Adrian Păunescu: ”Și aș putea să spun că-i încă bine/ Când verdele de vară nu e mort/ Și trec prin munți cu luna și cu tine/ Și inima cu mine o mai port./ Nu și-au pierdut pădurile din vrajă,/ Ca la-nceput de lumi mai dau miros,/ Acolo unde caprele, pe coajă,/ Le-au însemnat cu dinții, dureros.
Alex Van Halen: ”Vii pe lume fara nimic si pleci
din lumea asta fara nimic, deci fa in asa fel incat sa faci ceva bine cat esti
aici.
Alexandre Dumas: ”Când trebuie să faci un bine cuiva,
întotdeauna ai impresia că nu e nici o grabă.
Ana Maria Ducuță: ”Problema cu binele făcut
dincolo de limitele tale este că el nu merge dincolo de limitele celuilalt. În
clipa în care te sacrifici, automat apare în mintea ta o aşteptare, că şi
celălalt ar face la fel, că devotamentul şi sacrificiul tău sunt primite cu înțelegerea
completă a efortului cu care sunt făcute. Poate nu spui cât de greu îți este,
doar ca celălalt să nu refuze ajutorul, pentru că intenția ta este bună şi
dezinteresată. Şi aşa ar trebui să rămână intenția ta, dar să fie vegheată de
nişte limite emoționale precise, non-negociabile. Dacă de fiecare dată din
dorința de a face bine îți sacrifici sănătatea mintală, fizică, emoțională, vei
ajunge epuizat şi te vei simți abandonat. Celālalt poate spune, în mod perfect
legitim:" Te-am pus eu să faci toate astea?" Şi într-un fel, are
dreptate: tu ai ales să faci tot, sacrificiul este întotdeauna o alegere
personală, nu se poate sacrifica nimeni pentru că îi este impus din afară. De
aceea, da, avem puterea de a face bine, de a ajuta, şi este divin sā faci asta
dar trebuie administrat binele făcut de aşa manieră încât să nu devină o
ignorare completă a corpului, sufletului, minții, vieţii tale. Pentru că mai
apoi, din starea acea de epuizare, nu vei mai putea să faci bine, iar din
starea de aşteptări neîmplinite nu te vei mai putea bucura de binele făcut.
Echilibrul te poate ajuta să menții în viața ta limite ferme( suporți umilința,
trădarea, manipularea până într-un prag peste care, dacă se trece, şi tu şi
celălalt ştiți că nu mai există disponibilitate din partea ta) dar şi puterea
de a fi deschis emoțional, implicat, prezent, în vieţile celorlalţi.Un bine
care înseamnă reprimarea ta completă, anularea nevoilor tale pentru
satisfacerea şi împlinirea nevoilor celuilalt, duce întotdeauna la dezamăgire,
durere, furie. Mâinile care fac bine trebuie să nu aibă mai multe cicatrici
decât cele pe care le vindecă, altfel atingerea lor va deveni rană pentru sine
şi ceilalți.
Andrea Bocelli: "Lumea e plină de rău, dar
dacă toate rămân în picioare înseamnă că binele e puțin mai mult."
Andrei Plesu: ”Binele e discret, raul e
spectaculos.
Anonim: ”Asa cum zgomotul nu face bine, nici
binele nu trebuie sa faca zgomot.*** popor supus, popor sarac, de bine cum sa ai tu
parte, cand facultatea-i fara bac iar diploma e fara carte?***Unde
dragoste nu e, ce bine e! nici lacrimi nu-s, si bani in plus.***Fa-ti bine tie, fara sa faci
rau altora si fa bine altora fara sa-ti faci rau tie.***”Chiar si o persoana care nu poate face prea
multe, poate face bine daca doreste.” *** ”Binele facut la nevoie ti-l rasplateste inzecit Dumnezeu cand nici nu te
gandesti” *** ”Mai bine sa fii
palmuit de adevar, decat sarutat de o minciuna.” ***„Posibilitatea
de-a alege binele nu orbește, ci în deplină convingere, în clara lumină a
conștiinței e marele dar făcut umanității, norocul și privilegiul ei. Darul
acesta se plătește prin posibilitatea de a alege greșit. Etica nu e altceva
decât pelerinajul cutremurător al sufletului între polul plus și polul minus al
alegerii…”***
"Cel care nu poate indura raul nu va trai sa vada binele
Antoine de Saint. – Exupery: ”Daca iti distrug
conditiile dragostei, pentru a te ajuta sa nu mai suferi, ce bine ti–am facut?
Un desert fara fantani este mai bland pentru cei ce s–au ratacit si mor de
sete?*** „Dacă ceea ce
primeşti dă putinţă cărnii să se refacă, numai ceea ce dai hrăneşte sufletul.”
Anton Pann: ”Mai bine sa fii stapan mic decat sluga
mare.”
Artin Side: ”Cu toate ocaziile ne urăm unul
altuia lucruri bune. Așa a frumos. Însă haideți să vă spun un paradox... Nu
lucrurile bune ne fac mai buni. Nu binele scoate la iveală ceea ce e mai nobil
în ființa umană. E ciudat... însă oamenii tind să strângă relațiile atunci când
e greu, nu atunci când este bine. Atunci când ne este greu, ne întindem unul
altuia mâinile și împărțim între noi puținul pe care îl avem. Devenim
conștienți că avem nevoie unul de celalalt pentru a supraviețui. Însă la
bine... eh, la bine lucrurile devin mult mai complicate. În mod paradoxal,
puținul suntem gata să-l împărțim aproape necondiționat... dar belșugul, nu!
Când avem de toate începem să punem condiții. Ori e așa cum ne place nouă, ori
ne luăm jucăriile și plecăm. Nu împărțim mai nimic, dacă nu obținem ceva în
schimb. Chiar și atunci când dăm unui cerșetor ceva... o facem pentru acel
sentiment de satisfacție: „Iată că eu sunt un individ bun la suflet!”...Oamenii
dezvoltă coeziune la greu... nu la bine. Atunci când ne este greu ne concentrăm
asupra asemănărilor dintre noi... în timp ce atunci când ne este bine ne
concentrăm asupra diferențelor. Pentru ca noi oamenii să stăm uniți între noi,
trebuie să existe fie greutăți, fie amenințări. Altfel, oamenii tind să se
izoleze Și, cu toate acestea, la fiecare ocazie ne urăm unul altuia binele.
Nu-i așa că e ciudat? S-auzim numai de bine, dragii mei. La mulți ani... cu
bucurii, sănătate și fericire
Ayn Rand: “Când binele comun al unei societăți
este considerat a fi ceva superior şi în afara binelui individual al membrilor
ei, înseamnă că binele anumitor oameni are prioritate față de binele altora, că
ceilaţi sunt doar animale de sacrificiu ale statului.”
Baruch
Spinoza: ”Iubirea
este mijlocul prin care omul se poate ridica la binele suprem.
Benjamin
Franklin: ”In loc sa injuri
intunericul, mai bine aprinde o lumanare”
Benone Burtescu: "Dacă vrei să fii rege, alege
binele! Hai, grăbeşte-te!"
Brandon Smith: "Binele nu învinge decât
în filme. În viața de zi cu zi, răul devine, pe zi ce trece, tot mai
puternic."
Carlo
Collodi: ” Aminteste-ti
mereu ca binele o data facut nu se va pierde niciodata. *** Binele, o dată
făcut, nu se pierde nicicând.
Carmen Sylva: ”Focul face apa să fiarbă, dar
apa stinge focul. Nu încălzi pe un nerecunoscător deoarece el te va stinge.
Charles Dickens: ”În lumea mică în care îşi duc existenţa
copiii, indiferent cine i-ar creşte, nimic nu este observat şi simţit mai bine
ca nedreptatea.
Cilibi Moise: ”Un om care în viaţa lui n-a
făcut un bine, este întocmai ca un puţ frumos fără apă.
Constantin Tănase: “Era mai bine când era mai
rău”.
Cornelia Cotarlea: ”E dureros sa vezi ca altii traiesc decent si bine. Deci se poate. Altii pot.
Corina Băcanu: ”Ne-am nenorocit țara, măăăăăă!!!! Țopârlănia,
țopismul, rozul bombon, parvenitismul, cocălărismul și jigodeala vor fi noile
etici politice și sociale. Lasă, că e bine să mai vină și tovarășii la putere.
Suntem genul de popor care învățăm binele doar cu răul.
Democrit: „Cautam binele fara a-l gasi
vreodata, in schimb gasim raul fara sa-l cautam.” ()
Denis Diderot: ”Mai bine sa te consumi decat sa ruginesti *** "Nu-i de ajuns sa faci
binele, trebuie sa-l faci si bine".
Emil Cioran: ”E de o mie de ori profitabil, pentru
binele general, să te ocupi de tine însuți decât de lucrurile ce-i privesc pe
ceilalți.
Epictet: ”După cum soarele nu aşteaptă rugăciuni
şi vrăji, pentru a răsări, ci îndată luminează şi-i salutat de toată lumea; tot
astfel şi tu, nu aştepta aplauze zgomotoase şi aprobări, ca să faci fapte bune;
ci fii binefăcător spontan şi vei fi iubit la fel ca soarele.
Esop: "Nebuni sunt aceia care,
în speranța unui bine mai mare, îl lasă să le scape pe cel pe care deja îl au
în mână.
Francois
de Salignac de La Mothe-Fenelon: „Nu e destul sa nu faci nici un rau, ci trebuie sa
faci tot binele pe care-l poti face.” ***Dreptatea se dezonorează când nu i se adaugă blândeţea şi bunăvoinţa. Ar
însemna să facem rău binelui.
Friedrich
Nietzsche: ”Mai bine sa nu
stim nimic, decat sa stim multe lucruri pe jumatate.”
George Petrovai: ”Binele îşi are propria sa
povară, pe care nu oricine este pregătit să o poarte cu cinste şi demnitate.
Gheorghe Cristian Lungu: "Se scurge viața ca
un șuvoi de apă/Pe aceiași curs ce nu îl poți schimba(...)/Averi nu faci, de
ești corect în viață,/Ce poți să faci sînt doar niște dușmani./Să mai ai timp
și pentru tine-n viață,/ne-ar face mult mai bine"
Honore
de Balzac: „Binefacerea
atinge perfecţiunea atunci când se ascunde atât de bine încât cel obligat nu se
simte inferior binefăcătorului.” ***„Cu binefacerile se întâmplă cam ceea ce se
întâmplă cu triumfurile: omului îi place să facă o milostenie care îi satisface
amorul propriu.”
Ioan
Hapca: ”Nepracticând
binele te înveţi cu răul.
J.
W. Geothe: „Binele
pe care-l faci, înseamnă-l pe nisip; binele pe care ţi-l fac alţii, imprimă-l
pe o lespede de marmoră.”
J.D.
Salinger: „Dacă
faci ceva prea bine, după un timp, dacă nu bagi de seamă, începi să-l faci
ostentativ. Şi atunci, nu mai e atât de bine.”
Jana
Stanfield:
”Nu pot sa fac tot binele de care are nevoie lumea, dar lumea are nevoie de
binele pe care pot sa-l fac.
Jules Renard: ”Mai bine sa traiesti cu regrete, decat cu
remuscari”
Jules
Verne: ”E
bine să ne punem răul înainte și să lăsăm ce e mai bun să ni se întâmple ca o
surpriză.
La
Rochefoucauld: „Adesea
facem binele, ca să putem făptui nepedepsiţi răul.”
Lev
Tolstoi:
"Este greșit să credem că scopul vieții este slujirea lui Dumnezeu. Rostul
vieții este binele. Dar, din moment ce Dumnezeu a dorit să dăruiască binele
oamenilor, atunci oamenii, ajungând la binele lor, fac ce dorește Dumnezeu de
la ei, îndeplinesc voia Lui."
Lucian: ”Viaţa întreagă pare prea scurtă celor ce
fac binele, dar pentru cei ce fac rău, o singură noapte e un timp nesfârşit.
M.
de Cervantes: „A
face bine proştilor e ca şi cum ai turna apă în mare.”
M.
Twain: „Totdeauna
să faci bine semenilor. Asta va aduce mulţumire câtorva oameni şi îi va ului pe
toţi ceilalţi.”
Maica Tereza: ”Faptele bune sunt scurte, ele se
fac ușor și repede, dar ecoul lor este veșnic.
Martin Walsh: ”Cand cauti binele in altii, descoperi ce e
mai bun in tine.”
Maxim Gorky: ”Fiecare crede ca traieste pentru sine, da cand
colo, omul traieste pe pamant ca sa faca viata indeobste mai buna! Iar pentru
binele omenirii face sa traiesti o suta de ani, ba si mai mult.
Michelangelo:
„Dacă faci
bine unui om bun, el devine şi mai bun; dacă faci bine unui om rău, el devine
şi mai rău.”
Mihai
I al României: ”Vom
avea sansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria răspundere. Nu va veni
nimeni de altundeva să ne ofere binele.
Mika
Ella: ”A
fost odată un bărbat, care lua autobuzul în fiecare zi, pentru a merge la
serviciu. La o statie ulterioară, o bătrânică se urcă în autobuz și se așează
lângă fereastră. Deschide o pungă și până la capăt aruncă ceva pe fereastră. A
fost așa în fiecare zi la fel. Într-o zi intrigat, barbatul a
întrebat-o ce aruncă pe fereastră. -Sunt seminte.- Semințe - semințe
de ce? - De flori. Mă uitam afară și nu vedeam nimic. Aș vrea să pot călători
văzând flori până la capăt. Nu ar fi frumos? - Dar semințele cad pe
asfalt și sunt zdrobite de mașini, sunt mâncate de păsări. Crezi că semințele
tale vor germina pe marginea drumului ? -Cu siguranță că da! Deși
unele sunt pierdute, unele vor ajunge unde trebuie și cu timpul vor încolți.-Dar...
vor întârzia să crească. Au nevoie de apă -Fac ce pot! Vor veni și zile
ploioase. Și bătrânica continua cu munca ei. Bărbatul coborând din
autobuz ,credea că femeia și-a pierdut puțin mințile. Câteva luni mai
târziu, bărbatul mergând la serviciu, privea pe fereastră și a văzut tot
drumul plin de flori. Tot drumul parcurs era un peisaj colorat și
inflorit. Și-a amintit de bătrânică că nu o văzuse de la un timp încoace. La
întrebat pe șofer. -Bătrâna cu semințele unde este? - A murit
de o lună! Bărbatul s-a întors la scaunul său și continuă să
privească peisajul încântător și își spunea: Florile au răsărit, dar pentru ce
folos munca ei? Nu s-a putut bucura de această priveliște! Deodată a auzit
râsul unui copilul arătând spre flori. -Uite tati! Uite câte
flori! -Ce frumoase sunt!!!" *** Bătrâna din aceasta poveste,
și-a făcut treaba, răspândind moștenirea către toți cei care au putut să o
primească, către toți care o vor putea admira pentru a fi fericiți.
Continuați să aruncați semințe și vor apărea până la urmă flori. Semănați
binele în calea voastră, Iar viața vă va fi mult mai frumoasă.
Moise
Maimonide:
”Nu suntem egoisti atunci când recunoastem ca ne dorim propriul bine, suntem
egoisti când nu îi întelegem pe ceilalti ca si-l doresc pe-al lor.
Montegazza: ”Aţi învăţa copiii să facă
binele, înseamnă a le lăsa moştenirea cea mai preţioasă.
Montesqieu Dacă vrei să-ţi meargă bine, fă pe
nebunul, fă pe prostul, dar nu te arăta înțelept.
N.
Balcescu) „Ceea
ce este bine pentru fiecare in parte, este bine si pentru toti.” (
N.
Machiavelli: „Nu
stiu ce e mai bun, raul care aduce folos, sau binele care dauneaza.” ()
N.
Steinhardt: „Dumnezeu
poate fi dincolo de bine şi rău, noi nu.” ***„Experienţa noastră ne dovedeşte
că numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniştea şi pacea
– bunurile supreme.” *** „Făptuirea binelui e maxima cea mai egoistă pentru că
singură ea dă liniştea şi împăcarea cu sine.” *** „Răul poate să-l facă
oricine, cât de nevolnic ar fi. Binele însă e numai pentru sufletele tari şi
firile călite. Răul: lapte pentru copii; binele: carne pentru adulţi.” *** „Suntem
chemaţi a nu ne pierde în vagi şi măreţe planuri şi deziderate, ci a da
ajutoare practice celui de lângă noi. A ne fi milă de actuala şi reala durere a
vecinului.” ***Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniștea
și pacea, bunuri supreme
Napoleon
Bonaparte: ”Ce bine ar fi dacă
şi viaţa ar avea termen de garanţie.
Nicolae Iorga: ”Unii prieteni buni nu te-ar prinde
de mana cand ai fi sa cazi in prapastie, ca sa nu te sperii. *** „Un om bun nu e acela care
face bine, ci acela care se bucură de bine.”
Nicolae Tudor: "intuiţia binelui îşi ia
zilnic liberă zi,/în cimitire totuşi se decretează/ că am fost buni"
Nicolaie
Dabija: "Ce
bine-a fost când a fost rău:/ muream pe-atunci de dorul tău;/era un timp,
care-a-ncăput/ viaţa şi moartea-ntr-un sărut!/ Totul pe-atunci părea nespus,/ şi
frunzele cădeau în sus;/şi timpul, blând, curgea-napoi,iar Dumnezeu ţinea cu
noi. / Atunci, în veacul celălalt:/ când te-am iubit cât n-ai visat,şi când din
/ căni – cu tot alaiul / noi cerul îl sorbeam cu paiulApoi când ai plecat cu
trenul/ lăsând părăginit edenul –/n-am mai ştiut ce-aş putea face/după război,
cu-atâta pace.../Ce rău e azi când este bine;/când nu mai mor de dor de tine,/nu
zic cântări şi nici suspine.../Dac-am greşit Tu, Doamne, zi-ne!/Azi totul e aşa
firesc:/ nu mai urăsc, nu mai iubesc,/nu mai bocesc, nici nu mi-i dor,/ nici nu
trăiesc/şi nici nu mor./ Azi nu mă sting de dorul tău,/ şi sunt bătrân ca
Dumnezeu/gândind l-acele vremi divine.../
Ce bine-a fost când n-a fost bine!...
Oscar Wilde: ”Uneori le percepem ca fiind încercări amare
ale sorții, în realitate sunt binecuvântări deghizate.
Oxsana Mira: ”Unui popor obisnuit cu obedienta nu poti
sa-i faci bine decat cu de-a sila”
P
Coelho: „Cine
afirmă: „Am acţionat mereu bine” minte şi n-a învăţat încă să se cunoască.” ***Binele
şi Răul au unul şi acelaşi chip; totul depinde de momentul în care unul sau
altul îi taie calea oricărei fiinţe umane.”
P. Cervantes: ”A face bine unor ticăloşi,
înseamnă a vărsa apă în mare.*** Rar sau niciodată vine binele curat și
neamestecat, fără a fiînsoțit de un rău care să-l tulbure sau să-l
neliniștească.
Plaut: ”Adesea și-n multe lucruri mai mult bine a
făcut cineva fără să știe, decât cu știință.*** „A-i face bine unui om rău este ca şi cum i-ai face
rău unui om bun.”
Plutarh: ”Binefacerea, întocmai ca luna, numai
când este plină pare frumoasă.
Proverb: ”Păstrează bine, ca să găseşti bine.
Rabindranath
Tagore: ”Binele
poate rezista infrângerilor. Răul nu.
Roberto Gervaso:
"Nu e
ușor să deosebim binele de rău pentru că noi trebuie să stabilim
granițele."
S.A.: ”In momentul in care vei inceta sa mai faci bine vei descoperi rautatea
din oameni
Saint-Lambert: „Nu luam cu noi decat binele
pe care l-am facut.” ()
Seneca: ”Nicio binefacere nu este atât de
cuprinzătoare încât răutatea să n-o poată ciobi, niciuna nu este atât de
subțire încât o interpretare plină de bunăvoință să nu o poată spori.***Cine se ajută singur, face un bine societăţii,
devine fiinţă folositoare.***Nimic nu pretuim mai mult decat
binefacerea, cat timp o cautam, nimic mai putin, dupa ce am primit-o.
Stanislaw
Jerzy Lec: ”Mulți
spun că îți vor binele. Nu-i lăsa să ți-l ia.
Terentius: ”E adevărată vorba ce se spune de toată
lumea, că fiecare preferă să-i fie bine lui, decât altuia.
Tudor Chirilă:
"Țara asta în care ne-am născut o să meargă bine când va fi o
unitate"
V.Banaru: „Puterea Omului e in binele
facut.”
Vauvenargues: „Noi vrem binele acelora pe
care nu-I ajutam decat cu sfaturile noastre.” ***„Orice serviciu le-am face
oamenilor, nu le facem niciodată atâta bine cât cred ei că merită.”
Victor Deleu: ”Binele însă, în practica noastră de
viață, nu e o noțiune socială ci, e o noțiune individuală. Doar observăm bine
că, la nivel social, generalizat, binele nu apare niciodată. Alegoric, apa
râului Vieții aruncă de asupra, sus pe valuri, gunoiul celui care se simte
bine. Cine e? Cineva a profitat de bine, în ascuns. (...) Să folosim Știința!
Dacă Cunoașterea științifică oficială (Epistemologia), în scopul binelui, ne
indică numai Legea luptei contrariilor și dialectica, apoi Cunoașterea
integrată (prin triada-fractal) ne aduce pacea, intelectul calm, înțelegerea
adecvată.”
Viorel Boldiș: ”Am învăţat că a nu face rău, putându-l face”
Voltaire:
„Mai binele
este dusmanul binelui.” ***Am făcut un bine mic, dar e cea mai mare
operă a mea. ***Suntem vinovați
pentru tot binele pe care nu-l facem.
William Faulkner: ”Mulți nu înțeleg binele nici
măcar atunci când îl au la îndemână.
Zoe Dantes: ”Să faci bine celor din jur, fără ca
ei să o știe este suprema binecuvântare. Important este ca nici tu să nu știi
că l-ai făcut. Pe el, pe "bine"! Ca să nu te calce trufia în
picioare. Pe tine însăți! Să fii acolo unde poți șterge o lacrimă, împărți o
bucată de pâine și de suflet. Să dai mereu din ce ești! Un Cuvânt care
trezește, care hrănește, care dă speranță și alină durerea. Cea pe care fiecare
o purtăm cu noi și în noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu