NATIONALISMUL - Pagina de biblioteca

 Adolf Hitler: ”1.Nu lupţi decât pentru ceea ce iubeşti. 2.Dacă doriţi simpatia maselor, trebuie să le spuneţi lucrurile cele mai stupide şi mai gogonate. 3.Nu ne angajăm în politică pentru a muri, mai degrabă le dăm uneori ocazia oamenilor să moară, pentru ca un popor să poată trăi. 4.Pentru orice copil pe care o femeie îl dă naţiunii, ea duce propria luptă în interesul acesteia. 5.Cei care au supravieţuit luptelor, nu sunt şi cei mai valoroşi. Adevăraţii eroi au căzut pe câmpurile de bătălie.”

Adrian Ibiş: "Globaliştii care contestă virulent, agresiv naţionalismul, suveranismul, patriotismul o fac pentru că doctrinar politic, economic, cultural, militar doresc malefic desfiinţarea graniţelor şi statelor naţionale, transformarea armatelor naţionale în corpuri internaţionale militare, centralizarea religiilor, educaţiei, controlul informatic asupra comportamentelor oamenilor priviţi ca simpli indivizi, ca simple statistici. Adevăratul Naţionalism şi Suveranism înseamnă, în esenţă, dragostea faţă de ţară, popor, naţiune, stat şi deschiderea profundă către celelalte etnii, naţionalităţi conlocuitoare, respectarea drepturilor şi libertăţilor acestora, deschiderea democrat-culturală, economică şi educatională către naţiunile Lumii."

Andrei Şerban: ”Deci cum să acceptăm toate ororile, tot mersul înspre întuneric al planetei Pământ în clipa asta, nu doar în România, peste tot în lume. Cum să acceptăm că un dement cu un creier de copil bolnav poate să devină preşedintele Americii? Cum putem să acceptăm că Europa va fi luată de şovinism, naţionalism ca un fel de val, ca un fel de tsunami, tot ce e posibil, şi cum putem să aşteptăm toate astea şi să nu ne pierdem pe noi înşine. Deci aici este responsabilitatea artei şi a artistului de a rămâne calm, de a încerca să înţelegi, de a încerca să accepţi şi de a încerca să te opui acestui val de imensă negativitate. Ca să te opui pentru asta îţi trebuie foarte multă forţă şi nu e uşor, dar e obligatoriu.

Adrian Papahagi: ”Detest lipsa de patriotism și naționalismul. Jalnică, prima – insultător, celălalt. Amândouă vădesc lipsă de discernământ. Europa medievală s-a descurcat fără naționalism. Naționalismul e o invenție occidentală modernă, care a fracturat trupul națiunii creștine. Sigur, e o idee puternică, și în unele momente a fost esențială.”

Albert Einstein: ”Nationalismul este o boala infantila, este pojarul umanitatii.

Albert Schweitzer: ”Ce este naţionalismul? Este patriotism care şi-a pierdut nobleţea.

Alfred Rosenberg: 1.Am lăsat 50.000 de evrei să treacă graniţa. Aşa cum am vrut ca germanii să aibă Lebensraum, aşa am dorit şi pentru evrei - în afara Germaniei. 2.Nu am spus niciodată că evreii sunt inferiori. Nici nu am susţinut că sunt o rasă. Am văzut numai că amestecul între culturi diferite nu mergea.

Alin Seserman: ”Naționalismul rămâne cea mai puternică idee politică. A nu se înțelege că e bună. Totodată cei mai mulți au în minte o anumită definiție a naționalismului, care, pentru ei, e sinonimul patriotismului. De aici problemele. O linie de demarcație va fi mereu greu de trasat. Totul se poate face doar prin educație.

Anonim: ”Naționalism - Ce este, definiție și concept. Naționalismul este o ideologie care evidențiază și promovează ideea că națiunea este cel mai important element în constituția unui stat. Pentru a înțelege mai bine ce este naționalismul, trebuie mai întâi să definim, pe scurt, conceptul de națiune. Poate fi definit ca un set de persoane care împărtășesc anumite elemente, indiferent dacă sunt conștiente sau nu de acest lucru. Elemente precum etnia, cultura, religia, limba sau trecutul istoric. Cu care, naționalismul apără această idee de unitate, iar acea națiune este elementul pe care se învârte toată politica de stat și teritorială. Originea naționalismului. Naționalismul este un termen relativ recent care este însoțit de conceptul de națiune. Nu puteți vorbi de naționalism înainte de Revoluția Franceză, deoarece conceptul modern al națiunii a apărut din ea. Prin urmare, naționalismul  este o ideologie care a apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea și s-a dezvoltat în cursul secolului al XIX-lea. Naționalismul în secolul XX. Naționalismul a apărut pentru a pretinde că fiecare națiune, unită de o serie de elemente, s-ar putea constitui ca stat în interiorul granițelor bine definite. În confruntare cu imperiile antice și cu invaziile napoleoniene din secolul al XIX-lea. Dar în secolul al XX-lea, naționalismul suferă o întorsătură și devine un scut care justifică rasismul și xenofobia. De asemenea, cucerirea altor țări și superioritatea rasială. Aceste idei sunt cele care dau corp totalitarismelor naționaliste din secolul al XX-lea, regimuri binecunoscute precum Germania nazistă a lui Hitler sau Italia fascistă a lui Mussolini. Trebuie remarcat faptul că naționalismul însuși, ca ideologie, nu este nici războinic, nici violent, astfel exemplele citate mai sus sunt regimuri care au devenit extreme, conduse nu numai de caracterul lor naționalist. Caracteristicile naționalismului. Exaltarea guvernului central și apărarea că există o singură națiune pe teritoriul său. Simbologie. Steagurile, imnurile și alte simboluri naționale sunt cele care întruchipează și reprezintă statul. Sentimentul exacerbat al caracteristicilor definitorii ale statului. Promovarea folclorului național: tradiții, credințe, obiceiuri, muzică etc. În general, toată cultura care definește țara. Cauzele naționalismului. Printre cauzele naționalismului, putem menționa: Poate apărea ca răspuns la un alt naționalism sau la amenințarea unei alte țări. Poate fi un mecanism pentru căutarea, de către societate în ansamblu, a anumitor idealuri. Poate fi consecința unei crize sau a unui război în țară, astfel încât să caute să depășească acel episod căutând un vinovat, în acest caz, în străinătate. Dintr-un punct de vedere mai antropologic, oamenii sunt ființe gregare, adică căutăm întotdeauna un grup din care să aparțină, iar naționalismul are o narațiune care să reflecte această nevoie. Consecințele naționalismului. Consecințele naționalismului pot fi următoarele: Conflictele de război, de exemplu, în fața unui discurs naționalist care exacerbează nevoia de a invada o țară vecină. Aceasta, cu consecințele pierderilor umane și materiale. Implementarea unei politici comerciale protecționiste, în ciuda faptului că aceasta poate avea efecte negative asupra economiei țării în ansamblu (a se vedea protecționismul). Violența sau discriminarea împotriva străinilor sau împotriva persoanelor din țară considerate antagoniste. Consolidarea la putere a unui guvern populist și / sau autoritar care își bazează puterea și legitimitatea pe adunarea sentimentului naționalist al unei părți a populației. Tipuri de naționalism. În funcție de caracteristici, putem distinge diferite tipuri de naționalism: Naționalismul liberal: Apără faptul că națiunea își are originea în voința fiecăruia dintre indivizi. Nu este o impunere, ci un angajament voluntar. În acest sens, orice societate poate deveni o națiune dacă dorește. Adică fără a avea legături de tradiție, religie, rasă, limbă … Naționalism conservator: Spre deosebire de naționalismul liberal, acesta susține că acesta provine din obiceiuri, religie, tradiție, muzică, teritoriu … Adică crede că este moștenit și nu poate fi schimbat. Naționalismul religios: Este identificat cu originea religiei predominante în națiune. De exemplu, poate fi legat de religia islamică sau catolică. Naționalism cultural: Este, de asemenea, cunoscut sub numele de naționalism etnic. Este strâns legat de naționalismul religios. De fapt, au anumite puncte în comun. Cu toate acestea, acest tip de naționalism este mai legat de rasă, obiceiuri, limbă, istorie etc. Naționalism muzical: Se concentrează pe muzica unui colectiv. De exemplu, în Spania un tip de muzică care identifică foarte mult poporul spaniol este flamenco. Acest lucru nu înseamnă că tuturor oamenilor le place, dar este un semn de identitate. Naționalismul romantic: Stă direct împotriva raționalismului. Își dezvoltă postulatele în jurul existenței și al sensului vieții. Naționalismul economic: Este legat de protecționism și colonialism. Atât fascismul, cât și socialismul propun măsuri economice care implică naționalism economic. Naționalism incluziv: Cunoscut și sub numele de centripet sau unificator, acest tip de naționalism încearcă să unească popoare de origini diferite, dar cu obiective comune. Naționalismul dezintegrant: Este, de asemenea, numit ca centrifug sau separatist. Este o comunitate sau un colectiv care este integrat într-un oraș și nu vrea să facă parte din el. Exemple de regimuri naționaliste. După cum am menționat mai devreme, naționalismul nu este exclusiv violent, deși multe regimuri și mișcări au condus la acesta. De ce apare această derivă? Deoarece actele de unificare din partea celor care le promovează nu sunt întotdeauna acceptate, deoarece fiecare dintre oamenii care alcătuiesc un teritoriu au propriile preferințe. Și dacă această impunere nu este acceptată, se încearcă coercitiv. Unul dintre exemplele pe care le avem în al treilea Reich german. Germania nazistă este un exemplu de naționalism extrem sau exacerbat, motivat și de resentimentele personale ale lui Hitler. În 1939, odată cu începutul celui de-al doilea război mondial, Germania a început să atace și să anexeze teritorii pentru credința că rasa ariană este superioară celorlalte și, prin urmare, trebuie să domine asupra celorlalte. Acest regim a adus cu sine încercarea de exterminare a evreilor și a altor grupuri etnice care locuiau în Germania și în țările pe care le cucerea. Naționalismul nu este doar tipic pentru statele recunoscute, ci și mișcările de independență și secesioniste au această componentă naționalistă. Acesta este cazul, de exemplu, în unele regiuni spaniole. În Catalonia și Țara Bascilor există numeroase partide politice care pledează pentru secesiunea teritoriului și se stabilesc ca un stat-națiune total independent de guvernul central. Naționalismul basc a fost atât de intens încât grupul terorist ETA a comis multiple atacuri, de la sfârșitul anilor 1960 până în 2009. Un caz similar este ceea ce s-a întâmplat cu IRA în Irlanda. Grupul militar a efectuat o multitudine de atacuri și episoade teroriste pentru a unifica întreaga insulă a Irlandei și a face partea nordică a Regatului Unit independentă.” *** „Nationalismul din Romania e o tinta la fel ca in perioada interbelica in care toti incearca sa-si lanseze acoperitii pentru control si pentru compromitere.” ***"..Cine controleaza istoria stapaneste prezentul.” *** ”Mai multe personaje sinistre au reusit in 30 de ani sa trimita o intreaga generatie catre liberalismul neomarxist de genul USR. E generatia post-comunista pe origini pentru ca am avut mai bine de patru milioane de membrii PCR si astazi avem milioane de romani ca urmasi ai membrilor de partid si ai celor din structurile de dinainte de 1989. Numele personajelor sinistre: Lucia Hossu Longin , Vartan Arachelian, Marius Oprea , Vladimir Tismaneanu , Corneliu Coposu, Ion Ratiu si Campeanu. Cand Lucia Hossu Longin intra in casa lui Nicolschi cu usa deschisa care tradeaza o interventie clara a unei echipe a SRI-ului(recunosc modulalitatea) eu zideam ferestrele la strada…… Tatal meu cand l-a vazut pe Arachelian la ,,revolutie” cu lozinci anticomuniste era sa faca infarct si alergam la disperare dupa pastilele de inima… si primul lucru a fost sa bata in scanduri ferestrele de la strada: Arachelian are anul nasterii schimbat si nimeni nu a auzit de preluarea depozitelor germane din Constanta la 23 august 1944 de catre o grupare de armeni stalinisti cu predarea lor catre armata sovietica si nimeni nu a auzit de liste de deportari in Siberia cu armeni de dreapta…. Marius Oprea a facut un spectacol la Caransebes pe dezhumarea unor ,,victime” ale Securitatii pentru care a fost zburat din CNSAS si din IICCMER care impreuna cu Doina Cornea infiinteaza un institut de falsificatori de istorie in slujba Belgradului . Insa nimeni din tara asta nu a pus problema cataramelor si a bumbilor cu inscriptia ,,Republica Populara Romania” gasite pe victime: erau militarii in termen omorati de securistii iugoislavi din cazul granicerilor cu gaturile taiate cand era sa pierdem Banatul…. Vladimir Tismaneanu, nepotul generalului Boico Mihail seful Directiei de Graniceri. Pentru imaginea lui Tismaneanu au fost cenzurate si falsificate ,,rusaliile negre” deportarile din Banat 1951 dupa oferta lui Tito catre Stalin ce ne dezintegra pe o schema simpla: minoritatea sarba in Baragan 100%, se declara crima impotriva umanitatii de iugoslavi, se declansa razboiul, pierdeam ,,sprijinul” sovietic, pierdeam Banatul si pierdeam si Transilvania pentru ca aveam o regiune autonoma maghiara….. Generalul Boico Mihail nu a fost zburat din Securitate pentru ca era evreu ….” *** ”La inceput , directiile militare au considerat ca toate procesele staliniste blocau mobilizarea armatei romane si pentru asa ceva a venit ideea mobilizarii miscarii legionare in armata romana ca o solutie de salvare in cazul unui razboi in acelasi timp cu Iugoslavia pentru Banat si cu Ungaria pentru Transilvania. Pentru asa ceva oficial la CNSAS si la IICCMER nu exista planurile de razboi pentru armata romana si se cenzureaza arestarile de ofiteri si executiile de ofiteri din 1953- de fapt se cenzureaza orice inseamna epurare stalinista si cum se faceau epurarile staliniste….” ***"O generatie intreaga a fost manata ca o turma catre partide si de catre partide in campanii de vanatori de vrajitoare si vanatorile de vrajitoare continua si astazi. Astazi televiziunile UBDA ca asa le spun eu pentru toate vanatorile de vrajitoare din acesti 30 de ani au inceput o noua serie de vanatori de vrajitoare pe istorie cenzurata si falsificata in care eminenta cenusie pare sa fie Ghita din Belgrad care coordoneaza asaltul mediatic impotriva noului partid AUR. Si acum….. LECTIA DE ISTORIE. Nationalismul din Romania e o tinta la fel ca in perioada interbelica in care toti incearca sa-si lanseze acoperitii pentru control si pentru compromitere. La rebeliunea legionara am avut in miscarea legionara infiltrati spioni germani pentru compromitere, spioni sovietici si spioni britanici din care multi au ajuns la Poarta Alba in anii 50….tocmai pe motiv de spionaj. Astazi avem un veritabil rrazboi mediatic pentru preluarea controlului pe nationalismul romanesc din partea serviciilor secrete straine in care se aplica o schema psihologica din Securitatea anilor 50 valabila in orice perioada: ,,daca nu poti sa blochezi un eveniment atunci te implici, preiei controlul si conduci.” Asta e schema prin care in anii 50 s-a incercat destalinizarea din interior….din interiorul sistemului…. Ce e AUR? Nu stiu , nu cred ca am sa stiu vreodata si chiar ma depaseste dar important nu e cine e si ce e AUR. Important e razboiul in sine si asaltul acoperitilor, a mediei si a serviciilor secrete straine pe nationalismul romanesc dupa 30 de ani de campanii de divizare si de discordie pentru control. Divizat, plin de refulati care nu sunt in stare sa-si controleze sentimentele, plin de infiltrati acum a cazut prada campaniilor de denigrare in care noi toti , cei din multime , le suportam consecintele.”

Benito Mussolini: 1.Nu eu am creat fascismul: eu doar l-am extras din subconştientul italienilor. 2.Războiul este pentru bărbat, ceea ce maternitatea este pentru femeie. Din punct de vedere filozofic şi doctrinar, eu nu cred în pacea eternă. 3.Fascismul, pe măsură ce consideră şi observă mai mult viitorul şi dezvoltarea umanităţii, complet aparte de consideraţiile politice ale momentului, nu crede nici în posibilitatea şi nici în utilitatea păcii eterne. 4.Este bine sa ai incredere in ceilalti, dar sa nu o faci este excelent. 5.Este umilitor să stai cu mâinile încrucişate pe când alţii scriu istoria. Nu contează cine învinge. Pentru a face un popor mare, este necesar să-l trimiţi la luptă chiar dacă pentru asta trebuie să-i dai picioare în fund. Şi asta voi face.

Boris Mehr: ”Patriotismul este dragoste de țară, naționalismul este ură față de alte etnii.”

cazlzm2:  acest nationalism e doar un egoism eticheta, trebuie sa ne unim la nivel mondial.

Charles de Gaulle: ”Patriotismul este atunci când iubirea faţă de propriul popor este pe primul loc; naţionalismul, când ura faţă de alte popoare este pe primul loc.

Constantin Gheorghe: "Când se alege praful de tot ce e în jurul tău, iar tu dai o mână de ajutor, despre ce naționalism vorbim? Văd apeluri pentru formarea unei Alianțe Suveraniste în România. Să zicem că s-ar face. Pe hârtie totul e posibil. Întrebarea este: ar avea public? Ar avea cine s-o voteze, într-o țară în care cetățenii, într-o largă majoritate, nu înțeleg ce-i aia „suveranitate” și la ce folosește ea? Să fim serioși! Nu înțeleg ei ce-i „social-democrația” sau „liberalismul! Subiectul cu „#suveranismul” le dă greu! Iar asta cu „poporul român e naționalist, deci e de rău!”. NU are niciun temei în realitate. Nu ești naționalist pentru că la beție cânți „Noi suntem români!” Când se alege praful de tot ce este în jurul tău, iar tu dai o mână de ajutor să se aleagă praful cât mai repede, despre ce naționalism vorbim? Când nu scoți un cuvânt de indignare despre abuzurile pe care le suportă românii din afara țării, despre ce naționalism vorbim? Poate, spun poate, pentru că nu cred că sunt mulți din „specia” asta, să fie unii români naționaliști americani, sau europeni, iar asta nu din convingere, ci din motive strict egoiste. În plus, valabil pentru toți, ce mai valorează votul? Vine unul cu o erată, și-ți anulează votul, și s-a terminat și democrația. „Suveranitatea” și „naționalismul”, în sine, nu te fac liber, și stăpân pe drepturile tale, Sunt doar amăgiri. E la fel în toată Europa, și în SUA. Rar vom mai vedea oameni prin secțiile de votare. Odată cu proiectul european moare și democrația. Nu avea cum dăinui, când cetățeanul o disprețuiește, și o face „țap ispășitor” pentru toate slăbiciunile democrației reprezentative, slăbiciuni care vin din refuzul tot mai evident al fiecăruia dintre noi de a fi cetățean, adică de a ne asuma responsabilități în spațiul public. Pentru că democrația are sens doar în spațiul statului național, și cu cetățeni dispuși să-și asume pomenitele responsabilități în cadrul statului. Asta e! Etichetele nu rezolvă nimic, și nu produc nimic. Dar încă mai credem în ele. Nu multă vreme. După care urmează fie tirania, fie haosul, fie amândouă.”

Departamentul de Informații România (DIR): "Pe această planetă sunt două ideologii politice: naționalismul și globalismul (socialism/liberalism). Naționaliștii susțin suveranitatea națiunilor, identitatea națională, cultură, tradiție, istorie. Globaliștii (socialiștii/liberalii) vor distrugerea națiunilor pentru a crea un Guvern Mondial. Majoritatea oamenilor nu înțeleg ce este acela "liberalism" și cred, în mod greșit, că are legătură cu libertatea. Nu, socialismul și liberalismul nu au legătură cu libertatea, ci sunt opusul libertății. Globaliștii susțin căsătoriile LGBT, aducerea de imigranți, vaccinarea obligatorie, cenzura libertății de exprimare, băncile și multinaționalele. Socialismul și liberalismul au fost create de către masonerie la sfârșitul Evului Mediu, fiind folosite pentru a declanșa Revoluția Franceză. Revoluția Franceză a fost o revoluție a masoneriei. Loja masonică Marele Orient Francez a fost "creierul" Revoluției Franceză. Socialismul și liberalismul par a fi două ideologii politice distincte, dar ele nu sunt distincte. Socialismul și liberalismul sunt una și aceeași ideologie, ideologia globalistă. Socialiștii și liberalii sunt cei care au dus omenirea pe marginea prăpastiei. Astăzi, naționalismul este în ascensiune în toată Europa. Partidele globaliste sunt în cădere liberă. Naționaliștii au ajuns la conducere în Polonia, Ungaria, Italia, Grecia, Cehia și urmează și în celelalte țări. În România, situația este diferită, naționalismul pare că nici nu mai există, globaliștii aflându-se la conducere și ducând țara către dezastru. Celelalte popoare se trezesc, dar românii mai greu. O contribuție importantă la manipularea românilor a avut-o mass-media și marile televiziuni globaliste, care au promovat incultura atât de mult, încât va fi nevoie de timp pentru că românii să vadă realitatea și să înțeleagă ce se întâmplă.”

Dinu C. Giurescu: "Incotro ne indreptam, Doamne?! O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor statului de grupuri de interese, prin dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate şi pierderea celui propriu de asigurări, cât şi prin „conlucrarea“ tuturor acestor factori. Este cazul României. După decembrie 1989 a avut loc lichidarea, la propriu, a peste 90% din industria românească, odată cu reducerea masivă a producţiei meşteşugăreşti, în timp ce întreprinzătorii autohtoni par mai curând ignoraţi de forurile de decizie. În prezent, la ordinea zilei este privatizarea (vânzarea) resurselor minerale şi energetice, însoţită de afirmaţia – nedemonstrată – a independenţei energetice a ţării! Harta întocmită de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale arată că toate zonele României, inclusiv platoul aferent al Mării Negre, sunt cuprinse în perimetrele de exploatare acordate la 26 companii străine. Cu ce rămân cetăţenii acestei ţări în urma acestui val de explorări-exploatări? După contractele aflate în lucru, cu foarte puţin şi, în plus, la cheremul celor care efectuează forajele. Adio, independenţă energetică! Sistemul bancar este controlat în proporţie de peste 90% prin sucursalele din România ale băncilor din alte ţări. Recapitalizarea CEC-ului – capital românesc – este refuzată de instanţele europene. Oare se pregăteşte să moară şi cea mai veche bancă populară românească? Prin împrumuturile contractate de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Banca Europeană, asupra cetăţenilor apasă cea mai mare datorie din istoria contemporană a României. Instituţiile statului – atât la nivelul superior decizional, cât şi pe trepte intermediare – sunt direcţionate de reprezentanţi ai cercurilor de interese transpartinice constituite de mulţi ani. Încercările de a repune legea în drepturile ei se izbesc de refuzul net al acestor reprezentanţi, sub felurite „motivări“. Nu au reuşit până în prezent nici încercările de a clarifica şi eventual sancţiona multiplele „combinaţii“ pe seama avuţiei publice. Vorbim însă repetat şi insistent de independenţa justiţiei. Rolul şi menirea parlamentului – bine definite şi formulate în teorie –rămân a fi verificate şi în practică. Ştergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea românăse operează, de mai mulţi ani, direct asupra tinerilor prin învăţământ, mai ales prin disciplinele umaniste – limba şi literatura şi istoria românilor. Operaţiunea se efectuează prin stabilirea curriculei şi a unor tipare obligatorii pentru manuale, care, prin însăşi alcătuirea lor, îndepărtează încet şi sigur tineretul de la disciplinele respective. Ţelul educaţiei globaliste este astăzi formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională. Cu alte cuvinte, un „pălmaş“ modern. Deteriorarea sistemului public de sănătate din multiple cauze a devenit vizibilă iar exodul medicilor şi a personalului sanitar continuă. Încorporarea cetăţeanului într-un sistem de asigurări prin companii internaţionale înseamnă supunerea acestui cetăţean în final unor reguli standard fără legătură cu posibilităţile şi evoluţia ţării respective, în cazul de faţă, România. Procesul este în curs. Asemenea evoluţii sunt limpede influenţate de tendinţele integratoare ale Uniunii Europene conduse de o birocraţie cu reguli proprii. Reglementările succesive – care merg până la reţeta de preparare a „mititeilor“ – ca şi impunerea regionalizării continentale (obligatorie) – duc spre ştergerea identităţii statelor europene. În ultimă instanţă vine opţiunea esenţială a fiecărui om politic român. Câtă voinţă are – dincolo de apartenenţa la un partid – de a păstra şi apăra valorile proprii româneşti – materiale, morale şi culturale? Cât de mult mai este dispus să se plece, repetat, în faţa directivelor, regulamentelor şi grupurilor de presiune din interior şi din afară? Cu prea puţine semne pozitive, atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare. Tendinţa merge spre slăbirea în continuare şi chiar destrămarea statului şi a naţiunii. Apare ca şi cum s-ar dori să nu se schimbe ceva fundamental, ca starea existentă în 2011-2012 să rămână încă o generaţie cel puţin. Vom merge în continuare spre destrămare sau dimpotrivă spre o redresare – deocamdată greu de întrevăzut? Încotro ne îndreptăm, Doamne? 

Corneliu Zelea Codreanu: 1.Dacă aş avea un singur glonţ, iar în faţa mea un duşman şi un trădător, glonţul l-aş trimite în trădător. 2.Ţara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe. 3.Ea, Legiunea tinde să aprindă credinţi nebănuite, ea tinde să transforme, să revoluţioneze sufletul românesc... Sufletul este punctul cardinal asupra căruia trebue să se lucreze în momentul de faţă. Sufletul individului şi sufletul mulţimii. 4.Fapta, nu vorba - fă, nu vorbi! 5.Cel ce n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere.

Dan Diaconu: "Pentru a ne recastiga suveranitatea avem nevoie de dictatura nationalista si nu de democratie! Plăvanul stă mai mult plecat din țară. E precum Ceaușescu în ultimele momente ale mandatului său. Orban e aproape plecat din PNL. Chiar dacă nu pleacă, el, alături de majoritatea celor din partid, fac opinie separată. Cu siguranță că s-a pierdut „butonul” de control al acestei mase. Iar acel buton era esențial pentru încropirea unei majorități de strânsură.  „N-are nicio șansă să poată face Guvernul” - le-ar fi spus Plăvanul celor care i l-au înaintat în plic pe Julien, băutorul de pipi. „Tu doar numește-l! De restul ne ocupăm noi.” - ar fi fost răspunsul primit. Așa a apărut piticul peltic și penibil ca nominalizare de premier. Și curcile se crucesc. Cum poți pune premierul de la un partid care la alegeri a luat 15%? E caz tipic de suspendare. Poți să-l pui doar dacă are o coaliție în spate, nu așa la mișto. Când i s-a cerut să-l numească pe Julien, Plăvanul s-a gândit că împușcă doi iepuri dintr-o lovitură: pe de o parte răspunde pozitiv unor comenzi cărora nu le mai răspunsese de mult, pe de altă parte își va crea premisele re-numirii lui Vasilică după ce va pica Cioloș. Așa s-a gândit el. Dar cum s-au gândit cei care l-au propus pe Cioloș? O să rămâneți surprinși. Câțiva băieți finuți merg să toarne miere în urechile celor care-i ascultă. Îi ascultă deoarece se află pe un buton al unei telecomenzi, iar „băeții” au adunat în disperare de cauză toate telecomenzile. Așadar, ce spun băieții ăia isteți? Pesediștilor le spun că oricum nu au șansa să ajungă la putere și că dacă ar vota un asemenea guvern ar avea pe cine să-și pună tunurile, crescând așa cum au crescut în 2016. Mai mult, ar putea să-și pună chiar și un vicepremier, la fel ca la primul Guvern Cioloș. Peneliștilor le spun aceeași chestie, anume că introducând oameni în Guvern ar putea să fie în același timp și la putere și-n opoziție. UDMR-ului nu trebuie să i se spună nimic, ci doar numărul ministerelor alocate. Acolo totul e pe bază de pragmatism.  Scenariul în care se instalează un absolut ilegitim Guvern Cioloș 2 nu este unul atât de îndepărtat pe cât ați crede. Băieții din umbră lucrează inclusiv la generarea unei stări critice, astfel încât să se forțeze formarea unui guvern. Cum Cioloș e singurul care „are o structură formată” se va spune că n-avem ce face și că trebuie să se voteze „răul cel mai mic”. Cine va vota în Parlament? PNL-ul, prin aripa telecomandată de Plăvan, UDMR-ul, USR și o parte din PSD. Așa, mai pe ascuns, în timp ce Ciolacu va înfiera revoluționar. Nu știu dacă se reuși asta, dar pe acest scenariu se lucrează. Și vă spun încă de pe acum că au o structură puternică în subsolul scenei! De ce se întâmplă ceea ce se întâmplă? Sunt multe cauze, în principal externe. Plăvanul e pe nisipuri mișcătoare și nu se vrea plecat de la măcelărie. E dispus să facă orice sacrificiu, inclusiv să-și vândă partidul și puterea pe care-o deține. Compromisul cu Cioloș l-a făcut din același motiv. Îi este frică deoarece nu e nevoie decât de o simplă investigație onestă pentru ca întreaga familie prezidențială să schimbe cele șase case pe-o celulă. În plus, în ultima perioadă a prins o frică maladivă de revoltă. Caută cu disperare orice eveniment extern pentru a se afla cât mai departe de țară. Trăiește într-o continuă angoasă simțind că ața de care se mai ține e din ce în ce mai subțire. Dar care-i totuși miza unui Guvern USR? E simplă. Ca și la primul mandat se urmăresc câteva chestii strategice care, odată făcute, sunt imposibil de reparat. În primul și-n primul rând e vorba de legile justiției care ar desființa SIIJ și ar reface sistemul odios al DNA-ului Kovesist. Apoi o privatizare rapidă a tuturor companiilor de stat. Acum, în plină criză, pentru că se face pe bani puțini. Și-apoi se mai dorește „progresivarea” cu forța a societății. Așa cum botnița a fost pusă prin lege, la fel și ideologia LGBT va fi implementată legislativ. Scurt și rapid. Deja se văd acțiunile. Nici măcar n-au fost aduși la putere și au început atacul la Biserica Ortodoxă pe baza unor acuzații hazlii, făcute de un limbric cică „infiltrat”. Scenarii ieftine bune pentru proști! Franța acționează în România prin intermediul DGSE, ajunsă acum cea mai influentă agentură de aici. Dacă serviciile americane intraseră „la rupere” bazându-se pe suportul politic, francezii au stat discreți și au încercat să nu-i deranjeze pe americani. Însă, în acelaș timp, și-au construit pilonii de aici. Cioloș, Clotilde Armand și restul găștii sunt oamenii intimi ai DGSE, protejați cu „umbrela nevăzută”. Toți acești piloni au crescut prin crăpăturile lăsate de americani. Însă, după „marea retragere”, ciupercile halucinogene franțuzești au ieșit din tranșee pentru a prelua țara. Despre asta este vorba pe scena noastră politică.  Trebuie remarcat că toată structura implementată de francezi n-ar fi fost posibilă fără racolările de la vârful sistemului: Coldea&Kovesi. Kovesi a avut triplă comandă la DNA. Pe de o parte răspundea strict la ordinele americanilor - care desenaseră structura de forță și, pentru supervizare, se instalaseră cu birou în clădire - dar, în același timp, și ordinelor franceze și germane. Mai țineți minte dosarul EADS? Puțea înfiorător a corupție generalizată, dar a fost acoperit de curul cel mare al Ciorduței. Și nu numai. Există numeroase dosare cu cântec făcute de Ciorduța celor care riscau să slăbească anumite interese franco-germane. Pe parcursul carierei sale, Ciorduța a fost agățată de francezi. Jocul transparent s-a văzut la votul pentru funcția de procuror european, atunci când Franța și-a retras propunerea. Mai țineți minte? La fel și-n ceea ce-l privește pe Coldea. La un moment dat s-a aflat și el pe lista scurtă pentru șefia serviciului secret european, care însă nu s-a mai înființat. Plăvanul asistă neputincios și, în același timp, cu teamă. Are câteva bube pe care francezii nu sunt dispuși să le ierte. De-aia teama și de-aia comportamentul specific unui cățel teleghidat.  Scena politică autohtonă este într-o stare deplorabilă. În condițiile în care nu mai există protecție internă în România, nu poate exista nici politică națională. Golanii de pe tot mapamondul își fac de cap întrucât sistemul nostru este penetrat prin toate părțile. Culmea e că partea onestă din servicii așteaptă reforma din partea politicienilor, în timp ce politicienii o așteaptă de la servicii. Care servicii sunt penetrate precum un ciur. Și-atunci? Soluția nu poate veni decât dinspre politică, însă sub nicio formă din partea sistemului actual. Ceea ce vă spun nu vă va plăcea, dar e pura realitate: cât timp sistemul democratic persistă, nu se va mișca nimic în țara asta. Pentru ca România să redevină suverană are nevoie de o dictatură având acest scop, de recucerire a independenței. Fără un om politic hotărât nu vom mișca nimic. E tragic ceea ce afirm, dar asta e realitatea. Din păcate, lipsa noastră de implicare ne-a adus aici. Ca să ai democrație trebuie să ai participanți la ea. Care-s jucătorii noștri democratici? Oamenii care refuză să iasă la vot și-i înjură pe politicieni? Cei care se cufundă în fotoliu înjurând cu telecomanda în mână? Frustrații de Facebook? Nu încercați să mă contraziceți că știți bine care-i adevărul.  Societatea noastră civilă sunt ONG-urile de „ciupeală” gen mizeria lui Niku Shordan sau cele ale lui Barna, Ghinea&comp. Oamenii și interesele lor reale nu sunt prezenți, iar asta se răzbună. Pentru că așa de fiecare dată avem de ales între două tiranii: una zis democratică în care societatea e acaparată de interesele celor care știu să manipuleze societatea civilă, iar alta dictatorială, în care un grup capturează statul. Din păcate, fără o implicare reală de la firul ierbii vom pendula între cele două valori ale acestui binom mizerabil.

Daniel Ene: ”A-ti iubi neamul cu aceasi intensitate cu care iti iubesti familia, acesta este nationalism!

Diana Sosoaca *** https://rumble.com/v14bfez-11-mai-2022-declaratie-politica-nationalismul-si-patriotismul.html

Ernst Rohm: 1.Din moment ce sunt un om imatur şi viclean, războiul şi neliniştea îmi sunt mai plăcute decât ordinea burgheză.

Eugen Simion: ”În manualul școlar nu este pronunțat cuvântul ‘națiune’. Asta nu înseamnă că suntem naționaliști. Naționalist nu este un cuvânt inevitabil negativ, ci un om care crede în națiunea lui. Inteligența noastră se simte foarte stingherită când este vorba de limba română... Poți să fii impostor în orice limbă.”

Francois Hollande: "Nationalismul inseamna razboi. Suveranitatea inseamna declin. Astazi Europa are de ales intre renuntare si intarire. Dar alegerea nu este intre mai putina sau mai multa Europa. Este intre afirmarea Europei si sfarsitul Europei"

Gabriel Petru Baetan: ” fura numai bani numai din Fondurile Europene nu înseamnă naţionalism!

Ganciu Ilie Iulian: ”Etimologic, termenul provine din latinescul natio(naştere), indicând, în antichitatea romană, un grup demarcat prin origine. În Evul Mediu timpuriu, prin termenul nationes erau desemnaţi păgânii şi triburile barbare[1]. Ulterior, prin extindere semantică, termenul de naţiune a înglobat, alături de înţelesul mai vechi şi sensul de comunitate determinată de un anume teritoriu, de patrie, adică ţara strămoşilor. Mai târziu, a ajuns să desemneze elita privilegiată a societăţii feudale, aşa cum s-a întâmplat cu stările din Transilvania. Formarea statelor în apusul Europei, confruntarea cu alteritatea, rolul limbilor vernaculare, mai ales după Reforma protestantă, apartenenţa confesională, toate laolaltă au determinat un proces acut de identificare, care a dus la formarea „naţiunilor” („medievale”, cum le numeşte Ioan-Aurel Pop).În ziua de astazi conceptul de natiune a început să fie asemuit cu comunităţi entice, cu mituri ale originii (neavând neapărat aceeaşi origine), cu o  istorie şi o cultură comună, locuind un anumit teritoriu şi fiind legate prin sentimente de solidaritate, dar constituirea în comunităţi conştiente s-a produs în epoca modernă, ca urmare a unor factori externi[2]. În ceea ce ne priveşte, apreciem că naţiunea reprezintă o comunitate umană (etnică sau plurietnică) care aspiră să-şi formeze un stat, în mod voluntar. Aşadar, considerăm prioritar aspectul politic, latura civică, dar nu neglijăm componenta etnică, adesea esenţială în crearea solidarităţilor naţionale. Procesul aparţine epocii moderne, mai precis “secolului naţionalităţilor”. Curios este faptul că cele două tipuri distincte de naţiune (politică, respectiv etnică) sunt considerate ca aparţinând celor două zone geografice diferite:prima, Europei de Vest, iar cea de-a doua, originară din spaţiul german, ar fi proprie Europei Centrale şi de Est. Dar, într-un studiu recent, M. Seymour arăta că o naţiune nu poate fi definită doar politic sau cultural, pentru că grupul respectiv, având sau nu o descendenţă comună, este însufleţit de scopuri politice[3]. Din punct de vedere european nationalismul şi liberalismul au avut acelaşi drum în secolul al XIX-lea. În partea Europei răsăritene, aceste două concepte s-au dezvoltat mai ales în interiorul celor doua imperii care se luptau pentru hegemonie în Balcani şi anume Imperiul Austro Ungar şi Imperiul Ţarist. Datorită tendinţelor represive, ele au reusit să provoace apariţia unor puseuri de sentimente naţionaliste ale populaţiilor din zona balcanică care au început să se materializeze în mişcări de eliberare naţională. Cazul Transilvanean este un pic mai complicat deoarece de soarta acestuia era direct interesată Ungaria şi prin intermediul ei, Austria. Pentru românii din Transilvania, menţinerea autonomiei însemna mai mult decât libertate, ea însemna identitate naţională. Începand cu 1870, printre fruntaşii românilor din Transilvania încep să se distingă două tendite în legatură cu implicarea Austro-Ungariei în politica internă a Transilvaniei. În timp ce “activiştii” lui Andrei Şaguna cereau autonomia Transilvaniei şi egalitatea în drepturi cu naţiunile privilegiate în interiorul Coroanei şi avea încredere în sprijinul împaratului Franz Joseph, “pasivistii”, conduşi de la început de Ioan Raţiu şi George Bariţiu, visau la o Transilvanie cu iniţiative politice, doreau să-şi creeze propriile instituţii politice şi să-şi asume răspunderea pentru conducerea treburilor propriei naţiuni. Au acţionat prin promovarea idei în presă. Se numeau “activiştii” şi “pasiviştii” datorită atitudinii lor faţă de dietă. Ideile celor două partide se puteau deduce din participarea celor doi la alegeri:“activistii”, în frunte cu Şaguna, participau la alegeri considerând că era singura modalitate de a îndrepta înspre bine soarta poporului român, “pasivişti”, în frunte cu Bariţiu şi Ioan Raţiu, nu acceptau ideea de a participa la alegeri pentru că asta ar fi însemnat ca sunt de accord cu integrarea Transilvaniei în Ungaria. Începutul pasivismului şi activismului: Un moment ce ilustreaza bine aceste atitudini este Conferinţa de la Sibiu din 20 aprilie 1863, unde Andrei Şaguna îi îndemna pe delegaţi să accepte Diploma din octombrie (prevedea încetarea regimului militar din Transilvania, iar Marele Principat al Transilvaniei a redevenit stat autonom în cadrul imperiului) şi Patenta din februarie, ca temelie a noii lor constituţii. N-a prea existat opoziţie la toate cele spuse de Şaguna. Toate cuvântarile şi discuţiile au dovedit aceeasi loialitate faţă de Austria şi aceeaşi dorinţă de a incorpora Diploma şi Patenta în legea fundamentală a Transilvaniei. A existat însa o oarecare împotrivire din partea lui Bariţiu, a lui Raţiu şi a altora în a accepta tot ce dorea Curtea, inclusiv trimiterea de deputaţi în parlamentul imperial, înainte ca aceasta să-şi fi îndeplinit promisiunile cu privire la autonomia Transilvaniei şi la egalitate naţională. Ei aminteau colegilor delegaţi că văzuseră cu toţi prea multe schimbări bruşte în ultimii 15 ani, ca să-şi angajeze irevocabil naţiunea pe vreo altă cale, înainte de a fi obţinut mai întâi garanţii serioase ale dreptului ei la existenţă. Pe Bariţiu îl neliniştea acceptarea necondiţionată a Diplomei şi a Patentei, căci nici una nu cuprindea o lista cu drepturile omului şi nu menţiona nimic despre libertatea individului, inviolabilitatea căminului, libertatea cuvântului şi a presei şi libertatea religiosă. El cerea ca aceste drepturi civice fundamentale să fie menţionate în mod expres în orice cerere ar adresa conferinţa tronului.[4] Deşi, în a doua sedinţă a Dietei de la Sibiu din 23 mai-29 octombrie 1864, încorporarea Diplomei din octombrie şi a Patentei din februarie în legea pământului şi alte acţiuni ale deputaţilor românilor şi saşilor în vederea organizării noii administraţii, a justiţiei şi finanţelor, părea să asigure autonomia Transilvaniei [5]. Intransigenţa maghiară, îmbinată cu împotrivirea cehilor şi a croaţilor a făcut ca sistemul iniţiat prin Diploma din octombrie şi Patenta din februarie să fie inaplicabil. Franz Joseph a revenit la ideea unei împacari cu maghiarii. O importanţă deosebită a avut conferinţa ţinută în august la Viena, în urma careia Franz Joseph a decis unirea Transilvaniei cu Ungaria. Astfel, el dizolva Dieta de la Sibiu la 1 septembrie 1865 şi a ordonat să se ţina alegeri pentru o noua Dieta, prevazută să se întalnească la Cluj la 19 noiembrie. Datorită măririi censului electoral, presiunii autorităţilor maghiare asupra populaţiei române şi disputelor dintre cele două grupări transilvănene, au fost aleşi 14 deputaţi români, împreună cu 24 de regalişti. După ce că erau puţini la sesiunea de deschidere a Dietei de la Cluj, au fost prezenti doar 30 neavând nici o şansă în faţa celor 195 de maghiari şi secui, care au cerut recunoaşterea urgentă a Unirii. Franz Joseph a acceptat unirea, dar declara că trebuie înfăptuită într-un mod care să satisfacă cele două ţări direct interesate şi în armonie cu interesele imperiului. Momentul 1867: Pasivişti români au încercat să lupte şi în afara Dietei pentru combaterea unirii dintre Transilvania şi Ungaria. La sfârşitul anului 1866 Ioan Raţiu, prin eforturile şi încurajările mai multor oameni importanţi din Transilvania, ajunge la Viena pentru a discuta personal cu împaratul. Întrevederea dintre cei doi a fost scurtă, Ioan Raţiu a avut foarte puţin timp ca să explice opoziţia românilor faţă de unirea cu Ungaria. Revendicarile lor nu au fost băgate în seamă de Curtea de la Viena. La jumatatea lunii ianuarie, Ioan Raţiu s-a întors cu nimic mai mult decât avea când a plecat. După încoronarea lui Franz Joseph ca rege al Ungariei la 8 iunie, acesta a dizolvat dietele progamate la Sibiu şi Cluj şi a declarat că legislaţia primei era nulă şi neavenită. La jumătatea lunii august fruntaşii români s-au întalnit la Cluj în cadrul sesiunii anuale. Supăraţi pe Şaguna, îl demit din postul de preşedinte al Astrei. Deşi loviţi de evenimentele curente, ei nu au renunţat să credă în autonomia Transilvaniei, aşa că au început să boicoteze împotriva unirii, considerand-o ilegală. Pasiviştii au recunoscut necesitatea convocării unui congres naţional sau a unei conferinţe a intelectualităţii cu o condiţie preliminară a refacerii unităţii naţionale, precum şi crearea unei organizaţii politice permanente. Când guvernul maghiar a refuzat să le ia în considerare cererile, au declanşat o serie de proteste locale, dintre care cel mai cunoscut a avut loc la Blaj în 15 mai 1868 (20 de ani de la adunare de la Blaj). Ioan Raţiu pare să fi fost iniţiatorul a ceea ce avea să devină o serie lungă de “cauze celebre” în problema naţională cu Ungaria. La începutul lui mai a vizitat Blajul şi i-a convins pe intelectualii de acolo să organizeze o demonstraţie adecvată ocaziei şi le-a promis că el şi Bariţiu îi vor sfătui asupra conţinutului oricărei declaraţii pe care vor vrea să o facă. În consecinţă, unii profesori şi canonici, au elaborat un manifest-declaraţie intitulat “Pronunciamentul”, în care cereau reconvocarea dietei Transilvaniei (organism în măsura să decidă viitorul cetaţenilor principatului), recunoaşterea autonomiei Transilvaniei pe baza documentului “Diploma Leopoldina”, reactivarea legilor promulgate de dieta din Sibiu. “Pronunciamentul” a fost publicat în întregime de Iacob Mureşanu în “Gazeta Transilvaniei”. Deşi autorii au respectat autoritatea imperiului, documentul a fost considerat “ofensator” şi ei au fost chemaţi în faţă Curţii superioare de la Târgu Mureş, acuzaţi pentru că au provocat agitaţie împotriva securităţii şi unităţii statului[6]. Ministerul de interne maghiar, Boldizsar Horvath, le-a atras atentia ca uniunea e inviolabilă şi irevocabilî şi că guvernul îi va considera duşmani pe toţi cei care o atacă. Ioan Raţiu era hotarat să meargă până la capat (închisoare), spre deosebire de ceilalţi intelectuali care au sprijinit “Pronunciamentul”. Cea mai importantă consecinţă a acestui eveniment a fost că ecourile problemei românilor din Transilvania au ajuns şi în străinătate. Cauza lor a primit ajutor moral susţinut din partea Principatelor române. În 30 octombrie 1868, peste 150 de români, din “Romania liberală, au adresat o telegramă redactorului de la “Gazeta Transilvaniei” din Braşov, exprimându-şi solidaritatea cu autorii şi semnatarii “Pronunciamentului”:“îi felicităm pentru curajul pe care l-au dovedit întru apărarea cauzei naţionale. Suferinţele se vor sfârşi şi vor fi încoronate de triumful unei cauze drepte. Trăiască Transilvania libera şi independentă de Ungaria! Glorie eternă celor care suferă pentru independenţa ei!” La sfârşitul lui octombrie guvernul terminase cercetarile, dar înainte de a-i aduce pe acuzaţi în instanţă, la 16 decembrie, împaratul a ordonat închiderea cursului[7]. Intervenţia împăratului s-a datorat neliniştii pe care cazul o crease în Transilvania, precum şi reacţiile nefavorabile în celelalte parţi ale monarhiei. Curtea de la Viena a răspuns indirect argumentelor românilor la 6 decembrie 1868, când Franz Joseph a sancţionat două legi votate de parlamentul ungar:legea XLII, care prezenta condiţiile care guvrenau unirea Transilvaniei cu Ungaria, şi legea XLIV, legea naţionalităţilor, care definea statutul juridic al popoarelor nemaghiare în noua Ungarie. Chiar dacă ultima lege menţiona numeroasele drepturi de care urmau să beneficieze românii, mai cu seamă în domeniul vieţii religioase şi culturale, le refuză autonomia politică, pe care ei ajunşeseră să o vadă ca pe temelia existenţei lor ca naţiune modernă[8]. Au urmat câţiva ani de întâlnire a fruntaşilor români în conferinţe naţionale, în cadrul cărora idea de autonomie şi egalitate în drepturi a fost de fiecare dată dezbătută. Ei s-au întrunit în 1869 la Mircurea şi după aceea, în 1872 de trei ori. Prima întalnire a fost în 5-6 mai la Sibiu, a doua oară la Alba Iulia, la 27 iunie unde au dominat pasivişti. Cu două zile mai târziu, un mic grup de fruntaşi pasivişti s-au întâlnit la Blaj cu mitropolitul unit Ioan Vancea ca să discute mesajul primului-ministru ungar Meyhert Lonyay, care le cerea să caute căi pentru a realiza un compromis între români şi guvern. La 3 iulie i-au dat acordul, deşi nu credeau că ar fi posibil, un compromis pentru simplul fapt că nici una dintre părţi nu era de acord să renunţe la propriile cerinţe. Autonomia Transilvaniei pentru ei însemnă de fapt o nouă constituţie pentru principat, ca să stipuleze împărţirea teritoriului în conformitate cu realităţile etnice şi prin aceasta să înlocuiască hotarele “greoaie şi nefireşti” ale trecutului. Ei mai doreau şi ca româna să fie recunoscută ca una din limbile oficiale, să se voteze o nouă lege electorală care să desfiinţeze privilegiile legate de averi şi rang şi să garanteze autonomia bisericilor şi şcolilor româneşti mai mult decât ce se stipula în Legea naţionalităţilor. Ca prim pas spre un aranjament cu guvernul, ei au insistat să se convoace un congres naţional român, unde să se poată redacta un răspuns autorizat faţă de propunerea lui Lonyay. Schimbul de vederi nu a continuat pentru că nici una din parti nu a reuşit să facă nici un compromis. Conferinţele naţionale din 1875 şi 1878 au ajuns la aceleaşi concluzii cu privire la autonomie, ca şi primele întruniri[9]. Partidul Naţional Român: În 1881 are loc un moment important în istoria nationalismului transilvanean:formarea partidului Naţional Român împreună cu români din Banat şi Bihor. La 30 aprilie-2 mai/12-14 mai 1881, cercurile electorale ale românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, întrunite la Sibiu, au hotărât unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional Român din Transilvania într-un singur partid, sub numele de Partidul Naţional Român din Transilvania. Directia partidului a alcătuit , , Memorialul” pentru a fi distribuit în Transilvania şi în străinătate. Acest document conţinea o lungă justificare a independenţei Transilvaniei de Ungaria. În zilele de 8-9 ianuarie/20-21 ianuarie 1892, fruntaşii Partidului Naţional Român (PNR) s-au întrunit într-o conferinţă extraordinară la Sibiu, alegând ca preşedinte al partidului pe doctor Ioan Raţiu. Totodată, s-a hotărât elaborarea unui Memorandum al românilor, adresat împăratului de la Viena, Franz Joseph. Personalităţile politice care au scris “Memorandumul” au fost Ioan Ratiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen Brote. Miscarea memorandului s-a desfasurat în jurul ziarului “Tribuna” din Sibiu. Memorandumul a susţinut revendicările românilor din imperiu şi a denunţat politica de asuprire naţională şi intoleranţă practicată de guvernul de la Budapesta. Împăratul Franz Joseph a refuzat să primească delegaţia "memorandiştilor", iar semnatarii şi conducătorii acţiunii au fost trimişi în judecată. Între 25 aprilie şi 25 mai 1894, s-a desfăşurat la Cluj "procesul memorandiştilor", în urma căruia 15 membri ai Comitetului Central al PNR, în frunte cu Ioan Raţiu, au fost condamnaţi la închisoare. La 16/28 iulie 1894, guvernatorul ungar a interzis activitatea Partidului Naţional Român, invocând drept pretext lipsa unui statut şi existenţa unor legături cu elemente din străinătate (a doua interdicţie a PNR). Răsunetul internaţional, favorabil "memorandiştilor" a făcut ca împăratul Franz Joseph să hotărască amnistierea acestora. Abandonarea pasivismului: În baza noului program însuşit de partid la Congresul de la Sibiu (10/23 ianuarie 1905), a fost abandonată tactica „pasivismului”, fiind adoptată cea a luptei parlamentare – „activismul”. Drept urmare, fruntaşii partidului au candidat în alegerile din 1905, când au fost aleşi opt deputaţi români, iar în 1906 au obţinut 15 locuri de deputaţi în Parlamentul de la Budapesta, printre care Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida-Voievod. Tratativele duse de PNR cu primul-ministru al Ungariei, contele Tisza, pe baza programului adoptat la Sibiu, s-au izbit permanent de refuzul acestuia de a acorda românilor drepturile legitime solicitate. Tratativele s-au rupt definitiv la 17 februarie 1914, când PNR a respins categoric concesiile nesemnificative oferite de guvernul maghiar. După începerea primului război mondial, guvernul Tisza a încercat, într-o primă fază, să obţină sprijinul populaţiei româneşti, solicitând liderilor politici să facă declaraţii de fidelitate faţă de Austro-Ungaria. La refuzul imensei majorităţi a conducătorilor români de a accepta acest demers, contele Tisza a trecut la contra măsuri, emiţând în iulie 1914 un număr de 33 de ordonanţe prin care se suprimau, parţial sau total, o serie de libertăţi cetăţeneşti:libertatea presei, a întrunirilor etc. În faţa acestor acţiuni, pentru a-şi feri membrii de represiune şi pentru a nu se angaja faţă de guvern, Comitetul Executiv al PNR a hotărât la începutul lui august 1914 să-şi suspende activitatea (a treia întrerupere a activităţii PNR). La 14 septembrie 1914, într-o întrevedere cu Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida-Voievod, contele Tisza a făcut ultima încercare de a obţine cooperarea românilor în schimbul unor concesii politice. Tentativa s-a soldat cu un eşec, iar ca măsură punitivă, pe baza Legii nr.18/1915 (a „trădătorilor de patrie”), Maniu a fost mobilizat şi trimis pe frontul din Italia (de unde a dezertat în 1918).”

Gheorghe Mihail: ”Să vorbeşti în toate limbile pământului e imposibil, dar să înjuri în limba ta maternă este un act unic de naţionalism.

Grigore Vieru:  "SUNT NAȚIONALIST! / Da,/ îmi iubesc mama./ (E un păcat?)/ Şi pruncii./ Şi fraţii./ Şi cerul de ametist./ Ca rezumat,/ Sînt na-ţi-o-na-list !/ Da,/ graiul mi-i sfînt –/ În viaţa mea/ El nu este un simplu turist,/ E chiar Patria./Într-un cuvînt,/ Sînt na-ţi-o-na-list !/ Da,/ urăsc pe mancurt./ Mi-i dragă doina/ prin care exist./ Nu mă tîrîi slugarnic./ Pe scurt,/ Sînt na-ţi-o-na-list !/ Da,/ hora nu vreau/ să o schimb/ Pe cazacioc ori pe twist./ Port suferinţa de neam/ ca pe un nimb./ Sînt na-ţi-o-na-list !/ Da,/ afirm că-i prea mult/ verde-n drapel,/ Avem un drapel/ prea materialist./ Mai aşterneţi nişte/ cer visător peste el./ Sînt na-ţi-o-na-list !/ Da, nesocotesc tidvele seci// Care vor să mă cârmuie/ ca artist./ Mai trag cu ochiul/ la istoria noastră. Deci/Sînt na-ţi-o-na-list !/ Da,/ n-am vrut să mă însoţesc/ cu Satan/ N-am prăjit creieri umani/ pe unt poliţist./ Omeneşte întreb:/ de ce am murit în Afganistan?!/ Sînt na-ţi-o-na-list !/ Da,/ vremea în care trăim/ E tot mai isterică,/ Îmi vine să urlu/ în muzeul satului/ cu profil ateist:/ „Scoateţi/ mitraliera/ din biserică!”/ Sînt na-ţi-o-na-list !/ Da,/ te întreb pe tine,/ binevoitorule,/ care-ai adus tutunul şi pesticidele:/ Ce ai cu surorile noastre/ din câmpul cel trist –/ Ai primit vreun ordin cumva,/ ţi-a ordonat cineva: ucide-le?!/ Sînt na-ţi-o-na-list !/ Da,/ sînt contra/ plevei migratoare/ Care se crede/ un dar minunat./ Sînt contra să prăsiţi la noi/ uzina de calculatoare –/ N-am ce să număr, tovarăşi,/ Aproape totul/ mi s-a luat/ Da,/ aproape totul/ mi s-a răpit./ La curgerea Prutului meu/ nu pot nici măcar să asist./ Totuşi/ viaţa mi-i dragă,/ merg spre dînsa grăbit./ Sînt na-ţi-o-na-list !”

Harold C. Schonberg: ”Între moartea lui Handel în 1759 şi afirmarea lui Edward Elgar în ultimul deceniu al secolului trecut, în Anglia n-a existat nicio personalitate majoră în domeniul muzicii... Elgar s-a abătut de la vehile tipare. A fost recunoscut drept cel mai mare compozitor al Angliei şi s-a bucurat de o reputaţie imensă în timpul vieţii. Apoi a scăzut rapid, pentru a creşte din nou în anii '60 ai secolului nostru... Căderea lui Elgar în desuetudine timp de mai multe decenii trebuie pusă nu numai pe seama esteticii neoclasice, cu repulsia ei faţă de romantism, ci şi a interesului faţă de naţionalism, reprezentat în Anglia de Ralph Vaughan Williams şi reînvierea şcolii elisabetane... Naţionaliştii s-au orientat spre fondul nativ, dar Elgar n-a vrut să procedeze în acelaşi fel. El considera că datoria compozitorului este să inventeze melodii, nu să le citeze sau să pornească de la temele trecutului... În 1900, Elgar era deja cel mai vestit compozitor din Anglia, mai ales după uriaşul succes cu Variaţiunile Enigma din 1899.

Heinrich Himmler: 1.Pe bărbatul care nu crede în Dumnezeu eu îl consider înfumurat, megaloman şi nerod. Nu e potrivit pentru noi. 2.Eu nu am de făcut dreptate, ci de distrus şi de exterminat! 3.Atâta timp cât se tem de mine, n-au decât să mă urască. 4.Au fost băgaţi în pământ atât de repede, încât au fost îngropaţi cu decoraţiile pe piept. Au fost deshumaţi a doua zi pentru a li se confirma identitatea. Am ordonat atunci ca trupurile să fie arse şi cenuşa împrăştiată pe câmp. Nu vrem să rămână nici cea mai mică urmă a acestor oameni.

Horia Roman Patapievici: ”Definiţiile patriotismului şi naţionalismului sunt false.

Horia Sima: 1.Omul e om numai în măsura în care visează la mărirea neamului său şi se integrează în zbuciumul lui istoric şi spiritual. 2.Omul epocii noastre e prea sărăcit de viaţa interioară şi prea expus curentelor vătămătoare de idei, ca să se poată lipsi de experienţa naţionalismului. Fără prezenţa vie a acestui principiu în conştiinţa individului, masele populare ar nimici cadrul natural al istoriei, alcătuit din categorii etnice, şi s-ar nivela într-un amestec degradant de rase, popoare şi culturi.

In slujba semenilor: "În timp ce SUA nu mai propagă globalismul, ci naționalismul, politicienii români au rămas blocați într-un discurs dictat parcă de multinaționale. Ne lăudăm în fața UE că nu avem naționaliști în Parlament/ Fostul europarlamentar Laurențiu Rebega se întreba cum de ceea ce este bun pentru America nu este bun și pentru România, amintind că, odată cu alegerea lui Trump, SUA nu mai propagă globalismul, ci naționalismul, în timp ce clasa politică de la București a rămas blocată într-un discurs autist, dictat parcă de purtătorii de cuvânt ai multinaționalelor. „America nu trebuie copiată în toate”, spune Rebega, care susține însă că ideea centrală a doctrinei Trump este aceea că oamenii au nevoie să creadă că merită să muncească și să creeze în primul rând pentru țara lor, decât pentru o economie globală abstractă. „Oare ceea ce este bun pentru SUA nu este bun și pentru România?” Stephen Bannon, fostul consilier al președintelui Donald Trump, a anunțat în urmă cu doi ani lansarea „naționalismului economic” în SUA. „Așadar, pentru Statele Unite, naționalismul economic este bun și devine o politică de stat. În România, economia este complet controlată de corporațiile multinaționale. Iar clasa politică de la București se laudă în fața Uniunii Europene că în Parlamentul național nu au pătruns naționaliștii! Ce să înțelegem de aici? Că politicienii noștri, care se feresc de naționalism, știu mai bine decât SUA care este calea corectă a democrației? Aceiași politicieni ne-au indicat ani de zile modelul american ca singura cale de urmat pentru democrația românească. Acum, pentru că SUA nu mai propagă globalismul, ci naționalismul, grija fiecăruia pentru binele propriei națiuni în colaborare cu celelalte națiuni, clasa politică de la București a rămas blocată într-un discurs autist, dictat parcă de purtătorii de cuvânt ai multinaționalelor”, a subliniat Rebega.„Politica de la București a rămas ancorată în scheme și în formule de guvernare prefabricate la Bruxelles sau aiurea. Nu spun că ar trebui să ne repezim cu capul înainte spre un autarhism feroce, ca pe vremea lui Ceaușescu. Nu vreau să spun nici că trebuie să copiem America în toate. Dar ideea centrală a doctrinei Trump este aceea că oamenii au nevoie să creadă că merită mai mult să muncească și să creeze pentru țara lor, decât pentru o economie globală abstractă. În România, marea majoritate a tinerilor dorește să emigreze pentru că, pur și simplu, politicienii nu oferă cetățenilor nicio motivație în acest sens.”

Ion Antonescu: 1.Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este Patria, este veşnicia neamului, şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată. 2.Prefer să mor în mocirlă într-o Românie Mare decât să mor în paradisul unei Românii mici. 3.Ţie, popor ingrat, nu-ţi va rămâne nici cenuşa mea. 4.Trebuie pus ciomagul pe toată lumea! 5.Biserica lui Cristos nu înseamnă numai ziduri, icoane, coruri, lumânări, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfă, milostenie, trudă, curăţenie sufletească. Oriunde trăieşte un suflet curat, acolo este un altar al dumnezeirii.

Ion D. Sîrbu: ”Puterea e întotdeauna de dreapta. Stânga rămâne stânga numai atâta timp cât visează sau luptă pentru putere; de îndată ce a cucerit această putere(şi în cazul ei nu poate fi vorba decât de putere Totală), încet-încet, prin firea lucrurilor (şi a oamenilor), ea trece, lent, dar sigur, spre dreapta (naţionalism, şovinism, autohtoism, protocronism, xenofobie). Din acest moment, la stânga nu mai ramân decât văduvele, orfanii, cărturari singuratici, câţiva foşti dascăli, majoritatea comuniştilor naivi, prea sentimentali sau prea citiţi.

Ion Luca Caragiale: ”Publicul nostru este, poate, cel mai cunoscător de pe continent. Nu ştiu cum se face, dar în orice seară mă pot prinde că de la galerie până la orchestră nu găseşti un găgăuţă măcar, unul singur, care să aplaude fără să priceapă, sau care să ia de bani buni cine ştie ce speculă şarlatanească şi grosolană a sentimentelor de patriotism şi naţionalism în artă. Nu, niciun găgăuţă: toţi, de orice sex şi de orice vârstă, au o educaţie artistică hiperrafinată şi nu pot plăti nerozeşte, oricât ar fi eticheta de naţională, o marfă de contrabandă artistică.

Joseph Goebbels: 1.Pentru noi, am ars podurile noastre. Nu putem da înapoi, dar nici nu vrem să dăm înapoi. Suntem împinşi la extreme şi astfel trebuie să acţionăm cu procedee extreme. 2.A face zgomot este una dintre cele mai eficiente mijloace de propagandă. 3.Spune o minciună de mai multe ori şi ea va deveni adevăr. 4.Vă chem să luptaţi pentru oraşul vostru. Luptaţi cu tot ce aveţi, pentru binele soţiilor şi copiilor voştri, al mamelor şi al părinţilor voştri. Fiţi mândri şi curajoşi! Fiţi inventivi şi abili! Liderul vostru e printre voi. El şi colegii lui vor rămâne în mijlocul vostru. Soţia şi copii lui sunt aici deasemenea. El, care cândva a capturat oraşul cu 200 de oameni, va folosi acum orice mijloc pentru a apăra capitala. Bătălia din Berlin trebuie să fie un semnal, pentru ca toată naţiunea să se ridice şi să lupte. 5.Dacă nu învingem, Victoria e o târfă.

MARCO SANTORELLI ADRIAN: Conflictul intern actual din SUA, ca și din UE, dintre globaliști și suveraniști este, după părerea mea, cea mai dură confruntare ideologică a epocii contemporane. Vreau să explic această afirmație și pentru aceasta am nevoie să vă reamintesc tuturor care ma urmăriți în ultimii 8 ani , un scurt istoric, un rezumat al studiului și aprofundarii în acești ultimi ani în care am cunoscut o TREZIRE COMPLETĂ. Până la Primul Război Mondial, ideologia capitalistă domina întreaga Europă și lume a Commonwealth-ului Națiunilor și era controlată financiar de bancherii evrei, atât la New York, cât și la Londra și în alte mari centre financiare ale lumii occidentale. Revoluția bolșevică din Rusia a fost, în foarte mare parte, o creație a acestor bancheri, care au finanțat-o foarte puternic cu scopul de a elimina regimul țarist naționalist rus, care nu permitea evreilor preluarea controlului politic și economic asupra Rusiei, cea mai bogată țară din lume la care aspirau elitele financiare evreiești. În majoritate zdrobitoare bolșevicii au fost evrei. În paralel, Germania a finanțat și ea bolșevismul, cu scopul de a scoate Rusia din Primul Război Mondial și de a închide frontul de est, pentru a lupta pe un singur front, în vestul Europei. Apoi, prin intermediul internaționalismului proletar promovat de bolșevici, care a fost prima formă a globalizării, evreii urmăreau răspândirea influenței lor pe tot globul. Nu greșim când spunem că internaționalismul proletar și globalismul s-au confruntat în timpul Războiului rece (1945-1989) „cu mănuși”, pentru că aveau aceeași sorginte și un țel comun. După Acordul (verbal) din Malta (2-3 decembrie 1989), modificarea modului de promovare a propriilor interese de către Federația Rusă și renunțarea la comunism, evreimea internațională a acaparat o influență mare și asupra acestei țări, prin intermediul oligarhilor evrei care s-au prăvălit asupra bogățiilor Rusiei. După 1999 și venirea la conducerea Federației Ruse a echipei naționaliste ruse conduse de Vladimir Putin, această țară a ieșit de sub dominația evreiască, oligarhii au fost puși sub control și ascultare și obligați să lucreze în favoarea și în profitul Rusiei. Cei care nu s-au supus au înfundat pușcăriile, sau au fost nimiciți economic. Unii au murit suspect. După alegerile prezidențiale din 2016 din SUA, noua administrație de la Casa Albă, de la Pentagon și o parte a serviciilor secrete americane au declanșat lupta pentru eliberarea țării de sub stăpânirea aşa-zişilor „iluminați”, susținătorii principali ai globalizării despre care Donald Trump spunea că este „gogorița băgată forțat pe gâtul popoarelor”. Aşa-zişii „iluminați” sunt cei care controlează sistemul bancar american și internațional, Federal Reserve, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Desigur, ei controlează și cea mai mare parte a presei din sfera de influență a SUA. Întâmplător sau nu, aceștia sunt cu toții evrei. În cel mai înalt cerc al puterii globaliste ne-evreii sunt rarități și nu dețin decât o influență limitată și controlată. Cei mai importanți dintre ei sunt familiile evreiești Rothschild și Rockefeller. Dar mai sunt familii foarte importante de mari bancheri evrei. George Soros și Bill Gates, amândoi tot evrei, sunt actualmente cei mai activi globaliști, dar ei sunt actori executivi ai aşa-zişilor „iluminați”, interfața acestora, nu sunt decidenți principali, jucând rolul pe care îl deținea și Comisia Trilaterală, ai căror membri, Valéry Giscard d’Estaing (94 de ani), Henry Kissinger (97) și fostul prim-ministru al Japoniei, al cărui nume îmi scapă pe moment, sunt foarte în vârstă și nu mai am energia necesară ducerii luptei pentru dominația mondială. Comisia Trilaterală este factorul executiv al Organizației Bilderberg. Council on Foreign Relations, organizația care făcea președinților SUA recomandări cu putere de ordin, este o anexă a aşa-zişilor „iluminați”, din anticamera lor. Până la Donald Trump, conducerile SUA se subordonau în ascuns acestor aşa-zişi „iluminați”, iar supunerea lor era numită în mod fals și manipulator ca fiind o „teorie a conspirației”, fiind prezentată ca și când, de fapt, nu ar exista! Negarea evidențelor a ajuns să fie susținută de părți importante ale clasei politice internaționale. Minciuna stătea și mai stă încă la masă cu regii, ca să parafrazez un mare om politic, jurnalist și poet, cel mai mare pe care l-a avut poporul român, Mihai Eminescu, care știa și spunea adevărul. Cu minciuna în frunte s-au prostit și jefuit popoarele și s-au acreditat tezele false ale faptului că patriotismul și naționalismul ar fi fenomene nefaste, ar fi „rele” ale omenirii etc. Împotriva patriotismului și a naționalismului s-a creat poliția corectitudinii politice, una din marile mizerii ale lumii contemporane și recente, făcută în numele democrației, dar care nu are nimic în comun cu democrația, ci doar cu cenzura mascată, cea care ucide libertatea cuvântului și a opțiunilor politice. Printr-un sistem perfid și foarte rafinat, în numele drepturilor personale s-au luat popoarelor drepturile colective, care sunt esența etnicității. Pentru a-și ascunde controlul asupra lumii și a evita opoziția popoarelor față de această situație și pentru a neutraliza orice fel de adversitate, s-a promovat manipularea foarte fină, căreia i-au căzut victime inclusiv oameni cu studii superioare. Nu-i numesc intelectuali, pentru că nu poate fi numit intelectual un om care, indiferent câte multe pagini a citit el și câte diplome înalte are în dulap, nu cunoaște și nu înțelege modul în care este condusă lumea din care și el face parte. Presa a devenit de multă vreme o armă foarte tăioasă, cea mai mare parte a ei fiind în mâna judeo-globaliștilor, cum am mai spus. În cadrul masoneriei și organizațiilor conexe acesteia se practică jurăminte cu mare impact și cu pedepse cumplite, până la moarte (de exemplu, cunoscuta „ardere între coloane”), pentru cei care le încalcă. După anul 1913, când au preluat controlul absolut asupra finanțelor SUA, aşa-zişii „iluminați” sunt cei care au folosit cele mai murdare acțiuni politice, economice, financiare, militare, pentru a-și promova interesele de înavuțire și de dominație a lumii. Donald Trump, având în spate forțele patriotice americane care îl susțin și vor să redea libertatea SUA față de aşa-zişii „iluminați” evrei, duce o luptă extraordinară, pe care eu o consider ca fiind realmente EROICĂ. Au mai încercat și Abraham Lincoln și John Kennedy, dar nu au avut susținerea necesară pentru a rămâne în viață. Misiunea lui Trump este una foarte grea. El a arătat de unde vine răul, și-a propus să-l eradicheze și are un program în acest sens. Cel mai important proiect al său este trecerea băncii centrale a țării, Federal Reserve, în proprietatea statului american și sub controlul absolut al Casei Albe. Actualmente, Federal Reserve, singurul emitent de dolari din lume, este sub controlul băncilor private evreiești. Când banca statului tău este sub control privat, și guvernul acelui stat este sub control privat. În cazul în care Donald Trump va câștiga alegerile, în noiembrie 2020, este foarte posibil să promoveze imediat legea de naționalizare a Federal Reserve. Acesta este modelul financiar pe care administrația Trump propune să îl și exporte. Gândiți-vă și la România, cât de utilă ar fi o asemenea măsură. Banca Națională este controlată de sistemul bancar internațional. Ei îl conduc pe ofițerul de securitate vândut străinilor, Mugur Isărescu, care slujește aşa-zişii „iluminați” de 30 de ani, în dauna României și a poporului român. Un asasin economic, poate cel mai mare de după 22 decembrie 1989, mai mare decât colegii lui securiști care au jefuit 35-40 de miliarde de dolari agonisiți din căpușarea economiei naționale. Astăzi, din neachitarea obligațiilor fiscale și exportul ilegal de profit, România este jefuită anual de până la o sută de miliarde de euro. În paralel cu îndatorarea țării, prin vocea lui Mugur Isărescu, Banca Națională a declarat că țara nu mai are nevoie de aur și a sistat achiziția aurului românesc, cu aproape două decenii în urmă! O țară bogată, cu mari rezerve de aur, ar putea fi puternică, ar putea avea o monedă mai stabilă, ar depinde mai puțin de organismele financiare ale aşa-zişilor „iluminați”. Așa s-a ajuns să se dispună închiderea minelor de aur și, prin lipsa obiectului de activitate, să se desființeze combinatele de prelucrarea minereului aurifer de la Baia Mare și Copșa Mică. Apoi, ca să lege și mai tare România de picioare, Isărescu (la origine familia lui s-a numit Iser) a dus un tezaur de 14 tone de aur la Londra, pe mâna aşa-zişilor „iluminați”, un gaj, o garanție că România rămâne o colonie cuminte. În istoria României niciun tezaur care a fost scos din țară nu s-a mai întors. Dragnea și Vâlcov au vrut să-l readucă în țară și au ajuns la pușcărie, iar imaginea lor este distrusă permanent de mass-media aservită securiștilor globaliști. Între proiectele grupului național-protecționist din SUA condus de Donald Trump este și acela al opririi războaielor de agresiune cu care s-a hrănit conducerea judeo-globalistă anterioară a SUA și a întregii zone euro-atlantice de influență. În acest sens, președintele Trump a dus o intensă muncă de lămurire a generalilor americani asupra necesității de a opri războaiele de agresiune. Mulți dintre generalii importanți din armata SUA au afaceri de familie legate de industria militară și de aprovizionarea armatei. Generalii americani au preluat controlul asupra traficului de opiu din Afganistan încă din 2001 și s-au îmbogățit din jefuirea Irakului. Ca urmare a războaielor și a operațiunilor agresive ale SUA, acești generali s-au bucurat de privilegii foarte importante. Apoi, ei au fost educați, începând din liceele militare și din școlile militare de ofițeri în spiritul cultului față de război, față de dominația mondială a armatei SUA, față de nevoia ca militarul american să meargă și să moară „pentru patrie”, peste mări și țări. Din aceste cauze, un proiect politic de stopare a războaielor este greu digerabil pentru această generație de militari. De când a ajuns la conducerea SUA, forțele care militează pentru perpetuarea politicii militariste au încercat să-l determine pe noul președinte să continue agresiunile, încercând să-i ofere toate motivațiile. Donald Trump a demontat această linie politico-militară, mai dându-le doar câte o mică „bomboană”, pe această linie. Încă din finalul campaniei electorale din 2016, Donald Trump i-a acuzat pe președintele Barack Obama și pe secretarul de stat Hillary Clinton că au creat organizația teroristă ISIS și i-a amenințat cu închisoarea pentru acest fapt. În prima zi a instalării lui Donald Trump la Casa Albă, președintele Barack Obama l-a rugat în public să respecte cutuma de a nu-i pedepsi pe predecesori pentru faptele lor. Era evident că îi era teamă. Stopând finanțările guvernamentale și livrările de arme către ISIS, organizația teroristă s-a prăbușit, iar despre șeful ei se spune că ar fi fost asasinat de forțele speciale americane. Nu mai este niciun secret faptul că organizația teroristă ISIS, ca și Al Qaida au fost creații ale regimurilor judeo-globaliste necesare oferirii de motivații pentru agresiuni internaționale, pentru înarmare, pentru dominație la scară mondială, pentru îmbogățire, pentru justificarea controlului populației de către serviciile secrete, pentru promovarea intereselor evreiești internaționale. De altfel, este bine cunoscut faptul că Osama bin Laden a fost un foarte important agent al CIA, mulți ani însărcinat cu coordonarea luptei talibanilor împotriva agresiunii și ocupației militare a URSS în Afganistan (1979-1988). Dar politica militaristă a globaliștilor din ultimele două decenii s-a întors ca un bumerang împotriva puterii militare a SUA. Înaintea acestor războaie declanșate în 2001, SUA erau cea mai mare putere a lumii. Războaiele au speriat întreaga lume și așa s-au născut organizațiile politico-militare și economice Shanhai-5 și BRICS. Despre Shanhai-5 președintele Vladimir Putin a declarat că „este un fel de NATO și UE, luate la un loc”. De asemenea, în luna iunie 2020, comandanții pompierilor din New York, reuniți într-o conferință de presă, au făcut o declarație care a confirmat analizele și interpretările multor observatori: turnurile gemene din New York nu au fost dărâmate ca urmare a unui atac aerian, ci ele au fost detonate din interior, cu explozivi. Deci, aflăm oficial că atacul terorist asupra SUA din 11 septembrie 2001 a fost tot „o gogoriță”, ca și alte asemenea diversiuni din istorie. Noua linie politică față de războaiele SUA în diverse state ale lumii s-a văzut din discursurile lui Trump despre războaiele SUA în Orientul Mijlociu, din perioada predecesorilor săi. El a spus despre ele că sunt „mari greșeli” și a făcut o afirmație care a dărâmat din trei cuvinte întreaga propagandă pro-război, făcută cu cheltuieli de miliarde de dolari, susținând că lumea de astăzi dacă i-ar avea pe președintele irakian Saddam Hussein și pe cel al Libiei, Muammar el Gaddafi, ar fi fost o lume mai bună! Dacă ne gândim că cele două mari personalități ale lumii musulmane, asasinați mișelește de invadatori, erau patrioți naționaliști, care și-au dezvoltat mult propriile state și popoare, luptând până la moarte pentru a se apăra de regimul judeo-globalist. Pe viitor, este posibil să fie nevoie să ne așteptăm ca și alte personalități istorice ale popoarelor care au promovat aceeași linie politică patriotică și naționalistă să fie văzute cu alți ochi, ca personalități care au și părți bune, imaginea lor fiind posibil a fi spălată de noroiul imens aruncat asupra lor de mass-media globalistă. Imaginea tuturor patrioților și naționaliștilor a fost murdărită de mass-media judeo-globalistă, iar o mare parte a opiniei publice a fost derutată de această manipulare. Când le spuneam aceste aspecte studenților mei, civili, dar și ofițeri de toate armele ai României, cu decenii în urmă, au fost colegi de breaslă, ca și generali de diverse arme care au predat la facultatea mea, care m-au condamnat pe la colțuri și prin debarale, mirați că susțin „teoria conspirației”, de parcă n-ar fi existat și nu ar exista, ceas de ceas, conspirații în istorie. Într-un foarte important discurs ținut în fața cadrelor de comandă de la Pentagon, Donald Trump a spus explicit că SUA nu mai pot continua să vorbească într-una despre pace și să facă război. Globaliștii și o parte a sistemului militaro-informativ al SUA ar fi dorit să continue războaiele din Afganistan, Siria, Libia și să se deschidă noi fronturi împotriva dușmanului istoric al Israelului, Iranul, împotriva Coreei de Nord și împotriva Venezuelei. Proiectul de război împotriva Coreei de Nord era văzut ca fiind de natură a consolida prezența militară a SUA în zona Asia-Pacific, la confluența celor mai importanți rivali economici ai SUA: Rusia, China, Japonia, Coreea, India și „tigrii ” economici asiatici. Trump și-a pus proiectele militare în aplicare. A dovedit că terorismul internațional este un pion nesemnificativ, care fusese umflat „cu pompa” de către guvernările globaliste ale SUA. În Siria, SUA au rămas doar cu puține efective militare în zona kurdă, ca urmare a unor mai vechi angajamente semnate de americani pentru protejarea acestei populații față de agresiunile Turciei, putere care a întors spatele Occidentului și s-a apropiat politico-militar de Rusia și economic de BRICS. Prin întâlnirile directe și convorbirile cu președintele Coreei de Nord, Kim Jong-un, Donald Trump a dovedit că acesta este frecventabil ca partener de negocieri politico-militare, l-a „lansat”, acceptându-l ca partener de discuții și a stins perspectivele de război cu el. Concomitent, experiențele cu rachete nucleare ale Coreei de Nord, au determinat SUA să-și întărească prezența militară în zonă, dar această prezență nu vizează micuța Coree de Nord, ci marea Chină, inamicul real al SUA. Armata americană și cea a Israelului au fost pregătite ani de zile pentru o agresiune asupra Iranului. Evreimea mondială, în frunte cu prim-ministrul Netanyahu, au presat Casa Albă să facă război în Iran. S-a ajuns până la momentul stabilirii planului de atac și al orei declanșării lui. În ultimul moment, Donald Trump a ordonat contramandarea operațiunii, spre dezamăgirea cruntă a evreimii globaliste și a Israelului, care își pusese mari speranțe în Trump pentru acest război, motiv pentru care l-a și susținut în alegerile din 2016. Globaliștii lui Obama ridicaseră sancțiunile împotriva Iranului și cu intenția de a atrage această țară în circuitul economic și politic global, care să le permită penetrarea țării, pentru a o distruge și din interior. Donald Trump le-a dejucat planul și s-a opus ridicării sancțiunilor. Prin aceasta el a dorit să împingă Iranul în afara controlului forțelor globaliste internaționale, obligându-l să țină aproape de Federația Rusă, pentru a-și putea asigura securitatea națională. De altfel, Rusia a avertizat Israelul că dacă ar ataca Iranul, acesta va fi dotat cu sisteme de armament SS-400, care ar face atacul israelian inofensiv și ar periclita grav propria securitate a Israelului. Din acest punct de vedere, mascat, Donald Trump a dus o acțiune politică de conivență cu Federația Rusă. Atât Donald Trump, cât și Vladimir Putin sunt naționaliști, suveraniști, adversari ai globaliștilor. Ei acționează în aceeași direcție. Chiar dacă SUA și Rusia se declară adversari, ei colaborează strâns și cei doi președinți au recunoscut că poartă adeseori convorbiri telefonice. Să ne amintim și întâlnirea lor istorică de la Helsinki, din iulie 2018, când, spre surprinderea analiștilor și opiniei publice, împotriva cutumelor, Trump și Putin s-au întâlnit și au discutat peste două ore, fără să fie însoțiți de delegați și fără translatori, între patru ochi. Nu ne îndoim de importanța foarte mare a conținutului discuțiilor. Globaliștii și o parte a opiniei publice internaționale au așteptat, de ani de zile, o intervenție militară a SUA împotriva Venezuelei, stat independent, foarte bogat în petrol, aflat în apropierea SUA, spre deosebire de marii producători de țiței din Orientul Mijlociu. Suveranitatea Venezuelei s-a manifestat preponderent în timpul președinților Hugo Chávez și Nicolás Maduro Moros. Ca și în cazul Iranului, președintele rus Vladimir Putin a declarat că nu va permite schimbarea prin forță a președintelui Maduro. Operațiunea de pătrundere a unor agenți ai CIA în Venezuela, din această primăvară, a fost dejucată și unii dintre agenți au fost arestați. Recent, Donald Trump a declarat că dorește să se întâlnească și să discute cu președintele Maduro. Reforma financiar fiscală revoluționară promovată de Donald Trump începând din anul 2017 a sprijinit foarte mult economia internă a SUA, cu deosebire firmele mici și mijlocii, uitate de oligarhii judeo-globaliști care au condus decenii de-a rândul țara. Veniturile suplimentare foarte mari obținute din colectarea obligațiilor fiscale au demonstrat că se pot înlocui veniturile obținute din producția, vânzarea și consumul de armament în cadrul războaielor de agresiune. Corporațiile care produc în străinătate au fost taxate suplimentar cu 20%, iar cele care și-au repatriat producția au primit o subvenție de 20%. Cele 40% au fost argument zdrobitor pentru revenirea în SUA a corporațiilor care produceau în China sau în America Latină.Desigur, succesele economico-financiare ale noului regim de la Washington nu pot fi puse pe seama unui singur om, a lui Donald Trump. Ele sunt rezultatul muncii unui întreg sistem care luptă pentru eliberarea și reformarea SUA de sub controlul oligarhilor aşa-zişi „iluminați”. Globaliștii, care doresc să înlăture noul regim de la Washington și care au șanse în acest sens, au încercat să minimalizeze doctrina „America first!”. Ei au acreditat ideea că, de fapt și Trump este tot un produs al aşa-zişilor „iluminați”, care doar face un fals joc suveranist temporar, tot în numele oligarhiei de pe Wall Street și nimic nu se va transforma. Lupta continuă cu îndârjire.Este necesar sa vă alăturați cu toții acestei lupte la nivel mondial !!!”

Maria-Aurelia: ”Si asa zisii nationalisti de pe internet au partea lor de vină. Posteaza cu nemiluita articole despre partea de Romanie frumoasa, cu traditii si minunatele simboluri sacre incrustate pe portile sculptate si cusute pe ii, dar se prefac ca nu vad cum sunt batranii din tara: multi dintre ei ramasi singuri, cu copiii plecati si nevoiti sa-si munceasca singuri pamantul.

Marian- Dorin Nitor: Despre ce naționalism este vorba? Eminescu sau junimiștii au compus opere romantice, naționaliste. Naționalism a fost și în 1848 și în 1918. O văd ca pe o idee politică valabilă oricând în definirea unui popor. (#SUA)Americanii sau (#UK) englezii au voie să fie naționaliști, să aibă politici protecționiste, dar alte țări nu. Să nu confundăm naționalismul cu naționalizarea sau cu vreo formă de dictatură (fascism, ceaușism, etc) care îl folosesc ca pretext.

Marian Trandafir: Naționalismul este necesar într-o societate, cât ar fi ea de emancipata. Tot timpul la granițele țării, și în interiorul acesteia, se afla uzurpatori și tradatori de neam. Este o utopie, să crezi că totul este roz și ca dragostea plutește în aer. Realitatea este foarte crudă, prin război sau acțiuni subversive, celelalte popoare au cautat sa ne cotropeasca și sa ne subjuge. Acest popor, nu a cotropit alt popor, nu a avut și nici nu și-a dorit acest lucru. Cu privire la țigani, am cunoscut mai multe satre, cum se spunea, din care cei mai rai erau cei musulmani din zona Dobrogei. Dar și aceștia, când se mai făcea educație, mulți s-au civilizat, iar copii lor depășesc cu mult alți copii de români. Totul sta în educație, asta când se mai făcea.

Mario Vargas Llosa: ”Naţionalismul este astăzi cel mai mare duşman al Europei.

Marius Ghincea: ” Națiune, naționalism, patriotism. Care este antonimul la naționalism? Avem deseori tentația de a spune că antonimul la naționalism este patriotism. Naționalismul este rău, toxic, murdar. Patriotismul, în schimb, este bun, civic, curat. Ei bine, antonimul la naționalism este, de fapt, cosmopolitanism. De ce? Pentru că patriotismul este doar o formă diferită de naționalism atunci când vorbim de state-națiune. Ce înțelegem prin naționalism în discursul popular este o formă vulgară și parazitară, îndepărtată de înțelesul istoric al naționalismului. Femeile și bărbații care se adunau acum 103 ani la Alba Iulia erau naționaliști. Adică voiau ca granițele națiunii, așa cum o concepeau ei, să fie congruente cu granițele statului. Naționalismul se referă la un principiu destul de simplu: fiecare națiune, ca o comunitate socio-culturală, să aibă propriul stat. Ca granițele teritoriale ale comunității naționale să fie congruente cu cele ale statului. De aceea naționaliștii catalani din Spania sau cei scoțieni din Marea Britanie vor un stat al lor. Mai departe de acest principiu, naționalismul este ceea  ce facem noi din el. Naționalismul a fost forța emancipatoare, liberalizatoare, progresistă a secolului al XIX-lea. Noțiunea de naționalism devine toxică odată ce caracterul progresist și emancipator este subvertit de curentele conservatoare, etnocentriste și puriste din prima jumătate a secolului XX, inclusiv în România. Naționalismul este ceea ce facem noi din el. Acesta poate căpăta valențe progresiste, liberale și emancipatorii dacă valorile și identitățile pe care le asociem cu el sunt de o asemenea factură. Dar poate fi, în egală măsură, și retrograd, anti-liberal și opresiv dacă îl asociem cu valori și identități intolerante și exclusiviste bazate pe ură și supremație.”

Martin Bormann: 1.Pentru noi, distrugerea evreilor a fost un proces esenţial de dezinfecţie, pe care l-am dus la limita lui extremă şi fără de care noi înşine am fi fost asfixiaţi şi distruşi.

Mihai Eminescu: ”Naționalismul este un semn rău la un popor.” *** ” Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pustotuşi, mâna pe statul român.

Mircea Vintilescu: ”Naționalismul este o ideologie care creează și susține o națiune ca un concept de identificare comună pentru un grup de oameni. Se deosebește de patriotism prin referința juridică și ideologia politică: naționalismul se referă la Dreptul strămoșesc care definește comunitățile istorico-lingvistice ("neamurile"), și tinde a constitui statele pe bază etnică, cu o legislație inspirată din jus sanguinis, în timp ce patriotismul se referă la Dreptul pământean care definește națiunile prin apartenența la același teritoriu și tinde a defini statele pe bază teritorială (indiferent de originile și limbile vorbite de populație; de exemplu în Elveția), cu o legislație inspirată din jus soli [1] . În domeniul artelor, romantismul este cunoscut a avea în naționalism un aspect important. Naționalismul romantic s-a dezvoltat mai ales pe plan cultural-artistic prin reînvierea momentelor de glorie din trecutul fiecărui popor și ocrotirea tradițiilor, datinilor și obiceiurilor populare. Giuseppe Mazzini și Garibaldi sunt promotorii ideii de reînviere a istoriei glorioase a Italiei. Cei doi au luptat pentru unificarea Italiei pe plan cultural la început, apoi și pe plan politic, și simultan au promovat, pe planul social, desființarea privilegiilor bisericești sau aristocratice din cele opt state din Italia. Mișcările în spectrul politic-ideologic apropiat naționalismului sunt diverse, ori ca element programatic, ori ca formă de propagandă. În secolul al XX-lea interpretarea eronată a anumitor date științifice din acea epocă (privind biologia speciei umane Homo sapiens, antropologia și ereditatea) și amestecul acestor interpretări cu naționalismul, a produs ultranaționalismul, concretizat prin mișcări de extremă dreaptă ca fascismul sau nazismul, care socoteau „neamul” ca un „organism biologic”. Partidul România Rațională este un partid: NAȚIONALIST PATRIOTIC OBIECTIV ȘI NEUTRU!!!Naționalismul patriotic promovează o națiune fără să se opună minorităților conlocuitoare. Naționalismul de tip șovin sau xenofob, dimpotrivă, li se opune. Raportat la specificul românesc, naționalismul șovin și antiromânesc din anumite țări folosește faptul că vorbitorii limbii române din afara României nu aparțin națiunii politice române (adică nu posedă cetățenia română) pentru a implementa ideea (atât la oamenii locului, cât și în opinia internațională) că aceștia nu ar aparține neamului (etniei și sferei culturale și istorice românești), mergându-se până la negarea faptului că au aceleași origini și că vorbesc aceeași limbă.

Mirela Fanea:”!Naționalismul este atunci când arborezi steagul țării tale cu prea multă mândrie și te bați cu pumnii în piept că nimeni nu este mai bun decât tine, deși știm foarte bine că ești cu peste 30 de ani în spatele celorlalți.”

Miron Manega: "Naționalismul ca fatalitate și omul de nicăieriIdentitatea este ceva de care nu poți scăpa. Te naști român, sau englez, sau francez, sau sârb, sau ungur, ca și cum te-ai naște negru, sau alb, sau înalt, sau scund. Identitatea este ceva ce vrei-nu vrei, este necesar să îți asumi. Nu este neapărat ceva de rău sau de bine, este pur și simplu o fatalitate. Irevocabilă.A încerca să nu mai fii român este ca și cum ai încerca să nu mai fii negru. Poți, evident, să asimilezi cultura și civilizația altui popor, poți să-ți vopsești părul și pielea în ce culoare vrei, dar nu poți să-ți răzuiești propria identitate, pentru că aceasta nu este un strat decopertabil, ci o structură genetică. De fapt, se poate, dar rezultatele sunt monstruoase, patologice. Michael Jackson a încercat să fie alb și, pentru moment, chiar a reușit. Ce s-a petrecut ulterior cu el, se știe. Emil Cioran a încercat să nu mai fie român, a devenit chiar cel mai mare stilist al limbii franceze, a refuzat să mai vorbească limba română sau să mai revină vreodată în țara natală, dar, în ultimul an de viață, bolnav fiind de Alzheimer, a uitat… limba franceză. A adopta o altă naționalitate seamănă cu o operație de schimbare de sex. Poți fi trans-național, așa cum poți fi trans-sexual. La nivel de libertate personală, lipsit de repere axiologice, opțiunea este realizabilă și politicește corectă. Rezultatele unor asemenea intervenții opționale sunt însă, așa cum am spus, monstruoase. Trădarea, de exemplu, este și ea o formă de patologie identitară. Trădătorii sunt nativii români care și-au făcut – ca să păstrăm analogia cu trans-sexualii – o operație de schimbare a identității. Deși vorbesc românește, nu mai sunt români. Dar nu sunt nici altceva, în sensul unei identități definibile. Sunt doar niște anomalii, niște mutanți. Eminescu îi numea „romunculi”. A fi european sau cetățean al Universului este o abstracție în care nu te poți plasa nemijlocit. Ești european pentru că te-ai născut în Europa. Dar te-ai născut într-un loc ANUME din Europa, într-o casă concretă, dintr-o țară concretă, din niște părinți concreți, de la care ai învățat o limbă concretă. Shakespeare este un scriitor universal pentru că a fost englez. Goethe, pentru că a fost german. Brâncuși este cel mai mare sculptor modern al lumii pentru că a avut inteligența, instinctul sau genialitatea de a rămâne, din punct de vedere etnic, român. Și-a asumat această etnicitate. Am folosit comparația cu transsexualii pentru că este mai aproape de limbajul curent. Putem duce însă analogia mai departe, comparând renunțarea la identitate cu lobotomia, spălarea creierului prin intervenții din afară.În cazul de față, avem de-a face cu o lobotomie fără bisturiu, doar prin „toxine” informaționale. Și este vorba de o lobotomie în masă, printr-un asediu uriaș, fără precedent, concentrat și concertat. Efectele sunt cele pe care le constatăm astăzi, în jurul nostru. Toate acestea constituie o explicație, nu și o scuză. Chiar dacă abia acum, în aceste condiții, capătă sens cu adevărat cuvintele lui Grigore Vieru: „Ca să fii român, este necesar să poți”. Iar ca să poți, ai nevoie de cel puțin trei aspecte: voință, știință și conștiință.Există, așadar, un transnaționalism voluntar, axat pe absența conștiinței identitare, prin analogie cu transsexualismul. Este, cum spuneam, o opțiune politicește corectă, dacă nu se poziționează, ca alternativă unică și universală, împotriva naționalismului funciar. Numai că aceste aspecte nu sunt deloc „politicește corecte”. Nicolae Iorga sesiza, încă din 1935, apariția unui nou tip de om universal, „omul de nicăieri”: „Se creează acum, pentru o lume neorganică, un tip de om universal, omul care e de nicăieri şi de peste tot, omul în afară de tradiţie, înstrăinat de mediul în care a trăit”. (Nicolae Iorga, Idei asupra problemelor actuale, Editura Cugetarea, 1935). Acest tip de om universal este, de fapt, așa cum îl definea Nichita referindu-se la Mircea Dinescu, – un copac fără rădăcini, „un copac pe roți”. El poate fi o apariție, dar nu un reper. Este omul cosmopolit al lui Eminescu (globalistul de azi) „care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, de cetăţean al universului”. Iar „cosmopolitismul este pretextul de a nu face nimic pentru desvoltarea unei părţi a omenirii, pentru că individul respectiv s’a însărcinat de a nu lucra nimic pentru universul întreg”. (Mihai Eminescu, Influenţa austriacă asupra românilor din Principate, Convorbiri literare, 1 August 1876). Așa cum observa Brad Florescu într-un excelent eseu intitulat „Arma secretă a României”, noi nu suntem o țară puternică nici militar, nici economic. Am fost amplasați geografic și prin destin istoric la intersecția marilor imperii (europene și asiatice), ceea ce ne-a condamnat la o defensivă permanentă și la o diplomație acrobatică. Supraviețuirea noastră ca popor sau ca neam s-a datorat unei robusteți a conştiinţei susținute de un arsenal de valori și simboluri comune: limbă, artă, repere istorice, credințe, instituții, concepte și personalități recunoscute. Acest arsenal a făcut ca, atât pe pe câmpul de luptă, cât și în afara lui, să putem rezista unor forțe copleșitoare, fie că a fost vorba despre imperiul Roman, Austro-Ungar, Otoman, Nazist sau Sovietic.Generații întregi de români au pierit în luptă sau în pușcării politice, ori au suferit atrocități, persecuții și privațiuni pe care toți cei care au făcut școala după 1990 nu le știu și nici nu le cred. Și nici nu vor să le știe, sensul acestor sacrificii fiind, pentru ei, un detaliu primitiv și anacronic. Deși, dacă ar înțelege amploarea performanței istorice de a nu fi dispărut ca nație în acest context, de a nu fi fost asimilați sau dizolvați în alte popoare, poate ar tresări în ei măcar sentimentul de admirație.Dar, pur și simplu, NU CRED. Și nici nu au substratul lăuntric de a interacționa cu Bogdan Petriceicu Hașdeu, de exemplu, care spunea că naționalismul este pentru un popor ceea ce este originalitatea pentru o persoană. Există, în raport cu sistemul de valori identitare, o generație pierdută. Poate nu definitiv, dar pierdută. Această generație nu este antiromânească, ci a-națională. O generație inteligentă, performantă și funcțională în orice loc de pe pământ unde există tehnologie. Cei care fac parte din această generație resping valorile identitare, pentru că nu-și simt apartenența și nici nu-i interesează. Nu-i văd rostul. Sunt simple exemplare ale speciei umane, dotate cu creier, dar lipsite de spiritualitate. Nu au idealuri, nu au obligații, nu au pentru ce să se sacrifice și nu atribuie existenței lor nicio aspirație transcendentă. Maximum de sens pe care și-l asumă este strict material: confortul și prosperitatea, fie prin job, fie prin antreprenoriat, care devin scop în sine, nu instrumente sau oportunități ale unui scop mai înalt.Într-o ordine strict materială, sunt perfect îndreptățiți să-și configureze astfel  existența, dar prin asta nu se mai diferențiază fundamental de celelalte specii de pe Terra. Simpla calitate de a avea conștiință nu te delimitează de regnul animal, dacă această conștiință rămâne captivă în purgatoriul tetraedric al hedonismului: muncă, procreație, consum și plăcere. Între ei și pisici, de exemplu, este o diferență de nuanță și complexitate, nu de esență. Aceste considerații nu se referă la o majoritate absolută, ci la una statistică. Și nu este neapărat vina celor în cauză. Sau nu este în totalitate vina lor. Sunt victimele unui context generat artificial, prin haosul din educație, prin pomparea în spațiul public a ideilor globaliste opuse reperelor identitare (și demonizarea acestora din urmă), prin promovarea non-modelelor și pseudovalorilor, prin „monstruoasa coaliție” împotriva meritocrației. Mai există două categorii de români „pierduți”: cei cărora le este rușine că sunt români și cei care se urăsc pe sine pentru că sunt români. Se urăsc însă nu direct, ci pe ocolite, extrăgându-se din sistem. Ei denigrează vehement și furibund tot ce este românesc: originea, istoria, tradiția, valorile, biserica, strămoșii, Miorița și chiar pe Mihai Eminescu. Este, la prima vedere, ceva de neînțeles în această atitudine schizoidă care duce, în ultimă instanță, la desființarea propriei personalităţi. Însă, la o analiză mai atentă, explicația există: toate nedreptățile, frustrările, dezamăgirea, indignarea survenite în urma prăbușirii orizontului de așteptare al românului revoltat, ricoșează, de la cei cei care au provocat dezamăgirea (în speță oamenii politici din 1990 încoace), spre toți ceilalți care, ca și el, sunt dezamăgiți. Are loc un fel de transfer al ticăloșiei de la călăi la victime. Totul și toți devin culpabili și complici la haosul și marasmul în care trăim, la corupția sistemului, la hoția generalizată. În concluzie, toți suntem vinovați, pentru că suntem români. Toți, cu excepția celui în cauză. Aceste două categorii sunt, și ele, victimele aceluiași context creat artificial, al aceluiași haos impecabil organizat, care a dus la depopularea României și la transformarea oamenilor în propriii lor dușmani. Revenim, ca o concluzie, la excelentul articol al lui Brad Florescu. „Ceea ce se petrece astăzi cu România – spune el – are toate datele unui război psihologic care-și propune dezarmarea conştiinţei cetățenilor. Tot eșafodajul defensiv, tot arsenalul intangibil care ne-a permis să rezistăm celor mai brutale invazii, se află, de la o vreme, sub un asediu violent. Se trage cu artileria, se aruncă bombe, se infiltrează agenți și commando-uri în această structură. Acțiunile sunt evidente. N-aș putea spune dacă este un atac consolidat din partea unei singure forțe, o luptă între puteri alogene antagonice sau un terorism băștinaș, cert este că, în special de prin 2008, ofensiva s-a întețit iar cazemata începe să se zgâlțâie.”În aceste condiții, resurecția  naționalismului devine o consecință logică. De fapt, nici măcar nu este o resurecție. E o manifestare organică naturală, provocată de agresiunea aceluiași context creat artificial. Iar gradul de manifestare a naționalismului este determinat de amploarea agresiunii care se exercită asupra lui. Este o reacție în oglindă. În condiții obișnuite, existența naționalismului este insesizabilă, ca funcționarea unui organism sănătos. În momentul în care un virus sau o boală (am numit prin aceasta agresiunea, atacul) au pătruns în organism, acesta intră în stare de luptă și face febră. Dar această febră nu reprezintă boala în sine, care ar fi necesar să fie tratată, ci efectul luptei organismului cu boala. Boala este, în cazul de față, agresiunea globalismului asupra memoriei identitare. Cei care o instrumentează și-au însușit bine lecția lui Milan Kundera: „Dacă vrei să ucizi un popor, suprimă-i memoria”.

Napoleon Savescu: "CE ÎNSEAMNĂ A FI NAȚIONALIST. Popor : Un grup de oameni care trăiesc în cadrul aceloraşi graniţe, vorbesc aceeaşi limbă, au aceeaşi cultură şi, în general, aceeaşi religie. Spaţiul geografic care caracterizează un popor este Patria acestui popor.Patriot este acela care iubeşte acest spaţiu cât şi poporul din acest spaţiu geografic. Naţiunea : tot ce a dat mai bun un popor de-a lungul sutelor de ani , miilor de ani în cazul poporului nostru, formează Naţiunea acelui popor.Națiunea reprezintă stadiul superior al noţiunii de popor, chintesenţa poporului, sumusul valoric recunoscut şi acceptat internaţional. Naţionalist este acela care iubeşte ceea ce a dat mai bun poporul său de-a lungul sutelor de ani ,miilor de ani (naţiunea); cel care iubeşte şi protejează naţiunea din care face parte. In vremea noastră, sensul „naţionalist” are, după unii, predominant, conotaţie peiorativă, îngustă: cineva care nu gândeşte „larg”, ci mai mult în cadrul restrâns al naţiunii lui, unilateral, motiv pentru care, după “aceştea” , nu este bine privit într-o societate multinațională. Sunt şi forme negative ale naţionalismului : naţionalismul şovin, extremist sau cel ultranaţionalist. Naţionalismul este conştiinţa apartenenţei la un neam. Este normal să existe o voinţă a naţiunii de a-şi afirma şi apăra pământul strămoşesc, istoria, cultura, religia, limba şi rasa. De unde, însă, agresivitatea şi suspiciunea faţă de acest cuvânt? Unii politicieni s-au grăbit să imprime definiţiei un aspect tendenţios: naţionalismul ar fi iubirea exagerată a propriului neam. Ca şi cum ai putea să-ţi iubeşti altfel decât exagerat propriul popor ?! Ei ar vrea să-ţi iubeşti neamul mai prudent, mai ponderat, mai rezonabil, eventual să renunţi la exces şi să iubeşti mai mult alte neamuri, străine. Ideea e atât de aberantă, încât nu mai trebuie s-o comentăm. Oare nu pentru neamul român, german sau italian au murit milioane de români, germani ori italieni? Pe ce alt sentiment e clădită întreaga istorie a lumii?Nu poţi să-ţi iubeşti neamul decât în exces! Cine este sincer cu sine trebuie să recunoască deschis acest lucru! Politicienii demagogi au priceput că nu pot controla această zonă, că iubirea de neam nu poate fi măsurată, reglată ori cumpărată. Numai într-un regim în care valorile sunt răsturnate iar religia omului este banul, un asemenea sentiment e neapărat vinovat. Mai ales datorită faptului că naţionalismul intră în conflict deschis cu tezele comuniste, excesiv socialist-democrat-liberale, care şi-au dovedit falimentul şi au blocat dezvoltarea firească a ţării noastre. A fi naţionalist înseamnă, însă, nu numai a-ţi iubi neamul, ci şi a-l respecta pe cel care, de alt neam fiind, e naţionalist. Echilibrul care se creează între aceste forţe, sincere şi puternice, e unul natural. Nu-i putem condamna pe unguri, ruși că ţin mai mult la neamul lor decât la al nostru. Nu înţelegem însă pretenţia absurdă a unor minoritari de a ne cere să tolerăm noi naţionalismul lor pe teritoriul Ţării Noastre, în detrimentul nostru. Dacă vor înţelege să fie naţionalişti la ei acasă, noi nu putem decât să-i respectăm! Nu este o crimă că ne iubim ţara, chiar dacă, în acest sentiment, picurăm şi puţin exces…Nu este o ruşine că simţim în noi pulsul neamului nostru. Fondatorul naţionalismului românesc, Nicolae Bălcescu  (1819-1852), ne-a lăsat o lege: ”Naţiunea este mai importantă ca Libertatea. Pierdută, Libertatea se recapătă; dar Naţiunea odată distrusă, este definitiv dispărută”. Am urmărit, de exemplu, problema influenţei pe care ideologia ori poezia naţionalistă a lui Eminescu a exercitat-o asupra generaţiilor următoare. Unii l-au socotit pe Eminescu prea puţin naţionalist, alţii - prea mult obsedat de ideea naţională. Pe vremea studiilor la Viena, i se arunca acuzaţia de cosmopolit şi vândut străinilor. La una din adunările Societaţii România Jună, în articolul său din „Columna lui Traian” (23 august 1871), B. P. Hasdeu îl socoate pe Eminescu cosmopolit. Ceea ce-i mai interesant e că, după moartea poetului nostru naţional, deşi era uşor să i se cunoască activitatea ziaristică întru apărarea cauzei naţionale a românilor din Ardeal, Moldova din Bucovina sau din îndepărtata Macedonie, deşi „Scrisoarea I I I” ori „Doina” era la îndemâna oricui, lui Eminescu încă i se mai aduce acuzaţia de-a fi fost prea puţin naţionalist. Recitindu-i versurile, vă las pe dumneavoastră să le apreciaţi prezenta lor valoare:Scrisoarea III" (fragment) .."Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!/ Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,/ În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,/ Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie./ Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,/ Unde spumega desfrâul în mişcări şi în cuvinte,/ Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri/ Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri.../ Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire/ Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;/ Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,/ Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!/ Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi/ Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!/ Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,/ Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,/ Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,/ Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,/ Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,/ Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!/ Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?/ Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară,/ Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,/ Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,/ Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!/ Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;/ Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.” Eminescu îmbrăţişează cu dragoste trecutul strămoşesc şi evocă figurile măreţe ale neamului. El răscoleşte conştiinţa naţională, oferind generaţiilor viitoare un nou simţ al demnităţii şi mai multă mândrie umană promovând naţionalismul. În DACI , Eminescu vede un popor plin de nobleţe, de iubire de patrie şi de libertate: „Era un popor brav acela care-a impus tribut Romei; era un popor nobil acela, a cărui cădere te umple de lacrimi, iar nu de dispreţ, şi a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n'a fost şi nu va fi ruşine niciodată". În anul 1889, Eminescu ne spune: „În România totul trebuie dacizat”! Personal cred azi ca a fi Dac nu este o calitate, ci un dat. Nu alegem să fim daci, ci ne naştem daci. Pentru cine este familiar cu ideologia şi psihologia manipulării maselor, nu este nimic nou ceea ce am spus şi scris în repetate rânduri : „Pentru lichidarea unui popor (să spunem a celui dac), se începe prin a-i altera, a-i şterge memoria: îi distrugi cultura, cărţile, religia, istoria şi apoi vine altcineva care îi va scrie alte cărţi, îi va da altă religie, altă cultură, îi va inventa o altă istorie (de origine latină ori slavă -vezi 1944- , după momentul politic). Între timp, poporul începe să uite ceea ce este sau ceea ce a fost iar cei din jur vor uita şi mai repede: limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală. Noile forme istorice vor aduce elemente şi simboluri noi de adoraţie, care le vor îndepărta pe cele originare. Din vechiul start spiritual vor rămâne undeva, la un etaj inferior al cunoaşterii, numai câteva cuvinte, expresii, tradiţii, impresii, fragmente, nume de localităţi, munţi şi ape, fără un înţeles aparent. Formele vechi care, cândva, au ocupat valenţa transcendentalului, vor fi deplasate de formele noi, care vor dicta componenţa şi funcţiile «noului popor». Oare chiar aşa s-a intâmplat cu noi în ultimii 150 ani ?”. Când, nu de mult, nemţii se considerau un popor pur, arian, refuzând să-şi accepte originea aşa cum era ea, noi toţi i-am condamnat; şi am avut dreptate. Când un grup de „neinspiraţi” ne-au schimbat istoria, fluturându-ne în faţă una mai „nobilă”-(romană ) decât cea adevărată, dacică, mulţi dintre noi s-au grăbit s-o accepte „cu mândrie” dar cu iresponsabilitate faţă de poporul, naţiunea noastră. Lupta noastră prezentă cu aceşti invalizi intelectuali este, azi, deosebit de grea; o minciună repetată a devenit un adevăr aproape de nezdruncinat. Alexandru Humbold ne spune: „maturitatea unui popor se manifestă în momentul când îşi acceptă istoria aşa cum este ea, bună ori rea”. Astăzi, după ieşirea de sub dictatura bicefală ceauşească, ţara noastră, poporul nostru, naţiunea noastră suferă procesul redobândirii conştiinţei naţionale, atât în interior cât şi în exterior, în cadrul integrării europene. În lupta noastră pentru adevărata istorie a poporului nostru, trebuie să desfiinţăm zeflemeaua lichelei istorice cât şi scepticismul invalizilor intelectuali, a amatorilor de diversiune în viaţa culturală, şi să promovăm adevărul aşa cum este el, bun sau rău.Ştim cu toţii că este foarte greu să schimbi o părere  falsă, fiindcă e înrădăcinată de secole prin manualele şcolare, prin tomuri de istorie, cărţi, articole, studii de aşa-zisă „romanistică”, intervenţii la radio şi la televiziune. Bucuria de a descoperi o magistrală istorie daco-getă a strămoşilor noştri precum şi dorinţa firească de a face cunoscută această istorie m-au determinat să înfiinţez, în anul 1999, Societatea „DACIA REVIVAL” („Reînvierea Daciei”), cu sediul în New York. Societatea îşi propune să aprofundeze studiile privind istoria veche a Daciei. În concluzie, a-ţi iubi naţiunea căreia îi aparţii este ceva natural: este o Onoare şi o Datorie!

Nichifor Crainic: ”A fi naţionalist în România, adică a-ţi închina viaţa ridicării neamului şi ţării tale, însemnează a te aşeza pe un pisc în bătaia tuturor furtunilor urii şi a trăznetelor răzbunării. Nimic nu e mai urâtă, nimic mai prigonită şi mai lovită decât dragostea supremă de românism.”

Nicolae Titulescu: ”Sentimentul national este acela care asigura existenta popoarelor.”

Nicolae Tudor: "Nationalismul este un moft, este o emancipare elitista care conduce, din cauza experientelor personale ale sustinatorilor in contact/conflict cu alti oameni, la ura nu pentru individ ci pentru o etnie, categorie sociala samd. Este cunoscuta ura nationalistilor pentru tigani si solutia lor: glontul. Este cunoscut dispretul nationalistilor pentru saraci (exemple: preot: "catedrala neamului nu a fost construita si pentru saraci", Dancu: saracii nu sunt egalii nostri"). Iata, deci, exemple reale, concludente, care arunca nationalismul in stratul superficial al gandirii. Nationalistii se bat cu pumnul in piept pentru patrie si popor, dar aceasta patrie si popor sunt notiuni abstracte, ei nu se bat pentru fiecare bucata din patrie si fiecare om in parte ca acestia sa fie in echilibru existential, patria inseamna pamanturile cumparate de ei iar poporul inseamna ei, elita carea ii este permis de sus sa vorbeasca despre asta. Nationalism inseamna sa iubesti poporul in maniera in care entitatile individuale care il compun sunt egale intre ele, cel putin pana la nivelul trecerii de supravietuire. Un nationalist are voie sa vorbeasca despre patrie si popor doar dupa ce exista un exchilibru in interiorul patriei si poporului si, vorba/lupta sa inseamna conservarea sau evolutia acestui intreg uman. Pana atunci sa faca bine sa lupte pentru oameni, pentru fiecare in parte. Nationalistii, in numele moralitatii, au trimis la BUG tiganii impreuna cu cei care au fost aratati cu degetul ca sunt tigani (in loc de 115000 cati figurau in statistici, au trimis peste 170.000) si societatea nu s-a purificat de gainari, de-acum se fura si de atunci se tot fura nu cu buzunarul pentru a supravietui, ci cu remorcile si tirurile si locomotivele ce trag sute de vagoane dupa ele pline bogatie furata cu acte, la lumina zilei. Da, nationalism, dar nu de dreapta, in favoarea capitalistilor, ci moralitate si lege pentru toti.” *** "Romanii platesc institutii sa apere tara. eu, tu, el, ea, nationalisti fiind, nu o putem apara. Educatia tiganilor este un argument de fatada, fiecare om care se naste are genialitatea in sange. sa o manifeste este nevoie de conditii pentru a si-o manifesta. iar conditii nu inseamna educatie, ci conditii de trai. Tiganii au fost dezrobiti si goniti tot timpul de la marginea oricaror comunitati unde se stabileau. am vazut de zeci de ori situatoii cand li s-at distrus cu fadromele tot ce detineau, cum au fost izolati cu gard inalt si obligati sa nu iasa. Sociatatea nu a vrut sa ii improprietareasca la dezrobire si cu cate 1 ha pamant de persoana, societatea are pretentie ca nu sunt civilizati, dar ei sunt animale iar dresarea lor presupune timp mult si sacrificiu. dar ne convine sa ii gonim, sa batem, sa ii batjocorim. va atasez o poezie in care tiganul este vazut asa cum este: o vita. si nu din cauza lui, ci a noastra, a dv, a mea, a celui care ne citeste.”

Octavian Goga: ”Naţionalismul este singura doctrină salvatoare pentru un stat începător ca al nostru. Nu se poate concepe liberul parcurs al tuturor forţelor distructive în mijlocul poporului nostru.

Papa Francisc avertizează despre „exemplele de naționalism miop, extremist, resentimentar și agresiv”.

Paula Adriana Cozian: ”Globalizarea este o formă de comunism detaşat de naţionalism.

Petre Ţuţea: ”Legionarismul era în înseşi ideile epocii, dar legionarismul nu putea să iasă câştigător deoarece avea la bază o eroare – naţionalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de naţionalism li s-a tras sfârşitul legionarilor... Pentru că orice extremă este socialmente insuportabilă. Este limpede, nu? Orice extremă este lipsită de ideea fundamentală a oricărei societăţi bine organizate, ideea de echilibru social. Extremele violează ideea de echilibru social.

Policarp Moruşca: ”Naţionalismul sau sentimentul naţional, este perfecţionarea sentimentului social sădit în natura omului de Creatorul său şi solicitat se însăşi trebuinţa pe care a simţit-o omul întru exprimarea în comun a cultului datorat Ziditorului său. Ca atare, el este în strânsă legătură, de o egală însemnătate şi de reciprocă întregire cu sentimentul religios (confesionalism), pentru dăinuirea individului şi a unui popor.

Radu Burnete: „Naționalismul se traduce și în respingerea imigranților, deși economiile vestice au nevoie de ei ca de aer. Îi acuzăm că ne fură slujbele și pun presiune pe sistemele sociale, deși toate studiile de până acum arată că fiind majoritatea tineri ei contribuie la finanțarea sistemelor sociale tot mai necesare unei populații îmbătrânite ca să nu mai spun că preiau slujbe pe care populația locală nu le mai vrea. România a intrat și ea recent în această barcă. E admirabil că vrem să aducem diaspora înapoi, dar nu vom reuși curând. Forța de muncă „disponibilă” local pe care nu o angajează nimeni e un mit statistic pe care-l perpetuăm pentru că dacă am accepta că mai suntem doar vreo 16-17 milioane pe aceste meleaguri administrația și partidele ar trebui să treacă printr-o transformare profundă de care nu sunt pregătite”.

Radu Tudor: "NAȚIONALISMUL ÎNSEAMNĂ SĂ-I URĂȘTI PE STRĂINI" Dacă noi, naționaliștii, ne vrem țara înapoi, din mâinile corporațiilor, a SUA, ue și NATO, suntem catalogați ca fiind taliban, teroriști! Agentul sub acoperire, care servește interesele străine, taie și spânzură, în numele ocupanților!

Regele Mihai: 1. Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. 2. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul. 3. Vom avea o şansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele. 4. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.”

Reinhard Heydrich: 1.Nu voi ezita să răspund cu o violenţă nemaivăzută dacă voi continua să am sentimentul că Reich-ul este considerat slab şi concilierea loială din partea mea este interpretată ca slăbiciune.

Serghei Duca: ”Daca patriotismul este variabil si poți fi patriotul unei țări străine în timp ce stai o vreme în țara respectivâ (adică iubi două state in acelaşi timp), atunci naționalismul este o armă periculoasă în mâina nebunilor...

Stefan Csiki: ”Naționalismul cândva a avut valoare, acum este un sentiment mai puțin onorant!”

Tiziana Miccu: ”Patriotismul este responsabil si actioneaz pentru binele societatii. Nationalistul pretinde beneficii. Un patriot recunoaste bogatia istorica a multiculturalitatii propriei tari si foloseste aceasta realitate pentru imbogatirea culturii propriei tari. Patriotul are simt civic. El lupta PENTRU tara lui. Este responsabil. El nu arunca gunoaie pe strazi si dupa reproseaza statului ca nu curata. El mentine curata tara in care traieste. El nu arunca animale pe strada si dupa urla ca statul nu se ocupa de ele. Patriotul voteaza. Nu polueaza fonic ambientul. Nu pretinde beneficii de la stat.  Sau pensii speciale. Nationalisti au fost Mussolini si Hitler. Si am vazut unde duce nationalismul toxic.”

Tudor Arghezi: ”Naţionalismul, care-i barbaria sulemenită de o cultură superficială, introducerea jivinei din noi în civilizaţie, întreţine pofta de carne de om, dilată orgoliul naţionalităţii, subţiat în civilizaţie până la dispariţie.

Valeriu Butulescu: ”De regula, peste democratiile infantile, pe langa plaga saraciei si coruptiei, mai vine si ciuma nationalismului.”***”Naţionalism conservator. Vântul reformei, oprit cu mii de steaguri.

Vasile Ghica: ”Ca şi colesterolul, naţionalismul este de două feluri. Din care numai unul este bun.
Victor Rebengiuc, INTERVIU: Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Dumneavoastră ați trăit, ați văzut și ați simțit pericolul naționalismului gol. Victor Rebengiuc: Da!Claudiu Pândaru: Vedem că nu doar în  România, ci în întrega Europă, poate chiar în întreaga lume iar se ridică acest miraj. Victor Rebengiuc: Și din cauza migrațiunii, probabil. Faptul că vin foarte mulți migranți de dincolo de Marea Mediterană, și e amenințarea că locurile de muncă devin din ce în ce mai puțin accesibile pentru „băștinași”, poate pentru că aceia muncesc pe salarii mai mici, și atunci, sigur că se pune problema că „noi, românii”, „noi, nemții”, „noi trebuie să facem, nu voi, ăștia care veniți acum”. Claudiu Pândaru: Cum i-ați descrie unui tânăr, spre exemplu, care nu are nici experiență de viață, ci doar lipsa unor modele, unor valori, și poate se uită vrăjit de mirajul ăsta al naționalismului. Cum i-ați descrie pericolul ăsta? Victor Rebengiuc: E un pericol. Eu nu pot să fiu naționalist. Din firea mea nu pot să fiu naționalist. Să spun, „domne, eu sunt român...”. „Sunt român!”. Și ce-i cu asta? Eu ca român trebuie să muncesc cinstit, să îmi văd de treaba mea, să fac tot ce pot să fac pentru ca să fie bine în țara mea. Nu trebuie să mă bat cu pumnul în piept și să-i omor pe ceilalți care nu sunt români. Și să nu cred că românul e ăl mai deștept om din lume. Să nu cred așa ceva.Românii au avut oameni foarte deștepți. Dar nu numai  românii au avut oameni foarte deștepți în lumea asta. Noi avem lumină electrică aici nu de la români. Avem de la un american amărât. „România are nevoie de niște oameni ca lumea, cu idei bune, cu credință în democrație, lipsiți de ispita corupției” Și alte lucuri pe lumea asta au fost inventate de oameni foarte deștepți, sau dintr-o întâmplare. Nu că-i român și asta iartă tot și justifică tot. Nu se poate așa ceva! Claudiu Pândaru: Mai spuneți-mi un lucru. Dacă ar fi să se poată schimba ceva rapid și fundamental, care să ducă România cu pași repezi înainte, ce ar fi, sau ce ar trebui să fie acest lucru? Victor Rebengiuc: Niște oameni care să o conducă, niște oameni ca lumea, cu idei bune, cu credință în democrație și în tot ce poate da mai bine. Oameni cinstiți, lipsiți de ispita asta a corupției, unde nu se poate face nimic pentru că trebuie să ceară ceva parandărăt... „Dar mie ce-mi iese?”. Lui, care e pus acolo ca să facă treaba asta, pe salariul ăla. Eu nu pot să fiu corupt. Ce să fac? Să vorbesc cu publicul?, „domne, fiți atenți, în seara asta joc, dar ce iese la chestia asta, dacă vreți să vedeți spectacolul?”.Pot să fac așa ceva? Nu pot să fac așa ceva! Pentru că e o mizerie chestia asta. Eu am bucuria să joc când intru pe scenă. Claudiu Pândaru: Asta nu o vedeți, bucuria unor politicieni de a fi lideri... Victor Rebengiuc: Numai când apucă, când iau pentru ei, acolo. Când îl văd pe Oprescu ăsta, Doamne, Dumnezeule... Spune că „eu mi-am cinstit țara, eu n-am stat în genunchi”. Nu, că-i intrau banii automat în buzunar. Era circuitul clar făcut și banii curgeau. Așa a și fost prins, pentru că banii curgeau în continuare. „Păi, ce-i cu banii ăștia?”. „Păi, i-am împrumutat eu, n-am știut că-i 16, și credeam că-i 11...”. M-am informat și eu puțin, dar nu mai pun la inimă. Nu mai vreau. Știu că nu se poate face nimic. Cum au spus de Codruța Kovesi că „nu-i bună româncă”. Ea nu e „româncă bună”, „nu și-a iubit nația și poporul, și țara”. A vrut să ne scape de corupție, dar ea „a nenorocit România”. Că așa e România înfloritoare, cu corupți la conducere. Ministerele, toate, sunt de sus până jos numai corupție, la fiecare nivel.

Vintilă Mihăilescu și Svetlana Cârstean:  Spectatoare: Dacă ne uităm în urmă, manifestările naționaliste au fost legate de declin economic și toate s-au vărsat în al Doilea Război Mondial. Acum… Economia mondială e în declin. Manifestările naționaliste le avem. Om fi învățat sau nu? Sau avem nevoie de al treilea război ca să ne punem la loc cu toții? *Vintilă Mihăilescu: Dacă mai aveți multe întrebări din astea…    (Publicul râde.) Mă duc în prima cârciumă, mă-mbăt și mă-mpușc. „Cam când plănuiți că va fi al Treilea Război Mondial? Numai mâine nu, că am treabă.” Da, din păcate, răspunsul e că e posibil. Doar că nu va fi război așa cum știm noi, ci puțintel altfel. Dar zău… Am și eu o familie… (Se râde din nou.) 1. A fi naționalist în Balcani înseamnă să-ți pui steagul propriu pe brânza tuturor. Pornind de la o imagine similară celei de mai sus, antropologul spune că a fi naționalist în Balcani înseamnă „să-ți pui steagul propriu pe brânza tuturor.” Se referă la un fapt real: din 2002 încoace, feta desemnează exclusiv brânza produsă într-un anume fel, în anumite zone din Grecia, deși același tip de brânză se produce „din Pind până hăt departe”. „De când faceți voi brânza asta?”, ar fi întrebat organismele europene în țările balcanice unde se produc alimente similare. „De mult”, am fi răspuns cu toții, din Israel până-n Albania. Grecii, însă, au fost singurii care-au adus și atestare documentară. În Iliada lui Homer, eroul Ahile mănâncă feta, în cca. sec. XII î.e.n. Ca atare, doar urmașii lui Ahile au voie să producă brânza respectivă, ca produs cu denumire de origine controlată. Celelalte brânze asemănătoare din Europa se numesc „brânză albă”. (Da, inclusiv telemeaua autohtonă.) 2. Populismul e atunci când ești naționalist, dar nu și patriot. Patriotismul e o atitudine a individului, pe când naționalismul e o ideologie - ține de anumite politici implementate de către stat. Individul poate sau nu să subscrie acelei ideologii și poate fi patriot fără să fie naționalist. Poate fi atașat de propria națiune, fără să fie de acord cu practicile de promovare ale statului respectiv. Dar mai poate și să fie naționalist, fără să fie patriot - asta se cheamă populism, explică antropologul. 3. Poți să-ți schimbi sau să-ți părăsești identitatea„Nimeni nu știe ce înseamnă identitatea, în afară de  .români”, glumește Vintilă Mihăilescu. Sugerează că mulți intelectuali locali par să aibă opinii foarte ferme pe marginea unui subiect extrem de nuanțat și fluid. Propune o definiție: identitatea e un discurs, nu o „realitate” - nu te „naști” român, cum te naști bărbat sau femeie, ci te construiești român datorită unui discurs. E despre o apartenență, una dintre multele posibile pe care le poți avea ca individ. Există și apartenențe non-identitare (poți să aparții unui club de fotbal de amatori, fără ca asta să-ți definească identitatea). Și poți să ai mai multe apartenențe simultan: să fii femeie, bucureșteancă, jurnalistă etc. Poate cel mai important aspect al identității e că discursul ăsta trebuie să fie important, să aibă sens pentru individ. Să aibă rost, spune Mihăilescu că ar fi cel mai bine zis în limba română. Pentru că identitatea poate sau nu să aibă rost într-un context. În același timp, poate avea rost într-un anumit context, dar nu în altul. Identitatea se poate schimba. Se poate părăsi. Nu e un dat. „Identitatea nu e un blestem, precum rudele”, glumește antropologul, iar cei a căror identitate se schimbă nu sunt deloc de condamnat. „Un om singur pe o insulă nu are identitate, pentru că nu are de ce. Să fiu identic cu mine însumi, de unul singur, nu are rost.”Un ultim aspect important al  identității, explică Vintilă Mihăilescu, e că discursul identitar se construiește întotdeauna într-un joc de doi: nu există identitate fără alteritate. Ne definim ca la fel sau altfel față de un celălalt, nu în izolare. 4. Identitatea etnică e ca atunci când faci ciorbă ca la mama acasă, cu tot ce ai în gospodărie Identitatea culturală și cea etnică nu-s același lucru. Cea etnică poate fi lesne înțeleasă dacă ne uităm, de exemplu, la cele „două Canade”: cea anglofonă și cea francofonă. Fiecare comunitate și-a creat obiceiurile proprii, ca să-și marcheze specificitatea. Cu toate astea, din conviețuirea de secole a celor două grupări pe teritoriul aceleiași culturi, s-a creat o identitate culturală comună: cea canadiană. A apărut din temele și valorile circulate între cele două comunități, pe care au ajuns să le împărtășească. În cazul României, identitatea culturală, „îmi pare rău să vă spun, nu e occidentală, e balcanică”, se amuză Mihăilescu. „De la folclor la sarma, ghiuveci și alte meze”, obiceiurile și tradițiile au circulat în regiune și au ajuns comune. Identitatea etnică „e ca atunci când faci o ciorbă cu ce-ai în gospodărie. Dacă le pui pe toate într-o oală, nu-ți iese o ciorbă, ca la mama, ca la bunica.” Și e împortant cum îți construiești propria ciorbă. O să semene cu a celorlalți, dar ca să fie ciorbă românească, trebuie să aibă leuștean. „Și asta e jumătate de glumă”, adaugă Mihăilescu. „Baza construcției naționale e amnezia.” Antropologul spune că structura identității naționale se bazează pe un joc universal de amnezie și hipermnezie. Ca să te construiești ca națiune, trebuie să uiți anumite lucruri și să-ți amintești foarte pregnant altele. Oferă ca exemplu controversata propunere a istoricului Neagu Djuvara, cum că românii ar fi cumani. Nu dă bine să fim cumani, pentru că înseamnă că nu suntem la fel de puri etnic, deci nu suntem. Alegem să uităm că am (putea) fi. 5. Naționalismul  produce națiunea (și nu invers) Vintilă Mihăilescu speră că nu ne-am întrebat niciodată ce-a fost mai întâi: națiunea sau statul? Asta pentru că dilema e din familia celei cu oul și găina. Explică cele trei variante posibile de răspuns: Statul creează națiunea. Atitudinea asta e vădită din afirmații de tipul „Am făcut Italia, acum trebuie să-i mai facem şi pe italieni" (Massimo d'Azeglio) sau „Statul sunt eu!” (Ludovic al XIV-lea). Cum România nu a fost niciodată un stat puternic și n-a avut un Ludovic al XIV-lea care să îi facă pe români români, varianta asta nu prea e posibilă în spațiul nostru cultural. Națiunea necesită crearea unui stat, care să o susțină. Aceasta e poziția naționalistă, în sensul popular al cuvântului. E ceea ce cred cei care susțin existența unui „simț natural al națiunei”, precum Mihai Eminescu sau Nae Ionescu, care a afirmat că „ceea ce primează este națiunea; statul e, într-un fel, doar instrumentul acesteia”. Naționalismul produce națiunea și nu invers, afirmă filosoful și antropologul social Ernest Gellner, citat de Mihăilescu. Această variantă intermediară între cele două precedente susține că există o „proto-națiune”, creată din existența unui sentiment național, care trebuie confirmată și impusă prin crearea unui stat. România e o națiune care pare să se revendice din a treia variantă. Aceasta nu poate fi legitimată fără întrebarea de când există națiunea română? De demult, răspund românii. Și totuși de când, întreabă națiunile vecine, marile puteri politice, minoritățile etnice? De la daci, de la romani, de la Cucuteni? Din punct de vedere politic, e necesar ca această întrebare să aibă o limită și un răspuns ferm, clar. Elitele culturale care au participat la crearea națiunii române au legitimat pretențiile naționale prin caracterul „natural” al poporului român, existent în acest spațiu de la origini, dar „adormit” de către „barbarii de tirani”. 6. Războiul de independență n-a fost niciodată despre independență„Grecii ne zic Kutzovlahi, aromânii din Grecia  , Bulgarii Vlasi, aromânii fârșeroți ne zic Cipani, românii din România machedoni. Nimeni nu știe să suntem Grămușteni!” (bătrân din Dobrogea, apud Irina Nicolau ) Munții Grămuștei sunt o zonă din Dobrogea, iar citatul de mai sus arată că identitatea etnică în Balcani s-a construit în comunități relativ mici și izolate, dar între care au circulat obiceiuri purtătoare de identitate culturală transbalcanică. Mihăilescu spune că s-a întâmplat așa pentru că otomanii au fost deștepți. Populațiile non-musulmane din suzeranitatea otomană erau organizate pe mileturi - comunități religioase. A fost un fel de-al otomanilor de a le spune „N-aveți decât să vă faceți de cap în comunitățile proprii”, atât timp cât dădeau cezarului ce-i al cezarului. Adică își plăteau djizia (tributul) și își mențineau statutul inferior. Ca atare, războaiele de independență din regiune n-au fost niciodată despre independență. „O sută de țărani cu coasa împotriva a un milion de ieniceri. Bau!”, glumește profesorul. Luptele au fost mai degrabă negocieri împotriva exceselor Imperiului, care mărea dările peste puterile celor colonizați. „Pe vremea aia, negocierea se făcea cu paloșul și nu la Bruxelles, pentru câ încă nu se inventase Bruxelles-ul.” 7. România nu a fost niciodată grânarul Europei. „E complet infantil să explicăm totul despre identitatea culturală românească prin comunism.” Vintilă Mihăilescu insistă că perioada comunistă a construit mult în România, pe când despre idealizatul interbelic nu se poate spune același lucru. Mai susține că e extrem de important să știm „de unde venim pe bune”, ca să știm unde nu mai vrem să ajungem. Venim, explică antropologul, dintr-o societate țărănească mai mult pastorală. E important că românii erau mai păstori decât agricultori la final de secol XIX, pentru că asta însemna că trăiau  în comunități mici, foarte izolate, în zone cu densitate a populației foarte mică. Păstorii au nevoie de suprafețe mari și au productivitate mică, pe când agricultura eficientă necesită comunități mari, concentrate. Principatele Române aveau circa 20 de locuitori/km2 la sfârșitul secolului XIX, pe când în Belgia trăiau 128 de locuitori/km2 în 1831. Mai mult, în România lui 1930, circa 75% dintre români lucrau în agricultură. În Anglia lui 1803 doar 8% din populație se ocupa cu așa ceva. În 1938, în medie, țările din Balcani aveau o agricultură productivă în proporție de 52% față de media occidentală - productivitatea României era de 38%. Aveam cea mai mare proporție de analfabetism din regiune în 1938: 54%, față de 45% în Iugoslavia, 31% în Bulgaria și doar 6% în Ungaria. Chiar și după al Doilea Război Mondial, 75-80% din populație locuia în mediul rural. Nu aveam în continuare orașe mari, unite de rețele comerciale eficiente. România nu a fost niciodată grânarul Europei. Exportam foarte mult, însă produceam prea puțin pentru nevoile continentului. În ierarhia „grânarelor” europene, eram pe un loc 5 - 6, după țări mult mai mici, dar cu agricultură mult mai eficientă. „Eșecul Europei de Est de a ține pasul [cu Occidentul] nu a fost atât de neobișnuit încât să necesite o explicație aparte. Europa de Est, sau cea mai mare parte a ei, era mai asemănătoare cu restul lumii, înceată în a se schimba și a progresa.” (Daniel Chirot, 1989) Cu alte cuvinte, după cum spune profesorul de Studii Internaționale în citatul de mai sus, întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem, ca români, nu e Cum dracu’ suntem noi atât de subdezvoltați? Nu țările din Balcani sunt subdezvoltate, ci câteva țări occidentale sunt supradezvoltate - ele sunt excepția și nu invers. Țările balcanice sunt societăți țărănești obișnuite. Întrebarea, deci, ar fi mai degrabă Cum dumnezeu sunt ăia atât de dezvoltați?  spune Mihăilescu. 8. Identitatea națională nu se schimbă peste noapte, chiar dacă așa pare să se fi întâmplat în România. România s-a schimbat târziu, dar extrem de repede. Deși prima europenizare a României a avut loc abia în secolul XIX, societatea s-a schimbat mult în doar două - trei decenii. „Gândiți-vă că părinții voștri au fost [tributari imperiului otoman], iar voi sunteți [occidentalizați]”, spune Mihăilescu arătând spre două poze cu vestimentația specifică celor două aspecte ale perioadei. E perioada în care se naște forma fără fond a lui Titu Maiorescu. Pașoptiștii au fost nevoiți să o adopte, să treacă la sincronism, ca să poată să recupereze decalajele enorme dintre societatea românească și cea occidentală. „Orice triumf se plătește. Dacă vreți să propășim națiunea, asta necesită sacrificii.” Avem tendința să ne punem întrebări metafizice, să gândim totul în termeni de cultură - în loc să ne uităm și la datele istorice și statisticile societății, spune antropologul înainte să prezinte un tabel cu evoluția PIB-urilor în regiune de la 1870 și până în 1990. Se vede cu ochiul liber că România stătea cel mai bine în Balcani la 1870. A căzut până pe ultimul loc în perioada interbelică. Marele succes care fusese Marea Unire a costat enorm. Abia după 1990, în urma perioadei comuniste, România a reușit să recupereze parțial decalajul și să depășească Albania. „Orice triumf se plătește. Dacă vreți să propășim națiunea, asta necesită sacrificii,” explică Mihăilescu. 9. Țăranul român e și icoană a românismului și blestem al înapoierii. Deși azi ne place să credem că „țara asta a fost construită de boieri”, Mihăilescu insistă că n-ar fi avut cum să fie așa. Când populația e 90% rurală și vrei să construiești o națiune modernă dintr-un popor tradițional, ușor nu va fi. Mihăilescu amintește de o lucrare a istoricei Mirela Murgescu, care descrie incursiunile inspectorilor școlari la țară după Marea Unire, „ca să facă din țăran român.”  Păi, cum, țăranul nu era român? Nu, spune antropologul, pentru că la momentul respectiv identitatea etnică și națională nu erau niște lucruri de care ar fi avut de ce să-i pese. În același timp, țăranul român, invizibil pentru puținele elite ale României, și reprezentat ca o brută de către occident, a trebuit re-branduit. Românul s-a născut poet, vorba lui Alecsandri de care râdem azi, a fost la vremea sa un super branding politic, de țară. Pașoptistul a transformat țăranul român dintr-un sălbatic într-un poet natural. „În ţara noastră, singura realitate durabilă şi de nezdruncinat a fost şi încă mai este ţăranul.” (Liviu Rebreanu, 1940) versus „Nu mai vrem să fim eternii ţărani ai istoriei!” (Constantin Noica, 1943) Identitatea duală a țăranului român, care e fie icoană a românismului (ca la Rebreanu), fie un blestem al înapoierii (ca la Noica) persistă până-n zilele noastre. Se vede în reprezentări idealiza(n)te, gen puritatea ideologic conservatoare pe care o doresc unii la Muzeul Țăranului, dar și în proliferarea unor sinonime pentru „băi, țăranule”: ciumpalac, știrb, cocalar etc. 10. Românii s-au construit ca popor împotriva a ceva. „E țara plină de țări”, îl citează Mihăilescu pe Ion Conea. Și s-au înfrățit ca să scape toate de turci. E greu de spus dacă poporul român s-a luptat pentru independență sau războaiele de independență au creat poporul român. Existau elemente comune, gen limba și circulațiile între țări, precum și Principatele Unite încă dinainte de Marea Unire. Însă Mihăilescu spune că sentimentul de apartenență la națiunea română probabil n-ar fi putut să existe fără dușmanul comun. „Ne-am construit ca popor împotriva a ceva”, explică antropologul. Nici nu e de mirare. Statele naționale în regiune au apărut în urma războaielor balcanice, desfășurate cu interesul marilor puteri, în urma destrămării Imperiului Otoman. Noi, balcanicii, „suntem naționali împotriva celorlalte națiuni”. Ca studiu de caz, Mihăilescu vorbește despre Dobrogea, „pământ românesc”. Înainte de 1878, când a devenit parte din Principatele Române, avea o populație românească de doar 18%. În 1913 erau deja 57%. Cum? Prin purificări etnice și schimburi de populație - soluția recomandată de Națiunile Unite la momentul respectiv. Schimburile se desfășurau după cum se poate vedea în imaginea de mai jos: S-au construit școli și biserici românești, unde „au aflat românii că sunt români”. Și tot românii (dar doar ei) au primit pământ, ceea ce a dus la denaționalizare și, astfel, la naționalizare. Simplu spus, explică Mihăilescu, e de presupus că și Ali și Ițic s-ar fi declarat români ca să primească pământ. Concluzii: „Identitatea e ca măseaua. Simți că o ai doar când te doare.” Citatul de mai sus e o parafrază după Liiceanu, pe care Mihăilescu o folosește ca să puncteze situația actuală complicată. Adaugă că, prin revirimentul naționalismului în România, românii sunt „cât se poate de europeni”. Modelul discursului naționalist e european. „Vadim și LePen se înțelegeau ca frații, vorbeau aceeași limbă: europeană.” Antropologul explică faptul că niciun popor nu poate fi naționalist de unul singur, pentru că riști să te izolezi. În schimb, dacă și ceilalți sunt naționaliști, ești și tu. Asta pentru că naționalismul are o puternică dimensiune xenofobă: e simultan pentru o națiune și împotriva altor națiuni/naționalități. „Dacă vreți, e echivalentul politic al economiei de piață. Dacă construiești o corporație, o companie mare, calci pe cadavre (...) A reuși înseamnă a-i distruge pe ceilalți.” Sigur, spune Mihăilescu, există niște reguli ale jocului chiar și în cazul naționalismului. Atât timp cât ele sunt respectate și nu se sare calul, dimensiunea xenofobă poate să nu fie atât de vădită. Dar în România s-a sărit de două ori calul grav deja: în timpul perioadei legionare și în cel al naționalist-comunismului. Cât despre conviețuirea pașnică timp de secole, antropologul zice să nu ne bazăm pe asta. Pacea e fragilă și condiționată de apariția celei mai mici nesiguranțe, fie ea economică sau culturală. „Și ce dacă am conviețuit atât timp? Când apare nesiguranța, mai întâi pocnești și apoi întrebi Cum te cheamă?”

Viorel Roman: Romanii in laboratorul mondial / 333 / legionarii, comunistii, opinie Comunismul e internaționalist Proletari din toate țările, uniți-vă!. S-a constat însă că, prin utilizarea sa ca armă propagandistică, naționalismul poate fi un mijloc eficace de a păstra puterea. În România ortodoxo-comunistă, acest lucru a fost descoperit și practicat într-o manieră prudentă de către Gheorghe Gheorghiu-Dej (v. Declarația din aprilie 1964, amnistia deținuților politici), iar apoi a fost verificat în august 1968 și folosit în permanență de către Ceaușescu. Nu este, deci, surprinzător că naționalismul interbelic și supraviețuitorii săi serveau foarte bine propagandei Epocii de Aur. * Profetul Amos, Vechiul Testament, ia apararea celor oprimati, mesaj tradus de Marx in limbajul sec. 19. Un secol mai tarziu marxismul devine ideologia tarilor subdezvotate, care se distantau astfel de cele dezvoltate. In Razboi Mondial nationalismul triumfa si marxismul se muleaza apoi pe religie, la rusi devine ortodoxie mesianica, la moldo-valahi ortodoxie pragmtica, la greci, ortodoxie speculativa, la italieni, catolica, la chinezi, confucianista, la nepalezi, budista etc. I. Securistus communis: Este tipologia securistului indoctrinat de nationalismul de tip ceausist. Are la indemana cel mai eficient alibi care sa-i acopere orice gand monstros sau actiune bestiala: patriotismul si obedienta fata de stapan. Ceva mai sofisticat decat un militian din Plopeni sau Vascauti, securistul patriot este convins ca toata lumea din afara granitelor este membra a ocultei evreiesti, finantate din SUA, prin ong-urile unor iudeo-cia-isti, precum Soros. Asculta muzica populara, este convins ca e mai bine sa fure romanii decat strainii si nu poate concepe ca civilii pot fi chiar mai patrioti decat militarii. Crede pana in maduva oaselor ca „Ordinul se executa si nu se discuta”! Uraste intelectualii, dezbaterile publice si mai ales manifestatiile de protest, in care nu sunt implicati minieri! Reprezentanti tipici: Sebastian Ghita, Bogdan Diaconu si Mircea Dogaru. Am citit de curand si va sugerez sa o cititi, o carte infioratoare, "Tatal meu, Beria", scrisa de baiatul lui Beria, ultimul sef al NKVD-ului din timpl lui Stalin. Acest om a fost mana dreapta a lui Stalin decenii si are pe constiinta, impreuna cu multi altii, mii de crime. Baiatul lui povesteste cum vorbeau ei in casa. Erau anticomunisti, sa spun asa. Beria avea o parere extraordinar de proasta despre Lenin. Era georgian, ca Stalin, si ii ura pe rusi, aveau un nationalism care in cadrul URSS, la conducerea careia se aflau, era o crima. Aceasta duplicitate profunda si paradoxala facea lucrurile si mai rele. Acest paradox are o forma deplina, sa ii spun asa, in descrierea lui Vasili Grossman, sub infatisarea tortionarului, excelent in profesia lui, care ajunge seara acasa, asculta Wagner, ii spune copilului o poveste. Probabil ca asta e cel mai greu de inteles, aceasta intersectie de bine si rau in acest om.Da, acest tip de "complexitate" psihologica apare si in literatura si filmele despre nazisti. Dar  in cazul comunistilor, contradictia se afla chiar in miezul istoriei. Criminalul isi ura crima si continua sa o faca, genera teroarea si ii era lui insusi frica de ea. Ati intalnit si dumneavoastra oameni de felul acesta, cu functii de ordinul raului, cenzori, dar care la un moment dat au lasat cate o portita deschisa. In epoca, in anii 1980, editorii si scriitorii se rugau lui Dumnezeu sa le ajunga cartea la anumiti cenzor mai descuiati. De fapt "cenzori" nu e corect spus pentru ca dupa 1980, oficial nu a mai existat cenzura ca institutie, a devenit o realitate oculta. Eu nu am stiut niciodata ce se intampla peste editura, cate trepte mai existau, pentru ca e clar ca existau multe trepte, iar in cele mai grave cazuri, ultima treapta era chiar Ceausescu sau nevasta lui. Pregatind acest interviu, am plecat de la ultimul volum, de poezie, un dialog de fapt, cu sotul dumneavoastra, Variatiuni pe o tema data, dar am recitit si acest volum autobiografic, Fals tratat de manipulare. Cand s-a produs intalnirea dintre poezie si istoria mare, cand v-ati dat seama ca a fi poet inseamna si a denunta raul din istoria mare? Asta e chiar o intrebare grea. Pe de o parte, as putea raspunde ca lucrurile s-au petrecut firesc, dar nu e chiar adevarat, pentru ca - in afara poeziilor din "Amfiteatru" si cu exceptia ultimului volum de dinainte de Revolutie, aparut imediat dupa, Arhitectura valurilor, cand, intr-adevar, se depasisera toate barierele si in materie de teroare, si in materie de suportabilitate si totul capatase sens politic - eu nu am scris poezie politica. Chiar daca eu aveam sentimentul ca vorbesc despre ceea ce se petrece in jur, functionau un fel de anticorpi estetici, care ma salvau. Politica e la un nivel mult mai jos decat poezia. Eu cred ca acesta a fost un noroc al meu. E adevarat ca lumea intelegea uneori si ce nu era, pentru ca, prin metafora, textul se nastea la jumatatea distantei dintre cititor si scriitor, peste capul cenzurii. E acel episod al publicarii in engleza a poeziei Totul, cu un aparat explicativ detaliat facut de jurnalistii britanici, unde unele lucruri erau interpretate intr-o cheie la care nu v-ati gandit: adidasii, de pilda, erau interpretati drept picioare de porc.Da, in primul rand pentru ca noi, sotul meu si cu mine,  nu eram carnivori. Adica, nu sufeream ca nu mancam carne, nu eram vegetarieni, dar pur si simplu nu era o problema ca nu aveam carne. In al doilea rand, ne propusesem sa nu ne lasam umiliti cu statul la coada, noaptea, pentru jumatate de kilogram de carne. Ni se parea ultima expresie a umilintei. Cand eu am citit, dupa multi ani de la Revolutie, ziarul britanic din epoca, am si intrebat: "Ce-i asta?". Eu chiar ma gandisem la copiii care isi doreau adidasi. Nu cunosteam folclorul si argoul cozilor. Exista aceasta perceptie, ca poezia e inutila social si ca poetii, oricum, nu sunt periculosi. Imi amintesc de ce spunea Monica Lovinescu imediat dupa 1990, cred ca la prima revenire in tara, ca intelectualul trebuie sa fie periculos. Si eu cred ca ar trebui sa fie. Intelectualul care nu e periculos inseamna ca e dezinteresat de ce se intampla in jurul lui. Dar periculos inseamna foarte multe lucruri. Libertatea este periculoasa, chiar si cand nu face nimic impotriva guvernului, ca sa spun asa. De asta a existat in toate epocile o vesnica dorinta a celor care aveau puterea de a cuceri scriitorii sau, daca nu se lasau cuceriti, de a-i reprima. Exista prejudecata, care atunci era chiar un adevar, ca tot ceea ce spun ei este ascultat si ramane. Iar celor puternici le era frica de posteritate.Se mai tem astazi cei de la putere de  intelectuali si, in felul acesta, de posteritate? Pentru ca acest lucru sa functioneze, cel de la putere trebuie sa aiba idee ce inseamna un intelectual, un scriitor, sa citeasca el insusi carti. Cineva care este semi-analfabet nu are niciun fel de jena si niciun fel de spaima fata de intelectuali.”