BLESTEME - Pagina de biblioteca

Adela Fanea: ”Manca-te-ar Azilu!

Adrian Paunescu: ”Fi-ti-ar moartea numai viata” *** ”MARȘ DE ADIO/La muncă, derbedei, că trece anul/Si vin ailalți si-o să vă ia ciolanul./Făceați pe democrații cei cucernici,/Cristosul mamii voastre de nemernici./Scuipați-vă-ntre voi cum se cuvin/Si-apoi convingeți-vă că e bine./Cați luat o țara de mai mare dragul/Si i-ați distrus averile si steagul./S-ajungem colonia de ocară/Care-si va cere scuze în maghiară./Si, prin complicitați cu demoni aprigi,/Ați desființat uzine , câmpuri , fabrici./Si, prin vânzari de țara infernale,/Ați omorât cu voia animale./La greul greu care mereu ne-ncearcă, /Raspundeți cu un greu de moarte, parcă./Si i-ați gasit si bolii un remediu/ Intoarceți România - n Evul Mediu./Ce cazaturi, ce târfe, ce mizerii,/V-aș desena cu acul, sa va sperii./Dar voi nici sânge nu aveți în vine,/Ci credite din calimari străine/Le stiți lui Hitler si lui Stalin taina/Si-mpingeți Bucovina în Ucraina./Asa cum ceilalți, limpezească-i valul/S-au compromis negustorind Ardealul./De unde sunteți, mă, din ce gaoace ,/Cum v-au putut parinții vostri face ?/Ce condimente le-au picat în sperma/De e trădarea voastră-atât de fermă ?/Ați pus nenorocita voastră labă/Pe-aceasta trista tară basarabă./Si vreți cu-amenințare si cu biciul/S-o faceți curva voastra de serviciu./ Mimați respectul pentru cele sfinte,/Dar vindeți si pamânturi si morminte./Ati inventat examene severe,/ Supunere poporului spre-a-i cere./Si toata zbaterea a fost degeaba/ Ca-n nas mai marii v-au închis taraba./Minciuna voastră v-a adus pe scenă/Actori într-o politică obscenă./Si-acum, ca-i un prăpad întreaga tară ,/Ia cereti-vă, puțintel, afară./Decât sa va trimită tara noastră/Mai bine mergeti voi în mama voastră./Plecați de-aici, cu-o grabă funerară,/Si nu albanizati aceasta tară ./Bagati viteză, că va trece anul/Si s-a scurtat si s-a-nvechit ciolanul./Si ce vă pot eu spune la plecare/Decât lozinca lui Fănuș cel mare :/Nenorociților, se rupe șnurul,/"La munca, la bătut tăruși cu curul !"

Alexandru Macedonski: ”Asupră-vă să planeze blestemul Omenirii!

Anonim: ”Sa nu ti se vada nasul de flori si pantofii de lumanari

Dan Puric: ”Din balegi şi din cuib de cuci,/Răsar ca viermii, politruci/Şi din haznalele de bani -/Costume negre cu şnapani,/Viteji ca musca la arat!/Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,/Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!/Blestem, blestem, blestem pe voi!/Murdari în suflet şi în gând,/Cu ghearele averi strângând,Din flote, fabrici şi uzine,/Voi aţi lăsat numai ruine!/V-aţi gudurat pe lângă clerici/Cu mânăstiri şi cu bisericiŞi vile v-aţi făcut, de soi.../Blestem, blestem, blestem pe voi!/Voi v-aţi trădat şi între fraţi,/Ca voi, şi viermii-s mai curaţi./Aţi dărâmat şcoli şi spitale/Ca să vă fie vouă moale/Şi v-aţi brodit şi parlamente/Din licheluţe repetente./Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!/Blestem, blestem, blestem pe voi!/Aţi omorât orice dreptate,/Aţi jecmănit tot ce se poate/Guvernul vostru cu miniştri/E-o adunătură de sinistri,/Batjocura şi umilinţa/Au mai rămas la voi credinţa?/Ghiolbani de jafuri şi gherţoi,/Blestem, blestem, blestem pe voi!/Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,/Nici dracul să nu o mai dreagă/Şi din privatizări cu fumuri/Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!/Dar cum să faceţi voi vreun drum/Când urma voastră e doar scrum?/La tâlhării vă strângeţi roi!/Blestem, blestem, blestem pe voi!/Blestemul greu să vă lovească,/Doar bube rele să vă crească,/Ochii să îi aveţi ca napul/Şi să vă roadă viermii capul!/Să putreziţi toţi prin palate,/Toţi spulberaţi să fiţi în toate/Şi să aveţi doar oase moi!/Blestem, blestem, blestem pe voi!

Dan Tomozei: "Fiți prinși din urmă de blestemul pâmântului nostru,/Fiți înghițiți și uitați de vreme, de ape și ceruri,/Iubirea și iertarea să ardă mocnit în sufletul vostru,/ Când fir de nisip veți fi, măcinați de cumplitele geruri!

Delia Doina Ciulei: "Îmi vreau țara înapoiȚara mea de altă dată,Țara ce-ați furat-o voiDomnul să vă bată!Munții noștri aur poartăNoi suntem loviți de soartă,Fiindcă ați vândut pământu/Să vă bată pe toți Sfântul!Ați distrus de tot pădureaSfâşiind-o cu securea,Ați dat tot! Petrol şi gazMăcinați fiți de necaz!Acoliți, beizadeleFură tot şi fac avere,Noi ne zbatem în durereSă sfârşiți în lanțuri grele!Voi nu știți ce-nseamnă astaDar-ar peste voi năpasta!Nu știți câte lacrimi cadSă sfârşiți cu toții-n iad/Cresc copii fără părințiCă v-ați lepădat de sfinți,/Voi nu știți că-i tragedie/Să pieriți în pușcărie!/Mor românii în spitale/Peste tot e numai jale,/Dar voi nu simțiți durerea/ Arde-v-ar focu' averea!/Nu mai știm ce zi e mâine/Şi trudim pe-un colț de pâine,/De tineri suntem bătrâni/Lua-v-ar naiba de păgâni!/Oamenii de voi se tem/Şi de-aceea vă blestem,/Liniștea să n-o găsiți/Toată viața cât trăiți!/Familia să vă fie/Dezbinată şi pustie,/Ca întreaga Românie/Să trăiți pe datorie!

Diana Iovanovici Sosoaca: ”Sa le fie tarana ca piatra de moara.”

Dogaru Adi: ”Nu te-ar mai răbda pământul ,să arzi veșnic în pustiu /Și pururi să-ți fie vântul prin deșerturi vizitiu!/Precum piatra cea de moară să te afunde în iad averea/Și-n cazanul cel cu smoală ,chinuit să-ți plângi durerea!/Ielele nestăpânite, lacom să te înconjoare /Și în spații infinite să-ți vezi sufletul cum moare! /Să nu te întâlnești cu mila oriunde te-ar duce pasul/Și să simți ce înseamnă sila și cum e să-ți piară glasul !/Lacrimile noastre toate și speranțele ce mor/Ca torentul să te poarte cu un val ucigător! /Să te înhațe în gheare cerul,să nu știi unde te-o duce/Și adânc să-ți scrie gerul, numele urât pe cruce!/Nu te-ar mai răbda pământul și să nu te faci țărână/Nu ți-ar răsări cuvântul în istoria străbună!/Să te pierzi de această glie cu averea ta cu tot/Înecat în infamie, domnitor fanariot!

Dumitru Delcă: ”Inima în voi să crape./ De viaţă să n-aveţi parte.

Elena Tudor: "Cate litere in cuvintele mincinoase rostite, atatea bube negre in ochii si gurile celor care le pronunta!”

Emil Cioran: "Întotdeauna am trăit ca un trecător, în voluptatea nonposesiunii; nici un obiect n-a fost vreodată al meu, am oroare de "al meu". Mă-nfior de oroare când îl aud pe câte unul zicând "nevasta mea".Sunt, metafizic vorbind, celibatar. Ar trebui să poți renunța la tot, chiar și la nume, să te arunci în anonimat cu patimă, cu furie. - Sărăcia e un alt nume al absolutului. Viul mă sperie, viul adică tot ce mișcă. Simt o milă imensă pentru tot ce nu e materie, căci simt până la suferință, până la disperare blestemul ce apasă viața ca viață. "

Ezra Pound: „Nu există blestem mai mare decât o idee propagată prin violenţă.”

Frânturi Din Suflet: "Azi.. te blestem.. : Să-ți fie sufletul umplut de fericire, /Să-ți fie ochii plini de bucurie, /Să ai la braț ce ai visat când erai în pruncie, /Să fugă boala rea și ce-i nenorocire, /Să-ți fie casa plină de glasuri cristaline, /Să nu-ți lipsească plinul din hambar, /Nici holda argintie, nici strugurii din vie!

Gheorghe Cîrnu, Blestemul meu să cadă pe cei ce vor război ,/Și casa să le fie o ladă de gunoi ,/ Viermii să-și facă pat din a lor minte-ngustă ,/ Iar ochii lor , de lepră , să prindă groasă crustă !/Dispară toți acei,ce mintea iși frământă ,/ Să facă bogăție cu tehnică de luptă ,/Ca oamenii să moară pentru aceste toane ,/ Și aur să adune în sute de vagoane !/ În lăzi de fier să fie închise cu lăcate ,/ Și-n foc de iad să ardă oasele lor spurcate ,/Cenușă să se facă a lor putreziciune ,/ Să nu mai fie-n viață , să nu mai aibă nume !/Arme prea scumpe ,ne sunt azi oferite ,/ Iar noi , ca proștii , marșăm ,căci sunt ispite ,/ Pentru hiene, ce zic că ne conduc ,/ Spre un dezastru ce sigur ni-l aduc !/ Iar pe pământ domnească doar pacea cea curată ,/ Atât de scumpă nouă și-atât de neglijată ,/ Și de există oameni , ce nu gândesc ca noi ,/ Blestemul meu să cadă pe cei ce vor război !

Intelepciunea populara: ”Binecuvantarea vine de sus, iar blestemul de la oameni. -

Marioara Nedea: "Din torsu-ți gri de salamandră mai rup un solz din atriul drept,/Să ciopârțesc oglinda nopții, să-i scot toți fluturii din piept./Să fac masacru printre mrene și printre crabii fără clești./Pe tine te-aș cruța, de lene, dar aș hrăni cu trupu-ți pești/Și-un albatros cu alba-i gleznă precum și cormorani păgâni. /Căci ai plecat și-n neagra beznă au des coșmaruri niște sâni. /Și eu visez că pe-o planetă tu legeni pe genunchi, pisici,/Și-mi crește-un ghimpe în placentă, și-ți nasc prematur doi arici./Te-aș blestema să-ți crească iarbă în omoplați și printre dinți,/Să-și facă cuib la tine-n barbă un greier mov uitat de sfinți./Dar te blestem să mă iubești, să-ți pierzi și mințile chemând.../Și, când va fi să te trezești, de carnea mea să fii... flămând!

Medic Dermatolog: ”DEMNITARILOR ROMÂNI: Pentru că toți aveți mâinile lungi și furați din greu din banul public, iar în campaniile electorale susțineți că voi sunteți cei mai cinstiți politicieni din țară, vă BLESTEM în numele acestei nații: Să faceți toți RÂIE în cur,Să vi se scurteze mâinile ca să nu mai puteți a vă SCĂRPINA, Iar din cauza durerii care vi se va instaura,Să veniți cu toți la mine ca pacienți, ca să vă lecuiesc eu și de RÂIE și de NĂRAVUL HOȚIEI prin care sărăciți și batjocoriți țara și neamul românesc.Să dea bunul Dumnezeu să nu se sfârșească mandatul vostru până nu o să aveți parte toți de această boală și de acest tratament miraculos.

Mihaela Borzea: "să tremuri de lumină, nu de frig!/Când lunga noapte veacul și-l începe/Iar Luna-și cântă ultimul acord,/Îți rog un cer în piept să te înțepe,/Să faci atac de stele, nu de cord!/Din cord să ningă aspru și frenetic,/ Pământului să-i degere un Pol,/Iar sângele să fluiere bezmetic/În Raiul trist, imaculat și gol./Când toamnele învață să-și descalțe/Bocancii înnodați într-un sărut,/Îți rog cocori din tibii să te-nalțe,/Să aiurezi de aripi, nu de lut./Din lut să te pândească veșnicia/Cu ghiocei să-ți deseneze ploi/Pe fruntea purtătoare de mândria/Soldatului ce pleacă la război./Când iernile strănută-n felinare/Și fulgi aprinși în carne ți se-nfig,/Îți rog zăpezi să-ți doarmă la picioare,/Să tremuri de lumină, nu de frig!/De-atâta frig, oceanele să-nghețe/Uitând catarge-n valuri azurii,/Și-n astă-ngrozitoare frumusețe/Să ne îngroape Soarele de vii.

Mihai Eminescu: ”Cine-au îndrăgit străinii/Mânca-i-ar inima cânii,/Mânca-i-ar casa pustia/Şi neamul nemernicia./Cine ne-au adus Jidanii/Nu mai vază zi cu anii,/Ci să-i scoată ochii corbii/Să rămâe ‘n drum cu orbii,/Cine ne-au adus pe Greci/N’ar mai putrezi în veci,/Cine ne-au adus Muscalii/Prăpădi-l-ar focul jalei,/Să-l arză, să-l dogorească/Neamul să i-l prăpădească./Cine ţine cu străinii/Mânca-i-ar inima cânii,/Mânca-i-ar casa pustia/Şi neamul nemernicia. 

Mili Dumitru: "Da-v-ar ploile doar piatră,/Pulberea să cadă-n stradă/Că nimic nu vă mai place/Nici măcar ninsori să cadă./Da-v-ar munții doar mișcarea/Când mâncați să vă doboare/Doar pereții să se-ncline/Că voi știți doar fugi de soare./Da-v-ar ziua noapte scurtă/Să dormiți fără dorință/Că vă plângeți de iubire/Iar pe străzi e suferință./Da-ți-ar ție cel ce murmuri/Vocea ta să ne surprindă/Că aștepți de ani de zile/Focul tău blestem s-aprindă."

Mirel Surugiu Rotaru: "Eu vă blestem cu cerul și cu marea/eu vă blestem cu munții cei bătrâni/vă stingă Satana lumânarea/precum ați stins voi ochii la români,/şi dumnezeul viermilor vă tragă/mereu la judecata de apoi/secătuiți de minte şi de vlagă/vă scurme porcii inima-n gunoi. /Eu vă blestem să beți pe săturate/din sângele cu lacrimi, ca atunci,/femeile de vi-s însărcinate/să fete pui de viperă, nu prunci.

Mitică Rusu: "Blestem sunteți pe-o țară sărăcită/Și pe-un popor pribeag al nimănui/Deschide-s-ar pământul să vă-nghită/Să ardeți toți în focul iadului..!/ Această țară cred că va muri/Din cauză prea simplă ce se știe :/-Acelor ce-s în fiecare zi/În stare avansată de prostie..!/Această lume nu se va sfârși/Condusă de stăpâni ce au demență/Ci mai degrabă se va prăbuși/Din lașitate și indiferență..!

Nicolae Tudor: ”un desert fara nicio fantana iti doresc sa traversezi.

Ovidiu Oana- parau: "Doară-te căderea nopţii!/doară-te raza de lună!/doară-te să te răpună/pe drum uruitul roţii!/să se frângă cumpene!/stingă-ţi seceta izvorul!/nesecat să-ţi fie dorul!"*** În cui atârne-ţi mâna/ Nedemnă de va fi de sfânt condeiul!/ Prin el, cuvântu-i dar" 

Panait Istrati: “Cine a scornit armata,/Dumnezeu să-i dea răsplata,/Să nu aibă parte-n lume,/Să-și mai câștige o pâine!”

Petre Burlacu– Domnule profesor ION COJA, românii sunt mai învrăjbiți ca oricând! De data aceasta pe tema demiterii lui Băsescu! Dar nu se poate spune că până să apară acest referendum eram „uniți în cuget și simțiri”! Dimpotrivă! Dezbinarea este mai veche, iar după 1990 a devenit tot mai accentuată, mai insuportabilă! Se aud voci cum că suntem sub puterea unui blestem străvechi, ca noi românii să nu fim niciodată uniți! Ce ziceți?– Avem un text antic care vorbește de dezbinarea din lumea tracilor, dezbinare care i-a împiedicat să se afirme în istorie cu întreg potențialul dat de numărul mare al tracilor, ca și de înzestrarea lor genetică excepțională. De aici și expresia „blestemul tracic”, al dezbinării dintre români. Nu știu cine a lansat această expresie, am folosit-o și eu de câteva ori, chiar și înainte de 1990. În acest context am zis că ar trebui, un istoric mai inspirat, mai avizat, să scrie și Istoria Nenorocului Românesc. Au fost atâtea ocaziile pe care le-am ratat, momentele când a lipsit fie inspirația, fie persoana potrivită, personalitatea vreau să zic, și au rămas atâtea nefăcute sau neîmplinite. Dar să fim drepți în fața lui Dumnezeu și să recunoaștem că nu sunt puține nici izbânzile noastre, numai că noi, românii, se pare că suntem foarte exigenți cu noi înșine și suntem gata oricând să ni se pară că este prea puțin ce s-a făcut până acum! La mulți însă acest sentiment, al prea puținului, al inconsistenței noastre ca istorie, ca prestație națională, vine și din ignoranță! Cei mai mulți care se plâng de firea sau soarta românilor nu cunosc istorie, nici românească, nici universală… Sau interpretează greșit faptele! Cazul chiar și al unor persoane foarte bine informate, al unor istorici profesioniști, unii chiar mari academicieni! Nu este destul să știi, mai trebuie să și pricepi! Iar ca să înțelegi este musai nevoie să iubești!– Puteți da un nume?– Dacă dau nume, ar însemna să ațâț dezbinarea, dihonia din lumea noastră românească… Cuvîntul blestem eu l-am folosit destul de des după 1990 pentru a mă referi la un păcat greu de iertat, care atrage asupra noastră multă suferință! În general, când spui că cineva a fost blestemat, trebuie să precizezi pentru care faptă neplăcută Domnului a ajuns acea persoană să fie ținta unui blestem. Care este păcatul de neiertat? Or, după părerea mea, noi suntem foarte vinovați în fața lui Dumnezeu și a oricărei alte instanțe morale, omenești sau supraomenești, pentru ce s-a întâmplat în decembrie 1989! Nu mă refer la moartea Ceaușeștilor și a celorlalți, a tinerilor îndeosebi, peste o mie de morți!, ci la faptul că nu facem nimic pentru pedepsirea vinovaților! Asasinii din decembrie 1989 nu numai că sunt lăsați în pace, dar le-am permis să ne conducă, să prospere, i-am ales prin vot așa zis democratic și așa mai departe! Sângele nevinovat al acelor tineri, al acelor copii, strigă la cer și Cerul nu poate să facă urechea toacă, așa cum o facem noi! Păcatul nu este atât de mare al asasinilor, cât este al cetății, care nu reacționează la dezordinea produsă prin crimă. Crima tulbură ordinea lăsată de Dumnezeu! Mai vinovați decât criminalii înșiși sunt cei care rămân nepăsători în fața crimei! De 22 de ani noi suntem nepăsători! Asta ne costă! Nu se poate să nu ne coste! Și este păcatul comentatorilor din mass media, al formatorilor de opinie, al politicienilor, și mai ales al celui care pune ștampila pe buletinul de vot în dreptul numelui pătat de sânge…– Eu m-aș întoarce la blestemul dezinării în care trăim dintotdeauna!– Dar nu este adevărat că trăim dezbinați dintotdeauna! Istoria noastră cuprinde nenumărate momente de solidaritate sublimă și totală!… Nu mă refer numai la 1918 sau 1859… Iată, în 1938, împotriva establishmentului de atunci, a autorităților extrem de ostile, peste un milion de tineri, majoritatea intelectuali, oameni cu frica lui Dumnezeu, elita tineretului de atunci, erau strâns uniți în aceeași organizație, sub același crez moral, în jurul aceleiași persoane, cu o dăruire total dezinteresată, împinsă până la sacrificiul suprem, al vieții, al libertății. Eu, când dau de un sceptic mai îndărătnic, decis să meargă cu defetismul său până în pânzele albe, capabil la orice oră să invoce o mie de dovezi că noi, românii, suntem ultimii din lume, îi cer acelui frate necăjit un singur lucru: prin comparație cu istoria altor popoare, îndeosebi moderne, a cărăr istorie o cunoaștem cât de cât mai bine, să-mi dea încă vreo două-trei exemple sau măcar unul pe care să-l poată pune alături de Mișcarea legionară! Care alt popor a mai generat ceva asemănător fenomenului legionar?!… În zece ani, deși prigoniți, deși nu aveau nimic de câștigat în ordinea materială a existenței, dimpotrivă, aveau numai de pierdut, un milion de români s-au unit și au făcut front comun în fața minciunii, a delăsării, a nedreptății! În fața trădătorilor de neam și lege! Adică românii efectiv au dat naștere la „cea mai interesantă și mai importantă mișcare politică de masă”, cum o caracteriza Goebbels! E drept că am decăzut apoi, și mulți dintre noi acceptă chiar și azi cele mai mizerabile minciuni și defăimări la adresa Mișcării legionare!… Dar încet-încet recuperarea adevărului se produce! Eu sunt optimist în privința asta! Istoria oricărui popor are suișuri și coborîșuri…– O să încerc să fiu mai punctual și o să vă întreb de ce sunt atât de dezbinați între ei naționaliștii români? Fruntașii naționalismului românesc! De ce nu fac front comun? De ce se calomniază unii pe alții chiar?!– Mă gândesc deseori la un text al lui G. Călinescu despre Nicolae Bălcescu, marele naționalist. Se zice că Bălcescu a stârnit printre prietenii, printre camarazii săi, o nedumerire: care este femeia pe care totuși Bălcescu o iubește? Nu se „afișa” cu nicio domnișoară sau doamnă, nu avea nicio preocupare pe acest tărâm atât de gingaș!… Până la urmă au înțeles: Bălcescu avea și el o iubită, numai că iubita sa era România… Vulgarizez și spun că pentru mulți naționaliști, sau așa ziși naționaliști, Patria este un fel de femeie, pe care vrei s-o cucerești ca să fie numai a ta!… Te dedici Patriei și nu accepți pe altul alături de tine, care să arate că se poate dedica mai mult, cu rezultate mai clare, mai spectaculoase… Am avut deseori acest sentiment, mai ales după 1990, în cercurile de naționaliști frecventate! Bunăoară printre colegii din Vatra Românească! Mi-aduc bine aminte de momentul când am publicat cartea Transilvania – Invincibile Argumentum. Era scrisă încă din 1985, nu a putut fi publicată atunci căci era „prea” naționalistă, am publicat-o în 1991. Când le-am arătat-o colegilor, unii dintre ei, în frunte cu președintele Vatrei, parcă le-aș fi dat palme! Le-a căzut fața! Erau nervoși, supărați și geloși că a apărut cartea, nu se bucurau deloc că era izbânda cauzei! Cauza era bine să reușească, dar numai pe mâna lor! Decât să fie meritul altcuiva, mai bine amânăm izbânda!… Nu au făcut nimic pentru buna difuzare a cărții, bunăoară! Dimpotrivă!… Iar revista port drapel a naționalismului românesc de atunci nici măcar un rând nu i-a consacrat! Și este, vorba doctorului Pan Izverna, o „carte foarte importantă”! Pot spune că unii colegi ardeleni din Vatră, în sinea lor, îmi reproșau că am scris eu, din București, o carte despre Transilvania! Ce căuta un constănțean în afacerea asta?! În disputa pentru Transilvania?!… Nota bene: mă refer la câțiva veleitari din Vatră! Altminteri, ardelenii propriu ziși, cei mai mulți mi-au arătat toată prețuirea! Le rămân dator în perpetuitate, ca să folosesc un ardelenism frumos!– Mă simt încurajat să vă fac o mărturisire: am fost foarte mirat, discutând cu câțiva tineri din Noua Dreaptă despre dumneavoastră, să constat că au rezerve în ceea ce vă privește, fiind convinși că sunteți ba omul Securității, ba al Masoneriei chiar!… Sau și una și alta: și securist, și mason!– Eu am întâlnit deunăzi oameni serioși care erau convinși că aș fi academician!… Gura lumii e slobodă!…– Cum explicați această persistență a ideii că ați fi un fals naționalist? Că naționalismul dumneavoastră este chiar o diversiune?!– Nici eu nu sunt convins că aș fi un naționalist autentic. Am încercat să fiu, m-am străduit, se vede că n-am reușit, n-am convins, dar nu mă las! Nu știu câte zile mai am, așa că fac azi ce am făcut și ieri și perseverez, chiar dacă fără un succes prea mare… Dar că aș fi o coadă de topor, un diversionist, un vîndut altor interese, asta mi-e ușor să afirm și să demonstrez că nu sunt! Eu sincer vreau și încerc să fac chiar mai mult decât pot pentru binele nostru comunitar! Uneori sunt ridicul! Dar sincer totdeauna!…– Nu vă deranjează această suspiciune? Nu încercați să puneți lucrurile la punct?– De deranjat mă deranjează ca o dovadă de prostie crasă a unor compatrioți! Chiar mă întristează să întâlnesc români proști, imbecili! Indiferent care este subiectul! În cazul securistului Ion Coja, păi dacă un om ca mine – că am făcut și eu câte ceva mai deosebit la viața mea!, dacă un om ca mine a făcut parte din structurile securității, ca ofițer, probabil colonel, sau măcar ca agent sau informator, asta înseamnă că Securitatea este o instituție serioasă, cu mari merite!… A spune despre mine că sunt securist este un elogiu pe față la adresa Securității! Înseamnă că Securitatea mi-a inspirat sau comandat textele pe care le-am scris, inclusiv memoriile depuse la CC al PCR. Securitatea, drăguța de ea, m-a pus să insist pe lângă Țuțea să scrie, să nu se limiteze la opera sa orală, oricât ar fi aceasta de fabuloasă!… Probabil că banii cu care am plătit dactilografierea textelor lui Petre Țuțea, mi i-a dat tot Securitatea, iar nu frate-meu sau cumnatul meu, răpostaul dr Ion Efrim, Dumnezeu să-l odihnească!… Și tot Securitatea m-a pus s-o aduc pe Elisabeta Rizea la Mangalia, unde frate-meu a ținut-o la un tratament de câteva luni, de i-a mai reparat oasele atât de ostenite pe cărările muntelui!… Și tot Securitatea m-a însărcinat să-i propun pe foștii deținuți politici la premiul Nobel pentru Pace, propunere care a avut mult succes la Oslo, a intrat chiar și în selecția finală, dar a ieșit din competiție, s-au răzgândit membrii comisiei când au primit reclamații cum că majoritatea foștilor deținuți politici din România sunt anti-semiți! Au înfundat închisorile comuniste pe drept cuvînt, pentru crime de război și anti-semitism!… Deh, 95% dintre deținuții politici din România au fost legionari!… Cum să le dai premiul Nobel pentru Pace! Ca lui Elie Wiesel! Cel mai mult mă afectează, sufletește, imbecilii care cred că m-am aciuat pe lângă Țuțea ca să-l „monitorizez” și să raportez la Securitate tot ce face bătrânul reacționar anti-comunist!… Are oarecare logică această prezumție, recunosc, dar cade în fața câtorva detalii: eu i-am făcut reclamă lui Țuțea printre prieteni și studenți, am dus la Țuțea zeci de persoane, iar alte zeci s-au speriat de consecințe și au refuzat să-l cunoască. Au bănuit că Țuțea este atent supravegheat cu cine se vede, cine îi calcă pragul, și s-au ferit să-și atârne o tinichea la dosarul de cadre!… Eu nu m-am ferit, pentru că așa mi-e felul! Îmi place să sfidez autoritatea întemeiată pe fals, pe minciună! Cum era autoritatea comunistă și mai ales cea post-comunistă. Da, știu că mulți se simt bine zicând că așa se explică curajul meu: sunt omul Securității! Și așa se explică și nimicnicia și oprtunismul lor: ei nu sunt oamenii Securității, nu se bucură de protecția gradului! Niște– Nu vă cer să dați vreun nume!– Ba să-mi ceri să-ți dau măcar un nume!– Al cui?– Al unui monah de la Petru Vodă: Filoteu. Aparține, crede el, aripii naționaliste din Biserica noastră, căci există o asemenea aripă și în Biserică, așa cum există în toate instituțiile Țării. Ani de zile n-a ostenit să mă vorbească de rău, mai ales pe tema aceasta: cât este de securist naționalistul Ion Coja! Îl invit pe numitul Filoteu ca pe acest site să-și susțină public calomniile șoptite la urechea unor oameni nevinovați, de bună credință. Am să-i ofer, în sprijin, ultimul meu detaliu biografic, care confirmă nevrednica suspiciune: zilele trecute, după aproape douăzeci de ani de procese în justiție, eu și ai mei am pierdut un proces de moștenire. Partea mea era peste un milion de euro… Am pierdut milionul și rămân cu pensia mea de 1600 de lei după 40 de ani de profesorat, plus 1000 de lei de la Uniunea Scriitorilor. Pământul meu intră astfel în proprietatea unor tovarăși agreați de Primăria Constanța, care nu au prezentat în instanță niciun act de proprietate, ci numai titluri emise abuziv după 1990. Printre ei, doi interpuși ai unor foști miniștri, unul dinainte de 1990, altul post-decembrist! …După cum se știe, frățioare Filoteu, după 1990, toți securiștii ca mine, au fost prigoniți în justiție și împiedicați să-și revendice drepturi elementare, precum cel de proprietate! Nu se putea face cu mine o excepție!… Așa că-l poftesc pe brătucul Filotea să meargă la părintele Justin și să ceară canon de ispășit pentru cât rău mi-a făcut, nu numai mie, ci și, mai ales, celor pe care i-a oprit să caute și găsească la mine ce era de găsit!– Vă întorc la „blestemul tracic”! Într-o discuție recentă cu un tînăr voitor de bine în tot ce face, om cu frica lui Dumnezeu și îngrijorat de ce vede în jurul său, acesta a adus în discuție „cazul” Brâncoveanu… Martiriul Brâncoveanului a fost cumplit. Unii pun pe seama stolnicului Constantin Cantacuzino, rudă apropiată a domnitorului, căderea acestuia în dizgrația sultanului. În termenii cei mai laici, stolnicul „l-a turnat”, l-a pârît pe domnitor la Înalta Poartă, la Bruxelles-ul de atunci! Credeți că această urîtă poveste a atras asupra românilor blestemul sub a cărui povară ne aflăm?– Gestul stolnicului Cantacuzino este sfâșietor de …regretabil! Dar nu turnătoria Cantacuzinului a provocat tragedia din 15 august 1715, la dimensiunile teribile ale acesteia! În schimb, putem comenta cu folos pe seama faptului că stolnicul era și el un patriot, un „naționalist”, și n-a încăput din pricina altui patriot – Brâncoveanu! Stolnicul Cantacuzino nu a fost un adversar, un dușman al intereselor românești și creștinești, pe care Brâncoveanu s-a străduit să le slujească cu credință și eficiență!… Dimpotrivă, erau amândoi, dacă pot spune așa, de aceeași parte baricadei!… Precum azi naționaliștii noștri! De aceeași parte, dar învrăjbiți și „geloși” unii pe alții!… Cred totuși că povestea Brâncoveanului trebuie să ne îngrijoreze, dar prin alt aspect al ei: este fără pereche în istoria lumii tăria sufletească arătată de Brâncoveanu și de copiii săi. De cei șase români! Este un moment de istorie românească al cărui binemeritat răsunet în conștiința omenirii nici până azi nu s-a produs. Când ființa umană, chemată la judecata supremă, va fi întrebată prin ce și-ar merita omul faima de creație făcută „după chipul și asemănărea Domnului”, răspunsul nostru ar trebui să cuprindă o listă cu câteva momente de excelență a ființei umane. Unul dintre aceste momente este „prestația” Brâncovenilor, puși să aleagă între viață și moarte în condițiile cunoscute. Alegerea pe care au făcut-o onorează în veac nu numai pe români, ci însăși ființa umană! În plan metafizic, pe deasupra oricăror considerente istorice, de timp și spațiu. Și aici se produce mare păcatul nostru, al românilor, care nu știm să ne prețuim cum se cuvine eroii și martirii! Posteritatea lui Constantin Brâncoveanu merita să fie cu totul și cu totul alta! Bunăoară, acest martiraj nu a generat nici pe departe operele de artă care să cinstească cum se cuvine jertfa Brâncovenilor! Nu avem literatura dedicată acestui subiect! Avem în schimb sute de romane, piese de teatru, filme, poeme și opere muzicale, fresce, sculpturi etc. dedicate unor eroi și martiri mincinoși: comuniștii din așa zisa ilegalitate. La fel cum nu avem un reflex în artă și literatură la înalțimea martiriului legionar, al Căpitanului în primul rând! Nu avem paginile cuvenite acestor momente în manualele de istorie, în programa școlară dedicată Istoriei României!… Această indiferență, la nivelul cărturarilor neamului, da, poate fi un mare păcat și chiar este! Plătim din greu și pentru acest păcat!– Ce e de făcut?– Mă tulbură întrebările pe care mi le-ai pus, faptul că ai adus în discuție martiriului brâncovenesc, deoarece de câteva săptămâni lucrez la un proiect literar dedicat domnitorului nostru cu cel mai tragic destin. O piesă de teatru. Nu aveam în vedere perspectiva pe care dumneata ai propus-o. Să vedem dacă o s-o valorific. Oricum, este un proiect mai vechi, l-am tot amânat și sper să am zile să-l închei.– O piesă de teatru? Are deja un titlu?– Un titlu provizoriu: Pariul valah. Primul act e scris și nevastă-mea, cocoană foarte pricepută la teatru, zice că n-a ieșit rău! Ehe! Nu știe ce urmează!…– Ce urmează?– Ce urmează?… Probabil că urmează să termin piesa și să nu mi-o joace niciun teatru!… Punct!

Radu Gyr: ”N-ai dezmierda, de n-ai ști să #blestemi;

Septuaginta: ”Binecuvântarea tatălui întăreşte casele fiilor, iar blestemul mamei le dărâmă până la temelie.

Silvestru-Radauti Balan: ”Să dea Dumnezeu să te ia Dracul!”

Sorinel Pintea: "Blestemați să fiți pe viață/Voi ce astăzi vă clădiți/Fericirea pe spinarea/Oamenilor necăjiți./Și să nu aveți odihnă/Nici acolo în mormânt/ Trădători de neam și țară/C-ați vândut acest pământ.

Tudor Arghezi: "Prin undele holdei şi câmpi de cucută,/Fugarii au ajuns în pustie/La ceasul când luna-n zăbranice, mută,/Intră ca un taur cu cornu-n stihie,/Şi gândul meu gândul acestora-l ştie:/În împărăţie de beznă şi lut să se facă/Grădina bogată şi ograda săracă./Cetatea să căda-n nămol,/Păzită de spini şi de gol./Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,/Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea./Topească-se zarea ca scrumul./Funingini, cenuşă, s-acopere drumul,/Să nu mai dea ploaie, şi vântulSă zacă-mbrâncit cu pământul./ Subolii şi viermii să treacă pribegi/Prin stârvuri de glorii întregi./Să fete în purpură şoarecii sute./Gângănii şi molii necunoscute/Să-şi facă-n tezaur cuibare,/ Sătule de aur şi mărgăritare./Pe strunele de la viori şi ghitare/Să-ntinză păianjeni corzi necântătoare./Întâi, însă, viaţa, bolind de durată,/Să nu înceteze deodată,/Şi chinul să-nceapă cu-ncetul./Să usture aerul greu, ca oţetul./Să şchioapete ziua ca luntrea dogită,/ Să-ntârzie ora în timp să se-nghită,/Şi, nemărginită, secundă/Să-şi trecă prin suflet, gigantica undă :/Pe sârma tăioasă-a veciei, în scame/Şi rumegătură să vi se destrame./ Gâtlejul, fierbinte de sete,/Să cate scuipat să se-mbete,/Şi limba umflată-ntre buze/Să lingă lumina şi ea să refuze,/Şi-n vreme ce apă din seşuri se strânge,/Să soarbă-n mocirla copitelor sânge./Şi strugurii viei storşi cu muşcătură/Să lase în gură coptură./ Coboară-se cerul, furtuni de alice/În câmp să v-alunge cu stelele-n bice./ Despice-se piatra în colţi mici de cremeni,/Vârtej urmărindu-i pe semeni./Odihna cerându-i, pământul să-nţepe/Ivindu-se şerpii când somnul începe./Pe tine, cadavru spoit cu unsoare,/ Te blestem să te-mpuţi pe picioare./Să-ţi crească măduva, bogată si largă,/ Umflată-n sofale, mutată pe targă./ Să nu se cunoască de frunte piciorul,/ Rotund ca dovleacul, gingaş ca urciorul./Oriunde cu zgârciuri ghiceşti mădulare,/Să simţi că te arde puţin fiecare./Un ochi să se strângă şi să te sugrume/Clipind de-amăruntul, întors către lume,/Celalt să-ţi rămâie holbat şi deschis/Şi rece-mpietrit ca-ntr-un vis./Cand ura te-neacă şi-ţi scânteie-n oase/Să vrei peste mie, să poţi pân'la şase./Necazul tău mare să dea voce mică,/Să urli, să n-auzi, să vezi că ţi-e frică./Iar ţie, jilavă gingaş gânditoare,/Să-ţi fie şezutul cuprins de zăvoare./Ficatul un cui să-ţi frământe,/Urechea să ţipe si nasul să-ţi cânte./Să-ţi crape măsele-n gură/Şi dinţii cu detunătură./Să-ţi pută sărutul, oftatul să-ţi pută,/Mormântul cu mocirla stătută./ O unghie pe săptămână/ Să-ţi coacă la câte o mână,/Şi-n zilele de sărbătoare/Un deget şi de la picioare./De pofte să-ţi sece obrazul,/ Să-ţi iasă cocoaşă/ Şi gâlci şi cucuie-n cămaşă./Buricul bubat din născare/Să-ţi sângere sub cingătoare./De glezne târâş să-ţi atârne/ Ghiulele de capete cârne,/ Rânjite, scrâşnite şi nerăzbunate:/ Măceluri, osândă, păcate ...

Tudor Gheorghe: "Strange-i Doamne la un loc/Si ia de la fiecare//Nopti de lacrimi si de foc,/Zile fara pic de soare!/Da-le setea celor arsi,/Foamea lupilor la stana,/Si curajul celor lasi,/Fa-le ora saptamana!/Sterge-le numele, pierde-le neamul/Sa nu-i mai stie raul si ramul!/Sa-i bata grijile si nenorocul,/Sa-i insoteasca spaima si focul!/Sterge-le numele, pierde-le neamul/Sa nu-i mai stie raul si ramul!/Fa-i sa vada cum e cand,/Nu mai ai propria-ti casa/Si tu stai in drum plangand/Si ei trec si nu le pasa!/Cand e gerul ger de mori,Scoate-i dezbracati afara/Pe sforararii fara sfori/Care-au saracit o tara!/ Sterge-le numele, pierde-le neamul/Sa nu-i mai stie raul si ramul!/Sa-i bata grijile si nenorocul,/Sa-i insoteasca spaima si focul!/Sterge-le numele, pierde-le neamul/Sa nu-i mai stie raul si ramul!'

Zlavog Sanziana: "Incetati cu blestemele si cu uciderea cu gandul .Nu stim ce am facut in alte vieti. Macar sa nu pregatim viitoarele vieti pline de mizerii.”