SUNT - pagina de biblioteca

 

 ACTUALIZAT: 4 SEPT. 2024

 

Adam Puslojic: ”un om si-atât,/ doar un pământean/ minunat de obișnui.”

Adela Onete: ”Sunt o hoață de clipe./ Le fur și le pitesc în sân,/ ca pe niște cireșe coapte,/ descântându-le de trei ori,/ doar, doar s-or preschimba/ în dorințe împlinite./ Mă agăț de fiecare,/ ca de o ultimă respirație. / Ce altceva să fie viața / de nu un șir de clipe?/ Sunt hoața de clipe/ ce aleargă printre vise/ date-n pârg.” ***"Cine sunt eu? Eu sunt un trecut prezent ce aşteaptă viitorul, sunt o clapă de pian, pe care degetul timpului apasă nepăsător. Eu sunt un cuvânt rostit într-o clipă de extaz, purtat de la un capăt la celălalt al soartei. ... sunt un început de sentiment sau un sfârşit de declaraţie de dragoste. Sau poate că... Eu sunt un început din mine sau sfârşitul cântecului fiinţei mele..." *** "Sunt vis. Şi mă trezesc." *** "Sunt o căutare veșnică a înțelesului vieții./ Îmi duc războaiele cu neînduplecatele întrebări/ având mâinile  goale./ Doar sufletul poartă o maramă sângerie/ în amintirea unui răsărit de soare.” *** "Prea mult, prea puțin, prea departe/ Scurtă ne e noaptea. Și ziua ne e scurtă./ Viața ne aleargă, timpul nu ascultă,/ pașii ni se pierd în astă lume mare,/ visele îngheață departe de soare./ Drumul ne duce cine știe unde,/ viața se măsoară prea des doar în secunde,/ fericirea se joacă la ruletă mult prea mult,/ în suflet, prea puțină pace. Restul e tumult./ Iubirea o mai găsești doar prin câte-o carte,/ Dumnezeu ne este din ce în ce mai departe,/ speranța surâde câtor mai puțini,/ suntem goi de simțăminte, dar suntem plini de vini./ Prea mult bocet, prea puțin zâmbet, prea departe viață,/ iluziile înșirate precum mărgelele pe ață,/ le purtăm la gât, cu sfială agățate,/ mult prea scurtă ziuă, mult prea scurtă noapte ..” *** "Între o virgulă și-un punct,/ uneori, vreau să m-ascund,/ un cuvânt tăcut să fiu,/ să mă scriu, să mă șterg, să mă rescriu.” *** ”Suntem şi prinţi şi cerşetori, pe-al vieţii drum,/ suntem vânători şi suntem vânaţi,/ astăzi suntem flacără, mâine fi-vom scrum/ ne naştem şi murim, fără a fi-ntrebaţi.// Suntem cărăuşi şi tot cărăm în spate/ şi vise şi dorinţi şi dureri şi fericiri,/ suntem când puri, când prea plini de păcate,/ oscilăm, prea des, între plecări şi sosiri.// Suntem lumină şi suntem întuneric,/ ba ne târâm pe coate, ba ne avântăm spre cer,/ când suntem liniştiţi, când ne agităm isteric,/ când ne dăruim cu totul, când ne pierdem în mister.// Visăm să fim puternici şi, de cauza o cere,/ strivim, pe negândite şi flori şi stele şi păduri/ alergăm nebuni după împărăţii, după himere/ şi nu ne deranjează să devenim chiar duri.// Suntem când strigăte de luptă, când şoapte de iubire,/ suntem jos şi suntem sus,/ suntem zâmbete sau suntem doar suspine/ şi fie doar tăcem, fie avem prea mult de spus.// Suntem toate şi suntem nimic,/ suntem muritori, dar suntem pereni,/ viaţa ni se împarte în tragic şi comic,/ poate pentru că ... suntem ... doar oameni.”

Adi Dogaru: La picioare îți stă versul creionat în suflet plâns /Tu ești însăși universul unde nimeni n-a ajuns!*** Sunt însingurat de viață, /Printre poezii nescrise, eu în lumea mea mă pierd!/Sunt pătruns fără de vrere de-un abstract ucigător/Ce întotdeauna-mi cere ca să ies învingător!***Sunt mai sus în nebunie singur printre constelații/ Zborul meu e-o agonie, numai ca să-ți intru în grații! ***"Însă nu a fost să fie, s-a stins totul în cuvânt. / Mi-ai lăsat orbita mie și-ai fugit către pământ!/ Toate trec cu disperare și în toate timpul trece,/ Nu-s o apă oarecare, sunt izvor cu apă rece!" *** "Eu sunt poetul întristării mele/ şi-al ofului că nu-s o pasăre în zbor,/ scriu pe nisip, cu-n fir de albăstrele/ şi cu penița înmuiată-n dor./ Căutător de perle, veşnic navetist,/ a mea melancolie poate să te-nşele.../ ia seama, cititorule, să nu fii trist,/ de-o fi să guşti din versurile mele!" *** ”eu voi isca scanteia ce tara o ridica.” *** ”Eu sunt lacrimă și vrere și început de poezie!” *** ”Eu sunt suflul din părinte ce te cheamă stins acasă!” ***Eu sunt timpul care trece însoțit de lacrimi plânse!” ***”Dincolo de înfățișare și de felul nebunesc / Sunt o umbră oarecare și cu patimă trăiesc!” *** ”Dincolo de versuri care intră în suflet și apoi pier/ Sunt un nume oarecare prins de vrajă și mister !” *** "Sunt om și mă încumet să visez,că n-am să plec din viața mea de tot!” *** "Fără să fug de fricile mele,voi sta în picioare până la final/ Sunt om și sunt pătruns de toate cele/ ,dar morții nu voi fi nicând vasal!” *** ”Peste tot unde românii viețuiesc împinși de soartă/ Simt cum mă trimit străbunii să deschid spre cer o poartă!(...) Sunt durerea ta, române, și-al meu vers ți-l dau în dar,/ Port icoanele străbune ce mă învăluie cu har,/ Ard încet ca o văpaie ducând slava cea creștină,/ Mă topesc curgând șiroaie în făptura ta divină!” *** ”Sunt pierdut de rațiune într-un colț de univers,Viața mea-i o / porțiune între lacrimă și vers;/ Al meu suflet, o povară, într-un fel nedefinit,/ A încetat să ma mai doară și se scurge-n infinit!// Ard, ca focul, pe orbită, dar mă sting printre simțiri...””prin mine plânge glia/ Și curge sânge tricolor,/ Sunt anticorp in România/ Ce oblojește acest popor!” *** ”Sunt un suflet oarecare, rătăcit în galaxie/ Stele vor să mă înconjoare dar am inima pustie !/ Mă strecor în zbor haotic printre străluciri compuse / Și sunt stăpânit hipnotic de iubirile apuse !// Port în mine infinitul, suferința tuturor / Am atins și ating zenitul într-un mod tulburător!!/ Doar în mine ard abisuri și înfloresc speranțe moarte / Nu există compromisuri spre întuneric să mă poarte !// Flacăra ce mă însoțește s-a născut din focul viu / Lumea toată mă iubește ,lumea toată nu o știu!/ Nu e loc să mă primească și nici dor stăpân să-mi fie / Nu sunt fire omenească, sunt un vers de poezie!” ***In români trezesc, de-o vreme, sentimentele înalte” ***”Nu-s mai mult decât țărână, ce se speră praf de stele!”*** Eu sunt versul rătăcirii ***Eu sunt strigăt și chemare ce înconjoară frici ascunse / Un luceafăr în mișcare care șterge lacrimi plânse!/ Slovă sunt, mărturisită, cu atâta dor nebun/ Pentru suflet potrivită/ Sunt un vraci ce împletește unduirile confuze / Care cu nesaț iubește ireal atâtea muze !/ Flacără ce arde în sferă și provoacă insomnii/ Propagând în atmosferă dragostea din poezii !*** Sunt o umbră suferindă, încâlcită ca o ceață!/Nu te amăgi credulă,eu sunt calea spre abis / Sunt o macromoleculă, măsurată imprecis!

Adi Sfintes: "Sunt suflet fraged de roman/ Rupt din surasul mamei mele"

Adina Velcea: "Eu sunt ce nu se vede” 

Adrian Paunescu: ”am fost sinucigasul ce-a-ncercat /norocul lui cu cea din urma fisa”*** ”eu, tristul, cel mai liber dintre toti” *** ”estet bolnav al patimii depline”*** ”Suntem, probabil, cei mai trişti din Est.// Ne poate spune ultimul contabil,/ Muncind mereu, vom pierde tot mereu./ Suntem poporul cel mai nerentabil/ Ce l-a lăsat pe lume Dumnezeu.” *** "Suntem umanitatea condamnată / Să-ndure cald şi rece, fel de fel,/ cu dobândă notele de plată/ Şi nu mai sunt instanţe de apel." *** ”Sătul de atâtea cuvinte,/ Sunt gata să uit tot ce știu/ Nu vreau nici aduceri-aminte. (...)/ Cu trupul mă aflu în iad,/ Cu sufletul încă pe cruce.(...)/ Și-aș vrea să-ți vorbesc și observ/ Că însăși tăcerea e-o turlă,/ Mă biciuie fiece nerv/ Ce vrea să vorbească și urlă.” *** ”Suntem rezervația/ însăși/ a tragicei pierderi de sine, iertată spre-a fi omenirea,/ când n-are nici mâini să se-nchine.” *** "Sunt servitorul crizei generale. Ghişeu deschis durerii tuturor.” *** "Sunt un atlant murind cu Atlantida,/ Desi putea zbura, daca voia.” *** "Sunt un pod peste rau, catre tine mereu, pe nimic sprijinit, doar pe sufletul meu." *** "eu sunt poet liric,/ Eu inca n-am deprins învăţul/ De-a pune la persoana a treia/ Ceea ce devora persoana întâi" *** "Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,/ Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam..." *** "Eu sunt un fel de-accelerat,/Cu mari lumini şi fluierat,/ C-un zgomot ce-i aproape cântec/ Cu care am crezut că vindec." *** "Acum observ cât e de greu,/Să vă arăt că eu sunt eu." *** ”am devenit, încet-încet, poveste.” *** ”eu sunt semanatorul noptatec de dezastre,/ eu cercetez ninsoarea si descompun concerte,/ trist cavaler de umbra, de moarte, de orgoliu.” *** eu sunt eu adrian paunescu.” ***"Sunt un pod peste râu,/ Către tine, mereu,/ Pe nimic sprijinit,/ Doar pe sufletul meu" *** ”Cum poate omul să-şi fie însuşi, rob la indemana?/ Aceasta-i tema noastră la uitare:/ Să ştergem de pe banda minţii tot,/ Şi ce ne bucură şi ce ne doare,/ Să fim un neam aproape idiot./ Sa facem numai artă pentru artă,/ Convinşi că suntem nimeni şi nimic.” Nicolae Tudor: ”Câți pot spune cine e, așa cum a spus-o EL? ”Eu sunt eu-Adrian Păunescu” - Poetul liric atlant, cu trupul în iad și cu sufletul pe cruce, care a ales să moară cu Atlantida, deși putea zbura, dacă voia. Un atlant biciuit de fiece nerv ce voia să vorbească și urla.”Eu sunt eu-Adrian Păunescu” - un pod pe nimic sprijinit, către durerea tuturor, căreea i-a fost servitor și pe care a crezut că, descompunând concerte, o va vindeca cu un zgomot ce era aproape cântec.”Eu sunt eu-Adrian Păunescu” - un fel de-accelerat, cu mari lumini şi fluierat, ce și-a îndemnat neamul să uite că este aproape idiot, nimeni şi nimic.”Eu sunt eu-Adrian Păunescu” - un socialist-liberal condamnat să îndure fel de fel, alături de poporul cel mai trist din Est, cel mai nerentabil, întrucât, oricât muncește, pierde mereu. Popor care s-a pierdut și pe sine, care nu mai are nici mâini să se-nchine.”Eu sunt eu-Adrian Păunescu” - tristul Cavaler de umbră, care a devenit, încet-încet, poveste; care s-a îmbolnăvit de Țara sa și a murit când Țara nu i-a fost leac, așa cum totdeauna crezuse.”***eu, izgonit din lumea fară milă,/ să am un loc în poezia mea.// Mă doare trupul şi devin ruine,/cu mine însumi, fără sens, mă bat.”***la nastere am fost un tipat simplu/ si-ncet, incet am devenit cuvant/ca sa-nteleg ca daca trece timpul/umila soapta a tacerii sunt/ am devenit o soapta

Adriana Szabo: "Sunt fata mării, am Luna în brațe și nu mă mai tem! "

Albert Schweitzer: ”Sunt o viata care vrea sa traiasca inconjurat de alte vieti care vor sa traiasca.”

Alda Merini: ”Și astăzi eu voi fi personajul principal al poveștii despre viața mea.”

Alejandro Jodorovski: ”Tu ești și ușa și paznicul care interzice trecerea.”

Alex Korado: ”Sunt lan de grâu cu macii numai foc/ Și ard în roșu până la uitare/ Și chiar sub cer, se pare că nu-i loc/ De multe despărțiri tăcute și amare.// Dar clipa asta, fără nicio ușă, E singura prin care-am suferit.”

Alexandra Budecan: "Şi mă întreb, cine sunt eu?/ O picătură în curcubeu.”

Alexandra Firita: "sunt un avid călător între coperți prăfuite.”

Alexandra Svet: ”CINE SUNT? Ia românească. Steinhardt, Jurnalul Fericirii. Metaniile de la mănăstiri. Crucea Sfântă de la Ierusalim. Crucea de la Sfânta Varvara (Sfânta cea mai iubită). Ray Ban. Geanta din Ecuador. O bucată de material neagră pe care o port deasupra pantalonului când merg la biserică. Mi-a dăruit-o un prieten, fost stripper, când trebuia să intrăm într-o biserică, iar eu eram în pantaloni scurţi. Era un accesoriu din costumele din show-ul lor. De fapt, o bucată de material de care trebuia să scape la un moment dat în timpul show-ului. O floare în păr, dăruită de prietena mea. Primăvara în inimă. Sufletul verde. Lumina pe chip ‒ de la Sfânta Liturghie. Bucurie. Inima preaplină de câte port în ea: oameni dragi, locuri din toată lumea care au păstrat bucăţi din sufletul meu ‒ sau mi le-au dat înapoi? ‒ străbuni, vii, morţi, nenăscuţi, sfinţi, îngeri, eroi, modele, scriitori, poeţi, vise, iubiri, prieteni fără de care n-aş fi eu. Aripi nevăzute. Care mă îndeamnă să zbor. Aripi puternice. Care mă adăpostesc. Ochi îndreptaţi spre o ţintă pe care o văd doar eu. Doar uneori. O ştie doar Dumnezeu. Versuri care îmi gâdilă degetele, aşteptând să fie aşternute pe hârtie. Vise neîmplinite care nu îmi dau pace. Da, ele sunt scânteile din ochi. Credinţă, nădejde, dor. Bătăi de inimă în ritm de doină. Codru, în sânge. Munte, brazi, coloana de infinit, uneori în trupul meu. Pe buze, cântece interzise. Pe obraji, curgând nevăzute, lacrimile prigoanei. La mâini, urmele de lanţuri purtate cândva de ai mei. Pe cer, soare, pe cerul inimii, soare, pe cerul ţării mele, un soare încă înlănţuit. Sub ochi, cearcăne vii de dureri încă neştiute, de strigăte de strigoi încă neliniştiţi, de plânsetul sufletelor curate încă prigonite, de lacrima "sângelui neamului meu curs prin şanţuri". Blândeţe în zâmbet... sunt tot ei, rostind uşor: "Să nu ne răzbunaţi!". Şi tot ei, în inima ce plânge neîncetat: "Dar nici să nu ne uitaţi...". O Iubire care mă învăluie mereu. Că o văd sau că nu o văd. Că o simt sau că nu o simt.”

Alexandru Nicovici: "(Sunt) o viaţă între sacru şi profan."

Alexandru Samoila: "Nu mai întreb nimic,/ pur şi simplu eu însumi sunt întrebarea/ care se pune luminii/ când loveşte pragul serii cu glezna.”

Alfred Tennyson: "Sunt o parte din tot ceea ce am găsit în drumul meu.”

Alice Puiu: "Sunt călător transparent în tramvaiul clipei.”

Amos Oz: "esti biblioteca pe care ai citit-o si limba pe care o vorbesti

Ana Blandiana: "Sunt asemenea nisipului clepsidrei/ Care poate fi timp/ Numai în cădere" 

Ana Maria Murariu: "sunt o inimă mâncată de păcate" ***"câteodată nu sunt decât praf/ mă depun până și pe amintiri / numai că oricât aș încerca să acopăr totul cu mine / cineva vine și mă șterge și trebuie să o iau de la capăt.”

Ana Maria Sandu: "M-a fascinat dintotdeaua întrebarea: Ce și cum ar fi fost, pentru destinele alor mei, dacă eu nu m-aș fi născut?

Anatol E. Baconsky: ”Temei de plâns să nu-i fiu nimănui,/ decât dacă prin lacrimi s-ar risipi durerea -/ ci pururi să fiu unde sunt - unde-am fost totdeuna,/ prin lume cântăreţ rătăcitor.”

Andrew Faber: ”Când îmi spui: “Dar cine ești tu?” Răspund: „O întâmplare."

Aneta Georgescu Spătaru: Amarul din suflet,/Noianul de gânduri,/Ecoul de strigăt, /Tristețea din timpuri/Au vrut să mă îngroape!/Gândeau... că se poate!/Eu sunt un vlăstar,/O clipă de vis, /Rodul gândului hoinar,/Greu de învins!/Eu știu să mă lupt,/Să cad, să mă ridic.../Cu visul zburând,/Uitând că mai plâng...

Angelina Nădejde: "Sunt pasărea tristă/ Cu aripa frântă,/ Culcuş căutând/ Pe pământ.”*** Pierdut e sensul vieţii,/chiar şi valoarea ei împrăștie-mă,/Doamne, în frunza unei rugăciuni/pe mine, clipă a gândului tău să-i fiu lumii/candelă la geamul însingurat al vieții."

Anna Oxa: Cum sunt îmbrăcată așa sunt eu.

Anne Sexton: ”Sunt o acuarela, ma dizolv...”

Anonim: ”Ne plac lucrurile siropoase pentru ca noi insine suntem fiinte dulci. ***"Sunt doar un suflet în care opaițul arde veșnic! Îl țin mereu aprins fiindcă nu se știe cine se poate încălzi la flacăra mea!" ***"Sunt unul dintre aceia care și-au găsit sufletul și care au recuperat o parte din ceea ce sunt cu adevărat. Sunt unul dintre aceia care cred că Dumnezeu poate fi trăit în orice clipă și că poarta este lăuntrică.Cred cu tărie că nu există altă cale pentru noi, decât aceea a scufundării în interior, a încrederii în noi înșine, a Iubirii pentru noi înșine și pentru alții." *** ”Noi suntem clipa care trece prin poarta existentei.” *** "Oamenii sunt ca muzica. Unii sunt poezie pură. Alții doar zgomot."***si eu, întârziat al mortii, grabitor spre adevarurile vietii.”*** Nu creati idoli deveniti voi insiva idoli pentru cineva. ***Eu știu ca nu-s soarele pe cerul nimănui, da’ un nod in gâtul cuiva tot sunt*** Pentru cineva ești un exemplu.../Pentru altcineva o greșeală./Pentru cineva ești o binecuvântare.../Pentru altcineva un regret./Pentru cineva ești o bucurie.../Pentru altcineva o invidie./Pentru cineva ești o necesitate.../Pentru altcineva o dorință./Poate nu observi,/dar în fiecare zi ești un călător necunoscut,/rătăcind printre gândurile oamenilor.***: nu te uita cu ochii tai la mine/eu sint cel mai cel mai nevazut/care ingana pentru tine/ vederea de la inceput./ eu nu cuvinte-ti spun, ci lacrimi. / tocmai de aceea sunt mascat/repet intruna infinitul/neinfinitului ne mi s-a dat***Sunt o carte deschisa intr-o lume care nu citeste...*** Doamne, Sunt doar un om de tina ce-adesea plange obosit impovarat de vina.

Antoine de Saint - Exupery: „N-am să învinuiesc niciodată pământul că hrăneşte cactuşi şi mărăcini. Puţin îmi pasă de cactuşi ori mărăcini dacă eu sunt sămânţă de cedru.”

Anton Holban: "Sunt un om complicat sau, ca să spun mai puţin favorabil despre mine, încurcat. Nimic nu se rezolvă simplu. Pentru o chestiune neînsemnată, am nesfârşite ezitări. Nu mă pricep să merg pe drumul drept, ocolesc. Găsesc mai multe mijloace posibile şi nu mă pricep ce să aleg. Sunt politicos mai mult decât trebuie, mulţumesc dacă se ocupă cineva de mine atât de mult, că incomodez. Mă ascult când vorbesc şi mereu nu sunt încântat de vorba pe care o spun. Îmi acopăr timiditatea cu unele isteţimi nepotrivite.

Aristotel: ”Suntem ceea ce facem in mod repetat. -

așa cum e cuvântul,/cum este gândul și credința./Spune-mi, dacă poți,/cum arată mila, cum arată vântul ?.../Ești nevăzut !/Adevărata ta identitate/este lumină și iubire/ce-ți locuiește sufletul și inima/de când te-ai născut.

Augusten Burroughs: ”Suntem alcătuiți din rele intenții cusute strâns cu bunele intenții.”

Augustin Jianu: "Sunt o amprentă,/ Asta sunt./ Un ombilic dintr-o placentă,/ Un amănunt./ Sunt ergul liber,/ Un ciudat,/ Strop de glacial şi auster,/ Un unicat./ Vână de soare,/ Un avers,/ Sunt o amprentă oarecare,/ În Univers.”

Aurel Anghel: "Sunt secunda de efemer" ***" Sunt doar tacerea,/ intrata-n rezonanta,/ in trupul viorii (...)/ Sunt umbra unui cantec rapus." 

Aurel Buricea: "lepădat de trup sunt ultima floare/ să-nvăţ nevăzutul din nesfârşire / când sufletu-mi e calea călătoare.”

Aurora Luchian: "Sunt strop din ploi și freamătul de ape,/ Din vara cu parfum de iasomie,/ O boare caldă, autonomie/ Pe-o partitură-n scâncet printre clape./ Sunt un poem cu dulce și-amarul/ Unei rafale ce agită pomii,/ Furându-le un foșnet...ei, molcomii,/ Nici n-au simțit c-a și trecut hotarul./ Sunt răsărit și asfințit anemic,/ O pasăre cu aripi retezate,/ Cu triluri cenzurate, refuzate,/ De un destin atipic și polemic./ Sunt iarba ce-s strivită între doruri,/ Ce doar agață-n versuri alte zboruri..." 

Badescu Alexia: "Sunt tristul vis al lumii-n suferință"

Bar Rafaeli (4 iunie 1985 - ): ”Văd sigur că nu sunt așa cum credeți.”

Benedict Corlaciu: Eu sunt poetul Ben, umblu cu tălpile pline de smoală, mereu ursuz și nemernic. am crescut prin mlaștini clocite, cer am avut un fund de apă răscolit de trestii prea învechite. Un singur nufăr mi s-a prins de gât, odată, demult, într-o seară: nu mă văzuse cât sunt de urât și cald s-a cuibărit la subsoară.

Calatorul Descult (Teodor Morar): ”Sunt delirul unei lacrimi /Ce-a căzut dintr-un înalt./Paradisul tot îmi pare/Calea dorului etern /Sunt soldatul cu o floare /Dezertat într-un poem. ***”azi, involuntar poate pătimaş” ***”Sunt chiriaș prin anotimpuri/ Închiriez spre alții gânduri/ Sunt chiriașul incomod/ Plătesc cu vise stagiunea/ În teatrul vieții sunt un pod/ Ce-a încurcat planeta, lumea.”  *** „Eu, eu sunt o clipă.../ Sună să vorbim despre căderea din timp.” *** "Tratați-vă voi de uimire,/ Voi sunteți atrași de banal./ Eu sunt nebun de iubire,/ Cu viața mereu în scandal." *** "Am fost un cerșetor de cer." *** "Rătăcesc ca un hoinar printre lacrimi şi cuvinte,/ Iubesc zborul şi tăcerea ce se ascunde în morminte./ Nu mă ştiu, nu mă cunosc sub o altă conjunctură,/ Iubesc albul din icoane şi nu ştiu cuvântul ură.”/ Vând iluzii şi speranţe celor ce-au uitat de ele,/ Scriu sonete delirante, mă găseşti prin cafenele/ Sunt un buletin de ştiri, un nimic în lumea mare/ Dar în ochi păstrez lumina de la prima lumânare" *** "Sunt o clipă infinită/ Botezat am fost în foc/ Bântuit de o ispită/ Într-o melodie folk./ Sunt un cântec recurent/ Dintr-o gamă sfâșiată/ Sunt tăcerea din poet,/ Dintr-o viață-amanetată./ Sunt acolo, sunt departe/ Un balans neterminat/ Menestrel sunt, printre arte,/ Vrăjitor de cer curat./ Sunt eterna întrebare/ Între-a fi... și a nu fi/ Cântec de-nceput de soare./ Sunt puterea de-a iubi." *** "Eu am rămas tot un rebel,/ Un vagabond fără orgoliu" ***"Am fost și cântec și delir/ Am fost un zbor cu iz de mir,/ Am fost delict, am fost și mur/ Am fost Desculțul trubadur./ Am fost și, uite, încă sunt/ Aceeași mâna de pământ/ Același sentiment din lut/ Desculț, pe jos, spre absolut." ***" Derbedeu fără alei/ Îmi fac drum din mine însumi/ Atârn sforile de zmei/ Pe un nor ce poartă plânsu-mi." ***"Eu n-am culoare,/ Sunt doar un zbor" ***"Nimic nu e întâmplător? Poate.../ Poate suntem o parte de haos ce-și caută ordinea/ Poate suntem o pace cu gust de război/ Poate suntem suma întâmplărilor noastre.../ Cine sunt eu? /Un bufon romantic../ Un saltimbanc al vieții/ Un nimic de sine/ Un plin de Noi/ O ultimă luptă/ Din care voi scăpa râzând/ Cine ești tu?/ Nu știu exact../ Oamenii sunt o sumă de întâmplări/ Dar cât ești de frumoasã../ Semeni mult mult.../ Cu zâmbetul fiului meu.../ Hai... zâmbește.../ Am cucerit regina. ..../ Nu sunt../ Uneori lipsesc la apel/ Uneori cuvintele mă invită la cină/ Uneori mă sperii și cred că Eminescu n-a existat/ Nu sunt profet../ Uneori mă doare lipsa de cântec/ Uneori prostituția murdărește cuvântul/ Uneori vulgaritatea merge peste viteza legală/ Uneori chiar și respirația-mi este grea, ca piatra lui Sisif./ Nu sunt poet../ Nu mă pot declara decât slujitor al cântecului/ Uneori lipsesc din propria-mi viaţă/ În umbra crucii stau mărturisirile mele/ Distanța dintre mine și om este egală/ fiecărei emoții ucise/ Nu sunt../Dacă mă găsiți.. Redați-mă mie../ Nu sunt.. Exist../ Până la terminarea infinitului..." ***Mai/ dă-mi un rom/ Și-nchide barul/ Sunt doar un om/ Ce-și bea amarul./ Trăim puțin/ Spre mai deloc/ Fără destin/ Făr' de noroc." ***"Am fost o clipă de iubire/ Ce scrie poezii." ***"Sunt poetul Gării de nord/ viaţa îmi trece/ călcată de trenuri/ peroanele toate mă dor/ tu eşti la fel de frumoasă/ şi tremuri./ Mai nasc câte-o rimă/ din trenul ce pleacă-n/ iluzii, destinele trase la sorţi/ cad între şine cuvintele toate/ şi viaţa-mi este un/ zgomot de roţi./ Sunt un poet în staţia goală/ oameni şi oameni/ în mine coboară/ tu, declinată c-un ultim declin/ şi viaţa îmi curge/ spre tine, destin./ Viaţa pe un peron părăsit/ mai caut un zâmbet/ din cerul iubit/ sună plecarea un naş obosit/ şi gara şi eu/ devenim asfinţit./ Sunt un poet în Gara de Nord/ mai iubesc o răscoală/ mă mai doare un cord/ trenurile trec spre unde/ nu ştiu/ eu sunt şi gara/ şi trenul pustiu." ***"Mai mor c-o zi, mai zbor c-o noapte/ Visez închis în libertate/ Mai sunt ucis de uri răzlețe/ Mai cad din zbor de frumusețe/ Dar iert păcatul orișicui/ Eu sunt poetul nimănui." ***"un bufon/ Ce trăiește-n poezie." ***"Sunt omul care a înnebunit/ de atât frumos ce a iubit"***"Sunt un hoinar prin lumea de himere,/ Un călător făr'un destin precis,/ Un vagabond cu sufletul în sfere/ Ce merg desculț... spre paradis. "  ***"Cu tine nu există clipă/ Cu tine orele sunt vis/ Suntem o singură aripă/ Ce zboară către paradis. " *** "Uite, sunt ninsoarea/ Timpului trecut." ***"Sunt pasăre cu gust de cer/ / Desculț de viață, un rebel/ Ce a cântat doar din iubire./ Sunt un izvor fără de margini/ Sunt un cuvânt dintr o privire/ Un cântec sfâșiat de pagini/ Ce și caută... tămăduire.Sunt un absent mereu prezent/ Sunt un nimic din tot ce este/ Prin viața mea un repetentCe se destramă- ntr-o poveste./ Sunt cel ce sunt, nimic mai mult/ O literă fără de seamă/ Sunt cel fără de început."/**"Sunt tânăr/ Sunt zborul frânt de amăgire fără  margini"*** "Nici început precis/ Un suflet printre pagini(...)/ Trăiesc eternitatea/ Fără vreun pașaport.." *** "sunt atât de singur că îmi pare/ Singurătatea noastră o  salvare." ***"Sunt chiriaș prin anotimpuri/ Îmi pare viața un flotant/ Închiriez spre alții gânduri/ Iar ei îmi spun că sunt perdant./ Sunt chiriaș fără adrese/ Cu domiciliul într-un nor/Si nu e nimeni să  îi pese/ Când pleacă ultimul cocor./ Stau în chirie de o vreme/ Îmi dau și uneori bacșiș/ Plătesc o viață cu poeme/ Fumând culori ca pe-un hașiș./ Sunt chiriașul incomod/ Plătesc cu vise stagiunea/ În teatrul vieții sunt un pod/ Ce-a încurcat planeta, lumea..."/ **"Sunt negustorul de iluzii/ Îmi pare viața doar un vis/ Trăiesc la capăt de confuzii/ Aștept un tren spre paradis./ Sunt vânzătorul de magie/ Din viața mea mereu dispar/ Dar mă întorc ca poezie/ Într-un concert de zbor bizar./ Sunt efemer ca orișicine/ Iubesc prea mult singurătatea/ O pasăre se zbate-n mine/ Dar îmi trăiesc eternitatea.// Sunt cântecul făcut cenușă/ Din focul ce am fost odată/ Un trecător ce-ți lasă n ușă/ Scrisori cu gust de altădată./ Sunt o iluzie și eu/ Trăind același purgatoriu/ Un vis îmi pare Dumnezeu/ Iar viața... teatru iluzoriu."*** Mai mor c-o zi, mai zbor c-o noapte/Visez închis în libertate/ Mai sunt ucis de uri răzlețe/ Mai cad din zbor de frumusețe/ Dar iert păcatul orișicui/ Eu sunt poetul nimănui.

Camelia Rugaci:  Sunt picătura de lumină/Pot să schimb tot și sunt divină /Sunt puntea între două lumi /Sunt un tăciune în cărbuni /Sunt o cenușă din pământ /Ce am un cântec dint- un gând .../Sunt un copac cu multe vieți/Și niciodată nu îngheț.../Sunt cântecul venit din cer /Cântat de îngeri ce nu pier”

Carl Gurdjieff : ”Metoda "EU SUNT" Practică adânc acest EU SUNT orice ai face. Bei apă, mănânci, amintește-ți EU SUNT. Nu uita asta! Când mergi amintește-ți EU SUNT. Lasă mersul să fie acolo, dar fii fixat pe EU SUNT! EU SUNT! EU SUNT. Asta să îți fie constant în conștiință. Apoi ea va pătrunde și în vis. Gurdjieff a folosit această metodă continuu. Discipolul lui cel mai cunoscut, Uspensky, povestește că atunci când Gurdjieff lucra cu el cu această metodă și el practica de 3 luni neîntrerupt această reamintire a lui EU SUNT EU SUNT EU SUNT, totul s-a oprit.  Gândurile, visarea, totul s-a oprit. Doar o singură notă ca muzică a rămas "EU SUNT". Dar nu era un efort.  Aceasta era o activitate spontană care se desfășura. "EU SUNT".  Apoi Gurdjieff l-a chemat pe Uspensky afară din casă. Pentru trei luni el a fost ținut închis în casă și nu i s-a permis să iasă. Apoi Gurdjieff a zis "Vino cu mine!" Ei locuiau într-un orășel rusesc, Tiflis. Au ieșit pe străzi. Uspensky scrie în jurnalul său: "Pentru prima dată am putut înțelege ce spune Isus când zice că omul e adormit. Întregul oraș îmi apărea ca fiind adormit. Oamenii se mișcau în somn, proprietarii de magazine vindeau în somn, clienții cumpărau în somn. Întregul oraș era adormit! M-am uitat la Gurdjieff. Numai el era treaz. Întregul oraș dimprejur era adormit. Uspensky spune: "Puteam să le văd fețele, ochii, erau adormiți. Centrul interior le lipsea, nu era acolo."  El i-a zis lui Gurdjieff: "Nu mai vreau să merg acolo. Ce s-a întâmplat cu orașul? Toți par adormiți, drogați." Gurdjieff i-a spus: "Nimic nu i s-a întâmplat orașului. Ceva ți s-a întâmplat ție. Tu ai fost drogat. Orașul rămâne la fel. E același loc în care te-ai mutat acum trei luni. Dar nu ai putut vedea că oamenii sunt adormiți pentru că și tu dormeai. Acum poți vedea asta pentru că o anumită calitate a conștiinței ți-a apărut. Cu trei luni de practică a lui "EU SUNT" în mod continuu, ai devenit conștient într-un timp foarte scurt. Ai devenit treaz! O parte a conștiinței tale a trecut dincolo de vis. De aceea poți vedea că toți sunt adormiți, morți, se mișcă drogați, ca și cum ar fi hipnotizați. " Uspensky spune: "Nu puteam suporta acest fenomen - toți adormiți! Orice ar face ei, ei nu-s responsabili pentru acel lucru. Nu sunt responsabili! Cum ar putea fi ei responsabili?" A venit înapoi la Gurdjieff și l-a întrebat: "Ce e asta? M-ai iluzionat cumva? Mi-ai făcut ceva de întregul oraș pare adormit? Nu îmi pot crede ochilor!" Dar asta se va întâmpla oricui. Dacă îți poți aminti de tine însuți, atunci vei ști că nimeni nu își amintește de el însuși, și așa se mișcă fiecare. Întreaga lume e adormită. Dar începe cât timp ești treaz. În fiecare moment în care începi "EU SUNT". Nu trebuie să repeți cuvintele "EU SUNT" ci să ai simțământul. Îmbăiază-te și simte "EU SUNT". Lasă atingerea dușului rece să fie acolo, și lasă-te să fii acolo în fundal, simțind și amintindu-ți "EU SUNT". Ține minte că nu zic că trebuie să repeți verbal "EU SUNT".  Poți repeta dar asta nu îți va aduce conștiința.Repetarea poate crea chiar mai multă adormire. Deci acest "EU SUNT", această amintire a lui "EU SUNT", nu este o mantra verbală. Simte asta!  Fii senzitiv față de ființa ta.  Când atingi mâna cuiva nu doar atinge-o, dar simte-o, simte de asemeni și atingerea ta.  Când mănânci, simte-te mâncând, în egală măsură. Acest simțământ va pătrunde tot mai adânc în mintea ta. Într-o zi brusc ești trezit în propriul tău centru, funcționând pentru prima dată. Și atunci întreaga lume devine un vis. Și atunci știi că visul tău este un vis. Și când știi că visul tău este vis, el încetează. El încetează dacă e perceput ca ireal. Și odată ce visul încetează, tu ești un alt om. Vechiul om a murit; adormitul este mort.  Acea ființă umană ce erai, nu mai ești. Pentru prima dată devii conștient. Pentru prima dată, în întreaga lume care e adormită, tu ești treaz. Devii un Buddha, un Cel Trezit. După această trezire, nu mai există suferință.  După această trezire, nu mai există moarte. Prin această trezire, nu mai există frică.  Devii, pentru prima oară, liber de toate. Să fii liber de adormire, liber de visare, înseamnă să fii liber de orice. Ura, lăcomia, mânia toate dispar. Atingi libertatea. Devii doar iubire. "De câte ori auzi sau citesti ceva de naturã spiritualã care îti miscã sau atinge sufletul, tu nu înveti ceva...Tu îti amintesti ceea ce ai stiut dintotdeauna. Este o trezire blândã."

Carl Gustav Jung: ”Unii oameni chiar cred că sunt așa cum apar.”***Lumea te va intreba cine esti si, daca nu stii, lumea iti va său ne

Casian Balabasciuc: Am tras nădejdea în zadar/Că liber sunt. M-am înșelat.

Catalina Bontoi: "Pendul sunt: Când curios si spontan,/ respir libertate,/când părăsit de curaj,/ renunţ superficial la toate."
Catanescu Iliana: "Sunt râul ce se-ndreaptă înspre mare/ purtând întreagă frumusețea vieții"

Caterina Mangiaracina: ”Nu suntem altceva decât o înșiruire de ezitări.”

Cazanceanu Viorel: "Pot fi zambet, suspin sau chiar jale/ Prinsă în lacrima dintre pleoapele tale.”

Cecilia Costache: "Sunt o impunsatura de ac"

Charles Augustin de Sainte-Beuve (1804 - 13 octombrie 1869): ”Spune-mi cine te admiră și iubește și-ți voi spune cine ești.”

Charles Bukowski: ”Nu sunt o persoană obişnuită./Am nebunia mea,/trăiesc într-o altă dimensiune/şi nu am timp pentru lucruri/care nu au suflet.

Charlie Jones: ”Esti acelasi azi ca si peste cinci ani, cu exceptia oamenilor pe care ii vei intalni si a cartilor pe care le vei citi.”

Chelaru Costache: „Trăim tranzitoriu, de astăzi pe mâine,/Cu visuri de leu și o viață de câine./Clipesc luminițe la cap de tunele;/Noi nu mai știm drumul, dar credem în ele./Și ziua de mâine-i o simplă himeră,/Ca orice nălucă - etern pasageră./Se-ntunecă zarea în ochiul închis./Urâtu-i real și frumosul - un vis./Ne-ascundem prostia-n pompoase cuvinte;/N-avem nici noroc, nici credință, nici minte -/O turmă pierdută-n migrarea eternă/Spre lumea cea nouă - spre lumea modernă./Ne dor amintirile, clipa ne doare;/Trăim derutați în eres și eroare./Iubirile vechi se transformă în ură/Și viața-n desfrâu cu încetul ne fură./Nimic nu mai este pur, candid și sfânt;/Suntem exilați între cer și pământ./Ne-ncinge păcatul mereu mai fierbinte;/Ne vindem onoarea pe blidul de linte./Auzul ne-nșală și ochiul ne minte./Devin jurămintele simple cuvinte./Ne credem deștepți și o ținem 'nainte.../O, Doamne, mai dă-ne-un grăunte de minte.”

Chitic Iulian: "Suntem diferiți și egali în acelaș' timp./ Într-o piesă de teatru numită viață./ Rătăcind prin al deșertului nisip./ Căutând o urmă de speranță./ Învățăm să ne bucurăm./ Știind ce e tristețea/ Cunoaștem ce e urât./ Văzând frumusețea."

Chris Simon: ”Suntem suma a ceea ce facem, a ceea ce gândim, a ceea ce simţim. Deci...să avem grijă!”

Cincinat Pavelescu: Nu sunt nici rău, nu sunt nici blând,/Nu m-am târât, n-am pizmuit,/Am fost și sunt un biet smintit/Care visează chiar mergând./Eu niciodată n-am muncit./Noaptea nu dorm și ziua casc,/Poate-aș fi vrut să nu mă nasc,/Dar nu mă plâng că n-am murit./Și nu știu dac-am suferit;/N-am fost sărac, n-am fost bogat;/Am și iubit, am și uitat.

Cioanca Ungurean Elena: "Sunt în căutarea emoțiilor ce strălucesc în întunericul lumii ce mă înconjoară.”

Clara Bow (1905 - 27 septembrie 1966): ”Nu sunt un sex-simbol, sunt o femeie și-mi ador trupul.”

Coman Vasile: "Sunt fiu din IP / Reinviat..."

Conduraru Ioana: "Suntem un cântec neînceput,/ Suntem o mică adiere/ Pe calea propriului destin/ Pe lucruri simple, efemere/ Ne risipim câte puțin!”

Constanta Abalasei: acesta sunt eu, mare sau mic, si cand tac si cand tic. *

Constantin Noica: ”Suntem şi gândim pe măsura Dumnezeului în care credem - spune Hegel - după cum popoarele au parte de străpâniri bune sau rele, potrivit cu Dumnezeul căruia i se închină.”

Constantin Sârghiuță: "Sunt cel care mai vinde ceva:/ iarba aducătoare de verde/ de la picioare la piept/ și până în mijlocul frunții/ Sunt poate singurul care se crede/ pierdutul in penele păsării"

Corina Gina Papouis: "sunt un vers anonimun geniu cu ecuson fără umbră/ un du-te vino continuu între/ două puncte licărind/ pe o hartă veche din univers/ unde toţi îşi caută comoara"

Cornel Florin Cubleșan: "un mic adaos/ la marea mulțime.”

Corneliu Vadim Tudor: "E-o zi de toamnă aurie/ Ce pace dulce e-mprejur!/ Doar eu sînt ca o rană vie./ Ce îmi dai, Doamne, să îndur?"

Corneliu  Vadim Tudor: "Îmi beau cafeaua trist şi gânditor/ Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă/ Regret profund că sunt doar scriitor/ Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.”

Costel Stancu: o disperare a formei de a deveni idee. Sînt inutil ca un fîlfîit de aripi într-un ținut fara pasari***”sînt aici – un dansator/ pe gheaţa subţire dintre realitate şi vis/ făcînd cercuri/ sînt aici - o aşteptare neutră/ între a fi şi a nu fi/ uneori mi-e frică.”*** ” Rege disperat căruia nu i se potriveşte / coroana lui „a fi”  Din alt timp/ sînt pedepsit/ fiindcă am auzit cum cădea o piatră/ cu mult înainte de a mă naşte. ” ***” O, Doamne! Sînt singur și din/ ce în ce mai puțin, ca uleiul în lampa săracului./ Stau pe malul unui rîu și prefir printre degete/ unei nemărginite mirări”***/  ”Ce eşti tu? Un exponat atins,/ pe furiş, de vizitatori/ în muzeul deznădejdii de a fi?/ O colecţie de cioburi de cristal/ din paharele sparte la marile ospeţe/ ale nimicului? Fusul ce încă sfîrîie între / degete deşi firul i s-a rupt demult?/ O pasăre speriată de furtună,/ ale cărei gheare au devenit/ rădăcinile copacului unde şi-a făcut cuib?/ Corabia din lemn trăznit? / Umbra albă a omului negru?  ” *** ”Doamne, suntem doar părţi ale poftei tale/ de a avea pe cine pedepsi.”***/ ”Sînt timpul oprit al propriei mele așteptări./ Un vînător de inimi nesupuse greșelii*** "Stau singur într-o cameră,/ ascult ticăitul ceasului. / Ora e rotundă,/ nu pot ieşi din ea./ Cine sînt?/ Privesc liniștit cum îi plouă / pe oamenii din hîrtie. / Ei sunt veseli,/ dansează, dansează./ Intră un copil, / îmi aduce jucăriile sale./ „Joacă-te, mă îndeamnă, poate aşa/ îţi vei aminti cine eşti!” ***Sint ceea ce rămîne după ce a fost uitat totul/ Inima mea tremură în praștia unui copil.” *** ”Se așază,/ pe oiștea lumii, o pasăre sură. Sînt viu și/ mort în egală măsură./ nu sunt pescar de oameni doar un călător ce se întoarce în el însuși îndepărtîndu-se o fiară moale și bezmetică.” *** "Sînt un hoinar pe care doar umbra-i îl mai știe.” *** ”Eu sînt cel din fereastra trenului și tot eu/ cel care își ia adio fluturînd o eșarfă. / Niciodată nu am știut: plec ori rămîn, / sînt piatră de temelie sau ou în cuibul de / sub streașină? Fericiți cei neștiutori! (...)/ O, Doamne! Sînt singur și din/ ce în ce mai puțin, ca uleiul în lampa săracului.” **"sînt pasărea ce și-a uitat aripile în ou” (...) bat un cui acolo unde nu e nimic.” **"Nu sînt decît un vîrtej de frunze / într-o gară pustie?/ Un dans între şinele de cale ferată/ care se încurcă, pentru totdeauna,/ în mintea acarului?” ***"Ce sînt eu pentru tine?/ Un don quijote ce caută zadarnic/ punctul de sprijin al vîntului,/ beţie în magazinul cu animale exotice,/ ciripitul şarpelui cu pene,/ scheunatul de căţea a nopţii / pe care nu o ajută nimeni/ să nască puii zilei de mîine?/ laptele înăcrit în rai,/ mierea de pe tălpile îngerilor?/ Tot şi nimic, deopotrivă!  ***"Mă aduni ori mă risipești, suflete?/ Uneori, am sentimentul că sînt/ un fruct sortit a nu-și mai găsi loc/ în pomul dintîi.” ***" Pentru tine, dragostea/ poate părea puțină./ Cît sarea luată pe vîrful cuțitului./ Eu simt altcumva. Am fost ocnașul ce a scos-o din pămînt,/ cu prețul uitării de sine./ Uneori și de Dumnezeu./ Te implor, nu o risipi!/Mi-e teamă de clipa cînd nu te voi mai iubi,/ precum norului de forma-i mereu schimbătoare./ Pentru tine, dragostea poate părea de neînțeles./ Ca o scriere într-un alfabet pe care încă/ nu ți-l amintești. Eu simt altcumva. Sînt sclavul/ scos din lanțuri tocmai fiindcă l-a descifrat./ În lipsa ta, libertatea e o și mai grea povară.” ***"Sînt gropar într-un oraș unde,/ aparent, nu moare nimeni./ Sap gropi ce rămîn mereu nefolosite./ Dimineața, vin unii cu schițe perfecte:/ lungime, lățime, adîncime./ Insistă să respect măsurătorile,/ plătesc, pleacă și nu îi revăd niciodată./ Seara, apar alții și îmi cer/ să pun pămîntul înapoi,/ în gropi./ Insistă să nu rămînă/ nici un bulgăre pe dinafară./Plătesc, pleacă și/ nu îi revăd niciodată./ A doua zi, o luăm de la capăt./ Aș înnebuni/ dacă nu aș juca zaruri/ cu paznicul cimitirului!” ***"Eu, încă rob al simţurilor crude" ***"Ei da, eu sînt/ copilul unui timp pierdut și regăsit mereu în Celălalt." ***"Sînt mai fericit decît nebunul orașului” ***"sînt singur: mijloc de cerc/ nedesenat/ stradă rătăcită în propriu-i nume” ***"peștii nu sînt muți/ ei vorbesc, în taină,/ cu Dumnezeu./ apa e limpede nu/ înțeleg de ce/ sînt fericit trag/ semnalul de alarmă/ al altei lumi" ***"eu nu sînt eu/ ci un lung şir de vieţi pierdute./ sînt un măr părăsit de vierme/ ocolit de săgeată/ aşezat mereu pe capul / celui ce pierde/ cine sînt?” ***" sînt ecoul propriei mele tăceri/ într-o vale necunoscută/ un condamnat la moarte care se teme/ mai mult de inocenţa călăului său/ decît de tăişul securii./ Doamne,/ sînt înlăuntrul meu şi nu mă pot atinge.” ***"Toate se schimbă, doar eu rămîn acelaşi/ fruct ce mi se usucă în palmă.” *** ”eu, încă rob al simţurilor crude” *** "si tu eşti sînge tu eşti îndoială tu eşti nimic” **** "cine eşti tu? linie împrejurul căreia se înfăşoară / din ce în ce mai strîns păianjenul cărnii?/ ce altceva poţi face decît să urmăreşti/ neputincios cu degetul/ traiectoria celui ce se aruncă din turn?” ***”eu sînt copilul unui timp pierdut și regăsit mereu în Celălalt.” *** ”am început să semăn cu un mormînt jefuit.”*** Sînt o muscă/ într-un pahar cu vin./ Dumnezeu, cu lingurița/ lui de argint, mă scoate de acolo,/ îmi zvîntă aripile și mă așază,/ înapoi, pe tavan. Eu mă/ prefac adormită, îl pîndesc și,/ cînd mi se pare că nu e atent,/ mă arunc iarăși în pahar./ Ca de fiecare dată,/ el mă salvează/ Și o tot ținem așa de o viață./ Cît mă mai rabzi, Doamne?/ Cînd vei întoarce paharul/ cu gura în jos?”/ *** Sfios ca o virgulă în biblioteca Vaticanului/ am trecut prin lume. Dovezi prea multe nu sînt./ Cîteva poezii în care am încurcat arta iubirii cu/ cea a războiului. Bicicleta abandonată pe marginea// drumului, în copilărie, cînd mă fugăreau cîinii. / Uneori, viața mea a semănat cu o parfumerie în flăcări./ Alteori, cu un pian de gheață în mijlocul deșertului./ Mereu m-am împăcat cu propria-mi moarte, niciodată/ cu a celorlalți. Acum e timpul să plec de aici./ Pămîntul vrea să rămînă singur cu el însuși.*** Sînt propriul meu biograf mincinos./Trebuie să mă întorc mereu în alt timp,/să potrivesc lucrurile așa cum au fost scrise./Scrisul mistifică viața. Știe cineva dacă, într-adevăr, /l-am salvat pe Celălalt sau l-am împins și mai în adînc?/Adîncul are margini. Cerul, nu. Știu doar că/am ajuns regele neîncoronat al clipei de atunci./Rivalii m-au alungat din oraș. Acum mă /întorc anonim. Rîul a secat. Vîrtejurile nu au /memorie. Peștii, tot muți. A rămas numai podul, /sfidător ca o floare la butoniera călăului. /Unde au zburat păsările de altădată? Chitare de/buzunar, cum le numeam noi. Visător de nelecuit,/credeam că în orice ou e o școală secretă de muzică./Îmi imaginam călătoria unui titirez pînă pe lună/și înapoi. Am ajuns – după cîtă vreme? – în locul/copilăriei mele. Mă va recunoaște Celălalt?/Îmi va cere iertare pentru pribegia mea?/Liniște crudă, de praf plutitor. De momeală/plictisită să aștepte. O pisică trece strada./Scrîșnet de frîne, nori palizi, filozofii ieftine./(Ziua toate pisicile sînt albe!)./Oare acesteia cîte vieți i-au mai rămas?

Costel Zagan: "Sunt un drac şi-o doime de înger..."***sunt un simplu actor joc în rolul lui Iov Gogyohka mea

Costinel Lungu: "Jos - nisipul vrea să prindă aripi/ să fie praf în aerul rebel de noiembrie/ poleind arămiul frunzelor desprinse/ Sus - norii își așteaptă plânsul eliberării/ iar noi - între cer și pământ/ nestatornici în faptă și în gând/ suntem secunde prinse-n mistere?/Oare avem timp să fim și îngeri?"

Cristian Marieta: "Suntem prinși/ Ca într-un joc de puzzle/ In care fiecare piesă/ are sens doar intr-un TOT./ Nu poți să le separi/ căci toate la un loc sunt viața.../ TOTUL.../ necuprinsul./ Ți-ar trebui puteri dumnezeiești/ Să pui ziduri între ele/ le limpezesti/ Să le filtrezi/ S-alegi esențele/ Totul se modeleaza-n fața noastră/ într-un mod bizar/ și complicat-/ secunda hrăpăreață-nghite timpul/ care crește-n ea/ și explodând o devoreaźă./ Si-apoi... sunt toate facute ele însele/ din paradoxuri si contrarii,/ se cuprind unele în altele/ de nu mai ințelegi nimic/ De nu știi care/ e unul și care-i celălalt./ Avea dreptate Eminescu/ sa spună... (atâta de frumos!):/ ,,Unul e in toți precum una e in toate?" ***"Sunt un copac cu crengile întoarse spre el insusi/ Si tot din el hrănindu-se stingher/ Alunecând incet dar sigur spre început/ Strângandu-se in chingile secundelor intoarse si ele pân-a redeveni un punct... un punct firav de început... un început neinceput/ Sunt drumul înapoi pierdut în bezna sfâșiată de amintiri flamânde de prezent, fantome înfricoșătoare a ce am fost, ce nu suntem și nu vom fi vreodată (...)/ Sunt jarul fumegând a stins din lava vulcanului ce-am fost/ si n-am avut forța de-a rupe zăgazurile și de-a izbucni decât în doi/ Sunt versul mâzgalit pe-un colț de ziar ingălbenit cu rimă frântă și ritm scâlcit/ Sunt lutul - o carte care se inchide și mă ascunde în ea/ Si simt cum vine din adâncuri și mă-ncălzește puterea tainică de-A FI."

Cristina Serghiescu: ”Când nu eşti aici, sunt ţipătul frânt,/ lacrima sură din ochi de pământ,/ iarba zdrobită sub tălpi de tăceri,/ drum cu un sens, spre nicăieri...

Dan Casuneanu: "Eu sunt, mereu, pedagogul din umbră,/ în lupta dintre mine și mine îl aleg pe cel mai bun." ***"nu vă întrebați ce pot eu să fac pentru voi, mai bineîntrebați-vă ce puteți face voi pentru mine, dacă puteți/ drumurile se bifurcă în orice clipă, trăirile își schimbă culoarea din spectru/ mi-aș permite să vă întreb dacă am fost înțeles/ sunt convins de aceea simt, în clipa aceasta am scăpat de emoții/ sunt eu mai mult decât am sperat și nimeni altul, îmi aparțin/ cu vârf trec prin momente foarte bune, defilez/cu steagul în vânt, trăirile mele nu  pot fi evaluate/ dacă nu am suport, decât de aceia care mă plac și mă privesc/ cu dragoste și candoare, ne aparținem unul altuia și cu tine împart idealul/ de peste un deceniu sunt poetul de geniu/ când mare când mijlociu când mic, înot în marele Nimic/ când mic când mijlociu când mare, eu, de juma de veac ies din tipare."

Dan Isaru (Dan Dadae): ”Sunt satelitul rătăcit ce nimeni nu îl cată,/ Orbita-n care gravitez: dispreț și dusmănie.../ Aceasta este viața ce, s-o trăiesc mi-e dată.” *** "Eu sînt omul fără umbră, un pierdut printre pierduți,/ Totdeauna am fost ăla, pentru care-ngrijorat/ N-a stat nimeni și să-l doară... cum îi dor pe cei duruți/ Și nici de uitat cu greu, nimenea nu m-a uitat./ Eu sînt insul ce răsplata, orișicît de meritată,/ La el n-a ajuns cu-o vorbă sinceră de mulțumire,/ Dar pedeapsa... cît cuprinde, a venit ne-ntîrziată,/ Fie și pentru doar numai, un moment. de șovăire./ Eu sînt ăla care unde, cînd ajunge, toți din jur/ Se dau îndărăt și-și cată alte locuri de șezut./Și rămîn Emir pe-ntinsul de pustiu și de obscur,/ Iar ținutul de... "dincolo", mie, mi-e de netrecut./ Eu sînt urma vinovată, ce-a rămas ca mărturie/ Din trecutul altor veacuri și imperii de barbari./ Nu e glas și nici condei, în frumos să mă descrie./ Sînt ca pata ce se pune, pe sticla de ochelari./ Eu sînt propia-mi pedeapsă, incurabilă tumoare,/ Iadul unei vieți trăite în respingerea oricui,/ Doar cu vorbe otrăvite și priviri dezgustătoare,/ Imediat luat la goană și trimis la... ”locul lui”." ***"Sînt legumă nestrivită vegetînd în amorțire,/ Într-un suc de gînduri moarte, fierte-n zeamă de torturi,/ Iar tot ce văd clar, cu ochii, mi se pare-nchipuire/ Într-o lume-n care mișcă inutile-adunături.” ***"Sînt legumă nestrivită, vegetînd în amorțire, /Într-un suc de gînduri moarte, fierte-n zeamă de torturi, /Iar tot ce văd clar cu ochii, mi se pare-nchipuire, /Într-o lume-n care mișcă inutile-adunături."

Dan Mihalache: "Sint clipa de tăcere(...)/ Sint vis de împlinire (...)/ Sint urma pașilor pierduți(...)/ Sint clipă de uimire (...)/ Eu sint minune" ***"Destui au scris/ Punînd aceași intrebare/ Trăind mereu un vis/ Eu cine s oare?"

Dana Borcea: "sunt o ființă cu frica înflorită în grădină/ (...) / zăresc siluete fără amintiri pline de foame și griji/ îmi tăinuiesc în poeme tămăduirea de frica zilei de mâine/ mă simt înveșmântată în foamea viitorului/ sunt țărmul născut din țipătul dimineții"***"obrajii copiilor de pe derdeluș îmi încălzesc trecutul/ sunt un vers alb nins pe buzele lor"

Dana Ioana: "Sunt fiica vântului și mă amestec printre dezrădăcinați/ Urcând în simboluri de gând măsor lumea la pas"

Daniel Leonard Moraru:"Suntem ca o picătură în oceanul nesfârșit/Abia poți să vezi lumina și dispari în infinit.

Daniela Parvu Dorin: ”azi sunt un copil chircit într-un semn de întrebare.../ opriți-mă din mine să nu mai cresc! să nu mai cad.../ Dumnezeu mai cioplește la mine și azi!

Darie Lazarescu: "sunt pietonul desăvârşit despre care s-ar putea spune că bate câmpii cu graţie"

Delia Camelia Ghiță: ”pot fi și crudul ierbii/ dar oare cine nu pot fi/ când nu găsesc răspuns/ la intrebarea/ cine sunt”

Dennis Lehane: ”Suntem ființe misterioase, instinctele ne sunt conduse de niște forțe contrarii, multe dintre ele nu le înțelegem nici noi.”

Descartes: ”Eu sunt, eu exist, aceasta este sigur; dar cat timp? Atata timp cat gandesc; caci poate s-ar putea intampla ca daca as inceta de a gandi, sa incetez in acelasi timp de a fi.”

Don Johnson: ”Sunt doar un tip simplu care inoata intr-o mare plina cu rechini.”

Dumitru Gureanu: "Sunt visul Tău, iubite Doamne"

Dumitru Sandu: "Sunt/ Pui de om neliniștit."

Dumitru Segarceanu: "vreau, cu orice preț,/ Să 'nfrunt destinul, să-i arunc mănușa/ Și să-l provoc la luptă privindu-l cu dispreț./ Îl voi învinge, căci eu sunt luptătorul/ Ce nu se dă bătut"

Dustin Hoffman: ”Am ajuns ce sunt pe negândite...”

E. Baconsky: prin lume cântăreţ rătăcitor

Eckhart Tolle: ”Nu aranjandu-ti altfel circumstantele vietii iti vei gasi linistea, ci dandu-ti seama cine esti la cel mai profund nivel.”

Edie Sedgwick (1943 - 16 noiembrie 1971): "Tot ce sunt îmi apartine.”

Edith Wharton (1862 - 11 august 1937): ”sunt două feluri de a răspândi lumina: să fii lumânarea sau să fii oglinda care o reflectă.”

Elena Caruntu: "Eu sunt una cu zăpada ce sărută tainic munții!"

Elena Lucia Spatariu-Tudose: "Sunt un pom/ desfrunzit/ cărat de-o umbră-n/ spinare/ două cuiburi/ goale/ veghează/ singurătăților/ mele/ în curând/ iarna/ îmi va albi/ tăcerile/ cu silabe/ de gheață/ atunci/ voi sângera puțin/ într-un/ poem..."

Eliana Popa: ”Sunt floare strivită în tină, / Sub tălpile vieții călcată / Am vrut să mă-nalț spre lumină, / Fiind între spini ferecată. // M-am frânt nebăgată în seamă/ Când vântul nebun hoinărea, / Rămas-am boboc rupt de mamă/ Când toată gradina-nflorea. // Cu lujerul frânt în tăcere / Zăcut-am la umbra grădinii / Râdeau de cumplita-mi durere,/ Cucuta, pelinul și spinii. // Am strâns în corolă parfumul / Precum un odor minunat,/ Găsi-voi Cărarea și Drumul / Să-l duc unui Fiu de-mpărat?”***Ce sunt? Ce-am fost? Și ce-am să mai fiu?. Imi pare un joc și nu-l înțeleg./ Ce taină ascunsă mă pui să dezleg? / Mă-nalți pân' la cer, mă ții să nu cad, / Apoi mă cobori pâna-n margini de iad. / Prin ape adânci  m-arunci și mă treci, / Dar nici nu mă scoți și nici nu mă-neci..../ În foc mă arunci, în văpaia de iad, / Dar nici nu mă mistui și nici nu mă ard. / Te strig și îmi pare ca glasu-mi auzi, / Dar, iarăși, tăcere, nu vrei să-mi răspunzi! / Mă chemi, Te zăresc, dar nu ești aici, / M-arunci în văpaie și-n apă mă stingi."

Elisa Mihaela Iordache: "Eu sunt o stea căzută din al cerului sălaş,/ O frunză rătăcită în acest oras.”

Emil Cioran: "Sunt convins ca nu sunt absolut nimic in univers, dar simt ca singura existenta reala este a mea.*** „Sunt o fiară cu un zâmbet grotesc, ce se adună în ea însăşi până la iluzie şi se dilată până la infinit, ce moare şi ce creşte în acelaşi timp, încântată între nimic şi tot, exaltată între speranţa nimicului şi disperarea totului, crescută în parfumuri şi otrăvuri, arsă de iubire şi de ură, nimicită de lumini şi de umbre.

Emilia Dinescu: "Nu mai suntem chiar nimic/ Omu-i plin de șiretlic / Fiecare în dreptul său / Vrea să fie Dumnezeu.”

Emilia Petcovici: "Sunt un măr mușcat./ Sunt fructul surprins de clătinatul neprevăzut al crengii"

Epaminonda: "Suntem martorii unui timp stupid"

Eric Knight: "Eu sunt puțin din tot ce am întâlnit."

Ernan Stejar: "Am contribuit toată viața de salariat în sistemul de asigurări, dar, cand merg la spital fără „plic”, nu se uită nimeni la mine, sunt tratat ca un gunoi.”

Ernest Hemingway (1899 - 1961): ”Suntem toți ucenici într-o meserie în care nimeni nu devine maistru.”

Eudora Welty: "Suntem spintecătorii propriilor noastre inimi.”

Eugeniu Sperantia (18 mai 1888 - 1972): "Trec nestiut si discret. Ma credeti la fel ca oricare,/ Punct de vedere unic sunt insa, si punct de-ntrebare.”

Fabrizio De Andre (1940 - 1999): ”Suntem toți niște vânzători, deci trebuie să fim mereu atenți dacă vindem carne proaspătă sau carne stricată.”

Fanuş Neagu: ”Eu sunt o trestie ascultând neîntâmplările lumii. Mereu, mereu...”

Fernando Pessoa (1888 - 1935): ”In strafundul nostru suntem fiinte în permanenta activitate.” *** ”Tot ce stim e o parere, tot ce suntem e parerea celorlalti.”

Florin Dediu Suceveanu: "Eu sunt o inima tasnind afara/ din pieptul unui operat pe viu"

Florin Iacob: ”Nu cer mult, nici mult n-am să dau, /Trecător sunt și eu ca al ploilor ropot/Vreau prin inima voastră, cumva să mai stau, /Dar, asta e tot...

Florinela Rusu: "Sunt fluturele liber în zborul lui, târziu,/ Prea dornic să se-înalțe, ieri și-a lipit aripa./ Mai dăruiește lumii sideful străveziu,/ Nimic nu cere-plus... el doar trăiește clipa!" 

Foca Nicolae Eugen: "Ești golul din mine, umplut adesea cu-alcool,/ de parc'aș fi setos și n-aș muri de dor...”

Friedrich Hegel: ”In strafundul nostru suntem fiinte în permanenta activitate.” 

Friedrich Nietzsche: ”Spune-mi ce vrei tu să-mi spui, eu rămân același care trebuie să fiu.”

Gabriel N. Gherbaluta: "nu mai trageţi cu praştia/ sunt omul-pasăre/ dar nu sunt de mâncare"

Gabriela Ryelle Panait "Eu sunt un simplu om,/De ce mã judecați?/De nu-nfloreşte-un pom/Voi mâine îl tãiați?/De nu curge izvorul/Şi sunteți însetați,/Cu bolovani şi pietre/În grabã-l astupați?/Eu sunt un simplu om,/Nu cer nici o rãsplatã.../Sãdi-voi azi un pom,/Va înflori vreodatã.../***: "Sunt un fulg prin gândurile grele/ Şi-n palma ta adesea mă cobor" 

Gaina Adriana: "Sunt doar un naufragiat ce strigă la himere./ Adun bucăți de astre să îmi lipesc destinul,/ Am ac și ață și iar cârpesc artere./ Îmi recompun cenușa doar cu prezența ta/ Și iar mă sparg în cioburi când nu te mai zăresc.../ O fi eternitatea cea scrisă pentru noi/ Sau nu ne vrea pământul... e viață ce trăiesc?”

Gantoniorgos Seferis: ”Suntem o continuă căutare a luminii.”

Gary Zukav Cel care își vede sufletul este mai mult decât viața sa. Nu confundați aceste două lucruri.

Gavril Iosif Sinai: "sunt viitură peste sufletul meu"

Genoveva Geni: "Sunt emoția unui nou început./ Ceva ce încă tu n-ai mai avut" *** "Ești parte din mine, nu te voi da nimănui.(...)/ Cuvântul ce-l scriu în fiecare poem.” 

George Adrian Popescu: sunt ultima silabă a corvoadei de a fi/ în lăuntrul meu/ nimeni nu m-a întrebat/ care îmi este scopul/ și putem continua/ să zicem că am un lucru în mine neterminat încă mai cercetez această cauză extrasenzorială/ cine să întrebe de ce/ dacă eu însumi nu am drum spre/ silabe pe litere eliberate/ atât vă spun/ sunt ultimul gând din interiorul meu/ pe care îl mai dezleg pentru lupi/ sub stele un sicriu pentru mâine/ eu.

George Cosbuc: "Sunt suflet în sufletul neamului meu/ Şi-i cânt bucuria şi-amarul.” 

George Mihalcea: "(Sunt)"călător clandestin/ către marea promisă/ nu se mai știe de cine" 

George Şovu: "Eu sunt un zbor frânt,/ melodie de aripi neterminată,/ Un pas desculţ pe o palmă fierbinte,/ Un zâmbet pierdut în râsul tău./ Eu sunt o scrisoare de dragoste/ Deschisă, dar niciodată citită,/ mână alunecând pe un pian/ Într-o simfonie a cuvintelor nerostite./ Eu sunt o fereastră deschisă/ Pentru zborul viselor tale,/ Dar geamurile mi-au îngheţat/ În ierni de aşteptare.../ Mi-s gândurile păsări îngenuncheate-n zbor/ Cu aripile frânte de cerurile grele,/ Purtând spre împlinirea arcadelor de stele/ Întâiul pas învins al prăbuşirii lor...”*** Tu esti tacerea credintelor mele/Pe care le risipesc si le adun din nou in mine,/Cu fiecare cuvant ce te cheama/Cu fiecare suras ce te-asteapta./Tu esti un ochi deschis/Spre intunericul sufletului meu,/Sub ploapa caruia se zbat/zvonurile insangerate ale visurilor./Tu esti poate insusi dragostea mea/Care crede numai in tine,/Limpezindu-si apele/In franturile surasului tau./Iti port uneori pasii in priviri/Si surasul in joc de petale,/Iti darui zambete si-ti fur amintiri/Ascuunse in soapte domoale./Sunt zimbet si lacrimi pe-acelasi obraz/Sunt ras si durere si vise,/Sunt pusa pe sotii si-s plina de haz/Si-s trista de genele-nchise/Sunt basmul frumos dorit de un copil/ Sarutul furat la-ntamplare/Sint scrisul stangaci in nopti de april/Sunt prima si ultima floare/ Sunt mainile tale duioase si reciSint noaptea ce nu o poti rosti/Sunt visul purtat in gand de-amandoi/Sunt miezul de noapte si norii de zi.//Eu sunt un zbor frant/O melodie de aripi neterminata,/Un pas descult pe o plaja fierbinte/Un zambet pierdut in rasul tau./Eu sunt o scrisoare de dragoste/Deschisa dar niciodata citita,/O mana alunecand pe un pian/Intr-o simfonie a cuvintelor nerostite./Eu sunt o fereastra deschisa/Spre zborul viselor tale,/Dar geamurile mi-au inghetat fara rost/In ierni de asteptare./Tu esti dimineata alba care-si lipeste/Trezirile reci si moi de geam,/Tresarindu-mi tacut in perdele/ Stiind ca tu esti tot ce am./Tu esti soarele cu fruntea fierbinte/Stinsa intr-un apus de nedeslusit,/ Rostagolindu-si visator chemarile/Spre alte chemari./Tu esti cu ochii umezi/De surasul stelelor,/Ce tremura adanc de dureros in mine/Cand soaptele mele ti le daruiesc./Tu esti noaptea cu iubiri necunoscute/De nimeni inaintea mea,/Care te stapanesc si pe care/Incerc ingenunchiat sa o aleg in cuvinte./Tu esti primavara cu inimi inflorite/Rasfirand crengile de cais,/In fiecare fereastra/A ochilor mei infrigurati care te asteapta.//Tu esti rasuflarea de foc/A macilor lui August,/Ce-mi ingenunchiaza furtunileCu tot atatea rasarituri pentru iubirea Ta./Tu esti ploaia copacilor/In tremurul serii de toamna,/Si cantecul meuTe leagana in brate mangaietoare./Tu esti iarna cea pustie/Ce ma frange in fiecare despartire,/Cu ochi straini si plecari nedefinite/Spre tarmuri stinse de dor./Tu esti lumina din fiecare floare a gradinii mele/Care se infioara sub numele tau,/Si-si inalta miresmelIn sonoritatea alba a unei chemari./Tu esti taria ce se ridica in copacii mei/Si le infloreste crengile,/In ciorchini grei de culoare/Cu un zambet copilaresc./Tu esti cerul meu senin/Spre care-mi intorc cu dragoste privirile,/In fiecare noapte cand caut raspuns intrebarilor mele/Dincolo de farama de luna oprita in geam./Tu esti pasul nehotarat/Al starzilor mele infrigurate,/Din diminetile cand te asteptam/Cu aripi inaltate in zbor si ochii inlacrimati de durere./Te iubesc cum iubesc diminetile/Pure si adevarate care-mi urca-n vine,/Ca un cantec inchis in trupul meu/Ce se aude mereu de dorul tau./Te iubesc cum iubesc florile/Ce-si inalta culoarea sub ochii,/Unui albastru imens/Si greu de stralucire./Te iubesc cum iubesc cerul/ Sprijinit pe fruntile noastre,/Ca un cantec urias de maineCe ne uneste visurile./Ma intreb de-i cu putinta/Ca tu sa ma iubesti/O ! Tu cea cu ochii/Atat de limpezi si frumosi.

George Țărnea: Sunt un român nehotărât,/Țin bunăstării de urât,/Eternității de prepuț /Și dau mereu din lac în puț,/Apatic ca un bolovan,/Mă pune soarta paravan/La fel de fel de-ncurcături/Din partea unor secături,/Care declară c-ar avea/În grijă,sărăcia mea, /Spetindu-se în mod frecvent/S-o guverneze mai atent,/Și mai decent,și mai frumos,/Pân-o ajunge și mai jos,/Cu lumea-n cap și vremea-n piez.../Mă-mpinge dracu să visez/Comori ascunse-n bălegar/ Hrănindu-mă ca un măgar,/Cu mierte fierte și răbdări,/Supus continuei prădări /Care îmbracă forme noi,/Până la taxe pe gunoi,/Și pe tușit,și pe bășit,/Încât mă-ntreb,ce-o fi greșit/În eul meu interior,/De prea sunt prostul tuturor…/Făcut,anume,să dea-n gropi, /Momit cu steaguri și cu popi/Și cu citate din strămoși –/Deștepți,puternici și frumoși, /Întregi la minte și la trup –/De-mi vine ,Doamne,să mă rup,/În câte părți e necesar,/Numai s-ajung să mai și sar/Peste ingratele corvezi/De lup la Capra cu Trei Iezi/Sau de guvide patriot,/Flămând și cu cârligu-n bot…/Sunt un român meditativ/ Predestinat,fără motiv,/ Belirii sacre, dacă cer/Să fiu stimat măcar în cer/Și protejat cu niște sfinți,/Când simt că-mi ies de tot din minți./Pe mine toți mă pun la jug,/Să-și care partea lor de crug,/Din ce era, cândva,al meu,/Cum, Doamne,să nu-mi cadă greu/Și să nu-njur,ca un birjar ?/Prea mulți aleși mă pun pe jar/Și mă obligă să-mi asum/Anonimatul de consum…/ Prea multe glume mi se fac/Și eu,ca blegul,rabd și tac,/Și mă trezesc exfoliat/De câte-un sincer Goliat,/Venit să fure de pe-aici/Pământ,și apă,și gagici,/Și miere,și căcat,și unt…/ Comportamentul său e crunt/Dar cui,anume,să mă plâng, /Eu,cel netot și cel nătâng, /Că tot în mine dau cu pari/ Judecătorii planetari/Și mă obligă să-mi reprim/Accesele de june prim. /Sunt un român intransigent,Ajuns la gradul de sergent/Și la poziția de mut,/După același azimut/ Notat, pe hărțile mai noi,/C-un semn cazon pentru gunoi,/La care,încă,fac apel/Toți purtătorii de drapel,/Când schimbă cisma pe condei/Și-ajung în criză de idei./Nu-mi place să invoc nimic/Din ce-i prea mare sau prea mic,/Din ce-i prea lung sau e prea lat./Sunt un român imaculat,/Adică numai bun de pus/Sperietoare la Apus/Și grănicer la Răsărit/ De toată vara dogorit,/De toată iarna dat prin frig/Să nu-mi mai ardă să tot strig,/ Să-mi vină zeii-n ajutor,/Când mi se strică vreun motor/De la mașina de ghicit…/Sunt un român preafericit,/Prea emotiv,și prea egal,/Adept al Imnului Regal/Și al tocanei la borcan,/Cu gust profund republican,/De-aceea,poate,nici nu pot/Decât să-mi dau cu pumnii-n bot,/Când mi se face să vorbesc,/Despre cum sunt și ce gândesc.

George Voinese: "sunt bolnav de sinonime/ silabe grele nedigerabile/ terorizează poetul fragil din mine" *** "Sunt un ceas îndrăgostitnu mai știu când și de ce exist/ secundele mele valsează anonim/ și când cineva mă strigă nu mai știu/ dacă este dragoste sau dacă este frig."

Georgian Ionut Zamfira: "Sunt fiul omului cu care m-am luptat/ Să fug de-acas' ca să câștig o pâine (...)/ Superior mă cred ca un chibrit/ Rămas fără catran când vine noaptea!"

Georgiana Nita: "Dacă mă întrebi azi cine sunt, îți spun:/ sunt doar un suflet/ Care-a-nfruntat dureri si nu a scos un sunet;/ o mincinoasă/ ce s-a mintit pe sine ca viata sa-i frumoasa;/ o visătoare/ Care-a avut un vis si l-a lăsat să zboare;// Dacă mă întrebi azi cine sunt, îți spun: nu sunt nimic,/ În fața sorții-am fost ceva neînsemnat, prea șters, prea mic,/ o biata muritoare/ Care-a avut o viață, dar... nu i-a dat valoare."

Georgio Soavi: ”tu ești zâmbetul tristeților tale.”

Getuta Corbu: "Până mai ieri/ eram ființă/ bătătorind cărări de suflet/ înspre nicăieri/ azi nu mai știu"

Gheorghe Dinica: "Sunt vagabontul vietii mele,/ Ca intr-un film cu Raj Kapur/ Maturator de praf de stele/ Si cusurgiu fara cusur.../ Iar cand adorm spre dimineata/ Imi reprosez de la inceput/ Ca n-am luat totul de viata/ Si nu i-am dat cat as fi vrut../ Am fost si print si cersetor... un tradator, un om cinstit/ Numai cu viata de actor... eu niciodata n-am glumit../ Am mai si ras de-o nerozie.. am fost bogat, am fost falit../ Si in toata a lumii nebunie... eu publicul mi l-am iubit...” 

Gheorghe Mincă ( 4 septembrie 1942 – 1 noiembrie 2012): "Sunt omul din umbră, tăcut și curat,/ Nimic nu mă doare și totul mă doare,/ La cumpăna anilor, nemângâiat,/ Rămân un intens semn ciudat de-ntrebare.

Gheorghita Toma: ”Noi suntem fire de paie aruncate în mijlocul viiturilor.”

Gia Stanculet: ”Sunt prinsă-n jurul tău şi ard însingurării"

Gică Jalba: "Sunt iarba ce de mult îmi doresc sub picioarele tale să fiu."

Giosue Carducci: "Eu sunt cel ce-am fost/ Și-mi aștept ora măreață."

Giovanni Boccaccio (1313 - 1375) Mai bine să faci, chiar dacă apoi te superi, decât să stai și să te căiești.

Gore Vidal (1925 – 2012): ”În adâncul nostru suntem atât de simpli încât devenim de neînțeles.”

Grigore Vieru: "Sunt pomul cel cu mere roşii,/ În vârf se leagănă luceferi./ De trunchi se scarpină leproşii/ Hulind pe oamenii cei teferi./ Sunt floarea cea în chip de liră,/ Nascută într-o vreme crudă./ Căznitul suflet o admiră,/ Beţivul peste ea se udă./ Sunt cartea cea cu pagini sfinte./ Pe faţă preoţi o sarută,/ Pe spate scârnave cuvinte/ Înşiră golănimea brută./ Sunt o albină truditoare/ "Fardată" cu polenul Lunii/ ponegresc mereu lăidacii/ Rujaţi cu roşul Uniunii.” 

Heinrich Böll: "Sunt un clown, colecţionar de clipe."

Homer: "sunt câte puțin din tot ce am întâlnit."

Hrisostom Filipescu: "Eu nu sunt al nimănui. Eu sunt al Tău, Doamne!”

Ileana Adrian: ”Noi nu știm să fim stăpâni. Noi doar cântăm că suntem și ne ajunge. Cântecul e cel mai important, restul nu ne mai interesează

Ileana Vladusel: "Sunt prizoniera unui trup din lut însuflețit cu vis,/nu moartea mă înspăimântă, ci-acest război și această pândă/a vieții pentru o izbândă sperând un bis."

Ioan Cojocariu: "Sunt un condei ce nu s-a rupt/ El scrie neincetat,/ Si lacrimi cad neintrerupt/ Din trupu-mi sagetat.(...)/ Am dus poveri pe umeri goi,/ Am dus necazuri multe,/ Dar s-au spalat de multe ploi/ Si azi sunt toate ude."

Ioan Emil Hapca: "sunt o luminā scurtā cālātoare/ pe drumul înlānțuit/ cātre sine/ nāscut din/ cearta clipelor/ mā-nving: ” *** "eu sunt învinsul/ așa a fost sā fie/ îmi cad din destin” *** "sunt un cerșetor de vise.”

Ioan Marinescu-Puiu: ”Sunt emigrantul singur/Al tinereţii mele/Menit s-aştept în prag,/O iarnă şi o moarte

Ioan P. Iacob: "pe scara îngerului / eu /sunt treapta lipsă”

ioan vasiu:suntem doua mergele dintr-un sirag/ care se respind in timp ce se atrag

Ioana Cîrneanu: "sunt doar zbor cu formă de om" 

Ioanid Romanescu: "Trăiesc pe spinarea mea sar din mine/ am casă la aeroport/ beau aer mănânc aer sunt singur ocolit/ ca stâlpii cu emblema cap de mort.”

Ion Duduveica: "Eu sunt prezent în ploaia care pică,/ Din negri nori, peste-un ogor mănos,/ În spice fragede ce se ridică,/ Și-n trandafirul roșu și spinos.../ Mă vei găsi în strunele viorii,/ Când cântă și când plânge sub arcuș,/ Voi fi prezent și-atunci când simți fiorii,/ Privindu-mi chipul zugrăvit cu tuș.../ Mă vei găsi și-n frunza ruginie,/ Pe care-o calci, aleea străbătând,/ Și-n poezia scrisă pe hârtie,/ În vers duios când te-am slăvit, cântând..." 

Ion Heli: "Eu sunt/ Un suflet volatil/ Ce sta langa fereastra/ O cheie strang in pumn/ Si-n spate port o falsa masca/ Vad ingrozit/ Un viitor obscur ce se apropie"

Ion Minulescu: "in viaţă n-am fost decât ce sunt -/ Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,/ Un ropot scurt de ploaie/ Şi-un mic vârtej de vânt...” *** ”Eu sunt o cadențare de bine și de rău/ de glasuri răzvrătite/ și resemnări târzii...” *** ce-am fost candva azi nu mai sunt... dar ce sunt azi, in pare rau ca n-am putut sa fie mereu...”*** Eu sunt o-mperechere de straniu/Şi comun,/De aiurări de clopot/Şi frământări de clape -/În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,/Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape.../Eu sunt o cadenţare de bine/Şi de rău,/De glasuri răzvrătite/Şi resemnări târzii -/În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,/Şi-n visuri, majestatea solarei agonii.../Eu sunt o-ncrucişare de harfe/Şi trompete,/De leneşe pavane/Şi repezi farandole -/În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,/Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.

Ion Sorescu: "Sunt doar colindător./ Om al timpului meu./ Căldicel pe drumuri,/ Uneori abătut, alteori aproape/ vesel/ Mai mereu neîntreg./ Deseară sau mâine sau când/ poti Tu, întregeşte-mă./ Trăiesc risipit în pieţele lumii/ Vând şi cumpăr/ Râd şi plâng/ Om încurcat în mintea lui./ În mine de-a valma/ Lupi şi oi./ Staul de îndoială, peşteră adâncă./ Trup nemulţumit, suflet ce nu/ mai ştie să aleagă./ Aştept naşterea în/ ieslea inimii mele./ Abia atunci pot să-nţeleg/ Răstignirea." ***" sunt un flămând ce tainic bate/ prin univers la stâlpul porţii/ si-ntors în mine prin coclauri/ din universuri paralele/ îmi sting din gândurile faruri/ sunt doar un om strivit de ele."

Ionut Calota: "Sunt un lagar de cuvinte"

Ionut Georgian Zamfira: "Raman/ Copilul care plânge pentru Țară"

Ionut Palade: "Nu sunt din stirpea unui gen apus,/ Să-mi crească-n Soare megaliții,/ Ci nasc luminii, peste gânduri pus,/ Auroră-n Versul minții.”

Irina Alexandrescu: "sunt o pădure în copac de vară/ și am pe ochi desenele rupestre!”

Irving Stone: "Suntem nişte călători, viaţa noastră e un drum lung de la pământ la cer.”

Isabela Oana: "Suntem generația care nu știe să prețuiască ceea ce are: de la omul de alături până la apa caldă din baie. Cine suntem noi? Suntem oameni drăguți, frumoși, stilați și zâmbitori care nu vedem esențialul, Noi suntem generația care mereu e pe fugă. Ne grăbim mereu, fugim undeva nici nu știm unde. Dorim multe, dar nu ne forţăm să obţinem nimic. Credem că merităm totul și nu e obligatoriu să oferim. Ne plac aventurile și nebuniile, dar nu știm limitele, exagerăm și devenim niște suflete goale. Suntem generația care nu știe să prețuiască ceea ce are: de la omul de alături până la apa caldă din baie. Nu știm să prețuim frumosul, Credem că avem tot timpul din lume, Noi, generația care a devenit oarbă la extraordinarul din jur și surdă la gândurile sincere. Noi, cei egoiști și orgolioși.

Ito Ogawa: ”sunt lucruri care e clar că nu se mai pot întoarce, dar care, în același timp, chiar dacă nu se pot întoarce, ne sunt mereu prezente.”

Iulia Elize: ”Suntem oamenii care aleargă liberi şi nu se supun.”

Iulia-Florentina Paciurea: ”eu sunt o picatura si tu esti inca una/ eu separat sunt abur,/sunt val cand sunt cu tine/ si valul, stii tu bine,/Ce forta poarta-n sine/ nu imi nega dorinta//nu vreau sa tot dispar/din nori mereu sa picur/captiv in cautare/cand impreun-am fi/ cea mai albastra mare

Iuliana Cozma: "Eu sunt o carte fără nume/ Vreau viața să o scriu cum e,/ Și de m-aș naște-n altă lume/ Aș fi doar vers în cântece./ Eu sunt povestea unei cărți,/ Ce n-a citit-o nimeni, încă/ De bate vântu-n două părți/ Eu vântului îi voi fi stâncă./ Nu mă compar cu nici un zeu/ Eu însămi, am lumina mea,/ Că pot să cred în Dumnezeu,/ Și nu mă tem de clipa grea./ Eu sunt limanul de furtuni,/ Pe toate pot să le opresc.../ Din ochii mei poți să aduni/ Câte pe cer se oglindesc!/ Sunt raza unui curcubeu/ Culoarea care-aduce pace/ Așa am să rămân mereu,/ Chiar dacă vieții nu îi place!/ Sunt doar un început de vis/ Ce din adâncuri mă ridic/ Pământul e un paradis.../ Și nu-l asemăn cu nimic!/ Și calc cu milă pe-ale vieții,/ Cărări ce duc spre infinit,/ Ca nu cumva urma tristeții,/ Să plângă-n hohot, prăbușit!/ Las sunetul tăcerii mele,/ Pe-aleile prea des umblate/ Căci drumurile nu sunt grele,/ De mergi cu gânduri luminate!/ Voi fi a vieții călătoare.../ Cât drumul ea mi-l va întinde,/ Că port în suflet numai soare,/ Si-n ochi iubire cât cuprinde!/ Sunt eu...o carte, un poem/ Desprinsă din al mamei trup/ Trăiesc, înving, și nu mă tem/ Orice durere pot s-o rup!" 

Iuliana Georgiana Nita:   "Dacă mă-ntrebi azi cine sunt, îți spun: "doar o femeie!"/Mai mult de atât nu pot să zic, eu nu mă pot descrie./Sunt doar un amalgam de stări, stări ce le simt în mine,/Am zile triste, căci sunt om și zile când mi-e bine!/Dacă mă întrebi azi cine sunt, îți spun: "sunt doar un suflet!"/Care înfruntă azi dureri, dar nu scoate un sunet./Stă mut, tăcut și speră doar ca rana ce-l apasă,/Să se transforme-n cicatrici, căci e prea dureroasă!/Dacă mă întrebi azi cine sunt, îți spun: "o mincinoasă!"/Mă mint pe mine și pe toți că am viața frumoasă /Și-o mască-mi pun mereu pe chip mimând că-s fericită,/Zâmbesc, dar ochii mei transmit durerea nerostită!/Dacă mă întrebi azi cine sunt, îți spun:"o visătoare!"/Care-a visat un vis mereu, dar l-a lăsat să zboare. /Dar totuși într-o zi, cândva, voi reuși să-l prind/Și drumu' nu-i mai dau deloc, cu brațele-l cuprind!/Dacă mă întrebi azi cine sunt, îți spun: "eu sunt o lașă!"/Nu am avut curaj nicicând, iar azi mă simt partașă./Că sufletul mi-e suferind și inima rănită, /Dacă vorbeam când am tăcut azi eram fericită!/Dacă mă întrebi azi cine sunt, îți spun: "un om ce speră!"/Ce speră că-ntr-o bună zi primește ce oferă./Vorbe frumoase, mângâieri, zâmbet și bunătate,/Căci nu mai vreau să simt în jur ură și răutate!/Dacă mă întrebi azi cine sunt, îți spun: "o luptătoare!"/Căci am puterea să nu las, nimic să mă doboare./Chiar dacă uneori mai cad, eu mă ridic mereu,/O lacrimă eu nu mai vărs, chiar dacă-mi este greu!/Dacă mă întrebi azi cine sunt, îți spun: "nu sunt nimic!"/În fața sorții sunt și-am fost ceva..., ceva prea mic,/Prea mic, prea neînsemnat, prea șters și fără interes./Așa gândesc, căci ea mi-a dat necazuri mult prea des!/Dacă mă întrebi azi cine sunt, îți spun: "sunt o ființă!"/Care-am avut în viața mea o singură dorință,Să iubesc sincer și să fiu la rândul meu iubită,/Să-mi dau jos masca ce o port..., să zâmbesc fericită!/Dacă mă întrebi azi cine sunt, îți spun: "sunt eu..., atât!"/Sunt cea care-a simțit dureri, dar nu m-au doborât. /Sunt eu..., am temeri, frici și plâng, atunci când mai greșesc /Și-oricâte piedici voi avea, eu tot am să zâmbesc!/Dacă mă întrebi azi cine sunt, îți spun: "o muritoare!"/Care o viață am avut, dar nu i-am dat valoare,/Mi-am irosit-o fără rost, crezând doar în iluzii,/De azi eu voi trăi frumos și fără deziluzii!

Iurie Darie: „Sunt un om cu conştiinţa trează că trăim într-o lume foarte ciudată, un om care a crezut în iubire şi pe care viaţa nu l-a dezamăgit.”

Jack Canfield: ”Sunt doua lucruri esentiale care te vor face intelept – cartile pe care le citesti si oamenii pe care-i intalnesti.”

Jacques Prevert (1900 - 1977): ”Sunt și ceea ce ignor, ghicesc, uit, descopăr...”

Jeni Janet: "sunt un cerc adormit" 

Jose Saramango (1922 - 2010): ”Suntem memoria pe care o avem.”

Kahlil Gibran (1883 - 1931): ”Noi suntem câmpul, plugarul, culegătorii și recolta.” *** ”suntem infinit de mici și infinit de mari; viața unește cele două extreme.”

Kalman Stefansson: ”Suntem ceea ce spunem, dar și ceea ce nu spunem.”

Lavinia Elena Niculicea: "Eu sunt omul care prin exercițiul dăruirii/ a descoperit matematica iubirii,/ mergând la rădăcina tuturor lucrurilor/ pentru a extrage valențe necunoscute." ***"sunt poet cu capul în nori,/ insist să rămân de serviciu mereu/ și întârzii la masa iubirii"

Leonard Ancuta: ”Cum n-am fost niciodată iubit/mai bine să fiu urît/să exist prin ură/ să fiu cel pe care se poate da vina/ decît să fiu o baltă într-o piață peste care lumea / face un pas mai mare/ mai bine să fiu molia care găurește hainele soartei/pata neagră de pe obrazul vieții/ mai bine îmi scot întunericul din buzunare/ și arunc în clopote/ pînă învață să bată a moarte/ ce glumă proastă, vor zice unii/ și nici măcar nu e o glumă/ moartea nu e o glumă/ dacă îmi pierd îngerii, demonii nu dispar/ și angoasele sunt ca hydra/dacă le tai un cap apar alte două/la mine legea lui arhimede se aplică așa/dacă mă scufund într-un lichid/disloc tot atîta durere cît volumul meu/dar dacă îmi scufund privirea în ocean/disloc durerea întregii lumi.”*** sunt dezmembrat de mine însumi/ și trăiesc prin suferințele celorlalți/ iar asta e de fapt problema mea/ sunt un om dispărut în mulțime care nu mai știe cine este/ un om care nu-și regăsește propriile dureri/ nu mai știu dacă tot ce-mi amintesc despre mine este al meu/ dacă tot ce visez îmi aparține/ dacă tot ce-mi doresc sunt exact dorințele mele.”***de cînd cu eclipsele astea nu mai am umbră, am un gol. sunt omul cu golul lui.

Leonard Ancuta: sunt îndrăgostitul fără speranță***și mergem în deltă să vedem rachetele rusești ca pe un foc de artificii, mergem la sulina să stau cu pula în nisip măcar cateva momente pînă depune chipul tău și nu mai explodează/eu sunt păcatul ipotenuzei care e suma catetelor tale, sau bucilor tale, îți citesc dragostea cu mîinile, ca un orb, îți aud melodia pieptului ca pe-o fîntînă ce salvează un om, de restul mentosane. mă gîndesc la tine și văd că nu ești/ sunt ca un om care nu aparține umbrei, dacă umbra nu te conține și pe tine***sunt o maimuță bipedă, ultima cheie de pe lanțul evoluției/artistului către propria incompatibilitate cu lumea, cheia care deschide/ porțile nebuniei

Lhana ROMA-NOVA: "Eu sunt doar o scânteie căzută dintr-o stea/ ce luneca în noaptea de amintiri cuprinsă,/ m-am rătăcit în palma-ţi din care se zărea/ un felinar uitat de-o inimă învinsă..."

Licuta Pantia: "Sunt o fată de la țară/ Simplă ca o primăvară,/ Care-ncearcă prin cuvinte/ Şi s-aline... şi s-alinte!" *** "Sunt maturul-imatur,/ Ce-a sechestrat copilăria!” 

Lili Goga: "Sunt o zână bună,/ Un bețiv cu sticla plină de iluzii, crezând că-i rachiu./ Râd şi plâng odată, mă ştiu fără vină, totuşi vină port./ Sunt scânteia vieții, cea care încape şi-ntr-un spirit mort;/ Prizonier de-o clipă sunt în legea visului."

Liliana Mitria: ”Sunt un păpușar/ care, odinioară,/ ocheam ecouri/ transformându-le în sonete triumfale./ Implor destinul într-o capelă,/ revendicând versul pudic,/ și continui să vorbesc cu memoria mea.”

Liliana Puşcaşu: "Sunt strugure rămas fără ciorchine De când n-am voie trupul să-mi adopt. Mi-e sufletul orfan, pierdut în oglindă, Plecat cu fluturi să prindă curcubeie, Dar trupu-și deznoadă rănile să-și lingă, Când primăvara rugina-i mai descheie. În fiece rid sunt amintiri crestate, Dovada vie a efemerului răstimp, Sunt rug ce-și înalță flacări agitate Arzând în floare, în frunză, în ghimp. Lacrima a prins rădăcină sub pleoape, De mila cărnii sub o formă de cruce, Un plâns neterminat e pururi aproape De pieptul ce cripta înghețată-și duce.”

Liviu Bordaş: "Poate nu doar o cruce şi-o mână de oase/ mărturie să steie c-am fost pe pământ,/ ci un semn către mâinele plin de angoase,/ ori o pagină scrisă, ori măcar un cuvânt/ despre-o casă durată, cu două ferestre, / cu una-nspre zori şi o alta-n apus, / poate-un gând către ieri şi o pagină despre / acei care-au fost, despre-acei care nu-s"

Lucian Blaga  Iubind, ne-ncredintam ca suntem.

Lucian Victor Bota: "sunt ceea ce sunt/ nimic mai mult/ sunt umbră sunt cuvânt/ sunt tăcere

Luciano De Crescenzo: ”Suntem îngeri cu o singură aripă, numai îmbrățișați putem zbura.”

Luigi Pirandello (1867 - 1936): ”Fiecare dintre noi ne considerăm ”unul”, dar nu e adevărat. Fiecare suntem mulți, ținând cont de toate posibilitățile de a fi.”

Luminita Potarniche: "Sunt o haina maron care duce niste sacoseprin praful orasului"

Magda Bogdan: "Sunt curioasă sa citesc macar o posibilitate de a merge contra Sistemului! Si… sa câștigi!”

Mara Emerraldi: '' 'S o torță. A flăcării-s o vâlvătaie, ce vântu-o despleteşte...” 

Marco Dolcetta (10 martie 1951 - 2017): ”Eu sunt, în cele din urma, cautarea mea de sine.”

Marga Bone: "Noi, cei cu meserii simple, suntem „bietii oameni”. Asa suntem considerati. Bine ca… existam!”

Margaret Atwood: ”amintește-ți uneori că pe jumătate ești apă. Când nu poți depăși un obstacol, curgi pe lângă el, ocolește-l și mergi mai departe, așa cum face apa.”

Maria Hotea: "În univers sunt doar o părticică ce mă risipesc,/ Atât cât viață am sunt om și mai păcătuiesc!"

Maria Nechifor: "Îți sunt.../ Cerul evadat în aripi zămislind stele-n furtuni,/ Stropi de ghiaţă în deşerturi pentru zilele de luni, / Talpa udă de lumină ce te ştie pe de rost,/ Mâna mică de prescură pentru orice zi de post.// Îţi sunt.../ Pulbere curgând albastră în poeme de iubire,/ Roua izvorând din slove de la prima întâlnire,/ Uşa ce-a rămas deschisă pentru-atâtea alte vieţi,/ Marea ce te-ar recunoaşte dintre ingeri violeţi.// Îţi sunt…/ Umbra răstignită-n verde pe un cer al nimănui,/ Privilegiul şi pedeapsa de-a iubi doar ochi căprui,/ Candela ce arde seara aripi de arhangheli beţi/ Şi blestemul de-aţi fi iarăşi şi în celelalte vieţi.../ Îţi sunt…/ Ce n-aş vrea să-ţi fiu vreodată dar sunt toate la un loc,/ Sunt croită pentru tine din bucăţi de nenoroc,/ in candela tăcerii toti salcâmii înfloriţi/ Ca un vers de poezie pentru ochii tăi iubiţi…” *** "Sunt boţ de lut, un înger mut cu părul inelat şi scurt, ca un recrut./ Cireşe la urechi ascund, când strigă mama nu răspund și-alerg năuc,/ Am cerul treaptă de hotar, icoana mamei sub altar de legământ/ Şi ADN de zei miloşi, albastru strâns de albatroşi şi-n rest... pământ.// Sunt ciob de lemn şi-am pus consemn paharul plin de untdelemn, la o răscruce. de icoană prinsă-n cui, izvor ce n-a curs nimănui, decât pe-o cruce./ Joc leapşa singură-n ungher, unde mi-ai dat lapte din cer, şi-n mână un condei,/ Şi din năfram-ai scuturat plămada gândului curat, in ochii mei./ Sunt boţ de humă-ndrăgostit de luna care-a răsărit după pervaz,/ Sunt pacientul neînţeles, căzut cu patimă-n eres sau in sevraj./ Sunt ciob de stea, dar am fost prunc, cu leagănul într-un papuc, cât ceru de adânc, Sunt praful din opinci căzut, partea de suflet/ nevăzut, ascunsă-n ochii unui ţânc.” *** ”Sunt un boț de lut lunatic care-ți caută prezența / Echilibru grav ce-ntoarce dinspre cer în ploi morminte/ Strâng în călimări demența care-n patimă se coace/ Și-mi răstoarnă la picioare o căruță de cuvinte.// Lut ce scrie poezii c-o amprentă ancestrală/ Prind lumina cu stihii când încerc să te găsesc/ Și din vraja mea banală împărțesc prin cafenele/ Numai fum de nimfă oarbă în parfum să te-amețesc// Sunt un boț cu ochi de stele care-ncape-ntr-o covată/ Azi mă dăruiesc în rate fiindcă știu că sunt pământ/ Și-unde fluturii se-așază după ce pasc ierbi sărate/ Mă percepe-n șoapte ploaia când m-arunc peste cuvânt// Un cuvânt ce-și face cuiburi chiar în fața casei tale/ Când arunc pe o cometă două versuri la-ncolțit/ Și-ți aduc ingeri de pază colorați cu-aceeasi cretă/ Lângă norul care-ți tace și oftează-ndrăgostit.// Sunt doar un cuvânt cu suflet ce-și închipuie că zboară,/ Și las dâre-nsângerate peste zidurile-mi verzi,/ Poezia ce mi-e boală în tandrețuri măsurate,/ Să devină chiar mortală dac-așa poți să mă vezi...” *** "Sunt să-ţi povestesc de ingeri ce trăiesc fără bodei/ Şi să-ţi amintesc că tu eşti ,,numai” unul dintre ei,/ Ca ne-am pus de închinare cu fecioarele-nţelepte / Şi exist să-ţi fiu de reazem pentru celelalte trepte.// Sunt cărarea de-ntuneric săvârşită-ntre Golgote/ Si exist ca un surghiun ce-a strâns stelele-n ciubote/ Sunt …ca să-mi smeresc apusul cu genunchii în zăpadă/ Şi exist sa beau cu îngeri vagabonzi la colţ de stradă./ Sunt.. abis furat de ceaţă ce zvâcneşte-n sfere-nalte/ Ca o jertfă de-mpăcare pentru orice zeitate/ Sunt pricină ta de vise transformată-n insomnie/ Şi sunt versul ce-ţi lipseste când compui o poezie.// Sunt …motiv de tragedie când înebunesc salcâmii/ Si exist să-ţi merit ţie toata cearta îngerimii/ Sunt o scuza de-a strabate toate apele curbate/ Şi de-a-ţi întări cu-altare “cerul suflecat în coate”// Sunt ca să-ţi vestesc iubirea din bucăţi de adevăr/ Si exist să-nec trufia într-o toartă de ciubăr/ Sunt imbold de-ndrăgostire risipit în flori de crin/ Si exist să-ti amintesc ca-mi eşti ultimul destin.” *** "Sunt tot așa cum mi-a fost dat ocnaș cu normă la privat, ce-a înghețat de soare/ Fantomă cu gust de păcat, lumină ce s-a imbătat de dragostea cea mare./ Mi-e-atât de miercuri chiar de-i joi și-mi pare că pornesc război cu neamul ingeresc/ Eu nu mă știu datoare cui și nu-s aproape nimănui din neamul pământesc." *** "Sunt biet om in care hoţii au lăsat ce nu pot duce" ***"Sunt perfect de imperfectă, am splendori cusute-n ie/ Şi port numele Mărie desenând până-n apus,/ Virgule cu semnu-n sus care n-au nici un răspuns,/ Doar în iarbă coase prinse încâlcite-n fân de flori...// Sunt complet de incompletă, şi îmi bate-n goluri cordul,/ Fiindcă nu mi-am dat acordul, cât adun ceru-n secunde / Tu să-mi taci pe nu stiu unde , să nu vezi că-ntre profani/ Ne stau guri de dor flămânde ca–ntr-o casă de orfani.// Sunt constant de inconstantă, ca-ntr-un basm bucaţi de sare/ Care zac de aşteptare, prinse-n nu ştiu ce hazard,/ Între îngeri si-a lor iad, ce m-au învăţat să cad/ Până să-ţi găsesc iubirea şi-n adâncul tău să ard...// Sunt direct de indirectă, ca-ntre stele o cometă/ Suspinând a Julietă vălurind ceru-n unghere / Pentru orice adiere, ce revendică minuni/ Și-n loc de medicamene, leagă-n cântece nebuni.// Sunt așa cum sunt doar eu.”

Maria Sarchizian. "Sunt lacrima ce-n inimă lovește/ Când dragostea mă părăsește"

Maria Vasilescu: "doar noi suntem la fel/ muşcaţi de cătuşe/ până la vis.”

Marian Florentin Ursu: ”sunt bietul trubadur murdar şi nehrănit,/ călătorul cel cu-n gând neprihănit,/ am de mers, mai am puţin şi de murit/ port în rucsac necazurile mele,/ şi port cu mine tot trecutul omenesc ***"eu sunt acel căruia îi e foarte foame de-adevăr/ eu sunt acel ce fură când i-e frig de nedreptate/ eu sunt umilul obligat la traiul auster/ când omul e neliber de prea multă libertate." *** "Noi suntem două nave fără de catarge/ Ce navighează în derivă pe ocean (...)/ Suntem ca două păsări veșnic călătoare/ Ce traversează prin furtună mări adânci/ Și noaptea zboară printre stele căzătoare/ Iar ziua vântul le zdrobește între stânci/ Noi suntem naufragiații de pe-aceeași plajă/ Ce caută între apus și infinit/ Să umple două insule și o epavă/ Cu tot nisipul lumii ce i-a despărțit.” *** "eu sunt liberul om alergând pe un cal/ cu potcoave de lut şi zăbale de crini/ un blestem muribund înhămat vertical/ galopând în genunchi pe-o planetă de spini." *** "Te mai blestem definitiv la primăvară/ Şi te condamn sublim la florile de tei/ Să mă doreşti acut prin lanuri de secară/ Şi mâine şi acum, şi-n ziua cea de ieri/ Eu nu mai am acum prea multe interese/ Dar explodează toţi salcâmii prin livezi/ Şi te găsesc plângând în dimineţi intense/ Când ochii tăi devin din ce în ce mai verzi/ Sunt un soldat înfrânt de primăveri promise,/ Cel mai învins nebun de propriul său complot/ Dar încă te mai vreau pe câmpul de narcise/ Şi cel mai mult acum, aici şi peste tot,/ Mi-e teamă doar de vârsta care mă-mpresoară,/ De tine când te-mbraci cu floare de cais,/ De paradoxul ce mă face-n primăvară,/ Eternul invincibil şi veşnicul învins" *** "Pe aceleași alei sunt un biet menestrel,/ Sunt o salvă de tun într-o piele de miel,/ Nu mai sunt ca un om, nici copac nu mai sunt,/ Sunt un tropot de cal cu potcoave de vânt (...)/ Sunt o brumă de toamnă pe-o frunză de crin,/ M-ai rugat să te mângâi pe coapse puțin/ Și prin umbra înaltă-a pădurii de tei/ Suntem trupuri de foc și ne pasc niște lei (...)/ Nu mai sunt ca un om și nici cal nu mai sunt,/ Sunt un dangăt de clopot căzut pe pământ,/ Sunt o toacă de lut care bate tacit,/ Dinspre minus nimic, înspre plus infinit.”

Mariana Buzea Daia: "Sunt geana ce tăinuieşte vis fierbinte de amor.../ Sunt ideea ce-ncolteşte într-o minte frământată,/ sunt melodie pură ce se vrea doar ascultată(...)/ Sunt nimic, sunt infinitul, sunt ceea ce nu ştiai,/ Sunt pudică, trivială, sunt ceea ce nu sperai(...)/ Vraja de la miezul nopţii, taină-n dansul ielelor./ Sunt o umbră, un descântec, sunt regina şi paiaţa,/ Sunt muza imaginară şi te bântui toată viaţa."

Mariana Grigore: "într-o lume nebună,/ până și iluzia fuge de imaginea/ oglinzililor răsfrânte în linii paralele,/ până și ochiul de la spatele privirii/ își închide pleoapa căzută în mâna / inchiziției ce ghilotinează lacrimi,/ până și furcile caudine/ sunt podoabe purtate fără rușine/ pe umeri spoiți cu alb cumpărat/ la mâna a doua, / până și ignoranța virtuții ridicată la rang/ de încoronare/ își poleiește gablonzuri/ pe piedestalul ruinat de greutatea moralității, / până și risipirea se împrăștie/ în particule de cer/ care își caută încă/ sensul răsăritului ce tot apune culori,/ până și singurătatea/ se scotocește prin buzunarele/ prea bine cusute,/ în speranța că va găsi o gaură / prin care să pătrundă cele două capete de timp/ într-o lume nebună,/ suntem doar căutare a luminii prin lumi de întuneric.” 

Marin Ifrim: "eu vin din apă sunt marin un pumn de vajnice toxine urcat în pomul lui Darwin scuipat de apele senine sunt boala mărului muşcat din pomul drogului celest încă o dată eşuat pe-acest pământ carnavalesc eu vin din apă sunt marin burduf de epidermă creaţă puţină apă şi mult vin şi multă foarte multă greaţă.” 

Marina Tuturman: "Enigmă sunt, complexitate,/ Și totuși spun, sunt parte fier,/ Ce-a curs de pe planeta Marte./ Un strop din Venus am luat,/ Granitu- mi este temelia,/ Din Jupiter s-a strecurat,/ In trupul firav, energia./ Și soarele in mine- a curs,Orice- ntuneric, e lumină,/ Sunt praf de stele pe pământ,/ Sunt ieri și azi și ce- o să vină.”

Marioara Nedea: "Sunt ca tine, ești ca mine, umbră fără anotimp,/ Rimă-mbrățișând poeții, cu aripi de insomnie.” ***"Sunt din naștere prezisă să fiu cea mai tristă doamnă” *** "Tac şi eu cum tace roca mângâiată de pietrar,/ Iar când ţip de fericire, crapă-n patru colţuri, frigu'./Într-un ochi de primăvară când caişii-şi dezveleau/ Sfârcuri roze sub cămaşa ninsă, ruptă de nerozi,/ Rătăceam desculţă-n spinii de măceş ce mă dureau/ În copita nenăscu/ Tac şi eu cum tace roca mângâiată de pietrar,/ Iar când ţip de fericire, crapă-n patru colţuri, frigu'./ Într-un ochi de primăvară când caişii-şi dezveleau/ Sfârcuri roze sub cămaşa ninsă, ruptă de nerozi,/  Rătăceam desculţă-n spinii de măceş ce mă dureau/ În copita nenăscut-a mânzului cu patru cozi./ Uneori mi-e glezna tristă, şchiopătez pe o planetă,/ Şi pictez surâsuri false, dezbrăcate de iluzii./ Nu mai flutur fanioane dintr-o dâră de cometă./ Şi rămân un semn de carte printre lacrimi şi perfuzii.t-a mânzului cu patru cozi./ Uneori mi-e glezna tristă, şchiopătez pe o planetă,/ Şi pictez surâsuri false, dezbrăcate de iluzii./ Nu mai flutur fanioane dintr-o dâră de cometă./ Şi rămân un semn de carte printre lacrimi şi perfuzii.”

Marius C Nica: "de fapt eu aparțin nimănui.../ sunt doar primenirea/ unui alt tărâm,/ sunt noianul de vise / scrumite pe caldarâm." *** ”stelele din nou răsar,/ eu alerg prin rouă singur și sunt umblet prea amar.” *** ”Sunt umblet de cuvinte/ dintr-un simplu vers,/ Sunt matadorul tandru/ ce strigă-n univers.// Sunt glas dintr-o cetate/ lângă porți deschise,/ Sunt glas de înălțare/Atâtor zări învinse.// Sunt umblet de clepsidra/  călătorind pe-un nor,/ Sunt mesagerul clipei/ sunt tristul tău condor."

Marius Robu: "Eu sunt ce-a mai rămas din visurile mele.”

Martin Heidegger (1889 – 1976): ”suntem ceea ce avem curajul să fim.”

Matt Baker: ”suntem cu totii vaze sparte ce incercam sa tinem in viata florile din noi

Maurice Careme: "Eşti gustul pâinii ce-o mănânc,/ Eşti sărbătoarea săptămânii;/ Linia soartei scrisă-adânc,/ Ce-mi poţi citi în palma mâinii;/ Tristeţea, bucuria mea,/ Eşti cântecul, şi eşti culoarea,/ Şi, dulce-n vine, eşti vâltoarea/ Făcând să-mi bată inima.”

Maya Angelou (1928 - 2014): ”Încearcă să fii un curcubeu pentru norii cuiva!”

Mercedes McCambridge: ”Sunt lacrimi care sfredelesc pamantul si rasar ca astrii pe alte ceruri. Cine ne-o fi plans stelele noastre?Sunt multumita ca sunt o femeie care a dansat odata goala la miezul noptii in marea Mediterana.”

Mihaela Baran: "Azi mă dor fluturii care zboară,/ Azi mi-e dor de tine-a mia oară./ Mă ard pe tâmple curcubeie /Vărs lacrimi de copil, nu de femeie. /Azi sunt fragilă ca o adiere,/ Cu gust de izmă şi miros de miere./ Mă spulberă şi cea mai mică boare,/ Azi sunt fragilă ca o ninsoare./ Îmi intră luna-n ochi şi nu mi-e bine/ Azi îmi e tare, tare dor de tine./ Grăbiţi puţin ziua, să se facă seară,/ Sau să se facă mâine, sau doar să nu mai doară,/ Stingeţi lumina, nu vreau gălăgie/ Azi sunt fragilă ca o păpădie!" 

Mihaela Borzea: "Într-un tic-tac potrivnic, mă pierde clipa șuie, /Din tine fug și-n tine cu pași domoli revin, /Cu scoici în mâini și-n suflet c-o lebădă căpruie, /Rănită de furtuna iscată din senin. /Mai dunărește-mi sălcii captive-n pleoapa ceții, /Când plânge-n val apusul, o lacrimă adu-mi /La rădăcini de nuferi, căci în vârtejul vieții, /Sunt umbra ce se plimbă pe sârma dintre lumi."***"Ne-am născut din stele coapte, stoarse de păcat și vină,/ Suntem ploi incandescente în tăceri brâncușiene,/ Două coborâri carnale înspre fluvii de lumină,/ "Afluenți ai unui Cosmos" strâns de Dumnezeu, sub gene." ***”Nu am cules vreodată rodii, nici portocale sau lămâi,/ N-am pipăit în piramide mormântul vreunui faraon,/ Nu am simțit adâncul mării cum îmi vibrează sub călcâi,/ N-am fost regină peste zodii, nici printre regi n-am fost pion.// Dar am cules din firul ierbii atâta rouă-mbătătoare,/ Am plâns la cruci necunoscute soldații duși în veșnicii,/ Am adormit pe-un țărm albastru cu pescărușii la picioare/ Și mi-am sădit în suflet floarea înmiresmatei iasomii.// N-am construit vreo catedrală, nici n-am cioplit icoane-n lut,/ N-am traversat cu tălpi încinse niciun deșert necruțător,/ Nici plecăciuni,, de ochii lumii,, pe dealuri sfinte n-am făcut,/ N-am învățat să-not vreodată, dar nici nu am uitat să zbor!// În schimb, am rupt din mine însămi și-am împărțit la cei flămânzi,/ Am ars pe rugul călimării și mi-am sculptat în sânge vers/ Și-n Biblia purtată-n suflet am scris cu ochii mei cei blânzi,/ Atât îmi sunt... doar o femeie trebăluind prin Univers!” *** "Sunt doar un vers cu ritmul rupt în două (...)/ M-am risipit în fluturi care cântă.” *** "Ne-am născut din stele coapte, stoarse de păcat și vină,/ Suntem ploi incandescente în tăceri brâncușiene,/ Două coborâri carnale înspre fluvii de lumină,/ "Afluenți ai unui Cosmos" strâns de Dumnezeu sub gene.” *** "Moartea fiecărei stele are pe Pământ o clonă:/ Suflet, carne și tandrețe, spirit plutitor prin ere,/ Vas de lemn pierdut pe mare, cu iubire la timonă,/ Urlet astupând prăpăstii invadate de tăcere. / Sunt câte puțin din toate și sunt toate laolaltă” *** "ceartă-te cu Dumnezeu/ Pe-un petic de țărână./ Căci asta sunt” ***"sunt resturi mov din curcubeie stoarse.” *** "Sunt umbra ce se plimbă pe sârma dintre lumi.” *** "Tu nu mai știi de unde să mă sorbi,/ Căci nu sunt must, sunt lacrima luminii." *** "Sunt copilă, mamă! Desenez șotroane/ Pe asfaltul vieții gonind porumbeii,/ Îmi ascund clepsidra în adânci cotloane/ Și vorbesc acolo, uneori, cu zeii!/ Sunt iubită, mamă! Doi ochi mă-nfioară/ Cu parfum de lacrimi ce pe sâni plutește,Tremur sub săruturi ca o sălcioară/ Și-n îndrăgostire dorul meu sporește!/ Sunt femeie, mamă! Duc în mâini furtună,/ Umbră și lumină, țipăt și tăcere,/ Port un Soare-n sânge, iar în piept o Lună,/ Beau cu-aceeași cană și nectar, și fiere!/ Sunt fantomă, mamă! Strâng sub alba trenă/ Strigătele Evei risipite-n ceață,/ Smulg din întuneric a luminii genă/ Și cerșesc din moarte dreptul meu la viață!/ Dar sunt mamă, mamă! Limpezesc izvorul/ Firului de iarbă nins printr-o minune/ De efemerida ce-și clipește zborul/ Între zi și noapte, ca o rugăciune.” ***"sunt întâia Evă de pe-aici/ Care moșește crengile gravide/ Și țese cuiburi pentru rândunici.” *** (Sunt)"biet artist indragostit de viata" ***"Sunt în vulpi și-n ramuri, în căderea ploii,/ Uneori în iepuri, frica să le-o-mprăștii,/ Alteori în crucea de gonit strigoii/ Sau în vina dulce-a scoabelor din prăștii.” ***"Sunt umbra Artemizei, din humă și din sânge,/ Menită pe vecie în mine să mă-ntorc." *** "Eşti atât de mic!" - îți țipă lumea-ngrămădită-n lume,/ "Eşti soldatul fără nume, orologiu fără clipă,/ Beat de vraja-ndrăgostirii, plămădeşti noroaie-n nuferi,/ Condamnat etern să suferi de sindromul nemuririi". Uneori mă simt străina aruncată-n jungla vieţii,/ Scrijelesc obrajii ceţii şi-i fur toamnei pelerina,/ Zid îmi fac din necuvinte și din ochi închişi fac scuturi, / Din uimiri ţes ploi de fluturi şi mi le destram în minte./ Cerşetoare-n colţi de stele, umbra mi-o înfig, tăcută,/ Sunt o Evă nenăscută, fiica lacrimilor mele/ Şi te cer, soldat al gliei, renegat de lumea fadă,/ Să-mi faci oameni de zăpadă, să-i pot vinde veşniciei." ***"Nu mă-ntreba de ce doresc atâtea-nfiorări târzii,/ Sunt prea sărac să-ți pot plăti și prea bogat să le cerșesc!" *** "Un vers mărunt/ Atât mai sunt/Atât mă scrie vara,/ Când frunza teiului cărunt/ Golește călimara/ Rimez soldați/ Cu plopi uscați/ Și tremur în tranșee/ De dorul fraților plecați/S-adune curcubeie./ Un arc întins/ Spre cerul stins,/ Atât mă vor străbunii,/ Când Dumnezeu se lasă prins/ În părul blond al lunii,/ Ca un ecou/ Întorc din nou/ Pădurile spre luncă,/ Să văd cum ultimul erou/ Bocancii și-i aruncă./ Un melc grăbit/ Spre infinit,/ Atât mă plimbă ploaia/ Prin cartea visului ciuntit/ Când viața rupe foaia,/ C-un foșnet sec,/ Din mine plec,/ Duc ranițe-n spinare/ Și iezi ce-n lacrimă îmi trec,/ Orfani de căprioare./ **"Eu sunt cerșetoarea aceea murdară,/ De mine-nsetată, mă cer primăverii,/ Dar mintea mi-o fură, nebună, laleaua,/ Din ciocuri mă scapă toți cucii, stingherii,/ Și-n noapte mă cântă jelind cucuveaua./ Flămândă de oameni, cotrobăi prin ere,/ Strecor din mizerii secunda beteagă,/ Pretind de la viață un bob de tăcere/ Și-un fir de tandrețe, să simt că-s întreagă./ Mi-e dor de-o țigară, dar una aparte,// Vreau ea să fumeze din mine, senină,/ Să-mi mistuie clipa gonită din moarte/ Și-apoi să se stingă de-atâta lumină./ Eu sunt cerșetoarea cu haina-mbâcsită/ De ploi care spală profeți și icoane,/ Mă cer primăverii, dar uit că-s menită/ Să bântui prin iarna eternelor Ane." *** " Desparte-mă-n silabe, sunt verbul la supin/ Ce-și caută în tine eternă conjugare./ **"Sunt colecționarul fără nume, adun senzații și trăiri, de-un zbor,/ le strâng din umbra trecerii prin lume/ și-n suflet mi le-aștern ca un covor./ Sunt colecționar de sentimente,/ le dau la schimb cu tot ce n-am trăit.” ***"Sunt fluviu de cerneală curgătoare,/ Adun din mine râuri şi noroaie,/ Trec printre stânci, atât de răbdătoare, / Încât lumina-n valuri se îndoaie.(...) / Eşti marea ce mă strigă din meduze,/ Eu, fluviul pedepsit să te-ntâlnească/ În poezia ce se-ntoarce-n muze/ Şi plânge-n ochii tăi, ca să se nască!” ***"Ce n-aș da să-ți fiu o clipă fir de praf pe-o carte nouă,/ Să m-atingi cu mâna dreaptă, degetele să-ți sărut,/ Iar când plânsul tău cuminte rupe întristarea-n două,/ Să-ți fiu pleoapă-n dizolvare, stinsă pe-un obraz de lut./ Ce n-aș da să-ți fiu pe pâine untul îndulcit cu sare,/ Să-ți gust foamea de pe buze într-un ultim mic dejun,/ Iar când oboseala lumii te trimite la culcare,/ Să-ți fiu albul din cămașa celui mai frumos nebun./Ce n-aș da să-ți fiu căldura unei primăveri pe ducă,/ Să-ți cuprind în adorare trupul gelozit de zei,/ Iar când insomnia-n tine bântuie ca o nălucă,/ Să-ți fiu mângâierea tâmplei, să te-nchid în ochii mei./ Ce n-aș da să-ți fiu furtuna alergându-ți prin artere,/ Gustul cărnii să ți-l tremur prin ninsori de sânge cald,/ Iar când dorul se desface în fărâme de durere,/ Să-ți fiu lacrimă eternă colorată în smarald./ Ce n-aș da să-ți fiu cerneala hotărâtă să se-mbete,/ Să-ți sorb gândurile toate ca pe cel mai aspru vin,/ Iar când veșnicia-și scrie ultimele epitete,/ Să-ți fiu semnul exclamării ce-ți coboară în destin.” ***"Bolnavă de cerneală, de tine și de viață!” *** ”Sunt fluviu mov și dunăresc spre tine,/ Cu flori de spumă-n valuri, Marea mea!” *** "Sunt beat de trădare și simt cum mă-mpiedic/ De sticla cu vise ce-n mine s-a spart.”*** Nicolae Tudor: Cine este Mihaela Borzea?O bolnava de cerneală, de iubire și de viață! Medicament ii este ”ea si numai ea” – Poezia.Daca o asculti, iti zici: Eh, ”doar o femeie trebăluind prin Univers”! Dar afli repede ca trebaluirea aceasta nu este pentru fiecine, intrucat nu este chiar simplu ”sa fii câte puțin din toate și toate laolaltă”, plus ca Miha ”vorbeste, uneori, cu zeii”!O barbata, dupa ce marturiseste ca ”tremura sub săruturi ca o sălcioară,” care isi incanta ea iubitul cu versuri (nicidecum invers!) A scris una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din toate timpurile. Ia sa o vedem, sa credem: ”Ce n-aș da să-ți fiu pe pâine untul îndulcit cu sare,/ Să-ți gust foamea de pe buze într-un ultim mic dejun,/ Iar când oboseala lumii te trimite la culcare,/ Să-ți fiu albul din cămașa celui mai frumos nebun!// Ce n-aș da să-ți fiu căldura unei primăveri pe ducă,/ Să-ți cuprind în adorare trupul gelozit de zei,/ Iar când insomnia-n tine bântuie ca o nălucă,/Să-ți fiu mângâierea tâmplei, să te-nchid în ochii mei!// Ce n-aș da să-ți fiu cerneala hotărâtă să se-mbete,/ Să-ți sorb gândurile toate ca pe cel mai aspru vin,/ Iar când veșnicia-și scrie ultimele epitete,/ Să-ți fiu semnul exclamării ce-ți coboară în destin!”

Mihaela Ienutas: "Sunt fire uscate de-acum,/ Fragile podoabe de floare,/ Cerșind spre icoane iertare.”

Mihaela Moisescu: Suntem fragili ca timpul, ne mărunțim în clipe/ Și în fragile zile ne pierdem amăgiți,/ Suntem fragili și singuri în lumea ca un ghimpe/ Și dăm din timpul nostru celor de noi iubiți.

Mihaela Toma:"sunt un suflet ratacit pe pamant."

Mihai Eminescu: ”sunt ceeace sunt. Si daca ceea ce suntnu estede ajuns pentru cineva, atunci, acel cineva nu e de ajuns pentru mine

Mihai Laurentiu Stoian: ”sunt cel ce prinde vise,/Cu palmele întoarse către cer, 

Mihai Savin: eu sunt un imparşi nu mă pot da rest rozului de amurguri. experimentează-mă în visul tău aprins la o ţigarăşi ai să învăţăm să culegem fluturii de pe umeriîn nezdruncin de somn să-i azvârlimsub pleoapă adânc,de întuneric nicicând să ne mai temem.

Mircea Micu: "Eu sunt copilul ce visează/ În orice noapte numai cai./ Sălbatici nărăvaşi şi tineri/ Trecând spre mine în alai./ Ei sunt uitarea amânată,/ Sufletul foştilor copii.”

Mircea  Cartarescu: ”Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine.” *** ”Suntem fără să vrem proprii masoni.”

Mirel Surugiu Rotaru: "nu ascund că sunt în stare încă/ să mă-nchin firii, cu-o gândire-adâncă."***"Eu sunt român, numai atât, român,/ neliniștit de două mii de ani" ***"nu ascund că sunt în stare încă/ să mă-nchin firii, cu-o gândire-adâncă." ***"Nu sunt un geniu,/ dimpotrivă/ mai prost ca noaptea sunt, e clar,/ eu sunt poetul gunoier/ pe o corabie-n derivă/ care oftează după far.”

Mirela Crâşmaru: "Sunt tremurul/ care îţi plimbă condeiul/ pe coala/ inimii mele...” 

Miriam Cristina Constantin: sunt pasagerul rătăcind pe sub vele/ Care-nchide tomnatic cerul abrupt.

Mitica Horlaci: "sunt poetul mereu nepoet / când mă surprind muscând din otrava iubirii” 

Monica Rusu: "Sunt frunza din toamnă/ Între miile de frunze,/ Suflată de vânt,/ Iubită de soare." 

Mugurel Rosca: "Ce sunt eu?/ un biet plagiator/ ce imită prost/ emoțiile și viața./ Ce sunt eu?/ Un anihilator/ de celule vii,/ ce-n zadar încearcă/ să-și conecteze existența/ într-o lume vie.// Ce sunt eu?/ Binecuvântarea unui părinte,/ acum bătrân,/ ce și-a primit răsplata vie/ și-o lasă moștenire lumii.// Cine sunt eu?/ Un fulger uitat pe un petic de cer/ în anii de secetă/ și care,/ a uitat să tune.// Cine sunt eu?/ O clapă neagră intr-o margine de pian,/ abandonat și dezacordat,/ ce scoate numai sunete grave."

Neacsu Stela: "Sunt privire nemuritoare,/ Nu iubire otrăvitoare./ Eu sunt femeie, tu umbră sub soare"

Nela Chira: ”Chiar dacă nu este ceea ce ai fost învățat și îți este frică să-ți schimbi convingerile, tiparele mentale, chiar dacă dogma încearcă să te blocheze, este timpul să ieși din cutia gândurilor care îți construiește „realitatea” iluzorie. INVESTIGEAZĂ! Ai puterea de a te vindeca și de a vă vindeca, nu lăsa frica să te domine, care ți-o insuflă alții, și care vor să te priveze de puterile tale. Stop! Fii liber! Rupe lanțurile care te leagă o dată pentru totdeauna! Strălucește, strălucește! Ești un maestru al luminii, îți creezi realitatea, ești noul om, folosește-ți puterea, umple Pământul cu lumina ta!! Adu lumină tuturor celor care au nevoie, trăiește ca un adevărat maestru care ești cu adevărat. Spune-mi ce profesor ți-a spus că nu poți? Cine ți-a spus că ești păcătos? Cine te-a amenințat cu un fals iad? Cine te-a înjurat pentru simplul fapt că te-ai născut? Realizează, ești energia lui „ EU SUNT”. Rupe lanțurile , numele tău este cunoscut din totdeauna. Ești iubit enorm și protejat de o armată de lumină care nu se odihnește să te ajute în transcendența ta spre Tărâmurile Superioare ale Conștiinței .”

Nely Vieru: "Frumos este când viscolește în valuri a zăpadă și vânt/ Eu sunt nebunul sentimental si gerul nu-l simt./ Eu pot să iubesc la nesfârșit fără să mint./ Eu sunt nebunul care zboară și iubește făr' de hotar,/ Între două lumi paralele călător clandestin , derbedeu universal// Știi că noaptea îmi acoperă ridurile vieții/ și redeschide larg ochii minții./ In nebunia mea stelele noaptea cântă romanțe/ în fulgi de nea si stropi de ploaie măruntă./ Inima mea nebună luceferi doar noaptea ascultă ./ Orice nebun în povestea sa frumoasă poate fi rege./ Iar tu? Nimic pentru el, oricum nu l-ai înțelege!/ Nu poti nimicuri din urma sa să aduni, nu-ți lasă a culege./ Sunt doar pioni și nebuni pe tabla sa,/ Și tabla e a lui și el este rege .../ Mai dă-mi o seringă-n perfuzii de sânge murdar/ Să mă pot strecura printre gratii o noapte măcar./ Să pot să fiu nebunul care s-a îndrăgostit făr' de habar./ Să mai fiu rege o noapte, derbedeu universal într-o lume nebună fără hotar"

Nichita Stanescu: "Nu cum sunt eu sunt eu/Ci cum eşti tu sunt eu/Un fel de tu sunt eu/Pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu."***  Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!***Eu nu sunt altceva decat o pata de sange care vorbeste.****Noi suntem clipa care trece prin poarta existentei.***Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain ***Suntem ceea ce iubim! ***Suntem ceea ce ne amintim.***"Sunt un biet om in timpul vietii sale" ***"nu sunt altceva decât o pată de sânge / care vorbește." ***"Eu sunt din pricina faptului că mă gândesc că eu sunt./ Exaltare de cuvânt / explodand în cercuri.” ***"Eu sunt ferestra unui zid care nu a fost încă ridicat." ***«Eu sunt acel nu ştiu ce, acel loc unde văzul se transformă întrucâtva în văz, ca să poată comunica între ele, eu sunt acel organ nemărturisit de cuvinte care privesc nu culorile, care aud nu sunetele, care gustă nu gusturile, care miros nu mirosurile…" «Eu, care eu?- un mut ridicol!» *** "Nimeni nu face nimic pentru mine, / Sunt o scară de serviciu, în spirală,/ pe care urcă ori coboară doar câte-un om, singur, / Jos de tot, pe ușa de tablă, copiii / au schițat cu creta niște pomi, dar / daca te uiți mai bine pot fi și libelule / ori case mai vechi./ Printre acoperișurile ruginite, aici, / port cocoși de tablă pe umeri, și geamul / îngroșat de praf îl deschid cu mâna / care mi-a mai rămas - / stiu, în curând am s-o dau cuiva, / ori mai bine am s-o subțiez / ca să pot bate cu ea văzduhul." *** ”Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.”

Nicolae Iorga: ”Sunt lacrimi asa de grele si de fierbinti, incat ochii nu le pot plange; ele zac in inima arzand-o.”

Nicolae Tudor: ”ştiu,/ sunt unul prea mic (ori prea mare?),/ de la un timp îmi inventez chiar defecte/ pentru a nu mă rupe de/ sensul de rotaţie-al lumii." ***"sunt într-o stare completă de negare,/ în plină ea,/ cu gândul subţiat de zboruri fără rost./ adaos de cenuşă, alunec înspre mâine,/ înfrânt de nişte pietre/ umplute cu al meu chip şi-asemănarea, ajunse,/ intimidator,/ dintr-alt adânc al firii." ***"n-am mai luptat să pot fi/ tot ce puteam fi, am rămas păsătorul de suflet care vede altfel." ***"sunt pe cont propriu./ se-nziuă alb…/ cu mâini îndrăgostite,/ icoane, din umbre, mă urmăresc./ lumea-i atât de aglomerată,/ mă câşui în ea!" / **"mă încăpăţânez să rămân/ acelaşi urcăreţ spre ce simţi Tu." ***" sunt cântecul sârmei ghimpate arcuite adânc şi graţios peste tâmple/ şi dau roată, în somn,/ particulei lui Dumnezeu./ îmi amintesc gestul îndepărtării,/ lupt cu impulsul de-a zdruncina/ imperfectul." ***" colbură pe cer sunt, ridicat împotrivă,/ faţă în faţă cu ce aş vrea să se-ntâmple." / **" până-or să cadă pietre, să îngroape/ desculţ ce-a netrăit,/ călcând pe ape,/ sunt singura scăpare pe care o aveţi." 

Nicolae Valareanu Sarbu: "sunt numai un trăitor /nimic nu mă îndeamnă la luptă /îmi apăr puținul/ pe care-l impart cu alții /prea mulți" *** (sunt) "un distins/ care se impune prin prezența de spirit/ și modul de a fi în mijlocul valurilor/ ce se grăbesc să răstoarne echilibrul" ***"sunt un mugure care aşteaptă căldura." 

Nicolas Fouquet: "Sunt cascadorul imaginației mele." 

Nicole Sere: "umbra-mi șoptește:/ ești o aureolă de sânge și dureri,/ pe glezne ai tatuate ore,/ iar pe coapse, mângâieri nemângâiate.../ și ești o ultimă clipă!”

Nicu Gavrilovici: "Sunt pacientul din salonul nouă/ Singurul liber în a voastră lume...” ***"sunt la fericire corigent/ Și, la normal, demult, incompatibil.”

Nimeni Altu': "sunt un spirit evoluat/ cu conditii de cacat."

Nina Buzatu: Ne-am fost o clipă de furtună,/Sălbatic zbor spre nicăieri,/Desculțe vise fară vină,/Azi suntem abur dintr-un ieri.

Nuta Craciun: "sunt piatră de râu/ rotunjind apele” ***"sunt doar o sclavă fără pace/ umbră crescută din ea însăși/ înălțimea ninsă a unei amintiri fugare/ un bulgăre mare de zăpadă/ dintr-o iarnă veșnică/ pregătește-mă Doamne/ pentru drumul din spatele nopții” ***"sunt doar amanta unui vis dintr-o călătorie întâmplătoare.” ***"Sunt o secundă dintr-o lume pe care ai pierdut-o fără să știi...”

Oana Frentescu: "voi fi o mare albă/ plecată din cuvântul sunt" ***"suntem un element/ numeric într-o statistică/ ce are coduri de bare/ într-o rețea de izolare controlată./ în pătrățica noastră suntem grozavi/ până ce apare tasta delete./ plecarea aceea din intersecții nu mai există./ degeaba se uită luna pe geam,/ degeaba picioarele merg,/ netulburat ne înghite abisul./ un alt orizont inepuizabil/ de ferestre pe laptop,/ unde poți fugi nefugind într-un timp mort,/ e la un clik distanță/ pe care-l învii/ pân’ la următoarea tastă delete.” ***"sunt singură într-o carte / între coperți închise.”

Octavian Goga: ”Eu sunt un om fără de ţară,/ Un strop de foc purtat de vânt,/ Un rob răzleţ scăpat din fiară,/ Cel mai sărac de pe pământ./ Eu sunt un mag de legea nouă,/ Un biet nebun, orbit de-o stea,/ Ce-am rătăcit să v-aduc vouă/ Poveştile din ţara mea./ Eu sunt o lacrimă târzie/ Din plânsul unei mii de ani,/ Sunt visul care reînvie/ La vetrele celor orfani./ Sunt o mustrare călătoare/ De pe tărâmuri fără glas,/ Şi, dintr-o lume care moare,/ Sunt strigătul ce-a mai rămas.”

Octavian Lupascu: ”Se întâmplă din ce în ce mai des să citesc așa-zise citate, care citate nu știu de unde vin, dar bănuiesc că de la periferia filozofiei unora. ''Ești ceea ce iubești'', ''Ești ceea ce mănânci''... Cuvinte fără nicio valoare, aruncate pe taraba societății, și mestecate de către public. Public, care, de obicei, din păcate, nu mai gândește cu propria minte, ci ia de-a gata ceea ce i se servește la televizor, pe net... Nu, nu ești ceea ce iubești! Nu ești ceea ce mănânci.  Cel puțin nu mereu, și nicidecum întotdeauna. Se întâmplă să iubești și oameni răi, iar asta nu înseamnă că și tu ești rău. Unii care își permit, mănâncă numai și numai delicatese, iar asta nici vorbă nu presupune că ei sunt niște ''delicați'' - nici la vorbă și nici la fapte. Să înțeleg că cei care mănâncă puțin și modest, sunt înceți la minte și săraci cu duhul?! Ești cine ești. Și atât. Astea sunt vorbe în vânt, un vânt care bate în pânzele unor narcisiști. Faptul că eu iubesc florile, sunt o floare?! Nicidecum! Prostiile astea doar alimentează ego-ul unora. Câteodată sunt iute, câteodată urzic prin vorbele mele, câteodată sunt, ca oricare altcineva, un netrebnic. Nici pe Dumnezeu dacă îl iubești, nu ți se permite să te crezi Dumnezeu. Dar unii așa își închipuie și așa se comportă. Desigur că e măgulitor să gândești așa... Iubitor de flori și de oameni, un om pasional și pasionat de frumos, de artă, de poezie..., mi-ar plăcea mie să fie adevărate aceste cuvinte... Aș vrea eu să fiu frumos și parfumat ca florile, inteligent și bun, mărinimos cum sunt unii oameni pe care îi iubesc și-i apreciez. Dar, din păcate sau din fericire, rămân eu așa cum sunt. Și cum sunt...știe doar Dumnezeu. Noi, vorbind despre noi, nu putem fi decât subiectivi ori, mai grav, având o părere foarte bună, neconformă cu Adevărul. Doldora de calități...Deseori închipuite, ca și aceste vorbe aruncate ca hrană estetică, leneșilor intelectuali.

Omar Khayyam (1048-1122): "O, suflete, 'mpreună suntem ca un compas/ C-un braţ în lut, iar altul pribeag în infinit./ Un cerc imens înscriem în acest scurt popas./ Dar într-un punct, alături, cădea-vom la sfârşit.

Oscar Wilde: ”Suntem cu toţii în noroi, dar unii privesc la stele.

Ovid Densușianu: ”Sunt vesel de toate izbucnirile vieţii, de toate luminile cerului, de toate slăbiciunile primăverii. Sunt trist de toate amurgurile şi de toate nostalgiile. Sunt puternic de toate dezlănțuirile furtunii, de toată nepăsarea sfârşitului. Sunt slab de toate amăgirile şi de toate înduioşările. Sunt bun ca privirea unui copil îngenunchiat spre rugăciune. Sunt crud cu răzvrătirea unui nedreptăţit. Sunt om.”

Paracelsus (1493 - 24 septembrie 1541): ”Suntem ingeri care încă își dorm somnul greu al cărnii.”

Paul Ioan Popescu: "Sunt frigul iernii.”

Paul Valery (1871 - 1945): ”Ce suntem suntem putin din ce am fost si putin din ce nu am fost.”

Percy Bysshe Shelley (1792 - 8 iulie 1822): ”Suntem ca niște lire vechi vibrând/ În fel și chip sub fiecare boare...”

Politeia world: "Noi suntem “neamul din urmă”, cei care nu putem tine pe deplin poruncile Dumnului si nici macar jumatate dintre ele. Noi suntem cei asupra carora a venit ispita. Iar prin ispită nu trebuie sa intelegem doar un lucru precis sau situatie trecatoare, ci o stare continuă. Noi suntem cei din “neamul din urma”, pentru care ispita nu mai este, precum pentru cei din vremurile de demult, o perturbare momentană a unei lungi si zilnice rugăciuni înaltate care Dumnezeu. Pentru noi, lucrurile stau invers: doar putinele si rarele momente de rugaciune ne mai asigura un refugiu in fata ispitei. Noi suntem cei din “neamul din urma”, pentru care “grija cea lumească” a devenit norma vieții iar jugul lui Hristos (Matei 11, 29) a devenit exceptia de duminica si sarbatori. Noi suntem cei din “neamul din urmă”, pentru care “silința spre multe” a Martei (Luca 10, 41) e mai binevăzută decît “ascultarea de Domnul” a Mariei. Noi suntem cei din “neamul din urmă”, pentru care grija de trup a depasit grija pentru templul Duhului Sfant si s-a transformat in “grija spre pofte” (Romani 13, 14). Noi suntem cei din “neamul din urmă”, pentru care a fi creștin a devenit o haina pe care o luam asupra noastra doar la sarbatori, iar in restul zilelor o dezbracam, in loc să facem invers: “Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare” (Efeseni 4,22). Noi suntem cei pe care Domnul nu ii mai cheamă acum sa fie precum Ștefan, intîiul mucenic, nici samarineanul milostiv (aceasta a fost a doua generatie), ci precum tîlharul pocăit.”

Proverbe: ” Eşti ceea ce gândeşti. *** Nu suntem ceea ce vrem să fim; nu suntem ceea ce vom fi, ci suntem ceea ce-am fost.”

Publius Terentius Afer: ”Sunt un om si nimic din ce este uman nu este strain de mine.” *** ”Sunt satisfacut cu misterul eternitatii vietii si cu o cunoastere, un simt, al minunatei structuri a existentei – precum si incercarea umila de a intelege chiar si o mica portiune a Ratiunii care se manifesta in natura.Sunt singur… sunt singur… sunt singur… – raspunse ecoul.Sunt un obsedat care se risipeste, care isi iroseste si isi spulbera obsesiile.Sunt un om si nimic din ce este uman nu este strain de mine.”

Radu Cătălin Melinte: "Sunt fiul tatălui meu și-am dat cu pietre-n lună,/ Singurătatea-ntre oameni ades îmi spune noapte bună/ și sudui uneori de Dumnezeu./ Când îmi prind deștele-n viață și mi-i gândul greu./ știu pe de rost tăcerea/ și-alerg după iluzii./ După himere albe și sute de contuzii/ Sunt fiul tatălui meu, sunt fiul mamei mele,/ Sunt cum zicea London călător printre stele!”

Radu Stanca: tu esti singuratate care luminii mele-i fu/ si eu sunt beat de tine, sunt orb de-atata tu...*** Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,/Pe străzile pline când ies n-am pereche, /Atât de graţios port inelu-n ureche/Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta./Sunt cel mai frumos din oraşul acesta./Născut din incestul luminii cu-amurgul,/Privirile mele dezmiardă genunea, /De mine vorbeste-n oraş toată lumea,/De mine se teme în taină tot burgul./Sunt Prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul…/Nu-i chip să mă scap de priviri pătimaşe,/Prin părul meu vânăt, subţiri trec ca aţa,/Şi toţi mă întreabă: sunt moartea, sunt viaţa?/De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de paşe?/Şi nu-i chip să scap nici pe străzi mărginaşe…/Panglici, cordeluţe, nimicuri m-acopăr,/Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu./Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu/Şi-ntregul picior când păşesc îl descopăr,/Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr…/Celălalt ochi (cel galben) îl las să s-amuze/Privind cum se ţin toţi ca scaiul de mine./Ha! Ha! Dac-aţi şti cât vă şade de bine/Sărind, ţopăind după negrele-mi buze./ Cellalt ochi s-amuză şi-l las să s-amuze./C-un tainic creion îmi sporesc frumuseţea,/Fac baie în cidru de trei ori pe noapte/Şi-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,/Pantofi cu baretă-mi ajută zvelteţea/Şi-un drog scos din sânge de scroafă, nobleţea./Toţi dinţii din gură pudraţi mi-s cu aur,/Mijlocul mi-e supt în corset sub cămaşe,/Fumez numai pipe de opiu uriaşe,/Pe braţul meu drept tatuat-am un taur/Şi fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur./Prin lungile, tainice, unghii vopsite,/Umbrelă cu cap de pisică rânjeşte/Şi nu ştiu de ce, când plimbarea-mi prieşte,/Când sunt mulţumit c-am stârnit noi ispite,/Din mine ies limbi şi năpârci otrăvite./Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase,/Şi însăşi natura atotştiutoare/Ea însăşi nu ştie ce sunt : om sau floare?/Sau numai un turn rătăcit printre case,/Un turn de pe care cad pietre preţioase?/Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,/Pe străzile pline când ies n-am pereche,/ Atât de graţios port inelu-n ureche/Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta./Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

Rainer Maria Rilke (1875 - 1926): ”Incă nu știu dacă sunt un vultur, o furtună sau un cântec.”

Ray Bradbury: ”Suntem ființe imposibile într-un univers imposibil.”

Robert Fulghum: ”Suntem cu totii putin ciudati. Si viata este putin ciudata. Iar cand intalnim pe cineva a carui ciudatenie este compatibila cu a noastra, creem cu el o conexiune si o ciudatenie mutual satisfacatoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevarata.”

Rodian Drăgoi: "Sunt sărac, dar am noroc, mă-nvecinez cu cimitirul. Când voi da colţu', cei rămaşi doar mă vor arunca peste gard. Ca să fiu şi eu în rândul… morţilor!”

Rodica Nicoleta Ion: "Suntem ca nişte electroni liberiÎn jocul tăcerilor/ În care croim visuri pentru adulţi./ Umblăm printre stele, desculţi...”

Ronald Gasparic: "Nu-s decât/ un înger cu aripi de pamânt.”

Ronja Broich: Cât exist, cât timp am,/Poate o zi sau un an?/Sunt un pumn de pământ,/Azi trăiesc, azi mai sunt,/Mai respir și mai simt,/Mâine frunză în vânt!/Ce-ntr-o zi va cădea/

Roxana Singeorzan: "Sunt bucuroasa ca Iisus s-a nascut si in inima mea!

Runny Blood: ”Nu sunt tot ce vezi, dar nici nu vezi tot ce sunt...”

sa le dea la schimb cu tot ce n-a trăit. Atunci, probabil, sufera de sindromul nemuririi - are teama de a nu ajunge la capat, fiindca se simte doar ”un melc grăbit spre infinit”.Ca traitor, se mai simte si o străina aruncată-n jungla vieţii; viata care obisnuieste prea des sa rupa foaia, ciuntind visuri. Si devine anevoios sa mergi inainte, cu atat mai mult cand esti si ”prea sărac să poti plăti și prea bogat să cerșesti.” Noroc cu Eliza...Ar fi o solutie sa primeasca Premiul Nobel. Mihaela Borzea il merita si pentru un vers-omagiu adus vietii, frumosului si coltului de rai romanesc: ”Respir, ma-mbat cu verde si as manca pamant”.Menirea ii este ceruta de strabuni: sa fie ”umbra pe sarma dintre lumi”, să... ”bântuie prin iarna eternelor Ane”... ”pe vecie în sine să se-ntoarca”... Au decis ca este ea verbul la suspin. Pardon: supin. Mi se par cam obraznici stramosii astia. Credeti altfel?”

Sergio Pe: ”DACĂ AI ȘTI CINE EȘTI CU ADEVĂRAT... Nu ți-ar fi frică niciodată de moarte, cu atât mai puțin de viață, deoarece moartea este viața într-o altă formă, ai ști că acele legături ar putea fi făcute iar și iar, în realitate le faci chiar acum ... Ai ocupat alte corpuri și te-ai angajat în nenumărate aventuri înainte de această viață și vei continua să faci acest lucru după aceasta. Dacă ai ști cine ești cu adevărat, ai ști că ești un suflet etern, atemporal, că ești unul cu totul, că ai totul, că ești iubire, bucurie și adevăr, pace, înțelepciune și fericire. Dacă ai ști cine ești cu adevărat, nu ai vedea pe alții ca fiind separați de tine, ai ști că, dincolo de iluzia lumii fizice, există o lume în care suntem întotdeauna Unu, în care suntem acea unitate și colectiv pe care mulți îl numesc Dumnezeu. Dacă ai ști cine ești cu adevărat, ai ști că nu există nimic și nimeni, superior sau inferior ție, fiecare este unic și irepetabil, fiecare este perfect, fiecare își experimentează planul, scopul său aici pe pământ în un mod diferit.  Ești unic, fiecare își poartă propria lumină, unii își amintesc mai mult ceea ce au știut, dar asta nu trebuie să te facă pe tine sau pe altcineva mai puțin. Dacă ai ști cine ești cu adevărat, ai ști că nu trebuie să-I ceri nimic lui Dumnezeu, că nu trebuie să-L adori sau să-L lauzi, să-i aduci un tribut ca să te ierte, nimic de acest fel nu este cu adevărat necesar ... Ce fel de Dumnezeu ar da viață copiilor săi doar pentru a-l închina și a-l lăuda? Și dacă nu au făcut-o în mod corect, i-ar trimite în focul etern ... Ce fel de părinte care iubește necondiționat ar face asta? Acest lucru se întâmplă numai atunci când nu știi cine ești cu adevărat și cine este Dumnezeu cu adevărat. Dacă ai ști cine ești cu adevărat, ai înceta să-i urmărești pe ceilalți, ai înceta să trăiești în funcție de experiențele și modul lor de a vedea viața... Ai trăi din lumina ta, din adevărul tău, ai înceta să te uiți în afara ta, pentru că ai ști că TU ești sursa a tot ceea ce crezi."

Silvana Andrada Tcacenco: ”Mi-a fost atât dor de tine tulburare,/ Eu cariatidă retezată din picioare,/ Granit topit de dalta împlinirii,/ Doar infinit insemn coloanei prăbușirii,/ Te cer cu buzele, te cer cu trupul,/ Iubirea mea fără de tandru scrupul/ Săgeată va rămâne firii tale,/ Mă mânuiești spre zboruri radicale// Și te ating iubire, te ating,/ Sunt lunile de vară care ning,/ Oameni de alb nisip îngenununchează,/ Cărbunii din privire încă mă fixează;// Iubire netopită de uitare,/ Sunt doar îndrăgostita muritoare/ Ce are dreptul ultimei clipite,/ Să ți se dăruiască făurind ispite./ Și te doresc iubire, ca pe sine,/ Mă dăruiesc spre clipa care vine,/ În care întru noaptea lumii mele,/ Din pulberi de-ntuneric voi reclădi iar stele.”

Sima Ion: "Sunt omul bun ce poate suporta de toate,/ n-ați observat că niciodată nu sunt trist?" *** "Sunt la capătul unui timp dens și matur/ dar sângele încă își mai amintește izvorul/ din care am prins a lua omenescul contur/ prefigurându-mi, după război, viitorul./ Cât de curând rănile mi s-au vindecat/ și am devenit apoi tobă de carte,/ am crescut înalt și frumos, tânăr bărbat/ înfruntându-mi soarta fără frică de moarte./ Timpul s-a scurs deghizat într-o viață/ dar sângele-mi curge imposibil de-oprit,/ se adâncește în mine și încă mă-nvață/ cum să renasc când voi ști c-am murit.”*** ”Am fost un anonim/ ca un fir de nisip/ ce respiră fericit în pustie.// Am fost mugur verde/ și frunză în vânt/ și fluture,/ un bob de nectar/ într-o floare de câmp.// Ce voi fi mâine/ nimeni nu știe!// Încărcat cu-atâta iubire/ am băut însetat/ din licoarea vieții./ Lumea mă iubește/ așa cum sunt,/ un copil călător devenit un obstacol/ în calea tristeții./ La orice întrebare/ eu sunt și răspuns,/ sunt tot ce am fost/ și tot ce voi fi...// un atom de lumină,/ rană de uns.”*** Ești nevăzut ! /Oamenii încă nu știu cum să trăiască ,/se imită unul pe-altul ca și cum/un orb ar îndruma în viață/un alt orb.../Ce nebunie !/... și mor/pentru că li s-a spus mereu/că vor muri.../Adevărata ta identitate/nu e numele sau trupul ;/ceea ce tu ești e invizibil./Dar nimeni n-ar putea să te cunoască/de n-ai avea o gură să vorbești,/urechi s-auzi, ochi să privești,/mâinile să te închini /și pielea ca să simți /și să îți fie cald veșmânt...Nimeni nu te-ar remarca/de n-ai avea un trup /în care să te poți mișca și exprima/aici, pe pământ.Tu, cel adevărat, ești nevăzut/

Simon Jack: "sunt cuvânt/ ce nerostit se face lacrimă/ și moare.”

Sorin Dumitrache: ”mă voi lipsi de mine/ nu-i loc de mine.../ nimic nu-i strâmb... nimica nu e drept,/ ajuns-am vânătorul de iluzii.../ și te aștept... și nu te mai aștept...”*** Mi-e dor de noi ca valului de mal/Ca rădăcinii smulse de pământ/Ca drumului prea lung de un final/Ca gândului din creier de cuvânt,/Ca pruncului trezit din somn de mamă/Cum îi la un bolnav de sănătate/Ca notelor pe portativ de gamă/Ca vântului de frunzele purtate/Cum le e dor fântânilor de sete/Sau ploilor de secetele mari/Așa cum li-i la Biblii de versete/Sau nunților în zori de lăutari,/Ca orbilor ce își doresc vedere/Ca la părinți uitați visând scrisori/Ca nopții răcoroase de mistere/Ca inimii rănite de fiori/Ca la bărbatul singur de-o muiere/Ca la un prunc uitat de râzgâieli/Sunt un tablou ce-așteaptă o părere/Spre-a-și corecta o parte din greșeli.

Sorin Poclitaru: ” Închide poarta cerului când pleci!/Aruncă-mă, fără regret, la fiare,/Și dacă-o fi, prin mine, să mai treci,/Să nu mă-ntrebi dacă tăcerea doare!/Să nu mă-ntrebi nimic, să taci urât,/Ca un călău ce ștreangu-și pregătește,/Eu sunt un condamnat bătrân...atât!/Care, nătâng, călăul își iubește!

Stefan Octavian Iosif (11 septembrie 1875 – 1913): ”Cu vise eu m-am hrănit pe îndestulate// Eu stiu cât sunt/ de efemer,/ un fulg în vânt,/ dar pâna pier/ vreau sa te cânt...”

Stefan-Lucian Dumitru: "Un visător bezmetic am fost și sunt”

Stephen Fry: ”esti persoana care esti cand nu te vede nimeni

Stephen Hawking Suntem doar o rasa avansate de maimute pe o planeta mica a unei stele foarte obisnuite.Dar putem intelege Universul.Asta ne face sa fim speciali. -

Sylvia Plath (27 octombrie 1932 - 1963): "Nu sunt o umbra, chiar daca umbra e o parte din mine. Sunt o femeie.”

Syrus: „Sunt sigur ca totul e nesigur.” ***și totuși exist/ dincolo de ceea ce sunt nu ca un ecou/ ca un ecou tu nu mă auzi/ nici ca o tăcere/ poate n-am fost nici mângâiere/ nici răsărit într-o fereastră/ poate sunt un abur/ ieșit dintr-un plămân/ care s-a plictisit de umbra mea.”

Tammy San Du: "Stare din alt timp/ Mărăcine uscat/ Rostogolit de vânt pe pământ./ Asta sunt!"

Terry Pratchett Prefer sa fiu o maimuta in ascensiune decat un inger care decade.

Theodore Roethke: ”Care eu sunt eu?/ Un om, îngenuncheat şi-acela – mă ridic din propria teamă.”

Thomas Edison: Ceea ce esti se va vedea in ceea ce fac

Titina Nică Țene: ” sunt un şurub ce-a ruginit în poartăşi scârţâie-n prelung suspin.

Toni Chira: "Noi suntem cicatrici în formă de oameni."

Tristan Tzara: O, sînt slab şi sînt Isus/ Inima se ridică sus, şi citesc o carte înţeleaptă.

Tudor Arghezi: Eu sunt acel pe care l-am visat,/l-am căutat și-am vrut să-l născocesc,/ca prin gunoiul meu cel omenesc/să treacă raza, ager și curat./Eu știu tăcea când visul a murit,/și-n toată clipa-nalț câte-o statuie/tăcerii, pe un drum ce suie/neisprăvit.

Urania Cremene: ”"Suntem generația care pozează fericită, cu inima făcută cioburi. Alegem din sute de poze din vacanțe sau cu copiii poza aceea perfectă și o postăm pe rețelele de socializare, ca să primim aprecieri. Ne schimbăm hainele de 10 ori înainte să plecăm la birou sau la o petrecere, de frică să nu ne iasă în evidență vreo imperfecțiune și   fim judecați.Ducem în suflet frica de a nu ne face de rușine, pentru că asta aduce cu sine  neacceptare din partea celorlalți. Iar neacceptarea vine cu însingurare și cu multă nefericire.Problema e ca, fara sa ne dam seama, dam mai departe aceste poveri catre copiii nostri. Mai exact, din cauză că așa am fost tratați și noi, facem sau le spunem lucruri care îi conduc pe copiii noștri către nefericire. Facem aceleași greșeli pe care le-au făcut și generațiile din urmă și ne creștem copiii cu mesajul: „Eu nu sunt bun așa cum sunt, trebuie să fiu altfel ca să fiu iubit!”Apoi, ei vor face parte din următoarea generație care pozează fericită, cu inima făcută cioburi… Vor ajunge adulți cu stima de sine scăzută, fără curaj și încredere în sine și în ceilalți."

Valentina Becart: "Sunt lacrima acestei zile (...)/ Sunt înfiorarea acestui scâncet.”

Valeriu Butulescu: ”Sunt fir de nisip. Dar, fără mine, mai gol va fi pustiul ....Sunt fratele ***Sunt un nimic, insa unul constient de abisul nimicniciei sale.***"Daca Tu, Doamne, umpli cerul si pamantul, eu sunt nimic.”

Valeriu Cîmpeanu: "S-ar putea să vrei Tu, Doamne,/ să Te iert și să Te-mpac,/ căci din toate câte sunt/ doară mie mi-ai fost drag/ Te-am certat și Te-am iertat/ dar rămân tot supărat/ căci m-ai amăgit mereu/ ba că-s demon, ba că-s zeu/ Și constat că nu sunt, vai,/ decât tot ce-ai vrut să ai :/ un nimic prea irosit/ în ăst mare infinit..." ***" Sunt călăul propriilor mele haruri" ***" Sunt dintotdeauna/ Vin dintr-un mereu numit Dumnezeu" ***"Uneori parcă-s o răzbunare împotriva Firii/ împotriva trecerii timpului/ precar ,fugar și hoinar/ împotriva chiar a uimirii că sunt și exist/ uneori vesel, alteori trist/ în ciuda chiar a morții/ ce mă pândește/ din colțul fiecărei clipe/ ce mă fură de zâmbet/ împotriva trecerii mele/ prin lucruri și eternitate" ***Sunt călăul propriilor mele haruri/ pentru asta, Doamne, merit/ să-nfund o mie de iaduri…***Arlechin și Don Quijote,am fost și sunt și eu,deși m-am crezut și dumnezeu în delirul tuturor!Faustic însă, am trăit și-am murit,mereu!

Valeriu DG Barbu: "Totul este la fel ca acum cinci mii de ani. Viciile și virtuțile au rămas aceleași. Civilizația este o farsă. Iubirea, spiritualizarea, aspirația spre pace și iubire… toate sunt înșelăciuni. Oamenii au nevoie de sânge, de salivă la gingii, de frică și teroare, de ,,bine că nu s-a întâmplat nouă” dar ,,Bine că s-a întâmplat, altfel muream de plictiseala unui bine banal” – Educația, de cel puțin două mii de ani, este așa: ne îndeamnă la RĂU.Oamenii, eu, tu, noi, voi… indiferent de școlarizare, de sex, de religie, de etnie… vor să se bucure (fie și doar în sinea lor perversă) de răul altuia… râd încă la scene ca la Stan și Bran când se sucește și-i dă unul altuia cu scândura în cap… râd când un om se împiedică pe stradă și cade… râd și găsesc ceva comic în suferință fiindcă s-ar plictisi fără violențe… Violențe verbale, violențe fizice, nedreptate, destine trunchiate, explozii… (un film plin de explozii și violență se vinde bine, de ce? Tu îl cumperi!) falimente, ratări, eroi și mituri… Suntem o fiară de pradă… salivăm la știrile negative… Se vând și sunt vizualizate, căutate, doar știrile negative fiindcă asta vrei TU… asta vreți voi… nu vă mai mințiți că sunteți credincioși și buni… nu vă mai mințiți oglinzile că voi vreți binele umanității… suntem cu toții niște fiare însetate de sânge, carne, sex, sudoare și bani… Dumnezeul nostru este un vițel căruia i-am înfipt ditai cuțitul ca la Pamplona, direct în grumaz… liturghia noastră, sângele lui!… Să ne ștergem oglinzile, ba nu, să spargem oglinzile cu toată educația noastră greșită și să ne cerem în genunchi iertare generațiilor viitoare dacă or mai fi… lor le-am răpit până și ultima fărâmă de drept la inocență… fiindcă le lăsăm moștenire lupta, ura (sub falsa idee de competiție…), sângele gâlgâind… viața ca o rană deschisă… zei neputincioși dar sclipitori și bine remunerați… și ziare care, dacă îndrăznesc să caute bunul din oameni, sunt aruncate în desuetudine… sunt banale… vă plictisesc… fiindcă voi vreți doar mustul vieții… mocirla… întunericul… și dovediți-mi că nu este așa…” ***"eu sunt doar ecoul celui ivit/ la ziua nașterii mele.”

Vasile Aioanei: ”Sunt miner printre pagini/Și scotocesc filoane de aur/Nevăzute de nimeni încă.

Vasile V. Voiculescu:"O, Doamne, sunt contemporan cu Tine și sunt contemporan cu Veşnicia."*** ”Sunt un dar făcut de Dumnezeu. /Un pumn de pulbere înfricoşată / In care zace TRĂSNETUL întreg.”

Victor Cobzac: "O pa-să-re... cu aripi arse,/ Care încearcă să mai zboare.”

Victor Eftimiu (1889 - 1972): ”Sunt modest, cu o singură condiție: să știe toată lumea.”

Victor Hugo: ”Sunt un suflet. Stiu bine ca ceea ce va trebui sa inapoiez in mormant nu este eu insumi. Ceea ce reprezinta sinele meu va merge in alta parte. Pamantule, tu nu esti abisul meu! *** sunt clipe de nedefinit, acelea in care doua suflete isi vorbesc intr-o limba ce nu poate fi inteleasa decat de ele, cand tace tot ce-i omenesc, iar ele se unesc tainic pentru viata acestei lumi.” 

Victor Rechitian: ”Sunt oameni care se ignora pe sine, sustinand ca iubesc pe altii.”

Violetta Petre  **"Am răni la mâini și la picioare, de când tot scormonesc prin lut/Să aflu de-s pământ sau mare, ori doar o mască de-mprumut.../Nu mă cunosc, prin ce minune, în poezie-am apărut/Și cum și unde-a plâns vocala, într-un sfârșit sau început?/Sau poate sunt întruchiparea unui răspuns la întrebări,/Când se năștea nemărginirea în frământarea unei mări./Eram cu fruntea aplecată spre primul val ce m-a durut,/Când m-a atins c-un pic de-albastru și-apoi subit a dispărut.../Eram un embrion de vină în care viața-și făcea loc/ Însămânțat din întâmplare în nebunia unui joc./Era și dragoste prin preajmă, într-un ghioc pentru ghicit,/Destinul impregnat în genă de ursitori mi-a fost sortit.../Eu mă găsesc doar în poeme, tăcerile îmi sunt altar/În rest, alerg printre dileme călcând pe spuza unui jar,/Ce mă trezește din visare, la porți de iad unde aștept/Pedeapsa lipsei de candoare... îngenunchez și o accept.../Nu stau prea mult, mai beau din fiere și mă-mbăiez în macadam/Și din prinosul de muiere, donez satanei doar un gram.../Îmi bandajez cu foc o rană, cea mai aproape de cuvânt/Și plec pe ușa de serviciu, călcând pe-al iadului mormânt.../E birul ce-l plătesc menirii de-a poezi oricând, oricum/ Și periodic trec prin iaduri pe-același fantomatic drum...” *** "Sunt pândar de fericire pe la porți cu lanțuri groase și aștept să fur iubire din poeme de mătase... Și cerșesc din poartă-n poartă, printre stele căzătoare, doar o clipă dintr-o soartă îmbrăcată în splendoare...”

Viorel Birtu Piraianu: "sunt strigăt mut în pustiu/ tăcerea a încremenit a întrebare/ sunt zborul frânt al unui pescăruș/ ce a venit să ceară/ clipă, doar o clipă (...)/ sunt rază sfâșiată ce țese din dureri/ oar muguri de iubire."

Viorel Boldiș: "Esenta sunt, finmiezul pur al vinii" ***(sunt)"Un cuc stingher, uitat în toamna lui.” ***"Un centru sînt al centrului din mine/ Și sînt o roată roasă pe la colțuri,/ Sînt EU-l rătăcit într-un alt sine - / Cel implicat în sute de divorțuri./ Rău mă apasă patima ruginii/ Și-mi scârțâie tendoanele întruna;/ Esența sînt, din miezul pur al vinii,/ Îndrăgostit mereu de Desdemona./ Firul vieții plin îmi e de noduri,/ Clopotele-mi din turlă se răscoală.../ Nămolul care-mi curge lin pe șolduri/ Mă-nvăluie-n întunecata-i boală./ Ce vor străinii care-mi bat la poartă?/ Ce vreți voi toți? Întemnițând cuvinte,/ Mi se confundă trupul cu o hartă/ În întregime plină de morminte./ Aici în piept mi-am îngropat părinţii,/ ochi îmi dorm femeile iubite,/ În gură-mi zac nemuritori toţi sfinţii,/ Blânde mumii de timp nepângărite./ Porţile se închid spre dimineaţă,/ Printre peroane fug visele pustii.../ Eu tot acolo, ca o umbră-n ceaţă,/ Poet stafie de poezii stafii.”

Virgil Carianopol: ”Sunt flacără, sunt jar, sunt pară, /merg printre oameni luminând. /sunt ca o stea ce strălucește, /dar nimeni nu mă vede-arzând. /Ard ca un codru ce nu piere /sub flăcările ce-l încing, /un codru care arde-ntr-una /dar flăcările nu-l ating./Și ard, și ard, așa de-a rândul, /ca mii și mii de stele. /Îi luminez pe cei din preajmă /arzându-mi visurile mele. /Știu, se va stinge crud odată /această flacără, stindard /da-mi pare rău că se va stinge /fiindcă trăiesc numai cât ard...”***Este adevărat,/Eu nu sunt cel aşteptat./Eu nu iau munţii în spate/Să mă duc cu ei în singurătate./Nu am timp ani să număr,/Nu pun secera lunii pe umăr./Eu nu iau soarele în mâini,/Nu arunc cerul la câini./Eu trec prin viaţă/Ca printr-o zi cu ceaţă./Tinereţea mea e o stradă/ Pe care se topesc oameni de zăpadă.//Eu nu sunt profetul care să moară pe cruce,/Nu am ce să spun, nu am unde mă duce.*** Sunt bucurii care-ntristează,/Sunt întristări ce fericesc,/Sunt zile fără de lumină/Şi nopţi adânci ce strălucesc.//Sunt adevăruri ce doboară/Şi sunt minciuni care ridică,/Sunt împăraţi, atotputernici/Ce însă tremură de frică.//Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,/Dar când s-au stins parcă n-au fost,/Palate care nu pot ţine/Cât o cocioabă adăpost.//Sunt oameni albi pe dinafară,/Dar negri în adâncul lor/Şi negri în afară, negri,/Da-n ei de-un alb strălucitor.//Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,/Dar şi amaruri ce-ndulcesc/Sunt nedreptăţi care îndreaptă,/Dreptăţi care nedreptăţesc.//Sunt multe contradicţii, multe:/Sunt uri adânci ce nasc iubiri,/Sunt suferinţi ce-aduc lumină/Şi fericiri nefericiri!...

Vladut Constantin (fragmente): "Sunt viforul ce suflă căldura din gheţuri,/ Starea perfectă din marele haos,/ mărul căzut din pomul oprit,/ Şarpele firii, neîmblânzit./ Sunt un tot şi nimicul din firul de praf/ Clipa clipită, Înger căzut / Pacea ucisă din mare război,/ Trecere oarbă din zbateri de ceas,/ Drumul chemării spre marele hău"

Voltaire: ”Sunt putin surd, putin orb, putin lipsit de putere, iar pe deasupra mai am doua sau trei infirmitati, dar nimic nu imi distruge speranta.

William Shakespeare: ”Știm cine suntem, dar nu știm cine am putea fi.” *** ”te iubesc nu numai pentru ceea ce ești tu, dar și pentru ceea ce sunt eu când sunt cu tine.”