incat sa uiti ca esti
om.**"Greutatile se inmultesc cand ne apropiem de tinta.***Nu-i oare
proasta dispoziţie mai degrabă un necaz lăuntric din cauza propriei noastre
nevrednicii, o ceartă cu noi înşine, care e însoţită întotdeauna de o invidie
aţâţată de o nebună vanitate? Vedem oameni fericiţi, pe care nu noi îi
facem...***O, cât de pieritor e omul, încât chiar acolo unde are certitudinea
că existenţa lui înseamnă ceva, acolo unde lasă cu adevărat urma prezenţei lui,
în amintirea, în sufletul celor care îi sunt dragi, chiar şi acolo urma aceasta
trebuie să...***Omul care n-ar cunoaşte durerea, nu ar cunoaşte nici
înduioşarea omeniei, nici gingăşia compătimirii.***"Toate în lume sunt
fleacuri, şi un om care, de hatârul altora, se istoveşte pentru bani şi
onoruri, sau orice altceva, fără să facă asta din pasiune sau de nevoie, e
întotdeauna un nerod.***Ţara e o nicovală, un ciocan stăpânitorul, Iar poporul
este tabla ce-şi îndoaie crunt spinarea... Lapte, miere-ar fi şi totuşi, cu tot
zgomotul, cu zorulŞi cu toată suferinţa, nu se termină... căldarea.*** Talentul
se dezvolta in singuratate; caracterul se formeaza in tumultul multimii. ***Werther
(către Wilhelm): Prezenţa ei, destinul ei, participarea ei la destinul meu,
toate astea îmi storc şi ultimele lacrimi din creieru-mi pustiit. Să ridic
perdeaua şi să trec după ea, asta e tot! Şi ce atâta şovăire şi tărăgăneală!
Pentru că...***Werther (către Wilhelm): Prezenţa ei, destinul ei, participarea
ei la destinul meu, toate astea îmi storc şi ultimele lacrimi din creieru-mi
pustiit. Să ridic perdeaua şi să trec după ea, asta e tot! Şi ce atâta şovăire
şi tărăgăneală! Pentru că...****Werther: Am atât de mult, şi sentimentul faţă
de ea înghite tot: atât de mult am, şi fără ea totul mi se pare nimic.*** Werther:
Aşa cum întorci mâna într-o parte sau în alta, aşa e şi cu mine. Din când în
când viaţa parcă îmi surâde, ah! Numai o clipă!... Când mă pierd astfel în
visuri, nu mă pot opri şi mă gândesc ce-ar fi dacă Albert ar muri. Îmi spun:
Atunci...***Werther: Ce puţin putem însemna unii pentru alţii. Ah! iubirea,
bucuria, căldura şi voluptatea, pe care eu nu le am, celălalt nu mi le va da,
iar eu, cu o inimă plină de fericire, nu voi ferici pe celălalt.*** Werther: Ce
vesel sunt că am plecat! Ce e şi inima omului, iubite prietene! Să te părăsesc
pe tine, care îmi eşti atât de drag, de care eram nedespărţit, şi să fiu vesel!
Ştiu că ai să mă ierţi. N-au fost oare toate celelalte legături ale
mele...***Werther: Cu braţele deschise stăteam pe marginea abisului şi respiram
mireasma din adâncuri. Vai, şi n-am putut să ridic piciorul şi să pun capăt
tuturor chinurilor!...** Werther: Doamne! Asta-i soarta pe care ai dat-o
oamenilor; ei nu sunt fericiţi decât atunci când îşi pierd minţile.***Werther:
Dragă Wilhelm, sunt într-o stare în care trebuie să fi fost acei nenorociţi
despre care se credea că ar fi stăpâniţi de un duh rău. Mă cuprinde de multe
ori ceva ce nu e nici spaimă, nici dorinţă... e un vuiet lăuntric, necunoscut,
care...***Werther: Fă-ţi fericit îngerul! Şi Domnul să te binecuvânteze!***Werther:
Inima aceasta e acum moartă. ***Werther: Mi-e frică de mine însumi.***Werther:
Nu pot să mă rog lui Dumnezeu să mi-o lase mie, şi totuşi de multe ori îmi pare
că ar fi a mea! Nu pot să mă rog să mi-o dea, fiindcă este a altuia. Râd singur
de necazurile mele; dacă aş aşterne pe hârtie toate astea, ar ieşi o
întreagă...***Werther: Nu, Lotte, n-am să te mai revăd niciodată! Lotte: De ce?
Poţi şi trebuie să mă mai vezi, Werther, numai că e nevoie să te stăpâneşti! O,
de ce oare a trebuit să te naşti cu firea asta violentă, cu pasiunea asta
nestăpânită care te face să...***Werther: Propria-mi inimă, sărmana, care e mai
bolnavă decât mulţi din cei ce zac pe patul de suferinţă...****Werther: Să
mori! Ce înseamnă asta? Visăm când vorbim de moarte. Am văzut pe mulţi murind.
Însă omenirea e atât de mărginită, încât nu poate concepe un început şi un
sfârşit pentru existenţa ei. Ca şi acuma, de pildă, sfârşitul meu, al
tău,...*** Werther: Singurătatea e pentru sufletul meu un balsam delicios în
ţinutul acesta paradisiac, şi anotimpul tinereţii încălzeşte din belşug inima
mea, ades înfiorată de frig. ***Werther: Stea a nopţii care coboară, frumos
luceşti tu la apus! Din norul tău îţi înalţi fruntea strălucitoare; cu măreţie
păşeşti peste dealuri. Ce priveşti tu şi ce vezi pe câmpie? Vânturile
vijelioase s-au potolit. Se-aude de departe murmurul...***Werther: Şi ce dacă
Albert e soţul tău? Soţ! Să fie oare un păcat pe lumea aceasta că eu te iubesc
şi că vreau să te smulg din braţele lui? Păcat? Bine. Mă pedepsesc pentru asta.
Am gustat acest păcat în toată voluptatea lui cerească, am sorbit în...Werther:
Ţi-ai închis oare inima faţă de mine din pricina clipei care m-a legat de tine
pe veşnicie? Lotte, nicio mie de ani n-ar putea stinge impresia acelei clipe.
Şi ştiu că tu nu poţi să urăşti pe acela care te iubeşte cu atâta
înflăcărare.*** Werther: Un înger!... O, dar asta spune oricine despre iubita
lui, nu? Şi totuşi nu sunt în stare să-ţi descriu cât este de desăvârşită şi de
ce e desăvârşită! E destul să-ţi spun că mi-a cuprins tot sufletul.***Werther:
Vai celor care se slujesc de puterea ce o au asupra unui suflet pentru a-i răpi
bucuriile simple răsărite din el însuşi! Toate darurile, toate plăcerile lumii
nu înlocuiesc nici o clipă mulţumirea izvorâtă din noi înşine
·
John Ciardi: ”Nu trebuie să suferi pentru
a fi poet, adolescența este suficientă pentru oricine.
·
John Dryden: ”Mai bine un om în suferinţă
decât o ţară în durere.
·
John Galsworthy: ”Cu timpul, chiar şi
durerea îşi leapădă amarul; numai timpul vindecă tristeţea - timpul care vede
cum trec toate, cum o emoţie ia locul alteia; timpul aşterne linişte peste
toate...
·
John Henry Cardinal Newman: ”Dumnezeu m-a
creat să împlinesc o slujire anume. Mi-a încredinţat să fac ceva ce nu a mai
dat nimănui. Am o misiune... Sunt o verigă într-un lanţ, o punte de legătură
între persoane. Nu m-a creat pentru nimic. Voi face lucrarea Sa; voi fi un
înger...
·
John Lennon: ”Calculează-ţi vârsta în
numărul de prieteni, nu în ani, iar viaţa în zâmbete, nu în lacrimi.
·
John Mark Green: ” Tristețea este ecoul
tăcerii inimii, un semn că am simțit profund.
·
John Marston: ”Prin pericol vine
siguranta - prin necaz, restul.
·
John Milton (1608 - 1674): ”Marea durere
nu e sa nu vezi lucrurile, marea durere este ca, nevazându-le, sa nu-ti
recunosti orbirea.
·
John Ronald Reuel Tolkien: ”Nu vă spun Nu
mai plângeţi!, pentru că ştiu că nu toate lacrimile sunt rele.*** Tristețea
este un semn că ai fost la înălțimi de unde căderea pare infinită.
·
John Steinbeck: ”In cea mai profunda
singuratate, scriitorul incearca sa explice inexplicabilul.
·
John Steinbeck: ”Un suflet trist ucide
mai repede decât un microb.****Dacă ai un necaz, sau eşti rănit sau în nevoie -
mergi la oamenii săraci. Ei sunt singurii, dar singurii, care te vor ajuta!
·
John Sutherland Bonnell: ”Există atâta
tristețe în lume încât fiecare dintre noi are obligația să contribuie cu cât de
multă fericire poate aduce.
·
John Vance Cheney: "Sufletul nu ar
avea vreun curcubeu daca in ochi nu ar apare lacrimi."
·
Jonathan Safran Foer: „Nu te poți proteja
de tristețe fără să te protejezi de fericire.” ***Tristețea este o parte
inevitabilă a vieții, dar nu și a identității noastre.
·
Jorge Luis Borges: ”Doi oameni au păşit
decis pe lună Şi alţii-apoi. Putea-vor ei să spună, Prin vorbe şi prin arta ce
visează Şi şlefuieşte, ce-au putut să vază-n Nedesluşit noroc? De aventură Şi
har s-au îmbătat aste vlăstare Ale lui Whitman,...***Moartea mă nelinişteşte foarte
puţin. Fiindcă suntem între prieteni, pot să vă spun că mi-e frică de un singur
lucru, de eventualitatea că n-am să mor. Nu văd moartea, propria mea moarte, ca
pe ceva dramatic, ci mai curând ca pe o speranţă. Mă...***Am citit o carte
scrisă de un preot englez în care se spune că este multă tristeţe în rai. Cred
asta. Şi sper că e adevărat. Căci, la urma urmei, bucuria este imposibil de
suportat.
·
José García Márquez: ”Locuiesc
într-o casă colonială, pe trotuarul însorit dinspre parcul San Nicolas, unde
mi-am petrecut toate zilele vieţii fără femeie şi fără avere, unde au trăit şi
au murit părinţii mei şi unde mi-am propus să mor singur, în acelaşi pat în
care...***Bisturiul este dovada cea mai evidentă a eşecului suferit de
medicină.***Meseria de jurnalist provoacă suferinţă sau bucurie, în funcţie de
modul în care retransmiţi realitatea.
·
Jose Marti: "Omul trebuie sa sufere.
Cand nu are motive reale, inventeaza unele.
·
Josemaria Escriva: ”De cand Mantuitorul a
intemeiat Biserica, ea a suferit mereu persecutii, altadata persecutiile se
faceau pe fata, astazi ele se fac in mod mai disimulat. Dar in prezent, ca si
in trecut, Biserica este mereu combatuta.
·
Joseph Addison: ”Unele virtuţi se văd
doar în suferinţă, iar altele numai în prosperitate.
·
Joseph Conrad: ”Cine stie ce inseamna cu
adevarat singuratatea, nu cuvantul conventional, ci chiar teroarea dezgolita ?
Chair si pentru cei singuri, singuratatea poarta mereu o masca.Cel mai
nenorocit om parasit se agata de o amintire sau o iluzie.
·
Joseph Roux: "Sfintele Scripturi
lauda roua dimnetii si roua inserarii; ros matutinum, ros serotinum! Fericit
este cel care are darul lacrimior! Cand este tanar, el poarta flori; cand este
varstnic, fructe poarta!"
·
Juan Ramón Jiménez: ”Tălpile mele – atât
de ferm înfipte în pământ! Aripile mele – atât de departe sus pe ceruri! Şi
atât de multă suferinţă În inima sfâşiată între ele.
·
Jules Renard: ”În bucuriile noastre cele
mai expansive sa pastram totdeauna in adancul sufletului un colt trist.***La
umbra fiecărui bărbat de succes există întotdeauna o femeie care suferă.***Suferinta
unui om destept te doare mai mult decat a unui imbecil.***Daca iti este frica
sa fii singur, nu incerca sa fii sincer. ***Sunt locuri si momente in care un
om este atat de singur, incat poate vedea intreaga lume. ***"Cea mai proastă exagerare este cea a
lacrimilor. Ea irită ca un robinet care nu se închide."
·
Jules Verne: ”Închipuirea tânărului
Fergusson se aprinse la citirea îndrăzneţelor isprăvi ale explorărilor marine;
urmări cu patimă descoperirile ce semnalară prima parte a veacului al XIX-lea;
visa gloria lui Mungo-Park, a lui Bruce, a lui Cailli, a lui...****Către mijlocul
secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu.
Născut în castelul din Carpaţi, îşi văzuse familia stingându-se în jurul lui,
în primii ani ai tinereţii. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume....***Mare
şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen
minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două
labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa
muşchilor săi...
·
Justin Parvu: ” daca stii sa alegi bine,
lucrurile devin usoare, viata este frumoasa. Daca alegi rau, te chinui”
·
Kahlil Gibran: Tristețea este doar un zid
între două grădini. ****”Atunci cand esti cuprins de tristete uita-te din nou
in inima ta, si vei descoperi cu adevarat ca ceea ce te face acum sa plangi
este ceea ce a fost odata deliciul tau."***Adevărata măsură a iubirii
noastre este cât de adânc ne simțim tristețea despărțirii.***Cand esti in
tristete, priveste din nou in inima ta si vei vedea, ca de fapt plangi pentru
acel ceva care ti a fost placere. ***Din suferință s-au născut cele mai mari
caractere. Cele mai puternice suflete sunt pline de cicatrici.” ***Durerea este
doctoria amară cu ajutorul căreia neştiutul vraci din fiecare tămăduieşte eul
bolnav.” ***Mi-am plantat durerea în câmpul răbdării și am cules fructul
fericirii.**"Multi dintre noi isi petrec intreaga viata fugind de
sentimente, cu credinta gresita ca nu pot suporta durerea. Insa deja au
facut-o. Ceea ce nu au facut este sa simta ceea ce sunt dincolo de
durere.***Stau asezat intre fratele meu, muntele, si soara mea, marea. Noi trei
suntem unul in singuratate, iar dragostea care ne uneste este profunda, puternica
si stranie. ***Tristețea ne sculptează în forme mai profunde, ne îmbogățește
compasiunea și ne adâncește înțelegerea vieții. ”Aproapele tău este o oglindă
în care îţi vezi chipul înfrumuseţat de o bucurie pe care tu însuţi nu ai
cunoscut-o încă şi de o tristeţe pe care tu încă nu ai împărtăşit-o.***Atunci
când eşti cuprins de tristeţe uită-te din nou în inima ta şi vei descoperi cu
adevărat că ceea ce te face acum să plângi este ceea ce a fost odată deliciul
tău.***Cel care n-a simţit tristeţea cotropitoare şi gustul amar al disperării
şi nu s-a lăsat purtat, în vis, spre leagănul iubirii, acela n-a trăit cu
adevărat, iar viaţa lui rămâne o pagină goală, deşartă în cartea firii.***Cele
mai puternice suflete s-au născut din suferinţe, cele mai puternice caractere
sunt pline de cicatrici.***Cu cât mai adânc va săpa-n fiinţă tristeţea, cu atât
mai multă bucurie veţi cuprinde în voi.***Din suferință s-au născut cele mai
mari caractere. Cele mai puternice suflete sunt pline de cicatrici.***În
adâncul inimii mele Se-aude un cântec fără versuri – Un cântec ce trăieşte În
sămânţa inimii mele. Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament; Îmi
învăluie dragostea într-o mantie diafană Şi zboară, dar nu peste buzele...***În
inima fiecărei nopți de tristețe zace o dimineață plină de speranță. ***Însingurarea
nu se vindecă decât prin contopirea cu o inimă ce simte la fel, împărtăşind cu
ea aceleaşi emoţii. Doi oameni uniţi prin tristeţe sunt mai legaţi decât doi
bieţi surghiuniţi pe pământ străin, căutându-şi alinarea unul în celălalt,...***Însingurarea

bieţi surghiuniţi pe pământ străin, căutându-şi alinarea unul în
celălalt,...***Lacrimile tinereţii sunt ca stropii de rouă pe petalele de
trandafir în timp ce lacrimile pe un chip încărunţit sunt asemeni frunzelor
galbene de toamnă pe care le împrăştie vântul şi le duce cu sine, când iarna se
apropie de viaţă.***Lasă-mă să dorm! Nu mă acoperi cu lacrimi, nu vorbi cu
atâta tristeţe despre plecarea mea. Închide ochii şi mă vei vedea alături acum
şi pentru totdeauna.***Sacralitatea sării. Nu vi se pare curios că o găsim în
lacrimi şi în apa mării?***Tristetea are brate de matase ce-nvaluie inima si-o
daruieste singuratatii ca pe-o ofranda; caci singuratatea e sora geamana
tristetii, pandind vesnic in preajma inimilor tinere. ***Tristeţea a ţesut
între mine şi ea puntea asemănării. Citeam unul în ochii celuilalt, ceea ce simţea
fiecare, iar glasurile noastre repetau aceleaşi ecouri din adâncuri, ca şi când
soarta ne-ar fi plămădit anume să fim jumătăţile aceleiaşi fiinţe.***Tristeţea
are braţe de mătase ce-nvăluie inima şi-o dăruieşte singurătăţii ca pe-o
ofrandă; căci singurătatea e soră geamănă tristeţii, pândind veşnic în preajma
inimilor tinere.*** Un necaz poate fi o nouă fereastră pe zidul dinspre răsărit
al casei tale.***
·
Kathleen Quinlan: ”Într-o lume în care
este atât de multă tristețe și o așa mare teamă față de ea, se mai întâmplă și
lucruri bune oamenilor. Iubirea este ceva ce poate fi descoperit chiar dacă nu
o căutăm în mod conștient.
·
Katie Gill: "Mania, lacrimile si
tristetea sunt rezervate numai celor care s-au dat batuti."
·
Kazi Nazrul Islam: ”Unii uită, unii nu
uită amintirile din trecut. Unii plâng de tristețe, alții scriu poezii ca să-și
uite durerea.
·
Khaled Hosseini: ”În adâncurile
tristeții, descoperim reziliența inimii umane.
·
Kim Basinger: ”Dacă ai putea vedea sau
simţi suferinţa pe care o simt animalele, te-ai gândi de două ori înainte de a
mânca. Dă înapoi viaţa! Nu consuma carne!
·
Kirsten Dunst: "De ce as plange
pentru un baiat? Nu mi-as irosi niciodata lacrimile pentru un baiat. De ce
ti-ai irosi lacrimile pentru cineva care te face sa plangi?"
·
Knut Hamsun: ”In singuratatea mea, la
kilometri distanta de oameni si case, sunt intr-o stare mentala copilareasca de
bucurie si lipsa de griji, pe care nu ai putea s-o intelgi decat daca cineva
ti-o explica.
·
Kobo Abe: "Oricat de mare ar fi
deceptia, ea conteaza prea putin; durerea pe care ti-o provoaca o deceptie nu
va cantari niciodata mai mult decat placerea care i-a dat nastere.
·
Konrad Lorenz: ”Eu cred că în prezent,
omul civilizat suferă din cauza descărcării insuficiente a impulsului său
agresiv. Pentru un om de ştiinţă cercetător e un exerciţiu bun să renunţe la o
ipoteză favorită înainte de micul dejun. Asta îl ţine tânăr.
·
Konstantin Georgiyevich Paustovsky: ”Omul
care este lipsit de sentimentul tristeții e tot atât de vrednic de compătimire
ca și omul care nu știe ce-i bucuria sau care și-a pierdut simțul umorului.
Absența chiar și numai a unuia dintre aceste sentimente înseamnă sărăcie
spirituală.
·
Kurt Vonnegut: ”Fii moale./Nu lăsa
lumea să te întărească./Nu lăsa durerea să te facă să urăști./Nu lăsa
amărăciunea să-ți fure dulceața./Deși restul lumii poate nu este de
acord,/Ține-ți cu mândrie credința că pământul este încă un loc frumos."***Ce
ar trebui sa faca tinerii cu vietile lor in zilele noastre ? O multime de
lucruri, desigur.Dar cel mai indraznet fapt ar fi sa creeze niste comunitati
stabile in care teribila maladie a singuratatii sa poate fi vindecata. ***Atat
rasul cat si lacrimile sunt raspunsuri fata de frustrari si epuizare... Eu
prefer sa rad intrucat am mai putin de facut curat dupa aceea."
·
La Lubbock: ”O, singuratate fericita! O,
singura fericire!
·
Lacordaire**"Nenorocirea deschide
sufletul la lumini pe care prosperitatea nu le distinge.
·
Lady Robinson: Femeile îşi îndulcesc
viaţa cu zahăr! Eu am trecut la zaharină... Venera (cu patimă): Dar eu prefer
bărbaţii! Ce poate fi mai dulce ca un bărbat? Mami, mi-e dor de bărbaţi! Lady
Robinson: Ce gusturi stupide poţi să ai! Chiar...****M-a ajutat mult la nenorocire,
imprumutandu-mi cateva lacrimi.***Sufletul mare lasa sa-i cada o lacrima pe
mormantul dusmanului.***Am convenit ca lacrimile cerului sa se numeasca
ploaie.***Poezia e ca aureola unei stele, creste, cand e privita prin prisma
unei lacrimi.***Mişu (entuziasmat): Vezi Nina, ce impact puternic are presa
scrisă asupra cititorului? Îi dictează trăirile, îi modelează starea de spirit,
îi defineşte personalitatea... Nina (indispusă): Cititorul este naiv. Crede
orice prostie, dacă este...***Mişu: Dacă moare înainte de interviu, vreau banii
înapoi! Gigel (agitat): Se va trezi, oameni buni! Trebuie să-i administrez o
doză de adjuvant. Suferă de sindrom cerebro-organic. Doctore! Dă-i repede nişte
nicergolină, dioxid de siliciu...***Nerva: Un animal la casa omului înseamnă
răspundere. Un animal într-o instituţie de stat capătă personalitate
juridică... Presupune răspundere sporită. Mai ales în această nouă etapă de
dezvoltare a societăţii civile... Când peste tot se vorbeşte...***Nu cred în
lacrimi. Sunt prea sărate pentru a fi pure.***Nu cunosc lucru mai trist decât
umorul de prost gust.***Numai oamenii sensibili suferă. Ceilalţi rabdă.***Oare
ciupercile necomestibile suferă de complexul inferiorităţii?***Odata cu
lacrimile eliminam excesul de saruri, asadar, niciodata nu plangem fara
rost.***Ofiţerul: Şi unde este acum Femeia? Bărbatul (izbucneşte în lacrimi): A
rămas la el! Autorul o ţine închisă în bibliotecă! Vreau să reclam şi acest
aspect... Ofiţerul: Şi ce face Autorul cu soţia dumneavoastră, acolo, în bibliotecă......***Pentru
atâta tristeţe trebuie să te naşti român.***Poporan (gata să plângă): Unde e
Rex? Vreau să-i vorbesc! Nerva (trist, cu batista la ochi): L-au luat
hingherii... Poporan (grav): Nerva! Tu mă obligi să încalc legea! Ştii bine că
am un post de câine în organigrama biroului senatorial......***Poporan: Alo?
Alo? Doamna Opinia! Săru' mâna! Cum ce fac? Sufăr, doamnă! Zac, încătuşat în
beciul rece al dictaturii! De data aceasta sufăr pentru dreptate. Şi toată
naţiunea suferă împreună cu mine! Pentru că n-a fost ofsaid, doamnă!
Slobodan...***Populus (disperat): Tată! Poporan (patetic): Populus! Fiul meu
iubit... Populus: Cine te-a închis în celula aceasta strâmtă, tăticule?
Poporan: Tirania, fiule! Populus: Tată! Dar tirania a fost abolită! Poporan: E
doar o iluzie,...***Regizorul (către Femeie): Şi tu, de ce tremuri ca o piftie?
Îmi pare rău, n-am vrut să te sperii! Dar toate s-au întâmplat din vina ta! Eu
nu înţeleg cum poate fi o femeie frumoasă atât de naivă. Să te seducă un zeu,
un principe, un cavaler,...***Regizorul: Începem imediat! Te rog să te
machiezi! Femeia: Da, stăpâne! Îmi voi pudra durerea! Pustiul sufletului îl voi
acoperi cu farduri... Viaţa unei femei este o permanentă scenografie. Lacrimi
şi rimel. Rimel şi lacrimi.***Respectaţi suferinţa! Este factorul motor care ne
împinge spre fericire.***Safta (îngrijorată, tristă): Măicuţă! Am un alt foc la
inimă... Băiatul meu a dat de necaz... Marghioala (mecanic): Îl ajut. Fac
minuni pe loc. Deschid zodiile gratis. Aduc spor în casă şi în afaceri. Pun pe
picioare orice firmă, chiar şi cu...***Safta (serioasă): A curs mult sânge?
Baciul (pune fluierul înapoi la chimir): Sânge n-a prea curs... Puţin. Pe la
nunţi, şi numai din nas! Dar au fost multe îmbrânceli, blesteme şi multă ocară.
(Trist. ) Anul trecut, alde Gârjoabă a prins...***Sergentul (către hoţ,
măsurându-l din cap până în picioare): Cine eşti dumneata, stimabile? Hoţul
(oftează resemnat): Sunt un hoţ, domnule sergent. Sergentul (înţelegător): Hoţ?
Te rog să mă ierţi. Am crezut că eşti altceva. Hoţul (tot...***Suferinţă
obligatorie. Cerul preferă jertfele care au sângerat îndelung.***Trebuie sa
suferi, daca vrei sa afli ce-i alinarea.***Trist şi obositor. Umorist fără
umor.***Lucrurile inutile aduc numai necazuri. Niciodată n-am înţeles la ce le
trebuia troienilor maturi un cal de lemn!***Un peşte, înotând în propriile
lacrimi.***Un tratat de antiistorie o evidenţă a tot ce nu s-a îndrăznit amfore
de lacrimi neplânse turnuri getice de nezidite biserici.***Samson: Mă las
învins de visul unei rochii? Eu, copleşit de valul ei de bârfe? Nevrednică e
vrerea-i, nelegiuiţi i-s ochii! Se tulbură oceanul la semnul unei cârpe? Lili:
Măgarule! Samson: Cerul nu poate fi azil de vrăbii! Şi...
·
Lang Leav: ”Chiar și în cele mai adânci
momente de tristețe, există frânturi de frumusețe și adevăr
·
Lao Zi: ”De urmează Tao, dregătorul ce
sfătuieşte pe rege nu va trebui să recurgă la forţa armată pentru a supune
popoarele. Răul făcut altora întotdeauna se va întoarce. Spinii şi pălămida
cresc în ţările unde au trecut oştirile; ani de mari lipsuri...***Vorbiţi
puţin, rămâneţi în repaus. O furtună nu dăinuie mai mult de o dimineaţă; o
ploaie potopitoare nu ţine mai mult de o zi. Dacă Cerul şi Pământul nu le pot
face să dureze mai mult, cum ar putea omul să facă să dureze mereu tristeţea,
cum ar...***Ţi-ar plăcea să salvezi lumea de la degradarea şi distrugerea
pentru care pare destinată? Atunci îndepărtează-te de agitaţia superficială a
maselor şi în linişte, mergi să lucrezi la propria autocunoaştere. Dacă vrei să
trezeşti toată umanitatea,...***Oamenii suferă de foamete datorită multitudinii
de taxe consumate de superiorii lor.***Suferinţa omului provine din aceea că
şi-a pierdut natura sa reală. El se identifică cu o funcţie, cu un post, cu un
titlu de nobleţe, cu un rol social şi astfel îşi îngrădeşte propria-i libertate
- iată ce înseamnă o răsturnare de valori.***Viaţa este o serie de schimbări
naturale şi spontane. Nu li te opune; asta crează doar tristeţe. Lasă
realitatea să fie realitate. Lasă lucrurile să curgă înainte natural în orice
mod le place lor.***Vorbiţi puţin, rămâneţi în repaus. O furtună nu dăinuie mai
mult de o dimineaţă; o ploaie potopitoare nu ţine mai mult de o zi. Dacă Cerul
şi Pământul nu le pot face să dureze mai mult, cum ar putea omul să facă să
dureze mereu tristeţea, cum ar...
·
Larry Crabb: "Trebuie sa gasim o
speranta care sa aiba puterea de a face ceva cu adevarat minunat cand noaptea
neagra coboara peste noi si nu mai vedem nimic in viata aceasta decat durere si
dezamagire, o speranta care sa faca exact acelasi lucru cand cerul e insorit
·
Laurentiu Eleodor Mihaileanu: ”Nu te
amari, caci doar in filme ai scenarii fara cusur.
·
Lawrence Durrell: ”Am devenit, odata cu
apropierea noptii, inca odata constient de singuratate si timp-acesti doi
companioni fara de care nici o calatorie nu ne daruieste nimic.*** Muzica a
fost inventata ca o confirmare a singuratatii umane.
·
Leo Buscaglia: ”Lacrimile tristeții sunt
adesea necesare pentru a spăla durerea care ne apasă inima
·
Leonard Ancuţa: ”acum ești o sculptură în
durere, făcută cu dalta durerii,
·
Leonardo da Vinci: „Cand cauti placerea,
aminteste-ti ca aceasta e insotita de regrete si suferinta. In fundul cupei
placerilor gasesti oboseala si supararea, iar baza supararii e formata din
voluptatile placerii. ***Daca esti singur inseamna ca iti apartii cu totul tie
insuti … Daca esti acompaniat chiar si de un singur om, iti apartii pe jumatate
tie insuti, sau chiar si mai putin, in functie de neintelepciune purtarii lui;
iar daca ai mai mult de un companion, vei cadea si mai adanc in aceasta stare
jalnica. *** Îi îndrăgesc pe cei care pot zâmbi la necaz, care îşi adună
forţele la supărare şi devin cutezători prin reflecţie. Numai minţile mici dau
înapoi, în timp ce oamenii a căror inimă este fermă, şi a căror conştiinţă le
aprobă purtarea îşi urmează.***Lacrimile vin din inimă și nu din creier.” ***Unde
e mult sentiment, este și multă suferință. *** Unde este mult sentiment, este
şi multă suferinţă.
·
Leonida Lari Iorga: ”Lacul acela era o
lacrima a Pamantului. Pamantul plansese, cine stie cand, candva demult, si-i
fusese rusine, si-si ascunsese aici una din lacrimi.
·
Leonida Neamtu: ”Nu banuiam ca maica
natura s a ingrijit de toate, ca o placere va inlocui placerea dinainte, dupa
cum, alaturi de placere, o alta tristete vine sa ia locul celei anterioare.
·
Lev Nicolai Tolstoi: ”Am vrut să adaug că
activitatea în numele conştiinţei neseparării este activitatea supremă, mereu
liberă şi sursă a binelui. Însă activitatea în numele conştiinţei separării e
întodeauna plină de suferinţe, temeri, dorinţe nesatisfăcute.****Bunătatea înfrumuseţează
viaţa, împăcând toate neînţelegerile; ea limpezeşte ceea ce e încurcat,
uşurează ceea ce e greu, înveseleşte ceea ce e trist.***Cât de uşoară şi plină
de bucurie devine viaţa eliberată de patimi, mai ales de gloria lumească.***Cu
cât te prinde tot mai mult patima, cu atât te copleşeşte mai amarnic
ruşinea.***Da, eu, L. N., eu, scriitorul, eu, cerşetorul, eu, ţarul, este o
mare rătăcire. De aici vin toate suferinţele oamenilor. Există numai Unul şi
nenumărate manifestări ale Lui, dintre care una este cea pe care o consider
sinele meu. Şi ar fi bine să...***Dacă simţi durerea, eşti în viaţă. Dacă poţi
simţi durerea altora... eşti om. *** Doresc cu patimă un singur lucru: să-i
implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe
pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare,
nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi...În zilele noastre,
sentimentul patriotismului este nenatural, iraţional şi dăunător şi provoacă o
mare parte din relele din pricina cărora suferă omenirea şi în consecinţă,
acest sentiment nu trebuie să fie cultivat aşa cum se face în prezent,
ci...****Mă uitam... la un minunat asfinţit de soare. În norii îngrămădiţi
ţâşneşte o dâră de lumină şi acolo, ca un cărbune roşu, neregulat - soarele.
Totul - deasupra pădurii şi secarei. Bucurie. Şi m-am gândit: Nu, această lume
nu este doar o glumă, nu...***Nimic din ce e bun nu se capătă pe degeaba:
moartea se atinge prin suferinţe. Şi venirea ei e uşurată de oameni, pentru cei
care nu văd binefacerea ei.***Numai trupul suferă. Spiritul nu conoaşte
suferinţa. Cu cât e mai slabă viaţa spirituală, cu atât sunt mai puternice
suferinţele. Ce greşeală e să trăieşti pentru trup, iar nu pentru
spirit.***Orice fericire se aseamănă; durerea însă se deosebeşte una de alta***Orice
patimă este, pentru sufletul omenesc, mai întâi ca unul care bate să fie
primit, apoi ca oaspe şi, în sfârşit, ca stăpân al casei. Nu deschideţi uşa
sufletului unui astfel de musafir.***pentru a trai demn e nevoie sa suportam
suferinta, e nevoie sa ne luptam, sa gresim, sa ne luptam mai departe, sa
învatam sa pierdem.*** Tristețea este un sentiment profund uman, o dovadă că am
iubit cu adevărat. ***Tristețea pură este la fel de imposibilă ca bucuria pură***Uneori,
tristețea este prețul pe care îl plătim pentru a fi iubit și a iubi cu
adevărat.
·
Lidia Iustina Terecoasă: ”Eu m-am născut
plângând şi nu-nțeleg mirarea/ Pe care o citesc în ochii voştri trişti./ O să
răspund, deşi nu mi-ați pus întrebarea,/ "Dacă nu plângi înseamnă că nici
nu exişti..."// Îmi plâng în palme, pe sub ochelari, sub mască,/ Plâng
noaptea mai ales, când totu-i liniștit,/ Când nimeni nu ar încerca să mă
oprească/ Și plâng pentru cuvintele ce n-am rostit.// Plâng pentru neputința de
a da la spate/ Toate suspinele din sufletu-mi ucis,/ Plâng pentru toți mutați
în cer și pentru toate/ Care m-au emoționat, cum am mai zis...// Atunci când
plâng țin gândurile-ncătușate/ Și, să le spele, toate lacrimile strâng./ Mi s-a
repartizat plânsul pe săturate/ Că mi se pare că este normal să plâng./ Atât de
mult am plâns și nu știu cui îi pasă./ În corul celor care plâng nu mai e loc,/
Dar voi continua s-o fac, discret, prin casă/ Ca și când asta face parte
dintr-un joc...”
·
Lillian Hellman: ”Atunci cand isi vorbesc
unii altora, oamenii singuri devin si mai singuri.
·
Lion Feuchtwanger: ”Suferinţa îl face mai
puternic doar pe cel puternic, iar pe cel slab îl face şi mai slab.
·
Liv Ullmann: ”Hollywood-ul inseamna
singuratate langa o piscina de inot.
·
Liviu - Ioan Muresan: ”nu sta cu marea la
taifas nu sta cu marea la taifas cum ai vorbi cu o lacrima tipa albatrosii
asteptind ginduri carnale fiinte acvatice urmaresc vorbele asemeni valurilor
suflate de vint indeparteaza-te talpile absorb tipetele pina la...
·
Liviu Armin Avram: ”In sufletele triste
dansează demoniiUn suflet care iubește nu îndrăznește să aducă mâhnirea celor
din jur chiar dacă are sufletul spart în bucăți.Adevarata durere este mută și
nu cere nimic.. Dimpotrivă.. Oferă Iubirea!
·
Liviu Georgescu: ”Colind străzile
înguste, privesc îndelung oamenii, siluetele lor subțiate prin care poți înfige
o lamă fără să curgă sânge, castelele pe-o rană prinse în plase de păianjen
celeste și muzeele adăpostite în castele dezlipite din poveste și lipite ca
niște abțibilduri pe zâmbete, pe flash-urile.
·
Liviu Rebreanu: ”Am iubit-o... Era
micuţă, şi albă, şi gingaşă, şi blândă... Buzele ei zâmbeau mereu, mereu, dar
zâmbetul îi părea adumbrit de o melancolie stranie, care-i lăcrima veşnic în
ochii albaştri, gânditori. Şapte ani n-am observat tristeţea
sufletului...***Iubirea nu-ţi cere socoteală de sărutările ce ai dat sau nu ai
dat altora. Iubirea nu-ţi scormoneşte trecutul şi nu-ţi cercetează prezentul.
Viitorul este nădejdea ei; viitorul este egoismul ei. Nădejdea cea
deznădăjduită, mângâierea cea...****Niciun ochi nu rămase însă uscat atunci
când, prin gura preotului, Ion îşi luă rămas bun de la părinţi, de la toţi
prietenii şi cunoscuţii. Iar când în sfârşit pomeni pe George care i-a curmat
viaţa pământească, şi-i zise te iert, căci n-ai ştiut...*** Numai in suferinta
creste si rodeste iubirea cea mare, cea adevarata si biruitoare.***Omul când
suferă e mai egoist şi nu simte suferinţa aproapelui. Numai moartea ne împacă
aievea cu lumina şi cu Dumnezeu.***Strângerea aceasta de mână îi făcu o
impresie curioasă. Pentru întâia oară simţea că tatăl său îl iubeşte. Până
atunci i se păruse că dragostea trebuie să fie neapărat cu lacrimi şi
râzgăieri. Acuma înţelese că există şi iubiri reţinute,...***Suferintele,
patimile, nazuintele, mari sau mici, se pierd intr-o taina dureros de
necuprinsa, ca niste tremurari plapande intr-un uragan urias.
·
Lope de Vega: ”Bogatiile trecatoare il
feresc pe om de multe necazuri, dar cel mai mult il ajuta sa-i piara dorinta
de-a le dobandi.
·
Lord Chesterfield: ”Buna dispoziție este
sănătatea sufletului; tristețea este otrava lui.
·
Lorraine Hansberry: ”Femeie care vrea sa
fie ea insasi si isi urmareste propriul potential risca nu atat singuratatea,
cat provocarea de a avea de a face cu barbati, si oameni in general, mult mai
interesanti.
·
Louis Aragon: ”Viaţa se va fi trecut ca
un castel mare şi trist, străbătut de vânturi.
·
Louis Pasteur: ”Oricare ar fi cariera pe
care o îmbrăţişaţi, să aveţi totdeauna un scop măreţ. Să aveţi cultul oamenilor
mari şi al lucrărilor mari. Fericit este acela care are în sine un ideal de
frumuseţe şi căruia i se supune: ideal artistic, ideal ştiiţific,...
·
Luc de Clapiers (Vauvernagues), (1715 -
1747): ”Împotriva tristeții e mai puternic curajul decât rațiunea
**"Putine nenorociri sunt fara scapare; disperarea este mai inselatoare
decat speranta.
·
Luca 7.38: ”Și, stând la spate, lângă
picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui,
și cu părul capului ei le ștergea. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu
mir.
·
Luci Frederiksen: ”O lacrima astazi se
scurge/Pe-obrazul de timp incarcat/Si inima-mi spune nu plinge!/Caci nu mai
e... a plecat./Vad totul asa cum vreau eu/Alerd dup-o dragoste muta/Si-am
s-alerg asa tot mereu./Si focul se zbate in vatra/Si-mi spune ca n-ai sa mai
vii/Si daca-ai sa vi, iar... vreodata/Doar lacrima mea vei gasi.
·
Lucia Olaru Nenati: ”Impostorii,
imitatorii si sarlatanii, adesea grupati in mafii, gelosi pe aura mitica a
celor cu har inalt, pe fascinatia lor, ba parca si pe inalta si nobila lor
suferinta, apriorica si fara de sfarsit, cauta sa-i raneasca, sa-i inlocuiasca
si...
·
Lucian Blaga: ”A căzut pe lucruri rouă
sau e numai o părere? Poate că le plânge faţa de-o lăuntrică durere. Bate-o
inimă în lucruri? Preajma ocupând-o-n pâlcuri n-au şi ele gânduri, patimi? Fără
ochi se uită-n lume purtătoarele de...***Aici e casa mea. Dincolo soarele şi
grădina cu stupi. Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă şi
aşteptaţi să vorbesc. - De unde să-ncep? Credeţi-mă, credeţi-mă, despre orişice
poţi să vorbeşti cât vrei: despre...***Avem
nevoie de lacrimi ca să nu ni se usuce ochii." ****”Bucură-te,
floarea mărului, bucură-te! Uite în preajmă-ţi pulberi de aur ca un nor în aer!
Ţâşnesc firele ca dintr-un caier de pretutindeni şi de nicăiri! Nici o făptură
nu-ntreabă. - Polenul căzut în potire ca un jar îl îndură...***Că orbul nu vede
lumina – e pentru el o tristeţe; că nu vede nici întunericul trebuie să fie
însă pentru el, în cele din urmă, o consolare.” ***„Când izgonit din cuib ul veşniciei/ întâiul om/ trecea uimit şi-ngândurat
prin codri ori pe câmpuri,/ îl chinuiau mustrându-l/ lumina, zarea, norii - şi
din orice floare/ îl săgeta c-o amintire paradisul -/ şi omul cel dintâi,
pribeagul, nu ştia să plângă./ Odată istovit de-albastrul prea senin/ al
primăverii,/ cu suflet de copil întâiul om/ căzu cu faţa-n pulberea
pământului:/ „Stăpân, ia-mi vederea,/ ori dacă-ţi stă-n putinţă
împăienjeneşte-mi ochii/ c-un giulgiu,/ să nu mai văd/ nici flori, nici cer,
nici zâmbetele Evei şi nici norii, căci vezi - lumina lor mă doare.” Şi-atuncia
Milostivul, într-o clipă de-ndurare,/ îi dete lacrimile.”***Dar cuvintele
sunt lacrimile celor ce ar fi voit aşa de mult să plângă şi n-au putut.***Din
plâns pustiu şi din dureri ţi se desprind Fermecătoare visuri, Cu cari încerci
să umpli golul lumii tale... Cu mintea mea-nţelegătoare văd Căci lacrimile
tale, Fecioară, nu-s ca alte lacrimi - Sunt picuri Din - apa...***Domniţa din
basmul acelei cetăţi într-o zi m-a-ntrebat: Tu ştii - ah, tu nu ştii - cine-a
fost Uta? Amurg, mult mai vechi decât zilnicul soare apune, sporea peste
turnuri şi-n preajma bisericii negre. Tu ştii - ah, tu nu ştii! Cum...***Drumul tau nu e-n afara,/Caile-s în tine
însuti/Iara cerul tau se naste /Ca o lacrima din plânsu-ti.”*** ”Eram
asa de obosit si sufeream. Eu cred ca sufeream de prea mult suflet*** „Femeile
când nu se pot pierde pe ele însele sunt triste, iar când nu se pot găsi pe ele
însele sunt de aşijderea triste. Va recunoaşte oricine că feminitatea e un rău
iremediabil ***Fiziologie simbolică. Avem nevoie de lacrimi să nu ni se usuce
ochii.*** Lacrimile ce-ţi apar în ochi anunţă împăcarea sufletului, după cum
când picuri de rouă răsar pe trandafiri zorile sunt aproape.***Logica sufera de
un mare viciu logic: ea crede ca insasi realitatea e de natura logica, daca
intalneste ceva ce nu se poate intelege in chip logic, ea va sustine ca acest
ceva nu exista, ci e numai aparenta…***Manole: A mea a fost patima, eu am fost
al patimei, eu am fost... Vai nouă, Mira, biserica s-a tot prăbuşit - cu cât se
prăbuşea - patima creştea... De-atâtea ori ai fost căprioară neagră când suiai
drumul la noi. De-atâtea ori ai fost izvor de...***Mistuiţi de răni lăuntrice
ne trecem prin veac. Din când în când ne mai ridicăm ochii spre zăvoaiele
raiului, apoi ne-aplecam capetele în şi mai mare tristeţe. Pentru noi cerul e
zăvorât, şi zăvorâte sunt şi cetăţile. În zadar...***Numai creaţia răscumpără
toate suferinţele.***O lacrimă/Desprinsă dintre genele unei plăpânde
amintiri/Ce sta ascunsă-n fundul unui suflet/Căzu/Pe albul unei fragede
petale.../O rază dete peste ea/Şi-i zise:/"Simt din căldura ta ca nu eşti
bob de rouă.../De unde vii şi ce eşti?"/În vreme ce se destrăma în pulbere
de soare,/Răspunse lacrima:/"Eu sunt un strop de suflet/Şi sunt/Ca picurii
izvoarelor fierbinţi:/Vin totdeauna din adâncuri - mari!"...***Pe multe
drumuri, pe multe, se-ncearcă gândul spre tine. O, sfârşitul acela de zi, peste
care căzură grabnice brume! În grădina mea florile spre alte foarte înalte
poieni tânjind mai invocă şi-acum lumina ta fără de nume. Unde... Soarta
copiilor-minune. Nimic mai trist decât un om care a fost cândva un copil-minune.
El se găseşte cel mai adesea într-un permanent minorat în raportul cu sine
însuşi şi îşi este propriul său tată decedat.***Suferintele noastre isi pun
pecetea pe bucuriile noastre, dar nu si invers, de aici subtonul de melancolie
al intregii noastre vieti.***Suferinţa binefăcătoare. Cert, o suferinţă poate
să facă moralmente bine celui ce suferă. Dar o suferinţă va fi cu atât mai
binefăcătoare cu cât o ştiu mai mult numai a mea.***Suflete, prund de păcate,
eşti nimic şi eşti de toate. Roata stelelor e-n tine şi o lume de jivine. Eşti
nimic şi eşti de toate: aer, pasări călătoare, fum şi vatră, vremi trecute şi
pământuri viitoare. Drumul tău nu e-n...***Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile
reci pe geamuri. Plouă. Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea, ce-o
simt n-o simt în mine, în inimă, în piept, ci-n picurii de ploaie care curg. Şi
altoită pe fiinţa mea imensa lume...***Unde eşti astăzi nu ştiu. Vulturi
treceau prin Dumnezeu deasupra noastră. Alunec în amintire, e-aşa de mult
de-atunci. Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ privirile tale erau
albastre şi-nalte de tot. Zvon legendar se...***Unele femei sunt mai frumoase
când suferă, altele când sunt stăpânite de-o pasiune, şi iarăşi altele, când
sunt luminate de-o bucurie... Îmi pare că o femeie e făcută anume pentru
simţământul în care e mai frumoasă. Dacă e mai frumoasă în momente...
·
Lucian Gruia: ”O fata frumoasa trece
puntea; o privesc cu coada ochiului. Ea se intoarce, imi face semn cu mana:
-Vino, ce mai astepti! -Nu pot sa te urmez. Ca sa trec puntea, trebuie sa ma
fac frate cu dracul. -Esti prost ca un inger! - imi spune si...
·
Luigi Pirandello: ”o oră de tristeţe lasă
urme adânci, o zi senină şi liniştită nu lasă nicio urmă.
·
M.R. De Haan: ”Lacrima este distilarea
sufletului. Este cea mai profundă emoţie a inimii umane exprimată în soluţie
chimică. Este un extract concentrat, este produsul final al căderilor şi al
suferinţelor. Lacrimile adevarate nu sunt un camuflaj, ci sunt tabloul sufletului
desenat pe pânza emoţiilor. Ele sunt portretul celor mai adânci aspiraţii
umane.
·
Madame de Sevigne: ”Lacrimile sunt
compuse din multe feluri de sentimente...***Ne plângem întotdeauna de tristeţe;
în compoziţia lacrimilor intră multe feluri de sentimente.
·
Mag. Cornelia Klappacher:
"Capacitatea de a iubi pur și fără a provoca suferință este un stagiu de
evoluție umana. Cu aceasta corelează sensul multidimensional al vieții"
·
Magda Isanos: ”Vreau, suflet, să mă
dezbar de tine, şi să trăiesc ca pomii de pe vale, cu flori în locul gândurilor
tale, o viaţă fără rău şi fără bine. Departe, -ntr-o pădure de la munte, când
păsările toate-or face haz, să mă trezesc cu...*** "E-aşa de trist să cugeti
că-ntr-o zi,/poate chiar mâine, pomii de pe-alee/acolo unde-i vezi or să mai
steie/voioşi, în vreme ce noi vom putrezi./Atâta soare, Doamne, atâta soare/o
să mai fie-n lume după noi;/cu mii de anotimpuri şi de ploi,/cu zori din care
şiruie răcoare…/Şi iarba asta o să mai răsară,/iar luna tot aşa o să se
plece,/voioasă, peste apa care trece/noi sigur n-o să fim a doua oară./Şi-mi
pare aşa ciudat /Că avem atâta vreme pentru ură,/Că viaţa nu-i decât o
picătură/Între acest moment şi celălalt./Şi e neînţeles de trist/Că nu culegem
flori,/Că nu privim la cer mai des,/Că nu iubim/Noi, care atât de repede murim.
·
Mahabharata: ”Cine jelește ceva ce a
trecut, fie că a murit, fie că s-a pierdut, acela dobândește durere prin durere
și suferă două rele.
·
Mahatma Gandhi: ”Femeia nu este
sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de
suferinţă în tăcere, de umilinţă, credinţă şi cunoaştere.****Iubirea nu cere
nimic, ea ofera, iubirea sufera, ei nu-i pare niciodata rau de nimic si nu se
razbuna.***Nonviolenţa, în forma ei dinamică, înseamnă suferinţă conştientă. Ea
nu presupune să plecăm capul în faţa voinţei celor ce ne asupresc, ci să ne
măsurăm, cu toată fiinţa noastră, cu voinţa tiranului.***Rabdarea inseamna
suferinta de sine.***Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai
trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti.
·
Maica Teresa: ”Atunci cand Christos a
spus Mi-a fost foame iar tu m-ai hranit, el nu s-a referit numai la foamea de
paine si mancare, ci si la aceea de a fi iubit.Insusi Isus a trecut prin
singuratate. El s-a dus printre ai lui, iar acestia nu l-au primit, l-au ranit
si au continuat mereu sa il raneasca. Aceeasi foame, aceeasi singuratate,
acelasi simtamant ca nu ai pe nimeni care sa te accepte, sa te iubeasca si sa
te doreasca. Fiecare fiinta umana aflata in aceasta situatie se aseamana cu
Christos in mijlocul singuratatii sale; iar cel mai greu lucru consta in faptul
ca este o foame reala. ***Exista multa suferinta in lume fizica, materiala,
mentala, suferinta unora poate fi rezultatul lacomiei altora. Suferinta
materiala si cea fizica este cea cauzata de foamete, lipsa unei locuinte sau
cea provocata de tot felul de boli. Cea mai mare...***Păstraţi bucuria de a
ajuta pe cei aflaţi în suferinţă şi împărtăşiţi-o cu toţi cei pe care îi
întâlniţi.*** Toate lacrimile sunt vărsate pentru visuri împlinite.***Trec o
singură dată prin viață. Tocmai de aceea, orice lucru bun pe care îl pot face
trebuie să-l fac acum… pentru că nu voi mai trece din nou pe aici.”***Una
dintre cele mai grave boli pe lumea asta este sa nu insemni nimic pentru
nimeni. ***Viaţa este oportunitate, foloseşte-o. Viaţa este frumuseţe, admir-o.
Viaţa este un vis, realizează-l. Viaţa este o provocare, înfrunt-o. Viaţa este
un joc, joacă-l. Viaţa este o promisiune, realizeaz-o. Viaţa este tristeţe,
depăşeşte-o. Viaţa este...
·
Malcolm X: ”De obicei, oamenii care sunt
triști nu își doresc nimic. Ei nu fac decât să își plângă situația. Abia atunci
când sunt mânioși ei ajung la o schimbare.
·
Marc Aureliu Lasă să piară închipuirea și
atunci piere și plângerea că lumea te-a nedreptățit. Cu înlăturarea plângerii
că lumea te-a nedreptățit, s-a înlăturat și suferința însăși. *** ”Nu
sunt vrednic să mă întristez pe mine singur, fiindcă n-am întristat dinadins
nici pe altcineva.***”Sa te superi pe lume ar fi o prostie; ei nu i pasa de
asta. ***Lasa sa piara inchipuirea si atunci piere si plangerea ca lumea te-a
nedreptatit. Cu inlaturarea plangerii ca lumea te-a nedreptatit, s a inlaturat
si suferinta insasi.
·
Marc Levy: ”Există suferinţe pricinuite
de dragoste pe care timpul nu le şterge şi care pecetluiesc cu cicatricele lor
nedesluşite zâmbetele.
·
Marcel Proust: ”Fericirea este
binefacătoare pentru corp, dar tristeţea este cea care dezvoltă puterile
minţii.***Speranţa fericirii ne mângâie tristeţea şi ne dă curaj s-o înfruntăm.***
Durerea este cel mai bun doctor. Liniștirilor noastre le facem doar promisiuni,
de durere ascultăm.
·
Marcu 9.22-24: ”Și de multe ori l-a
aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar de poți ceva, ajută-ne,
fiindu-Ți milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poți crede, toate sunt cu
putință celui ce crede. Și îndată strigând tatăl copilului, a zis
cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.
·
Marcus Aurelius: ”Lasă să piară
închipuirea, şi atunci piere şi plângerea că lumea te-a nedreptăţit. Cu
înlăturarea plângerii, că lumea te-a nedreptăţit, s-a înlăturat şi suferinţa
însăşi.
·
Marcus Tullius Cicero: O lacrimă se usucă repede atunci când este
vărsată pentru necazurile altora.*** Cine a indurat suferinte isi aminteste de
ele. ***Nimeni nu dispreţuieşte, urăşte sau evită plăcerea ca atare, ci fiindcă
rezultă mari suferinţe pentru acei care nu ştiu să uzeze de plăcere în mod
chibzuit.***Nu exista durere pe care timpul sa n-o micsoreze si sa o
atenueze.***O lacrima se usuca repede atunci cand este varsata pentru
necazurile altora." ***Sa stiti ca, daca nu este vindecat sufletul, ceea
ce nu se poate face fara filozofie, suferintele nu vor avea sfarsit.***”Chiar
dacă durerea nu este răul suprem, totuşi e un rău.”
·
Margaret Mitchell: ”Ar fi vrut să se
roage, dar nu-şi putea ridica ochii spre Cer. Ar fi vrut să plângă, dar
lacrimile nu veneau. Îşi simţea pieptul plin de lacrimi fierbinţi care o
ardeau, dar care nu voiau să curgă.
·
Marguerite Yourcenar (1903 - 1987):
”Orice durere este o insulta la adresa uitarii.
·
Maria Eugenia Olaru: ”Pas temător, mugur
răvăşit de furtună. Fi-va oare putere în el să străbată până s-adună!? Şi
lacrima cald strălucind ca o stea curgătoare-n lumină, în care murgur lângă
mugur iubind se alină. Şi Mâna Domnească picurând...
·
Maria Montessori: ”Tristețea e o dovada
ca izvorul puterii de viața e în scădere, a fi în stare să regăsești această
energie vitală înseamnă a fi convertit.
·
Maria Nechifor: ”Mă doare azi.../Mă doare
azi din veşnicii, apusul frânt în iasomii, ce-mi cade sub papucii grei/Mă dor
zăpezi până în trup, norii de fum ce-n ploi se rup, mă dor de parc-ar fi ai
mei/Şi toamna tocmai din gutui, mă doare dulce-amărui, lăsându-mi sufletul pustiu/Dar
mult mai tare mă dori tu.. şi-mi plânge-n mine sufletu’, că te-am găsit așa
târziu //Mă dor genunchii aplecaţi, cu pietrele amestecaţi, în rugile fără
prihană/Şi coapsele mă dor de mers, că nici acum n-au înţeles, cum de mai sunt
umană/Că jerfa-m dat la îngeri orbi şi coaste rupte doar la corbi cu sare şi
tămâie/Şi m-a durut cerul de sus, de câte vorbe nu s-au spus şi-aşa or să
rămâie.//Miroase-a struguri până-n prag , sau poate doar a dor şi drag, ce-n
musturi se adună/Iar umbrele mă dor încet, când îşi găsesc un loc în piept, la
tine jumătatea mea cea bună /Iar coastele când mă îndoi, mă dor aşa din doi în
doi dar strâng noaptrea-ntre stele /Şi-n piept mă ţine-un dor hain, că n-a fost
chip să-ţi aparţin ..... iubirea vieții mele.** *Mă doare-n mod bizar tot
trupul .... şi-un ghimpe simt în sânge cum s-a strâns /De parcă-n viitor îngrop
trecutul, că nu ţi-am fost cât lacrima de plâns/Şi rugăciuni mă dor pe sub
genunchi zgâriaţi, de pietrele cu forma ta întreagă /Şi-mi stau pe frunte crini
îndoliaţi, că nu ţi-am fost cât dragostea de dragă//Mă doare pe bucăţi între
destine, tocmai din coasta cea de imprumut /Că nu s-a întamplat să fii cu mine
şi nu ţi-am fost cât dorul de durut/Şi ca un orator fără discurs, ce-avea o
ploaie peste gura mea uitată/Mă dor izvoare-n care nu ţi-am curs şi nu ţi-am
fost cât apa de-nsetată/Mă doare vântul parcă mi-ar fi trup şi curg din el
cuminte pe asfalt /Mă dor și norii ce-n furtuni se rup că nu ţi-am fost cât
cerul de înalt /Mă doare-n stele a pustiu cu mersul schiopătând picioare goale
/Şi chiar mă doare că nu pot să-ţi fiu nici azi medicamentul tău de jale...
·
Maria Pal: ”Cu persoana pe care o
iubești, treci prin iaduri dezlănțuite și tot mai găsești puterea s-o iei de la
capăt, fără patima drumului.***Nu te pierde niciodată prin sălbăticia
suferințelor tale, pentru că rătăcirea va fi de foarte lungă durată!***Numai
printr-o perdea din lacrimi poţi desluşi sensul adevărat al unei ninsori.***Nu
mai trimite lacrimi spre cer; aminteşte-ţi că îngerii nu plâng niciodata!
·
Maria Urbanovici: ”Mi-e rusine sa-ti
dedic un poem, trandafirii m-ar zgiria, brazii m-ar injunghia. Cit de mult
le-am jurat eu iubire si singele meu niciodata nu a reusit sa devina clorofila,
ah, aceasta tandrete risipita prin cusatura buzunarelor, data...
·
Marian Popescu: ”Socrul când a decedat
Lacrimi am vărsat şuvoi, Soacră-mea m-a consolat: Lasă! Că mă mut la voi!
·
Mariana Fulger: ”As spune ca doar cel
singur intelege suferinta omului singur, dar trebuie sa adaug: cel care a
cunoscut inainte bucuria si spatiul in care a trait o viata alaturi si prin
alti semeni.***Cu dragoste și răbdare ai durat în mine aceasta casă, aceasta
icoană spre care sufletul se-ntoarce cu bucurie, această fereastră prin care
aud dimineața, picurii de roua coborând pe frunze ca niște lacrimi, cerul,
lumea ca un zumzet imens de pași,..*** Franturi sunt toate, cioburi de cer si
lut, in care ne oglindim bucuria si lacrimile.***Mergi, oricat de trist ar fi
totul, mergi, chiar daca abia-ti mai simti trupul, mergi, un drum initiatic,
din nastere spre moarte, mergi si nu te opresti decat atunci cand o stea, una
singura din miliarde de stele, iti spune pentru prima data si...***Mi-e dor
ametitoare fantasma de apa si stele de chin si gand sa ma intorc in minele de
dinainte de mine, de oameni, de oricand sa nu mai stiu strigand cum aud
strigand, gand, flacara, asteptare, chemare, uitare, lacrima, cuvant, gand
doamne, cat o...***Nu mă întreb unde ne vom întâlni, ești în fiecare mirare și
lacrima înăuntrul meu și cel în care merg cu brațele întinse - zbor, plutire,
vis real și dor... atâta iubire și tăcere duc în mine și totul strigă tu...***Poezia
e ardere, e suflet din suflet, n-o poți atinge decât cu sufletul și cu mâna cum
un copil o rază, un strop de rouă ori lacrima de pe obrazul său ori al
altcuiva…***Suferinta de ieri e subiect de meditatie, dar nu poate fi ceea ce
doresc sa traiesc maine, de aceea astazi am sufletul plin de bucurie.***Viaţa e
un miracol încă repetitiv, nu o masă depoker, nu o afacere, e poem uneori
trist, un joc de talere al Naturii încă favorabil fiindului.
·
Mariano Jose Larra: ”Este trist când te
gândeşti că printre numeroşii oameni care şi-au imortalizat numele în paginile
istoriei noastre, numărul celor care au acţionat pentru înflorirea ei este atât
de mic.
·
Marie D'Agoult: ”Este absolut contrar
raţiunii de a crede că virtutea esenţială a femeii constă în renunţarea la
viaţa ei proprie şi că supunerea şi suferinţa reprezintă legea sexului feminin.
·
Marie von Ebner-Eschenbach: ”Cea mai
inteligentă cedează. Un trist adevăr pe care se întemeiază dominaţia mondială a
prostiei.***Gândul trecerii tuturor lucrurilor pământeşti este izvorul unei
suferinţe nesfârşite şi a unei nesfârşite mângâieri.
·
Marilyn Monroe: ”E mai bine sa fii
nefericit de unul singur decat sa fii nefericit cu cineva.***Femeile nu au
decât două arme: rimelul şi lacrimile. Însă din păcate nu le putem folosi
simultan!***Nimic nu e veşnic. Aşa că trăieşte din plin, bea bine, fă haz de
necaz, evită drama, asumă-ţi riscuri şi nu regreta nimic, pentru că, indiferent
ce ai făcut la un moment dat, a fost exact ce ţi-ai dorit să faci.***A locui de
una singurs este ca a fi la o petrecere unde nimeni nu te observa.
·
Marin
Bunget: "Atâtea gânduri
şi nevoi s-au strâns./ Înconjurat de clipe de tristeţe/ Mereu mai ai o lacrimă
de plans.”
·
Marin Preda: „A şti să râzi în clipele
tragice înseamnă a stăpâni tragicul.***Ar rămâne de ştiut dacă experienţa
fericirii nu e mai nimicitoare decât a suferinţei. Fiindcă adesea, aici,
eşuarea poate să semene cu un naufragiu, urmat de suferinţă, din care s-ar
naşte o nouă speranţă, ci de singurătate pustie şi moarte.***Câtă luciditate,
atâta suferinţă!***Dacă oamenii ar începe imediat să trăiască marile adevăruri
ale vieţii lor a căror revelaţie o au la un moment dat! Suferinţa care ar urma
nu i-ar degrada niciodată şi ar putea încă păstra în inimile lor, neatinse,
zilele luminoase pe care le-au...***Fericirea nu poate veni decât din scurgerea
neîncetată a clipelor liniştite şi senine, fiindcă ce altceva e suferinţa decât
o oprire a fiinţei noastre, o uriaşă inerţie care face să apese asupra ei tot
ce există?***Forţa unui om de a îndura suferinţa e imensă şi n-ar fi dacă noi
resurse de speranţă, care nasc în sufletul uman ca un val îndată ce valurile
precedente s-au sfărâmat de ţărm, n-ar ţâşni din adâncuri şi nu ne-ar face
iarăşi puternici.***Îmi plac oamenii superiori, dar ce spectacol trist să vezi
realitatea: cu cât sunt de superiori, cu atât sunt de mici în modul cum se
poartă cu alţii.***Suferinţa e o criză din care trebuie să ieşi cât mai rapid,
adâncimile ei ne rătăcesc spiritul.
·
Marin Sorescu: ”Ai intrat in inspiratia
mea de astazi Ca un microb frumos, Si sunt fericit Fiindca imi place aerul
tandru Din jurul tau. Acum imi vei circula nestingherita In Univers, Si in
fiecare zi imi vei trimite cate o stare sufleteasca...***De fiecare dată când
îl ascult - și asta se întâmplă des - Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că
poezia românească - populară și cultă - poate mișca munții. Problema mea,
inhalând prin toți porii melodia ființei sale, este cum să-mi stăpânesc o...
·
Marina Tvetaeva: ”Barbatii nu sunt
obișnuiți cu durerea, la fel ca animalele. Atunci când îi doare ceva te privesc
cu niște ochi, că vrei să faci orice numai să încetez***Toate trec...
indiferent cât de tare te va lovi viața sau cât de tare vor da alții-n tine,
indiferent de câte ori vei cădea, de tot de atâtea ori te vei și ridica. E
drept însă că uneori o vei face cu durere, cu ochii plini de lacrimi și cu
pumnii strânși, dar vei vedea că după fiecare piedică sufletul tău se va simți
mai încrâncenat, mai hotărât și mult mai puternic decât era înainte de a ajunge
acolo jos...***Toate trec... trec ele juliturile din palme, trec vânătăile din
genunchi și crede-mă că până și rănile de pe suflet trec... trec încet, dar
trec...***Până la urmă toate trec și rămâne doar ce contează, iar fiecare
dintre noi decide ce contează...****”Să visăm împreună, să dormim împreună, dar
să plângem mereu în singurătate.”
·
Mario Benedetti: ”Când suferinţa se naşte
din candoare poate fi dulce
·
Marioara Nedea: "Sunt din naștere
prezisă să fiu cea mai tristă doamnă,/Zgârii umeri de poeme și-mi înfig
tristețea-n toamnă.
·
Marius Marian Solea: ”Floare de lumina Cu
scrisul am intrerupt tacerea, sa ma iubesti precum iubeste noaptea lumina unei
stele cazind. eu m-am ascuns de frumusetea Ta, uitarea si teama mi le-am luat
de mormint. iti mai aduci aminte de mine cum...
·
Marius Stan: "Numai suferinţa
conştientă are sens", spunea marele mistic rus Gurdjieff, a cărui viziune
despre viaţă este una extrem de corectă. Omul este o maşină, un mănunchi de
automatisme care, neverificate şi nesupuse unei examinări, îl conduc, în
general, într-o prăpastie a suferinţei inconştiente. Suferinţa
"conştientă", voluntară, pe de altă parte, este cu totul altceva.
Efortul depus în antrenamente şi practică, epuizarea şi senzaţia "nu mai
pot" în care îţi duci corpul dincolo de limita sa confortabilă de energie
te fac, de fapt, să te conectezi cu o sursă de energie mai înaltă. Ceea ce, în
timp, îţi permite să obţii rezultate superioare omului obişnuit - aşa cum o
ştiu toţi sportivii de performanţă sau cei care fac practici energetice -
anumite tipuri de qigong, meditaţii dinamice sau yoga care implică posturi sau
intensităţi destul de solicitante pe moment.Un alt domeniu în care vedem
adevărul acestei idei este cel al sănătăţii, atunci când consumi un remediu
natural cu gust neplăcut sau care îţi creează o senzaţie de disconfort temporar
- suferi conştient ştiind că, pe termen lung, împiedici suferinţa inconştientă
a bolii care putea fi prevenită. La fel când consumi ayahuasca - acolo
intensitatea suferinţei temporare e uriaşă pentru unele persoane, dar n-ai să
le vezi renunţând întrucât ştiu că e doar "incercarea diaintea
extazului", curăţarea de toxine necesară accesării unor nivele interioare
mai profunde.Toate aceasta, şi multe altele, sunt simple exemple de suferinţe asumate
voluntar, un antrenament al spiritului din care ieşi mai întărit.
·
Mark R. J. Lavoie: ”Viata moare inauntrul
unei persoane atunci cand nimeni nu vrea sa se imprieteneasca cu ea. Ea ajunge
astfel sa fie stapanita de goliciune si un inexistent simt al propriei valori.
·
Mark Twain: ”Durerea o poti incerca in
singuratate, insa bucuria pentru a o cunoaste intr-o masura deplina trebuie sa
o imparti cu cineva. ***Când un profesor îl numeşte pe un elev cu numele său
întreg, asta înseamnă necazuri.***Înainte de a putea şterge lacrimile altuia trebuie să înveţi să plângi tu
însuţi Cei care nu plâng niciodată au sufletul plin de lacrimi.” ***Nu
există ceva mai trist decât un pesimist tânăr.***Nu mi-e frică de moarte. Am
fost mort milioane şi milioane de ani înainte de a mă naşte şi nu am suferit
deloc din această cauză.*** Orice om e vrednic de plâns. Sursa secretă a
umorului însuşi nu e bucuria, ci tristeţea. Nu există umor în rai.*** Tristetea
se poate descurca si singura, dar ca sa fie ea insasi, bucuria are neaparata
nevoie sa fie impartasita cu cineva.
·
Martha Bibescu ( 28 ianuarie 1886 - 1973):
”Suferința e un loc în care ne regăsim cu toții.***Amantele lui George mi-au
redat două lucruri nepreţuite: singurătatea şi libertatea. Soţul meu suferă din
cauza superiorităţii mele intelectuale, furios că nu este el pe primul plan.***Suferinta
este un loc geografic in care ne regasim cu totii.
·
Martial: ”Nu te întovărăși cu nimeni prea
mult. Te vei bucura mai puțin, dar vei și suferi mai puțin.
·
Mary Ann Evans: ”Renunţarea este
tristeţe, chiar dacă o tristeţe liber consimţită.
·
Mary Balogh: ”Numai atunci cand nu speri
nimic si nu visezi nimic iti poti tine sub control propria viata. De obicei,
visurile implica alte persoane, si niciodata nu poti baga mana in foc ca alte
persoane nu te vor abandona, ca nu te vor face sa suferi. ()
·
Marylin Monroe: „Mai bine să fii
nefericit singur decât lângă cineva.
·
Matei Calinescu: ”N-am numarat zilele,
dar intamplarea a facut ca in cea de-a patruzecea sa ma simt impacat cu durerea
mea, inseninat in tristete.
·
Matei Visniec: ”Literatura nu poate fi
niciodată denunţare directă. Denunţarea directă o fac ziariştii, politicienii,
istoricii, cei care au suferit şi care scriu mărturii. Literatura, atunci când
denunţă în mod direct, devine didactică. Literatura trebuie să...
·
Mateiu Caragiale: ”Și singur iar vei
plânge în searbedele zori, Amară soartă care te-a prigonit cu ura,
Încununându-ți fruntea cu mohorâte flori.
·
Matilda Cugler-Poni: ”Lacrimile lasa urme
ce ani intregi se vad. Ochiul care a plans nu degraba devine iar senin”
·
Mattie Stepanek: “Se întâmplă lucruri
triste. Se întâmplă. Dar nu trebuie să trăim trist pentru totdeauna.”
·
Maurice
Chapelan: ”Cei care nu plâng
niciodată au sufletul plin de lacrimi.”
·
Maurice Chevalier: ”bătânețe linștită
este recompensa unei tinereți petrecute frumos. In loc să aducă cu sine
tristețe și degradare, ne-ar da speranța unei tinereți veșnice într-o lume mai
bună.***Piaf, mic campion categoria cocoş, se cheltuieşte cu patimă. Pare că
aleargă, genială, revoluţionând muzica, spre prăpastia pe care îngrijorarea mea
plină de simpatie mă face să o întrevăd de-a lungul drumului ei. Ea vrea să
cuprindă totul... Ea...
·
Maurice Druon: ”Un singur lucru nu-l mai
gasesti niciodata: tineretea
·
Maurice Maeterlinck: ”Este una dintre
tristețile umane cele mai adânci să avem în trecutul nostru nedreptăți ale
căror drumuri sunt, pentru a spune adevărul, toate bărate în urma noastră, pe
ale căror victime nu mai este cu putință să le regăsim, să le ajutăm, să le
ridicăm sau să le consolăm. ***Toată cunoaşterea noastră ne face doar să murim
în suferinţe mai atroce decât ale animalelor, care nu ştiu nimic.
·
Max Lerner: ”Adevărata tristețe a vârstei
de 50 de ani nu se datorează faptului că te-ai schimbat extrem de mult, ci
pentru că te-ai schimbat foarte puțin. –
·
Maxence Van der Meersch: ”Nu sunt decât
două iubiri. Iubirea de sine şi iubirea de alte făpturi vii. Şi în spatele
iubirii de sine e suferinţa şi răul. Iar în spatele iubirii de alţii, e Binele,
e Dumnezeu. De fiecare dată când omul iubeşte, în afară de el, face dovada...
·
Maya Angelou: ”Când tristețea te lovește,
las-o să te învețe ceva despre tine. ***”Muzica a fost refugiul meu.As putea sa
ma strecor in spatiul dintre note si sa intorc spatele singuratatii.
·
Meg Cabot: ”Pentru a fi fericiti, uneori
oamenii trebuie sa riste, este insa adevarat ca aceste riscuri pot provoca
suferinta.
·
Menander: ”E dureros să fii fericit în
viaţă şi să ai casa pustie, fără moştenitori. *** După cum cei bolnavi,
când suferă dureri mari, nu le mai simt când îl văd pe medic, tot aşa, când
cineva e întristat, suferă mai puţin când vede lângă el un prieten. ***Nu
e rau mai mare pentru muritori decat intristarea. ***"Nu trebuie sa tinem
minte suferintele de odinioara.**"Nimeni nu duce o viata lipsita de
necazuri.
·
Michael Ende: ”Cine n-a vărsat niciodată
lacrimi amare, fie pe faţă, fie în ascuns, fiindcă o poveste minunată se
sfârşea şi urma despărţirea de personajele alături de care luaseşi parte la
atâtea aventuri, fiinţe iubite şi admirate ce îţi stârniseră îngrijorări...
·
Michael Jackson: ”Oamenii cred ca ma
cunoasc, dar nu este deloc asa. De fapt, sunt cel mai singur om de pe
pamant.Uneori plang, pentru ca lucrul asta ma doare. Cu adevarat.Ca sa fiu
sincer, ai putea sa spui ca ma doare sa fiu eu insumi.
·
Michel de Montaigne (1533 - 13 septembrie
1592): ”Slăbiciunea este să cedezi suferințelor, dar nebunia să le întreții. ***Nimic nu îmi stârneşte lacrimile cum o fac
lacrimile."***Ar trebui sa învatam sa suportam suferinta pe care nu
o putem evita.***Am poruncit sufletului meu să privească și durerea și bucuria
cu aceeași înfrânare.*** Durerea se mândreşte văzându-ne tremurând sub
greutatea ei.” ***Atâta grijă am faţă de libertatea judecăţii mele, încât
anevoie o pot părăsi, oricâtă patimă m-ar îmbia.***Ca să cunoşti statornicia,
trebuie neapărat să ştii ce este suferinţa.***Ca să nutreşti tristeţea, aceasta
trebuie să-ţi fie înclinarea, trebuie s-o accepţi şi să o îngădui.***Caznele
cele mai cumplite la vedere nu sunt întotdeauna cel mai greu de suferit.***Ceea
ce suferă schimbare, nu rămâne acelaşi şi dacă nu e acelaşi, nici nu mai este;
aşa şi cu fiecare fiinţă: se schimbă fiinţa cea simplă, devenind mereu alta şi
alta.***Cel care aşteaptă pedeapsa, o şi suferă.***Cine se teme de suferinţă
deja suferă că se teme.***Copilul se cuvine deprins cu greutăţile şi asprimile
exerciţiilor fizice ca să fie obişnuit cu durerea şi suferinţa scrântirii, a
durerilor de burtă, a julirii, ba şi a temniţei şi a torturii. Căci acestea din
urmă, care îi privesc, după vremi, pe...***Cu cât răul se lasă mai puţin simţit
de către cel care îl suferă şi e mai tainic, cu atât este mai primejdios. ***Cumpărarea
conferă preţ diamantului, truda - virtuţii, suferinţa - devoţiunii şi asprimea
-leacului.***Dintre atâtea mii de căi ce le are spiritul la dispoziţia sa, să-l
călăuzim pe una care să fie cea a liniştii şi conservării noastre: iată-ne nu
numai păziţi de orice necaz, ci şi răsplătiţi şi mângâiaţi de lovituri ca şi de
rele.***Dragostea nu-i numai o patimă trupească.***În viaţă există multe
lucruri mai greu de suferit chiar şi decât moartea.***Între soţii şi noi este
natural să fie şi haz şi necaz; până şi în cea mai deplină înţelegere, tot mai
există viscoliri şi furtuni. *** Învăţătura a fost pentru mine un leac
neîntrecut împotriva necazurilor vieţii. N-am avut niciodată o supărare pe care
un ceas de lectură să nu mi-o fi spulberat.***Majorităţii oamenilor, pregătirea
pentru moarte le-a creat mai multe frământări decât suferinţa în sine.***Nimic
nu îmi stârneşte lacrimile cum o fac lacrimile, şi nu numai cele adevărate, ci
oricum ar fi, că sunt prefăcute ori chiar pictate.***Nimic nu poate face
virtutea adevărată să dea bir cu fugiţii; ea caută suferinţele şi durerea ca pe
o hrană. Ameninţările tinerilor, rugurile şi călăii o înviorează şi o
întăresc.***Patimile nu le stăpâneşti întotdeauna după măsura împrejurărilor şi
adesea irump aprig şi violent.***Patimile produc în sufletul nostru schimbări
nenumărate şi necontenit îl tiranizează cumplit.***Patimile sunt tot atât de
uşor de evitat, pe cât de greu sunt de temperat.***Răul mai vechi şi mai bine
cunoscut e întotdeauna mai uşor de suferit decât răul recent şi încă
neîncercat.***S-ar părea că atotcuprinsul nu suferă deloc din pricina pierii
noastre.***Să dispreţuieşti lacrimile şi plânsul, să nu vădeşti respect şi să
nu cinsteşti decât chipul sfânt al virtuţii, este semnul unui suflet dârz şi
neînduplecat.*** Simţurile nu ne sunt numai alterate, ci chiar complet orbite
de patimile sufleteşti.****Cu suferinţa îndelungată ne obişnuim, obişnuindu-ne
cu suferinţa, ajungem să o acceptăm.** Slabiciune este sa cedezi suferintelor,
dar nebunie sa le intretii. ***Sufletul îşi îndreaptă patimile asupra unor
lucruri neautentice, atunci când cele autentice îi lipsesc.***Tânăr, eram vesel
şi nu-mi rămânea decât să-mi temperez patimile; bătrân, sunt trist şi caut
distracţii printre aşa-numitele plăceri, cum ar fi călătoria.***Tânăr, eram
vesel şi nu-mi rămânea decât să-mi temperez patimile; bătrân, sunt trist şi
caut distracţii printre aşa-numitele plăceri, cum ar fi călătoria.***Toate
patimile câte ne îmbie la gustarea lor şi la hrănirea cu ele, nu sunt patimi
adevărate.***Tristeţea condiţiei noastre este că deseori ceea ce se prezintă
închipuirii drept lucrul cel mai adevărat, nu se prezintă şi drept cel mai util
vieţii.***Vorbele rostite la nenorocire, sunt vorbe de necaz.***
·
Mignon McLaughlin: "Femeile nu sunt
niciodata ingradite: ele sunt intotdeuna la numai o clipa de haul sarat al
lacrimilor."
·
Miguel de Cervantes: ”Cel care cântă îşi
alungă suferinţele.***Dacă va veni la tine vreo femeie frumoasă, ca să-ţi ceară
dreptate, tu ia-ţi ochii de la lacrimile ei, şi urechile de la plânsul ei, şi
cercetează îndelung cererea ei, dacă nu vrei ca mintea ta să se înece în
plânsul ei, şi bunătatea ta în...***Miguel de Cervantes Tristeţea nu este
pentru bestii, ci pentru oameni; dar dacă un om o simte pentru prea mult timp,
devine bestie.
·
Mihaela Borzea: "Voi căuta filoane
de durere/Poate-nțeleg de unde-și iau poeții/Cerneală pentru zboruri și cădere.***"lacrima recită tot ce n-am visat să-ți
scriu" *** ”Lacrima - nectar de lut si sare.”
·
Mihaela Rădulescu: ”Când vă săturaţi să
fiţi răi, miştocari, cinici, falşi, înguşti la minte şi constataţi că în viaţa
voastră nu s-a întâmplat niciodată ceva bun, încercaţi zâmbetul, vorba bună,
lacrima de bucurie, darul, mâna de ajutor, iertarea, înţelegerea,...***Când plânge
o femeie, nu întotdeauna un bărbat e de vină, dar el e mereu una dintre lacrimi
(fie ea albă sau neagră).
·
Mihai Dutescu: ”Prins în măruntaiele
lucrurilor ca Iona, mă zbat între oasele arborilor, ale zidurilor între vasele
cu sânge ale cărţilor şi tablourilor, în casa asta în care trăiesc mă ghemuiesc
lângă tâmpla pianului lângă inima icoanei ce faci...
·
Mihai Eminescu: ”Si de-o fi sa ma doboare
coltii fiarei... iau cu mine plansul tarii si i-l duc lui Dumnezeu.***”A
exista inseamna a suferi.*** „Când ai venit pe lume, plângeai sfâşietor, Şi-n
preajmă numai zâmbet în ochii tuturor, Când ai plecat, un zâmbet plutea pe
chipul tău, Şi-n preajmă numai lacrimi, pârău lângă pârău!***Ce e amorul? E un
lung prilej pentru durere. ***Cincizeci de ani de când împăratul purta război
c-un vecin al lui. Murise vecinul şi lăsase de moştenire fiilor şi nepoţilor
ura şi vrajba de sânge. Cincizeci de ani, şi numai împăratul trăia singur, ca
un leu îmbătrânit, slăbit de lupte şi...*** Cum lacrima iese din
ochi, astfel iese gândirea pe buze. ***Dacă vreodată în lunga-ţi cale, Te-i
simţi, frate, nenorocit, Pieptul în chinuri, inima-n jale, Viaţa-ţi de lacremi
o tristă vale Ochiu-ţi în plângeri de dor răpit Când fără soarte, fără de nume,
Te-i vedea singur... despreţuit,...***Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am
trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet
cad în picuri, Redeşteptând în...*** Din valurile vremii, iubita mea, rasai Cu
bratele de marmur, cu parul lung, balai - Si fata stravezie ca fata albei ceri
Slabita e de umbra duioaselor dureri! Cu zimbetul tau dulce tu mingii ochii mei
***Dragoste adevărată De fecioară prea curată; Tânără-ntineritoare, Dragoste de
fată mare; Însă plină-i de durere Dragostea cea de muiere, De durere şi de haz,
De dulceaţă şi necaz; Îndărătnică şi dragă Cată ceartă...***Era un popor brav
acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii - Roma. Era un
popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar
a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de...***Exista
doua natiuni deosebite in aceasta tara: una stoarsa si saracita alta imbuibata.
Mita e-n stare sa patrunda orisiunde in tara aceasta, pentru mita captele cele
mai de sus ale administratiei vand sangele si averea unuei generatii.
Oamenii... ***Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă
milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se
împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.*** În vremea veche, pe când
oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când
Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale
pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat şi gânditor ca...***Sculată
din patul ei, împărăteasa se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid,
în care veghea, deasupra unei candele fumegânde, icoana îmbrăcată în argint a
Maicii durerilor. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenuncheate,
pleoapele...Şi te-ai dus, dulce minune, Ş-a murit ***iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastraă!... Totuși este trist în lume! Floarea
albastră***Totul mărginit, durerea nu.” ***"Tu, cu cruzime m-ai respins,
când am voit, copilă, Să devastez frumuseţea ta cea dulce, făr' de milă - Şi
totuşi corpul tău e plin de-o coaptă tinereţă, Tu, al amorului duios demonică
prăsilă! Eu am plecat purtând în piept durerea...
·
Mihai Frunză: ”Comerţ cu organe: Organele
ce s-au vândut, O spun c-un zâmbet trist, Sunt: un rinichi, deja pierdut, Şi-un
poliţist.
·
Mihai Prepelita ...e patima
transformata in boala pe parcurs, boala incurabila, ceea ce inseamna pentru noi
poezia, nu numai ca ne aduna, dar si ne alunga in acelasi timp pe toate
meridianele, fiindca aceste popasuri ale mele, unele de durata, ca sa amintesc
doar...
·
Mihai Ralea: ”O idee nu-ţi poate produce
adevărată cultură în suflet decât dacă ai suferit pentru ea.
·
Mihai Tatulici: ”Cinstite fie-ti degetele
acestea lungi si albe, ca niste ape cu care imi mangai fruntea cand sunt
aproape trist. De mult te asteptam pe Tine, iubito, cuminte si blanda cum sunt
florile, Ce frumos canta degetele tale. Numai ele stiu sa-mi...***O patima ma
desfasoara ca pe o panza In bataia vantului... Sangele meu e acum ca focul,
ochii acestia Tintesc nevazut trupul tau departe de mine. Si cum sa te ajung,
acolo, in Nordul de tacere De unde nici un semn nu vine de la tine, daca...
·
Mihai Ursachi: ”Acesta e autorul: el duce
pe umăr un crin ca pe-o puşcă. Astfel înarmat, tot ce există îl muşcă. Adeseori
spune: o, slăbiciune numele tău este artă. Fiind deci atât de ridicul şi slab,
întreprinderea lui e deşartă, întocmai ca a...
·
Mihail Drumeş: ”Cred că în fundul durerii
există totuşi un sâmbure de voluptate, aşa cum în bucurie se află şi o fărâmă
de tristeţe.***În pântecele somnului parcă se mistuie orice necaz.***Dacă mi-ar
păsa de suferinţa pe care o las în urmă şi aş căta s-o alin, nu m-aş abătea
mereu din cale? Drumul învingătorului e înainte! Chiar dacă ar călca pe
cadavre.***Dar, ciudat: de astă dată, găsea în suferinţă o plăcere, o alinare
nemaiîntâlnită.***Inima unei femei nu se topeşte chiar dacă ai arunca-o la
cuptoarele soarelui, o lacrimă însă o înmoaie.***”Nu se poate dragoste fără
suferinţă.
·
Mihail Sadoveanu: ”Nu cunosc altă
libertate pentru oameni şi popoare decât cultura. Nici libertatea de a trăi în
prejudecăţi şi în privilegii, nici libertatea de a te folosi de munca altora,
nici libertatea de a nu face nimic, nici libertatea de abuzuri lângă...***Mie
mi-a placut totdeauna sa beau vinul cu tovarasi. Numai dragostea cere
singuratate.
·
Mike Figgis: ”Există o tristețe a
condiției umane care cred că este benefică pentru muzică. Ea dăruiește un
contrapunct frumuseții vizuale și adaugă profunzime care nu ar putea exista
fără muzică.
·
Milan Kundera: ”Adevăratul test al
umanităţii, testul său fundamental... constă din atitudinea faţă de cei care
sunt la cheremul său. Şi din acest punct de vedere, rasa umană a suferit un
cataclism, un cataclism atât de fundamental încât toate celelalte provin de...***În
clipele de nefericire omul îşi caută şi îşi găseşte de obicei o mângâiere,
legându-şi tristeţea de tristeţea altora...***Kitschul are ca efect curgerea a
două lacrimi, repede una dupa alta. Prima lacrimă spune: Ce drăguţ e să vezi
copiii alergând prin iarbă! A doua lacrimă spune: Ce drăguţ este să fii
emoţionat, împreună cu întreaga omenire, de copiii care aleargă...
·
Mircea Albulescu: ”Cine nu are nevoie de
basm este un om trist, este un om condamnat la o oarecare nefericire. În orice
caz nu este hărăzit pentru adevărata şi frumoasa fericire.***Din 1952, din
primul an al studenţiei, în viaţa noastră nu am avut altceva de împărţit decât
bucuriile scenei, deşi, bineînţeles, am avut şi stări de tensiune creatoare.
Există promoţii în care au fost oameni foarte valoroşi şi care, întrucât
nu...***Eu cred că pentru fiecare om este mai important drumul decât a ajunge
la ţintă. Ajungerea la ţintă compune în alchimia acestui moment şi puţină
tristeţe. În clipa aceea trebuie să cauţi un alt drum, trebuie să cauţi o altă
ţintă ca să-ţi păstrezi...Lacrima din spatele cozii ochiului spectatorului sau
telespectatorului nostru este o adevărată binecuvântare pentru îndeletnicirea
noastră... Lacrima este sfântă, întotdeauna, fie că e de râs, fie că e de
plâns... Emoţia este cea mai...***Lacrima este o măsură extraordinară pentru
actorie.***Lucrul cel mai preţios în teatru este într-adevăr această punte peste
rampă. Pentru că spectacolul de astăzi nu seamănă niciodată cu spectacolul de
mâine sau cu spectacolul de ieri, oricât de David Esrig ar fi regizorul să facă
nebunia de pe lume...***Lucrul de care mi-a fost frică cel mai tare a fost ca,
la un moment dat, când va veni, fireşte, timpul ca eu să nu mai fiu, fiul meu
să nu aibă un gol, o suferinţă din cauza asta. Atunci am vrut să ne iubim ca
aricii. Ştim să păstram o anumită...***Pe vremuri, prin 1920-1930, doamnele
purtau o mică poşetă, care avea un clip. Acolo încăpeau doar rujul şi batista.
Când desfăceau poşeta, se auzea: pâc. Când avea loc momentul dramatic,
desfăceau poşeta şi căutau batista. Reuşeam să le facem să...***Poezia pentru
mine este un supliment de fericire. Cred că tot ceea ce am făcut într-un anumit
moment, sub o anumită privire întregeşte sfera aceasta de foc şi lacrimă de
bucurie care a fost viaţa mea.***Să nu uităm că, până la urmă, teatrul este o
bucurie, fie că am plâns două ore şi jumătate, trei ore şi jumătate, patru ore,
dar când am ajuns acasă toate lacrimile ne-au spălat sufletul şi, fără
îndoială, ne-am ales din acest teatru pe pâine cu o...
·
Mircea Barsila: ”Stateam - noi, pe un
mal, si ele, umbrele noastre, pe celalalt - la fel ca intr-o balanta si
plangeam in hohote. Era frig. Eram uzi. In oul lor, mortii dadeau sovaitori din
umeri: atata se pricepeau, atata puteau sa faca si ei, acolo,...
·
Mircea Cartarescu: ”Azi, la ora 12, am
terminat trilogia Orbitor. Îi mulţumesc lui Dumnezeu. Ultimele pagini le-am
scris plângând în hohote. Nu mai vedeam literele de lacrimi. Nu-mi vine să cred
că am fost în stare să termin cartea asta imposibilă şi imensă, care-o...***Căci
ar fi fost şi este înspăimântător să-nţeleg că, da, peste tot sunt semne care
mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare
să le lege într-o coerenţă, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am
trăit...***Chiar daca sunt nimeni, ma doare daca-mi întepi palma, si durerea pe
care o simt e a mea si numai a mea, si daca nu-i pasa nimanui de ea, mie-mi
pasa.***Fetiţa crescu la marginea oraşului, în curtea unei case cu pereţi
galbeni. Nu avea inimă... Şi-a pus-o mai întâi pe cea de fier, şi în pieptul ei
fierul a devenit fier înroşit, ca din forjă. O ardea, o zăpăcea, o făcea să
tânjeasca după un lucru...***Mă plimb printre ruinele tale, femeie. fireşte,
cerul este albastru, ca lângă mediterana, dar cum este posibilă atâtă distrugere?
aleile şerpuiesc pavate cu pietre albe printre statuile decapitate şi zidurile
rămase-n picioare,...***Mi s-a întâmplat în această viaţă cel mai trist lucru
cu putinţă: dintr-un poet am devenit un autor.***Nu scriu o carte, ci cresc un
embrion in uterul trist al ţestei şi-al camerei şi-al lumii mele.***Nu vă pot
spune cât de trist era să fac dragoste cu propriul meu personaj şi nu cu fata
pentru care m-aş fi lăsat jupuit de viu altădată. Dar întotdeauna când am
înnoptat lângă ea m-am trezit noaptea şi am văzut-o cum privea tavanul, fără
să...***Plângi în colţul magaziei şi lacrimile-ţi rămân în pânza păianjenilor
miraţi de-aşa muşte amare. O slujnică din secolul trecut se piaptănă fericită
în pragul unei case cazate chiar ieri la cutremur. Nu poţi face nimic
pentru...Scrisul jurnalistic e cel mai mare duşman al scrisului literar. Te
scoate din mână ca scriitor şi nu îţi aduce decât necazuri.
·
Mircea Demetriade: ”Decolorat deasupra
mea ti-l port de-acum Albastrul cer ce mi-a zambit, copilarie; Ca astazi griji,
necaz si ani ma duc pe-un drum Lipsit cu tot de ideal si de tarie.
·
Mircea Dinescu: ” Numai în lumea noastră
literară geniul trebuie să fie pustiu, tebecist, singur şi trist. Eu nu vreau
să apăr burghezia, vreau doar să spun că suferinţa nu e bună. Ea îţi omoară
până la urmă şi nervul şi sensibilitatea.***Nimic nu e mai trist decât să vezi
oameni care vor să scrie poezie, fără să aibă cu adevărat chemare.***Adevărul
trist e că eşti cu atât mai liniştit cu cât vezi mai puţini oameni. E o şansă
să stai pe malul Dunării, să simţi cum te linişteşte duhul apei, cum te
odihneşte. Aici nu-mi pierd timpul cu politică sau alte discuţii aiurea, ci mă
gândesc...***De scris, scriam pe ascuns, pentru că m-a prins directoarea că
citesc în timpul orelor şi m-a pârât la tata. Şi tata m-a apărat, zicându-i că
vreau să devin scriitor. Iar ea, care era profesoară de socialism ştiinţific,
a zis: Păi, cum să...***Plângi în colţul magaziei şi lacrimile-ţi rămân în
pânza păianjenilor miraţi de-aşa muşte amare. O slujnică din secolul trecut se
piaptănă fericită în pragul unei case cazate chiar ieri la cutremur. Nu poţi
face nimic pentru...
·
Mircea Eliade: ”Aşa, iubitul meu,
vorbeşte-mi de patimă, spune-mi mereu că îţi place trupul meu, uită-te mult în
ochii mei, pierde-te!***Aşadar, e adevărat! gândi el. Zâmbi trist. Totul fusese
adevărat. El însuşi, chiar el, o omorâse; şi-acum, din ce parte să mai aştepte
vre-o nădejde, cui să se roage şi ce minune îi va mai aduce aproape de el
coapsa caldă a Christinei? !...***Cea mai pretioasa calatorie este aceea catre
sufletul nostru, catre noi insine. Calatorie ce o facem in singuratate. ***Era
veşnica ei teamă: egoismul bărbatului. Egoism în dragoste, egoism în confort,
egoism în suferinţă. Să refuzi chiar să fii mângâiat, atunci când eşti trist şi
eşti singur - poate fi o dovadă mai abjectă de egoism masculin?***Era veşnica
ei teamă: egoismul bărbatului. Egoism în dragoste, egoism în confort, egoism în
suferinţă. Să refuzi chiar să fii mângâiat, atunci când eşti trist şi eşti
singur - poate fi o dovadă mai abjectă de egoism masculin?***Eu, îndată ce iau
contact real cu trecutul, îndată ce mă las prins în amintiri - mă simt atât de
copleşit, atât de năruit, încât aş risca să mă dizolv de disperare şi tristeţe.
Încă din prima tinereţe aveam groază de năvala amintirilor, care mă...****Îmi
simt sufletul sfâşiat, rupt în fâşii străine una, de alta. Nu ştiu cum să îmi
acopăr disperarea, tristeţea care mă copleşeşte. Îs atât de departe, îs
amintiri atât de îndepărtate.***Noi ****suntem, sau am fost, unul din puţinele
neamuri europene care am experimentat contemplaţia în suferinţă.***Nu poţi
consola un om care suferă din cauza fericirii.***Oamenii triști nu sunt iubiți
decât dacă se lasă consolați, dacă pot îngădui celorlalți rara, nobila
satisfacție de a se simți buni, generoși, puternici. Un om trist care refuză
mângâierea devine repede neinteresant, plicticos, obositor. Celălalt...***Omul
se naste si moare in singuratate absoluta, dar aceasta singuratate e populata
de vise, de himere si de iluzii. ***Pentru că dragostea şi tot ce poartă ea cu
sine - suferinţă, jertfă, rodire - mi se pare a fi încă lucrul cel mai puţin
înţeles şi prea vag cunoscut. Prin ce miracol se transformă o simplă întâmplare
în extaz şi rapt, iar o întâlnire în dragoste?...***Tinerii intelectuali judecă
totdeauna un popor prin ce creează, nu-l judecă prin ceea ce este, prin
supravieţuirea lui. A crea este o concepţie individualistă; a fi aşa cum a
lăsat Dumnezeu, este adevărata axă a spiritualităţii poporului. În...***Tot ce
au suferit morţii tăi, să faci la rândul tău să sufere pe alţii, tot ce n-au
putut înfăptui ei pe pământ, să înfăptuieşti tu... Să-i răzbuni,
atât.***Tristetea este un adevarat blestem, si nu cred ca exista oameni mai
profund tristi decat viciosii, ceasuri mai deprimante decat ceasurile viciului.
·
Mircea Florian Suferinta este o
forta de perfectionare, nu pentru a ne apropia de Dumnezeu, ci pentru a ne
apropia de adevarata umanitate, care nu exista inca
·
Mircea Iorgulescu. ” Dar ei nu trăiesc
pentru a vorbi; nu sunt mistuiţi de patima oratoriei, deşi le place să ţină
împleticite lungi discursuri. Nu au nici pasiunea dezbaterii publice sau a
disputei amicale de idei şi de opinii, cu toate că îi stăpâneşte o
insaţiabilă...
·
Mircea Micu: ”Azi noapte am visat că te
iubesc În somnul meu profund şi nelumesc Erai chiar lânga pat, foarte aproape
Ca prada unui fulger printre pleoape, În nepăsarea liniştii cereşti Nici nu
ştiam prea bine cine eşti Îţi mai văzusem chipul...***Daca te-as saruta Daca
te-as saruta acum Ai inflori la subtiori Un fluture de foc te-ai face Scapat
din ochiul unei flori. Iar daca te-as privi acum Ca pe un crin lovit de-o raza,
Ar fi insingurarea ta O lacrima ce sangereaza. Si...
·
Mircea Vintilescu: ”SUFERINȚA UMANĂ ȘI
ROLUL EI ÎN EXISTENȚA NOASTRĂ Specialiștii în științele medicale, au stabilit
pe cale științifică că un corp uman poate suporta o durere de maxim 45 DOL
(unitate medicală de măsurare a durerii), după care, corpul uman intră în șocul
specific ce are efect letal.O MAMĂ, în timpul travaliului de la o naștere
normală (naturală), simte și suportă cu mult stoicism o durere de 57 DOL, deci
cu 12 DOL mai mult față de durerea care poate declanșa moarte corpului
uman.Specialiștii în medicină susțin că este echivalentul acestei dureri ar
corespunde efectului fracturării simultane a 20 de oase din corpul nostru,
proces în urma căruia nimeni nu mai poate supraviețui sau trăi.Explicația pe
care încearcă să o dea medicii referitor la modul cum poate să îndure o mamă
această durere fără să se declanșeze forma letală a trupului și a sufletului
său, este legată de acea DRAGOSTE NEMĂSURATĂ ȘI DIVINĂ pe care numai o MAMĂ
poate să o acorde copilului pe care numai cu multă iubire îl naște și să-i dea
viață, fapt ce o determine să poată îndura această maximă durere, de care nici
un alt corp uman nu este capabil să o suporte, fapt pentru care se lasă
păgubaș, trecând în neființă.Dacă noi ne-am născut și trăim astăzi în urma unor
cumplite chinuri și suferințe pe care numai o mamă le poate îndura, cred că
acum, cunoscând acest adevăr bine explicat științific, trebuie să-i acordăm
MAMEI nu numai respectul care i se cuvine, ci și toată dragostea din noi, în
calitatea de fii ai acestei ființe umane unsă de DIVINITATE, care s-a chinuit
și a suferit enorm ca să ne nască, apoi să ne crească, pentru ca apoi, tot ea
să ne ducă dorul neștiut de nimeni, până ce sufletul ei se va urca la ceruri.În
acest context întreb și eu pe toți ignoranții care se zbat din răsputeri să uităm
a pronunța cuvântul sfânt de MAMĂ, cui îi folosește această TERMINOLOGIE
NUMERICĂ ȘI IDIOATĂ pe care vor să o promoveze sub o formulă așa de imbecilă de
părintele nr. 1 și părintele nr. 2.Dar ce poate rezulta dintr-o familie bazată
pe numerologie? Poate doar niște cifre cu efect de nulitate, căci și zero este
tot o cifră, precum și o mulțime vidă.Dacă se va ajunge ca mama să fie așa de
arbitrar tratată și se dorește ca ea să fie înlocuită cu o cifră numerică,
probabil că se dorește de către cei cu asemenea minte puțină și fără de suflet,
să ne uităm la ea ca la un manechin sau un robot. În acest caz te întrebi ce
vei fi TU, cel care te-ai născut și trăiești numai în urma chinului și
suferinței fără de margini ale mamei, probabil că vei ajunge tot un număr care
vei face parte dintr-o socoteală sau o ecuație greșit scrisă sau efectuată de
niște ființe cu mult retard în ceea ce ei încă mai numesc creier, bipezi
degenerați care doresc să distrugă tot ce este mai sfânt pentru om: DRAGOSTEA
FAȚĂ DE MAMĂ, DE PĂRINȚI ȘI FAȚĂ DE APROAPELE NOSTRU.
·
Miron Radu Paraschivescu. ”Dragostea
noastra a fostcam sucita, far de rost, c-a-nceput in primavaraca un bob da
lacramioarasi la urma a muritca un plans inabusit. Da eram noi amandoi,
bibilica-bibiloi, cand ardea soarele-n toi, parca dase boala-n noi: gura ta, a
de...***Tragicomedia alegerilor readuce la putere tot mai puţine personalităţi
şi tot mai multe personulităţi. Iar când politicianul se ştie impotent
intelectual sau incapabil de acţiuni eficiente, arma cea mai la îndemână este
patriotismul sforăitor,...
·
Mitch Albom: ”Nu te teme să plângi. Este
o modalitate de a elibera durerea și tristețea care te apasă.
·
Mitropolitul Antonie Plămădeală: ”Lacrimile
sunt vorbele sufletului.
·
Monica Rusu: "Aș lega tristețea
într-un sacȘi-aș arunca-o pe lacul Nădlac./Așa aș vedea oameni fericiți/Fără
vise moarte, mai împliniți./Și aș vrea să găsim la librărie,/Săculeți de
vânzare, cu multă bucurie./Mizeria de pe pământ aș curăța/Să vedem îngeri cum
s-ar juca./Iar dragostea să fie ca o poezie,/Scrisă pe inimi nu doar pe hârtie.
·
Montesquieu: ”Trebuie sa-l plangi pe om la nastere, nu la
moarte.”
·
Mozart: "Bucuriile cele mai inalte
sunt suferintele cele mai profunde al caror sens l-am inteles.
·
Muhammad Ali: ”Am urât fiecare minut de
antrenament, dar mi-am zis mereu: Nu te da bătut! Suferă acum şi trăieşte
restul vieţii ca un campion.
·
N. Petrescu-Redi: ”Lacrima tinereţii
oglindeşte cerul pe care îl chemi, lacrima bătrâneţii - doar cerul care te
cheamă.
·
Naguib Mahfouz: "Marea suferinta nu
este frica de moarte ci frica de viata.
·
Nana Mouskouri: ”Nu cred ca daca nu stii
nimic despre tristete nu ai cum sa apreciezi fericirea.
·
Nana Mouskouri: ”Nu cred că dacă nu știi
nimic despre tristețe nu ai cum să apreciezi fericirea.
·
Naomi Campbell: ”Furia este o manifestare
a unei probleme mai profunde … iar, pentru mine, aceasta consta in nesiguranta,
stima de sine si singuratate.
·
Napoleon Bonaparte: ”De când am plecat de
lângă tine, mă simt mereu deprimat. Fericirea mea este să fiu aproape de tine.
Trăiesc neîncetat în minte mângâierile tale, lacrimile tale, dăruirea ta
afectivă. Farmecele incomparabilei Josephine aprind continuu o flacără...***Eram
emoţionat, eram mişcat de urletele şi de durerea unui câine! Şi este sigur că
în acel moment aş fi fost mai blând cu un duşman care ar fi cerut iertare. Îl
înţelegeam, parcă, mai bine pe Ahile dându-i lui Priam trupul lui Hector,
uitându-mă...
·
Nat King Cole: ”Când sunt trist mă uit în
oglindă: cântă ea pentru mine...
·
Natalie Clifford Barney: "Timpul ne
brazdeaza fetele cu toate lacrimile pe care nu le-am varsat."
·
Neale Donald Walsch: ”Cei care se
străduiesc atât de tare să-şi depăşească toate patimile pământeşti muncesc
atât de din greu, încât s-ar putea spune că aceasta a devenit pentru ei o
patimă. Ei au o patimă pentru Dumnezeu; o patimă de a-L cunoaşte. Dar patima
e...*** Dumnezeu este în tristeţe şi în râs, în amărăciune şi în bucurie.***Există
cei care spun că, pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie să depăşeşti toate
patimile pământeşti. Este suficient doar să le înţelegi şi să le accepţi.
Persistă lucrurile cărora le opui rezistenţă. Dispar cele pe care le priveşti
în faţă.***Patima este focul care ne îndeamnă să exprimăm cine suntem cu adevărat.***Să
nu invidiezi succesul, nici să nu-ţi fie milă de cineva care suferă un eşec,
pentru că tu nu ştii ce înseamnă succes sau eşec din punctul de vedere al
sufletului.*** Suferinta nu are nici o legatura cu evenimentele, ci cu reactia
omului fata de ele.***Suferinta nu este un aspect necesar pentru experienta
umana.***Sufletul tânjeşte să facă ceva pentru ceea ce este, ca să se poată
cunoaşte pe sine însuşi în propria sa experienţă. Aşa că se va strădui să
realizeze, prin acţiune, ideea lui cea mai înaltă. Asemenea dorinţă puternică
de a face acest lucru se...
·
Nhat Hanh: "Oamenii nu stiu sa
renunte la suferinta. De teama necunoscutului prefera suferinta, care le este
deja familiara.
·
Niccolo Machiavelli: ”Religia creştină nu
împărtăşeşte decât suferinţa, şi se pare că acest fel de a vieţui a slăbit
lumea şi a lăsat-o pradă răilor.
·
Nichita Stanescu: ”A plânge nu înseamnă a avea ochi; ci a plânge
nu înseamnă decât a fi.”***am simtit cat de singura e lumina in ochiul
care o vede***Amintiri nu are decât clipa de-acum. Ce-a fost într-adevăr nu se
ştie. Morţii îşi schimbă tot timpul între ei numele, numerele, unu, doi,
trei... Există numai ceea ce va fi, numai întâmplările neîntâmplate, atârnând
de ramura...***Când vor seca izvoarele şi când ploile vor pleca în sus, eu şi
cu tine ne vom ţine de mână şi vom plânge, ca să nu rămână văduvită de tristeţe
această stare de vis.***De ce să auzim şi de ce să avem urechi pentru auz? Atât
de păcătoşi să fim noi încât să fim nevoiţi să avem speranţe, pentru frumuseţe
şi pentru duioşie, ochi şi pentru alergare, picioare? Atât de nefericiţi să fim
noi încât...***E un fel de a nu fi singur, tristețea*** "Fereşte-te să ai
dreptate Când eşti îndrăgostit. Mai bine să ai umbră, mai bine să ai rază, mai
bine să ai lacrimă, mai bine să ai orice altceva! Un om îndrăgostit când are
dreptate E un om singur, Numai tristeţea are...***invata de la luna sa nu te
inspaimanti*** „Strămoaşa noastră, marea, apa, strămoaşa noastră, ea din care
am ieşit ea de care ne este sete e tot la fel de mult predestinată – uscării
cum suntem noi predestinaţi cuvântului sub flacăra aceasta predestinată să se
ardă pe...***Numai tristetea are dreptate*** Numai viata mea va muri pentru
mine-ntr-adevar, candva. Numai iarba stie gustul pamantului. Numai sangelui meu
ii e dor, intr-adevar, de inima mea, cand o paraseste. Aerul e-nalt, tu esti
inalta, tristetea mea e inalta. Vine o...***Pe pamant, tot ce exista are nevoie, din cand in cand, sa planga.” **Poezia
este o lacrimă care plânge cu ochii.***Să nu-l credeţi pe poet când plânge.
Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui. El a stors lucrurile de lacrimi. El
plânge cu lacrima lucrurilor...
·
Nicholas Sparks: ”Din adâncul tristeții
poți vedea adesea frumuseți pe care altfel nu le-ai fi observat. ***Tristețea
este un semn că ai trăit, că ai iubit, și mai ales, că ai pierdut.
·
Nick Hornby: ”Orice lucru este complicat,
chiar si acelea care par banale prin tristetea si pesimismul lor.
·
Nicolae Constantin Paulescu: ”Când veţi
intra în vreun spital, dezbrăcaţi-vă de patimile de cupiditate şi de orgoliu,
lepădaţi şi trândăvia şi daţi-vă cu totul bolnavilor, – cărora să le fiţi
recunoscători dacă, îngrijindu-i, vă vor permite să vă instruiţi.
·
Nicolae Dabija: ”Omul învaţă din
suferinţa sa.***Prea puţin am suferit, ca să merit să fiu atât de fericită.
·
Nicolae Grigorescu: ”Înainte de a începe
un portret, uită-te bine... Sunt mâini care nu seamănă cu figura. Sunt mâini
care gândesc; mâini bune, iubitoare, care parcă mângâie lucrurile pe care le
ating şi mâini răutăcioase care privesc lumea cu necaz. Am văzut mâini...
·
Nicolae Iorga: „Ambiţiosul suie un munte
veşnic înnegurat de însăşi patima sa.***Bun nu e acel care sufera raul, ci acel
care face binele.***Câtă vreme nebunul nu se specializează într-o manie,
lumea-l suferă.***Ce monstruozitate, Doamne, să mai faci, după suferinţele
vieţii, un iad şi dincolo de marginile ei!***Cel mai trist lucru in dragoste e
ca uneori iti dai sufletul cui nu are nevoie de el.***Cele mai scumpe amintiri
sunt cele de care e legată suferinţa noastră biruitoare.***De obicei suferinţa
înăbuşă cugetarea. Cel mai mare act al voinţei e cugetarea care pluteşte peste
suferinţă.***Dusmanul ti-ar bea mai bucuros lacrimile decat sangele, fiindca in
cele dintai vede topita fericirea ta, care il ucide.***E trist numai când şi un
suflet se stinge în trupul care moare.***Fiecare popor are sufletul său, format
în sute de mii de ani, din firea pământului, din freamătul codrilor, din
floarea albă a primăverii, din raza soarelui, din ceaţa toamnelor şi gerul iernilor,
din toate frământările, suferinţele, silinţa,...***Fiecare sufera cat simte si
mai ales cat intelege.***Invidia se hrăneşte din suferinţele invidiosului şi
din meritele celuilalt.***Nu e necaz care să nu ceară o victimă. Tiranii tăiau
pe robul care aducea vestea înfrângerii. Sinuciderea nu are altă explicaţie:
când nu poţi lovi aiurea, te loveşti pe tine.***O, sfintele mele cărţi, mai
bune şi mai rele, pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă
datoresc că sunt om, că sunt om adevărat, ca oamenii din ţările unde nu s-a
întrerupt niciodată cultura, şi de aceea, cu toată lista unei averi,...***Omul
cu adevărat bun e cel care ar fi putut fi rău și n-a fost. ***„Înțelepciunea
vieții e simplă: Fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine decât înainte.”***Pedeapsa
cea bună se face cu mai multe lacrimi din partea celui ce pedepseşte.***Platim
chiria vietii prin suferinta.***Sunt lacrimi asa de grele si de fierbinti,
incat ochii nu le pot plange, ele zac in inima arzand-o.***Vine o vreme când
lacrimile cad înăuntru şi ard.
·
Nicolae Manolescu: ”Pasiunea e un
purgatoriu ca şi suferinţa.
·
Nicolae Mareș: ”A pătimi nu înseamnă și a
muri.***Alinare balsam ideal pentru supărare.***Având putere de-a o suporta,
îndură-ți lacrima. Pe-a ta și pe-a altora.***Cărţile cu un destin trist sunt
chiar de plâns.***Ce trist! Votăm și iar votăm, ca s-o ducem tot mai
rău.***Chiar şi zâmbetul trist pentru om e un câştig.***De ai putere de-a o
suporta, îndură-ți lacrima. Pea ta și pe-a altora.***Deseori, din suferinţă
fericire se poate naşte.***Doar cel care suferă, ştie că lacrima-i mai grea ca
piatra.***E greu a străbate calea dintre supărare și disperare.***Existenţă
fără suferinţă unde găsim? În rai? Nu ştim.***Fără roade pe câmp, toamna nu-i
toamnă, ci un trist anotimp.***Fericirea din suferință născută e mai
trainică.***Gluma/bășcălia ta poate ajunge suferința mea și a altora.***Greu de
numărat lacrimile pe care Providența le-a vărsat.***Indiferența și suferința –
magneți care se atrag.**Istoria arată trist, fără de tăgadă: domnii cei haini
sunt mai mulţi decât cei buni.***În lacrimă reflectat, cerul nu va fi decât
înourat.***În lacrimă reflectat, cerul nu-i înalt, ci înnourat.***În lacrimi se
ascund mulţumirile zorilor.***Îndură-ți lacrima. Pe-a ta și pe-a altora. Deci
încercați a le suporta.***Își merită suferința cel care n-a respins hotărât
tirania și autocrația.***La suferinţă mare – răbdarea trebuie să-ți fie mai
tare.***La supărare, încearcă să nu spui - Nu!***Lacrima nu-i otravă; e durerea
sau bucuria împărtăşită sau neîmpărtăşită.***Lacrimile din plâns greu se împacă
cu cele din râs.***Lacrimile vărsate în doi tămăduiesc mai uşor.***Niciodată
stropitoarea lacrimi nu varsă!***Cu lacrimi nu stingeţi flăcările
rugului.***Nihil novi sub sole – tot mai clar, e la necaz.***Nimeni încă n-a
numărat lacrimile pe care Providența le-a vărsat.***Nu mai crezi în nimic? –
Atunci ai de ce să fi trist.***Nu ştiu în ce să mai cred? În lacrimile
pesimistului sau în cele ale optimistului.***Nu-i cale prea lungă între
supărare şi disperare.***Nu-i peisaj mai trist decât al pădurii defrișate de
austriecii calici. În urmă nu mai rămâne nimic.****Nu-i trist să-i vezi pe
clopotarii vremurilor de azi infame cum mor de foame.***Numai cel care a
suferit a putut realiza că lacrima-i mai grea ca piatra.***Patima stinsă devine
cenuşă.***Pentru contemporanii noștri, nimic mai trist, decât să fim călăuziți
de-o protipendadă ce încearcă să demonstreze că – răul și fudulia sunt
bune.***Prin lacrimi se exprimă multe adevăruri.***Puterea nestrunită comite
nedreptate și suferință.***Rar găsești fapta curată ca lacrima.***Roua: -
lacrimile neistovite ale clipelor de tihnă, pe veci duse.***Se cunoaște că din
suferință fericire se poate naşte** *Suferința înțelepțește, răsfățul prea mare
prostește.***Suferința mea e mai mare decât moartea altcuiva.***Suferința
trezește și înțelepțește.***Sufletul rănit suferă şi-n mormânt. ***Sunt
enoriași care cu tristețe constată că la biserică mântuirea poate fi cumpărată.***
Sunt lacrimi care macină până şi pietre.***Trăind mult, înduri îndeajuns.*** Trist
să cazi atât de profund pe gânduri încât să-ți rupi mâna.***Tristeţea din
afară, dacă nu te omoară, în inimă rămâne o piatră de moară.***Vârsta înaintată
– boală de care nu toată lumea suferă.
·
Nicolae Steinhardt: ”Creştinismul nu
ne oferă un mijloc miraculos de a scăpa de suferinţă, ci ne pune la îndemână
miraculosul mijloc de a o îndura.***Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de
nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului
şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de
acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu...***Hristos nu s-a urcat
întâmplător pe cruce: curajul îndurării unor suferinţe cumplite a fost singura
cale prin care a putut arăta că s-a făcut om cu adevărat, în intregime; prin
care şi-a putut dovedi buna-credinţă. Nici inteligenţa, nici...*** „Durerea
fără deznădejde e ca mâncarea fără sare, ca nunta fără lăutari.” *** „Numai
prin împreunarea durerii fizice şi a torturii morale se obţine decoctul final:
suprema amărăciune.”
·
Nicolae Titulescu: ”Aflaţi de la mine că
românii acceptă toate suferinţele, dar tot eu vă spun că ei nu vor accepta
niciodată nedreptatea.
·
Nicolae Tudor: "vai, vouă, nu
prin/suferinţa/cea cruntă se ajunge-n înalturi!"/*" suferinţa stă la
hotel băsescu,/fost iliescu,/fost ceauşescu,/fost ponţiu pilat -/citeşte poezia
“lacrima” şi… îi place!"**" fără o cauză suntem aproape nimic./mereu,
în preajmă, e suferinţa.***”m-a apucat
(că nu mă apucase!)/ lăcrimarea pentru ceea ce trebuia să fie şi nu-i.” ***
”puterea trece de la un tiran la altul mai rău./ visează toţi să aibă cel puţin
un servitor,/ nimeni nu e biciuit pentru obrăznicie,/ ba, cartuş imaginar în
inimă-mi trimit./ şi vărs câteva lacrimi în ploaie, amănunţit.”
·
Nicu
Gavrilovici: "De-atâta
plâns se subțiază cerul/ Și îngeri triști aprind pe ape ruguri,/ La colțul
pleoapei simt de lacrimi muguri/ Ce prevestesc în oase albe gerul./ înseamnă
decât a fi."
·
Nikolai Vasilievici Gogol: ”Prin chinuri
si suferinte ne este dat sa capatam acea farama de intelepciune.
·
Nikos Kazantzakis: "Suferinta e
calauza care ne insoteste in urcusul ce transforma animalul in om.
·
Norman Cousins: ”Eterna stradanie a
fiecarei fiinte umane consta in a pune capat singuratatii.
·
Norman Mailer (31 ianuarie 1923 -
2007): "În durerea tristeții poți găsi sămânța bucuriei.
·
Nuta Craciun: ”Şi totuşi în orice linişte
este și puţină tristeţe...***"zid fără nici o fereastră această
tristețe/se plimbă cu bicicleta/pe străzile sângelui părăsit***"Important
este să știi când să evadezi din tristețe /altfel ea te mutilează...*** "Nimic
nu doare mai mult decât lucrul pe care l-ai înțeles prea târziu ..***Poate că
durerile sunt doar fericiri întârziate...***”Tăcerea se strânge în jurul meu ca un sicriu/ nu plâng / știu că nu ar
putea încăpea totul într-o lacrimă.”
·
Oana Frențescu: ”nici merii nu mai știu
nimic de noi, tristețea umblă curbând albastrul acoperind esența lumii.
·
Octavian Goga: ”Alungă patimile mele/Pe
veci strigarea lor o frânge,/Și de durerea altor inimi/Învață-mă pe mine-a
plânge.***Proştii nu ştiu nici să râdă, nici să plângă. Atunci când râd, îşi
arată dinţii; când plâng, urlă. De aceea, lacrimile lor trezesc, de obicei,
râsete, iar râsul lor - oftări de durere.*** Trei trandafiri într-un pahar,
Trei trandafiri în floare, Curaţi ca de mărgăritar, Te-au aşteptat ieri în
zadar Să-i prinzi în cingătoare... Te-au aşteptat, sărmane flori, În liniştea
mea moartă, Şi, -ngălbenite de fiori,...
·
Octavian Paler: ”Adevărul e că m-am
străduit mereu să nu recunosc ceva: sunt un om trist. Am preferat să confund
dragostea de viaţă (reală, dar egoistă) cu natura mea intimă.***Cand iubesti
esti cel mai fericit om din lume, cel mai trist lucru este sa suferi din
iubire.***Candva, ma intriga tristetea de pe chipul "Invingatorului"
sculptat de Michelangelo. Tocmai in clipa in care ar trebui sa dea lovitura de
gratie, el renunta la victorie. Obosit si scarbit, isi intoarce privirea in
alta parte. ***Cum să explic, oare, de ce cred că nu poţi să iubeşti viaţa şi
să rămâi nepedepsit? Sigur, aş putea spune că zeii care ne-au creat au fost
sadici. Ne-au dat capacitatea de a iubi, ştiind că, astfel, vom descoperi
singuri suferinţa. Dar mă îndoiesc...***Da, nu e întotdeauna o înţelepciune să
spui că muzele tac între arme. Cuvintele mele sunt aici şi le strâng ca pe o
lance. Mamă, iartă-mă, nu puteam altfel. Ştiu, tu ai tăcut toată viaţa şi ar fi
trebuit şi eu să fac, poate, la...Într-o noapte visam că mergeam pe marginea
liniei ferate. Mă simţeam descurajată şi vroiam să termin cu toate. Ceva nu
ţi-a plăcut în această plimbare a mea, ai venit şi m-ai privit întrebător.
Atunci m-am aşezat în iarbă şi am început să plâng în...***Daca poti sa iei pe
cineva de mana, sa-l imbratisezi sau doar sa-l bati pe umar, bucura-te,
niciodata nu te vei simti singur. *** In iubire se simte mai mult decat e
nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se iseaza mai mult decat se
traieste***Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut
putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am
epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne
bucura de sosirea lucrului...***Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă.”***Ne
ferim sa nu ne murdarim cumva singuratatea si de suferintele altora***Nu exista
fericire de care sa-ti amintesti fara tristete. *****„Nu exista, poate, ceva
mai trist decat un om care vrea sa fie vesel cu orice pret.***Nu vreau sa cred
ca suferintele sanctifica si ca infrangerile sunt necesare, de ce ar trebui sa
ne apropiem de adevar numai plini de rani.***orice singuratate are momentele ei
de orgoliu. ***Poate, cei care au spus cel mai mult sunt cei care au suferit
cel mai mult.***Primii oameni n-au descoperit dragostea intamplator, s-au
apropiat unul de altul deoarece in atata singuratate dragostea era unica
solutie. *** Ramas singur, doream sa fiu cu altii. Fiind cu altii si nereusind
sa ma integrez in atmosfera, preferam sa raman singur. ***Românii preferă să
facă haz de necaz şi să amenajeze un talcioc pe orice golgotă.***Suferința,
dacă nu găsim în ea un minimum de forță, ne cere să fim măcar decenți, să n-o
exhibăm.***Un adevăr pentru un singur om, s-a zis, e un adevăr trist. Un adevăr
pentru toată lumea e improbabil, poate chiar periculos. Dar există adevăruri
pentru doi oameni, fără de care nicio viaţă nu e completă.***Undeva în urma
noastră trebuie să fie o insulă unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie descoperă arta desenînd cu
degetul pe nisip conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma
noastră...***Uneori sunt de ajuns vântul şi soarele ca absenţele să mă doară.
Şi trebuie să înving în mine această tristeţe pentru a iubi din nou. Dar,
poate, şi melancolia nu e decât tot o formă a dragostei, mai complicată acum,
însă şi mai lucidă. Ştiind că...***Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi
n-aţi auzit, oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a
aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult,
dar, obţinând-o prea târziu, nu mai are ce face...***Vai de cel care, dupa ce
deschide usa camerei seara, nu are cui spune: “Buna seara”. ***Vă rog să nu vă
miraţi că, uneori, am tentaţia să mă persiflez singur. Vă asigur că nu e o
dovadă de neseriozitate. Am ajuns la concluzia că ironia e remediul cel mai
potrivit împotriva nefericirii. Oare clovnii nu râd ca să-şi ascundă tristeţea?
Octavian Paler: ”Nu
există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preț.
·
Og Mandino: ”Dacă sunt deprimat, cânt.
Dacă sunt trist, râd. Dacă mă simt rău, îmi dublez eforturile în muncă. Dacă
simt frica, voi merge mai departe. Dacă mă simt nesemnificativ, îmi amintesc
obiectivele mele.***Voi spune bun-venit fericirii pentru că mă face mărinimoasă
şi voi îndura tristeţea pentru că îmi deschide sufletul.
·
Oliver Wendell Holmes: "Rasetele si
lacrimile sunt facute pentru a pune in miscare rotile aceleiasi masinarii a
sensibilitatii; cele dintai sunt actionate de vant, cele din urma de catre apa;
asta e tot."
·
Omar Khayyam: ”Nu planta copacul
tristeții în inima ta. Recitește în fiecare dimineață cartea”Să-mi fi încăput
în mână războiul sorții, l-aș fi întocmit după gândul meu; aș fi alungat din
lume tristețea și de bucuria izbânzii asupra ei mi-aș fi înălțat fruntea până
în țările cerului. ***„Atâta duioşie la început. De ce? Atâtea dulci alinturi
şi-atâtea farmece În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Şi-acum, De ce
sunt toate ură şi lacrimă şi fum?***Bea vinu-acela, el e un strop de veşnicie!
Goleşte de substanţa plăcerii tinereţea! Că focul arde vinul dar suferinţi
mângâie Ca apa vie-a vieţii, de-aceia ia şi bea!***Celestul Creion
destine-împarte Prin scrisu-I – şi trece mai departe; Nu poţi, apoi, o pagină
să schimbi, Nu-s Lacrimi să speli o mică parte. Cine este bătut de soartă, va
realiza mai multe. Cine a mâncat un pud de sare, preţuieşte mierea. Cine a
vărsat lacrimi, acela zâmbeşte sincer. Cine a murit, acela ştie să trăiască.***
Cine este bătut de soartă, va realiza mai multe. Cine a mâncat un pud de sare,
preţuieşte mierea. Cine a vărsat lacrimi, acela zâmbeşte sincer. Cine a murit,
acela ştie să trăiască.*** Cum aş putea zbura-n altă lumină? O nouă dragoste
cum aş avea? Când ochii-n lacrimi tot mereu suspină Nimic de lacrimi nu mai pot
vedea.***Esti nefericit? Nu te gindi la durerea ta si nu vei suferi.*** „ Eu
sunt minunea lumii, spunea ieri trandafirul, Cine-ar avea curajul să-mi facă
vreo durere? Cânta privighetoarea şi repeta zefirul: O zi de fericire, un an de
lacrimi cere.***Fii vesel, căci tristeţea o să dureze pururi. Mereu aceleaşi
stele s-or învârti-n azururi. Din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă,
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seamă.***Nu planta copacul tristetii in
inima ta. Reciteste in fiecare dimineata cartea bucuriei. ***Puţină apă şi
puţină pâine Şi ochii tăi în umbra parfumată. N-a fost sultan mai fericit
vreodată Şi nici un cerşetor mai trist ca mine.***Un om prin lume trece. El nu
e musulman. Nici infidel nu este. Nu crede-n legi şi zei. Nu neagă, nu afirmă.
Dar vezi în ochii săi Ca nimenea nu este mai trist şi mai uman.***Noi suntem
izvorul de bucurie şi tristeţe. Noi suntem păstrători de mizerie şi puritate.
Omul ca oglindă a lumii cu multe feţe. Nulitate şi infinit de mare.***Te
chinuieşte gândul că faci mereu păcate. Din orice bucurie o vină ţi-ai făcut. E
fără rost tristeţea, Khayyam, căci după moarte Veni-va sau iertarea sau neantul
absolut.
·
Oprah Winfrey: ”Tristețea ne învață că
fiecare clipă de bucurie este neprețuită.
·
Oscar Wilde: „Ce trist! Voi îmbătrâni,
voi deveni oribil şi groaznic! Dar tabloul acesta va rămâne de-a pururi
tânăr... Dacă ar fi invers! Dacă ar fi să fiu eu pururea tânăr şi tabloul să
îmbătrânească! Oh, pentru asta aş da orice! Mi-aş da sufletul pentru asta!*** E
trist când lumea te bârfeşte, dar când nu te bârfeşte nimeni este groaznic!***E
trist, dar nu-i nicio îndoială că Geniul e mai durabil decât
Frumuseţea.***Frumuseţea simplă e cea care îţi umple ochii de
lacrimi.***Lacrimile sunt refugiul femeilor urâte şi ruina celor frumoase.***Muzica
este arta cea mai apropiată de lacrimi şi amintire.***Nimic nu poate vindeca
sufletul decât simțurile, așa cum nimic nu poate vindeca simțurile în afară de
suflet.” ***Omul care se controlează poate pune în mod deliberat capăt unei
stări de tristeţe şi îşi poate inventa oricând o plăcere. Eu nu doresc să fiu
la mila emoţiilor mele, ci doresc să mă folosesc de ele, să mă bucur de ele şi
să le domin.***Oricine poate simpatiza cu suferinţele unui prieten, dar este
nevoie de o natură fină pentru a simpatiza cu succesul unui prieten.***Poti
indura nenorocirile care vin din afara, sunt niste accidente. Dar sa suferi din
vina ta, asta este cupa cea mai amara intinsa de viata. ***Povara acestei lumi
e mult prea grea pentru ca un om să o poată purta, iar suferinţa Universului e
mult prea mare pentru o singură inima.***Toţi trăim în necazuri, doar că unii
dintre noi ştiu să şi privească spre stele.***
·
Osho: Daca puteti sa ramaneti singuri,
absolut singuri, fie doar si o singura clipa, ego-ul va muri, eul va muri.
Ego-ul nu exista in sine; el este intotdeauna in relatie cu cineva. (
·
Ovidiu: "Exista o oarecare usurare
in plans; durerea este satisfacuta si indepartata de lacrimi."
·
Oxenstierna: ”Dacă aș mai putea fi
simțitor la mâhnire, aceasta ar fi numai pentru a mă fi dedat ei în trecut,
pentru fleacuri care nu meritau să mă gândesc la ele. ***"Cine n-a suferit
niciodata (din pricina) mizeriei, nu stie sa compatimeasca.
·
P. Pandrea: ”Există o lacrimă a mamei şi
o lacrimă a soţiei, o lacrimă a amantei şi o lacrimă a copilului, o lacrimă a
bucuriei şi alta a deznădejdii. Dar mai există şi o lacrimă judiciară pentru
durerile clienţilor inocenţi.
·
Palinurus (1903 - 1974): ”S-ar economisi
multe dureri si greseli daca cei bogati ar putea întelege când si cum e bine ca
iubirea sa se transforme în bani.
·
Panait Cerna (25 septembrie 1881 - 1913):
”Si vor scrie-adânc în inimi, dupa veacuri de mizerii/ Ca-n iubirea fara
margini este marginea durerii. ***Luceafărul senin răsare, Umplând de vis
văzduh și mare… Pătruns de focul lui cel blând, Un strop s-aprinse, tremurând;
Și stropul, lacrima-nstelată, Vorbi spre steaua depărtată: “Aș vrea să mă înalț
la tine, Dar lumea ta e sus, prea...
·
Panait Istrati Să dai, să dai, iată
marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui.
Să dai râsul, să dai lacrimile, să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti
durerea... Să plângi, un timp... şi apoi să râzi.***Să lupţi pentru o idee, să
lupţi pentru un sentiment, pentru o patimă sau pentru o nebunie, dar să crezi
în ceva şi să lupţi, asta e viaţa. Cine nu simte nevoia unei lupte, nu trăieşte
ci vegetează.***Copilăria mea a fost agitată. Cel care, de copil, nu a fost
zguduit de suferinţe inexplicabile, de dorinţe nerostite şi care nu a avut de
mic o înclinare pentru un gen oarecare de artă, nici iluzii nebune, nici
speranţe ciudate, întemeiate pe...*** ”Este îngrozitor să n-ai un prieten
căruia să-i spui cât ești de fericit sau de trist.
·
Pancatantra: ”Îndepărtează întristarea de
la tine; căci întristarea a ucis pe mulți și nu e bună la nimic.
·
Paracelsus: ”Cei invidioşi sunt cu atât
mai nefericiţi decât ceilalţi cu cât aceştia suferă din pricina propriilor lor
nenorociri; pe când invidioşii, pe lângă propriile lor mizerii, se mai
întristează şi de fericirea altora.
·
Parintele Constantin Necula: "Suferința
nu e darul lui Dumnezeu. Să țineți minte! Rezistența la suferință e darul lui
Dumnezeu!"
·
Parintele Savatie Baștovoi: ”Pentru
ce ai făcut răul și n-ai făcut binele, suflete? Lacrimile celor pe
care i-ai îndurerat se vor scula asupra ta la Judecată.
·
Pascal Bruckner: „Ştii care-i partea bună
cu inimile frânte? Că nu se pot frânge decât o singură dată, restul sunt
zgârieturi.
·
Patericul: ”Rugăciunea nerisipită
naște umilință, plâns și lacrimi. (
·
Patrick White: ”Afectaţii nu suferă de
nici o afecţiune.***Indiferent de starea materială, românii mor în chinuri
groaznice, după o suferinţă de viaţă.***Să ne bucurăm că încă ne mai putem
ascunde tristeţea.****Nu e niciun necaz faptul că politicienii nu ştiu să
vorbească; necazul e că nu ştiu să vorbească şi vorbesc.***Nu reuşeşti să-i
faci pe guvernanţi să râdă decât dacă le povesteşti ce necazuri ai.***Cea mai
mare tristeţe a noastră este veselia fără rost.***Când nu mai ai ce băga în
derizoriu, poţi face haz chiar şi de necaz.***Noi încurcăm lumea pentru că ar
fi foarte trist pentru voi s-o înţelegeţi.Orice necaz nu vine niciodată singur;
vine cu bucuria de a fi scăpat de necazul respectiv.***Nu e nici un necaz că
preşedintele vrea să moară sărac, necazul e că vrea să murim şi noi săraci***Nu
e nici un necaz că sunt luat drept ceea ce nu am fost niciodată. Necazul e că
sunt luat drept ceea ce mă gândeam să nu devin.***Nu e mare necaz că oamenii,
odată căţăraţi într-o funcţie, uită de unde au plecat, ci faptul că uită unde
trebuia să fie trimişi.
·
Paul Bigelow Sears: ”Cat de departe
trebuie sa mearga mizeria si suferinta, inainte ca noi sa vedem ca, chiar si
astazi in era oraselor impunatoare si a masinilor puternice, bunul Pamant este
este Mama noastra si daca o distrugem, ne distrugem pe noi insine?
·
Paul Celan (23 noiembrie 1920 - 1970):
”...si iarasi îti unduie parul când plâng...”
·
Paul Claudel: ”Dumnezeu n-a venit în
lume ca să pună capăt suferinţei umane. El n-a venit în lume nici măcar să
explice suferinţa. Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de
prezenţa Lui.
·
Paul Louis Lampert: ”Cine plange usor se
consoleaza repede.
·
Paul Morand: ”Lumea este o vale de
lacrimi, dar cum se spune, bine irigata.
·
Paul Tillich: ”Limba … a creat cuvantul
singuratate pentru a exprima durerea de a fi singur.Dar a creat si cuvantul
solitudine pentru a defini fericirea de a fi singur. ()
·
Paul Valery: ”Cu toate că foarte puţini
autori îndrăznesc să spună cum şi-au alcătuit opera, eu cred că nu sunt mult
mai mulţi cei care să fi riscat s-o afle. O asemenea curiozitate începe cu
neplăcuta renunţare la noţiunile glorioase şi la epitetele laudative;...***Daca
suferi, inseamna ca esti in intarziere fata de lucruri, te afli acolo unde ele
nu mai sunt.***Dumnezeu a creat totul din nimic, dar nimicul se stravede prin
aceasta lume
·
Paul Verlaine: ”Lacrimile cad in sufletul
meu asa cum ploaia cade peste oras.
·
Paulo Coelho Tristețea este ca un acid
care erodează zidurile pe care le construim pentru a ne proteja inima. **** „Adevărata
tristețe vine atunci când îți dai seama că niciun moment nu este veșnic. ***Aşteptarea
este dureroasă. Uitarea este dureroasă. Dar cea mai mare suferinţă este aceea
de a nu şti ce să faci.***Cand Fiul Tatalui a coborat pe pamant, a adus cu sine
Dragostea, dar cum oamenii inteleg Dragostea numai ca suferinta si sacrificiu,
au ajuns sa-l crucifice. Daca nu era asa, nimeni n-ar fi crezut in Dragostea
Lui, pentru ca toti erau obisnuiti cu...***Când mergem pe drumul visat, lăsăm
tristeţea în urmă...***Cei care nu au fost niciodată înfrânţi par veseli şi
deasupra tuturor, stăpâni pe un adevăr pentru care nu au mişcat niciodată un
fir de pai măcar. Sunt veşnic de partea celui mai puternic. Sunt ca hienele,
care mănâncă numai rămăşiţele leului....***Chiar daca ar fi insemnat
despartire, singuratate, tristete, iubirea isi merita fiecare banut din pretul
ei***Cum să-i judeci, într-o lume unde oamenii încearcă să supravieţuiască cu
orice preţ, pe cei care se hotărăsc să moară? Nimeni nu poate judeca. Fiecare cunoaşte
doar o dimensiune a propriei suferinţe sau a lipsei totale de sens a vieţii
lui.***Dacă suferinţa trebuie să vină, atunci să sosească cât mai repede.
Pentru că am o viaţă de trait şi trebuie s-o trăiesc în cel mai bun mod
posibil. Dacă cineva trebuie să facă o alegere, să o faca acum. În caz contrar,
fie îl voi aştepta, fie îl...Din noaptea timpurilor, omul înţelesese că
suferinţa, odată privită fără teamă, era paşaportul său către
libertate.***Dincolo de norii tristeții, soarele fericirii strălucește
întotdeauna. Dragostea este o boală de care nimeni nu vrea să scape. Cine a
fost contaminat de ea nu vrea să se facă bine şi cine suferă nu vrea să fie
vindecat.***E uşor să suferi din dragoste pentru aproapele, din dragoste pentru
lume sau din dragoste pentru copil. Suferinţa îţi dă sentimentul că asta face
parte din viaţă, că este o durere nobilă şi măreaţă. E uşor să suferi din
dragoste pentru o cauză sau...***Există anumite suferinţe care pot fi uitate
atunci când putem pluti deasupra durerilor noastre.***Falsii prieteni apar in
momentele grele, cu mutra plouata, de solitaritate cu noi, dar de fapt
suferinta noastra ii consoleaza pentru viata lor mizerabila.**Flăcăul: De ce
inimile nu spun oamenilor că trebuie să-şi urmeze visele? Alchimistul: Pentru
că, în cazul acesta, inima suferă cel mai mult. Iar inimilor nu le place să
sufere.***Foloseste singuratatea, dar nu fi folosit de ea. ***Frica de a suferi
e mai rea decat suferinta insasi, nici o inima n-a suferit cand a plecat in
cautarea visurilor sale, fiindca orice clipa de cautare e o clipa de intalnire
cu Dumnezeu si cu vesnicia.***Lacrimile sunt cuvintele nespuse, care se grăbesc
să viseze... Fără ele bucuriile n-ar străluci, durerile nu s-ar risipi.***Libertatea
este în continuare lucrul pe care-l preţuiesc cel mai mult pe lume. Sigur ca
asta m-a determinat să beau vinuri care nu-mi plăceau, să fac lucruri pe care
nu trebuia să le fac şi pe care nu le voi repeta niciodată, să am multe
cicatrice...***Libertatea este la fel de scumpă ca şi sclavia, singura
diferenţă este că o plăteşti cu plăcere şi cu un zâmbet, chiar dacă zâmbetul
este udat cu lacrimi.***Nicio inimă nu a suferit când a plecat în căutarea
visurilor ei, pentru că fiecare moment de căutare este un moment de întâlnire
cu Dumnezeu şi cu Veşnicia.***Nimeni nu e singur cu necazul lui totdeauna mai
exista cineva care se gandeste la el, care se bucura, care sufera la fel, si
aceasta ne da putere sa infruntam mai bine provocarea care ne sta in
fata.Oamenii cred că singurul vis al unei femei este să se mărite şi să aibă
copii. Iar tu crezi că, din pricina a tot ce ţi-am povestit, am suferit mult în
viaţă. Nu-i adevărat, şi cunosc deja toată povestea asta, şi alţi bărbaţi s-au
apropiat de mine...***Orice necaz vine si pleaca, asa s-au nascut si gloria, si
tragedia lumii.***Pe fiecare om de pe faţa Pământului îl aşteaptă o comoară
undeva, îi spuse inima. Noi, inimile, obişnuim să vorbim puţin despre aceste
comori pentru că atunci oamenii nu mai vor să le găsească. Vorbim despre ele
numai copiilor. Apoi lăsăm viaţa...***Pierderea unei bătălii, sau pierderea a
tot ce credem că avem, ne aduce clipe de tristeţe. Dar când ele trec descoperim
forţa necunoscută care zace în fiecare dintre noi, o forţă care ne surprinde şi
ne face mândri de noi înşine. Privim în jur şi...***Poetul ar muri de foame
dacă nu ar fi păstorul. Păstorul ar muri de tristeţe dacă nu ar putea cânta
versurile poetului. Şi înveţi să-i iubeşti pe ceilalţi prin ceea ce îţi
dăruiesc.***Războinicul ştie că bătăliile pe care le-a dat în trecut au sfârşit
întotdeauna prin a-l învăţa câte ceva. Dar învăţămintele acestea l-au făcut pe
războinic să sufere mai mult decât ar fi fost necesar. Nu doar o dată şi-a
pierdut timpul luptând...***Războinicului nu-i este teamă să plângă din pricina
unor necazuri vechi sau să se bucure de noi descoperiri. Când simte că a venit
ceasul, lasă totul şi pleacă în aventura mult visată. Când pricepe că e la
limita rezistenţei, iese din luptă, fără...***Sa nu spui nimanui unde te doare
cel mai mult, pentru ca va fi locul preferat unde te va lovi ****Soldatul merge
la război ca să-şi ucidă duşmanul? Nu: merge ca să moară pentru ţara lui.
Femeii îi place oare să-i arate soţului cât este de mulţumită? Nu: vrea ca el
să vadă cât i se devotează, cât suferă ca să-l vadă fericit pe el. Aşa
se...***substanta in absenta careia omul simte disperare, pesimism, senzatie de
inutilitate, oboseala exagerata, dificultati in luarea deciziilor,
cufundandu-se pana la urma intr-o permanenta tristete care-l duce la o apatie
totala sau la sinucidere***Suferinta apare atunci cand asteptam ca ceilalti sa
ne iubeasca in felul dorit de noi. ***Suferinţa nu poate doborî un trup
obosit.***Sunt fericită numai când mă gândesc că Dumnezeu există şi mă ascultă;
dar asta nu e de ajuns ca să continui să trăiesc, şi nimic nu mai pare să aibă
vreun sens. încerc să arăt o bucurie pe care n-o simt, îmi ascund tristeţea ca
să nu-i îngrijorez...Sunt oameni liberi să schimbe direcţia când viaţa o cere.
Desţelenesc drumuri noi, îşi povestesc aventurile şi, prin asta, îmbogăţesc
oraşul şi satul. Dacă au luat-o pe un drum periculos şi greşit, nu îţi vor
spune niciodată: Să nu faci asta. Vor...***Şi vine ziua când o nouă luptă le
bate la uşă. Teama nu a pierit, dar trebuie să lupte – sau vor rămâne pentru
totdeauna căzuţi la pământ. Se ridică şi-şi înfruntă duşmanul, amintindu-şi de
suferinţa pe care au trăit-o şi pe care nu vor s-o mai...***Ştiu că Dumnezeu
m-a aşezat în focul suferinţelor. Am acceptat loviturile de ciocan pe care mi
le-a dat viaţa şi uneori mă simt la fel de rece şi nesimţitor ca apa care
provoacă suferinţă oţelului. Dar nu cer dacât un lucru: Dumnezeule, nu mă
lăsa...***Tragedia celuilalt ne ajută întotdeauna să ne micşorăm
suferinţa.***Tristețea este o parte necesară a vieții, la fel ca și ploaia este
necesară pentru creșterea florilor. ***Tristețea este un râu care ne curăță
sufletul. Uneori suntem ***stapaniti de un simtamant de tristete pe care nu
izbutim sa ni-l controlam, ne dam seama ca momentul magic al zilei a trecut si
noi nu am facut nimic, viata isi ascunde atunci magia si artaLa sfarsitul
oricarei povesti ne asteapta tristetea***Voinţa e limpede ca cleştarul, Iubirea
e pură şi paşii ei sunt siguri. În clipele de îndoială, în clipele de tristeţe,
nu uită niciodată: Sunt o unealtă. Îngăduie-mi să fiu o unealtă care să poată
împlini Voinţa Ta. Calea este aleasă, şi poate că...***
·
Pearl S. Buck: ”Persoana care incearca sa
traiasca singura nu va reusi acest lucru ca fiinta umana.Inima ei se usuca daca
nu ii raspunde o alta inima. Mintea i se evapora daca aude numai ecoul
propriilor ei ganduri si nu gaseste o alta inspiratie.
·
Pema Chödrön: ”Tristețea este ca o
sămânță din care, cu timpul, pot înflori înțelepciunea și maturitatea. ***”În
tristețe există o înțelepciune pe care euforia o ignoră.
·
Petre Anghel: ”Inima de portelan: Numai
doi intr-un castel infim Pe care nici o umbra nu-l mai sparge La ceasu-n care e
ales sa fim Cu-o dragoste peste catarge. Iata drumul nu vine sau astazi vine Ca
si cand n-am scapa de apus Nici tu nici eu, dar...
·
Petre Tutea: ”Am avut şi discipoli... Nu
se putea să nu am discipoli, fiindcă sunt un om vorbăreţ. Toată suferinţa mea
se datoreşte poftei mele de a vorbi fără restricţii...*** Deoarece setea de
absolut nu i-a fost satisfăcută la grad biopsihic, omul e etern trist.***Eu,
cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La
închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din
generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că
sunt...***Fuga de concret este produsă de înţelegerea lucidă a lucrurilor; în
zona concretă stăpânind: incertitudinea, neputinţa, suferinţa fără ieşire şi
moartea.***Melancolia e o tristete subiectiva fara iesire.***Nu pot evita
neplăcerile bătrâneţii şi nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a ţinut până
aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrânii au o supapă foarte înţeleaptă: au
dreptul la neruşinare. O neruşinare nelimitată. Când mă gândesc la
suferinţele...***Nu ştiu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atât de
mult. Dacă ai cultul istoriei, ai cultul apariţiei şi dispariţiei; e consolator
acest joc? Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vieţii şi lumii, a dus
în cimitir. ***Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinuţă de
puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut... M-au
arestat acasă. Nici nu ţin minte anul... Când m-au anchetat am leşinat din
bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat...***
·
Petronius: ”La ce să ne reamintim de
lucruri din trecut, care să ne facă rău din nou?
·
Petru Carare: ”Moldovenii ies afară,
Feţele-s de lacrimi ude: Pleacă ruşii-n a lor ţară... Să-şi aducă... şi-alte
rude.***O, necăjit şi trist popor, Pleci capu-n jos, o faci pe mutul, Când din
măreţul viitor Ţi-a mai rămas numai trecutul?
·
Petru Cretia: ”Bucuria nu este, asadar, o
oarecare disponibilitate contingenta, ci o virtute care, cum am spus, deriva
dintr-un principiu interior, activ si dinamic, putand functiona independent de
ce ti-a fost dat. Fara aceasta virtute, orice si oricat ai avea,...***Ce dulce
mor şi fără suferinţă zăpada, norii, zilele şi umbrele.
·
Petru Culianu: ”Amintirile se duc,
sentimente precum acesta persistă. Ele formează un tipar emoţional care m-a
ajutat să trăiesc şi mi-a pricinuit atâtea necazuri câte am putut duce (ambele
lucruri sunt inextricabil legate, astfel că viaţa, în cel mai
intens...***Mizeria este şi ea trăsătura unui univers complet, psihic, etic,
estetic. Mizeria, în toată tristeţea ei, colcăie de viaţă ca o mlaştină. E
departe de moarte. Vezi flori de nufăr ridicându-se din noroi pentru a fi rupte
şi luate; vezi insecte...***Sa'id ibn Misjah şi-a schimbat culoarea în timpul
Ramadanului din anul 82; de vreme ce era de nerecunoscut, a fost considerat
mort. Dar trupul său, datorită sunetului, a funcţionat la perfecţie până către
150, când deveni casant. Atunci Stăpânul...
·
Petru Ionescu: ”Și dacă ea și numai
ea ți s-ar ivi-n cale ori de câte ori mergi aiurea de unul singur, oare-ai
opri-o și-ai deveni-n sfârșit fericit…? …Sau dimpotrivă, ți-ai vedea cu
sfințenie de drum, suferința ta căpătând pe loc strălucire? !...***El e singur,
da’ nu va lasa sa se-nteleaga asta niciodata. (
·
Philip Ng Chee Tat, cel mai bogat om
din Singapore*** „A trăi fără Iisus și a te concentra pe lucruri materiale este
un mod trist de a trăi”
·
Pierce Brown: ”Tristețea este un semn că
inima ta este încă deschisă.
·
Pierre Corneille: Nu avem parte niciodată
de o bucurie perfectă; cele mai fericite succese se împletesc cu tristețea.

de o bucurie perfectă; cele mai fericite succese se împletesc cu
tristeţea.****Plăcerile noastre cele mai mari nu sunt lipsite de tristeţe.***Placerile
noastre cele mai mari sunt lipsite de tristete.
·
Pindar: ”Nu admira puterea, nu urî
duşmanul şi nu-i dispreţui pe cei care suferă.***Suferinţa aduce prevedere în
cugetul omului încercat.
·
Piotr Ilici Ceaikovski: ”Ceea ce a fost
scris cu patimă trebuie acum examinat cu un ochi critic, corectat, amplificat
şi, ceea ce este cel mai important, condensat pentru a se potrivi cu tiparele
cerute de formă. Uneori trebuie să fiu nemilos, să distrug lucruri care
au...***Fiecare nouă cunoştinţă, fiecare întâlnire cu o persoană necunoscută a
fost pentru mine întotdeauna o sursă de suferinţă... care decurge poate din
timiditatea mea, ajunsă aproape o manie, poate din faptul că nu simt nici cea
mai mică nevoie de a...
·
Pitagora: ”Dacă tânăra ta soţie, care nu
a ajuns încă să fie mamă, îţi face vreun necaz, poartă-te cu ea aşa cum te-ai
purta cu cea mai mare dintre fiicele tale.***Nu te feri să plângi. Licoarea din
cupa vieţii ar fi prea dulce şi searbădă, dacă nu ar fi amestecată cu câteva
lacrimi amare.***Nu judeca nici cămila, nici omul când sunt cuprinşi de patima
iubirii.
·
Plângeri 2.17: ”Strigă către Domnul,
tu fecioară, fiică a Sionului! Să curgă lacrimile tale ca un
șuvoi, zi și noapte; nu înceta, ochiul tău să nu zăbovească!
·
Plutarh: ”Soarelui adesea îi fac umbră
norii, iar judecăţii patimile.
·
Proverbe: ”Nu poți împiedica păsările
tristeții să zboare pe deasupra capului tău, dar te poți împotrivi să își facă
cuib în părul tău. ***Tristețea este a oamenilor care judecă. ***"Cel care
te iubeste te va face sa plangi.*** "Ce este sapunul pentru trup, sunt
lacrimile pentru suflet."***"Numara-ti noptile cu stele, si nu cu
umbre; calculeaza-ti viata cu zambete, si nu cu lacrimi."*** Fiecare inimă
cunoaște propria sa amărăciune și nimeni nu poate împărtăși bucuria sa.
**"Pregateste-te de nenorociri inainte ca ele sa apara.**"Nenorocirea
nu intra decat pe usa care i-am deschis-o**"Nu i se pare castronul
fierbinte celui care are mainile inghetate. **"Fiecare pierdere este un
avertisment.
·
Psalmi 125.5, 6: ”Când trupul este
rănit curge sânge. Când sufletul este rănit curg lacrimi.
·
Psalmi 38.16-18: Auzi rugăciunea mea,
Doamne, și cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci, căci
străin sunt eu la Tine și străin ca toți părinții mei. Lasă-mă ca să mă
odihnesc, mai înainte de a mă duce și de a nu mai fi.
·
Psalmi 41.3: ”Făcutu-mi-s-au lacrimile mele
pâine ziua și noaptea, când mi se zicea mie în toate zilele: „Unde este
Dumnezeul tău?” (
·
Psalmi 6.6: ”Ostenit-am întru
suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul
meu, cu lacrimile mele așternutul meu voi uda. (
·
Psalmi 79.6: ”Ne vei hrăni pe noi cu
pâine de lacrimi și ne vei adăpa cu lacrimi, peste
măsură? (
·
Publius Ovidius Naso: ” Există o
oarecare uşurare în plâns; durerea este satisfăcută şi îndepărtată de
lacrimi.***Lacrimile au uneori puterea proprie cuvintelor.
·
Publius Syrus: ”Cât de trist să înveţi a
servi, acolo unde ai învăţat să fii stăpân. *** Nu este o întristare care
să ţină până la moarte, când un prieten se schimbă în duşman. ***Trist
ajutor e acela care, in timp ce sprijina, vatama.***Cel care traieste in
pustietate isi poate face propriile legi. (
·
Publius Vergilius Maro: ”Sunt lacrimi
pentru nenorocirile noastre.
·
Pyotr Vyazemsky: ”Despre unele inimi se
poate spune ca sunt intruchiparea impermeabilitatii: lacrimile celor apropiati
nu pot patrunde.
·
R. W. Dale: ”Ne rugam la Dumnezeu sa ne
ierte pentru gandurile pacatoase si iesirile de manie, dar rareori ii cerem sa
ne ierte pentru tristetea noastra. *** „Trebuie să înțelegem că tristețea este
un ocean și, uneori, ne înecăm, în timp ce în alte zile suntem forțați să
înotăm”.
·
R.W. Dale: ”Ne rugăm la Dumnezeu să ne
ierte pentru gândurile păcătoase și ieșirile de mânie, dar rareori îi cerem să
ne ierte pentru tristețea noastră.
·
Rabindranath Tagore: ”Când îmi porunceşti
să cânt, îmi pare că mi se frânge inima de mândrie; privesc chipul tău şi
lacrimile mă podidesc. Tot ceea ce în viaţă este colţuros ori fals, se topeşte
într-o dulce armonie, iar iubirea mea îşi desfăşoară aripi asemeni
unei...***Daca plingi ca soarele a disparut din viata ta,lacrimile te vor
impiedica sa vezi stelele *** De dimineaţă, în grădină, o fată-n ochi fără
lumină mi-aduse, zâmbitoare, tandră, pe-o foaie fragedă de lotus, înrourate
flori într-o ghirlandă. Mi-am pus-o pe după grumaz şi lacrimi podidiră pe
obraz. Am sărutat copila şi din...***Exteriorul meu este dur ca o scoică, dar
sub coaja acestei durităţi, inima mea păstrează pentru tine o singură perlă ca
o lacrimă.*** Fericirea iubirii are o durata scurta. Durerea iubirii dureaza
toata viata.***În fiecare lacrimă de tristețe se ascunde o lumină de speranță. ***Lacrimile
pământului sunt cele ce-i ţin în floare surâsurile.***Muzica, tu esti tovarasul
meu de zi si de noapte, la durere si la fericire. Tu esti apa racoritoare in
pustiul vietii mele.**"Partea mea din ce e mai bun pe această lume îmi va
veni din mâinile tale: iată făgăduiala ta. De aceea străluceşte lumina ta în lacrimile
mele. Mă tem să mă las călăuzit de alţii, ca să nu mă depărtez de tine, care
aştepţi la o...**Taj Mahal-ul este o lacrimă pe obrazul timpului.***Zi-mi
despre el tot ce poftesti: cunosc ce lipsuri are fiul meu. Nu-l indragesc
pentru ca-i bun ci pentru ca e fiul meu! Cum poti sa stii cat mi-i de scump,
daca tu incerci, ca pe cantar, sa-i dramuiesti cat ii atarna meritele...
·
Radu Gyr: ”N-ai dezmierda, de n-ai ști să
blestemi;/ surâd numai acei care suspină/ Azi n-ai zâmbi, de n-ar fi fost să
gemi/ de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină./ Şi dacă singur rana nu-ți
legai/ cu mâna ta n-ai unge răni străine/ N-ai jindui după un colț de rai/ de
n-ai purta un strop de iad în tine./ Căci nu te-nalți în slăvi până nu cazi/ cu
fruntea grea în pulberea amară./ Și dacă-nvii cu cântecul de azi/ e c-ai murit
cu lacrima de-aseară.”
·
Radu Stanca: ”Tristeţea nu e altceva
decât o stare sufletească în declin.
·
Radu Voinescu: ”In ce ma priveste,
suferinta mea cea mai mare este ca viata a invins mereu in lupta cu literatura.
·
Raican Dan Stoian: ”Te poti simti singur,
deznadajduit abatut, trist, dar niciodata invins. Poti pierde, poti gresi, poti
suferi, dar nu te gandi sa abandonezi. Aminteste-ti, atunci cand e nevoie, ca
esti puternic, ca sunt lucruri pe care nimeni nu le poate face mai...
·
Rainer Maria Rilke: ”Din nesfârşite
doruri zboară fapte sfârşite – fântâni slab săritoare – ce tremurând, curând,
se-nchină iară. Dar, cele ce-au tăcut odinioară, forţele noastre vii – se
desfăşoară în aceste lacrimi dănţuitoare. ***Sunt singur pe lume si totusi nu
sunt singur destul. ***”Mie mi se pare că aproape toate tristețile noastre sunt
momente de tensiune, pe care le simțim ca o paralizie, căci încetăm de a ne mai
auzi emoțiile trăind. ***Nimic nu poate înfrumuseţa chipul nostru, alurele şi
manierele noastre ca dorinţa de a răspândi în jurul nostru bucuria şi nu
tristeţea.***Pentru fiecare minut de supărare pierzi şaizeci de secunde de
fericire.
·
Rainer Maria Rilke: ”Pe lume sunt singur,
si totusi nu sunt indeajuns de singur. ()
·
Ralph Waldo Emerson: ”Numai finitul este
cel care aduce greşeli şi suferinţă. Infinitul rezidă în calm zâmbitor.
·
Ramayana: ”Intristarea distruge mintea,
intristarea distruge invatatura, intristarea distruge rezistenta; nu exista
ratacire la fel ca intristarea. ***Se pot vedea oameni drepți foarte întristați
și oameni nedrepți fericiți. ***”Întristarea distruge mintea, întristarea
distruge învățătura, întristarea distruge rezistența; nu există rătăcire la fel
ca întristarea. –
·
Ramon Llull: ”Răbdarea vine cu lacrimi,
dar la sfârşit, cu zâmbete.
·
Red Skelton: ”Traieste dupa un crez :
razi putin de viata si cauta fericirea in locul tristetii.Rasul m-a salvat
intotdeuna din situatiile nefericite.
·
Regi 20.4-6: ”Isaia însă nu plecase
încă din cetate, când a fost cuvântul Domnului către el și i-a zis:
„Întoarce-te și spune lui Iezechia, stăpânul poporului Meu: Așa zice Domnul
Dumnezeul lui David, strămoșul tău: Am auzit rugăciunea ta și am
văzut lacrimile tale; te vei vindeca și a treia zi te vei duce
în templul Domnului; și voi mai adăuga la zilele tale cincisprezece ani și
din mâna regelui Asiriei te voi izbăvi pe tine și cetatea aceasta o voi apăra
pentru Mine și pentru David, robul Meu!”
·
Richard Marx: ”Sunt fericit, pot spune ca
sunt cel mai fericit om pe care il cunosc, dar am cu siguranta perioade de
tristete si depresie profunda, si acestea sunt lucrurile despre care ma
intereseaza sa scriu. (
·
Richard Marx: ”Sunt fericit, pot spune că
sunt cel mai fericit om pe care îl cunosc, dar am cu siguranță perioade de
tristețe și depresie profundă, și acestea sunt lucrurile despre care mă
interesează să scriu.
·
Richard Wurmbrand: ”Micile atentii
salveaza casniciile de mari necazuri.***Nimeni nu va fi întrebat la ultima
judecată cât de mult a suferit, ci cât de mult a iubit.***Să nu apreciem
oamenii după cât fac, ci după cât suferă.***Toţi spunem despre credinţa
noastră, dar foarte puţini întrebăm de suferinţa celuilalt.***Te întrebi ce
poate să îţi dea Iisus. De ce trebuie ca cineva să îţi fie folositor ca să-i
dai dragostea ta? De ce această căutare constantă după ceea ce este important?
Unii oameni l-au urmat pe Iisus când şi-a proorocit propria moarte pe cruce....
·
Rita Drumes: ”Am ajuns să văd în
suferinţă un prieten de nădejde, pentru că fiecare durere îmi arată că încă
sunt aici, că încă exist.***Desi ne intoarcem deseori in trecut, se intampla ca
unele usi sa se deschida doar cand avem cheia potrivita la noi. Astazi cred ca
am avut cheia adecvata acestei amintiri inchisa cu multi, foarte multi ani in
urma. Aceasta amintire trage dupa...***Pe unii oameni suferinţa îi umanizează,
schimbându-le gradul de percepţie, implicit scara de valori.
·
Rita Mae Brown: ”Statisticile arata ca
fiecare al patrulea americam sufera de o boala mentala, gandeste-te la cei mai
buni trei prieteni ai tai. Daca ei sunt in regula, atunci tu esti al patrulea.
·
Rita Rudner: ”Cred că bărbaţii care au
cercel în ureche sunt mai bine pregătiţi pentru căsătorie. Au suferit şi au
cumpărat bijuterii.
·
Rita Schiano: "Lacrimile sunr
darurile lui Dumnezeu catre noi. Apa noastra sfanta. Ele ne vindeca pe masura
ce curg."
·
Robert Browning: ”Ce trist şi nebunesc a
fost... Dar vai, şi cât de dulce!
·
Robert Burton: ”Cel care nu s-a căsătorit
niciodată suferă, cel care s-a căsătorit, la fel.
·
Robert Ingersoll: "Fericirea nu e o
rasplata, e o consecinta. Suferinta nu e o pedeapsa, ci un rezultat.
·
Robert Louis Stevenson: ”Extrage tot ce
este mai bun din împrejurările tale. Nimeni nu are totul şi fiecare are
tristeţe combinată cu bucuriile vieţii. Nu te lua prea în serios. Secretul este
ca veselia să domine lacrimile.
·
Robert Orben: „Există două tipuri de
oamenii în această lume: realiştii şi visătorii. Realiştii ştiu încotro se
îndreaptă, visătorii sunt deja acolo.”
·
Robin Sharma: ”Cei mai mulţi dintre noi,
care trăim azi pe Terra, am pierdut această legătură cu Eul nostru adevărat,
această stare a fiinţei în care nu ne temeam să abordăm ceea ce este posibil şi
să tindem către stele. Nu ştim cine suntem. Ne-am transformat în...***Cred că
cele mai multe lucruri pe care le înţelegem despre alţii sunt doar lucruri de
suprafaţă. Şi asta este ceva trist.
·
Rodica Draghincescu: ”Intre patru pereti,
singuratatea imi da senzatia de familie unita careia ii pot cere iertare in
fiecare duminica pentru toate trenurile rasturnate pe camp cot la cot cu
mireasa fugara.
·
Romain Rolland: ”Probabil că sufletul are
şi el nevoie de timp spre a se obişnui cu suferinţa: atât de dornic e de
bucurie, încât atunci când n-o are, trebuie neapărat s-o născocească. Iar dacă
prezentul este trist, se întoarce în trecut. Strălucirea zilelor...***Cineva,
un amic, îi vorbeşte. El zâmbeşte trist, scoate din buzunar un carneţel pentru
convorbiri şi cu o voce ascuţită, cum au adesea surzii, îl roagă să-i scrie
întrebarea.***Suferă. Mori. Dar fii tot ceea ce trebuie să fii: un Om.
·
Romulus Cojocaru: ”Chemari uitate. In
spatele punctelor linii. Golul astupa tristetea. Doar vantul spulbera zapada
ruginita la colturi. O, chemari fara duh si fara splendoare. Zambetul cocleste
si cersetorii isi schimba destinul o, clipa despletita si fara oase.
·
Romulus Guga: ”Gâtul tău alb, Françoise,
mi-amintește de zăpadă... Zăpada imi amintește de lupi; Gâtul tău alb,
Françoise, Cai alergând; luceferi fierb în zăbala, Sufletu-mi ars prin viscol;
Năprasnica dorința după albul Gat al tău, Françoise......
·
Ronald
Gasparic: "Nu
lăsați lacrimile să cadă/ pe aripile fluturilor/ așa cum zăpada cade/ pe
aripile pământului,/ pentru că fluturii/ neștiind să vorbească,/ neștiind să
cânte,/ nu vor alina durerea voastră, cu aripile lor ude/ pe muzica/
cuvintelor/ durerii voastre./ Nu lăsați lacrimile să cadă/ pe poeziile
poetului/ pentru că el,/ poetul,/ va crede că poeziile plâng/ iar poeziile/
poeziile poetului/ nu plâng niciodată."
·
Ronetti Roman: ”Lacrima e un leac al
firii. E prisosul de simţire, care nu mai încape în sufletul omenesc.
·
Rudolf Steiner A iubi presupune a
îngloba conştienţa unei alte fiinţe în propriul suflet. Pentru aceasta, este
necesar ca forţele egoiste ale sufletului să fie estompate, pentru ca omul
să-şi poată dezvolta facultatea de a simţi în el însuşi suferinţele şi...***Suferintele
sunt izvoare ale cunoasterii a caror importanta va iesi la iveala in viitor.
·
Rupert Brooke: ”Un sarut face inima
tanara din nou si sterge toate lacrimile.
·
Sacha Guitry: ”Două lucruri fac femeile de
neuitat: lacrimile şi parfumul lor.
·
Sam Slick (Thomas Chandler Haliburton): "Orice
femeie nu are dreptate pana nu incepe sa planga; apoi are dreptate, dintr-o
data."
·
Samuel Beckett: "Lacrimile lumii
sunt mereu constante. Pentru oricine care incepe sa planga, exista cineva care se
opreste din plans. Acelasi lucru este valabil si pentru ras."***Lacrimile
lumii curg încontinuu: când cineva, undeva, începe să plângă, altcineva, cine
știe pe unde, se oprește din plâns.”
·
Samuel Johnson: ”Căsătoria aduce
nenumărate suferinţe, dar celibatul nu aduce nici o plăcere.***La fel ca şi
alte plăceri de care ne bucurăm peste poate, excesul de speranţă trebuie să fie
ispăşit prin suferinţă.***Tristeţea se înmulţeşte de la sine. Haideţi atunci să
ne îndeplinim datoria şi să facem veselie!
·
Samuel Smiles: ”Este o greşeală să se
presupună ca oamenii progresează numai prin succes. Ei ajung adeseori la ţintă
şi prin nesuccese. Cea mai bună experienţă a vieţii se compune mai ales din
amintirea nesuccesului suferit în anumite împrejurări. Asemenea...***Lucrurile
cele mai mari — gândurile mari, descoperirile, invenţiile - au fost de obicei
cultivate în condiţii vitrege, de multe ori gândite în tristeţe şi până la urmă
stabilite şi acceptate doar cu mare dificultate.
·
Sandor Marai: ”Există lucruri mai
cumplite decât moartea şi suferinţa..., atunci când omul îşi pierde respectul
faţă de sine.*** ”In singuratate omul are posibilitatea sa invete totul, astfel
ca nu-i mai este teama de nimic. (
·
Sara Teasdale: ”Am găsit mai multă
fericire în tristețe decât în bucurie.***Dacă cineva chiar merită să fie-al
tău, Nu-ţi va aparţine niciodată-n întregime; Împacă-te cu asta în sufletul
tău, Fata mea dragă, şi nu mai fi furioasă. Acest adevăr, acest dur şi greu
rubin, Păstrează-l pe obrajii tăi aprinşi,...
·
Sarah McLachlan: ”Cred ca tristetea este
adesea o ocazie nemaipomenit de buna de a compune un cantec.
·
Saul Bellow: ”Suferinţa este poate
singurul mijloc potrivit pentru a ieşi din lenea sufletească.
·
Să nu-l credeţi pe poet când plânge. Niciodată
lacrima lui nu e lacrima lui. El a stors lucrurile de lacrimi. El plânge cu
lacrima lucrurilor...***Strămoaşa noastră, marea, apa, strămoaşa noastră, ea
din care am ieşit ea de care ne este sete e tot la fel de mult predestinată –
uscării cum suntem noi predestinaţi cuvântului sub flacăra aceasta predestinată
să se ardă pe...***Tristeţea este mai trecătoare decât osul sau scheletul.”
Tristețea mea aude nenăscuții câini pe nenăscuții oameni cum îi latră.***Vaselica
din Socoli Suferă de şapte boli; una-n suflet, trei în ea; şi-alte trei la
bidinea, c-a făcut amor pe bani cu lichele şi golani. Blestemat s-ai fie patul,
c-a bolnavit tot satul. Mi-a zis Leana lu' Matei c-a...
·
Sébastien-Roch Nicolas De Chamfort: ”Dintre
aptitudinile cu care ne-a înzestrat natura, prima este forţa raţiunii, care ne
înalţă deasupra propriilor noastre patimi şi slăbiciuni şi care ne face să ne
cârmuim chiar şi calităţile, talentele şi virtuţile.
·
Selma Lagerlof: ”Când duşmănia şi ura îi
stăpânesc pe oameni, suferă mult şi natura moartă. Valurile devin furioase şi
prădalnice, iar ogorul devine zgârcit. Vai însă de cel vare face pădurea să
suspine şi muntele să plângă.
·
Seneca: "Căci soarta nu ştie ce este
liniştea; îi place să înlocuiască bucuria cu amărăciunea sau, oricum, să le
amestece. Nimeni, prin urmare, să nu fie încrezător în momentele de fericire şi
nici să nu se lase doborât de necazuri: acestea sunt cele două...***Ce-ţi
foloseşte să-ţi reaminteşti suferinţele din trecut şi să fii nefericit fiindcă
ai fost?***Chiar dacă invidia ar impune tăcere tuturor acelora care trăiesc
împreună cu tine, vor veni aceia care vor judeca fără supărare şi părtinire.***Dacă
plăcerea nu ştie să se oprească, ea devine suferinţă.*** Dacă soarta poate fi
înfrântă cu lacrimi, să ni le punem laolaltă.***Devenim mai intelepti prin
necazuri, prosperitatea ne distruge simtul de apreciere a dreptatii.***Din
momentul in care ne nastem, timpul incepe sa ne ia viata inapoi. ***Durerile
mici ne îngăduiesc să vorbim, durerile mari nu.*** Exemplul bun se intoarce
printr-un ocol la cel care-l da, dupa cum exemplele rele cad asupra autorilor,
si nici o compatimire nu exista pentru aceia care sufera nedreptati, pe care
facandu-le, au aratat ca se pot intampla.***Faţă de cei buni, zeul are purtarea
unui tată, ţine la ei bărbăteşte şi le spune: corpurile îngrăşate de trândăvie
stau în lâncezeală şi nu doar trudă, ci şi mişcarea ori propria greutate le
lasă cu totul fără vlagă. O prosperitate ce nu a...***Întorcându-ne să vedem
câte dureri ne ameninţă, trebuie să ne păstrăm măcar lacrimile, dacă suntem în
stare să le oprim. Nimic altceva nu e de cruţat mai mult decât ele, de care ne
folosim atât de des.Între alte daruri mari pe care ni ***le-a făcut natura se
numără şi acela de a fi scos din orice moft rândul necesităţilor. Numai ceva
inutil îngăduie alegerea: Asta nu-mi convine, cealaltă e prea puţin elegantă,
asta nu-mi place cum arată. Cel ce a...***La ce bun liniştea unei lumi întregi
dacă patimile freamătă în noi?***Mai adesea suferim din cauza părerii decât a
realităţii.***Ni se vor seca lacrimile mai înainte de a se sfârşi motivele de
plâns.***Nu cauta pricini de suferinta si nu spori nenorociri mici
revoltandu-te.***Orice fel de trai ai alege, vei afla în el încântare, plictis
sau plăcere. Condiţia este să socoteşti nefericirea mai uşoară şi să nu ţi-o
faci un chin. Suntem datori naturii recunoştinţă: ea a prevăzut căror necazuri
suntem hărăziţi din naştere...***Orice prostie suferă de scârbă faţă de
sine.***Raţiunea ţi-a pus la îndemână destule mijloace pentru a îndura
suferinţa, cu condiţia ca să înlături din ea ce este în plus şi excesiv; căci
nimeni nu trebuie să spere, nici să dorească lipsa totală a durerii.***Toate
lucrurile sunt cauze fie ale rasului fie ale plansului." ***Tristețea nu e
altceva decât o stare sufletească în declin. –
·
Serban Codrin: ”Cu supărare mare vă
invoc, Zugravi de fresce și fragilități! Predicatori cu sufletul de foc!
Ilustra seminție de poeti! Maeștri și-ucenici, fiți fericiți! Acum și-aici, din
inima vă cer Dovada artei s-o mărturisiți În...
·
Serban Foarta: ”Ce inger mantuie Ce inger
mantuie, -n ev, roza din coloritul nul, mai stiu. Dincolo, ritul nu-l mai stiu:
ce inger mantuie nevroza cand lacrimile, -n harpe, trec un sange ca de nalbe
terne? Un sange cade-n alb, - eterne, cand...
·
Sfanta Tereza de Lisieux: ”Bunul
Dumnezeu mi-a dat harul să nu cunosc lumea decât pentru a o dispreţui şi a mă
îndepărta de ea... Înţelepciunea are multă dreptate când spune că farmecul
plăcerilor lumii seduce chiar şi spiritul îndepărtat de rău... şi observ că
totul sub...***Doamne, eu aleg totul, nu vreau sa fiu un sfant oarecare, nu
mi-e frica de suferinta, nu mi-e frica de nimic, decat doar de vointa mea
proprie, ia-o de la mine, eu aleg vointa ta, definitiv.***Inima mea mica nu e
nepasatoare, si tocmai pentru aceasta, ca stie sa sufere mult, foarte mult,
vreau pentru Isus sa suport atata suferinta cat pot.***Mica floare,
transplantată pe muntele Carmelului, trebuia să înflorească la umbra Crucii,
lacrimile, sângele lui Isus i-au fost rouă, iar Soare i-a fost chipul, Faţa
divină, umbrită de lacrimi...***Nu vreau ca ceva sa-l intristeze pe Isus, si as
vrea sa-i convertesc pe toti pacatosii, ca astfel sa-i sterg lacrimile pe care
le varsa din cauza pacatosilor.
·
Sfantul Augustin: Invata sa-ti scrii
durerile pe nisip si bucuriile pe stanca.
·
Sfantul Grigorie de Nisa: ”Cei ce
seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera. Mergând mergeau și plângeau,
aruncând semințele lor, dar venind vor veni cu bucurie, ridicând snopii
lor.
·
Sfantul Ioan Gură de Aur: ”Admiram pe
sfinti, nu atat pentru intelepciunea si iubirea lor pentru Dumnezeu in
necazuri, ci, mai mult, pentru ca ei raman la fel de ravnitori si dupa ce
furtuna a trecut, lasand loc linistii***Pe cel ce se bucura in Domnul, nici un
necaz nu-l va scoate din bucuria lui.***Credinta in Înviere este adevarata
mangaiere in suferinti, in lupta cu ostenelile si cu greutatile vietii.***Darul
suferinţei este mai mare decât darul învierii morţilor, pentru că cel care
înviază morţii îi este dator lui Dumnezeu, iar celui care suferă Dumnezeu îi
este dator.***Demonul suferă când este izgonit din trup, dar cu mai mult suferă
când vede sufletul scăpat de păcat, că păcatul este marea lui putere. Pentru
aceasta a murit Hristos, ca să-i sfărâme această putere.***Fiecare patimă are
hrana sa.***Nu e nici o minune cainta omului la necaz, tinut in frau prin
frica, ci, dupa ce a trecut incercarea, acesta sa continue in a-si arata
intelepciunea sufletului.***Nu suferinţa e răul, ci păcatul.***Omul nu poate fi
cu desavarsire liber de patimi; dar le poate stapani.***Pe cel ce se bucură în
Domnul niciun necaz nu-l va scoate din bucuria lui.Precum mesterul arunca aurul
in topitorie si-l lasa a se cerne si a se curati prin foc pana ce vede ca
straluceste, tot asa si Dumnezeu lasa sufletele omenesti a fi cercetate de
necazuri, pana se curata si se limpezesc. De aceea, o astfel de...***Tristețea
este rana sufletului. ***Nimic nu apropie și unește atât de mult pe om de
Dumnezeu, ca lacrimile.***Lacrimile sunt în stare să stingă și focul iadului.
(
·
Sfantul Ioan Scăraru: ”Darul lacrimilor
este mai mare decât botezul, deoarece curăţă păcatele săvârşite după acesta.
·
Sfantul Isaac Sirul: Lacrimile
sunt puse între minte și trup, ca semne în trup, pentru așezarea minții.
·
Sfantul Macarie Egipteanul: ”Când
ne spovedim e bine să folosim săpunul pocăinței și izvorul lacrimilor.
·
Sfantul Marcu: ”Ascetul)Să nu te
înalți când verși lacrimi în vremea rugăciunii, căci Hristos este Cel
ce s-a atins de ochii tăi de ai putut vedea cu mintea.
·
Sfantul Talasie Libianul: ”Ca
să înlături mândria, trebuie să te rogi cu lacrimi, să nu disprețuiești pe
nimeni și să primești necazurile cele fără de voie. (
·
Sfantul Vasile cel Mare: ”Cum să-ți
pun sub ochi suferințele săracului, ca să înțelegi din ce suspine iți aduni tu
comorile.***Casatoria este conforma cu legea si cu Sfintele Scripturi cand nu
patima este cea care trece inaintea legii, ci cand ceea ce este necesar
satisfacerii reciproce si zamislirii copiilor fixeaza casatoria in scopurile
ei.***”Sunt, oare, ochi mai frumoși decât aceia plini necontenit
de lacrimi?
·
Sfinții Părinți: ”Cele mai frumoase
cântări ies din cele mai amare lacrimi. (
·
Shannon L. Alder: ”Tristețea îți arată ce
contează cu adevărat pentru tine.
·
Shri Mataji Nirmala Devi: ”Deoarece n-ati
iertat, suferiti
·
Shri Sadhguru: ”Bucuria este un fenomen
natural. Suferința este creația ta
·
Sidonie - Gabrielle Colette: ”Cred că
există ocupații mai urgențe și mai onorabile decât incomparabila pierdere de
timp, pe care noi o numim suferință.
·
Sigmund Freud: ”Activarea unor afecte
neplăcute constituie obstacolul cel mai serios în calea efectului comic. De
îndată ce mişcarea inadecvată scopului produce pagube, prostia aduce necazuri,
iar dezamăgirea provoacă sentimente negative, posibilitatea efectului...***Bolnavii
spun că au suferit destul şi că şi-au asumat suficiente privaţiuni, pentru a
avea dreptul de a fi scutiţi de noi exigenţe; ca atare, ei nu mai doresc să se
supună nici unei necesităţi neplăcute, căci ei sunt şi vor rămâne excepţii. ***Ceea
ce a reuşit să ajungă la conştiinţă, sub formă de gând obsesiv foarte puternic,
trebuie să fie asigurat contra eforturilor gândirii conştiente care tinde să-l
dizolve. Această apărare se realizează prin deformarea pe care o suferă
gândul...***Dacă susţinem că gândurile obsesive suferă de o deformare
asemănătoare celei pe care o suportă gândurile visului înainte de a deveni
conţinut al visului, interesul nostru nu poate decât să se îndrepte spre
tehnica acestei deformări. Nimic nu ne...***De ce şi cum putem uita, în general
şi între altele, evenimente care, aşa cum sunt acelea din primii ani de
copilărie, cu siguranţă că ne-au lăsat o impresie din cele mai profunde? Este
aici o problemă de un ordin cu totul diferit, în soluţionarea...Formele de
manifestare a umorului sunt determinate de două particularităţi care depind de
condiţiile apariţiei sale. Mai întâi, umorul se poate contopi cu vorba de duh
sau altă varietate a comicului; rolul său este de a înlătura posibilitatea
unei...Istericii suferă mai cu seamă de reminiscenţe.***Când i se cere
bolnavului un sacrificiu, renunţarea temporară la o satisfacţie, acceptarea
unor suferinţe de moment, cu scopul ameliorării stării sale, sau fie şi numai
hotărârea de a se opune necesităţii valabile pentru toţi, se întâmplă ca...***În
erorile de lectură cele mai frecvente, cei doi factori care au un rol important
în actele ratate nu îndeplinesc decât un rol cu totul secundar; ne referim la
conflictul celor două tendinţe şi la refularea uneia dintre ele, refulare care
se...****Nevroza unor pacienţi trimite la o trăire neplăcută sau la o suferinţă
din prima copilărie, când, ştiindu-se inocenţi, au considerat-o ca pe o
frustrare nedreaptă. Privilegiile pe care le-au derivat din această nedreptate
şi nesupunerea care...***Nu este rar cazul ca un pacient cu nevroză
obsesională, care suferă de reproşuri exagerate şi a căror efecte sunt legate
de false prilejuri să dezvăluie medicului, în acelaşi timp, adevăratele cauze
ale reproşurilor lor, fără să bănuiască că...***Psihanaliza este un procedeu de
tratament medical al persoanelor care suferă de boli nervoase.***Romanele care
ar putea fi numite excentrice par a sta într-un pronunţat raport de opoziţie cu
reveria. În aceste romane, personajului principal nu-i revine un rol activ; el
se comportă mai curând ca un spectator care observă faptele şi
suferinţele...***Sentimentul eului, pe care îl posedă adultul, nu a putut fi
unul şi acelaşi încă de la origine. El trebuie să fi suferit o evoluţie pe
care, evident, nu o putem demonstra, dar care, în schimb, se lasă reconstituită
cu suficientă verosimilitate.***Suferinţa ne asediază din trei părţi: din
partea propriului nostru corp, care, sortit decăderii şi disoluţiei, nu se
poate dispensa de acele semnale de***Un alt procedeu de a asigura fericirea
umană este mai radical şi mai energic, văzând în realitate unicul duşman, sursa
oricărei suferinţe. Cum realitatea ne face viaţa imposibilă, potrivit
concepţiei care stă la baza acestui procedeu se impune să...***Viaţa este o
insulă de suferinţă într-un ocean de indiferenţă.***
·
Sima Ion: ”Eu nu mai știu cum să mă
rog,/o, Doamne,/nici să plâng nu-mi amintesc a ști ;/e prea târziu s-astept pe
altă dată,/anii trec și alții nu mai am/iar trupul mi se ofilește/zi de zi
.//Și nici nu-mi amintesc că pot uita,/o, Doamne,/că pot duce în suflet dureri/câte
încap în inimă și-n carne./Știu că mă culc doar ca să pot visa,/că beau venin
ca să nu mor de sete/și trag în jug/până mi-or crește coarne.//Eu nu mai știu
nici cum să iert,/o, Doamne,/nici să m-ascund nu îndrăznesc să știu.../rămân
mereu la tine în privire./Tu, iartă-mă că-ți spun,/nu știu să mint :/fără Tine
aș putea trăi/dar n-aș putea trăi/fără iubire !***”o, Doamne,/ nici să plâng
nu-mi amintesc a ști”
·
Simon Wiesenthal: ”Uitarea este ceva care
necesită timp, dar iertarea este un act de voinţă şi numai cel care a suferit
are dreptul de a lua o astfel de decizie.
·
Simone de Beauvoir: ”Acest gust al vietii
de pe buzele sale, aceasta patima care parjoleste inima, frumusetea flacarilor
rosii si tainicele lor fantasmagorii, nimeni nu si le va mai putea aminti.***În
orice lacrimă stă, speriată, o speranţă.***Mulţi băieţi, înspăimântaţi de dura
independenţă la care sunt condamnaţi, doresc să fie fete: pe vremea când erau
îmbrăcaţi mai întâi în haine de fetiţă, adesea izbucneau în lacrimi când
trebuiau să abandoneze rochia şi să-şi pună pantaloni sau...***Prin gură, lumea
înconjurătoare pătrundea mult mai profund în intimitatea mea decât prin ochi şi
mâini. Nu o acceptam în totalitate. Gustul searbăd al cremelor de grâu verde,
al terciurilor de ovăz, îmi smulgeau lacrimi; misterul vâscos al...
·
Simone Weil (3 februarie 1909 -
1943): "Durerea care nu vindecă e zadarnică.
·
Sinclair Lewis Mai ales două jigniri le
suportă greu omul: aceea că nu are simţul umorului şi că nu a avut niciodată
necazuri.
·
Socrate: ”Cineva care este prejudiciat nu
trebuie să întoarcă prejudiciul căci, sub niciun motiv, nu poate fi drept să
faci o nedreptate; şi nu este drept să întorci un prejudiciu sau să faci un rău
vreunui om, oricât de mult ai avut de suferit din pricina...***Teatrul alungă
deprimarea şi tristeţea nostalgică, iar prin forţa spiritului şi a cuvântului
său, ridică nivelul de instruire a mulţimilor. Nu ca la barbari – stă
stăpânitorul – zeu şi adânc sub el, omul, jumătate om jumătate animal!
·
Sofocle: ”Cea mai mare supărare este să
ne recunoaştem pe noi înşine ca fiind propria noastră cauză pentru toate
lucrurile rele.***Copile, unde sunteţi voi? Veniţi încoace, Apropiaţi-vă de
aceste mâini... frăţeşti, Care-au orbit, aşa cum îl vedeţi acum, Scânteietorii
ochi de-alt' dată-ai tatălui. Pe-atunci, copile, făr'să văd şi făr'să ştiu V-am
zămislit pe voi...***Este mare lucru să fie cineva părinte, căci, chiar şi când
suferă din pricina copiilor, el nu-i urăşte.***Omul deţine în sufletul său
sămânţa, de unde îşi recoltează bucuria şi suferinţa.***Dintre toate
suferinţele, cele mai dureroase sunt cele pe care ţi le-ai provocat singur.***O
viaţă lungă pune multe lucruri mai aproape de mâhnire. **"Nu adaugati
suferintelor voastre un remediu mai rau decat suferinta.
·
Somadeva: "Indata dupa o nenorocire
si o bucurie de tot mica ne apare insemnata.
·
Soren Aabye Kierkegaard: ”Fericirea
devine emotia implinirii doar daca ai cunoscut indeajuns de bine suferinta.***
Fericirea se spala niciodata in aceeasi apa alaturi de suferinta chiar de nu e
niciodata murdara.***inima care nu a cunoscut tristețea este superficială în
fericirea sa***Lumea se adună în jurul poetului şi îi spune: Cântă-ne din nou,
ceea ce echivalează cu, Fie ca noi suferinţe să îţi biciuiască sufletul.***Ochelarii
ascund multe lucruri - chiar o lacrimă în ochi.*** Un poet este o fiinţă
nefericită a cărei inimă este sfâşiată de suferinţe secrete, dar ale cărei buze
sunt atât de ciudat alcătuite încât atunci când suspinele şi ţipetele le scapă,
sună ca o muzică frumoasă.***
·
Sorin Cerin: ”Atunci cand te cuprinde
fericirea sa nu o crezi fiindca vei sfarsi cautand-o in lacrima unei
amintiri.***Atunci trebuie sa alergam catre Nicaieri, sa strigam ca dorim sa
tinem vantul in causul palmelor nostre batatorite de atatea clipe, sa privim
catre Factorul Nostru Creator si Unic Intamplator si sa spunem: -Aceasta este
Intamplarea ta...***Cu cat este mai profunda fericirea cu atat devine mai
implinita suferinta care te asteapta la coltul propriului tau Destin.***Cu
siguranta ne tragem din mare fiindca lacrimile noastre sunt sarate si atunci
cand le varsam pe obrazul timpului, pe fata noastra se prelinge marea din noi
ce a fost acolo dintotdeauna.***Cu toate acestea iubirea ne-a fost data nu
numai ca implinire, ca ideal, ci si ca suferinta, deznadejde si disperare. Sa
fie toate acestea scutul desertaciunii acesteia care se numeste vis al vietii
noastre sau Iluzie a Vietii?***Cum as putea sa te pierd, dragostea mea, sa fim
fericiti, ca ne-am gasit sub aceste stele cazatoare ale destinului nostru?
Atunci vino sa facem o eternitate fericita din clipa cand suntem unul langa
altul, sa uitam de noi de toate timpurile si...***Cuvantul este lacrima in care
se pierde iubirea.*** Cuvantul este patima eterna a existentei de a crede in
moarte.***Daca vei combina marea gama coloristica a suferintei vei ajunge si la
fericire.***Intre suferință și durere nu exista alta limita decât iubirea.***De
ce atunci cand ma gandesc la sufletul meu pereche il simt pe Dumnezeu altfel,
mai bun dar si mai exigent, mai cald dar si mai razbunator, mai trist dar gata
oricand de cel mai debordant optimism dar si exuberanta izvorata din adancul
etern al...***Desertaciunea este cana din care bem suferinta apei
vietii.***Dincolo de fericire va astepta mereu o suferinta.*** In orgasmul
sexual sta adevarul despre nasterea unei noi morti care va veni pe lume cu nume
de urmas ducandu-si calea spre mormant la fel ca si inaintasii, cu sange si
sudoare, cu truda, deznadejde dar si fericire, cu implinire dar si lacrimi.******La
nunta fericirii nu a lipsit niciodată suferința, precum la cea a suferinței,
fericirea.***M-ai intrebat candva de sfarsitul lumii si nu stiam ce sa-ti spun.
Și ai plecat inghesuita de sentimente la coltul unei intamplari inevitabile.
Știam ca nu are nici un rost sa privesti lacrimile cerului pe fetele noastre,
si nici fulgerele ce ne...***Mi-e dor de tine si te-as rapi din bratele
timpului care mi te-a furat despartind clipa noastra de Destin. Și ai cazut in
Destin iubirea mea. Cu toate ca ti-am intins mana iubirii mele si te-am tinut
cat de strans am putut ai alunecat, te-ai...***Nu-ti celebra fericirea decat
atunci cand esti sigur ca o doresti si stii cata suferinta vei avea de platit.***O
Iluzie a Vietii unde sunt flori si Iubire, unde e desfrau si suferinta, unde
lacrimile curg in suvoaie de clipe de istorie peste acest monstruos citat al
omenirii: Acela de A Fi!***Religia trebuia sa fie o lacrima ascunsa in sufletul
fiecarui om, o floare care sa infloreasca ori de cate ori acesta simte nevoia
de parfumul sau pur si de netagaduit, fara sa ceara acces preotilor sau altor
tagme bisericesti pentru aceasta, si...***Sa fie disperarea si deznadejdea o
farama dintr-o realitate transcedentala la care noi nu avem acces, fericire si
implinire, iar fericirea si bucuria noastra sa fie tristete si deznadejde? Sa
fie bogatia in acea realitate transcedentala cea mai...*** Sa inteleg ca iarna
va aduce doar putin frig in necuvintele noastre care sunt spuse mult mai apasat
decat orice vorbe? Nu cred fiindca e anotimpul gerurilor extreme, cand totul e
inghetat inclusiv privirile noastre. Și atunci ne vom desparti la...***Sensul
existentei Omului este acela de a nu fi singur chiar daca este solidar cu
Universul in desertaciune. ***Spune-mi, Doamne, fara ocolisuri, de ce ai lasat
pe lume crime si priviri pierdute, minciuni si desertaciune? Sa fim seriosi, nu
ma lua cu texte de genul nu stiam sau a fost o eroare, fiindca nu tin. De ce
le-ai gandit la Crasma Facerii pe toate...***
·
Spinosa: "Emotia, care este o
suferinta, inceteaza sa mai fie suferinta de indata ce ne formam o imagine
clara si precisa despre ea.**"Mangaierea celor nenorociti este sa aiba
tovarasi de suferinta.
·
Sri Shankar: ”Nu-ți mai îngreuna
sufletul. Învață să renunți la toate lucrurile care nu-ți sunt destinate.
·
Sri Vasudeva: ”Există un loc în noi unde
nu este boală, durere, singurătate, supărare, depresie, frică sau îmbătrânire,
ci numai pace, dragoste şi bucurie. În acest loc al nelimitării este posibil să
împlinim toate lucrurile. Acesta este eternul sine lăuntric....
·
Stanislaw Jerzy Lec: ”In melancolie ii
cresc omului aripi nu pentru a se bucura de lume, ci pentru a fi singur.
·
Stefan Cazimir: ”De când mă aflu pe
pământ, Trec prin necazuri fel de fel: Eu caricaturist nu sânt, Dar deseori
le-am fost model.
·
Stefan Munteanu: ”Când ai lacrimi în
ochi, vezi de două ori mai multe stele.
·
Stefan Octavian Iosif: ”Noapte,
noapte - iar mă lași Singur pe cărări pustii, Părăsit aceleiași Palide
melancolii... Stelele se sting acum, Roua picura pe flori: Spune-mi, încotro
să-ndrum Pașii mei rătăcitori?... Cântec
·
Stefan Zweig: ”Istoria comite un act de
nedreptate socială ocupându-se numai de dramele celor puternici, descriind
triumfurile şi dezastrele suveranilor şi prinţilor, ale stăpânilor de ţări şi
de popoare. Ea trece însă indiferentă sub tăcere mizeriile îndurate...****Nefericirea
te face vulnerabil, continua suferinţă te face nedrept.***Nu exista durere mai
nimicitoare pentru sufletul unei femei decat aceea de a se fi daruit intreaga,
trup si suflet unui barbat nedemn de iubirea ei.
·
Stefano Benni ( 12 august 1947 -): "Numai
durerea ne arată ce înseamnă o viață fără durere.
·
Stendhal: ”Nu trebuie să te îndepărtezi
de lume, îşi spuse într-un târziu. E atât de rea, încât nici n-ar binevoi să
bage de seamă că un tânăr, care s-a ferecat în camera sa... o urăşte cu patimă.***A
gandi inseamna a suferi. ***In singuratate se poate obtine totul, in afara de
caracter. ***Totul se poate dobandi in singuratate, in afara de caracter. ***Un
om poate dobandi orice in singuratate, cu exceptia caracterului. (
·
Stephen King: ”Timpul ia totul cu el, fie
ca vrei, fie ca nu.Timpul ia totul, timpul rapeste ce este in jur, iar la final
nu exista decat intuneric.Uneori, ne intalnim cu alti oameni in intunericul
acesta, iar alteori ii pierdem inca o data. (
·
Stephen R. Covey: „Cea mai mare bucurie
și cea mai mare durere a noastră vin în relațiile cu ceilalți***”Sa fii o forta
a naturii in loc de un ghemotoc febril si egoist de dureri si suferinte, care
se plange ca lumea nu se ocupa exclusiv de realizarea fericirii sale.
·
Steven Berkoff: ”Scrisul este un antidot
pentru singuratate. ()
·
Steven Wright: ”Conştiinţa este ceea ce
suferă atunci când celalalte părţi ale tale se simt atât de bine.
·
Sunita Khosla: ”Sa transformi goliciunea
in singuratate, plinatatea in individualitate.Ah, acesta este secretul vietii.
()
·
Susan Cain: „Tot ceea ce iubești, în cele
din urmă vei pierde. Dar, în cele din urmă, iubirea se va întoarce într-o formă
diferită.” –
·
Susan Polis Schutz: ”Uneori, tristețea
este prețul pe care îl plătim pentru a putea aprecia cu adevărat bucuria.
·
Şerban Ionescu: ”Prostimea trăieşte din
suferinţa altuia.***Nu e uşor să faci meseria asta... Lumea zice: A, e teatru!.
Teatrul nu e minciună. Acolo sunt stări, suferinţe, o măcinare permanentă.
·
Ştefan Radu Muşat: ”Dragostea este
minimul de suferință pe care trebuie să-l suporte omul; în dragoste viețuiește
dumnezeul - Creator de univers, Creator de om.***Eminescu nu poate fi comemorat
altfel decât aşa cum se cuvine; în ochii lui s-au oglindit suferinţele adânci
ale acestui neam.***Lacrima din cuvânt e fructul de apă al melancoliei; iată de
ce este uşor să te ascunzi într-o lacrimă.***Regretele încep atunci când
lacrimile adormite ale văzului se trezesc într-o realitate irațională și devin
hrană a tristeții profunde pentru ceva ce n-a fost să fie. Tristețea profundă
vine atunci când o tristețe o întemeiază pe cealaltă, dar...***Poetul își ține
ochii deschiși asupra lumii, gata să o transforme într-un bob de lacrimă în
care se văd toate păcatele ei pământești.
·
T.S. Eliot: ”Tristețea este un preț mic
pentru a cunoaște adâncimile iubirii. ***Ce singuratate ne face sa ne simtim
mai singuri decat lipsa de incredere?
·
Tennessee Williams: ”Nu aștepta cu
nerăbdare ziua în care nu vei mai suferi pentru ca atunci când va veni, vei ști
ca ești mort.***Din moment ce atat de multi se simt singuri, ar fi de un egoism
nescuzabil sa te simti simgur de unul singur. (
·
Tenzin Gyatso: ”O atitudine centrată prea
mult asupra sinelui, vezi tu, aduce izolare. Rezultat: singurătate, frică,
mânie. Atitudinea extremă de centrare asupra sinelui este o sursă de suferinţă.***Societatea
umană se confruntă cu provocări care nu pot fi soluţionate doar prin ştiinţă
ori doar prin religie. Trebuie să îmbinăm înţelegerea spirituală şi cunoaşterea
ştiinţifică modernă, pentru a depăşi suferinţa cu care se confruntă omenirea.***"Adesea,
ne amplificam durerea si suferinta, caci suntem mult prea sensibili, reactionam
exagerat la lucruri minore, iar uneori luam lucrurile prea personal.
·
Teodor Burnar: „Dependența e rea.
Inclusiv dependența în dragoste, pentru că lanțul rămâne lanț chiar dacă e de
aur.”
·
Teodor Dume: ”Adevărul care smulge o
lacrimă e dovada vie a credinţei că există Dumnezeu.***azi e o zi în carenu mă
grăbesc/calc încet/şi-mi ascult umbra/cum îmi trece prin vene o simtpoate e o
cunoaştere de sine/sau poate o lacrimă strivită/între două priviri/tac/e multă
linişte în jur/mă uit în stânga/mă uit în dreapta/nimeni/pe drumul
umbrelor/doar eu/şi/ultima lacrimă pe care/am păstrat-o pentru voi***Azi îţi
vorbesc despre o zi de primăvară când toţi oamenii se împlinesc ghioceii sunt
mult mai ieftini decât în anul în care ai plecat mama şi-a înghiţit ultima
lacrimă spunând că te-a visat în livada cu pruni din...***Bunătatea şi
frumuseţea sunt ca şi două picioare care se sprijină unul pe celălalt. ***Când
cineva scrijeleşte pe lacrimă, e semn de iubire.***Când mă enervezi îmi ancorez
limba de o linişte şi spun doar atât mai du-te-n...***Când miroase a busuioc,
tămâie şi lacrimi, pământul oftează şi tace.***Câteodată mi-e frig şi sunt
trist şi atât de singur încât mă aud când îl strig pe Dumnezeu***Cea mai mare
tristeţe a sufletului este aceea când constaţi că nu mai eşti tu însuţi.***Cei
care râd sarcastic poartă în suflet cea mai grea şi umilitoare suferinţă.***Cel
care nu ştie să iubească, nu a suferit îndeajuns.***Cel care suferă se
contopeşte cu fiinţa şi devine unul şi acelaşi, iar acea contopire compensează
suferinţa celuilalt.***Cel mai trist adevăr pe care nu vrem să-l recunoaştem
este acela de a ne ascunde de noi înşine.Cine poate fi mai fericit decât acela
care zi de zi se întâlneşte cu Dumnezeu în rugăciunea de seară se adăpostesc
unul în lacrima celuilalt şi sunt fericiţi***Cineva sângerează în mine
dimineaţa la amiază şi seara nimănui nu-i pasă evadarea în afara dimensiunii ar
fi un alibi o realitate care erodează timpul într-o viaţă fără duminici şi fără
niciun Dumnezeu schimbarea nu...***Dacă nu ai nicio cicatrice pe suflet,
înseamnă că nu ai suferit pentru iubire.***Dacă toate durerile s-ar limita la o
singură lacrimă, am deveni foarte săraci.***Dacă ţi-ai vedea goliciunea din
suflet, ar fi un adevăr trist şi incomod pentru tine.***Doamne, cum să uit
lacrimile mamei care dilatau noaptea înţepenită pe umerii ei ca o
durere!***Doar cel care suferă are dreptul să-l plângă pe celălalt.***Doar
lacrima din interiorul sufletului poate să ucidă.***Dor de mama – o lacrimă
ruptă în două.***Dovada faptului că am fost şi încă exist sunt cele câteva
cicatrici de pe trup şi o urmă de bisturiu pe care nu mă sfiesc să v-o arat mai
am câteva femei pe care le-am uitat definitiv de fapt nici nu ştiu dacă
le-am...***Dumnezeu e mai inofensiv decât o lacrimă.E trist şi dureros când
priveşti în viaţa altora.***Este trist să te uiţi în urma ta şi să nu vezi
nimic...***Fără suferinţă nu ne putem trăi viaţa.***Femeia, sub privirile lui
Dumnezeu, naşte oameni şi cu toate acestea ea suferă de iubire...***Fericirile
şi iubirile nu pot fi trăite până la capăt pentru că ele însumează toate
suferinţele.***Fiecare lacrimă îngroaşă pământul cu amintiri***Fii tu însuţi şi
vei învinge răutăţile şi invidiile din jur.”***Iadul nu poate fi decât un cer
negru luminat de suferinţa celor care-l locuiesc.***Imortalizând suferinţa poţi
să-i defineşti chipul.***În casa noastră primitoare rămas–a busuiocul prins la
grindă un borcan cu flori mirositoare pus pe masa mare de la tindă toţi ce au
fost cândva s-au dus acolo unde nu se poate spune în ţara unde veşnic e apus o
ţară fără...***În dragoste există mai multă plăcere, iar în iubire mai multă
suferinţă, însă în absenţa suferinţei nu există iubire.*** În lăuntrul meu e o
pădure de mesteceni o mare de alb pe care nimeni nu o revendică dimineaţa aud
răsăritul spunând rugăciunea zilei la amiază soarele lăcrimează tăcut e multă
durere în ruga luminii undeva între umbrele...***Încă o zi în care lumea trece
prin mine unde să mă ascund, Doamne!Într-o lume reală oamenii suferă tot
timpul.***La urma urmei orice suferinţă e un început de viaţă în infinitul
infinitului cu umbre.***Lacrima din vis este durerea acelor rămaşi în sufletul
tău.***M-a privit în ochi şi mi-a numărat bătăile de inimă ca şi cum aş fi
pierdut câteva semnificaţia gestului făcea parte dintr-un scenariu ascuns
ochilor privirea sa mută mă trecea dintr-un gând într-altul
traversând...***Nici nu ştiu dacă sunt fercit sau trist, ştiu doar că nu-mi
aparţin.***Nimic mai trist decât timpul oprit între mâinile mele de copil***O
iubire nu moare niciodată, ea doar suferă.****O lumânare aprinsă adună în
tăcerea şi lumina ei toate suferinţele unei vieţi.***O, doamne! am lacrimi pe
suflet şi sunt trist mai lasă-mi câteva fărâme din ziua de mâine ca să-mi pot
pregăti sufletul...***Oamenii îl urmează pe Dumnezeu doar atunci când suferinţa
le bate la uşă, însă nu trebuie uitat că atât Dumnezeu cât şi suferinţa sunt
parte din noi.***Omul de pe scenă suferă mult mai mult decât omul de rând,
pentru că unul este emoţionat, iar celălalt satisfăcut.**Orice împlinire smulge
o lacrimă chiar și omului necredincios***Orice lacrimă are povestea ei şi-n
fiecare poveste sunt eu***Orice lacrimă dospită pe cruce poartă un nume şi o
durere.***Orice suferinţă e un început de viaţă în infinitul infinitului cu
umbre.***Poezia este lacrima sufletului rostuită prin cuvânt.** * Prietenia
adevărată este cea care se naşte din suferinţa celuilalt.***Stau pe genunchi
şi-i spun lui Dumnezeu că o să plec respir sacadat uneori mă întorc în timp şi
mă ascult spun în gând Tatăl nostru sperând că-n următoarea clipă voi fi altfel
mai mult decât atât voi şti unde se tot duc...***Strigătul de ajutor devine
confuz doar atunci când suferinţa nu vine din interiorul tău.***Suferinţa este
partea cea mai urâtă a iubirii.***Suferinţa şi iubirea sunt daruri de la
Dumnezeu pe care se clădeşte întreaga fiinţă.***Toţi cei care trăiesc în
suferinţa poetului se hrănesc din frumuseţea cuvântului.***Tristeţea - un fel
de sinucidere interioară ***Umbra nu cunoaşte sensul rotirii pământului
răsăritul devine apus şi apusul răsărit echilibrul se ţine în zbaterea clipei
dintre noi şi zi totul este asemeni morţii prin care ne privim pentru a da
naştere altei vieţi***Viaţa se plămădeşte din moarte şi suferinţă.***
·
Teodor Mazilu: ”E trist să vezi cât de
vulgari şi de greoi pot fi unii oameni când ştiu că nu sunt observaţi, şi cum
se schimbă brusc, cum devin la repezeală igienci şi generoşi dacă îşi dau seama
că cineva le acordă atenţie. Din nefericire, multe din calităţile...***
Suferinţele bunăstării sunt nesfârşite.
·
Terentius: ”Se cuvine să suferim şi
neplăcerile din partea aceluia de la care am avut multe bucurii*** „Durerile
mici vorbesc, cele mari tac.” (
·
Tereza de Calcutta: "E nevoie de
nefericire pentru a înțelege fericirea, de îndoieli pentru a înțelege adevărul,
de moarte pentru a înțelege viața. De aceea nu alungați tristețea când ea vă
cercetează, primiți-o și îmbrățișați-o.
·
Terri Guillemets: "Am auzit lacrima
picurand pe perna mea chiar inainte de a sti ca plangeam."***"Lacrimile
invizibile sunt cel mai greu de sters. "
·
Theodore Herman Albert Dreiser: ”Arta
este nectarul depozitat al sufletului uman, adunat pe aripi de suferinta si
truda.
·
Theodore Roosevelt: ”Absenta si moartea
sunt la fel, doar ca in moarte nu exista suferinta.***Este mult mai bine să
încerci lucruri măreţe, să câştigi triumfuri glorioase, chiar dacă astea sunt
amestecate cu căderi şi eşecuri, decât să intri în rândul acelor spirite sărace
care nu au nici plăceri şi nici suferinţe mari, fiindcă trăiesc...
·
Thich Nhat Hanh: ”Tristețea ne învață să
apreciem momentele de calm și pace din viețile noastre. ***Ce ne aduce veşnică
suferinţă e dorinţa ca bucuriile să ne fie veşnice, dar ele nu sunt aşa.***În
dragostea adevărată, nu mai este vreo separare sau discriminare. Fericirea
celui/celei de lângă tine este fericirea ta. Suferinţa ta este suferinţa
lui/ei. Nu mai poţi spune: Asta este problema ta.***Adeseori, ne îndrăgostim de
alţii nu pentu că îi iubim şi îi înţelegem cu adevărat, ci pentru a ne distrage
de la suferinţa noastră. Când învăţăm să ne iubim şi să ne înţelegem pe noi
înşine şi avem o compasiune autentică faţă de noi înşine, abia...***Într-o
relaţie profundă, nu mai există vreun hotar între tine şi cealaltă persoană. Tu
eşti ea şi ea este tu. Suferinţa ta este suferinţa acesteia. Înţelegerea de
către tine a propriei tale suferinţe ajută pe cel iubit să sufere mai
puţin....***Adeseori, când spunem Te iubesc! , ne focalizăm mai ales pe ideea
de te, adică a acelui care iubeşte şi mai puţin pe calitatea iubirii care este
oferită. Acest lucru se petrece întrucât suntem captivi în ideea de sine.
Gândim că avem un sine. Dar...***Scrierile tradiţionale descriu conştiinţa ca
pe un câmp, o bucată de pământ pe care pot fi semănate tot felul de seminţe -
seminţe pentru suferinţă, fericire, bucurie, tristeţe, teamă, furie, speranţă.
Iar memoria acestor emoţii este descrisă ca...
·
Thomas Aquinas: ”Tristețea este un semn
al iubirii pierdute, dar și al iubirii care încă există.
·
Thomas Carlyle: ”Fă primul lucru care nu
suferă amânare! Al doilea se va desluşi pe parcurs.***Nimic nu poate dovedi mai
trist micimea unei fiinţe umane decât lipsa sa de încredere în oamenii măreţi.***Singurul
tel spre care tind, constient sau nu, toate luptele, toate trudele si
suferintele omului pe acest pamant.
·
Thomas Fuller: ”Mai bine sa fii singur
decat intr-o companie proasta. ***Toti lauda rabdarea dar nimeni nu poate
indura suferinta.
·
Thomas Harris: ”Nimic, cu exceptia
lacomiei, nu ne face mai vulnerabili decat singuratatea. ()
·
Thomas Hobbes: ”În afara statului domnesc
patimi, războaie, teamă, sărăcie, josnicie, singurătate, sălbăticie, ignoranţă,
bestialitate şi în stat domneşte raţiunea, pacea, siguranţa, fericirea,
relaţiile sociale, cunoaşterea, bunăvoinţa.
·
Thomas Mann: ”Antinomia dintre
frivolitatea petrecerilor de societate şi tristeţea unei vieţi de suspiciuni se
anihila în îmbrăţişare şi găsea în ea cea mai dulce răzbunare.***Ce-i
suferinţa, ce-i teama şi umilinţa primejdiei, în comparaţie cu triumful,
triumful unic, dulce, indispensabil, fără de care n-ai vrea să mai trăieşti: să
fixezi, la un frivol, la un evaziv, la un monden care are totuşi o reală
valoare umană,...**** Faptul că filozofia nu este o abstracţie rece, ci trăire,
suferinţă şi sacrificiu pentru omenire îl ştia Nietzsche prea bine, şi a fost
pentru el un exemplu. A fost condus în sus spre gheţarii erorii groteşti, dar
viitorul era, în realitate,...***Literatura... este uniunea dintre suferinţă şi
instinctul pentru formă.***Să fii invidios pe soarta altuia - ce prostie! Parcă
n-am avea de suferit toţi, deopotrivă, soarta omenească şi parcă n-ar fi o
eroare şi o amăgire să invidiezi destinul altuia.***Se va pune oare vreodată la
îndoială faptul că mâhnirea stârnită de funesta evoluţie a lumii şi de
ameninţătoarele orori, la care, fără nici o vină, a contribuit prin ştiinţa lui
şi Albert Einstein, i-au sporit suferinţa trupească sau chiar i-au...***Și
durerea are hotarele ei.
·
Thomas Moore: ”Doar la cel fericit
lacrimile sunt un lux.
·
Thomas Paine: ”Calomnia este o patima
ciudata; incercarea de a o inlatura o face sa traiasca; indiferenta o distruge
in mod inevitabil.
·
Thomas Stearns Eliot: ”Omul care
acţionează suferă mai puţin decăt cel care aşteaptă.***Bunătatea e atitudinea
omului în suferinţă.***Să nu-ţi faci drepturi din suferinţele şi nedreptăţile
îndurate.
·
Thomas Wolfe: ”Convingerea totala a
vietii mele se reazama pe faptul ca aceasta singuratate, departe de a fi un
fenomen curios si rar, specific numai mie si altor cativa oameni solitari, este
un fapt central si inevitabil al existentei umane.
·
Titu Maiorescu (1840 - 1917): "Cum
sa stii ce este bucuria daca nu stii ce e durerea?
·
Tom Cochrane: ”Cred ca o multime de boli
isi au radacina in anxietate si singuratate. (
·
Tom Hanks: ”Exista o diferenta intre
singuratate si solitudine.Pot sa inteleg conceptul de a fi calugar pentru o
vreme. (
·
Tom Wolfe: ”Cel mai eficient leac al
vanitatii este singuratatea. (
·
Toni Chira: ”sunt un om destul de singur
încât să descopăr scripeții abia după ce aduc găletuța din beci/la mine
tristețea e arbitrară: se adună de peste tot/și nu te mai lasă să pleci
·
Tori Amos: ”Am atat de multe
personalitati in interiorul meu si tot singura ma simt. (
·
Torquato Tasso: ”Marile dureri sunt
tăcute: ele nu se exprimă prin lacrimi.
·
Traian Basescu: ”Universitatea înseamnă
verticalitate, corectitudine şi nu mită, furt sau minciună. Din nefericire,
şcoala suferă din pricina acestor tare. Plagiatul practicat de unii studenţi,
ca şi de unii profesori, cumpărarea lucrărilor de licenţă, mita pentru...
·
Traian
Dorz: ”Din veac e scris
aşa: plânsul unora e preţul bucuriei altora.”
·
Tristan Tzara: ”Şi simţeam sufletul tău
curat şi trist Cum simţi luna care pluteşte tăcută După perdelele trase. Şi
simţeam sufletul tău sărman şi sfios, Ca un cerşetor, cu mâna-ntinsă-n faţa
porţii, Neîndrăznind să bată şi să intre, Şi simţeam...
·
Tudor Arghezi: ”Eu, lacrima, de tine-o am
ascuns,/Căci lacrimile nici nu-ntreabă,/nici nu au răspuns***Lacrima e sfîntă,
fată,/Îi-e sufletului dată,/Cînd graiul a încetat/Şi tăcută, pustniceşte,/Numai
lacrima vorbeşte,/Cu oftatul mut şi sfînt,/Despărţită de pămînt./Dar cu seara
împreună/Îţi urează noapte bună./Vii tu, lacrimă, din lună?***Din emoţie în
emoţie, am simţit de câteva ori o lacrimă căzându-mi pe câte o filă. O să mă
duc de m-ar lăsa puterile, la Orăştie să plâng la zidurile ei. Un nou univers
mi s-a deschis fulgerător. Mi-aş permite să spui că sunt un om fericit,
între...****E trist diaconul Iakint Si temerile lui nu mint. Fur si talhar
intru Hristos, El printre frati trecu sfiios. Trupu-i balan de osandit, Cu
pravila s-a razvratit Si, facand cruci, batand matanii Se simte starv intre
jiganii....*****"Poezia este copilul care ramane in sufletul
adolescentului, al omului matur si al batranilor, peste durere, dezamagire si
suferinta.***Bunatatea e atitudinea omului in suferinta.***e într-adevăr o
suferinţă reală să fii un om într-o generaţie de muşte şi să ai nevoie de
bâzâitul şi de ouăle lor ca să trăieşti în tihnă. *** "De ce-aș fi
trist? Când pacea duioasă și blajină/Mă duce ca o luntre prin liniști de
lumină...
·
Tudor Gheorghe: ”Dacă n-ar fi trist, aş
fi vesel!*** Într-o țară care trăiește cu infernul cea mai pătimașă poveste de
iubire, cei care-i pun lacrimile pe note devin vestitorii focului de unde poate
renaște.
·
Tudor Musatescu Lacrimi: Perle de
cultură personală.***Ochii tăi vioi de drac capul sec şi prost mi-l fac; când
nu-i văd, le-aş spune multe, când îi văd mă uit şi tac. I-am văzut privind spre
mine, m-am făcut roş ca un rac când am privit spre altul, am fost trist şi-am
fost posac. Sunt...***Esti singur numai atunci cand nu mai ai sa-ti spui nimic.
*** „Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce
spun ei.”
·
Tukaram Paul Avram: ”Suferinta nu se
naste din dorinta, ci invers. Suferinta este consecinta fireasca a faptului ca
nu vezi realitatea asa cum este. Daca nu o vezi, este pentru ca perceptia este
stramba. Aceasta este stramba pentru ca nu iti apartine. Ti-a fost inoculata
ideea ca realitatea inseamna ceea ce spun altii ca este si i-ai crezut. Cand perceptia este stramba, se naste dorinta
de a indrepta realitatea. Pentru ca ai tot timpul senzatia ca ceva nu este in
regula, depui efort sa o corectezi. Evident, cu cat incerci mai mult sa o
indrepti, cu atat o strambi mai tare si de aici suferinta. Cand perceptia este
corecta si realitatea este vazuta exact asa cum este, suferinta dispare. O data cu ea, si dorintele. Ce dorinte ai mai
putea avea cand intelegi ca toate sunt la locul lor?”***Viata in sine nu are
nici un scop sau sens. Este viata pur si
simplu si face ce are de facut. La nivel de individ, viata poate capata sens
sau scop daca individul ii da acesteia o directie. In acest sens, individul isi
poate descoperi vocatia sau misiunea, dar nu prin vointa personala, ci prin
intelegere. Scopul personal al vietii
este deja in individ, rolul acestuia fiind acela de a-l descoperi. Sau, mai
corect spus, viata a decis deja ce urmeaza sa faca individul, dar ii da sansa
de a descoperi. Daca individul isi alege
vocatia pe criteriul “asta imi place”, in scurt timp va ajunge la frustrare si
suferinta. Alegerea este, in majoritatea
cazurilor, mentala si bazata pe motive gresite: dorinta de a demonstra, de a
primi atentie si validare, pe sentimentul ca trece vremea inutil si mai ales,
de a castiga. In consecinta, pentru ca vaneaza ceva, va ajunge la esec. Daca,
in schimb, este atent la pasi si la directia in care este dus de evenimente, va
invata. Pe masura ce invata, intelege ca vocatia este in mare masura un
echilibru intre placere si neplacere.
Pentru a creste intr-o anumita directe, este necesar ca ceea ce ii aduce
satisfactie sa fie insotit si de sentimentul de frustrare. Acest element il va
determina pe individ sa isi imbunatateasca abilitatile si sa isi revizuiasca in
mod constant atitudinea asupra procesului.
Urmand pasii, va gasi satisfactie in orice face si la un moment dat, se
va gasi pe o directie care il implineste.
·
Tuti-Name: „Inima care nu cunoaşte
dragostea nu cunoaşte nici tristeţea.” (
·
Ugo Foscolo: ”Cei ce n-au suferit
niciodată sunt nedemni de fericirea lor. Ei privesc plini de orgoliu,
nefericirea altuia pentru a-l jigni.
·
Václav Havel: ”Intenţia de a te devota
întru totul literaturii este cel mai înşelător lucru posibil şi de multe ori,
paradoxal, literatura este cea care are de suferit.
·
Valeriu Armeanu: ”Moarte gri, tristeţe
gri, spaime gri, paiaţe gri, chiar şi prafulde pe tobăare o doctrină gri.
Farduri gri, suspine gri, între proştis-a pus o bară,dar şi bara este gri, case
gri, oraşe gri, pe la bursade minciunini se spunsloganuri gri. Zile...Nu ştiu ce
mă întrebiSub fereastră creştea iederaşi creştea rozmarinul, iar vântul se
strecura, ca o vietatepe urmele noastre. Nu ştiu ce mă întrebi, un copil aruncă
cu pietrepe docuri, un copil tremură de friglângă stâlpulvechilor lămpi cu..***Lume
roz, şosete roz, lacrimi roz, suspine roz, Doamne sânt bolnav de roz, fufe roz,
şantaje roz, şi bufoni cu ghete roz, boaşe roz, caiafe roz, mă sufoc de-atâta
roz, deşi sânt puţin sfioz, eu pe toate le miroz, fiindcă am nănău bengoz, când
mă..***Am zis, Doamne îdin înge, muma meape drumuri plânge, spune-mi, Doamnede
ce plângeşi varsă lacrimide sânge, spune-mi, Doamneun’ se duceşi de cepe
drumuri plânge, mi-o căuta lemnde cruce? Plânguit-am la cer, Doamne, dar
acololumea...***Vântul în radăPaşii tăi nu mai sânt pe colinecum îi văzusem şi
ieri, îi cheamăcreuzetele marilor străzi, plângând, poate, îmi lipisem fluturi
de boruri, căci iarna fu mai blândăîn tot ce urzi. Dacă nu suspine, ce-au curs
pe clanţeşi pe uşile tale?...***Lume roz, şosete roz, lacrimi roz, suspine roz,
Doamne sânt bolnav de roz, fufe roz, şantaje roz, şi bufoni cu ghete roz, boaşe
roz, caiafe roz, mă sufoc de-atâta roz, deşi sânt puţin sfioz, eu pe toate le
miroz, fiindcă am nănău bengoz, când...
·
Valeriu Butulescu: Pentru atâta tristețe
trebuie să te naști roman. ***Cei ce bocesc la necaz, chiuie când sunt
fericiţi.***Ador singuratatea, voi infiinta un sindicat al spiritelor solitare.
***Ala (printre lacrimi): Sunt o femeie credincioasă... Te rog să mă crezi... Eu
cred în Marco! Elen: Dacă vrei să-ţi salvezi sufletul, trebuie să crezi în
Dumnezeu, nu în fotbalişti! Ala: Marco e dumnezeul meu! I-am jurat credinţă
veşnică....***Astept o istorie a neamului, scrisa lucid, cu cerneala, nu cu
lacrimi si sange.***Baciul (se alarmează brusc): Parcela cinci, ai spus? Vezi
că e pe-aproape trifoiul lui Gârjoabă! Nu vreau necazuri... Monitorizează cu
atenţie măgarii... Ei conduc turma. Direcţionează măgarii spre nord vest...
Dă-i dracului de câini!... (Pauză. )...***Bărbatul: Eşti gravidă? De ce nu
mi-ai spus? Ce face fiica noastră, Omenirea? Femeia: Suferă şi creşte. Încă
puţin şi se revarsă...***Brâncuşi: Uneori şi titanii plâng. Plâng cu lacrimi
titanice.***Cad lacrimi din ochii raniti de-atata frumusete.***Sunt om, deci rad
si plang cu-acelasi fel de lacrimi.***Contează ce ai clădit din suferinţa ta,
nu cât ai suferit.***Din apropierea a două suferinţe, adeseori vine
alinarea.**Bucuria duce la suficienţă şi stagnare. Suferinţa împinge lumea
înainte.***Don Siempre: Organele rudimentare dor, prietene! Cei ce-şi pierd
capul suferă de înfricoşătoare migrene! Ştiu asta de la răposatul rege Ludovic!
***Dracula: Vorbeam de flori! Şi tu, gata, ai trecut la lacrimi! Chiar şi în
poezia modernă există o anumită rânduială... Gardă! Să intre gărzile!***Durerea
de azi, mâine va fi tristeţe. ***Fericirea (starea de graţie a tuturor
simţurilor) duce inevitabil la blazare. Impulsul creator stă în
suferinţă.***Globalizarea durerii. Ţipătul planetar, exprimat în număr de
lacrimi pe metrul pătrat.***În cimitir era o dezordine de nedescris, de indata
ce mor, oamenii se dezobisnuiesc sa mai mature.***Mai trista decat sfarsitul
este perspectiva sfarsitului.***Fii stanca, imbratiseaza-ti pamantul si nu fii
trist ca papadia zboara.****Inteligenta iti aduce numai necazuri, precum
crocodilului pretioasa lui piele.**La o înmormântare, florile și lacrimile
îndulcesc esența crudă a procesiunii: îndepărtarea cadavrului.**I-am smuls
călăului masca, fața lui era plină de lacrimi.***Lacrimile sincere se varsă în
singurătate.
·
Valeriu Popa: "Daca aveti o mare
suparare sau tristete incercati sa nu aduceti sentimente acasa. Iesiti in
strada - cu deosebire in locurile inverzite - si plimbati-va. Nu faceti din
casa dvs. o groapa de gunoi energetic. Daca locuiti de cativa ani si ati saturat
spatiul cu regrete, suparari si spaime, amintiti-va momentele in care v-ati
certat si suparat, asezati-va in acel loc, iertati, anulati agresivitatea fata
de iubire, rugati-va.*** "Supararea este una din cele mai raspandite
incalcari ale legilor universului, care poate determina diferite neplaceri in
viata, atat a celui pe care te superi, cat si in propria ta viata. Supararea
copilului pe parintii sai, a parintilor pe copii creeaza ruperea si deformarea
celor mai fine structuri energetice, cu consecinte din cele mai grave. Femeia
trebuie sa fie linistita si rabdatoare si nu trebuie sa se supere sau sa
traiasca sentimente negative. Ea trebuie sa accepte cu seninatate realitatea,
asa cum este si sa nu admita parerile de rau in legatura cu trecutul sau sa
grabeasca viitorul.
·
Valeriu Stancu: ”Galaxii naufragii desert
in irisi caii somnului se-adapa
·
Valmiki: ”Intristarea distruge mintea;
intristarea distruge invatatura: intristarea distruge rezistenta: nu exista
ratacire la fel ca intristarea!
·
Vasile Bancila: ”Triste sunt lacrimile
toate, dar cele mai triste sunt cele de umilinta si de neputinta nevinovata.
·
Vasile Conta: ”După cum lacrimile
uşurează sufletul, tot aşa şi cugetările descreţesc fruntea gânditorului, însă
minându-i mintea.
·
Vasile Ghica: ”Mi-e groaza de
singuratate, pastrati-mi, va rog, un loc in groapa comuna. ***Există scriitori
care îi pupă pe criticii literari, chiar şi când aceştia suferă de hemoroizi.***Hazul
nostru de necaz este poate o tiflă dată absurdului vieţii.***Cartea fără
cititori are ceva din tristeţea prostituatei fără clienţi.***Cele mai cumplite
necazuri ale viitorului vor fi generate, cu siguranţă, de metastazele
inculturii.***Tristeţea mare e că, pentru 80% dintre pâmânteni, Homer, Dante,
Bach, Shakespeare, Eminescu, Brâncuşi, G. Enescu etc. nu există.***Imbecilitatea
este o boala de care sufera mereu altii.***Unii sufera de foame, ceilalti de
angoasa***Varsta rezolva patimile, le face boante***Ideile noi sufera de
insolatie si iarna.***Numai arta poate urca suferinta pe podium.***Omul -
lacrima inteligentă a naturii.***Nu e exclus ca pamantul sa ajunga o lacrima in
marime naturala, asa cum se vede din cosmos.***Prostii nu au necazuri cu
absolutul***Înca nu fac haz de necaz, mai am ceva sperante.
·
Vasile Pârvan: ”Cel care luptă e mare,
cel ce suferă e sfânt.
·
Vasile Voiculescu: ”Primește lacrima
amarelor căinți Și iartă-ma ca Te-am vândut, Iisuse... Nu ca Iscariotul
pentru-arginți, Ci spre mândria proastei mele minți, Pentru-ngâmfările ei: cât
de sus e ***Durerea e un VAL , bucuria – MAREA… Durerea e pârghia vieții.Apasă
cu un capăt, dar cu celălalt ridică. Bucuria e o minune neștiută și nefolosită
de om. Noi o întrebuințăm ca cineva care nu ar ști să zboare cu aeroplanul și
s-ar mulțumi să alerge cu roțile, dar pe pământ. Dacă ți-ai îngropa bulbul
inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună? Cugetați în
ceasurile vii ale vieții, nu amânați cugetările tocmai pentru ora morții. Căci
atunci nu mai puteți avea gânduri, ci, ca într-un apocalips al propriei vieți,
vedenii și descoperiri. Ca să fii plin de toate bucuriile și durerile lumii,
urmeaza pilda vioarei: golește-te de tot ce ești tu, scobește-ți tot miezul
egoismului, asa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul
universal."***.“Ce greu să treci din carne iar în eternitate, / Un
continent de suflet se-afundă în uitare. / Dar altele din sânge ies noi şi
înfierbântate, / Tiparele durerii se-abat pe fiecare.” 2.“Durerea e un
val, bucuria – marea…// Durerea e pârghia vieţii. Apasă cu un capăt, dar cu
celălalt ridică.// Bucuria e o minune neştiută şi nefolosită de om. // Cugetaţi
în ceasurile vii ale vieţii, nu amânaţi cugetările tocmai pentru ora morţii. /
Căci atunci nu mai puteţi avea gânduri, ci, ca într-un apocalips al propriei
vieţi, vedenii şi descoperiri./ Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile
lumii, urmează pilda vioarei: / goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot
miezul egoismului,/ aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul
universal.” 3. “M-adun de pretutindeni, mă-nchid de-o grijă sumbră,/ Mi-e
sufletul zadarnic şi cere să se culce”4. „Fidelă, durerea niciodată nu ne
minte.”5. “Ce mândră limpezime-n zenitul suferinţii!”
·
Veronica Baciu: "Tristețea e doar o
stare/Fără început și fără sfârșit
·
Veronica Micle: ”Nu eşti tu acela care
mi-ai dat inimei mâhnire; Nu te măguli cu gândul că te-am plâns sau te-am
iubit, Ai fost numai întruparea unei clipe ce-n neştire Mişcă sufletul şi-l
leagă de un dor nemărginit. Şi dacă a fost durere şi dacă...***Ai sosit, dulce
uitare, Din cumplitul meu necaz Şi din dragostea cea mare Nici o urmă n-a
rămas. Şi-n aceste ceasuri line, Eu cu suflet liniştit Cugetându-mă la tine Mă
întreb de te-am iubit.***Şterge-ţi lacrima din gene, lasă-ţi ochii tăi senini
Şi nici urmă să nu fie c-ai fi plâns sau că suspini. Zâmbetul de ironie pe-a ta
faţă să se vadă, Preţ să nu pui pe nimica ea şi lumea să te creadă. Nu căta
prin duioşie,...***Floricelele mult smerite Pe sub tufe taăinuite, S-au ascuns
de ochii lumii Şi de cursele minciunii. Ele-n liniştea lor mare Au privit din
depărtare Rele-n lume câte sunt, Chinuri câte-s pe pământ. Şi când ceasul
de-nflorire...***Cand iti scrii cea mai frumoasa pagina in cartea vietii tale,
soarta cu vesnica ei ironie varsa cerneala peste foile care urmeaza.
·
Vetalapancavincatika: ”Un copil
ascultător, o știință care îmbogățește, sănătatea, prietenii, o soție virtuoasă
și iubitoare; cinci pricini care scot din rădăcini mâhnirea.
·
Vicki Baum: ”Faima aduce intotdeuna
singuratate. Succesul este rece ca gheata si singur precum polul nord.
·
Victor Hugo: "Adevărata tristețe
este să cunoști fericirea doar pentru a o pierde mai târziu. ***Bărbatul este
cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal. Dumnezeu a
făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar. Tronul exaltă, altarul
sfinţeşte. Bărbatul este creierul, femeia este inima. Creierul...***Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia e
invincibilă prin lacrimi. Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.”***Bucuria
si durerea masoara rau orele; prima le face secunde, cealalta secole.***Când
buretele este îmbibat, marea poate să treacă pe deasupra fără a-i mai adăuga o
lacrimă.***Ce lucru minunat să fii iubit! Nu există decât un singur lucru mai
minunat: să iubeşti! Inima, trecând prin iubire, devine eroică. Nu mai e
alcătuită decât din puritate. Nu se mai reazimă decât pe ceea ce e mare şi
înalt. În ea nu poate încolţi...***Cu cât patima e mai oarbă, cu atât e mai
tenace. Ea nu e niciodată mai trainică decât atunci când n-are nici un motiv să
fie aşa.***Cu siguranţă, uneori suferinţa face educaţie inteligenţei.***Fericirea
a trecut repede prin viata mea. Am urmat-o. Si-am adormit in bratele ei. Cand
m-am trezit eram singur. ***Fericit e chiar in mijlocul spaimelor cel caruia
Dumnezeu i-a dat un suflet vrednic de dragoste si de nefericire, cel care n-a
vazut lumea si inima oamenilor sub aceasta indoita lumina n-a vazut nimic
adevarat si nu stie nimic. Sufletul care...***Iisus a plâns, iar Voltaire a
zâmbit. Din acea lacrimă divină şi din acel zâmbet uman a derivat graţia
civilizaţiei prezente.***Întotdeauna este mai multă suferinţă în clasele de jos
decât este umanitate în cele de sus.***Melancolia este fericirea de a fi trist.***Nimic
nu este mai înăbuşitor decât simetria. Simetria este plictiseală, chintesenţa
jalei. Disperarea cască. Există ceva mai teribil decât un iad de suferinţă – un
iad de plictiseală.***Nu plange acela care nu vede."*** Pe Dumnezeu L-am
cunoscut mai bine printre lacrimi. ***Pentru inimile care au suferit multa
vreme, bucuria e asemanatoare cu roua pentru paminturile pirjolite de soare.***
Să ai curaj pentru marile necazuri din viaţă şi răbdare pentru cele mici; şi
când ţi-ai terminat cu trudă sarcinile zilnice, mergi şi dormi liniştit.
Dumnezeu e treaz.***Toate patimile, afară de acelea ale inimii, se risipesc în
visare. ***Zâmbetul bucuriei este mai apropiat de lacrimi decât de râs.***
·
Victor Marinescu: ”A iubi inseamna
renuntarea la singuratate.
·
Viggo Mortensen: ”Nu există nicio scuză
pentru plictiseală. Spune da mâniei, da depresiei, da nebuniei. Dar niciodată
nu există vreo scuză pentru plictiseală.
·
Viktor Emil Frankl: ”Prin optimism tragic
înţeleg că cineva este şi rămâne optimist în ciuda triadei tragice, aşa cum se
numeşte ea în logoterapie şi care este formată din acele evenimente umane care
sunt circumscrise de: suferinţă, vinovăţie şi moarte.
·
Viktor Frankl: „Sunt situatii cand omul
nu mai poate sa lucreze sau sa se bucure de viata; caci inevitabilitatea
suferintei nu poate fi niciodata controlata. Acceptand provocarea de a suferi
cu curaj, viata are sens pana la ultima sa clipita si isi pastreaza literalmente
sensul pana la capat. Cu alte cuvinte, sensul vietii este unul neconditionat,
pentru ca include chiar si sensul potential al suferintei ce nu poate fi
evitata.Dati-mi voie sa va confrunt cu o definitie, intrucatva stranie, a
disperarii. Disperarea poate fi pusa intr-o formula matematica: Disperarea =
Suferinta-Sens, adica disperarea este o suferinta fara sens. De indata ce omul
gaseste un sens pentru suferinta lui sau un sens pentru viata sa in pofida
suferintei, el devine capabil sa o indure si nu ajunge la disperare.Dati-mi
voie sa spun cat se poate de clar faptul ca suferinta nu este sub nicio forma
necesara pentru a gasi sensul. Dar insist asupra faptului ca sensul este
posibil in pofida suferintei, daca, desigur, suferinta este inevitabila. Daca
ea poate fi insa evitata, cel mai plin de sens lucru este sa ii indepartam
cauza, fie ea una psihologica, filozofica sau politica. A suferi fara sa fie
nevoie este o chestiune mai degraba de masochism decat de eroism.Un om care se
lasa sa decada pentru ca nu mai putea vedea niciun scop in viitor se descoperea
potopit de ganduri retrospective. Am vorbit deja, intr-un alt context, despre
tendinta de a privi spre trecut pentru a face prezentul, dimpreuna cu toate
ororile lui, mai putin real. Dar in jefuirea prezentului de propria-i realitate
zace un oarecare pericol. Devenea usor sa treci cu vederea prilejurile de a
face ceva pozitiv cu viata de lagar – prilejuri care chiar existau. A privi
„existenta provizorie” ca ireala constituia in sine insasi, un factor important
care determina prizonierul sa renunte la a se mai agata de viata; intr-un fel,
totul devenea fara sens. Astfel de oameni uita ca adeseori tocmai o atare
situatie exterioara exceptional de dificila ii ofera omului sansa de a creste
spiritual dincolo de sine insusi. In loc sa fi luat greutatile din lagar ca pe
un test al propriei tarii launtrice, ei nu-si luau viata in serios si o
dispretuiau ca pe ceva fara insemnatate. Preferau sa-si inchida ochii si sa
traiasca in trecut. Pentru astfel de oameni, viata devenea lipsita de sens.Am
putea spune ca cei mai multi oameni din lagarul de concentrare credeau ca
oportunitatile reale pe care ni le oferea viata s-au dus. Totusi, in realitate,
mai existau o oportunitate si o provocare. Puteai obtine o victorie din aceste
experiente, transformandu-ti viata intr-o biruinta launtrica, sau puteai sa
ignori provocarea si sa vegetezi pur si simplu, asa cum si faceau cei mai multi
detinuti.Situatia noastra nu era cea mai groaznica la care ne-am fi putut
gandi. Am spus ca fiecare dintre noi trebuia sa se intrebe ce pierderi de
neinlocuit va fi suferit pana atunci. Cine se afla inca in viata avea motive sa
mai traga nadejde. Sanatatea, familia, fericirea, posibilitatile profesionale,
norocul, pozitia in societate – toate acestea erau lucruri ce puteau fi
redobandite. La urma urmei, aveam toate oasele intregi. Toate prin cate
trecuseram ar mai fi putut constitui o zestre pentru viitor. Si am citat din
Nietzsche: „Ceea ce nu ma omoara, ma intareste”.Apoi am vorbit despre viitor. Am
spus ca celui ce-l priveste cu obiectivitate, viitorul trebuie sa îi para
lipsit de speranta. Am fost de acord cu faptul ca fiecare dintre noi putea
ghici cat de mici ii erau sansele de supravietuire. Le-am spus ca, desi nu era
epidemie de tifos in lagar, mi-am estimat propriile sanse la una din douazeci.
Dar le-am spus si ca, in ciuda acestui fapt, nu aveam de gand sa-mi pierd
speranta si sa ma dau batut. Caci nimeni nu putea sti ce-i rezerva viitorul, cu
atat mai putin ora urmatoare. Chiar daca nu ne puteam astepta la niste
evenimente militare senzationale in zilele urmatoare, cine putea sti mai bine
decat noi, dupa atata experienta asimilata in lagar, ce mari sanse ni se puteau
deschide cateodata, chiar pe neasteptate, chiar si daca doar la nivel individual.
De exemplu, puteam fi detasati pe neasteptate cu o echipa beneficiind de
conditii de lucru exceptionale – caci acesta era genul de lucru care constituia
„norocul” prizonierului.Dar nu doar ca le-am vorbit despre viitor si despre
valul care-l acoperea, ci am mentionat si trecutul, toate bucuriile lui si
faptul ca lumina lui stralucea chiar si in intunericul acelor clipe. Din nou am
citat dintr-un poet – pentru a evita sa par ca predic – care scrisese asa:
„Ceea ce tu ai vietuit, nicio forta de pe pamant nu-ti mai poate lua”. Nu doar
trairile noastre, ci si tot ceea ce facusem, gandurile marete pe care le vom fi
nutrit si tot ceea ce am suferit, toate acestea nu sunt pierdute, chiar daca
tin de trecut, caci noi le-am adus in fiinta. A fi fost este, de asemenea, un
fel de a fiinta si, probabil, cel mai sigur. Apoi am vorbit despre multele
prilejuri de a da sens vietii. Le-am spus camarazilor mei ca viata omului,
oricare ar fi imprejurarile, nu inceteaza niciodata sa aiba sens si ca acest
nemarginit sens al vietii include suferinta si sfarsitul, privatiunea si
moartea. Le-am cerut bietelor fapturi care ma ascultau atente in intunericul
baracii sa faca fata gravitatii situatiei in care ne gaseam. Nu trebuiau sa-si
piarda speranta, ci sa-si pastreze curajul avand siguranta ca lipsa sortilor de
izbanda in lupta noastra nu ii scadea acesteia cu nimic din demnitate si
sens.Am spus ca, in acele ceasuri grele, pe fiecare dintre noi ne privea cineva
– un prieten, o sotie, cineva viu sau cineva mort, ori Dumnezeu – si ca nu se
astepta sa il dezamagim. Ca spera sa ne afle suferind cu fruntea sus – nu ca
niste nenorociti, ci ca unii care stim cum sa murim.Odata, un medic generalist
in varsta a apelat la mine din cauza unei depresii severe. Nu putea trece peste
pierderea sotiei sale, care murise cu doi ani inainte si pe care o iubise mai
presus de orice. Dar cum puteam eu sa-l ajut? Ce sa-i spun? Ei bine, m-am
abtinut sa-i spun ceva la nimereala si in schimb l-am confruntat cu intrebarea:
„Doctore, ce s-ar fi intamplat daca ai fi murit dumneata primul si sotia
dumitale ti-ar fi supravietuit?” „Oh, mi-a raspuns el, ar fi fost ingrozitor!
Ce ar mai fi suferit!” Atunci i-am replicat: „Vezi, doctore, sotia dumitale a
fost crutata de o astfel de suferinta, si negresit ca tu esti acela care ai
crutat-o, cu pretul faptului ca tu ii supravietuiesti si o jelesti.” Nu mi-a
raspuns absolut nimic, dar mi-a strans mana si a parasit linistit cabinetul
meu. Intr-un fel, suferinta inceteaza sa mai fie suferinta din clipa in care
isii gaseste un sens, ca de pilda sensul sacrificiului. Din clipa in care am
reusit sa ii schimb atitudinea fata de soarta pe care n-o mai putea schimba, el
a putut cel putin a vada sensul suferintei sale.Cand omul descopera ca destinul
lui este sa sufere, va trebui sa-si accepte suferinta ca fiind propria sa
misiune; singura si unica lui misiune. Va trebui sa realizeze faptul ca pana si
in aceasta suferinta a sa, el este unic si singur in intregul univers. Nimeni
nu-l poate scuti de suferintaa lui sau nu poate sa sufere in locul sau. Singura
lui sansa tine de modul cum isi poarta povara. (Referindu-se la situatiile pe
care nu le poti influenta sau schimba, care nu tin de tine, cum ar fi pierderea
cuiva drag sau unele evenimente istorice sau calamitati care nu stau in puterea
noastra sa le controlam sau sa le oprim).De indata ce ni s-a dezvaluit sensul
suferintei, am refuzat sa bagatelizam sau sa ne indulcim chinurile din lagar
ignorandu-le sau nutrind iluzii false si intretinand un optimism artificial.
Suferinta devenise pentru noi o sarcina careia nu voiam sa-i intoarcem spatele.
Ne dadeam seama de oportunitatile ascunse pe care ea ni le oferea ca sa
realizam ceva, acele oportunitati care l-au facut pe poetul Rilke sa scrie:
„Cat de mare e suferinta prin care trebuie sa trecem!” Rilke vorbea despre acea
„indurare a suferintei”, la fel cum altii vorbesc despre indeplinirea unei
munci oarecare. Si noi chiar ca aveam destula suferinta prin care sa trecem. De
aceea, era nevoie sa facem fata intregii suferinte, incercand sa reducem la
minimum momentele de slabiciune si lacrimile scapate pe furis. Dar nu era cazul
sa te rusinezi de lacrimile tale, caci ele erau dovada celui mai mare curaj
omenesc: curajul de a suferi.Nu trebuie sa uitam niciodata ca putem gasi un
sens in viata chiar si atunci cand suntem confruntati cu o situatie
deznadajduita, cand avem de infruntat o soarta pe care nu o mai putem schimba.
Caci ceea ce conteaza atunci este sa dam dovada de acel unic potential uman la
cotele sale cele mai inalte, care consta in a transforma o tragedie personala
intr-un triumf, in a transforma o nenorocire intr-o realizare omeneasca. Cand
nu mai putem schimba o situatie – ganditi-va doar la o boala incurabila, cum ar
fi de pilda un cancer neoperabil – atunci suntem provocati sa ne schimbam pe
noi insine.Lucrul de care aveam cu adevarat nevoie era o schimbare fundamentala
a atitudinii noastre fata de viata. A trebuit sa invatam noi insine, ba inca a
trebuit sa-l invatam si pe semenul nostru disperat ca ceea ce conteaza cu
adevarat este nu ceea ce asteptam noi de la viata, ci mai degraba ceea ce viata
asteapta de la noi. Trebuia sa incetam a ne mai intreba care este sensul vietii
si, in schimb, sa ne gandim ca noi insine eram intrebati asta de catre viata –
zi de zi si ceas de ceas. Raspunsul nostru trebuia sa constea nu in
palavrageala si meditatie, ci in actiune justa. La urma urmei, viata inseamna
sa iti asumi responsabilitatea de a gasi raspunsul just la problemele acesteia
si de a face fata sarcinilor pe care ea i le traseaza fiecaruia dintre
noi.**"Omul este gata si sa sufere, cu conditia – negresit – sa fie sigur
ca suferinta lui are un sens.
·
Vincent van Gogh: ”Să suferi în
tăcere este unica lecție care face să o învățăm în aceasta viață.
·
Viorel Birtu Piraianu: „este
timpul să plâng, deci plâng/biet suflet nătâng/curg toamne pe corzi rupte/ochii
tac (...)/picură luna pe geamuri murdare/se adapă în ape stătute, caii mei
sălbatici/le este dor de plecare/să zburde liberi în soaree târziu, este
seară/trec cocorii spre baltă/eu rătăcesc sub cer și mai cânt la vioarăo dată,
ca ultima oara"*** „este timpul să
plâng, deci plâng/biet suflet nătâng/curg toamne pe corzi rupte/ochii tac
(...)/picură luna pe geamuri murdare/se adapă în ape stătute, caii mei

ca ultima oara"
·
Viorel Muha: A vedea poate fi trist,
frumos, superb, minunat sau divin. A privi, însă, este doar o constatare
rece!***Adevărul şi iubirea nu mor, nu se strică, nu au miros urât, nu
mucegăiesc, nu putrezesc. Ele aproape întotdeauna sunt împreună. Ele intră-n
inimă şi-n suflet, ca o lumină. Ne părăsesc atunci când ne murdărim cinstea,
cugetul, inima, sufletul şi...***Am căzut în tristeţe şi m-am lovit de asfaltul
ei strivind o floare în cădere melanconie în ruptură de suflet triseţe în
bucurie? dezamăgire în tristeţi de nopţi umbroase ce-apasă suflet părăsit? oare
de ce nu pot...***Azi, acolo, o creangă plânge ruptă-n lacrimi balsamul ei
miracol nu mai este de mult iubit noroiul umple sufletele noastre acre ce
strigă opriţi să distrugeţi tot ce încă mai poate fi distrus o hârtie şi-o
sticlă goală, cola, gunoi...***Când nefericirea devine aşa de mare, lacrimile
se transformă în chipuri care plâng şi curg în jos.***Când nu voi mai putea
face nimic, voi aduna în lacrima mea toată supărarea lumii. Apoi, o voi strânge
în mâna mea şi voi pleca undeva, neştiut de nimeni.***Când ochii vor picura
lacrimi pe obraji, să ne amintim de clipele când aveam zâmbetul pe buze şi în
suflet. ***Ce ai făcut tu, iubire? Ai stors cuvântul de ultima lui putere. De
ce îl laşi să moară lăsând în urmă lacrimi? Suntem simpli paşi de cuvinte,
simplă amintire. Lumea a dispărut în tăcere. Ele, cuvintele nu mai sunt.
Au..***Cel mai frumos cadou pe care îl poţi face iubitei tale este un şirag de
perle-lacrimi sculptate cu fericire.***Chitara pune coardă sub paşii mei prin
palme cu două degete şi o pană săream într-un picior pe ea vibram în ritmul
trecutului meu pentru tine sunetele curgeau în conhorte se înălţau apoi coborau
eu prindeam...***Citeşte-mi lacrimile, căci sunt file scrise de iubirea mea
pentru tine!Culmi domoale în văi de amintiri şi-n timpuri săpate-n adânc de
mine, fum spre cer încet ridică zidul sufletului meu, umed de lacrimi trist
şi-n rece alb şi-n vânturi, strigă ascult-mă! te caut şi ard în albastru tău
şi-n gânduri...***cută se zbate, sălbatecă sapă cu lumină brazde de timp în
jăratec de trup se aprind şi-n flăcări mă dor beţe de chibrit prinse-n irişi
ard clipe te gândesc prin dor există scântei şi-n frunzele mele toamna arde-n
pământ...***Dacă înţelegi durerea şi suferinţa altuia, fără a te fi durut şi pe
tine, eşti dăruit a vedea adevărul.***De multe ori sunt trist, pentru că viaţa
are paşii prea mari!***El este murdar şi-îi murdărie, ce apa nu poate spăla El
ne infestează trupul, să scăpăm de aşa ceva El forme multe şi-îi viclean, pe
oriunde-l putem afla El mintea, sufletul, gingăşia, lacrima, ne-o poate lua El
în versuri, proza şi-n...***Exist în clipa strivită de paşii mei Exist în lacrima
uscată de nefericire Exist în clipa uitată în mine Exist în sufletul strivit şi
fără speranţă Exist în inima-mi ce-şi doreşte încă apusuri de soare, zeul
uitării Exist ca să pot...***Făcut-am sicriu inimii astăzi copacul fiinţei în
felii l-am rupt durat-am culcuş căptuşit cu lacrimi luna am stors-o de roşu-n
neagră plecare am pus răsăriturile-n-asfinţit, drept lumânare negrul pământului
de ţărână în pumn l-am...***Inimă pustie gânduri strivite, zdrobite, obosite
timpul cu pierdere de sens vine peste mine, intră în mine, răscoleşte geamuri,
întuneric, nopţi stinse creier cu goluri carcasă goală fără suflet undeva la
capătul lumii...***Iubirea! Lacrimile sufletului dăruite cu fericire
maximă.***Lumea suferă enorm din cauza celor, nu care stau pe scenă şi urâţesc
lumea, ci a acelora care stau în tribune şi aplaudă! ***M-am strecurat în viaţa
ta încet pe nevăzute eu cu tristeţea mea am cu mine mica mea avere durerea
inima şi sufletul e mic bagajul meu este sărac am însă bogăţie de iubire prin
şoapte-litere frumoase în ele am pus...***Mă dor lacrimile stelelor, ce-n ele
tu exişti Mă îneacă plânsul vieţii, ce trece fără sens Te rog să fii tu noapte
şi zi lumină-n mine Te aştept în stânci şi-n munte, în clipa care vine Tu eşti
minune-n lume, început de univers Tu..***Mă-asculţi, inimă, şi nu mă crezi îţi
spun să taci şi tu nu mă aştepţi şi-mi spui mereu să nu uit, să nu gândesc dar
eu mereu te cert şi-ţi spun că nu-i îngheţ că chiar dacă mi-e vântul cerul
norul şi trecutul rană-n tot şi tu...***Muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta o clipă crescută din mine, ciudat aleargă spre viitor în
mine sunt, nu ştiu, imagini multe văd sunt un fonograf, gol plutesc fără
greutate şi cânt apăsat, viaţa strune...***Nu închina chipul în palme şi lăsa
lacrimi obosite pe lângă gene să-ţi curgă. Ridică-l maiestoasă cu curaj şi
energie, astfel în calea ta va fi să fie tot ce doreşti, dar cu trudă şi
căutare prin astă lume aşa de mare şi tare nepăsătoare.***Nu plânge noaptea
prin lacrimi de stele lasă capătul lumii şi vino spre mine ia o coardă de
suflet şi fă-o sunet minune cheamă prin vise începutul luminii lasă-mi, te rog,
vie făclie inima-mi care se zbate în imagini...***Nu-ţi fura propria-ţi milă,
lovind în alţii, pentru că dacă vei fi în necaz, cei care vor să te ajute, nu o
vor găsi, căci şi pe aceasta ai vândut-o!***O cută se zbate, sălbatecă sapă cu
lumină brazde de timp în jăratec de trup se aprind şi-n flăcări mă dor beţe de
chibrit prinse-n irişi ard clipe te gândesc prin dor există scântei şi-n
frunzele mele toamna arde-n pământ...O lacrimă poate fi cât un ocean şi poate
aduce o clipă de mare uşurare.***O vară merge-n zdreţe pe o uliţă gănduri fără
ochi, vor viaţă totu-i nemişcat gardul vechi şi rupt culege lacrimi spini,
câmpuri pustii şi-o privată un copil pe-o prispă, stă îngândurat ochii lui
urmăresc un soare nu are...***Odată odată vom ajunge la... stop între
răsărituri-apusuri dar... încă punem melodii înghesuim puls de inimă zbateri
care vor fi cândva încetări de clipe zbucium-închinări lacrimi ce... din iubire
odată vor ajunge...***Picături de timp strâng în mici flori de tristeţe din
apusuri iau culori înrămate în raze de lumină sculptez pictez şi în cuvânt pun
gândurile lumii culori adun din tot ce este rază albastră din pământ primăvară
prin semn...***Să dăruim picături din suflet prin lacrimi de fericire şi să ne
bucurăm de fericirea şi bucuria celuilalt, căci ele se pot întoarce însutit! ***Simt
parcă picioarele adânc în nisip înfipte şi-n ochi lumina ce-mi sădeşte, lacrimi
nedorite Multe din ele au rămas necurse şi secate căci timpul de multă vreme,
nu le mai socoate Vreau să-mi deschid pentru ele, noi ferestre să...***Spartă
în cioburi de rouă, o lacrimă plouă prin toamnă-n chipul tău sting jar de roşu
în obraji fierbinţi ce ard în bob de strugure, o lumină apusul strigă prin pana
ce cade încet din cer nu plecaţi voi zilele mele senine recele...*** Suferinţa
te poate face înţelept, dar nu pe toată lumea.***Inima este memoria iubirii, ea
nu gândeşte, ci doar simte! Ea nu vorbeşte, ci doar suferă, plânge, râde sau
cântă.***Sunt trist, poate şi alţii, că viaţa uneori are paşii prea mari, ori
că-i are prea mici.***Tăcerea este neputinţa sufletului nedreptăţit să mai
picure cuvinte-lacrimi***Tăcerile ard, înăutru se zbat scoarţa copacului
scrijelită, nu le uită în piatră sunt săpate, vântul le poartă buze neştiute,
din adânc le rostesc bobul unei lacrimi, cu ele-n durere coboară scrise şi
spuse, litere, formaţi doar...***Toţi avem în dosul privirii ascunsă o lacrimă
mai mult sau mai puţin vizibilă de nostalgie, de aceea fericirea şi regăsirea
sunt un vis după care alergăm cu toţii, până la moarte. Unii cred că îl vor
trăi, alţii doar se amăgesc.***Tu, cuvântule, eşti esenţa existenţei noastre în
ce am fost, în ce suntem şi în ce vom fi. Tu, cuvântule, rămâi şi după ce nu
mai suntem, sub forma numelui şi pomenirii noastre. Tu ne poţi face buni sau
nebuni. Tu poţi să ne faci curaţi sau...
·
Viorel Vintila: ”Lacrima - supapa de
avarie a sufletului îndurerat de tristeţe...***Dacă n-ar fi lacrimile, sufletul
s-ar îneca.***Viorel Vintilă Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine... este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă ea
te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de...***Îmi place să mă plimb prin ploaie şi să
plâng; nimeni nu îmi poate vedea lacrimile... nici măcar ploaia.***Lacrimile nu
se usucă niciodată, se refulează şi se revarsă în interiorul
sufletului.***Lacrima - pompierul de serviciu al sufletului înroşit de
durere.***Curcubeul ***Mama este cea mai importantă fiinţă din lume este mereu
lângă tine... este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă ea te-a legănat
şi ţi-a şters lacrimile te-a atins pe frunte când ai avut febra te-a învelit
seara înainte de...***Cel mai cald loc, unde te poţi cuibări oricând, când îţi
este frig sau când eşti trist, este inima mamei tale.***Îmi place să mă plimb
prin ploaie şi să plâng; nimeni nu îmi poate vedea lacrimile... nici măcar
ploaia.***Lacrimile nu se usucă niciodată, se refulează şi se revarsă în
interiorul sufletului.***Lacrima - pompierul de serviciu al sufletului înroşit
de durere.***Curcubeul - o batistă multicoloră care şterge lacrimile cerului.
·
Viorica Sălăjeanu:” De-aş putea rupe
tăcerea dintre noi! Dar cum să ceri iernii flori de mai? Mă prinde tristeţea
şi-n taină contemplu... Aripi albe, mari se desfac - Poarta sufletului se
deschide... Sunt furtună, sunt ploaie, sunt soare!
·
Virgil Carianopol: "Vine-o vreme,
vreme-adevărată,/ Când dureri și visuri și iubiri,/ Tot ce-ați strâns și adunat
în viață,/ Toate se prefac în amintiri”
·
Virgil Mazilescu: ”Poezie veche muscam
dintr-un mar pe iarba la umbra gardului in care s-a spinzurat auzind naluci de
vrabii ciinele negru al vecinului gheorghe acum o saptamina si ceva si ma
gindeam cu tristete la soarta nenorocitului animal oh ar putea fi...
·
Virginia Woolf: ”Tristețea este o paletă
de culori din care artistul vieții își alege nuanțele pentru a picta adâncimea
experienței umane. ***Tristețea vine să ne învețe valoarea zâmbetelor pierdute.
***Frumuseţea lumii are două tăişuri, una de bucurie, una de suferinţă, tăind
inima în două.
·
Vivian Greene: ”Să înveți să dansezi în
ploaia tristeții este o artă pe care mulți o evită.
·
Vladimir Ilici Lenin: ”Oprimarea socială
a maselor muncitoare, aparenta lor neputinţă completă în faţa forţelor oarbe
ale capitalismului, care pricinuieşte omului muncitor de rând zi de zi, ceas de
ceas suferinţe de o mie de ori mai îngrozitoare, chinuri de o mie de ori...
·
Vladimir Nabokov: ” Stelele se văd
mai bine cu lacrimi în ochi.
·
Vladimir Potlog: ”Nu mai am timp, iubite,
Să mai plâng pe umărul tău, Căci a secat de mult Lacrima din ochiul meu. Nu mai
am timp, iubite, Să mai alerg după iluzii bizare Şi după o dragoste care încet
dispare, Nu mai am timp, iubite, Să-ţi...***Te-am întrebat, iubito, De unde
vine dragostea, Şi tu nu mi-ai răspuns Şi eu m-am uita în ochii tăi Trişti şi
de lacrimi uzi. Am întrebat un bătrân cu părul cărunt Şi el a zis că nu ştie,
Că dragostea lui a murit de mult....***Pentru o clipă de iubire, Pentru o clipă
de amor, Aş da tot ce am mai scump! O, iubito, cât de mult te ador. Lacrimi de
iubire văd în ochii tăi, Şi sufletul îmi este plin de fericire Când zburăm pe
aripele dragostei.
·
Walter Scott: ”Boboci, florile-s încă mai
frumoase. Speranţa-i vie când din teamă-apare. Crinul spălat în rouă-a cer
miroase. Iar dragostea din lacrimi creşte mare.
·
Wayne Coyne: ”Muzica este uimitoare. Ea
iti aduce un confort metafizic, permitandu-ti sa ramai singur si izolat in timp
ce iti spune ca nu esti singur. .. Cu adevarat, singura cura pentru tristete
este sa o impartasesti cu altcineva.
·
Wilhelm Busch: ”Când doi se despart, unul
dintre ei are întotdeauna mai mult de suferit.
·
Will Rogers: ”Părerea mea personală este
că cei mai buni medici din lume sunt medicii veterinari. Un medic veterinar nu
îşi poate întreba pacientul de ce suferă... el trebuie să ştie!
·
Willa Chater: ”Numai oamenii singuratici
cunosc adevaratele valori ale prieteniei. Pentru ceilalti exista familiile;
pentru un singuratic sau un exilat prietenii reprezinta totul. ()
·
Willem de Koonig: ”Problema saraciei este
ca iti ocupa tot timpul (
·
William Arthur Ward: ”Ascultarea
mestesugita este cel mai bun remediu pentru singuratate, locvacitate si
laringita. (
·
William Blake: ”Mama-a gemut, din
umeri a strâns tata Când am căzut pe lume ud şi gol, Fragil, cu lacrimi
anunţându-mi soarta, Ca o ameninţare-ascunsă-n nor.***Momentul împlinit de l-ai
lăsat să zboare, vei plânge toată viaţa cu lacrimi amare.
·
William Butler Yeats: ”E trist că
dorul şi ispita cea adâncă Nu vor să moară-n mintea mea bătrână, încă? Tânăr
fiind aveau şi rost şi înţeles; Ce mă mai ţine azi în poezii, eres?***O fată
s-arătat cu roşii buze, triste: Icoana-acestei lumi în lacrimi, la aman, Ulise
blestemat în ceasul de răstrişte – Şi mândră ca Priam, ucis cu-ntregul clan.
·
William Faulkner: ”Ceea ce face din
dragoste un lucru trist nu stă atât în faptul că nu durează veşnic, ci că
disperarea pe care o lasă când dispare este uitată atât de repede.***Cel mai
trist în dragoste este nu numai că dragostea nu durează pentru totdeauna, dar
că și disperarea pe care o cauzează este ușor dată uitării.***Salvarea lumii
sta in suferinta omului.***Între durere si nimic aleg durerea.
·
William Golding (19 septembrie 1911 -
1993): ”optsprezece ani e cea mai bună vârstă a omului pentru a suferi: are
puterea necesară, dar nu se știe apăra.
·
William Penn: ”Adevarul sufera deseori
mai mult de infiarbantarea aparatorilor sai, decat de argumentele dusmanilor.
·
William S. Burroughs: ”În tristețea
adâncă nu este loc pentru sentimentalism. –
·
William Shakespeare (1564 - 1616): ”Consider
lumea drept ce este, o scenă pe care fiecare îşi joacă rolul; şi-al meu e unul
trist.***A jeli din cauza unui rau care a trecut si s a dus este drumul cel mai
scurt pentru a atrage si mai mult rau. ***Asemenea patimi oarbe au un sfârşit
violent***Când sosesc mâhnirile, ele nu vin ca iscoade răzlețe, ci în cete. ***Ce
slabi sunt cei cruțați de suferințe!**"Daca traiesti in asa fel incat
nimeni sa nu-si aminteasca de tine, vei muri singur si chipul tau va muri si el
odata cu tine. ***Doar omul ce nu a fost încercat, povăţuieşte şi alină
suferinţa.***Ce-n toiul patimii ne-am pus în gând, când patima s-a dus, s-a
stins şi gândul.***Fiind cautari ale imposibilului, pasiunile noastre ne
condamna la suferinta. suferinta apasa cu atât mai tare cu cât simte ca e mai
mare slabiciunea cu care e suportata.*** Infrange-ti durerea, fii vesel de se
poate, caci tot la zi ajunge si cea mai lunga noapte. ***Inteleptii nu stau niciodata sa isi
jeleasca pierderile, ci cauta cu voiosie sa si vindece ranile. ***Julieta:
Noapte bună, noapte bună! Aşa mâhnire dulce-i despărţirea, c-aş sta să-ţi spun
tot noapte bună până-n zori**Laertes: Prea multă apă te-a ucis, biată Ofelia,
drept care îmi înăbuş lacrimile.***Lorenzo: Asemeni patimi oarbe n-au norocul
Să ţină mult, ca pulberea şi focul se mistuie-n întâia sărutare. Cât e de dulce
mierea tot dezgustă Pe-acela ce prea multă miere gustă. De-aceea nu fi lacom,
nici prea dornic Şi ai să...***Necazul s-ar putea să îmi surâdă din nou, dar
până atunci, stai la o parte, tristeţe!***Orice durere are zeci de spectre ce
par durere sa fie. Caci privirea durerii prin prisma orbitoare a lacrimilor
imparte un singur obiect in mai multe, asa cum cristalele cu fatete, daca sunt
privite din fata nu arata altceva decat confuzie, dar vazute oblic, lasa sa se
distinga o forma.***Richard al III-lea (Duce de Gloucester): Plânsul mai
potoleşte amarul din mâhnire.***Richard al II-lea: De vază mă puteţi lipsi şi
chiar descăuna, dar spiritu-mi tot trist rămâne; sunt încă regele amărăciunilor
hapsâne.**** Romeo: Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor;
Purificată, e un foc în ochii celor ce se iubesc; Tulburată, este o mare
hrănită cu lacrimile celor ce se îndrăgesc. Şi încă ce mai e? E nebunia cea mai
înţeleaptă, Fierea ce...***Romeo: Vezi, iubirea-i o tortură. Căci suferinţa mea
ce se răsfrânge În dragostea ce mi-o arăţi, sporită Mi-o faci prin ea şi mai
nesuferită... Iubirea-i fum ce din suspine creşte, Aprinsă foc ce-n ochii dragi
zbucneşte, Gustată...***suferim prea mult pentru puținul care ne lipsește și ne
bucurăm prea puțin de multul pe care-l avem.***Suferinta apasa cu atat mai mult
cu cat observa ca e suportata cu slabiciune.***Orgolioşii nu lasă nici o urmă
pe unde trec.***Sunt slabi cei crutati de suferinta.***Unele necazuri au
leac.***Oricine îşi poate stăpâni necazul, în afară de cel ce are un necaz***Laertes:
Adio, stăpâne; focul mocnit din flecăreala mea deşartă ar izbucni în flăcări,
de nu l-ar stinge desperarea ce năvăleşte din lacrimile mele.
·
William Somerset Maugham: ”
Îndragostitului ce-şi aşteaptă iubita nici un sunet nu i se pare mai trist
decât cel al bătăilor întârziate ale orologiului.***Nu e adevărat că suferinţa
înnobilează caracterul: câteodată fericirea poate avea o astfel de consecinţă.
În general, suferinţa îl face pe om meschin şi răzbunător.
·
William Styron (1925 – 2006): ”De cele
mai multe ori suntem tentati sa ascundem adevarurile neplacute despre noi
însine tocmai celor pe care-i iubim, daca nu din alt motiv, macar din dorinta
foarte omeneasca de a-i cruta de suferinte inutile.***Cititul, cea mai buna
atitudine pentru a tine la distanta singuratatea absoluta.
·
Willie Nelson: „Nu strică să te simți
trist din când în când.” ***”In singuratate inveti rugaciunea si meditatia care
iti arata ca ea, singuratatea, nu exista. *** Cand ma gandesc la toate aceste
necazuri imi aduc aminte povestea unui batran care pe patul de moarte a spus ca
a avut multe necazuri in viata, multe dintre ele neintamplandu-se niciodata.***
N-am nimic de oferit decât sânge, muncă lacrimi şi sudoare.*** Nu va pot oferi
decat sange, sudoare si lacrimi.***Copacii izolati, daca reusesc sa creasca,
ajung vigurosi. (
·
Wolfgang Amadeus Mozart: ”Este o mare
consolare pentru mine să-mi aminteasc că Domnul, pe care l-am simţit aproape,
în credinţă umilă precum un copil, a suferit şi a murit pentru mine şi că El se
va uita la mine cu dragoste şi compasiune.***Muzica trebuie sa aduca foc in
inimile barbatilor si lacrimi in ochii doamnelor.
·
Woody Allen: ”Doar dacă îţi place
suferinţa vei fi fericit.****A fi fericit înseamnă iubire, aşa că a fi fericit
înseamnă suferinţă, aşa că nefericirea înseamnă iubire, sau iubirea înseamnă
suferinţă, sau suferinţă din prea multă fericire.***Annie Hall: Şi i-am povestit
despre familie şi sentimentele mele faţă de bărbaţi şi despre relaţia cu
fratele meu. După care ea îmi vorbeşte despre invidia posesiei penisului. Ai
auzit de asta? Alvy Singer: Eu? Eu... sunt printre puţinii... ***Fielding
Mellish (emoţionat, la un simpozion de colectare de fonduri, deghizat în
preşedintele statului San Marcos): Chiar dacă Statele Unite sunt foarte
prospere şi San Marcos e o ţară foarte săracă, avem multe să vă oferim dacă ne
ajutaţi. De...***I-am spus psihiatrului meu că sunt trist, întrucât pe mine
toată lumea mă detestă. Mi-a răspuns să nu fiu penibil, deoarece nici nu m-am
întâlnit încă cu toată lumea...***Doctorul: Alvy, de ce eşti trist? Mama lui
Alvy: Spune-i doctorului de ce. (Micul Alvy se aşează, e cu capul în pământ;
mama răspunde în locul lui. ) E din cauza a ceva ce a citit. Doctorul: Ceva ce
a citit, ziceţi? ***Viata este plina de nenorocire, singuratate si suferinta –
iar totul se sfarseste prea repede.
·
Wystan Hugh Auden: ”viata traita in
singuratate, nu merita traita!
·
Yasar Memedemin: ”Ar trebui sa fim ca si
muntii... ei vorbesc cu inaltimile... au grija de adancuri... se lupta cu
vantul... se topesc sub soare... se saruta cu luna... aduna lacrimile
norilor... si niciodata nu se plang...
·
Yasmin Mogahed: ”Tristețea te învață să
privești înăuntrul tău, să descoperi cine ești cu adevărat.
·
Yoko Ono: „Experimentarea tristeții și a
furiei te poate face să te simți mai creativ și, fiind creativ, poți depăși
durerea sau negativitatea.”
·
Yousuf Karsh: ”Am descoperit ca marii
oameni sunt adesea singuri.Este un lucru de inteles, intrucat ei si-au creat
niste standarde atat de inalte incat se simt adesea singuri. Dar aceeasi
singuratate este o parte a capacitatii lor de a creea.
·
Zaharia Stancu: ”Tristeţea ce-mi răsare
în inimă amurg, Când apele sunt albe sau galbene ca norii, De nu va mai fi
vorba ta blândă s-o alunge, Eu veşnic voi fi trist cu faţa ca amurgul. ***Tu,
nor de vară, rumen, belşug de-argint şi apă, Ce treci prin slăvi de vis ca o
năframă fină, Cum stau trudit şi singur încovoiat pe sapă Şi-mi picură sudoarea
şi lacrima în tină, Abate-ţi mersul şi prin acest văzduh o clipă
·
Zicale budiste: ”Nu-i afecta pe alții cu
ceea ce îți provoacă durere”***”Durerea este inevitabilă, suferința este
opțională”
·
Zoe Dumitrescu Busulenga; ”De la Freud
încoace s-a produs o mutaţie: s-a pus sexul în locul capului. Asta e tristeţea
cea mai mare. Vedeţi, la noi, la români, exista o cuviinţă. Anumite cuvinte nu
se pronunţau - nu erau nişte tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum cuviinţă,..
·
Zvonimir Penović: ”Cel mai periculos
miros au trandafirii care sunt udaţi cu lacrimi.”