Alexandra Andreea: SOLUTII 1. Clacă ca sa se adune din nou oamenii. 2. I-as scoate pe toti, forțat (musai), la munca de orice fel, chiar si zisul de povesti la copii e o munca. 3. Sarbatori festive de recoltă a satului, cu vanzare.
Alexandra Georgiana: SOLUTII:*** "In primul rand sa se organizeze calatorii prin tara si lume cu batranii din sat, eventual cu schimb de experienta. Apoi sa se faca obligatoriu zi de claca si evenimente cu satenii.
Alexandru Cazacu:
"Totu-n lume se scumpește,/Doar Omul se ieftinește.../Cu cât banu-i mai
voinic,/Cu atât omu' e mai mic.../Fost-au vremuri grele-odată,/Când creștea
pâinea-n covată/Și-ncăpeau oamenii-roată,/La măsuța din ogradă.../Dintr-o
măliguță - șapte,/Și bătrâni, și cei de lapte,/Poate n-aveau și de pâine,/Dar
mai hrăneau și un câine./Azi, mâncăm până plesnim/Și-ntrebăm cum să slăbim,/Tot
ce-i place omului,/Numai fericire nu-i.../N-avea ce pune pe-un dinte,/Dar
glumea lumea--nainte.../N-aveau timp, nicicând, de "stres",/C-aveau
câmpuri de cules./Dar, azi, mândri și fălcoși,/Toți botoși și mânioși,/Nu vezi
om cântând în drum,/Poate, doar dacă-i nebun.../Azi, noi, ăștia cu orgolii,/Din
mașini, drept în fotolii,/Venim seara obosiți,/Horopsiți și necăjiți,/C-am
muncit, cât într-un an,/Tot cu ochii la ecran/Și nu mai putem de picioare/Prin
atâtea ascensoare.../Fost-au vremuri de pomină,/Mândra era gospodină,/Bărbatul
era bărbat,/Chiar și-un pic neepilat./Știa coasă, știa plug,/Cântece, pe deal,
la rug,/Știa paloș, demnitate,/Nu știa de bănci furate.../Nici de euro-n
offshor,/Dar știa omul de dor,/Și de doine, de rușine,/De ce-i rău și ce e
bine.../La o clacă zgomotoasă,/Într-o zi, făceau o casă,/Poate, mai din
sărăcie,/Dar era cu bucurie./Iar de când, cu "masa mare",/Tot mai
singur fiecare,/Burtă plină, suflet gol,/Aur mult și mult nămol.../Totu-i
scump, dar ieftin-foc,/Alergăm toți stând pe loc/Așa-s vremurile pe-aici,/Conturi
mari, dar oameni mici.../Toate-n lume s-au scumpit,,/Doar Omul s-a ieftinit...
Alina Chiriac:
SOLUTII: *** "Modalitatea de a
discuta cu și despre oamenii de la țară, dacă nu i-am mai trata pe localnicii
născuți/trăiți în sate ca pe niște bătrâni (indiferent de vârstă) idilici și
neputincioși, adică proști și manipulabili, ci am vorbi cu ei cum vorbim cu
persoane responsabile pe care le respectăm (nu idolatrizăm) și capabile să
înțeleagă realitatea (cu bune și rele), așa de multe s-ar schimba.... așa de
multe.
Alis Popa:
Circulă pe feisbuc un așa-zis avertisment, potrivit căruia n-ar avea niciun
rost să ne retragem la țară, pentru că oricum prigoana va fi atât de acerbă,
încât vor scăpa numai cațiva aleși, ascunși prin creierii munților, iar restul
vor fi pecetluiți cu viclenia sau cu forța.Grijă mare la profețiile mincinoase!
De fapt, nu știe nimeni cu exactitate când se va dezlănțui urgia! Și, chiar
dacă se va împlini cu precizie milimetrică ceea ce zice „profețul” de pe net,
tot mai bine este ca omul să se pregătească într-o perioadă-tampon, să se
obișnuiască cu natura, să-și crească niște plante, niște găini, să-și învețe
copiii cu pământul, să se hrănească mai sănătos, să-și întărească mintea și
trupul etc. În plus, dacă românii repopulează satele, devin o forță greu de
controlat. Numai pe orășean poți să-l faci 100% dependent de un sistem:
alimentar, medical, școlar, de un serviciu prost plătit sau un venit minim
garantat. Părerea mea e că „avertismentul” e o manipulare ordinară, pornită de
la niște lucruri adevărate, pentru ca oamenii să-și piardă speranța și
credința, gândindu-se că jocurile sunt deja aranjate și oricum nu se mai poate
face nimic. Ba da, se poate! O căsuță la țară, cu un pic de teren, reprezintă
cea mai bună investiție în momentul de față. Cine nu se descurcă
financiar, are varianta să cumpere la
comun cu frații, cu câțiva prieteni, sau să ajute un bătrân, care să-i lase
terenul moștenire mai târziu. Soluții se pot găsi, chiar dacă nu sunt neapărat
ideale! Începutul contează, iar când pornești cu intenții bune și cu
încredere în Domnul, oportunitățile și ajutorul pot apărea când nici nu te
aștepți”
Andra Corjicon: solutii ***
"Respectul fata de animale, indiferent ca sunt de companie sau nu: cainii
sa nu mai fie tinuti in lant toata viata lor, porcii sa nu fie tinuti toata
viata intr-un grajd, fara sa vada lumina soarelui sau sa nu poata face putina
miscare, caii sa nu mai fie batuti si sa nu mai fie inhamati la carute cu
greutate peste puterea lor, pisicile si cainii sa fie sterilizati si nu sa fie
aruncati puii in strada etc.
Andreea Văduva:
"Mă cheamă pământul, băiete,/Mă cheamă și mi-s singurea,/Iar boala mă
soarbe cu sete,/Sub crucea greoaie mă vrea./Pășesc prin odăi, fără vlagă,/Târând
după mine baston,/Copile... mi-s tare oloagă,/Ai ști dac-ai da telefon.../Cu
urlet duc pâinea la gură,/Și apa mi-o beau tremurând,/Nimica nu-i prin
bătătură,/Doar Mișu se-aude lătrând./Când aveam în trup putere,/Munceam curtea,
2 țărani,/Orătănii, flori, nuci, mere,/Azi? Doar pir și bolovani./Tăticuțul
tău, sărmanul,/S-a dus, dorindu-și nepoți,/Așa-i moartea, dă cu banul,/Până
când ne ia pe toți.../Cimitiru-i prea departe,/Iar eu, prea bolnavă mi-s,/Dar
în fiecare noapte,/Îi duc garoafe în vis./S-a pus praful pe icoană,/N-am mai
șters-o de ani buni,/Prin toată casa, bag seamă,/E mizerie, stricăciuni.../Nu
mai miroase-a turtă,/Nici a colaci, cozonac,/Mâinile-astea nu m-ascultă,/Oricâte
aș vrea să fac./Vine iarna, lemne nu-s,/Frigul suflă prin basmale,/Înc-o
plapumă mi-am pus,/Să nu simt rece la șale.../Mă cheamă pământul, copile,/Mă
cheamă și n-am ajutor,/Vino acas', atât cât mai am zile,/Mi-e frică singurea să
mor...
Anonim:
Nu cred că sărăcia s-a născut la sat!La sat s-a născut veșnicia… la sat s-a
născut munca care l-a creat pe om, la sat s-a născut liniștea sufletului și
libertatea… și oricât am fugi noi de sat în tinerețe, vine o vârstă când după
ani buni trăiți într-o colivie la etaj, realizezi cît de valoroasă e viața de
la sat: cu oameni care îți dau binețe chiar de nu îi știi, cu ciripit de păsări
în zori și apusuri de poveste, cu copii adunați seara in drum...***A fost o
vreme când în sate/Erau zicale din bătrâni,/Ogoarele la timp arate,/Iar câinii,
toţi aveau stăpâni./Ştia tot omul de ruşine,/Ce e frumos, ce e păcat./Învăţăturile
creştine/Se respectau cu-adevărat./Puţine straie, dar curate,/Aveau românii
de-mbrăcat,/Modeste, simple, dar purtate/Cu măreţie de-mpărat./Şi fetele erau
frumoase,/Pe feţe arătau bujori,/Şi se sfiiau când, ruşinoase,/Primeau de la
vreun june flori./Flăcăii se-ntreceau în glasuri/Să zică-n hore strigături/Stăteau
bătrânele trei ceasuri/Privind cu mâinile la guri./Era şi timp, era răbdare,/Iar
ceasul chiar părea mai lung,/Azi omul când de toate are/Niciunele nu îi ajung.***
Nu cred că sărăcia s-a născut la sat!La sat s-a născut veșnicia… la sat s-a
născut munca care l-a creat pe om, la sat s-a născut liniștea sufletului și
libertatea… și oricât am fugi noi de sat în tinerețe, vine o vârstă când după
ani buni trăiți într-o colivie la etaj, realizezi cît de valoroasă e viața de
la sat: cu oameni care îți dau binețe chiar de nu îi știi, cu ciripit de păsări
în zori și apusuri de poveste, cu copii adunați seara in drum...
Aura Ledaru: "Am
crescut la coada vacii/Ce să mai… la fel ca tine/Lume… noi eram săracii/Care
încă coceau pâine!/Am vazut cum fată vaca/Am văzut cum taie porcul/Şi de cal am
fost muşcată/C-aveam treabă în tot locul!/Am prins peştişori din râpă/Ţigăneşti,
cine-i mai ştie?/Ducând mamei sub aripă/Câte-un puişor… de râie.Aveam capurile
sparte/Şi genunchele şonţite/Şi picioare degerate/Dar mai sănătoşi la minte./Am
ţinut în mână sapa/Şi hârleţul primăvara/Ştiam cât de grea e apa/Şi ce scumpă
este vara./Mai prindeam şi câte-o clacă/Un priveghi cu bocitoare/Cu mama ţeseam
covoare./Telefon cu roticică/Aveam unul în mahală!/ Şi mergeam fără de frică/Noaptea,
pentru noi afară./Am mâncat "cioric" cu metru/ "Hrighişori"
după ploiţă/Ne era medicamentul/Ceişor cu romaniţă./M-a născut mama pe mine/Încă-n
epoca în care/Mai era încă ruşine/La obraz la fiecare./Na, o fi de modă veche/Dar
de adevăr se ţine/Am crescut la coama iepii/Tot aşa şi eu, ca tine.
Casian Balabasciuc:
”Nu ni s-ar ierta păcatul/ Să lăsăm să moară satul,/ Fiind că nu doar satul
moare/ Ci întreaga lui valoare./ De la sat își are hramul/ Strâns întemeiat tot
neamul./ În sat s-a legat rudenia/ Și s-a învățat smerenia,/ Între oameni bună
pace/ La sat s-a văzut cât face./ Prima dată-n sat cinstire/ A dat omul pentru
fire;/ Tot acolo conștiința/ Întărită-i cu credința. /Prilej pruncilor
să-nvețe/ Că în sat se dă binețe,/ Că omul vrednic se știe/ Când are
gospodărie,/ După cum e de ocară/ Vicios și pierde vară./ Satu-i jude și
măsură/ Pentru cel ce-i rău de gură/ Ba îl face de rușine/ Când cuvântul nu
și-l ține./ Din pruncie se învață/ Multe lucruri despre viață:/ Că belșugul e
din muncă,/ Că gunoiul nu se-aruncă/ După gard și nici în luncă,/ Că respectul
e poruncă,/ Că după a sa purtare/ Cinste de la sat o are,/ Meritată, fiecare,/
Dar nu este de vânzare,/ Iar dacă este pierdută,/ Boală lungă-i și
durută./Satul își respectă lutul,/ Că-i sfârșitul și-nceputul,/ Iară domnii,
bunăoară,/ Trebuie crescuți la țară.”*** "A fost o vreme când în sate/Erau
zicale din bătrâni,/ Ogoarele la timp arate,/Iar câinii toţi aveau
stăpâni./Ştia tot omul de ruşine,/Ce e frumos, ce e păcat./ Învăţăturile
creştine/Se respectau cu-adevărat./Puţine straie, dar curate,/ Aveau românii
de-mbrăcat,/ Modeste, simple, dar purtate/Cu măreţie de-mpărat./Şi fetele erau
frumoase,/Pe feţe arătau bujori,/Şi se sfiiau când, ruşinoase,/Primeau de la
vreun june flori./Flăcăii se-ntreceau în glasuri/Să zică-n hore strigături/
Stăteau bătrânele trei ceasuri/Privind cu mâinile la guri./Era şi timp, era
răbdare,/Iar ceasul chiar părea mai lung,/Azi omul când de toate are/Niciunele
nu îi ajung.*** "DATOR Pământului îi sunt dator:/Mi-a stat o viață sub
picior,/Odată nu s-a supărat/Cât în picioare l-am călcat./Mi-a fost ogradă și
ogor,/De strachină ori de ulcior,/L-am scormonit și l-am săpat,/Dar a tăcut și
m-a răbdat./Gospodăriei i-a dat saț,/Ca loc de casă, ca fânaț,/Cu binecuvântări
și spor,/Prieten sincer, ajutor./Dator sunt față de pământ,/Că îmi va fi,
cândva, mormânt,/Ținându-mă pe veci, firesc,/În brațe, să mă odihnesc./El a
ținut neamul întreg./De-aceea nu pot să-nțeleg/Cum de se poate, ca stăpâni,/Să-l
dăm străinilor din mâini?
Cizer Tudor:
"Orasenii care se muta in spatiul rural aduc cu ei un nou mod de viata..un
mod in care arunca gunoiul in tomberoane si nu pe camp,un mod in care si vor
construi drumuri asfaltate,ca sa nu mai calce in noroaie,un mod in care nu vor
mai permite ca toti cocalarii sa dea maneaua la maxim, un mod in care va aduce
la tara politetea, bunul simt ..veti avea voi localnicii numai de castigat.
..deja lucrurile astea se intampla ..si toata lumea este multumita.. pt ca asa
trebuie sa traim..in armonie si buna intelegere...SATUL PĂRĂSIT
Claudiu Vaduva "Mi
se duc vecinii, Doamne, lăsând satul tot mai gol,/Plâng copiii, plâng nepoții
după amintirea lor,/Plânge coasa după fânul ce-a rămas uscat pe vale/Iară sapa
ruginită, după tine, țață Floare.***Peste poarta aplecată stă un lacăt fără
chei/Iar gutuia din fereastră nu mai e la locul ei,/Cărămida din cuptoare
prinde iar formă de lut/De când vatra nu mai coace pâinea ce-o ungeam cu unt.***Urlă
câinii-n Dealu” Mare...- Îi auzi, bădie Ioane?/ Parcă strigă la matale să vii
să le dai mâncare,/De când ne-ai lăsat în urmă și-ai plecat fără să spui/Toată
munca ta de-o viață a rămas a nimănui.***Mai la deal cu patru case parc-o văd
pe baba Leana/Cum stătea-n genunchi, săraca, udând florile cu cana,/Le îngrijea
ca pe copiii ce-i plecaseră în lume/Să își facă fiecare câte-un rost și câte-un
nume.***Pe băncuța de la poartă nimeni nu mai stă un ceas,/Că din toate câte-au
fost, doar Măria a mai rămas,/Îmi aduc aminte vremea când se încălzea afară,/Ieșeau
toate la povești până mai târziu în seară.***/ Tot mai gol mi-e satul astăzi și
mai gol mă simt și eu,/Mi s-au dus vecinii, Doamne și îmi este tare greu,/Au
plecat să-și doarmă somnul la biserica din vale/Și m-așteaptă să mă duc să le
aprind o lumânare.
Constantin Braniste:
„Eu sunt ţăran. Bunica mea era ţărancă. De la ea am învăţat o grămadă de
lucruri. Am ajuns să cunosc o cultură care are rădăcini neolitice, cu un
bun-simţ şi o înţelepciune absolut incredibile. Acest bun-simţ şi aceasta
înţelepciune sunt diamantele pe care noi ar trebui să le folosim în continuare
pentru că subculturile care au apărut sunt dăunătoare. Ne pierdem bunul-simţ
specific în cultură veche.Iar marea problemă este pierderea acestui bagaj
cultural, întrucât prin intermediul acestui bagaj străvechi noi aveam o relaţie
bună cu mediul şi ne întorceam la mediu. Noi eram nişte gestionari ai
pământului, nu nişte distrugători. Noi eram oamenii pământului, nu era doar
pământul al oamenilor. Eram nişte întreţinători ai ecosistemului şi ai
pământului."
Corina Tat,
SOLUTII : *** "biblioteca cu spatiu pentru computere, ziare, reviste;
transport in comun bun;incurajarea celor care se pricep la zidarie, lemnarie,
instalatii etc.
Cosmin Cozmin:
"Fratilor, multi dintre taranii romani au inceput sa produca mizerii, nu
produse de calitate. Ajungi sa platesti preturi mai mari ca la market pt niste
produse de slaba calitate. Daca erau produse ca pe vremuri, nu injectate si
coapte fortat, eram de acord sa se plateasca un pret mai mare. Taranul roman a
devenit un comerciant si speculant. Produse de calitate posibil sa consumi doar
din propria ta gradina sau efectiv de la batranicile care vin pe trotuar cu 5
rosii si 3 ardei. Hai sa nu-i mai ridicam in slavi. Toti muncim foarte mult sa
supravietuim, nu doar taranii. Stim cred ca majoritatea cum e sa dai cu sapa,
chiar daca nu mai facem asta de rutina. Sa nu uitam ca de multe ori te si fura:
la cantar, iti strecoara produse alterate etc.
Costel Prunila,
SOLUTII: *** "Satul să aibe un comitet din câțiva oameni înțelepți, unde
să fie judecate problemele. Toți din sat să facă parte dintr-un grup gen
whatsapp, acolo fiecare poate oferi și cere, după nevoie,,
Cristian Paun:
”Roșie de la țăran! 8 lei / kg Are aspect frumos la exterior.
Așteptări mari. Dezastru. Zici că rozi gogonele fără gust și aromă! Sau
castraveți. Părerea mea că povestea cu țăranul român și roșiile lui
dacice, cu gust și miros este una de adormit copiii. Și că la în piață sau pe
marginea tarlalei găsești bunătatea de pe lume pe care supermarketul o ignoră
cu obrăznicie. Un eșec evident al pieței. Nu are nicio treabă cu
supermarketurile care nu se uită la țăranii români și preferă, vezi Doamne,
roșiile fără gust din import. Păi ce sens are să ia mizerii mai scumpe de la
fermierii români? Nicio afacere...Fermerii aruncă pe câmp mizeriile astea de
roșii, cică! Și noi trebuie să le plângem de milă. Și să le dăm subvenție și
mai mare. Pentru și mai mult gunoi. Le-am aruncat la gunoi. Pe banii mei.
Data viitoare îl las pe țăranul român să le arunce el. Pe banii lui, nu ai mei!
Dan Mateescu:
"Coloana actuala a statului Romanesc este defecta ,este atrofiata ,drumul
pe care neamul romanesc a plecat si-l face de 30 de anii il face cocosat si
bicuit de dogme si politici straine dusmanoase pentru noi ,impuse si aplicate
pe acest neam de tradatorii instalati dupa 89 ,,degeaba cautam satul romanesc
pustiit ca si cand ar fi trecut tatarii peste el ,daca nu vedem si nu taiem
raul de la radacina NOM ,iar acest rau ne- a dus la pierderea independentei si
a suveranitatii statale ,prin care am pierdut totul finante banci armata
credinta sanatate educatie industrie ..mai exista ceva ce nu am pierdut
.....cine mai poate salva acest neam de la pieire un popa ?si ala vandut
ocultei,cine ?Doar el pe sine se mai poate salva unindu-se si opunandu-se prin
lupta dogmei de deznationalizare si farmare,si decimare a neamului Romanesc!
Dana Borcea: "Satul își frânge neputința/de genunchii
amurgului"
Diverse: discutii:
Pascu Tiberiu: "Pentru betonistii care vor sa devina pamantii (adica, unii
ca mine, mutati de la blocurile de beton pe pamant) am urmatorul sfat: sunt 4
plante de care trebuie sa va feriti ca dracu' de tamaie sau sa aveti grija de
ele ca sa nu "paraseasca incinta"!***stuf - oricat ati incerca sa-l
taiati, are o ramificatie de radacini care va fi super roditoare anul urmator!
Si urmatorul an, si tot asa... Pana bagati cazmaua, ridicati o brazda si
descoperti ce e sub pamant...Pascu Tiberiu nu vreau sa te dezarmez, dar cam asa
am facut la stuf intr-o vara. Anul urmator m-am bucurat nespus ca nu a mai
iesit decat un fir, doua, pe care le-am taiat cu coasa permanent ca sa nu se
faca mare. Al doilea an, primavara, surpriza: nu numai ca iesise pe tot locul
'tratat' dar se intinsese si vreo 3 metri de jur imprejur... A lucrat pe sub
pamant... Marius Bădică: Stuful e de fapt costrei, iar iedera, volbura.
Buruieni extrem de greu de eradicat. Ierbicid total de 2 ori pe vara!Geo Geodom
Stuful: este folosit pentru fosele ecologice naturale. Dar este adevarat
trebuie tinuta in frau si asta se face cu var.***iedera - se inmulteste prin
minim 3 variante: o ramura culcata pe pamant face radacini la fiecare mugur, o
radacina taiata face imediat lastari si, trei, seminte. Am taiat o ramura
intinsa pe pamant din 2 in 5 cm. Fiecare bucatica ramasa in pamant a facut
lastari! Mai rau, bucati de iedera taiata la 2-3 cm de pamant au
"nascut" radacini si s-au conectat la pamant... Anisoara Goran Orice
casă care are iedera pe perete ,nu are mucegai niciodatăFlorin Jurcovici Iedera
regleaza umiditatea la exterior. Daca peretele nu respira, de ex. daca are
izolatie din spuma sau din polistiren, la interior se poate face umezeala prea
mare, si atunci apare mucegai.***mure - la fel ca ierdera, dar mult mai
agresiva si mai greu de curatat din cauza tepilor! Dumitru Filip Baga capre 2
ani si nu mai creste ,mure Terezia Coza atunci am stârpit rădăcina cu
bormașina:))) Catalin Bibire decât hamei
mai bine muri fără țepi(spunea cineva de ei pe aici).Pusi pe plasă sau sârme
fac un gard verde,frumos și productiv.Ai mei fac lăstari de 5-6 metri! In
perioada asta,cresc 6-7 cm pe zi!***mana maicii domnului - la fel ca iedera,
dar mai expensiva ca murele. omoara, la propiu, orice planta, pom, copac pe
care se catara... Camelia Popa Eu am gard viu din Mâna Maicii Domnului ,de jur
împrejurul curții .Nu am probleme cu ea, pentru că o tund des .Cred că are în
jur la zece ani .*** "nu mi-a reusit" cu zmeura: asta se usuca si
dispare... am avut zmeura galbena, un an, s-a uscat si de atunci caut... Eni
Ionela Valentina: Zmeura trebuie pusa undei pamantul mai ud tot timpul..daca
lasi la soare ..se usuca Geo Geodom: Cu soare doar dimineata si seara. Si sub
copaci inalti. Ion Stoflea: dacă e sub copaci nu va rodi corespunzător...***pir:
Daniela Gherman: De pir a scris cineva? Oricât l am smuls, săpat, cules
rădăcinile nu am reușit să scap de el.Crina Cranta Pt pir confirm. Este
dezastru. Poate doar sa schimbi total PH-ul solului cum am făcut eu conversie
de la pășune la pădure și numai așa a dispărutIulia Femtia pe vremea foametei,
oamenii mancau pir fiert...are foarte multe vitamine; asa ca lasati-l acolo ca
nu se stie Bogdan Botis Aveau bunicii o metoda.... Pirul plivit tot anul adunat
intr-o gramada si dat foc, apoi cenusa presarata pe pamant la inceputul
sezonului.. Aparent functiona, si mult mai mutin pir crestea dupa ce au
procedat asa.. Stiintific nu cunosc de ce ar fi mers, poate se modifica
favorabil PH-ul solului, vorba ta...
Elena Căruntu: "Aș
cere vieții doar 'jumate/Din ce mi-a pus la îndemână/Și m-aș întoarce, de se
poate,/În satul unde se împreună/Și dor, și drag, și vatră Sfântă,/Când auriu
holdele îngână,/Iar veșnicia se descântă./Și nu mai știu de ce mi-e bine,/Cu
toți alături parcă-i raiul,/Chiar înserarea dragul ține/Și fericirea-și schimbă
straiul"***"În sat încremenește vorba și amintirile-s golașe"
Elena Maria, SOLUTII:***
"Conservarea tradițiilor și obiceiurilor din regiunile unde sintem
fiecare, incurajarea comerțului bio, de la țărani, trocul chiar. Sa se întoarcă
satul țărănesc la claca, ajutorul cu vecinii, reînființarea horelor cu costume
naționale. Piețe cu produse zonale din gospodăriile proprii.
Gabriela Giorgiana, SOLUTII***
"as face din nou curat pe rau și as planta o pădure la marginea satului,
apoi as amenaja un loc in care oamenii pot sa își vândă produsele , fie ca e
vorba de crafting, legume, sau alte chestii.
Gabriela Ryelle Panait:
"Mai tineri ,mai bătrâni sau mai copii..../Nu desluşeşti din miile de
gânduri,/Fărâma de nimic sub ochiul clar/Al vieții ce ne-alege dintre rânduri/Când
timpul pare crud şi mai avar.../Rămân poteci prea mult bătătorite,/Bătrâni
ce-au zăbovit la casa lor/Şi amintiri în suflet regăsite/Şi urme presărate pe
ogor./Sub pomi bătrâni ,stau strajă umbre calde/De parcă-i mai zăreşti
împovărați!/Laşi lacrimile ochii să ți-i scalde.../Bătrâni , copii , în cete
adunați./În satele din deal , jocuri mărunte/Au desenat cu pietre ulicioara,/Femeile
cu pletele cărunte/Se aşezau la sfat când venea seara./Şi-n simplitatea lor era
o viață/Cu obiceiuri rare ,ne-nțelese/Şi parcă era altă dimineață/Ce pânza
amintirilor ne țese /A fost demult azi parcă-i o poveste/Şoptită de un vis în
noaptea vie,/Pictată de un înger în ferestre,/Rămasă-n al meu gând pentru
vecie./Acum se lasă toamna-n aşteptare/Şi ulița din deal e mai tăcută./Nu se
mai strâng femei la şezatoare/Sub umbra nopții grele apărută./Ne strânge
viața-n grabă ,timpul zboară,/Rămân doar gânduri ,frunze ruginii,/Ne naştem
într-un vis a doua oară,/Mai tineri, mai bătrâni sau mai copii...
Gabriela Sa: "Îmi
reproșează un domn, pe un ton foarte civilizat de altfel, că scriu cu atâta
entuziasm, că zugrăvesc atât de romantic și idilic viața la țară că i-am
zăpăcit consoarta. "Spune-ți, doamnă, că nu e numai lapte și miere viața
la țară!"Nu e ! Dar la țară ai mult mai multe șanse să găsești lapte și
miere.Ba la o adică să ți le și produci. Viața la țară înseamnă însă să ieși
din zona de confort. Și asta nu e pentru toată lumea. Înseamnă să ai răbdarea
de a aștepta roadele muncii și puterea de a trece peste dezamagiri si uneori de
a o lua de la capăt.Viața la țară are un ritm al ei. Trebuie să ai sau să-ți
deștepți un simț anume pentru a-l pricepe.Viața la țară e de o simplitate
aparentă. În realitate e mult mai complexă decât viața de la oraș.Viața la oraș
e artificială, previzibila, predictibila si uniformă.Viața la țară e la polul
opus, ți-ai propus să lucrezi în grădină mâine și plouă, te aștepți să culegi
ciresele și cade grindina sau vine stolul de grauri... nu știi niciodată
dinainte ce vei face în următoarele săptămâni zi de zi.Viața la țară nu cere
sacrificii cum aud că spun unii, viața la țară cere dragoste de viață, dragoste
de pământ, de aer, de ploaie, de viu.Viața la țară e pentru cei ce iubesc
ploaia si nu pentru cei ce spun "ce vreme urâtă" .La țară nu există
vreme frumoasă sau urâtă.La țară e frig iarna, parcă mai frig decât în oras dar
căldura verii e mai dulce.Da, la țară te simți poate mai singur, mai izolat,
dar ești mult mai aproape de tine însuți.In plus ai si clipa când într-o
dimineață tot ce ai pus pe masă e din gospodăria ta, și chiar dacă frunzele
salatei îs gaurite ici și colo iar ridichile nu sunt perfect rotunde, și chiar
dacă pâinea are coaja cam groasă și gemul e un pic cam afumat, toate astea dau
sens vieții tale.Acu' e deja noapte și la țară lumea se culcă devreme, așa că
mai vorbim altă dat.
Ghercioiu Ramona,
SOLUTII*** "1.As face târguri pt ca fiecare sa vina cu ce are produse din
gospodărie de schimbat sau cumpărat 2. Contracte pt ca producătorii sa se
asocieze și sa poată pune pe piața externa ceea ce produc crearea de branduri
autentice românești 3. Crearea de locuri de cazare pt ca școlile, familiile,
grădinițele sa vina sa experimenteze tot ceea ce ține de tradiție, viata
satului, creștea animalelor, ateliere pt învățarea meșteșugurilor tradiționale
atât pt copii cât și pt adulți dar și tot ceea ce înseamnă trai la sat începând
cu oierit, păscut, prelucrarea lemnului, bucătăria traditionala, cositul
strângerea fanului etc și bineînțeles legislația.
Gisca Gavril: "Nu
e vorba de scump sau ieftin...!te duci până în vârful dealului și iei brânză de
la stână.Aceeasi brânză ciobanul o duce la târg și o vinde mai ieftin decât
ție.Opresti la marginea livezii cu mere și pățești același lucru.Te simți tras
pe sfoară iar asta nu are legătură cu prețul .Cel mai corect ar fi ca cel care
vinde sa afișeze un preț pe care tu, trecător grăbit, să-l poți vedea și să
decizi dacă merită să oprești.
Goglea Bogdan-sorin:
"Nu vând, fac troc de gânduri pe dealuri aburinde/Cusute pe un verde cu
murmurul de Mai/Și-n loc de veșnicie mai las să se perinde/Luminile amiezii ca
iedera din rai./Mi-a stat aseară gândul pe drumul dintre sate/Săpând căpșunii
veseli în sufletul amar,/ Bunicul nu apare cu cobilița-n spate,/Bunica nu mai
râde de mersul lui hilar./Fântâna stă pe-o rână printre atâtea stele,/Găleata
ei de-o viață scâncește la popas,/Un nuc mai face umbră pustietății mele/În
liniștea aceasta lipsită de taifas./Doar ploaia stă de vorbă cu drumul de la
poartă/Pe care toți copiii pe rând îl torturau,/În partea lui din stânga se
vede-o casă moartă,/ E casa a doi tineri ce nu se mai iubeau./Biserica stă
tristă la căpătâiul verii/Pe drumul dintre sălcii bătrânii au plecat,/Lipsită
de lumina din noaptea învierii/Clopotnița ei sfântă se scurge în păcat./Un sat,
o amintire, ne curg țărani prin sânge,/Miroase a cireșe prin lume și prin cer/Și
s-a oprit iar ploaia și nimeni nu mai plânge,/Doar moara din răscruce mai
macină mister.
Iacob Oniga:
"Ne mor pe veci ţăranii şi singuri ne lasă,/Şi alţii nu s-or naşte aşa cum
au mai fost,/Sufletul ne doare şi chinuri ne apasă,/Când bucuria noastră e
doar…ajun şi post./Pământul e sălbatec, pustiu şi nearat,/Şi după şură
stă-ngândurată coasa rezemată,/Nu-i nimeni s-o vrăjească prin câmpul înierbat,/Căci
au pierit ”soldaţii” din vechea cazemată./Prin holdele de grâu e lobodă,
neghină,/Şi nu mai cântă fete cu secera la brâu,/Iar tinerii n-au încă afundă
rădăcină,/Precum copacii falnici la margine de râu./Păşunile sunt goale pe
crestele de munţi,/Nu-s vaci, nici oi, ori capre să le pască,/Pe prispa casei
plâng bieţii ciobani cărunţi,/Şi-aşteaptă-n pocăinţă sfârşitul să sosească./Pe
uliţa pustie i-o linişte profundă,/Nici care nu-s şi nici copii la joacă,/De
parcă-ar fi, aici, o lume muribundă,/Înşirată trist spre nesfârşita-i groapă./S-au
stins prin sat şi horile, şi jocul,/Iar în dumineci cântul şi-n strană a
pierit,/Şi nu mai ştim cum ne arată portul,/Iar limba noastră sfântă amar s-a
mai stâlcit./Din steagul nostru drag culorile s-au şters,/Iar port-drapelul
nu-l flutură în vânt,/De frică cântăm imnul, uitând ultimul vers,/Şi
rugăciunea, seara, o rostim în gând./Ne mor pe rând ţăranii, nu-i nimeni să-i
oprească,/Să ne mai spună-o vorbă de duh şi-nţelepciune,/Ce să mai facem azi în
Ţara Românească,/Să n-o transforme alţii în prăpăd şi tăciune.
Iftode Elena:
"văzând la poarta mai scump si la piata mai ieftin(inexplicabil)nu ma
sărăcește pe mine,mie imi provoacă doar o lehameseala care nu ma mai duce la
poarta lui,doar ca el isi taie creanga de sub picioare, rămâne cu marfa si o
vinde angros pe nimic sau o duce la piata (transport,munca
fizica(incarc-descarc),plătește tarabă,sta zile întregi așteptând să vândă
chiar cu 25% mai ieftin decat la poarta proprie. Care este logica acestei
practici nechibzuite????
Ilie Badescu: "Taranii,
„ singura aristocratie cu investitura divina ”Una dintre trasaturile
definitorii ale poporului roman este autohtonia, adica legatura neintrerupta cu
pamantul cuprins in geografia Romaniei perene, afirma profesorul Ilie Badescu.
Romanii sunt un popor autohton in acest loc si au continuitate neintrerupta,
cum putine popoare au in aceasta regiune. In opinia sociologului, pamantenia
are o valoare fundamentala in sistemul de valori al societatilor satesti. Tot
ce s-a intamplat in lumea satului este centrat pe pamant si pe simbolistica
lui. Taranii, in sens generic, reprezinta singura aristocratie cu investitura
divina, ei sunt oamenii pamantului, care au fost chemati de Dumnezeu sa
stapaneasca pamantul si ceea ce creste pe el.Domnule profesor, unde se situeaza
satul romanesc pe axa traditie-deschidere europeana?Satul romanesc se situeaza
pe o linie istorica proprie, cu elemente de continuitate, dar si cu elemente de
ruptura. Depinde ce intelegem prin deschidere europeana. Fenomenul acestei „noi
deschideri” se dovedeste a fi unul contradictoriu: a mijlocit caderea
regimurilor comuniste, ceea ce este in sine un fenomen pozitiv si, pe de alta
parte, a provocat un pachet de procese cu tendinta negativa, agravate in mediul
satelor romanesti. Pentru economiile nationale ale Estului, aceasta deschidere
a imbracat forma unui razboi economic, pe care localnicii l-au pierdut sub cele
mai multe aspecte. In general, deschiderile Europei, adica intalnirea Estului
cu Vestul, au fost contradictorii, incepand poate cu acea teribila „deschidere”
a cruciadei a IV-a, care-a insemnat prima cadere a Constantinopolului si un jaf
inspaimantator pentru cetatea Bizantului. Mai tarziu, aceasta a mijlocit
caderea imperiilor estice, dar, socialmente, a adus in satul romanesc si
procese cu tendinta negativa, precum este prabusirea ratei natalitatii. In
satul romanesc se nasteau intr-o familie intre 3-5 copii. Azi sunt sate in care
de 10 ani n-a mai fost un botez. In al doilea rand, aceasta deschidere a indus
asa-numitele„efecte perverse”, precum cele de masiva destaranizare si
destinerire a satului care dureaza deja de mai bine de 20 de ani.
Noua deschidere europeana, ca sa ne referim la o alta fateta a intalnirii
Estului cu Vestul, a adus si caderea imperiului bolsevic, de esenta pagana
anti-europeana (caci era potrivnic spiritualitatii iudeo-crestine, care este
fundamentul identitatii europenilor). Dar a adus si posibilitatea omului de
oriunde din arealul Europei sa migreze in zone in care munca este mai bine
platita, provocand mari dezechilibre zonelor cu salarii mici. In aceasta
competitie, piata occidentala exercita o atractie foarte mare, indusa tocmai de
marile decalaje ale scarii salariilor. Asa incat, din acest punct de vedere,
ceea ce numim deschiderea Europei a avut, in prima ei faza, mai ales efecte
negative asupra lumii rurale. Satul s-a depopulat rapid si masiv. In acelasi
timp s-au prabusit industriile regionale, adica acele centre industriale care,
inainte de Revolutia din 1989, reprezentau centre de polarizare a fortei de
munca in anumite regiuni, pe o raza de 100-150 de kilometri. Prin aceste
miscari pendulatorii ale fortei de munca din mediul rural spre centrele
industriale urbane, bine cunoscutul navetism rural-urban, s-a conservat
structura gospodariei taranesti, pe toata durata „dictaturii de dezvoltare” ,
cum a fost denumita perioada anilor 1964-1980.Ce s-a intamplat cu gospodaria
taraneasca dupa 1989?Lovitura puternica data gospodariei taranesti si familiei
rurale a venit dupa 1990. Sigur ca satul a fost lovit si in perioada comunista,
prin razboiul social impotriva taranimii si, apoi, prin dislocarea masiva a
populatiei rurale, adusa de industrializarea accelerata. Insa dupa 1989,
fenomenul acesta a capatat proportii alarmante, caci a indus dezechilibre si
mai mari, in frunte cu cea mai mare contractie a stocului genealogic rural si
deci cu un declin puternic al biosului rural. Tinerii care pleaca din sat in
clipa de fata reprezinta potentialul biologic al satului si deci al Romaniei
rurale, care cuprinde 47% din populatia tarii. Astfel ca satul este destinerit
si, prin efectul combinat al destineririi si al prabusirii ratei fertilitatii,
satul este si imbatranit. In ultimii 15 ani, varsta medie a populatiei rurale a
crescut cu 3 ani, de la 37 la 40 de ani. Orasul a imbatranit si mai puternic,
varsta medie a urbanului a crescut de la 33 la 40 de ani, orasul imbatranind
astfel cu 7 ani. Imbatranirea societatii romanesti este un fenomen alarmant si
este in mare masura legat tocmai de aceasta deschidere europeana, care a
actionat ca un fel de pompa de absorbtie a populatiei tinere, diminuand rata de
inlocuire demografica a generatiilor vechi.Cum s-a ajuns la faptul ca taranii
si-au vandut pamantul pe care l-au primit in anii ’90 ?Deschiderea europeana a
golit „stupul rural” incat fortele roditoare ale familiei nu mai sunt in sat. A
fost dezechilibrata comuna rurala. Satul ca unitate culturala si spirituala a
fost profund clatinat. In fata acestei viituri antiruraliste, guvernantii n-au
„construit” nici un stavilar, adica au reactionat printr-un absenteism politic
grav cand au adoptat legi care au slabit dramatic forta de aparare a satului,
precum cele doua legi cu efecte devastatoare, legea fondului funciar si legea
lui Lupu, a restituirii integrale intr-o singura forma, adica prin anarhizare
sociala si printr-un efect de faramitare a exploatatiilor rurale.Echipamentele
si uneltele rurale fusesera proprietatea muncii taranesti si ar fi trebuit,
intr-o forma sau alta, sa ramana gospodariilor taranesti. Or, ele nu au fost
restituite, astfel ca lotul de pamant primit, fara animale si fara unelte, n-a
mai avut nici o valoare. Si atunci, taranul l-a vandut in graba, constrans de
situatia creata si de necesitati. Asa ca, atunci cand vorbim despre sat in
lumina prefacerilor din ultimii 30 de ani, trebuie sa fim realisti. Din acest
punct de vedere deschiderea europeana a avut efecte impartite. Sigur ca e
posibil ca, in timp, ea sa aduca si efecte pozitive.Tinerii care se intorc in
tara isi renoveaza casa, dar nu mai lucreaza pamantul, desi inainte romanul era
legat de pamant. Cum sa ne raportam la aceasta realitate?Legatura cu pamantul
este cea de-a doua parghie a supravietuirii sistemului taranesc. Cand legatura
organica cu pamantul a slabit, ori s-a deteriorat, apar fenomene primejdioase,
precum este sentimentul de strainatate in raport cu pamantul. Un celebru personaj
al romanului Niste tarani, al scriitorului de geniu Dinu Sararu, spune la un
moment dat: „privesc la pamant ca la o strainatate” . Niciodata taranul nu a
avut un asemenea sentiment, care anunta o ruptura a legaturii societatii
romanesti cu tot ceea ce reprezinta pamantenia, adica tocmai cu talantul pe
care Dumnezeu l-a daruit omului la creatie. Noi, romanii, suntem un popor
autohton. Taranii, in sens generic, reprezinta singura aristocratie cu
investitura divina, ei sunt oamenii pamantului, au fost chemati de Dumnezeu sa
stapaneasca pamantul si ceea ce creste pe el. Dumnezeu, dupa ce a creat omul si
familia, prima pereche, i-a chemat la acest legamant: „cresteti si va inmultiti
si stapaniti pamantul” . Prin urmare, Dumnezeu, i-a facut stapani pe pamant,
adica aristocrati cu investitura divina. Ei au pamantul de la Dumnezeu, nu de
la regi.Una dintre trasaturile definitorii ale poporului roman este autohtonia,
adica legatura neintrerupta cu acest pamant cuprins in geografia Romaniei
perene. Romanii sunt un popor autohton in regiunea aceasta, au continuitate cum
putine popoare au, un alt exemplu ar fi grecii in aceasta regiune. Prin urmare,
pamantenia are o valoare fundamentala in sistemul de valori al societatilor
satesti. Pamantenia reprezinta un element vital, tot ce s-a intamplat in lumea
satului este centrat pe pamant si pe simbolistica pamantului. In legenda
cosmogonica Satana si Bunul Dumnezeu, remarca Mircea Eliade, atunci cand
diavolul il rostogoleste pe Dumnezeu Creatorul in intentia malefica de a-l
ineca in oceanul primordial, pe masura ce nefartatul il rostogoleste se intinde
uscatul, vedem astfel ca pamantul este cosubstantial actului creator al
divinitatii. Un mare savant german, Carl Schmitt, vorbeste de nomosul sau
spiritul pamantului. Nomosul pamantului se transforma in timp si devine, de
pilda, in faza oceanica a istoriei universale, nomos maritim.Avand in vedere
aceste aspecte, cred ca nu putem experimenta pe seama lumii rurale in mod
neresponsabil, pentru ca efectele vor fi dezastruoase. De aceea, dupa opinia
mea, problema taraneasca reprezinta una dintre chestiunile-cheie ale statelor
intelepte.Sursa: ziarullumina.ro.
Ioan Filip:
"Atât de rar mă-ntorc acasă/În satul meu, in satul drag,/Pe tata nu-l mai
vad în poarta/Şi mama nu mai iese-n prag./În poarta-atarna o crenguta,/E semn
ca-acasa nimeni nu-i,/Deschid, mie inima micuta/Şi intru... in ograda cui?/E
casa noastra parinteasca,/O casa fara de stapan,/Parintii au plecat departe.../Şi
niciodata nu mai vin./Doar nucul care-i pus de tata/Şi-al nostru câine gospodar/Ma-ntampina
si parca-ntreaba:/"De ce te-ntorci atat de rar?/Ma uit la casa coscovita,/La
pomii care s-au uscat,/La bietul câine, care plange,/Ca apa nimeni nu i-a dat./În
casa lucrurile toate/Mai stau asa precum au fost/Cu praful vremii poleite,/Nu-i
mama... ca le-ar da de rost./Când dau sa ies bătrânul câine,/Cuminte
si-ntelegator,/Îmi linge mana, parcă-ar-zice:/"Nu mă lasa singur sa
mor!..."/Cu inimi arse de suspin/Ne despartim manati de soarta/Iar cand
ne-ntoarcem ne dorim/Să nu găsim crenguţa-n poartă...
Ioana Ursa,
SOLUTII*** "cei de la tara ar trebui sa opreasca exodul propriilor copii
spre oras - sa creasca acei copii in asa fel incat sa ramana la tara.
Ion Manzatu: "Orizont
de duminică. Mai săptămânile trecute am vorbit la telefon cu prietenul Andy
Hertz. Vorbim foarte, foarte rar. De fiecare dată tot încercăm să ne spunem cât
mai multe, dar când închidem realizăm că alte multe au rămas nespuse. Are
farmecul ei această relație. De data asta, pe măsură ce vorbeam, înţelegeam un
lucru care m-a amărât. M-a amărât destul de profund. Când m-am înscris în grup
eram cinci sau șase oameni care ne cunoșteam între noi. Despre fiecare știam că
își dorește lucruri - în mare - comune. Fiecare dintre noi ne gândeam la o
comunitate cu alt fel de atitudini, cu alt fel de educație, cu alt fel de
năzuinți. Acum, Andy mi-a spus că grupul a trecut de șaizeci de mii de oameni.
Sigur, pe vremea aia nici în visele noastre cele mai îndrăznețe nu puteam crede
că va fi posibil așa ceva. Din nefericire, viața a vrut să ajung tot mai
departe de grup și vorbind cu Andy mi-am dat seama că, de fapt, acum sunt în
afara grupului. Eram în miezul lui, iar acum sunt în afara lui. Asta e ceea ce
m-a amărât. Singurul lucru bun la treaba asta este faptul că pot avea o privire
de ansamblu, pot să văd forma abstractă a grupului, adică mi se arată și
idealurile, nu numai situația concretă. Multe dintre materialele mele se
datorează acestei poziții pe care o am, ca și nădejdii că scopurile avute de
cei ce au inițiat ideea nu s-au pierdut și n-or să se piardă. E paradoxal să
știi că generațiile care vin au o nevoie vitală de o altă mentalitate, despre
care ele, însă, nu știu nimic. Ele vor moșteni ce va să vină, totul depinde de
noi cei de astăzi. Mi-e teamă că Andy, chiar dacă cu destule modificări, a
rămas singurul credincios, iar credința sa caută soluții pentru a păstra
curățenia ideii, dar și instrumentele ca aceasta să nu devină o exponată de
muzeu și atât. În ceea ce mă privește, “orizonturile” mele care privesc
ansamblul, ajută și nu prea. Pe de altă parte, nici nu mă gândesc să spun ce
cred eu că ar ajuta concret și adevărat și ce ar fi periculos. În primul rând
pentru că nu sunt făcut să fiu profet. Iar, mai apoi, ăsta e farmecul vieții
atunci când o trăiești, asta este sensul bătăliilor pe care le duci și de la
care aștepți să binemeriți. Tu aștepți și speri la binemeritul care de cele mai
multe ori nu vine, sau dacă vine, are o formă de nu-l recunoști. Rămâne totuși
important să credem în ideea necesității unor alte mentalități şi a altor
atitudini. Tot ce încearcă gândirea asta uscată și schiloadă a zilei să ne
convingă, se dovedește a fi doar piatra fățuită cu care se pavează un drum spre
pierzanie. De la Revoluția Industrială încoace, omenirea pare că este
interesată să vadă cum anume s-ar trăi și cu capul în jos. Ca liliecii. S-a
alunecat încetul cu încetul, pe nesimțite, iar în zilele noastre ne dăm seama
că nu mai știm pe unde să scoatem cămașa. Totul devine tot mai confuz și mai
lipsit de sens. Se pare că, un clopoțel de alarmă a sunat, undeva, așa cum se
întâmplă întotdeauna. Problema e că nu de fiecare dată, clopoțelul ăsta ne
facem să înțelegem imediat ceea ce trebuie. El își face datoria și sună, spune
că ceva nu e în regulă. Dar ce și cum, noi, oamenii trebuie să deslușim. Nu
întotdeauna am făcut-o cum trebuie și istoria are destule mărturii despre asta.
Când grupul “Mutat la țară – viața fără ceas” a plecat la drum a inspirat celor
mai mulți că ceva se va schimba, dar ce, cum, în ce fel n-a vrut să ne arate.
Se pare că asta e datoria noastră, să gândim și să înfăptuim după chipul și
asemnănarea celor care vor fi mai puternici. Și întotdeauna, schimbarea începe
cu mentalitatea, ea, mentalitatea trebuie să se răspândească în omenire și să-i
pună pe oameni în mișcare. Ca un curent, ca o vibrație. Că schimbarea s-a
născut într-un colț de țară, într-un vârf de munte, că sunt oameni puțini la
început, nu are importanță, atât timp cât se păstrează curățenia crezului.
“Mutat la țară – viața fără ceas” se pare că a avut noroc până în ceasul
acesta. Ce-o fi de acum încolo va depinde de mișcările secrete și subtile din
intimitatea grupului. Cam toți oamenii care se mută la țară, n-o fac cu gândul
la ce se va întâmpla în viitor, ce va fi cu generațiile ce vin. Se mută pentru
un confort moral pe care-l doresc. Caută să se închidă un pic, să se izoleze,
abătându-se din calea unei vâltorii a lipsei valorii. O vâltoare căreia îi dau
naștere mulțime de fluieră-vânt. Dorințele arăzătoare ce i-au determinat pe
aceşti oameni să se mute la țară, încep să arate tot mai insistent faptul că nu
gestul, actul, mișcarea în sine contează, ci o mentalitate care trebuie să fie
egală, fie că trăiești la țară, fie că trăiești la oraș. Vorbim despre mentalitatea
care definește omenirea. Va mai trece timp până ca mentalitatea cu pricina să
devină vizibilă, să se manifeste în deplinătatea ei. De asta, perioada aceasta
este plină de capcane și primejdii. Totul depinde de cât de lucizi și hotărâți
sunt cei ce s-au mutat la țară ***ion manzatu"viața așa cum e datul ei,
acela din care ți se naște libertatea doar atunci când înțelegi că tot ce
trăiește pe lângă tine are la rândul său dreptul lui. Nesmintit. de la mine
n-am să las.Sunt mulți, tot mai mulți care nu înțeleg că lumea reală, lumea cea
adevărată nu e cea pe care o privim, ci e aia pe care învățăm s-o simțim.
Învățătura asta începe cu prima respirație și se termină cu ultimul oftat.
Învățătura despre lumea cea cu adevărat reală, cea care este înlăuntrul nostru,
în spirit. Dacă înlăuntru nostru lumea este ipocrită, apoi și cea din jur e la
fel. Nu poate lumea din jur să fie alta decât cea cu care, seară de seară mă
culc și dimineață de dimineață mă trezesc. Așa că, haideți să nu ne mai mințim,
nu lumea e ipocrită, ci fiecare din noi suntem ipocriți. Faptul că la țară
găsești o altă realitate este ceea ce ne-ar da o șansă, aceea de a încerca s-o
înțelegem și nu s-o pângărim. Nu oamenii sunt șansa, ci mediul. Dacă oamenii vor
ști să învețe va fi bine, dacă vor ambiționa să pretindă mediului poftele ivite
pe nepusă masă, va fi la fel ca-n lumea de la care au plecat. Lumea în care nu
tehnologia denaturează, ci frivolitatea și ipocrizia. Să nu spuneți niciodată
că cel de alături e ipocrit, ci să vă suspectați mereu de o astfel de
nenorocire. Nu ipocrizia pe care o manifești față de altul e periculoasă. Aia
pe care o hrănești cu mintea și sângele tău, ucide și orbește. Așa se face că
nu mai băgăm de seamă primejdii ce sunt la mintea cocoșului. Abia când suntem
în mijlocul vâltorii strigăm ca din gură de șarpe ca cineva să ne ajute. Cineva
să facă ceva."**"Copiii care cresc la țară, în contact cu condițiile
pe care realitatea satului le impune, ajung adolescenți, tineri și maturi cu
mult mai viguroși și mai oportuniști decât cei din oraș. Folosesc termenul de
oportunist în sensul său cel bun, constructiv. S-a constatat asta în diferite,
foarte diferite ocazii. Mulți dintre noi am cunoscut în adolescență și în prima
tinerețe, oameni care veneau de la țară și care aveau un temperament cu totul
diferit. Ca să nu vorbesc despre cei care, ei înșiși și-au trăit prima
copilărie la țară. Când spun viguroasă nu mă refer de loc doar la atributele
fizice. Chiar dacă nici acestea nu sunt de neglijat. Mă refer la tot ceea ce
contribuie la formarea unui temperament. Vorbim despre gradul de libertate cu
mult mai mare față de cel al copilului crescut în oraș, acolo unde
interdicțiile fac regula generală, iar consecințele unui astfel de regim sunt
remarcate mai târziu. Între adultul format la țară și cel format la oraș, apare
o mare diferență de atitudine față de situațiile insolite care se ivesc în
decursul unei vieți de om.Pentru că m-am băgat, fără drept, într-o problemă
care nu-i a mea și despre care ar trebui să tac, am să duc obrăznicia până la
capăt și am să vorbesc despre ceea ce, de fapt, mă preocupă pe mine.Manualitatea.Manualitatea
este o problemă esențială, pe care, generație după generație o neglijăm și-o
superficializăm peste poate, mai ales îndemnați de toate drăcoveniile
tehnologiei moderne. Grija prioritară a părinților este să nu se murdărească
odrasla și să învețe repede să folosească cele mai moderne mijloace ale
tehnologiei. Cel puțin, copilul crescut la oraș de un astfel de tratament se
bucură. Doar că manualitatea este un mijloc prin care temperamentul copilului
se dezvoltă pe verticală și nu pe orizontală. Sigur, dezvoltarea pe orizontală
este una plăcută și comodă părinților, pe care îi încântă imaginea unei
progenituri ce devine rodul unei ambiții secrete. Dar copilul, copilul în sine
unde e ? Manualitatea dezvoltă două trăsături de temperament foarte importante
pentru viitorul adult. Prima este capacitatea de analiză a unei situații
apărute surprinzător și identificarea soluțiilor acceptabile, iar a doua – cea
care nu este de loc de neglijat, ba aș spune că dimpotrivă, ar trebui să i se
acorde toată atenția – dezvoltarea imaginație care este baza inteligenței
creatoare. Creatoare și nu creative, între cei doi termeni este o adevărată
prăpastie. De regulă, copilul de la țară, datorită condițiilor spațiului, are
posibilitatea să-și dezvolte o manualitate impusă din nevoile jocului.
Importantă este însă, dezvoltarea manualității ordonate, cea derivată din
activitățile curente ale vieții de țară. Atragerea copilului în treburile
gospodăriei și responsabilizarea lui în aceste acțiuni, îi vor scăpa pe părinți
de multe neplăceri... dar le va aduce altele, destule. Oricum ar fi,
dezvoltarea manualități este un câștig deosebit de important pentru viitorul
adult. S-ar putea face ea și la oraș, dar orășenii-părinți au alte ambiții
pentru odraslele lor.
Ivan GabrieL:
"Mai bine plătesc mai mult unui om care muncește pe pământul lui, stă în
soare, se chinuie, decât să finanțez marile magazine care exploateaza cetățenii
români. Omul ăla cu bănuții de la mine duce o viața mai buna, nu își cumpara
vile in Dubai, cum probabil au patronii de la Kauffland și Lidl. Afacerile mici
trebuiesc susținute, chiar dacă prețul e mai mare. Oamenii simpli nu cumpara cu
tonele marfa și fac afacere din asta. Sunt extrem de multe argumente in
favoarea omului simplu.
Jean Paunescu:
" Perfect, am casă de vacanță la țaŕă și văd camioane întregi de
îngrășământ chimic cărat la cîmp pentru absolut orice fel culturi vândute la
poartă,din care Ei țăranii nu mănîncă.Pentru consumul lor cultivă separat fără
complex.
Jeni Naom, SOLUTII***
"Organizarea de concursuri (gen satul din Franța) pentru cea mai frumoasa
gradina, cea mai frumoasa strada. Toate acestea ar contribui la dezvoltarea
satului romanesc, dar și la revenirea la tradiții.
Liliana Burac:
"Se trezeau cu noaptea-n cap părinții, pe timp de vară,/Iar când se
porneau la câmp nici nu se vedea afară,/Ne lăsau laptele proaspăt, în oală de lut,
pe masă/Și într-un ștergar de in pâinea albă, coaptă-n casă./-Hai, treziți-vă
oleacă, ne spunea mama duios,/Ne-ndurându-se să strice somnul nostru-așa
frumos,/Eu mă duc iar la prășit, cu bunică-tu-n/Lănuț,/Voi să stați pe lângă
casă, s-aveți grijă de puiuți!/Tată-tu e dus la coasă, că se pologește iarba/Și
de n-o cosi acuma, când s-o duce-a fi degeaba,/Mâne-o să vă iau cu mine în
Fânaț, la adunat,/Eu cu furca înainte, voi din urmă la greblat./Scoateți
cloștile afară și puilor de găină/Dați-le un pumn de crupe sau muiați niște
făină,/Puneți-le-un chic de apă în ceva nu prea adânc/Și vedeți să nu-i ia
uliul până vin eu de la câmp!/Să duceți pe șes vițelul, priponiți-l mai departe/De
vițeii altora, nu de alta s-or mai bate,/Puneți apă în căldări până o veni
cireada,/Că vin vitele-nsetate și... să măturați ograda!/Noi, cu somnul între
gene, ascultam cam cu de-a sila,/Țineam minte ce țineam, apoi... Dumnezeu cu
mila./Cand soarele incepea să ne ardă pe spinare,/Lăsam baltă bătătura și-o
zbugheam la scăldătoare./Treceam ulița spre șesul care ne părea o mare,/Cu
valuri de romaniță așternute sub picioare./Sfârâiau călcâiele, când stârneam
cârduri de gâște/Și gâscani-înfuriați ne-alergau vrând să ne muște./Noi...
vedeam numai hârjoana, ce părea a fi in toi,/Din toți țăncii de pe vale, din
pârâu, lipseam doar noi./Când tălpile simțeau mâlul fin și apa-n spume,/Ne
rupeam de orice grijă și intram în altă lume./In firul mic de pârâu, jinduind
după răcoare,/Bălăceala era-n toi, cât era ziua de mare./Înotam și ne stropeam
printre broaște speriate,/Până ne-alungau tânțarii cu înțepături pe spate./Plini
de mâl, ca niște diavoli, ne apropiam de casă./De la poarta miroseam turtițele
de pe masă,/Vedeam zâmbetul bunicii, răsărind la colțul șurii,/Și căldările cu
apă în mijlocul bătăturii./Ne punea mâna pe creștet, printre vorbe de mustrare,/Ne-ndemna
să ne spălăm într-o balie, la soare,/Și, când socotea că-i vremea, zicea:/-Eu
mă duc acasă,/Da’ v-oi spune mâne-ta, ș-apoi îți vedea voi. Lasă!/Nu spunea
nimic, sărmana, ba, când o-ntrebau părințiiNe tot ridica în slăvi că am fost
cuminți ca... sfinții…/Parcă văd zâmbetul mamei... parcă toate-au fost mai
ieri…/Azi mi-a mai rămas să depăn amintiri din alte veri.*** "
Mamă...sleită de puteri, după o zi de tras la sapă,/Veneai acasă pe-nserat și
buzele-ți cerșeau doar apă.../În traistă doar un colț de pâine, uscat de arșița
de vară,/Același ce într-un ștergar l-ai învelit mai de cu seară./Abia intrată
în ogradă cătai îndată la pruncuți,/Ștergându-le cu șorțul fața, mustrându-i că
erau desculți,/Erai și dumneata desculță, aveai călcâiele crăpate/La fel ca
palmele muncite din zori de ziuă până-n noapte./Însă în ochi aveai Luceferi iar
zâmbetul de înger bun,/Erai atâta de miloasă... plângeai și piatra de pe
drum.../În glas aveai mereu dulceață iar pieptul îți era căldură.../Chiar și
dojana cea mai mare era amară cu măsură./În palmele, oricât de aspre, era atâta
mângâiere/Că aveau puterea să topească pe loc și cea mai rea durere,/Iar în
sărutul de pe frunte era un mir de fericire/Ce ni se prelingea pe suflet ca să
ni-l umple cu iubire!/La cuptorașul din ogradă te apucai să faci mâncare,/Iar
Luna presăra cu aur în mămăliga dumitale,/Erai atâta de frumoasă...erai atât de
obosită.../Abia rupeai pe sub genunchi câte un băț de răsărită!/Mereu în fugă
după treabă,dereticând de zor prin casă,/Puneai un strop de gaz în lampă
și-apoi ne așezai la masă/Și la lumina chioară-a lămpii și-a candelei de la
icoane,/Tăiai cu ața mămăliga...tot căinând că ne-o fi foame!/Dar în puținul de
pe masă era atâta-ndestulare/Că rămânea,întotdeauna,câte ceva la fiecare/Și
ne-ndemnai să mulțumim cu umilință-n rugăciune,/Ca Dumnezeu să se îndure de noi
și-n ziua cea de mâine!/Noi adormeam fără de grijă în șoapta-nchinăciunii
sfinte,/În palmele-ți împreunate curgea o lacrimă fierbinte.../Pe care n-o
vedeam niciunul...o cunoștea doar Dumnezeu/Și doar acum ,privind în
urmă,măicuța mea...o știu și eu"***"Stătea pe prispa ei de lut...cu
mâinile în poală.../Cu gândurile în trecut și cu privirea goală,/Mocnea în
piept suspine lungi, dureri mistuitoare,/Ce nu și-au mai găsit de mult, în
lacrimi, alinare./La ce gândea...e greu de spus...poate singurătatea/Îi
strecura un gând ascuns, cum c-ar pândi-o moartea/Și nu avea pe lângă ea...din
câți hrănise-odată.../Măcar o așchie de suflet, să i se-arate-n poartă./Ai ei
s-au dus ,care-ncotro...prin lume sau prin stele.../Ea a rămas cu Dumnezeu, cu
griji și doruri grele.../Pân-a încărunțit de tot și s-a-ndoit de spate,/De-și
poartă bătrânețea-n băț și-n zile numărate./Și, Doamne, cât s-a mai trudit
să-nduplece țărâna/Să scoată rodul pârguit, din bobul pus cu mâna,/Și pruncii
i-a născut pe câmp , la umbră de căruță.../Și toată viața a umblat flămândă și
desculță./Cu vrednicie mânuia vatalele și sapa,/Cu cobilița își căra , de la
izvoare, apa,/Și câte călcături de lut cu balegă și paie/A mai lipit peste
chirpici, să-njghebe o odaie.../Căsuța ei a fost un rai cu fața sinilie,/Cu
lutul prispelor umbrit de frunzele de vie,/Cu stoluri albe la ferești, cu
florile-n ulcele/Și pragul veșnic învelit cu țolul de cordele./Avea icoane în
ungher și busuioc la grindă,/O scară ce se rezema-n oblonul de la tindă,/Scoarțe
alese pe pereți, vreun păretar de lână,/Pe laițe macat țesut, pe jos o
rogojină./Ningeau copacii-n primăveri țărâna bătăturii/Și rândunelele veneau la
streșinile șurii,/Lângă cărări se unduia puzderie de floare,/ Până ce iarna
se-arăta în mantii de ninsoare./N-a mai ieșit nicicând din sat, doar câmp și
bătătură,/Duminicile, la altar, ducea câte-o prescură/Și banul și-l chivernisea
din chin și sărăcie/S-aprindă îngerilor ei lumini la liturghie./Acum picioarele
n-o țin s-ajungă până-n poartă/Și mâna varsă, pân’ la gură, ulcelele cu apă,/Abia
mai poate opări un boț de măliguță/Și să aprindă, tremurând...lumina-n
căndeluță...
Liviu Rebreanu:
" Taranul e pastratorul teritoriului national”
Lucian Blaga:
" Satul traieste in mine intr-un fel mai palpitant, ca experienta vie.
Sunt fiu de preot – toata copilaria, o fantastic de lunga copilarie,
adolescenta, intaia tinerete pana la varsta de douazeci si atatia ani, le-am
petrecut, cu intreruperi impuse de nomadismul sezonier al scolarului, la sat,
sau in nemijlocita apropiere, in orice caz in necurmat contact cu satul
natal."
Luiza Maria:
"Multe datini nu se mai tin nici la sat. Eu vin cu pomana la tine, tu la
mine, schimb de dulciuri si prilej de barfa, ia uite ce prajiturele a cumparat,
d alea ieftine, de 1 leu. Sa nu l uit pe popa cu colacii lasati la biserica, pe
care in loc sa i imparta la sarmani ii duce porcilor lui ca, nah, trebuie sa
fie cu paine.
Luminita Oprea:
"iubesc lemnul, ca o parte a vietii la tara. si el imbatraneste, insa, si
simt ca ii dau o noua viata daca, in loc sa arunc in foc vechile usi aruncate
prin curte de fostii stapani ai casei parasite vreme de douazeci de ani, care
acum este a mea, si batranele scanduri menite a arde in soba, le salvez si fac
din ele "colibele" in care depozitez ceea ce nu prea vreau sa vad
prin curte : galeti, ghivece, cioburi de gresie, polistiren, crengi, ferestre
vechi. din toate stiu ca voi face candva ceva, ca sa traiasca din nou...
Luminița Voineag Ursu:
"Azi se lasă secul maică şi nu îmi aduc aminte/Când a fost ultima oară,
când am frământat plăcinte ...../Mai ieri puneam şorțu-n brâu, jumuleam două
puicuțe/Şi-ncropeam din ce aveam o ulcea cu sărmăluțe !/Parcă-mi văd în ochi
uncheaşul cum umplea lada cu lemne/Iar copii se-mpingeau, cine făina s-o cerne
..../Bucuroşi peste măsură, că le pregăteam bucate,/Că-n lăsatul secului, aveai
pe masă de toate !/Aveam ce ne trebuia, chiar nu ne lipsea nimic/Că pe vremea
noastră maică, tot omul era muncit,/Iar hambarul era plin, şi leasa cu popuşoi,/În
grajd se hrăneau la iesle o văcuță cu doi boi ./De intrai în beciul casei, noi
aveam multe strânsori/Tot ce-ți trebuie pe iarnă şi să ai la sărbător/Aveam
țuică, vin, siropuri, mere, tot ce era necesar...../Cine nu muncea să aibă, nu
era om gospodar !/Parcă-aud şi nechezatul cailor de la căruță/Când trecea
câte-un vecin, de la muncă, pe uliță/Sau se auzea la poartă căte-un glas mai
țuguiat:/- Tuşă/Floare, a zis mama, n-ai vreun ou... de frământat ?/N-aveam
bani şi nici palate, dar nici lipsă nu duceam/Până venea iarna mare, noi
munceam şi-agoniseam/Satul era plin de viață, se trăia în armonie/ Oamenii se
respectau şi ştiau de omenie !/Azi privesc în calendar că ne pregătim de post/ Casa-i
goală şi pustie, parc-ai mei nu au mai fost/Deschid uşa de la grajd, nimeni nu
întoarce capul,/Privesc clopotul din cui, agățat de răposatul !/Mi se rupe
sufletul când privesc la mine-n curte/Aş căta să-mi spun durerea, dar cine să
mă asculte,/Unde e tot ce aveam, unde-au dispărut azi toate?/Tot ce am
agonisit, le privesc, sunt ruinate !/Şi din stivele cu lemne, care încălzeau
căsuța/Au rămas doar nişte vreascuri, să-mi îcălzesc cămăruța ./Casele
vecinilor, triste-s dup-a lor stăpâni/Care au plecat la Domnul, iar urmaşi-s
prin străini !/Astăzi satul parcă plânge, nu mai e lume pe drum/Şi din douăzeci
de case doar la una iese fum/Copiii mi-s duşi departe, după rost şi căpătâI/Eu
mă rog să-mi vină ceasul, c-am rămas a nimănui !
Manu Bogdan Marian:
"îl fac din gură în functie de ce mașină ai, cum ești îmbrăcat, cum îi
vorbești.
Mari Jeanne Ion:
"în restul tarii? Ca acolo nu tin argumentele legate de libertatea de
expresie si de drepturile individuale. Acolo, ca si la noi, conteaza nevoile de
baza.
Mariana Adascalitei:
"Am fost în sat, în satul meu, acasă/Plângeau pe drum salcâmi cu frunza
arsă,/Plângeau sub pași și pietrele și iarba/Plângeam și eu, dar, Doamne, tot
degeaba/Că nu mai pot să-nvii ce a murit/Când frunza din pădure a pălit/Când
iarba s-a uscat, izvoru-i gol/Și apa din fântâni e cu nămol…/Am fost în sat, în
satul meu cel drag,/Plecau iar rândunelele șirag…/E toamnă, cade bruma peste
grâne,/Un bătrânel mi-a pus în palme o pâine;/-Ia de pomană, suflet rătăcit/Pe
cine cauți?...La cine ai venit?/Din urmă, în pestelcă, baba lui/M-ademenea cu
nuci și cu gutui;/-Ia , maică, de pomană pentru morți/C-acolo pân' la urmă
mergem toți/Bogații cu săraci la judecată/-Ia, maică și te-nfruptă că se gată…/Le-am
strâns de jos, a bătut vântu-aseară/Sunt bune, naturale, de la țară…/Mai au și
câte-o pată sau un vierme,/Dar nu-s stropite, mamă, nu te teme…/Au fost în anul
ăsta, atâta rod/Avem de dat, am pus și la uscat pe pod,/Din mila Domnului avem
de toate/Numai că tinerii pleacă din sate/Și nu mai sunt copii, sau sunt puțini/Cei
ce-au plecat stau , maică, prin străini/Și-arar mai vin, numai la sărbători,/-Să-ți
dea mătușa și-un buchet cu flori?/Acuși s-așterne bruma și-i păcat,/De-a cui
ești tu, copchilă, de aici din sat?/-Eu, de un timp, mătușă, sunt orfană/În
cimitir am tată și am mamă…/Știu ulițele toate, știu copacii,/Știu câmpul vara
când îl îmbracă macii,/Știu dangătul de clopot și știu luna,/Știu gustul poamei
când o arde bruma…/Știu gustul de țărână și de sânge/Și de ce satul meu de-o
vreme plânge…/Mă uit în ochii lor și-mi văd părinții,/De ce i-aseamăn tot mai
mult cu sfinții?
Mariana Deacu: Buna
ziua! M-ar interesa sa aflu daca exista in Romania conceptul de cohousing( un
grup de case individuale, private, dar care au in comun diferite spatii precum,
gradina, locuri de joaca pentru copii, ateliere etc. In plus multe activitati
se desfasoara impreuna, ceece iti da sentimentul ca esti parte dintr o
comunitate. Apoi, faptul ca nu esti singur si poti ajuta, sustine pe ceilalti,
precum si timpul pe care-l poti petrece impreuna e un lucru care m ar incanta.)
Mihalcea Rome: "M-am dus pe camp sa cumpar 2 verze,era
un camp plin!Mi-a cerut 2 lei pe kg!Mai scump decat la piata sau supermarket!
Daca luam o caruta mi-o dadea cu 0,5 bani pe kg!Taranul nu ma incurajeaza sa
cumpar de la el,vinde en detail la marginea drumului mai scump decat la
piata!Majoritatea celor care doreau sa cumpare de la poarta taranului au
renuntat!Daca ar vinde en detail mai ieftin taranul ar avea de castigat!Acum
astept acasa sa treaca masina sau caruta unor asa zisi comercianti si cumpar de
la ei,mai ieftin decat la poarta producatorului! Mai nou taranul cumpara de la
en gros ce nu produce el si vinde la el la poarta ,mai scump decat la
piata!Stau la tara,cultiv in curte legume pentru consumul propriu,respect munca
producatorilor dar cred politica lor de vanzare , de la poarta, indeparteaza
potentialii cumparatori prin pretul de specula practicat!Am vazut ceva ciudat
,acelasi taran care vindea la poarta cu un pret la piata vindea ......mai
ieftin!Cum poate intelege taranul care-i sunt interesele!
Mircea Badulescu:
”Constatarea e asta, desigur: sate, oraşe, drumuri, par încremenite în
nedezvoltare. Cu excepţia unor vile vopsite cu mult prost-gust şi a
televiziunii prin cablu, în satele româneşti nu s-a schimbat mai nimic în
treizeci de ani.Prin definiţie, omul nu este diferit, ci indiferenţa sa este
cea care face diferenţa care să mă respecte!Când cei mai mulți, dintre cei
de vârsta mea, au ales să plece din România, din varii motive, eu am ales să
rămân!Nu doar atât: am rămas și am ales să produc fructe și material săditor de
foarte bună calitate, mai pe scurt- fac agricultură. Nu pentru că nu știu să
fac altceva, ci pentru că am ales să cumpăr o bucată de pământ, cu banii din
care mulți, poate, ar fi cumpărat o mașină,ca să se plimbe. Eu am ales să
muncesc pământul, pe genunchi, 8 luni pe an și să produc mâncare și
plante.Toate aceste lucruri le fac legal, printr-un Srl, și autorizat. Nu am
vândut butaș sau kilogram de mure, fără bon fiscal.Prin legea actuală, plătesc
3% impozit din toate încasările. În ordine, am zis, statul cu tot aparatul său
trebuie să existe și să încaseze. Datorită veniturilor mici ale firmei și
taxelor mari, nu-mi permit să-mi țin contractul de muncă. În ordine, am zis
iar, îmi plătesc contribuția la sănătate, direct la finanțe, iar pensia,
dă-o-ncolo, cine-o mai apucă?(deși...).Cu ceva timp în urmă, duc contabilei
mele ultimele acte de contabilitate primară din 2017. Fericită că am încheiat
anul binișor, zic: " aș vrea să iau 30.0000 de lei, dividende pe 2017.
Știți că nu am alte venituri, aici muncesc, de aici îmi câștig existența. "Răspunsul:
"trebuie să plătiți 5% impozit pe dividende (normaaal, zic) și încă 10%
sănătatea". Îi explic că o plătesc direct la finanțe și pot face dovada.
Din păcate, nu contează, mi-o vor opri și de aici!Tragem linie:- 3% din toate
încasările;-15% din dividende;- alte câteva taxe și impozite, plătite ca și
producător autorizat.Întrebare legitimă: eu pentru ce am muncit? Eu din ce
trăiesc, dacă statul îmi ia absolut tot, recurgând inclusiv la dubla
impozitare?Ce m-ar mai putea motiva să continui o muncă de om nebun, pe câmp,
în ploaie și în vânt, la 2-3°C sau la 48°C? De ce trebuie să mă lupt cu statul
a cărui naționalitate o port, cu mândrie, de altfel? Nu primesc și nu am primit
niciodată vreo subvenție sau vreun alt ajutor financiar, pentru că microferma
mea are doar 5000 mp și nu-i este recunoscută existența, pentru a primi vreun
fel de sprijin, dar i se recunoaște existența pentru a plăti taxe și
impozite.La final, vă spun cu sufletul amar: mic fermier român, caut țară care
să mă respecte!
Mircea Vintilescu:
”IEȘIREA DIN SĂRĂCIA CRUNTĂ A POPULAȚIEI RULARE SE POATE REALIZA CU INVESTIȚII
MICI ȘI MULTĂ DRAGOSTE DE MUCĂ DIN PARTEA ȚĂRANULUI ROMÂN.Păcat că numeroși
analiști și experți străini ne spun că România poate hrănii lejer 80 sau 100 de
milioane de oameni, dar prin politicile promovate de către toate guvernele din
1990 și până acum, noi nu mai putem să asigurăm hrana noastră necesară de zi cu
zi, nici măcar pentru jumătate din populația care a mai rămas stabilă în țară.
Pentru acoperirea acestui deficit se recurge la importuri de produse alimentare
de o calitate îndoielnică care de mute ori ne afectează sănătatea.Cred că ceva
nu este în regulă cu politicile promovate în domeniul agricol din România,
pentru că ne confruntăm de prea mult timp fie cu un analfabetism major în
managementul politic, fie cu un act grosolan de trădare al interesului național
promovat de către toți care se autointitulează drept politicieni, demnitari sau
factori decizionali.Nimeni nu poate să explice cum într-o țară ca România unde
există cel mai favorabil optim climatic, cel mai bun sol din Europa, oameni
dispuși să muncească, iar noi nu reușim să ne acoperim necesarul de hrană, căci
de export nici nu mai se poate pune problema în ultimul timp.Pentru a vedea
dacă spusele specialiștilor străini sunt reale, eu am încercat să văd dacă pe
date și cifre concrete și cu caracter oficial, problema prosperității României
și a românilor poate să vină exact chiar din mediul rural, spațiu care se zbate
de mult timp într-o sărăcie cruntă și care a rămas subdezvoltat comparativ cu
cerințele U.E. la care trebuie să ne aliniem și să ne raportăm. Am analizat cu
sânge rece un proiect mai vechi, care vizează un mic segment din agricultura
românească, respectiv cultura legumelor în sistem natural și protejat, dar pe
suprafețe mici, respectiv în incintele gospodăriilor individuale țărănești,
pentru a vedea dacă numai de pe aceste mici terenuri se poate genera o minimă
prosperitate pentru țăranul român și satul românesc.Dacă s-ar trece la
amenajarea unor solarii de tip nou, cu caracteristici multifuncționale (proiect
existent), dar de mică capacitate (maxim 500 mp fiecare), care ar putea acoperi
prin însumare o suprafață de circa 1.500 până la 2.000 mp din grădina unei gospodării
țărănești, și dacă în aceste solarii se va cultiva numai în sistem natural și
complet protejat tot soiul de legume specifice teritoriului nostru, produse
care sunt strict necesare în alimentația noastră curentă, iată cam ce se poate
realiza la nivelul numai unei singure gospodării individuale țărănești:1. o
producție anuală de minim 50.000 kg de legume crescute numai în sistem natural
și total protejat, producție care este foarte sănătoasă și ar asigura
îndestulător tot necesarul de legume pe parcursul unui an al unei familii
extinse din cadrul unei gospodării țărănești, persoane care astăzi suferă acut
de foame și sărăcie, elemente care le afectează grav sănătatea.Tot din această
producție proprie de legume naturale și sănătoase, ar mai putea disponibiliza
pentru piață internă sau spre industrializare, peste 40.000 kg de legume
crescute numai într-un sistem bine controlat.2. venitul minim anual realizat de
o gospodărie țărănească din cultivarea în sistem natural și protejat al
legumelor naturale (deci fără nici un îngrășământ chimic și ierbicid),
respectiv într-o așa-zisă micro-fermă legumicolă de tip țărănesc, ar putea fi
de peste 15.000 Euro/an.3. venitul minim lunar realizat de o gospodărie
țărănească numai din această activitate de creștere a legumelor naturale poate
fi de peste 1.500 Euro/lună, această sumă de bani putând contribui la
declanșarea generării prosperității în mediul rural în multe domenii și ar
conduce la eradicarea sărăciei acute în care trăiesc astăzi numeroasele familii
de țărani care mai au și mulți copii.Prin extrapolarea datelor din acest
proiect la nivelul unui sat mic (100 de gospodării sau 500 de locuitori), dar
mai ales la nivelul întregii țării, iată cam pe ce se pot baza guvernanții de
astăzi la întocmirea viitoarelor bugete naționale:a. producția minimă de legume
sănătoase realizată numai în sistem natural și controlat, cât și protejat în
aceste micro ferme din mediul rural, poate fi de peste 21.000.000 tone/an,
aceasta având o valoare minimă de comercializare de peste 15 miliarde Euro/an.
Producția poate asigura integral necesarul de legume naturale și de o foarte
bună calitate, sub diferite forme (proaspete, conservate sau industrializate),
atât pentru toată populația țării, cât și asigurarea unui disponibil pentru
export care poate satisface necesarul de consum a peste 250 milioane de oameni
aflați în afara granițelor țării.b. venitul minim anual realizat de către toate
micro fermele legumicole sătești poate fi estimat la peste 7 miliarde Euro/an,
iar venitul minim anual realizat de către toate asociațiile legumicole sătești
poate fi de peste 6 miliarde Euro/an, evidențiind că acestea se pot
auto-susține și auto-finanța continuu în promovarea de investiții pentru
procurarea diverselor materiale pentru confecționarea solariilor
multifuncționale, de producerea de semințe și răsaduri performante și de bună
calitate, de procurare de utilaje agricole și tehnologii novatoare, de
consumabile curente etc.c. prin promovarea acestui program la nivel național se
pot genera peste 1.500.000 de noi locuri de muncă, din care peste 250.000
locuri de muncă cu salariații cu o înaltă calificare și specializare, iar în
solariile multifuncționale vor putea lucra peste 1.250.000 de lucrători din
mediul rural. Toți lucrătorii vor avea carte de muncă, salarii decente și vor
fi contribuabili permanenți la stat, eliminând o bună parte din povara
ajutoarelor sociale și a ajutoarelor de șomaj pe care statul le asigură în
prezent pentru majoritatea populației din mediul rural, întreținând sau
încurajând astfel ”nemunca”.d. numai din încasarea valorii T.V.A.-ului
rezultată din fiscalizarea corectă a producției de legume realizată în aceste
micro-ferme țărănești, care va fi anual vărsată de către toate asociațiile
legumicole sătești din România la bugetul de stat, se poate depăși curent
valoarea minimă de 2 miliarde Euro/an.e. prin eliminarea unei bune părți a
ajutoarelor sociale (dar și de altă natură) acordate de stat populației din
mediul rural, care urmează a se implica în noile activități, se pot face
economii la bugetul de stat de peste 1,5 miliarde de Euro/an, valori la care
dacă se mai adaugă și aportul din T.V.A., rezultă că numai din aceste două
componente România poate beneficia de un aport financiar suplimentar la buget
de peste 4 miliarde Euro/an, bani pe care îi poate utiliza statul prioritar
atât în creșterea alocațiilor pentru copii, a salariilor și a pensiilor, cât și
pentru diferite investiții de interes național sau local etc.În realitate,
numai prin promovarea acestui proiect care nu necesită investiții mari de
susținere și încurajare a realizării acestor micro ferme legumicole în
gospodăriile țărănești, se mai pot dezvolta și alte multiple activități
colaterale, care ar putea dubla veniturile încasate de stat la bugetul național
până la valori cuprinse între 8 sau 10 miliarde de Euro/an.Iată că numai din
această mică activitate care poate să declanșeze și să se dezvolte în mediul
rural fără eforturi investiționale mari, se pot obține sume impresionante de
bani care pot asigura IEȘIREA MEDIULȘUI RURAL DIN ROMÂNIEI DIN CRIZA ECONOMICĂ
ȘI VA DUCE LA DECLANȘAREA PROSPERITĂȚII ÎN DIN MEDIUL RURAL, UNDE ESTE CEA MAI
MARE SĂRĂCIE DIN ȚARĂ.Ca să se realizeze acest lucru avem nevoie de MULTĂ
VOINȚĂ POLITICĂ, DE LEGI CARE SĂ ÎNCURAJEZE ȘI STIMULEZE MUNCA, de dorința
reală de a se muncii cu eficiență și pe baza unor programe care să motiveze și
să stimuleze producătorii, adică de oameni onești, cinstiți care în mod real
își doresc prosperitatea, prin care să se elimine total elementele
discriminatorii dintre sat și oraș. Toate aceste elemente enumerate nu costă
bani, dar presupun multă gândire, știință de carte și mai ales devotament și
dragoste față de aproapele nostru. Cred că aceste lucruri sunt astăzi
esențiale, căci în jurul unei hrane sănătoase de zi cu zi se va da bătălia
principală a existenței noastre, nu în abordarea unor probleme de tip demagogic
și fără o finalitate clară.P.S. Toate cifrele prezentate au rezultat din
calcule corecte pe scenarii minime, cifre pe care mi le asum. Pentru eventuale
lămuriri sau detalii, vă stau la dispoziție cu toate informațiile necesare,
numai dacă se manifestă o seriozitate adecvată.Pentru detalii pot să stau la
dispoziția celor interesați cu datele din proiectul existent.
Miron Scorobete:
"Am spus mai demult că obiectele de port tradiţional românesc nu sunt
îmbrăcăminte ci odăjdii. Astăzi vin şi completez: ţăranii sunt sfinţi. Aşa,
cruzi, bătăuşi, criminali, curvari, beţivi – sunt sfinţi. Sunt sfinţi nu prin
ceea ce fac, unde sunt şi ei păcătoşi ca toţi oamenii, ci prin ceea ce sunt.Dintre
toate felurile de oameni câţi sunt pe lume, de toate profesiile, singur
ţăranul, a păstrat legătura directă, nemijlocită, dintre el şi materia primă
din care a fost făcut: pământul. Şi asta neîntrerupt, de la începutul lumii, de
la primul om născut pe cale naturală, până mai adineauri, la părinţii noştri.Ţăranul
nu are alt interlocutor decât pământul. Pe el îl ară, îl sapă, îl îngraşă ca pe
o fiinţă, îl pliveşte de buruienile care-l înăbuşă. Iar pământul îi dă tot, dar
absolut tot de ce are nevoie pentru a trăi.Ţăranul nu ia nimic din altă parte,
nici mâncare, nici îmbrăcăminte, nu „importă” nimic, ia totul din pământul pe
care l-a lucrat.În clipa din urmă, când e să-i primească la el, pe nimeni nu-l
cunoaşte mai bine pământul decât pe ţăran.De remarcat: de-a lungul atâtor sute
şi mii de ani nu a existat ţăran ateu.Mă cutremură gândul că ţăranul dispare.
Ni se rupe, deci, acel lanţ (lanţ ADN, şi ştim ce înseamnă fracturarea
acestuia) prin care eram legaţi de primii oameni prin întâiul lor născut care
era „lucrător de pământ” (Facerea 4,2). Lanţ care de-a lungul vremurilor a fost
asigurat de ţărani, cu tot greul pe care această menire li l-a dat să-l poarte.Noi,
cei care pe aici îl mai arătăm pe ţăran, mai depănăm amintiri despre el, mai
evocăm un obicei al lui, că ne dăm seama, că nu, o facem ca să-l ademenim să
mai întârzie măcar un pic, să nu plece.Poate-poate, cu dragostea noastră
nerostită dar atât de înflăcărată, îl vom îndupleca să rămână.
Nicolae Bunduri: "DAR,
ÎNSĂ, TOTUȘI"- Ieri, la țară:Murea un om. Toți vecinii ajutau familia cu
făină, ulei, ouă sau chiar bani pentru parastas. La nuntă la fel. O famile
acoperea șura cu țigle. Toți vecinii săreau în ajutor pentru un păhărel de
rachiu și o gogoașă la final. Unuia îi murea o vacă sau îi ardea casa. Sătenii,
din toată sărăcia lor, adunau bani și ajutau.- Azi, la țară: "Să ai o zi
bună, vecine!". "Numai gânduri pozitive să aveți dragi
consăteni!" O noapte liniștită vă doresc, prieteni" "Dumnezeu cu
tine, prietene!". Și toate astea pe Facebook
Nicu Gavrilovici:
"A ajuns țăranul cu pistolu-n tâmplă/C-a vândut trei cepe... Dar tăcem...
tăcem/Parc-a dat muțenia în acest popor,/Dominat de spectrul si de groaza
fricii"
Niculaie Cristea,
SOLUTII *** "As face un program de sterilizare gratuita a câinilor,
ca să nu mai arunce câinii de prisos la poarta mea, în pădure sau sa nu-i mai
înece în Argeș. As crea locuri de munca în zona.
Nikolai Mihailovici
Karamzin: ”Ah, prietene! Numai in linistea vietii de la tara,
numai in sanul Naturii, poate un suflet sensibil sa se bucure de toata
plenitudinea iubirii si a duiosiei.
Niky Popa:
"E toamnă şi se-ntunecă devreme,/Căruța cu ştiulețe nu e gata;/Mai pune o
coşarcă măi băiete!Îmi spune cu blândețe,iarăşi tata.../M-aplec,ridic povara
care-i udă/Şi calul,parcă mă priveşte blând/Şi plouă peste mine şi căruță/Şi-mi
plouă,în tăcere,peste gând.../Şi caru-ncet se mişcă peste frunze/Şi peste
lujeri de porumb tăiați.../-Dii măi Costele,hai mă tată,/Mai e un pic şi
păpuşoii sunt cărați!/Se lasă seara prea devreme,/ Aprindem felinarul de la
drug,/Ne-apropiem de drum,căruța geme,/Să mă-ncălzesc,pe lângă cal eu fug.../E
noapte şi ne scârțâie o roată/Şi tata-mi spune:Dimineaț-o ung!Şi-atâta apă cade
peste mine,/Dar,eu de frig alerg,alerg şi plâng.../Ne-apropiem de sat şi câinii
latră/Şi,parcă-n ploaie latră a pustiu,/Din spate se aude vocea tatei,/Inceată:Dii
Costele că-i târziu!/Prin sat e-aşa de întuneric,/Iar câinii ies în drum la
noi,/Prea multă oboseală adunată/Sub haine ude,pline de noroi.../-Hei,fugi,deschide
poarta şi o lasă,/Ajută să împingem peste pod!/ Ograda e sfârşitul,e acasă/Mai
e un pic şi-apoi scăpăm de glod.../Încet,aud o voce lângă mine;/Hai Prâsleo
fugi în casă la căldură,/Dar lasă cizmele pe prispă/Că duc eu calul pânâ-n
şură!/Eu,încă mai plângeam de frig,ori foame/Când glasul mamei se-auzea cântat;/-Veniți,hai
c-am pus de mămăligă/Şi tu ce plângi,c-acuma eşti bărbat!/-Nu plâng,ştii,uite-s
picurii de ploaie,/Îți spun că doar mi-e frig,atâta tot/Plânge măicuța-n colțul
de năframă/Şi,mai băga în sob-un lemn,un ciot.../E linişte-n odaie,mama toarce/Fuior
din fus cu furca prinsă-n brâu,/La gura sobei,tata-şi face o țigară/Şi-mi
spune;Dormi că e târziu!/Sub plapumă îmi pare o poveste/Şi-i cald şi tot
miroase a curat,/Afară,toamna lacrimă pe gânduri/Şi plouă mocăneşte peste
sat...
Octavian Goga:
„Al vostru-i plânsul strunii mele,/ Creştini ce n-aveţi sărbătoare,/ Voi, cei
mai buni copii ai firii/ Urziţi din lacrimi şi sudoare”. Ţăranii, fără a fi
cumva idealizaţi, precum la Alecsandri, sunt „cei mai buni copii ai firii”.
Înainte de O.Goga, Eminescu afirma în repetate rânduri: în România, unica clasă
sănătoasă moral este ţărănimea. O.Goga scria despre ţăranii români: „La voi
aleargă întotdeauna/ Truditul suflet să se închine;/ Voi singuri străjuiţi
altarul/ Nădejdii noastre de mai bine”.
Ovidiu Papadima:
“Satul, cu sociologia lui folclorică, e o imensă familie. Prin folclor, omul
satului ajunge deopotrivă un adânc simţitor al transcendentului, un credincios
şi un desăvârşit cunoscător al lumii sale reale. In sat, cu economia lui
patriarhală, nimeni nu moare de foame pentru că nu-l lasăsolidaritatea organică
a satului.Omul satului e integrat, prin folclor, în armonia firii; eltrăieşte,
viu încă, toată poezia cosmosului. Ţăranul vieţuieşte, mai mult sau mai puţin
latent, în sufletul mai tuturor cărturarilor.Oraşul, cu sociologia lui
pozitivistă, e un infern de duşmănii şi ignorări reciproce. In oraşul modern,
cu economia lui savantă, exemplare umane dintre cele mai alese pier rătăcind pe
străzi, fără să le arunce nimeni o privire de milă, fără să caute nimeni de ce
suferă. Omul oraşului e izolat, înstrăinat prin ştiinţa modernă, care a creat
un univers mecanic, unde omul se simte îngrozitor de singur. Orăşeanul trăieşte
drama atroce a condiţiei umane de azi. Lui îi datorăm, nu adâncile spaime şi
nelinişti moderne, pe care încă nu le simţim, ci iritaţiile, nevrozele,
dezechilibrele sufleteşti, care s-au arătat demult în gazetărie, ca, apoi, să
irumpă şi în epica noastră cultă.”
Petre Prioteasa:
"În satul copilăriei îți ieșeam mereu în cale,/eu eram paznicul viei, tu
îți făceai drum pe vale./Tremuram de bucurie, așteptam să vină-amiaza/și te
invitam în vie: vino că s-a copt teraza!/Era ora bucuriei, peste ziuă cea mai
faină,/așezat în capul viei te-așteptam să stăm de taină./Veneai rumenă,
vioaie, pas sprințar ca de gazelă,/pe arșiță ori pe ploaie, tremurândă ori
rebelă./Nu te-nfuriai pe mine, ci pe cei rămași acasă,/ce-ți ziceau că nu e
bine să pleci la ora de masă./Dar nu-ți mai ardea de foame, aveai în stomac
buline,/ale dragostei frisoane te-ndemnau să vii la mine./Să stăm gură lîngă
gură, trupurile-mpreunate,/hoții strugurii mi-i fură, dar nu-mi pasă: am de
toate!/Mâncare și băutură, pentru mine tu ești toate,/pupături, tăvălitură,
fără astea nu se poate!/Și ne ostoiam plăcerii, de nimic nu aveam frică,/ne
prindea amurgul verii: tu Ileană, eu Petrică./Așa ne strigau vecinii ca să ne
ghicească locul,dar tăceam chitic, iar câinii lătrau să nu-mi pierd norocul./Dar
toate au cumpătare, te-ai ferit să nu se știe,/când ai crescut fată mare n-ai
mai vrut să vii la vie./Iară eu, plecat de-acasă, drumurile mă îmbie,/viața-mi
vrea un rost, că-mi pasă, nu rămân paznic la vie./Căutam să-mi ieși în cale în
satul copilăriei,/dar nu mai veneai pe vale, culesesem rodul viei./Iar acum, la
gura sobei, eu bunel și tu bunică,/Ne-amintim povestea vorbei: tu Ileană, eu
Petrică.
Petre Ţuţea: „Când va dispărea ultimul țăran din lume, va
dispărea și ultimul din specia om. Și atunci or să apară maimuțe cu haine.
Țăranul este omul absolut".
Popa Ruxandra:
"Toata propaganda asta plina de ura sa nu ma creștem porci in curte
(inceputul), sa nu consumam lapte de vaca ca chipurile conține nu stiu ce kkt
(motivul este ca vaca se bese prea mult dioxid de carbon).... este menită sa
inlature independenta alimentara pe care o are taranul pe de-o parte si pe de
alta sa mancam carnea sintetica marca Bill Gates. Pai dupa graul, porumbul,
fasolea, roșiile samd modificate genetic ăsta era urmatorul pas. Va intrebati
de sunteti plini de boli. Pai stiti ce puneti in farfurrie? Bunicii au trait
pana si peste 90 ani cu hrana cultivata de ei, cu gaina hranita cu cereale si
oul din curte, cu laptele de vaca si branza de oaie de la animale din curte cu
carnea de porc taiat de craciun, aveau faina si malai de la moară, ulei obtinut
prin presare, isi facea vin si tuica cu fructele din curte...
Remus Tănasă:
”Vorbeam cu un prieten despre unele lucruri ale vremii de azi și-am rămas întru
totul în uimire când el nu putea pricepe și nici nu admitea că noi, mai înainte
de orice, suntem un popor de țărani. România este, în genere, un sat mare, cum
spunea într-o zi la „Radio” un scriitor, pentru că singura celulă vie pe care
rezidă țara este, mai presus de orice, satul. Orașele noastre, în marea lor
majoritate sunt niște sate camuflate – și de aceea ele se zbat într-o totală
neputință de creare de valori sociale. N-avem decât să privim viața trândavă a
orașului românesc pentru a ne da seama că el nefiind încă „oraș” în concepția
largă apuseană, și, din nefericire, nemaifiind nici vechiul sat patriarhal,
această viață este mai dinainte condamnată la o tristă sterilitate. Așa că,
atât societatea, cât și Statul, nu-și pot pompa seva de viață decât din rețeaua
de celule sociale, împânzite peste fața țării, satele.O cuminte și înțeleaptă
sociologie de acolo ar trebui necontenit să pornească, o pricepută
administrație ar trebui să se așeze pe această temelie, iar acțiunea ei de
organizare și de conducere acest obiectiv mai ales ar trebui să-l aibă, o
serioasă legiferare acolo ar trebui să-și exercite acțiunea, căutând ca, prin o
cunoaștere cât mai aprofundată a nevoilor de acolo, să le canalizeze și să le
satisfacă cât mai integral, prin dispozițiuni legale care să meargă direct la
ținta urmărită, școala ar trebui să aibă cât mai îndeaproape în vedere viața
satului, biserica, nici vorbă, același lucru, literatura și arta de acolo ar
trebui să-și pompeze vlaga și sensul, într-un cuvânt, sângele trebuitor
existenței noastre naționale de nicăieri nu trebuie așteptat să vie decât din
marele și nesecătuitul rezervor obștesc, pentru ca din nou, îmbogățit cu ceea
ce fiecare aduce de la sine în același sens, să se reîntoarcă în aceeași inimă,
într-o nesfârșită pompare, care înzdrăvenește și ține viu întregul organism.Să
luăm de pildă literatura de azi. E de ajuns să ne întrebăm cât din sângele
acestei literaturi pătrunde, la rândul lui, în țesăturile obștii românești? Vom
ajunge, din nefericire, la constatări uluitor de triste. Din întreaga
literatură românească, organismul nostru obștesc nu știu dacă pompează un
procent măcar de unu la sută. O literatură străină de duhul obștesc cum va
putea pătrunde în acest duh? Sunt milioane de români care habar n-au de vreun
fel de litaratură „românească”, iar literatorii români cred că fac un lucru de
mare ispravă când își publică opurile care abia dacă ating în treacăt epiderma
imensului trup al obștii noastre.De ce? Pentru că uităm (sau vrem să uităm)
prea des că noi, mai presus de orice, suntem și rămânem un popor de țărani.
Câte din acțiunile noastre nu se revarsă în ridicol, tocmai fiindcă disprețuim
acest adevăr elementar și primordial. A vorbi azi de-o literatură pentru popor,
cum și de orice fel de „cultură” pentru popor, este a sta pe un teren de
activitate peiorativă. Care din literații noștri nu s-ar simți oarecum decăzuți
din rangul lor scriitoricesc când li s-ar propune să scrie pentru săteni?Toate
acestea sunt îndeletniciri minore și, desigur, înjositoare, neartistice,
neestetice sau mai știu eu cum. Se mulțumesc mai degrabă cu un pumn de cetitori
care le susțin setea de actualitate și nesocotesc milioanele care flămânzesc
necontenit după un scris bun, onest și românesc, care nu le mai vine niciodată.Nu-mi
este câtuși de puțin în gând să jignesc pe cineva cu aceste rânduri, dar mi se
pare că acesta este adevărul, adevăr care se verifică nu numai în ordinea
literară și artistică, dar tot pe atât de mult în cea socială și economică. Aceasta
este, de altfel, după umila noastră părere, cauza cea mai de seamă a
dezorientării generale la care asistăm, izvor, la rândul ei, al altor rele de
care ne izbim la tot pasul. Ne zbuciumăm sus, la fața mării, în deșartă
aparență că facem cine știe ce lucrare însemnată, iar de străfundul plin de
viață al mării ne aducem doar aminte cu nu știu ce prilejuri electorale.Soarta
aceasta o au toți cei care uită prea des adevărurile elementare.
Rodica Larie:
"S-a prins dorul să mă-ndrume spre sătucul meu cel drag,/Am ajuns, dar
n-are cine să m-aștepte azi în prag./Poarta zăvorata, rece, parcă nici nu mă
mai cheamă,/Și un nod în gât mă ține, că n-am tată și n-am mamă./Dau ocol cu
ochii triști spre căsuțele vecine,/Văd bătrâni umblând în bețe și le urez doar
de bine./Și privind la banca unde, se strângeau vara vecinii,/Multe stări îmi
trec prin suflet, când văd c-au umplut-o spinii./Mă rezem de poarta veche și
țin ochii în pământ,/Parc-o văd pe mama-n curte, cum gătea, spăla cântând./ Nostalgia
mă îndeamnă, să privesc si mai departe,/Și văd culmea plină iarna, cu rufele
înghețate./Nici nu stiu cum trece timpul, gândurile-mi stau în loc,Mi-aș dori
copilăria, doar o zi să o întorc./Să văd curtea plină iarăși, de copii cum
alergam,/Sărăcuți, cu lipsuri multe, fericiți dar nu știam./Cât aș vrea să
mănânc astăzi, ciorba mamei cu cartofi,/Să umblu vara desculță, chiar cu găuri
în pantofi./Și-atunci plec că n-are cine să-mi ofere alinare./Merg doar la
mormânt pe deal, la părinți c-o lumânare./Toateau trecut și astăzi, o poveste
mi se pare,/Și o port în rugăciune, când merg seara la culcare./Mă iertați mamă
și tată, că vin rar pe la mormânt,/Poate timpul nu-mi permite, dar vă port
mereu în gând.
Sandulache Aurica:
"Avea bunica mea de toate:/Avea o prispă cu mușcate,/ Avea fântână, pâine,
sare,/Avea putere și răbdare./Avea credință și iubire/Și-un dor nespus de
nemurire,/ Avea un cal la o căruță,/Și lapte bun de la văcuțăAvea povești
nenumărate/Și cântece nemaicântate,/Și le spunea adeseori/La clacă și la
șezători./Avea o sobă, un vătrai,/Avea și gura mea de rai!.../Nu mai găsesc ce
a lăsat,/Căci satul s-a modernizat/Nu mai zăreşti ca altă dată/La geamuri
floarea de mușcată,/Văd atârnate la balcon/Begonii și rhododendron..../ Fântâna
e necurățată,/Căci se consumă apă plată./Văcuțe sunt puține-n sat,/Bem lapte
pasteurizat./Căruţe vezi foarte puţine,/Dar te-întâlneşti cu limuzine./Nu mai
există șezători,/Cu basme și cu ghicitori,/Pe potecuţa spre vecini/Crescut-au
spini şi mărăciniCăci avem facebook și așa/Știm noi a socializa.../Nu mai avem
deloc răbdare,/Bisericile sfinte-s goale,/Porunca dată, să iubim,/Deloc nu ne-o
mai amintim!/Bunico, satul de poveste/Azi îl vedem, dar nu mai este."
Silvia Cipovenco: "Da, sânt țărancă și vin di la sat!/Eu am
prășit și-am curățit viță de vie,/Am fost la norme și tiutiun am înșirat/Lucrul
în câmp îl știu nu din hârtie./Da, am tăiat cu sapa la mohor/Și am mâncat cu
mâin'le nespălate/Ceapă, slănină, pâine din cuptorȘi n-aveam frică de sunt
infectate./De multă muncă, făceai bătături/Și mâin'le tare des erau crăpate,/De-avea
dureri pe la încheieturi/Punea mămuca gaz cu flori uscate./Am ajutat părinții
la ogor/Și baliga de porc știu cum miroase,/Căci o râneam și-o înșiram cu spor/Pe
brazdă, să avem roadele mănoase./Crescut-am iepuri tăbârcind iarba cu sacul/Și
cloștele, dim'neața, le scoteam./Cu popușoi umpleam, toamna, sâiacul,/Grăunțele
cu mâna dezghiocam./Am strâns lucernă când se trăgea coasa,/"Gândaci de
Colorado" am strivit,/Cu dust am dat poiata păduchioasă,/Cu lut eu prispa
casei am lipit./Spălam cu mâna sau pe scândurică,/Țolincele la Baltă le-am
bătut./De lipitori și broaște n-aveam frică,/Din râu cu mâl piscină am făcut./Iar
marea ne era iazul din sat/Și plaja - când prășeam la deal, pe soare./Cu sacul
umbla lumea la furat,/De la colhoz, de pe câmpia mare./Ninjeii mâca ni-i usca
cu-o bolmojeală/și dispăreau fără să ne fi durut./Păduchii nu erau nici o
sfială,Cu gaz i-am scos, cu leșie ne-am lăut./Pășteam boboci pe șesul de pe
vale,/Uitam de ei, luați fiind de joc,/Îi găsea mama noaptea prin canale.../ Cureaua-mi
,,mângâia" fundul, pe loc./Baloane noi luam de la terfar/Ducând la el
oghealul de acasă./Of, vai de capul nostru și amar,/Ce chelfăneli primeam cu
varga groasă!/Păpușa Barbie o făceam din popușoi,/Legând cosițe cu cordele din
cămeșe,/Iar Spiderman-erou eram chiar noi/Sărind pârlazul la vecini, după
cireșe./Noi am crescut zicându-i fratelui/Noi am crescut zicându-i fratelui
,,Bădiță"/Și, de-i călcam cuvântul, era slut!/Din zarzări verzi făcut-am
chisăliță./Ah, ce desfăț! În viață n-am văzut!/Șoșonii îmi erau încălțăminte,/Galoșii
mă salvau de la noroi,/La cuptoraș făceam de zor plăcinte/Și zeamă, borș, baboi
cu usturoi./La chirogaz puneam ceaune cu mâncare/Și s-afumau mai rău ca un
cioroi!/Le șiorsăiam cu peria șei mare/De sârmă, cu năsâp...s'le fac ca noi!/"Vezi,
să lușească tăti ca un soare!"/De nu - luam la fund c-un măturoi./Când
duceam sticle, chiochia vânzătoare/Ne da juvacică și cvas dintr-un butoi./Scriam
cu toc, penițe și cerneală/Din zarzări verzi făcut-am chisăliță. /(Ce tare
des în geantă se vărsa)/Și, după lecții, doamna-nvățătoare/Rămânea gratis,
să-nsușim ne ajuta./Nu, tualete-n casă n-am avut,/Hârtie la viceu erau gazete./Și
haine la ,,Dom' bâta" am cusut:/ Pantaloni clioș, taioare și jachete./Mămuca
Mașa îmi era ,,Stilist-Salon"/Legându-mi creți cu ziare și cu bere,/Iar
strelci la ochi - scuipam într-un creion./Merlyn Monro, precis mă-nvidia de
ele!/La club umblam... La filme indiene/Ne-mflam de plâns, când Raj Kapur
,,murea"./ Dansam ,,medleac" și nu-ncăpeam în pene/Când vreun flăcău
din sat ne petrecea./De era nuntă, se chema tot satul;/De era clacă, neamul tot
sărea;/Cu muzică se petrecea soldatul, /,,Armată bună!" lumea îi ura./Strângeam
pe drumuri baligă de cal,/Să fie lipitura rezistentă. /Bomboanele făceam noi
din zahar,/Arzându-l în tigaia cea de fontă./Ne-ncălzeam iarna lângă gura sobei/Și
cu tezâc noi focul aprindeam./La șezători aflat-am tâlcul vorbei -/Cântam,
glumeam, covoarele urzeam.../Da, da, așa a fost cândva, pe... vremuri./Nu mi-i
rușine că vin de la sat!/În suflet port până acum parfumuri/De timp frumos. Ce
vis de neuitat...!
Simpozionul Național de
Teologie, intitulat „Satul românesc: vatră a plămădirii,
păstrării și promovării ființei naționale și a credinței ortodoxe”, organizat
de Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educațional, în cooperare cu
Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din
București, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte.*** "La
evenimentul organizat la Palatul Patriarhiei din București au participat
reprezentanți ai instituțiilor de stat, academicieni, preoți, profesori și
specialiști din țară. În cuvântul său, Patriarhul României a spus că „satul
este răstignit între idealizare nostalgică și abandonare practică, între
identitate tradițională și supraviețuire precară. Prin urmare, criza actuală a
satului românesc este amplificată și de tensiunea existentă între potențialul
de dezvoltare și neputința de afirmare”. De asemenea, PF Daniel a precizat că
această criză a satului românesc „cere de la noi toți mai multă implicare.
Satele au nevoie de primari harnici, de învățători de vocație, de preoți
duhovnicești și milostivi, dar și de săteni sănătoși și bucuroși să cultive
pământul”.În continuare, Arhiepiscopul Bucureștilor a îndemnat la folosirea cu
responsabilitate a pământului și a resurselor naturale. „Agricultura este parte
a culturii. Natura trebuie mereu cultivată cu responsabilitate, ca fiind dar al
lui Dumnezeu, pentru noi și pentru generațiile viitoare. În acest sens,
Părintele Dumitru Stăniloae afirma: „natura nu-și îndeplinește rolul ei fără
om, sau printr-un om care lucrează contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea și
otrăvirea naturii, omul face imposibilă existența sa și a semenilor săi.
Astfel, natura nu este numai condiția existenței omului singular, ci și a
solidarității umane. Natura apare într-un mod cu totul clar ca mediul prin care
omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el
însuși din punct de vedere etic sau spiritual” . Biserica Ortodoxă Română
susține dezvoltarea satului la nivel social, cultural și bisericesc. Acolo unde
există cooperare strânsă între preot, primar, învățător și medic, se creează
speranță mai multă și comuniune spirituală mai intensă. Biserica militează cu
responsabilitate pentru dezvoltarea rurală și pentru salvarea satului românesc,
deoarece majoritatea populației sărace din mediul rural aparține Bisericii
noastre, iar preoții noștri de la sate se confruntă cu multe probleme de ordin
economic, social și pastoral. Din acest motiv, Biserica se străduiește ca satul
românesc să fie un sat în care viața să fie o binecuvântare, nu o înstrăinare a
oamenilor de propriul pământ și de propria identitate.În sprijinul zonei rurale
se desfășoară proiectul Sănătate pentru sate, organizat de Patriarhia Română în
parteneriat cu Ministerul Sănătății. Acest proiect, inițiat și dezvoltat mai
ales de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, aduce multă
bucurie în casele locuitorilor de la sate. Deplasările caravanei Sănătate
pentru sate în localități rurale au avut ca rezultat, până în prezent, peste
8.000 de beneficiari, în majoritate vârstnici și copii, care au fost consultați
medical cu multă atenție și mult profesionalism. Proiectul Sănătate pentru sate
reunește entuziasmul și disponibilitatea voluntarilor și a medicilor voluntari
cu buna cooperare a preoților parohi și a primarilor din sate, mobilizând
astfel populația din mediul rural spre a beneficia de consultații medicale
gratuite.De asemenea, Eparhiile din Patriarhia Română organizează tabere în
satele românești pentru copii și tinerii, care provin din familii defavorizate,
pentru a ajuta tânăra generație să cunoască și să prețuiască valorile poporului
român.Prin urmare, se constată că este necesară o mai intensă solidaritate
între parohiile urbane și cele rurale și mai multă cooperare cu autoritățile
locale, regionale și centrale pentru a susține și ameliora viața satelor”, a
sunat apelul său.În final, Părintele Patriarh a făcut o propunere interesantă:
întocmirea de monografii pentru toate satele românești, însoțite de imagini.„În
mod deosebit, slujitorii sfintelor altare, împreună cu toți credincioșii
ortodocși și cu autoritățile locale sunt chemați să conserve și să pună în
valoare, cu multă responsabilitate, bisericile de la sate, crucea eroilor și
cimitirul, dar și clădirea școlii. De asemenea, este urgent necesară întocmirea
de monografii pentru toate satele românești, însoțite de imagini. În acest
sens, de mare folos sunt interviurile înregistrate audio sau audio-video, cu
persoane vârstnice din mediul rural”.Discursul integral al Patriarhului
României poate fi citit aici.
Skrik Ulfr: " taranii de altadata traiau cu pamantul.
Astazi majoritatea traiesc din pamant si din profitul obtinut. In limba
franceza cuvantul om (homme) vine de la cuvantul humus care vrea sa spuna
umilinta (humilité). Deci un taran este un sfant numai daca traieste modest, cuumilinta.
SN Lazarev:
"Când un om pleacă într-un sat, are loc o schimbare bruscă a energiei lui.
Viața într-un oraș mare stoarce pe nesimțite sufletul. Pentru a supraviețui
într-un oraș mare noi suntem obișnuiți să irosim o cantitate enormă de energie
la toate nivelurile: fizic, spiritual și sufletesc. În permanență apare o
ispită neobservată de a irosi mai multă energie decât este necesar, și de a o
îndreptă acolo unde nu trebuie. De aceea, desfrâul, degradarea morală și
pierderea credinței în Dumnezeu s-au manifestat tot timpul mult mai puternic în
orașele mari; e suficient să ne amintim de Roma Antică. Stând în natură,
limitându-ne comfortul fizic și spiritual, noi ajutăm sufletului nostru să
reînvie. Se eliberează multă energie liberă, care, dacă o îndreptăm corect,
adică să ne detașăm, să ne rugăm, restabilește integritatea noastră. De aceea,
pe oameni îi atrage atât de mult natura, și mulți aspiră să aibă o vilă, chiar
și una cât de mică, unde pot să se ocupe de grădină de dimineață până seara. Și
cu cât ei dau mai multă energie fizică, cu atât au mai puține gânduri, cu atât
mai mult bucuros și mai liniștit este sufletul lor."
SOLUTII: GARDUL, Gică
Cojocaru: Confirm cele precizate ....chiar și liliacul se extinde foarte repede
dacă pământul nu este lucrat.Elena Niță: NapiRoxana Cora: Adaugati
Luleaua turcului! (bignonia) Crimaaa! Luleaua turcului - extrem de rezistenta
și invazivă, cam ca iedera, rupe betonul, trece cu rădăcinile și lastarii pe
sub el, rupe gard de zidărie, salta țiglele de pe el. Ioana Fulea Adaug luleaua
turcului. Am vazut niste comentarii despre ea, incat am mutat-o pe camp inspre
vecinul pe care nu il suport.Cris Vrr: Si lupinul este o floare foarte
invaziva. Florentina Matei: Capatul gradinii este pe malul unui parau,
avem invazie de arini, si un fel de vita salbatica, se catara si se intinde
peste tot.Ileana Godja: Stevia Geo Geodom: Asta dau eu la rate si
gaste. Si gainile sunt incantate. Fac si salata cand e tanara sau din frunzele
mai mici, iar din seminte se face un decoct pentru tot felul de rani cu
aplicatie externa.Nuscha Jonella Ins: Eu as mai adauga si "planta
dracului" -balurul, asta se inmulteste al naiba de repede, ziua îl tai si
noaptea creste 7 cm de radacina, de asta as zice eu sa se "fereasca"
omul sa i apara printre plante caci odata aparut cu greau mai scapa omul de elPopa
Elena: Eu spun sa vă feriți să plantați salcie!Dintr o nuia a crescut în
câțiva ani de peste 6 m, și toată gradina e împânzită cu rădăcini! Salcia -
saltă betonul, rupe casa, neapărat plantata în zone în care nu poate face
stricăciuni, mai ales că crește foarte repede si exista soiuri care cresc
foarte mari.Popescu Florin: Eu am în curte gutui japonez, iese peste tot
iar lastarii sunt tari și înțeapă la talpă. Anul trecut, noroc cu pandemia ca
ne-a ținut acasă, o luna am săpat în curte vreo 15mp adâncime de vreo 40cm sa
scot rădăcinile care erau precum pânză de păianjen, apoi tot pământul trecut
prin sită, munca de chinez, dar pana acum nu am mai văzut lastari cu toate ca
cineva îmi spune ca rădăcina se duce pana la 1m în pământ apoi o ia în sus,
vedem.Popescu Dana: Ați uitat vița sălbatică canadiana. Este spectaculoasă
toamna când frunzele devin ruginii dar este extrem de invaziva.Dana Busuioc: Stânjenelul
- se înmulțește și prin rizomi și se extinde forte mult, făcând tufe imense, de
care scapi foarte greu.Silvica Trifu: Dar ,l ati uitat pe Hamei! Adrian
Nedelcu bun la gard, da și nu prea! Adică crește înalt, cu destul de multe
frunze, dar nu e... zdravăn, nu are rezistență. Trebuie dublat totuși cu un
gard normal, pe care să îl mascheze.Oana-Gabriella Stanila: Şi totuşi..
nici una din cele enumerate nu se compară cu feriga. Este foarte invazivă şi
scapi foarte greu de ea.Gagiu Cosmin: Salcamul este la fel! Florin Jurcovici Nu
e la fel. Una e sa trebuiasca sa sapi o data pe an in jurul pomului care face
seminte, ca la liliac sau salcam, si alta sa trebuiasca sa sapi o data la
saptamana, ca la pir sau bambus din ala care se intinde ca raia.Martzian
Popescu: Eu as adauga si socul, dar pute lemnul....Gyarmati Janos: să
vedeți oțetarul, cred că are și cel mai mare spor de creștere din zona
noastră Cristina Dragan: "Pe langa informatiile postate, adaug
ca salcia “foloseste”/trage multa apa din pamant. Ede folosit in zone unde
trebuie cumva drenat pamantul. In mod firesc salcia create pe langa apa. Nu as
pune-o niciodata langa fantana. Luleaua turcului - una din cele mai frecvente
plante agatatoare de la noi se dezvolta frumos daca are un stalp sau un loc
unde sa se inalte. Stanjeneii pot fi cu usurinta “struniti” - rizomul lor nu se
ascunde in pamant - se sapa si se replanteaza cu usurinta.Lucia Stroila: "Mîna
Maicii Domnului se pune lîngă un gard, sau i se face un grătar special pe care
să se cațere, nu se va mai agăța de nimic altceva. La fel și luleaua turcului.
Murii și zmeură se ridică pe spalieri și sîrmă, ca via și se curăță anual, nu
se lasă de capul lor să cotropească tot. Iederă n-aș recomanda la nimeni, este
plantă parazită iar stuf chiar nu știu de ce ar ține cineva în grădină, că-s
bălțile pline.
Sorina Munteanu, SOLUTII***
"militez pt infiintarea unor centre educationale pt copii, in cadrul
carora acestia sa invete despre tradiții, cântec popular, ansambluri folclorice
si subventii pt activitatea mesterilor populari. De asemenea, accesUl la
reteaua de internet si telefonie sa fie gratuită. Primarul sa fie o persoană
care a locuit ultimii 5 ani in comuna respectivă si sa nu facă parte din niciun
partid politic pe durata mandatului.
Stănciulescu-Bârda:
”Ai trecut veacurile cu bine și cu rău, cu bucurii și cu dureri, cu lacrimi
sfinte și poveri. Ai fost plugar, ai fost cioban, ai fost ostaș, ori meșter bun
la toate, ai fost poet, artist, cântăreț, pictor, zidar, tipograf, și multe
altele, dar în primul rând ai fost Om. Cuvântul ți-a fost cuvânt, contract
nescris și legământ de veci, pe răboj ți-ai însemnat numărul zilelor, oilor,
lacrimilor și speranțelor. L-ai avut pe Dumnezeu din cer tovarăș pe drumul veșniciei
și-ai avut codrul și munții ca cetăți, reazim, scăpare, prieteni și frați. În
umbra codrilor seculari te-ai gătit de luptă, în întunecimea pădurilor ți-ai
învins dușmanii. Codrul te-a apărat, te-a încălzit la vreme de viscol, te-a
înțeles la greu, ți-a mângâiat sufletul cu cântecul și freamătul lui, ți-a dat
bărbăție și speranță în izbândă. Pădurea ți-a dat lemnul din care ți-ai făcut
și casă, și masă, și pat, și altar, și cruce, și grajd, și car, și fluier, și
vioară, și ghioagă, și pușcă, și plug, și scaun, și sicriu. Când ți-a fost
viața mai grea, când ți-a fost ceas de cumpănă, te-ai afundat în codru și te-ai
regăsit pe tine. Când mai marii lumii te-au nedreptățit, te-au umilit, ți-au
răpit libertatea, copiii, pământul, nevasta, ți-ai luat lumea-n cap și te-ai
dus în codrii, de unde ai luptat cum numai tu ai știut, ca haiduc, ca ostaș, ca
partizan.Codrii și munții te-au apărat, te-au ascuns, te-au hrănit, te-au
înarmat și ți-au dat puterea de care aveai nevoie ca să învingi. Ei au
rămas mărturie peste veacuri pentru izbânzile tale pe câmpul de luptă. Ar fi
destul să amintesc în acest sens de Codrii Cosminului lui Ștefan cel Mare din
ȚaraBucovinei. Codrii ți-au adus ploile la vreme potrivită, ca să-ți
rodească holdele de grâu și merii în livadă. Codrii și-au înfipt rădăcinile în
stâncile munților și n-au lăsat puhoaiele să-ți ia casa, și grădina, și pomii,
și lanurile de tot felul. Munții și dealurile țării, văile și șesurile erau
acoperite de plapuma pădurilor. Codrii Teleormanului erau zid de netrecut
cândva pentru vrăjmași. Codrii au făcut să fie o rânduială în lumea și în viața
ta și a neamului tău. Nu te-ai rușinat niciodată, când s-a spus:
,,codru-i frate cu românul!”Măria Ta, țărane român, ți-e sufletul rănit ca un
vultur lovit de vânător. Codrii tăi de altădată, care au făcut parte din viața
și din istoria ta, sunt doar pâlcuri răzlețe de copaci, de tufișuri și de
mărăcini. Nici iepurii nu-și mai pot găsi adăpost în hățișul lor. Munții
sunt ca niște capete pleșuve, chelite de prea multele tăieri de păduri.
Dealurile sunt uscate și aproape pustii. Dumbrăvile răcoroase de altădată
le vedem în filmulețe pe ecranele calculatoarelor. Mii și mii de hectare
de păduri au fost vândute pe nimica toată și lemnul a fost scos din țară pe
bani grei. Au ars focuri în fiecare an și au mistuit mii și mii de hectare de
păduri seculare. Au fost falsificate acte, au fost duși martori mincinoși în
instanțe și astfel s-au trezit peste noapte ,,proprietari” de munți și de
codrii indivizi care altădată aveau doar bâtul cu care mutau țestul pe vatră.
Au tăiat drujbele copacii, i-au cărat mașinile și trenurile, i-au prelucrat
combinatele, ori i-au vândut ca lemn simplu la străini. Aurul verde al
țării și al Măriei Tale s-a risipit în cele patru vânturi.Deșertul și pustiirea
au luat locul încet-încet pământurilor mănoase de altădată. Grânarul Europei a
ajuns un câmp de mărăcini, de scaeți și pălămizi. Ne-au secat izvoarele
pământului. Norii au înțărcat. Din când în când se mai sparge câte un rezervor
al cerului și puhoaiele cad peste noi cu sălbăticie: ne iau casele,
pământurile, oamenii și vitele și lasă-n urma lor ogașe și prăpăstii
înfricoșătoare. Animalele pădurilor de altădată le mai găsim în cărți, în
reviste, în filme, în amintiri.Fratele dintotdeauna al românului a ajuns un
străin flămând și gol, rănit și betejit, abia trăgându-și sufletul. Plângi,
Măria Ta în taină, dar suspinul nu ți-l aude nimeni și lacrimile nu ți le
zărește decât Dumnezeu. Dar chiar mai exiști cu adevărat, Măria Ta? *** Aș vrea
să-ți înalț cel mai frumos omagiu care ți-a fost adresat vreodată, dar mi-e
sufletul sfâșiat de îndoieli, de teamă, de grijă. Mă întreb cu teamă unde ești
cu adevărat: pe pământ, în ceruri, în viață, în moarte? Oricine ar zice că
atâta vreme cât statistica, evidențele statului, spun că mai bine de jumătate
din populația țării locuiește la țară, țăranii sunt peste tot. Așa să fie,
oare? Mi-e teamă că cifrele seci nu spun adevărul.Mi-e teamă că țărani
adevărați sunt prea puțini, sunt pe cale de dispariție, dacă n-or fi dispărut
cu toții. Nu e o garanție faptul că cineva locuiește într-un sat, ca să
fie și țăran. Oricine crede că nimic nu e mai simplu pe lume decât să fii… țăran!
Mai mare gogomănie decât asta nu cred că este. Numai unul care nu știe ce a
însemnat adevărata viață la țară, adevăratul țăran, poate să vorbească așa.
Numai cel care confundă noțiunea de ,,țăran” cu cea de ,,prost”, de
,,înapoiat”, poate să gândească astfel. Cel care a cunoscut direct, pe teren,
de-a lungul multor ani, ori chiar din cărți ceea ce a însemnat țăranul român,
te va judeca altfel, te va aprecia ca atare și se va pleca în fața Măriei-Tale
sau a memoriei tale până la pământ.În cele de mai jos, voi încerca să schițez
câteva aspecte ale vieții de la țară, câteva argumente, care să convingă pe cât
mai mulți, că Măria-Ta, Țăran Român, ai înmagazinat în mintea și în sufletul
tău nenumărate discipline, cât să alcătuiești o adevărată universitate cu ele,
ai cunoscut tot pe atâtea meșteșuguri, cât să înființezi un combinat cu
multe-multe fabrici, secții și ateliere.Ai creat bijuterii de neînlocuit în
domeniul multor arte, precum literatura, muzica, dansul, arhitectura, pictura,
sculptura, broderiile, teatrul și multe altele. Țăran român, chiar neșcolit, ai
știut să vorbești cu pământul, cu cerul, cu soarele, cu luna și stelele, cu
norii și vântul, cu ploile și cu ninsorile, ai știut să transformi buruienile
în leacuri pentru multe boli, ai știut să concentrezi în colinde, în proverbe,
în legende, în datini și obiceiuri de tot felul o întreagă teologie. Țăran
român, ai știut și ai putut să vorbești cu Dumnezeu și L-ai chemat întotdeauna
alături, ca pe un fârtat de nădejde, la bine și la rău. Țăran român, ai știut
să râzi de dracul și să-l faci să se ducă rușinat pe pustii. Țăran român, ai
știut să iubești cu adevărat, să trăiești și să mori frumos.Ai știut să
muncești din greu, dar munca n-ai socotit-o trudă, ci doar mijlocul prin care
poți să pui o pâine pe masa copiilor. Ai știut ce înseamnă sărbătorile,
ai socotit copii ca dar al lui Dumnezeu, natura ca leagăn, pământul ca mamă și
Dumnezeu ca Tată. Ai știut să lupți când Țara ți-a cerut-o, cu securea, cu
coasa, cu sabia, cu sulița, cu arcul, cu pușca, cu tunul, cu avionul, cu
mitraliera, cu ce ai avut la îndemână ca să-ți aperi hotarele, petecul de
pământ, casa, copiii, muierea, biserica, cimitirul, văzduhul și cerul. Dac-a
fost nevoie ți-ai dat sângele și viața, ori ți-ai lăsat drept tribut pe câmpul
de luptă picioarele, mâinile, ochii, mațele, uneori și creierii, dar le-ai
transmis vrăjmașilor că ,,pe aici nu se trece”. Țăran român, ai fost mândru că
ești român. Ai spus asta cu tărie oriunde și oricând, cât ți-a fost viața de
grea sau țara de mică.Țăran român, ai știut ce-i demnitatea. Ai respectat-o
pe-a altora, dar ai pretins celorlalți să ți-o respecte pe-a ta. Când te-au
călcat cu cizmele pe bătături, i-ai pocnit cum ai știut tu mai bine, de s-au
dus învârtindu-se. Țăran român, ai scris pagini nemuritoare în letopisețele
lumii, cu capitole mari, pline de glorie, cu titluri de-o șchioapă, precum
Posada, Rovine, Podul Înalt, Războieni, Călugăreni, Șelimbăr, Plevna,
Turtucaia, Mărășești, Mărăști, Oituz și multe altele. Țăran român, ai creat o
cultură și o civilizație cum puține popoare au realizat…. Ai zidit aici, pe
temelia Carpaților, o Țară bogată, râvnită de mulți, jefuită adesea de hoardele
de tâlhari, respectată după cuviință între țările lumii…Enumerând toate
acestea, cu conștiința că mai sunt încă multe altele care trebuie amintite
pentru a-ți contura chipul adevărat, mă întreb cu teamă, Măria Ta, Țăran Român,
mai exiști cu adevărat? *** ”Din întunecimea bordeiului sau a colibei
tale, gândul ți s-a înălțat până în slăvile cerului seară de seară și zi de zi.
Nu ai așteptat să coboare Dumnezeu la tine, ci te-ai înălțat tu la El. I-ai
făcut câte o vizită o dată sau de mai multe ori pe zi, cum ai simțit și tu
nevoia să mai vorbești cu El. I-ai mulțumit Lui pentru zilele ce ți le-a dat,
pentru sănătate, pentru copii, pentru pâinea de pe masă, pentru iarba din
poiană, pentru bobul de grâu și cel de strugure, pentru cele bune și
pentru cele rele. Ai avut întotdeauna în Dumnezeu nu numai un Părinte, ci și un
prieten, un frate, un aliat. N-ai plecat fără El nicăieri, fie că a fost vorba
de muncă, fie de luptă, fie de joc, fie de jale. L-ai chemat să fie cu tine.
Te-ai simțit astfel mai tare, mai sigur, mai deștept, cu mai multă speranță, cu
mai multă tragere de inimă. Cu El mai bine ai reușit să le faci pe toate, să le
rânduiești pe toate. Și parcă astfel florile au fost mai frumoase în grădinița
ta, spicul mai mare în ogorul tău, vitele mai grase în ogradă. Cu El, copiii
ți-au fost mai cuminți și mai sănătoși, dușmanii s-au topit ca iarba la foc și
ca fumul în bătaia vântului. Cu El, osteneala n-ai simțit-o atât de apăsătoare,
calea atât de lungă, zăduful atât de greu, bătrânețea atât de nesuferită.
Crucea vieții tale te-a ajutat s-o duci și niciodată nu te-ai simțit trădat sau
părăsit.Duminica și-n sărbători le-ai lăsat pe toate și te-ai dus tot la Casa
lui Dumnezeu. Ai știut că unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui, acolo
este și El în mijlocul lor. T-ai rugat acolo cu preotul, cu toți ceilalți
consăteni ai tăi, ai ascultat rugăciunile, cântările, Evanghelia, Cazania,
predica preotului și, ușor-ușor, ai devenit tu însuți un teolog desăvârșit. Ai
știut atât cât ai socotit tu că-ți este necesar ca să-L cunoști pe Dumnezeu, și
să-L destăinui și altora. Când ai ajuns acasă, la câmp sau după vite, ai
încercat să-ți amintești ce-ai auzit despre Dumnezeu. Atunci ai alcătuit
colinde și cântece de stea, ai alcătuit proverbe religioase, legende și
povești, în care ai spus, așa cum ai înțeles tu, Cine este Dumnezeu, cum este,
ce face, dar și ce vrea să facem noi, ca să-i fim Lui plăcuți. Când se va
încumeta cineva să scrie o teologie pe baza alcătuirilor acestora încrustate pe
stâlpii minții tale, va vedea că ai reușit să-ți însușești cea mai curată, mai
simplă și frumoasă învățătură teologică. Alții au învățat seminarii teologice,
facultăți de teologie, masterate și doctorate în teologie și sunt departe de a
ști câte știi tu despre Dumnezeu, despre ființa Lui și despre voia Lui. Parcă
lui Dumnezeu Însuși I-a plăcut de tine și ți s-a descoperit îndeosebi.Ai zidit
biserici, și troițe, și fântâni, și mânăstiri, și schituri în creierul
munților, ai sculptat cruci, și troițe, și catapetesme, și pistornice, pentru
ca să aduci slavă lui Dumnezeu și să-L faci cunoscut oamenilor. Ți-ai crescut
copiii în frica de Dumnezeu și în respect față de oameni și față de dreptate și
adevăr. Cuvântul tău a fost ,,Da” pentru ,,da” și ,,Nu” pentru ,,nu”. Nu ai
știut ce înseamnă a umbla cu cioara vopsită. Când s-a apopiat vremea și soarele
ți-a fost pe creasta dealului, ți-ai construit sicriu, și cruce, și groapă,
ți-ai pregătit hainele cuvenite, ți-ai pus ordine în tot și în toate, ca să nu
te blesteme străinii sau copiii, că le-ai lăsat lucrurile încurcate sau
datoriile neplătite. Așa cum soarele trece de la răsărit la apus la ore fixe,
bine cunoscute, așa ai socotit că treci și tu pe bolta vieții și intri într-un
ritm firesc, normal. Moartea a fost pentru tine doar poarta pe care ai trecut
din Valea Plângerii pe tărâmul tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de
moarte. Moartea a fost urâtă și hâdă, cu coasa pe umăr, dacă ai fost păcătos în
viață, sau a fost mireasa, ,,a lumii crăiasă”, dacă ai avut sufletul curat.
Viața și moartea au fost doar cele două fețe ale existenței, peste care a
domnit Hristos, prietenul și fratele tău. Cu El nu aveai de ce să te temi de
nimeni și de nimic, nici chiar de moarte.Măria Ta, erai sărac de bani și de
avere, dar erai mai bogat ca nimeni altul în credință, în nădejde, în iubire;
erai drept cu tine și cu cei din jur, pentru adevăr și dreptate și cinste erai
gata să și mori. Bucata celuilalt era sfântă, cum sfântă era și viața lui.
Știai că ochiul lui Dumnezeu este deasupra și ne vede pe toți și pe toate. O
pungă de-o găseai în drum, grăbit o înapoiai păgubașului. Erai tu însuți
podoaba, briliantul creației lui Dumnezeu.Dar, apropo, Măria Ta! Tu chiar mai
exiști cu adevărat?
Stefan Laurentiu
Radulescu: "Am mers
la o pomana, undeva la tara. Eram cu tata, munceam, si ne-a chemat o vecina. Am
nimerit intre niste babutze. Partea buna e ca eu cu tata am baut din tuica lor,
beau si ele, dar nu ne faceau fatza. Ne-au "facut" la cozonac si
prajituri. Au indesat si in geanta " Ii duc si lui Ion acasa, ca e bolnav
si nu poate sa se dea jos din pat...Ar fi venit si el, ca era prieten cu
raposatul". Caratul mancarii acasa, mai ales daca e moca, e chestie
inradacinata
Stelian Gomboș:
”Frumuseţea satului românesc şi a culturii populare este dată de ordinea ei,
de „aşezarea“ lucrurilor într-un sistem coerent de credinţe. Dacă gândirii
moderne îi este specifică fragmentarea, cea ţărănească stă sub
semnul unităţii: „Lumea pentru acest om este ceva ordonat, frumos rânduit,
dar nu în înţelesul ştiinţelor fizice, ci mai sigur în înţelesul celor
biologice şi morale. În filosofia populară, fenomenul de viaţă se situează
între materie şi spirit, poate chiar în unitatea lor indestructibilă“. Aşa
cum „gândirea sălbatică“ teoretizată de Claude Levi-Strauss nu era foarte
ştiinţifică, însă „introducea un început de ordine în univers“, ţăranul
român „spaţializează ideea de bine şi de rău şi o introduce ca principiu
nu numai în viaţa interioară, sufletească, ci şi în natură, în ordinea cosmică.
Lucrurile par întocmite în aşa fel, încât ele răspund unor nevoi de ierarhie,
echilibru şi armonie a lumii obiective“. Gândirea noastră populară nu
suportă ceea ce este obscur şi abstract, apropiindu-se de „ştiinţa concretului“
specifică gândirii sălbatice, „pentru care viaţa era experienţa, încărcată
cu o semnificaţie exactă şi precisă“ (Levi-Strauss).Omul satului românesc
a moştenit însă şi tradiţia religioasă a Evului Mediu. Am văzut că gândirea se
aventurează dincolo de graniţele vizibile ale lumii, dar nu pe un plan
ştiinţific şi abstract, ci pe unul magic şi religios. Spaţiul începe şi se
termină cu Dumnezeu, ca în viziunea specifică Evului Mediu descrisă de preotul
şi filosoful italian Romani Guardini. Realităţile ultime, sacre prin excelenţă,
în care omul se desăvârşeşte prin apropierea de Dumnezeu, sunt de fapt două
locuri ale retragerii, dincolo de lumea fizică: în înălţimile cerului sau
înlăuntrul omului.O altă asemănare cu reprezentările Evului Mediu o reprezintă
gândirea simbolică, atât de prezentă în cultura populară românească. Atât
Bernea, cât mai ales Levi-Strauss discută raţiunea în termeni de cauză şi
efect. Gândirea simbolică nu foloseşte însă relaţii cauzale, ci simboluri şi
corespondenţe. Ernest Bernea aminteşte că „mentalitatea ţărănească nu operează
cu mărimi şi cantităţi, ci cu chipuri şi sensuri. Ţăranul român vede lumea şi
lucrurile într-un orizont spaţial îmbogăţit de orizontul creaţiei“. Scopul
acestui tip de gândire nu este explicarea fenomenelor, ci înălţarea lumii pe o
treaptă superioară, îmbogăţirea cu semnificaţii a lucrurilor simple. Acest mod
de reprezentare a fost ilustrat exemplar de istoricul şi eseistul olandez Johan
Huizinga într-o lucrare clasică, „Amurgul Evului Mediu“: „Simbolul a creat
o imagine a lumii cu o şi mai strictă unitate şi cu o mai intimă înlănţuire
decât ar fi putut s-o creeze gândirea cauzală bazată pe ştiinţele naturale. El
creează o ordine inviolabilă, un ansamblu arhitectonic, o subordonare
ierarhică. În orice raport trebuie să existe un termen inferior şi unul
superior (…). Nici un lucru nu e prea umil pentru a desemna lucrurile supreme
şi pentru a duce la glorificare. Nuca înseamnă Christos: miezul dulce este
natura divină, coaja cărnoasă este natura omenească, iar coaja de lemn dintre
ele este crucea. Toate lucrurile oferă sprijin şi reazim pentru ca gândul să
urce spre veşnicie. Gândirea simbolică oferă o permanentă transfuzie a
simţământului majestăţii şi eternităţii lui Dumnezeu în tot ce e perceptibil şi
imaginabil“.Asemănător, există în cultura noastră populară o mare varietate de
reprezentări simbolice, asupra plantelor de exemplu, care prin frumuseţea şi
caracteristicile lor semnifică personaje sau întâmplări divine. Astfel, Maica
Domnului este supranumită „Împărăteasa florilor“, ea fiind cea care L-a născut
şi purtat în braţe pe Iisus. De aceea, numeroase flori tămăduitoare îi poartă
numele, cum ar fi „Palma Maicii Domnului“ (salvia), „Lacrima Maicii Domnului“
sau „Inima Maicii Precista“, iar în cazul salciei, forma crengilor i-a atras
denumirea populară de „salcie plângătoare“, care a plâns şi s-a întristat după
ce Iisus Christos a fost bătut cu ea. Aceste personificări sunt semne ale unei
gândiri simbolice şi emoţionale de o mare frumuseţe, prin care satul românesc
apropie tot ce este concret de marile taine ale existenţei.Satul românesc poate
supravieţui schimbului de generaţii şi ordinii globale în care trăim, nu însă
şi cultura populară, care este o realitate spirituală, nu teritorială. Aşa cum
scria Ernest Bernea încă din anul 1942 în lucrarea „Civilizaţia română sătească“,„satul
de azi nu mai este o realitate organică echilibrată, ci una intrată într-un
puternic proces de destrămare (…). Vechea aşezare a satului cu toate
orânduirile sale se schimbă astăzi năzuind către o aşezare de tip modern.
Activităţile, formele, întreaga structură socială a satului iau o altă
înfăţişare. Sensul colectiv al vieţii săteşti dispare, pentru a-i lua locul
unul individual“. Fiecare poate constata această evoluţie. În satul bunicilor
mei, de exemplu, Fundeni (situat la 25 km de Bacău), depopularea a început în
anii ‘80, când generaţia tânără a plecat în masă la oraş. Tendinţa a continuat
şi în anii ‘90, până când şcoala a fost închisă din lipsă de copii. Bătrânii
rămaşi sunt ultimii reprezentanţi ai culturii populare. Emanciparea faţă de
tradiţii este vizibilă în forma şi orientarea noilor case, care aduc cu nişte
vile şi nu mai sunt construite către Răsărit ori Miazăzi, ci spre orice
direcţie. Un alt exemplu de declin al vieţii colective îl constituie fântâna.
Altădată un simbol al satului, îngrijită de întreaga comunitate, de care se
putea bucura oricine, astăzi a devenit un bun privat, majoritatea
construindu-şi una în propria-i curte.
Ștefania Vasile:
"ALO, MAMĂ..../"Alo, mamă, sunt Gheorghiță, te-am sunat să te-anunțăm/Că
duminica ce vine noi pe poartă îți intrăm!/Îți aduc nora, nepoții să te mai
bucuri de ei/Că la toamnă merg la școală, au crescut...sunt măricei!"/La
așa o veste mare, bătrînica se grăbește/Ca să curețe prin casă...pomii, gardul
văruiește ./De cu zori și până seară toate le trece prin mână/Timpul trece, nu
așteaptă... mai e doar o săptămână!"Numai bine, se gândește, am scos
câțiva puişori,/Scroafa e și ea fătată, are vreo cinci porcuşori.../Vaca a
fătat viţelul, pot să dau la nepoți lapte,/Găinile mi se ouă...a dat Dumnezeu
de toate!/Ei să vină că i-oi duce, pe la toate să le-arăt/Și pe urmă vom vedea
noi, de-or mai pleca îndărăt!"/ Duminica dimineața mama-n poartă îi
așteaptă,/Cum sosesc ea se repede, să ia-n brațe pe nepoată!/Nepoţica o
privește, și se trage înapoi/Iar nepotul bălmăjeşte: "Mamma, dove siamo
noi?"/Bătrâna-și sărută fiul, nora își îmbrățișează/Și-i poftește ca să
intre, că acum se înserează!/Vrea nepoții să și-i plimbe prin ogradă să
le-arate/Câte orătănii are, și văcuţa ei cu lapte!/Dar copii nu se lasă duși de
lângă mama lor/Unul stă cu telefonul, altul la televizor.../Îi privește trist
bătrâna, și vrea să le povestească,/Cum era odată viața până tatăl lor să
crească.. ./Dar copii n-o ascultă...fiecare-n lumea lui/Murmură o altă
limbă...e limba străinului! / Ochii-n lacrimi i se scaldă și-l întreabă pe
fecior:/"Spune dragul mamii, oare, cum le spun că mi-a fost dor?/Cum le
spun că număr anii, și minutele cu-oftatul/Și aștept să-mi bată-n poartă
nepoţeii și băiatul?/Cum vorbesc cu ei măicuță?Nu știu limba la străini.../I-așteptam
să-i duc la stradă, să mă mândresc la vecini/Mă gândeam aseară, mamă, că-i duc
să-i împărtășesc.../Dar nu pot să-i scot pe poartă...că nu-nțeleg ce vorbesc!/Cred
că-i vina mea măicuță, că atunci când ai plecat/Am uitat să-ți pun în geantă
vorba ce te-am învătat!/Cred că la străini le place că nepoții mei vorbesc/Limba
lor...Dar eu sunt tristă că tot fără ei trăiesc!"
Tatiana Maria Vasilescu:
"Daca eu imi exprim opinia sunt rea, daca eu lucrez duminica, nu le merge
bine celorlalti. Nu stiti ce presiune e la sat pe faptul ca cineva munceste in
zi de sarbatoare? Si culmea e ca unii crestini muncesc, dar fara sa fie vazuti.
E ceva de domeniul nebuniei.
Titina Tene:
"Stă bătrâna gârbovită pe o bancă sub un tei,/toate tristeţile lumii stau
ascunse-n ochii ei./Se gândeşte neîncetat la căsuţa ei umilă/ce i-au vândut-o
copiii ca să-şi construiască vilă./Dar în vilă n-are loc, i-au făcut lângă
grădină/cămăruţă cu un geam să privească spre lumină./“Fii, măicuţă mulţumită
să ne-ajuţi pe fiecare!/Cine astăzi ţi-ar mai da farfuria cu mâncare?/Că dacă
ai îmbătrânit nu este a noastră vina,/vila se-ntreţine greu şi vrem să schimbăm
maşina.!”/În clipele de răgaz ascunzând o cheie-n mână,/se îndreaptă către casa
unde a fost, cândva, stăpână./Numai cheia i-a rămas că în rest toate sunt duse,/casă,
tinereţe, soţ, sunt durerile-i nespuse./Lung priveşte printre gard şi îşi vede
viaţa toată,/simţind cum din ce în ce de puteri este lăsată./Însă într-o
dimineaţă, au găsit lângă grădină,/moartă, pe bătrâna mamă, tot strângând o
cheie-n mână."
Val Răzeşu:
"Îți mai aminteşti de mine,/casă părintească? Tu te-ai gârbovit/la cules
de busuioc, şi-apasă/' coperişul, cerul aurit./De urât, îți țiuie pereții,/plânge
pe icoana ei din lemn,/fără lacrimi, Născătoarea Vieții,/că nu-i toarnă nimeni
untdelemn./Lăfăie prin curtea tristă ştirul,/a îngălbenit privind pe geam/cum
îşi țes păianjenii kashmirul/la fereastra unde mă miram./Până şi tăcerile ar
plânge/Toamna, din aurării răsfrânge/aurul tristeții după găt./Dorm sub cruci
lăsate-n voia sorți/dumnezeii mei duruți, în lut./Se lungeşte umbra-n fața
porții/amintirii unde i-am pierdut./Frați şi soră ce m-au dus de mână,/dinspre
lacrimi spre surâs mereu,/joacă Baba-Oarba sub țărână,/i-a legat la ochi chiar
Dumnezeu./Cade întomnarea peste sat/Crivățul, călărind pe fulgi de nea,/vine
să-l înghețe; am plecat/să te-ascund în suflet, casa mea./Chiar şi podul
pietruit în soartă/poartă paşi străini spre bătătură,/iartă-mă, străine de la
poartă,/că ți-am pus cuvintele în gura.
Vasilisk Donica:
"Mor satele și urlă câinii.../Se trec căsuțele de lut.../Își plâng și
păsările puii/Ce de la cuiburi au zburat de mult./Pe drumuri cresc copaci și
iarbă,/Se înverzește apa din fântâni./Nu se mai joacă copilași la corbă,/În
prăbușire-și deapănă-amintiri./Oh, cupola bisericii... mai să cadă.../Nu se mai
cântă-n ea slăviri.../Nici cimitirul nu mai vin să-l vadă/Și răposaților să
facă pomeniri./Iar nucul ce mai străjuie la poartă/Se prăbușește necăjit de dor/Căci
au uitat și nuca cum să spargă/Cei care azi trăiesc ,,online"mai mult./Mor
satele...ce au ei treabă........./Iar casele stau una cu pământul/Le spală apa
în vâlvătăi ce curg.../Trăiește în ele numai vântul/Ce zbenguie pustiul din
amurg/Și-așa, un dor de simplitate te cuprinde.../Când și cerul parcă e
îmbătrânit...Doar vorba spune - Omenia nu se vinde!/Și amintiți-mi - Veșnicia
unde s-a născut?
Viorel Gongu: ”Am
citit o enumerare a unor situații în care cel care a postat, ne îndemna să
cugetăm temeinic asupra modului de a ne organiza un trai la țară, după ce am
fost orășeni. Schimbarea se produce de regulă în partea a doua a existenței,
atunci când avem un venit constant și sigur asigurat dintr-o pensie sau alte
surse sigure.Asta presupune că nu vei fi dependent de roadele muncii tale
pentru a-ți asigura supraviețuirea.Spre exemplu, creșterea unui prc astfel
încât să-l aduci la greutatea utilă de tăiere, dacă faci calcule la finalul
ciclului te va duce , inevitabil, la concluzia că porcul își mănâncă prețul.
dacă ai boabe din producție proprie vei reuși o oarecare eficientizare.
Întrucât vârsta și efortul pentru creșterea unui porc vor fi elemente de
temperare a acestei decizii, aduc un singur argument pro. dacă ai și porc și
scroafă probabil că vei opține 8-10 purcei la fătare și în urma valorificării
lor ai amortiza cheltuielile cu scroafa ca apoi, la tăierea și a porcului și a
scroafei , costurile se vor reduce substanțial. randamentul la sacrificarea
unui porc este de 75%. Să presupunem(pentru ușurința calculului) că fiecare
suină, la sacrificare va avea 100 kg. în viu deci ar rezulta , în total 150 de
kg. la final. Din cele 150 de kg. vor rezulta: capete 20 kg, ,,adidași ,, 3kg,
ficat și alte organe,4-5 kg etc. veți observa că pentru o familie de două
persoane va fi carne și produse mult prea multe pentru nevoi proprii . Știu că
poți afuma slănina și ciolanele, că poți obține cotlete și alte produse dar la
vârsta a doua de regulă aceste produse se recomandă a fi consumate cu o
oarecare ponderare.Despre creșterea unei vaci nu pomenesc pentru că nu veți ști
ce să faceți cu laptele. Eu am avut vaci performante, cu o producție de circa
40 litri de lapte pe zi la fiecare, cu coeficient mare de grăsime. dacă nu ai
cum să-l valorifici în afara gospodăriei , constant și sigur, nu vă sfătuiesc.
dacă totuși sunteți amatori de lapte și produse din lapte, o capră este ideală,
atât ca adăpost cât și ca hrănie, asta ca să nu spunem că doi iezi la Paște
sunt asigurați.Despre găini . dacă doriți să aveți găini va trebui să plecați
de la calculul numărului de ouă pe care le aveți ca necesar. Pentru comoditatea
acestei dorințe vă sugerez ca în fiecare primăvară să cumpărați puicuțe
mărișoare, nu mai mult de 4-5 ca la toamnă să le tăiați.Munca la grădină, dacă
nu vorbim despre o grădină mare, poate fi susținută în condiții rezonabile
chiar la o vârstă mai înaintată. dacă doriți să aveți și un solar, nu vă
aruncați la unul mare. Pentru două persoane este suficient unul de până în
20m.p. dar ar fi bine să aveți și în grădină în spațiu neprotejat o parcelă de
60-80 m.p.Un motocultor mititel, o instlație de udare cu picătura, un vermorel
pentru tratamente fitosanitare și un carnet în care să vă notați ce, cum , cât
și în ce fel, pentru că uităm. Am 71 de ani și locuiesc la țară de peste 30 de
ani iar viața la țară mi-a modelat deprinderile. ,,Și dacă azi nu am chef sau
nu pot, și mâine e o zi,,. Nu transformați bucuria muncii în obligații ferme
pentrucă veți distruge echilibrul psihic pe care îl aveți. Vă urez sănătate,
spor la treabă și noroc!
Viorica Floroiu: "Așa
era odată iarna/În satul meu plin cu salcâmi,/Era,a fost când trăia mama,/Un
sat bogat de oameni buni./Mulți copii ne-am născut acolo,/La lumina lămpilor
slabe,Femeile își cântau dorul,/La clacă-n sat cusând prosoape./Bărbații oameni
gospodari,/Munceau dând zăpada deoparte/Iar mamele se ocupau,/De copii să
învețe carte./Așa era odată iarna,/Când noi eram copii micuți,/Nu aveam
jucării,dar tata,/Ne aducea-n casă ieduți./Ieduți și miei fătați pe sară,/Îi
aducea în casă tata,/De frica gerului de-afară,/Noi le țineam locul de mamă./Ziua
ulița era plină,/De copii ce ieșeau la joacă,/De chiote și voie bună,/Făcând
oamenii de zăpadă./Acum ulițele sunt goale,/Copii de mult timp nu mai sunt,/Părinții
care-au fost odată,/Se odihnesc într-un mormânt./Puținii care-au mai rămas,/Duc
dorul greu și-apăsător,/Așteptând copii plecați,/Să vină odată-n sărbători.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu