MOARTEA – pagina de biblioteca
**Decret-Lege nr.6/07-01-1990 pentru abolirea pedepsei cu moartea,
pentru modificarea şi abrogarea unor prevederi din Codul penal şi alte acte
normative.
**Codul Civil: orice persoana disparuta dupa 2 ani poate fi
declarata moarta.
A.
Huxley: „Moartea
este singura noţiune pe care omul n-a reuşit să o vulgarizeze cu totul.”
Adi
Buzău: ”Omul moare doar in ultima zi a
vietii sale, deci nu e logic sa se teama de moarte in fiecare zi a vietii sale.”
Adi
Sfintes: "Dacă
această țară n-a pierit/ de frig și de tristețe absolută,/ e pentru că românii
au băjenit/ să bea prin Occident cucută// I-au smuls din case deznădejdea,/ prea
tare-i umilise sărăcia,/ simțeau că inutilă-i legea/ și nu mai pot trăi în
România// Erau datori la bănci și la vecini,/ nu se-ajungeau, argați fără
simbrie,/ copiii lor stăteau pe mărăcini,/ zadarnic așteptând o jucărie// Le-a
fost așa de grea străinătatea,/ deși spuneau din poze că sunt bine,/ dar viața
lor ce semăna cu moartea,/ n-au vrut să te mai doară și pe tine// Din râvna
nefiresc de prost plătită/ au tot trimis mandate la părinți,/ acasă sărăcia a
fost oprită;/ dar nu de ticăloșii, ce, pe-arginți,/ au tot vândut această țară/
la târgul marilor sclavii,/ci de-apatrizii cu privirea amară/ care și-n moarte
vor rămâne vii// Și-acum ce faceți, fiare blestemate?/ vreți să-ncuiați sub
lacăt viața lor?/ Voi n-aveți drept de viață și de moarte;/ deschideți ochii,
orbilor!// Măcar în fața morții absolute/ să-i respectați pe fiii alungați,/ să
nu mai spuneți vrute și nevrute/ să interziceți dreptul de-a fi frați// Azi
Cain și Abel locuiesc alături/ pe o planetă pururi suferindă,/ tu vino, Doamne,
bolile să mături/ redă-ne dreptul de-a privi-n oglindă!/ Poporu-acesta nu mai
are țară,/ vechi lacăte se-arată pe la porți,/ trezește artileria stelară/ și,
dacă poți, trezește-ne din morți!// Și dă-ne suflet s-acceptăm durerea/ de-a
reprimi bolnavii-n țara lor,/ de-a încuia în spaima ei tăcerea,/ de-a nu fi
hrană nouă corbilor// Conducători bezmetici, fără milă,/ lăsați românii să
revină acasă,/ să nu murim de scârbă și de silă,/ să fim de-acum o nație
frumoasă!// Să ducem împreună suferința/ ce ne-a surprins împrăștiați pe hărți,/
ne va salva, dacă vom fi, credința,/ vom învia precum Iisus din morți// Puțină
demnitate-n fața bolii/ ne-ar ridica spre cer măcar o treaptă,/ când Dumnezeu
își va trimite solii/ va abroga decizia nedreaptă// de-a nu fi oameni pururea
nesinceri,/ de-a instiga români contra români,/ și poate va trimite câțiva
îngeri/ să populeze casa de nebuni// Dar până atunci, bezmeticilor orbi,/ lăsați
românii să reintre-n țară,/ au fost la curtea Europei robi/ și nu se-ntorc
acasă ca să moară// Lăsați românii să se-ntoarcă-n țară/ și-o să se facă iarăși
primăvară...
Adrian Pascal: O bătrână, pe patul de spital, vorbea senină cu preotul
care venise s-o viziteze. „Domnul mi-a dat o viaţă foarte frumoasă. Sunt gata
de plecare. Dar aş avea o ultimă dorinţă: când va fi înmormântarea mea, vreau
să mi se pună în mână o linguriţă.“„O linguriţă?“, se arătă surprins preotul.
„Dar de ce vreţi să fiţi înmormântată cu o linguriţă?“„Întotdeauna mi-a făcut
plăcere, atunci când eram tânără, să iau parte la nunţi, iar acum, mai în
vârstă, să particip la agapele organizate la biserică de hram sau alte
sărbători. Şi de fiecare dată când ajungeam la locul meu, mă uitam să văd dacă
lângă farfurie era aşezată linguriţa. Ştiţi ce însemna aceasta?“ „Nu“, răspunse
preotul. „Asta însemna că la final trebuia să vină prăjitura şi îngheţata. Adică,
ceea ce este mai bun vine la sfârşit. Tocmai aceasta vreau să spun la
înmormântarea mea. Când va trece pe lângă sicriul meu, lumea se va întreba:
«Pentru ce aici o linguriţă?» Vreau ca dumneavoastră să le răspundeţi că am
linguriţa în mână pentru că ceea ce este bun, de-abia de acum urmează.“ Sunt
oameni pentru care moartea nu are nimic fioros sau înspăimântător. Pentru că
ştiu că ceea ce au primit şi au lucrat bun în viaţă se va prelungi în
eternitate şi chiar va fi cu mult mai mult răsplătit acolo
Adrian
Paunescu: "Murim
si nimeni nu se uita la noi” ***"Vreau moartea sa vina sa lupte cu mine,/
Eu sunt cineva, moartea e oarecine.” ***"vrem sa traim, putem sa
dam si pret pentru un an macar de sanatate; opriti, va imploram, acest comert
de moarte si de ce nu se poate” ***” Şi dacã tot e clar cã ne omoară/ Si cã in peşteri
iar am coborât,/ In veci nefericita noastră tară,/Macar atât, să nu murim urât.” *** Cu tine mor pentru a fi mai
viu"// De trait n-avem timp niciodata/ De murit mai gasim cate-un timp.” ***,,E drept că lumea noastră
nu-i perfectă/Dar ea pricepe în această zi/Cât de ușor putem să pierdem
totul/Și cât de ordinar putem muri." ***” Ne mor prietenii, ne mor,/ murim şi noi în moartea
lor, /că-ntârzie îngrozitor, / într-una, primul ajutor,/chemat la patul
tuturor/e de ales: or-or! *** E un șah de-o morală bizară/ Construit pe un
straniu atu/ Că pionii au dreptul sa moară/ Iar ceilalți datoria sa nu.// Dar
acestea sunt simple cuvinte,/ Ca-n intregul cosmar care e/ Noi murim si
promitem fierbinte/ Nici sa nu intrebăm pentru ce.” ***”Ion, ţăran român,/ a uitat,
cosind la fân,/ a uitat ce e şi că-i bătrân./ Ion e un țăran bătrân,/ dar ca şi
ceilalţi țărani,/ tot muncind pe munţi la fân,/ Ion a şi uitat de ani,/ Ion e
un bătrân țăran român.Moartea a venit în / sat, / moartea a venit sa-l ia,/ însă
Ion era plecat/ prin Carpaţi, pe undeva,/ moartea a venit degeaba-n sat./ Moartea
a urcat spre el,/ Unde Ion la fân cosea,/ Unde ierburi fel de fel,/ Luminau
lucrarea sa,/ moartea a venit tiptil spre el./ - Ce faci, Ioane? L-a-ntrebat./ -
Uite, ce să fac, cosesc,/ și pe urmă merg în sat,/ merg în satul părintesc./ -
Ce faci, Ioane? Moartea l-a-ntrebat./ - Dumneata de unde vii?/ S-a-ntors Ion
spre Moartea lui.- Am de luat ceva copii /și-un bătrân în cer să-l sui./ -
Doamnă, dumneata de unde vii?/Ion s-a-ntors spre Universc-a-nţeles că-i ăl
bătrân, / c-un prosop curat s-a şters/ și s-a-ntins pe-un stog de fân,/ Ion
s-a-ntors zâmbind spre Univers./ - Doamnă, n-am avut habar,să ma rad, să
mă-nbăiez,/ n-am livretul militar,n-am
nici actul de botez,/ - Doamnă, c-o să mor n-aveam habar./- Ia-mă, Moarte, cum
m-oi lua/ și mă du de unde vii,/ dar te rog şi eu ceva,/ ia bătrâni, nu lua
copii,/ ia-mă, Moarte, ia-mă cum m-oi lua./ Eu pe-aici am nişte oi,/ ți le las
dacă mă iei,vezi că munţii sunt cam goi,/ să strângi iarba pentru miei/ Doamnă,
eu pe-aici am nişte oi./ Şi-am şi-un fluieraş de lemn,/ să mi-l duci de rouă
plin/ și să-l pui pe prispă semn / că m-am dus şi nu mai vin,/ vezi că am un
fluieraş de lemn./ …și Ion vorba o lungea, / nu că s-ar fi speriat, / moartea
el o amâna/ ca să crească pruncii-n sat,/ pentru ei Ion vorba o lungea.
Adrian
Suciu: „Cine-a
mîngîiat cu dragoste obrazul mortului/ ştie că nu seamănă cu nimic la atingere./
Nici cu gheaţa,/ nici cu mătasea, nici cu nisipul.
Adriana
Szabo: "Mi se
scutură mărul de adevărul ce nu se mai vede, de deșertăciuni.../ și mi-e foame,
mi-e frig și mi-e sete de pământul unde doare cuvântul în icoane şi-n mir.../ Mi
se scutură Luna de mucegaiuri, de întrebari/ Candela pâlpâie frunze de ieri
explicându-mi nimicuri cu plata în rate pe sâmburi de meri.../ și mor puțin
câte puțin pe șevaletul care-mi doare, la picioarele celor ce știu doar a
răni...și-mi moare în brațe arta de-a iubi!"
Alan
Sachs: "Moartea
e mai răspândită decât viața: toți oamenii mor, dar nu toți oamenii trăiesc.
Albert
Camus: „Moartea
conferă jocului şi eroismului adevăratul lor sens.” ***„Fiecare
vrea să i se întâmple ceva, chiar dacă acel ceva înseamnă servitute fără
dragoste, război sau moarte.” ***„Soseşte întotdeauna un ceas în
istorie când cel care îndrăzneşte să spună că doi şi cu doi fac patru este
pedepsit cu moartea.” ***„Trebuie să ne răzbunăm pentru faptul că fiecare
moare singur. Moartea e solitară, în timp ce servitutea e colectivă.” *** ”Destinul uman nu poate fi
privit, în ansamblul său, decât în momentul în care existența a încetat. Pentru
om, moartea este aceea care
modelează destinul.
Albert
Einstein: "Frica
de moarte este una din temerile cele mai nejustificate, pentru că un om mort nu
este supus riscurilor vreunui accident." ***„O ştiinţă care nu se miră şi nu venerează e o ştiinţă moartă.”
Albert
Schweitzer: „Tragedia
vieții constă în ceea ce moare într-un om în timp ce trăiește.”
Alex
Andru: ,,Vine o
vreme când se termină tot ! Pleci într-o unică clipă, fără telefon, fără
mașină, fără dulapul tău plin de haine, fără bijuterii, fără casă, fără o
scrisoare de rămas bun și fără contul ăsta al tău de facebook. Pleci fără
imagini, fără cuvinte, fără planuri, fără gânduri, fără like-uri....... PLECI
FARA NIMIC! Pleci singur și probabil fără să știi că ai plecat sau că ai
fost… sau cine ai fost. Mai devreme sau mai târziu toți primim un block de la
viață. De amintirile tale grozave te poți bucura doar în viața asta.
Construiește ceva și rămâi în amintirile altora. Lasă un semn că ai fost.
Permite să rămână din tine un colțișor de poveste. Bucură-te tare de oameni și
de clipă."
Alex
Stefanescu:
"Cine sunt eu? Un bătrân care moare lent, dar sigur, simțind o satisfacție
secretă la gândul că moare. O ființă umană care nu suferă la gândul că urmează
să dispară, ci se bucură că a avut norocul să se nască."
Alexandre Dumas: "Este necesar să îți dorești moartea pentru a ști
cât de bine este să trăiești."
Alexandre
Dumas-fiul: „Dragostea
şi moartea, singurele două elemente prin care omul atinge infinitul.”
Alexandru
Lîncu: "Moartea
este ca o umbră în care se prefac oamenii ca să poată zbura sub pământ liberi
ca păsările cerului."
Alexandru Macedonski: "Doar murind devii stăpânul lumii." ***"Deunăzi către ziuă
visasem că murisem.../ Zăceam sub crini şi roze, suflare nu aveam,/ Şi mumă,
fraţi, prieteni, şi toţi pe câţi iubisem,/ Cuprinşi de-o jale-adâncă
plângându-mă-i vedeam./ Intrau în curte cioclii cu faţa uscăţivă;.../ Călări
intrau în treapăt şi doi sau trei ostaşi;.../ Veneau la
urmă popii, ca buturii de graşi,/ Cu pântece rotunde umflate de colivă./ În
albe sovonite sub flori de lămâiţe,/ Vin fete-nchiriate să-mi ţină de panglici;/
Apoi o-ntreagă ciurdă de-orbeţi şi de leliţe.../ Pomană când se face, se află
şi calici!/ Dar muzica e gata şi popii s-află gata,/ Şi toţi vor să mă ducă mai
iute lângă tata/ Ce doarme-n uniformă, gătit ca pentru bal,/Alăturea cu spada
de-ostaş şi general./ Ziarele, chiar ele! unindu-se, mă rog,/Pe pagina a treia
mi-au pus un necrolog./ Discursuri, de-altă parte, turnatu-s-au mai multe,/ Şi
pare c-o să fie şi lume să le-asculte.../„Sărmanul Macedonski, s-a dus, ca o
clipire,/ Ca rază, ca scânteie, ca vis, — et caetera —./ O moarte nendurată a
vrut a-l secera/ Şi muzele vor plânge, rămase- n văduvire."/ Parada, cum
se vede, e bine întocmită.../ Am popi, jandarmi şi fete, iar poarta e cernită,/
Spre gloria-mi cea mare, de sus şi până jos,/ Şi nu-mi lipsesc discursuri
ş-anunţuri prin gazete.../ Iar moartea-mi o să facă chiar cioclii să se-mbete,/Spre-a
viei propăşire ş-al cârciumii folos./ Sunt mulţi ce zic că moartea e lege
foarte crudă,/ Eu, însă milostivă aş crede s-o numim,/ În contul ei atâţia
trăiesc fără de trudă.../ Şi ce s-ar face popii de-ar
fi să nu murim?/Dar doctorii?... Dar cioclii?... Dar inima duşmană?/ Dar cei câţi ne mănâncă cu
poftă din pomană?.../ Femeia ce ne scaldă?... Dricarul şi trocarul?.../ Dar
mulţi pe care-n seamă aproape că nu-i bagi?/ Orfanii ce ne-mbracă jiletce şi
nădragi?/Dar baba cu tămâia?... Groparul?... Colivarul?.../ Dar Raiul, şi chiar
Iadul, căzând în faliment/ Şi depunând bilanţul din lipsă de-aliment?/Dar
faptul că dădaca, chemată să ne crească,/Zadarnic cu strigoii ar vrea să
ne-ngrozească?/ Dar câte şi mai câte pe care le-am uitat/ Venind să ne deschidă al morţilor
palat?// Coşciugul meu în fine e dat în jos pe scară.../ O muzică-l primeşte cu
jalnica-i fanfară;/ În urmă-i se aude
suspinul năbuşit/ Al scumpelor fiinţe ce-n lume m-au iubit./ În negru, şi în
lacrimi, prietenii-mi s-arată,/ Iar mumă-mea-ntre dânşii apare leşinată,/ Pe
când porneşte dricul ş-al lui întreg convoi,/ Cu doi jandarmi nainte, cu doi
jandarmi napoi./ Şi ce?... E cu putinţă?... Paradă şi onoare/ Pe când aveam
speranţa să mor într-un spital?/ Şi ce?... Se plânge încă acela care moare/ Şi
nu mai este viaţa un comic carnaval?/ Şi ce?... N-au să mă ducă pe masa de
disecţii?/ Şi ce?... N-au să-mi împartă cadavrul meu în secţii,/ Şi n-au să-mi
pună oare nici creieru-n cântar/ Luând apoi pretextul de lacrimi şi de-afecţii,/P
e groapă au să-mi toarne pietroiul tumular?/ Ce-am fost oare-n lume?... Ce
cugete sublime / Veniră să mă-nalţe trecând pe harpa mea?.../ Cioplind mereu la versuri, cioplind mereu la rime,/ Făcut-am
ca să plângă pe cine mă citea?/ Umblat-am printre stele?... Urcat-am prin
văzduhuri?/ Chemat-am împrejuru-mi năprasnicile duhuri?.../ Şi fost-am prins,
vreodată, furând — precum se fură —/ Din perlele ce vecinic se cer pentru
dantură?.../ Sau premii academici căzură-asupra mea/ Cu gloria lor falsă şi
suma lor mai grea?/ Cântat-am, la ocazii, aşa precum se cântă,/ Măriri de
contrabandă sub masca lui Caton,/Şi-n cele două taberi ce zilnic se frământă/ Jertfit-am vreodată la glorii de
carton?/ Fundat-am oare-n ţară Republici dintre-acele/Prin care-ajung, atâţia!
dinastice proptele;/ Făcut-am oare-n lume ceva — ca să fiu demn/ De
astă-ngropăciune, cu muzici triumfale?.../ Sau poate am prieteni la Bănci
naţionale,/ Şi popii-nfăţişează al dragostelor semn?/ Nimic din toate aceste...
Nimic, — din fericire!/Prietenii ce lasă ai soartei prigoniţi/ Avuţi dacă se află sunt numai prin simţire,/ Şi mor
deopotrivă de plânşi şi de iubiţi./ Parada însă trece pe Podul Mogoşoaie/ Şi-ncepe
ca să pice o burniţă de ploaie.../ Dau fuga trecătorii... efectul e stricat/ Şi
mumă-mea scontase al pensiei mandat/ Jertfind o lună-ntreagă din zilnica ei
hrană,/ Nevrând ca să mă-ngroape oraşul de pomană./ Dar iată că prin geamuri,
privind din cafenele,/ Pe când îşi beau în tihnă ştiutele cafele,/Samsarii se
întreabă să afle de-a murit/ Vrun negustor de bursă or vrun lipscan falit?.../ Pe
loc ce li se spune de mine, — îşi urmează/ Vorbirea ce-ntr-un singur cuvânt se
însumează// Mulţimea, fermecată de falşa maiestate,/ Se-nchină umilită
l-această zeitate,/ Iar sufletul în care pătrunde — ars — şi trist,/ Din
cerurile nalte, trăsnit e prin noroaie,/ Căci aripa-i semeaţă deodată
se-ncovoaie.../ Se face grea ca plumbul purtând pe Antichrist.// Parada
ajunsese în Strada Franţuzească.../ O doamnă din caretă văzând-o-n drumul său,/
Uitând că e supusă la legea cea obştească,/ A pus a-ntoarce caii, zicând că e
semn rău,/ Iar alţii, în credinţa că ortu l-am dat popii/ Din oftică sau tifos,
batistele scoteau/ Şi, dându-se-ntr-o parte, la nas şi le puneau,/ Crezând că-i
molipseşte mirosurile gropii./ Când însă Bucureştii, în
care-am suferit,/ Rămase-n urma noastră în ceaţă învelit,/ Cu turnuri de
biserici, cu teatre şi palate,/ Cu-ntreaga lui satiră de lux şi de păcate,/ Cu oameni
ce declamă strigând: Patriotism,/ Împinşi de-aceleaşi patimi ş-acelaşi egoism,/Cu
corpuri fără inimi şi ţeste fără
creieri,/ Sub care cântă-atâţia stigleţi, ş-atâţia greieri;/ Oraş în
care zilnic, Dreptatea, în genunchi,/ De corbii sugrumării e roasă la rărunchi;/
Prăpastie în care virtutea este-o crimă,/ Şi crima cea mai neagră, virtute mai
sublimă,/ Gomoră renăscută, ce poartă-n al ei sân/ Pe lângă-a ei pieire
pe-a neamului român;/ Când el rămase-n urmă, zăcând în jos pe vale/ Cu falşa-i
bucurie, mai tristă ca o jale,/ Şi când, încet, urcarăm costişul înverzit —/ Lăsând
pe mâna dreaptă clădirea afumată/ Din care-n lumea largă pornisem altădată/ Atât de tânăr încă şi-atât de fericit, —/ Pe
marginea şoselei doi oameni s-arătară,/ Era un copilandru, era un biet moşneag/
Copilul plin de viaţă — bătrânul în toiag,/ Şi dricul ajungându-i căciulile-şi
luară./ Ţăranii nu ştiu carte, dar dânşii-n drumul meu/ Din inimă şoptiră:
„Să-l ierte Dumnezeu!"// Era-n apusul zilei şi „Stâlpii" se citise.../
Deschisă şedea groapa, coşciugul sta deschis,/ Şi soarele o rază de-adio îmi
trimise,/ Spărgând o clipă norii din naltul său abis;/ O rază înmuiată în
cerurile-albastre,/ Ce-n cale adunase tot focul de prin astre,/ Şi care-n
cimitirul, cuprins încet de seară,/ Căzuse luminoasă pe chipul meu de ceară./ Dar
plânsetul răsună: — Momentul e solemn;/ Pe braţe se ridică coşciugul meu de
lemn,/ Şi-n raza ce apune, şi-n vântul ce şopteşte,/ Şi-n jalea ce pe feţe
adânc se-ntipăreşte,/ La marginile groapei mă poartă — mă depun.../ Pe ţărmii
veciniciei cu braţe-ncrucişate/ Aştept ca să m-arunce prăpastiei căscate/ Din
care, cine ştie? voi naşte mult mai bun./ Un popă, ce
uitase pe piept a-mi pune cruce,/ Se uită împrejuru-i, o cere, şi s-aduce.../ Aş
vrea să-i pot a-i spune că nu voiesc s-o port,/ Că-n viaţă am purtat-o pe
umerii-mi legată,/ Ducându-mi tinereţea sub dânsa-ncovoiată —/ Dar crucea te
urmează oriunde — viu sau mort./ Alături cu coşciugul zăcea un sac de
oase.../ Era un Babel groaznic de craniuri hidoase/ Pe care stau şuviţe de păr
înţărânat;/ Iar unul dintre ele, zdrobit de-al vremii dinte,/ În lume îmi
zâmbise cu faţa-i de părinte,/ Lăsând deschisă uşa l-al inimii palat./ Deşertăciune-a
lumii!... — O mumă ce-l născuse,/ O soră ce pe braţe-i în cântece crescuse,/ Cu
cerul şi cu raiul în ochii ei de-azur, —/ Alăturaţi prin moarte, — femur lângă
femur,/ Şi ţeastă lângă ţeastă, — un sac îi încăpuse./ Înapoi Manfred şi Faust,
adânci cugetători,/ Fantasme ce-n veghere şedeaţi până la zori,/ Problema
urmărită lăsarăţi tot problemă,/ Şi voi v-aţi pus pe frunte o falsă diademă./ Aţi
invocat pe oameni, aţi invocat pe zei,/ Urcatu-v-aţi prin lumea de umbre şi de
vise,/ Servitu-v-aţi de cuget ca punte peste-abise,/ Dar groapa vă sfidează,
rânjind din fundul ei./ Priviţi-o şi răspundeţi, de-aveţi ce ne răspunde.../ Pătrundeţi nepătrunsul şi spuneţi-ne: unde/ Ne ducem când
mormântul asupra-ne s-a-nchis?/ Un vis e oare moartea? sau viaţa e un vis?/ Tăceţi?...
Voi nu răspundeţi?... Rămaşi fără cuvânt,/ Pe buze v-au scris viermii răspunsul
în mormânt.// De tot se înnoptase şi lumea, cu grăbire,/ Pe-acasă se-ntorsese —
pătrunsă de uimire.../ Uimire trecătoare că iată-mă-ngropat/ Şi omul care cade e repede uitat.../ Furtuna când pe aripi de
vânturi se aduce/ Ce-i pasă unei frunze de frunza ce se duce?/ E oare mai
puţină verdeaţă în păduri/ Sau umbră mai puţină sub bolţi de frunzături?.../ O
floare, dacă naşte şi-ndată dacă moare,/ Se face în grădină un gol pentru o
floare?/ O stea, dacă luceşte, stingându-se pe loc,/ Sunt stele mai puţine în
cerul plin de foc?/ Natura-şi urmăreşte sorţirea nencetată,/ Şi steaua ce se
stinge şi frunza cea uscată,/ Verdeaţă, flori, insecte, şi tot ce este viu/ Se
duc fără să lase o lipsă cât de mică.../ Un om dacă dispare, un altul se
ridică,/ Şi-n cartea vieţii nume se şterg sau se înscriu.// Oraşul sta pe
vale culcat cu nepăsare.../ Pe uliţi s-aprinsese lumini de felinare.../ Trufia
în trăsură, Mizeria pe jos,/ Lărgea prin tot oraşul un haos zgomotos.../ Şampanie
la Capşa beau mulţi făcând paradă/ De golul cel din creieri, de plinul cel din
ladă.../ Dar uşile la teatru deschise se aflau,/ Pe scenă Muşchetarii cu zgomot
se jucau.../ Ce vreţi?... Pe-atuncea vremea era înapoiată,/ Cohorte fără număr
n-aveam stejari şi brazi.../ De scrieri, sărăcia era neasemănată.../ Aveam un
Odobescu — n-aveam pe cei de azi.../ Directorul, în lipsă de iepuri, ca
să-mpuşte, —/ Din loje, cu mândrie, făcea vânat de muşte;/ Sion, Ventura
ş-alţii, alătur,i dormitau;/ Urechia-şi da silinţe tihnit la loc să şeadă.../ Vedea
cu ochelarii şi tot nu vrea să creadă.../ Coriştii, şi artiştii, ca fiarele
urlau.../ Era un demn spectacol de teatru, pentru care/ Luptaseră atâţia
jertfindu-şi a lor stare,/ Voind să se înalţe un templu literar/ Cu piesele
române cusute la dosar./ Era un demn spectacol de-a ţării propăşire/ Să vezi că
galeria aplaudă-n uimire/ La-ntâia detunare de puşcă sau pistol,/ La-ntâiul
semn de patos, la-ntâia sforăire,/ Înscrise sau ne-nscrise în fiecare rol./ Cortina
cade. — Piesa e foarte-aplaudată.../ Dar lojile sunt goale sau date fără
plată.../ Director peste teatru fiind un vânător,/ Mă
rog, de ce n-am pune şi piese de obor?/ Părerea mea desigur că este-mpărtăşită,/
Scânteia de talente fiind înăbuşită,/ Şi publicul urmându-şi să fie tot
ce-a fost/ Făptură nenţeleasă — nici om de duh, nici prost./ Privind cu
nepăsare la tot ce se petrece,/ Mai rece e ca mine în groapa mea cea rece,/ Şi-ndată
ce s-arată prin el câte-un smintit/ Ce-ar vrea ca să ridice o voce revoltată,/ Povara
calomniei, s-o poarte, ca răsplată,/ I-o pune în spinare, şi totul s-a sfârşit./
Mergi, tristă Românie, pe calea începută,/ Şi voi, iubiţi prieteni, petreceţi
sau cântaţi,/ Lăsaţi-mi însă mie odihna cea tăcută,/ Lăsaţi-mi visul morţii şi
nu mă deşteptaţi./ Ce-mi pasă dacă lumea a fost şi e tot lume?.../ Ce-mi pasă
de rămâne cum e şi cum a fost?.../ Ce-mi pasă de se-ntreabă sau nu de al meu
nume?.../ Prin moarte câştigat-am obştescul adăpost./ Şi iată... — O
suflare ce ramurile-atinge/ Se pare că închide la zgomot orice porţi,/ Şi luna
se ascunde, şi candela se stinge/ Pe pietrele-nvechite, pe crucile de morţi./ Tăcere!...
Este ceasul de negură şi taină.../ Se-mbracă cimitirul în noapte ca-ntr-o
haină.../ O rază nu se vede în cer nici pe pământ.../ Aştept cu nerăbdare ca
morţii să se scoale,/ Lăsând să le rămână coşciugurile goale,/ Dar mut îmi e
mormântul şi mut orice mormânt./ Şi ce?... Nimica încă?... Nimica, decât
noapte?/ Nici ciocnete de oase, nici rânjete, nici şoapte?/ Dar oare ce fac
morţii? — Să vină! — Voi să ştiu.// Gândind aceste vorbe, vederile-mi senine/ Zăreau
din fundul gropii, târându-se spre mine,/Un şir de viermi oribili cu corpul cenuşiu;/ Cu toţii,
pe coşciugu-mi, se urcă sau s-agaţă.../ S-apropie minutul cu dânşii să dau
faţă.../ Puterea îmi lipseşte să-i calc şi să-i zdrobesc,/ Şi ei, rozând
capacul coşciugului, vorbesc/ „A! iată, zice unul, e omul ş-a lui fală...,/
Priviţi-i slăbiciunea sub piatra mormântală,/ Şi el a fost în lume întâiul
dobitoc!/ Mânca pe celelalte ca lupul într-o turmă.../ Mâncat va fi acuma de
cele de pe urmă; Loc viermilor să intre!" Şi viermii-avură loc.../ Intrară
câte unul prin scândurile roase.../ Pe talpa cizmei mele urcau, urcau mereu,/ Sudoarea
într-o clipă m-ajunse pân' la oase,/ Voii să strig... — Dar somnul cel vecinic
este greu./ Mârşav, deodată, unul, pe buze mi se prinse,/ Înfig doi alţii-n
pulpe mandibulele lor,/ Pleoapele la urmă de-un roi îmi sunt atinse.../ În ochi
îmi intră zece... — Era îngrozitor./ Simţii atunci în mine o repede
schimbare.../ Părea că mă duc îngeri pe-o dulce legănare.../ Lăsându-mi
învelişul la viermii din mormânt,/ Pluteam prin al meu suflet, mai sus de-acest
pământ./ Eram împins de-o forţă şi tainică şi mare,/ Şi aripe de vultur
răpindu-mă în zbor,/ Purtat pe-o rază-albastră, ca raza de uşor,/ În casa
părintească, muiat în foc de stele,/ Intrai pe o fereastră, prin aer tremurai,/
Trecui ca o suflare prin părul maicii mele,/ Lucii în două lacrimi, şi calea
mi-o urmai./ Era un zbor fantastic, un zbor fără de nume,/ Ca zborul lui
Mazeppa pe calul său legat,/ Şi treieram pe vânturi, şi colindam prin lume,/Purtat
pe unde corpul odată mi-a călcat./ Câmpiile întinse păreau nişte năluce,/ Şi
Dunărea un şarpe dormind peste câmpii,/ Tot omul - o furnică ce naşte şi se
duce,/ Iar munţii cei gigantici abia nişte copii;/ O pată cenuşie în josul meu
s-arată,/ E marea care vecinic cu pânze e-ncărcată/ Şi dincolo pe ţărmul ce-a
fost de zei iubit/ Pe care-l încunună naramzul înflorit...// Italie iubită, —
primeşte-o salutare/ Cu tainica scânteie a sufletului meu.../ În ceaţă piere
apa şi sânul tău mi-apare/ Florenţa, Roma, Neapol culcat pe lângă mare,/ Molatic
lazarone dormind — visând mereu./ Vezuviul în aer împinge zi şi noapte/ Coloana
sa de flăcări, coloana sa de fum.../ Sorento scaldă-n valuri naramzii plini de
şoapte,/ Pompeii lăcrămează la colţul unui drum./ Şi-n vecinică lumină mă duc
fără-ncetare,/ Trec mările albastre şi nu mai am hotare.../ Munţi, dealuri, văi
şi câmpuri străbat neobosit/ Purtat de-aceeaşi rază, uşor şi fericit./ Oraşele
sub ochii-mi le văd zăcând de-a rândul,/Şi unul după altul, mai repede ca
gândul,/ Ce zboară ca un fulger pe-o
harpă de poet,/ Se şterg, fără să-mi lase vreo urmă de regret./ Văzând aceiaşi
oameni, văzând aceeaşi lume,/ Urcau până la mine aproape-aceleaşi nume,/ Şi
când, la urma urmei, acasă m-am întors,/ Asupră-mi începuse uitarea ca să
treacă, —/ Se uită totdeauna acela care pleacă,/ Şi
firul amintirii se rupe, de s-a tors./ În inimă nu este nici rană, nici durere,/
Ca zilnic să păstreze întâia ei putere,/Şi nimeni nu rămâne a fi nemângâiat./ Tot omul află-n
viaţă, în vreme, sau în sine/ Puterea ce e-n stare durerea să-i aline.../ E
lege naturală când mori să fii uitat./ În groapă, corpul şubred abia îmi
putrezise/ Şi chipul meu cu totul în inimi s-ofilise,/ Iar mumă-mea — chiar
dânsa! — mai rareori plângea.../ Uitare, cât mai iute, mângâi-o şi pe ea!// Din
viaţa pieritoare, trecând în altă lume,/ În viaţa fără moarte mă duc să
strălucesc,/ Şi făr-a mă-nţelege, şi fără s-am vreun nume,/ Mă simt cu totul
altul şi-ncep ca să trăiesc./ Dar cum deschis sta cerul, atuncea, deodată,/ Din
visul meu de-o noapte un zgomot m-a trezit.../ Eram tot
om, tot formă, tot lucru pipăit.../ Privii către fereastră... — Era o
zi-nnorată.../ Născândele ei raze pieziş se strecurau.../ Părea că e-n zăbranic
natura îmbrăcată,/ Şi frunzele la vânturi, gemând, se scuturau.”
Alexandru
Odobescu: "Orice
carte este în sineşi un lucru mort; ea în veci de veci nu spune decât ce e
scris într-însa; nimic mai mult.
Alexandru
Vlahuta: "Nu
de moarte ma cutremur... ci de vesnicia ei.
Alfred
Adler: "Istoria
umanităţii ar fi trebuit să ne înveţe că nici moartea nu schimbă nimic din
omnipotenţa ideilor înaintate şi nici nu poate preveni prăbuşirea ideilor
agonizante.
Aliyah:
"E greu de
spus care aș vrea să fie “moștenirea” pe care vreau să o las fanilor mei când
nu voi mai fi."
Alphonse
Allais: "Dumnezeu
a acționat cu înțelepciune când a plasat nașterea înaintea morții, altfel,
ce-ar mai fi fost viața?"
Ambrose
Bierce: "Moarte,
a înceta brusc să păcătuiești." ***"A ucide, a crea un post
liber fără a nominaliza un succesor." ***"Existenţă – Un vis,
o iluzie trecătoare, în care nimic nu e ceea ce pare. Iar când Moartea te bate
pe spate, te trezeşti regretându-le pe toate.
Aminom:
"M-am gândit
la moarte zilele astea. Nu ştiu de ce, probabil din cauza Învierii. Ne e frică
să ne gândim la moarte, de parcă n-ar fi la fel de sfântă ca şi naşterea. Am
face orice s-o evităm. Luăm organe unii de la alţii, ne printăm inimi, ne
transferăm în roboţi, ne scriem pe cruci, apoi numim toate chestiile astea
progres. Încă nu-mi dau seama dacă omul vrea mai multe zile doar ca să evite
inevitabilul sau să se mai bucure un pic de viaţă. Poate sunt ambele. Nu
momentul morţii e necazul cel mare, ci ce faci dincolo. Noi avem noroc de la
strămoşii noştri geto-daci că ne-au lăsat moştenire bucuria vieţii de apoi. Dar
cumva s-a infiltrat ideea asta a Iadului de parcă nu era de ajuns că îl găseşti
şi pe Pământ. Totuşi când te gândeşti că sunt unii oameni care cred că-i
aşteaptă o eternitate de întuneric parcă mai bine stai cu dracii, zău
aşa. Între timp a pătruns multă Lumină pe Pământ. Moartea e o mare
transformare şi nimic mai mult. Dacă vă pleacă cineva de lângă voi, nu-i
proiectaţi povara fricii că şi aşa avem destulă cât suntem în trup. E o trecere
frumoasă, mistică, misterioasă, interdimensională, e un moment de eliberare.
Da, nu-s plăcute unele morţi deloc, dar gândiţi-vă că sufletul e de neatins. Se
mai rătăceşte prin multivers, dar are tot timpul din lume să se adune. Biologia
nu, ea e temporară. Trebuie să fii pregătit în fiecare clipă, dar în asta
constă frumuseţea. Cu cât eşti mai pregătit de moarte, cu atât eşti mai
pregătit de viaţă. E o mare binecuvântare să faci pasul conştient prin acestă
transformare. Nu toată lumea are privilegiul ăsta, unii sunt luaţi prin
surprindere şi durează până când realizează acest lucru. Ideea e că nu moare
nimeni singur, nici cei mai îndârjiţi păcătoşi. Fiecare are un anturaj care îl
aşteaptă "dincolo". Dragilor nădragilor, nu zice nimeni că e
uşor să mori. Trebuie să ai un plan, trebuie să ştii încotro te îndrepţi.
Existenţa are multe straturi, multe nivele şi multe realităţi. Este
multidimensională, aţi mai auzit cuvântul ăsta. În funcţie de sistemele
fiecăruia de credinţă, se pot proiecta diferite experienţe. La noi se
obişnuieşte să vină preotul şi bine ar fi să vină dacă are har şi poartă lumina
lui Dumnezeu, dar în schimb vine popa, care le trage la măsea și e curvar. Nu-i
nimic, și tu ți-ai înșelat nevasta sau bărbatul. Nici nu-ți vine să crezi că ești următorul la rând, deși toată viața ai
asistat la moartea altora, la oameni, la animale, la păsări, la plante, la
copaci... acum a venit rândul meu și sunt speriat. O să mă rog, poate mă aude
sfântul Petru și i se face milă de sufletul meu. Am auzit că ar fi și un
Purgatoriu... Și pleci cu credințele astea. Ghici ce se întâmplă. Le
creezi. Este foarte important să cunoaștem lumea spiritului dincolo de
orice sistem de credință sau dogmă religioasă pentru a nu rămâne prinși în
aceleași cicluri vechi karmice. Unii îi spun reciclare de suflete. Văd oameni
care își caută credința în diferite religii ale lumii sperând că acolo vor găsi
alinare. Chiar și buddhiștii au făcut nasoale după care au bagat-o pe aia cu
observatorul fără atașamente. Și în lumea de dincolo sunt ființe cu intenții
obscure, la fel ca și pe Pământ. De aceea e important să rămânem împăcați cu
noi înșine în orice clipă a prezentului. Dacă în momentul
"trecerii" nu știi ce te așteaptă dincolo e mai bine să-ți păstrezi
mintea lucidă și inima deschisă. Ia cu tine toată cunoașterea acumulată prin
trăire. Gândește-te la cei iubiți, la familia ta de suflete. Dacă nu-ți convine
ce vezi, pune-ți intenția de a pleca mai departe. Nu mă întreba dacă trebuie să
urmezi vreo lumină, există și lumini artificiale. Simțirea, intenția și liberul
arbitru e tot ce ai cu tine. Nu-ți fă griji dacă ai lăsat în urma ta treburi
neterminate, vei ști la momentul potrivit ce să faci. Amintește-ți că timpul nu
curge la fel ca în lumea tridimensională, așa că nu te grăbi. Iar dacă pleci
senin, nu-i întristezi nici pe cei lăsați în urma ta. Gândește-te cât de
vast este acest univers, o miriadă de lumi și ființe la fel ca și tine venite
din aceeași Sursă Creatoare. Moartea e un proces sacru. Îmi cer scuze daca
te-am tulburat. Ne vom revedea și în alte lumi. Dar nu acum, era o replică
dintr-un film.
Ana Blandiana: "Moartea unui poet adevărat nu este un sfârșit, este numai o reacție
chimică menită să separe aurul de impuritați."*** "Eu cred că
suntem un popor vegetal,/ De unde altfel liniştea/ În care aşteptăm
desfrunzirea?/ De unde curajul/ De-a ne da drumul pe toboganul somnului/ Până aproape de moarte,/ Cu siguranţa/ Că vom mai
fi în stare să ne naştem/ Din nou?/ Eu cred că suntem un popor vegetal-/ Cine-a
văzut vreodată/ Un copac revoltându-se?"
Anais Nin: „Oamenii care trăiesc profund nu se tem de moarte.”
***"Dacă nu mi-aș fi creat lumea mea, acum poate aș fi moartă în lumea
altora.
Anatol
France: „Morţii
au multe de făcut; ei pregătesc viaţa.”
Andre
Gide: „Moartea
este îngrozitoare pentru acela care nu şi-a realizat viaţa.”
ANDRE
Malraux: "Jocul
este o sinucidere fără moarte.” ***”A reflecta asupra vietii in fata
mortii-nu inseamna fara indoiala decat a ne aprofunda interogatia.”
Andreea
Luca: "Cu
adevărat boala este cel mai mare învăţător al omului. Nimic, dar nimic din
lumea aceasta nu-l poate antrena pe om mai bine ca boala în adevărata
înţelegere de sine. Nu mai este loc de minciună atunci când ceasul biologic se
dezintegrează, atunci când vezi cum fizicul tău tinde tot mai tare spre a
deveni ţărână. Totul este deşertăciune! Îţi răsună în cap, în timp ce lacrimile
fricii îţi fac adevărate cratere pe obrazul brăzdat de lacrimile rugăciunii,
pentru tine, pentru ceilalţi. Îţi analizezi viaţa şi ce observi?Ai iubit un
pic, ai muncit un pic, dar cel mai mult te-ai temut, căci n-ai avut vreodată curajul să-l înfrunţi pe cel
care a zăcut amorţit în tine, acoperit, prăfuit chiar, de o imagine
confortabilă pe care ţi-ai creat-o singur, ajutat de ceilalţi, despre tine. Oamenii
din jurul tău nu mai contează acum, ei oricum au contat în măsura în care au
fost capabili să-ţi îndeplinească nevoile. Nimic profund. Nimic adevărat. Doar
amăgire. Ai vrea să te agăţi de ceva, de orice în trecut îţi aducea întru-câtva
puţină bucurie. Poate o haină, poate o mărire de salariu sau poate o mâncare
bună. Însă, observi cum dulapul plin de haine nu te mai încântă, ele oricum nu
se mai aşează bine pe trupul deformat de tratamente şi gânduri. Mâncare nu-ţi trebuie,
aproape orice îţi provoacă greaţă. Banii pe care i-ai strâns nu te mai ajută la
nimic, acum. A sosit clipa de care nu mai poţi să fugi, clipa în care trebuie
să te înfrunţi pe tine, să te scoţi la suprafaţă şi să te pui jertfă în faţa
Creatorului, arătându-i ce ai făcut din tine. Unde te-ai risipit şi mai ales,
de ce?"
Andreea
Trifu: "Murim cu fiecare clipă, murim și lăsăm în urma pașilor noștri
morminte de amintiri." ***"Moartea fizică este începutul
atâtor dureroase morți."
Angel Christian Drakula: "Niciodată să nu ți dai viața pentru o
femeie. E capabilă să vină la priveghi cu altul!"
Angelina
Jolie: "Mă
gândesc mai mult la moarte decât o fac alți oameni și asta din cauză că iubesc
mai mult viața decât o iubesc ei." ***"Ceva în legătură cu
moartea te alina. – Gândul că poți muri mâine te eliberează să apreciezi viața
acum."
Anne
Rice: "Moartea
nu ne dezvăluie scopul pentru care am viețuit. Chiar și cel mai înfocat ateu
își închipuie că în clipa morții va vedea cu adevărat dacă există sau nu
Dumnezeu."
Antoine
de Saint-Exupéry: "În moartea unui om moare o lume necunoscută." ***„Cel ce
moare pentru progresul cunoştinţelor sau tămăduirea bolilor, acela slujeşte
viaţa chiar în timp ce moare.” ***„Chiar dacă viaţa şi moartea sunt cuvinte
care se opun unul altuia, totuşi nu poţi trăi decât prin ceea ce te-ar putea
face să mori. Căci cel ce refuză moartea refuză viaţa.” ***„În
neam de ţărani nu se moare decât pe jumătate. Fiecare existenţă plesneşte, când
îi vine sorocul, ca o păstaie şi îşi împrăştie seminţele.” ***„Omul
moare pentru o casă; nu pentru obiecte şi ziduri. Moare pentru o catedrală; nu
pentru pietre. Moare pentru un popor; nu pentru o gloată. Moare pentru
dragostea de om, dacă Omul este cheia de boltă a unei Comunităţi. Moare numai
pentru ceea ce te face să trăieşti.” ***„Important este să mergi
către ceva, nu să ajungi undeva, căci definitiv nu ajungi niciodată, nicăieri,
decât în moarte.”
Anton
Holban: "În
fiecare clipă avem prilejul să surprindem neantul, şi totuşi continuăm a trăi
nepăsători, ne bucurăm sau ne supărăm pentru lucruri neînsemnate.” ***"Întotdeauna
înainte de-a te despărţi de cineva drag nu te pricepi să-i vorbeşti, tocmai
pentru că ai prea multe de spus.” *** "Dar omul îndrăgostit e întotdeauna
ridicol pentru cel calm. Când celălalt îţi spune te las, cum să fii mândru şi
să nu te rogi nu pleca.
Anton Pavlovici Cehov: "Moartea este îngrozitoare, dar ar fi
și mai îngrozitoare conștiință că vei trăi de-a pururi și nu vei muri
niciodată."
Ardian
Kuciuk: "Scrisul
nu poate fi un fel de pasaport, a carui viza de sedere trebuie prelungita
ciclic, ci un mod de a supravietui. Iar dupa ce ai supravietuit cu ajutorul
catorva mii de pagini scrise intr-o alta limba decat cea materna, nu mai poti
renunta la nimic. E ca si cum te-ai stradui sa nu mai traiesti o perioada a
vietii tale, pe care deja ai trait-o. Un alt fel de moarte ti se pune zilnic in
fata si nu stiu daca te ajuta cu ceva sa te intorci undeva anume, geografic
vorbind, ca tot de aceeasi incercare dai.
Arsenie
Papacioc: „Moartea nu vine să-i faci o cafea ori să-i dai biscuiți cu
dulceață." *** ”Sa stim sa murim si sa inviem
in fiecare zi…
Arthur Schopenhauer: "După moartea ta, vei fi ceea ce ai fost
înainte de a te naște." ***"Ceea ce somnul prezintă pentru
individ, este pentru specie moartea." ***"De-am bate la
lespedea mormintelor pentru a oferi morților viața, ar refuza cu toții."
***„Ceea ce somnul prezinta pentru individ, este pentru specie moartea.”
***„Orice zi este o mică viaţă; orice deşteptare şi sculare o mică naştere,
orice dimineaţă o mică tinereţe, orice culcare şi adormire o mică moarte.” ***"Nimic
nu te ferește mai bine de plictiseală, care este flagelul vieții omenești,
decât bogăția spirituală.
Augustin
Fericitul: ,,Moartea
nu înseamnă nimic! Doar că am trecut de partea cealaltă: e ca şi cum m-aş duce
în camera de alături. Dar eu rămân tot eu, iar tu rămâi tot tu. Ce eram înainte
unul pentru celălalt, suntem şi acum. Cheamă-mă cu numele cu care m-ai chemat
întotdeauna, care ţi-e atât de familiar, vorbeşte-mi la fel de frumos cum îmi
vorbeai. Nu-ţi schimba tonul vocii, nu lua un ton solemn, sau trist. Continuă
să râzi de ceea ce te făcea să râzi, continuă să te bucuri de micile lucruri de
care te bucurai când eram împreună! Roagă-te pentru mine, zâmbeşte-mi, nu mă
uita! ... Nu sunt departe, sunt în camera de alături. Fii sigur de asta!
Şterge-ţi lacrimile, şi nu mai plânge, dacă mă iubeşti: zâmbetul tău este acum
pacea mea!"
Aurel Baranga (20 iunie 1913 - 1979): "Ne mirăm de câți oameni trec
pe lângă moarte, dar nu ne surprinde câți trec pe lângă viață.
Aurel
Buricea: "Fierbe
in cer timpul ca apa pe plita (…) azi trec printr-o lume de moarte invinsa.
Aurel
Iulian Aparaschivei: "Poporul român se aseamănă cu pasărea ce a stat mulți ani în
colivie.Iar cînd i se redă libertate,această pasăre a uitat să mai
zboare.Scînteia mult așteptată de poporul asuprit poate veni de la o mână de
patrioți gata oricînd de jertfa supremă.Altă cale de a trezi spiritul patriotic
și războinic al românilor nu există.Orice luptă necesită sacrificiul uman.Numai
așa românii se vor trezi din lunga nepăsare față de viitorul pruncilor lor.Eu
nu mă pot resemna cu jugul sclaviei moderne și cu actualul stat mafiot.Sunt
gata oricînd să mor ptr.o Românie mai bună.Cine își iubește viața o va
pierde.Cine nu pune preț pe viața lui o va cîștiga.Cred că alături de alți
frați și surori patrioți ca mine pot aprinde scînteia dreptății.Se vede clar ca
bună ziua că este din ce în ce mai rău ptr. clasa muncitoare.....Iar România
este îngenuncheată de datorii externe ptr.următorii 70 de ani.Ce bine să mai
fie în acest ritm?Iar pașnic s-a văzut ce am rezolvat....Adică nimic!
Autor
Neidentificat
*** #Madalina
Vasile: Iată ce se întâmplă cu câteva ore înainte să mori. Acesta este
primul semn care prevestește decesul Că vrem sau nu să acceptăm, toți vom pleca
de pe această lume. Unii mai devreme decât alții, însă cert este că nimeni nu
va trăi o veșnicie. V-ați gândit vreodată care sunt semnele ce prevestesc
moartea? Ei bine, mai mulți oameni care au fost cât pe ce să își piardă viața
sau care au fost chiar în moarte clinică au povestit prin ce au trecut. Până
acum, niciun om de știință nu a reușit să răspundă la întrebarea pusă mai sus.
S-au făcut milioane de studii, de cercetări, însă degeaba. Care sunt semnele ce
prevestesc moartea? Patricia Pearson, o jurnalistă pasionată de fenomene
paranormale, s-a gândit să cerceteze ceea ce se întâmplă înainte să mori.
Astfel, ea a stat cinci ani alături de persoane care urmau să moară. Femeia a
descoperit mai multe lucruri interesante despre ce se întâmplă cu oamenii
înainte să își dea sufletul. Ea a adunat mărturii de la oameni cu boli în
stadiu terminal și de la alții aflați pe patul de moarte. Toate aceste
informații se găsesc într-o carte numită Opening Heaven`s Door: Investigating
Stories of Life, Death and What Comes After. În această carte Patricia Pearson
explică etapele pe care le parcurge un om aflat pe patul de moarte. Conform
acesteia, persoanele care mai aveau puțin și mureau știau exact unde se duc și
când vor ajunge acolo. Oamenii vorbeau în metafore greu de înțeles, povestind
despre o călătorie spre lumină înainte cu 72 de ore înainte să moară. „Când
sora mea era pe moarte din cauza cancerului la sân, a spus, parcă frustrată:
„nu ştiu cum să plec”, apoi a pomenit că ar avea nevoie să fie ajutată la
zbor”, a povestit jurnalista. „Muribunzii văd moartea ca pe o călătorie, nu ca
pe un capăt de drum” De asemenea, jurnalista a vorbit și cu o asistentă care
îngrijea oameni cu boli grave. Maggie Callnan a fost întrebată de un bărbat
care mai avea puțin și murea dacă soția lui a înțeles tot ce trebuie în
legătură cu pașaportul și biletul de călătorie. Asistenta a povestit că
muribunzii văd moartea ca pe o călătorie, nu ca pe un capăt de drum. Mulți
oameni cred că oamenii care urmează să moară sunt sub efectul pastilelor, dar
nu este așa. Majoritatea sunt conștienți cu o oră înainte de a muri și pot
vedea rude decedate. Ba mai mult, unii chiar le strigă.
https://substantial.ro/tu-stiai-iata-ce-se-intampla-cu-cateva-ore-inainte-sa-mori-acesta-este-primul-semn-care-prevesteste-decesul/
**„Omul
se naşte de două ori: prima dată din trupul mamei, a doua oară din propriul
trup. Naşterea din sine însuşi se mai numeşte moarte.”
**"A
doua zi după moartea mea, soarele răsare în acelaşi loc. Femeile îşi alungă, pe
ferestre, amanţii, biciuindu-şi apoi trupurile cu mănunchiuri de urzici, să le
frăgezească pentru un nou păcat. Bărbaţii continuă războaiele începute cîndva
ori pornesc altele, mai absurde. Cerşetorii ies, iarăşi, pe pod, lacomi precum
apa ce-i oglindeşte. Păsările scurmă, în cer, după mărgeaua de sticlă limpede a
dimineţii. Ziua trece repede. Conştientă de propria-i zădărnicie, nu-şi face
cuib aici. Viaţa a rămas la fel. Oare, moartea mea nu a schimbat nimic? Nu văd,
dintr-odată, orbii? Nu se aud cuvinte din gura mutului ? Nu s-au înfrăţit
filozofii cu proştii? Sămînţa cu vidul? Şarpele cu călcîiul? Nu se opreşte, o
clipă, timpul, să-şi contemple măreaţa-i trecere? Mai tîrziu, pe boltă, tremură
aceeaşi lună cu sunetul ei de, singură, clapă albă în pianul întunecat al
nopţii. Femeile îşi primesc înapoi, pe ferestre, amanţii. Bărbaţii beau pentru
victorie sau înfrîngere. Cerşetorii adorm obosiţi. Păsările se închid sub găoace,
aşteptînd să fie ouate. Totul, firesc. Îmi pare că nici n-am murit.
**"Moartea
pune capăt tuturor lucrurilor, cu excepția adevărului."
**„Moartea
si vesnicia sunt doua lucruri absolut identice.”
**"„Omul
se naşte de două ori: prima dată din trupul mamei, a doua oară din propriul
trup. Naşterea din sine însuşi se mai numeşte moarte.”
**„Numai
moartea egoistului este deplina. Nimic din el nu mai ramane altora.”
**"„Corpul
uman după moarte: - trei zile după moarte, unghiile încep să se desprindă de
degete.
- patru zile după moarte, părul se desprinde de craniu și toate firele de păr
cad. - cinci zile mai târziu, creierul începe să putrezească, carnea se usucă
și se descompune complet, insectele îți invadează organele genitale, fesele și
sânii dispar complet. - șase zile mai târziu, pielea devine neagră și se
desprinde treptat de pe oase; - șapte zile mai târziu, burta explodează și
miroase foarte neplăcut - La 60 de zile de la moarte, întregul corp este redus
la nimic, cu excepția sistemului osos." "Nici nu stiu cand s-a facut
primavara. E halucinant, ultima data era toamna. Sau vara. Sau poate nici atat,
e izbitoare viteza cu care anotimpurile cu frunzele lor zboara prin fata mea.
Cate toamne sa fi trecut prin mine, fara sa le observ? Cate veri sa fi pierdut
cu gandurile in iarna? Si cate primaveri ingropata in frunzele de pe pamntul
umed de toamna? E fara sens si absurd, ca si cum viata bate campii in ideea
rispirii timpului. Risipeste timpul meu ca si cum as avea prea multe zile sau
prea multe ierni. De mult am pierdut controlul ei, de mult ma poarta si ma
scutura prin bucatile amorfe de timp. Secundele in care privesc apusul par ani,
orele in care ma pierd printre fierele de nisip ale existentei la unison cu
alti oameni rataciti par secunde. Si cum as putea sa reajung in posesia
timpului? Caci nu ma intereseaza apusul, nu ma intereseaza oamenii, nu nu nu nu
nu nu nu nu! Ce vreau eu, de fapt, este o secunda de gandire simpla proprie,
poate o ora de sentiment al realitatii. Nu imi dau seama daca momente ca astea
au existat si au fost insesizabil transformate in nanosecunde, sau fire abia
perceptibile de timp, sau sunt atat de vaste, de indelungate ca durata incat nu
le pot simti inca? Si cum le-as putea simti? Cum sa simt aroma realitatii sau
gustul gandirii? Nu pot sa vad, dar cumva stiu ca le vreau; ca trebuie sa le
vreau. Le consider ca posibile doar in cele mai frumoase momente ale gandirii
(de care nu sunt sigura ca exista), si totusi mi-e greu sa nu le plasez undeva.
Apar ca un vis indepartat, dar visul este o stare mai complicata de care nu
sunt inca sigura daca are vreo legatura cu mine, daca eu controlez starea asta.
Nu stiu daca imi place asa... ma las in voia unei muzici care este mai presus
de tot ce pot atinge eu. O muzica sublima, intr-adevar frumoasa. Are sens cumva
ce spun sau ce fac? Muzica imi dicteaza? Nu, muzica ma poarta, intr-o armonie
perfecta oriunde vreau eu. E modul de ajunge orice oriunde, fara un pret
stabilit. Poate ar trebui sa incep sa ma gandesc la nota de plata... am plutit
cam mult in ultima vreme. Si daca as renunta la intoarcerea la pamant? Sa
plutesc asa, deasupra tuturor pana la sfarsitul meu. Viata e scurta, sfarsitul
se apropie cu fiecare secunda (caci cand vine vorba de apropierea de moarte,
secundele se transforma in ani). O sa mai plutesc putin, si o sa ma prabusesc.
Fara sa platesc ceva sau sa imi judec actiunile in fata cuiva. Am plutit, nu
i-am atins. Ce mi-ar mai lua atunci? Nimic:) Si asa ma intorc gandurile la
viata, desi plutirea este mult mai usora. Trebuie sa apas din nou
"play" si sa ma ridic. Pe varfuri mai intai, pana muzica reuseste sa
ma cuprinda din toate partile. Apoi plutesc usor si sus... Nici nu conteaza unde
ma duc, caci totul este, pana la urma, identic. In momentul in care eu sunt
aceesi oriunde, decorul este doar ceva fara semnificatie sau rost. O sa
aterizez cand o sa gasesc o solutie; cand o sa fiu sigura..."
* ”Moartea
ii face pe oameni mai sensibili in viata”A te
teme de moarte e mai crud decat a muri
* "Moare treptat cine nu iubește;
* ”moare
câte puțin cine-și uită trecutul
* ”moare cu-adevărat cel ce nu știe să plângă, moare râzând ca un apucat.
* ”Moare nebun cine strânge avere zilele lui se numără sus într-un catastif de
cleștar pas de mai șterge ce e deja rânduit.
* ”Moare și știe că moare cel ce în viața-i de plâns n-a știut că iubirea e
totul pe lume si nimic din ce strângi nu-i al tău
* ”Moare degeaba cu buzele strânse în rictus amar cel ce n-are copii și-a trăit
în zadar..."
*
"Moartea duioasă cu pasu-i lejer vine tiptil prin troian mișelește cu
părul de câlți și ochi limpezi de pește tu te ascunzi și ea te
găsește…"
*
"Înmormântările la străini: A crăpat John.
1. Ne
dăm seama ca-i mort.
2.
Sunăm un medic/scoatem un certificat prin care se constată asta.
3.
Sunăm firma de servicii funerare, comandăm una bucată coșciug.
4. Îl
ducem pe John la capelă.
5. Anunțăm
cei apropiați că a crăpat John.
6. Ne
adunăm la capelă, schimbăm câte o vorbă despre John.
7.
Vine serviciul funerar, îl ia pe John, Îl îngroapă, incinerează, împaiază, în
fucție de preferință.
Înmormântarea
La Români:
1. O
crăpat Gică.
2.
Copilul răcnește, nevasta răcnește, sar vecinii.
3. Se
cheamă 3 femei să spele mortul. Se dă la fiecare câte un prosop nou și săpun
nou. Nah, să se spele după mort.
4.Se
cheamă poliția. Poliția scrie ceva în caiet, că altceva nu știu să facă și
cheamă criminalistica.
5.
Vine criminalistica, îi ia ceva din gură lui Gheorghe și trage concluzia:
Sinucis prin spânzurare. Se plătește chitanța de constatare. Cateva sute de
lei.
6.
Nevasta și-a mai venit în fire, nu au depistat-o.
7. Se
anunță dascălul care trage clopotul, 25 de lei taxă.. Se ia sfeșnicul de la
biserică plus 50 de lumânări care să le aprindă lumea care vine la mort.
Lumânări care trebuie plătite alături de taxa de înmormântare. Alea din magazin
nu-s bune.
8. Se
mituiește popa cu incă câteva sute de lei ca să îngroapă mortul. ( sinucigașii
nu beneficiază de slujbă dar dacă ești cu dare de mână, se rezolvă)
9.
Văduva se duce la primărie să scoată certificatul de înmormântare. Vine cu el
și se întoarce din nou la primărie ca a auzit de la baba Rădița că trebuie să
ia și ajutorul de înmormântare.
10.
Primarul nu-i dă ajutor. Să vină mai întâi cu chitanța cu care a cumpărat
coșciug și cruce.
11.
Băieții buni de la servicii funerare ii dă văduvei un coșciug și o cruce pe
datorie cu promisiunea că vine să le plătească cu banii din ajutor.
12. Ia
ajutorul și se duce direct acasă. În timpul asta, mortul a fost pus în coșciug,
acoperit de flori, lumânări, icoane,verighete, ceasuri, telefon mobil pe
silentios, aparat auditiv, cârjă, picior de lemn și ce lucruri personale mai
avea.
13. Se
caută oameni sa duca: 3 steaguri, doua cruci, 4 insi la coșciug, 4 gropari,
căruță pentru transport. Toți plătiți bineînțeles. Și la fiecare câte un
prosop.
14. La
ora 19 vine popa să citească capetele. Lumânări, tămâie, masă plină cu icoane,
pahare, sticle cu vin, mancare, prosoape, cârpe și o droaie de bețivi afară
care au venit să cinstească mortul cu câteva pahare de vin. Se așează masa de
după citirea capetelor.
15.
Începe priveghiul. Văduva, fică-sa și frac-su. Restul au plecat acasă, erau
prea…obosiți.
16. A
doua zi la 7 vin groparii. Se pune masă, pahar, sticlă și prosop, bineînțeles.
După, groparii merg la cimitir să sape o groapă de 1, 50 lungime si lațime din
cot până în cot, cum stă Gică așa lungit și adâncă de 1,50 metri.
17. La
ora 12 vine popa, citește ceva, dă cu tămâie. Se fixează oleacă mai bine vata
în nasul lui Gică. Nu de alta dar și cu mirosul de tămâie riști să îți întorci
stomacul pe dos.
18.
Pleacă mortul spre biserică. 9 inși în față și vreo 7-8 în spate. Nu mai erau
căți au fost aseară.
19. La
biserică cântă popa, după ce văduva a fost luată deoparte și verificată de
certificat de deces, taxa achitată plus că Gică figura cu fo 5 milioane datorie
taxa anuala la biserică.
20.
Mortu pleacă spre cimitir. Pe drum se mai adună câteva țațe bețive și mai mulți
d-aseară, urlând și jelind că „ a murit Gică, măăă”.
21. La
groapă se dă o găină peste groapă celui ce a înfipt primul cazmaua în pamânt,
se dezleagă colacii, merele infipte, chilotii tertra, maioul și ciorapii legați
în pom. Asta în timp ce popa și dascălul se întrec care zbiară mai tare
Aleluia.
22.
Toată lumea merge la Gică acasă la sfânta pomenire. Pe drum se mai adună câțiva
care nu au putut veni la înmormântare că aveau oleacă de treabă.
23. La
pomenire masa plină de aperitive, ciorbă de pulpe, chiftele cu sos, salată de
varză, pilaf, dulciuri, apa minerală, suc 3 feluri, țuică, vin, bere, colivă și
câte o punguță făcută să se ia acasă.
24. La
masă toată lumea vorbește de cai, de porumb, de rapiță, de gâlci, de varice, de
hemoroizi. Numai de Gică nu. Paranghelia continuă după 3,9, 40 de zile. Un an,
doi, trei și după șapte ani când nu a mai rămas nimic din Gică.….
Bar
Rafaeli (4 iunie
1985 - ): "Ce patriotism e acela care te duce spre moarte?
Bartolomeu Anania: "Știm, vom muri, dar câtă splendoare!" ***"Am
în față o viață de dincolo, în care pot să trăiesc așa cum nu am putut să
trăiesc Pământ." ***"Dacă, după moarte, nu mai e nimic, ce rost mai
are să trăiești, să speri, să te lupți?"***"Moartea nu există, este o
trecere, o punte, ei bine dragii mei, între moarte și somn este vreo
deosebire?"
Beatrice
Alfred: "Moartea
vinde bilete de tăcere"
Benjamin
Franklin: "În
aceasta lume nimic nu este sigur in afara de moarte si taxe.” ***"Nimic
nu dăunează mai mult sănătăţii decât să ai prea mare grijă de ea.
Bertolt Brecht: „Decât să te temi de moarte, mai bine te-ai teme de o
viață nepotrivită.”
Blaise
Pascal: "Singurul
lucru care ne consoleaza de mizeriile noastre este distractia; si totusi ea
este cea mai mare dintre mizeriile noastre. Caci aceasta este ceea ce ne
impiedica mai ales sa ne gandim la noi si ne face sa ne pierdem pe nesimtite.
Fara ea ne-am afla in plictiseala si aceasta ne-ar impinge sa cautam un mijloc
mai solid de a iesi din ea. Dar distractia ne amageste si face ca sa sosim pe
nesimtite la moarte.” ***"Ultimul act e sângeros oricât de frumoasă
ar fi fost comedia.”
Bob
Marley: ”Cine se
teme să viseze e ca și mort.
Boris
More: **"oh,
prea devreme murim prima oară,/ prea devreme murim.
Bota
Lucian-Victor: "Omul
se naște o singură dată și moare de mai multe ori.
Botlingk: ”Rudele, prietenii şi fiii
părăsesc mortul şi se întorc acasă, cum părăsesc păsările copacii fără flori şi
fără fructe.
C.
J. Weber: ”Viaţa
este o boală, somnul un paleativ, iar moartea o cură radicală.
C.
Neill Strait: ”Cimitirul
este un loc plin de oameni care fuseseră convinşi că lumea nu se poate descurca şi fără ei.
Cezar
Petrescu: "Oamenii
morți rămân morți. Nu merită niciun interes, dacă în trecerea lor prin viață
n-au știut să se ridice peste nevrednicele bucurii și suferințe
animalice."
Chamfort:
„Sa-nveti sa
mori? N-o sa reusesti prea bine prima data!”
Cha rlie
Chan: "Moartea,
singura întâlnire la care trebuie să fim prezenți, a cărei dată nu este
niciodată cunoscută."
Circu
Diana Elena: ”MI-E FRICĂ DE MOARTE. Închide
ochii pentru un moment și imaginează-ți că acum o săptămână ai murit și ești în
cimitir vizitându-ți propriul mormânt. Te uiți la piatra ta funerară și îți
citești numele, datele nașterii și plecării din această lume. În continuare,
gândește-te ce frază ar scrie omenirea despre tine, pe propria piatră: Ce
ar spune despre tine? Ce ai eșuat în multe domenii ale vieții tale? ; Că
oamenii sunt recunoscători că ai plecat, că le-ai făcut viața amară? ; sau Cum
simt ei profund plecarea ta și că ai lăsat un spațiu gol în umanitate, pe care
nimeni nu-l poate umple vreodată? Ce-ai spus? Ce ai împrumutat? Ce ai
donat? Pe cine ai ajutat? De ce ai fost privat? Scrie pe o hartie ce
vrei sa fie gravat in piatra, cand pleci din aceasta lume. Muncește, zi după
zi, ca să te apropii de această declarație pe care o declari. Frica de
moarte este învinsă, când scopul tău este să te proiecteze în Trascendența
livrării tale, bunătatea, generozitatea, descurajarea, altruismul, iubirea
aproapelui, capacitatea de a te dezbrăca, fără condiții, fără a aștepta
recompense, care vor dăinui în mămoria și inimile celor cu care ai luat
legătura viața și făcut fericit.
Claudio
Angelini (1943 -
2 iunie 2015): "Și totusi trebuie sa traim! Mai mult decât moartea mă
sperie suferințele vieții.
Confucius:
„Vrei să trăiești
cum se cuvine? Învață mai întâi să mori.” ***"Dacă nu cunoaștem
viața, cum putem cunoaște moartea?"
Constanta Buciugan: "A început sfârșitul pe Pământ,/ Aș coborî la
prima, de-aș putea...Se află / moartea-n plin recensămînt/Și s-a mutat acum pe
strada mea./ Nu mai cunosc pe nimeni, trecătorii/ Devin tot mai străini, pe zi
ce trece../ Cei dragi pleacă pe rând, precum cocorii,/ Și fără ei planeta-i tot
mai rece"
Constantin
Brâncuși: ”Cand
nu mai suntem copii, suntem deja morti.” ***„Când ai încetat să mai fii
copil, ai murit de mult.”
Constantin
Preda: ”Da, poate
mâine, moartea mușcă din mine ca dintr-o pâine”
Constantin
Sandu Milea:
"Nu fi prea trufașă moarte că nu toți care îți trec pragul sânt muritori.
Corina
Bacanu: "Aș
reintroduce pedeapsa cu moartea pentru criminalii pe care îi amuză durerea și
suferința oamenilor și a animalelor
Corina
Herghelegiu: "Murim
în fiecare zi câte puțin,/ De dor, de nepăsare, necredință/ Și rar ne întrebăm:
de ce trăim?/ Și-adesea ne refugiem în suferință./ Murim în fiecare zi câte
puțin/ Și mor în noi atâția oameni, vise!/ Urmăm tăcuți cu toții un Destin/ Și
batem deseori la porți închise./ Murim câte puțin în fiecare zi/ De nostalgii,
de amintiri, de fericire,/ Murim și niciodată nu vom ști,/ Câți îngeri plâng în
noi, de neiubire."
Corneliu
Vadim Tudor (n. 28 noiembrie 1949 – d. 14 septembrie 2015):
"Moartea se comportă ca o prostituată care, până la urmă, scoate și
sufletul din tine." ***" Hai,
Moarte, să bem o cafea/ Ţi-o fac cu caimac, aromată/ Mai leapădă-ţi
coasa cea grea/ Şi mantia asta ciudată./ Te rog să iei loc în fotoliu/ Nu mă
supără dacă fumezi/ După cine eşti, Moarte, în doliu?/ De ce tot suspini şi
oftezi?/ E foarte fierbinte cafeaua/ Nu te grăbi, că te frigi/ Mai lasă-mi pe
cer, încă, steaua/Dacă eu am să mor, ce cîştigi?/
Ai venit să mă iei în persoană/ Prea mare onoare îmi faci/Din toată specia asta
umană/ Numai pe mine mă placi?/ Hai să-ţi ghicesc în cafea/ E bine să ştii ce
te-aşteaptă/ O cumpănă grea vei avea/ Dar tu te descurci, eşti deşteaptă./ Eşti
tot timpul în criză de bani/ Aici, te asemeni cu mine/ De ce să fim noi
duşmani?/ Eu te-nţeleg cel mai bine./ Lumea te aplaudă de departe/ În zvon de
corridă, olé!/Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte/ Să văd: după tine ce e?/ Acum
eşti captivă la mine/ Am vrut să-ţi arăt, draga mea/ Că nu-mi este frică de
tine:/Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.
Costel
Stancu: ”a
trecut timpul, au trecut turmele ca un vînător de recompense, vîntul le-a adus
înapoi urmele. sînt peste tot pe unde nu te aştepţi. ai auzit, moartea-i un joc” *** ”singur în camera 3,5/4 m
mobilată decent miros de cafea prăjită cu mîinile așezate una peste cealaltă -
ritual obligatoriu pentru resemnați – aștept moartea e acea parte a ființei
mele pe care o redescopăr zilnic dar tot nu îmi vine să cred că există privesc
pe fereastră luna atrage metalele oarbe cine cîntă șarpelui pînă îl
înnebunește? tu vii îmi dai un un ochi un deget și un zar le amestec și le
arunc altfel cum aș putea să mă vindec? e noapte îmi tremură frunza în palmă ca
pielea femeilor neiubite de mult o adiere ușoară prin părul tău ieșind din pămînt rece amețitor căutînd o
forță căreia să i se împotrivească abia acum simt primejdia alături copilul
neștiutor întinde rufe pe sfoară iar degetele îi putrezesc parcă ar spînzura
păsări de grindă mă sperii tresar știu niciodată nu voi fi fericit
aplecîndu-mă cu îngăduință deasupra hîrtiei albe: un spațiu în care mi se face
frig” *** „ma indrept netulburat inspre
moarte si cineva imi strecoara o pietricica in pantof” *** ”moartea e trişorul pe care îl prinzi dar de fiecare
dată el îţi arată mîinile goale.” *** ”Nu te grăbi. După ce
mori, tot tu îi rămîi dator morții cu restul de viață pe care nu ai
trăit-o.” *** "o Doamne/ prea des ne vine rîndul să murim!”
*** "Nu mi-e teamă de moarte./ Cinez
liniştit - a cîta oară?- / în bătaia puştii,/ cu ferestrele larg deschise./ Din
cînd în cînd,/ ridic paharul cu vin/ în cinstea /nefericitului meu/ lunetist”
*** "Te ascunzi în inimă, ca într-o peşteră, să mori./ Dar nu mori şi
atunci îţi desenezi pe pereţii ei moartea./ Moartea ta - animal rănit care se
luptă cu norii./ Afară creşte soarele. E aproape întreg. Halucinant./ Îi simţi
strălucirea de metal indiferent./ Trupul îţi e/ din ce în ce mai puţin – o
pojghiţă/ de gheaţă sub care pîlpîie/ lumina plină de îndoială a sinelui./ Spargi
oglinda în cer. În spaţiul/ dintre zi şi noapte. Tresari,/ te miri că între
început şi sfîrşit/ nu e timp deloc: cît ai clipi te naşti/ şi mori de cîteva
ori fără să simţi altceva/ decît o durere uşoară, o tulburare a orei/ ca de
mireasă tînără, dimineaţa./ Se apropie de tine, aidoma unor apostoli,/ focul,
apa, aerul, pămîntul – fiecare vorbeşte/ pe limba lui şi limbile lor se
amestecă,/ formează o sferă colorată ce se/ rostogolește fără oprire./ Urcă
sîngele în inimă, vrea să/ ţîşnească afară./ Cerul e viu şi adînc, gata să se
deschidă../ Începi să înţelegi: Peştele îţi pregăteşte,/ pas cu pas, ieşirea
din peşteră.” *** Murim, mirați că/ ceasul
de pe urmă nu se poate/ da înapoi.” *** "Cu timpul, moartea devine ceva obişnuit. (...)/ Alteori, moartea
trece neobservată./ ca ruperea unei crengi sub întîia ninsoare.” ***
"Te apropii, sfios, cum se așază lumina/ peste ființele moarte. Ce ar mai
fi de tulburat? / Poate ochiul privitorului, altul decît acela/ prin care își
scrutează propria viață. Uneori,/ te simți un tablou ascuns sub pat și uitat
acolo./ Toți îl credeau ars odată cu vechea casă./ Doamne,/ cum o fi reușit să
scape neatins,/ cînd atîtea lucruri neprețuite au pierit / în flăcări?/ Ești
singur. Ca gheața topită sub picioarele patinatorului/ te va înghiți timpul:
pînă la glezne, pînă la gît,/ până deasupra creștetului, acolo unde va rămîne
un mic semn,/ amintind că ai trăit cîndva.” ***"Odată ajuns aproape tu, moarte, în chip de/ fecioară pusă
pe joacă, îmi arăți sînul/ și fugi./ Rămîne mereu între noi o neliniștitoare
distanță,/ asemenea celei dintre vînător/ și animalul hăituit.” ***"Visez
să ajung pe malul unei ape,/ să o sărut - cercurile ei să se lărgească/ și să
mă cuprindă./ Atunci, moartea îmi va părea/ un cap de cal blînd/ ce intră pe
fereastra uitată deschisă,/ miroase florile de pe masă/ și adoarme./ Nu de moarte
mă tem. Ci de ușurința/ cu care m-aș putea obișnui cu lumea/ de dincolo,
uitînd-o pe aceasta.” ***"o scară coborâtă din cer/ între treptele
ei se deschid ferestre/ prin toate deodată scoți capul și strigi:/ libertatea e
o ureche smulsă celuilalt!// ești singur și speriat sufletul tău/ se
maimuțărește la geam/ (aplauze) și/ se aud cum plescăie pe apă/ picioarele de
lebădă ale morții./ atît.” ***"moartea e trișorul pe care îl prinzi/
dar de fiecare dată el îți arată mîinile goale” ***"moartea? e ca și cum
mi-aș spăla mîinile în alte mîini/ ca și cînd m-aș fotografia lîngă/ propriul
meu sînge/ apoi aș pleca mai departe” ***"o să fiu blind cu tine, moarte,/ ca un copil ce se joacă de-a
baba-oarba/ printre paharele de cristal.” ***"N-ai cum să ocolești
sfîrșitul/ ori să-l amîni. Nu-i nici un chip./ După ce a trecut, tăcută, ora/ se-ntoarce-n
bobul de nisip./ Te zbați în gol. Ai otrăvit fîntîna/ ce-așteaptă setea noului
născut./ Zadarnic mai împiedici caii,/ după ce aripi le-au crescut!/ Du-te-nspre
prag. Întinde mîna/ - răscumpără ce-i nou cu ce e vechi./ Viața și moartea-s
două zaruri/ ce nu au numere perechi.” ***"Femeia care mă iubeşte
desface noaptea,/metru cu metru, dintr-un balot de pînză neagră./ Măsoară,
taie, împarte. Fiecăruia după inima sa./ Mă cheamă pe nume şi plînge. Ea nu
ştie că,/ în timp ce scriu, eu mă apropii şi mă îndepărtez,/ de nenumărate ori,
de moarte./ Ca valurile de mal.” ***"Să pierzi ceea ce nu a fost niciodată
al tău,/ ca morile vîntul - deplina înţelegere a morţii./ Sufletul pleacă şi nu
se mai întoarce/ asemeni păsării căreia copiii i-au stricat cuibul/ într-un joc
vinovat de propria-i puritate./ Tu mori ca să înţelegi. Cum soarele răsare/ pentru
a acoperi ochiul orb/ din spatele său. O amintire îţi pare viaţa,/ un vis trăit
înainte de a-l visa,/ totuşi necunoscut./ Cîtă armonie între aici şi dincolo!/ Ca
între palmele lui Dumnezeu.” ***"moartea e singura amintire de familie ce
nu poate fi instrainata” ***"ca doua animale hranite de acelasi stapan
VIATA SI MOARTEA impreuna raman, chiar daca timpul simte o placere ciudata de-a
nu mai fi” ***"zadarnic/ mamă și cei singuri mor îi îngroapă
furnicile” ***"rabdă și taci îi strigă proprietarul marelui circ/ pentru
asta ești plătit nu pentru glorie” ***"Un perete de pe care a fost furată/
colecția de tablouri prețioase/ - așa e omul fără iubire./ Adunate în centrul
lumii,/ stelele îi hotărăsc soarta./ Din cînd în cînd/ cîte una/ cade… ”**"Ce-i
viaţa? Ce-i moartea?/ Jumătăţi ale aceleiaşi perechi/ pe care nu pot s-o
încapă./ Te regăseşti: ai chip, ai nume/ şi tot mai clar vezi vîntul de aici/ cum
mişcă morile de pe cealaltă lume./ E soare-n chihlimbarul ce mi-l arăţi acum/ ca
şi în alte dăţi te pierzi/ în balta cu ochi verzi./ Eşti tu ori altul?
Aceasta-i întrebarea,/ altele nu-s.” ***"Ei da, cînd mori o iei de la
capăt,/ eşti îngropat cu oglinda în mînă/ să vezi cît eşti de singur.” ***
"Acesta e locul unde te vei întoarce, mi-au spus,/ arătîndu-mi pîntecul
femeii necunoscute./ Acolo era pustiu ca într-o pîine fără miez. / Nu te grăbi.
După ce mori, / tot tu îi rămîi dator morții/ cu restul de viață pe care nu ai
trăit-o./ Atunci, mi-am amintit cuvintele mamei:/ ai grijă, pentru a desfereca
poarta raiului,/ trebuie să rotești cheia de trei ori. Fin./ În numele Tatălui,
al Fiului și al Sfîntului Duh. / Amin!” *** "Moartea e un cuc,
mi-ai spus într-o zi./ Nu-şi face cuib, nu-i poţi găsi puii,/ să le răsuceşti
gîtul ori să-i arunci/ pisicii să îi înveţe să zboare. / Am ridicat din umeri,/
am plecat la / joacă. Pe atunci/ purtam praştie şi nu îmi era frică/ de nimic./
Anii au trecut./ Iată-mă acum / tremurînd cu puşca la ochi / în faţa acestui
animal închipuit/ - viaţa/ De teamă, fug prin tufişuri./ Cu-cu! Cu-cu! Cu-cu! /
se aude în urma meaaproape tot mai aproape.” ***” Cînd plec în ultima călătorie îmi las acasă trupul./Va fi spălat, plîns.
Nimeni nu se va bucura că, / în sfîrșit, m-am desprins de inutila lui povară. /Îl
vor așeza în pămînt, vor pune un semn în locul acela, /îmi vor scrie pe el
numele, să știu unde îl găsesc dacă/ mă voi întoarce vreodată. Însă cercul nu
se închide aici, se preface-n spirală. Încotro, călătorule fără trup?/ Cum te
vor recunoaște la vamă? Umblă o lampă singură / prin lume. Cel ce o purta a
pierit demult. O voi urma. / E ochiul Fiarei! îmi strigi. Prea tîrziu: sufletul
meu, / preschimbat în cămilă, a trecut deja printre urechile acului.
Costel
Zăgan: "Tândală:
Murim de dragul morții, Păcală? Păcală: Murim, de nevoie!" ***"Moartea
este cel mai mare eșec al lui Dumnezeu." ***"Moartea-i o
oglindă: în ea te vezi așa cum ai fost."
Cristian
Neagu: "Iti
jura iubire pana la moarte? Plange scaldandu-ti obrazul cu lacrimi, jurand ca
nimic nu va va desparti? Asteapta numai doi ani…
Dan
MV Chitic: "Și
de-o fi să mor...In mod cert isteria plandemonică are rostul ei in iconomia
Divină, căci nimic nu este nici
întâmplator, nici accidental. Sa fie restrângerea drepturilor noastre calea
către găsirea unei libertăți depline? Sau poate distanțarea socială sa fie
motorul dorinței de a ne regăsi și a ne redescoperi? Să fie portul măștii cheia
dorului surâsului ce nu-l mai vedem? Nu știu... Dar in mod cert spaima bolii și
teroarea morții iminente cu care suntem amenințați trebuie să fie pretextul
pentru a redescoperi viața și valoarea reală a vieții prin conștientizarea
proximității morții. Iminenta morții. Ambele, chestiuni tabu pentru omul
postmodern, iluzionat și vrăjit de o falsă propaganda a progresului continuu și
a perpetuității vieții. Totdeauna omul a căutat cheia nemuririi, fără însă a
căuta însă neaparat rețeta perpetuitatii, așa cum o face omul de azi. Sa fie
rătăcirea asta cauzată de propaganda științei a tot biruitoare? Să fie
responsabile jocurile in care copiii de ieri și de azi “descopereau” și
“constata” ca au o multitudine de “vieți” la dispoziție pentru a-și atinge
scopul și a termina etapa, “vieți” ce puteau fi chiar și cumparate in caz de
consumare a celor “puse la dispoziție” de “creatorul” iluziei? Să fie reclamele
de la tv pentru medicamentele de orice pentru orice? Nu știu nici asta. Știu
doar că o sa murim. Și asta e sigur. Nu știu când și de ce, dacă de CoVid sau
de “bătrânețe”, dar cert e ca o sa murim. Și din eternitatea morții o sa vedem
cum și copiii noștri vor muri, ba chiar și specia se va sfârși... și chiar și
soarele se va stinge, așa cum Poetul a spus-o magistral, neegalat in amploarea
viziunii sale: “Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;/ Soarele,
ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş/ Cum se-nchide ca o rană printre nori
întunecoşi,/ Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ'/ Ei, din
frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;/ Iar catapeteasma lumii în adânc s-au
înnegrit,/ Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;/ Timpul mort
şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,/ Căci nimic nu se întâmplă în întinderea
pustie,/ Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,/ Căci în sine împăcată
reîncep-eterna pace...” Da. Totul moare. Daca vom fi înțeles asta, de ce sa ne
temem? Că murim mâine și nu poimâine? Că murim răpuși de un virus și nu
striviți de tren intr-un Bentley? Ca murim pe un pat de spital și nu Zdrobiți
de un camion pe o trecere de pietoni? Sau de o supradoza? sau făcând amor? sau
cazand de le o stâncă? Sau înjunghiați de un scelerat pe o strada întunecoasă?
Sau așteptând pensia? sau bolnavi intr-un azil de bătrâni prea înaintați in
zile? Sau... E vreo moarte la care visați și pe care sa v-o doriți? O moarte
pentru care ați da bani sa v-o “rezervați”? In mod cert nu. Pentru ca undeva, in
mod cu totul fals, ne-a fost vândută iluzia perpetuitatii, a nemuririi fizice. Asta
deși toată viața noastră se hrănește și subzista din moarte. Da... e Șocant!
Mâncam moarte, fie ca e vorba de animale omorâte sau plante retezate. Ne
îmbrăcăm cu moarte, tot așa - ca e vorba de pielea pantofilor noștri sau
fibrele țesăturilor cu care ne acoperim. Ne încălzim cu moarte, arzând lemne
sau hidrocarburi ce au fost odată viață. Trăim pentru ca alții au murit și
ne-au făcut loc pe lume lăsându-ne moștenitorii vieții lor, viața primită (și
nu câștigată) de la Cel de Sus. Și noi suntem doar purtătorii Vieții și a
vieților lor către cei care vor veni, și care și ei vor muri după ce se vor fi
hrănit cu viață răpusă pentru viața. Da. Suntem înconjurați de moarte... și cu
toate astea suntem înspăimântați de moarte. Însă doar propria moarte ne
înspăimântă, căci se știe: cea mai ușoară moarte e moartea altuia! Și suntem
inspaimantati de moarte pentru ca avem conștiința exclusiv a trupescului, a
mundanului. Nu mai avem nimic in noi de care sa fim convinși ca e nemuritor.
Suntem doar hoitul pe care-l îngrijim și-l hrănim zilnic, a cărui pofte suntem
gata sa facem orice spre a le îndeplini. Ne e frica de moarte deși am rămas
morți, deși încă vii. Ne e frica de moarte pentru că ne uitam prea des in
oglinda și acolo nu mai vedem decât carne. Poate Nu întâmplator toți marii
pustnici și spirituali aveau disciplina conștientizării proximității morții,
dormind prin cimitire sau prin pustii. Antidot al fricii de moarte este pentru
creștin și cinstirea moaștelor ca și rugăciunea de fiecare seara pe care o
spune înainte de a pune capul pe pernă: “Stăpâne, Iubitorule de oameni, au doară
nu-mi va fi mie acest pat groapă? Sau încă vei mai lumina cu ziua ticălosul
meu suflet? Iată, groapa îmi zace înainte și iată, moartea îmi stă înainte. De
judecata Ta, Doamne, mă tem, și de chinul cel fără de sfârșit; iar a face rău
nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, pururea Te mânii și pe
Preacurata Maica Ta și pe toate puterile cerești și pe sfântul înger, păzitorul
meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubirea Ta de oameni, ci vrednic
sunt de toată osânda și chinul...” Nu. Nu moartea trebuie sa ne sperie, ci
inutilitatea și nevrednicia vieții noastre! Fricile, lașitățile,
compromisurile, trădările... astea ar trebui să ne terifieze! Nu moartea! Căci
dacă de moartea fizică nu putem scăpa, avem datoria să încercam să dobândim
nemurirea sufleteasca... singura la care avem acces... dacă suntem vrednici! Se
spune intr-o balada mult hulita românească “și de-o fi sa mor...” și asta e
văzut ca fatalism sau chiar defetism. Greșit! E doar atitudinea omului
Traditional in fata morții: senina, neincrancenata! Asta neînsemnând nicio
secundă că eroul Mioriței, ciobanul moldovan a renunțat AB initio la lupta. Nu.
Doar și-a amintit de iminenta morții, in orice moment și in orice faza a vieții
fiind gata de Marea Nuntă cu eternitatea: “Iar tu de mor/ Să nu le spui lor./ Să
le spui curat/ Că m-am însurat/ Cu-o mândră crăiasă,/ A lumii mireasă;/Că la
nunta mea/ A căzut o stea;/ Soarele şi luna/ Mi-au ţinut cununa./ Brazi şi
paltinaşi/ I-am avut nuntaşi,/ Preoţi, munţii mari,Paseri, lăutari,
/ Păserele mii,Şi stele făclii! “Da, dragilor, vom muri. Oricum si orice am
face, vom muri! Important e cum trăim până atunci: o putem face demn, curajos,
frumos... sau umili și înfricoșați, fiind inspaimantati ca niște copii și de
propria umbra.Iar dacă știți ca nu veți retine toată poliloghia mea de mai sus
dar aveți nevoie de un Argument irefutabil in lupta cu frica de moarte,
rețineți asta:”Ne naștem spre a muri și
murim spre a ne naște", tot de el, de Mihai Eminescu.
Daniel
N. Gherbaluta: "moartea/
niciodată/ nu trânteşte uşa după ea"
Dante
Alighieri: "Te
iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc,
atunci te voi iubi pentru totdeauna.
Danut
Solcan: "În
urmă cu vreo două săptămâni i-am rugat pe elevii mei de a 10a și a 11a să
asocieze un (singur) cuvânt sintagmei ”evenimentele din decembrie”. Spre
surprinderea mea, tema loviturii de stat/ a teoriei conspirației a fost ca și
inexistentă, cuvântul cel mai apropiat (dar foarte depărtat...) fiind ”mister”.
Unele cuvinte/ sintagme, gen ”Iliescu” sau ”FSN”, au fost neutre în ele însele.
Mulți au folosit cuvinte apreciative: ”dreptate”, ”democrație”, ”libertate”,
”fraternitate”, ”eroism”, ”respect”, alții au preferat latura tragică:
”moarte”, ”haos”, ”violență”. Cineva a scris CO2, trimitere la Leana, ”savanta
de renume mondial”, și la faimosul ei ”codoi” . Altcineva a scris: ”căciulă de
astrahan” (ce forță au unele imagini!). O fată a preferat cuvântul: ”nimic”. Am
întrebat-o apoi ce vrea să spună. A zis: ”Nimic nu s-a întâmplat în România, în
cei 30 de ani care au trecut, din ceea ce și-au dorit cu adevărat cei care au
murit în stradă.”
Dario
Fo: ”Oamenii fără
umor și fără simțul ironiei sunt oameni morți.
Democrit: ”A trai irational si fara
cumpatare nu înseamna ca traiesti, ci ca mori încet.
Diane
De Poitiers (1499
- 1566): "Departarea poate omorî o iubire deja moarta.
Dorian
Furtună: "- Te întrebi, probabil, care
e recompensa pentru lipsa iubirii și a speranței. Îți răspund: ne despărțim mai
ușor de viață. Și dacă toate religiile și filosofiile voastre sunt un fel de
terapii care să vă pregătească pentru moarte – și fără prea mare succes –, noi
iată că nu avem nevoie de așa amăgiri; nu ne amăgim nici cu iubiri, nici cu
speranțe, nici cu terapii false. Primim viața, acceptăm moartea fără a ne
tulbura prea mult din cauza nașterii sau a pieirii, în timp ce voi iubiți,
sperați, suferiți și apoi muriți în spaimă. Pe noi nu ne cutremură perspectiva
viitorului, voi însă îl împodobiți cu iluzii comode. Ce satisface mintea umană?
Falsul, falsul, falsul. Și promisiunea că totul va fi bine. Voi, oamenii, ca să
muriți, aveți nevoie de o minciună; noi ne împăcăm și cu realitatea rece,
fiindcă și viața am trăit-o cu mintea rece. *** "- Ce e moartea? E
cea din urmă datorie a oricărei ființe vii. Pentru om însă, în mod special,
moartea e ceea ce ne face viața suportabilă; știm că, mulțumită morții, nu ne
paște pericolul unei monotonii nesfârșite. (...) Filosofic, e sănătos să privim
moartea ca pe o retragere din viață, nu ca pe o sfârșire brutală a vieții. Iar
pentru o minte iscoditoare, moartea poate fi ultima curiozitate satisfăcută. În
genere, eu cred că în raport cu moartea formularea nuanțelor contează mult;
aceste nuanțe ne pot oferi un anumit tonus psihologic în fața hăului final care
ne va înghiți. Mă gândesc că moartea este corelativă vieții; moartea și viața
se întrețin reciproc – dacă nu ar exista viața, nu ar fi nici moartea, și dacă
nu ar exista moartea, nu am mai înțelege că trăim. Heidegger era unul dintre filosofii
care promova ideea că moartea este un factor al vieții și că noi existăm în
măsura în care suntem niște „ființe întru moarte”; el mai zicea că trăiește în
mod autentic doar acel om care are în fața sa orizontul morții și astfel e
motivat să mediteze profund asupra destinului său. Așa o fi. Pentru un om,
moartea reprezintă supremul indicator al valorii vieții. Fiind nemuritori, nu
am da nici doi bani pe viața noastră, am percepe-o ca pe o banalitate. Moartea
face însă ca totul să capete un preț, un rost, o limită; nimic altceva nu
sporește atât de mult gustul și recunoștința pentru viață ca iminența morții.
În acest sens, moartea este necesară. Da, moartea e necesară și, în același
timp, e imposibil de întâmpinat fără emoții grele venirea ei. Moartea e
frustrarea absolută, dacă vrei, e frica noastră originară; de la ea pornesc
toate celelalte frici și, corespunzător, tot de la gândul că vom muri pornesc
mai toate speranțele noastre și toate încercările de a gusta bucuriile vieții.
Astfel, aici, în moartea care accentuează viața, găsim teribila dialectică a
existenței: perspectiva neființei sporește în noi pofta de ființare.
Dumitru
Grui: "Așa
ni-i scris, Poete, cu toții să murim... era să uit, de-l vezi, salută-l pe
Vadim!
Dumitru Istrate Ruseteanu: "moartea asta vie/ care se dă drept
viaţă."
Dumitru
Stăniloae (16
noiembrie 1903 - 1993): "Iubirea e puternică pentru că merge până la
moarte.
E
Mai tânăr: „Morţii
cresc în noi, cu rădăcini postume – noi suntem adevăratul cimitir, adevăratul
loc de îngropăciune. Ei vor să fie înmormântaţi în inimi.”
Edith Piaf: "Moartea nu există." ***"Moartea
este un nou început."
Edward
Morgan Forster: "Moartea
îl distruge pe om, dar ideea morții îl salvează."
Eleodor
Carstoiu: "Politicianismul
populist merge in sprijinul credintelor populare. La noi nu exista ideea ca cel
care a gresit se mai poate indrepta. Cel condamnat nu ar trebui sa revina
niciodata in societate( vezi petitii online de reintroducere a pedepsei cu moartea).
Concluzia : nu se doreste nici o reintegrare in societate de catre societate,
nu se doreste reducerea sau efectuarea pedepselor decat prin ocna grea, se
doreste introducerea pedepsei cu moartea pentru cat mai multe infractiuni.
Concluzia 2 : noi ca popor nu avem tangenta cu valorile Europei din care zicem
ca facem parte( si asta nu are legatura cu vreun partid... e dincolo de ele)
Ellie
Wiesel: "Opusul
iubirii nu este ura, ci indiferentă, Opusul artei nu este urâțenia, ci
indiferență, Opusul credinței nu este erezia, ci indiferență, Opusul vieții nu
este moartea, ci indiferență."
Emil Cioran: „Viaţa şi cu mine suntem două linii paralele ce se
întâlnesc în moarte.” ***„De n-aş simţi că sunt deschis morţii
oricând, că n-am acoperire şi întărituri din partea ei, nimic n-aş şti, nimic
n-aş vrea să ştiu, nimic n-aş fi şi nimic n-aş vrea să fiu.” ***„Omul
este drumul cel mai scurt între viaţă şi moarte.” ***„Ordinea în gând e
moartea inimii.” ***„Este îngrozitor când te gândeşti că după
moarte îţi sunt definitiv pierdute o zi cu soare, un zâmbet sau un prieten; dar
este de o mie de ori mai îngrozitor să fi pierdut, deja trăind, toate
acestea.” ***"Nu pe ape moarte vreau sa visez pamantul, ci pe
stanci zdrobite de imbratisari de spume.***"Nu exista scapare de
suferinta atat cat traiesti, dar moartea nu e o solutie deoarece ea, rezolvand
totul, nu rezolva totusi nimic.***"Ce ne mai pasă de imaginea pe
care lumea şi-o va face despre noi, de vreme ce vom fi pentru vecie în afara
oricărei imagini? Moartea e providenţa celor care au avut gustul şi darul înfrângerii,
este înalta recompensă, triumful celor care n-au reuşit nimic, care s-au
străduit să nu reuşească. Ea le dă dreptate, îi încununează. Pentru ceilalţi,
pentru neghiobii viteji care s-au zbătut, ea reprezintă dezminţirea a tot ce au
făcut."***"Moartea e salvarea celor care vor fi avut gustul şi darul
eşecului, e răsplata tuturor celor care n-au reuşit, n-au ţinut să reuşească…
Ea le dă dreptate, e triumful lor. În schimb, pentru ceilalţi, pentru cei care
au tras din greu ca să reuşească şi care au reuşit, ce ruşine, ce palmă!" ***"Moartea
cea mai adâncă și mai organică este moartea din singurătate, când însăși lumina
este un principiu de moarte."***"Cine nu vede moartea în
culori trandafirii e atins de un daltonism al inimii."***"Omul
acceptă moartea, dar nu și cursul morții sale; să mori oricând, dar numai când
îți e dat să mori nu."***"Moarte-i o fantomă, ca și viața, nu
pot muri decât știind că-n rostul lor nu e nici o pierdere și nici câștig.” ***"Moartea
este lucrul cel mai solid pe care l-a inventat până acum viața.„ ***"Creștinul
se naște muritor și moare nemuritor.„ ***"Moartea este o stare de
perfecțiune, singură la îndemâna unui muritor.” ***"Moartea este sublimul
la îndemână fiecăruia.” ***„De n-aş simţi că sunt deschis morţii oricând, că
n-am acoperire şi întărituri din partea ei, nimic n-aş şti, nimic n-aş vrea să
ştiu, nimic n-aş fi şi nimic n-aş vrea să fiu.” ***„Doar pentru cei ce
şi-au dormit viaţa, moartea poate însemna un somn.” ***"În
oraşe am întâlnit moartea în ochii oamenilor; în natură în freamătul frunzelor.
Şi-am întâlnit-o şi mai des în tăcerile inimii.***„Fiecare om poartă nu
numai viaţa, dar şi moartea sa. Viaţa nu este decât o îndelungă agonie.” ***„Trădarea
care vizează un obiect precis, chiar dacă presupune dezonoarea sau moartea, nu
e misterioasă.” *** " Viaţa nu
există, iar moartea este o stare de vis.*** ”#Suferinţa a inventat atât
pe una cât şi pe alta pentru a se justifica pe sine însăşi. *** ”Numai omul se poate chinui între o
irealitate şi o închipuire." ***”marele
triumf al omului moderm este intarzierea mortii.
Emile
Zola: "Murim
câte puțin în fiecare zi, trebuie să ne obișnuim cu asta."
Emily
Dickinson: "Moartea
este o noapte furtunoasă și un drum nou."
Epicur:
„Moartea, care
pare răul cel mai de temut, este o himeră, fiindcă ea nu existăatât timp cât
dăinuie viaţa.”
Ernest
Hemingway: "Moartea oricărui om mă vatămă
pe mine, fiindcă mă aflu cuprins în omenire. Și, de aceea, niciodată să nu
întrebi: "Pentru cine bat clopotele?" Ele bat pentru tine".
Eschil:
"Moartea
este singura divinitate care nu dorește daruri." ***"Nu
există nimic sigur în viața unui om cu excepția faptului că trebuie să
moară."***"Moartea este mai ușoară decât o viață ruinată; și
mai bine să nu te fi născut niciodată dacât să trăiești așa."
Eugen
Dorcescu: "Moartea
doar mediază între carne și duh."
Ezekiel
Bulver: ”Nu
viaţa este plăcută, ci moartea este teribilă.
F.
Orestano: „Ceea
ce distinge net vârsta copilăriei de celelalte vârste, creând din ea o etapă fericită
a vieţii, este că în copilărie lipseşte cu desăvârşire ideea de moarte.”
Felix
Adler: "Religia
este un magician, un oracol. Ea se confruntă cu sfârșitul lumilor, și
profetește renașterea .Ea întâlnește cerul roșu-sângeriu al asfințitului
cufundându-se în întuneric, și profetește răsăritul.Ea întâlnește moartea, și
profetește viața."
Feodor
Dostoievski: ”A
trai fara speranta inseamna sa incetezi sa traiesti.
Filippo
Tommaso Marinetti: "Ce moare în vise moare mai dureros decât moartea pământească."
Florentin
Cursaru: "Vom dispărea-ntr-o zi, e tristul adevăr,/ Ori,
poate e-un motiv de bucurie/Și vom păși în lumea umbrelor,/ Sau
către nicăieri, dar cine știe?/Vom fi doar nume și povești, o vreme,/
În amintirea celor ce i-am cunoscut,/Iar pentru unii, lacrimi între
gene,/ Ca o dovadă-a-dragostei ce-am dăruit./ Dorințe, uri,
speranțe, încântare / Și visurile toate ce-am urzit,/ Le vom lua
cu noi și vor dispare/ Sub roata timpului, de neoprit./ Nimic,
nimic din noi nu va rămâne, / Țărână trupul, suflet-fir de vânt, / Morminte
reci si cruci ca niște semne/ Că moartea e stăpână pe pământ./ Povestea
e totuna pentru toți,/ Nicicum nu vom putea schimba destinul/ Și
regi, și slugi, și cerșetori, și hoți,/Vom fi același lut și toți ca unul”
***"Ți-e sufletul un colțișor de stâncă/ Zvârlită de destin la
întâmplare/ Și noaptea o prăpastie adâncă,/ Din care nu vezi cale de scăpare./ Un
braț puternic, mai presus de stare,/ Înveșmântându-le în haina brumii,/ Îți
surghiunește visele cu soare/ Și toarnă-n tine suferința lumii./ Visezi, la
ceas înaintat în noapte,/ În clipele când singur te petreci,/ La o tăcută și
subită moarte,/ In lumea drepților ușor să pleci./ Să scapi atunci de toată
deznadejdea/ Din suflet, când viața te-a lovit/ Și, pe tăcute, să-ți închei povestea,/
Subit, în clipa când ai adormit./ Străin ți-e patul, năpădit de gânduri,/ Ai
sufletul de parcă nu-i al tău,/ Sudori de gheață simti; sub așternuturi,/ Te
zvârcolești și noaptea trece greu./ Dar... bate în ferestre dimineața/ Și jalea
ta se schimbă în fiori./ Hai, sus, ridică-te și-nfruntă viața,/ Că nimănui nu-i
pasă dacă mori!"
Francisc
Manolescu: "Într-o
zi o să mori … . pur și simplu ți se va opri respirația și nu vei mai exista în
acest plan fizic … că e peste o luna sau peste 20 de ani tot se va întâmpla .
n-ai cum să scapi de asta. Știu că poate nu sună confortabil și poate n-ai chef
acum de astea, însă tot o să mori . Ăsta e adevărul. Și când vei fi acolo,
trăind ultimele clipe, cu siguranță te vei gândi la viața ta . pe mine mă
terifiază ideea asta însă cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama ce
valoroasă e viața . Cu toții vom trece prin asta, și vom privi în urmă la
lucrurile pe care nu le-am făcut, la schimbările pe care le-am tot amânat. Ce o
să simți în fața morții ? regret, remușcare, ciudă ? Ce ai da la schimb, să te
întorci din nou la momentul ăsta în care citești acest text, ca să poți face
lucrurile diferit? Ce simți când te gândești că ți-ai irosit viața pe prostii,
că ai rămas la același job de rahat, că ai rămas în aceeași relație putredă, că
ai fi putut începe o afacere care să schimbe ceva in lume, că ți-ai bătut joc
de sănătatea ta, si n-ai facut mai nimic din tot ce ti-ai dorit ? Băi omule,
trezește te și fă în pana mea ceva cu viața ta! pentru că pe patul morții
regretele te vor zdrobi. Lasă-le-n căcat de cafele și palavre inutile, lasă
Netflixul și Instacurul, lasa jocurile pe calculator si nu-ți mai pierde vremea
învârtindu-te aiurea de colo colo… Fă ceva cu viața ta, ceva care să te
satisfacă și să aducă un plus de valoare în această lume și așa infestată de
prea mulți paraziți ordinari… Da, sigur, o să spui că nu poți, că n-ai avut
noroc, că nu ai resursele altora . Asta
e un mare rahat, o minciună cu care te amăgești În fiecare zi, pentru a colcăi
mai departe în ignoranță. Nu te simți bine? E prea riscant? …sunt tot niște
scuze de rahat . nimeni nu are zile perfecte și există riscuri peste tot în
viață . nu mai da vina pe trecutul tău, cu toții avem niște trecuturi
mizerabile . Sigur că te poți elibera de traumele pe care le-ai avut, chiar
dacă s-au întâmplat acum 30 de ani . Acțiunea schimbă energia gândurilor, și în
același fel, construindu-ți gânduri noi despre un viitor diferit, vei depasi
traumele din trecut. Nu te închide casă și nu te izola de lume, pentru că încă
mai poți să faci chestii mișto din viața ta. Încă mai poți să schimbi ceva la
tine, încă mai ai timp să citești o carte nouă, să iubești din nou, să creezi
ceva frumos pentru lumea asta . Degeaba ai gânduri extraordinare, degeaba
promiți că o să faci pentru că în realitate o freci aiurea, și hai să-ți zic
ceva, ești ceea ce faci, nu ceea ce spui că o să faci . Dacă vrei cu adevărat
să schimbi ceva, o vei face, dar trebuie s-o faci acum nu mai târziu . Ia-ți un
jurământ față de tine însuți . Scrie pe o foaie, lipește bilețele peste tot în
casă. Fă ceva, doar fă și nu mai căuta scuze . Pune stăpânirea pe viața ta din
nou, pe fiecare moment, pe fiecare săptămână, pe fiecare lună ce urmează să
vină. Ia-ți viața în mâini și trăiește-o, inspiră adânc, sărută marea, dansează
cu stelele… … pentru că la un moment dat o sa fii pe patul de moarte, singur….
tu cu tine….și nimeni nu te va putea scăpa de rușinea și regretul că ai fi
putut dar n-ai facut-o….
Francisco
de Rojas Zorrilla: "Iubirea este un foc ascuns, o boala placuta, o otrava buna la gust, o
dulce amaraciune, un chin desfatator, un zbucium plin de bucurie, o rana
salbatica si dulce, o moarte blanda.
Francisco
Gomez de Quevedo:”Intelept este acela care traieste in fiecare zi, ca si cum in fiecare zi
si in fiecare ceas ar putea sa moara.”
Franco
Angeli (1935 - 12
noiembrie 1988): "Viața e scumpă, moartea e gratis. Sau invers?
F.
Voltaire: ”Pleaca
din viata ca de la ospat, multumind gazdei si pregatindu-te de duca.
Francois
Rabelais: ”Nu
ştiu cum se face: toţi vor să ajungă în cer, dar nimeni nu vrea să moară.
Franz
Hartmann – Paracelsus: "Cuvântul „moarte” are două înţelesuri: a) încetarea activităţii
vitale; b) anihilarea formei. Forma este o iluzie şi nu are existenţă
independentă de viaţă; este doar o expresie a vieţii, nu o creatoare a ei. Ea
nu poate înceta să trăiască, pentru că ea nicicând nu a trăit înainte; moartea
formei nu este decât încetarea puterii veşnice a vieţii într‑una din formele ei
şi manifestarea într‑o altă formă. Dar Viaţa însăşi nu poate muri sau nu poate
fi anihilată, fiindcă ea nu s‑a născut dintr‑o formă. Ea este o putere eternă,
care a existat dintotdeauna şi va exista veşnic. Anihilarea unei particule de
viaţă ar fi o pierdere de neînlocuit pentru Univers. Viaţa este un atribut al
lui Dumnezeu şi ea va exista întotdeauna, tot aşa cum există şi Dumnezeu. Aşadar,
cuvântul moarte nu poate avea un alt înţeles decât transformarea unui gen de
activitate într‑un alt gen, şi, prin urmare, atât moartea cât şi învierea sunt
identice, deoarece încetarea unui gen de activitate a puterii de viaţă (ce nu
cunoaşte odihna), generează existenţa unui alt gen de activitate, iar apariţia
unei forme noi depinde de dispariţia celei vechi. Toate formele sunt supuse
anihilării; ele sunt doar iluzii şi ca atare vor înceta să existe atunci când
cauza ce le‑a produs încetează să mai acţioneze. Trupul unui rege sau al unui
înţelept este tot atât de nefolositor ca cel al unui animal, după ce viaţa (al
cărui produs a fost) a încetat să se manifeste. O formă poate să‑şi menţină
existenţa ei iluzorie doar atât timp cât acţiunea vieţii asupra substanţei
formei dă naştere unei asemenea iluzii. Însă viaţa este o putere eternă şi
perfectă; ea poate veni în contact cu materia fizică, dar nu se poate uni cu
aceasta. Ea poate fi atrasă spre materia fizică de puterea spiritului, dar dacă
spiritul încetează s‑o atragă, viaţa se va despărţi de materie, iar materia se
va descompune în elementele ce o alcătuiesc. Nimic nu se poate uni cu viaţa
veşnică şi perfectă dacă nu este veşnic şi perfect. Ceea ce este bun şi perfect
poate trăi; ce este rău şi imperfect va fi transformat. Dacă toate elementele
care alcătuiesc omul ar fi bune, dacă întreaga lui constituţie emoţională şi
intelectuală ar fi perfectă, un asemenea om ar fi nemuritor. Dacă în el nu
există nimic bun, va trebui să moară şi să fie total transformat. Dacă o parte
din el este bună şi cealaltă rea, partea bună va trăi iar cea rea va pieri:
„Omne bonum perfectum a Deo; imperfectum a diabolo”. „Tot ceea ce există este o
manifestare a vieţii. Pietrele şi metalele au o viaţă la fel ca şi plantele,
animalele sau oamenii; doar modul de manifestare diferă în funcţie de structura
organică a particulelor din care sunt alcătuite. O muscă, de pildă, are aceeaşi
viaţă ca şi o piatră, deoarece există doar o singură Viaţă, cu deosebirea că în
muscă viaţa se manifestă altfel decât într‑o piatră, şi în timp ce forma
pietrei poate exista, ca o iluzie, mii de ani, musca poate trăi doar câteva
zile.” Elementele folosite de puterea de viaţă cu scopul de a se manifesta sunt
tot atât de indestructibile ca şi viaţa însăşi, şi ele îşi schimbă continuu
stările, suferă continuu transformări, sunt continuu arse, sublimate,
dizolvate, descompuse, distilate, coagulate şi colorate în laboratorul alchimic
al Naturii. Fiecare formă are o anumită perioadă în care poate exista ca formă,
iar durata acestei perioade este predeterminată de numărul care‑i un factor
constitutiv în procesul de organizare a formei; căci viaţa este o putere
conştientă şi nu face nimic la întâmplare, şi orice lucru este creat potrivit
propriei lui legi, iar dacă forma ar fi distrusă prematur, viaţa va rămâne
totuşi activă în sufletul astral al formei, care nu poate fi distrusă până când
nu soseşte momentul descompunerii ei naturale. Forma exterioară este
determinată doar de acţiunea vieţii asupra formei astrale, şi dacă forma
exterioară este distrusă, forma interioară continuă să existe, şi, în anumite
condiţii, poate fi pusă din nou în contact cu resturile formei distruse, şi
astfel ultima poate fi reînsufleţită. Dacă un lucru moare de moarte naturală, o
asemenea întoarcere la starea lui anterioară este imposibilă, dar dacă moartea
a survenit prematur, o asemenea întoarcere la viaţă este posibilă, cu condiţia
ca organele vitale ale persoanei sau ale animalului să nu fi fost distruse
irevocabil. Dar chiar şi în acest ultim
caz există o strânsă relaţie afectivă între resturile trupului şi forma astrală
vie, şi această relaţie continuă să existe până când perioada vieţii naturale a
individului a expirat, sau până când substanţele ce alcătuiesc trupul lui s‑au
dizolvat total în elementele componente. Rămăşiţele unor astfel de trupuri –
respectiv cadavrele persoanelor care s‑au sinucis, sau au fost executate –
posedă puteri oculte însemnate. Ele nu mai au viaţă, dar totuşi conţin balsamul
vieţii, şi e foarte bine că acest lucru nu este cunoscut în mod public, pentru
că dacă aceste lucruri ar fi cunoscute de oameni dispuşi să facă rău, ei le‑ar
folosi în scopuri malefice, producând prin vrăjitorie multă suferinţă. Dacă am
arde un copac şi am pune cenuşa, fumul, vaporii şi toate elementele care
alcătuiesc copacul într‑o sticlă mare, şi am planta o sămânţă vie a aceluiaşi
copac în această cenuşă, noi am putea să reînviem copacul din cenuşa lui,
fiindcă acolo există un centru de viaţă spre care sunt atrase din nou toate
elementele (care înainte formau acest copac) pentru a alcătui un nou copac,
având aceleaşi caracteristici cu ale primului. Dar dacă n‑ar exista sămânţa, nu
va mai apărea un alt copac, deoarece caracteristicile copacului nu rezidă nici
în cenuşă, nici în vapori, nici în fum, ci în Mysterium magnum, veşnicul
rezervor de viaţă din care poate fi atrasă din nou o sămânţă, şi făcută să
trăiască într‑o formă nouă, înzestrată cu mai multe calităţi şi puteri decât
acelea pe care le‑a avut înainte.
Friedrich
Schiller: ”Iute
se apropie moartea de om; lui nu-i e dat nici un răgaz; ea îl doboară, el
trebuie să stea înaintea judecătorului său!
Friedrich Wilhelm Nietzsche: "Ceea ce nu ne omoară, ne face mai
puternici."
G.I. Gurdjieff: „Un procent considerabil dintre oamenii pe care îi întâlnim pe stradă sunt
oameni goi pe dinăuntru, adică, practic, oameni care sunt deja morţi. Este un
noroc pentru noi că nu vedem şi nu ştim acest lucru. Dacă am şti câţi oameni
sunt de fapt morţi şi câţi dintre aceşti oameni morţi ne guvernează viaţa, am
înnebuni de groază.”
G.
Casanova: „Moartea
e un monstru care goneşte din marea arenă a vieţii pe spectatorul atent, mai
înainte ca piesa ce-l interesează în cel mai înalt grad să se fi
sfârşit.”
G.
Cesbron: „Un
băieţel mă priveşte de parcă aş şti totul. Totuşi nu ştiu decât un singur lucru
mai mult decât el: că vom muri ambii.” ***„Un leu are cu mult mai multe
şanse să moară de foame decât un vierme.” ***„Moartea este un
automobil pe care îl conduce un orb şi care merge zi şi noapte indiferent
încotro.” ***„Prostituare, deportare etc. A omorî înseamnă a separa
sufletul de corp. Astfel poţi omorî fără a ucide.” ***„Moartea
unora serveşte ca să fie răzbunată onoarea altora.” ***„Chiar dacă
ei le simt, suferinţa, durerea sau moartea rămân exterioare copiilor. Ele ne
devin interioare când noi înşine devenim adulţi.” ***„A muri de
dragoste. Ar fi trebuit de spus a muri din lipsă de dragoste. Doar misticii mor
de dragoste.”***„Diferenţa dintre miliardar şi faraon constă în aceea că
faraonul nu se lasă îngropat în aur decât după moartea sa.”
Gabriel José García Márquez: „Moartea nu vine odată cu vârsta, ci
odată cu uitarea"***"Când mă gândesc la moarte, singurul lucru
de care-mi pare rău, e că s-ar putea să nu mor din dragoste."
Gabriel
Liiceanu: „Un om
nu moare cu adevărat decât dacă dispare într-un fel din viaţa ta. De aceea
fiecare doliu este recapitularea întâlnirilor tale cu fiinţa celui dispărut. Cu
cât întâlnirea cu el atârnă mai greu în viaţa ta, cu atât doliul este mai
mare.”
Gabriel
Petru Baetan: "Cu
toții murim. Numai cuvintele nu mor niciodată."***"Adevărata
moarte este avortul de inimi" ***"Prevăd un viitor sumbru.
Dezgustată de atâta canibalism, moartea își va schimba meseria." ***"Sunt
nopți în care mă simt atât de singur încât, din milă, moartea îmi ține
companie. ***"Pe măsură ce a trecut timpul mi-am dat seama că
de fapt viață, este reflexia morții în oglindă.” ***"Dumnezeu e
îngăduitor. – Pe lângă ceea ce îți pot face oamenii, moartea e incomparabil,
mai blândă.” ***"Dumnezeu e îngăduitor. Pe lângă ceea ce îți pot face
oamenii, moartea e incomparabil, mai blândă.” **"A trebuit să mor de
câteva ori ca să îmi dau seama că exist.” ***"Într-o lume a
exagerărilor și a brutalității, pentru mulți dintre noi moartea a devenit o
nevoie indispensabilă.
Gabriela
Balan: "moartea
are colecția lux de coaseunele atât de frumoase că speri/ să mori de mai multe
ori/ dar niciodată nu te încumeți să le atingi/ de teamă să nu le iei luciul
Garabet
Ibrăileanu: "Prețul
integral al vieții, e moartea."
Geo
Bogza: „Atunci
când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor. Voi, cei care știți că meritați
dragostea mea, aveți grijă să nu mă ucideți.”
Georg
Buchner: "Moartea
este cea mai binecuvântată dintre visuri."
George
Bernard Shaw
(1856 - 1950): "Până când am dorințe și motive să trăiesc resemnarea
înseamnă moarte.” ***„Câtă vreme am o nevoie, am un motiv de a trăi.
Satisfacerea este moarte.”
George
G. Byron: „Moartea
este un lucru care-i face pe oameni să plângă. Şi totuşi, o treime din viaţă
ne-o petrecem în somn.” ***„Ura este, cu mult mai presus de
altceva, cea mai îndelungată plăcere. Oamenii iubesc în pripă, dar urăsc
liniştit, până la moarte.”
George
Lesnea: ”Sunt
trist, sunt obosit, mi-i silă de toate,/ mi-i viața ruginită de zădărnicii și
singurătate./ Mă plăsmuiesc zilele, mă bat ploile,/ deasupra mea moartea își
scutură foile./cuvintele încep să se prăfuiască,/ se fac de iască./ Nu mă mai
bucură crângurile și vrăbiile./ pentru alții trec norii clătinându-și
corăbiile./ Toate se îndepărtează, toate se culcă pe rând./ Numai vântul mai
umblă pe drumuri, plângând./ Pentru alții, sălciile pletele/ și le piaptănă
peste ochi ca fetele./ Nu mai pornește nicio cărare,/ nu mai pleacă niciun
drum;toate-s de ceață, toate-s de fum./Nu-s bucurii, nu-s fericiri, numai
tristețile/ aduc, ca niște snopi, în brațe, diminețile./ Ne pierdem viața,
viața noastră toată/ și nimeni pe pământ nu mai revine niciodată.”
George
Meredith: "Iubirea
care se poate preschimba in ura a fost, de fapt, o ura care se ignora ca atare.
Daca uram ceea ce am iubit candva, inseamna ca n-am iubit niciodata. Iubirea
este o pasiune, o flacara, purtand in ea, indiferent de este durabila sau nu,
ca si propria noastra conditie umana, si moarte, si viata.
George
Nina Elian: "centrul
(de greutate al) prezentului şi al/ ispitei al amăgirii se mută de la o masă/ la
alta de la o fereastră la alta de la o/ obsesie la alta până când vârfurile/ degetelor
ating marginile umede calde/ încă ale morții ca permanentă stare de-a fi/ şi
iată: însuți tu eşti lumina sau umbra"
George
Terziu: ”De dimineaţă a venit Doamna cu
coasa/ S-a îmbrăcat în negru, sa stiu de unde provine/ Cu un
zâmbet funebru mi-a tăiat în cărţile confraţilor/ Iar eu i-am spus că mă
simt mult mai bine/ Nu contează, a zis ea, nu contează/ Dacă vrei
să fii celebru trebuie să mori puţin/ Apoi mi-a făcut o cafea neagră ca
moartea/ Şi-am început funebrul festin/ Am tăifăsuit multe,/
Doamna/ Cunoștea pe de rost teoria căderii/Ştia pe de rost poeme
și trucuri ciudate/ Cum să fii peste tot și niciunde/ Precum și
misterul mirării/ Apoi mi-a atins ochii subţire/ Cum numai Doamna
știe s-o facă/ Mi-au trecut prin minte căderi de imperii/ Iubiri
colorate și gânduri/ Cu taina ce le dezbracă/ De dimineaţă a
venit Doamna cu coasa/S-a îmbrăcat în negru, culoare la modă/ Timpul
s-a închis în sine simetric,/ Geamurile au plesnit sec, melancolic/ Oglinzile
au prins căderea în sine/ Iar ea m-a atins pe frunte subţire/ Şi
mi s-a pus în poală, comodă/ Transmitea liniște și tăceri abisale/ Negru
e culoarea căderii domoale/ Parcă cineva îmi șoptea că se poate/ Parcă
cineva îmi căuta indecenţa/ Parcă cineva se urca pe silabele morţii/ Misterios
de egale/ Acum sunt liniștit, totul e fin și subţire/ În moartea
mea se intră cu uimire si teamă/ Toate-s inafara în lumea cea lume/ Unde
stridentul se mișcă pe dealuri/ Unde mireasma căderilor doare/ Şi
nebunia aclamă/ Azi dimieaţă a venit Doamna cu coasa/ Prietena
veche cu care mă plac uneori/ Era tristă de noi, era tristă de sine/ Tristă
de toată această tristeţe/ Cu care visam creatori..
Georges
Santayana: „Nasterea
si moartea nu pot fi remediate dar ne putem bucura de ceea ce le
desparte.”
Georgian
Ionut Zamfira: "Să
nu vii moarte-n vizită la mine (...)/ Nu-mi lua din ochi pământul strămoșesc/ Așteaptă
că vreodat' te chem la mine/ Să bem o ceașcă din rachiul fiert"
Georgiana
Ion: "De-atâta
răutate și nesaț / Miroase-n jur a carie și-a moarte/ De-atâta răutate și nesaț/
Miroase-n jur a carie și-a moarte/ Iar de pe harta lumii-ncep sa cadă/ Popoare,
ca măselele stricate!/ S-a 'mbolnavit pământul tot de ură,/Din scoarța-n
scoarță-i lagărul durerii,/ Iar omul, încă, pune-n propoziții/ Pe Dumnezeu, sub
semnul întrebării./ Și nici în ceasul ăsta de pe urmă/ Printre orgolii proaste,
mii și mii,/ Nu se abține ca în loc de vrajbă/ Să pună hotarât: punctul pe
"i"./ Cu-atâta grabă și cu-nverșunare/ Găsindu-L vinovat de orice
culpă/ Tot în spinarea Celui răstignit/ Cu hulă și cu necredință-aruncă/ În
timp ce-și umple cu mălai cămara/ Să-și prelungească viza pe pământ/ Din pungă
pentru viața unui frate/ Bogații se zgârcesc la un argint./ Cu vorbe grele
aruncă unu-n altu/ Și-n coaste își mai trag câte un cot/ În timp ce Dumnezeu
Cel Drept alege/ Cui șterge niște ani din pașaport!!!
Gerard
Apostolescu: "Nemurirea
există! (cercetările unui fizician român despre vindecarea
cancerului). S-a descoperit energie stocată doar în părul uman, ceea ce
confirmă din nou fizica cuantică: viata după moarte există. La sfârşitul anilor
’90, la Institutul de Oncologie din Bucureşti a fost pornit un proiect ieşit
din comun: tratarea cancerului la distanţă, prin fire de păr. Testul pe cobai a
fost o reuşită. Protagonistul acestui tip de cercetare fundamentală, fizicianul
Teodor Săndulescu, a avut curiozitatea să facă unele teste pe firele de păr ale
unor persoane decedate. Concluzia, uluitoare, a fost că, spre deosebire de
animale, “corpul energetic” al omului rămâne viu şi după decesul organismului.
Adică există viaţă după moarte. “La baza experimentelor a stat ideea că părul
menţine legătura cu câmpul biologic al subiectului de la care a fost tăiat,
chiar dacă e dus la mare distanţă de corpul de origine. Ştiţi povestea lui
Samson, din Vechiul Testament, care şi-a pierdut puterea după ce i-a fost tăiat
părul. De ce avea puterea în păr? Pe de altă parte, se ştie că biocâmpul
organismului este o structură informaţională măsurabilă, sub formă de pulsiuni
electromagnetice, şi are o dinamică diferită de la persoană la persoană”, ne-a
declarat fizicianul (in 2010). A descoperit energie «stocată» în păr “Plecând
de la aceste date, după ani de experimente, am reuşit să stabilesc că există o
legătură energetică şi informaţională stabilă între firul de păr şi organismul
de la care a fost recoltat, ca într-un fel de oglindă. La om însă, spre
deosebire de animale, firul de păr prezintă pulsiuni energetice chiar şi după
decesul organismului. Asta înseamnă că există o formă de energie spirituală
care rămâne intactă după moartea noastră biologică. Acest lucru mă încurajează
să presupun că sintagma viaţă după moarte se referă la ceva real”, a completat
Teodor Săndulescu, cercetător în cadrul Institutului şi fost referent al
Academiei de Ştiinţe Medicale. Iniţial, intenţia fizicianului Săndulescu a fost
să încerce să vindece cancerul de la distanţă, prin firele de păr recoltate de
la organismele bolnave. În cadrul unui experiment, cinci şobolani au fost
injectaţi subcutanat, în zona spatelui, cu celule canceroase. După ce s-au
îmbolnăvit, adică li s-au format tumori, li s-a tăiat câte un smoc din blană.
Fiecare smoc a fost supus, într-o incintă specială, situată la o distanţă
apreciabilă de locul unde erau ţinuţi şobolanii, unui flux de radiaţii
electromagnetice cu o anumită lungime de undă. În mod normal, şobolanii bolnavi
mureau după 80 de zile. În cazul celor cu părul supus unor radiaţii
electromagnetice cu o anumită lungime de undă, trei dintre subiecţi au
supravieţuit mai mulţi ani. Practic, s-au vindecat de cancer şi au murit de
bătrâneţe. Lucrează la brevetarea metodei Abia după ani de cercetare în
domeniul cancerului, fizicianului i-a venit ideea să studieze din punct de
vedere energetic firele de păr ale mai multor specii, inclusiv ale omului.
“Ceea ce m-a uimit a fost faptul că la toate animalele pulsiunile energetice ale
părului dispar o dată cu moartea organismului, dar nu acelaşi lucru se întâmplă
la om. Am constatat că, după moartea biologică, calitatea informaţională a
firelor studiate se păstrează ca şi când omul ar fi viu. Emisia de câmpuri
informaţionale specifice corpului uman are valori extreme la părul decedaţilor
după 3 zile şi 40 de zile de la deces. Să nu uităm ce se spune, că Iisus a
postit în deşert timp de 40 de zile, s-a înălţat după 40 de zile, pomana
morţilor se face la 40 de zile - sunt prea multe date legate de acest număr 40!
Concluzia este că omul nu moare decât în trup şi că este foarte posibil să
existe Lumea de Dincolo, care emite o anumită radiaţie”, ne-a spus fizicianul
Teodor Săndulescu. Următorul pas a fost să verifice dacă formele geometrice au
proprietăţi excepţionale. “Prin măsurători fizice cu laser, s-a dovedit că
semnul crucii este un puternic emisiv de radiaţie, o radiaţie care nu se
încadrează în cele patru tipuri de forţe fundamentale: magnetic, electric,
gravitaţional, nuclear. În condiţiile în care e folosită în scop de cult,
crucea capătă proprietăţi benefice în plus. Crucea emite o radiaţie specială,
care vindecă”, a concluzionat fizicianul Teodor Săndulescu. “În acest moment
lucrez la brevetarea unui aparat special prin care să pot determina cu rigoare
ştiinţifică toate aceste observaţii. Abia după aceea vor putea fi validate,
oficial”, ne-a spus fizicianul Teodor Săndulescu. Rezultatele, prezentate la
Viena “Cunosc experimentele lui Teodor Săndulescu şi pot să vă spun că datele
acestei metode au fost prezentate în cadrul unui simpozion la Viena, cu real
succes. Eu cred că subiectul este demn de luat în seamă şi de dezvoltat, oricât
ar părea, acum, de SF”, ne-a spus medicul oncolog Florin Băcanu, vicepreşedinte
al Societăţii Române de Oncologie, filiala Bucureşti. Fenomenul este cercetat
de marile puteri, în secret, de peste 60 de ani “Studiul influenţei radiaţiilor
electromagnetice emise sub formă de impulsuri sau radiaţie continuă (unde)
asupra materiei vii se face cu asiduitate în cele mai secrete laboratoare ale
marilor puteri, de peste 60 de ani. Experimente cu rezultate de necontestat au
arătat că radiaţia electromagnetică pe anumite spectre şi frecvenţe poate avea
efecte terapeutice. Personal, am făcut cunoscute cercetările domnului Teodor
Săndulescu prin emisiunile de televiziune pe care le realizez”, ne-a spus
generalul de brigadă (r) Emil Străinu, doctor în probleme de război geofizic,
fost consilier parlamentar pe ameninţări neconvenţionale şi asimetrice.
Americanii au confirmat că nemurirea este ceva real Fizicianul român nu este
singurul care e convins că există viaţă după moarte. Iată câteva exemple ale
unor oameni de ştiinţă din străinătate care susţin acelaşi lucru. Profesorul
Robert Lanza, de la Universitatea de medicină Wake Forest din Carolina de Nord,
SUA, susţine o teorie a biocentrismului. Conform acestuia, fizica cuantică
dovedeşte faptul că există viaţă după moarte. Omul de ştiinţă spune că moartea
este doar o părere imprimată de educaţie. Mai mult, el susţine chiar că viaţa
creează Universul, şi nu invers. Practic, spaţiul şi timpul nu sunt aşa cum
bănuim noi, iar moartea nu există într-un sens real, aşa cum credem noi astăzi.
Dr. Eben Alexander, un neurochirurg de la Harvard, a fost sceptic în legătură
cu ideea de viaţă după moarte. Cu toate acestea, un accident l-a convins că
Raiul există. În anul 2008, dr. Alexander a intrat în comă profundă timp de 7
zile. “Nu există o explicaţie ştiinţifică pentru faptul că, în timp ce corpul
meu zăcea în comă, sinele interior era viu. În timp ce neuronii din cortexul
meu erau blocaţi, conştiinţa mea nelegată de creier călătorea într-o dimensiune
despre care nu am visat niciodată că ar putea să existe”, a povestit ulterior
neurochirurgul despre experienţa prin care a trecut. Dr. Gary E. Schwartz,
profesor de psihologie, medicină, neurologie, psihiatrie şi chirurgie la
Universitatea Arizona, director al Laboratorului pentru Progrese în Domeniul
Conştiinţei şi Sănătăţii, a avut curajul să-şi rişte reputaţia internaţională
printr- o serie de experimente menite să confirme sau să infirme existenţa
vieţii de după moarte. Rezultatele, descrise în volumul “Experimente privind
viaţa după moarte”, au fost pozitive: există! PS: Atât indienii, cât și
agentele VRIL credeau că parul lung asigură o mai bună conexiune în comunicări.
Comentariu: ..... făcăturile, vrăjitoriile se fac pe fire de par sau pe
fragmente de unghii ale persoanelor vizate. Astfel, nişte practici ancestrale,
care noua ni se păreau nişte şarlatanii, încep să capete o explicaţie
ştiinţifica. Răspunsul meu Da, extrem de interesant. Uluitor, chiar. Înseamnă
că un fir de păr uman este un concentrator de energie biologică vitală, de un
tip încă necunoscut, care ne conectează cu Universul, căruia îi transmite
informații despre noi. Să fi avut dreptate celebrul om de știință Ervin Lazlo,
care afirma,în cartea Stiința și câmpul Akashic, că toate informațiile despre
noi, după dispariție, sunt depozitate undeva la marginea Universului ca o
holograma. -=-=-=-= “Ceea ce m-a uimit a fost faptul că la toate animalele
pulsiunile energetice ale părului dispar odată cu moartea organismului, dar nu
acelaşi lucru se întâmplă la om. Am constatat că, după moartea biologică,
calitatea informaţională a firelor studiate se păstrează ca şi când omul ar fi
viu. Emisia de câmpuri informaţionale specifice corpului uman are valori
extreme la părul decedaţilor după 3 zile şi 40 de zile de la deces. Să nu uităm
ce se spune, că Iisus a postit în deşert timp de 40 de zile, s-a înălţat după
40 de zile, pomana morţilor se face la 40 de zile – sunt prea multe date legate
de acest număr 40! Concluzia este că o- mul nu moare decât în trup şi că este
foarte posibil să existe Lumea de Dincolo, care emite o anumită radiaţie”, ne-a
spus fizicianul Teodor Săndulescu, cercetător în cadrul Institutului şi fost
referent al Academiei de Ştiinţe Medicale. Următorul pas a fost să verifice
dacă formele geometrice au proprietăţi excepţionale. “Prin măsurători fizice cu
laser, s-a dovedit că semnul crucii este un puternic emisiv de radiaţie, o
radiaţie care nu se încadrează în cele patru tipuri de forţe fundamentale:
magnetic, electric, gravitaţional, nuclear. În condiţiile în care e folosită în
scop de cult, crucea capătă proprietăţi benefice în plus. Crucea emite o
radiaţie specială, care vindecă”, a concluzionat fizicianul Teodor
Săndulescu."
Gerhart
Hauptman: "Moartea
este cea mai blândă formă de viață, partea dominantă a dragostei eterne; cel mai
greu este să supraviețuiești."
Gheorghe
Iova: "Ah,
trupule, tu mă omori?/ Să spui că nu sunt în stare să fac fără tine./ E
urât să mor fără tine./ E și mai urât să vreau să murim împreună. / Urât,
din ce în ce.
Gheorghe
Pepelea: "Ați
,,scos" pedeapsa cu moarte/ Că de-ajungeți în impas,/ De ea să nu
aveți parte.../ Ne-ați păcălit pas cu pas!
Gheorghita Toma: ”Și când
lovitura izbește. Considerați-vă norocoși dacă nu ați cunoscut momentul
aceasta. Care te taie până în adâncul a tot ceea ce ai gândit și ai crezut că
ești. Și te lasă mut, fără măcar putința de a mai plânge. Nu. Nu e altcineva.
Ești chiar tu acela care stă singur. Copleșit de marele deșert din fața ta.
Știți? De multe ori greutatea pleoapelor trăgându-te spre întuneric și muțenie
nu e chiar o amenințare. Dimpotrivă. Poate fi dalta ce frânge lanțul robiei
tale
Giacomo
Leopardi: "Moartea
nu este rea pentru că eliberează omul de toate relele și ia cu sine toate
dorințele omului împreună cu recompensele acestora.
Giosue
Caducci: ”Cine
luptă nu moare; nu este rob cel care nu vrea să fie.
Giovanni
Falcone: "Cel
care nu se teme moare o singură dată."
Gracian
B: "De cele
mai adeseori,inteleptii mor dupa ce si-au pierdut mintea...A muri ca un prost
inseamna a muri de prea multa gandire.Unii mor fiindca gandesc si simt;altii
traiesc pentru ca nu gandesc si nu simt;acestia sunt niste prosti ptr.ca nu mor
de durere;aceia findca mor."
Grigore
Vieru: "Doamne,
eu știu că mulți se roagă bunătății și răbdării tale numai de aceea că nu pot
linguși moartea. Și Tu îi ierți."
Heinrich
Heine: ”Oricat de
frumos ar rasari soarele, la capat de zi tot va trebui sa apuna” *** ”Zeiţa norocului e o fată
uşuratică; ei nu-i place să rănână în acelaşi loc; ea îţi dă la o parte părul
de pe frunte, te sărută iute şi-şi ia zborul. În schimb, doamna nenorocire te
strânge cu iubire la pieptul ei; spune că nu e grăbită; se aşează lângă tine pe
pat şi împleteşte”
Heinrich
von Kleist: "Mor,
deoarece pe pământ nu mi-a mai rămas nimic de învățat și de cucerit."
Honoré
de Balzac: „Ambitia
e ca moartea: vrea sa puna gheara peste tot.” ***„Afacerile cele
mai sigure sunt cele care se întemeiază pe vanitate, pe amor propriu, pe
dorinţa de a fi admirat. Sentimentele astea n-au moarte.”
Horia-Roman
Patapievici: "Când
voi muri, lucrurile se vor întrerupe, atât. Nu voi afla mai mult murind decât
am aflat trăind. Ținta, dacă ești tu, n-o vei atinge niciodată." *** "Când
ai înţeles că nu este nimic degradant în a fi fost îngenunchiat de iubire, deja
în tine s-a născut ceva care nu îţi va putea fi smuls niciodată. Nici tortura,
nici decrepitudinea bătrâneţii, nici moartea violentă, nici măcar senilitatea
nu pot anula demnitatea fundamentală a omului care a fost iubit, şi care a
dăruit iubire.
Hubie
Morrison: ”N-are
rost să-ţi faci probleme gândindu-te că o să mori. Oricum acesta va fi ultimul
lucru pe care-l vei face.
I.
Piatra: „Nemişcarea
e pentru un artist una dintre cele mai chinuitoare forme de moarte.”
Ileana
Vladusel: "Sunt
prizoniera unui trup din lut însuflețit cu vis nu moartea mă înspăimântă
ci-acest război și această pândă a vieții pentru o izbândă, sperând un
bis.
Ileana Vulpescu: "Nu-mi
place deloc că mai există o viață viitoare,trebuie să vă spun.Indiferent că
acolo să zicem ești răsplătit pentru faptele bune,eu aș vrea să se termine
totul aici. Eu mă declar mulțumită cu ce a fost aici.Nu mi-ar mai trebui
altceva, dar nu depinde de mine."
Ingrid
Albu: "Când
mori, nu-ți face griji pentru corpul tău... Rudele tale vor face ce este
necesar în funcție de potențialul lor. Te vor dezbrăca. Te vor spăla. Te vor
îmbrăca.Te vor lua de acasă și te vor transfera
la noua ta adresă." Mulți vor veni la înmormântarea ta pentru a-și lua
rămas bun ". Unii își vor anula angajamentele și chiar își vor pierde
locul de muncă. Obiectele tale, chiar și cele pe care nu ți-a plăcut să le
împrumuți, vor fi vândute, date sau arse. Cheile tale. Instrumentele tale. Cărțile
tale. Instrumentele tale. CD-urile tale. Pantofii tăi. Hainele tale.... Și fii
sigur de asta, oamenii se vor opri din plâns pentru tine. Economia va continua.
La munca ta, va fi înlocuit. Cineva cu aceleași abilități sau mai bune îți va
lua locul. Activele tale vor merge la moștenitorii tăi... Și să nu ai impresia
că vor continua să te pomenească, să te judece,, Cere și critică pentru
lucrurile mici și mari pe care le-ai făcut în viață. Oamenii care te-au
cunoscut doar după înfățișare vor spune: '' Săraci... sau s-au distrat de
minune!" Prietenii tăi sinceri vor plânge câteva ore sau câteva zile, dar
apoi se vor întoarce râzând.
Animalele tale se vor obișnui cu noul proprietar. Fotografiile tale vor rămâne
pe perete pentru o vreme sau vor continua pe niște mobilă, dar apoi vor fi
păstrate în fundul unui sertar. Altcineva va sta pe canapeaua ta și va mânca la
masa ta. Durerea profundă din casa ta va dura o săptămână, două, o lună, două,
un an, doi... Apoi vei adăuga amintiri și apoi povestea ta se termină.S-a
terminat între oameni, s-a terminat
aici, s-a terminat în această lume. Dar povestea ta a început în noua ta realitate...
în viața ta de după moarte. Viața ta și toate cele lumești au pierdut valoarea
pe care o aveau. Corp de corp. Frumusețe și frumusețe. Aparență. Nume de
familie. Confort. Credit. Situația. Poziție. Cont bancar. Acasă acasă. Mașină
de mașină. Profesie de profesie. Titluri. Diplome. Medalii. Trofee. Prietenii. Piese
de schimb. Soția soțului. Familia... În noua ta viață vei avea nevoie doar de
spiritul tău. Iar valoarea pe care ai adunat-o aici va fi singura avere pe care
o vei avea acolo. Norocul acesta este singurul pe care îl vei lua cu tine și
este creat în perioada ta aici. Când trăiești o viață de dragoste față de
ceilalți și în pace cu aproapele, îți frămânți averea spirituală. Așa că
încearcă să trăiești pe deplin și să fii fericit cât timp ești aici pentru că,
așa cum spunea Sfântul Francisc din Assisi: '' Nu vei primi ceea ce ai de aici.
Vei primi doar ceea ce ai dat "...
Ioan
Alexandru: "Nu
murim pentru totdeauna; chiar dacă murim, prin credință suntem vii."
Ioan
Stanomir: "Şi
poate că acest jurnal al despărţirii nici nu poate fi întrerupt şi nici nu
poate ajunge la capăt, pentru că singurul sens al vieţii biologice ce curge,
inert, este să ducă mai departe energia mâinilor ce mişcă claviatura
calculatorului. Şi poate că acest jurnal al despărţirii nu poate fi întrerupt
şi nici nu poate ajunge la capăt mai înainte ca eu însumi să trec acel prag pe
care tu l-ai trecut, înaintea mea. Şi poate că acest jurnal al despărţirii nu
poate fi întrerupt şi nici nu poate ajunge la capăt pentru că tăcerea zilelor
pustii care ar urma nu ar fi decât un ţipăt continuu, insuportabil, atroce. Există,
de acum înainte, până la propria mea moarte, o legătură care nu mai are nimic
în comun cu ordinea existenţei, ci este promisiunea pe care fiecare dintre
nopţi o aduce cu sine: promisiunea consolării prin visul ce devine amintire şi
punte. De acum înainte, până la propria mea moarte,corpul tău de fum se poate
reîntrupa doar dacă dragostea vibrează sincron, de o parte şi de alta a
pragului, spre a lumina drumul dintre lumi şi spre a alunga spectrul uitării.
De acum înainte, până la propria mea moarte, iubirea nostalgică este singurul
astru care mai răsare , în acest cer al solitudinii: restul nu înseamnă decât
dezolare şi devastare. Şi înţeleg că, de acum înainte, până la moartea mea,
această iubire va creşte în mine, intensă, discretă, dureroasă, pâna la a se
confunda cu ceea a mai rămas din fiiinţa mea. Un straniu, diafan,melancolic
proces al transformării, ce mă îndepărtează de prezent şi mă duce, tot mai
departe, înspre trecut. Şi înţeleg că, de acum înainte, până la moartea mea,
orice oglindă în care mă voi contempla va reflecta nu chipul meu, ci chipul
acelui receptacol în care dragostea îşi toarnă materia ei: chipul unei finţe ce
stă în acest univers trecător ca într-un purgatoriu, nerăbdătoare şi visătoare,
aşteptând pacea pe care ritmul zilelor noastre nu i-o mai poate dărui. Şi
înţeleg că ziua în care ai murit este ziua în care propria mea pregătire de
moarte a început, ca şi cum răgazul pe care îl petrec acum este un răgaz al
provizoratului, restul dintr-o viaţă care a fost şi nu mai este acum decât un
fragment de culori, sunete şi arome. Un răgaz în care doar acest scris spre
care revin poate elibera cuvintele ce zac ascunse în mine şi poate călăuzi
privirea mea spre un alt cer. Nu, acesta nu este doliul pe care oamenii îl
păstrează, spre a le reaminti că sunt vii şi că propria lor vitalitate palpită
în corpul lor, ca un mecanism bine uns. Nu, acesta nu este doliul ipocriziei şi
al consolărilor de circumstanţă. Ci este un anotimp în care, o dată intrat,
întoarcerea spre falsa ordinii a firii nu mai este posibilă, de parcă o genune
parfumată te cheamă spre abisul ei, de parcă o forţă irepresibilă a dragostei
te călăuzeşte pe un drum ce este doar al tău, un drum al amintirii şi al
comuniunii, un drum al reveriei înlăcrimate, un drum pe care doar paşii tăi mai
pot răsuna, dând naştere ecourilor ce reverberează, marin, ca nişte valuri. Iar
pe acest drum doar tu îmi poţi fi alături, parte din mine dar şi în afara mea,
prinsă în simbioza pe care moartea a a născut-o şi pe care doar moartea mea o
poate încheia: ceea ce privirea mea caută în lume nu sunt decât urmele trecerii
şi semnele dragostei tale. Întregul univers a devenit, o dată cu moartea ta, o
vastă hartă pe care descifrez elementele itinerariului nostru: reţeaua de
locuri se suprapune peste întinsul himeric, iar materia realităţii are
limpiditatea dureroasă a visului ce se întrerupe în zori. Şi aş putea întinde
mâna, în acest aer rarefiat al melancoliei, spre a te atinge, aşa cum levitezi,
transparentă şi senină, despletită şi astrală, în vecinătatea de văzduh a
zilelor mele pământeşti. Este aceasta atingerea care îmi aduce aminte că tot
ceea ce pare durabil este trecere şi că singura voce ce mai poate ajunge la
tine este vocea din jurnalul despărţirii. Şi scriind, înaintez în acest ocean
de semne şi de urme: un ocean de nori, de valuri, de trandafiri, un ocean pe al
cărui mal pot întrevedea siluetele noastre fugare, desenate impresionist în
tonuri de albastru crepuscular. Şi scriind, merg mai departe şi, scriind,
transform aşteptarea mea în elegia destinată ţie, asemeni unei ofrande închise
în urna funerară: durata înnegurată a vieţii mele se înseninează, dureros, prin
dragostea noastră.
Ioan
Gyuri Pascu: "Moartea
este promontoriul pe care se odihnește pescărușul din tine."
Ioana
Cîrneanu: "Moartea
nu cunoaște măreție/ Ea când prinde mâini nu vede fețe/ N-are gând despre averi
și împărăție/ Cugetu-i păzit cu sloi de ghețe,Moartea n-are aripe de fluturi/ Ea
nu știe rostul primăverii/ Doar pășește adunând din trupuri/ Amintiri, iubiri
și rostul firii,/ Moartea-i certitudinea firească/ Ea ne-nvață de la început de
drum,/ Nu contează ce ai adunat în teașcă/ Căci rămâne doar un praf de fum....
Ion
Duduveica: "Urlă
câinele a despărțire,-n poartă,/ El e cel ce-mi știe zilele și calea,/ Ceasul
adormirii, ce-a fost scris de soartă, -/ Simte despărțirea și își plânge
jalea.../ Cântă cucuveaua bocete de moarte,/ Simte și ea noaptea, ce urmează
zilei,/ Mâine, mâna-mi, poate, va închide-o carte,/ Scrijelind cu pana,
"FIN!", în josul filei.../ Vă las moștenire, versurile mele,/ Dorul
meu năpraznic, setea de iubire,/ Apriga dorință, de-a zbura spre stele/ Și plec
azi, în taină, morții să-i fiu mire.../ Clopotarul sobru s-o-ndura să bată,/ Clopotul
din turla unei vechi biserici,/ M-o-nveli c-o pânză albă și-o prelată,/ Mi-or
cânta prohodul, babe și trei clerici.../ Milă?... De la cine, când mă
prigonirăți,/ Ca pe-un cerșetor, ce pururi rătăcește,/ Și din lumea voastră,
azi mă izgonirăți, -/ Numai cimitirul, tainic mă primește.../ M-o-nsoți
tristețea nopților pierdute,/ Scrijelind cu pana, coala de hârtie,/ Și veni-va
moartea, ochii să-mi sărute, - / Numai, - dor de tine, veșnic o să-mi
fie..."
Ionel
Teodoreanu: "Umbre
ai și tu cititorule, călătorule spre moarte, frate al trecerii mele."
Ionuț Caragea: "Oriunde încerci să fugi, moartea te așteaptă deja
acolo." ***"Aștept să mor ca un copil ce-așteaptă
vacanța." ***"Numai moartea visează. somnul blând al unei
secerători în lanul de oameni." ***"Cu fiecare moarte mai
curge o lacrimă-n eternă liniște născătoare de valuri." *** "Sufletul
meu își schimbă cămașa de la o moarte la alta, scheletul rămâne același
vestigiu al unei vieți mult prea scurte." ***"Moartea cuiva
este foamea altcuiva." ***"Întrucât toți suntem egali în fața
morții, am găsit că diferențele fac lumea mai frumoasă" ***"Orașul
mare cu mai puțin de un om va rămâne întotdeauna orașul mare." ***"În
fața doctorului, moartea își schimbă hainele. ***"Nu există cruci
în cimitirul animalelor.” ***"Murim și ne trezim mai bătrâni cu o moarte.”***"Sinuciderea
doar o cale întoarsă, un joc de copii în care dai cu zarul.” ***"Înainte
să plec nu uita să-mi închizi ochii. ” ***"Moartea încă mai
taie în carne vie, întârzie, vrea să-mi primenească sufletul.”*** "Moartea
și-a dezlegat câinii, umbre ne lîng carnea până la oase.” ***"Eu te
privesc de sus sau tu mă privești de jos, doamna Moarte?” ***"Doar
pe ultimul om de pe lume, moartea o să îl știe pe nume.” ***"Moartea-și
serbează din secundă-n secundă ziua de naștere” ***"Am învățat să
mor mai frumos. ” *** "Moartea clipește prea des, viața îi
intră ca praful în ochi.” ***"Vine moartea ca un pescar ce-și
întinde plasele” ***"M-am născut sărac și gol și mor mai bogat cu un rând
de haine. ” ***"Cum putem să mai murim când suntem deja morți
pe dinăuntru.” ***"Nu știam că moartea are tocuri înalte. – Se plimba pe
corpul ăsta abrutizat ca într-un sat fără câini.” ***"Moartea-și ține
coapsele deschise, toți m-au înjurat de mama mea râncedă.” ***"De ce
moartea este întotdeauna o femeie?” ***"Moarte, de ce ți-e frică nu scapi,
de viața mea care te urmărește pretutindeni.” ***"Moartea n-are flec la
tocuri.” ***"Totul se reduce la unul și același costum de haine în care mă
nasc, în care trăiesc, în care mor.” ***"Vine moartea ca un bulgar,
rotocol fără astâmpăr, și ne ia pe toți de-a valma, fără să-i întindem palma.”
***"Cea mai veche meserie din lume este aceea de gropar.” ***"Dă-mi o
moarte și îți voi da înapoi două vieți.” ***"Viata - spitalul in care
oamenii ne trateaza cu pastile de sictir, in timp ce moartea inventariaza
suflete."
Ionut
Pande: ***"Trăiesc
și mor deodată!
Iosif
Vissarionovici Stalin: "Moartea este soluția tuturor problemelor.Dacă nu există om, nu există
nici problema." ***"Moartea unui om e o tragedie, moartea a
milioane de oameni reprezintă doar o statistică."
Isaac Asimov: ***„Viața e plăcută. Moartea e liniștită. Tranziția este
problematică.”
Iulius
Cezar: "Înainte
de-a muri se prăpădește cel las de multe ori."
Ivan
Turgheniev: "Încearcă
dar, să negi moartea!/Când te neagă ea, e basta!"
Jalal
al Din Muhammad Rumi: "Nu fi trist.Tot ceea ce pierzi se va întoarce la tine într-o altă
formă."
James
F. Bymes: "Prea
mulți oameni își fac griji despre siguranța lor, și nu despre șansa de face
ceva. Viața pare să îi sperie mai mult decât moartea.
Jean-Baptiste
Massillon” Murim
în fiecare zi câte puțin; fiecare moment ne privează de o parte din viață și ne
aduce cu un pas mai aproape de mormânt; întreaga noastră existență nu este pe
parcurs decât o dureroasă boală."
J. Cocteau:
„Moartea este
singura certitudine care nu linişteşte.”
J B
Moliere: "Pentru
moarte nu ne trebuie dispensă."***„Nu murim decât o singură dată,
şi pentru atât de multă vreme.”
Jean
Paul Sartre: "A
fi mort înseamnă a ajunge pradă celor vii."
Jean
de Rotrou: "Să
te plângi că vei muri înseamnă să te plângi că ești om." *** "A
muri pentru țara sa înseamnă a plăti o datorie." ***„Moartea…-
tributul datorat destinului.”
Johann
Wolfgang von Goethe: "Omul care moare este asemenea unui astru ce asfințește, dar care se
înălță mai strălucitor în altă emisferă." ***"„O viaţă inutilă
este o moarte anticipată.” ***„Tot ce se naste cauta spatiu si
durata.” ***
”A nu fi de folos nimănui e ca şi cum ai fi mort.” *** ”O viata nefolositoare e o
moarte timpurie
John
Clare: "Nu a
putut muri atunci când pomii erau verzi, pentru că iubea acea perioadă prea
mult."
John
Milton: "Moartea
este cheia de aur care deschide drumul către eternitate."
John
Oxenham: "Căci
moartea își face apariția la prima respirație de după naștere .Iar viața începe
odată cu atingerea morții.
Jorge
Luis Borges (1899
- 1986): "Nu putem dărui altora visele moarte în noi.
Jose
Julian Marți Perez: "Moartea este o victorie și când ai reușit în viață, coșciugul este un
car triumfal."
Khalil
Gibran: „Viaţa cu
moartea una sunt, cum sunt fluviul şi oceanul.” ***" Nu
te-îndrăgosti de cel care iubeşte cu jumătate de măsură./ Nu te mulţumi cu o
jumătate de prieten./ Nu participa la acţiunile celor pe jumătate talentaţi./ Nu
trăi jumătate de viaţă/ şi nu muri jumătate de moarte.” *** „Viaţa este
mai slabă decât moartea, iar moartea e mai slabă decât dragostea."
Karl
Marx: "Moartea
este victoria dură a speciei asupra individului determinat."
Kevin
Arnold:
Într-o zi viaţa ta îţi va trece prin faţa ochilor. Ai grijă să merite
vizionarea.
moartea,
Omul care stie ca are asigurata viata vesnica nu se mai teme de moarte.
(William Penn)
K. V.: "Atunci/ când am să plec de-aici/ la cimitir/ printre urzici/
voi să nu credeți/ c-am murit/ și viața mi s-a isprăvit/ Voi reveni la voi/ tiptil/
cu suflet sincer/ de copil/ să văd/ care n-ați fost cuminți/ cine nu s-a spălat
pe dinți/ cine n-ascultă/ de părinți/dar nu, nicicum/ n-am să vă cert/ voi fi
un abur/ cam incert/ o protoplasmă/ fără formă/ ca o dihanie diformă/ și fără
chip/ și fără glas/ ia, uite, cât a mai rămas/ un fel de șoaptă/ un suspin/ scăpat
de boală și de chin/ de bătrânețe/ și de tuse./ Bunicul fuse/ și se duse...
La
Bruzere: „Nu
exista pentru om decât trei evenimente: nasterea, viata si moartea. El nu simte
când se naste, sufera ca trebuie sa moara si uita sa traiasca.”
La
Rochefoucauld: „Bătrâneţea
este ca un tiran care ne interzice, sub pedeapsa cu moartea, toate plăcerile
tinereţii.”
Langston
Hughes: "Ţine-te
tare de vise/ Căci dacă mor visele,/ Viaţa e o pasăre cu aripile frânte,/ Care
nu mai poate zbura."
Laurence
Sterne: "Moartea
deschide porțile faimei și închide după ea porțile invidiei."
Leonardo
da Vinci: "Așa
cum o zi plină de evenimente aduce după sine un somn dulce, la fel o viață
trăită din plin este încununată de o moarte ferice." variantă:
„Precum o zi bine întrebuinţată aduce un somn liniştit, tot aşa o viaţă bine
trăită se încheie cu o dulce şi împărătească moarte.”
Liviu Rebreanu: "În clipa morții de-abia omul e dezlegat să explice
ceea ce n-a putut înțelege pe pământ: începutul și sfârșitul între care se
înșiră cele șapte vieți ale sufletului." *** "Moartea e o ipoteză
până în momentul când omul se pomenește în brațele, fără nici o speranță de
întoarcere." ***"Moartea vorbește mai elocvent decât toate
frazele." ***”Numai
în faţa morţii, omul pricepe preţul vieţii şi numai primejdia îi oţeleşte
sufletul.”
Lucian
Blaga: „Faptul că
orice viață de pe pământ se termină prin moarte nu dovedește că moartea este
scopul vieții.” ***"Moartea este umbra care dă plasticitate
vieții." ***„Îmi închipui că a muri este un lucru aşa de greu că
fiecare mort ar trebui felicitat pentru această ispravă.” ***„Poezia
este un veşmânt în care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea.” ***„Ecoul
e moartea unui sunet. Numai omul crede că ecourile ar fi un fel de
nemurire.” ***"Iubeşti - când
simţiri se deşteaptă/ că-n lume doar
inima este,/ că-n drumuri la capăt
te-aşteaptă/ nu moartea, ci altă poveste.
Ludwig
Wittgenstein: "Moartea
nu este un eveniment al vieții.” ***"Moartea nu se trăiește."
Lucian Pintilie: "E important să nu murim proști."
Luigi
Pirandello: "Cand
voi muri, sa nu ma imbracati, infasurati-ma intr-un cearsaf. Fara flori, fara
lumanare la capatai. Un dric saracacios. Gol. Si nimeni sa nu ma-nsoteasca,
nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeti-ma.
Marcel
Pagnol: "Nu-mi
pasă de moarte. Dar mă doare sufletul să părăsesc viața."
Marcel
Proust: "În
percepția noastră oamenii nu mor deodată, ci rămân învăluiți într-un fel de
aură a vieții care nu are nici o legătură cu nemurirea, ci care ne face să
continuăm să îi avem în gândurile noastre în același fel ca atunci când erau în
viață.Este ca și cum ne-am gândi că ei sunt într-o călătorie în
străinătate."
Marcelino
Menendez Y Pelayo: "Ce păcat că mor când îmi rămâne atât de mult de citit!"
Marcus
Aurelius: "Moartea
reprezintă o eliberare din tirania simțurilor noastre și a impulsurilor care ne
fac să fim ghidați de ele, o descătușare din fanteziile minții și din aservirea
chinuitoare față de carnea trupului."
Mariana
Fulger: "Nu
poți lua în râs moartea, s-a săpat înaintea tuturor în stâncă și din când în
când ne ademenește și ne îmbracă în conturu-i umbros, poate liniștită,
nicidecum singular." ***"Moartea un episod de viață care ne
lasă pe toți în suspans." ***"Moartea e, mai degrabă, o
scrisoare pierdută într-o noapte furtunoasă"
Marioara
Nedea: "Moartea
e plecată-n stepă să adulmece schelete/ de elani și vulpi polare după care
astăzi plâng”
Marin
Preda: "Moartea
este un fenomen simplu in natura. Doar oamenii il fac inspaimantator
Marin
Sorescu: "Că
n-are cine veni la mine./ Da' eu seara, dacă mi-e rău,/ Mă dau jos din pat şi
mă primenesc,/ Mă gătesc de moarte./ Dau lampa mică şi-o las aprinsă, să fie
lumânare.
Mark
Twain: "Toți
spun : Ce greu trebuie să fie să mori, un mod ciudat de a se plânge din partea
unor oameni care ar trebui să trăiască." ***"Frica față de
moarte derivă din frică față de viața.Pentru că, un om care trăit din plin este
gata să moară oricând."
Madame
de Sevigne: "Moartea
mi se pare atât de îngrozitoare, încât detest viața mai mult pentru că mă duce
la moarte decât din cauza spinilor cu care e presărată."
Margaret
J. Wheatley: "Dispariția
este o funcțiune necesară a vieții.Orice își are vremea de a trăi, și toate
lucrurile își pierd, în cele din urmă, funcționalitatea și mor."
Maria
Nechifor: "Ştiu
că am, pe cât se pare doar o moarte de-ncercare, ca să fiu cu tine-n gând
Marie
von Ebner-Eschenbach: „Trebuie sa invatam mereu, pentru a invata in sfarsit sa murim.”
Marilena
Apostu: "Moartea
rătăcește cu o scrisoare fără adresă.
Marius
Mina: "Nu va lăsați răpuși de
frica, exista viața si după răstignire .
Matei
Călinescu: "N-am
numărat zilele, dar întâmplarea a făcut ca în cea de-a patruzecea să mă simt
împăcat cu durerea mea, înseninat în tristețe." ***"Moartea e
începutul oricărei biografii, al poveștii oricărei vieți. Adevăratul
început."
Mateiu
Caragiale: "Dormi
veșnic somn îmbălsămat, În beznă și-n uitare, Dormi că ți-a mușcat buzele, A
morții sărutare."
Maurice
Barbanell: "CE
SE INTAMPLA DUPA CE MORI ? "La o zi după „moarte” vei fi același individ
ca și cu o zi înainte, cu excepția faptului că îți vei fi aruncat corpul fizic.
Te vei exprima prin corpul tău eteric, care este o replică a corpului fizic. Cu
toate acestea, nu reproduce niciuna dintre imperfecțiunile sale. Toate bolile
și infirmitățile vor rămâne în urmă. Surzii vor auzi. Mutii vor vorbi. Orbii
vor vedea. Infirmul nu va mai fi un infirm. Trebuie să încerci să înțelegi că
viața în lumea spiritelor nu este un vis sau nebuloasă. Este plin de
activitate. Este la fel de reală ca și viața pe care fiecare dintre noi o trăim
aici. Suntem obișnuiți să credem că lumea materială este reală și solidă, deși
de fapt nu este așa, cum dealtfel demonstrează știința fizicii. Lucrurile
minții, sau spiritului, ni se par umbroase și vagi, dar pentru cei care trăiesc
de Cealaltă Parte, mentalul este realul și fizicul este umbra. Fără îndoială că
îți va fi greu de înțeles, dar vei găsi o analogie perfectă dacă te gândești la
visele tale. Când visezi, toate lucrurile pe care le întâlnești sunt reale în
momentul în care se întâmplă. Ele devin vise doar când te trezești. Dacă nu
te-ai trezit niciodată, iar visarea ar fi starea perpetuă a existenței tale,
atunci acea stare ar deveni realitatea ta. Lumea spiritelor este rotundă și în
jurul nostru. Unii oameni văd și aud spiritele, pentru că se pot acorda la
vibrațiile lor. Lumea spiritelor nu este situata pe vreun continent îndepărtat.
Este o parte a universului, amestecându-se cu lumea fizică. Trebuie să
îndepărtezi din minte ideea teologică de modă veche că, după „moarte”, există
un somn etern netulburat. Poate exista, la început, un timp scurt de odihnă
pentru a-i permite spiritului proaspăt sosit să se adapteze la noua sa viață.
Acest lucru durează de obicei puțin timp. Apoi îi întâlnește pe cei care l-au
precedat. Familiile se reunesc. Vechile asociații sunt reînființate.
Prieteniile se reînnoiesc. Știu că întrebarea pe care o vei pune este: „Cum voi
putea să-i recunosc pe cei care au plecat înainte?” Aceasta nu este o
dificultate reală. Ei te vor cunoaște, având grijă de tine și păstrând legătura
constantă cu tine. Apoi, pentru că lumea spiritelor este un loc în care gândul
este realitatea, ei se vor putea arăta ție așa cum i-ai cunoscut.Există,
totuși, un mare factor care operează întotdeauna
în lumea spiritelor – legea inalterabilă a atracției. Numai cei cu calități
spirituale asemănătoare se pot întâlni pe același plan în noua viață. Soțul și
soția, care au fost ținuți împreună pe pământ doar printr-o legătură legală și
între care nu a existat dragoste adevărată, nu vor fi împreună în viața
spirituală. Uneori, oamenii sunt nedumeriți pentru că învață că există case de
Cealaltă Parte. Trebuie să vă amintiți, totuși, acestea nu sunt case făcute din
cărămidă și mortar, ci construite din gândire. Acest lucru este valabil și
pentru îmbrăcămintea care este purtată. Instinctul de a se îmbrăca este adânc
înrădăcinat și a devenit obișnuit. Nimeni nu ar visa să meargă dezbrăcat pe străzi.
Acest obicei face parte din structura noastră mentală. De aceea persistă pe
Cealaltă Parte, unde stările mentale sunt realitatea. „Ce zici de mâncare?”
poți întreba. „Ei mănâncă?” Atâta timp cât există o dorință de mâncare, această
dorință mentală este satisfăcută mental. Atâta timp cât individul tânjește după
mâncare și băutură, el poate obține iluzia a ceea ce are nevoie – și îl satisface.
Aceasta este originea faimosului „whisky și trabucuri”, la care se referă
Raymond, fiul „mort” al lui Sir Oliver Lodge. În lumea spiritelor, nu există
dificultăți de limbaj. Toți oamenii din toate națiunile vorbesc aceeași limbă -
gând. Nu există cuvinte de rostit, pentru că ideile sunt transmise telepatic,
de la o persoană la alta. Cuvintele, la urma urmei, nu sunt decât substitute
stângace ale gândurilor. Ele sunt mijloacele artificiale prin care ne comunicăm
ideile unul altuia. Dar cuvintele nu pot exprima niciodată în mod adecvat gândurile
pe care cineva încearcă să le transmită. Într-o zi, când rasa umană va evolua,
limbajul va fi abolit. Vom fi învățati cum să ne trimitem ideile unul altuia pe
cale telepatică. Apoi, multe dintre dificultățile noastre internaționale vor
dispărea. În lumea spiritelor, gândurile fiecărei persoane sunt cunoscute și nu
pot fi ascunse. Nu poate exista o înșelăciune sau prefăcătorii. Fiecare individ
este cunoscut pentru ceea ce este. El nu poate înșela pe nimeni, pentru că
minciuna este imposibilă. „Ce zici de vârstă?” poți întreba. „Ce se întâmplă cu
bătrânii care trec mai departe?” Vârsta fizică și creșterea mentală nu se
desfășoară în același ritm. Judecăm cu pripire mentalitatea unui om după vârsta
corpului său fizic aici. De cealaltă parte a vieții, mintea este cea care
supraviețuiește, iar creșterea mentală constă în progresul către maturitate.
Copiii mici vor crește. Bătrânii devin mai tineri în spirit. Ce treabă fac ei?
Fiecare persoană caută să-și exprime înclinația naturală. În această viață
pământească a noastră, sunt mii de cântăreți care nu au cântat niciodată;
actori care nu au jucat niciodată; pictori care nu au pictat niciodată; poeți
care nu au scris niciodată un rând de poezie; muzicieni care nu au compus
niciodată o notă de muzică. Toate aceste talente nu au avut niciodată ocazia de
a fi exprimate, deoarece, prin circumstanțe economice de obicei, proprietarii
au fost nevoiți să urmeze o altă ocupație pentru a-și asigura pâinea și untul. Pe
cealaltă parte, ei își pot exprima talentele. Nu există cuie pătrate în găurile
rotunde în lumea aceea. Pentru ei, viața este un drum continuu al progresului,
fiecare persoană străduindu-se să elimine zgurele din natura sa și
perfecționându-și propria ființă. În această luptă pentru perfecțiune, nu
există limită. Continuă pentru eternitate. Lumea spiritelor nu va fi atât de
necunoscută pe cât credem, deoarece majoritatea dintre noi o vizităm în starea
de somn. Din păcate, puțini dintre noi își amintesc ce se întâmplă. Când,
totuși, vom trece mai departe, legea asocierii ideilor va reaminti experiențele
noastre nocturne. Desigur, este nevoie de ceva timp pentru ca spiritul nou
sosit să se aclimatizeze la condițiile de viață de pe Cealaltă Parte. Acest
proces de trezire diferă în funcție de cunoștințele despre viața spirituală pe
care omul „mort” o avea înainte de trecerea sa. Cu cât era mai ignorant, cu
atât îi va lua mai mult timp să se familiarizeze cu noile sale condiții. Apoi,
și cei care au fost instruiți în idei foarte ortodoxe, cu concepții rigide
despre stările de după „moarte”, întâmpină o mare dificultate, pentru că
următoarea etapă a vieții fiind una mentală, trăiesc în lumea mentală pe care
au creat-o, până când au evoluat suficient pentru a risipi această iluzie. Când
trecem mai departe, nu intrăm în Rai prin „porți sidefate”, nici nu coborâm în
Iad prin lacuri de „foc și pucioasă”. Nici nu dormim pentru totdeaunaFiecare
dintre noi gravitează în mod natural către sfera spirituală pentru care suntem
potriviți, în funcție de viața pe care am trăit-o și de caracterul pe care l-am
dezvoltat aici. Nu putem . ocupa o sferă mai înaltă decât statutul spiritual la
care am ajuns și nici nu ne vom dori să ocupăm una inferioară. În mod automat,
vom merge doar la acel plan al vieții spirituale pentru care suntem pregătiți.
Nu vom putea pretinde că suntem mai buni sau mai răi, căci dezbrăcați de corpul
nostru fizic, vom fi revelați și cunoscuți pentru ceea ce suntem. Oamenii care
au trăit o viață normală nu vor găsi nimic care să-i dezamăgească atunci când
vor ajunge în lumea spiritelor. Omul egoist este cel care se confruntă cu mari
dificultăți, din cauza acestor obiceiuri pământești care acționează ca o
barieră de depășit de progres înainte de a fi apt să se asocieze cu cei pe care
îi iubește. Dacă, în virtutea vieții, el a trăit pe pământ, s-a desprins de cei
care îl iubesc, acesta va fi iadul lui. Ce este raiul? Este răsplata unei vieți
petrecute cu înțelepciune pe pământ, pentru că va însemna că automat ajungem la
cei pe care îi iubim. Pentru spiritualist, raiul și iadul sunt stări mentale.
Desigur, cei care locuiesc pe un plan superior pot, dacă doresc acest lucru, să
viziteze spiritele din sfere relativ inferioare. Asta fac deseori. Dar este
imposibil pentru cei din planurile inferioare să-i viziteze pe cei de sus. În
multe cazuri, cei care „mor” trec printr-o perioadă dificilă de stres, din
cauza faptului că nu pot ajunge la cei pe care îi iubesc pe pământ. Când s-au
trezit la o înțelegere a noii lor vieți, se întorc în mod natural la cei dragi
pentru a încerca să le spună despre supraviețuirea lor. Le este greu să
înțeleagă că, în timp ce pot vedea membrii pământeni ai familiilor lor, cei
îndoliați sunt incapabili să simtă prezența celor pentru care plâng. Aceasta
este o durere foarte puternică pe care o experimentează mii de spirite. Ei fac
tot ce le stă în putință pentru a atrage atenția prietenilor pământeni, dar des
eșuează și trebuie să-i lase nemulțumiți. Apoi încearcă să comunice la ședințe
în speranța de a trimite un mesaj celor care sunt îndurerați din cauza lor. Mai
devreme sau mai târziu, se împacă cu faptul că, deși îi pot vedea pe cei dragi,
nu își pot face simțită prezența. De obicei, poziția le este explicată de
profesorii de pe Cealaltă Parte, care fac tot ce pot pentru a-i ajuta.Traducere
3 Conform informatiilor pe care le-am primit, este destul de ușor pentru
spirite să ne cunoască viața mentală și să ne citească gândurile, deoarece ele
trăiesc într-o lume mentală. Pentru ei, lucrurile minții sunt reale. Obiectele
materiale nu le prezintă nicio dificultate. Pot trece cu ușurință prin pereți.
Există legi pe care trebuie să le stăpânească pentru a le permite să intre în
mediul nostru, dar nu li se permite să intre in spatiul nostru din curiozitate
promiscuă. Puteți realiza cu ușurință din toate acestea ce mare forță morală
este spiritismul pentru oamenii care îi înțeleg implicațiile. Când îți dai
seama că mințile noastre sunt o carte deschisă pentru cei care locuiesc de
Cealaltă Parte, poți vedea cât de des îi tulburăm prin gândurile noastre și
prin acțiuni de răutate și egoism. La urma urmei, atunci când știi că orice
lucru rau pe care îl faci îi tulbură pe cei dragi care au murit , ar trebui,
dacă ești înțelept, să-ți permită să-ți întărești caracterul.
După o lege pe care noi nu o înțelegem, cei de Cealaltă Parte știu puțin
dinainte când va trece cineva din această lume. Ei fac pregătirile necesare
pentru a-i saluta și a-i ajuta în trecerea lor. Acest lucru explică faptul că,
în sute de ocazii, oamenii înainte de a „muri” au numit rude „decedate” pe care
au spus că le pot vedea în cameră. Uneori, aceste rude spirituale au fost
văzute de cei prezenți la persoana „pe moarte”. Clarvăzătorii care au asistat
la „moartea” unui individ ne spun că văd o replică a corpului fizic
ridicându-se treptat, conectată pentru un timp printr-un fir (este ceea ce
Biblia descrie drept „snur de argint”) care este atașat de o vecinătate în
apropierea creierului. Când firul este rupt, are loc „moartea”. Acest corp
eteric este apoi văzut ridicându-se în sus până când dispare din vedere.
Singurul lucru care aduce cea mai mare tristețe celor care au murit este
durerea noastră excesivă. Acest lucru, destul de curios, acționează ca un
factor de descurajare pentru a se apropia de noi. Nu le plac vizitele constante
la cimitir, deoarece știu că nu sunt acolo. Majoritatea spiritualiștilor își
obișnuiesc să pună flori lângă fotografia celui care a murit, în special in
preajma aniversarilor. Acest lucru servește la perpetuarea ideii că spiritul
este constant în casă. Spiritualiştii, de asemenea, se complac în obiceiul de a
comunica mental cu cei care au murit , trimiţându-le mesaje, tratându-i ca şi
cum ar fi de fapt prezenţi în cameră. Știu că aceste mesaje sunt primite pentru
că, din nou și din nou, am auzit un spirit care mulțumește pentru această
comuniune și dă dovadă că a primit-o prin informatiile date mediumului. Veți
realiza din toate acestea că atunci când spiritul s-a obișnuit cu noua lui
viață, el se potrivește curând la locul său și învață să-și folosească
talentele. Viața spirituală nu este o stare vaga sau de somn etern, ci una de
activitate și muncă.Lenea și șomajul nu există acolo. Sunt multe de făcut pentru toți, deși știu că
este greu pentru noi, cei cufundați în treburile materiale, să apreciem
activitățile lumii spirituale. În afară de muncă, există oportunități de
recreere și distracție. Există mijloace de educație și instruire în toate
ramurile vieții – doar în acea formă particulară de cunoaștere pe care o
dorește spiritul. Desigur, mulți dintre ei sunt angajați în sarcini care
înseamnă cooperare cu oamenii din această lume. Unii dintre ei lucrează din
greu pentru a facilita comunicarea dintre cele două lumi. Alții, atrași de
oameni din lumea noastră care urmează linii similare de cercetare, industrie,
artă sau reformă, se întorc în mod firesc pentru a inspira acele eforturi, deși
adesea oamenii din această lume sunt inconștienți de interesul spiritual.Puteți
înțelege mai ușor acest lucru atunci
când recunoașteți că toată inspirația depinde de faptul că individul primește
ajutor de la influențe din afara lui. Uneori, acești oameni au recunoscut că
inspirația vine din lumea spiritelor. Alteori, au simțit o influență exterioară,
deși nu erau conștienți de originea ei. Puteți vedea cu ușurință ce domeniu
vast de activitate este acesta pentru locuitorii lumii spiritelor și cum
această lume a fost ajutată din nou și din nou." Sursa: They Shall Be
Comforted de Maurice Barbanell și Silver Birch, publicat în 1936 -Dian
Kruhozzer.
Maurice
Maeterlinck: "Toată
cunoșterea noastră nu ne face decât să murim în chinuri mai mari decât
animalele, care nu știu nimic despre moarte." ***"Cauza pentru
care ne temem de moarte este viața."
Michel E.
de Montaigne: "De ce te temi de cea din urmă zi a ta? Ea nu contribuie mai mult la
moartea ta decât fiecare din celelate." ***„Nu ne simţim deloc
zdruncinaţi când moare tinereţea, lucru care este în esenţă şi în adevăr o
moarte mai cruntă decât moartea totală a unei vieţi tânjitoare, ce nu este
altceva decât moartea de bătrâneţe.” ***„Dacă nu ştiţi cum să
muriţi, să nu vă pese: natura o să vă informeze la faţa locului, pe
de-a-ntregul şi arhisuficient.” ***„Natura nu a hotărât decât o
singură intrare în viaţă, dar o sută de mii de ieşiri.” ***„Prudenţa,
cât e ea de gingaşă şi de circumspectă, e vrăjmaşa de moarte a realizărilor
măreţe.
Miguel
de Unamuno: „Credinţa
care nu se îndoieşte este credinţă moartă.”
Mihaela
Borzea: "Mi-s
toate-n repetare, nimic nu mă mai miră,/Moartea-i un joc, iar viața... e doar
un gest. Suprem.” **"ochii mei au zărit peste moarte lumina.” **"Eliza, Înfige-mi adânc un cuțit în moartea ce-a viață
miroase"
Mihai
Eminescu: „Căci
moarte nu există, și ce numești tu moarte,/ E-o viață altfel scrisă în sfânta
firii carte.” ***"Geniul n-are moarte, dar nici noroc." ***"Timpul
e moarte, spatiul e lupta si miscarea e suferinta."***„Bătrâneţea este o
moarte înceată.” ***”Ne naștem spre a muri și murim spre a ne naște"
Milan
Furst: „Ce
orizonturi se deschid in fata celui care, in sfarsit s-a hotarat, in mod serios
sa moara!”
Mimmo
Rotella (1918 - 9
ianuarie 2006): "Arta e împăciuitoare și profetică: după moarte există
renaștere.
Mircea
Ciobanu: "Cum
mi-ar plăcea să mor! Nu mă amestec în afacerile lui Dumnezeu. Tot ce pot să
spun, este că avem, fiecare, moartea pe care o merităm."
Mircea
Eliade: „Viața
cunoaște scene și se spune că este împărțită în acte, dar cortina se lasă o
singură dată.”* **"Inițierea este o moarte și orice moarte inteligent
asumată poate echivala cu o inițiere." ***"Toți suntem nemuritori,
dar trebuie să murim întâi." *** ”Pe pamant omul e dator sa
traiasca numai viata. Moartea lui adevarata o va trai in cer. Daca incearca sa
traiasca moartea pe pamant, pacatuieste si se mistuieste in deznadejde. Si
atunci, nici nu traieste cu adevarat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.”
Mircea
Florian: "Moartea
nu e o pedeapsă sau o răsplată, ci o lege structurală a lumii."
Mircea
Vintilescu: DE CE TREBUIE SĂ MURIM ? La
nivel individual, sigur, viața pare scurtă și ne-am dori să atingem nemurirea.
Dar viața și moartea nu sunt despre tine sau despre mine... Unul dintre
cele mai solide motive exprimate pentru ce trebuie să murim, mi s-a părut cel
invocat de unul dintre gânditorii și oamenii de știință cu cea mai mare
influență asupra modului în care înțelegem lumea, Charles Darwin, care, la
finalul cărții sale „Originea speciilor” spune: „Din războiul din natură, din
foamete și din moarte sunt produse animale superioare”. Cu alte cuvinte,
murim pentru ca o versiune mai bună să apară. Murim pentru a face loc unor
exemplare/specii superioare, mai bine adaptate la mediu, mai capabile să
înțeleagă lumea și să se descurce în aceasta. Atunci când analizăm omul,
vedem că modul în care suntem alcătuiți, modul în care funcționează organele de
simț, modul în care percepem lumea - nu par a fi astfel decât pentru alt scop
decât acela a asigura supraviețuirea. Moartea este calea naturii, cel puțin în
anumite cazuri, de a se asigura că viața supraviețuiește schimbărilor de
mediu.Prin reproducere sexuată, de la o specie relativ primitivă (cum este
strămoșul comun al omului și al
cimpanzeului, care a trăit acum circa 6-8 milioane de ani), prin zeci ori poate
sute de mii de mutații genetice, s-a ajuns la specia noastră, Homo sapiens. Va
evolua omul într-o altă specie? Posibil. În fapt, în mod cert evoluția se află
în desfășurare chiar acum. Dar trebuie ținut cont de faptul că omul pune ușor,
ușor stăpânire pe destinul său ca specie. Se străduiește să prelungească viața
individului prin inginerie genetică și identificarea celor mai adecvate metode
de creștere a calității și duratei vieții (alimentație, exercițiu fizic etc.). Medicina modernă, aflată, la scară
istorică, la începuturile sale, va face ca și cei cu boli grave să poată trăi o
viață cvasi-normală. Sigur, sunt și provocări pe care le cunoaștem cu toții:
viața urbană vine, în genere, cu sedentarismul, care este asociat în multe
cazuri obezității, diabetului etc. Dar deși asistența medicală modernă
elimină numeroase cauze ale mortalității în anumite zone geografice, în țările
fără acces la servicii medicale de calitate populațiile continuă să evolueze. Supraviețuitorii unor boli infecțioase
sunt „lideri” ai selecției naturale, transmițând rezistența genetică la urmași.
ADN-ul nostru conține dovezi privind selecția recentă pentru rezistența la boli
ucigătoare precum febra lassa și malaria. Procesul de selecție naturală, ca
răspuns la malarie, este în curs de desfășurare în regiunile în care boala
rămâne prezentă.
Mutațiile
care permit oamenilor să trăiască la altitudini mari au devenit mai frecvente
în populațiile din Tibet, Etiopia și în Munții Anzi. Răspândirea mutațiilor
genetice în Tibet reprezintă posibil cel mai rapid proces evolutiv la om, având
loc în ultimii 3.000 de ani. Această
creștere rapidă a frecvenței unei gene care crește conținutul de oxigen din
sânge oferă localnicilor un avantaj sub aspectul supraviețuirii la altitudini
mari, ceea ce duce la creșterea numărului de copii care supraviețuiesc în acest
condiții de mediu. Modul de alimentație reprezintă o altă sursă de adaptare.
ADN-ului inuiților din Groenlanda arată o adaptare recentă care le permite să
prospere în condițiile în care dieta lor este bogată în grăsimi de mamifere
arctice. Mutațiile ce permit adulților să producă lactază - enzima care
descompune zaharurile din lapte - este motivul pentru care unele grupuri de
oameni pot digera laptele după înțărcare (peste 80% dintre europenii din
nord-vestul Europei, mai puțin locuitorii din anumite părți din Asia de Est,
unde laptele este mult mai puțin consumat). Capacitatea de digera laptele a
evoluat de mai multe ori la om. Studiile recente arată că ne vom adapta și la
dietele nesănătoase din Vest (dar nu numai)? Posibil. Vom evolua într-o specie mai inteligentă?
Atunci când ne gândim la evoluția speciei umane, probabil că mulți ne gândim la
o creștere a capabilităților mentale. Dar acest traseu nu este garantat de
evoluție. Deși trăim într-o lume din ce în ce mai complicată, în care
tehnologie din ce în ce mai avansată ne reglează/influențează viețile, puțini
sunt cei care sunt implicați la modul concret în dezvoltarea acesteia. Majoritatea covârșitoare a populației lumii
formează masa de utilizatori a tehnologiei, care nu înțelege aproape nimic
despre știința care stă la baza proiectării și fabricării tehnologiei. Este
foarte dificil de identificat acele forțe care să stimuleze evoluția în sensul
producerii unor oameni mai inteligenți, mai potriviți pentru o gândirea
abstractă, pentru o matematică complicată ori pentru înțelegerea unor teorii
complicate. Pe de altă parte, în lumea noastră modernă, cu puține excepții
(raportat la populația totală a globului), individul folosește din ce în ce mai
puțin inteligența și memoria pentru a se descurca în mediul său: orientarea
spațială se face cu ajutorul aplicațiilor specifice, fără niciun efort mental,
calculul timpului se face de către diverse echipamente instalate acolo unde
avem nevoie, matematica este aproape complet ignorată în viața cotidiană,
filozofia („știința” gânditului) a intrat de mult în uitare, fiind considerată
inutilă etc. Pentru a ne întoarce la ideea inițială, moartea pare a fi parte
din marele și complexul mecanism de adaptare al vieții, fie că ne place sau nu
(în fapt, nu ne place.). Prin moarte natura se asigură că viața nu dispare.
COMENTARIU Maxim Varvari: ”Poate fi o ipoteza alaturi de multe
altele dar nu pare credibila idea ca moartea este un sistem de protectie prin
care natura se asigura de perpetuarea speciei. si etc ....evident viata pe
aceasta planeta poate continua la fel de bine doar cu insecte .si alte specii
sau forme de viata dimpotriva moartea departe de a fi un mecanism de adaptare
si evolutie este cea mai mare drama din univers dar cultura miturile ruperea
puntilor de lagatura cu celelalte culturi civilizatii disparute ne facut sa
inventam propriile mituri credinte si mecanisme de intelegere a lumii noastre .
atribuind mortii ptr a face viata suportabila i calitatea de vehicol necesar
existentei speciiei umane cea ce este o mare eroare .dar si factorul
distrugerii ciclice la intervale mari de timp a intregii vieti de pe planeta
.situatie in care natura nu mai este interesata de propriul ei mecanism de
protectie si sustinere a vietii . ori in acest caz ipoteza ca natura a
progranmat moartea cade
Miron
Cozma: "la
Jilava e foarte rau, guvernul sa ia masuri, acolo oamenii sunt condamnati la
moarte lenta.
Miron
Kiropol: "Acum
ajuns la bătrânețe caut Să aflu duhul viu, moartea să-mi laud. Aproape-i
toamna, iarna de pe urmă Și primăvara se întoarce lacom."
Monahia
Porfiria: "Moartea
este sigură pentru toți. Și pentru bogați, și pentru săraci, și pentru nobili,
și pentru robi. Este cel mai dureros lucru din viața noastră, fiindcă atunci
iau sfârșit toate: tot ce am cerut, tot ce am făcut, tot ce am studiat, tot ce
am reușit în viața noastră, oricât de sus am urca, oricâtă slavă am câștiga,
toate iau sfârșit în fața morții. Așa este oare? Nu, desigur. Aceasta se
petrece numai cu cei care nu au crezut în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu.
Pentru omul care nu are credință, chiar și numai gândul la moarte este pentru
el o tragedie. Însă pentru omul care este aproape de Dumnezeu, moartea este o
trecere din această viață vremelnică în cea veșnică."
Montesquieu:
"Trebuie
să-l plângi pe om la naştere, nu la moarte."
Mugurel
Rosca: "Mi-e
frică de viață cum de moarte mi-e frică, dar am dreptul să-mi pun întrebări. Ce
fac acum cu toate sărutările, cu toate îmbrăţişările pe care nu ţi le-am dat?
cum să neg prognoza meteo și norii cu ploaia care vor veni? Calc cu pantofii
scâlciaţi peste convingeri, ca peste o mână neîntinsă, cu credinţa furnicii
care îşi cară povara, arătându-mi calea, dar şi asta a devenit o utopie.
Undeva, departe, s-a născut un balaur care creşte într-o zi cât toate
rugăciunile mele din viață și din moarte. Îi aud glasul tunător ca o pedeapsă
cumplită deși Pilat s-a spălat pe mâini. Am să te leg, să mă dezlegi la
îmbrăţişări și sărutări, diavol îngăduit!
Napoleon
Bonaparte: "A
muri nu înseamnă a fi învins. Dar a trăi învins și fără glorie înseamnă a muri
în fiecare zi." ***„Moartea este un somn fără vise.”
Naser
Khosrou: „În
coada răului scorpion se află moartea propriului cap; la faptele rele şi tu
eşti o coadă pentru propriu-ţi cap.”
New
Mind: “Momentul
exact al morții fizice (corpul) a fost setat deja de la naștere. Ar fi util să
înțelegem faptul că în Univers nu sunt posibile nici un fel de ,,
accidente" , ci doar sincronicități. Un fapt profund care elimină
frica de moarte , rezidă în înțelegerea că supraviețuirea noastră este menținută
, de fapt , de la moment la moment de către SINE , care este infinit de
puternic. Frica pentru supraviețuire este eliminată de înțelegerea faptului că
supraviețuirea noastră este deja determinată și garantată atât de SINE , cât și
de moștenirea karmică. Mintea face tot ceea ce trebuie pentru a
supraviețui deoarece se află sub ,, supervizarea" și ,, controlul
" Sinelui. Moartea reală propriu- zisă nu este posibilă, pentru că
viața poate fi doar mutată dintr- o dimensiune în alta, dar nu poate să dispară
cu desăvârșire. Doar receptaculul vieții este linear, nu și SURSA
acestuia, pentru că viața și SURSA ei sunt non- lineare și prin urmare nu
depind de timp și dimensiune. La fel ca materialul și energia , viața nu poate
fi distrusă, ci doar își schimbă forma. De aceea moartea fizică e de
fapt, doar părăsirea corpului. Pentru spirit lectiile învățate într- o
viață sunt importante pentru evoluția spirituală, iar întruparea reprezintă
doar un episod.”
Nicolae
Iorga: „În viață
pierdem ani, iar de la moarte cerșim o clipă.” ***"Moartea cea
mai bună e aceea când nu-ți pare rău că ai trăit."***"Pe morți
nu-i căutați în mormânt, ci în inima voastră." *** "Pentru
fiecare om e un drum catre fericire: acela pe care e chemat sa mearga. Cei mai
multi nu-l gasesc niciodata. Cei cuminti incearca pana la moarte. Cei mai
prosti se trantesc la pamant si plang ca sunt nenorociti." ***„E
ciudat că nemuritor în noi e numai ceea ce e mort.” ***„Moartea nu e
tristă, căci tu nu plângi la căpătâiul tău.” ***„Numai moartea
egoistului e deplină: nimic din el nu rămâne în alţii.” *** „Cand va fi
sa mori nu te uita la intunericul dinainte, ci la lumina ce lasi in urma. Si te
vei stinge cu zambetul pe buze.”
Nicolae
Stendhardt: "Nicolae
Steinhardt, din Jurnalul fericirii, a două morți: cea a lui Iisus Hristos și a
lui Socrate: "Logic ar fi fost ca moartea lui Socrate-omul să poarte
pecetea dezordinei, a sângelui, a trădării şi a turbării; dar nu, a fost cum nu
se poate mai senină şi demnă. A lui Hristos, dimpotrivă, poartă - întreagă -
pecetea tragediei, dezgustului şi ororii. Socrate moare calm, înconjurat de
ucenici fideli şi atenţi, care-i sorb cuvintele în vreme ce el - imperturbabil
şi luminos - soarbe otrava nedureroasă oferită cu multă deferenţă de temnicier.
Părăsit şi trădat de ai săi, Hristos se zvârcoleşte pe cruce, chinuit de
sete şi acoperit de batjocuri. Socrate moare ca un senior, Hristos ca un
netrebnic, între doi bandiţi, pe un maidan. Socrate mulţumeşte zeilor că scapă
de vicisitudinile lumii materiale, Hristos exclamă: „De ce m-ai părăsit?" Deosebirea
e totală între cele două morţi, şi tocmai cea divină pare inferioară, tulbure.
Adevărul este că-i nespus mai umană; cea a lui Socrate, în toată măreţia ei,
pare - prin contrast - literară, abstractă, supusă regiei, şi mai ales
nerealistă. Socrate - cu bună credinţă şi izbândind în bună parte - se ridică
de la starea de om la cea de zeu, Hristos coboară nestingherit de scârnăvii
până în straturile cele mai de jos ale condiţiei umare. - Dostoievski plănuia
să mai scrie până în 1882 un epilog al Fraţilor Karamazov şi apoi o viaţă a lui
Hristos. Pesemne că Dumnezeu n-a vrut să mai existe o a cincea
evanghelie." ***„Viaţa este hotărâtor legată de verbul a face:
trăirea noastră pe acest pământ, trecerea noastră prin această lume constituie
faza lui a face. Moartea stă sub seninul lui a fi.”
Nicolae
Tudor: "când
te laşi în voia sorţii,/ înseamnă că vrei să mori,/ iar eu, de moarte,/ mă tem
ca de ţuica de prună." ***"s-a demonstrat ştiinţific: “lunga” nici că
există!/ aşadar, dacă dispar, nu se va şti,/ chiar dacă soarele mâine, în zori,
îl voi răsări." ***"Zăresc moartea plutind ca o frunză./ Are viaţă./ O
trimit la dracu şi mă-nvăţ cu sfârşitul." ***"viaţa-mi mai de-a este,
mai de-a nu-i./ când o s-o termin/ o să strig: i hu–huu!!" ***"astăzi
am fost după indicii aldine,/ imaginar vânător prin ţinutul toracic./ dar am
îndesat-o degeaba,/ până la urmă nu ai decât ce crezi că ai./ (mereu mai vrem
încă puţin!)/ când am mai mult decât pot să mănânc,/ atacat sunt de albi demoni./
“eu pot fi mai rău decât voi!”,/ încă aş putea să şoptesc,/ dar mai bine-i
primul să mori./ înainte ca sufletul stârvul să-mi părăsească,/ literele
transparente, aldine,/ fi-vor atinse."
Nicolaie Dincă: "Să nu mă chemați la înmormântarea mea/ Pentru că
în mod sigur n-am să vin!/ Decât să vă văd plângând, bocind,/ Bârfind, glumind,
bălmăjind,/ Prefer să litrosesc o sticlă cu vin/ Cu o prietenă care are un
zâmbet urât/ Și care mă așteaptă din trecut,/ Încă de când am fost născut./ Am
s-o rog să-și lase unealta/ Ascuțită deoparte,/ Ținută sub cheie, nu de alta,/ Dar
când vom bea cu sete de moarte/ Din Sângele Domnului,/ Pentru sufletul omului,/
Din cauza armei ei ca semnul lui șapte,/ Care aprinde în case lumânarea și
cățuia,/ Riscăm să-ngurgităm licoarea sfântă cu noduri./ Așa că voi puteți
să-mi cântați „Aleluia!”,/ Puteți să-mi cântați și prohoduri/ Sau altele
asemenea la mine în casă;/ Eu am să beau cu fecioara aceea deosebit de frumoasă/
Până o să cădem pe podele, sub masă…/ Acolo, zăpăciți de aburii lăptoși ai
beției,/ Vom cânta amândoi oda bucuriei/ Pâna când vom adormi îmbrățișați,/ Caz
în care vă rog să nu ne deranjați!/ Poate noi vom zbura către zările-albastre,/
Așa că vedeți-vă-n liniște de viețile voastre!/ Să nu mă chemați!
Nicu
Constantinescu: "Orgolii,
lăcomie fără de sfârşit,/ Din moartea unora, fac alţii ideal./ Se fabrică
maşinării de moarte/ În detrimentul vieţii pe pământ,/ Cu bani ce s-ar putea
combate/ Toată durerea celor ce-n durere sunt."
Nicu
Gavrilovici: " Și
astăzi moartea va mai trage brazdă/ Prin lanul de destine amorțite,/ Aripi
și astăzi vor mai fi zdrobite/ Și piepturi vor fi bocetelor gazdă/ Vor coborî
din nou în bernă pleoape/ Pârâuri dezlegând pe-obraji cu riduri/ Tăcerea se va
cuibării în ziduri/ Și deznădejdi vor naviga pe ape.
Nikola
Tesla: "MOARTEA
NU EXISTĂ - chiar și frica de ea dispare odată cu această cunoaștere. Și
nu uitați: nici un singur om care există nu va muri. Se transformă în Lumină și
continuă să existe. Secretul este că aceste particule de lumină revin la starea
inițială - revenind la una dintre energia lor preventivă. Hristos și unii alții
știau acest secret. Am căutat metode de a păstra energia umană. Există un tip
de Lumină în Duhul care este echivalent cu cea mai înaltă lumină cerească. Nu
am căutat-o pentru mine, ci pentru beneficiul tuturor. Cred că descoperirile
mele vor face viața mai ușoară și durabilă pentru oameni și îi va îndrepta spre
spiritualitate și moralitate."
Nuta
Craciun: "Murim
ca mâine/ E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,/ poate chiar mâine, pomii de
pe-alee/ acolo unde-i vezi or să mai steie/ voioşi, în vreme ce noi vom
putrezi./ Atâta soare, Doamne, atâta soare/ o să mai fie-n lume după noi;/ cortegii
de-anotimpuri şi de ploi,/ cu păr din care şiruie răcoare…/ Şi iarba asta o să
mai răsară,/ iar luna tot aşa o să se plece,/ mirată, peste apa care trece/
noi singuri n-o să fim a doua oară./ Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate/ găsi
atâta vreme pentru ură,/ când viaţa e de-abia o picăturăîntre minutu-acesta
care bate/ şi celălalt şi-mi pare nenţeles/ şi trist că nu privim la cer mai
des,/ că nu culegem flori şi nu zâmbim,/ noi, care-aşa de repede murim.” ***"Știi,
vechi egipteni aveau o credință frumoasă despre moarte. Când sufletele lor
ajungeau la intrarea în rai, paznicii le puneau două întrebări. Răspunsurile la
acestea determinau dacă aveau voie să intre sau nu: “Ai găsit bucurie în
viață?” “Viața ta a adus bucurie altora?” ***"atâtea lovituri de ciocan
în piatra filozofală/ și nimic nu explică moartea/ construiești singur temnițe
în care îți închizi pe viață culorile/ lași liber negru culoare pe care poți
fredona în voie/ după îndoielile sufletului tău/ noaptea te ucide sub poveri pe
care nu le mai poți duce/ nu ai găsit nicio divinitate care să dăinuie/ iar
moartea lor nu e decât un mod de a marca timpul/ un tic ceva mecanic ce
învârtește lumea pe degete/ cu sens fără sens nu-ți mai pasă/ ca-ntr-un muzeu
în care nu se mai moare/ se alunecă doar dintr-un timp în altul/ până când
oamenii din jur devin oameni normali/ iar normalitatea o ușă falsă/ mai falsă
decât zâmbetul Mona Lisei" ***"am văzut moartea de mai multe
ori/ și ea nu a fost niciodată violentă/ ochii doar se opresc din privit
mâinile din îmbrățișat/ viața e un râu ce dă în mare/un drum ce duce la alt
drumnu poti să-i lași atât de triști și de singuri pe cei morți/ îi vizitezi și
nu te mai întorci atât/ rămâi cu ei în lumea lor tăcută în care nu mai latră
câinii/ de fapt moartea nu trăiește
într-o peșteră/ trăiește în noi în fiecare/ până când vine un înger și-ți face
un semn/ îl urmezi si simți cum te înalți în lumină/ goală fără bagaje/ așteptând
să primești sărutarea vântului din nord/ ai simțit mereu moartea mai mult decât
viața/ dar ce nu poți ierta este moartea în dragoste/ tristețea aia pe care o
poartă sufletul tău înaintea ta// că simți nevoia să fugi din tine/ să te
ascunzi în cântecul unui clopot/ lași să crească peste tine flori de piatră/ o
tăcere care să cadă și să te îngroape/ ca-n visul acela din ultimul tău haiku/ unde
apoi se lumina atât de frumos de ziuă/ știai că o să scrii cândva despre asta
pentru a rezista morții/ culegând cuvinte și aruncându-le în aer/ pentru ca ele
să poată ajunge în cer”
Octavian
Paler: "A
muri înseamnă a te muta într-o stea." ***“Îmi zisese într-o zi: "Nu, domnule, eu nu mă tem de moarte. Vină
cînd va dori. Uşa e deschisă, nu trebuie nici măcar să bată. E destul s-o
împingă şi să-mi spună: «Bună ziua, domnule»... asta-i singura condiţie pe care
i-o pun, să mi se adreseze politicos... «am venit să vă poftesc cu mine». Poate
că tot din politeţe o voi întreba «unde?», fără să aştept un răspuns, deoarece
ştiu că n-ar avea ce să-mi răspundă. După care formalităţile ar fi încheiate şi
m-aş pregăti de călătorie, iertîndu-i pe toţi, uitîndu-i şi lăsîndu-i şi pe ei
să mă uite" *** "Daca nimic nu justifica moartea, viata are
toate justificarile.” ***"adevarata
iubire. Bucura-te de acest dar vremelnic, striga o voce in mine. Caci nu exista
decat daruri vremelnice.”
Ogden
Nash: "Bătrânii
știu când un bătrân moare."
Olivia
Calin: "îmi
conectez/ căștile la pieptul tău și mă prefac că/ îți ascult moartea
sentimentelor tale
pentru mine"
Osho:
"Viata este
o curgere, este un fluviu, este o miscare continua. Dar oamenii au impresia ca
ei insisi reprezinta ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea
este incremenita; viata este o continua schimbare. Cu cat exista mai multa
schimbare, cu atat viata este mai abundenta. Iar o viata abundenta aduce cu
sine extraordinare schimbari, clipa de clipa.”
Ovidiu Bajan: „când mă exprim -aiurez ludic nu exprim nimic logic coerent- o fac doar
pentru a sfida şi provoca pe cei care şi-au ales deja Adevărurile şubrede în
care se lăfăie crezându-se la adăpost de propriile evadări de spaimele nopții
răzbunarea stupidă şi perversă a zeilor sau atingerea inevitabilă a
Morții. Moartea e adevărata mamă în pântecul căreia bucuros mă voi
reîntoarce. E o nebunie să crezi că un adevăr poate fi mai adevărat sau
mai mare decât altul sau un mod de viață mai îndreptățit decât însăşi Viața.”
Ph.
D. Chesterfield: „De trăit poţi trăi cum vrei, de murit să mori ca un gentleman.”
Oxsana
Mira: ”Moartea
este o pauza binemeritata intre doua vieti.
Pablo Neruda: ”Moare câte puţin cine se transformă în
sclavul obişnuinţei, urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii; cine nu-şi
schimbă existenţa; cine nu riscă să construiască ceva nou; cine nu vorbeşte cu
oamenii pe care nu-i cunoaşte. Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un
guru. Moare câte puţin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb şi
punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii, acele emoţii care
învaţă ochii să strălucească, oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele
inimii. Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul
său; cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis; cine
nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile
"responsabile". Moare câte puţin cine nu călătoreşte; cine nu
citeşte; cine nu ascultă muzică; cine nu caută harul din el însuşi. Moare câte
puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat. Moare câte puţin
cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai
încetează. Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi
început;cine nu întreabă de frică să nu se
facă de râs şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea. Evităm
moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un
efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira. Doar răbdarea cuminte ne
va face să cucerim o fericire splendidă. Totul depinde de cum o trăim... Dacă
va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare. Dacă va fi să înşeli,
înşeală-ţi stomacul. Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie. Dacă va fi să
minţi, minte în privinţa vârstei tale. Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica. Dacă va fi să simţi foame, simte foame
de iubire.Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi…
Papa
Francisc: „Pedeapsa
cu moartea este inadmisibilă, „Condamnarea pe viață este o pedeapsă cu moartea
ascunsă." ***"familia trebuie
să fie un loc de viață și nu de moarte. Teritoriul de vindecare și nu de boală;
scenariu de iertare și nu de vinovăție. Iertarea aduce bucurie când întristarea
produce tristețe; în care durerea a provocat boala.”
Papirus
Insinger: „Moartea
omului rău e o zi de sărbătoare pentru cei ce au rămas în viaţă.”
Paramahansa
Yogananda: "Nu
te aștepta ca moartea să te elibereze de imperfecțiunile tale. După moarte,
veți rămâne exact la fel ca înainte. Nimic nu se va schimba, doar îți părăsești
corpul.Dacă ești hoț, mincinos înainte de moartea ta, nu vei deveni un înger,
doar murind. Dacă acest lucru ar fi fost posibil, cu toții am deveni imediat
îngeri!Orice ai face cu tine înainte de asta, vei fi la fel după. Iar când vei
renaște, vei aduce aceeași natură cu tine. Pentru a te schimba , trebuie să
depui efort. Această lume este doar locul în care să o faci."
Paul
Rubber: „În faţa
morţii, nici curajul, nici frica nu „fac” greutatea; nu boxează la aceeaşi
categorie."
Paulo
Coelho: „În mod
normal, oamenii mor exact în ziua în care îşi închipuie că n-au să
moară.” ***„Moartea face ca oamenii să devină mai sensibili faţă
de viaţă.” ***„Nimeni nu este scutit de înfrângeri. Tocmai de
aceea, e mai bine să pierzi unele bătălii în lupta pentru visele tale, decât să
fii înfrânt fără a şti nici măcar pentru ce lupţi.” ***„Dumnezeu
foloseşte singurătatea ca să ne înveţe convieţuirea. Foloseşte mânia ca să ne
arate infinita valoare a păcii. Foloseşte plictisul ca să pună în evidenţă
însemnătatea aventurii şi a renunţării. Dumnezeu foloseşte tăcerea ca să ne
înveţe răspunderea pentru cuvintele noastre. Foloseşte oboseala ca să putem
înţelege valoarea trezirii din somn. Foloseşte boala ca să pună în evidenţă
binecuvântarea sănătăţii. Dumnezeu foloseşte focul ca să ne dea învăţătură
despre apă. Foloseşte pământul ca să înţelegem valoarea aerului. Foloseşte
moartea ca să ne arate importanţa vieţii.”
Percival
Arland Ussher: "Un
om nu moare din cauza ficatului sau a bătrâneții ; el moare pentru că este
om."
Petru
Creția: ”Ce dulce
mor, și fără suferință, zăpada, norii, zilele și umbrele.
Petruţa
Niţă: "bucuria
noastră/ e numai în durere/ libertatea noastră/ doar în moarte.
Philip
Freneau: "Moartea
nu este decât o schimbare veșnică."
Pierre
Corneille: "Fiecare
clipă a vieții este un pas către moarte.” ***„Cine nu se teme de moarte
nu se teme de amenintari.”
Platon:
"Numai cei
ce au murit au văzut sfârșitul războiului."
Primit: „Mort e acela de care nimeni
nu-şi mai aminteşte.”
Proverbe
**"Nu
există moarte, doar o schimbare de lumi.
**"Pregăteşte-te
de moarte înainte de moarte.
**"Moşia e un orfan fără moarte.
**"Viaţa
nu este separată de moarte. Doar arată aşa.
R.
Vailland: „Nu
eşti pe deplin sigur de calitatea unui om decât în momentul morţii sale.
Întreaga lui viaţă constituie dovada calităţii sale. Întreaga lui viaţă
reflectându-se şi terminându-se, şi terminând să se verifice în ora, în clipa
însăşi a vieţii.”
R.
Valery: „Oamenii
mari mor de două ori: o dată ca oameni şi o dată ca mari.”
Rabindranath
Tagore: "De-atingi,
poți face moarte, posezi doar stând deoparte."
Raleigh
Trevelian (1923 -
23 octombrie 2014): "Viața, un vulcan pe care moartea nu-l stinge.
Rene
Descartes: „Eu am
gasit un foarte bun mijloc de a prelungi viata… anume, de a nu ma teme de
moarte.”
Robert
Benchley: "Moartea
este sfârșitul vieții, dar nu și al relației dintre doi oameni."
Robin
Williams: "Moartea
este modul naturii de a spune: “Masa ta e gata”
Romain
Rolland: „A crea
inseamna a nimici moartea.” ***„Unica nenorocire ireparabilă este
moartea celor pe care îi iubeşti.”
Samuel
Butler: "Fiecare
dintre noi se consideră nemuritor ; un om poate să știe că va muri, dar nu este
în stare niciodată să știe că este mort."
Sanai:
„Mortul şi omul
adevărat, ce teamă au de moarte?”
Seneca:
"Noi murim
în fiecare zi, căci în fiecare zi se ia o parte a vieții, chiar când creștem,
viața descrește." ***"Învață a muri, cine învață să moară, nu
știe să mai fie rob. – El este deasupra sau cel puțin în afara oricărei
împilări." ***"Nu este sigur în ce loc te așteaptă moartea: de
aceea așteapt-o tu pe ea în orice loc."**"Moartea este pentru unii o
pedeapsă, pentru alții un dar și pentru majoritate o favoare." ***"Nimic
nu-ti va ajuta atat de mult sa fii moderat in toate lucrurile ca frecventa
meditatie asupra scurtimii vietii si asupra nesigurantei acesteia, in tot ce
faci, gandeste-te la moarte.
Serban
Foarta: "Unii
mor când vor ei./ Ceilalți, nu./ - Cei mai mulți.
Serghei
Esenin: ”Ne ducem
toţi câte puţin, mereu,/ Către-un liman de tihnă şi-mpăcare,/ Poate
curând va trebui şi eu/ Bulendrele să-mi strâng pentru plecare./ O,
dragi mesteceni, gingaşi şi subţiri!/ Şi tu, pământ! Şi voi, câmpii ca
marea!/ În preajma sorocitei adormiri/ Eu unul nu-mi pot
stăpâni-ntristarea./ Pe lumea asta am iubit nespus/ Tot ce în
trupuri sufletul adie./ Spun pace vouă, sălcii ce-n apus/ Vă
oglindiţi în apa purpurie./ Atât de multe gânduri am urzit,/ Am
scris atâtea cântece visate/ Şi pe pământul trist sunt fericit/ C-am
respirat şi c-am trăit de toate./ Sunt fericit
c-am sărutat femei/ Şi-am lenevit pe iarba parfumată,/ Iar
fiarelor, ca unor fraţi ai mei,/ Eu nu le-am zdrobit capul niciodată./
Acolo ştiu că nu foşneşte-n zări/ Cu gâturi lungi de lebădă, secara…/
De asta-n preajma tainicei plecări/ Eu mă-nfior şi-mi simt adânc
povara./ Acolo ştiu că nu vor mai fi fagi/ Nici holdele cu aur
viu pe nume…/ De asta poate mi-s aşa de dragi/ Toţi oamenii cu
care sunt pe lume
Sergiu
Mandinescu: ”Dintre
cei care au trecut pe acolo, numai morţii trăiesc. Iată, de / pildă, eu –
umblu, vorbesc, / Asemenea lui, aşijderea ţie, / Dar viaţa mea nu-i,
nu-i, prietene, decât o moarte vie.”
Shira
Tamir: ”Oricine
crede ca frunzele cazute sunt moarte nu le-a vazut niciodata dansand intr-o zi
cu vant.”
Sidonia
Bogdan: ”Mă număr printre românii care au
avut parte de o mare pierdere în acest an și, cu toate astea, am avut parte de
un Crăciun blând, pentru că suferința începe să se domolească, stările
interioare devin mai blânde cu mine. În
pandemie, s-a vorbit mult despre moarte și, din cauza asta, îmi permit să mă
exprim la persoana întâi, nu pentru că aș fi egolatră, ci pentru că ființele
umane sunt, în realitate, foarte asemănătoare, iar ceea ce simt eu a simțit și
altul la un moment dat. Nu e ceva din natura umană să nu poată fi înțeles. Așadar, îi înțeleg perfect pe cei care se
simt singuri de sărbători. Singurătatea poate fi o sursă nelimitată de
suferință, dacă nu ți-o dorești sau dacă ai anumite nevoi emoționale
neîmplinite. Tot singurătatea poate sa iti ofere multa libertate, dacă esti
impacat cu ea și așa îți place să trăiești. M-am înscris în anumite grupuri de doliu
că să înțeleg cum trec alții prin această perioadă, ce pot să spun e că noi
avem nevoie, ca nație, de multă educație emoțională. Pentru că nevoile
emoționale sunt, în realitate, sursa sau cauza multor comportamente ale
noastre. Devenim victimele propriilor comportamente, incapabili să ni le
percepem. Ca să depășești o stare
de doliu ( riscul este să rămâni toată viața blocată în ea) este să ți-o asumi,
s-o trăiești fără să vrei să trișezi etapele, iar din acest ciclu de stări
recurente care tot apar și tot apar să găsești puterea să te ridici. Să îți
doresti să vina si pacea interioară. Ce am observat la oamenii care nu reușesc
să depășească starea de doliu este că asociază orice eșec viitor cu tragedia
lor și trăiesc într-o veșnică nostalgie. Starea de doliu nu inseamnă să te ascunzi
sub hainele negre, deși am făcut și asta, inseamnă că nu mai poți funcționa
full option, așa cum funcționai înainte. Inseamnă că poți ieși cu un prieten la
o cafea, de pilda, dar undeva mental iti impui singur niste limite. Cauți
retrageri, apoi revii, acum ai zile mai bune, acum simți cum cazi iarăși. Si
iarasi. Si iarăși. Cel mai
obositor lucru in aceasta perioada este să iti vezi anumiti prieteni care nu
iti inteleg starile si nu ti le respecta. Invitatiile insistente in a face ceva
ce tu nu poti inca face, o anumita superficialitate in a proclama hai ca trece,
o sa vezi tu!, mai mult enerveaza decât să ajute intr-un fel. Unui om in doliu
nu ii place să fie perceput drept victimă, dar nici să vadă că îi sunt tratate
cu superficialitate starile interioare extrem extrem de chinuitoare. Partea bună din astfel de stări este că
vezi cu detașare lucrurile mărunte pe care înainte le trăiai si tu foarte
intens, iar acum nu iti provoacă decât un indiferent meh! Ajungi mai usor la
esență și iti vezi mai usor propriile vulnerabilități. Nu am o concluzie si nici pe departe pilde
de indicat, cred însă că o anumite onestitate de a ne vedea pe noi insine, asa
cum suntem in realitate, cu propriile noastre vulnerabilități, ne-ar putea face
un pic mai buni unii cu alții.
Sigmund
Freud: „Dacă vrei
să dobândești puterea de a suporta viața, fii gata să accepți moartea.” ***"Scopul
vieții este moartea."
Silvia
Cinca: "Ce
am fi noi oamenii fara suflet? Prinsi intr-o viata materiala, lipsiti de
calatoriile noastre de vis, de frumusetea sperantei, lipsiti de dragoste si
entuziasm, am deveni stersi, rigizi si reci, umbre miscatoare incerand sa
comunice prin cuvinte ale caror vibratii sunt moarte, cuvinte care sunt nimic.
Multumesc tie, Doamne, pentru ca ne-ai daruit suflet! Prin intermediul
sufletului am invatat sa ne cunoastem pe noi insine, sa recunoastem frumusetea
vietii si sa ajungem la tine, Doamne!
Silviu
Iliuta: "Noi
nu spunem simplu "he died". La noi, "a murit" poate fi
exprimat: -meteorologic: "s-a dus pe copca"; -legumicol: "a
sfeclit-o"; -directional: "a dat coltul"; -gresind organul:
"i-a stat pipota"; -distructiv: "a crapat"; -avicol:
"a mierlit-o"; "l-a luat gaia!"; recicland: "a ajuns
oale si ulcele". Completari de la voi: -imobiliar: "si-a luat
garsoniera cu usa-n tavan"; -sexual: "a belit p... "; -turistic:
"s-a dus într-un loc cu verdeață"; -patriotic: "a închinat
steagul".
Sima
Ion: "AM
VRUT SĂ PLEC/ am crezut că nu mai este/ nevoie de mine/ în lumea asta pusă de
viruși/ pe butuci/ am vrut să plecdar moartea m-a întors din drum/ rugându-mă
să mai rămân/ un felinar în noapte/ la răscruci/ să fiu lumină fiecărui
trecător/ să-i fac să înțeleagă/ cum peștii mari
înghit peștii mai mici/ să-și vadă fiecare putererea din ei/eliberând-și
sufletul/ de teamă și frici/ am vrut să plec/ dar moartea m-a întors din drum/ amintindu-mi/
că mai este mult de lucru/ pe aici”
Simona
Dumitru: "Trandavia
este pacat de moarte”
Simone
de Beauvoir: "Asta
înseamnă moartea, dacă cel puțin am lăsa în văzduh o amprentă în care vântul să
se năpustească vuind; dar nu; nici o cută, nici o fisură."
Sir
James Matthew Barrie: "A muri este o adevărată aventură."
Sophie
Marceau (17
noiembrie 1966 - ): "Cum poti avea pofta de viata, daca nu te simti viu?
Sorin
Cerin: ”Fara
viata nu am sti ce este moartea, precum fara moarte nu am sti ce este viata.
Una nu face altceva decat sa o determine pe cealalta.” ***"Moartea ori
devine reflectată ca cel mai mare rău, ori devine cel mai mare salvator. Şi
iarăși ajungem că salvarea constă în moarte!" ***"Înțelegem
mai adânc neînțelesul morții decât Iluzia Vieții." ***"Ce
poate fi mai diferit ca viața decât moartea?" *** "Unicele
adevăruri al acestei vieți sunt moartea și iubirea.” ***"Domeniul
Morții este Oglinda care ne dă nouă cunoașterea lumii în care ne aflăm.” ***"Nimic
nu este mai absolut decât Moartea în această lume.” ***"Ce altceva este
blestemul decât prohodul morții de sine a omului?” ***"Bineînțeles
că și moartea dispare odată cu ființa.” ***"Ce poate fi Moartea
decât împlinirea scopului acestei existențe?” ***"Destinul morții este
acela de a împlini viața.” ***"Şi dacă nu ar mai fi moartea și nu ar mai
fi nici blestemul, noi ce-am mai fi decât niște etern dezmoșteniți de noi?” ***"Moartea
este tot ceea ce noi nu suntem." ***"Libertatea este prin
excelenta o iluzie la fel de mare ca si moartea, vointa sau destinul la care in
mod voit sau nevoit, constient sau subconstient se raporteaza in fiecare
frantura de clipa fiinta umana.” ***"Prin Sinucidere, Omul va triumfa
total impotriva Mortii, impotriva a tot ceea ce-l instraineaza de el insusi si
care odata si odata a avut drept pretext tocmai Moartea, fiindca nimic nu a
fost mai sublim dar si mai rau in istoria devenirii sociale a fiintei umane in
viata decat Moartea, care era si este si acum chiar daca in mod subconstient
Absolutul de Sine al Omului!” * **"Odata ce nici un adevar nu
poate fi un adevar care sa vizeze cu adevarat si plenar Cunoasterea ci doar un
adevar al Necunoasterii, Omul nu face nimic altceva decat sa acceada prin
absolut orice fel de adevar pe care-l enunta la Necunoastere, si implicit sa se
afunde din ce in ce mai adanc in mocirla propriei sale Iluzii a Vietii in care
a cazut odata cu nasterea sa catre moarte!” ***Moartea în Sine poate să
nu Cunoască niciodată Moartea. Nu poate exista Viață fără Moarte.” ***"Moartea
este unicul fenomen din aceasta lume despre care nu poti sa spui nimic cu
privire la ce anume este aceasta.La intrebarea ce este moartea? Raspunsul meu
vine vine astfel:-Moartea este ceea ce nu poate fi!”
Sorin
Poclitaru: ”Doamne,/Ce
e moartea când ești singur, fără tine, ce e viața,/Am trăit cu-atâta grabă, că
nici nu știu cum a fost./ Îți aduc, cand vin, în ceruri, îngerul nefolosit”
Stanislaw
Jerzy Lec: „Este
foarte periculos să trăiești. Cine trăiește, moare.” ***"Primul
simptom al morții este nașterea"
Stephen:
„Finalitatea este
moartea. Perfecţiunea este finalitate. Nimic nu este perfect.”
Susan
Cheever: "Moartea
este înfricoșătoare pentru că este atât de banală .Ea își face apariția tot
timpul."
Tennessee
Williams: "Moartea
este un singur moment și viață atât de multe."
Teodor
Ciurariu: "Când mori, nu-ți face griji
pentru trupul tău... Rudele tale vor face ce este necesar, în funcție de
puterea lor... Te vor
dezbrăca.... Te vor spăla.... Te vor îmbrăca.... Te vor lua de acasă și te vor transfera la
noua ta ,,adresă" la mormânt.... Mulți vor veni la înmormântarea ta pentru
a-și lua rămas bun de la tine... Prieteni.... Rude.... Obiectele tale, chiar și cele pe care nu
ți-a plăcut să le împrumuți măcar, vor fi împărțite celor ce rămân aici... Pantofii tăi... Hainele tale... Și fii sigur de
asta... oamenii se vor opri din plâns pentru tine.... Viata pentru ei va continua.... Tot ce ai agonisit , vor merge la
moștenitorii tăi...sau se va risipi ca praful... Și să nu ai impresia că vor
continua să te pomenească mereu...unii
poate chiar deloc. Altii isi vor aminti... Unii te vor uita... Fotografiile tale vor rămâne undeva la
vedere pentru o vreme sau vor continua sa stea asezate frumos pe mobilă dar
apoi vor fi păstrate în fundul unui sertar...si apoi uitate.... Durerea profundă din casa ta va dura o
săptămână, două, o lună, două, un an, doi...iti vor aduce flori pe mormânt iar
apoi vei ramane singur... Căci fiecare isi va relua viata de zi cu zi... Cand
si cand vor adăuga amintiri și apoi povestea ta se va termina...vei fi uitat...
S-a terminat între oameni, s-a terminat aici, s-a terminat în această lume... Dar povestea ta va începe în noua ta
,,realitate"... în viața ta cea de după moarte...vei calatori cu ceea ce
ai fost si ai avut sufletește.... Viața
ta și toate cele lumești au pierdut valoarea pe care o aveau aici - Trup.... Frumusețe....
Aparență.... Nume de familie.... Situație.... Cont bancar.... Acasă.....
Mașină.....
Familie.. În noua ta viață vei avea nevoie doar de sufletul tău....Iar valoarea
pe care ai adunat-o aici va fi singura avere pe care o vei avea acolo.... ,, Norocul "acesta este singurul pe care
îl vei lua cu tine și este creat în perioada ta aici pe pământ... Așa că încearcă să trăiești cum trebuie, să
fii bun si sa iti agonisesti mântuirea inca de pe acum... căci : ,, Nu vei
primi ceea ce ai de aici.... Vei primi doar ceea ce ai dat".... Nu te mai
lăuda cu banii... cu statutul pe care il ai, cu averea ta... Aceste lucruri
sunt temporare... Sunt praf si cenusa... Rugina si pamant... Se vor sfârși
....toti vom muri... Si va fi târziu sa schimbam sau sa dam intr o clipa ce nu
am putut intr o viata... Laudati-va cu sufletul curat... Laudati va cu Hristos,
cu sfintii cu Maica Domnului.... Spovedeste te des iar de vei cadea de atatea
ori sa te ridici - caci in ceea ce te va gasi Dumnezeu, in aceea te va judeca.
Roaga te sa fii găsit de moarte in pocainta cea plina de lacrimi si in
îndreptare spre viata duhovniceasca.... Impartaseste te cu binecuvântarea
parintelui duhovnic cat de des, si du o viata creştină.... Plăcută în fata lui
Dumnezeu si a sfinților. Ajuta pe ceilalți, fii milos cu orice faptura... Pune
te in locul fiecaruia... fii iertator...milostiv... Pe patul de moarte
regretele sunt in zadar iar in lumea cealaltă vom fi singuri, doar alaturi de
cei pe care i am slujit cu devotament aici -ori diavolul cel urat care ne a
indulcit cu pacatele cele de moarte sau cu Hristos cu sfintii cei luminosi, cu
Maica Domnului cu care am luptat împotriva ispitelor, cu faptele bune catre
semeni si nu numai ci si catre cei ce ne au dorit vreodată raul. Adu ti aminte,
chiar daca nu vrei sa accepti - ca odata si odata viata ta, a mea, a noastra se
va sfârși... Vom muri ! Este o
realitate....deci ...sa nu fie in zadar viata noastră aici pe pământ...
Teodor
Dume: "azi
voi învăţa cât/ să dau vieţii/cât morţii şi cât să/ las lui Dumnezeu/ apoi/mai
am de făcut/ un singur drum/ unul singur/ poarta o voi lăsa întredeschisă/ să
intre toţi rătăciţii pământului/ şi când moartea/mă va căuta pe acasă/ eu/ voi
fi departe/ departe/ departe...” ***"între
noapte şi zi doar eu - ascunzătoarea perfectă a morţii.”
Theodor
Paladi: ”Unii
oameni mor pentru o idee, alţii n-au idee pentru ce mor.
Theodore
Roosevelt, Jr.: "Moartea
este întotdeauna, indiferent de circumstanțe, o tragedie, căci altfel viața ar
deveni tragică."
Theodore Roosevelt: "Absență și moartea sunt la fel, doar că în
moarte nu există suferință"
Thomas
Browne: "Moartea
este leacul pentru toate bolile."
Thomas
Carlyle:
”Cine poate privi moartea în faţă nu se sperie de umbre.
Thomas
Mann: "Moartea
este doar un mare instrument al vieții." ***"Moartea oricariu
om este mai mult treaba supraviețuitorilor, decât a lui." ***„Orice
interes arătat faţă de boală şi moarte nu este decât altă expresie a
interesului pentru viaţă.”
Thornton
Wilder: "Omul
e animalul care seamana, care economiseste, care imbatraneste si moare.
Universul e lipsit de sens. Oamenii se nasc fara nicio justificare, nu exista
plan. Creste iarba, se nasc copii. Asta-i situatia. Mii de ani au tot nascocit
interpretari: viata e o incercare a caracterului omului; rasplata si pedeapsa
vin dupa moarte, dupa planurile unui zeu, paradisul lui Allah, plin de fete
frumoase pentru toti; Nirvana lui Buddha - asta se capata pe gratis, nu vezi
nimic, nu simti nimic; evolutie, forme superioare, progresul societatii; Utopia
- masini zburatoare, sireturi de bocanci ameliorate - toate apa de ploaie.”
Toma
Caragiu: "Morţii
lipsesc de la un timp dintre noi."
Tu
ești Manta: "Să
nu-ți fie frică de gripa purtată de aer, nici de tusea vecinului, nici de
strănutul aproapelui, să nu-ți fie frică de niște mâini murdare, care se
apropie de tine, să nu te îngrozești de vestea unei boli, ci să-ți fie frică
doar de moartea fără Dumnezeu. Pentru că suntem cu toții datori cu o moarte,
chiar dacă ne vom spăla pe mâini și vom schimba masca la 5 minute, chiar dacă
vom mânca doar bio, tot spre moarte ne îndreptăm, dar o moarte cu sufletul
curățit de Hristos este o trecere lină spre un liman mai bun, unde Bisericile
nu se închid niciodată, unde lacrimi nu mai sunt și unde alții nu-ți vor
falimenta munca de o viață printr-o lege. Fă-ți partea, fii precaut, dar
niciodată sub teroarea fricii, care ne slăbește și trupește dar și spiritual!”
Tudor
Musatescu: ”nu
vreau sa mor pana nu termin de trait.”
Ugo
Foscolo: "Viata
este o epigrama al carei ac intepator este moartea.
V.
Banaru: „Moartea
începe prin discordanţa dintre corp şi suflet, dacă suflet este.” *** "dragostea!
Acest sentiment ce stă la baza vieţii, ce poate birui timpul şi înfrânge
moartea, ce te face să trăieşti murind şi să mori trăind, ce te ridică în
ceruri, dar şi te aruncă în hăuri, ce uneşte clipa cu eternul, ce nesfârşeşte
necuprinsul, dar şi eclipsează zările, ce dă putere, dar şi aduce durere, cum
să-l păstrezi cu vârsta, care schimbă perceperea şi înţelegerea?”
Valeriu
Butulescu: "Când
moartea întârzie, nu-i vorbi de punctualitate." ***"Progresul
tehnic ne asigură o moarte tot mai complexă." ***"Moartea,
oare e punct sau virgulă?" ***"Au murit mulți până s-a înțeles
că în pădure cresc și ciuperci otrăvitoare."* **"De când mă
știu, mă gândesc la moarte, când voi muri, vor spune că am avut o
presimțire."***"De moarte, cel mai mult se tem visătorii, nu
putem visa decât în categorii eterne."***"Moartea trezește
emoții adevărate doar în rândul moștenitorilor.” ***"La înmormântarea lui,
să plângă numai datornicii, și tot va fi suficientă jale.” ***"Unii mor
fiind încă în viață, alții trăiesc și după moarte.” ***"Teama de moarte ne
conservă de-a lungul vieții, ea dispare la bătrânețe, permițându-ne să murim
ușor.” ***"Mă tem de moartea întâmplătoare, de aceea evit spitalele.” ***"Și
moartea ține la specia ei, ea dă viață la noi forme de moarte.” ***"Cum o
să-mi dau duhul, desigur, printr-o vorbă de duh.” ***"Metamorfoza, sunt
larva propriului meu cadavru.” ***"Sunt clipe înălțătoare, când moartea
pare de două ori mai tristă.” *** "În fiecare an trecem nepăsători prin
ziua morții noastre.” ***"A muri într-o asemenea situație critică înseamnă
a dovedi o crasă lipsă de răspundere.” ***"Parveniții și impozantele lor
cavouri, doar putregaiul moral are bani pentru îmbălsămare.” ***"La o
înmormântare, florile și lacrimile îndulcesc esența crudă a procesiunii:
îndepărtarea cadavrului."
Valeriu
Stancu: "Moartea
e suma tuturor renunțărilor."
Vasile
Alecsandri: "La
moarte mă voi duce ca lebăda, cântând." ***"Decât o viață
moartă mai bine o moarte vie" ***„Atunci o naţie se apropie de
moarte, când începe a fi surdă la glasul libertăţii.”
Vasile
Ghica: "Moartea
– o liniște încruntată." ***"A ajuns moartea o bagatelă, cine
nu poate să o persifleze." ***"Moartea ne fură cel mai de preț
colier: râsul, și nici ea nu-l poartă." ***"Moartea oricum
vine, chiar dacă nu-i netezim noi drumul." ***"De cele mai
multe ori, moartea ucide o răpciugă, nu un bidiviu" ***"Moartea
– singura nedreptate echitabilă.” ***"Numai în privința morții doză nu are
nici o importanță.” ***"Au murit unii pentru niște idei pe care cei rămași
le-au lăsat să se sleiască.” ***"Nazistele lagăre ale morții au dovedit că
cei care și-au imaginat iadul au fost niște novici.” ***"Pe lângă
piramidele egiptene, moartea este o puștoaică.” ***"Orice mormânt e
un strigăt.” ***"Și moartea este un examen.” ***"Moartea
intelectualilor indoliază bibliotecile.
Vasile
Pârvan: "Moartea
celor bătrâni îmbătrânește pe cei tineri."
Vasile
V Voiculescu:
“Acest gând cât mai palpită / schimbă moartea-n biruinţă” ***“În dragoste nu
este odihnă, numai moarte...” *** “Mai sus de tine unde poţi să te ridici?... /
Singură moartea e o dincolo de fire / Prăpastie cu adânc de fericire.” ***
“M-am despoiat de taină, de-nalta-nvestitură, / Ca să-ţi îmbrac unica şi
goala-ţi frumuseţe; / Te-am învatat iubirea, semeţul zbor în slavă, / Să pier,
ca scorpionul, de propria-mi otravă.” ***
“Ni se făgăduieşte sus, dincolo de moarte,/ Un loc unde nu-s lacrimi,
suspinele lipsesc;/ Ce-am să mă fac acolo, dacă ne va desparte,/ Fără
de-această mană cu care mă hrănesc?” *** “Mi-e teamă, prieteni, că sfârşitul
n-am să mi-1 pot alege singur. S-ar putea să cad cu faţa-n jos pe un tărâm
netrebnic, ruşinos.” ***“Moartea de care nu murim, moartea ce rămâne în noi, ne
adânceşte şi ea tăcerea.” *** “ Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe
mine, / Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine.”*** “In cer cum trebuie
să fie ne mai surâde la sfârşit.” *** “vine alt soi de noapte, grea,/ Mai
limpede ca gheaţa... şi rece tot ca ea.”
Vauvenargues:
„Gândul morţii ne
înşală: din pricina lui uităm să mai trăim.” ***„Nu putem judeca
viaţa pe temeiul unei legi atât de false ca moartea.”
Viața
extraterestră: "MOARTEA NU ESTE SFÂRȘITUL ... Moartea este poate unul dintre
cele mai dificile momente din viață. Este greu să-l acceptăm și să-l înțelegem,
pentru că nu am învățat să curgem cu el și nici să-l facem parte din noi
înșine. Ne-au învățat să-l trăim ca pe un eveniment traumatic, în loc
să-l trăim ca pe un proces natural de mare semnificație în care trebuie să
mulțumim și să onorăm cu Serenitate, Iubire și cumpătare Duhul Sacru care ne-a
însoțit în această experiență de viață, dorindu-i un bine călătorie.spre noua
ta experiență evolutivă. Cuvântul „Moarte” are atât de multe influențe
negative, încât ar trebui să-l eliminăm din vocabularul nostru și să numim
acest proces „transcendent” sau „transcendent”, pentru că așa facem,
transcendând către o altă realitate, adecvată stării noastre de conștiință.
Toate temerile pe care le avem în Viață, neacceptarea ciclurilor, atașamentul,
dependențele și falsele asigurări pe care le creăm sunt înrădăcinate în frica
de moarte.
Numai
cunoașterea, înțelegerea și dragostea ne vor arăta pentru ce ne naștem, de ce
suntem temporar în această lume materială și de ce părăsim corpul fizic. Dacă
am putea înțelege că nu suntem un corp cu spirit, ci un spirit cu un corp
temporar pentru a parcurge un ciclu al vieții pământești, întrebarea nu ar fi
de ce murim? Dar, de ce luăm acest corp fizic? Ce este, misiunea noastră de
viață? De ce ne lăsăm corpul fizic și încotro ne îndreptăm în acest Univers
infinit? Când o Ființă Iubită părăsește această lume materială în care
experimentăm Viața, ei se nasc pe alte planuri ale existenței, continuându-și
evoluția liberă. Dacă abandonăm atașamentul și suferința și activăm Iubirea
necondiționată față de persoana care a început călătoria către o altă lume nouă,
simțurile Sufletului vor putea percepe energia și Iubirea Celui iubit care a
plecat. Amintiți-vă întotdeauna scânteia de viață pe care persoana iubită o
avea în ochii lor, amintiți-vă energia și dragostea lor. Moartea este o
tranziție la viață!"
Victor Hugo: "Să mori nu este nimic, înspăimântător este să
nu trăiești." ***„Moartea nu este sfârşitul definitiv.”
Violetta
Petre: "Dar
în vene-aleargă moartea, cu veşminte cenuşii Pe sub piele ţipă iadul cu
privirile saşii. Port la braţ un colţ de cer, pentru noaptea de-nviere Şi pe
buze-un fir de iarbă, antidot pentru tăcere... Cum or mirosi caișii?”
Viorel
Birtu Piraianu: "nu
avem cale,/ nu avem ţel-/ o lume în derivă.// ce vrei să sper?/ suntem suflete
moarte/ ce se târăsc pe drum.// privesc/ la scursorile lumii/ ce se perindă pe
ecran -/ o ceată de hoţi.// ei se numesc eroi./ ai cui?/ ai diavolului,/ poţi
să spui!”
Viorel Boldis: "Dă-i omului ziua de azi/ şi el se va consuma/ pentru
cum a fost ieri şi pentru ce va fi mâine./ Dă-i omului o viaţă/ şi el o va muri
aşteptând-o pe cea veşnică.”
Viorel
Ionita: "Ședeau
Viața și Moartea la taclale,/ Ca două cumetre, schimbând rețete de sarmale,/ Și,
dintr-una-n alta, în jilțuri așezate,/ De la bârfă trecură la teme însemnate./ --
"Mie-mi place totul proaspăt", zise Viața,/ " Răcoros, soare-un
pic călduț, ca dimineața,/ Zefirul darnic, tandru, mângâios,/ Bucurie dulce
oferindu-mi generos,/ Și iubitu-ntins în cearșafuri fine,/ Mereu privindu-mă ca
pe-o minune,/ Și…", dădu ea să mai zică,/ Dar întreruptă e de-o tuse mică,/
Ironic Moartea ațintind-o și zicând,/ Șirul de vorbe, nostalgică, curmând:/ --
"Surată, ca să vezi, gândeam așa și eu,/ Flușturatică și optimistă mai
mereu./ Astăzi, însă, în suflet sunt golită, este vid,/ De când, pe față, mi-a
ieșit un rid".
Virgil
Carianopol: ”Luați
aminte, toate pier odată,/ Nu veți mai putea să le priviți./ Faceți-vă amintiri,
prieteni,/ Unde să aveți să vă gândiți
Vissarion
Belinsky: "Nu
e bine să suferi, e și mai rău să mori, dar să suferi și să mori cu gândul că
nimic nu lași în urma ta, aceasta le întrece pe toate"
Vlada
Adalva: "Hai
mai departe ! S-a mai prăpădit unu'/una !"/ E un fel de spaimă combinată
cu fericire/ că s-a mai prăpădit unu'/una./ Cu cât dispărutul este mai
cunoscut, sentimentul paradoxal se intensifică./ De la șoaptă de umbră la
isterie./ Ne vedem pe noi,/dar repede spaima o acoperim./ Doliul ne face bine./
Și fărâma de altruism din pomana mortului./ Sublimul grotesc superficial./ Unii
însă iubesc umbra./ Cazurile "anormale"./ Cazurile
"utopice"./ Trebuie să rămânem în relații de prietenie cu toți cei ce
au plecat./ Nu se știe dacă nu ne mai întâlnim,/ dacă roata nu se întoarce,/ deși
credem că noi nu murim!”
Walt Whitman: "Îți voi arăta că nimic nu se poate întâmpla mai
frumos ca moartea."
Will
Shriner: "Vreau
să mor în somn, precum bunicul meu…Nu țipând și urlând, precum pasagerii din
mașina lui.
Willa
Cather: "Nu
voi muri din cauza unei răceli : voi datorită faptului că am trăit."
William
M. Thackeray: "Cu
excepția celor foarte tineri sau a celor foarte veseli, nu pot spune că îmi
pare rău după cei care mor."
William
S. Maugham: "Moartea
este o treaba foarte mohorata si plictisitoare, sfatul meu este sa nu aveti
nimic de-a face cu ea.
William
Penn: "Omul
care știe că are asigurată viața veșnică nu se mai teme de moarte."
William
Saroyan: "Încearcă
să faci tot posibilul să fii în viață întru totul, cu toată intensitatea de
care ești în stare ; atunci când râzi sau ești mânios, râzi precum iadul și fii
furios până la capăt .Încearcă să îți trăiești viața.Nu mai este mult și vei
trece în moarte."
William Shakespeare: "Moartea este o datorie pe care fiecare nu o
poate plăti decât o singură dată." ***"Moartea este cuibul
pasărei-phoenix." ***"Daca se va intampla acum, nu va veni pe
urma. Daca nu va veni pe urma, se va intampla acum. De nu se va intampla acum,
totusi va vei pe urma. Totul e sa fii gata." ***„Laşii mor de mai
multe ori înaintea morţii lor, curajosul nu gustă niciodată moartea decât o
singură dată.” ***„Doctoria prelungeşte viaţa, dar moartea şi pe doctor
îl răpeşte.”
William
Somerset Maugham: "Moartea este o treabă foarte mohorâtă și plictisitoare, sfatul meu
este să nu aveți nimic de-a face cu ea."
Winston
Churchill: "Eu
am dreptate, tu nu. Dar pentru libertatea ta de a nu avea dreptate, eu voi
lupta pana la moarte.”
Woody
Allen: "Nu
că mi-ar fi teamă de moarte, dar aș prefera să nu fiu acolo când o să vină după
mine.
Yann
Martel: ”Viata
este atat de frumoasa, incat moartea s-a indragostit de ea, o dragoste posesiva
care insfaca tot ce poate.”
Yogaesoteric:
"Moartea
fizică este, până la urmă, o formă extremă a singurătății: El coronel no tendrá
quien le escriba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu