Contribuiti, prin comentarii, la imbunatatirea acestui spatiu creat pentru dv.

duminică, 27 iulie 2025

NEFERICIREA

Adam Mickiewicz: ”Nefericit cel ce zadarnic iubit să fie tot aşteaptă;/ Mai neferice când, de golul din suflet, a iubi nu poţi;/ Dar mai nefericit pe lume acela-mi pare dintre toţi/ Ce nu iubeşte, căci nu poate uita că a iubit odată.// Când ochi ce-ndeamnă ori vreo frunte nesfiitoare o să vadă,/ Amăgitoarea voluptate i-or otrăvi-o amintiri;/ Iar dacă graţia, virtutea au să trezească-n el simţiri, / Cu veşted suflet, la picioare, el îngerului n-o să-i cadă. // Când semenii dispreţuindu-şi, când acuzându-se pe sine,/ De-o pământeană nu se-atinge, fuge de cele ce-i par zâne./ Privind spre una şi spre alta, nădejdea-n el nu mai veghează.// Inima lui parcă-i un templu străvechi ce cade în ruine,/ Pe care vifore şi veacuri l-au pustiit şi stă să cază,/ În care nu vrea să stea zeul, şi-n care omul nu cutează.

·         Adela Onete: În esența lor, oamenii sunt nefericiți. Se străduiesc să ascundă asta de propriii ochi și ai celorlalți, jonglând cu tot soiul de trucuri, care de care mai diverse, mai colorate și mai zgomotoase.  Se aruncă de la un pol la celălalt ai lui "a fi", ca într-un fel de mișcare browniană, pe care o numesc normalitate. Dar, dacă te oprești și știi să le asculți tăcerile și să le citești necuvintele, îi simți că sunt nefericiți. Și cum altfel să fie? Ni se predau zilnic lecții de nefericire...  Nu ai cum să negi existența ei. În opoziție, ar trebui să existe fericirea. În fond, "a fi" este împletit din perechi antonimice: bine/rău, iubire/ură, lumină/întuneric, just/injust, frumos/urât, lacrimă/zâmbet, viață/moarte, Dumnezeu/diavol, rai/iad ...  Doar că, în timp ce nefericirea știe a-și polariza concomitent toate elementele și a-și supune chiar și timpul, unitatea de măsură pentru fericire este bătaia de aripă a unui fluture.

·         Albert Camus: ”Să denumești greșit lucrurile, înseamnă să contribui la nefericirea lumii”.**„Pedeapsa fără judecată se îndură mai uşor. Are, de altminteri, un nume care-i o chezăşie pentru nevinovăţia noastră: îi spunem nefericire.”

·         Anonim: "Atunci cand esti singur,iti doresti compania cuiva./Cand esti in cuplu, iti lipseste libertatea./Cand nu ai de munca, iti doresti sa lucrezi./Muncesti, iti doresti concediu./ Esti tanar, iti doresti sa faci lucruri de adulti./ Devii adult si vrei sa faci lucrurile pe care le fac tinerii./ Traiesti in tara ta si ti-ar placea sa locuiesti in strainatate./ Ajungi pe meleaguri straine si ti se face dor sa te intorci./ Ajungem in punctul in care ne concentram doar pe ce ne lipseste si nu pe ce avem. Ratam prezentul si devenim nefericiti. Si asta doar pentru ca nu stim sa apreciem..." *** Nefericirea este cancerul trupului si nebunia mintii. *** "Daca vezi ca viata ta te intristeaza, schimba-ti perspectiva. Incepe sa te uiti la viata din alt punct de vedere. Nu pune accent pe lucrurile pe care nu le poti controla, concentreaza-te asupra ta si ce poti face pentru a te simti bine. Modifica ideea pesimista cu cea optimista si vezi cum se schimba totul in bine. Prin urmare, MISCA-TE! Departe de orice sau de oricine nu te face sa te simti fericit." * **"Dacă ești nemulțumit, nefericit și neîmpăcat, prin ceea ce ești, exprimi, trăiești și ai, înseamnă că, de cele mai multe ori ai ales să faci ceea ce este important pentru minte.***  Eminescu (se) întreba: "Ce-i viața/cum cată ea să fie?" L-aș parafraza "Ce-i fericirea/cum cată ea să fie?"

·         Arthur  Shopenhauer: „Invidia este firească omului şi totuşi este un viciu şi în acelaşi timp o nefericire.” **„Mijlocul cel mai bun pentru a nu deveni prea nefericit este să nu ceri a deveni prea fericit.”

·         Baruch Spinoza: "Prin bine înţeleg orice fel de bucurie; şi, mai mult, tot ce duce la bucurie; în primul rând, ceea ce satisface o nevoie, oricare ar fi ea. Prin rău înţeleg orice fel de tristeţe; şi în primul rând, ceea ce lasă nesatisfăcută o nevoie. De aceea, fiecare judecă şi apreciază, potrivit afectului său, ce este bun şi ce este rău, ce este mai bun şi ce este mai rău şi, în sfârşit, ce este foarte bun şi ce este foarte rău. Astfel, avarul crede că mulţimea banilor este ceva foarte bun şi că lipsa lor este ceva foarte rău. Ambiţiosul râvneşte mai mult decât orice gloria şi dimpotrivă, de nimic nu se teme mai mult decât de ruşine. Pentru invidios, nimic nu e mai plăcut decât nefericirea altuia şi nimic mai supărător decât fericirea altuia. Astfel, fiecare judecă, potrivit afectului său, ce lucru e bun sau rău, folositor sau nefolositor.

·         Corina Băcanu: "De Crăciun, vă doresc să nu fiți mai buni. Să fiți ai dracu', să vă luptați pentru drepturile voastre la sănătate, la fericire și la viață. Să vă pese de cei neajutorați știind că durerea pe care o simțiți pentru nefericirea altora vă apropie de Dumnezeu.

·         Dante Alighieri: "Nu este durere mai mare decât să-ţi aminteşti în restrişte de timpul când erai fericit."

·         Emil Cioran: ”Cum s-ar putea lupta împotriva nefericirii? Numai luptându-ne împotriva noastră, dându-ne seama că ea nu provine din afară, ci din noi înșine." *** "De-ar fi femeile nefericite în ele însele și nu din pricina noastră, de ce jertfe n-am fi capabili ,de câte umilințe și slăbiciuni ![...]. Cum numai întâmplarea le face triste, pândim și noi prilejul pentru un exercițiu de gust, ahtiați de umbre feminine, rătăcitori nocturni ai iubirii și paraziți îngândurati ai lui Eros. Femeia-i Paradisul ca noapte." ***"Regretul că nu s-au înșelat ca toți ceilalți, furia că au văzut lucrurile așa cum sunt — iată nefericirea secretă a multora din cei treziți la realitate." *** "Întristat este sufletul meu în lumea în care oamenii trăiesc spre a se face nefericiţi unii pe alţii. Cum de există oameni care mai pot respira după ce au făcut pe alţii nefericiţi?" **„Nu toţi oamenii au pierdut naivitatea; de aceea nu toţi oamenii sunt nefericiţi.” **„Eroii din toate timpurile nu sunt mai puţin nefericiţi decât cei ai lui Homer; au devenit însă personaje pentru că au pierdut din suflu şi din măreţie.” **„Pentru un filozof obiectiv, numai ideile au biografie; pentru unul subiectiv, numai autobiografia are idei. Eşti predestinat să trăieşti în preajma categoriilor sau în preajma ta. În felul ultim, filozofia este meditaţia poetică a nefericirii.” ***„Cele două tipuri de filozofi: cei ce gândesc asupra ideilor şi cei ce gândesc asupra lor înşişi. Deosebirea dintre silogism şi nefericire…” **"Cand ai inteles ca nimic nu este, ca lucrurile nu-si merita nici macar statutul de aparente, nu mai ai nevoie sa fii mantuit, esti gata mantuit… si nefericit pe veci… **„Nefericirea este starea poetică prin excelenţă.”

·         Euripide: „Cine suportă cu resemnare nenorocirea care-l loveşte este mai puţin nefericit.”

·         F. R. de Chateaubriand: „Durerile nu sunt eterne; trebuie ca mai devreme sau mai târziu ele să se sfârşească, deoarece inima omului este finită. Aceasta este una din marile noastre mizerii: nu suntem capabili nici să fim mult timp nefericiţi

        Feodor Dostoievski: ”Un om este nefericit pentru că nu știe că este fericit, acesta este singurul motiv, oricine descoperă acest lucru devine imediat fericit.

·         Francis Bacon: ”Nimic mai nefericit ca bogatul, care are prea puţin de nădăjduit şi prea mult de temut.

·         G. B. Shaw: "„Secretul nefericirii stă în timpul pe care l-ai pierdut întrebându-te dacă eşti fericit ori nu. Leacul este ocupaţia.”

·         G. Cesbron: „Doi eroi seculari: bărbatul acoperit de decoraţii şi bărbatul acoperit de femei.” ***„O persoană bolnavă de cancer, de fiecare dată când mănâncă, îşi hrăneşte cancerul său. Oamenii nefericiţi se hrănesc cu noutăţi rele.”

·         G.C. Byron: „Suntem destul de nefericiti in viata noastra si fara sa ne mai indeletnicim cu absurditatile de a mai cugeta la alta.”

·         Gabriel Liiceanu: „Vizitarea timpului trecut este sursa însăşi a nefericirii. Pentru că trecutul este teritoriul regretelor şi remuşcărilor: suferi deopotrivă – şi de-a valma -şi pentru lucrurile pe care nu le-ai făcut, şi pentru cele pe care le-ai făcut. Pentru unele suferi că s-au terminat, pentru altele care n-au inceput"

·         Giacomo Leopardi: "Cine e mereu nemulțumit e mereu nefericit.

·         Honore de Balzac: „Ştiinţele oferă un lan întins de unde se culeg laurii pe care nefericirile parţiale nu-i întinează.” **„Visele sunt singura avuţie a celor nefericiţi.”

·         James Joyce: „Mă feresc de acele vorbe mari care ne fac atât de nefericiţi.”

·         Jean de la Bruyere: „Majoritatea oamenilor îşi folosesc o mare parte din viaţă pentru a-şi face nefericită cealaltă parte.” **„E mai bine să ne expunem ingratitudinii, decât să nu-i ajutăm pe cei nefericiţi.”

·         La Rochefoucauld: „Un om căruia nu-i place nimeni e cu mult mai nefericit decât cel care nu-i place nimănui.”

·         Leopoldina Balanuta:  “Cea mai mare nefericire e să n-ai nevoie de cultură“

·         Lev Tolstoi: „Familiile fericite se aseamănă toate; familiile nefericite sunt nefericite fiecare în felul său.”

·         Marcel Pagnol: "Oamenilor le e greu sa fie fericiti pentru ca vad trecutul mai frumos decat a fost, prezentul mai rau decat este si viitorul mai dificil decat va fi

       Marilyn Monroe: E mai bine sa fii nefericit singur decat langa cineva

·         Martha Graham: "Nefericirea este o boală molipsitoare.

·         Maurice Maeterlink: ”Foarte adesea noi numim fericire sau nefericire ceea ce nu- i decât desfășurarea naturală și inevitabilă a vieții.

·         Mihai Eminescu: " Geniul? o nefericire... **"„Nu există oameni mai ne-nduplecaţi şi mai duri decât cei preocupaţi întruna de nefericirea lor.”

·         Moss Hart: "Nimic nu plictisește mai tare un bărbat ca o femeie nefericită.

·         Napoleon Bonaparte: „Fiecare pas pierdut în tinerețe este o șansă de nefericire pentru viitor.” **"„Nefericirea este moaşa geniului.”

·         Octavian Paler: „Lângă cel mai înalt pisc al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii.”

·         Osho: "Intreaga suferinta a omenirii este provocata de faptul ca fiecare om este unde n-ar trebui sa fie, este ce n-ar trebui sa fie. Si pentru ca nu poate sa fie unde trebuie sa fie - unde are prin nastere dreptul sa fie - omul este nefericit. S-a indepartat atat de mult de sine, incat a uitat drumul de intoarcere acasa. Nefericirea a devenit casa lui, chinul a devenit natura lui. Suferinta a fost acceptata ca stare de sanatate, nu ca boala. Iar cand cineva spune:"Renunta la viata asta nefericita, renunta la aceasta suferinta inutila, apare o intrebare foarte semnificativa: "Asta e tot ce am! Daca renunt, voi fi un nimeni, imi voi pierde identitatea. Cel putin acum sunt cineva-cineva nefericit, trist, suferind. Daca renunt la toate astea, intrebarea va fi care este identitatea mea. Cine sunt? Nu stiu drumul de intoarcere acasa, iar tu imi iei casa pe care mi-a creat-o societatea; chiar daca este falsa, e casa". Nimeni nu vrea sa ramana gol in strada. E mai bine sa fii nefericit - macar ai cu ce sa te imbraci, chiar daca e nefericire...dar nu e nimic rau, toata lumea poarta acelasi gen de haine. Pentru cei care isi permit, nefericirea este costisitoare. Cei care nu isi permit sunt de doua ori nefericiti - trebuie sa traiasca intr-o nefericire de calitate proasta, cu care nu se prea pot lauda. Asa ca exista nefericiti bogati si nefericiti saraci. Iar nefericitii saraci isi dau toata silinta sa ajunga cumva la statutul de nefericiti bogati. Acestea sunt singurele categorii care exista, doua la numar. A treia categorie a fost uitata de tot. A treia este natura autentica a fiecarui om. Iar in ea nu exista nefericire.Ma intrebi de ce nu poate omul sa se lepede de nefericire; din simplul motiv ca asta e tot ce are. Vrei sa fie si mai sarac? Este deja sarac. Exista nefericiti bogati; nefericirea lui e micuta. Nu poate sa se laude cu ea. Iar tu ii spui sa renunte chiar si la asta. Atunci ar fi un nimeni, un ambalaj fara continut, un nimic. Si toate societatile, toate culturile, toate religiile au comis o crima impotriva umanitatii; au creat teama de nimic, de goliciune.Adevarul este ca nimicul este usa  spre bogatie. Nimicul este usa spre fericire - iar usa trebuie sa fie nimic. Peretele exista; nu poti sa intri prin perete, te-ai lovi la cap, poate ti-ai rupe si cateva coaste. De ce nu poti sa intri prin perete? Pentru ca peretele nu e gol, e solid, obiecteaza. De asta le spunem lucrurilor "obiecte" - ele sunt obiective, nu te lasa sa treci prin ele, te impiedica. O usa trebuie sa fie neobiectiva, trebuie sa fie goala. O usa inseamna ca nu te impiedica nimic sa intri.Si pentru ca am fost conditionati sa  credem ca golul este ceva rau, ca nimicul este ceva rau, aceasta conditionare ne impiedica sa ne lepadam de chin, sa ne lepadam de suferinta si sa fim pur si simplu nimic. In clipa in care esti nimic, devii o usa - o usa spre divin, o usa care te reconecteaza la natura ta intrinseca. Iar natura intrinseca a omului este fericirea. Ea exista deja, ne nastem cu ea. N-am pierdut-o, doar ne-am indepartat de ea, am stat mereu cu spatele la noi insine. E chiar in spatele nostru; e suficienta o mica intoarcere si se va produce o mare revolutie. Iar pentru mine nu e o chestiune pur teoretica. Am acceptat nimicul ca fiind o usa, pe care eu o numesc meditatie si care nu e decat alt nume dat nimicului. Si in clipa in care nimicul se intampla, te pomenesti dintr-o data fata in fata cu tine insuti, iar nefericirea dispare cu totul.mPrimul lucru pe care il faci este sa razi de tine, cat de tampit ai fost. Nefericirea nu a existat niciodata; tu ai creat-o cu o mana, iar cu cealalta mana ai incercat s-o distrugi, si normal ca ai fost intr-o stare de scindare, o stare schizofrenica. Este cat se poate de simplu. Cel mai simplu lucru din lume este sa fii tu insuti. Nu e nevoie de nici un efort; esti deja. Pentru a fi tu insuti nu trebuie decat sa iesi din toate ideile stupide pe care ti le-a impus societatea, sa iesi din ele asa cum iese sarpele din pielea lui veche si sa nu te mai uiti in urma. Daca intelegi asta, poti sa devii tu insuti chiar in aceasta clipa, si chiar in aceasta clipa poti sa-ti dai seama ca nu exista nefericire, nu exista chin. Esti linistit si stai in usa nimicului; inca un pas si vei gasi cea mai mare comoara care te asteapta de mii de vieti." *** ”Societatea a aranjat lucrurile astfel incat sa nu iti pui niciodata problema propriului tau potential. Si toata nefericirea provine din faptul ca nu esti tu insuti. Fii doar tu insuti si toata nefericirea si toata competitia cu ceilalti dispar; nu iti mai pasa ca altii au mai mult, ca nu esti tu cel care are mai mult. Daca vrei ca iarba sa fie mai verde, nu are rost sa privesti in curtea vecinului. Este atat de simplu ca iarba sa fie mai verde! Omul trebuie sa fie inradacinat in propria sa energie potentiala, indiferent care este aceasta. Lumea va fi atat de multumita astfel, incat acest fapt vi se va parea pur si simplu incredibil.

·         Periandru: „Ascunde-ţi nefericirea, ca să nu-i bucuri pe duşmani.”

·         R. Rolland: „Să nu se plângă prea mult acei care sunt nefericiţi: cei mai buni din omenire sunt cu ei. Să ne hrănim cu curajul lor; şi, dacă suntem prea slabi, să ne odihnim o clipă capul nostru pe genunchii lor. Ei ne vor consola.”

·         Ray Bradbury: "Ne tot întrebăm de ce aia, de ce aialaltă, dar e bine să ne oprim, altfel ne autocondamnăm la nefericire.

·         S. Butler: „Cel care nu se socoteşte fericit este nefericit.”

·         S. Chamfort: „Natura a voit ca iluziile să fie hărăzite înţelepţilor şi nebunilor, pentru ca cei dintâi să nu se simtă

·         Saadi: „Lupta dintre doi oameni e la fel ca focul, iar nefericitul clevetitor e acela care cară lemnele.”

·         Sandor Kasza: ajungem sa traim nefericiti pentru ca dam importanta mai mare nevoii de a suferi decat bucuriei de a iubi

·         Silvana Andrada Tcacenco: De ziua mondială a fericirii, să spunem acelor nefericite clipe, ca ele nu vor avea nicicând, o zi a lor!

·         Sofocle: „Este un lucru destul de dureros să te uiți la propriile necazuri și să știi că tu ți le-ai creat.”

·         Stendhal: "Aproape toate nefericirile vieții ne vin din ideile greșite pe care le avem despre ceea ce ni se întâmplă.

·         Susanna Tamaro: "Mare parte a nefericirii noastre o datorăm drumului greșit.

·         Tudor Arghezi: „Nefericirea oamenilor vine din ușurința cu care se lasă păcăliți.”

·         V. Hugo: „Nu mai am duşmani când ei sunt nefericiţi.” **„Cel mai frumos altar este sufletul unui nefericit mangaiat, care multumeste lui Dumnezeu.”

·         Vauvenargues: „Pretextul obişnuit al celor ce pricinuiesc nefericirea altora este că le vor binele.

        Voltaire: ”Nefericirea este pretutindenea, dar si fericirea de asemeni

         William Shakespeare: ”Cei nefericiti nu au alt remediu decat speranta.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu