IARNA - pagina de biblioteca

 Adrian Paunescu: ”Va veni iarna, miroase a fulg,Țăranii pun lemne-n șoproane,Și sfinții din mistice taine se smulgȘi încărunțesc în icoane.Va veni iarna și apele curgTrăgând după sine obârșiiȘi-n scurtele zile cu vânăt amurgLa geamuri de case bat urșii.Va veni iarna, iubito, e frig,Un frig ce spre cergă ne mână,Atâta mai pot să te rog și să strig,Dă-mi aspra mănușă de lână.Va veni iarna, ba nu, a venit,Căldura eu n-o voi găsi-o, Ci trist am să plec, gârbovit, ostenit,Prin munții ce cântă: Adio! *** Strângeam în braţe iarna, ce locul tău îl ţine, ***Ninge-a rugăciune și-a înduplecare, Ninge ca un credit cu dobândă mare,Ninge ca din rană și ca din seringă,Din coșmarul lumii a-nceput să ningă.Ninge în prăpăstii, ninge-n ochi și-n cupe. Și lumina lunii parcă se-ntrerupe,Ninge cu bandaje, ninge cu canale,Când ninsoare dârză, când ninsoare moale.Ninge pas de gâză, ninge tras cu tunul,Ninge a distanță, Unu minus Unu, Ninge-a adaptare și a nedreptate,Ninge harta rece, Romania Mare.Ninge tot trecutul pentru și-mpotrivă-ți, Ninge sinucideri în halou de crivăț,Ninge nădușeala când ne este frică,Vânatorul trage și vânatul pică.Ninge praf de cretă, rumeguș de rază,Ninge-n trei provincii ce se-nsingurează.Troienite lacrimi și, cumplit, bing-bangulViscolindu-și mortul îi îmbracă ștreangul. Ninge a zăpadă veche, țurțurie,Sania se întoarce în copilărie, Caii altor vremuri fornăie în aburi,Haina altor vârste urcă în dulapuri.Ninge în albastru ca în sine însuși, Dumnezeu când ninge e întreg în plânsu-și.Un impozit straniu crivățul ne cere,Ninge sfârc de lampă de la Înviere.Moș Crăciun pe gheață reînvață mersul,Ninge să se vadă bine Universul.Și, din dealul Crucii până-n dealul Hulii,Ninge praf de marmuri drumul Albei Iulii. ***"Dac-ar fi să-nţeleg, când e clipa să mor,/ M-aş ruga la ninsori pentr-un ultim fior,/ M-aş ruga de ninsori să mă ningă fatal/ Şi să pot să ajung acest fel de final./ Tot mai dor mi-e, acum, de esenţe de frig,/ Peste-un râu îngheţat, către lume să strig/ Şi să cad în zăpezi ca-ntr-o moară de foc/ Şi nemernicul ger să ma ardă pe loc./ Deşănţatele veri sunt prea triste şi dulci,/ Am nevoie de frig, am nevoie de fulgi,/ Am nevoie să pot potoli cu ceva,/ Un incendiu pornit dinspre inima mea./ Mă-nsoţesc, prin oraş, c-un gheţar invalid/ Şi călduri vor veni să ne pună la zid./ Despre mine nu ştiu, când o fi să şi mor,/ Dar mă rog de ninsori, pentr-un ultim fior,/ Să-ţi dea dreptul să ştii, să n-ai cum să mă vezi/ Şi să mor arogant în eterne zăpezi.” ***"Sunt pictori, în cer, care lasă/ Culorile lor să mai cadă/ Pe-aci, pe pământ, pe acasă,/ Şi asta se cheamă zăpadă. /Sub bârne albastre-celeste/ Lumina privirii tresare,/ Când strigătul nostru mai este/ Zidit într-o sfântă ninsoare./ Mai vindem din fumul năpraznic/Al zilnicei noastre redute/ Un bon de intrare la praznic/ Când ninge din stelele mute./ Ninsoarea e-aproape abstractă,/ Atâta-i de sfântă şi mare,/ Că tronuri sub regi se cotractă/ În sinucigaşa ninsoare./ Dar, domnule pictor al iernii,/ Ce rar te arăţi de o vreme/ Şi noi te rugăm cu vecernii/ Şi noi îţi trimitem poeme./ Pe fiece fulg se citeşte/ Un chip de bărbat sau femeie/ Şi unele cad îngereşte/Şi loc îşi găsesc în muzee.” ***"Aseara când ne desparteam, aseara,/Tot mai era un pic de primavara,/Si-acum arunca ochii pe fereastra,/ A viscolit pe despartirea noastra.//Distanta s-a-nmultit cu alb de moarte/ Departe s-a facut foarte departe,/ Si ninge între noi ninsoare mare/ Ninsoare de sfârsit de calendare.// Si ochii nu mai au ce sa mai vada/ Doar urme de jivine prin zapada,/ De ocnă-i viscolul ce-mi arde rana/ Si-ascult de sub zapezi Siciliana.// Si vor veni dezastre de tot felul/ Precum anunta trist violoncelu/ Si harpa, si pianul ma omoara,/ Reverberându-mi fulgii de afara.// Mai latra undeva de frig un câine,/ Dar tu ce faci în ziua fara mâine,/ De fapt de ce te-ntreb când eu din mine/ Mi-am interzis sa stiu de-i rau sau bine.// Si a venit ninsoarea alb-albastru/ Sa parafeze totul cu dezastru,/ Sa iasa lupi, agentii foamei sure,/ Din fiecare pâlcuri de padure.// Sa vina, prin orase, mari dihanii/ Si caii aburind sa traga sanii,/Si posta în aceste vremuri stranii/ Sa-ntârzie cu lunile si anii/ Sa vezi si tu ce strigat tragic este/ „Sa nu-mi mai dai de tine nici o veste",/ Deocamdata ninge praf de raza/ Si drumurile noastre se blocheaza. // Nici nu mai stiu de-i noapte sau e ziua,/ E doar ninsoarea noastra de adio.” ***"Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,/Ninge disperat asupra ta,/ Cerul peste tine se răstoarnă,/ Ţurţurii în plete vor suna./ Hai să fim doi oameni de zăpadă/ Ridicaţi de braţe de copii,/ Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă/ Că se pot iubi, se pot iubi." ***”S-au anunţat ninsori fenomenale / Şi eu le-aştept, nebun şi indecent,/ De parca-n ele aş găsi o cale/ Şi o salvare prin eveniment.// Asemeni unui condamnat la moarte,/ Ce află că-ntr-un virus fără leac,/ Pieirea tuturor nu e departe,/ Aştept o-nzăpezire de un veac.// Să ningă, să se-acopere oceanul,/ Să ningă mai înalt de Everest,/ Incendiar, bolnav şi cu toptanul,/ Pe ce ador, ca şi pe ce detest.// Să ningă urlet de ninsori infirme/ Şi spaimă peste focul din camin,/ Să urce hornuri şi să cadă firme,/ Halucinant să ningă din senin.// Să ningă să ne pună-n paranteze,/ Cât suntem de urâţi sau de frumoşi/ Şi vechi gheţari să se ilumineze,/ Să ningă peste lideri şi leproşi. // Să ningă până va pica văzduhul/ În scurtul cer rămas deasupra lui/ Şi până vinovaţii-şi vor da duhul,/ În cerul unde loc de duhuri nu-i./ Să ningă, până cade cerbu-n coarne,/ Plângând cerboiaca lui fără noroc/ Şi până vin plugarii să răstoarne,/ Asupra lumii, brazda lor de foc.// S-au anunţat ninsori din altă lume,/ Din nori necontrolaţi deloc de vămi,/ Ninsori-pedeapsă şi ninsori postume/ De cine-ai să te rogi: o casă fă-mi?// Să ningă pentru moarte şi-nviere,/ Bucăţi de scară într-un defileu,/ Să ningă până ce tot răul piere,/ Prin fulgi s-avem acces la Dumnezeu./ Să ningă şi pe veci să ne despartă,/ Să poată înceta absurdul joc,/ Cu Rege şi Regină Neagră moartă,/ Noi, care nu ne-am meritat deloc.//Să ningă, tot noroiul să se spele,/ Să-ngroape patimi, amintiri şi paşi,/ În noi să ningă până la prăsele,/ Să ningă tandru şi sinucigas.// Să ningă până-ncepe să răsune/ Pian savant de ţurţuri, la fereşti,/ Şi-n cea din urmă glaciaţiune,/ Să ne cedăm corvoadelor cereşti.//Să ningă cu secundele şi anii,/ Să terminăm acest parcurs murdar,/ Să fie timp de două spovedanii/ Şi-apoi tăcere fără de hotar.// S-au anunţat ninsori catastrofale/ Şi eu, care prin mila mea rezist,/ Mă rog să vă cuprindă-aceeaşi jale/ Pe toţi, să ştiţi ce-nseamnă să fii trist.//Totalul s-a facut, acum, în ceruri,/ Şi ninge într-un fel păgân şi sfânt,/ Total de viscol, de zăpezi şi geruri,/ De când există viaţă pe pământ.// Din larg de cer şi până-n ochii mumii,/ Să ningă biciuit, să ningă val,/ Să ningă consfinţind sfârşitul lumii/ Şi tragicul zăpezilor total.// Să ningă pentru cea din urma oară,/ Să ningă tot ce-a mai rămas de nins/ Şi eu, iubindu-ţi amintirea rară,/ Să dau un urlet sângeros de fiară,/ Să muşc ninsoarea şi să cad învins.

·         Alensis De Nobilis: "De-atâta alb ne pleacă fântânile din gând,/ Iar liniștea, în turle, se-ndreaptă a mirare,/ Par fulgii să ne-nghită, ar vrea, așa, crezând/ Că vom pleca din forme în prăbușiri solare./ Întinderea se culcă sub drumuri de mirie,/ La sânul ei așteaptă noi amintiri o șansă,/ Dar trage zarea albă visând, până-n bărbie/ Ca vânători de alburi să cadă prinși în transă..."

·         Alexandru Filip: "Pe buza toamnei mele astăzi ninge/ Cuvintele au țurțuriri de nea/ Privesc spre mama.Nu o pot atinge/ Ascunsă e demult în altă stea/ Cuvintele mă viscolesc și gheață/ se fac săruturi moarte pe icoană/ În întrebări se face dimineață/ -E iarnă și la tine-n stele, mamă?/ Dar numai vântul suflă adormit/ Răspunsul e suspinul unei plangeri/ Acuma știu de ce n-ai revenit-/ Ai stat să dai zăpadă de pe îngeri." 

·         Alice Puiu: "copaci izbucnesc alb prin pereții așteptăriii/ în fracția unui vis alunecă odaia/ multiplicând rămășițe dintr-un înger de nea (...) noaptea te-a smuls dintr-un oval enigmatic/ și curgi emoție în târziul alb din geam (...) între vocale și liniștea de ceară,/ jumătățile anotimpului reconfigurează/ un abis sferic/ și tu fugi dincolo de tine/ acolo unde cuvântul e-o rugăciune/ într-o scrisoare de iarnă.

·         Ana Aurelia Pîntea: ”Perna cu parfumul tău mă răscolește, /în așternut singurătatea strigă, /din colțul casei tristețea mă pândește, /în gând, o iarnă începe să mă ningă.

·         Anca Constantin: ”Iarna asta are să rămână cea mai lungă a vieții mele.Un fel straniu de singurătate în care nu încape nici măcar un suflet de om.Doar amintiri.Și valuri înghețate de "ce-ar fi fost dacă..."Zile în care tristețea te acoperă orice ai face.Pătură groasă de depărtări venite prea aproape, pe nesimțite, în care te învelești până la marginea pleoapelor ude. Nu ți-e frig, doar ai uitat cum se simte căldura.E mai greu să duci o singură renunțare pe umeri, decât toate rănile unei lupte în care încă mai ai speranță.Iarna asta...Mușcă din mine fiecare secundă pe care o înghit și o hrănesc cu mieji de inimă ruptă de dor, dar de trecut tot am s-o trec. Pentru că dincolo de ea... Dincolo de ea va răsări cel mai prețuit soare, va începe cea mai așteptată primăvară.Cea pe care, acum știu, n-am s-o las să se mai sfârșească vreodată.

·         Anca Man: "La fereastra mea nu e primăvară.../ Albe flori de gheață par făclii aprinse/ Iar eu tot aștept ca să ningă-afară,/ Dar mă troienesc doar zăpezi neninse!/ Pe ramuri de vis sunt muguri de vânt/ Care tot încearcă a înflori în ger,/ Pe buze-mi se topește ultimul cuvânt/ Ca și atâtea gânduri, ce în noapte pier !/ Mă ascund în mine și aștept să ningă,/ Să îmbrace-omătul viața de afară,/ Focul ce-arde-n sobă, începe să se stingă/ Și mi s-a sfârșit cerneala-n călimară! / Mi-au înghețat pe buze rimele și versul,/ Iarna asta parcă m-a îmbolnăvit,/ Cu lumini de stele plânge Universul.../ Cred că însăși doamna iarnă a murit !"

·         Angheluș Petre: "Prin ferestre sparte,/ m-așteaptă frigul, ca un camarad..."

·         Anonim: ”Vreau o astfel de iarna, incat sa nu existe timp pentru internet. -***Definitia frigului:+20° — Grecii îmbracă puloverele (dacă şi le găsesc).+15° — Cei din Hawaii pornesc caloriferele (dacă le au).+10° — Americanii tremură, ruşii seamănă porumb.+5° — Îţi poţi vedea respiraţia. Maşinile italiene nu mai pornesc. Norvegienii fac o baie. Ruşii conduc cu geamurile deschise.0° — Apa îngheaţă în America, în Rusia doar se întăreşte.-5° — Maşinile franceze nu mai pornesc.-10° — Începi să plănuieşti o vacanţă în Australia.-15° — Pisica insistă să doarmă în patul tău. Norvegienii îmbracă puloverele.-18° — Primăria din New York porneşte caloriferele. Ruşii fac ultimul picnic din sezon.-20° — Maşinile americane nu mai pornesc. Cei din Alaska încep să poarte mâneci lungi.-25° — Maşinile germane nu mai pornesc. Cei din Hawaii sunt morţi.-30° — Politicienii încep să discute despre cei fără locuinţe. Pisica preferă să doarmă în pijamaua ta.-35° — Prea frig pentru a mai gândi. Maşinile japoneze nu mai pornesc.-40° — Plănuieşti o baie fierbinte care să dureze două săptămâni. Maşinile suedeze nu mai pornesc.-42° — Transporturile sunt oprite în Europa. Ruşii mănâncă îngheţată pe stradă.-45° — Toţi grecii sunt morţi. Politicienii chiar încep să facă ceva pentru cei fără locuinţe.-50° — Genele încep să ţi se lipească atunci când clipeşti. În Alaska, oamenii îşi închid ferestrele de la baie.-60° — Urşii albi încep să migreze spre sud.-73° — Serviciile speciale finlandeze îl evacuează pe Moş Crăciun din Laponia. Ruşii poartă căciuli cu urechi.-80° — Avocaţii bagă mâinile în propriile buzunare.-114° — Alcoolul etilic îngheaţă. Ruşii nu sunt fericiţi.-273° — Zero absolut, mişcarea atomilor se opreşte. Ruşii poartă cizme.-295° — 90% din planetă e moartă. Echipa de fotbal a Rusiei devine campioană mondială. *** Poti iubi iarna pentru sarbatori si paturi calde. -

·         Aureliu Busuioc: "Mami, păsărelele nu-s,/ De ce cade puf de sus?/ Nu e puf, comoara mea, / Iarna cerne fulgi de nea!/ Dar de ce tot cerne, cerne?/ Îngerii se bat cu perne!"

·         autori de cenaclu: "Zăpada îmi lasă semne pe care să calc/ dar formula ei de joc nu mă mai încântă/ din cauza ceasului din taină/ învălurit de formele mele/ Acum sunt urmele pașilor tăi/ ce duc amintirile înapoi către noi/În palme simt zboruri cu umbre de talc/ şi ninge afară și ninge înăuntrul meu/ ca într-un poem plecat spre niciunde/ curgând dintr-o clepsidră spartă/ Fiecare gram de nisip îmi impune să tac/ fiecare fir de nea lipește clipa trăită/ lângă inima tic-tac tic-tac ning și ghioceii pe tâmple/ Bulgărul de nea în praf se descântă/ ca toată zăpada ce astupă cenușiul/Desenez pe zăpadă o casă de nicăieri/ şi-o reverie-i că ninge în camera mea/ în timp ce soarele surâde din afară" (poezie colectiva)

·         Boris Ioachim: "E un alb de puritatea aripilor îngereşti..."

·         Brândușa Maria: "Azi nu mai ninge peste noi, căci ne-am pierdut din puritate/ Suntem în suflet mult prea goi, avem o viață cu păcate,/ Suntem puțini cei care știu că noi putem să construim/ Sunt prea puțini cei care scriu un plan pe care să-l trăim./ Printre cuvinte aruncate punem venin și gânduri rele,/ Tratăm în jur cu răutate și ne mirăm tot noi de ele/Nu recunoaștem bunătatea, o confundăm cu o mândrie/ Nu dăm "Cezarului" dreptatea, ci o ascundem în prostie./ Azi nu mai ninge peste noi, fulgii de nea sunt mult prea puri/ Au dat prilejul multor ploi, să spele rodul multor uri/ Suntem puțini cei care pot să ducă lupta mai departe/ Trecând cu brio peste tot, tratând ura cu bunătate./Dar bunătatea e o armă, în fața falsei modestii/ E istețime într-o formă, e modul tău de-a investi/ Într-un destin frumos, divin, de care ești răspunzător/ Cu bunătate și valoare ești cel mai trainic creator./Azi nu mai ninge peste noi, pământul nu îmbracă haină/ Ar trebui să scriem foi, bogate în frumos și taină,/ Să scriem gându'n univers cerând dreptate prin valoare,/ Căci nu mai ninge peste noi, platim azi prețul mult prea mare!"

·         Calatorul Descult: ”Un cântec tace în zăpadă / Și tot așteptă în omăt / O primăvară ca prăpăd... / Atât trăim cât e sortit / Cu sufletul înzăpezit" *** "Într- o lume deschisă n-avem libertate./Sunt garduri absurde principii pereți /E viața un lagăr închis de nămeți / Sfaturi diverse strânse în grămadă / Nu mă miră că iarna n-avem zăpadă./ E frigul în noi ca un fel de păcat / Toate sunt libere dar ce folos / Dacă nu-i frumusețe în frumos /Dacă nu -i cântec în noi? **"Am înghețat de așteptare/ neaua trupului te cere/ Iubita mea, s-aduci mistere./ Pe strada ta am înghețat/ Sub bradul tau am innoptat/ Iar trecatorii bârfitori/ Mi-au pus pe umeri vechi ninsori./ Te mai aștept un veac sau două/ Intr-o poveste, poate nouă/ Intr-o poveste și baladă/ Scrisă de tine pe zăpadă./ Să-mi aduci o sărutare/ În iarna asta trecătoare / Am să îți spun ca îmi ajunge/ Sărutul tău până în sânge./ Vom emigra la poli se pare/ Doi oameni albi ca o ninsoare" *** ”Uite, în sufletele noastre ninge/ Se așterne iarna peste sentimente/ O clipă însingurată plânge/ Un vis abstract se pierde în argumente./ Și vin ninsori la fel ca o solie/ Să mă îngroape-n fulgii reci de nea/ Dar tu te aprinzi ca și o poezie/ Ce are gust de Dumnezeu în ea./ Prin munți se ascund troiene de iubire/ Prin mine trece viforul hain/ Și mă topesc în orice amăgire/ La capăt de cuvânt într-un suspin./ Au înghețat scrisorile spre casă/ Poștașii lumii sunt în faliment/ Prin mine tu te aprinzi mereu frumoasă/ Ca un concert de nea omniprezent./ Mi-e dor de tine, floarea mea de gheață/ Mi-e dor de tine într-un mod suprem/ Cât te iubesc, n' ajunge această viață/ Și dincolo de ea te aștept într-un poem."**"Ce dimineață, ninge încet/ Însingurat ca un poet/ Mă ning și eu ca peste vreme/ Să-ți stea pe tâmple doar poeme..."**"Buna dimineata ca un fel de ninsoare/ Inchisa de timp intr-o alba scrisoare/ Si ninge pe strazi departe de toate/ Ninge cu litere straine intr-o carte..../ Ninge crud, fereastra mea/ E plină de ninsoare/ Tot așteptând va îngheța/ O ultimă scrisoare../ Și ninge brusc fără ocol/ Cuvintele-s povești/ Prin viața mea ca și un rol/ Îmi ninge la ferești.../ Îngheț și eu de așteptare/ Prin fulgii reci de nea/ Scriind o ultimă scrisoare/ Îmi arde inima.../ Ninge frenetic pe alei/ Copacii împodobiți/ Au înghețat în ochi de zei/ Și îngerii cuminți.../ Mă ninge, ninge, cine știe/ Eu mă topesc ninsoare/ Aș vrea să-mi ningă în poezie/ O ultimă scrisoare."

·         Casian Balabasciuc: "S-a gătit codrul cu iarnă,/ Ca tivit cu promoroacă./ Peste dealuri norii toarnă/ Neaua îndemnând la joacă./ Pe la streşini ţurţuri prinde/ Soarele cu dinţi de gheaţă." **"Degetele se încurcă/ Alergând după mănuşi,/ Asta-i iarna: ai de furcă/ Fiindcă vine de la ruşi."*** ”Din nou zăpadă se așterne./ Încet îngheață toată firea,/ Peste pământ neaua se cerne/ Cum e cernută omenirea.// Nici frigul nu-l băgăm în seamă./ Ce nemișcată e natura!/ Trăim inerți în plină dramă./ Deja s-a întrecut măsura.//Se vede, însă nu se crede/Ce se întâmplă-n realitate,/ Iar urmele de patrupede/ Duc către sihle neumblate.//Încă o iarnă, iarna vieții,/ Dă semne de întroienire./ Însingurați îi pier drumeții/ Înzăpeziți în rătăcire. //Greșelile în cârd așteaptă/ O pradă-n noaptea friguroasă / Și nu mai e poteca dreaptă/ Să ducă pașii spre acasă[A1] ./ /Visând la vara care vine/Din țarcul unde-a fost închisă/ Își caută idoli să se-nchine/ O generație compromisă.// Dar lumea e profund schimbată,/ Nimic nu-i ca odinioară,/ Iar pentru asta, ca răsplată,/ Nu va mai fi nici primăvară.” *** ”Bate viscol de trădare/ A pustiu și neputință” ***"Te întorci capricioasă/ Să-mi pui condiții cât mormanul,/ Tu, curtezană friguroasă,/ Cu care început-am anul./ Cu farduri albe și cărbune/ Îți minți o vârstă milenară,/ Născută, după cum se spune,/ În miez de eră glaciară./ Imaculată pari și pură,/ o fetișcană cam naivă/ Ce mă obligi să-mi fac căldură/ Și fum ca de locomotivă./ Te recunosc după ninsoare,/ Împrăștiată și nebună:/ Ești confidenta mea cu care/ Îmbătrânit-am împreună.” *** ”Ca de obicei, ghidușă,/ Mi-a bătut iarna la ușă/ Să-mi arate fulgi că are/ Cu steluțe, de vânzare.// Eu știam de mult că-i hoață/Deghizată-n precupeață,/ Care nu-și știe măsura /Șterpelind lumii căldura.//Când se-apropie, dă semne/ În grămezile de lemne/ De nu-i vine-oricui să creadă/ Cum le face brusc să scadă.// Soarele-a ieșit să vadă/ Cum s-a pus iarna pe pradă,/ Iar când mi-a văzut grămada,/ A topit toată zăpada.// Mi-am găsit, deci, alinare/ În căldura de la soare,/Dar mi-e clar că vine frigul/ Și îmi prăpădesc câștigul.// Iarnă rece, iarnă hoață/ Ce pe dealuri pui albeață,/ Nu vrei, pentru mine, oare/ Să mai ai, puțin, răbdare?

·         Cătun Rodica: "Iarna toarnă lacrimi mohorâte de-argint;/ Seamănă c-o toamnă în clipe de alint/ Și melancolie dulce, întristată;/ Mă recunosc în ea, am fruntea încruntată."

·         Constanta Popescu: "Când ninge suntem cu toții copii,/ mi-aș vaccina cu prima zăpadă/ (...)Hora noastră perfect rotundă,/ după ora de iarnă,/ nu are hibe și nici un pas/nu hotărăște restartarea,/ toate sunt în liniștea/ privită în oglinda,/ în care-mi mângâiai conturul/ în iarna din noi.

·         Constantin Costel Enescu: "Iarna = kilocaloria care rupe buzunarul"

·         Constantin Mosor: ”Încă o iarnă gri coboară tristă,De sus în jos! Norii nu sunt de vină.Nu ei au șters zăpada de pe listă,Nu ei au dat cu pietre în lumină!Iar vom avea Crăciun fără sclipire? Zăpezile nu mai pictează uliți!Copacii sunt bolnavi de neiubire!Gerul uscat aruncă-n ei cu suliți!Vorbeam azi dimineață chiar cu dudul.Care păzește casa bătrânească!Zicea că până-n suflet urcă udul.Bietul, n-are umbrelă și nici bască!Zăpada i-ar fi fost precum paltonul,Pe care iarna oamenii îl poartă!Pe ulița bătrână, umblă zvonul Că albul va fi tras pe linia moartă!

·         Constantin Preda: ”toata noaptea a nins/ părea căzută din lună/ zăpada aceea/ de-o frumuseţe nebună.”

·         Constantin Sârghiuță: "mult prea devreme/ crizantema și-a cumpărat/ biletul de tren/ pentru cursa de iarnă:”

·         Cornel Simedrea: "e o ninsoare postuma.iarna a plecat/ din inima omului de zapada,/ nu se stie de ce, pe-nserat, a plecat, furisat, ca nimeni sa n-o vada...

·         Cornel Udrea: "Zăpada pe asfalt e-o blasfemie,/Degeaba stai în așteptare la ferești,/ Televizorul ține loc de iarnă,/ Mai ninge astăzi numai în povești,/ Și-n somn începe doar să cearnă./ Chemat să facă pace-ntr-un război/ Îngheață doar la margini vadul,/ Și sufletul parcă îngheață-n noi./Hai, ninge-te și spune-mi tot

·         Costel Stancu: ”A nins așa mult că chopin refuză să mai atingă clapele albe ale pianului său: *** Cînd am văzut întîia ninsoare m-am speriat./ O zi întreagă am plîns, credeam că s-au spart /ţîţele pline cu lapte ale mamei!

·         Dana Borcea: "E iarnă privirea fulguiește prin acoperișul nopții spart de stele/zdrențele lunii stau înșirate pe frânghii precum nostalgiile uscate/stafidite lacrimile mamei așteaptă în buzunarul paltonului căldura mâinii/prin trupul meu respiră un timp învinețit de frig/îmbujorați obrajii copiilor de pe derdeluș îmi încălzesc trecutul/sunt un vers alb nins pe buzele lor/cu pași de felină gerul îngheață croncănitul ciorilor/iarna soarbe răsuflarea sătenilor prin hornurile caselor/scoate pe nări furtuni de zăpadă împrăștie viața prin ungherele satului/ca niște bulgări albi se rostogolesc lacrimile de la o privire la alta/se fac țurțuri de sare stau atârnate la streașină /poemele mele gânguresc în gura sobei aprind vreascurile tinereții"

·         Dani Anton: "zace iarna-n piept albastru într-un frig de altă lume (...)/ mușcă vântul prin cotloane,/ tânguire înghețată"

·         Daniel Guţă: ”În Antichitate și Evul Mediu, viața locuitorilor din actualele ținuturi ale României era marcată de primejdii, lipsuri și brutalitate, iar războaiele, calamitățile și epidemiile făceau adesea ravagii. Iernile se dovedeau a fi perioada critică a anului pentru localnici.Izvoarele istorice amintesc despre iernile cumplite din vremea dacilor, mai ales în ținuturile Dobrogei, pe țărmul Mării Negre și la gurile Dunării.În vremea dacilor, arăta poetul latin Ovidius, iernile de la Marea Neagră erau cumplite, iar perioadele îndelungate de ger făceau ca marea și Dunărea să rămână acoperite de gheață, prinzând ca în clești corăbiile apropiate de maluri. Pământul era și el sub nămeți, iar viscolul sufla vreme îndelungată, ascunzând razele palide ale soarelui. Animalele piereau de frig, iar oamenii făceau cu greu faţă iernii.„Vitele pier. Boii, cu trupurile lor mari, încremenesc, acoperiţi de zăpadă, iar cerbii, strânşi grămadă, sunt ţintuiţi pe loc sub povara de nea proaspăt căzută. Oamenii nu-i vânează cu haite de câini, nici nu le mai întind laţuri, nici nu bagă spaima în ei cu o sperietoare cu pene roşii. Cerbii aceştia zadarnic se trudesc să spargă cu pieptul muntele de zăpadă. În timpul acesta oamenii îi izbesc cu fierul de aproape şi îi omoară cu tot mugetul lor groaznic. Vânătorii îi duc cu ei în mari strigăte de veselie”, scria Vergiliu, în secolul I î. Hr.Localnicii Dobrogei erau obișnuiți cu gerul. Își săpau bordeie în pământ unde se încălzeau în jurul vetrelor mari de foc.„Adună trunchiuri de stejar şi ulmi întregi pe care îi rostogolesc pe vatră şi-i pun pe foc. Locuitorii petrec la joc lunga noapte de iarnă şi le face plăcere să prepare, din orz fermentat şi din fructe acre de sorb, o băutură ce seamănă cu vinul. Un asemenea neam de oameni neînfrânaţi sălăşluiesc sub cele şapte stele; sunt bătuţi de vântul de răsărit din munţii Ripei şi îşi acoperă trupurile cu blănuri galbene de animale”, scria poetul roman.Iernile erau timpul ideal de care se foloseau anticii pentru a porni în expedițiile de jaf pe țărmurile Dunării .„Când puterea sălbatică a lui Boreas fixează pe loc apa mării sau pe cea care curge în fluvii, pe dată - tocmai pentru că vânturile uscate au făcut Istrul la fel cu pământul - duşmanii barbari năvălesc pe caii lor iuţi. Duşmanii sunt călăreţi destoinici, trag bine cu săgeata şi pustiesc până departe tot ţinutul vecin”, informa Ovidius, poetul latin exilat în coloniile grecești de pe țărmul Mării Negre la începutul primului secol d. Hr.Autorul latin Florus amintea, de asemenea, despre obiceiul barbar al dacilor de a trece Dunărea pentru a pustii ținuturile aflate în sud, atunci parte a Imperiului Roman.„Dacii trăiesc nedeslipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile”, informa istoricul roman Florus în secolul I d. Hr.Traiul medievalilor din timpul iernii nu părea să se deosebească prea mult de cel al anticilor de pe actualul teritoriu al României. În Evul Mediu, potrivit unor istorici, iarna era asociată simbolic cu bătrânețea, sărăcia și moartea. Vremea rece și umedă ducea la încetinirea muncilor agricole, iar pentru locuitorii caselor slab încălzite perioada care începea în decembrie și dura până la mijlocul lunii martie reprezenta una dintre marile provocări ale vieții.Pieile și blănurile animalelor erau folosite ca îmbrăcăminte, iar vetrele mari de foc erau principala sursă de căldură din locuințe. Ridicate din lemn și uneori din piatră, acoperite cu paie, casele medievalilor erau reci, umede și întunecat, iar uneori, arătau istoricii, iarna era mai cald afară decât în interiorul lor.Locuințele aveau mici ferestre, cu obloane, care erau închise noaptea din motive de securitate sau pe vreme rea. Multe familii de țărani mâncau dormeau și petreceau timpul împreună înghesuite în micile cămăruțe, în mijlocul cărora își aveau vetrele de foc. Șemineele erau extrem de rare, însă unul dintre ele, singurul păstrat în forma sa originală din secolul al XV-lea, poate fi admirat încă în Turnul Capistrano din Castelul Corvinilor.La fel ca în Antichitate, iernile de la malul Mării Negre erau deosebit de dificile și în Evul Mediu, arată una dintre cele mai vechi mărturii ale vremii, păstrate de la mijlocul secolului al XII-lea. Ibn Battuta (1304-1377), un călător arab ajuns atunci în ținuturile Dobrogei, relata despre gerurile îndurate. „Era atunci toiul iernii. Eu mă îmbrăcam cu trei cojoace si cu două rânduri de nădragi, dintre care unul bine căptușit. Purtam în picioare încălțăminte de lână, apoi ghete căptușite cu pânză de in și, în sfârșit, pe deasupra, o pereche de borghali (încălțăminte din piele de cal), îmblănită cu piele de lup. Mă spălam cu apă caldă chiar lângă foc. Dar nu curgea o picătură care să nu înghețe îndată. Când mă spălam pe față, apa atingându-mi barba se prefăcea în gheață. Și dacă îmi scuturam barba cădea un fel de zăpadă. Apa care îmi picura din nas îmi îngheța pe mustăți. Nu puteam să mă sui singur pe cal, din cauza multelor veștminte cu care eram acoperit, astfel că tovarășii mei erau nevoiți să mă urce pe cal”, arăta cronicarul arab.Negustorul Tommaso Alberti, originar din Bologna, a ajuns în Moldova în decembrie 1612. Călătorise atunci prin ținuturile Galațiului, Vasluiului și Iașului, unde numeroase așezări erau devastate de invaziile frecvente ale tătarilor.„La 10 decembrie am trecut prin târgul Vaslui, localitate cu multe case și cu o biserică și un palat al domnitorului Moldovei, dar ruinat cu desăvârșire. A doua zi am mers înainte prin munți și am continuat astfel toată noaptea, călătorind pe mare ger. La 12 decembrie, am urmat mai departe pe o mare ploaie. Am intrat într-o pădure mare, în care am petrecut noaptea, călătorind mereu cu mare vânt și ploaie. La 13 decembrie, în ziua Sfintei Lucia, de asemenea am mers prin pădurea amintită, care este foarte mare. Drumurile sunt foarte rele încât nici șase perechi de boi nu puteau trage o căruță. Am stat toată noaptea în acea pădure, fără să avem nimic de mâncare și tare înfricoșați de lupii care urlau grozav. La 14 decembrie am mers tot prin pădurea aceea”, arăta călătorul.În Moldova aceleiași epoci, arăta baronul francez Francois de Pavie, oamenii se îmbrăcau cu piei de oaie, iar ca încălțări aveau opinci din pânze, piei de animale sau scoarță de copaci. Drumurile erau extrem de dificile, mlaștinile din jurul unor orașe medievale ca Târgoviște și Timișoara erau de netrecut în timpul iernii, iar pădurile pline de sălbăticiuni îi înfiorau pe cei care ajungeau în Carpați.

·         Daniela Adsantra: "dar era iarnă si iarna frații vitregi sunt departe"

·         Daniela Dumitrescu: "A trecut o iarnă, norii s-au vărsat/ Peste filmul care nu s-a terminat./ Rândurile goale se vor umple-n timp,/ Scrise cu cerneala altui anotimp."

·         David Cristian: "Sunt nebun în anotimpuri și doar iernii-i sunt decor."

·         Dogaru Adi: "A venit întâi o boare/ Peste toamna ruginie,/ A-nghițit plăpândul soare/ Provocându-mi astenie!/ Cu acorduri de vioară/ Bate vântul prin livezi,/ Sunetele mă-nfioară/ Aud mugete-n cirezi!/ Un salcâm oftează jalnic/ Neștiind cum să se poarte,/ Frunze ce-l făcură falnic/ Azi sunt declarate moarte!/ Speriate și uimite/ Vrăbiuțele scâncesc,/ Stau la streșini zgribulite/ Cerând ajutor ceresc!/ Mai târziu o adiere/ Ce purta himeric șoapte,/ Peste a câmpului tăcere/ Așeză covor in noapte!/ Pe tablou apare luna/ Un glob rece fără grai,/ Vântul s-a întrecut cu gluma/ Și perfid cântă la nai!/ Scoate sunete ascuțite/ Este însoțit de ger,/ In alai cu reci ispite/ Și mă lasă fără fler!/ În a zorilor ivire/ Sunt cuprins de panică,/ Nu mai vad nici o ieșire/ Vremea e satanică!/ Însă liniștea se-așează/ Urmele apar pe drum,/ Mintea mea devine trează/ De pe coșuri iese fum!/ Soarele pe cer apare/ Palid precum o lămâie,/ Oglindind razele sale/ Pe câmpia argintie!/ Totul pare feerie/ Simt cum mă cuprind fiori,/ Și privesc cu bucurie/ Cum din cer coboară flori!/ Dansul florilor pufoase/ Jucăușe și zglobii,/ A scos bucuroși din case/ O pleiadă de copii!/ Râsete și bucurie/ Bate toba, sună goarna,/ A sosit cu-a ei magie,/ Ca întotdeauna, iarna!"

·         Doina Carpinisan: "În liniştea serii un vuiet se-aude/ din focul ce acoper-al timpului scrum,/ e geamătul iernii când frigul pătrunde/ în omul pribeag pe al satului drum."

·         Doina Filip (Pavel): "O parte din iarnă bate la ușă/ Și vântul adună chemări de cenușă,/ La polul din suduri omături se scaldă/ Pe norduri ,opalul începe să ardă./ În albii gem ape cu glas de statui/ Zapada nu scrie povești nimănui,(...)/ Prin aerul strâmt orașul se stinge/ Peronu-i greșit și iarăși mă ninge/ Vezi,timpul se scrie cu umbre pe burg/ Și vântul îngheață despletitu'-i amurg" ***"scârțâie iarna povestea prin burg/ Ca un lup hăituit sfâșiat de amurg."***"iarna-si pune pe umeri mirare." ***"Ne- om despărți că uite, înc-o iarnă își ține iar zăpezile sub haină"

·         Dragoş Niculescu: "Vă vînd zăpadă, oameni, vînd zăpada/ Veniţi deci la ferestre şi la porţi,/ Căci albii fulgi de-acum n-o să mai cadă/ Pe noi, cei vii, pe păsări şi pe morţi!/ Trag după mine-aceste vechi butoaie/ Şi chiar în palme duc omăt curat,/ Din vremurile cînd ninsori şi ploaie/ Ne-acopereau, ca-n basme, ne-ncetat./ Deci cît doriţi? O pungă de suspine/ Sau o găleată-a visului trecut?/ Omăt am proaspăt pentru orişicine,/ Am luat, din alte vremi, cît am putut!/ Hai, oameni buni, veniţi cît încă este/ Din sfintele troiene un pocal,/ Să v-amintiţi c-a fost cîndva poveste,/ Scrisă cu alb de viscol hibernal!/ Voi vinde într-o zi zăpada toată,/ Mă veţi chema deşertic să colind,/ Dar fi-voi doar o sanie de vată,/ Fără de cai, pe-uscaturi rătăcind…/ Fi-voi un fulg cu aripi de rugină,/ Fi-voi un om de nea golit de sens,/ Ce s-or întoarce-n alba lor lumină,/ Primejduiţi de-al lumii foc imens…/ Veniţi de luaţi zăpada tinereţii/ Şi-un bulgăr plin din jocul trecător,/ Azi frunze plîng, în oblintirea ceţii,/ Fără de lacrimi scurse dintr-un nor!/ Vă vînd omăt aproape pe nimica/ Vă vînd trecut, prezent şi viitor,/ Căci simt la voi în suflete cum frica/ A stins, fără de fulgi, albastrul zbor!/ Hei, mai sînteţi aicea, pe pămînturi?/ De ce nu îmi răspundeţi cînd vă strig?/ Simt dinspre ierni apuse cum bat vînturi,/ Înţelenind dumnezeiescul frig…"

·         Dumitru Sandu: "Doi copii au ridicat,/ Un om mare din zăpadă,/ Îl privesc chiar încântat,/ Peste gardul din ogradă./ Pe cap șmecherii i-au pus,/ O găleată fără toartă,/ Ce era deunăzi,/ Aruncată pe la poartă./ Într-o mână ce sa-i zici/ I-au pus matura cu coadă,/ Căci rămâne de servici,/ Să dea noaptea la zăpadă."

·         Elena Caruntu: "Și mi-a nins-n păr-o iarnă, nu știu dacă mi-am dorit-o,/ Dar e-atâta vrajă-n aer și cu gândul am sfințit-o"

·         Elena Cibotarean: "Urma ta in prag ramasa,/ Sub zapada s-a pierdut,/ Mult am vrut s- iau in casa,/ Din pacate n-am putut./ Te-am chemat in pragul noptii,/ Insa tu n-ai auzit,/ Jalnic scartaitul portii/ Pana-n zori m-a chinuit./ N-am putut s-adorm si noaptea,/ M-a-nvelit cu salul ei/ Tremuram ca frunza coapta/ Purtata de vant pe-alei./ Arde-ncet o lumanare,/ Lacrimile-i curg fierbinti,/ In piept inima ma doare/ Pan-la scartait de dinti./ Stau la geam admir cum ninge,/ Nu fac din lacrimi sirag,/ Sper doar iarna, cand s-a duce,/ Urma sa-ti gasesc in prag."

·         Elena Claudia Ion: "La noi a nins... am lins ca un copil mic fulgii de nea".

·         Elena Coca Mahalu: "Unde sunt acele ierni geroase/ Care ne strângeau pe lângă foc/ Învățând colindele frumoase/ Ca, la sărbători, s-o luăm din loc?/ Unde sunt bunicii ce-așteptau/ Cu drag s-asculte urarea noastră,/ Iar cu ochii umezi ne priveau/ Și zâmbeau duios, după fereastră?"

·         Elena Foghel: "Pleacă iarna!/ A-ngălbenit cornu-n livadă,/ Stă gata irisul să iasă,/ Un miel s-aude din ogradă,/ Motanul miorlăie pe casă,/ Trei buburuze se grăbesc/ Să prindă loc la soare/ Și ghioceii năpădesc/ Grădina de culoare,/ Pe-o creangă cânt-un pițigoi/ Luptându-se cu iarna -/ Pleacă odată de la noi/ Să vină primăvara !"

·         Elena Neagu: "Iarna se târăște, parcă e lehuză"

·         Elena Neicu: "Doar mâna când şi când o ridica;/ Să prindă ale fulgilor săruturi,/ Căci stropii ce atâta îi iubea/ Se transformaseră în joc nebun de fluturi."

·         Elisa Moonshine: "eram așa pierdută în mine/ nici n-am observat că ninge/ și a trebuit să mă sperii ca să mă trezesc/ "bună dimineața, te-ai trezit la realitate?"/ mă întreb ca și cum m-aș certa/ am țipat și la mine/ și doar știu cât de tare mă sperie țipetele/ de ce mă cert?/ încerc mereu să-mi explic/ ce se întâmplă cu mine./ parcă m-am pierdut într-o grădină/ și a venit noaptea neinvitată/ și acum nu mai pleacă/ nu știu unde sunt/ și nu văd niciun drum de scăpare/ pe oricare merg ajung în același loc/ sau într-un loc mai înfricoșător/ și aud cum strigă oamenii din exterior:/ "ia-o pe acolo, ia-o pe dincolo"...

·         Eugenia Grobnic: "Ninge peste singurătăți dureroase, / Singurătățile noastre, neștiute de nimeni. (...)/ Ninge în timpul încleștărilor dintre umbre și ființe./ Ninge deprimant peste iubirile neterminate.

·         Eugenia Palade Calancea: "Natura e răvășită, se răcește încet (...)/ Albastrul cerului și păsările dispar la pachet./ Anotimpul culorilor dispare-n tăcerea adâncă,/ Clipele frumoase trec la trecut (...)/ Iarna apare ca un uragan ce te-nspăimântă" 

·         Fănuş Neagu: "Ninge cu patima iernilor de demult. Ca o poruncă de-a ne simți fericiți. Pe drumuri și mai ales în hanuri. Ninge cum nu mai credeam că cerul știe să ningă și-n suflet mi s-au deschis trei răsărituri de ianuarie... Ninge dintr-o lume în alta, pământul năzuind spre stele, ninge într-o lumină violetă - ieșiți în prag, spre seară și priviți: ninge sau cad din cer pereți de mănăstire? - ninge ca și cum ar fi munte și te-ar mirosi căprioarele ca să te povestească dacă ești bun, bun de izvoare și de adăpostit pui sub brazi. Când ninge, clipa e atât de măreață, rotundă și fermecătoare, încât o văd plângând că trebuie să piară..."

·         Gabriela Ryelle Panait: "Ninge pe străzi cu lacrimi de iubire.../ Focul se stinge însă nu ne pasă,/ Imbratişați la geam am adormit,/ Luminile pe chip ni s-au oprit/ Şi liniștea pe gene ne apasă."

·         Gavril Iosif Sinai: "altceva este iarna/ bună seara rostesc în mușuroi furnicile/ trăncănesc despre greieri/ au cântat până toamna târziu/ sângele ierbii le era un pustiu / acum lira într-un ciob de gheață/ se spetesc să înțeleagă / toată noaptea pe brânci sub zăpadă / sublimul destin în nările timpului / simte mirosul coardelor umede / peste trupul înghețat / muzica stă de veghe la ceasul tăcerii / o să fie o zi / prima zi / plutesc sunete deasupra zăpezii / nu piere cântecul / așteaptă primăvara / miei de zăpadă în ogradă / aduc puritate pe un portativ cu semne / din cheia sol greierul revine / în lumea deschisă / altruist prinde de suflet / un cântec

·         Genoveva Geni: "iarăși iarna vine,/ Troienind cuvinte pe care încă nu le-am spus,/ Zăpezi ce încă n-au ajuns încep ca să mă doară/ Gândindu-mă la tine..." 

·         George Herbert: ”Orice drum isi dubleaza lungimea pe vreme de iarna.”

·         George Toparceanu: Iarna!... Iarna tristă-mbracăStreșinile somnoroase,Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case.Scoate-o lume ca din basmeÎn lumini de felinareUmple noaptea de fantasmeNeclintite și bizare.Din ogeagul de cărbuneFace albă colonadă. Și pe trunchiuri negre puneCapiteluri de zăpadă,Iar prin crengile cocheteFlori de marmură anină, -O ghirlandă de bucheteCare tremură-n lumină. "Bulgăraș de gheață rece,Iarna vine, vara treceȘi n-am cu cine-mi petrece...Bulgăraș topit în foc,Dacă n-am avut noroc!

·         Violetta Petre: !Am păstrat pe fruntea goală ploaia toamnei ce-a trecut, Aş fi troienit zăpada-ntr-un poem, de-aş fi ştiut, Că nu pot să ning cu iarna, exilată ca şi noi Într-un con de umbră, Doamne,-n ghearele unui război.

·         Georgeta Rada: N-a mai nins deloc în iarna asta, / Nu mai e nici iarna cum a fost / Zice-se că ne-a lovit năpasta / Drept în rânduială și în rost. / N-au mai râs copiii-n deal la sănii, /Nici colindători n-au mai venit, / S-a umplut văzduhul de dihănii / Și pământul a încremenit. / Ciorile îndoliază plopii, / Bocitori la margine de drum, / Babe negre de pe buza gropii, / Scuturând cădelnițe de scrum.

·         Gina Munteanu Nicoleta: "E iarnă-n inimi și gerul ne rănește, / Fluturi de gheață se lipesc de gând. / Astfel de frig nu se vedea nicicând, / Nici cerul supărat cum ne privește. / Cuvintele îngheață plăpânde în rostire, / Țurțuri de dor incremenesc la case. / Incertitudine-a pătruns prin oase, / Dorințele continuă să zboare în neștire. / Răceala-n suflete adânc se cuibărește, / Nu mai zărești nici umbra bunătății. / Umanitatea plânge-n poalele eternității, Trecutul și normalitatea ce lipsește. / La boltă se înalță doar aburi de speranță / Din iarna gri ce-a nins cu așteptări. / Ecouri limitate de negație și-ndepartări /Văzduhul mângâie vibrând cu rezonanță.

·         Gina Zaharia: "Iubite, ce de iarnă! Azi, diamante rare,/ Ne-au răsfățat, sălbatic, din peșteri până-n soare./ E sărbătoare-n gânduri și iată, ninge rar,/ Ninsoarea de cuvinte ți-o voi aduce-n dar.//Printre nămeţi albaştri luna pictează cerul,/Iar jocuri de mătase îmbracă-ntreg misterul/ În sunete vrăjite. Și parcă munții blânzi/ Trimit răvașe simple doar lupilor flâmânzi.// Erai copac celebru când te-am zărit prin ceață,/ Zideai pe drumul nostru o-ntreagă dimineață,/ Și mi-erai pod devreme și parcă-mi tot spuneai/ Că florile iubirii ne sunt zăpezi din rai...// Știu că prin iarna vremii n-o să avem hotar,/ Și că ninsoarea noastră e-un vis în calendar;/ Ca o legendă albă, pe-o pagină de doi,/ La brațul nemuririi astăzi dansăm doar noi." **"e iarnă iubite/ iarna în care sângele meu se revarsă/ în marea ta oarbă"

·         Goglea Bogdan-sorin: "Rimează cu genunea această veșnicie, / Un vișin se usucă visând o primăvară / si felinarul șubred de lângă prăvălie / Aprinde o tristețe în agonii de seară. / O lună tâmpă iese să fluture pierzare, / A nu știu câta oară mușcând din întuneric, / Iubite înșelate pe-o stradă care moare / Își plâng îmbrățișarea în cadrul periferic. / Clădiri ce se îndoaie sub tragedii eterne / Închid pe sub vopsele algebrice secunde / Ce vor sfârși în lacrimi ca visurile-n perne / Cu treapta mai aproape de orbul din niciunde. / Pe lângă geamul nostru se sinucide ploaia, / Din vieți care se surpă cad inimi de șindrilă; / Cu ultimele aripi îmi luminezi odaia, / O umbră de fereastră s-a prefăcut în milă. /Un peisaj haotic aleargă dimineața, / Zăvozii urlă timpul în liniști de metal, / Mai plânge nu știu cine și se ridică ceața; / Se scutură zăpada în globul de cristal. *** Printre apele uitării, într-un verde imposibil, /Sapă lung nefericirea pe sub turmele de vânt, /Umbre lungi de timp așteaptă în decorul reversibil /Să se-ntindă peste iarna reîntoarsă în pământ. /Gerul mort izbit de ploaia care arde-n piruete /Naște ore de visare peste albele povești /Mestecând un fel de viață ce ucide mai cu sete /Recele ascuns în trenuri dintr-o gară fără vești. /Câte virgule așteaptă să se-ascundă într-o iarnă, /Înghețate printre rânduri care tac sub ochii reci /Neștiind că primăvara vine numai ca să cearnă /Ramuri lungi de amintire pe sub care nu mai treci.Altă tristă mângâiere de căldură se întinde /Să înghită spații albe de pe continente vechi, /Repetat e dansul morții, ca o marfă ce se vinde /La un târg de nemurire aruncat peste perechi. /Apostroful învierii desenează crud în sânge /Și topește nemișcarea din pustiul sufocat, /Râde ziua peste noaptea care, astăzi, nu mai plânge /Aruncând cu demoni roșii spre un alb carbonizat./Hai, ascunde-ți nebunia peste tot ce-nseamnă vină /Și aruncă felinare peste toate câte sunt, /Mai există întuneric, mai există și lumină; /Între-atâtea vieți, o moarte nu-i decât un amănunt."

·         Ioan Emil Hapca: "privesc cerul-/un înger trage la xerox/ fulgii de nea"

·         Ioan Marinescu: „Ce dacă arde zarea, zăpezii nu îi pasă”

·         Ion Resinariu: "Ninge frumos peste tristețea cea de toate zilele"

·         Ion Sima Delagales: "A trecut Crăciunul, vine Boboteaza / iarna n-are niciun gând să vină, / o fi prins-o virusul în vreo ambuscadă / și acum o ține-n carantină. / Am senzația c-am ruginit la suflet / de atâta ceață, burniță și ploi, / mă hrănesc cu amintirea altor vremuri / când nămeții făceau legea-n sat la noi. **"Parcă iarna nu e iarnă / fără-un pic de nea pe ramuri, / dacă n-am în zori de zi / flori de gheață pe la geamuri. / Vine iarna ! Bucuria / se resimte și-n grădină, / dacă iarna am zăpadă / toamna am cămara plină. / **"tare-mi este teamă ca firava iarnă / să nu-și piardă într-o zi răbdarea / și să plece în Siberia-napoi” *** ”E timpul ei, iarna îți bate-n poartă,/primește-o-n lumea ta, fii gazdă bună,/ dacă mai ai vreun rest de toamnă neplecată/ ascunde-o, să nu vă găsească împreună./ Las-o să-ți intre-n casă cu ger și cu zăpadă/ și toarnă-i un pahar din ospitalitatea ta,/ dar n-o lăsa să-ți intre forțat sub așternut/ să-ți troienească inima cu albul ei de nea./ Dacă va vrea să stea la tine cu chirie/ pentru vreo patru luni, las-o să șadă,iar de-ți va cere mâna, nu-i da nicio speranță... / îi vei deveni bărbat doar de fațadă/ căci va pleca oricum, ca de atâtea ori,/ și n-ai să poți s-o însoțești în lung și-n lat./ Să nu-ți treacă prin cap să vrei să te însori.../ rămâi să-i fii doar gazdă și uită de-nsurat./ Acum, deschide-i ușa, urează-i bun venit/ și las-o să-ți pătrundă în carne și în oase,/ nu fi ostil cu ea, dă-i dreptul cuvenit.../ în urma ei, tu vei avea numai foloase.*** Ascultă, iubito, cum strigă cocorii,/ iarna-i aproape, sunt semne în vreme,cum / bate vântul, cum lunecă norii,/ cum se retrag iubirile-n poeme.

·         Ionica Bandrabur: "se nasc boboci de gheață-n lut,/ Ninsorile se-ntorc din absolut." **"Sătul de iarna asta cenușie/ Că nu cern fulgii unul cate unul"  *****"Deasupra satului în stol de liniști  / Și umbre înecate-n somn pe râuri, / copacii își pun iarăși bigudiuri / Cu neaua ce-a căzut din norii triști. / Mi s-a albit și tâmpla și poemul / Pe care-l scriu în tânguiri de clopot, / Mă rătăcesc prin fulgii în viu clocot / Cum rătăcește prin iubiri boemul. / Aș îngheța pe trupul cu sudoare / Sculptată în zăpadă răstignită, / Sub țurțuri care plâng să fiu iubită / Să nu simt rana ce încă mai doare. 

·         Iurie Brașoveanu: ”Mai sus de ceruri, dintr-un Rai etern,Cât de frumos mai ninge și iar ninge. În suflet amintirile mă cern, Nici lacrima din focuri nu le stinge.

·         Kahlil Gibran: "Florile primăverii sunt visele împlinite ale iernii."

·         Lavinia Elena Niculicea: "e prea multă iarnă,/ rog zăpezile să incite ghioceii,/ să-mi coboare în vene/ un strop de primăvară,/ să pot îmblânzi acest ianuarie."

·         Licuța Pântia: Frumoasă ești iarnă acasă,/ Și frigul îmi pare frumos,/ Să bată și vântul nu-mi pasă,/ De fulgii dau trânte pe jos!// O mândră mireasă-i natura / Ce totul în alb a-mbrăcat,/ Frumosul întrece măsura/ De care a fost măsurat!//Pe plită râd merele coapte,/ Ibrice se-alintă cu ceai,/ Semințe așteapt-a fi sparte,/ Bunicile pun de mălai.//La vetre de sobă bunicii,/ Din pipe mai trag câte-un fum,/ Cu mâini înghețate piticii,/ Omătu-l fac bulgări pe drum. //Privind la magia de-afară,/ O lacrimă râde pe-ascuns,/ Vreau iernile mele din țară,/ Sunt ierni și prin lume, dar nu-s.....

·         Lili Sipoteanu: "Vorbește-mi, iarnă, despre soare,/Cum faci de fulgii nu ți-i ia - /Căldura lui dogoritoare/ Mereu pălește-n calea ta!/ Vorbește-mi, iarnă, despre viscol,/ Cum de-l iubești așa de mult,/ Că dai pământului ocol/ De parcă-i tot ce ți-ai dorit!/ Vorbește-mi, iarnă, despre lume,/ Cum o găsești când tot revii/ Care-i secretul tău anume/ De-i faci mereu doar bucurii? /Vorbește-mi, iarnă, despre viață- /Cum de o iei de la-nceput,/ Când toamna, parcă certăreață/ Pleacă zâmbind după iubit,/ Și cum te duci, când primăvara/ Cu ochiu-ți face și-nflorind/ Cu ghiocei ‘și-umple poiana/ Și tu te depărtezi oftând?/ Vorbește-mi, iarnă, nu sta mută,/ C-acuși ți-e timpul de plecat,",,Nu te grăbi, răbdarea-i sfântă/ Și fii cu sufletul curat!”

·         Liviu Pană: "Zăpada miroase când vântul o vrea/ M-apuc de un vis dintr-o vară fierbinte/ Sedus de iubirea din fulgii de nea." **"Am câțiva fulgi/ de zăpadă/ si nu stiu/ cum să-i împart!" 

·         Loredana Zeller: ”În calea mea e alb...și-mi ninge-ntruna.../ Nu mai am vreme pentru rătăciri...

·         Lucia Guriță: "Se plimbă, Iarna, prin parcuri şi alei / Sărută cu dor şi acum paşii tăi / Iar banca veche pe care ai stat / E ninsă...de atâta aşteptat...

·         Lucian Mindruta: "Nu-nteleg de ce a mai trebuit sa ninga daca acum se topeste. Treaba de mantuiala!

·         Lungeanu Vasile: "trotuarul scârție a reumatism"

·         Magdalena Dorina Suciu: "A nins cu pletele lui Dumnezeu, / e o cărare de iubire / între inimile noastre...

·         Maldoror Maldoror: "Ninge peste mine / ca peste o statuie, / albul face să-mi dispară / mai întâi chipul, / apoi trupul întreg, / prin propoziții trebuie / să fac tunele să văd cerul

·         Marche Blumenberg: ”Iarna moare in primavara, pentru a renaste odata cu toamna

·         Maria Luca: "Mi-e dor de-o lume/ Unde iarna nu ucide"

·         Maria Toma: "Incet, incet, sora mai mare,/ Din cele patru anotimpuri, / Isi ia bagajul in spinare / Si pleaca trista in adancuri." 

·         Marian Florentin Ursu: ” tu mă aşteptai la un capăt de lapoviță

·         Mariana Cârdei: "În albe blănuri, Iarna / s-a-nveşmântat sfioasă, / în juru-i roiesc fulgii / facând-o mai frumoasă. / Îi suflă vântu-n plete / şi faţa îi dezmiardă - / Crăiasă a zăpezii / tronînd în noaptea albă.

·         Marin Sorescu: "Demult, într-o iarnă, mi-am trimis copilăria să se dea cu sania. Nu s-a mai întors... De atunci, în nopți de decembrie, pun un felinar în zăpadă, doar-doar va găsi calea înapoi..."

·         Marioara Nedea: "Căci din polul sud, în mine, toți nămeții au migrat.” ***"Urc spre tâmple-nzăpezite și-n călcâie port ghețarii./ Frigul mi te-aduce -n oase fulguit și-nsingurat./ Și de-atâta ger și noapte, se aud gemând comete.*** "Migrează-n stol amiezile spre cer, / Tristețile coboară în tristețe... / Smochinii-au ațipit de-atâta ger, / În scoica obsedată de suplețe. / Din când în când cobor mai către iad, / Să vindec păcătoși de câte-o boală. / Îmi fierbe-n vene sângele nomad, / De-atâta alb în clocotul de smoală. *** "Și vine iarna iar, ca o revanșă / A iezilor ce s-au născut tardiv, / În ieslea unei toamne fără șansă / De-a mai ucide încă un motiv. / Iar vin zăpezi cu vânători și câini Ce-or pune iarăși sângele la țintă. / Și ne-or vâna un azi sau chiar un mâini / Si i-or învăța vânatul să ne mintă. / Cad toate-n lume, se sfârșește-un joi, / Ne cad în brațe frunzele linșate / De vântul aspru, zugrăvind în noi,Reci tonuri de culori amestecate. / Miroși a lapte părăsit de iezi / Si eu miros a pâine și-a cenușă. / Să-ncepem un colind cu mulți diezi, / Și iarna s-o lăsăm să bată-n ușă. *** "În mine sapă iarna tragedii... *** Sub aripi negre de cerneală, adună iarna-n ochi, ninsori. *** "Iar ninge cu poveşti ca-n fraţii Grimm./ Ca în Esenin, Andersen, Tolstoi. / Bacovia mi se strecoară-n sân. / Prin noapte, se aleargă doi strigoi. / Năluci încercănate de nesomn, / Fac oameni de zăpadă, să zâmbească. / Pisoii fără dinţi ,mai torc în somn, / O teamă de iubire pământească. / Un cerb a evadat spre libertate / Din laţul unui sceptic vânător. / În dimineţi de iarnă mă străbate / Cu paşi de vânt, vibrând în dormitor. / Tristeţea iernii vine să absoarbă / Plăceri lipsite de luciditate. / Îmi reazem tâmpla de un fir de iarbă, / Dar vrea şi el, puţină libertate. / Şi ninge dezmăţat ca-n fraţii Grimm. / Se scurg minute peste artefacte. / Mi-e dor de un poem de Esenin. / Bacovia-i de plumb şi-n noi e noapte.

·         Maris Florentina: "De Bobotează, noi doi şi zăpada,/ Ne jucăm, tachinăm, facem abracadabra"

·         Marius Robu: ”Iubire, iarna-i ca tine: /Parca pleaca, parca vine

·         Mark Mckinney: "Este aşa de frig încât inima aproape că mi-a picat la picioar

·         Martin Page: Iarna. ducea ziua la culcare mai devreme, ca sa nu raceasca.

·         Mihaela Borzea: "...-n loc de iarbă vor mânca zăpadă / Îndulcită-n taină cu iubirea mea "Iar eu, precum mă știi, sunt veșnic iarnă.  ***"să mă ascund sub curcubeu îmi vine, / dar teamă mi-i, sărmanul, să nu-nghețe! / E ger și-mi ninge iarna-n mâini și-n spate, prin târguri / sunt lumini, miroase-a brazi, / ca o fantomă trec prin toți și toate, / ca o fantomă treci prin mine azi! **"să-ți amețească neaua pe gropițe" **"Iarna parcă nu-și mai știe rostuirile prin vreme, / Își dezlănțuie blesteme peste lumea fistichie, / Bea omizi de foc și varsă fluturi de ninsoare brună / În mănușa ce adună muguri din răchita arsă. / Nu s-a scuturat gorunul, au rămas pe grind cocorii, / Dar se-mpuținează norii, veșnicia și tutunul, / Omul, istovit de moarte, își aprinde lacom pipa, / Scrie solzuindu-și clipa în a valurilor carte. / Ninge peste mâini murdare, din falange-i curge smoală, / Umbra lui colindă goală fluierând a nepăsare, / Întristarea îl urmează ca o tainică iscoadă, / Cu noroaie și zăpadă, masca albă și-o fardează. / -Hei, pescarule, privește, vâsla nu te mai ascultă, / Lacrima-i mai grea, mai multă, "balta nu mai are pește", / În năvoade te așteaptă Crivățul și te învață / Cum să arzi când ceru-ngheață, prăbușit în delta dreaptă." **"Neaua fuge din colinde și cu grijă îți așază / Haina versului homeric peste carnea arsă-n rugă (...) Tu mai știi unde-s pitite ceruri mov cu frunți înalte / Sau prin ce desculțe halte plâng vagoane troienite? / Mai visezi cum se răstoarnă sănii grele de iubire / Peste pojghița subțire care duce-n spate-o iarnă?(...) / Când zăpada s-o așterne ca uitarea într-o gară..." / *** "Iarna-și odihnește verdele în greieri." / *** "Când iernile strănută-n felinare / Și fulgi aprinși în carne ți se-nfig, / Îți rog zăpezi să-ți doarmă la picioare, / să tremuri de lumină, nu de frig!/ De-atâta frig, oceanele să-nghețe/ Uitând catarge-n valuri azurii,  / Și-n astă-ngrozitoare frumusețe  / Să ne îngroape Soarele de vii."

·         Mihaela Lenuțaș: "Unde ți-s zăpezile Iarnă?/ N-ar trebui să pictezi iluzii,/ Beteală în vitrinele amăgirii?(...)/ Și cum rămâne cu basmul în care/ M-ai ademenit ?/ Hipnotice scânteieri prin omături/ Și cearcănele lunii prelungite în umbre,/ Mi-au promis taine și lumi nevăzute,/ Unde cuvintele curg pe sub sloiuri/ Topindu-se abia/ În zorii primăverii mijind/ Privirea țărânei spre cer./ Mi-ai arătat într-o noapte/ Poarta spre vis,/ Mi s-a lipit de clanța înghețată/ Sufletul,/ Dar, strivindu-mi sub pleoape durerea,/ Am intrat/ Credeam, că vom îmblânzi împreună/ Urletul lupului în pustiu./ Aș fi lăsat sângele să curgă doar,/ Să-l facă, să tacă,/ Să mă poți și tu auzi, Iarnă ,/ Cum te chem,/ Rătăcită prin tine."

·         Mihail Mataringa: ”Ninge într-o vreme când n-ar trebui,/Ninge peste mine, peste toate cele,/Ninge peste case, peste morţi şi vii/Şi mai ninge încă-n gândurile mele./Ciorile de toamnă trec în cârduri grele/Croncănind de foame sau de altceva,/Şi-n decorul sumbru ninge peste ele/Într-o vreme-n care în alţi ani ploua./Ori că plouă-ntr-una, ori că ninge greu,/Peste toate anii se grăbesc să treacă,/Până ce cu totul voi uita şi eu/Moartea care vine, ciorile ce pleacă.

·         Mirel Surugiu Rotaru: " În iarna asta voi ieși în stradă./De ce? S-ajut la strânsul de zăpadă." 

·         Nely Vieru: "Când iarna a-ntins aștermuturi de nea/ și-a cusut stol de fluturi în burdufuri de perne,/ când cerul se-anină în albastru de-o stea,/ noaptea flori de gheață în visuri mi-așterne. "**" Iarna de mi-ar ninge-n suflet, / visul meu s-adoarmă afară, / că e cald și-i mult mai bine/ decât crivățul de seară, / care-mi suflă prin aortă, / legat cu-n capăt de sfoara(...) / Ninge-m-ar și m-ar tot ninge, / înăuntru-mi foc de-mi stinge" 

·         Nichita Stănescu: "- Dacă o iubești, fă totul! Ninge-o până îngheață de alb; – sărută-i tălpile până se înzăpezește drumul pe care-a venit..."  **""Mă învelesc de frig într-o speranţă!"

·         Nicolae Panait Nicu: "Mă ninge iarna în care m-ai lăsat/(...) Din flori de gheață te pictam pe geam(...) Pe chipul tău va continua să ningă/ Sărutul meu pierdut, de catifea."

·         Nicolae Tudor: "ninge, dar nu pentru oameni -/se apără de îngheţ rădăcinile plantelor./ în închisori fără dungi,/ cei fără adăpost mor pe capete -/urmăriţi vulturii./dar suntem mult mai mult decât părem!/ dacă n-ar fi ger,/ n-ar mai fi nevoie trupurile să acoperim." 

·         Nora Iuga: "le spun poezii. nimeni nu râde. nimeni nu plânge./ pe limba mea aleargă un cal. în galop. dacă e alb./ ninge."

·         Nuta Craciun: "Cele mai grele ierni sunt gândurile omului..."

·         Oana Frențescu: "E timpul să rămâi,/ pur și simplu, trecând prin culorile/ ce surpă geometria iernii" **"ninge-n albastru a împăcare"

·         Obogeanu Gheorghe: "Caii pierd printre copite/ Iarna care nu mai trece."

·         Ovidiu Oana – parau: "Peste toate nou linţoliu/ Se aşterne argintiu,/Vânt pe post de vizitiu/ Şi troienele fotoliu/ Albului care învinge/ Timpul încleştat în geruri./Din încremenite ceruri/ Se pogoară iarna. Ninge!" **"Iarna mea are cosiţă/ Nudă creanga chiciurată./ Ciorile, parcă-s altiţă'n/ Alb pe zarea pomădată./ Bunda-i ceaţa, fote, neaua,/ Ie, vântul, brâu e gerul./ Neagra ei basma e greaua,/ Noapte, zilei temnicerul./ Ninge iar! Cămaşă nouă,/ Primenită-n dimineaţă./ Doar din streşini, ţurţuri, rouă/ Picură nou semn de viaţă." 

·         Petre Postasu': "Iubito ninge, ninge cu nesaț/ De parcă altă iarnă n-ar mai fi! / De câtă vreme ninge, numai știu/ Și nici de se va mai opri cândva; / S-au adâncit în albul de pustiu / Speranțele si tinerețea mea./ E totul alb și drumu-i troienit, / De-atâta alb atâtea vise mor"

·         Radu Catalin Melinte: "N-a mai nins peste hotare, peste buni și răi / Peste lumea asta mare, peste derbedei / Ninge doar peste neantul din singurătăți / N-a mai nins din tot înaltul, nins ca-n alte dăți / Ninge peste avuție, cu omăt bogat / Peste-avar și pe hoție, peste dumicat/ Ninge fără întrebare, ninge a răspuns / Peste-acela care moare și peste ascuns / Ninge cu cenușă albă peste hornul stins / Ninge-nfiorare dalbă, ninge rece-aprins / Peste lemnul sobei sparte, peste mărturii / Ninge pătrunzând a moarte peste tot stihii / N-a mai nins demult a lume, plâns de bucurii / Peste brazi aleși anume fără jucării / Dar aici la mine ninge peste sărăcie / Fiecare fulg îmi stinge câte-o datorie

·         Radu Mihailescu: ”M-am cam săturat de frigul/ plin de geruri colţuroase,/ dacă pleci ia-ţi şi strănutul/ ce-l aud prin multe case// pleacă iarnă, vreau să pleci,/ unde oi vedea cu ochii,/ strânge-ţi albii tăi nămeţi,/ pomii goi să-şi pună rochii.”

·         René Char: „când zăpada adoarme, noaptea îşi cheamă câinii înapoi”

·         Serghei Esenin: "M-a-ntrebat: “Afară viscolu-i buimac? / Să-ncălzesc căminul, patul să ți-l fac?” / Am răspuns iubitei: “Azi, prin vânt şi ger, / Cineva flori albe leapădă din cer. / Poți așterne patul și sufla-n cămin, / Eu și fără tine sunt de viscol plin."

·         Sergiu Boian: ,,E iarnă, iubito, prin mine/ Va ninge cu fulgii de fier,/ Va bate şi vântul când vine./ Te strig din zăpezi, efemer.../ E târziu, a nins peste tot,/ Oraşul pustiu e şi frânt,/ Gerul îşi dă în clocot/ Şi-şi face în mine avânt.../ Te zăresc albă ca zarea.../ Hibernală, în gânduri şi iar,/ Paşii tăi aud departarea/ Şi vin către mine, dispar.../ E noapte şi ninge, şi ninge/ Prin mine, prin tine-amândoi/ Stingem lumina ce plânge/ Şi arde, şi arde în noi..."

·         Sidonia Bogdan: "Doresc anticipate pentru venirea primăverii. Jos iarna!"

·         Silvia Dramba: "Peste frunză ruginie.../ Care încă n-a căzut,/ A venit iarna zglobie/ Peste tot, ca un sărut" 

·         Ion Sima Delagales: "Fățarnică iarnă,/ te învârtești pe lângă mine/să mă dezbraci de crengi/ și frunze,/ pentru a mă declara/ obosit și învins./ Nimic/ nu-mi poate schimba/ sensul de mers - / voi înfrunzi în lumină,/ pentru a-mi răspândi/ versul/ cât mai departe/ în univers."

·         Sory Geanny: "Iarna. Din munti inalti de ghiata, cu alaiul ei de nea, mandra, rece si semeata, se coboara iarna grea. Ea aseaza peste sat, covor alb, stralucitor, toti copacii au inghetat, tremurand ingrozitor. Si e atat de gros covorul, ca te -afunzi, pana la gat! Saniutele-si iau zborul, peste dealuri lin plutind. Mii de glasuri cristaline, se aud de pe ulite, sunt copii care vin tragand Saniutele. Si ce larma! !Si ce chiot! !In tot locul s-a iscat! Dar se aude mare vuiet, cum coboara peste sat. Este viscolul naprasnic care sufla ingrozitor! Suiera atat de groaznic, iar copii se-nfior. Se ascund pe dupa sobe, inghetati si dardaind, dintii in gura parca-s sobe, bat, craciunul, azi, vestind."

·         Ştefan Doroftei Doimăneanu: "Ninge cu noi din depărtări astrale/ Plutim uşor pe roze de speranţă,/ Ne prindem sufleteşte cu urale/ Şi evadăm din ger cu eleganţă.// Ninge cu zâmbet tandru din răstrişte/ Ninge cu flori ce-au înflorit cuvântul,/ Ninge cu pleoape ce încep să işte/ Ploaia de dor ce curge precum vântul// Ninge cu fulgi de şoapte pe tăcere/ Înfierbântând săruturi amorţite,/ Se-aprind vulcani în lacrimi şi artere,/ Prin trupuri cu iubire nămeţite.// Ninge cu dimineţi neîmblânzite,/ Cu răsărituri prinse-n ochi de mare,/ Ninge cu maci pe doruri înfrunzite,/ Cu foc nestăpânit în adorare.// Ninge cu cerul plin de constelaţii,/ Din pleoapa nopţii ce îşi pune haine,/ Ne regăsim prin alte ecuaţii,/ Un x plus y, devorand noi taine."

·         Teodor Dume: "Mai rece decât iarna privirea ta"

·         Teodora Dumitru: "Mușcă gerul fără milă tot ce prinde-n jurul lui"

·         Tincuta Sava Borsan: "Folos să-mi fie pașii/ E iarnă și-atâta frig e-n jur/ De-au înghețat și orele-n ceasornic/Gândurile mi-s seci/ Și-n mine foșnesc plopii/ Ce parcă-mi prevestesc/ Că mâinile, de mine vor fi reci./ Flori dalbe cad din cer/ Trupul își pierde din simțuri/ De mâine n-oi mai fi,/ Folos să-mi fie pașii/ Și tot ce am atins adânc cu ochii."

·         Ţârlea Cristian Andrei: "Se mai așerne-o iarnă, sub pașii tăi prin viață,/ Pictându-ți la fereastră buchet de flori de gheață/ Și agățând perdele din fluturi de mătase,/ Lăsându-le să cadă pe humă și pe case,/ Tu dă-le la o parte să poți vedea pe stradă/ Cum s-au întins să doarmă doi îngeri în zăpadă/ Și cum se lasă noaptea, rapid, mult prea devreme/ Sorbind lumina zilei, pictând pe cer poeme./ În căni se-așază vinul cu iz de scorțișoară,/ S-asculte vântul rece ce cântă la vioară./ De-atâta frig și ceaiul, parcă, tremură-n cești,/ La gura sobei bunii spun țâncilor povești./ Știi, iarna-i anotimpul tău cu păsările-i mute./ Așa că lasă neaua pe tălpi să te sărute./ Mai trece înc-un an zâmbind, mai trece o ninsoare,/ Mai zboară un decembrie blând, tiptil, din calendare." 

·         Vagabondu: "Iarna asta noi nu ne ținem în brațe. Ne ținem în suflet. Acolo e cald mereu.

·         Vasile Alecsandri: ”Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare, / Ca fantasme albe plopii înșirați se pierd în zare, / Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, / Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum.”

·         Văcăreanu Petru Daniel: "Câțiva pantaloni peticiți/ Prin zăpadă fericiți/ Se mai tăvălesc" 

·         Violetta Petre: Am păstrat pe fruntea goală ploaia toamnei ce-a trecut, /Aş fi troienit zăpada-ntr-un poem, de-aş fi ştiut, /Că nu pot să ning cu iarna, exilată, ca şi noi, /Într-un con de umbră, Doamne,-n ghearele unui război. /Vara e-ntr-un vas albastru, lângă vise de mprumut ” *** Iarna a uitat să vină, s-a-mbătat pe la hotare, / Dezbrăcată plânge-n vamă şi se vaită-n gura mare, / C-a pierdut şi paşaportul şi nu ştie ce să facă; / Să-i aprindem lumânarea şi s-o îndemnăm să tacă! / De atâta văicăreală, de atâta lamentare / S-a topit zăpada toată şi doar pe sub munţi de sare, / Gerul îşi înmoaie deş' tul şi adoarme pe-o ulucă, / N-are niciun gând de gheaţă, n-are niciun gând de ducă. / În vacanţă, cică-i bine... n-are iarna vreo ruşine, / C-o aşteaptă-o lume-ntreagă. Ea se simte tare bine, / E chiar mândră că-i dorită cu aşa înverşunare / Şi zâmbeşte sub mustaţă şi se-mbată şi mai tare. / E aşa o nebunie, că nu ştii de-i primăvară, /Vara calcă peste toamnă şi ai sta numai afară, /Muguri stau să crape-n ramuri, cântă-n luncă pitpalacul /Şi au răsărit zambile, a-nflorit şi liliacul../ Responsabilă, instanţa cea astrală stă pe gânduri/ Şi nu ştie către cine, să trimită două rânduri,/ Ca să ceară să revină ordinea şi disciplina:/ Cine-a bramburit firescul, cine poartă toată vina? / Ce-i mai rău, e că norodul e în ceaţă şi tot cere / Un răspuns: vine Crăciunul sau e rost de Înviere?

·         Viorica Crecan: "Tu, fulg de nea ce cazi din cer, / Vino să te prind și eu."

·         Viorica Floroiu: "Cratiță-n loc de căciulă,/ Ochii de cărbuni și-un nas,/ Nasturi de sus până jos,/ Fular la gât nucăriu./ Și încep cu toți să facă / Bulgăraşii de omăt,/ Se bat intre ei în joacă,/ Pân' se-ntunecă de tot./ În zadar mamele-i cheamă,/ Abia îi strâng din uliță,/ Ei n-aud, cu toți se-ndeamnă/ Chiuind pe săniuță."

·         Vladut Constantin: "Prin nori se zbate-un vânt uscat,/ Sunt semne de cumplită iarnă./ Pomi dezbrăcaţi, în braţe îi cuprind,/ Să ii acopăr, căci vuieşte vântul,/ În urlete geroase focul îl aprind,/ Cu sufletul să încălzesc pământul./ Captivă, luna strigǎ printre nori,/ Cu faţa galbenă ca ceara,/ Prin vene-mi curg mii de fiori,/ Pustiu-mi prinde inima cu gheara./ M-aş încălzi la focul sacru, neîncetat,/ Să uit urgia cruntă, paznic pe afară/ Dar vântu-mi bate-n uşă, de turbat,/Să-l găzduiesc puţin, seară de seară."

·         W.J.Vogelci: ”Pentru a-ti scurta iarna, imprumuta niste bani pana in primavara.”