A. de Lamartine: „Cenuşa morţilor a creat patria.”
Abbe Lemire: "Popoarele sunt ca și pădurile:
ele se refac de jos, ci nu de sus."
Abraham Miller: "Cei care îşi iubesc ţara nu
îşi doresc niciodată să o conducă."
Adolf Hitler: Ar fi greşit ca unul care se găseşte
într-un lagăr de concentrare sau la închisoare să rămână complet neatins de
război, în timp ce soldaţii germani trebuie să îndure aproape insuportabilul,
iar patria cu femeile şi copiii să cadă zdrobiţi de bombe incendiare cu
fosfor.” *** ”Trebuie să luptăm pentru protejarea existenţei şi înmulţirii
rasei noastre şi a poporului nostru, susţinerea copiilor noştri şi puritatea
sângelui nostru, libertatea şi îndependenţa patriei, pentru ca poporul nostru
să se poată maturiza pentru a duce la bun sfârşit îndeplinirea misiunii date de
către creatorul universului.
Adrian Paunescu: Cea mai urâtă faimă ne omoară/ În
Europa ultimelor ştiri,/ Suntem români, fugim din gară-n gară,/ Din patria
strămoşilor martiri.// Vom pustii de tot această ţară,/ În contul unei lente
prăbuşiri,/ Şi vom preface-n muzică uşoară/ Vechi voievozi cu degete subţiri.//
Iar pe aceia care încă ară,/ Iar pe acei ce încă fac zidiri,/ Îi vom lăsa în
jalea milenară/ Şi-n focul tânguitei lor uniri./ Noi emigrăm târâş, din gară-n
gară,/ La graniţe bocim ca musafiri/ Şi facem România să tresară,/ Ca vagabonzi
la ultimele ştiri.// Furăm şi păcălim cu-o artă rară,/ Europenii ne şi zic
fachiri,/ Că nici nu ştii, în fiecare seară,/ De la români ce-i bine să
admiri.// Oricum, ni-i, câteodată, dor de ţară/ Şi-n lacrimi gust sărat de
amintiri/ Şi-apoi murim şi noi, din gară-n gară,/ Sărmani români, la ultimele
ştiri.” *** ”Chemare pentru ţărani,/ A venit şi vremea furtunoasă/ Să ne dăm
naturii înapoi,/ Hai ţărani, întoarceţi-vă-acasă/ Că e-dor pământului de voi.//
Şi luaţi şi fabricile-n sate,/ Fiţi şi muncitori, dar şi ţărani,/ Prea sunt
urbe suprapopulate,/ Prea sunt bălării pe bolovani.//Rar câte-o exotică găină/
Şi vreun porc în vre-un sărman coteţ/ Casa voastră însăşi vi-i străină,/ Doar
atât, un buletin aveţi./ Şi sămânţa vostră cade-n piua/ Locului bizar, vulgar,/
De trei ori pe zi daţi „bună ziua”/ Şi în rest trăiţi într-un gheţar.// Hai
ţărani, întoarceţi-va-acasă,/ Casa-i totuşi lucul cel mai sfânt,/ După atâta
fugă friguroasă,/ Puneţi iarăşi mâna pe pământ.// Înfloriţi-l brusc, cu
cereale,/ Puneţi pomi, daţi gresii pe cuţit,/ Faceţi case, creşteţi animale,/
Şi vă aşezaţi pe veşnicit.// Şi când vara o veni deplină,/ Cu dolveci, cu
pepeni şi ţânţari,/ Noaptea, sub o lună de lumină/ Ridicaţi un foc de
bălegar.// Şi chemaţi cu vorba voastră groasă/ Pe poet să cânte lânga foc./
Oameni buni bine-aţi venit acasă/ Hai şi puneţi patria la loc.” ***Probabil,
mâine-aici va fi pustiu/ Şi toţi în pribegie vom porni-o./ Drum bun, popor
pierdut la un pariu,/ Adio, mamă patrie, adio!// În loc să fim o ţară numai
fraţi,/ Simţim, în noua epocă barbară,/ C-am fost în viaţa noastră blestemaţi/
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.// Din tot ce facem, nu avem nimic,/ Ne
macină străine interese,/ Făina noastră n-are spor nici pic,/ Nici pâinea în
cuptor nu ne mai iese.// Trăim acelaşi tragic simţământ/ Sub politicieni şi sub
contabili,/ Că noi, ca neam, avem destinul frânt/ Şi suntem de prisos şi
nerentabili.// Umili, ne cerem scuze de la toţi,/ nu ne-au chinuit destul în
viaţă,/ Şi ne conduc nişte fanarioţi./ Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.” ***
”Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,/ Când am ajuns în ţara noastră slugi/ Şi
suntem cerşetori la noi acasă?/ Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,/ Dispuşi să
emigreze, se arată,/ Mormintele se pregătesc de drum,/ În România
deromânizată.// Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,/ Ca pe cravate, jurământu-şi
schimbă,/ Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,/ Vorbim şi limba noastră-n
altă limbă/ Şi-acum, se aude clopotul final./ Vin vremuri de urgie şi de
grindini/ Şi este seara ultimului bal,/ Din zori, vom fi români de
pretutindeni.// Probabil, mâine – aici va fi pustiu/ Şi toţi în pribegie, vom
porni-o,/ Drum bun popor pierdut la un pariu,/ Adio, mamă patrie, adio!” ***De
nicaieri nu-i semn de nici o mila/ Si s-a ajuns in cel din urma hal/ Si moare
Basarabia umila/ Cu capu-n vechiul sac imperial/ N-avem puterea sa-mpartim o
paine/ Ne facem socoteli de precupeti/ Dar tot acolo o sa ajungem maine/ Cu
pasii doar oleaca mai inceti// Saraca sora basaraba/ Tu, cea mai sfanta dintre
toate/ Zadarnic mama te intreaba/ Daca traiesti in libertate// Si va veni si
catastrofa iernii/ Ca s-o gustam de tot mai multe ori/ Si s-amurgim cu Gogol pe
gubernii/ Ca niste revizori ratacitori/ Acum imperiul da o noua cina/ Mananca
tari si bea popoare mici/ Sa vina Basarabia, sa vina/ S-o guste mensevici si
bolsevici// Trezeste-te, tu patrie drogata/ Ca daca-n focul calculelor reci/
Mai pierdem Basarabia o data/ Si noi suntem pierduti in veci de veci/ N-au nici
o cale fratii sa apuce/ Astepta-n van un sprijin de la noi/ E dusa Basarabia pe
cruce/ Si noi o contemplam cu ochii goi”
***Eu n-am să mă fac bine niciodată,/ Mereu voi suferi de-o boală grea,/
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,/ Că nu e totul bine-n ţara mea.// Puteţi să
mă-ntrebaţi: - Ce vrei, băiete?/ În treburile mari de ce te bagi?/ Am să
răspund milos şi pe-ndelete:/ - Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt
dragi.// Mi-am investit şi nervi şi timp şi viaţă,/ În drumul care m-a
ademenit/ Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă/ Şi să trăiesc pe muche de
cuţit.// Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,/ Eu sunt bolnav de
Dumneavoastră, Neam,/ Nu e-năuntru hiba, ci afară,/ Trăiam un veac, labil dacă
eram.// N-am dreptul la o mare suferinţă?/ Nu-mi daţi cartelă nici pentru
prăpăd?/ Ei, bine-atunci, în mine ia fiinţă/ Un neam pe care voie am să-l văd./
Şi n-am să pot să-ngădui niciodată,/ Acestui trup nelegiuit, al meu,/ Să-nveţe
nebunia blestemată/ De-a-i fi uşor când ţării îi e greu./ Ca fluturele părăsind
omida,/Când vine peste toţi o clipă grea,/ Sunt un atlant murind cu Atlantida,/
Deşi putea zbura, dacă voia./ N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie,/
Medicamente, boala să-mi luaţi,/ Un singur leac îmi trebuieşte mie:/ Să-i pot
vedea pe ceilalţi vindecaţi.// Această boală e o boală rară,/ Această boală e o
boală grea,/ Această boală se numeşte Ţară/ Şi leacul este ea şi numai ea.”***
Vă mulţumesc (versuri de ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6
februarie 1986): ”Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou/ Că de minciuni
şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,/ Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,/ Renaşte-n
mine însumi şi ultima celulă./ Parcă trăiam exilul himeric în pustiu/ Şi fapta
dumneavoastră avu deodată-n mine/ Efectul formidabil al unui trăznet viu/
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine./ Sunteţi atât de tînăr şi-atât de
curajos,/ Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,/ V-au dat strălimpezime
durerile de jos/ Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască./ Necazuri sunt
destule, în viaţa tuturor,/ Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,/ Dar oamenii
suportă necazul mai uşor/ Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.// Acest
popor doreşte întregul adevăr/ Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt
probleme/ Nevoie e de oameni, "nu de justificări",/ Şi, dacă va fi
astfel, n-avem de ce ne teme./ Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,/ Ce ştie să
aplece urechea spre Ion Roată,/ Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod/
Ca-n '72, ţin minte: "Acum ori niciodată!"/ De-aici, din umilinţa la
care sunt constrâns,/ Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,/ Bolnav,
hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns/ Am să vă fiu ostaşul cinstit până la
moarte.// Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,/ Şi aşteptăm ca
Geniul acestei patrii bune/ Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti/ Şi tot
ce e valoare în juru-i să adune.// Ce radicalitate în felul omenesc/ De-a spune
adevărul, de-a-l transforma în torţă,/ Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă
trezesc,/ De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă./ În vremurile grele pe
care le trăim/ Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,/ Dezamorsând
minciuna, Eroule sublim,/ Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.//Noi, să vă
fie bine, oriunde-am fi, veghem,/ Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu
luare-aminte/Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem/Care prin sine însuşi
falsifică şi minte.//Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,/ Nu nişte
reparaţii la vise iluzorii,/ Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,/ Sub semnul
Competenţei, Iubirii şi Valorii.// Să vină primăvara conştiinţei româneşti,/
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,/ Exemplu de-nnoire pornind din
Bucureşti:/ Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.// Îndoliat de
rele, acum mă nasc din nou,/ Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,/ Vă
mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,/ Din Geniul dumneavoastră, ca un
fertil ecou,/ Să vină Adevărul, să vină Primăvara.”
Adrien Rouquette: ”Patria, pentru că e sfântă si
trebuie iubită şi apărată, se află în ţara în care frumuseţea, binele şi
bunătatea sunt respectate, unde adevărul e cunoscut şi virtutea îngăduită.
Albert Schweitzer: ”Ce este naționalismul? Este
patriotism care și-a pierdut noblețea.
Albert Camus: „Se ştie prea bine când îţi
recunoşti întotdeauna patria: în clipa când o pierzi.”
Aleksandar Cotric: ”Mi-aş fi dat sângele pentru
patrie dar nu mi-au acceptat grupa sanguină.
Alex Dospian: ”Sărăcia la români: nu dau 2
bani pe patrie, că n-am de unde!” *** ”Când scriu despre patrie îmi tremură
pixul. Aşa de lehamite mi-e.”
Alexandru Vlahuţă: ”Într-o ţară aşa de frumoasă,
c-un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu
fie o adevărată religie iubirea de patrie, şi cum să nu-ţi râdici fruntea, ca
falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: «Sunt român!»
Ambrose Bierce: "Patriotism. Prostie
combustibilă gata să fie torţa oricărui om ambiţios să îşi ilumineze
numele."
Anastasie Popovici: ”Prefer de o mie de ori pe o
femeie care dă soldaţi patriei decât pe una care să scrie cărţi.
Anonim: „Nu trebuie sa-ti iubesti patria pentru ca
este mare, ci pentru ca este a ta.” ***”A-ti iubi Patria inseamna a ti-o cladi
cu propria ta viata.” *** ”trebuie sa-ti iubesti patria pentru ca este mare, ci
pentru ca este a ta.”
Arthur Schoppenhauer: ”Orice picătură amărâtă,
care nu are nimic pe lume, de care să fie mândră, se agață de ultima
posibilitate, de a fi mândru de nația de care aparține.” *** "Atunci când
se face simţit în domeniul învăţăturii, patriotismul este un tip murdar care
trebuie să fie aruncat pe uşă afară."
Barbu Stefanescu Delavrancea: "Patria este
pământul plămădit cu sângele și întărit cu oasele înaintașilor noștri. Pentru
ca să fie o patrie, trebuie să fie mai întâi religia strămoșilor, sfânta
cuminecătură a sufletelor, caldă adorație a acelora care au fost și nu mai sunt
decât oseminte și țărână." *** ”România e patria noastră, a tutror românilor.
E România celor de demult și a celor de mai apoi. E patria celor dispăruți și a
celor ce va să vie.”
Benito Mussolini: ”Pentru fascism, lumea adevărată
nu este lumea materială, superficială, în care omul devine un individ izolat de
toţi ceilalţi, trăind prin el însuşi şi cârmuit de o lege naturală care,
instinctiv îl face să trăiască o viaţă de plăceri egoiste şi trecătoare. Omul
fascismului nu este decât naţiune şi patrie; o lege morală care uneşte
indivizii şi generaţiile într-o tradiţie şi într-o misiune, suprimând
instinctul de viaţă închisă în cercul restrâns al plăcerii, stabilind în
datorie o viaţă superioară, liberată de limitele timpului şi ale spaţiului, o
viaţă în care individul prin abnegaţie de sine, prin sacrificiul intereselor
sale particulare, prin moarte chiar, realizează acea existenţă pur spirituală
care face valoarea sa de om.
Bertrand Rusell: ”In școli se predă patriotismul,
ziarele produc senzații tulburătoare, politicienii luptă pentru realegere.
Niciuna din cele trei nu pot face nimic pentru salvarea rasei umane.” ***"Patriotismul
este voinţa de a ucide şi a fi ucis din motive fără însemnătate."
Bill Maher: "Pentru mine, un patriot adevărat
este ca un prieten adevărat. Cine este prietenul tău adevărat? Persoana care îţi
spune adevărul."
Bob Dylan: Patriotismul este ultimul refugiu de
care se agaţă tâlharul la drumul mare.
Bogdan Petriceicu Haşdeu: "Greşelile născute
din iubire de Patrie le iartă şi Dumnezeu din Cer."
Bossuet: "Un lucru ce trebuie foarte adânc
întipărit în mințile copiilor este respectul și iubirea pentru patria
lor."
Carol I al României: "Să sădim în inimile
tinerimii noastre sentimentul datoriei către țară și mai întâi de toate iubirea
de patrie!"
Chabua Amirejibi: ”Înainte de a face sau a spune
ceva, -te mai înainte de toate la
poporul, patria si aproapele tău... În ţara ta, tu eşti trimisul familiei tale,
iar în afara ţării, tu eşti trimisul patriei tale, pentru că în patrie faptele
îţi reprezintă faţa familiei, iar dincolo de hotarele ei faţa poporului tău.
Charles de Gaulle: "Patriotismul este atunci
când dragostea pentru proprii tăi oameni capătă întâietate; naţionalismul,
atunci când ura faţă de alţi oameni decât ai tăi ajunge pe primul loc."
Charles E. Jefferson: "Patriotismul este
asemeni religiei: este cel mai bun atunci când este cel mai puţin
ostentativ." *** "Patriotismul ţine de inimă. Un om este patriot dacă
inima sa bate cu adevărat pentru ţară sa."
Cicero: "Tatăl și mama noastră, copiii
noștri, rudele noastre, prietenii noștri ne sunt scumpi; toată dragostea către
ei se contopește și se cuprinde în dragostea de patrie."
Constantin Ardeleanu: ”Angajăm vânzători cu
experienţă. Trădătorii de patrie au prioritate.” *** ”Nimeni nu mă va opri
să-mi iubesc Patria la intensitatea cu care altora li-i indiferentă.” *** ”Pe
răboajele istoriei, Patria scrie din când în când o apăsată rezoluţie:
revoluţie!
Constantin Tănase: ”Vasăzică, dumneata/ Ai venit
în ţara mea;/ Zor-nevoie plac-nu-plac,/ Să mă-nveţi tu ce să fac?/ Zor - nevoie
vreau - nu vreau,/ Să mă-nveţi pe un' s-o iau?/ Ca să fac ce nu e bine,/ Ca
s-ajung slugă la tine?!/ Apăi dacă este ţara mea,/ Ce te-amesteci tu în ea?!/
Păi... nu-i aşa?!
Constantin Voinescu: ”Printre gropi ades
călcăm,/ Chiar maşina mi-am stricat-o./ Nu le umplem, le păstrăm,/ Ca tranşee
pentru NATO.
Cornel Stelian Popa: ”Patriotismul:
gravitaţia iubirii de neam şi de patrie. Pentru o gravitaţie mare se cere un
patriot greu.” *** ”Pe pieptul ţării mele aş vrea să fiu o medalie, nu o rană.
Corneliu Neagu: ”Cei care sunt prea zgomotoşi în
probleme de patrie şi patriotism nu-mi inspiră încredere.”
Corneliu Vădim Tudor: "Vai de țara în care
înjurătura e mai tare decât rugăciunea!"
Costache Stamate: "Bunului patriot și fumul
țării sale i se pare dulce mirositor."
Cristian Teleucă: ”Patria este ca şi femeia. Ii
place mereu să i se aducă laude, ofrande şi să fie mereu cineva care să se
sacrifice pentru ea.
Cristian Tudor Popescu: ”Patria e o poveste a
cărei urmare îţi este dat s-o trăieşti.
D.H. Lawrence: ”Oamenii sunt liberi când se află
în patria lor, nu când rătăcesc şi o părăsesc.
D.I. Suchianu: "Patriotismul e sentimentul de
mândrie că ceva frumos s-a putut petrece în ţara ta."
Dan Grigore: ”Mă simt un om împlinit. Dacă e ceva
de care să-mi pară rău este că muzica mea nu a avut o înrâurire şi asupra
imaginii ţării mele, aşa cum ar fi putut să fie.
Danton: "Totul aparține patriei, când ea este
în primejdie."
David Boia: ”Deviza totul pentru patrie a fost
înlocuită cu totul pentru clientelă.” *** ”Furtul inimii. Singur furt acceptat
în patria iubirii.
Deak Francisc: "Iubirea pentru patria voastră
să fie mai puternică decât ura împotriva dușmanilor voștri!"
Deborah Sampson: ”De ce n-aş putea lupta şi eu
pentru ţara mea?
Democrit: ”Celui înţelept îi este deschis
înţelegerii tot ce vede, pentru că patria unui suflet liniştit e întreaga lume.
Doina Postolachi: ”Am puterea de a visa numai
în ţara mea. Ţara mea are nevoie de mine.
Dumitru Almaş: ”Patria şi urile le duci
pretutindeni cu tine.
Dumitru Delcă: ”Mă doare sufletul când văd/ că-n
România e prăpăd./ Că-n frumoasa noastră ţară/ viaţa e tot mai amară./ Că
România nu mai este/ Fata Morgana din poveste./ Nu mai este,/ "ţara mea de
glorii"/ şi nici "ţara mea de vis"./ Ducem bătălii fără
victorii/ şi crunta sărăcie ne-a învins.
Dumitru Sârghie: ”In ţara-mi nomenklaturistă,/ Noi
ducem lipsă de popor.” *** ”patrie cu şerpi la sân,/ ţara mea fārā stăpân...
E. Junger: „Patria face parte din costumul în care
ne înveşmântează soarta. N-o poţi schimba.”
Ecaterina a II-a: ”Dragostea faţă de patrie,
ruşinea şi frica de a fi ponegrit reprezintă mijloace puternice de reprimare a
multor crime.
Edmund Burke: "Pentru a ne face să o iubim,
ţara noastră trebuie să fie atrăgătoare."
Edward Abbey: "Un patriot trebuie întotdeauna
să fie gata să îşi apere ţara împotriva guvernului ei."
Emil Cioran: ”Să fie oare pentru noi existenţa un
exil şi neantul o patrie?” *** ”Ţara mea, a cărei existenţă, în mod vădit,
nu-şi avea niciun rost, îmi apărea ca un rezumat al neantului sau ca o
materializare a inconceptibilului, ca un fel de Spania fără secol de aur, fără
cuceriri şi nebunie şi fără un Don Quijote al amărăciunilor noastre. Să fii
dintr-o astfel de ţară, ce lecţie de umilire şi de sarcasm, ce calamitate, ce
lepră!” *** ”De-aş conduce oşti, le-aş duce la moarte fără minciuni: fără patrie,
fără ideal şi fără hoţia vreunei răsplate sau a cerului. Le-aş spune tot – şi-n
primul rând ce fără preţ e viaţa şi moartea. În mod cinstit nu poţi îmbărbăta
decât în numele nefirii; cum există ceva, sacrificiul, cât de mic, e pagubă
ireparabilă.”*** „Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. Patria asta
înseamnă şi nimic altceva”.
Emma Goldman: "Patriotismul presupune că globul nostru este împărţit în mici locuri, fiecare dintre ele fiind înconjurat de un gard de fier. Cei care au avut norocul să se nască într-un loc anume, se consideră pe ei înşişi mai buni, mai nobili, mai însemnaţi şi mai inteligenţi decât fiinţele umane trăitoare în oricare alt loc. De aceea, este datoria oricui care trăieşte într-un loc să se lupte, să omoare şi să moară în încercarea de a-şi impune superioritatea asupra altora." *** "Patriotismul... este o superstiţie creată artificial şi menţinută printr-o reţea de minciuni şi falsuri; o superstiţie care poate jefui omul de demnitate şi respectul faţă de sine, şi îi măreşte aroganţa şi dispreţul."
Eugene V. Debs: "Nu am nici o ţară pentru care să lupt; ţara mea este
pământul şi sunt un cetăţean al lumii."
Eugen Dorcescu: ”Nu mă mai simt în ţara mea
acasă./ Nu sunt acasă nici printre străini./ Dă-mi Tu, Cel Veşnic, ţara
luminoasă/ În care fi-vom înşine lumini.// Aici, mânaţi de-al beznelor
harapnic,/ Huliţi de semeni, sfâşiaţi de câini,/ Gustăm plângând din trupul
sfintei pâini,/ Dorindu-ne plecarea cât mai grabnic.”
Eugen Ilişiu: ”E România mândră ţară,/ Şi tare-i
bine-n ţara mea:/ De dimineaţă până-n seară,/ Avem pe cine... înjura...
Euripide: ”Așa precum cerul stă deschis în fața
unui vultur, la fel întreaga lume, patria este deschisă pentru cel capabil.”
*** ”patria e pamantul care te hraneste
Federico Garcia Lorca: ”Nu-ţi poţi iubi patria
legat la ochi.
Francois de Salignac de La Mothe-Fenelon: „Patria
unui porc se afla pretutindeni unde se gaseste jir.”
G. Mazzini: „Cei fără Patrie, nu au nici nume,
nici aspiraţii, nici consideraţie, nici drepturi, nici nu pot fi socotiţi ca
fraţi în mijlocul popoarelor. Sunt bastarzii Umanităţii.”
George Bernard Shaw: "Patriotismul este o
formă de prostie vătămătoare, psihopatică." *** "Patriotismul este
convingerea noastră că o ţară este superioară altora întrucât ne-am născut în
ea." ***"Nu vom avea niciodată o lume liniştită până când nu alungăm
patriotismul din rasa umană."
George Budoi: ”Calitatea cea mai cea,/ Ce-o găseai
şi la ţigani,/ Astăzi, însă,-n ţara mea,/ Nu mai face nici doi bani.” *** ”Iar
au fost aleşii escrocii-n biată ţara mea prădată,/ Fi'ndcă gloata nu învaţă din
păţanii niciodată.” *** ”În ţara mea e onorat/Acel ce ţara a trădat/ Şi e privit
ca om cinstit/ acel cel ce ţara-a jefuit.//De eşti cinstit, în ţara mea,/ Eşti
luat de prost şi-n zeflemea./ Corupţii doar sunt la putere,/ Nepedepsiţi ei fac
avere./ Constat cu groază, mânios,/ Că-n ţară toate sunt pe dos.” *** ”România
între Imperiul Rus şi Imperiul Austro-Ungar. O, tu, Patrie iubită,/ Cu atâţia
oameni mari,/Mult timp fost-ai
răstignită,/ Ca Isus întré tâlhari!”
George Coşbuc: ”Patria ne-a fost pământul/ Unde
ne-au trăit strămoşii,/ Cei ce te-au bătut pe tine,/ Baiazide, la Rovine,/ Şi
la Neajlov te făcură/ Fără dinţi, Sinane,-n gură,/ Şi punând duşmanii-n juguri/
Ei au frământat sub pluguri/ Sângele Dumbrăvii-Roşii./ Asta-i patria română/
Unde-au vitejit strămoşii!/ Patria ne e pământul/ Celor ce suntem în viaţă,/
Cei ce ne iubim frăţeşte,/ Ne dăm mâna româneşte:/ Numai noi cu acelaşi nume,/
Numai noi români pe lume/ Toţi de-aceeaşi soartă dată,/ Suspinând cu toţi
odată/ Şi-având toţi o bucurie;/ Asta-i patria română/ Şi ea sfântă să ne
fie!// Patria ne-o fi pământul/ Unde ne-or trăi nepoţii,/ Şi-ntr-o mândră
Românie/ De-o vrea cerul, în vecie,/ S-or lupta să ne păzească/ Limba, legea
românească/ Şi vor face tot mai mare/ Tot ce românismul are:/ Asta-i patria cea
dragă/ Şi-i dăm patriei române/ Inima şi viaţa-ntreagă.”
George Orwell: "Patriotismul este de obicei
mai puternic decât ura de clasă, şi întotdeauna mai puternic decât
internaţionalismul."
George Santayana: "Picioarele unui om trebuie
să fie ţintuite în ţara sa, însă ochii săi trebuie să vegheze asupra
lumii."
George Topârceanu: "A fi patriot nu e un
merit, e o datorie."
Gheorghe Brăescu: "Patriotismul zgomotos nu
este un patriotism curat."
Gheorghe Ionescu: ”Secole de-a rândul, omenirea a
trăit sub povara spectrului ameninţător al spiritului islamic de a răspândi
învăţăturile lui Mahomed cu ascuţişul sabiei; a celui englez - Pământul e
patria mea; a celui german - Germania pretutindeni, sau măcar - Mereu spre
răsărit - al ferestrelor deschise la toate mările Eur-Asiatice, rusesc.”
Gilbert Keith Chesterton: "Ţara mea, bună sau
rea" este un lucru pe care nici patriot n-ar trebui să se gândească să-l
spună decât într-un caz disperat. Este ca şi cum ai zice "Mama mea, beată
sau trează."
Grigore Rotaru: ”Sinceritatea este aspru pedepsită
în patria minciunii.
Grigore Vieru: „Patria este neliniştea fericită a
inimii mele.” ***„Este nedrept să învăţăm copilul cum să moară pentru Patrie,
înainte de a-l învăţa cum să trăiască pentru ea.”**Patria este un copil: dacă
uiţi de ea, poate să plece de acasă.” *** ”Îl iubesc pe Dumnezeu, chiar dacă
pare să fi uitat Patria mea; îmi iubesc Patria, chiar dacă pare să-l fi uitat pe
Dumnezeu.” *** ”Este nedrept să înveţi copilul cum să moară pentru patrie,
înainte de a-l învăţa cum să trăiască pentru ea.” *** „Dacă visul unora a fost
să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul”.
Guy de Maupassant: "Patriotismul este un fel
de religie; este oul din care sunt clocite războaiele."
Heinrich Heine: ”.. . va fi o singură patrie, și
anume pământul, și o singură credință, și anume fericirea pe pământ.” *** ”Cerul
– patria veşnică a raţiunii.
Henri Lacordaire: ”Fără patrie, omul este un
punct pierdut în hazardul timpului şi al spaţiului.
Henry David Thoreau: "Cu toate astea, unii
pot fi patrioţi fără să aibă respect de sine şi sacrificând măreţia în favoarea
nimicniciei. Astfel de oameni iubesc pământul în care îi aşteaptă mormântul,
dar nu au nici o simpatie pentru spiritul care le poate totuşi anima lutul.
Patriotismul este un vierme în capetele lor."
Henry James: "Cred că patriotismul este
asemeni carităţii: începe de acasă."
Henry Louis Mencken: "Ori de câte ori auzi un
om vorbind despre dragostea lui faţă de ţara sa, este un semn că se aşteaptă să
fie plătit pentru asta."
Henry Steele Commager: "Oamenii din poziţii
de conducere vor gândi întotdeauna că criticismul faţă de politicile lor este
periculos. Ei vor pune mereu semnul egalităţii între politicile lor si
patriotism, şi vor găsi critica drept subversivă."
Homer: „Nu pot vedea ceva mai dulce decât patria.”
Honore de Balzac: „Soarele patriei dă tuturor
lucrurilor un farmec ce nu se mai găseşte în nici o altă parte a lumii.”
***„Patria va pieri dacă taţii sunt călcaţi în picioare.” ***„Nimic nu
poate fi mai presus ca patria, afară numai dacă nu cumva este în joc tot neamul
omenesc.”
Horaţiu: "Este un lucru dulce şi frumos ca
cineva să moară pentru patria sa."
Ion Antonescu: ”Aşa cum dumneavoastră luptaţi
pentru Anglia, tot aşa lupt şi eu pentru Patria mea, dar de suferinţele, lupta
şi ameninţările sub care noi trăim, dumneavoastră nu vă puteţi da seama. Noi am
fost atacaţi, deşi nu am atacat pe nimeni. Ceea ce a fost al nostru şi a fost
al nostru de secole, ei ne-au luat.” *** ”Am dorit şi am visat, am luptat şi am
îndurat, am fost bârfit şi am fost lovit, fiindcă am vrut să pun în mâinile
tale vânjoase, cea mai bună armă; în sufletul tău cinstit, cea mai înflăcărată
credinţă; în inima ta curată, cel mai viforos avânt; pe corpul tău trudit, cea
mai simplă dar nepătată haină; în credinţa ta nelimitată în destinele neamului,
cele mai înflăcărate aripi; în privirea ta scrutătoare şi caldă, cea mai vie
dintre icoane: Patria.” *** ”Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra
ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este Patria, este veşnicia neamului, şi că
acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare
dată.”
Ion Diviza: ”Când statul vrea ceva de la cetăţean,
el se autodenumeşte Patrie.” *** ”Ţara mea e o minune; orice pronostic pentru
ea se dovedeşte a fi exagerat de optimist!
Ion Luca Caragiale: ”Pentru nimic în lume n-aş
părăsi acest colţ de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd
ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi
fosile cari conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide
şi bănuitoare.” *** "Istoria pentru noi trebuie să fie un izvor nesecat de
poezie sănătoasă, un şir de icoane sfinte de unde să căpătăm totdeauna
învăţătură de adevăr şi insuflare de virtute.”
Ionuţ Caragea: ”trăiesc durerea unei patrii/
ca într-un sacru legământ;/ printre ventricule şi atrii/ îmi curge-acelaşi
sânge sfânt.// trăiesc, privirea mi-e departe,/ spre marea mea, spre răsărit;/
trăiesc şi în această carte,/ de-atâtea versuri răstignit.// trăiesc aceeaşi
melodramă/ prin vise şi prin alte vieţi,/ ca plânsul dorului de mamă,/ ca roua
unei dimineţi.// trăiesc cu ochii şi cu gândul/ la ce a fost şi ce va fi;/
trăiesc, când se termină rândul,/ pe firul unei agonii.//trăiesc
blestemu-nstrăinării/ urmat de-acelaşi aprig dor;/ necunoscut sau dat uitării,/
pe care limbă vreţi să mor?
Isaac Asimov: "Nu m-am considerat niciodată
un patriot. Îmi place să cred că recunosc doar umanitatea ca naţiune a
mea."
Iulia Hasdeu: ” Mereu îi găseşte cusururi/ Cînd
vorbeşte de a lui ţară;/ Cu toate-aceste neajunsuri/ Îi este totdeauna dragă.//
O critică fără-ncetare;/ Chiar sincer o compătimeşte./ Totuşi, îi sare în
apărare,/ Pentru că pe ea o iubeşte.” *** ” Îţi iubeşti mai mult patria, când
ai trăit departe de ea un timp şi când ai ascultat ce spun şi cum o judecă
străinii.”***” Când e vorba de salvarea patriei, a-ţi face datoria nu înseamnă
nimic; pentru a fi de ajuns trebuie să-ţi faci mai mult decât datoria.”
Iurie Osoianu: ”Avem drept preşedinte trădător de
ţară/ ales de cel mai prost popor din Univers/ dă-mi, Doamne, dă-mi o rimă
nucleară/ să-l pot dezintegra cu-n simplu vers// avem şi parlament ales a câtă
oară/ de cei mai proşti rămăşi în ţara mea/ dă-mi, Doamne, dă-mi o altă rimă
nucleară/ să pot cu-n simplu vers o sută spânzura
J. Dos Pasos: „Poti smulge pe om din tara lui, dar
nu poti smulge tara din om.”
Janet Nică: ”C-un prezent nervos, rebel,/
Constatarea-i evidentă,/ Ţara mea de muşeţel/ Pare, tot mai mult, de mentă!”
*** ”În ţara mea, ciudat model/ De raţiune şi noroc,/ Ori este Stat, şi-i
paralel,/ Ori, cel mai des, nu e deloc!”
Jaures: "Sunteți legați de-acest pământ al
patriei prin tot ce-a fost înaintea voastră, prin tot ce va veni după voi; prin
aceia care v-au născut și prin aceia pe care îi veți naște; prin trecut și prin
viitor; sunteți legați prin mormintele strămoșilor și prin leagănele
nepoților."
Jean J. Rousseau: "De îndată ce nu mai are
patrie, omul încetează de a mai fi."
Jean-Paul Sartre :”Patria, onoarea, libertatea nu
sunt nimic: universul se învârte în jurul unei perechi de fese, asta este
totul...
Johann Wolfgang von Goethe: ”Patriotismul strică
istoria.”
John F. Kennedy: "Nu te întreba ce poate face
ţara pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţara ta."
Joseph Addison: "Ce păcat este că nu putem
muri decât o dată pentru a ne servi ţara."
Joseph Rudyard Kipling: ”Să nu ai niciodată
încredere în omul, care vorbește urât despre țara sa.
Josip Margeta: ”Unii îşi depun viaţa pe altarul
patriei, alţii, doar flori.” *** ”Bucură-te, patrie dragă, pentru că eşti
tâlhărită de patrioţi, nu de nişte pierde-vară.
Jozo Cizmic: ”Patria s-ar simţi mult mai bine dacă
unii ar iubi-o mai puţin.
Jules Renard (1864 - 1910): ” Patria mea e acolo
unde trec cei mai frumoși nori.
Julles Ferry: "Ca cineva să-și iubească
patria, trebuie s-o cunoască bine."
Klinger: "Acela care, în clipa când ţara sa e
în primejdie, mai poate avea alt gând decât salvarea ei, nu e vrednic să
trăiască într-un stat liber."
Krishnamurti: ” Iubirea nu este niciodată
sacrificiu. Ce înţelegeţi prin cuvântul sacrificiu? Renunţare? Făcând lucruri
pe care nu vreţi să le faceţi? Eu mă sacrific pentru ţara mea, fiindcă îmi
iubesc ţara. Mă sacrific pentru că îmi iubesc părinţii. Asta înţelegeţi? Ei
bine, este asta iubire? Poate iubirea să existe când vă forţaţi cu tot dinadinsul
să faceţi ceva pentru alţii? Mă întreb dacă înţelegeţi cuvântul sacrificiu.
Pentru ce folosiţi acest cuvânt? Ştiţi, cuvinte precum răspundere, datorie,
sacrificiu sunt cuvinte groaznice.”
Kyab Yingpa: ”Patria e o oază în pustiu.”
Lacordaire: "Patria este biserica noastră
vremelnică, după cum Biserica este patria noastră eternă."
Leliana Radulescu: În ţara mea – gură de rai// În
care-ai vrea multe şi n-ai...
Lev Tolstoi: ”Impreună se moare mai ușor.” *** "Prin
patriotism se înţelege nu numai dragostea spontană, instinctivă a cuiva faţă de
naţiunea sa, şi preferinţa pentru aceasta mai presus faţă de toate celelalte
naţiuni, dar, de asemeni, şi credinţa că o astfel de dragoste şi o astfel de
preferinţă sunt bune şi folositoare." *** "În zilele noastre,
sentimentul patriotismului este nenatural, iraţional şi dăunător, şi provoacă o
mare parte din relele din pricina cărora suferă omenirea; şi... în consecinţă,
acest sentiment nu trebuie să fie cultivat aşa cum se face în prezent, ci
trebuie, din contra, să fie suprimat şi eradicat prin toate mijloacele
disponibile oamenilor raţionali."
Lidia Popa: ”Patria ta e acolo unde vei găsi
braţele deschise./Neamul tău e acolo unde vei sta la masă./Ţara ta e acolo unde
vei simţi pământul sub picioare./ Casa ta e acolo unde vei avea căpătâi.// Nu
ai ales cine să te aducă pe lume./ Nu vei alege unde vei sfârşi zilele tale./
Patria ţi-o porţi în suflet şi-n simţiri./ Patria e unde simţi că trăieşti şi
iubeşti./
Lord Byron: "Deşi îmi iubesc ţară, nu-mi
iubesc compatrioţii."
Louis Pasteur: "Dacă știința n-are patrie,
omul de știință trebuie să se gândească mereu la tot ce poate face gloria
patriei sale. În orice savant mare veți găsi un mare patriot."
Lucian Blaga: ”Lucian Blaga e mut ca o lebadă./În
patria sa/ zăpada făpturii ţine loc de cuvânt./ sufletul lui e în căutare,/ în
mută, seculară căutare,/ de totdeauna,/ şi până la cele din urmă hotare./ El
caută apa din care bea curcubeul./ El caută apa/ din care curcubeul/ îşi bea
frumseţea şi nefiinţa.” *** „Noaptea e patria tuturor seminţelor.”
***"Niciun popor nu e atât de decăzut încât să nu merite să te jertfești
pentru el, dacă îi aparții." *** ”Când ar fi să dau vreo povaţă unui
tânăr, iată pe care i-aş da-o: Tinere, să-ţi faci patria scumpă şi sfântă ca şi
mama! S-o iubeşti şi s-o respecţi din adâncul sufletului tău. De dragostea şi
de respectul tău pentru ea să nu faci vreodată reclamă şi paradă. Ba, ai
dreptul şi datoria să urăşti, să loveşti, să sfarmi pe acei fraţi ai tăi
ticăloşi, care, în loc s-o iubească şi s-o respecte ca pe o mamă, cuminte,
onestă şi severă, o curtează, o măgulesc şi exaltează ca pe o bătrână cochetă
nebună.
Luis Buñuel: "Dumnezeu şi Ţara fac o echipa
imbatabilă, întrec toate recordurile pentru opresiune şi vărsare de sânge
Magdalena Dorina Suciu: ”Dumnezeu stă rezemat/ de
un colţ de rai,/ încălţând opincile vechi,/ aşa văd eu ţara mea.
Marius Robu: ”Iubesc pe cineva ce mă ignoră, mă
face să sufăr la orice pas, a cărei fericire mă face fericit. S-o schimb n-aş
putea. E Ţara mea!” *** ”România este numele unei părţi din Ţara Mea. Ţara Mea
e numele sufletului meu întreg.”
Mark Twain: "Patriot: persoana care răcneşte
cel mai tare fără să ştie ce anume răcneşte."
Martin Heidegger: ”Se poate întâmpla, chiar dacă
mai rar, ca între două persoane să se nască o lume. Lumea aceasta devine apoi
patria lor, singura patrie pe care cei doi mai sunt dispuşi să o recunoască. Un
mic microcosmos în care ei se pot oricând refugia atunci când lumea din jurul
lor se prăbuşeşte.
Mato Jerinic: ”E onorabil să-ţi dai viaţa pentru
patrie, dar la fel de onorabil e şi când patria îţi dă ceva pentru trai.
Max Eastman: ”"Patriotismul este una din
caracteristicile inalterabile ale naturii umane. Este o virtute dacă îţi place,
şi un viciu dacă nu îţi place."
Michelet: "În școală, patria să fie real
simțită!"
Mihaela Borzea: ”- Ce Mare e Mica Unire! -/ Plânge
râsul în Carpații dezbrăcați de conifere,/ Florile de colț, stinghere, printre
stânci își strigă frații,/ Urșii divorțează-n lipsa murelor coapte de soare/ Și
în cetina ce moare se stârnește-Apocalipsa./ Viile-n butoaie-și zbiară mustul
curs pe-o neagră limbă,/ Merele parfumu-și plimbă pe tarabe-n altă țară,/ Grâul
se întoarce-n pâine arsă-n vetre-nstrăinate/ Și-n vârtejuri, îmbătate, zac
trădările de mâine./ Sub ruinele-nvelite de zidiri prea fanteziste/ Se aud
balade triste din viori mucegăite,/ Ana își rescrie cartea, strânsă-n faldul
prăbușirii/ Și predându-se iubirii, își suspină veșnic moartea.Roua-i plânsul
țării mele, iarba-i este geană verde,/ Sânge-i Dunărea ce-și pierde
limpezirea-n vălurele,/ Frumusețea-n ghinde-și ninge încarnarea de hârtie,/ Eu
instig la poezie neamul ce tăcând se stinge./ -Vino-mi, patrie, acasă, nu mai
sta amară-n lume,/ Nu lăsa prunci fără mume, nici însingurați la masă,/ Taie-ți
somnul și-l dezleagă în al deșteptării umblet,/ Vino-mi, patrie, în suflet, să
mă simt și eu întreagă!”
Mihai Eminescu: ”Elemente străine, îmbătrânite şi
sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a
naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă,
au pus totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul
românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o
ţară vrăjmaşă. De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă,
n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei
liberale şi egalitare cosmopolite.” *** ”în România, / Unde-a fi calmuc,
iubite, e frumos şi ţi se şade./ Unde cel venit scutitu-i de-orice greu şi
datorie/ Ş-unde vita cea străveche de român ce-l sudui, bade,/ Poartă-n spatele
nătânge pe-orişicare-i vine-n minte/ Să clocească-a lui seminţe pe-ăst popor
ce-i duce-n spate./ Unde prazi fără de milă, făr' să-ţi pese, spre-a
te-ntoarce/ Înstărit în a ta ţară, să trăieşti din aste prade./ Unde fiii
proprii ţări îi sug măduva din oase/ Spre-a o da-n Paris, Viena pe nimicuri şi
parade. ” *** ”Oricare bun cetăţean are datoria de a se ocupa de viitorul
patriei sale.” *** "Inimă foarte caldă şi minte foarte rece se cer de
la un patriot." *** "Patriotismul nu este numai iubirea pământului în
care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există
iubire de ţară."
Mihail Kogalniceanu: "Omul înainte de neam
și-a iubit familia, înainte de lume și-a iubit neamul şi patria sa de pământ,
fie mare, fie mică, în care părinții săi au trăit și i-a îngropat, în care el
s-a născut, în care a petrecut dulcii ani ai copilăriei, ce nu se mai întorc,
în care a simțit cea dintâi bucurie și cea dintâi durere de bărbat. Nu cunosc
însă nicio seminție, cât de barbară, care să nu aibă acest
simțământ."
Mihail Lermontov: ”Patria este acolo unde suntem
iubiţi.”
Mihail Sadoveanu: ”Patriotismul nu înseamnă ura
împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenția
că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor
vrednic.”*** „Şi-un fir de iarbă îşi are rădăcina lui.”
Mircea Ursei: Marelui filozof Emil Cioran: Făcând cândva o
simetrie/ Ţuţea, marele compatriot:/ Filozoful fără patrie/ A fost un mare
patriot.
Napoleon Bonaparte: „Dragostea de patrie este cea
dintâi virtute a omului civilizat.” *** ”Încălcarea legii în numele
patriei nu constituie un act criminal.” *** "Cine îşi salvează ţară nu
încalcă nici o lege.
Nichita Stănescu: ”O patrie fără de nume nu este o
patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se
zice, de aceea, pentru mine, iarba iarba se spune, de aceea, pentru mine,
izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.” *** „Patria este
un dor de a sta locului. Dorul, la români, nu e un dor de emigrare, ci este
chiar dorul de a sta locului.” *** — Ce este patria pentru Dvs?/— Un dor
de a sta locului.” *** ”O patrie fara de nume nu este o patrie. Limba romana
este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru
mine iarba iarba se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvoraste, de aceea,
pentru mine, viata se traieste.
Nicolae Bălcescu: "Nu e om a cărui inimă să
nu bată pentru cerul dulce și senin al țării lui, pentru locul unde mai întâi a
iubit și-a fost iubit."
Nicolae Ceauşescu: ”Nu ne putem permite 1
metru pătrat de pământ nelucrat pe teritoriul patriei noastre; asta înseamnă o
pâine mai puţin pentru poporul nostru. Iar înalta performanţă în agricultura
noastră socialistă înseamnă o pâine mai bună pentru întregul popor român. De aceea
este nevoie de înaltă conştiinţă a incividului şi răspundere în toate domeniile
de activitate din România socialistă.” *** ”Nimic nu pică din cer pentru ca
poporul nostru să fie mai bogat, iar scumpa noastră patrie să fie mai demnă şi
mai apreciată în lume.Fiecare cetăţean din patria noastră trebuie să se
canalizeze pe conştiinţa sa morală, că numai muncind în mod conştiincios, ţara
noastră va căpăta măreţia care i se cuvine între marile naţiuni ale lumii.” ***
”Ca fiu al acestui popor, consider fără lipsă de modestie că mi-am făcut
datoria întotdeauna faţă de ţară şi de popor, dar nu e suficient, ci trebuie şi
o mobilizare a întregului nostru popor de a-şi face datoria faţă de patrie ca
ţara noastră să fie recunoscută în lume ca un stat demn şi modern în acelaşi
timp.”
Nicolae Filimon: ”Amorul de patrie, libertatea,
egalitatea si devotamentul sunt vorbe sacramentale, pe care ciocoiul le
rosteste prin adunari publice si private;dar aceste virtuti cetatenesti, de
care face atata pompa, nu sunt decat treptele scarii pe care voieste a se sui
la putere;
Nicolae Iorga: "Pământul are prețul morților ce s-au
coborât în el." ***"Față de patrie nu ți-e îngăduit să ai
convingeri, ci numai devotament." *** ”Un popor care nu îşi cunoaşte
tradiţia este ca şi un copil care nu îşi cunoaşte părinţii."
Nicolae Mareş: ”Jefuind patria, pe tine te
jefuieşti.
Nicolae Mihu: ” E-o ţară ruptă din poveşti/ În
peisajul carpatin,/ Cu capitala-n Bucureşti/ Şi cu tezauru-n Cremlin.
Nicolae Titulescu: „Nu poate fi fericire fără
libertate, nu poate fi libertate fără putere, şi noi românii nu vom putea fi
puternici până când nu ne vom uni cu toţii într-unul şi acelaşi corp politic”.
Nikolai Mihailovici Karamzin: ”Patriotismul
nu trebuie să ne orbească; dragostea de patrie este acţiunea unei minţi clare,
şi nu o pasiune oarbă.
Octav Bibere: ”Uneori, patria miroase a lumânare
stinsă, după ce visele au murit.
Octavian Paler: ”Fiecare om are o patrie. Restul
sunt ţări.
Oliver Stone: "Vai de țara în care cultura e
pornografie, etica e mită, integritatea minciuna și manipulare!"
Oscar Wilde: "Patriotismul este virtutea viciosului."
Pablo Casals: "Dragostea cuiva faţă de ţara să este un lucru
splendid. Dar de ce dragostea trebuie să se oprească la graniţă?"
Paisie Aghioritul: ”În vechime când se pornea
vreun război, cu vitejie mergeau să se lupte pentru apărarea Patriei, a
neamului lor. Astăzi, nu mai mergem să ne apărăm Patria, sau să ne luptăm ca să
nu ne ardă barbarii casele, sau să ne ia sora şi s-o necinstească, nici nu
mergem pentru vreun neam, sau pentru vreo ideologie. Acum mergem sau pentru
Hristos sau pentru diavolul. Frontul este clar.
Paul Goma: ”Eu sunt o victimă. Nu vreau să îţi tai capul,
dar vreau să aud mărturisirea că ai făcut rău. Şi atâta timp cât aud că ţi-ai
apărat patria... care patrie? Patria ta a securiştilor şi a beliştilor. Care
ne-au încălecat timp de 40 de ani. Asta a fost patria pe care ai apărat-o. Că
ei nu au fost în stare să prindă un spion rus. Marea Securitate care avea o
armată. Şi atunci, ce păzeau ei? Ei păzeau înăuntru, păzeau patria de noi ăştia
care din când în când domnule, da mă doare, domnule dar n-am pâine, n-avem
lumina, n-avem cutare. Pe noi ne pedepsea. Şi asta numeşte el patriotism? Neg
legitimitatea apariţiei în public a unor criminali care nu au fost judecaţi!
Petre Ţuţea: „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din
care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer
şi pământ."
Proverbe: ”Apără-ţi patria aşa cum vulturul îşi
apără cuibul.” *** ”Trei lucruri nu se pot uita în lumea aceasta: patria,
prietenia şi prima iubire.
R.P. Lebret: ”Civilizaţia încetează să existe
atunci când nu mai respectăm şi nu mai punem la locul lor, valorile
fundamentale ca munca, familia, patria ca şi individualitatea, onoarea şi
religia.
Radu Stanca: De-aş fi rege-aş duce-o tot în
chefuri/ Şi-aş întinde-ospeţe noaptea toată,/ Dar pe cei cu care-aş face-o lată/
I-aş ucide-a doua zi în beciuri.”
Radu von Clausenburg: ”Ţara noastră-i splendidă,/
E frumoasă şi iubită,/ Însă are-o mare hibă:/ E păcat că-i locuită!
Richard Aldington: "Patriotismul este un
simţământ viu al responsabilităţii colective. Naţionalismul este un cocoş prost
strigând cocoţat pe propriul găinaţ şi pretinzând pinteni mai mari şi ciocuri
mai strălucitoare."
Romain Rolland: „Patria sunt eu, eşti tu, e tot
ceea ce iubim, tot ceea ce visăm, tot ceea ce va fi când nu vom mai fi
noi.”
Sam Shepard: "Ni se livrează un nou tip al ideii de patriotism. Nu mi-a trecut niciodată prin minte că patriotismul are nevoie de reclamă. Patriotismul este ceva pe care-l simţi în profunzime. Nu este nevoie să-l porţi la butonieră, să-l arăţi pe fereastra casei tale sau pe un autocolant auto."
Samuel Johnson: "Patriotismul este ultimul refugiu al unui ticălos."
Seneca: „Îţi iubeşti patria nu pentru că e mare,
ci pentru că e a ta.” *** ”În felul acesta îşi va desfăşura înţeleptul
virtutea: dacă-i va fi îngăduit, în bogăţie, dacă nu, în sărăcie; dacă va
putea, în patrie, dacă nu, în exil; dacă va putea ca comandant, dacă nu, ca
soldat; dacă va putea, voinic, dacă nu slab. Orice soartă va avea, el va face
ceva memorabil.
Simonide: ”Altar e orice mormânt în care doarme un
viteaz căzut pentru patrie.
Socrate: ” În faţa zeilor şi a oamenilor cu
judecată, patria este mai preţuită, mai sfântă, mai respectată decât mama,
decât tata, decât toţi strămoşii. Pentru patrie, chiar când ne supără, trebuie
să avem veneraţie, supunere şi îngrjire.
Spiru Haret: „Reactiunea nu dezarmeaza in nici o
imprejurare, ea exploateaza pana si durerile patriei.” *** ” „Patria o face
limba şi istoria, religia şi tradiţiile. A da cu piciorul în toate acestea este
a se lepăda cineva de patria sa”.
Stelică Romaniuc: ”În ţara mea, oricare drept/
Mi-e respectat precum afară/ Şi dacă nu sunt tras în piept,/ Mă trage statul
meu pe sfoară.
Ştefan cel Mare: „Moldova n-a fost a strămoşilor
mei, n-a fost a mea şi nu este a voastră, ci a urmaşilor noştri şi a urmaşilor
urmaşilor voştri în veacul vecilor.”
Ştefan Mîrzac: ”Când ai patria în suflet şi auzi imnul
ei, acesta îţi smulge lacrimi.” ***”Imnul este cântecul care mângâie
sufletul patriei.
Ştefan Radu Muşat: ” În treizeci de ani de
haos(craţie) s-a dezvoltat vertiginos societatea multilateral – şpagalistă,
economia de consum duduie, sără-lucie este mândra noastră patrie, Republica
Şpagalistă România – stat de drept al şpăgarilor care au dovedit incontestabil
că şpagalitatea este vir(us)tute de viţă naţională ''Pentru o Românie
Normală''... România trece la Etapa Se(mi)lenară.” *** ”Când apele sunt
însorite, când apele sunt întunecate, Patria trebuie să stea la Masa Zeilor,
iar în dreapta ei - patriotul. El este dumnezeul cel adevărat al ei.” ***
”Patria ţine în viaţă un popor, dar dacă poporul nu ţine patria în viaţă, el
este sortit pieirii; Patria e mama tuturor mamelor.” *** ”Cât timp te mai
apleci, române, între ciocan şi nicovală?/ Trezeşte-i ţării glasul pentru
mândria sa naţională!/ Exişti doar în genunchi trăind printre ruine,/ Iar ţara
sângerează şi viaţă nu e-n tine.// De multă vreme rabzi umil şi aplecat –/
Ridică-se în tine un spirit viu de dac!/ S-au stins luminile în tine şi parcă
eşti nimic –/ De ce în vremea ta, române, te vrei aşa de mic?
Sydney J. Harris: "Patriotismul este mândru
de virtuţile unei ţări şi gata să corecteze deficienţele acesteia; de asemeni,
recunoaşte patriotismul legitm al altora ţări, cu propriile lor virtuţi
specifice. Cu toate astea, mândria naţionalismului trâmbiţează virtuţile ţării
sale şi îi neagă deficienţele, fiind totodată dispreţuitor faţă de virtuţile
altor ţări."
T. Korner: "Patria ne poate cere orice
jertfă.
Thomas Campbell: "Sângele patriotului este sămânţa arborelui libertăţii."
Thomas Jefferson: "Arborele libertăţii trebuie să fie împrospătat
din când în când cu sângele patrioţilor şi tiranilor."
Thomas Mann: ” Omul are nevoie de o oarecare
îngustime pentru a putea deveni patriot.
Traian Demetrescu: "Inimile mari și
generoase, sufletele pline de un patriotism cald și înălțător se pot asemăna cu
un templu, unde pentru veșnicie trebuie să ardem candela recunoștinței. De
entuziasmul acesta atârnă de multe ori fericirea și gloria unui
popor."
Tucidide: „Oricât de bine i-ar merge personal unui
om, dacă patria piere, piere şi el împreună cu ea.”
Tudor Vladimirescu: ”Pesemne, dumneata pe norod,
cu al cărui sînge s-a hrănit și s-a poleit tot neamul boieresc, îl socotești de
nimic, numai pe jefuitori îi numești patrie...! Dară cum nu socotiți
dumneavoastră că Patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor?”
Valeriu Butulescu: ”Am călătorit enorm pentru a
înţelege că ţara unde m-am născut este cea mai frumoasă din lume.” *** ”Orice
soldat normal se va gândi la pielea lui mai mult decât la patrie.” *** ”Ne-am
ruinat economia din patriotism. Cine nu are ruine, nu are istorie."
Vasile Alecsandri: "Apăraţi tezaurul cel mai
scump ce-ați moștenit de la strămoşi, limba, adică simbolul sacru al
naționalității noastre!" ***„Dintre toate pasiunile omeneşti dragostea
de patrie este singura care nu se stinge niciodată.” ***"Țara este mama
dulce, copiii mei! Ferice de cel care moare luptând pe sânul ei!"
Vasile Conta: "Dacă un popor n-are o tinerime
entuziastă, cultă și cu dor de țară, este pierdut pentru totdeauna. Aceste
vlăstare ale tinereții țin pe umerii lor viitorul, precum odinioară Atlas ținea
pământul."
Vasile Ghica: ”Întreabă-te şi cum ţi-ai înşelat tu
patria, nu numai cum te-a înşelat ea pe tine!
Vasile Iftime: Tovarăşe ministru,/ ajută-mă să-mi
schimb patria!/ Ca o adiere de vânt,/ inima mi-a zburat printre gratii/ (pentru
zbor nu s-au inventat frontiere);/ acum numără timpul ce o să vină/ ascunsă sub
alte perechi de coaste./ Sângele meu se bucură izvor,/ sângele ei se bucură
sete,/ cană cu vin,/ turtă coaptă pe vatră./ Cântec se bucură sângele nostru.//
Când eram mic, în jurul patriei mele,/ a crescut un gard din beţe de răsărită./
Mai târziu, drumul către cireadă/ tăia patria pe din două./ Cureaua lată de
trei degete –/ tata îmi măsura spatele după fiecare beţie./ Cercuri de fum,
ţigări snagov cu filtru/ (un pachet, şase ouă ce nu săreau cercul)/ înnorau
cerul patriei mele.// Despre patrie, ca despre mort, numai de bine!/
Chicotelile fetelor prin lanurile tăvălite de lucernă,/ scăldatul la miezul
nopţii în iazul popei Secară/ („Mama voastră de derbedei,/ aşa-mi trebuie dacă
nu v-am înecat în cristelniţă la botez!”),/ grădina cu harbuji a mătuşii
Casandra,/ văduva satului –/ i-a îngropat pe toţi trei sub o singură cruce –/
mălaiul uscat în rolă, nopţi aburinde de iarnă,/ făină de grâu cât să lege/
poveştile,/ multe poveşti despre o patrie ce nu-mi aparţine.// Tovarăşe
ministru,/ inima mea şi-a ascultat glasul,/ nu a trecut fraudulos frontiera./
De ce te miri?/ Este de-a dreptul banal de simplu pentru o inimă să treacă o
apă,/ cum banal este pentru un dor să treacă un munte,/ pentru un bob să
dospească o pâine./ Şi-a ascultat glasul ca pe o chemare de clopot.// Nu mă
înţelegi./ Nici eu nu mă înţeleg, tovarăşe ministru,/ acum când printre gratii
mi-a zburat patria.”
Victor Martin: ”Paradoxal, cu cât e mai proastă
viaţa pe care o duce omul, cu atât mai mult nu şi-ar da-o pentru patria sa.”
Vissarion Belinski: ”Cine nu aparţine patriei
sale, nu aparţine nici omenirii.”
Vladimir Putin: ”Nu citesc cărţi ale unor oameni
care au trădat patria mamă.”
Voltaire: "Cât de dragă le este patria
tuturor sufletelor nobile!" *** ”Pâinea în patria ta e mai bună decât
prăjiturile în ţară străină.” *** "Este lamentabil că pentru a deveni un
bun patriot cineva trebuie să ajungă să fie duşmanul restului omenirii."
William H. Burnham: "Esenţa patriotismului
este sacrificiul interesului personal în favoarea bunăstării publice."
Winston Churchill: „Nu am să vă ofer nimic în
afară de sânge, muncă, lacrimi şi sudoare.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu